Antrenament pentru viață bună: minte, corp, spirit | Bun Bine+ | cu prof. univ. dr. Cristian Iftode

Prof. Cristian Iftode explains philosophical counseling, a method using ideas and exercises from ancient stoicism to help with everyday problems like career choices and authenticity. He outlines four dimensions of a meaningful life: direction, narrative significance, savoring the present, and reflexive examination.
Chapters
Omul, față de alte viețuitoare, este ființa care nu doar repetă ceva, ci repetă cu scopul de a face mai bine data viitoare. Asta ne preocupa, cum spunea Epicur, vindecarea vieților noastre.
Pentru ce toate astea? Pentru ce le facem?
Este nevoie să facem ordine, este nevoie să ne punem pe noi în ordine și atunci și viețile noastre, forma vieților noastre va arăta altfel. Am nevoie de tot mai puțin din exterior ca să îmi fie bine și starea mea de bine depinde foarte puțin sau mult mai puțin decât de ceea ce se întâmplă.
E atât de frumos pentru că avem sănătatea asta fizică, da, care este o muncă constantă, e un drum pe care îl parcurgem zilnic, minut după minut, avem sănătatea noastră mentală pe care o cultivăm în vari feluri și există și această sănătate spirituală, să-i spunem.
Când încercăm să ne înțelegem pe noi și să ne examinăm, în viață noi, de fapt, devenim mai buni. Putem să găsim ceea ce filozofii nu mi-au măsurat just. Asta-i virtudea. Sensul vieții înseamnă patru lucruri fundamentale.
Poți să ne dai Să ne dea niște exemple clare în care filozofia practică te ajute. Bun, am vorbit în prima noastră conferință despre despre această medicină 3.0. Și din nou vreau să le mulțumesc partenerilor noștri, rețeaua private de sănătate Regina Maria, care au încredere în noi să vă oferim această experiență. Astfel încât vă amintesc că BunBinePlus sunt aceste evenimente care sunt dedicate companiilor care vor să ofere informații valoroase angajaților sau Apropo, la plecare o să primiți niște goodie bags, o să primiți și niște mape în care o să fie informații esențiale din tot ce ați auzit astăzi în cele două conferințe și o să găsiți și informații despre Bun Bine Plus sau le puteți accesa intrând pe www.bunbine.ro/.plus și acolo aveți informații în plus și un formular de contact. Acum revenind la medicină 3.0, ce e un corp sănătos? Fără o minte sănătoasă și un spirit care este în continuă dezvoltare. E ca și cum ai face un sandwich doar din pâine. Oricât de bună ar fi pâinea aia, oricât de bine e fermentată, oricâtă mai ai pune în ea, nu poți să faci doar din două felii de pâine un sandwich. Ai nevoie de un topic. Poate poți să pui niște salată, sper, peste pâinea asta, sau niște unt, dar ai nevoie de ceva în plus pentru a crea un sandwich. Dacă sandwichul ăsta este o viață care este sănătoasă și plină din toate punctele de vedere, doar sănătatea, practicând medicină 3.0, nu o să te ajute să obții maxima satisfacție pe care o poți obține în viața asta. Și aici, Vine această practică filosofică și vreau să vă întreb de psihoterapie. Cine știe de psihoterapie? Cine merge la psihoterapeut de aici? Am aflat de curând și o chestie foarte interesantă care cumva refraimăiește psihoterapie. Tu faci psihoterapie când ai o problemă. fie că e anxietate, fie că ai o suferință, ai un diagnostic, atunci faci psihoterapie. Dacă mergi la psihoterapie doar pentru dezvoltarea ta, doar pentru a rezolva niște probleme minore care nu pot fi numite probleme, probleme sociale, neînțelegeri poate în cuplu, când te duci la psihoterapeut în acest scop se cheamă Consiliere psihologică. Majoritatea oamenilor în ziua de azi care vor să caute o sănătate mai bună practică ceea ce se cheamă consiliere psihologică. Dar există și un alt tip de consiliere și eu cred că e o soră mai mare, e o soră mult mai mare, e o soră mult mai învârtă și mult mai experimentată care este consilierea filozofică. Despre asta o să vorbim astăzi, care poate să aducă enorm de multe beneficii, este un concept nou și eu cred că este un concept care cel puțin o să ajungă la același nivel cu consiliera psihologică în următorii poate 10 ani. Și despre asta o să vorbim cu profesor universitar Cristian Iftode, este director al departamentului de filosofie practică și al istoriei filozofiei de la facultatea de filozofie Universitatea București. Este autor de studii științifice și autor a două cărți. Prima carte a lui Cristian se cheamă Filozofia ca mod de viață, sursele autenticității. Este de fapt un curs destul de complex de filozofie care este transcris într-o carte. Ambele sunt publicate la editura 3 și a doua lui carte este Viața bună, o introducere netică. Cărțile astea le găsiți în librării, cred că în toate librăriile se pot găsi. You Must Have e o carte care nu se citește ușor, e o carte pentru care îți trebuie toate motoarele activate. Dar te așezi seara la un ceai, o deschizi, începi să citești la cartea asta și o idee simplă precum nu știu ce înseamnă să fii autentic.
Ce înseamnă să fii tu însuți, be.
Yourself. Începe să se dividă și să se dezvolte în niște ramificații, încât îți dă așa un mindfuck care te crește, te dezvoltă. Mie sincer, când îți citesc cartea, îmi vine cu tot respectul să o iau, dar de bucuria pe care mi-o dă, câte o idee, îmi vine să o arunc Și după aceea o iau din nou și încep să recitesc și e o lectură care ne poate dezvolta. Dar până să ajungem la această lectură, mă bucur atât de tare că Cristian a început invitația noastră de astăzi și urmează să cunoaștem toți ce înseamnă, de fapt, consiliere filosofică. Cristian, mulțumim pentru prezență!
Cum te simți la Bunbine? Cristian.
Mă gândesc să te întreb de la început ce înseamnă această, de fapt, conciliere filosofică. Un concept intrigant și e ceva de care, când am auzit, primul lucru care mi-a venit în minte e de ce nu s-a întâmplat mai devreme, de ce nu facem mai mulți și într-un număr mai mare conciliere filosofică? Treaba aceasta.
Se întâmplă deja de la începutul anilor 80 în Occident. Așa.
Dar nu este o idee.
