Ce face AI-ul cu creierul tău | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Conf. Univ. Dr. Dragoș Cîrneci

Folosești CHPD?

Cu cât e mai mic efortul când noi analizăm ceva, să căutăm ceva, să încercăm cumva să învățăm, este mai mic succesul în a învăța. E o externalizare a memoriei, a rezolvării de probleme, a transformării de concluziilor, de decizii, totul este externalizat, totul e la un pic distanță.

Dacă nu folosești lucruri pierzi?

Generația actuală Z are cel mai scurt attention spend din toate generațiile posibile. În principal datorită TikTok-ului. Grijă cu TikTok-ul. Nu folosiți TikTok-ul, pentru că vă mănâncă creierul. Cu cât ai o viață ușoară, în care ai făcut tot timpul același lucru cu aceiași oameni în același locuri, îmbătrânești mai repede ca și creierul.

În loc să ne facă mai relaxați, ne facem mai anxioși sau poate chiar mai deprimați.

Nu ne facem mai frustrați. De fapt, chestia asta ne sabotează pe noi. Noi avem nevoie de un efort constant al creierului pentru ca acesta să rămână în formă.

Folosim această tehnologie și ea ne poate face rău de multă ori.

Poți să faci chestii benefice mult din chestia asta. Foarte multe lucruri se pot dezvolta la ora actuala de baza tehnologie, stiind ce se stie, ce va stii in viitor prin aceste relatii dintre creier si corp.

Cred ca viitorul ne rezerva niste lucruri uimitoare. Omule, te salut! Dr. Mihail aici, un nou episod Boabe de Cunoastere. Astazi vorbim despre inteligenta artificiala, pentru ca traim niste vremuri efectiv incredibile. Dacă am dat timpul în spate acum câțiva ani, nu ne-ar fi venit să credem că avem uneltele pe care astăzi le folosim în viața de zi cu zi. Avem această inteligență artificială care poate să facă absolut orice pentru tine. Poate să facă calcule, poate să rezume mii de informații, poate să se rezume texte juridice. Eu folosesc inteligență artificială, fie CIGPT, fie Gemini, fie alte aplicații de inteligență artificială, ca să-mi rezum mail-urile, să trimit mai departe mail-uri, să rezum rapoarte lungi, să rezum studii. Este informația aici, pentru tine, făcută și această inteligență artificială lucrează pentru tine. Sunt foarte multe industrie în care inteligența artificială deja înlocuiește oameni sau foarte mulți oameni care folosesc zilnic această unealtă. Pe de altă parte însă, Avem o problemă de oboseală din ce în ce mai des. Suntem obosiți, suntem demotivați și simțim că nu ne găsim locul. Și ca orice unealtă, eu cred că această unealtă trebuie folosită Corect. Trebuie să găsim acele reguli prin care să nu ne facem rău folosind această unealtă. Are oare vreo legătură CHPT și folosirea inteligenței artificiale cu declinul cognitiv la care asistăm sau cu depresia? La toate aceste întrebări o să primim răspunsuri astăzi. Vreau să mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și prin asta sprijină aceste inițiative educative. Astfel, astăzi o să înțelegem ce este inteligența artificială, cum este corect să o folosim și ce se poate întâmpla cu creierul nostru dacă o folosim greșit, așa cum se pare că o folosesc foarte mulți oameni, majoritatea. Și despre asta vorbim cu Dragoș Cârneci. Dragoș, tu ești specialist în neuroștiință, dar dacă ar fi, cum te-ai prezentat, cum te-ai descrie?

Sincer, habar n-am. Adică mie mi-e greu, inclusiv când sunt întrebat de unde sunt, să spun de unde sunt.

Profesional, cum te descrie? Ce faci, să zic, what are you doing for the living?

O, asta e și mai greu. E mai greu să răspund întrebarea asta decât de unde sunt. De la podcasturi și interviuri la televiziune până la cercetare, predat, ținut training-uri, worship-uri, speech-uri, cresc copiii, gătesc...

Ești conferențean universitar, ești doctor în psihologie și ești de mai bine de 20 de ani preocupați de cum funcționează creierul nostru.

De vreo 28 de ani.

Folosești CGPT?

Nu. Nu.

De ce?

Singura chestie care cumva fără voia mea o folosesc neintenționat, este cel de la Google, care automat îți face un mix-summarize când cauzi ceva pe el. Se pare și cam singura chestie pe care o poți folosi recomandabil. AI, adică să îți recomande surse. Nu știu dacă e Gemini, practic când faci o căutărere pe Google, automat îți face un mix, un mix summar la început.

Corect, da, ăla e Gemini. Este Gemini care este inclus în Google, este o extensie a Geminii, dar nu este aplicația în sine.

