Cât plastic avem în corp? | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Prof. Univ. Dr. Radu Țincu

Cea mai mare cantitate de microplastic care poate fi absorbită în apă.

Da, mare lucru, nu o să beau apă îmbuteliată în plastic ca să reduc consumul de plastic.

Deci avem o poluare foarte mare. Așa este, oriceea ce mâncăm aduce o cantitate de microplastic în interiorul organismului nostru. Nu ne dăm seama sau nu știm la ce ne expunem.

Ce știm clar? Că face plasticul un corp.

Avem o explozie de boli autoimune, az bronșic, alergiile respiratorii la copil. Toate acestea sunt generate de un răspuns inflamator exagerat. Fertilitatea masculină este mai afectată. Avem o creștere a ratei de infertilitate la bărbați cauzată și generată de microplastic.

Avem plastic peste tot, n-ai cum să te ferești.

Nu putem să evidem plasticul, e clar asta. Anumite produse au fost concepute cu particule de microplastic. Nu știu dacă știai acest lucru.

Nu, cum adică?

Cu cât particula este mai mică, cu atât este mai periculoasă, pentru că poate să stăbată cu mai mare ușurință barierele noastre fiziologice. Trebuie să fim responsabili.

Omule te salut! Dr. Mihaela aici si un nou episod boabe de cunoastere si fii atent, episodul asta e necesar, cred ca i-a venit timpul si ne-a venit timpul tuturor sa vorbim despre plastic, despre microplastic, despre nanoplastic si cred ca episodul asta o sa fie din ce in ce mai actual din pacate. Pe masura ce o sa treaca anii, el o sa fie din ce in ce mai actual pentru ca Dacă te uiți în jur, eu dacă mă uit în jurul meu am plastic peste tot, perdelele astea din spate sunt din plastic, microfonul ăsta are elemente din plastic și n-ar fi de vină perdelele pentru că n-o să le aruncăm de la un an la altul, dar Petul din care tu bei apa este din plastic. Ambalajele alimentelor sunt din plastic. Hainele pe care le spalam odata la cateva zile sunt si ele din plastic. Tot plasticul asta ajunge in mediu si o sa zici ok, nu ma intereseaza. Problema este ca tot plasticul din mediu ajunge nu doar in apa. Ajungem carne, ajungem legume, ajungem fructe si ajungem tine si ajungem mine si ajungem fiecare dintre noi. Iar cercetarile arata ca... Plasticul începe să se acumuleze înțesuturi. Dacă faci o autopsie unui om care moare astăzi și iei o bucățică de creier și te uiți în creierul lui, o să vezi particule de plastic blocate acolo. Și sunt mult mai multe particule de plastic decât au fost acum 10 ani sau 20 de ani sau 30 de ani. Așa că problema asta este serioasă și Podcastul Boabe de Cunoaștere, apropo e sprijinit de Unicredit Bank, care sprijină fiecare episod Boabe de Cunoaștere și prin asta își manifestă și își arată interesul constant pentru aceste inițiative educative. Cum ziceam, e un subiect serios și un invitat la fel de serios, profesorul Radu Țincu. Radu, bine ai revenit la Boabe de Cunoaștere, medic primar ATI și expert în toxicologie, șeful secției de toxicologie de la Spitalul de Urgență Florească. Radu, bine ai revenit!

Te salut, mulțumesc de invitație!

Ce facem cu acest plastic, Radu, că mă exasperează și pe măsură ce citesc și mă enervează inclusiv poziția de acum că o să aflu și mai multe nenoroșiri despre plastic și asta e săcăitor.

Așa este, multă lume deja mă întreabă cum mai putem să trăim în lumea asta plină de tot felul de toxice, pentru că nu vorbim doar de plastic, vorbim de foarte multe alte substanțe chimice care sunt în mediul înconjurator. Partea bună este că organismul are capacitate de adaptare foarte mare, are o capacitate de detoxifiere foarte mare și încet încet începe cumva să învețe și el să supraviețuiască în această lume plină de substanțe toxice, însă această adaptare vine cu un preț. Îmi spunea cineva că probabil în 20-30 de ani cancerul va scădea pentru că organismul se va adapta cumva la aceste substanțe cancerigene și va dezvolta metode prin care să le inactiveze. Însă cu ce preț? Cu prețul a milioane de oameni care au murit până acum de cancer. Același lucru se întâmplă și cu microplasticul. Chiar dacă în viitor probabil organismul o să înceapă cumva să se obișnuiască, să funcționeze, să-l tolereze, la nivelul organismului, acesta se face cu un pret și prețul îl vedem acum în toate bolile și toate patologiile cronice care încep din ce în ce mai mult să fie corelate cu expunerea microplastic.

Și dacă ne uitam pe studii acum 10 ani de exemplu, studiile arătau în mare așa, majoritatea, ziceau oamenii de știință ok, am găsit plastic în țesut testicular, am găsit plastic în creier, dar nu știm dacă e rău sau nu. Și dacă nu știi, te gândești, sper că nu e rău. Dar te gândești că logic nu e ok să ai plastic în toate aceste țesuturi. Însă acum din ce în ce mai multe boli sunt cumva legate ca și trigger sau ca și intensitatea acelor boli cronice sunt legate de plastic. Pot să enumer câteva? Ce știm clar că face plasticul în corp?

Știm foarte multe lucruri, știm faptul că avem inflamație, primul element pe care îl determină plasticul, microplasticul la nivelul tubului digestiv, pentru că poarta cea mai frecventă de intrare reprezintă ingestia, ingerăm plastic. Unii chiar au calculat și părea așa destul de interesant pentru public că mâncăm cam cât plastic mâncăm pe zi, l-au transformat în carduri și știm că mâncăm undeva la unu-două carduri pe an, după unu-i autorii, după alții chiar mai mult, însă ceea ce este important este că acest plastic ajunge la nivelul tubului digestiv, unde declanșează o serie de răspunsuri. Un primul răspuns este cel inflamator, pentru că avem mai multe tipuri de plastic, acum mai provocat e un subiect preferat pentru mine, și studiez de ceva timp acest lucru. Avem plastic primar, microplastic primar, asta înseamnă că anumite produse au fost concepute cu particule de microplastic. Nu știu dacă știai acest lucru. Adică producția acelor produse este cu microplastic. Și îți dau un exemplu, pudra de față. Pasta de dinţi. Ele sunt concepute având în interiorul lor microparticule de plastic pentru a fi mai abrazive, pentru a putea să...

Guma!

Guma de mestecat, flândul de ten. Deci sunt foarte multe produse cosmetice care pornesc din start, din fabrică, având în ele microparticule de plastic. Există și o veste bună. Aceste microparticule de plastic primar sunt perfect rotunde, sunt niște microsfere care sunt construite în laborator și ele fiind rotunde, asta înseamnă că nu vor avea un impact atât de mare direct asupra țesuturilor, așa cum se întâmplă în cazul microplasticului secundar, cel care apare din materiale plastice mari care se fragmentează și se rup și apar cu diferite reliefe anfractoase. Acestea sunt periculoase pentru că fiind cu o structură neomogenă și având tot felul de irregularități pe suprafața lor, vor veni la nivelul mucoasei digestive și se vor înfige, se vor implanta în mucoasa digestivă, unde vor determina această inflamație a tubului digestiv. Deci primul proces care apare este inflamația. Și sigur, această inflamație, lumea zice, ok, și ce se întâmplă dacă am inflamație pe mucoasa digestivă? În primul rând, inflamația pe mâncoasta digestivă cronică duce la tulburări de transit. Asta înseamnă diaree, constipație. Faptul că avem acolo degradare și eliberare de citochine pro-inflamatorii, ele vor afecta microbiota intestinală de se perturbă tot acel micro-univers de bacterii pe care le avem în tubul digestiv. Dar cel mai grav din punctul meu de vedere, Este că această inflamație digestivă determină creșterea permeabilității. Asta înseamnă că ce se întâmplă când suntem inflamați? Dacă ne lovim cu un ciocan în mână, se umflă mâna. Același lucru se întâmplă și la nivelul tubului digestiv. Fiind multe particule de plastic, acestea, inflamând, încep să umfle mucoasa digestivă și ea începe să se depărteze. În loc să fie compactă și să fie ca un perete, ca o bariere, ea începe să se depărteze. depărtându-se, crește permeabilitatea, dând posibilitatea altor substanțe chimice să pătundă în organism. Metale grele, pesticide sau produși din metabolismul bacteriilor. Deci când avem inflamație digestivă, avem o creștere a permeabilității pentru foarte multe substanțe chimice care ajung în corp și ne intoxică secundar acestui proces. Deci acesta este primul element, este inflamația digestivă. Al doilea lucru, organismul identifică microplasticul ca o particulă non-self, își dă seama că nu aparține organismului uman și atunci începe să declanșeze reacții imunologice. Vin macrofagele, vin celulele linfocitare care identifică că acolo e un intrus, că acel microplastic este un intrus și în momentul respectiv ele la rândul lor declanșează eliberarea unor factori inflamatori. Dar ce este mai grav, Este că macrofagele se gândesc că cel mai bine ar fi să îngurgiteze plasticul, ca să scăpăm noi de el din organism, pentru că așa fac ele în mod normal. Dacă se întâlnesc cu anumiți micropi, îi îngurgitează și ulterior îi distrug și în felul ăsta neapără. Problema e că ei îngurgitează microplasticul, dar nu-l pot distruge.