Atât de nouă. Dar în miza ei, consilierea filozofică sau practica filozofică, cum este numită, nu este altceva decât resuscitarea, decât retrezirea la viață a vechii idei a anticilor despre filozofie, despre sensul ei, despre rostul ei existențial. O definiție de pornire a consilierii filozofice Ar putea fi aceasta, utilizarea instrumentelor filozofiei pentru ameliorarea vieții noastre de zi cu zi. Ce înseamnă instrumentele filozofiei? Păi înseamnă, sigur, idei și concepte care, într-adevăr, Interogate, aprofundate, se sparg într-o multitudine de accepții de piste. Însă, atenție, toate aceste lucruri nu sunt pentru a face deliciul jucătorilor cu mărgele de sticlă. Ele sunt în această arhivă istorică, pe care o numim filozofia europeană, atât de multe, pentru că fiecare dintre noi se regăsește mai curând într-una sau alta dintre aceste familii spirituale. Așadar, idei și concepte, argumente, principii de sigur dar și ceea ce putem numi și este numit cu denumirea tradițională exerciții spirituale sau cu o denumire mai recentă, nu e cazul să vă explic detalii tehnice, chiar tehnice ale sinelui. Iar prin aceasta se înțeleg practici de zi cu zi care Atunci când le auziți despre ele, ca fiind sau ținând de apanași de o filozofie, s-ar putea să crezi, stai puțin, dar cu treaba asta nu se ocupă ăștia la biserică sau nu se ocupă psihoterapeutul? Ei bine, din punct de vedere istoric, acesta este un fapt, nu este că ne dorim noi, preas la noastră. Profesia noastră să revendice ceva ce nu i-ar fi aparținut. Toate aceste lucruri s-au dezvoltat inițial, nu neapărat în Orient sau nu neapărat în contextul practicilor spirituale creștine, ci mai întâi în filozofia antică, în filozofia greacă. E vorba de lucruri care la primul nivel sunt simple, dar la fel cum se întâmplă și cu alte reguli de viață care se ne toarnă în formă aia fit, în formă aia corectă, o dată aprofundată presupun ani și ani de exersare. De la exersarea atenției, până la ceea ce Platon numea faimos pregătirea pentru moarte. Este un întreg spectru, un întreg continuum al acestor exerciții sau practici. Atenție! Ăsta e doar un palier al consilierii filozofice, pentru că aceasta rămâne ca și sora ei mult mai tânără, pentru că psihologia, ca atare, ea se desprinde de trunchiul filozofiei abia la finalul secolului XIX. Psihologia era un domeniu al filozofiei, cum este etica. Poate că și aceasta se va desprinde. Când se coc, Aceste fice ale filozofiei se despart. Sociologia, antropologia, tot ceea ce ați numi științe sociale, au fost discipline filozofice. Ei bine, în partea ei aplicată, practică sigur, există niște puncte de confluență, există puncte de convergență, există zone comune, dar Mihai l-a spus foarte bine de la bun început. Unii vorbesc despre considerarea filozofiei ca fiind terapie pentru sănătoși. Ideea este să Să ieșim din cheia aceasta a medicalizării problemelor noastre de viață. Unele, sigur, suportă, diagnostic solicită chiar și aici, sigur, este nevoie de alt tip de ajutor. Dar pentru oameni cu fire reflexivă, pentru oameni care au această înclinație către autoexaminare, cum spunea Socrates pe vremuri, numai o viață continuu examinată merită a fi trăită. Dar asta nu pentru că avem noi această obsesie de a săpa la rădăcină, ci pentru că doar așa viața noastră devine un tot unitar, organic, doar așa câștigăm un tip de situare afectivă care să ne dea și forță în viață de zi cu zi și bucurie de a trăi. Bucurie de a trăi se învață și ea până la urmă. Dacă nu ești, nu știu, n-ai tras vorba lui Haid, lozola, super norocos la loteria corticală.
Te ajută să trăiești într-adevăr cu bucurie o viață unde ai reușit poate să fii sănătos, să practici ce am vorbit puțin mai devreme și te ajută să fii conștient în mod real de tine. Poți să ne dai niște exemple clare în care filozofia practică te ajută?
Sigur, pot să fac și eu să fac și asta, dar vreau să fie clar acest lucru. În mod fundamental, diferența care trebuie păstrată între conciliere filozofică și orice fel de psihoterapie din sutele și sutele de metode, este că în cazul concilierii sau practicii filozofice, în mod fundamental este vorba despre dialog, dialog filozofic între client și concilier, pornind de la problemele de viață Deci ea rămâne în mod fundamental dialog și se adresează vorba unui faimos practician, în primul rând celor care au nevoie de dialog mai mult decât de diagnostic. Ce se întâmplă aici? Ce se întâmplă în această formă de dialog? Dacă este să fie filozofică, consilierea nu este doar o, hai să folosesc acest cuvânt, o instrumentalizare a filozofiei de drago a orice, a whatever works, a orice ne face să ne simțim bine în propria piele. Nu. Ea reprezintă o încercare de a-ți lămuri, de a-ți elucida, de a-ți dezvolta propria filozofie de viață. Asta trebuie să fie clar, dar în acest dut e vinut de la concret, de la abstract, de la problemele cu care ne întâlnim și aici îți pot da răspunsul punctual. Nu e vorba de oameni cu, atenție, nu e exclusă considerarea filosofică nici oamenilor care merg în același timp la la psihoterapie. De regulă, în Occident, oamenii care intră în cabinetul unui practicinat filozofic sunt oameni care au trecut printr-una sau mai multe porme de psihoterapie, fac psihanaliză, nu sunt excluse, sunt complementari. Dar ceea ce noi putem oferi este acest tip de antrenament împreună de încurajare a propriilor capacități reflexive pentru a înțelege, de fapt, filozofia de viață care era deja întrupată în alegerile tale. Și problemele punctuale sunt exact problemele cu care toți ne confruntăm. Dileme de carier, dileme legate de viața amoroasă, de relații, de prietenii, pe unde să o iau, toate lucrurile astea. Se așează, care-i sensul dacă nu am niște angajamente religioase foarte solide? Pentru ce toate aceste eforturi? Nu e nimic mai complicat la primul nivel. Doar că lucrurile astea se deschid și surpriza pe care o poți și o ai, dacă continui și sunt aici tot felul, nu are ortodoxie considerat filosofică, sunt foarte multe. Abordări care merg într-un spectru între doi poli, aceiași poli ca și în cazul psihoterapiilor, un pol cognitiv și un pol existențial, adică avem o familie, să spunem, de abordări, de metode. care sunt mai aproape de utilizarea logicii si gandirii critice pentru a identifica rationamentele gresite, cum este in psihologia, in terapia cognitiva povestea au gandurile negative automat. De a identifica asadar acest tip de lucruri care aici nu e vorba ca... lucrează împotriva noastră, împotriva stării noastre de bine, exclusiv. Dar sunt inconsistente și logic. Pentru că faptul că suntem raționali nu înseamnă că suntem și coerenți. Oamenii de la natură nu au coerență, oamenii de la natură nu au un fel de sine nuclear care este așa un mănuchi invariabil de trăsături care nu se schimbă orice ar fi, care stau acolo înscrise în stele sau în ADN. Nu, noi suntem niște ființe care nu doar că trăim unii alături de ceilalți, sunt tot felul de rețele și țăsături, dar suntem noi niște scindați. Mergem în mai multe direcții. Felul în care ne dorim, zi de zi, lucruri care se bat cap în cap, este cea mai bună dovadă a multiplicității sinelui nostru și iată de ce. Este nevoie să facem ordine, este nevoie să ne punem pe noi în ordine și atunci și viețile noastre, forma vieților noastre va Se pleacă de aici, se pleacă de la ceea ce clientul consideră că trebuie să interogheze mai aprofund. Cum a dat Michael exemplu cu autenticitatea, ce înseamnă sfitul însuți. Sunt atâtea lucruri. Ce înseamnă să iubești? Sunt oamenii cu adevărat capabili de altruism? Ce să fac cu o problemă la serviciu? Sunt exemple de tipul, m-a pus colega să dau jos un tablou pentru că se simțea ofensată, dar era o pictură clasică. Sigur că era un nunci. Mă simt... Sunt tot felul de metode, unele sunt mai aproape de pullul cognitiv, ca si in cazul terapilor, adica lucram mai mult pe partea asta rationala, la rece, hai sa vedem, hai sa vedem premizele, hai sa vedem daca tu ai un argument valid, adica