Este și practic, eu îl folosesc mai mult ca să îmi dea niște surse, știi, pentru că îndreapte îți dă niște surse și merg la sursa propriu-zisă numai eu după ce îi trage el ca și concluzie.

Bun. Știi, discuția asta a pornit de când am citit un studiu și am văzut un podcast la The Diary of a CEO în care vorbeau despre CGPT și despre folosirea aceasta inteligenței artificiale. Iar studiul despre care vorbim și astăzi și pe care ți l-am trimis imediat ce l-am văzut și care este șocant. E un studiu care confirmă ceva ce bănuiam. într-o lucrare științifică. Studiul este publicat, este făcut de MIT Media Lab, făcut pe 53 de persoane împărțite în 3 grupuri. Primul grup a folosit doar CHPT pentru a scrie un SEO, al doilea grup a folosit doar Google pentru a scrie un SEO, al treilea grup n-a folosit niciun instrument, l-a scris cu pixul pe foaia de hârtie. În timp ce lucrau cele trei grupuri de oameni, li s-au pus niște dispozitive, cei care le musurau activitatea cerebrală, ulterior au parcus niște teste prin care trebuiau să-și reamintească textele scrise. Cei care au scris textele folosind C-A-G-B-T, ceea ce fac foarte mulți oameni în ziua de astăzi, ceea ce fac foarte mulți elevi, studenți la școală și oameni care lucrează în industrie în care trebuie să scrii ceva, a avut cea mai mică activitate cerebrală, creierul a fost cel mai puțin angajat în activitatea pe care a făcut-o și a avut cele mai mari greutăți în a-și aminti textul scris pentru că nu era scris de ei. Și ce vorbesc, despre ce vorbește studiul, se cheamă accumulation of cognitive depth, adică o acumulare a datoriei cognitive când folosim asistenți de inteligență artificială. Poți să-mi explici, și te rog, care e ce ne spune de fapt acest studiu și care este pericolul pentru noi și pentru oamenii care folosesc constant CHPT pentru aceste taskuri, să zic, medica și efort cognitiv.

Mie mi s-a întâmplat, adică, frecvent alerg în parc în weekend, mărcat câte soare afară. Și mi s-a întâmplat să alerg cu unii, la un moment dat, care când vedeau o scurtătură, o luau pe scurtătură, ca să ajungem mai repede cumva la ea de bază. Și am spus, dom'le, nu, asta e ideea. Noi alergăm în parc, doar pentru a ne menține fit, nu ca să ajungem cât mai repede într-un alt loc și cu cât mai puțin efort. Cam așa este și cu învățatul, apropo de învățatul, de exemplu. Noi încercăm să învățăm cât mai ușor. Nu se poate chestia asta. Cu cât e mai mic efortul când noi analizăm ceva, să căutăm ceva, să încercăm cumva să învățăm, este mai mic succesul în a învăța. Cu cât îți bați mai mult capul, vezi că e foarte greu, trebuie să te concentrezi, să reorganizezi materialul în capul tău ca să te potrivescă cu ce știi tu, să faci conexiuni, să generezi ipotezele, să le testezi, atunci rămâne în capul tău informația. Cu cât ai impresia mai din prima că ai prins-o, că ai înțeles, nu rămâne. Și aia se întâmplă și când, de exemplu, cu SEO-urile din studiul respectiv. Mă rog, sunt deja mai multe studii care au ajuns la aceași concluzie, deci practic nu este singurul studiu, mai multe studii au confirmat chestia asta. Dacă tu îți bați capul să faci un SEO, trebuie să ce? Să ai o idee, să generăști o ipoteză, să le verifici, căutând mai multe surse, să vezi cum se pupă cu ipotezele tale, apoi să ți le revizuiești dacă nu sunt bune. Și în final să faci cât de cât o succese logică de propoziție ca să se sune cât de cât pentru sensul oricui. Asta e un efort destul de mare mental și are foarte multe activități. Cu cât e mai mare efortul, sunt șanse și să-ți sease mai bine acelăseu, dar și să-ți rămână mai mult în minte ce ai făcut și foarte important să nu ți se strice creierul. Adică cu cât ai o viață în care tragi mai mult de tine și încerci să faci mereu chestii cât provocatoare decât de la una la alta, tu îmbătrânești la creier mai greu. Cu cât ai o viață ușoară în care ai făcut tot timpul același lucru cu aceiași oameni în aceleași locuri, îmbătrânești mai repede ca și creier.

Deci cu cât viața ta este mai ușoară, cu atât creierul tău îmbătrânește mai repede.

Da, pentru că nu are de ce să...