Și ăsta e modul prin care el probabil se acumulează în organism?

Nu, este modul prin care microplasticul în interiorul macrofagului îl distruge pe macrofag. și asta înseamnă că produce tulburare de imunitate, dar cel mai grave este că în momentul în care macrofagul se dezintegrează, ele liberează din interior foarte multe detritusuri celulare care la rândul lor amplifică această cascadă inflamatorie. Deci vedem cum microplasticul reușește să creeze inflamație direct pe mucoasa digestivă și cum amplifică acest răspuns inflamator prin distrugerea unor celule imunitare cantonate la nivelul tubului digestiv și ele stau acolo ca să ne apere pe noi. Cred că va trebui să învățăm în viitor ca aceste macrofage să îngurgiteze doar ceea ce pot digera pentru că dacă nu pot digera aceste microplastice se distrug pe ele.

Asta deja e o perspectivă un pic optimistă, faptul că e posibil să ne putem modifica genetic astfel încât să putem trăi cu acest plastic pentru că Producem.

La nivel mondial 300 de milioane de tone în fiecare an, dintre care din aceste 320 de milioane de tone, 8 milioane ajung în apele, mărilor și oceanelor. Acest plastic care ajunge în mediu are o remanență foarte mare pentru că el nu poate fi eliminat de acolo și atunci se produce contaminarea continuă a solului, este un toxic biopersistent și ajunge în apele subterane, ajunge în sol, ajunge în fructe și legume, ajunge în toate viețuitoarele care consumă până la urmă apa aceasta contaminată cu microplastic. Cred că dacă vom lua măsuri radicale acum pentru reducerea producției de plastic, cred că avem nevoie de 50-60 de ani să scădem nivelele de microplastic aflate în mediul înconjurător.

Apropo de asta, aș vrea să citesc câteva date, pentru că poate unii dintre oamenii care se uită acum se gândesc că a, mare lucru, nu o să beau apă îmbuteliată în plastic ca să reduc consumul de plastic. Vreau să citesc câteva date care sunt niște medii strânse din studii pe care o să le lăsăm în descrierea acestui podcast. Apă îmbuteliată, are între 310.000 de particule de plastic, microplastic sau nanoplastic, o să ne explici care e diferența pe litru. Deci apa îmbutăliată în PET, apa de la robinetă are 5 particule pe litru, deci tot are, nu te poți feri. Băuturi carbogazoase între 200 și 1000, berea are 100 de particule în medie pe litru, vin băuturi din sticlă cu dop vopsit. Deci chiar dacă îți iei o băutură în sticlă, sticlă de ciob, dați-mi la ciob, de care vreți, la cutie sau la ciob? Dați-mi la ciob, tot are plastic pentru că dopul ăla are plastic. Cutia de suc care este metalică este învelită în plastic și alea au până la 1.000 de particole pe litru. Sarea de mare are 5 particole pe linguriță, mierea și zahărul 10 până la 100 de particole pe kilogram pentru că și albinele alea se pare că consumă plastic, peștele și fructe de mare până la câteva sute de particole pe gram. Și ceea ce mi-a dat efectiv mindfuck este când m-am uitat la legume și la fructe. Merele au până la 200 de mii de particole de microplastic per 100 de grame. Morcovii, 100 de mii de particule. Adică sunt niște cifre pe care oricum ne e greu să le înțelegem, dar avem plastic peste tot. Oriunde ne uităm, oriunde am aruncat. Deci dacă te duci într-o piață și pui degetul pe ceva, ai microplastic acolo. Adică n-ai.

Cum să te ferești. Așa este și ai dat niște exemple interesante. Sunt foarte multe studii în spate. Germania are un studiu interesant pe bere. Ei fiind mari consumatori de bere au analizat peste 300 de tipuri de bere germană și în 100% din cazuri au identificat microparticule de plastic. Vorbeam de albine și miere. Aici microplasticul pentru albine este periculos, în special cel colorat, pentru că el îl identifică ca și sursă de polenizare și atunci se încarcă ele cu aceste microparticule pe care ulterior le transmit în miere. Iar la Sara de Mar evident că acele 8 milioane de tone de care vorbeam la început de microplastic care ajung în apele, mărilor și oceanelor se vor regăsi și în sarea pe care noi o consumăm. Vorbeai mai devreme despre nanoparticule și diferența dintre ele este evident dimensiunea. Când vorbim de microparticule, de plastic, vorbim de milimetri, când vorbim de nanoparticule, vorbim de micrometri și deja sunt aceste particule din ce în ce mai mici. pentru că în procesul ăsta de dezintegrare și dezmembrare a microplasticului, survin repetat reacții asupra plasticului în sine și particulele generate sunt din ce în ce mai fine. Cu cât particula este mai mică, cu atât este mai periculoasă pentru că poate să stăbată cu mai mare ușurință barierele noastre fiziologice. Gândiți-vă că, spre exemplu, la produsele cosmetice care conțin nanoparticule de plastic, ele trec prin piele, deci pielea care este un strat foarte rezistent reușește să fie străbătut de aceste nanoparticule de plastic și să ajungă în țesutul celular subcutanat și de acolo în circulația dermică. Deci sunt foarte multe probleme legate de nanoparticule de plastic pentru că Ele au capacitatea să ajungă în torentul sanguin, ajungă în sânge și de acolo ajungă în organe. Că spuneai la început că ești speriat de prezența nanoparticolor de plastic în creier, s-au găsit nanoparticole în placentă, ceea ce înseamnă că și fătul este expus la plastic în perioada intrauterină. Deci am citit recent un studiu publicat în 2024 care spune că, vorbind de o dietă cu microplastic, Așa este, oriceea ce mâncăm aduce o cantitate de microplastic în interiorul organismului nostru. Apropo de.

Și am înțeles că nanoplasticul, deci cu cât e mai mică particula, cu atât este mai penetrantă, ea străbate aceste bariere, cum e și bariera hematoencefalică. Creierul nostru are această barieră în care nu lasă absolut orice să se absoarbă în creier, doar trebuie să ai o viză pentru creier. Și nanoplasticul are viză, binoficiul are viză să intre.

În creier. Da, și e foarte interesantă observația ta cu bariera hematoencefalică, pentru că avem o axă creier tubdigestiv, și s-a dovedit că toată această inflamație digestivă pe care microparticulele o realizează la nivelul tubului digestiv va produce o creștere a permeabilității barierei hematoencefalice. Toți acești factori pro-inflamatori din tubul digestiv vor crește permeabilitatea pentru creier și atunci mai multe particule vor putea să ajungă la nivelul sistemului nervos central. Asta sună.

A corupției, știi? A vameși corupți. Adică unii vameși s-au... e dovedic că unii vameși au fost prins ca fiind corupți, dar asta sună că ăștia sunt vameșii din intestinul nostru și practic vine plasticul și le dă un ciubuc aici și ei lăsă poarta deschisă la creier și se duce în microport. Incredibil cum funcționează lucrurile astea. Și o să ajungem și la cosmetice, pentru că și asta e de natură să ne sperie, că ai impresia că pui cosmetice pe față și ele rămân acolo, dar sunt microplastice care pătrund prin piele, prin porți și se absorb și ajung și așa. sau prin.

Respirație pentru că noi le aplicăm multe din aceste cosmetice pe față și atunci acele pămătufuri pe care le folosim la aplicare ele generează aerosoli care conțin microparticule de plastic și noi le inspirăm și ajung la nivelul arborelui taheobronsic avem o mare parte din microparticule pe care le inspirăm vorbeai de perdele la început În momentul în care tragem perdelele, spălăm perdelele, spălăm hainele, ele generează anumite microparticule de plastic care ajung în apa reziduală sau în cameră. Aceste particule de plastic, chiar și în funcție de dimensiune, pot să rămână la nivelul căilor aeriene superioare, însă nu e neapărat o fericire nici aici, pentru că fiind particule care nu ne aparțin, vor genera acel răspuns inflamator și acel răspuns imunitar. răspunsabil de o serie întreagă de patologii extrem de frecvente astăzi, az bronșic, alergiile respiratorii la copil, toate acestea sunt generate de un răspuns inflamator exagerat pe care îl determină la nivelul cărilor aerenei superioare. Dacă particula este mică, și ajunge mai profund în alveolele pulmonare, va muta toată această inflamație la nivelul țesutului pulmonar. Ce înseamnă? Înseamnă boală pulmonară cronică, înseamnă BPOC, înseamnă enfizem pulmonar, pentru că știm foarte clar din fiziopatologie faptul că o inflamație cronică, o perioadă lungă de timp, duce la o vindecare defectoasă. Organismul se vindecă, dar se vindecă cu sechiele, se vindecă cu fibroză pulmonară. Și trebuie să ne mai gândim la un lucru, că nu inspirăm doar plastic. Inspirăm o serie întreagă de alte substanțe din mediu. Oxiz, oxideazot, avem o serie întreagă de substanțe care ajung în arborele nostru, tracheobronșii, care nu fac decât să amplifice și ele această inflamație pulmonară. Vedem, de exemplu, sunt foarte multe studii în țările asiatice care arată că expunerea la acești poluanți respiratori nu determină doar boli cronice, și determină și poluări acute. În perioada de poluare maximă în China, de exemplu, cei care fac pneumonii din cauza poluării sunt într-un număr mult mai mare comparativ cu perioadele în care nu există poluare, ceea ce ne arată că poluarea nu e doar o chestie pe termen lung, ci are și un efect imediat care poate să ne dăuneze extrem de mult. Și cumva.