corect, sau daca e o greseala de rationament acolo pe care daca o depistam e mult mai bine pentru tine, dupa aia e scapat de o problema. Apoi acele abordări care sunt mai aproape de zona existențială sau în cazul nostru chiar de ceea ce se numește existențialism. Adică abordări care pun în centru problema sensului vieții, problema valorilor. Lucruri pe care, haide să fim onești, nici o psihoterapie nu le înfruntă pieptiș în felul nostru. Zilele trecute noi am avut la facultate o mare conferință, Stările Generale de Filosofie, unde l-am invitat Printre alții au fost și membrii secției și la Academia Română. Sunt la un loc. Filozofie, psihologie, teologie. Și a fost și rectorul Daniel David de la Babes Voia, reputatul psiholog, președinte la Asociației Psihologilor din România, care la un moment dat în felul lui foarte smart și foarte așa înțeputor spunea, vedeți, aveți această oportunitate. Voi filozofii cu consiliere foarte atent. lucrați cu ea, profesionalizați-o, dar chiar vreți să deveniți psihologi de rang secund, fiți foarte atenți ce faceți cu asta, mergeți acolo unde toți învățăm de la voi clarificare conceptuală, clarificarea angajamenturilor valorice. Foarte adevărată o parte din ceea ce a spus profesorul David, într-adevăr, dacă nu suntem atenți, se lucrează la standardele profesiei, există în cor, în codul ocupației, doar. Profesia de consilier filozofic de niște ambuni. Se lucrează la standardele profesiei și trebuie să făcut foarte responsabil, pentru că e adevărat, este un tip de setting, este un tip de dispozitiv în care poți și ajungi inevitabil să lucrezi cu persoane vulnerabile, din punct de vedere sigur, mental. Ei bine, și atunci trebuie să știi, să identifici niște lucruri, trebuie să ai cunoștințe psihologice. Evident, evident. Partea de adevăr este că, într-adevăr, de aici se trag și acele terapii care precum terapie cognitivă, cognitiv-comportamentală, rational, emotionality, vin de acolo. Dacă vreți să vă spun mai exact, vin din stoicism. În filosofia stoică, una din cele trei ramuri sau unul din cele trei compartimente ale stoicismului este așa numită disciplina acordului. a încuvințării, care presupune analiza reprezentărilor și judecăților mele, ca să văd ce rămâne, ce este obiectiv, cum am zis ce noi, ce pun de la mine, frica mea, dorința mea, pune acolo și pune ceva ce nu este în exterior. Ei bine, avem acest tip de abordă, dar avem și pe cele care, și aici era problema cu mesajul profesorului David, nu ne poți lăsa doar în polul cognitiv, pentru că noi avem ca practicien filozofic, ceva de spus foarte important și poate mai direct decât toate celelalte profesii din câmpul ăsta al sănătății mintale și despre povestea cu valorile, cu sensul vieții. Și aici se află zona asta care se inspiră și extrage instrumente din Sartre, din Kierkegaard, din Heidegger, din Jaspers.
Din partea asta de valori, de virtuți, de sens. E ceva ce mi-ar plăcea, într-un mod sumar, poate să o exemplific și, uite, îți dau o problemă existențială pe care mi-a ridicat-o la fileu fica mea prima, Anastasia, pe la vârsta de 5 ani. Mi-a zis într-o dimineață, când mâncam și trebuia să mergem la grădiniță și întârziam și mi-a zis, tata, dar eu nu înțeleg. Noi, uite, ne trezim dimineața, trebuie să mâncăm repede, mergem la grădiniță, după aia mergem la școală, ne facem temele, o să merg la facultate, o să mă trezesc ca tine, să merg la muncă, să mă întorc acasă, să-mi fac toată treaba asta. Tata, pentru ce toate astea? Pentru ce le face? E o problemă existențială care se naște de la 5 ani, la un moment dat. Cumva o îngropăm sub preș și o uităm acolo. Dar dacă, bine, nu un copil de 5 ani, dar un adult vine la tine și are din nou această întrebare existențială. Pentru ce toate astea? În ce direcție duci concilierea filozofică.
Cu persoana respectivă? Adevărul este că există un mare filozof din secolul XX care la un moment dat chiar spunea ceva de genul acesta. Filozofia de fapt nu este altceva decât dezvățul de ceea ce în ieșirea din copilărie am fost făcuți să băgăm supreși. Adică orice copil inteligent și copiii de alții sunt inteligenți. din diferite forme nu tot mai adecvate de educație, poate plafonat, să zic așa, au aceste curiozități genuine filozofice, au aceste mirări filozofice, că mirarea e originea filozofiei. De altfel, una din zonele practice filozofice de astăzi este și așa numita filozofie cu copii sau filozofie pentru copii, V4C, care este iarăși o chestie în continuu, expansivă, să fac ateliere. Și noi avem la București, am un coleg la facultate care a demarat lucrurile astea, există și la Cluj cineva, Deci există și această zonă care, n-ai fi zis cât de grea e filosofie cu copii după patru ani, cinci ani, da, pe înțelesul lor. într-un anumit fel, de a pune problema de a lucra și cu desenuri, pentru că acestea sunt întrebările inevitabile. Bun, ce e de spus? Aici, orice v-aș răspunde acum ar însemna că exemplific o anumită metodă. Eu țin foarte mult la această, cum să zic, plurivocitatea a conciliarii filozofice. Sunt tot felul de abordări, unele informale, unele semiformale, unele chiar formale, care capătă aeroport luat pe diferite direcții. Ceea ce este important atunci când primim noi ca părinți, de exemplu eu am o fetiță de 5 ani ca și tine, întrebări de tipul ăsta, întrebări filozofice. Ideea este nici să nu intrăm în panică, nici să nu le expediem. cu niște răspunsuri ca să fie. E foarte important să înțelegem, și acum mă întorc chiar la povestea, o considerere, de ce un anumit om, o anumită persoană ajunge în acest punct precis. Vorba poetului, toată mișcarea universului m-a dus în punctul ăsta, în care eu să-ți adresez acestă întrebare, să fiu frământat. De ce s-a ajuns aici? Pentru că filozofia are ceva de diagnoză. Filozofia în forma ei veche, dacă înțelegem în originea sa cuvântul terapie, este terapie. Terapie în greacă veche, să știți, vine de la un cuvânt, de la un verb, în fine, terapie, în care înseamnă a îngriji, înseamnă a sluji. Atenție, terapeutul este un slujităr în etimologia lui, nu este, nu știu ce figură. Și a cultiva. Ori în acest punct de vedere, asta ne preocupă. Cum spunea Epicur, vindecarea vieților noastre. De ce vindecare? De ce ar avea vreo problemă? Cel care n-a suferit niciodată sau cel care simte că nu are nici o problemă în viață se ridice mâna. Problema este că viața așa cum e și noi așa cum suntem, această ciognire sau această rezistență a lubii la dorințele noastre. E o sursă continuă de probleme și la un nivel următor vine această problemă, într-adevăr, a sensului. La ce bun toate astea? Știți că ca problemă explicită în filozofie sensul vieții apare deja de-abia pe la jumătatea secolului XIX. Dar în miza sa e de la început cu noi. Problema. Pentru că este până... Ce fel de ființe suntem noi? Nu suntem ființe care să trăim mereu în prezent, acolo, captivate de... Captive ale clipei, nu? Și ale unei reacții de tipul ăsta, de circuitul ăsta, stimul, răspuns. Noi facem proiecte. Noi suntem precum acei câini care își aruncă singur mingea și aleargă după ea. Asta înseamnă. De fapt, viața noastră este o însumare de proiecte care ideal este să se organizeze sub cupola unui proiect de viață. Și atunci, asta e, de fapt, problema sensului vieții. Sensul vieții înseamnă patru lucruri fundamentale. Când te gândești la... înseamnă direcție, sens, nu? În ce direcție o ia viața mea? Și asta trebuie să, odată, să lămurim, dacă spui problema la ce bun toate astea, înseamnă că nu mai știi pe unde, nu? Ai o problemă, ești la La o răscruce. În greacă răscruce se spune crisis. Crisis a dat și judecată și intersecție. Nu știi pe unde să o iei. o... Direcție, apoi semnificație. Semnificația narrativă. Viațile noastre sunt povești în desfășurare. Cel mai important, cea mai importantă abordare a problemei identității în zilele noastre, în filozofie și psihologie, este abordarea narrativistă, care nu spune că... Vai, viețile noastre ar fi niște opere literare extraordinar