E cumva contraintuitiv, nu? Pentru că te gândești că tocmai o viață relaxată și ușoară o să te prezerve. Dar de fapt e acea replică, e acel fenomen prin care dacă nu folosești lucrul, pierzi.

Dacă nu mergi mult în picioare, ai foarte slabe picioarele. E aceeași poveste. E ca și la mușchi, nu?

Sau dacă e tot acest paradox de mismatch, se cheamă, când te doare spatele tocmai pentru că nu îl folosești. Cu cât stai mai mult, cu atât te doare mai mult spatele.

Uite, e o chestie care deja se cunoaște, încă de prin anii 90 la oameni, când noi producem noi neuroni toată viața. Au fost diverse studii unde se băteau cap în cap, la ora actuală e un agriment că într-adevăr, până la vârstă înainte, au fost noi neuroni. Chestia este că ei, până ajung să fie adulți de când au apărut, trece cam aproximativ o lună de zile. Și nu ajung toți adulți. Undeva când sunt ei în adolescență întreg inimele, dacă nu ești expus la provocarea care i-a dus la apariția lor din nou, E dispar. Adică nu formează conexiune cu restul găștii și dispar.

Asta e, de fapt, o explicație științifică a zica alei repetiția e mama învățătorii. Deci odată ce i-ai format printr-o activitate nouă, tu trebuie să repeți acea activitate ca să duci neuronii la matrice.

Da, pentru că ei sunt un fel de hardware suplimentar. Și când intai ca să fie băgat în priză să-l folosești, te întreabă sistemul chiar ai nevoie de chestia asta sau nu. Dacă trage concluzia că nu mai ai nevoie, că a fost un accident când au apărut ei, atunci ei dispar. Nu mai se reconează cu restul sistemului și dispar. Noi avem nevoie de un efort constant al creierului. pentru ca acesta sa ramana in forma, inclusiv prin a forma noi neuroni, noi sinapse, noi reorganizari mentale si asa mai departe. Ne facand chestia asta, el nu se mobilizeaza ca sa se schimbe, de ce? Pentru ca aceasta schimbare fizica din capul nostru mananca multa energie. Si chestia cu energie este fundamentala in tot corpul nostru si mai ales in creierul care e principalul mancator de energie. Deci a creierului e un fel de, cum sa zic, un manager foarte scarbos, foarte zgarcit, al luca buget.

Creierul, ok, e zgârcit ca și bugetul, nu vrea să-ți dea bugetul.

Orice fel de chestie unde poți să taie din energie, o taie.

Asta este, de fapt, și explicația prin care ajungem noi ca și dorință să preferăm viața comodă.

Pe cale ușoară, șurucaturile.

Exact.

Deci, știi cum, obișnuințele, rutinele, chestiile astea.

Asta e un mare problemă. Pentru că, deja vedem că istoric, noi oamenilor ne place mereu situația mai ușoară. Chiar dacă să te duci în pădure să tai lemne pentru iarnă, te face musculos și sănătos, dacă avem centrală, e logic că o să ne punem centrală, nu o să mai taie nimeni lemne și vedem asta, vedem demonstrația. Toată lumea are centrală sau apă caldă, nimeni nu taie lemne sau foarte puțini oameni mai taie lemne. Deci este clar că acolo o să ajungem. Ca și rezultat, avem o populație mondială, supraponderală și sedentară.

Absolut.

Și doar câțiva sau un procent mic de oameni care conștientizează asta și nu doar că o conștientizează, ci vor să facă schimbarea, se duc și aleargă în parc, corect?

Mulți dintre tinerii japonezi nici măcar sex nu mai fac. Cred că ai auzit povestea aia. Da.

E prea complicat.

Consuma prea multă energie.

Corect. Și înțeleg, și acolo este o energie. Până să ajungi să faci sex, Ai nevoie de mult efort pentru a clădi acea relație. Asta e o altă problemă serioasă, pentru că foarte mulți oameni preferă deja, chiar dacă pare science fiction, să aibă relații cu agenții ai. Sunt agenții ai, în același podcast am văzut de la GROC, e agentui ai de la ex al lui Elon Musk, care poate să joace un role-playing și tu îți alegi un caracter pe care ți-l dorești și el este efectiv semi-pornografic.

E partenerul perfect pentru că îți spune doar ce vrei tu să auzi, nimic altceva.

Și te învață, învață ce butoane trebuie să-ți apese.

E un fel de masaj cognitiv.

Este, da, exact. E un masaj cognitiv care ți înlocuiește, practic, sportul. Dar care sunt efectele adverse pe termen lung?

Dispărim ca specie, că dacă nu mai mulțim, dispărim ca specie.