Ăsta e încă un motiv pentru care tindem să credem ceea ce vedem în studii și anume faptul că de multe ori în case e mult mai poluat decât în aerul de afară. Cu toate că studiile acelea se referă inclusiv la case care au încălzire pe lemne și atunci ai, cum să zic, fum sau poluanți rezultați din arderea lemnului. Dar inclusiv perdelele astea, hainele pe care le purtam, faptul ca ne miscam in casa ridica aceste particule de plastic, microplastic pe care noi le inhalam. Un motiv in plus, cel putin aici sa luam filtre de aer care sa filtreze aerul din casa. Știi, ai spus și de hainele pe care le purtăm. Din nou am citit un studiu și e incredibil cât de mult plastic iese dintr-o haină care e făcută din poliester, pe care o speli odată. Înțeleg că ies milioane de particule de plastic care se duc direct în mediu. Aici există.

O soluție, doar că ea este costisitoare. Sunt niște filtre care se pot monta la evacuarea mașinii de spălați și acestea se reducă cât mai mult numărul de particule care ajung în apele reziduale. Însă ele costă, ele trebuie să fie instalate, e nevoie de educație și e nevoie să înțelegem că de foarte multe ori când vorbim de acest tip de poluare, Oamenii nu vor să înțeleagă că poluarea individuală este cumulată cu poluarea celorlalți, adică poate ni se pare puțin că poluăm doar noi, dar nu poluăm doar noi, poluăm toate cele 7-8 miliarde de persoane care locuiesc pe această planetă, la care se adaugă și industria. Deci avem o poluare foarte mare și atunci cred că totul trebuie să înceapă de la responsabilitatea individuală. de a reduce poluarea pe care tu o produci. Iar ce ai spus mai devreme cu poluarea din interior, ea variază, lumea nu cred că realizează că între 40% și 60% din poluare este în propria noastră casă și de cele mai multe ori suntem responsabili de această poluare pentru că ea survine doar din activitățile pe care noi le facem în interiorul casei. Tot felul de substanțe, cât mai multe deja în ultima perioadă, ați văzut că dacă deschizi sub chiuvetă în bucătărie, sunt zeci de sticle cu tot felul de detergenți, de tartans, toate acele substanțe se regăsesc în mediul închis pe care noi îl avem în casă. Avem iarăși foarte multe substanțe odorizante care creează plăcere și aduc și ele un plus de toxicitate. Și atunci cred că ar trebui să pornim de la această responsabilitate de a reduce în mod individual poluarea cu microplastic. Da, uite.

Mă gândeam, în timp ce te ascultam la vorba asta că ești ceea ce mănânci, dar se pare că ești ceea cu ceea ce îți cureți casa, ești ceea ce ai sub chiuvet în bucătărie.

Aș vrea.

Să te întreb, uite, ca să începem să punem punctele pe i și o să ajungem și la soluții pe care să le putem aplica pentru noi. Care sunt cele mai mari surse de plastic pentru noi la nivel individual, pentru a ne face o idee despre lucrurile pe care ar trebui sa incepem sa ne ferim? O complicata.

Intrebare pentru ca sunt atat de multe, doar am trecut in revista o serie intreaga de la spalatul pe dinti, care ati vazut ca unele paste au cele microsfere, sunt particule de plastic care au fost proiectate tocmai ca sa fie abrazive Cred că până la urmă cea mai mare sursă de expunere reprezintă consumul de alimente sau lichide depostate în recipiente de plastic Multă lume mă întreabă dacă există vreo posibilitate de a reduce liberarea de microplastic în aceste recipiente. Sigur că fragmentarea apare în urma unor procese fizice, fie că vorbim de procese mecanice, în momentul în care trântim sticlele, le aruncăm, ele sunt lovite, în urma acestei interacțiuni mecanice generează microparticule de plastic. Razere ultraviolete, căldura, pH-ul pe care îl conțin, de exemplu, dacă iei o sticlă de plastic și pui alimente acide în untul, ele vor antrena o mai mare coroziune asupra plasticului respectiv. Iarăși e interesant un studiu care ne spune, spre exemplu, PET-ul, Petul este mai puțin toxic decât alte tipuri de plastic, cu o singură condiție, să fie folosit o singură dată. De foarte multe ori, oamenii termină băutura din sticla respectivă din pet și pun ulterior altă băutură, apă sau alte băuturi pe care le au în casă. Este greșit, pentru că petul a fost proiectat să fie mai sigur decât alte plastice dacă îl folosim o singură dată. Dacă îl reutilizăm, cantitatea de microplastic eliminată este foarte mare. și atunci ar trebui să renunțăm la acest obicei de a reutiliza acele sticle de plastic pentru a depozita diferite lichide în interiorul lor sau alimente. Oamenii la.

Țară foarte des depozitează țuică, vișinată și alte produse alcoolice în sticle de plastic. Lapte se.

Mai vinde prin piețe. Dar dincolo.

De lapte, mă gândesc alcoolul acela din țuică, din vișinată, din palincă, e capabil să extragă mai mult plastic? E greu.

De spus asta, nu sunt foarte multe studii în raport cu tipul de băutură depozitată, însă cele mai multe studii sunt în raport cu pH-ul, dacă sunt foarte bazice sau foarte acide, vor avea un efect de fragmentare mai mare a acestor microparticule de plastic, doar că trebuie să ne gândim că de fiecare dată când luăm petul cu țuică, îl prindem cu mâna, punem țuică, îi punem capacul. Toate aceste manevrări, toate aceste manipulări ale sticlei respective înseamnă o acțiune mecanică asupra ei care va duce și va genera plastic. Cred că trebuie să ne întoarcem și măcar la acele lucruri pe care le putem pune în recipiente de sticlă. Până la urmă, sticla, chiar dacă este mai scumpă, este durabilă. Asta înseamnă, dacă nu o spargem, evident, și n-am băut prea mult încât să o scăpăm din mână, dar de principiu sticla este durabila si cred ca poti sa ai cateva sticle in care sa depozitezi palinca sa nu mai ajungi sa o pui in peturi pe care le reciclezi insa daca tot mi-ai adus in discutia asta nu e subiectul microplasticului o mare problema am avut acum internati in aceasta vara doi pacienti cu intoxicatie cu plumb care au baut alcool facut in cazanele lor de acasa cazane care sunt din tot felul de aliaje cuplu, plumb, alam, tot felul de aliaje care oamenii nu-și dau seama că presiune, temperatură, alcool va duce la angrenarea și la mobilizarea acestor metale în băutura pe care au băut-o. Unul din pacienți mi-a adus și un pic din țuica de acasă și am făcut o testare să văd cât plumb conține. Nu, nu, n-am băut eu. Domnul era destul de bolnav. Mi-a adus să o testez, că i-am spus, mai aveți din țuica? Erau mii de micrograme de plumb. Acel om, în câțiva ani de zile cât a folosit acel kazan, a ajuns să aibă o intoxicație cu plumb care să îi paralizeze picioarele, pe care nu le mai putea folosi. Abia după ce am făcut un tratament de eliminare a plumbului, a început să recupereze funcția motorie. Și am făcut această paranteză ca să le spunem oamenilor că putem distila. Multă lume mi-a spus, vreți cu Europa să ne interziceți distilarea în casă? Nu, dar distilarea trebuie făcută. în cazane inerte din punct de vedere toxic, toxicologic. Și aici vorbim de cazane care sunt din sticlă termoresistentă sau cazane care sunt din inox, pentru că au un mult mai mic impact asupra conținutului intoxice a băuturii distilate. Proaică sunt.

Mai scumpe, nu? Sunt mai.

Scumpe, așa este, e fără dublu. Și atunci.

Conspirația este, aha, vreți să ne vindeți, să ne băgați pe gât ceva ce te bunicul făcea în cazanele astea și n-a paralizat. Da, doar.

Că acest om s-a chinuit câteva luni prin spitale ca să descopere ce boală are, se chinuie ca să recupereze funcția motorie și plătește tratamentele pe care trebuie să își le facă ulterior acasă pentru a putea să elimine acest plumb. Cred că cost-beneficiu, ar trebui să ne gândim. În Germania, cea mai mare distilator de băuturi artizanale, în comunitățile mici au distilării făcute de stat, unde oamenii se duc cu propria lor producție de fructe și fac acest distilat. Și cred că putem face și la noi. În anumite state comune care au tradiție în distilare, să existe primarul să facă un loc unde oamenii ăștia contra cost pe sume modice să poată distila într-un mod controlat. Asta e.

O idee foarte bună. Apropo de plumb, nu e subiectul nostru, dar vreau să vă acoperantez. Există, să zicem că ai distilat în cazane de plumb, de tot felul de aleaje, te-ai intoxicat, se poate face ceva cu plumbul ăla? Poți să-l.

Scoți din corp? Pentru plumb avem substanțe chelatoare care elimină plumbul din organism. Asta e marele noroc pentru unele metale grele, ceea ce nu avem din păcate la microplastic. Nu putem să-l scoatem, nu există niciun tratament care să elimine microplasticul din organism. Există cercetări.

Care totuși încearcă să cupleze plasticul de ceva, adică ceva, nu știu, măcar mecanistic, o promisiune de chelator în viitor pentru plastic. La acest.