de polizate și bine construite. Și spune ceva simplu, că noi inevitabil utilizăm narrative tools, instrumente narrative pentru a da sens vieților, pentru a înțelege episoadele astea, pentru a înțelege ce trăim și de ce și cum se organizează, pentru a ne înțelege sforțările alea. Deci, în sensul acesta, viețile noastre sunt niște povestiri în desfășurare la care noi suntem coautori. Atenție, nu suntem autori singuri, că nu suntem Dumnezeu. Noi, ceilalți sunt The significant others, personalele importante în viață. Noi, în această țesătură, nu? Și ne duce în viață. Și ăsta e și sensul principal al tăiei de poveste. Este o țesătură care are mereu, e o căutare. Are un scop. Orice poveste, da? Din cele mai vechi timpuri, asta este un quest. Are structura unei căutări. Scopul se poate modifica. Dar trebuie să știm care e. Deci, direcție, semnificație, simțul vieții. Să ai simțul, să ai capacitatea de a te bucura de viața. Aici intervine povestea cu prezentul. Și cu racordarea la prezent, să reînvățăm să fim atenți la ceea ce se întâmplă și la ceea ce se dă, așa cum se dă, nu așa cum mă gândeam. Așa face. Mă duc la restaurant, vreau muși de vite în sos gorgonzola și în loc să mă bucur de ceea ce primesc, primul reflex este, a, dar nu e așa cum l-am mâncat eu la șef cu tare. Păi, da, dar este self-defeating. Nu, asta este ideea. Lucrurile sunt așa cum sunt și trebuie să ai capacitatea de a te racorda plenar. La prezent, există, când noi ne spunem poftă bună unii altora, parea, niciodată n-am înțeles. Eu zic, urează-mi digestie ușoară, că eu sunt lacop și pot să mănânc chestii care nu îmi pică bine. Dar după aia, când am recitit, terminați în facultatea etica lui Spinoza, după mult timp, ăsta este miezul eticii lui Spinoza, adică să ai poftă bună, să ai capacitatea de a Te bucura de ceea ce ți se oferă în farfurie, în viață, în relații. Este mare lucru, nu este? Se învață, se antrenează. Raccordarea la prezent, băgarea degetului în priza prezentului. Știți? direcție, semnificație, simțul vieții, savoarea.
Să.
Ai savoarea vieții, să știi să te bucuri de ea, pentru că altfel intervine depresia, nu? Intervine sentimentul că bucuria este imposibilă. Și în fine, dimensiunea reflexivă. Faptul că noi suntem nu doar niște naratori sau coauturi, suntem și niște judecători ai vieții noastre. Și că asta o spunea și înainte de creștinism și Socrates, înainte să bea cucuta acolo în dialogul respectiv, Speranţa noastră e căpătâi, este de o judecată la propriu, literalmente. Şi faptul că atunci când ne uităm în urmă... La viețile noastre, la ceea ce am făcut, la ceea ce am decis, să putem să avem niște argumente bune pentru asta. Adică altfel apar problemele astea. De ce am făcut asta? De ce am ales asta? De ce am rămas acolo? De ce nu m-am aridicat? De ce am tăcut? Eu am răspunsurile bune și, din nou, calitatea vieții mele crește atunci când am această aptitudine fundamentală, reflexivă, am această capacitate de autoexaminare reflexivă a vieții mele și o pot organiza într-o poveste cu tâlc. Dacă nu mai știam, iată, mi-am adus aminte ce contează, unde vreau să ajung, ce eforturi sunt dispuți să fac pentru asta. Deci așa se lucrează până la urmă, dar eu v-am prezentat doar setting-ul. E important de să ai cu fiecare om în parte. să înțelegi mecanismele de activare, să înțelegi problemele și, atenție, o altă diferență față de psihoterapie și cu atât mai mult față de psihanalizele de diverse orientări, la considererea filozofică nu se zăbovește excesiv de mult asupra trecutului. Se discută mai degrabă idei, probleme, frământări care intervin deja la nivel reflexiv. Nu ne discutăm doar despre copilărie și nici doar despre reacțiile emoționale. Partea cu analiza, cu înțelegerea emoțiilor și dezlușirea cauzelor este importantă în orice metodă. Dar este o... E un moment de început sau pe la început în cele mai multe metode. Dar aici este o diferență. Un consilier faimos și scrie, Lu Marinov, la un moment dat chiar spune, bine, și cea mai sănătoasă plantă se usucă dacă o sap tot timpul la rădăcină. Adică abordarea aici e mai mult pe prezent și viitor decât pe sondarea... adâncimilor, nu doar ale subiectului, ci și ale temporale, adică episodelor. O diferență.
Între considererea filozofică și psihologică. Privitul ăsta înspre viitor, dar ce ai enumerat tu acum cele patru? Cele patru dimensiuni, mie îmi par cea mai frumoasă prezentare sau încorare în timp a vieții, pentru că dacă stai și te gândești, direcția și semnificația narrativă, primele două, țin cumva de prezent spre viitor și semnificația narrativă este ce sens are viața mea spre viitor, simțul vieții, această poftă bună e învățarea încorării noastre în prezent și dimensiunea asta reflexivă este Explicația ce s-a întâmplat și argumentele corecte pentru lucrurile care s-au întâmplat. Și atunci vezi viața în toată.
Dimensiunea ei. Și moștenirea noastră, ceea ce am vrea să lăsăm în urmă ca impresie, ca amprentă în lumea asta. Aici ai intrat la partea reflexivă.
Pentru aceste patru direcții, probabil că, adică de la sine înțeles, este că instrumentele de bază probabil sunt valorile și virtuțile noastre, cum putem să le deslușim, cum putem să le sondăm, să le întărim și să le avem cumva în fața noastră și la cine ajută acest.
Lucru. Virtuți, valori, până la urmă să știți, virtuțele sunt număre vechi pentru valori, valorile sunt cumva denumirea nouă pentru standardele care să ne orienteze viața, comportamentul. Gândiți-vă la viețile voastre în desfășurare, Ca fiind plasate pe o hartă, fără posibilitate de a privi vreodată de sus hartă. Astea-s doar un punct pe hartă. Cum vă orientați pe o hartă la care nu vă puteți uita de sus? Cu GPS-ul. Dar nu avem GPS-ul. Asta e problema asta. Sau unii se grăbesc să ne-l livreze. În șapte pași sau în doi pași. E un risc, dacă e chiar așa. Păi singura noastră orientare în spațiu, că nu putem să ne uităm de sus, este orientarea în timp. De unde am plecat? Unde mă duc? Și se creează acest tip de rearanjare. Aceste sunt, de fapt, și dacă stăm să ne gândim, și există argumente foarte tari pentru asta, reperele, pornind de la care ne gândim, viața și identitatea sunt, nu exclusiv, Doamne ferește, dar în mare măsură repere morale. Și de aceea există această Suprapunere parțială între virtud și valor, evident că prin valori înțelege mult mai multe lucruri decât valori etice sau valori moral. Acum, dacă e să vorbim despre cuvântul virtud, eu cu studenții mei de anul întâi fac mereu experimentul ăsta la început, îi întreb de cum vă sună. Evident că sună vetust, sună cumva din cărțile alea care au prins praf. E fascinant ca noi ne judecam pe noi si pe semenii nostri neincetati prin apel la aceste extreme, la aceste predicate extreme, virtuti sau vici. Deci ele sunt omi din prezente, în discursul și în mintea noastră, după care ne uităm și zicem, Doamne, da, câtă lipsă de moralitate, câtă lipsă de... Și da, e adevărat. De ce? Pentru că e un mecanism ușor de înțeles. Noi, așa cum mergem și în viața afectivă, o spunea și Freud, nu mergem la extreme, așa se întâmplă și cu discursul nostru. E mai simplu să judecăm lucrurile în opoziție de genul ăsta. Și într-adevăr, oamenii care ne plac au virtuți, politicienii au vicii, dai votăm că asta e, nu? Hai să vedem care e vicie mai. Ideea este să înțelegem că felul nostru, firea noastră, caracterele noastre, în mod normal, în mod neantrenat, etic, filozofic, spiritual, cum vreți, nu sunt mănuchiuri nici de virtuți, dar nici de vicii. Ceva ce nu e clar în psihologia morală de astăzi sunt o felul de abordă. Unile numesc, și cred că are sens, trăsături mixte. Adică trăsături care activează un tip de comportament într-un tip de situații și alt comportament într-un tip de situații. Ăla pe care-l vezi în trafic. Că nu-și pierde niciodată calmul, dacă a ajuns la bar se ia de un străin. Deci lucruri care fac foarte greu să aplicăm aceste etichete globale. În același timp însă ele sunt indispensabile. De ce? Pentru că altfel nu.