Din punctul ăsta de vedere, da. Dar, concret, asupra creierului. Deci, știm că atunci când nu facem sport, mergem cu mașina, stăm la birou, începe să ne doară spatele, facem sarcopenie, pierdem ușchi, ne îmbolnăvim. Ce se întâmplă cu generația noastră atunci când, după cum bănuim, vom pasa toate sarcinile cognitive catre un agent de AI care il va face pentru noi.

Nu stiu daca suna sau nu suna reclama, cred ca nu. E un film mai vechiut, Idiocracy. Nu stiu daca ai vazut.

Da, l-am auzit de el.

Eu recomand sa va uitati, pentru ca desi e dintr-o perioada mult inainte, chiar si inainte de Facebook mi se pare, e o parodie practic. Comedie, parodie, SF. El a prezis în bună măsură ce urmează pentru noi din anii următori.

E filmul în care președintele în loc de apă bagă ghetorei?

Da, da, da. Și udă plantele cu ghetorei și așa îndepărtă.

Seamănă cu ce se întâmplă acum, te sperie.

Deci, practic, viața lor de atunci pe care o vezi în filmul respectiv, în special la tinerilor, eu zic că e un bun prognostic pentru ce urmează sau deja se întâmplă la tine de astăzi.

Ce se întâmplă în creier? Cum putem să explicăm acest cognitive debt? Ce înseamnă, de fapt, această datorie cognitivă?

Trebuie să fiți tot timpul speriați de acel manager zgârcit care este creierul tău, pentru că el este fundamentul care calculează și dozează energia în tot corpul, inclusiv în el însuși. Oriunde vede o chestie de unde poate să taie, taie. Deci dacă tu o vreme n-ai făcut ceva, ai neglijat ceva, ai făcut-o mai moale, aia s-a dus. Indiferent că e chestie fizică, că e o chestie mentală, că este a vorbi, că este a cânta, că este orice altceva, dacă o vreme nu o faci, el trage concluzia că aia nu mai e necesară și îi taie bugetul.

Și unde se duce energia asta cognitivă?

Se realochează în alte locuri. Și când nu mai face absolut nimic, aia se duce în digestie. Pentru că dacă oricum nu mai faci nimic, aia devine mai sedentar. Stai la televizor sau pe internet și mănânci. Și ai nevoie de energie ca să digeri ce mănânci. Practic tot timpul ea nu dispare, doar se duce în altă parte. Pur și simplu. Dar automat tu vei fi mai handicapat când vei fi din nou expus la un mediu foarte provocator, că nu o să mai ai cu ce să faci față la chestia respectivă. E niciferi că e foarte fizic, că este boală, că a învățat ceva, face față la o schimbare și așa mai departe.

Devine un creier mai leneș și, dincolo de leneș, este mai puțin capabil să facă task-urile.

Da, circutic pe moment. Va trebui la o vreme ca să se eventual remobilizeze, dar vremea depinde la fiecare dintre noi. Cu cât v-o să-i mai înaintată și vremea e mai lungă spre deloc.

Ce se va întâmpla cu copiii și cu adolescenții care au acest instrument la îndemână? Au cu toții telefoane, aceste aplicații sunt gratuite, poți plăti un plan un pic mai performant dar îl poți folosi gratuit. și diferența între un copil de acum 25 de ani care se așeza la masă și stătea două ore să-și imagineze ideea unui eseu, să-l scrie, să-l scrie pe hârtie, să-l scrie corect, să aibă grijă, să aibă sens și vezi, acum când povestesc asta îmi dau seama că nu eseul este, nu punctul final este cheia și esența, ci tot procesul de a ajunge la punctul final e învățarea și dezvoltarea cognitivă. Ce se va întâmpla cu copiii și cu viitoarea generație care doar dau click și un prompt foarte scurt în viitor?

Sunetelor un material, un articol două, să îl pună într-un eseu, cum ar fi, să fie prezentat și colegilor, fie sub PowerPoint sau per bașă, mai departe. Și am observat o chestie interesantă că, deși eu alegeam articole care aveau bucățele foarte amuzante, foarte, cum să zic, catchy, ca să prindă la restul sălii, ălea dispăreau primele din prezentarea care urma ca să fie făcută și, deși cumva by purpose articolul a fost selectat pentru că era juicy, prezentarea ajungea o chestie seacă, toată lumea dormea și așa mai departe, pentru că cel care făcea prezentarea nu putea să-și dea seama ce e aia relevant. Adică ce-i mai important din acel articol ca să fie scos de acolo și pus în prezentare.

Probabil pentru că nu el trecea prin articol, ci un...

