Abuz în relații | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Sandra O’Conner
Dr. Sandra O'Conner explains how abuse differs from conflict: it's about power and control. The conversation covers physical, emotional, sexual, and economic abuse, the cycle of tension and repair that keeps people trapped, and why jealousy and gaslighting are warning signs.
Chapters
Abuzul este când te-a tras departe, te-a trântit, ți-a dat un pump, ți-a dat o palmă, te-a lovit. Acolo deja este un abuz care îți arată foarte clar că ești într-o relație cu potențial periculos.
Dacă te-ai împins, e abuz fizic?
În primul rând, tu nu gauzi abuzatorii. Abuzatorii te caută pe tine. Abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual, abuz economic și abuz mai nou virtual. Cu alții nu m-am purtat așa. Doar tu determine în mine aceste reacții. E ca o picătură chinezească. Începe să erodeze, să dăuneze, să facă rău și să distrugă.
Deci așa nu?
Așa nu.
De ce de foarte multe ori victimele lor este roșine să vorbească despre asta?
Toți emoționali te minimalizează, te distruge ca sine, îți explică că nu ești suficient. Asta am auzit-o. Ține-te de scaun. La 60 de ani s-ar putea să trebuiască să mă duc să-mi caut pe cineva mai tânăr, pentru că mie nu-mi plac pătrânele. Și asta este abus. Pornografia nu e educația sexuală. Nu ai cum să nu simți celuzie. Emoțiile există. Ce faci tu cu ele? Se poate ieși din relații abuzive și se poate trăi extraordinar după relații abuzive. Doar relațiile în care noi putem fi primiți așa cum suntem, sunt relațiile noastre de siguranță.
Omule, te salut, eu sunt dr. Mihail și astăzi la Boabe de Cunoaștere vorbim despre relații abuzive. În România, peste 60.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate oficial doar anul trecut. Dar știm cu toții că cifrele reale sunt mult mai mari, pentru că cele mai multe dintre femei nu vorbesc despre asta. Iar realitatea nu-i ocolește nici pe adolescenți. Generațiile Z și Alpha raportează niveluri îngrijorătoare de abuz emoțional, digital și fizic în cuplurile lor. Iar astăzi vorbim despre abuz. Nu doar despre abuz fizic, ci vorbim și despre abuz emoțional, verbal și psihologic. despre controlul în relații, despre manipulare, despre vinovăție și despre acel tip de violență care nu lasă vânătăi pe piele, dar lasă răni adânci în suflet. Facem deci diferențierea între ce este normal într-o relație, ce este o ceartă normală obișnuită, cum arată o relație normală față de relațiile perfecte pe care le vedem în social media și când lucrurile lent devin anormale, periculoase și trebuie abordate corect. După episodul pe care l-am avut cu Sara Almadani, am primit sute de mesaje de la voi, așa că am înțeles că este nevoie de mai mult decât un dialog pe tema asta. Avem nevoie de claritate, avem nevoie de educație, de știință relațională și despre asta vorbim astăzi. Mulțumesc în primul rând celor de la Unicredit Bank pentru sprijinul constant pe care ni-l oferă, indiferent dacă vorbim despre podcastul Boabe de Cunoaștere sau evenimentele Bun Bine. Iar invitată mea de astăzi la Boabe de Cunoaștere este Sandra O'Connor. Este psiholog clinician cu formare internațională în psihologia comportamentală și terapia traumelor. A studiat în Statele Unite, o carieră de peste 15 ani, a lucrat atât în sistem public cât și în sistem privat și s-a specializat în lucrul cu victime ale abuzului emoțional și relațional. Vorbim deci despre relații abuzive, despre furie, narcisism și dependență afectivă. De ce rămânem în aceste relații care ne fac rău, cum ieșim din ele și cum ne vindecăm? Acesta nu este un episod, atenție, pentru victimele abuzului sau doar pentru ele. Este un episod pentru toți, pentru că fiecare din noi merită să trăiască într-o relație sigură, sănătoasă și împlinitoare. Sandra, bine ai venit la Boabă de Cunoștere! Bine.
Te-Am găsit! Vorbim.
Despre relații abuzive și ne dăm seama cu toți. E un subiect pe care nici măcar nu trebuie să-l prezint sau a cărui importanță nu mai trebuie să o prezentăm. Avem din ce în ce mai multe probleme în relațiile din jurul nostru? Cred.
Că sunt mai vizibile, nu cred că avem din ce în ce mai multe probleme. Cred că acum cu social media, cu capacitatea de a ajunge la cât mai multe informații, problemele care există uneori într-o nișă de normalitate, uneori în afară aceste nișe de normalitate în relațiile noastre sunt vizibile și această vizibilitate ne face să avem o suprareacție poate la faptul că relațiile au și probleme Și că relațiile au mai multe tipuri de probleme, din care unele duc înspre abuz. Ce.
Înseamnă? Hai să definim de la început o relație abuzivă. Cum ne dăm seama și în contextul de astăzi ne interesează probabil pe majoritatea dintre noi. Cum ne dăm seama că o relație este abuzivă? Care sunt semnele unei relații abuzive față de o relație în care ne certăm din când în când în mod normal? Distinția.
Este foarte simplă. O relație conflictuală nu este în mod obligatoriu o relație abuzivă, iar ceea ce distinge într-o relație conflictuală și una abuzivă este raportul de putere. Într-o relație abuzivă există întotdeauna un factor dominator, ceea ce înseamnă că cineva în acea relație, în general abuzatorul, încearcă să fie într-o poziție de putere asupra partenerului și de control. Ce.
Înseamnă raport de putere? Adică dăm un exemplu de o diferență în raportul ăsta de putere. Simți.
Că ești într-o relație în care celălalt are rolul de dominator. Asta înseamnă că nu poți să te exprime întotdeauna autentic, că îți este teama poate să vorbești, îți este teama să faci anumite alegeri care sunt autentice și se ducând spre nevoile tale personale, îți este poate restricționa modul în care tu interacționezi cu ceilalți și atunci există un control pe care îl manifestă celălalt, întâi subtil și după aceea din ce în ce mai accentuat, asupra modului în care tu funcționezi în lumea. Ok.
Deci încerci să fii, adică nu mai poți fi tu autentic, te gândești din ce în ce mai mult la cum să te comporți ca să nu îl deranjezi pe celălalt, ca să nu fii criticat. și.
Să nu îi greșești. Pentru că modul în care tu funcționezi de la un punct începe să se simtă că este un mod greșit și din punctul acela tu stai și încerci să protejezi emoțiile celuilalt, să protejezi relația, ești într-o continuă muncă de vindecare și de solidificare a relației în care simți că ești din ce în ce mai neadecvat și că celălalt trebuie să îți spună cum să fii, să îți dicteze cum să fii pentru ca tu să nu fii abandonat sau pentru ca tu să poți să primești iubirea Atunci când o meriți. Totuși.
În relații, uneori ăsta este și sensul în relații, că stai foarte mult cu celălalt și îl observi, ai o altă perspectivă și ajungi să corectezi anumite lucruri. Adică ajungem în relații la nivel de sfaturi sau rugăminți să Poate sa-l corectam pe celalalt si sa ne corectam si noi pe noi in sine. Stii de ce te intreba asta? Pentru ca daca cineva care asculta acum discutia asta ar putea interpreta intr-un mod gresit in care sa zic auzi, eu sunt cum eu, ea ma asa cum sunt, ea ma asa cum sunt, nu ma modific in niciun fel pentru tine. Si atunci dispare orice fel de efort de a crea o relatie. Orma ei asa cum sunt, cu toate bune si rele. sau nu mai am o relație. Și e posibil ca unii oameni să nu aibă o relație fix din cauza acestei abordări. Oricum.
Marja noastră de capacitate de a modifica ceea ce suntem este mică. Noi putem schimba comportamente. De la o anumită vârstă este foarte greu să ne schimbăm în esență, din punct de vedere a valorilor pe care noi le-am adoptat. Așa.
Este? Adică e greu să mai... Trebuie.
Să-Ți redefinești tot sistemul de valori. Nu e imposibil, se întâmplă, dar pentru a-ți redefini tot sistemul de valori e în general nevoie de un eveniment care să determine asta și nu de o persoană. Noi nu ne schimbăm pentru alți oameni. Și atunci ceea ce putem modifica pentru a avea o relație funcțională este comportamentul, nu valorile. Eu nu voi putea să accept la un om faptul că este cu valori complet diferite de ale mele. Voi putea în perioada de îndrăgostire, de uforire, de honeymoon stage, după care toate chestiile astea pe care am zis nu contează, trecem peste, vor începe să aibă o proporție din ce în ce mai mare și atunci dacă noi nu am reușit să creștem în relație comportamental, să sudăm puțin partea de funcționalitate, faptul că a îndit amaidulapul roșu în mijlocul sufrageriei, la un moment dat mă va deranja. Asta.
E foarte important pentru că din ce îmi dau seama, din ceea ce spui, înseamnă că O relație abuzivă, primul pas către o relație abuzivă este fix acest mare compromis pe care îl faci atunci când te îndrăgostești de cineva care are valori diferite de ale tale. Care.
Are potențial. Are.
Potențial. Asta-și.
Spune. Când te îndrăgostești de potențial, ar putea să fie, că niciodată nu e definitoriu, pentru că sunt subiective relațiile, dar atunci când simți că are potențial, poate să fie primul tău stea groșu. Ce.
Înseamnă potențial? Explică-mi.
Dacă va lucra puțin la chestia asta, dacă va fi mai înalt, dacă va fi mai cizălat, are potențial, dar nu așa cum este. Așa cum este acum acest partener, în șase luni de zile nu aș fi mulțumit în această relație. Dar dacă se schimbă și reușește să facă compromisuri, atunci este un partener care e adecvat și atunci trebuie să fim foarte atenți Cu acest potențial. Și.
Care e opusul? Dacă mă gândesc din star că partenerul ăsta are potențial, nu este unde ar trebui dar poate să ajungă acolo, este Stea Groșu. Care e opusul? Adică ce ar trebui să simt atunci ca să nu am acest Stea Groșu? Când întâlnesc prima dată un partener.
Eu cred, aș face o mică paranteză aici. Este foarte greu să intrăm în iubire romantică de durată dacă nu există un mic grad de toxicitate la început. Din păcată pentru toată omenirea. Deoarece tot sistemul nostru relațional este clădit de modul în care noi am trăit, de modul în care noi am fost expuși la familie și la relații pe care le-am perceput până atunci. această excepție care e utopică și imposibilă de a vedea doar relații funcționale și de a trăi doar cu relații perfect funcționale, există un anumit ram de toxicitate care pentru noi va fi normalitatea și atunci fluturașii în stomac și faptul că te îndrăgostești va fi automat înspre cineva care îți aduce și nivelul de toxicitate cu care ai fost obișnuit. Scade.
Nivelul ăsta de toxicitate de la generație la alta sau crește din contră? Pentru că în mod normal te gândești că cu atât de multe Aici vreau doar să facem o paranteză și revenim la ce înseamnă o relație normală, dar mi se pare curios faptul că avem din ce în ce mai mult acces la psihologie, la cărți de educație personală, dar generațiile noi gen Z și gen alfa Pare cât timp să recunoască din ce în ce mai multe relații abuzive, toxice în jurul lor și par să aibă o problemă de relaționare unii cu alții. Cum se împacă această abundență de cunoștințe, toată și cu creșterea acestui nivel de disfuncționalitate în relații. Este.
O mare diferență între teorie și practică, după cum știi și tu, și nu toată teoria se aplică în practica noastră personală. Un grad de toxicitate este imposibil de eliminat în relație, pentru că noi toți avem un anumit grad de narcisism, un anumit grad de toxicitate, pentru că trăim într-o societate. Fără un anumit grad de narcisism, nu am putea să ne facem apartenență la trib, care e foarte importantă în adolescența. Deci.
E normal să avem un grad de narcisism. E o remarcă importantă vis-a-vis și de podcast-ul pe care l-am avut cu Sara Almadani în care am vorbit despre narcisism. Dar există deci narcisismul să înțeleg că este un spectru și un pic de narcisism e normal să avem. Iubirea.
De sine. Nu vorbim atât de mult de iubirea de sine. O iubire de sine care ne securizează foarte bine limitele personale va avea la un moment dat un anumit grad de egoism perceput în care noi o să ne alegem pe noi în defavoarea celorlalți. Dar atâta timp cât în defavoarea celorlalți nu înseamnă că alegerea A mă alege pe mine însumi nu înseamnă că eu îți fac răuție, atunci nu este. Este o trăsătură narcistică pe care poate uneori o să o și manifest în relații. Este imposibil. O să o manifesti de față cu copiii uneori, o să o manifesti de față cu partenerii, este normal să se manifeste. Până în momentul în care această trăsătură nu se manifeste suficient de des încât să înceapă să-i facă rău celuilalt și vedem că o facem repetitiv, vedem că o facem ciclic și vedem că o facem constant, Nu este o formă de abuz. O formă de abuz este atunci când ceva începe să se transforme într-un comportament repetitiv care e ca o picătură chinezească. Începe să erodeze, să dăuneze, să facă rău și să distrugă. Mai repede sau mai încet, dar cu certitudine. Acum.
Revenind la ce ai spus. Ai spus că acel partener are potențial, e un stag roșu. Când nu e un stag roșu? Cum ar trebui să înceapă o relație fără să am acel stag roșu? În.
Momentul în care simți că există partea de atracție care este importantă și asta o subliniez pentru că aud atât de des acum în cabinet, în conferințe, peste tot oamenii care zic o să mă duc împotriva atracției și o să mă duc acolo unde este liniștea de la început. Citește în toate articolele posibile că trebuie să se liniștească sistemul nervos. Da frate, dar nu de la început. Adică nu atunci când stai și sistemul tău nervos nu mișcă o undă și tu stai și zici uite ăsta este, nu are niciun steag roșu. Asta e partenerul meu, de aici clădim. Nu poți clădi fără dramul ăla micuț de mi-am găsit potențialul de persoană. Deci va fi un pic parte de potențial. Dar după aceea treci repede la o suprapunere a valorilor. Ca să vezi, avem suficiente elemente comune încât noi să putem trăi și fără potențialul ăsta? Să găsim lucruri mai bune în alte părți, să creștem și să dezvoltăm în alte direcții? Că dacă potențialul ăsta este o chestie esențială, vitală pentru funcționarea relației pe viitor, atunci nu este. Intrăm noi deja într-o poziție de putere din start, pentru că noi le valuăm pe celălalt și zicem nu este up to par, nu este încă la standardul meu de relație. Trebuie.