Știm pe.
Ce lume suntem. Noi trebuie să ne orientăm în funcție de virtuți și opusul lor. Unele sunt conotate religiuni, unele vorbim de păcate. Dar astea sunt reperele pe harta noastră. Și atunci trebuie să fim conștienți că nu le întrupăm, ca să zic așa, nu sunt răsături efective, dar trebuie să privim în direcția corectă. Trebuie să înțelegem cum putem să devenim un pic mai buni, așa cum în carieră sau în orice segment, palier, sector al vieții noastre, abordarea firească, sănătoasă este să încercăm să fim un pic mai buni în fiecare zi la ceea ce facem. Așa este până la urmă și cu binele, nu trebuie să încercăm să fim un pic mai buni, punct. Spunea si Platon pe vremuri ceva de genul asta. Asta este marea, marea provocare. Vestea proasta este ca aproape nimeni nu e atat de bun pe cat crede ca e. Avem N studii. Dar vestea buna este ca putem schimba asta. Si ca exista instrumente. Instrumentele sunt alea de la care am pornit cand v-am vorbit de exercitii spirituale. Adica moduri in care ne uitam la noi. Aruncăm la o parte tot felul de cortine și de ornamente. Avem această luciditate ca să știm de unde plecăm. Și apoi încercăm să ne înclinăm, să ne curbăm trăsăturile ca să ajungem la ceea ce Aristotelu ne-a măsurat just. El avea metaforul ăsta foarte sugestiv, a lemnului strâmb. Lemnul strâmb, dacă vrei să îl îndrepți, așa cum e, el îl rupi. Dar dacă îl înmoi și ai... E un exercițiu, adică foarte simplu spus, singurul mod în care putem fi mai puternici decât ceea ce ni se întâmplă în viață, Singurul mod în care nu este supralicitând puterea voinței, așa cum o facem și și filozofia a făcut-o în perioada modernă, pentru că voința este, autocontrolul este o resursă limitată. Și rupem.
Creanga probabil. Și rupem.
Creanga, adică căpătăm un total scepticist cu privirea la autoameliorare. Și atunci e pierdut jocul. Deci, ideea nu este să supralicităm puterea voinței în raport cu puterea situației, să înțelegem că este un triunș, că este puterea obișnuinței. Ăsta e, de fapt, mecanismul vechi, tradițional. Da, ăsta e mecanismul care stă și la rădăcina istorică a eticii și a pedagogiei, bineînțeles. Adică e această pârghie, prin care ajungi să ridici ceva ce n-ai putea pur și simplu cu mâinile tale, că este mult prea greu. Prin compunerea forțelor, prin această mecanie, care dă și mecanism, dar înseamnă și viclenie. Tehnologia este meca, este o diklenie prin care nu înțelegem puterea naturii și o întoarcem asupra naturii ca să o controlăm. Așa și cu natura noastră putem să facem, dar totul este să nu supralicităm, să nu ne grăbim, să înțelegem că e foarte greu să spunem despre noi că suntem curajoși, generoși, onești, no matter what, în orice situație, să facem pace cu noi, să ne acceptăm scăderile, Adică regat de ideea de autenticitate. Una din condițiile în care autenticitatea nu este doar așa un cuvânt vedet, un ideal irrealizabil, ci este o realitate, este că fiecare dintre noi trebuie să accepte că în foarte multe momente și episodii ale vieții sale nu se comportă autentic. Deci autenticitatea stă de rezide atunci într-o acceptare și o înțelegere a acelor momente și episoade în care ești inautentic. Și asta face diferența, că nimeni nu e tot timpul. Asta e unul. Apoi presupune să înțelegem până la urmă că aici se combina tot felul de intuiții și că trebuie să înțelegem că noi, în parte sigur, e vorba de o descoperire de sine, în parte este vorba de o creație. Libertatea noastră nu este, evident, nețărmurită, nu? Nu putem face orice cu noi. Există aceste, sigur, aceste vertije, aceste... Dar lucrăm mereu în aceste două paliere, da? Ce fac cu ce mi s-a dat? Putem face-o și mai departe, cum spunea Sartre. Libertatea e ce fac cu ce au făcut alții din mine, până la urmă. Deci lucrăm în acest registru și Homeopatia virtuției, când spunea cineva pe vremuri, este că în primă fază facem pe dos de când ne vine. Nu înseamnă că asta e bine în absolut. Dacă eu observ la mine că sunt prea irascibil, mă forcez să Dar asta nu înseamnă că e bine totdeauna să cultivăm un anumit tip de perspectivă creștină, atunci azmerenia este sigur valoarea cardinală. Dar aici nu vorbim despre asta. Trebuie să găsim ceea ce filozofii numeau măsura justă. Asta e virtutea. Virtutea înțeleasă acum nu doar ca un standard care de undeva de sus ar ar orienta lumea noastră și cum am dorit să arate viața noastră, realitatea noastră socială, dar și înțeleasă ca tipar comportamental, iar dacă ceva este un tipar comportamental, este pentru că are în spate un tipar atitudinal, iar dacă noi avem acele atitudini, înseamnă că avem și niște motivații. Practic vietuțile pot fi ca niște.
Direcții pe care le putem articula, le.
Putem dori. Pentru da a sens vieților noastre, nu doar ca să fim gigea. Nu pentru a fi bun, că e bine să fim buni, înțelegeți? Pentru că așa câștigăm un fel de armonie sufletească și de fortificare. Exact că și cu antrenamentul fizic. În antichitate, să știți, filozofia se făcea fix în același loc în care se făceau și exercițiile. sportive. Gymnasion se numeste în greacă, da? Gymnaziu. În gymnasion, ei trăgeau de fiare și făceau filozofie. Asta făceau. În același loc. Pentru că la ei era totul, era absolut firesc să mergă într-un an.
De apropo, doamne Victor, Roxana Voica, în prima conferință a povestit de această regulă 80-20, că poți să fii... E un anima acceptat în medicină și în sănătate, că poți să fii 80% sănătos, să faci sport, să dormi, să mănânci sănătos, Să faci toate aceste lucruri și 20% dacă greșești nu te afectează atât de mult. Există vreo regulă asemănătoare, nu știu, în virtuți? Că poți să fii curajos, nu știu, un 80% din cazuri și 20% să fii fricos și înseamnă că ai.