Nu neapărat, că nu era vorba, era pre-CGBT, dar ideea este că dacă tu nu ai un nivel de cunoștințe suficient, tu n-ai cum sa faci o selectie privind ce e de fapt important intr-un material. Nef, știi ce-i important? Nu poți ni să-l pui într-o prezentare, ni să tragi o concluzie. Pentru că concluzia e sumarizarea a cei importanti în acel material. Și atunci, practic, e o colecție de prostii, de chestii fără niciun fel de importanță, tot ce li vrei tu în acel material. Și asta este pre-CGBT. Ei, la ora actuală, acest efort îl face CGBT-ul și alte tipuri de chestii similare. Adică el îți dă ce e relevant, dar tu, cumva, e ca și cum, nu știu, Nu vrei ca să mănânci mâncarea, ci în fiecare zi mănânci ciorbă cu paiu. Deci, practic, uiți cum se mănâncă. Pur și simplu. Asta este pentru texte. Și îți afectează capația de a învăța, gândirea critică, a rezolva probleme. Până la asta, în primul rând, trebuie să ai atenție. Și aia să o mănâncă altceva, nu ceGBTU sau alte chestii gen gemenie. Nu, să o mănâncă TikTok-ul, așa cum știți. Și, practic, generația actuală Z are cel mai scurt attention span din toate generațiile posibile, în principal datorită TikTok-ului. Și sunt multe studii, chiar mai multe decât cu CGBT-ul, care dovedesc chestia asta. Cu cât stai mai mult pe CGBT, îți scade attention span-ul. Și e un cel vicios. Ăia care au mai puțin attention span stau mai mult pe CGBT. În practic, tu nu ai nici atenția care să te ajute să fii capabil să te documentezi, nici nu mai știi unde să documentezi care sunt sursele credibile și să extragi de acolo cum să le sumarizezi, ce e important și cum să prezinți. Deci, practic, cum apare la noi la televizor chestia aia că alcoolul doneză sănătății și nu mâncați gras și nu mâncați săra și așa mai departe, a trebuit și reclama asta, grijă cu TikTok-ul. Nu folosiți TikTok-ul, pentru că vă mănâncă creierul.

Sau grijă cu CHPT, folosiți-l responsabil.

Ăla poate fi de folos ca și, cum să zic, găsitor de surse. Adică, pe o tema numai care e la început pentru tine, îl întrebi ce să citești. Dar tu citești chestia aia și tu straci concluziile, nu el în locul tău.

Aici e foarte interesant, pentru că am putea face chiar acum un scurt ghid de cum să folosești CIGPT și cum să nu-l folosești. Sau în general, cum să folosești inteligența artificială în munca ta. Și uite...

În școli s-ar fi făcută chestia asta de la copilul mic, nu că la adolescență.

Eu cred că școlile ar trebui să se adapteze foarte rapid și ar trebui să conștientizeze că cea GPT există, el este acolo, studenții, elevii îl folosesc și ar trebui făcut un ghid corect de cum ar trebui folosite inteligența artificială pentru a te face mai bun, nu pentru a te face mai slab.

Și mai e o chestie și mai gravă, uite, mă spun acum că după aceea îți bătrânșuit. Nu-i vorba că în timp se distruge creierul pentru că tu folosești CGBT-ul, că nu mai folosești pe al tău la gândire. Sunt efecte mai devastatoare la omul adult pe termen foarte scurt, pentru că oamenii nu mai merg la medic și întreabă CGBT-ul ce au ei ca și simptome, ca și diagnostic și ce medicament să ia. Și chiar am auzit chestii amuzante, dacă nu sunt revoltătoare, că meștre ceartă cu doctorul care îi spune o variantă și el spune că nu, că CGBT-ul i-a spus altceva.

Aici din nou cred că este o breșă, nu neapărat o breșă, cele două sisteme încă nu s-au unit. Eu ca medic pot să-mi dau seama că CHGPT știe, adică în mod cer știe de o milioană mai multe lucruri decât știu eu. Dar lucrurile pe care le știu eu bine, el de multe ori le greșește.

Și inventează de multe ori.

Și inventează. Și atunci, dacă ar fi să aleg între cunoștințele mele ca medic și cunoștințele CHGPT, aș alege combinația între cele două. Eu știind ceea ce știu, să zic știind la ce sunt supraspecializat, ceea ce CIGPT nu știe, de el poate să îmi strângă surse pe care eu nu pot să le înmagazinez. Și atunci într-adevăr din punct de vedere medical cred că ne așteptăm la un fusion între medic și CIGPT, între medic și AI astfel încât medicul să ghideze tratamentul, să-l verifice iar AI o să fie doar un asistent. Într-adevăr, inteligența artificială, în momentul de față, poate fi periculoasă doar în mâna pacientului. Asta, într-adevăr, e un pericol.