Să-Și schimbe un pic valorile astea, că nu ne potrivim cu ele. Deci să n-ai nici un steag roșu, și ăla e un steag roșu de fapt. E bine să te îndrăgostești. Ce înțeleg eu, și asta ar fi o abordare sănătoasă, că atunci când te îndrăgostești de cineva, să știi că te-ai îndrăgostit. Nu înseamnă că e partenerul tău pe viață. Când dragostea aia se mai domolește, trebuie să alegi dacă rămâne doar o îndrăgosteală și se termină cu ea sau dacă se transformă într-o relație pe termen lung atunci când aveți valori comune. Cum ai spus tu, omul poate să schimbe comportamentul, Dar nu poate sa isi mai schimbe valorile, daca valorile lui sunt complet diferite. Uite, sa ne dai niste diferente de valori ca sa intelegem concret ce inseamna o diferentiere in valorile a doua persoane. Nu inseamna ca exista valori neaparat bune sau rele, dar cum arata o diferentiere sau o diferenta de valori intre doua persoane care se intragostesc, pare ca au potential, dar dupa acele valori incep sa le macini in relatie. –.
De exemplu, factorul de libertate, îl putem vedea diferit. Unii văd libertatea în a putea să aibă timp personal și spațiu personal cu sine și spațiu personal cu prietenii, cu familia, în care nu vor să divizeze și să împartă întotdeauna acest spațiu. Sunt oameni care nu comunică atât de des, mai ales acum că există telefoane, social media, o mulțime de maniere de comunicare. Sunt oameni care au o comunicare ceva mai reținută și mai restricționată. Și atunci, unul dintre lucrurile care pot fi schibate și sunt sănătoase este tipul de comunicare. și tipul de mod în care noi ne pătrecem libertatea. În care zicem, uite, aici e cercul meu, aici e cercul tău, le suprapunem, facem o diagramă Venn și vedem în centru cum putem noi să ne ajustăm comunicarea asta, încât să nu mă simt nicio răspinsă, să nu te simți nici tu sufocat. În această manieră, pe unde ajustăm? Unde pot să am și eu spațiu? Unde e nevoie de spațiu tău non-negociabil? Noi avem niște non-negociabile și atunci trebuie să putem să ne discutăm non-negociabilele și să vedem dacă sunt ele compatibile. Și după, astea sunt lucruri calculabile. În schimb, dacă tu trăiești într-o mentalitate în care Bărbat fiind, să spunem, ai văzut că femeia trebuie să aibă un anumit rol de funcționalitate în familie și asta aștepți și de la partenera ta, atunci diagramele astea având vor fi, eu am nevoie ca tu să renunți la libertatea ta, pentru că eu văd ca pe o libertate nesănătoasă și să te pliezi, să intri cu tot cuvent diagramul în bulina mea și atunci tu vii în bulina mea și doar diagrama asta mai este în relație. Partea ta de bulină este anulată. Nu poate să existe așa. Sau din când în când o să fiu generos și o să te mai las să ieși o seară cu fetele. Sau invers, dacă femeia a văzut că bărbatul trebuie să fie un provider puternic, o să pună această nevoie de masculinitate toxică asupra partenerului și isa va părea constant că nu se ridică la nivelul standardului și va face exact același lucru. Îl va împinge în bulina lui complet, dar din când în când va zice, păi numai tu trebuie să contribui la partea asta dintre bulinele noastre, pentru că tu ești responsabil de Și atunci e foarte greu să se schimbe dacă valorile celor doi nu sunt similare.
Perfect. Și vezi aceste diferențe de valori, zici ok, lasă-o, o să-l educ eu în timp. E posibil să ai dificultăți cu asta pentru că odată ce ai acele valori, rămâi cu ele. Și pe lângă ce ai povestit acum, cred că există și multe alte valori pe care le avem, în felul în care vedem lumea, în felul în care Percepem lucrurile din jurul nostru, alea sunt mult mai greu de granulat și de povestit, dar le simți. În momentul în care simți că diferă valorile acelea, trebuie să-ți dai seama că o să fie greu. Pe de altă parte, cred că atunci când întâlnești o persoană care are valori foarte asemănătoare cu ale tale sau foarte compatibile cu ale tale, De fapt atunci se instalează acea liniște, nu? Acea liniște că ești cu persoana potrivită, nu? N-ai nevoie de dovezi, n-ai nevoie de poze, n-ai nevoie de justificări, simți. Pur și simplu o simți când discuți cu ea seara la un ceai, după o zi grea, simți că este persoana cu care te înțelegi.
Aici, al doilea stea groșu, atunci când simți chestia asta, trebuie să nu vină în completarea unui ciclu de abuz. Deci să o simți fără să fie partea în care ne-am certat atât de tare încât am trecut prin stadiile astea de ciclu abuziv și acum când este acalmia, simt că vai ce bine mă înțelegi acum. Deci trebuie să simți că și atunci când persoana asta te irită, te enervează, vă mai certați, aveți conflicte, nu te simți abuzat. Nu te simți restricționat, nu te simți amenințat, nu simți frică sau vinovăție excesivă raportat la relația cu persoana aceasta.
Hai să am definit relația abuzivă. Mi-ar plăcea să intrăm acum un pic în amonunte și să vorbim despre tipurile de abuz pentru că înțelegem deja că abuzul nu este doar fizic. Te poți simți abuzat, cum ai zis tu, restricționat din multe alte puncte de vedere. Ce tipuri de abuz există?
Abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual, abuz economic și abuz mai nou virtual. Virtual?
Da.
Ce-i abuzul virtual? Control al telefonului, control al paginii social media, stalking, o manieră în care cineva își exercită puterea printr-un control excețiv al activității noastre online. Adesea cerând, nu știu dacă ai văzut așa, Și asta poate să fie oarecum abuziv, dar unii o văd ca pe o formă de iubire. Ionica și Ionela, profil de social media împreună, în care tu scrii și nu știi cu cine vorbești și asta este o formă de control într-o relație de codependență, îmi pare rău tuturor celor apropiați care aveți astfel de conturi, asta e realitatea.
Am văzut oamenii mai în vârstă care probabil că au alt, adică am văzut genul acesta de profil Acolo e diferit. E un fel de profil de familie.
Exact. E diferit la cineva de 20, 30, 40 de ani. E diferit la cineva care este deja 40 plus și pur și simplu nu are energia mentală să stea și să navigheze atât de mult și atunci toți sunt într-un mesaj. Unde deja partea de romanticizare a relațiilor poate că s-a dus și nu mai este necesară.
Și am văzut asta și la influențări, influențări mari și de la noi și din afala țării, unde poate fi o formă de business, nu? Dacă ai un cont comun în care vă afișați vacanțele, lucrurile pe care le faceți. Poate fi o formă de business sau acolo aveți ceva...
Și e sănătoasă dacă e o formă de business?
Depinde cum o defini, dacă o definim.
După criteriile de… Păi dacă relația mea este o relație pe care eu am să o mediatiză și zic iubi dragă, uite nu ne facem noi un cont ca formă de business care să fie public și care să fie acolo într-o anumită dinamică și care va trebui să aibă întotdeauna un anumit aspect, că doar eu clar nu o să vorbesc seara când ne certăm noi la Netflix pe cine știe ce tâmpenie care nu era relevantă, ceea ce înseamnă că noi o să avem aici contul mască. Care ne va reprezenta pe amandoi cat suntem de minunati. Deci daca noi impreuna nu facem ceva si acel cont, Ionica si Ionela, descoperim Parisul, nu ii da omului posibilitatea sa vada o explorare care nu are de a face cu relatia de fapt, ci cu un parcurs comun pe care le-au acesti oameni, toate acele conturi au o componenta toxica destul de serioasa care o sa saboteze relatia propriu-zita.
Și pentru că creierul tău vede constant diferența între ce afișezi pe acele conturi și realitatea relației.
Și e obligativitatea de a-ți mediatiza relația.
Cred că e obligativitatea de a-ți mediatiza relația constant frumoasă.
Constat pur și simplu că dacă este un business, noi știm, cei care suntem în mediul online, că dacă este un business, tu, datorită algoritmului, ai obligativitatea de a posta cu anumită frecvență, ceea ce înseamnă că tu ești obligat, practic, să postezi despre relația ta, cel puțin de, hai să-ți punem, un trei ori pe săptămână, dacă vrei să ai vizibilitate. Asta pune un stres enorm, pentru că te duce din autenticitate înspre o structurare care îți dezumanizează relația, o transformă într-un business.
E nesănătos pentru relații. Deci probabil că dacă vrei să ai un cont comun de social media în scop de business, trebuie să-l păstrezi doar business. Adică păstrezi business-ul acolo și îți vezi de viața ta... Da și uite am avut un podcast chiar săptămâna trecută, am avut un podcast cu Mihnea Măruță unde am vorbit despre identitatea virtuală și cum există acest paradox al identității virtuale în care noi ne construim, cum spune el, din cioburi virtuale această statuie care este identitatea noastră virtuală, unde facem un efort constant să adunăm lucrurile frumoase și facem un efort constant să le ascundem pe ale urâte. Adică e greu să faci asta cu tine însuți, dar este și mai greu când o faci într-o relație în care tot ce este urât sau tot ce este poate normalul unei relații tu ascunzi, cu premeditarea să arăți doar ce e frumos.
E foarte greu și gândește-te, și asta cred că e important pentru că noi într-o relație oricum suntem indiviți. Când noi vorbim despre noi în social media și social media joacă un rol covârșitor în mod în care noi ne conturăm acum relațiile, cel puțin gen Z, Gen alfa. Eu ca individ în social media pot să-mi permit să vorbesc despre fisurile mele. Eu chiar o fac adesea. Vorbesc despre asta e o parte proastă, la asta lucrez, la asta nu lucrez. Chiar dacă sunt un profesionist în domeniul sănătății mentale, eu o să vorbesc despre partea, factorul de umanitate. Dar într-o relație, eu nu pot să-mi asum puterea de a vorbi despre fisurile relaționale sau despre fisurile celuilalt. Am nevoie de acceptul lui pentru că eu postez și aș vorbi dintr-o perspectivă subiectivă. În care eu invalidez și invadez spațiul de intimitate și vulnerabilitatea al celuilalt. Și atunci eu nu văd ca specialist o manieră în care ar putea fi posibil fără ca doi oameni să fie extrem de asumați și și atunci ar exista niște fisuri și niște încălcări ale vulnerabilității celuilalt.
E foarte greu să vorbești despre fisurile relației în digital. Înseamnă că suntem predispuși cumva în a arăta doar ce e frumos într-o relație și atunci asta poate să fie una dintre aceste distorsiuni pe care tinerii sunt predispuși. Tinerii rare ori declara ca au fost victimele a unui abuz de orice fel, uite am vorbit despre abuzul digital dar o sa vorbim si despre cealalte tipuri de abuz, dar 77% conform unui raport, 77% recunosc comportamente abuzive in alte cupluri. Le e greu sa vada abuz la ei in relatie? Vad abuz? foarte bine în alte relații acolo unde el nu există și tocmai pentru că ne este foarte greu să vorbim despre fisurile unei relații în social media, suntem predispuși în a vedea doar relații perfecte constant în fiecare zi în feed și să le comparăm cu propria noastră relație.
Așa este, cu toate că noi cumva involutar căutăm să le găsim pe alea care nu funcționează, de aceea ergo tot cancanul care vine și să faci o foarte, foarte mare tevatură pe tema tuturor relațiilor care ajung cumva cu disfuncția în mediul public, pentru că noi avem o trăsătură ca oameni, se numește biasul persoană IA3. În care nouă nu ni se poate întâmpla niciodată și întorcându-mă și la anii tinerății mele, știu că de câte ori mergeam cu prietenii într-o excursie și vedeam că o dau de gard cu relația, ziceam, ce bun suntem noi, super, uite ce relație am eu. Relații care sunt 20 de ani în urmă și evident nu erau atât de bune că nu sunt acum cu mine. Dar noi în momentul în care vedem un eșec, Nu ne uităm care sunt acele puncte din eșec pe care ar trebui eu să le evit ca să nu ajung în această situație, ci mă uit și zic, măi da ce bine sunt eu! Eu nu am cum să ajung în această situație și încep să planimez victima. Zic, sigur li s-a întâmplat asta pentru că au făcut asta, asta, asta și încep să intru eu într-un fel de autoapărare.
Victima fiind relația respectivă?
Da. Cineva din acea relație nu se știe, genere într-o relație de codependență în care nu există un abuzator principal, se schimbă rolul. Fiecare om devine abuzatorul celuilalt.
Aici, din nou, aș deschide foarte multe paranteze. Ai spus că fiecare poate să fie abuzatorul celuilalt. Ăsta e un lucru la care aș vrea să mă întorc. Dar oare să ne comparăm, să ne uităm la ceilalți și să... Dorința asta, că e cumva sinonimă cu să moară capra vecinului, nu? Și faptul că te uiți peste gard și vezi că acolo este mai murdar și asta îți dă oarecarea satisfacție, această comparație E într-un fel, e un reflex probabil uman, normal, nu? În a te uita la celălalt și a simți o satisfacție pe care și eu recunosc că o simt uneori și mă face totuși să mă simt vinovat sau mă face să mă întreb de ce simt o satisfacție când văd că alții se ceartă pentru că mă compar cu relația mea și îmi dau seama că relația mea totuși nu e așa, adică nu ne certăm de față cu alții să zicem sau pe probleme atât de mici pe cum le văd acolo. E un lucru normal ăsta sau e ceva la ce ar trebui să lucrezi eu de exemplu?
