Am fost obez pentru o zi.

Eu astăzi mă transform la propriu în pielea unui pacient obez pentru a vedea în care o mică parte vin lucrurile neplăcute prin care trece un pacient obez în fiecare zi. Sunt aproximativ 10 minute de experiment și deja mi-e greu. Chiar dacă costumul ăsta n-are greutatea pe care aș avea, dacă aș avea acest volum, mi-e greu să alerg, mi-e greu să mă mișc. Am pierdut primul metro, deci în mod ce greutățile sunt vizibile din primele 10 de minute. Când mă așez pe un scaun, simt oamenii să dau un pic din preajma mea, dar nu neapărat ca să-mi fac un loc, ci pentru a nu se atinge de mine. Prinsiunea cutiei toracice este mult mai mica, pentru că este îngreunată de costumul ăsta, în aceeași măsură în care este îngreunată de sută adipos pe care l-ai înclus atunci când ești obez. Într-un tramvai aglomerat. Este și mai greu, e aproape insuportabil. Nu ai aer, nu ai loc să treci de oameni. Câte că am fost vreodată pus în situația că atât de mulți pot să fie atenti asupra mea și să mă privească atât de critic și aproape scârbit.