Moment nu avem un astfel de studiu, avem însă lucruri care încearcă să degradeze microplasticul din mediu și aici vorbim de unele bacterii care se pare că are anumite enzime capabile să producă această dezintegrare a plasticului din polimeri în monomeri E un pas înainte pentru că asta ne arată că cineva pe planeta asta poate să degradeze plasticul. Sigur că și monomerii sunt o problemă, ulterior trebuie văzut ce să fac ce cu ei. Vorbim de bacterii și fungi care fac acest lucru, însă aici Discuția e complicată pentru că multe din aceste bacterii sunt patogene. Vorbim de cerihiacoli, vorbim de clepsiele care s-au dovedit că au un aparat enzimatic capabil să realizeze această distrucție a microplasticului însă și aici o să fie discutabil cât de mult se pot utiliza pentru că până la urmă nu putem să transformăm mediul într-o bombă biologică cu foarte multe astfel de bacterii menite cumva să curețe mediul. Am vorbit.

Despre surse, ai menționat sticlele de plastic ca fiind una dintre cele mai mari surse de plastic. Ce alte surse de plastic cunoaștem folosite zilnic și de care ne putem feri? Mă gândesc la caserole, pahare de unică folosință pentru cafea. Exact, toate.

Care sunt făcute din plastic. Aici iarăși au încercat de-a lungul timpului să stabilească care plastic generează mai mult sau mai puțin. Sigur că nu toate generează la fel de multe microparticule de plastic, însă cumulate, nu cred că cineva va merge și va citi ce plastic e folosit la un pahar sau la un recipient de plastic. Ele au niște coduri dincolo de denumiri, pentru că denumirile pot fi greoaie. Polipropilen, PVC sunt denumiri greoaie. Cele cu cod 3 și 4 se pare că generează cel mai puțin microplastic. PVC-ul de exemplu care este unul generează mai mult microplastic comparativ cu celelalte. Acum ne.

Putem da seama, adică e un mod în care poți să îți dai seama din ce e făcut? de cât.

Dacă scrie pe el, ceea ce e puțin probabil. Nu cred să fie foarte multe produse de depozitare, cipiente care să aibă notat din ce plastic sunt făcute. Însă am vorbit de plasticul pentru recipiente, al doilea cred că reprezintă hainele, hainele sintetice aduc foarte mult microplastic și acest microplastic îl regăsim cumva în apropierea noastră în continuu, pentru că noi le spălăm, noi ne îmbrăcăm cu ele, ele generează în timpul manipulării când ne îmbrăcăm, ne dezbrăcăm, aceste particule care ajung să fie inspirate sau ajung pe pielea noastră. Deci al doilea element reprezintă hainele sintetice. Cred că și aici lucrurile se pot schimba pentru că putem schimba paradigma consumerismului. M-am uitat de curând de la un film, o ecranizare a Gata Christi, O doamnă avea un palton dintr-o lână foarte bună pe care îl purtase câțiva ani de zile, zece ani. Astăzi, produsele pe care le cumpărăm, care au prețuri foarte mici, sunt paltoane care sunt 200-300 de lei, avem tendința să le aruncăm. Un lucru care trebuie făcut dincolo de filtele de la mașina de spălat, care s-ar da să fie greu de implementat, că trebuie să ne schimbăm mentalitatea, au apărut și cutile pentru reciclarea textilelor. Sunt deja în unele orașe amplasate. Dacă aruncăm textilele la gunoi, ele vor aduce microplasticul în mediul care va fi ulterior fragmentat, dezintegrat. Mai bine le ducem la aceste zone de reciclare pentru a fi folosite pentru alte haine, pentru că în felul ăsta reducem și producția de noi plastice, pentru că folosim ceea ce deja era prezent și nu le eliberem în mediul înconjurător. Cred că pasul următor de la zonele de reciclare a sticlelor, trebuie să fie și zonele de reciclare a textilelor. Sunt unele magazine care încurajează să vi s-aduci textile vechi și îți oferă discount-uri pentru a cumpăra altele. Astea sunt politici care stind și încearcă să reducă plasticul. Și al treilea sursă reprezentă cosmeticele. Și aici mă întreabă de obicei doamnele pe care le mai văd în consultațiile de toxicologie ce să facă. Sunt cozmetice care pot să înlocuiască aceste sfere, microparticule de plastic în compoziție cu elemente naturale. De exemplu, un produs cozmetic care conține mult plastic este scrabul de corp sau de față. pentru că el trebuie să conțină acele microsfere abrazive. El poate fi înlocuit cu produse naturale cum ar fi anumite semințe care sunt introduce în produsul respectiv sau produse naturale care au efect de abraziune. Deci cred că încet încet putem să ne uităm și spre acest shift, pe această modificare a tipului de cosmetice pe care îl folosim. Sunt deja firme care scriu pe cosmetice procentul de produs natural Apropo.

De etichete, dacă vezi de exemplu o etichetă cu BPA Free, Ce înseamnă asta? Ce este acest BPA? Și sunt tot felul de alte forme, deftalație, PFAS. O sticlă pe care scrie BPA free, e safe ca și plastic? E safe.

Ca ai scăpat doar de bisphenolul de tip A. Bisphenolul de tip A e tot o formă de plastic. El a fost unul dintre cele mai studiate tipuri de plastic. Totul a pornit de la biberoanele copiilor. S-a dovedit în urmă cu vreo 10 ani faptul că bisphenolul de tipa A reprezintă un disruptor endocrin. O să-i explicăm eu ce sunt acest disruptor endocrin. Sunt substanțe care seamănă ca structură cu anumiți hormoni din corpul nostru și atunci induc în eroare organismul prin această similitudine de structură și organismul îl asimilează ca un hormon al lui. Acest tip de păcăleală pe care bisfenolul o determină a dus la interzicerea lui pentru biberoane. De ce? Pentru că acești copii erau expuși la niște hormoni și lucrul ăsta era asociat cu pubertate precoce sau pubertate întârziată, tulburări hormonale, vorbim de infertilitate. și atunci inițial a fost acum vreo 7-8 ani interzis doar pentru sugari și s-a extins astăzi și la grupa populațională a copilului și a adolescentului, tocmai pentru că impactul este unul foarte mare. Într-adevăr, astfel de etichete ne asigură că măcar un plastic nu este prezent acolo, dar nu ne oferă posibilitatea de a le elimina și pe celelalte. Deci cât.

Se poate declara dacă pe o sticlă, pe un pet scrie BPA free, asta nu înseamnă că nu are microplastice. Are, la fel de multe, mai puțin BPA. Da. Am.

Văzut de exemplu în Germania aeroporturi, în aeroporturile din Germania există deja în zonele unde sunt disposable pentru apă. Sunt toate paharele Bisphenol A Free, ceea ce e un lucru foarte bun. Asta inseamna ca tarile vestice incearca cat de cat sa reduca expunerea si mai mult decat atat incearca sa creeze constientizarea, pentru ca noi avem o problema de constientizare. Nu ne dam seama sau nu stim la ce ne expunem si atunci prin acest tip de politica, cand vezi acolo ca scrie BPA Free, poate intri pe net sa vezi ce inseamna lucrul asta si care este impactul. Microplasticile, pentru că ai deschis discuția de bisphenol, această umbrelă care a apărut tot așa în ultimii 10 ani de dizraptări endocrine, este o mare problemă. Inițial s-a crezut că ea produce anumite turburări doar în dezvoltarea din perioada adolescenței. Sau la femei de regulări hormonale care se producă anumite turburări de ciclu menstrual. Însă astăzi, Se știe că plasticele, ftalații de care vorbeai mai devreme, sunt dizraptări endocrine redutabile. Asta înseamnă că fiecare dintre ei mimează anumiți hormoni, pot să producă turburări endocrine, dar până la turburări endocrine, că partea cu turburări endocrine a fost punctul cheie din care s-a pornit. De ce unii oameni fac, nu știu, anumite patologie endocrinologice fără să aibă niciun fel de background genetic, spre exemplu. Dar de aici, În următoarea perioadă, cercetările au arătat altceva mult mai interesant și mult mai grav. Avem o serie de organe care sunt reglate de hormoni. Vorbim de testicul, vorbim de ovare, vorbim de sân, vorbim de uter. S-a pus întrebarea dacă acești dizaptele endocrini nu sunt capabili să inițieze procese tumorale tocmai prin această expunere continuă la valori anormale ale unor falși hormoni pe care microplasticul îi aduce în organism. Adică microplasticul.

Se comportă ca un hormon și întrebarea este dacă având acești hormon-like substanțe în organism, dacă se poate ca acest lucru să crească riscul de cancer. Da. Și.

Totul pornește de la o realitate. De exemplu, un cancer de prostată, o cantitate foarte mare de testosteron poate să genereze un astfel de proces. Și același lucru fac aceste expuneri la microplastice care mimează. Hormonii și lucrul ăsta trebuie cumva redus, mai ales dacă vorbim că astăzi facem mapping genetic pentru riscuri de a dezvolta ante forme de cancer sau dacă avem o încărcătură în familie cu diferite forme de cancer în zona organelor reglate endocrin, cred că cu atât mai mult ar trebui să reducem nivelul acestui microplastic. Într-un podcast.

Pe care l-am văzut cu dr. Cezara Bucur, ne-a povestit că și plasticul și microplasticul este o posibilă cauză a infertilității. Există studii, dovezi în direcția asta? Există studii.