Cum spuneam, noi avem un fel de dezumanizare a relației, în special în social media, pentru că avem tendința să vedem ceilalți postează adesea momentele frumoase și noi doar pe acestele vedem. Și atunci este o normalizare inclusiv a dispunctiilor din relațiile noastre atunci când vedem că există relații care nu merg bine. Este un fel de normalizare în care noi comparativ zicem ok, în primul rând o să-mi dau bifa de normal, e normal uite și alții se ceartă și după aceea o să-mi dau bifa de păi da noi suntem mai bine. De ce? Pentru că în social media nu ajunge relația în care oamenii s-au certat pentru că au lăsat două căni pe mobilă și s-au certat două ore pentru acele două căni pe mobilă. ci este ceva care e foarte grav, care a ajuns deja intr-un stadiu în care este preluat și distribuit adesea de către ceilalți. Pentru că dacă te uiți la celebrități, în momentul în care tu vezi ceva pe social media este post de spărțire. Nu vezi procesul. Foarte rar vezi procesul. În România cu atât mai puțin sau în zona noastră este europeană în care e atât de scrutinizată viața noastră publică. În alte țări, în Statele Unite, uneori procesul este acolo și oamenii nu sunt atât de secretoși cu fisurile lor. Dar la noi, în genere, tu vezi partea de abuz doar atunci când cineva a luat deja o decizie. Și asta e normal, nu? Pentru că ți se teamă și de abuzator. Postezi ceea ce se întâmplă pe social media. Dar asta ți-a și posibilitatea de a vedea ce înseamnă normal în disfuncție. Ce înseamnă normal în conflict. Faptul că este o normalitate în a avea conflicte. Că este o normalitate în a vrea uneori să îl împachetezi pe celălalt, să îl trimiți. De unde l-ai luat în această relație sau de unde a venit singur? Asta este o parte a normalității. Nu cred că există o relație funcțională în care să nu te gândești la un moment dat de ce ți-ai ales acest partener și dacă n-ai făcut cumva o alegere proastă. Pentru că exact astea sunt momentele în care îl realegi. Noi tot avem senzația când citim toate aceste citate. Inspirational, că tu îl realegi în fiecare zi, ca și cum te-ai trezit dimineața, îți pui cafeaua, te uiți și zici, hai puiu meu, te realeg să avem o relație. Nu. E în momentul ăla în care zici, bă, cam ia-și picioarele, ok, fie, hai, te realeg, lucrăm cumva la asta. Deci realegerile sunt în momente de dificultate, nu sunt în momente de blis. Doar că atunci când facem această realegere, distincția, cum ziceai tu, între normalitate și abuz, este faptul că dacă eu fac această realegere, nu renunț la mine, nu mă reduc, nu-mi reduc nevoile, nu-mi minimalizez capacitatea de exprimare, nu minimalizez modul în care eu pot relaționa cu ceilalți, nu mi se taie colacele de salvare, nu mi se taie dreptul de a vorbi, nu mi se taie dreptul de a funcționa.
Eu nu mă reduc pe mine, realegându-mi partenerul de viață. E foarte frumos ce spui și e foarte sănătos pentru noi toți să auzim asta, pentru că dincolo de conștientizarea abuzului în relații și dincolo de lucrurile care se întâmplă în social media și de multe lucruri diferite care se întâmplă în social media și de conștientizarea acestor relații toxice, Trebuie să auzim și despre această normalitate, pentru că atunci când le vedem constant pe social media riscăm să ajungem să credem că orice relație este toxică doar pentru că avem conflicte și că fiecare din noi este abuzator doar pentru că îți cere ceva sau te ceartă pentru ceva sau apare un conflict. Deci e normal să avem conflict în relație. Și granița asta mi se pare că se controlează din ce în ce mai mult. Granița între conflict sănătos sau relație funcțională sau o relație toxică Abuzivă este acolo unde renunți la tine, unde valorile noastre sunt atât de diferite încât trebuie să mă controlez constant cu cum mă comport și asta nu poate să dureze mult timp. La un moment dat o să se sparge acel balon de săpun și lucrurile se transformă în ceva mult mai lucrit. E foarte important să auzim asta și pe mine mă ajută să aud asta. Am vorbit despre abuz digital, despre abuz virtual în care suntem controlați pe chat-urile pe care le avem, pe social media. Abuzul fizic este evident și înțelegem ce este atunci când unul din cei doi se abuzează fizic. Este abuz fizic la… din nou vreau să intru în detalii. E abuz fizic sau când apare abuzul fizic? Cum ai putea defini abuz fizic? Dacă te-ai împins e abuz fizic? Dacă ai trăndit o ușă?
Și aici faci o distinție, că eu sunt așa mai pe zonă de gri. Abuzul fizic, în momentul în care tu ești lovit de către cineva, responsabilitatea loviturii clar îi aparțină celuilalt. Acum, în funcție de mediile în care noi am trăit și în funcție de interacțiunile pe care le avem cu celălalt, pot exista niște interacțiuni fizice în care celălalt nu te agresează, în care Oamenii se mai împing, oamenii își mai trântesc o carte, oamenii își mai aruncă o farfurie mai încolo pe masă. Asta este și în funcție de expunere. Dacă eu am trăit într-o casă în care agresiunea a fost foarte, foarte pregnantă, eu va trebui să-mi reglez acest mecanism în timp și nu o să pot să o fac din primă. Și în momentul în care tu îmi apeși un trigger, S-ar putea ca declanșatorul meu să fie în furie reactivă și atunci trebuie să știu să fac diferența între furie reactivă în care arunc o pernă, nu știu, o cană în capul tău sau dau cu piciorul într-o pernă până reușesc să mi-e înlocuiesc acest comportament. Pentru că adesea aceste comportamente nu vor fi activate decât în relație. Că mie nu mi se activează anterior și pot să trăiesc 20-30 de ani fără să am un astfel de comportament și după aceea când tu mă trigăruiești și mi activezi tocmai rănile pe care eu De voie de nevoie va trebui să le lucrez ca să pot avea vreodată o relație funcțională cu tine sau cu oricineva, atunci o să vină comportamentul. Și aici e distinția. E comportamentul acela un comportament abuziv care te rănește pe tine direct, atunci este abuz. Este un comportament de furie reactivă la care eu trebuie să lucrez în anger management, atunci relația poate să nu se transforme într-una toxică abuzivă. Dar este clar un steag roșu mare mare care trebuie după aceea să-l luăm de sus și să-l transformăm.
Deci e un steag mare roșu. Dacă, să zic, trănești uși, te împingi sau arunci o farfurie sau îți manifesti furia printr-o reacție fizică, chiar dacă ea nu lovește pe celălalt, e un steag roșu.
E un steag roșu și asta ne zice nouă, dacă noi suntem cei care-l facem, că trebuie să mergem să ne ocupăm, să ne asumăm responsabilitatea acestui comportament.
Ai spus că totuși abuzatorului poate să îi separă că celălalt e de vină pentru comportamentul lui, nu? Este un fel de victim blaming în relație, nu?
Păi așa îi se va părea tuturor, nu știu de câte ori am auzit. Cu alții nu m-am purtat așa. Doar tu determine în mine această reacție.
Da, m-ai scos efectiv însărită.
Ceea ce este adesea o realitate. Pe noi ne declanșoază doar oamenii care sunt foarte aproape de zona noastră de vulnerabilitate și de intimitate. Mă declanșeze cineva într-un magazin, dar mă va declanșa partenerul meu de viață.
Că știe exact ce se declanșeze, nu? Știe exact care sunt butoanele sensibile care o să mă înirveze, apasă pe ele?
Voluntar sau involuntar. Unor o facem involuntar și adesea în relațiile care au un grad de normalitate. Hai să folosim cuvântul ăsta. Nu-mi place deloc, dar putem să folosim normal. În relațiile... Nu, nu-l folosim, că nu-mi place deloc. Funcționale sunt două tipuri. Funcționale și funcționale conectate. Alea funcționale au un anumit grad de toxicitate și pot să funcționeze la un dat toxic, să meargă înspre mecanic.
Funcționale înseamnă că funcționează, rămân împreună cumva într-un fel sau altfel.
Da, dar nu neapărat într-un mod bun, pentru că bunicii noștri au fost funcționali aproape majoritatea.
Deci funcțional nu înseamnă că e perfect sau că e bun sau că așa e bine, înseamnă însă că rezistă într-un fel sau altul certându-se la fiecare trei zile nevorbindu-și împăcându-se după aia și așa mai departe.
Sau și sunt cele bune care sunt funcționale conectate.
Funcționale conectate.
Ca un proces de reparație. Eu nu mă deconectez de tine în momentul în care trecem prin ceva dificil, poate mi-o o pauză scurtă, dar rămâne parte de comunicare, de contact empatic, pot să mă uit în ochii tăi, nu mă uit în stânga-dreapta când avem o discuție sau și dacă o fac pot să mă întorc foarte repede în procesul reparatoriu, pot să mi-asum responsabilitatea pentru partea mea din și atunci noi avem acest fear Invizibil, care este între noi chiar și atunci când avem potențiale rupturi relaționale. Și asta nu zice, îmi bag picioarele, eu o să mă duc că avem copii și trebuie să stăm împreună pentru copiii ăștia. Asta spune că nu, noi vom rămâne în relație și pentru noi. Pentru modul în care noi vom trece prin asta împreună, pentru calitatea noastră ca cuplu. Nu doar pentru faptul că mergem structural foarte bine și se bifează căsuțele de.
Structural. Uneori totusi iti vine sa-ti bagi picioarele pentru cateva minute, adica pentru cateva minute iti vine sa-ti bagi picioarele dupa care realizezi ca na, nu e drumul.
Intotdeauna. Deci e o minciuna sfruntata, cei care spun ca au relatii in care nu le-a venit sa-si bage niciodata picioarele si nu are cum sa fie asa. Pentru ca noi in relatie lucram exact ranile pe care le-am mostanit din relatiile cu care am trait copii fiind.
Si intelegi ca alea sunt – Rănile pe care, adică relația îți scoate în evidență aceste răni, pentru că fix la alea trebuie să lucrezi.
Nu? Fix acolo trebuie să… – Fix acolo trebuie să lucrezi. Dacă nu îți activează nimeni în aceste răni, problema este că tu nu o să vindeci. Și atunci există potențialul ele să se manifeste în alte relații de intimitate, în relația cu copiii tăi, în altă manieră, dar la fel de toxic. Și ei le vor duce mai departe. E bine să lucrăm.
La ele. Am auzit o replică care vine cumva dintr-o altă perspectivă în care se spune că întâi trebuie să te vindești pe tine, trebuie să rămâi singur, să te regăsești, să te reechilibrezi și odată vindecați și perfect să-ți cauți.
Cealtă jumătate. Dacă te-ai vindecat, nu mai vrei să intri în nicio relație. Cred că e un sfat foarte prost, pentru că în momentul în care tu ai ajuns la un punct de vindecare aproape completă, nu există așa ceva. Dar ce înseamnă punct de vindecare? Că prin noi nu mă mai activează ceilalți. Și asta înseamnă că eu nu mă mai raportez atâta de intens, simpatic, la ceilalți. Păi cum construiesc așa o relație? Nu am cum. Să stau și să mă uit, o să fiu un observator activ al tuturor celorlalți. Asta înseamnă că devin criticul lor. Dacă te vindeci prea mult, nu mai ai cum să crești într-o relație. Ca și cum tu ți-ai făcut o casă și ai făcut o țiplă, exact cum voiai tu și vine acum partenerul tău de viață să se mute în viața ta. După ce, tu ai deja niște pretenții care sunt exigente pentru că tu ai făcut toată chestia asta singur. Și atunci doar o să stai și o să te uiți unde își pune cănile, unde își pune farfurile, cum își împăturește hainele în viața ta. Nu să fie, poate îi mai faci așa loc să mai pună două poze, să mai pună niște haine în dulap. Asta nu este o relație echitabilă. Acolo tu ești toxicul.
Acestei relații. E totuși un moment în care, să zicem, acum vorbim despre relații, e totuși un moment în care îți dai seama că ai de lucru cu tine până să începe o relație dacă ai prea multe răni și dacă rănile din trecut, rănile din istoricul tău sau din felul în care ai crescut Te fac sa cauti relatii cu potentiali abuzatori, cand tu cauti exact ce ai zis tu la inceput, sa replici ceva ce stii si ce ti-e familiar, cauti ceva toxic. E un moment in care iti dai seama ca trebuie sa pui totusi un pic de frana, sa mai lucrezi un pic, nu la casa perfecta, dar macar sa ai tigla pe casa ca sa zic asa si cu tigla pe casa sa.
Cauti o relatie. Aici sunt niște puncte pe care le-ai spus ți le răspund punctual. În primul rând tu nu gauzi abuzatorii. Abuzatorii te caută pe tine. Nu stai tu ca victimă să zic, mă duc să mai caut un abuzator, că ăsta mi-o oferă protecție. Nu, tu cauți protectorul. Iar abuzatorul care caută o victimă care este în genere anxioasă, va căuta omul care are nevoie de protecție și atunci. De obicei abuzatorul își caută un om care este deja bine structurat și are un anumit statut sau un om care este gata victimizat și într-o nișă de victimă și care este foarte, foarte docil. Și atunci tu nu alegi, ești ales. Momentul în care îți dai seama dacă ceva este dificil sau greșit la tine este când rămâi, când îți dai seama deja că acest om este un abuzator și tu alegi să rămâi, fără să ai un proces reparatoriu asumat de către celălalt, fără să ai înțelegerea și acceptarea emoțiilor tale și a parcursului tău relațional acolo, adică nu zici omul Măi am greșit, hai să lucrăm la asta, mă duc în terapie eu și noi o să lucrăm la relație sau mergem împreună în terapie de cuplu și partenerul îți zice tu ai niște probleme din traumele tale anterioare și ai de lucrat cu ele, du-te în terapie să lucrezi la ele și o să vezi că ne va mergea mai bine. Dacă tu nu mă provoci, eu nu o să-ți fac așa ceva, practic. Vine-te la tine, ca din senin a venit chestia asta. Și atunci du-te, reparată, ca să putem lucra. Și asta îți răspunde la a doua întrebare. Trebuie să ne reparăm noi anterior pentru a putea să funcționăm în relații? Nu știu, mă repar pentru ce. Dacă eu nu știu când plouă în casă, degeaba mă apuc eu să repar acoperișul. O să mă întorc la aceeași analogie. Ok, nu-i casa perfectă, dar mă apuc să chem structuristul, constructorul să mă asigur că totul e în regulă. Da, la asta vreau să lucrez. Vreau să mă asigur că nu... Plâng în magazin dacă a luat cineva ultima sticlă de apă minerală, că pot să-mi conțin emoțiile, că nu am o suprareacție la ceva, astea țin de mine. Dar în relație eu n-am să știu ce mă declanșează decât în momentul în care sunt în relație. Faptul că vine cineva de la o companie de livrare zilnic în fața ușii mele, și eu îl reacționez foarte bine și îl relaționez foarte bine cu acel bărbat, nu înseamnă că eu știu să-mi lucrez problemele.