Trebuie învățați că prin CGBT poți să afli cum gătești un fel de mâncare, dar nu cum stratezi tu o boală cronică.

Corect. Corect. De multe ori, însă, inteligența artificială ia locul medicului sau îl suntuie. Este ieftin și medicul nu are cum să stea o oră să-ți explice, să-ți răspundă la toate întrebările.

Nu faci programări și stai la poșă, mai departe.

Pentru că vorbeam despre modul corect de a-l folosi. Corect este să te duci la medic, să obții un diagnostic, poți eventual să-l confirm printr-un second opinion cu o inteligență artificială doar la nivel informativ și după aceea să ceri toate informațiile pe care vrei tu să le ceri despre acea patologie, să-ți explice cum și de ce stilul de viață trebuie modificat, ce te influențează, ce nu. Adică aici văd un parteneriat și legat de parteneriat și de modul corect de a folosi inteligența artificială, chinezii de exemplu au introdus în ciclu primar cursuri despre copiii chinezi în ciclu primar învață să folosească inteligența artificială.

Cum să o folosești corect și cum.

Să nu o folosești corect. Nu vreau să demonizăm, este într-adevăr un altă foarte bună, dar pentru cei care au perseverența de a o folosi corect, pentru cei care pot realiza pericolul din spatele inteligenței artificiale, la fel cum realizăm pericolul alcoolului în exces sau zahărului în exces sau sedentarismului în exces, cum ajung eu să folosesc inteligența artificială, pentru că avem aceste podcast-uri pentru care facem documentare, avem În Profunzime, unde am subiecte largi pe care le discut și mă ajută instrumentele astea, mi-am dat seama însă că Și făceam lucrurile astea, aveam în profunzime dinainte să apară CGPT. Aveam vloguri lungi și documentări și studii înainte să existe CGPT. Mi-am dat seama însă că diferența între vlogurile alea pe care eu am stat și trei zile le-am scris de mână, citind studii, sublinind în cărți, în tratate, în cercetări, vlogurile alea înregistrate acum trei ani, eu mi le aduc aminte cu lux de amănunte, în schimb vlogurile pe care le-am făcut cerând lui ChargPT rezumate, rapoarte din studii, rapoarte din meta-analize, eu nu le țin minte. Ele sunt acolo, eu trebuie să mă întorc pe platforma noastră dr.mihail.ro și să vorbesc cu EI-ul pe care îl avem acolo sau să mă uit în transcripturi ca să mi-aduc aminte anumite idei. Nu știu.

Dacă știi, eu aia o chestie care se predă oarecum în mod tradițional în cursuri din Euroștiință, te-ai introdus aia din Euroștiință, cum creierul e plastic și se modifică în funcție de ce faci tu ca și activitate, ca mesterie și așa mai departe. Era celebrul exemplu al șoferului de taxi din Londra care Pe la început anul 2000 l-a măsurat volumul hipocampului. Hipocampul e o parte din creier că te ajute la învățare spațială, navigare spațială. Și a fost comparat nivelul hipocampului la șoferii profesioniști din Londra, de taxi, cu cei care sunt nu erau șoferi sau era începutor ceva din ăsta și statistic s-a devenit că e mai mare hipocampul a șoferii profesionisti de taxi din Londra. Era o perioadă pre Waze și Google Maps și a mai departe. Ei trebuia să știe o groază de străduțe, shortcut-uri și sensuri ca să poată educa clientul. La ora actuală când toți sunt pe Waze și sunt o groază de români care nu știu engleză și livrează chestii în Anglia doar folosind aplicații de navigație, asta nu mai există. Adică nu mai e un fel de avantaj al creierului prin faptul că ți-e mai ușoară viața în spațiu cu ajutorul extern. De-aia spune problema și mai important, ce dracuva ajunge creierul nostru din punct de vedere al memoriei, pentru că în mare parte e o memorie externă. Eu am prins vremea când aveam acasă, lângă telefonul de acasă de pe hol, o cărțudie așa groasă care era cartea de telefon sau agenda. cu numerele familiilor, de exemplu. Și trebuia de acolo ca să iei numele de telefon și dacă nu erai acasă, măcar pe alea principală să le ții minte ca să te poți forma de oriune din oraș. Deoarece toți avem o agenda internă în telefon, practic aia s-a dus. Nu mai trebuie să ții minte chestia asta. E interesant că eu și acum îmi aduc aminte numărul de telefon pe care l-am avut în anii 80 acasă la Sibiu. Eu acum.