Ele sunt în mare parte pe modele animale, tot oprind de la pești care au fost analizați. Există și studii pe animale de laborator care arată că expunerea microparticului de plastic duce la scăderea calității lichidului seminal. Asta înseamnă o scădere a numărului de spermatozoizi, o scădere a mobilității sau o creștere a diferitelor anomalii în structura acestora. Pe de altă parte, spuneam că multe particule de plastic sunt dizraptări endocrini, ele pot să genereze acest efect direct prin citotoxicitate, directă a microparticului respectiv de plastic către producția de spermatozoizi, poate de asemenea să fie mediată de încărcarea cu alte substanțe chimice de care vorbeam, transportând diferite substanțe la nivelul țesutului testicular va duce la scăderea ratei de sinteză a spermatozoidului și evident, în ultimul rând, producând această disfuncție endocrină, poate să devină o problemă de infertilitate prin modificarea statusului hormonal. Din studii se pare că fertilitatea masculină este mai afectată, adică avem o creștere a ratei de infertilitate la bărbați cauzată și generată de microplastic.

– legat de microplasticul găsit în creier. Pentru că, dacă ne uităm la date, vedem o creștere a prevalenței demențelor, în special la bolii Alzheimer și o acumulare din ce în ce mai mare de plastic la autopsii făcute la pacienți acum 20, 10, 5 sau acum de ani. E vreo legătură aici? Da.

Se pare că este o legătură. E clar că dacă vorbim de prezență de plastic în creier, trebuie să aibă o dimensiune foarte mică ca să poată să stăbată bariera hematoencefalică, deci vorbim mai degrabă de nanoparticule de plastic. Spuneam că ele produc această inflamație a endoteliului vascular. Mucoasa care tapetează vasele de sânge este inflamată. Este inflamată printr-un efect direct al particului respectiv. Ea vine la nivelul mucoasei și generează o leziune, o zgârie și atunci zgârindu-o, lucrul ăsta va duce la expunerea unor receptori. sau pe de altă parte, producând inflamație, va duce la eliberarea unor citochine pro-inflamatorii. Ce face? Crește riscul de chiaguri de sânge și dacă ne uităm la examenele imagistice cerebrale ale acestor pacienți care suferă de boli neurologice degenerative, vedem că multe dintre ele au un substrat microangiopatic. Asta înseamnă că vascularizația foarte mică, fină a creierului este înfundată. Sigur că poate fi înfundată și de colesterol sau lipide într-o cantitate mare, însă se pare că aceste microchiaguri de sânge care pot fi generate de nanoparticule de plastic pot să reprezinte un mecanism prin care acești oameni dezvoltă diferite forme de demență, care au evident o componentă vasculară. Sigur că mai există și acea depunere de amiloid pe care tot o încercăm să o clarificăm, însă întotdeauna și am văzut foarte mulți pacienți cu imagistică cerebrală, componenta de vascularizație cerebrală este un factor extrem de prezent și important în patogenia bolii neurologice degenerative. Și atunci dacă aceste particule pot să genereze cheacuri de sânge, este evident că pot să fie o componentă a bolii neurologice. și.

De fapt pot fi o componentă a oricărei boli, pentru că toate organelele noastre au nevoie de sânge la nivel microcapilar. Vreau.

Să-Ți mai spun un lucru care poate fi și mai interesant decât ce am vorbit despre inflamație. Partea imunologică înseamnă o activare. Deci spuneam că plasticul ajunge în organism, noi îl identificăm că nu ne aparține și atunci niște celule sar pe el și încearcă să le elimine. Această activare în exces este la baza bolilor autoimune. Avem o explozie de boli autoimune. în populație, tiroidite autoimune, boli inflamatorii intestinale care sunt tot autoimuni generate. Toate aceste creșteri în procent ale bolilor autoimune se pare că sunt cauzate tocmai de expunerea la diferite particule toxice pe care organismul le identifică ca nefiind utile și încearcă să le elimine printr-un proces de exagerare imunologică. Ok.

Adică noi avem un material despre boli autoimune și explicăm acolo cum boala autoimună în mare este o predispoziție genetică cu un trigger, adică ceva o declanșează și boala autoimună este atunci când corpul tău se întoarce, imunitatea corpului se întoarce împotriva propriului tău țesut și pare logic să ai o predispoziție la ți-a atacat propriul tău țesut când el are o bucată de plastic lipită de el, nu? Și.

Dacă aceste bucăți de plastic sunt aproape în tot tubul digestiv, toate aceste cerurile imunitare vin și atacă tubul digestiv pentru a încerca să elimine acel plastic de acolo. E.

O supoziție momentan, dar poate să fie răspunsul la o întrebare pe care mi-am păstrat-o din podcastul pe care am avut cu profesorul Diculescu, care povestea că el când a început rezidențiatul avea poate un caz de boală inflamatorie intestinală pe lună. și acum are 10 în fiecare zi pe secția lui Danai Stupnic Fundeni și el spunea că probabil mâncarea procesată e un factor, dar nu știm exact de unde această explozie de boli inflamatorii și boli autoimune ale tractului digestiv. E doar o supoziție că acest microplastic ar putea să participe, nu? E.

O omosupozitie și nu doar microplasticul, mai sunt și alte substanțe chimice, exenobiotice pe care le ingerem și ajung la nivelul tubului digestiv, aditive alimentari, coloranți alimentari, pesticide care ele, la rândul lor, pot să genereze acest răspuns inflamator exagerat. Însă, ce este important, mai e important un lucru. Microparticulele de plastic, dacă ne uităm la microscop, luăm o microparticulă și o punem la microscop, ea este ca o rețea de ochiuri, deci o vedem așa ca o sită. În ochiurile acestei site, microparticula de plastic poate să înglobeze și alte substanțe chimice și în acest fel ea devine transportoare pentru alte chimice. S-a dovedit, de exemplu, că în microparticule de plastic, în special cele colorate, pot să fie particule de metale grele. Aici vorbim de plump, vorbim de cadmiu, vorbim de pesticide. Vorbeai mai devreme, la început, despre expunerea legumelor la plastic. Aceste microparticule de plastic se încarcă cu pesticidele din mediu, le aduc în tubul digestiv, se înfig în mucoasa noastră digestivă, creează acolo eroziunea, asta înseamnă o creștere a fluxului sanguin și eliberează din diluție cu sucuri digestive, toate pesticidere pe care noi.

Le luăm Radu îți mulțumesc, exact ce am zis mai devreme când am început podcast-ul că deja sunt suficient de speriat, acum aflu că de fapt nu că doar plasticul se lipește, el mai și trage alte nenorociri după el pe care.

Lipește de el Fructele de mare și peștere, n-am vorbit nimic Stridii, pești, pești au inclusiv în mușchi S-a identificat în musculatură. E un studiu publicat în China. Într-o piață din China au fost verificate din punct de vedere al încărcării cu microplastic toate sortimentele de pește și toate aveau. Deci 100% din probele recoltate din piața din China peștele conținea microplastic. Și.

Aici cred că revin la întrebarea ce pește e mai bună, ăla de captură sau ăla de crescătorie. și bănuiesc că încep să tin spre crescătorie, că în apele mării... E povestea aia cu prădătorii, cu cât e mai mare prădătorul, cu atât probabil că.

Consuma mai mult plastic. Evident, e clar asta. Da, într-adevăr, în zonele de crescătorie există apă care, în principiu, e verificată, e de obicei o apă potabilă pusă acolo, Într-adevăr, acolo ne putem pune probleme în legătură cu tratamentele pe care le aplică pentru menținerea sanităției, cu anumite tratamente pe care le folosesc pentru diferite boli la pești, dar pare că între crescătorie și peștele de captură, crescătoria e mai puțin toxică, însă și la peștele de captură, că nu îi putem descuraja pe oameni să mănânce, din nou trebuie să vedem din ce zonă îl recoltăm. Dacă vă uitați în magazine sus, există un tabel cu zonele de unde provine peștele și există și niște buline colorate care ne arată gradul de expunere la diferite toxice. și atunci a trebuit să mergem pe zonele unde există analize ale apelor. E clar că un pește din oceanele care sunt cumva în jurul Asiei vor avea mai multe substanțe toxice și nu doar microplastic, vorbim și de metale grele, mercur, spre exemplu. Așa, comparativ cu anumite zone din Mediterana care sunt mai curate din această perspectivă. Deci aici iartă o altă posibilitate de a alege ce tip de pește și fructe de mare să mâncăm. Și.

Fructele de mare la fel? La un microplastic mai puțin? Mai.

Puțin. La microplastic singura diferență este că stridiile conțin o cantitate mare de microplastic pentru că ele cumva iau apa in interiorul cochiliei, scoicile continu, ele stau cu apa respectiva in interiorul cochiliei si acesta duce la expunerea la microplastic. Daca.

Si carne, exista oare vreo carne care are cea mai mica cantitate de microplastic sau cand alegem o carne e ceva la care ar trebui sa fim atenti? Nu.

Aici e iarăși, microplastice fiind peste tot, și dacă e un animal crescut în curtea ta, poate să conțină microplastic Evident că cele care provin din apele mărilor și oceanelor, pentru că cea mai mare cantitate de microplastic care poate fi absorbită e în apă Pentru că ea circulă, în sol e mai complicat pentru că de obicei microplastic nu sunt animale care se hrănesc chiar cu solul dar cu apa, ei le filtreaza prin branhiile lor, trece toata apa cu microplastic si cu cat particula e mai mica, cu atat poate sa ajunga la nivelul tesutului musculaturii.