Acea virtute? Nu știu de un procent, adică e foarte greu să cuantifici, dar principiul este prezent. Adică dacă nu suntem excesiv de severi cu noi înșine, treaba asta se întoarce împotriva întregului proiect de autoameliorare sau de modelarea caracterului. Adică, sigur că sunt extreme. Una este să fim self-indulgent, să acceptăm că nu avem ce face, să dăm vina pe factori externi, pe alte persoane, nu să ne despăvărăm de răspundere, dar la polul opus este să supralicităm autocontrolul. și orice greșeală, orice scădără să fie un capăt de țară. De ceea ce v-am spus acum, în bună măsură, care nu mai are legătură strict cu considerarea filosofiei, care este un cadru pentru multe teorie, abordări, ce are legătură cu etica virtuților, că mai îmi provocă, Ține de ceea ce se numește, numim noi, perfecționism etic. Adică, ideea simplă că omul este om pentru că vrea să se perfecționeze. Toată marota dezvoltării personale de astăzi are niște rădăcini și ea în filozofia aristotelică. Ideea asta că tot ceea ce a fost în psihologia umanistă, cuvântul K, autoactualizarea, este de fapt o idee care vine tot de aici, de la filozofia antică. Și are în spate această idee că omul, față de alte Animalele, alte vieţuitoare, este fiinţa care nu doar repetă ceva, ci repetă cu scopul de a face mai bine data viitoare. Deci avem în noi, unul din filozofii faimoşi ai modernităţii, suntem fiinţe acrobatice. Ce înseamnă asta? Să luăm mersul pe sârmă. Mersul pe sârmă pare la prima vedere ceva imposibil. Nu e natural asta. Ideea nu e doar să ajung să merg pe sârmă. Ideea este să merg pe sârmă cu o asemenea suplețe, cu o asemenea siguranță, încât să pară natural. Adică marea provocare este să fac din ceea ce la prima vedere este imposibil. ceva nu doar realizabil, ci ceva care sa para firesc, natural. Asta e marele stil, cum spunea nici asta, acest tip de proba. Si cu virtutile. Virtutile sunt cu adevarat raseturi de caracter atunci cand nu doar fac ceea ce e corect, ci o fac la modul cel mai firesc si resimtind o bucurie pentru ca sunt acolo. Si renteaza. Renteaza din motive foarte simple. Renteaza pentru ca Mă fortific sufletește, mă împlinesc ca persoană, există această emulație, psihologii vorbesc de elevație, adică îi fac pe cei din jur să vrea să fie și ei mai buni, deci avem un beneficiu prosocial și până la urmă Lumea devine un loc mai bun pentru toţi. Deci nu trebuie să fim obsedaţi de, asta e şi asta, la greţea la consiliere, de binomul ăsta altruism-egoism. Trebuie să înţelegem că foarte multe lucruri bune pe lume, astea le facem dintr-o formă superioară de interes propriu, că interesul propriu nu-i tot una cu egoismul. Interesul propriu nu înseamnă vreau să apuc mereu cea mai mare felie din tor, să iau mereu cea mai mare primă. Interesul are multe... Asta este o traptă inferioară, dar există o formă superioară a iubirii de sine, spunea Aristotel de Pill, care merge perfect cu iubirea de ceilalţi. cu grijă de tine și grijă de ceilalți. În felul acesta, într-adevăr, capătă realism psihologic. Până la urmă, tot proiectul ăsta al modelării virtuților, dar revenind la metafora aia, asta este ideea. Suntem ființe acrobatice pentru că noi ne putem perfecționa. Dar atenție, una este perfecționismul etic. Perfecționismul etic este propria mea alegere până la urmă și dorință. Ne-am considerat cu adevărat, a considerat că duc o viață bună și atenție, la una îi lansăr la ea, știu că un coleg de la ea și mi-a zis, atenție, viața bună e viață grea. Viața bună nu este neapărat viață ușoară, dar dacă o duc, o să fie mult mai bine. Dar nu e, adică presupune antrenament, presupune autodisciplină. E, ideea aici este până la urmă, Să acceptă această formă de perfecționism, dar este cu totul altceva decât ceea ce numesc psihologii, acest un perfecționism indus social. Și care de fapt mută raportarea de la mine la celălalt. Adică ceilalți așteaptă de la mine să fiu perfect. Apropo de severitatea excesivă. Ah, am greșit asta, gata. Nu mai ai nicio șansă. Deci tipul ăsta de... de supramotivare, generează, nu vă dați seama, ce sintomi este de ansietate, de depresie, de burnout până la urmă, nu? Că e unul din filozofii care vorbește de societatea burnout. Că putem ajunge la tipul ăsta de stări negative nu doar pentru că suntem reprimați sau suntem asupri, ci și pentru un exces de pozitivitate. Pentru că ne punem singuri niște ștachete nerealiste, nu avem răbdare cu noi, Nu avem o înțelegere lucidă a puterilor noastre, a scăderilor noastre. Nu înseamnă să ne iertăm orice, sau că atunci iarăși ne des responsabilizăm. Dar doar în acest fel de mers, așa, jonglând, că vorbeam de acrobația noastră la Undica, cu două măsuri putem să ne construim acest fel de viață. Care, sigur, care nu e ușoară, cum ai zis. Nu e ușoară, are coordonate. Teoriile despre fericire sunt de trei mari feluri, în general. Sunt teorii hedoniste, care ar reduce fericirea la satisfacția resimțită, nu hedone înseamnă plăcere, în greac. Și vă dați seama, cel mai puteric contraargument care este că dacă doar despre intensitatea unei plăceri ar fi vorba într-o viață fericită, N-ai avea ce să spui celui care alege calea scurtă. De a-și băga în venă tot. Rapid, nu? Știți, ca ăla cu șoarici, faimosul expert cu șoarici drogați. Evident că nu doar despre nivelul ăsta. Nu putem zi să excludem, normal, plăcerile, de toate felurile. Nu doar mâncarea. Există teorii subiectiviste care nu identifică fericirea cu împlinirea dorințelor. Evident că e foarte important. Firile acestea sunt proiective. Dar, în general, știm Nu e de ajuns. Pentru că știm cum funcționăm, dacă suntem luciți. Știm că odată că ne dorim lucruri care se bărcă apă în cap, știm că odată ce ni se împlinește ceva pentru care am luptat mult, imediat ne-am dus de acolo. Noi vrem altceva. Ăsta este infinitul dorinței, cum spunea cineva. Dacă rămânem doar la nivelul al dorințelor, ne condamnăm la frustrare. E un paradox. Pentru că dorința care se împlinește, se împlinește celui care eram în secundanță. Și există așa-numite teorie obiective sau liste de bunuri obiective, care sigur și ele au obiecțiile lor, dar care vor să spună, băi, din faptul că suntem acest fel de ființe, există aceste coordonate. Psihologia pozitivă de azi, de aici se trage în aceste teorii. Așa-numita știința fericirii, science of well-being, tot de aici se trage în aceste abordări, care vor să înțeleagă capabilitățile umanei să construiască pe etaje, așa, Sunt curios.
Și asta o să fie ultima mea întrebare pentru că, într-adevăr, modul tău de a vorbi despre toate aceste lucruri e exact ca acea acrobație care pare foarte naturală și care face ca timpul să curgă foarte rapid, dar legat de această grijă de sine, Ce înseamnă grija de sine și cum se diferențiază preocuparea antică pentru perfecționarea sinelui și această autoameliorare, care e sinonimă cu dezvoltarea personală promovată de.