De relație. Îmi place perspectiva ta optimistă, pentru că să ai o relație cu un abuzator nu înseamnă din start că gata, trebuie să termini să ieși de acolo, la revedere, pentru că există soluția în care celălalt își asumă, înțelege că are de lucrat. Uite, poate sunt cupluri sau oameni care se uită la acest podcast și poți să audă de la două persoane necunoscute, cum suntem noi, adică nu de la prieteni, nu de la oameni care le țin partea și poate reușe să înțeleagă că uite, Acest comportament nu este corect, dar există o rezolvare. Poți să mergi și tu la terapie, e un semn că trebuie să te vindeci de problema sau să cauci, să înțelegi problema pe care o ai, poți să mergi la terapie de cuplu, adică există cred că o șansă pentru toată lumea, doar că toată lumea trebuie să înțeleagă și să vadă realitatea de la.
Care pleacă. Și oricum să punem o etichetă de abuzator pe cineva, el trebuie să aibă ciclul ăsta repetitiv.
Al abuzului. Pot să zici că ce-i acest ciclu repetitiv al abuzării? Există tensiune.
Explozie, regret? Da, vine o parte, exact. E o parte de tensiune. Simți că ceva e în regulă, dar fără ceva clar. Simți doar că plutește ceva în atmosferă. Asta poate să se întâmple o zi, două zile, o perioadă mai extinsă. Dar vine tensiunea în care tu începi să calci cap pe ouă, să nu greșești și simți că oricum ai.
Face ceva. Tu ca victimă simți.
Acea tensiune. Simți că ceva e.
În atmosferă. Din.
Stara celuilalt. Da. Din modul în care îți răspunde, din modul în care interacționează cu tine, din modul în care poate să raportează la ceilalți. Simți că este terenul foarte tensionat. După care vine o explozie. Explozia poate să vină în mai multe moduri. După partea de explozie, care poate să vai pe o intensitate, nu știu, de la 1 la 100, vine o parte de reparatoriu, care este complet disproporționată cu partea de explozie. Merge fix în partea cealaltă în care totul este exact așa cum este necesar. Vine cu foarte, foarte multă conectare. După care vine o perioadă de acalmie, în care ai senzația că uite mi s-a liniștit totul, s-au calmat, sistemul meu nervos este acum în liniște, ce bine progresăm noi. Și perioadele de acalmie pot să se lungească, doar că dacă se lungește perioada de acalmie există un potențial real ca perioada de explozie să se scurteze și să meargă mult mai repede, mult mai sus în situații de abus. Și ciclul ăsta devine repetitiv. Și dacă se repetă o dată la câteva săptămâni, o dată la două, trei luni, atunci este deja un ciclu de abuz. Dacă se repetă o dată pe an, toți avem astfel de, nici unul nu suntem scutiți, ăsta deja nu mai este un tipar. Trebuie să existe totuși o frecvență mai deasă, ca să putem să zicem că e un tipar.
De ceva. Cum poți să o diferențiezi de certurile normale? Adică cum poți să nu încurc certurile normale cu un ciclu de abuz? Pentru că și certurile, și ai explicat și tu mai devreme, e normal să avem conflict și să ne mai certăm și care e diferența între o certă care se repetă o dată la trei săptămâni, să zicem, și un ciclu.
De abuz? Hai să vedem în ce constă cearta asta care se repetă la trei săptămâni. Poți să revini cu ea înspre tine? O să te enerveze, dar îmi este frică că îmi faci ceva dacă revin cu ea înspre tine. Este o ceartă care chiar e o chestie serioasă pe care tu o faci și mie mi va fi frică să vorbesc despre asta pentru că dacă eu vorbesc despre asta tu o să devii abuziv, atunci e abuz. Dacă mi-e frică de repercusiun, dacă mi-e frică de pedepsă, dacă mi-e frică că nu o să mai vorbești cu mine, dacă mi-e frică că o să mă pedepsești, dacă mi-e frică că o să mă lovești, dacă mie mi-este frică să vorbesc despre ceea ce simt, că da, uneori poate sunt inequitabilă, uneori poate că știu că dacă o să aduc subiectul ăsta în discuție o să te enervezi pentru că e inequitabil. Și atunci cumva mi-asum, dar dacă mie mi-este frică, nu de faptul că o să te enervești, ci mi-este frică că vor fi consecințe care mie mi vor face rău, Atunci există o formă de abuz. Deci dacă eu trebuie să zic, ok, ăsta e un subiect pe care nu îl mai pot discuta niciodată. Nu am cum. Că de câte ori îl voi discuta, va fi o formă de abuz. Acolo e partea în care tragem un semnal de alarmă și vorbim cu ceilalți despre ce.
Se întâmplă. Asta-i partea de tensiune, nu? Adică victima simte acea tensiune că nu poate să deschide acel.
Subiect, nu? Partea de tensiune, da, este atunci când simți că din partea celuilalt nu întotdeauna este acest subiect. Pentru că asta se, deja merge înspre explozie. A fost post explozie și în perioada de acalmie îți evaluezi tot. Dar după perioada de acalmie nu va fi întotdeauna același subiect. Ca dacă eu, de exemplu, m-am supărat pe tine că răspundeai seara la telefon celor care sunau de la job sau Pacienților încalcă niște limite alea noastre de intimitate și nu mi se pare normal să sune la ora 12. Ne certăm foarte tare că suntem obosiți și la ora aia asta se întâmplă, dar după aceea în două zile putem reveni la subiect. Și poți să zici, măi, uite, trebuie să facem compromis aici, pentru că înțeleg ce spui, validez, e ok, dar trebuie să înțelegi o chestie de la mine aici. Și hai să vedem cum facem compromisul ăsta, le răspund dimineața la 7 atunci sau ceva, dar n-am cum să tai accesul pentru că sunt chirurg și e nevoie uneori să intervin și la anumite ori. Și atunci hai să vedem cum facem. Îl pun pe vibrații, ies din cameră, sunt unele lucruri pe care trebuie să le fac. Și atunci ăsta este reparatoriu. Dar dacă eu răspund în momentul ăla și zic tu nu ai ce să-mi zici aici, ăsta este modul în care eu lucrez și ăsta este modul în care eu sunt și în momentul în care tu o să mai zici ceva, eu direct o să-ți bier. Deci nu există. Sau poți să iei să te muți. Asta înseamnă că dinamica relației este toxică, este abuzivă. Eu spun doar așa va funcționa. Îți convine, nu-ți convine, emoțiile tale pentru mine nu sunt importante. Modul în care tu îți dorești ca noi să trăim în relație nu este important. Nu.
Mă interesează. Deci.
Așa nu? Așa nu. Trebuie să putem oferi reparatori. Și partea de constrâncere de pe partea cealaltă, nu când vine cel care cere abuziv, că aici era cineva care cere și abuzatorul e cel care nu oferă. De exemplu când vine cineva și spune nu-mi doresc să te mai îmbraci așa sau nu-mi doresc să mai ieși cu oamenii ăștia sau nu-mi doresc să povestești sau să mai ieși cu prietenii. Și atunci celălalt știe că există o vinovăție enormă și că nu mai poate că întotdeauna va exista scandal sau ceartă dacă va exercita acest comportament, chiar dacă acel comportament nu este un comportament care încalcă limite de loialitate în relație, care face rău celuilalt, care nu este un comportament excesiv, nu ia din fondul de relație, ci pur și simplu este, îi se taie relațiile cu prietenii și capacitatea de a putea să aibă timp separat în spații.
De intimitate. De ce constant o negociere și trebuie să înțelegem că să dai cu pumnul în masă să spui astea sunt regulile, nu e un mod corect. Că nu o să rămână regulile astea, doar o să transformi un conflict.
Într-Un abuz. Și inclusiv negocierea refuzului celuilalt. Pentru că dacă celălalt nu vine abuziv să zică și zice uite îmi pare foarte rău că nu înțelege acest aspect dar eu chiar trebuie să răspund și o să-ți explic de ce și am nevoie să existe deschidere din partea ta să mă asculti. Nu discutăm acum că nu suntem în cel mai bun punct dar va trebui să revenim la subiectul acesta. Acolo putem pune un refuz dacă putem să dovedim și să explicăm foarte clar că uite, astea sunt niște lucruri pe care eu nu pot să le schimb în acest moment din viața mea. Și atunci celălalt își face propria evaluare, nu? Pot accepta sau nu pot accepta? Și dacă pot accepta, cât timp pot eu să accept acest lucru înainte de a simți că eu am renunțat la nevoile mele pentru tine? Și pentru o perioadă scurtă o fac. De ce? Oamenii se îmbolnăvesc, au accidente. Eu nu se mai am practic libertatea pe care o aveam cu tine într-o relație. Presupun că într-o relație bună vrei să fiu tot acolo și să poți să am grijă de tine renunțând puțin la mine, dar toate lucrurile acestea sunt parte din normalitatea relațiilor atâta timp când nu devin sufocante pentru ceea ce suntem noi ca oameni. Integritate fizică sau emoțională rămâne cât de.
Cât intactă. Am vorbit despre blamarea victimei și am vorbit despre blamarea victimei în contextul unei relații, că de regulă abuzatorul simte că celălalt este de vină pentru comportamentul abuziv pe care îl are, el îl provoacă. Am înțeles deja că e normal să te provoace cineva care te cunoaște atât de bine, care știe punctele vulnerabile. Faptul că devii abuzator nu mai este normal și e bine să te cauți să rezolvi acea problemă. Totuși și în societate de foarte multe ori este blamată victima. Ori de câte ori se întâmplă o nenorocire, vedem oameni care spună, sigur a făcut ea sau el ceva de a meritat asta, sigur a provocat asta. Păi tu ți-ai cerut-o, de ce te-ai îmbrăcat așa seara târziu și așa mai departe? De unde vine această blamare a victimei și cum putem să ne raportăm la ea? Cum putem să explicăm oamenilor care blamează victima că nu e ok ceea.
Ce fac? E vina exact din ceea ce vorbeam anterior, de biasul de persoana a treia, în care ai senzația că li se poate întâmpla tuturor celorlalți, dar nu ție. Și atunci trebuie să ai niște repere, să bifezi niște căsuțe care să-ți arată, uite sigur, dacă eu nu fac asta și eu nu fac asta, mie nu are cum să mi se întâmple și atunci sigur au făcut ei ceva. Și asta nu o vedem doar în relațional, o vedem în niște situații absolut Sinistre, care nu ar trebui să aibă astfel de reperă în care oamenii zic, păi sigur n-a bifat căsuța asta și n-a bifat căsuța asta. Pentru că pe undeva vine din frica noastră de a nu păți același lucru. Și atunci blamăm victima și zicem, cu asta a greșit. Dar eu nu o să greșesc cu asta, doar că aia deja.
E subliminal. Eu sunt protejat pentru că eu nu greșesc cu ce a greșit ea și a meritat, practic, acel abuz. Dar îți trebuie totuși un pic de conștiință ca să-ți dai seama că în felul ăsta tu minimalizezi acel abus, tu îi dai voie abuzatorului să facă asta din nou și să.
Plece nepedepsit. Asta este din cauza lipsei de transparență și de discuții, că da, avem foarte multe informații, dar informațiile sunt în niște cărți undeva pe care trebuie să le cumperi. Generațiile de până în 20 și ceva de ani nu prea au obișnuință de a face acest lucru pentru că ei au trăit într-o lume digitală în care acest lucru nu a fost o necesitate. Ei au acces la rezumatul cărților, diverse canale pe care ei privesc un fel de rezumat sau o discuție care era deja o dezbatere a unor oameni care vorbesc despre un anumit subiect. Și atunci, ei nu au conținutul propriu zis a unei cărți, nu toți, nu vreau să generalizez, dar foarte mulți se duc și încerc să ia pastilele condensate ale anumitor comportamente. Și dacă noi nu avem o imagine foarte clar desfășurată a ce înseamnă o relație care are conflict și faptul că relațiile conflictuale sunt înspre un procent covârșitor al relațiilor, Până ne rezolvăm toate diferențele și niciodată nu le rezolvăm pe toate, știu că Gottman zicea că un 70% se rezolvă, restul sunt non-negociabile, tot e un procent. Să zicem mare, dar asta se rezolvă în ani, în decenii. Nu în doi ani de zile ai reușit să le lucrezi astea. Astea le lucrezi, nu știu, cred că pe patul de moarte te uiști și zici, a bifat 70%, nu știu, suntem la 68% și acolo ți se bife succesul. Adică să nu fim aroganți și ridicoli și să zicem, da, dar eu o să-mi lucrez relația în cinci ani de zile. Impossible, nu avem cum să facem asta. Și atunci, dacă noi nu avem acces la faptul că este normal să fi uman, Este normal să te cerți, este normal cu toată teoria cunoscută și eu am, dacă stau să calculez din primul moment în care eu am început să lucrez, eu am 26 de ani de practică în domeniu. Și tot am momente în care eu creez o comoție mult mai mare pentru un nimic. Pentru că vine în conjuncție cu faptul că probabil eram stresată și nu mi-am dat seama, eram obosită, nu știu, poate n-am mâncat suficient în ziua respectivă. Deci exact ca copilul, știi, le bifează pe toate. A dormit, a mâncat, îi doare burta, urmează să se îmbolnăvească. În generă una dintre astea nu mi se bifează când mă enervează foarte tare un prosop pus cumva, dar am și eu capacitatea de a mă-ncerta poate patru ore, foarte bine justificat și argumentat, că eu am școala pe această temă. Și atunci este absurd. Să nu recunoaștem aceste aspecte. Este absurd să nu recunoaștem faptul că toți trecem prin anumite instanțe. Acolo unde se transformă în abuz este atunci când instanța asta ne este rușină să vorbim despre ea, fie că suntem noi niște abuzatori care am făcut ceva nasol de tot, fie că noi suntem atât de rușinați de situația în care suntem încât ne este frică să vorbim.