Pestelui respectiv.

Asa îmi spune toată lumea. Acum, sigur că uneori începe să-mi fie frică să mai vin la podcast-ul sau la televizor, pentru că oamenii mă asociează doar cu veștirile proaste. Sunt și lucruri bune, este evident. Am început podcast-ul în nota optimistă că există mecanisme adaptative, însă, încă o dată, trebuie să fim responsabili. Eu mă uit și văd în jurul meu și observ oamenii. Avem un grad mare de irresponsabilitate individuală. Pare că nu vrem să avem grijă de propria noastră persoană și de propria noastră sănătate. Sigur că nu putem să evidem plasticul, e clar asta, dar putem, măcar acasă, dacă tot avem 5 recipiente de pus mâncare la frigider, cred că le putem lua din sticlă, pentru că le vom folosi o perioadă de ani de zile. Putem reduce să nu mai punem peturile la frigider după ce am consumat băutura cu alte băuturi, să luăm sticle de sticlă și în felul ăsta reducem plasticul. Am putea să spălăm foarte bine fructele și legumele. O mare parte din aceste substanțe se găsesc pe suprafață. Sigur că sunt și în interior, dar se găsesc pe suprafața fructelor și legumelor. Varianta aceea că bunicii mâncau fructele direct din pom și nu au pățit nimic este o variantă greșită pentru că s-a dovedit că numărul de toxice din mediu astăzi este enorm. Nu mai vorbim de cum arătau probele din Antarctica, din ghețari care aveau foarte puține toxice, astăzi este o explozie de substanțe care sunt eliberate în mediu. Deci nu mai merge varianta bunicul a trăit 80 de ani și a mâncat nespălat, pentru că mâncăm nespălat cu toate aceste substanțe de pe suprafața fructelor și legumelor. Am putea să ne cumpărăm în loc de 5 tricouri Am putea sa trecem de la cosmeticele acestea foarte chimice la anumite cosmetice care au un numar de un procent de produse naturale în interiorul lor, poate n-ar trebui să folosim chiar în fiecare zi astfel de produse cosmetice, că nu e nicio nenorocire, adică sunt lucruri care țin de modul nostru de comportament și cred că cel mai important, că ai spus mai devreme că suntem ceea ce mâncăm, trebuie să dedicăm mai mult timp alimentației, alimentație pe care trebuie să o preparăm acasă, pentru că acasă putem să verificăm în ce sunt făcute, în ce gătim. Putem să gătim în sticlă termoresistentă, putem să gătim folosind anumite produse din anumite zone ale globului pentru că noi mergem și cumpărăm și vedem. Știți că de exemplu Asia este foarte expusă la microplastic pentru că acolo există o industrie foarte puternică, există o legislație foarte permisivă și atunci aceste microplastice se vor regăsi în produsele din zona respectivă, adică putem încet încet să conturăm niște zone verzi ale globului de unde putem lua astfel de produse care să aibă o cantitate ceva mai mică de microplastic. Te.

Referi la produse alimentare pe care dacă le luăm din Asia trebuie să ne așteptăm că ele vor avea o cantitate mai mare de microplastic, inclusiv legume, fructe.

Și nu doar microplastic, au fost alerte pentru metale grele, de exemplu unele haine din Asia. ca să fie colorate, folosesc pulberi de vopsea, care unele dintre ele au plumb și atunci, odată ce te vei îmbrăca cu acel produs textil, el va intra în contact cu pielea ta și va elibera din plumbul pe care îl conține sau din alte substanțe chimice. Totul vine de la educație medicală. Trebuie să avem un grad de educație medicală care să permită, pe de-o parte, să înțelegem la ce ne expunem și ce am putea să facem să reducem expunerea. Vorbeam mai devreme, totuși mi-ai zis de filtele de aer. Există filte care pot să reducă, filtele HEPA, Sunt filtre care pot reduce cantitatea de microplastic din interiorul casei. Au preturi variabile, adica pornesc de la 500-600 de lei, dar cumperi un filtru pentru o perioada lunga de timp si poti sa faci acest lucru. Poti de exemplu sa folosesti, cum spuneam, filtrele pentru evacuarea la masina de spalat. Si cred ca astea ar putea fi cateva exemple caznice in care am putea sa reducem microplasticul. Există.

Filtre de apă care să curețe plasticul din apă? Da.

Există. E excelentă întrebarea și uitam dacă nu mi-aduceai în vedere acest punct al discuției. Da, există filtre. Filtrele cu ozmoză inversă, filtrele care conțin cărbune activat granular. Deci.

Alea, de exemplu, sunt cănile acelea, ele.

Filtrează plastic, corect? Filtrează, sigur, până la o altă dimensiune, nu poate. Undeva dimensiunea e până la 0,3 micrometri. Există astăzi și se încearcă, dar sunt în fază de proiectare, anumite filtre de ultrafiltrare care ar trebui să aducă și mai multă reducere a particulelor mici de plastic, dar încă în fază de proiectare. Deci vedeți că avem la dispoziție câteva lucruri care ar putea să le facem. Și mai e un lucru important, apropo de faptul că ele sunt la nivelul tubului digestiv, trebuie evitată constipația, pentru că cu cât suntem mai constipați, cu atât ele vor acționa o perioadă mai lungă de timp acolo. Plasticul.

Deci ca să acumulăm mai puțin plastic sau ca să-l absorbim mai puțin, trebuie să evităm constipația. Da.

Trebuie să avem un transit normal, asta înseamnă un transit zilnic, trebuie să avem o cantitate de fibre alimentare, pentru că fibrele alimentare acționează ca o mătură, chiar dacă aceste particule sunt cumva implantate în mucoasa digestivă, faptul că avem fibre alimentare, ele vor veni și vor curăța pentru că au și ele un efect tot de abraziune, au abrazine mult mai fine, au abrazine mult mai benefică și atunci curăță. Asta.

E logic, asta e mișto. Încă un motiv în plus să mănânci fibre. Noi toți vorbim despre fibre și încercăm să-i convingem pe oameni să mănânce fibre. Avem o salată, cu 30 de plante care e plină de fibre variate. Tot vorbim despre asta, dar uite, un motiv în plus să mănânci fibre. Le curăță ca o mătură plasticul de pe mucoasă. Da.

Și avem și fibre, dacă nu putem, că unii oameni au anumite turburări, au tot felul de colite, de fermentație, putrefacție și așa mai departe, nu tolerează foarte multe fructe și legume. Există fibre încapsulate și trebuie să ajungem să avem o cantitate de fibre suficient de ridicată, pentru că ea ne asigură, pe de o parte, transit normal, pe de altă parte, reduce inflamația și creează o microbiotă intestinală sănătoasă, pentru că aceste fibre alimentare, multe dintre ele pot să servească ca prebiotici, adică să fie hrană pentru bacteriile din tubul nostru digestiv. Bun.

Apa o putem filtra, asta e un lucru bun. Putem sa evitam plasticele, putem sa evitam peturile de apa, putem sa avem recipiente de sticla in casa. Ai vorbit de haine, e bine sa le evitam pe alea sintetice. E o alta sursa de poluare majora, industria de textile care fac haine extrem de ieftine. extrem de accesibile, sintetice și oamenii preferă să cumpere toate culorile, apoi tot ce înseamnă colecție nouă, colecție de iarnă, colecție de primăvară, sunt lucruri care inițial îți par inofensive dar am văzut un material pe tema asta pe Starea Nației unde vorbea Dragoș despre asta și până să-l văd nu m-aș fi gândit la asta, că tu ai o colecție nouă Te duci și-ți cumperi trei tricouri cu 100 de lei, de diverse culori și ai impresia că dacă sunt ieftine, ți le poți permite și poți să le arunci după aia. Dar aia este o mare poluare pentru mediul și nu știu dacă tu ca și consumator poți să faci diferența. Cred că ca în toate aceste rele, când vorbim de alcool, când vorbim de țigări, când vorbim despre zahăr în exces, mâncare procesată, guvernul trebuie să intervină activ și să facă diferența în asta. Am vorbit despre aceste surse. Totuși am pomenit la început că legumele, fructele au foarte mult plastic pe care îl absorb și nu ai cum să filtrezi un măr, nu există filtru pentru un măr. E ceva însă ce poți să faci pentru ca acel plastic să fie mai puțin absorbit și sunt o fel de diete de detox, sfaturi de detox antiplastic pe internet. E ceva ce funcționează real? Nu.