Îmi aduc aminte numărul de telefon al prietenului meu cel mai bun, Nichi Șinou. 3-1-5, 7-5, 1-5. Vezi? Acum l-am aduc aminte, il formoam in fiecare zi, ma duceam si apasam pe butoane. Pe Alofi.

Ca mai daca nu-l stiu. Nici eu.

Nu-L stiu. E o.

Externalizare a memoriei, a rezolvării de probleme, a trasurilor de concluzii și lor de decizii. Totul este externalizat. Problema însă.

Este că externalizarea asta a ajuns la un capăt de linie, pentru că nu mai rețineam număre de telefon, dar foloseam energia aia ca să reținem altceva. Când au apărut calculatoarele cu care calculăm, n-a trebuit să mai facem calcule, dar am început să ne gândim la alte lucruri mai complexe. Ăsta pare să fie capăt de linie, pentru că informația pe care ți-o dă CIGPT gata structurată, nu mai ai unde s-o, sau energia pe care ai folosit-o scrind acele seu, nu prea mai ai unde s-o mai investesti. O sa o investesti in social media si astfel o sa ajungi. Intr-adevar, stii, se vorbeste foarte mult despre pierderea civilizatiei si sfarsitul civilizatiei prin aparitia EI-ului. Ce ne inchipuim noi este ca EI-ul o sa devina un Terminator, o sa ia arma si o sa zica ca e mai bine fara noi. Cred ca pana acolo exista si acest pas intermediar in care noi efectiv nu o sa.

Mai gandim cu creierul nostru. Mai e o chestie, ca să dezvoltăm tehnologie, știi că e nevoie de știință și de multă răudare și de multe experimente care sunt deșoate. Nu știu cine dracule va face asta în viitor, când generațiile mai vechi, ale noastre, vor dispare din peisaj. Pentru că nu e vorba doar de CGBT și de TikTok. E vorba că tot internetul, la ora actuală, jocurile, telefoanele mobile, ne-au adus un fel de univers care totuși e la un clic distanță. Și orice vrem, de la informație, pornografie, mâncare, muzică, filme, totul e la un click distanță. Efectiv, e efectiv un click. Toate nevoile de bază ale umanității sunt la un click distanță, dacă ai și ceva bani ca să plătești curierul. Ideea este că acest gen de effortless îți sabotează capacitatea de a munci pentru ceva în condiții în care nu știi când și dacă vei obține rezultatul. Adică exact ce stă la baza cercetării și dezvoltării. Exact. Practicul meu e că exacte aplicațiile care au fost dezvoltate în urma cercetării și dezvoltării unor oameni care s-au chinuit zeci de ani ca să facă chestia asta ne sabotează, își sabotează propriul viitor, cum ar vrea. Pentru că generațiile următoare nu vor mai fi capabile probabil să facă ceva similar. Decât de.

Că îi face, ai un loc cu lor. E scary, într-adevăr, e tehnologia care e făcută pentru noi și care în final ne sabotează. Dar văzând diferența între materialele mai vechi pe care le rețin, cu lux de amănunte, cum rețină numerele de telefon de pe vremuri și materiale mai recente pe care trebuie să le revizitez ca să îmi dau seama ce am zis acolo, mi-am făcut un un mic, să zic, guide sau protocol după care eu lucrez acum ca să încerc pe cât posibil să îmi păstrez acea rezervă cognitivă și ce fac atunci când folosesc CHPT în a scrie texte sau materiale, în a scrie, să zic, idei, este următorul lucru. Prima schiță Prima schiţă este a mea, când am o idee de material, prima schiţă este a mea de scris, scris notion de regulă şi îmi scriu cu bullet points tot ce vreau să fac. După care trimit acest text către Gemini de regulă şi Îl întreb ce părere are și fac brainstorming cu el. Îl pun la îndoială. Îl rog să-mi caute contraargumente. Unde greșesc?

Unde m-ar.

Putea contrazice cineva? Unde punctul meu de vedere e greșit? Și îl transform într-un partener cu care eu dezbat lucrurile până ajung la o formă finală, după care rescriu textul cu vocea mea din nou. Și ce am început să fac este să nu mai registrez materiale în aceiași zi, adică dacă astăzi fac cercetarea, nu registrez în aceiași zi, las să treacă 24-48 de ore și văd ce am reținut din acel material, ce am înțeles din acel material și în final este un material pe care îl stăpânesc, știu că l-am făcut eu, m-am folosit de CIGPT ca de un profesor universitar, expert în domeniul respectiv care mi-a zis, da, așa e.

Corect, Și dacă ești la o cafea cu cineva peste două luni și te întreabă de tema respectivă, tu vei fi capabil, din capul tău, să-i o repeți. Diferența între.