Despre ea. Asta era una dintre intrebările mele, de ce de foarte multe ori victimelor le este rușine să vorbească despre asta, de ce se simt vinovate și de ce de multe ori chiar cred că merită să li se întâmple ceea ce li se întâmplă și de fapt asta este definiția abuzului. Adică în momentul în care simți aceste lucruri, poți să-ți dai seama că este un abuz și trebuie să faci ceva. Totuși e greu să faci ceva când simți că ți-e rușine de asta, te simți vinovat și simți că meriți ceea ce ți.
Se întâmplă. Dacă relația este în spectrul acesta abuziv și aș face o scurtă descriere, ce înseamnă abuz fizic? Înseamnă că cineva te lovește într-o manieră în care tu te simți agresat fizic după acea lovitură. Nu că s-a supărat cineva și te-a împins mai încolo. Și asta este abuz. Nu e ok. Nici comportamentul ăsta nu e ok, că se poate transforma și poate lua amploare. Din punctul ăla te-ai dus la psiholog, nu la prieten, la psiholog. Dar abuzul este când te-a tras depăr, te-a trântit, ți-a dat un pumn, ți-a dat o palmă, te-a lovit. Acolo deja este un abuz care îți arată foarte clar că ești într-o relație cu potențial periculos. Deci deja nu mai este de a fost supărat și trecem peste. Deja este dacă trebuie să lucreze cu sine foarte mult, trebuie să iau deja în considerare și alte aspecte și dacă se bifează toate căsuțele acelea ca la ordinul de protecție, este o relație în care eu, sincer, trebuie să mă gândesc de ce vreau să rămân. Pentru că e o relație toxică-abuzivă. La abuz emoțional te minimalizează, te distruge ca sine, îți explică că nu ești suficient, că ești prost, că nu te ridici la înălțimea unor standarde. Deci tu simți că ceea ce ești ca om începe să fie cioplit și ciobit în așa manieră încât îți este rușină să vorbești despre asta, pentru că toți ceilalți o să vadă cum ești. Și o să ți se pară că.
Ești îngrozitor. Pentru că tu ai provocat toate lucrurile astea. Așa te face abuzatorul să.
Te simți. Exact. Abuzul economic este când tu depinzi financiar de celălalt și nu poți să scapi. Pentru că asta se vede în general în cadrul femeilor care stau acasă cu copiii și nu mai pot pleca. Au renunțat la cariere, au renunțat la viața lor și atunci există și abuzul emoțional în care ți este frică și rușină să spui pentru că tu ai redus foarte mult din ceea ce ești. Și acum te pinzi de cineva. Și nu ai cum să-ți obții această libertate, pentru că.
Ești condiționat. E ok, e și abus, deci pot să le ai pe amândouă, pot să ai.
Aceste buscă. Da, pot să fie în conjuncție, toate trei, pot să.
Fie toate. Și toate patru, de fapt, pentru că am vorbit despre abuzul fizic, l-am descris, am vorbit despre el, am vorbit despre abuzul virtual, abuzul economic l-ai definit acum și, de fapt, abuzul emoțional este tot ce am vorbit despre valor, despre cum te face celălalt să te schimbi mereu, să fii altul, să fii diferit. Și le poți avea pe toate, într-adevăr, și e o caracteristică a abuzatorului să le caută pe toate sau să... să caute mai multe tipuri de abuz? Adică odată ce a început abuzul emoțional o să meargă și înspre cel economic și înspre cel virtual sau nu e.
O regulă? Nu neapărat, nu e o regulă. Va merge în funcție de expunerile anterioare și de cum se așează vadul apei, pentru că e ca o apă care își cruiește vad și în funcție de ceea ce tu vei vedea că funcționează din expunerile tale anterioare, pentru că subliminal. Mult prea puțini abuzatori intră într-o relație analizând, conștient ce se va întâmpla acolo. Asta înseamnă o patologie și e mult prea mic procentul de oameni care pot fi diagnosticați cu narcisism. Știu că ne place să-l aruncăm în stânga, în dreapta, să ne facem tatuaje cu el, dar nu este atât de des întâlnit pe cât avem toți trăsături narcisice, unele mai predominante și unele mai puțin intense. Dar pentru a putea să ai un diagnostic de patologie narcisică, sociopată sau psihopată, ai nevoie să bifezi foarte multe căsuțe și ăsta este un procent. Există și noi citim despre inziare pentru că de aceștia aflăm, dar nu este un procent atât de mare. Și mai este și forma aceasta de abuz, abuzul sexual la care noi ne așteptăm să fie doar sub formă de viol, dar nu este doar sub formă de viol, este și sub formă restricționării și condiționării comportamentului sexual în relație. Ce înseamnă asta? Ești obligat să-ți faci sarcina de soț sau de nevastă, că altfel ăla l-a lăsat supărat și face un scandal și vă certați și plânge și merge în camera cealaltă, spune că nu este iubit. Adică tu simți că este o responsabilitate și o condiționare de a.
Face sex. Deci ăsta e abuzul sexual.
Nu doar... Sunt multe forme. Sau oameni care o fac, se numește și autoviole. Există un termen în care o fac ca să nu piardă relația, să nu piardă apropierea de partener. Oameni care acceptă, și asta se vede foarte mult la generațiile acestea tinere, acceptă anumite tipuri de interacțiune sexuală care nu sunt cumva în concordanță cu valorile sau cu plăcerea din punctul lor de vedere, pentru că consideră că e ceva ce trebuie să facă pentru că. Deci toate aceste forme sunt forme de abuz. Atunci când tu nu poți să-i spui celuilalt, Georgica, chestia asta pentru mine, nu știu dacă e de explorat sau nu e de explorat, dar în momentul ăsta din viață nu simt că vreau să fac acest lucru și Georgica zice bine, înseamnă că este o formă de constrângere care poate să se transforme în abuz.
Cum adică? Păi stai, și el a zis.
Bine, nu? Păi el dacă zice bine, este în regulă. Dar dacă el zice, păi nu știu dacă pot toată viața așa. Nu știu ce să zic. Adică, acum e așa, dar nu știu dacă pot toată viața fără diverse forme. Sau să uite la tine și zice, păi nu știu ce să zic acum. Noi avem o relație foarte bună, asta am auzit-o. Ține-te de scaun. Areți foarte bine, acum este în regulă, dar nu știu la 60 de ani ce o să fie oameni de 30 de ani. Pentru că mie nu-mi plac bătrânele. Adică la 60 de ani s-ar putea să trebuiască să mă duc să încaucă cineva mai tânăr. Deci asta este o formă de abuz. Asta deja este abuz emoțional care poate să meargă la un moment dat înspre o condiționare sexuală. Acum nu știm, că asta e doar o... Să zic ca omul că în 30 de ani trebuie să mă ducă, nu știu, n-am astfel de atracții. Dar sunt foarte multe condiționări care da, nouă, mi se pare abuzantă aici și mie mi se pare foarte abuzantă, dar dacă aș fi în situația aia nu mi s-ar mai putea avea așa.
De abuzantă. Dar cum o spui tu, e abuzantă într-adevăr, scuze că am râs, dar e abuzantă că e absurdă, dar dacă o spui serios cuiva cu care vrei să ai o relație, e.
Într-Adevăr un... Păi de-astea am și spus așa, pentru că de multe ori noi le trivializăm și nu ne dăm seama că pe termen lung chestiile astea sunt foarte neplăcute. Adică cineva să înceapă să te condiționeze, să-ți spună, știi că eu înțeleg că ție nu-ți plac chestiile astea și nu vrei să faci chestiile astea, dar nu știu ce să zic atunci, o să trebuie să mă duc la alți oameni. Asta e abuz. Asta nu este... Are fiecare om dreptul lui și nu aveți valori comune. Astea sunt valori comune, inclusiv sexualitatea. Cum zice Esther Perel, sexul nu este un lucru pe care îl faci, e un loc în care te duci. E o parte din conexiunea unor oameni. Și atunci zice cineva, când mă cert cu tine și nu-ți place unde mi-am pus pantalonii, o să mă duc să dorm la vecină de la 4, că ea nu mă certă. Nu? Nu ai accepta.
Așa ceva. Are legătura această discrepanță între nevoi sexuale și consumul din ce în ce mai larg, adică consumul general.
De pornografie? Are de-a face cu lipsa educării sexuale și a faptului că noi nu știm și nu ne permitem să vorbim despre asta cu partenerii noștri de viață. Și ajungem să vorbim cu ei la un moment dat, prin anul 2 de relație, când zicem hai că poate fi destulă relație aici, să pot să mă apuc eu și să-i spun cine sunt. Și atunci omul se uite la noi și zice, dar până acum nu ai fost așa. Te-ai schimbat complet. Ce facem acum? E important să educăm și să discutăm despre astea. Toate discuțiile grele sunt acceptabile în relație de la început. Bine, nu din prima săptămână, că atunci e un alt steagroșu, dar așa, când începem să înaintăm prin luna a doua, a treia de relație și noi deja avem o viață sexuală și o viață romantică conectată, E important să și vorbim despre avem noi niște valori comune, comportamente comune? Că dacă eu mă trezesc peste 10 ani de relație că tu îmi zici am uitat să zic o chestie dar eu vreau să facem sex în grup dar m-am ținut 10 ani de zile că m-am gândit că să ne mai obișnuim unul cu altul și ești contrar tuturor valorilor mele. Este imposibil să mai clădim din acel punct și eu să mi-anulez toți aia 10 ani de relații, o să mi se pară că am trăit într-o minciună. Știi cât de des se.
Întâmplă lucrurile astea, că nu le-aș menționa dacă nu s-ar întâmpla. Sunt astea niște valori care fac relația incompatibilă? Adică dacă cineva are preferințe sexuale pe care celălalt nu le poate satisface, e ceva ce poți negocia sau cu ce.
Poți trăi? Nu. Și nu este ceva rău sau bun. Asta cred că e foarte important de știut. Nu este unul abuzatorul dacă are niște nevoi diferite față de celălalt și dacă ei pur și simplu nu au comunicat. Este abuzatorul doar de că ți le impune. Dacă ți le impune și nu puteți funcționa altfel, atunci este abuzatorul tău. Dacă este pur și simplu diferit, atunci vedeți dacă puteți sau nu puteți negocia termenii relației. Dar din punctul acesta de vedere, cred că noi avem o lipsă de comunicare. Pentru că, cum ziceai și tu, avem toate noțiunile online, dar nu știi la care să te duci. Pentru că eu tot zic chestia asta, dar pornografia nu este educație sexuală. Nu este. Multe nici măcar nu pot să se întâmple în viață reală așa cum le vezi acolo. Cu toate că ți imaginezi la 20 de ani, poate chiar mai devreme ca la 20 de ani să zicem că nu ți imaginezi chiar atât de multe, dar la 16, 17 ani când începi să explorezi aceste părți și vezi anumite chestii, crezi că viața reală tu o să le replici la minut exact așa. Doar că acolo există factorul emoțional, factorul erecției, factorul că tu o să te intimidezi, factorul că ăla-l poate să uită la tine și zice what, adică există atât de mulți factori care nu o să te ajute ca ceea ce ai văzut să se transpună în viața reală, încât o să ajungi să crezi că măi, îți devină ceilalți, că tu ai văzut că se poate. Pornografia nu e educație sexuală. Atât de mult mi-aș dori să ajungem la punctul ăla ca societate în care să înțelegem că educația sexuală nu înseamnă că să înveți copilul să facă sex, ci că îl înveți anumite repere care îl ajută inclusiv să se ferească de abuz, să credească niște relații mai conectate și să aibă libertatea și curajul de a vorbi despre viața sa sexuală, nevoile lui, reprezentarea sa, nu? Că vorbim.
De relații. Da.
Corect, corect. Un 50% din relația, hai că am băgat procentul ăsta din burtă că nu cred că există statistic, e partea de intimitate și de relaționare sexuală dintre.
Doi oameni. Corect. Și îmi place că spui asta despre pornografie pentru că, ca să vin și eu cu un exemplu în completare, e ca și cum te-ai uitat la Mission Impossible cu Tom Cruise și ai crede că ăla e sportul. Și te-ai simțit inapt să faci sport prin faptul că nu poți să sari din elicopter fără parașută și să aterizezi pe o motocicletă. Zi-mi, te rog, ce înseamnă trauma bonding? Când cineva zice că nu poate să plece și înțeleg că nu poți să pleci când ai un abuz economic pentru că Ești în incapacitate de a te susține singur financiar. Dar ce se întâmplă când oamenii pur și simplu simt că nu pot pleca de.
Lângă abuzatorilor? Trauma bonding îți activează aceleași circuite dopaminosinergice pe care îți le activează consumul de droguri. Asta înseamnă că tu treci prin Onset-uri de high și după aceea sunt căderile foarte bruște și după aceea e partea de acalmie după care iarăi ești în high și iarăi ai o cădere foarte bruscă. Și atunci când asta se întâmplă din punct de vedere emoțional, tu o să ai niște procese chimice în corp foarte intense. Prima dată o să fie inundată de cortizol și de adrenalină, după aceea o să vină partea de reparatoriu în care se reglează astea și cumva se Trăiești cu ele și înveți să le simți puțin în corp, chiar dacă sunt excesive, după care vine partea de euforie în care tu o să începi să-ți oferi endorfine crezând că uită-te să se întâmplă ceva bun aici și eu în sfârșit pot să funcționez. Și este un ciclu chimic care te ține în trauma bonding, nu e faptul că seamănă cu tata sau că seamănă cu oamenii cu care noi ne-am obișnuit să avem relații toxice, este faptul că acest pattern al abuzului, care ziceam că vine în patru stadii, Se întâmplă des, te duce foarte sus în momentul de abuz și tu cazi după aceea și din acea cădere ajungi în partea de acalmie. Și dacă asta se întâmplă suficient de mult, rămâie în trauma bond și acolo asta se traduce, ca să vedeți dacă sunteți sau nu, nu știu ce ne țină împreună, e ceva inexplicabil. Nu pot să-ți explic. Dacă tu stai cu omul de față și știi că ești într-o relație abuzivă și nu poți să-i explici celuilalt de ce stai lângă el, este trauma bond. Legătura invizibilă dintre oameni care vin în timpul abuzului este o legătură chimică care se numește.
Trauma bond. Ok, deci e ca un… îți iei o plăcere din cearta ce.