Avem nicio dietă care să reducă cumva absorția acestor sau prezența acestor microparticule de plastic. Spuneam spălarea abundentă a fructelor este un element important pentru că diluția este o procedură de reducere a toxicității pentru diferite exonobiotice. Carbon activ de exemplu? Cărbunele activ poate filtra, dacă vorbim de apă, în interiorul organismului. Nu poate capta pe suprafața lui microplasticul pentru că el captează doar suantestanțe chimice, deci cărbunele activat nu reușește să facă acest lucru. Dar spuneam că cel mai important este să limitezi contactul dintre microplastic și mucasa digestivă. Asta înseamnă tranzit normal și înseamnă fibre. Deci cred că ceea ce putem lua în zona de detox digestiv este această îmbunătățire a tranzitului. intestinal și, evident, o microbiotă intestinală normală. Vorbeam la început despre creșterea permeabilității digestive. Cu cât ai mai multe bacterii patogene în tubul digestiv, ele vor genera produsuri secundari de metaboliz, care sunt toxici. Cu cât vei avea bacterii beneficii, ele vor încerca să contrabalanceze și să echilibreze această producție a metaboliților toxici din tubul digestiv. Iar la plastic, la haine, până la să le porți, poluare este în producție, deci producția acestor haine în o pereche de blugi până se produce și o cumper de la magazin deja a eliminat foarte multe pentru că sunt foarte multe cicluri de vopsire acestora, de spălare pentru a ajunge la produsul finis și atunci în toate aceste cicluri de vopsire și spălare se eliberează o cantitate mare de substanțe în mediul. Apropo.

De produse de gătit, avem tot felul de tigăi antiaderente, teflon, ustensile din plastic. Sunt și ele o sursă de plastic? Evident.

Că sunt o sursă de plastic, doar că aici trebuie să avem o atenție în primul rând. Toate ustensile de gătit trebuie să fie foloste în concordanță cu temperatura pentru care au fost proiectate, că toate studiile vizează o anumită temperatură. Dacă ai o cratiță care spune că e la maxim 200 de grade, chiar dacă nu crapă la 240, cu siguranță e posibil să genereze anumite reacții în urma expunerii la temperaturi mai ridicate. Al doilea element important este să aruncăm toate tigăile care sunt zgâriate. Această zgâriere, pentru că există un strat protector tocmai ca să reducă contactul dintre hrană și anumite aliaje din interiorul vasului respectiv, dacă sunt zgâriate, ele vor genera și vor elibera din interior produse care nu ar trebui să intre în contact cu hrana noastră. Deci.

Dacă e tigaia zgâriată, luăm altă oră încă. Da. Nu.

Sunt adeptul ustensilelor de plastic. Există ustensile astăzi de lemn. Putem să folosim ustensilele de lemn, sunt mai puțin nocive pentru organism. Lemnul acela natur, care să nu fie nici colorat, pentru că și cu o colorare e o mare problemă. De asemenea, atenție la anumite produse de ceramică tradițională. Colorarea ceramicii presupune neapărat aplicarea unui film protector la suprafață, pentru că dacă intră în contact cu alimentele, substanța vopseaua poate să fie toxică. Deci uneori, și asta s-a întâmplat nu doar în România, Marea Britanie a avut o astfel de problemă cu porțelan, ei fiind mari producători de porțelan, Până s-au prins că trebuie să adaugi acest film protector pe porțelan, din vopseaua cu care colorau porțelanul, ajungeau să bea și în ceai. Și atunci s-a creat această tehnică prin care porțelanul a fost blindat cu acest film protector, tocmai ca să reducă toxicitatea. și vă spun asta pentru că am văzut tot felul de recipiente de făcut sarmale din lut și așa mai departe, trebuie să ne asigurăm cumva că există acest film de protecție care să nu permită trecerea din vopsea în sarmalele pe care ulterior le mâncăm. E.

Un tip de tigaie, de vase pe care tu le folosești sau le recomanzi, adică ceramică mai degrabă? În.

Principiu cele de sticlă termoresistentă, cele de ceramică care au acest film, Nu îmi plac zonele de teflon, dar din păcate ele sunt indispensabile atunci când vorbim de grătar. Nu poți să prăjești ceva sau să faci o friptură dacă vrei să o faci pe grill. Trebuie să te expui la acest lucru, dar din nou spuneam atenție mare la zgârieturi. Studiile ne arată că cantitatea crește exponențial cu cât sunt mai zgâriate. Deci e bine să folosim aceste produse în condiții normale de siguranță, așa cum le recomandă utilizatorul și aici ne întoarcem din nou apropo de mâncatul acasă. Gândiți-vă că la un restaurant cu siguranță, în unele restaurante, aceste tigăi sau grilluri sunt foarte mult folosite și atunci avem o expunere foarte mare la abraziunile pe care le au pe suprafața lor. Exact.

Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știi care se întâmplă acolo chiar dacă mâncarea arată bine și poate e bună, poate ingredientele sunt bune. Legat de restaurant și acasă, eu de exemplu prefer să gătesc acasă și să mânânc ceea ce e acasă pentru că nu atinge plastic. A doua totuși, a doua opțiune ar fi restaurant pentru că ultima opțiune este take away și dacă îți iei la take away, ce am început eu să fac este să nu comand nimic. Adică eu de exemplu de când am conștientizat acest lucru, nu îmi comand niciodată ciorbe la take away pentru că iti vine in recipiente de plastic, efectiv, unde se pune o ciorba super fierbinte, adica se pune ciorba la 90 de grade in recipiente de plastic care se si modifica un pic asa si forma de la temperatura aia. Da.

Si nu vorbim doar de ciorba, vorbim de toata mancarea cumparata la delivery vine in recipiente de plastic unde se pune.

Chiar foarte fierbinte ca sa ajunga la tine calda, ca daca vine la tine rece zici, alo ce-i asta? Pai n-am comandat rece. Se.

Pune fierbinte. Mai sunt acum, au început ușor, ușor să apară și aceste recipiente din lemn. Au mai început să apară recipiente care să fie din lemn, tocmai în ideea de a reduce expunerea la plastice. Cum.

Sunt recipientele din hârtie? Dacă te gândești la recipientele de cafea, zici ce moare lucru, cum vrei cafeaua? Aici sau take away? Da-mi-o take away că poate o iau cu mine. Și-ți face omul meu o cafea fierbinte într-un pahar care pare să fie din carton. Dar un test foarte simplu, ia paharul ăla de carton, Și rupe-l, după ce ai bucut cafeaua, spală-l, rupe așa ușor și când tragi de el, vezi că e o pungă în interior. E căptușit cu pungă. Cu.

Plastic. Da. Aceeași lucru se întâmplă la ceai, că ai vorbit de cafea, pliculețele de ceai. Sunt deja producători care au exclus plasticul, încearcă să folosească ambalajul pliculetului respectiv din produse naturale. Recomandarea mea este să iei ceaiul vrac, fără să fie împachetat pe doză, pentru că în felul ăsta chiar eviți expunerea la acele microplastice pe care le-ar putea conține. Ce.

Rețin eu de aici este să bei din sticlă, caserole să fie în sticlă, în special dacă le încălzești la microunde trebuie să fie doar din sticlă. Dar știi, mă gândeam că ok, dacă nu încălzesc în caserola de plastic aș putea să o folosesc, dar tocmai prin manipulare, aruncare, ea va elibera ușor plastic în mâncarea pe care o țin. Deci caserole trebuie să fie și ele din sticlă. Legat de cafea, de exemplu eu când îmi cumpăr cafea, de când studiez problema asta și cred că e aproape un an, nu mi-am luat niciodată cafea takeaway, dar pot s-o cer în pahar, am mai povestit căcând un articol despre asta, pot s-o cer într-un pahar de ceramică și dacă știu că trebuie să plec îmi iau un pahar de takeaway și stau câteva minute până se răcește și când este bună de băut, e la temperatură ok, o pun în paharul de takeaway. Take away de la restaurant încerc să iau cât se poate de rar. Am un restaurant local din care mai comand take away, mai au de exemplu cioarbe pentru copii duminică și oamenii aceia cred că mă urăsc. Deci le sun și le zic Hei, ceau! Sunt Mihail Vecinu. Vreau si eu doua ciorbe la pachet, dar va rog frumos. Domnule ce? Da, da, da, stiu, stiu, le punem in ceramica sa raceasca. Ascultati-ma. Acum va rog in ceramica, asteptam 25 minute sa se raceasca si doar cand vin eu va rog sa le vad ca le transferati atunci. Da, da, da, stiu, stiu. Dar prefer să repet asta, știi, ca să nu le dau microplastic din ciorbele alea copiilor, de exemplu, sau să îl reduc. Dar gândindu-mă la toată lista asta, îmi vine în minte un filmulez din acesta, dintr-o utopie din viitor, care arată cumva modul în care, în viitor, ar trebui să trăim ca să nu poluăm atât de mult planeta inclusiv cu microplastic. Și era un domn care se trezește, își pune Un tricou din cele trei tricouri de bumbac pe care le are, nu mai mult, își ia paharul metalic sau de sticlă în care își face cafeaua, își ia o caserolă cu mâncare pe care o duci acasă și o spală și coboară și pleacă cu un travai electric la muncă. Și când se duce la magazin își umple sticla de sticla lui, când se duce la cafenea își dă paharul lui, fiecare cu sticla lui, paharul lui, caserola lui. Și prima dată când te uiți la așa ceva zici, da, asta e o distopie, dar de fapt o să ajungem în distopie dacă continuăm să consumăm cum consumăm azi. Așa.