Coaching-Ul modern de astăzi? Eu nu sunt dintre aceia care vor să privească lucrurile astea într-o manieră adversarială. Eu cred că coexistă bine. Adică eu nu văd ceva intr-în sec rău cu dezvoltarea personală, cu self-help. Toate sunt utile, au loc pe piața asta. Important e să mergem până la capăt, adică să ne înțelegem și rădăcinile. De pildă, dacă am folosit sintagma de dezvoltare personală, trebuie să înțelegem de unde pleacă ea astăzi, adică de unde a plecat. Pentru că dacă luăm doar sintagma, sigur, asta este. Asta înseamnă să credem că noi suntem ființe care nu au doar nu vânează plăceri, nu își împlinesc doar dorințe punctuale, ci își construiesc aceste planuri de viață, aceste povestiri cu sens și de ele se depindă viața bună. Viața bună este viața în care să poți să spui, când te uiți în urmă, când intervine judecata aia reflexivă, băi, nu sunt un neisprăvit. Literal, neterminat, nu sunt un ratat. Deci din acest punct de vedere lucrurile merg perfect, merg în același loc. Dar trebuie să fim atenți că în literatura de dezvoltare personală de regulă se vorbește cu un vocabular și într-o manieră care îi atestă originile ei. De fapt, dezvoltarea personală este o extindere din management, o extindere a managementului carierei la viața privată. Ăștia, autorii mai foarte de stânga, de aici deja sunt foarte critici, pentru că pare să fie ceea ce se numește o raportare antreprenorială la propriu sine, care e legată de neoliberalism. Da, nu e răunsă. Adică nu e deloc rău să ne privim pe noi ca manageri a existenței noastre. Trebuie să nu avem doar acest unghi. Pentru că atunci s-ar putea să ratăm niște aspecte. Dar este foarte bun acest tunc. Deci dezvoltarea personală, din acest punct de vedere, merge perfect. Dar ea se poate îmbina și combina și asta lipsește. Și era la antici cu ceea ce putem numi orizont de spiritualitate. Și nu mă refer strict, nu doar și nu neapărat, la religie sau la credință religioasă. Spiritualitate presupune tot acest tunc. câmp sau, nu știu, arsenal, dacă vreți, de instrumente, nu vroiam să spune așa, belicos, prin care nu ne lom pe noi niște așa cum suntem, știi? Și ne expunem în parcul identităților, în parcul ăla de distracți, spunem, ăsta sunt, take it or leave it. Și înțelegem că putem să lucrăm cu noi niște. Și de ce să facem asta? Pentru că ne va fi bine. Dar cum ne va fi bine? Abordarea filozofică, ca să încheie acest cerc de aproape o oră, este nu să aplicăm în viața noastră ceea ce automat și imediat ne va face să ne simțim bine. Ci să înțelegem cum o căutare reușită a înțelepciunii de viață, adică a unui mindset, a unui fel de a privi și înțelege viața, lumea și relațiile cu ceilalți unitar și coerent, pays off, big time. Adică ajunge în punctul în care Ok, ne-a fost greu o perioadă, n-am primit imediat, n-a venit imediat, răsplata, recompensa, am amânat gratificarea, dar când am ajuns în punctul ăla este ceva ce nu îmi pot lua. Ceilalți nu îmi poate lua viața. Asta numeau filozofii antici autarheia, adică autosuficiență, nu în sensul ăsta că nu am nevoie de o cică, am nevoie de tot mai puțin din exterior ca să-mi fie bine. Și starea mea de bine depinde foarte puțin sau mult mai puțin de ceea ce se întâmplă în jur. Filozoful stoic, cel puțin, era un atlet al evenimentului. El se antrena ca să fie mai putere decât ceea ce i s-ar putea întâmpla. Să nu fie destructurat sufletește de nenorocirile care pot veni în viață. Asta este marele preț. Și atunci perspectiva nouă, cu privire la dezvoltarea personală, acoperă doar un segment. Din punctul meu de vedere. Corect.
Și poate fi un punct de plecare, dar nu este absolut neoc. Înțelepciunea.
Îți oferă sensibilitatea. Filosofia, dacă e conciliere filozofică, da? Și nu doar conciliere, de un alt fel, este o căutare a înțelepciunii. Asistată, nu pe comprov. Deci e foarte bine. Că ne regulăm, o luăm și nu prea putem nici să înțelegem bine un text filozofic, noi singuri, ne-antrenați. E bine să avem acest ajutor și atunci când reflectăm asupra... E un exercițiu foarte interesant. Orice om este o filozofie, vie-viață. Pentru că orice om a dat deja un răspuns. Când și-a ales cariera, când și-a ales iubita, partenerii, când se gândește pe ce criterii își cultivă prietenii. Tot astea sunt, de fapt, răspunsuri cu priere la sensul și valoarea existenței. Dar faptul că orice om este o filozofie vie nu înseamnă că așa cum este și o filozofie bună. Sorry, asta este. Adică, de cele mai multe ori, filozofiile noastre de viață sunt ca și noi. Inconsistente, logic. Nu se potrivesc foarte bine. Și aici este travaliul. Încercând să ne înțelegem pe noi înșine, să ne examinăm, în viață noi, de fapt, devenim mai buni decât erau.
Iar consilierea filozofică poate fi un.
Real instrument în acest lucru. Asta este pariul nostru. Noi încercăm să construim răbdător și responsabil. Foarte bine. responsabil acest sector în acest câmp al sănătății spirituale, nu doar fizice. Corect.
E atât de frumos, pentru că avem sănătatea asta fizică, care este și am înțeles e o muncă constantă, e un drum pe care îl parcurgem zilnic, minut după minut, dar it pays off Avem sănătatea noastră mentală pe care o cultivăm în vari feluri și există și această sănătate spirituală, să-i spunem, și toate astea sunt greu de făcut. Mai multe despre sănătatea asta spirituală. Repet, cartea asta poate fi bază ei. Cumpărați-o și citiți-o, e foarte interesant.
Urmarea ei va fi aplicată strict pe problema asta de well-being. Care va încheia trilogia începutului filosofia ca mod de viață. Eu mai am cărți, am cărți. Cristian.
Îți mulțumesc foarte mult și cine are curaj poate să pună întrebări? Eu n-o să pun chiar o.
Întrebare, dar vroiam să vă felicit pentru prelegere și vroiam poate un pic să remarc din punct de vedere al doctorului, care nu are prea mare legătură cu partea filozofică și cu siguranță pacienții mei sunt trimisi frecvent în psihoterapie când au nevoie pentru că ne legăm foarte tare. Am observat, însă, exact așa cum ați spus, că ne antrenăm să fim atletici și o să închei spunend că Peter Attia, pe care noi l-am spus la început, spunea că dacă dai un sens acelor lucruri și dacă încerci să perfecționezi acrobația, atunci când te duci în sală, apropo că cei de la gimnaziu făceau ridicări de greutăți și filozofie. Știți? În medicină, ridicarea de greutăți, face să se descarce o citochină, se cheamă Brain Derived Neurotrophic Factor, care face neuroplasticitate, adică descarcă noi neuroni, naște noi neuroni. Deci cu siguranță se perfecționau într-un mod perfect, așa că vă sfătesc să văd ce-ți la sală. Și să ascultați filozofia domnule Cristian Nictone. Mi se pare absolut genială legătura, când am auzit-o și știam de asta, pentru că cu adevărat erau mult mai activi în mintea asta și ridicat de greutăți producea asta. Însă Peter Atia spune, întotdeauna să-ți găsești un sens pentru care te antrenezi atunci când faci sport, pentru atunci când mănânci și sensul este să fii cel mai bun, pas cu pas, atletic centenar la 80 de ani, apropo de atletic filozof. Așa că vă mulțumim pentru minunata.