Ai exagerată. Dar nu e o plăcere pe care tu o conștientizezi că ție ți se pare că nu este o plăcere, ție ți se pare că plăcerea vine doar din partea de acalmie și de reparație, că pare reparație, dar nu e o reparație. Este doar lipsa abuzului. Lipsa abuzului nu e reparație. Reparație este dacă noi am vorbit, ne-am suflecat mânecile, am vorbit despre chestia prin care am trecut, fiecare și-a asumat partea lui dacă era o parte de asumat pentru fiecare și după aceea am mers împreună să reparăm cu dorința de a nu mai face niciunul ce s-a întâmplat. Asta înseamnă reparație. Reparație, faptul că am tăcut trei zile, n-am mai vorbit despre asta și acum e liniște, asta nu e reparație. Asta.
Este lipsa abuzului. Crezi că există și o componentă genetică care îi poate face pe oameni, fie să fie lipsiți de apatie și în felul ăsta să caute sau să fie ok în relații abuzive, fie să fie abuzatori? Există o predispoziție genetică.
Pentru asta? Există în cazuri extrem de puțină o predispoziție genetică, că asta înseamnă să există o anomalie în modul în care noi ne dezvoltăm. Și pentru a exista o anomalie genetică înseamnă că vine din naștere. Că se transmită.
De.
Undeva. Ce? Ce înseamnă că pe undeva era o anomalie, o disfuncție neurologică sau disfuncție fiziologică care s-a transmis. Și atunci noi nu putem să dezvoltăm anumite circuite neurosinaptice. Deci am să traduc. Există posibilitatea să există o componentă genetică, dar componentă genetică înseamnă că noi am avut în istoricul familiei de boală suficienți oameni care să aducă aceste probleme anteriori. Și astea nu auzite doar prin faptul că nouă ni s-a povestit despre unchiul cu tare sau mătușa cu tare, ci că există diagnosticat O anumită problemă. În rest este învățat. Vine din traumă, vine din reacția noastră la traumă, la abus și la neglijență și din modul în care pe noi ne-a croit familia, societatea și lucrurile cu care a trebuit să trăim copii fiind, adolescenți fiind, tineri.
Adulți fiind. Acum, am vorbit despre această dinamică într-o relație toxică, să zicem, sau relație abuzivă în care există o victimă și un abuzator. Pot fi amândoi abuzatori în aceeași relație? Să fie amândoi și victimă și abuzator într-o relație, să zicem.
Foarte înfocată? Dacă relația nu este de grooming, Cum a fost acum ultimul caz în care nu există potențialul ca victima să se transforme în abuzator prea curând. Adică dacă nu e vorba de un om care are o diferență de vârstă enormă și care își crește pur și simplu victima de la o vârstă de 12 ani, 13 ani, 14 ani dinamica este Relația este dinamică, raportul dintre victimă și abuzator este dinamic, pentru că în momentul în care abuzatorul va fi mai jos, victima o să încearcă să se ridice și când încearcă să se ridice, există potențialul ca și ea să devină abuzator și asta contribuie la dinamica această de toxicitate și de trauma bond. Pentru că în momentul în care va fi acalmia, victima va conștientiza că a fost la rândul său un A adus o contribuție la situație și că a fost la rândul său abuzator și de aceea se și acuză de multe ori și zice, măi, dar nu stai că am greșit și eu, am făcut și eu anumite chestii. Și de aceea nu astea ar trebui să fie reperele noastre. Reperele ar trebui să fie gravitatea faptului și cum ne afectează pe noi ca integritate fizică.
Și emoțională. Așa le și denumeam înainte, nu relații înfocate în care așa sunt ei, se iubesc foarte mult, se ceartă în continuu, dar de fapt poate să fie o relație cu dublu abuz, cu dublu sens.
De abuz. Relația înfocată, toxică aia ideală, aș spune. Că sunt cele mai mari iubiriți în relații cu un grad de toxicitate mare pentru că asta înseamnă hipersexualizare și înseamnă anumite aspecte pe care le poți fructifica într-un mod care este util pentru ceilalți. Statistic, vorbind, chiar și literatura de specialitate ne arată că oamenii cu trăsături narcisice mai pregnante, mai predominante, au un grad de sexualitate ridicat. La un moment dat toți o să căutăm partea asta de toxicitate în pasiune. Vrei doar să nu se transfere și în alele alte părți care n-au de-a face cu pasiunea. Și să o focalizezi, dacă se poate, fix în acea direcție. Sunt extraordinar de multe cărți care îți explică acum care sunt. De fapt normalitățile, laturile și valențele normalității unei relații. Scrie Esther Pellerel despre asta. Scriu atât de mulți oameni despre complexitatea dinamicii dintre oameni și a relațiilor noastre. Și atunci, noi vrem, pasiunea vine din faptul că omul ăla trezește ceva în noi. De asta am zis că cei care intră în relații așteptând să se trezească ceva în ei, șansă de reușite e foarte mică dacă nu ai trăit în India în anilor 60. Dar se întâmplă și la noi, că acum încercând să evităm trauma și încercând să evităm relațiile abusive, să mergem în cele care sunt conștiente, în care ai senzația că tot o să fie o pace, un calm și va fi foarte bine. Deci eu zic, hai să nu evităm relațiile cu pasiune. Sunt foarte importante. Doar că pasiunea nu înseamnă plâng în pumn că nu mi-a scris, mă doare sufletul că n-am vorbit de două zile. Deci pasiunea nu înseamnă că eu îmi dau seama de ceea ce simt față de celălalt atunci când ceva vine în emoție de disconfort. Și asta înseamnă că îl iubesc foarte mult sau că o iubesc foarte mult. Că simt atât de.
Multă gelozie. Că mi-a dat sin și nu.
Mi-A răspuns. Deci nu este cum te simți când omul e în același spațiu cu tine, nu te simți cum te simți atunci când simți că omul ăsta poate.
Fi pierdut. Aia e numai pasiune. Sau e o pasiune patologică, să zicem.
Sau greșită? Da, acolo intră deja în partea de dinamică greșită între anxios și evitant în care ți-e frică că, unul ei este frică că pierde și unul ei este frică că se pierde.
Pe sine. Ea e o tehnică de manipulare pentru că văd aceste recomandări în social media venite dinspre băieți în mare parte, într-o masculinitate toxică, unde ți se recomandă chiar să fii toxic, să dai sin, să fii cu nasul pe sus, tocmai pentru că așa le pare mai ușor de manipulat persoana respectivă. E asta o tehnică.
De manipulare? Bine, asta este așa o cu totul altă nișă pe care nu putem să o introducem în discuția asta, manosfera, care e acolo pentru a arăta cum poți tu să fie bărbatul puternic care o să aibă un partener și care nu o să rămână pe lângă. Dar tehnica asta de manipulare vine de pe vremea bunicilor sau de pe vremea în care era telefonul cu disc și zicea lumea, nu răspunde încă nu, lasă două zile să treacă sau măcar două ore, nu fii disparat. Este o tehnică de manipulare, unele sunt inofensive. Trebuie să vedem și tehnicile astea de manipulare inofensive, bine, să ne le lucrăm, că nu au nicio utilitate, sincer, nu ne ajută.
Cu nimic. E momentul ăla în care stai și aștepți să scrie și, că mi l-a aduc aminte din liceu, aștepți să scrie, ți-a scris, măi și l-ai, acum îți vine să îi răspunzi, dar zici nu, stai măi, lasă măcar un minut, ca să nu pari disperat, răspunde peste un minut. Asta e o tehnică.
Inofensivă, nu? E o tehnică inofensivă. Eu zic că atâta timp cât tu nu răspunzi acelui telefon, vezi mesajul, vezi și zici căsătorește-te cu mine, n-ai greșit cu nimic. Tu vrei să nu mergi. E prea intensă partea de conexiune și cred că asta e un alt steagroș foarte mare. Cât de repede te arunci în ceva fără a ști încă care e terenul pe care-l construiești. Și atunci, acolo este, nu hai să așteptăm două ore să nu pară că îi răspund imediat. Poți să răspundi imediat, ce îi răspunzi e important. Că poți să răspunzi în normalitate, nu? Sau poți să nu răspunzi uneori, pentru că ai văzut mesajul, dar chiar în momentul acela faci ceva. Deci asta e partea de comunicare pe care i-aș invita pe toți cei care sunt acum în piață de dating să o stabilească foarte bine de la început. Să zică cum comunic, ca să știu care-i ritmicitatea, că eu trebuie să știu. Două zile răspunzi, să știu ce facem. Hai să discutăm, pentru că altfel sunt niște jocuri care de fapt nu sunt monopolie, adică nu te duc la un rezultat. Pentru că au de-a face cu realitatea subiectivă a celuilalt, cu expunerea celuilalt, cu un pachet atât de dens de cunoștințe pe care tu nu îl vei ști cu siguranță în primele săptămâni sau luni.
De relație. Da. Da, e bine să poți vorbi despre aceste lucruri cu celălalt. Ce.
Înseamnă gaslighting? Gaslighting este atunci când cineva îți distorsionează realitatea deja întâmplată. Adică ați avut o discuție, ați avut o ceartă, a fost un eveniment și celălalt îți spune ai exagerat, ești prea sensibil, ți s-a părut ție, sub nicio formă n-a fost așa și apoi pe măsură ce se îndepărtează acel eveniment, începe să îl rescrie și să-ți placeze părți din.
Responsabilitatea evenimentului. Ok, și cum faci diferența între guest lighting și ați povesti propria perspectivă? Că de multe ori se întâmplă, tocmai de multe ori mie mi se întâmplă să apară o ceartă în care avem perspective diferite asupra acelui lucru și vrei să explici propria perspectivă, cum ai văzut-o, ce ai interpretat greșit sau ce ai interpretat celălalt greșit, cum faci diferența între o astfel de discuție constructivă și când ea devine guest lighting în care tu manipulezi percepția celuilalt pentru că el.
A greșit? Când eu o să-ți explic în perspectiva mea, o să zic, uite, hai să-ți zic din punctul meu de vedere ce a fost, nu zic. N-ai dreptate, iară minți, iară exagerezi, hai mă să fim serioși. N-a fost așa noi. N-a fost. Nu știu, e în capul tău. Astea sunt gaslighting. Când eu sunt dispus să auz și să zic, înțeleg, asta e perspectiva ta, o să-ți explic care e perspectiva mea. Dacă eu zic e o prostie, e o exagerare, ești prea sensibil, ți s-a părut ție, nu este așa, dacă eu îți neg ție perspectiva și ți-o anulez, e gaslighting. Dacă eu nu pot să accept că există potențialul, că în acea situație noi să avem două perspective diferite, înseamnă că eu îți anulez ție experiența. Și te oblig oarecum, nu? Atunci, să o accepti pe.
A mea. Ai vreun exemplu de gaslighting cu care ai avut de-a face sau de care.
Ai auzit? O, cât de multe, stai să mă gândesc la unul așa mai, care li se întâmplă tuturor. De exemplu, dacă cineva se, să spunem că se ceartă, nu? Suntem la stop, în mașină, discutăm despre ceva și celălalt începe să vorbească și noi începem să ne certăm. Ridicăm tonul, începem să ne certăm, să avem o atitudine destul de agresivă. Și după aceea îi spunem celuilalt că atitudinea noastră agresivă a fost datorită faptului că ei au adus ceva în discuție. Și noi nu eram pregătiți, de exemplu, sau nu aveam chef să vorbim despre asta. Păi când, de fapt, situația a fost că eu am început să urlu la cineva. Și atunci am transferat, am pus reflectorul altundeva și am zis, păi da, normal că am început să urlu, că eu conduceam, eram într-o situație de străși și tu te apuci cu chestiile astea să riei înspre mine. Păi da, evident că am reacționat așa. Nu, nu, nu e evident. E vina ta. Că dacă tu nu aduceai chestiile astea în discuție, nu aveau de ce să se întâmple. Și după aceea ce fac? Las să treacă o zi, două, trei și zic, băi, sper că o să lucrez la chestia asta, nu? Adică nu o să se mai întâmple să fim eu așa de stresat și ocupat și iară să îmi vii cu bulgi și tortine astea. Că sper că-ți dai seama că exagerez, că nu e cazul. Și atunci eu pur și simplu mi-am anulat mie reacția. Am trecut-o în cu totul alt registru, am făcut și blameshifting, am pus toată vina asupra celuilalt și noi nu mai vorbim de fapt despre subiectul pe care l-a dus să se îndiscuție. Noi acum vorbim despre faptul că a dus în discuție un subiect într-un moment în care nu era cazul și un subiect pe care eu nu vreau să-l discut. Și atunci i-am anulat și posibilitatea de a duce vreodată în discuție acel subiect și am anulat și toată responsabilitatea.
Reacției mele. Și asta e o formă de abuz.
În final. E o formă de manipulare. Manipularea se transformă în abuz doar atunci când îl condiționează pe celălalt să facă altceva. Dacă asta se întâmplă repetitiv și omul ăla nu mai poate să vină cu nicio neputință, cu nicio durere, cu nicio tristețe, cu nicio confuzie înspre mine, atunci este abuz. E.
Abuz emoțional. Aș vrea să vorbim puțin și despre alte forme de manipulare sau comportamente care din nou pot fi sau probabil pot fi normale sau pot ajunge într-o zonă toxică, de exemplu gelozia. Când e normal să fii ușor gelos, când este deja o formă de abuz sau o formă de manipulare sau când devine.
Ea toxică. E toxic atunci când îi condiționează existența celuilalt. Dar tot ceea ce e abuziv sau toxic ne face rău nouă. Ca ceva să fie abuziv sau toxic, eu nu mai pot să trăiesc ca înainte datorită apariția acestui element. Adică dacă e gaz în cameră, eu nu mai pot să respir ca înainte. E toxic pentru mine. Și dacă o să respir prea mult, o să mor. Asta înseamnă că ceva toxic repetitiv îmi va face rău mie. Asta înseamnă că și gelozia. Trebuie să văd în ce context eu o simt. Că poate o simt în contexte care sunt justificate. Poate că am un partener care nu ține cont de limitele de loialitate ale relației sau de spațiul nostru de intimitate sau vulnerabilitate și prin ăla navigează și traversează o grămadă de oameni. Și acolo pot să zic, nu te supăra, uite, din... Prin prisma valorilor mele și a nevoilor mele relaționale, eu nu vreau chestia asta. Hai să mai rărim. De asta nu înseamnă eu nu vreau să ieși cu alte fete la cafea sau nu vreau să ieși cu prietenele tale la film sau nu vreau să ai prietene care sunt femei. Asta înseamnă nu vreau să te sună cineva la 10 seara și să aveți o problemă că s-a certat cu iubitul. Să vine aici la noi și dacă chiar avem timp și dorm copiii și toată lumea în regulă, stăm și povestim toți ca o relație. E deja o limită a intimității de relație care a fost depășită. Deci există și o gelozie care e sănătoasă, o poți manifesta, desimțit.