Este și totul a pornit de la ideea, sigur am avut o creștere populațională foarte mare, avem nevoie ca acești oameni să poată să își cumpere haine, să poată să mănânce, și evident prețurile se scadă foarte mult pentru că vorbim și de zone sărace ale globului unde există necesitatea asta și în Asia discutăm de venituri mici care generează un tip de comportament social din perspectiva consumului. Însă, cred că dacă vom face o analiză cost-beneficiu, chiar dacă pare mai complicat pentru noi, că e mai simplu să iei un pahar de take-away cu cafea să-l arunci ulterior decât să mergi cu paharul tău de sticlă, e mai complicat lucrul ăsta, Dar cost-beneficiu pentru sănătatea ta pe termen lung este mult mai bine. Și acest cost-beneficiu nu trebuie să fie doar individual, el trebuie să fie și la nivel instituțional, la nivelul politicilor de sănătate, în care pare că a genera anumite politici de reducere a expunerilor toxice, e o chestie care consumă bani, poate într-adevăr imediat consumă mulți bani, dar peste câțiva ani de zile când vei reduce incidența unor boli cronice, vei ajunge la concluzia că nu mai consumi bani pentru tratament și vei menține o populație sănătoasă o perioadă mai lungă de timp. Diferența nu este, și aici e o schimbare de optică între vestul Europei și estul Europei, Nu durata medie de viata este targetul astazi, ci calitatea vietii acestor persoane in varsta. Pentru ca degeaba ai o persoana care traieste 80 de ani petrecandu-si ultimii 15 prin spitale si cu tratamente cronice, avand diferite limitari ale activitatii fizice, trebuie sa ajungem ca oamenii varsniti sa aiba o activitate normala, pentru ca acest lucru fiind sustinut de sanatate foarte buna. Și asta se poate face doar dacă reușim să schimbăm optica în ceea ce privește alimentație, expunerea la toxice, consulturile periodice la medic și așa mai departe. Și.

Cum, până vine statul și face ceva sau până guvernele și sper că, nici măcar în țările ultracivilizate nu văd încă schimbări majore, dar până când guvernele vor începe să facă aceste schimbări, cred că ar trebui să Să facem paharul ăla de sticlă sau de metal cu care vii la cafenea să fie cool, știi? Adică când vii la cafenea și zici vreau și eu un cappuccino și dai paharul tău, să zică lumea, wow, ce șmecherie, ce tare ai văzut, ai venit cu paharul lui, mamă. S-a uitat la boabe de cunoaștere. Uite.

Îți dau un exemplu. Am fost în o țară nordică, de curând, și primul lucru când am ajuns la recepție m-au întrebat când să vină femeia de curățenie, în fiecare zi sau să vină la un interval de două zile pentru că ei încearcă să reducă expunerea la tot ce vă vorbeam, detergenți, schimbarea cosmeticelor, prosopelor și așa mai departe. Toate aceste lucruri generează poluare. De asemenea sunt hoteluri în țările nordice unde ai dispensări de apă cu sticle de sticlă puse pe o tavă și ției în cameră de la acel dispensăr de apă, ției apa în sticlă de sticlă și te-ntorci ulterior cu sticla pe care o aduci la recepție. Cred că încet încet lucrurile vor fi schimbate, însă din păcate așa cum știi în orice domeniu, obiceiul se schimbă cel mai greu. Iar obiceiurile sănătoase sunt costisitoare și costă timp, deci trebuie să învățăm să acordăm timp pentru a face un obicei sănătos. E mai simplu să te duci să îți iei de la magazin o mâncare într-o caserolă pe care o încălzești la microunde și în 10 minute ai mâncat-o și e și mai ieftină poate decât să te duci la piață să te apuci să gătești, costă mai mult, durează mai mult. Doar că în momentul în care mănânci acea mâncare preparată, vei mânca și microplastii, vei mânca și aditiv și potențator, vei mânca o cantitate mare de sare sau de zahăr, dacă vorbim de desert, pentru că nu pot fi controlate de cel care își prepară alimentul respectiv. Și.

Totuși dacă ne uităm la alte lucruri pe care le putem controla și le știm deja, vedem că oamenilor e foarte greu să aibă acest autocontrol. Un simplu exemplu este consumul de zahăr, adică zahărul nu e ca microplasticul, îl știm, îl simțim, îl vrem, știm că ne face rău, care ghidează pe lângă sedentarism și mâncare procesată, ghidează o pandemie de obezitate în toată lumea. Iar sfatul e foarte simplu, nu mânca atât de mult și ne e greu să nu mâncăm mult și se pare că sfaturile astea funcționează într-o proporție sau la un procent de 5-10% din populație care reușesc să pun aceste sfaturi în aplicare. În rest, genetica, educația, mediul social, toate astea ghidează această problemă de obezitate care probabil și eu cred că va fi rezolvată sau e posibil să o rezolvi doar prin știință. Adică avem această problemă, ne trebuie un layer științific deasupra, o medicație, un vaccin, o schimbare genetică care să te facă să revii înapoi la, să zic, stadiul tău inițial. Eu cred că evitarea capacului sau paharului de unică folosință a caserolei, a petului te poate ajuta pe tine sau dacă ești din cei 5-10% care ascultă și pun asta în aplicare. Cred că tot știința însă o să fie cea care o să ne facă, fie mai rezistenți la plastic, fie o să ne împrietenească cu el, fie o să reușească să-l reducă, fie din mediul, prin acele bacterii, fie din corp, poate cu niște chelatori. Și aici vreau să te întreb pe tine dacă există sau care sunt frontierele în cercetare în momentul de față în ce înseamnă toxicologie în microplastic și poate, uite, să dăm frâul imaginației și sunt curios, Ce ți-ar plăcea ție să vezi cercetat sau făcut în motorii 10-15 ani în privința microplasticului? Încă.

La microplastic încercăm să aflăm ce face, că nu știm cu exactitate, adică studiile arată o corelație, dar nu arată o cauzalitate, deci e clar că e posibil să nu fie direct implicat în apariția unor boli cronice, Nu știm ce face nanoplasticul. Sunt studii iarăși publicate anul trecut care arată că aceste nanoparticule de plastic vin pe vasele de sânge, produc inflamația vaselor de sânge și predispun la cheaguri de sânge, deci avem foarte multe lucruri, cred că în următorii 2-3 ani, 5 ani, ne vom clarifica cu ce face plasticul în organism, iar din momentul în care ne dăm seama, cred că durează o perioadă de 15-20 de ani până se dezvoltă și terapii. Deci va fi o perioadă, cred că undeva 25-30 de ani de acum încolo, în care prea multe lucruri despre cum să scăpăm de plastic nu o să aflăm. Dar este important că ele au demarat. Pentru că ceea ce sigur pe noi nu ne ajută neapărat dar îi ajută pe cei de peste 50 de ani este să reducem producția de plastic ca mediul înconjurător să fie mai curat astfel încât generațiile viitoare să nu se mai expună de acest plastic pentru că noi nu știm dacă știința va identifica sau nu un chelator sau un tratament pentru plastic dar cu siguranță știm că dacă scădem cantitatea din mediu automat și încărcarea noastră va fi mai mică. Da.

Deci 30 de ani. Cred că va trebui să rămânem la caserole de sticlă și la pahare de sticlă. 50 de ani, poate ne vedem în 30 de ani la un podcast. Ai fost la un podcast la noi anul trecut. În 30 de ani eu o să am aproape de 70. Cred.

Că putem să mai facem podcast-uri și la acel moment. Însă, ce știm astăzi, chiar să încheiem cu ce știm cu exactitate, știm că microplasticul este identificat, nu avem încă teste de rutină, că mulți pacienți care mă întreabă aș vrea să văd dacă am, nu există, sunt doar în cercetare, este identificat în salivă, este identificat în urină, este identificat în scaun și a fost identificat și în țesuturi la autopsie. Păi.

Bun, Radu, să știi că m-ai speriat suficient dar am găsit și informații valoroase și în plus pentru cum să ne ferim de plastic. Adică eu cel puțin am motive și mai multe acum să încerc să evit să cumpăr plastic, să-l arunc corect, să-l reciclez și să nu consum sau să consum mai puțin plastic în alimentație. Știu un pariu pe care l-am pus înainte de a începe podcast-ul era dacă o să pice curentul, ca la celălalt podcast filmat în studioul vechi. S-a terminat cu o pană de curent și cu filmatul nostru la lumina unui flash.

De pe telefon. Deci.

Iată că curentul a ținut cu noi și ne-a ținut lumina până acum. Mulțumesc pentru toate aceste informații. Cu.

Drag, trei lucruri vreau să le spunem ca să plecăm cu o chestie pozitivă. înlocuiți acasă plasticul cu sticla, folosiți filtele de apă care să reducă încărcarea cu microparticule de plastic și mai puține haine sintetice în garderob. Great!

Uite, să știi că douăle bifezi legate de caserole de plastic am treabă. După podcastul ăsta mă duc direct acasă și le arunc. Comanda de alea de sticlă cu capac de lemn. Le reciclez, corect. Zice Claudiu să le reciclăz. Da, deci nu le aruncăm, le reciclăm. Dar da, uite un lucru în plus pe care o să-l fac chiar azi. Radu, mulțumesc mult de tot! Ție îți mulțumesc că ai rămas până acum. Mulțumesc și celor de la Unicredit Bank care sprijină aceste inițiative educative, cum este podcastul Boabe de Cunoaștere în care sper că înveți lucruri. Dacă ai întrebări, scrie-mi-le jos în comentarii. Știi ce aș vrea să aud de la tine? Aș vrea să aud de la tine Ce faci tu in plus pentru a te feri de plastic? Poate e ceva ce am ratat aici si ai tu o schema, o jmecherie prin care eviti si mai mult plastic. As vrea sa aud asta de la tine. Radu, mersi din nou! Omule, mersi! Ceau pe.