Prelegere. Și atenție, nu trebuie să idealizăm nimic, să fim onești. standarde, adică ele se aplicau cui își permitea, că atunci erau câțiva bărbați nobili și atunci când erau ocupați cu războiul, cu măcelărirea altorsemeri, adică... Noi încercăm să fim inclusivi și să înțelegem că lucrurile astea, având în vedere beneficiile progresului, se pot aplica pe o scară mult mai largă, se pot aplica oamenilor de orice gen, rasă, așa, și care se pot ocupa de ei înșiși, se pot îngriji de ei înșiși într-o mult mai mare parte a duratei vieții lor. Asta este marea provocare, nu? Să ajungem să muncim cât mai puțin ca să o ardem pe canapea uitându-ne la... Să facem binging, nu? Așa cum.
Ați zis, viața... Și.
Ca să putem să ne ocupăm de noi înșine, da. Viața grea.
E viața bună, de fapt. Așa că trebuie să ne facem viața grea pentru noi ca să ne fie bine. Așa că să ne străduim. Mulțumim.
Foarte mult! Avem acolo o.
Întrebare? Da, am și eu o întrebare. Unde se face consilierea filozofică? Așa.
Cum am spus, suntem la început. Există câțiva și a spune câțiva consiliere în clipa asta care fac lucrurile cu totul responsabil și avizat. Deci este o profesie la început. Pot da și câteva nume, dar n-o să fac asta aici, în acest cadru, să se supărăce alții. Poate nici eu nu-i știu. Dar puteți căuta pe net. Există deja oameni care lucrează la clinici, care lucrează la societă, unde sunt și psihoterapie. Dar suntem la început, v-am spus. Onest este să ne dați câțiva ani în care să avem noile generații. Eu nu fac de exemplu, eu nu am timp, eu sunt profesor universitar, eu am și funcție managerială, eu nu am timp. În 2010 când am scris filosofia de monedeață, prima carte în România, pe tema asta am încercat să văd și la modul real cum se face, dar eu nu am. Colegii mei care predau la masteratul de considerare filosofică, unii fac, dar cei mai mulți nu fac la modul, nu practică. Pentru că nu au când. Noi avem deja două meserii, profesori și cercetători. Nu avem nici treia, practicieni. Dar sperăm că crește o generație. profesionalizată, corespunzător, care să facă lucrurile astea. Deci, dacă vă grăbiți, găsiți deja pe net, găsiți consilier, puteți să-mi scrieți, totul e pe net și adresa mea e aici. Dar la o scară mai largă, deocamdată nici nu se pune problema de a vrei competiții cu psihoterapia, nu vă dați seama aici, la o scară mai largă va mai dura niște ani, câțiva.
Ani cel puțin. Eu v-am întrebat pentru că am sesisat la noi în familie nevoia bătrânilor, abunicilor de a face filozofie, filozofia vieții și ce se întâmplă exact ce vorbeați despre hartă, când tu ești pe o hartă dar tu nu te vezi. Și de fiecare dată când intră în casă la noi, în fiecare dintre ei, are tendința de a dezlănțui jihadul.
Psihic. Am plecat de la întrebările alea, le-am uitat în viața matură și dacă viața ne oferă șansea de a ajunge.
Acolo, se închide cercuri. Și noi le spunem, e nevorbit.
Lasă-L, trebuie să vorbească cu cineva. Eu am și studenți de 80.
De ani. Un gift card, celor doi bunici pe care îi mai avem în familie, adică înțelepții familiei, Iată că nu există.
Prezentarea asta a fost așa, unui model în beta, în beta developer acum. E în pre-order. Consilierea filosofică. Există.
Dar este la început. Sunt puțini care o fac. Aș gira fără nicio ezitare pentru.
Ei. Realmente, ei au nevoie de chestia.
Asta și eu. Iar la Timișoara, din 2015, m-a strădat în engleză pe o anumită orientare, se apropie mai mult de terapie, chiar și au și psihanaliză inclusă acolo. Ei au creat deja niște generații la Timișoara. Bine, ei lucrează și cu străini. Și debate? Debate? Mulțumesc.
Foarte mult.
Pentru tot.
Ce.
Ați dăruit astăzi. Aveți o personalitate extraordinară și m-ați impresionat. E un mic lucru față de dumneavoastră. Ce vreau să vă întreb. Sunteți un mare acrobat și vă face foarte mare plăcere să vorbiți despre ceea ce iubiți foarte mult și se vede chestia asta. Și totuși vă întreb, bucuria și râsul și modul în care captați audiența, lucrat la creangă sau este natural? Absolut.
Am un om de-o emotivitate.
De-O.
Timiditate îngroțitoare. Când eram la început aveam și probleme de dicție pentru că, știți, oamenii vor să comunice repede, să scape, mai înghițeam silabe. Ceea ce pot să prezint astăzi în fața oamenilor sau la cursuri este rod unei muci care continuă, că nu sunt nici pe departe perfectoare, în comunicare. Deci este o muncă continuă. Când am ales această carieră, am vrut să o fac bine. Adică cariera de profesor, aici mă refer. Și asta a însemnat să pot vorbi bine în public. Să pot să înțeleg bine cum.
Se fac lucruri. Și să aduceți foarte mult zâmbet.
Nu sunt născut. Asta ține de tot intimiditatea aia, probabil. Știți, este o mecaniză de atenționare, dacă vreți să mă analizăm. Dar s-au combinat lucrurile. Lucrezi cu ce ai, trebuie să vezi de unde pleci. Nu e ca la start la cursa, nu plecăm din același poziție. Dacă vorbim de a deprinde ceva, evident că unii sunt de la natură, mai unii sunt de stras pentru aia. Nu înseamnă că ceilalți nu pot să ajungă la finish, doar că o să trească să străduiască mai mult. pe linia aia, pe linia curajului, pe linia generozității, pe linia comunicării, de exemplu. Deci nu am avut și eu de, absolut, honest vă spun, de întâmpinat niște obstacole și am lucrat, am exersat și adespre asta e vorba. Repetiție și antrenament.
Bun, și vă mulțumesc și vouă că ați rămas până acum, până la final. Vă mulțumesc că sunteți curioși în ce înseamnă sănătatea voastră și vă mulțumesc că sunt sigur că o să începeți să puneți în aplicare lucrurile pe care le-ați auzit astăzi, de acum, de când plecați de aici. Poate faceți o plimbare de 10 minute în plus. Poate mergeți la piață direct și luați acele semințe și salate și poate începeți să vă gândiți și la dezvoltarea spiritului vostru. Mulțumesc rețelei de sănătate Regina Maria pentru faptul că au avut încredere în noi și că au organizat împreună cu noi acest eveniment. Bun, bine, plus mai multe informații o să găsiți în broșurile pe care o să le primiți la plecare și putem să mai vorbim jos dacă mai aveți întrebări sau sugestii. Vă mulțumesc!
More from Mihail

Tu știai care sunt situațiile în care copiii au nevoie de un transplant de ficat?

Faci sport constant? Ți-ai măsurat vreodată VO2Max? Scrie-mi în comentarii ce valoare ai. 👍🏻

Tu cât de des consumi gustări dulci? Știi cât zahăr rafinat se ascunde în alimentația ta zilnică? 🍬

Uitându-te doar la încheietura unui pacient afli deja ce trebuie să știi despre el.

Tu ce crezi despre asta? Cum ar putea să te susțină partenerul în timpul nașterii? 🧑🏻🍼

Ai făcut vreodată o spermogramă? Orice bărbat care vrea să fie tată, ar trebui să o facă.