O simți. E normal să ai un pic.
De.
Gelozie, nu? Sunt cărți, sau mai degrabă, mimuri de pe Pinterest, unde aflăm că... Da, nu cărți, mimuri de pe Pinterest, mai exact. Unde aflăm că o relație perfectă nu trebuie să aibă gelozie. Trebuie să ai atât de mare încredere în celălalt, încât nu poți să simți acea gelozie. Dacă o simți, înseamnă că există fisuri.
Între voi. Eu nu știu ce să zic, că dacă eu îmi văd partenerul de viață că a stat 8 ore într-un parc cu cineva să povestească, chiar dacă el are o justificare foarte clară pentru ea și poate să-mi explice și o să-mi zică, băi, dar... Era o chestie de proiect, am uitat să-ți zic că avem.
Întâlnirea asta. Deci eu nu o să.
Trec și o să stau și o să mă opresc. Bine, nu o să stau cu binocul, să văd câte ore au stat. Dar dacă îmi zice careva, băi, am făcut eu pentru tine. Opt ore au stat acolo. Și o să zic, lasă că eu am o încredere doar, nu e nicio problemă. Și vorbești, emoția mea va trăi, că cogniția mea va zice, sigur există o explicație, da. Dar înainte de a ajunge eu la acele siguri, există o explicație, o să-mi vină emoția și întâi eu o să trec prin toată gândirea disfuncțională, exact ca toți ceilalți oameni de pe planeta asta, că și mie la fel îmi merge circuitul neurologic, ca celorlalți. O să mă gândesc, cine știe ce-o fi fost, nu o să fie suficient, mă înșală, deci o să trec prin toată chestia asta. Pentru că totuși am ăia 2-6 de ani de lucru, eu pe când vin acasă nu o să stau cu tigaia. Dar e normal să simți gelozie. Ar fi absurd să zici într-o relație reală nu simți gelozie. Uite așa am avut eu o căsnicie de 8 ani de zile în care n-am simțit gelozie și s-a terminat. Pentru că era de fapt o relație deconectată, aia nu era confort și siguranță, aia era deconectare. Noi nu eram suficient deconectați încât să ne dăm seama când ceva se întâmpla între noi greșit. Nu ai cum să nu simți gelozie. Depinde ce faci cu ea, din nou. Emoțiile există, ce faci tu cu ele? Că altfel ar fi ca și cum eu ți-am zis, nu trebuie să mai simți furie niciodată, că furia este foarte nocivă, se poate transforma în agresivitate. Și e important că oamenii normal nu sunt agresivi și dacă tu simți furie înseamnă că o să o duci și înspre agresivitate. Nu este așa. Gelozie este o emoție umană în care intervine frica noastră de abandon atunci când cineva pare că are o potențialitate de parteneriat cu cineva pe care noi în momentul ăla irrațional îl considerăm mai bun decât noi. Da. Eu zic că problema noastră înspre patologic este dacă noi nu considerăm că cineva pe lumea asta poate fi mai bun.
Decât noi. Corect. Da, e de toate. Se ști că podcastul ăsta e ca o terapie. Intensa si revelatoare, pentru ca sunt concepte pe care si eu le aveam, de exemplu, legat de gelozie si apropo de carte, am citit-o intr-o carte, e scrisa de Faules, Magicianul se cheama, nu mi-am aduc aminte exact ce se intampla acolo, e vorba despre un personaj care e supus la un experiment, merge pe o insula, se indragosteste de o fata, E foarte frumoasă și după aceea își dă seama că totul este un experiment al unei societăți superioare în care șeful societățiii explică că gelozia este de fapt o problemă psihologică pe care ei au depășit-o până că sunt cu toții. Corectați-mă în comentarii dacă e despre altceva carte, dar asta rețin eu din carte. Că gelozia este o problemă de psihologie umană pe care trebuie să o depășești. Îl iubești, când iubești pe cineva cu adevărat, nu mai ești gelos. Îl lași să-și trăiască viața. Asta era gândirea. Și cu care am fost spălat când eram mic pe creier, fix citind cartea asta. Am luat-o la.
O librărie. Dar celor 2 nu are de face cu celălalt, Mihai, nu are de face.
Cu mine. Păi cu tine, dar dacă tu nu ești, asta îmi zicea mie cartea, că dacă tu nu ești rezolvat și dacă tu nu ai aspirat și nu ai atins conștiința superioară în care tu poți să știi că tu îl iubești pe celălalt și deci de aceea îl lași să-și trăiască viața, inclusiv în relații fizice cu ceilalți, pentru că tu îl iubești. Tu îl iubești și nu te mai interesează. Asta i-a explicat cartea. O chestie care, uite, până acum mi-a rămas în minte și m-a făcut pe mine să am acceptat în final că n-am cum să nu am uneori momente de gelozie și m-am acceptat așa imperfect cum sunt, dar înțeleg că nu e neapărat.
O imperfecțiune. Păi nu e. Și eu așa, din punct de vedere a compasiunii umane, pe care cred că am lucrat-o foarte mult și o simt față de foarte mulți oameni, nu toți, din jurul meu, eu nu am gelozie. Pot să meargă să-și împartea și corporal viața cu cine vor ei, dar eu am niște valori pe care lădesc această relație. Și valorile acelea, pentru mine, fiind un om care a ales monogamia, înseamnă că suntem doi. Până mi-o schimba părerea sau nu știu, se întâmplă ceva și îmi schimbe o setu' de valori sau evoluez sau cine știe ce se întâmplă. Și până în momentul ăla ea înseamnă că eu am niște granițe de loialitate și de intimitate în care suntem noi ca relație. Și atunci dacă cineva vine, că nu toată lumea din acest univers știe acest lucru, că mie nu-mi scrie pe frunte. Eu sunt cu acest partener, vă rog frumos nu interacționați cu el într-o manieră în care să mă deranjați pe mine. Și nici el nu are un tricou pe care scrie regulile de interacțiune pe care mi le-a impus Sandra. Și nu e normal, sau pe care le-am impus noi ca relație. Și atunci, pentru că noi trăim între alți oameni, noi putem fi atractivi pentru alți oameni care vor interacționa uneori cu noi într-o manieră care poate să provoace gelozie în celălalt, chiar dacă nu e vorba de noi. Și atunci încrederea poate să existe, dar percepția faptului că cineva merge înspre partenerul meu într-un anumit fel tot va determina sentimentul de gelozie. Pentru că eu nu știu care dintre noi a ajuns la acel punct de conștientizare și de bine cu sine încât să fii Gandhi. Nici măcar Gandhi nu era Gandhi, decât ne place nouă să credem că era atât de perfect. În sensul ăsta mă refer, că dacă îi citești viața, nu mi-era atât.
De perfect. Deci asta înseamnă că da, Prezența din când în când a geloziei nu este semna lipsei de încredere. Poți să ai încredere și poți uneori să ți separă și să ceri anumite explicații când devine totuși gelozia patologică. Care sunt semnele că gelozia asta face.
Rău cuplului? Când condiționează. Când tu începi să ai certuri cu celelalte din cauza acestei gelozii și nu este ceva clar, că dacă este ceva clar și ai zis ok, ai stat 8 ore pe bancă cu doamna asta, te rog frumos nu mai sta că m-a activat pe mine și de acum mergeți și voi și spune-mi când mergeți și să știu unde e ca să pot să-mi.
Regleze sistemul. Deci asta nu e neapărat o condiționare sau e o.
Condiționare rezonabilă? Am nevoie eu pentru binele relației noastre să rămâneți în nișele alea de siguranță pe care le-am stabilit noi înainte. Adică nu știu, nu vreau ca fosta ta iubită să te sună de câte ori să ceartă cu soțul. E o chestie care mie mi se pară că intră în intimitatea relației noastre. Există terapeut, există psiholog, există o grămadă de alți oameni pe care ar putea.
Să-I sună. Dar ok, am stabilit asta la începutul relației, în timp pot să mă răzgândesc dacă.
Mă răzgândesc? Absolut, asta este stabilit de comun acord. Gelozia nu vine când ceva e stabilit de comun acord. Deci eu în terapie pot să zic că inclusiv cu cuplurile care sunt porniți amândoi și în acceptarea poli-amoriei, nu a existat o instanță în care tocmai apăruse o persoană nouă în care cealaltă să nu simtă gelozia. În care aveau viziune comună de poliamorie. Pentru că tu trebuie să-ți faci un set de evaluare. Unde stau eu în.
Această relație? Și tot apărea gelozia.
Chiar dacă... Și tot apărea. O lucrau, era lucrată și era introdusă apoi și difuzată cumva și dispărea din contextul acela. Dar apare de fiecare dată. Nu are cum să dispare o emoție profundă umană, dar ea devine toxică în momentul în care începe să fie atașată unui abuz. Aia înseamnă o condiționare, fie fizică, fie emoțională, fie.
Financiară, fie virtuală. Ai cum să vezi un abuzator, vreau să ne întoarcem și din nou la începutul relației și să-mi zici dacă poți să identifici de la începutul relației un abuzator, nu știu, când îl vezi în club, se comportă într-un fel, are vreo gestică, are vreo mimică, îți spune ceva diferit, ai cum să-ți dai seama de.
La început? Sunt niște repere care ar fi foarte periculoase să zic eu. Da, așa arată abuzatorul. Știi că există narcisicul, e foarte carismatic. Da, dar psihopatul este foarte tăcut și calm și ți se pare că este cel mai liniștit dintre toți și o să te ocrotească pentru tot restul vieții. Nu există repere, pentru că astea deja sunt cele două părțile spectrului care e bărbatul ideal, nu? Unul este exuberant și atrage atenția tuturor și este carismatic și fine și unul este acela care pare tăcut și serios și pe picioarele lui. Așa că nu, nu există repere care să zică ăsta-i fratea. Dar există repere în primele puncte de relație, în funcție de cât de repede te expune, cât de repede te ascunde, cât de repede se pliază pe nevoile tale, ce înseamnă, cât de mult condiționează. Sunteți împreună de o săptămână și deja discutați luntele la care o să mergeți peste patru luni de zile? Sau excursia pe care o să faceți, acum mai e iulie și deja vă planificați vacanța de Crăciun? Trebuie să vezi cât de repede s-a inserat în viața ta. Și nu în părțile astea de euforie în care zici vreau să fim toată viața împreună, că astea le zice toată lumea, e o chestie absolut, aș spune, normală a euforiei pe care o ai la început unui relațiu, dar în momentul în care începe să condiționeze, să planifice, să concretizeze ceva, fără să existe o bază reală pentru asta. În momentul în care complimentele nu se potrivesc cu cât fond de realitate aveți deocamdată între voi, nu că nu ți s-ar potrivi ție, dar e mult prea devreme ca cineva să zică că ești cel mai minunat, că n-a întâlnit niciodată un om ca tine. Am văzut un schid de comedie, nu-mi vin acum numele tipei care-l făcea și care zicea, băi, la 40 de ani mai poate să vină nimeni să zică, oh Johnny, N-am mai întâlnit pe nimeni ca tine niciodată, că atunci e o problemă cu tine. Adică cum n-ai întâlnit pe nimeni niciodată? N-ai mai fost îndrăgostit? N-ai mai fost într-o relație? Nu ți s-a mai părut că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap cu cineva? Nu există. E un red flag în sine ca după o anumită vârstă să vină cineva să zică toată viața. Am căutat un om, nu știam că există așa un om minunat.
Ca tine. Simți asta, adică cumva mi se pare că face parte din rețeta acelei îndrăgostiri. Când te îndrăgostiști, n-ai cum să simți altfel decât că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap și că toată viața așteptat de.
Acea persoană. Partea asta e normală, asta ziceam, partea asta de emoție de acolo e normal să o declari, dar dacă tu pe asta începi să îi spui omului că îl iubești în două zile, începi să construiești deja viitor împreună, începi să te munți la celălaltă casă, începi să faci o mulțime de chestii fără avea un consimțământ al celuilalt, fără a clădi împreună. E ca și cum tu ai face o structură de Lego, nu? Și ai aici instrucțiunile și ălalalt nu mai urmărește instrucțiunile și începe să clădească așa de la sine. Păi n-are cum să vă iasă ce-i în poză. Că n-ați dat pagină. Tu încă pui acolo figura 1 și ălalalt țac, țac, țac, țac, ți-a făcut o chestie super faină, doar că nu construiști ce-i acolo. Chestia de lego. Așa e și în relație. Voi trebuie să construiți cam în același ritm. Poate să-ți zic omul, uite tu ai cărămizi, eu am mortar, n-am adus atâta cât ai tu acum, dar încerc să te prind pe drum. Că eu nu sunt la fel de investit încă, dar chiar sunt. Adică în ritmul meu ai răbdare cu mine. Și acolo poți evalua și în doi ani de zile dacă tot tu construiești și el nu aduce nimic, poți să zici, ok, pa. Dar dacă vezi că el a făcut o jumătate de construcție deja, Dacă e cu totul altceva decât îți dorești tu într-o relație, trebuie să stai și să te gândești. Suntem de 3 săptămâni împreună, mă iubește deja, m-a dus la părinți, avem numele copilor și noi n-avem.
15 ani. Ok, deci nu poți să-l recunoști de la început, dar îți trebuie foarte puțin timp ca să-ți dai seama că există aceste red flags. Poți să recunoști o relație toxică sau o relație abuzivă în social media? Pentru că văd tot felul de, de exemplu, văd tot așa mimuri care pretind că au studii în spate, de multe ori nu stai să le cauți, care spun că, de exemplu, cuplurile care se postează în social media mai mult decât de 3 sau 4 ori, Au nu știu ce probleme de încredere sau au nu știu ce mai mult decât alții. E vreun semn că o relație e disfuncțională pe care îl.
Poți vedea? Un semn că relația este disfuncțională este doar atunci când ei scriu doar părțile beneficiale a relației. Vai cum ne-am vindecat, cum ne-am găsit, cum ne-am reparat, ce minunat omul ăsta care a venit în viața mea. E ok să fie și aceste momente, că cu siguranță trebuie să existe într-o relație, dar vrei să vezi un fel de uniformizare și de normalizare a relației. Și atunci dacă cineva postează strict despre cât de bine le este într-o relație și despre cât de extraordinar este tot ceea ce se întâmplă între ei, acolo clar e o relație care nu e funcțională și care este o relație pentru care oamenii lucrează mult să-i păstreze o imagine, pentru că imaginea în sine pe care o clădesc în social media și lor le aduce această demonstrație, acest act de demonstrație că uite-te, relația.
E bună. Totuși e greu să scrii despre lucrurile mai puțin, despre lucrurile negative. Adică cum ar suna o postare despre faptul că v-ați certat? Ce.
Rostare avea? Păi nu, dar uite cum ar suna o postare despre faptul că totul e minunat, în care zice că cu toate dificultățile pe care le întâmpinăm exact ca toți ceilalți, suntem într-un punct bun. Este atât de aberant să ne imaginăm. Cam putea în mod real. Și eu am zile în care îmi iubesc foarte mult partenerul de viață, majoritatea-s așa. Și în alea poate mi-ar veni să scriu. Dar nu să scriu pentru că mi-e nu-mi vină să scriu o chestie care știu că nu e uniformă, constant. Adică partea de iubire este acolo dar are foarte, foarte multă muncă în spate. Mai ales într-un punct de vârstă de maturitate, dar asta nu exclude că la 20 de ani ești exact în același punct, doar că ai alte chestii de lucrat acolo. Și atunci, dacă eu aș scrie tot timpul fără, eu știu foarte mulți oameni care sunt persoane publice și care așa postează, adică scriu despre admirativ despre cât de mult reprezint omul ăsta în viața lor, Menționând tot haosul și cu dificultățile și cu momentele în care nu ne suportăm și cu toate chestiile alea, totuși uite câtă structură am reușit să facem și cât am reușit să clădim. În același timp văd și partea aceea de supraromanticizare a unor relații în care pare că nici măcar nu există punctul.
De dificultate. E imposibil să nu existe punctul de dificultate, asta vrei să spui și dacă alegi să-l ascunzi cu tot din adinsul, e posibil că acest punct de dificultate să fie mult mai mare decât să zic unul funcțional conectat, corect? Dacă alegi, pe de altă parte, să-l arăți chiar și sub forma asta pe care ai spus-o tu, cu toate dificultățile, uite ce am ajuns să facem, asta e o formă de de asumare conștientă și matură, dar se trebuie ceva forță psihică și cunoaștere în nume de sine și calm ca să poți să ieși cu.
Așa ceva. Așa este. Și acum eu am așa strategia, teoria mea, că atunci când ieși cu părțile de plus, va trebui să ieși și cu părțile de minus. Dacă tu ai stat și ai dat sfaturi celorlalți despre cum este să fie într-o relație funcțională și relația ta funcțională să termine, vrei să le dai și sfatul cum se iese dintr-o relație pe care ai crezut că este funcțională și cum navighezi partea de terminare și care sunt reperele care te-au dus acolo, pentru că am văzut ad literem. podcast-uri despre cum funcționează relațiile cu oameni care nu mai suntem împreună. Și asta se întâmplă și atunci vrei să te gândești, când noi mergem să explicăm cât de funcționali suntem ca relație, ce ne asumăm aici? De ce o facem în primul rând? Nu vorbesc acum de oameni din România, dar cred că a fost un blogger care tot așa lucra exact în domeniul acesta de dezvoltare personală și care a vorbit despre acest aspect, care nu știu, din aceeași generație cu Jay Shetty și știu că vorbea despre asta, zicea bă uite asta a fost, am divorțat, ne-am separat, o să vorbim despre asta, o să încercăm să vă spunem ce s-a întâmplat aici pentru că e responsabilitatea mea în momentul în care eu mi-am asumat ca persoană publică să vă arăt părțile de bine. Corect. Și atunci responsabilitatea mea, pentru că eu așa mă manifest și asta mă reprezintă pe mine, că el asta face, nu? Este și să vă arăt cum am navigat prin asta. De fapt eu asta vând un produs de cum să funcționezi mai bine prin viață. Și atunci dacă tu ca blogger sau tu ca influencer asta vrei să oferi, atunci asta ți-ai asumat. Eu sunt psiholog, eu mi-am asumat să scriu despre ce consider eu că este important. Așa că dacă vreau să scriu despre relații, scriu. Dacă nu, nu scriu. Dar nu prevreau că nu văd sensul. Să uită nimeni la mine să vadă ce.
Fac eu. Corect. că ai adus vorba despre asta, care ar fi pașii reali, siguri, pentru a ieși dintr-o relație toxică. Ok, să zicem că oamenii care se uită acum la noi au văzut ce înseamnă o relație toxică, ce înseamnă o relație abuzivă, să zicem că nu există consens în a rezolva probleme reale care există în relație. Ce faci pentru a ieși din această.
Relație toxică? În primul rând ai nevoie să comunici și să vorbești despre faptul că ești într-o relație toxică și nu întotdeauna poți să vorbești cu cei apropiați, dar există o mulțime de structuri care pot să te ajute. În primul rând te informezi. Prima dată nu este verbatim, trebuie să te informezi și să vezi, da, uite, astea sunt elementele, într-adevăr bifează o relație toxică, este important să recunosc și să admit faptul că sunt într-o relație toxică. Primul pas dacă relația toxică nu a trecut deja înspre o relație abuzivă, care este deja dezumanizantă, este să vorbesc cu partenerul meu și să-i atrag atenția. Vezi că eu cred că avem o relație toxică. Dacă el acceptă acest element și putem lucra la ea, înseamnă că putem merge înspre vâindecare. Dacă neagă și nu acceptă, înseamnă că nu mai sunt în relație toxică, sunt în relație abuzivă. Și atunci dacă devine relație abuzivă, trebuie să caut ajutorul din exterior și în generă statistic, din punct de vedere statistic, oamenii care sunt în relație abuzivă nu mai prea au comunicare cu exteriorul pentru că abuzatorul îți o taie și atunci este important să te duci în terapie, înspre Organele care sunt acolo cu scopul de a te ajuta să ieși din astfel de relații depinde de gravitatea și toxicitatea.
Acestei relații. Cum abordezi subiectul ăsta dacă ți-e frică că el poate să declanșeze o reacție și mai violentă din.
Partea abuzatorului? În cazul unor situații care sunt extrem de grave există în primul rând partea de poliție în care te duci și vei face acel ordin de protecție dar după aceea te duci și înspre toate spațiile care pot să-ți dea ție o protecție emoțională și să poată să-ți dea un cadru pe care tu să știi interacționa cu abuzatorul. Pentru că este foarte greu să interacționezi cu abuzatorul, este aproape vital să-ți tai interacțiunea cu abuzatorul atunci când este vorba de abuz fizic și când este vorba de amenințări, de aceea și există ordinări de protecție ca să taie interacțiunea cu abuzatorul. Altfel să spun că sunt încălcate într-un mod în care nu ți-ar veni să crezi, pentru că victima le încalcă adesea. Încercând fiind, e acel proces de relaționare toxică și de dinamică de dependență în care este foarte, foarte greu să nu ai o formă de aștașament față de abuzator și trebuie să fie foarte grav abuzul pentru a dispărea această formă.
De aștașament. Și atunci vichema poate să caute abuzatorul de fapt, care are ordine.
De restricție. Să caută partea de acalmie, da. Să caută să ajungă în partea aceea de acalmie, pentru că asta e spațiul lor de siguranță. Ei acolo s-au simțit în siguranță, în partea aceea din tipologia abuzului în care.
Era liniștea. Ce le transmite tu direct ca și sfat dacă există persoanelor care simt și știu că sunt într-o relație abuzivă și nu pot ieși.
De acolo? Că se poate ieși de acolo. Că doar acolo este dificultatea până în momentul în care ai reușit să ieși. E un fel de paralizie emoțională și chiar și o amurțire chimică care te face să crezi că tu nu vei putea să pleci și că îți va fi extrem de dificil și vei vedea doar manierele de pedepsă, cum vor putea fi repercusiunile. Și acele repercusiuni cu care te-ai obișnuit deja te sperie, dar în momentul în care tu ai ieșit din acel spațiu de toxicitate, vezi-o cu totul altă realitate decât percepeai atunci când erai în relație abuzivă. Și atunci continuitatea post-abus o poți vedea foarte clar atunci când ieși din relație abuzivă. Atunci îți vezi ușile deschise, atunci îți vezi toate oportunitățile și atunci vezi că poți să scapi definitiv și că de fapt nimic nu te ține acolo. În afară a fricii și a manipulării care erau Deja cumva setata ca un fel de gard care te tinea prizonier in relatie. Si atunci e foarte important sa-ti permiti, mancar sa visezi ca poti iesi de acolo si apoi sa faci pasul acela de iesi. Se poate iesi din relatie abuziva si se poate trai extraordinar dupa.
Relatie abuziva. Sper ca asta sa fie luminița de la capătul tânelului de care au nevoie oamenii care sunt într-o relație abuzivă, știu că sunt acolo și vor să iasă dar simt că nu au nicio speranță și nicio continuitate fără abuzator. Auzim asta din ce în ce mai des, auzim asta din multe surse și sper ca asta să-i ajute pe oamenii care sunt într-o relație abuzivă și vor să facă o schimbare. Vreau să spun că există și un număr de ajutor. Este un ajutor gratuit și confidențial unde poți să suni, poți să ceri, măcar să te consulti, măcar să te sfătuiești, măcar să te plângi și de acolo poți să găsești suport. Numărul este 0800 500 333. E un număr gratuit, este gestionat de Agenția Națională pentru Egalitate și Șanse între Femei și Bărbați și e 24-7 deschis, nu-n stop. Tine minte numărul ăsta, o să-l punem mare pe ecran 0800 500 333, ăsta e un număr la care poți să suni și să ceri ajutor de orice fel. Sandra, spre final, dacă ar fi să Te pot întâlni cu Sandra de 14 ani, care de-abia își începe viața, este adolescentă. Și ai putea să-i dai câteva sfaturi, în așa fel încât, să zic, viața ei relațională să fie mai bună, mai fructoasă, cum ai vrea tu să fie. Ce sfaturi.
I-Ai da? Cred că cel mai… Bun sfat pe care mi l-aș putea da, pe care nu știu dacă l-aș fi ascultat la 14 ani, este să înțeleg că modul în care eu să-mi stabilesc valoarea de sine nu vine prin modul în care mă vede celălalt. Că mi-aș încuraja autenticitatea, mi-aș încuraja să mă duc înspre ceea ce sunt eu și nevoile mele și să nu încerc să se mulțumesc, să plac, pentru că nu modul în care ceilalți îmi validează valoarea este ceea ce mă va ține în relații sănătoase. Mulţi credem că dacă suntem plăcuţi, dacă suntem acceptaţi, acolo vom fi păstraţi şi ţinuţi şi ocrotiţi şi vom avea relaţii conştiente, dar de fapt doar relaţiile în care noi putem fi primiţi aşa cum suntem, sunt relaţiile noastre de siguranţă. Asta mi-ar plăcea să pot eu să-mi transmit la.
14 ani. Super, da. Cât de frumos. Cred că asta mi-aș transmite și eu, sincer, dacă m-aș întoarce în timp sau l-aș vedea pe mișulică de 14 ani, cred că asta i-aș transmite. Sănătate, sper să te audă cât mai mulți oameni, sper sincer că acest podcast o să-l vadă cât mai mulți oameni, mulțumesc foarte mult pentru prezență, pentru tot ce, tot ce ne-ai învățat astăzi, repet, a fost ca o terapie intensă în care foarte multe lucruri pentru mine personală au fost bifate, rezolvate, răspunse, răsturnate, la locul lor corect, așa că îți mulțumesc pentru asta și mi-am dat o altă temă, manosfera ar fi o temă de discuție pentru o.
Altă întâlnire. Cred că e o temă de discuție foarte importantă pentru că noi avem tendința asta de a crede că masculinitatea toxică este doar despre bărbații care sunt foarte răi și masculinitatea toxică este despre faptul că noi ca societate nu distrugem doar – stima de sine a femeilor, ci și modul în care se conturează un bărbat. Și atunci există atât de multă condiționare toxică, încât manosfera asta pare a veni ca un colac de salvare. Și e important, pentru că a vorbit despre manosferă nu înseamnă a fi misandru, nu înseamnă a merge înspre feminism, înseamnă a vorbi despre cum să normalizăm un pic partea asta de de a cobori puțin standardele și așteptările pe care le avem unii de la alții și cum să normalizăm puțin faptul că și bărbații simt emoții, că e ok să nu fie toți niște vikingi, că e în regulă să fim normalizați și aduși un pic așa de pe un piedestal mai înspre o egalitate care e o egalitate.
Și a așteptărilor. Păi pregătim discuția asta și înseamnă că O să avem un alt podcast, nu? O să avem un alt podcast pe tema asta. Mulțumesc din nou pentru prezența acum. Dacă ai întrebări, lasă-le jos în comentarii. Dacă ai întrebări pentru următorul podcast cu Sandra despre manosferă, lasă-le jos în comentarii. Ai o poveste pe care vrei să o relatezi, dacă vrei să ne povestești cum ai trecut tu, cum ai depășit o relație toxică sau abuzivă și te simți ok să faci asta, chiar și anonimizând-o poți să faci jos în comentarii dacă vrei să ne transmiți ceva. Repet, numărul la care poți să ceri ajutor este 0800 500 333 Mulțumesc care m-a spus acum, mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și prin asta ne oferă încredere, curaj și un pic de energie să continuăm acest demers educativ. Sandra, mulțumesc! Ție.
More from Mihail
Tu știai care sunt situațiile în care copiii au nevoie de un transplant de ficat?
Faci sport constant? Ți-ai măsurat vreodată VO2Max? Scrie-mi în comentarii ce valoare ai. 👍🏻
Tu cât de des consumi gustări dulci? Știi cât zahăr rafinat se ascunde în alimentația ta zilnică? 🍬
Uitându-te doar la încheietura unui pacient afli deja ce trebuie să știi despre el.
Tu ce crezi despre asta? Cum ar putea să te susțină partenerul în timpul nașterii? 🧑🏻🍼
Ai făcut vreodată o spermogramă? Orice bărbat care vrea să fie tată, ar trebui să o facă.