Materialele scrise așa și scrise rapid, pe repede înainte, verificate și înregistrate, este fix asta. Că pe acelea, efectiv, le rețin. Ce altceva crezi că ar putea face oamenii? Crezi că o să existe în viitor detox de iai? Cum astăzi există detox de telefon, să ai detox de iai zile în care nu folosești deloc iai? Ca să.

Îți meargă chestia cu detoxul, trebuie să ai o capacitate de a te putea controla. Ori iarăși, toată tehnologia sabotează încă de mici copii această capacitate. Faptul că ești tot timpul înconjurat de tot ce dorei tu mai mult, inclusiv chiar și comportamentul părinților este schimbat față de când eram noi mici. Eu mi-aduc aminte că când eram eu mic, eu primeam cadouri de ziua mea. de Crăciun, de Revelion, de Paște. Atâta. De patru ori pe an. Ei, acum de foarte multe ori primesc cadouri pur și simplu, uite așa. sau părinții mei, adică, bărdoan, dacă merge ca oameni cu părinții cu copiii la mall, îi cumpără și copilului o cadouă ca să fie liniștit că a fost la mall. Deci, practic, când eram noi mici, cadouă reprezentau un fel de referință. E sărbătoare, e ceva, s-am făcut ceva deosebit, e o recompensă pentru mine. Îl apreciai. Exact. Acum, practic.

S-Auzi dracu' tot de chestia asta. Eu văd asta la copiii mei pentru că... E ziua copilului, chiar si asa, e ziua copilului si iti vin 15 invitati, toti 15 cu niste cadouri mari, cutii de lego, tot felul de lucruri mari si copilul ala e... copilul ala pur si simplu se uita la toate cadourile alea si e what the fuck, adica nu are nicio bucurie, nu are nicio reactie. Mai mult decat atat ceva ce ma enerveaza si incerc sa ma abtin, sa nu-i controlez pe alti oameni, imi iese ultima vreme, este cand vad ca Copilul primește aceste cadouri, Anastasia sau Navani, și nevastă-mea sau soacră-mea sau alte rude vin și se bucură ele pentru cadouri. Zic, mamă, Navani, ia uite ce ai primit, wow! Și Navani stă și se uită și zice, what the fuck, primesc în fiecare săptămână. Și sunt zece, nici nu știu cu care să mă joc. Deci de ce vă bucurați? Ce e.

Nou aici? Și se joc de două ori după care rămân acolo într-un colt și strâng praful, știi? Da, da, exact. Dar nu-și dau seama oamenii cum fac din răutate. Nu-și dau.

Seama. Și n-ai cum să le zici veniți fără cadou sau nu mai faceți ziua de naștere. Sunt niște lucruri pe care trebuie să le luăm gata. Stau statul.

La televizor. Fica mea e clasa 3-a și are mai multe colege care au canal de YouTube propriu. Stau tot timpul pe TikTok, stau tot timpul pe Facebook, pe telefonele pe care le iau, pe smartphonele pe care vin la școală sau la after school și iau vorba aia 9 ani, 8 ani, 9 ani. Dar ce-i în capul acelor părinți? Au libertatea când e party la vreun nivel acasă și copiii stau singuri într-o cameră pe Netflix să uită la ce vor ei, inclusiv la filme horror, la seriale horror. Vorbesc serios.

Și cum abordeți problema asta cu ea? Ea are.

O listă pusă pe frigider cu ce e de făcut și ce nu e de făcut. Mai e o chestie și de cum să zic, orice fel de intervenție psihologică trebuie să fie din toate sursele, de toate părțile, administrată și congruentă de personajele. Nu doar de la o persoană. Exact. Dacă are și bunici, și mătușe, și învățătoare și alții așa mai departe și fiecare face cum vrea ea, Degeaba. Tu pare un fel de oaia neagră că te atragi de ea. Nu-i un agreement privind ce-i binele copilul, de la ce mănâncă și până la cum își face temele, care-i regimul televizorului, tabletăi și așa mai departe. Dar asta și pentru că nu ne este foarte clară în cultura noastră actuală ce pericol sau beneficiu prezintă concret aceste lucruri. Sunt prea noi, ritmul dezvoltării și apariției este fantastic și noi suntem depășiți de ce poate să apare poimâine. Și, practic, de la școală și până la nivel de universitate sau job sau timpul liber de acasă, noi nu mai știm ce să facem. Ăsta-i adevărul. Adică vin prea multe peste noi. Suntem oricum. Era agenta full de vorba aia de lucru. A ajuns seara acasă terminat. Cum dracu să mai faci și revoluții din punct de vedere a cum va fi viitorul perfect pentru noi ca să ne ferime toate aceste pericole potențiale care apar practic zilnic. Nu poți nici să te acuzi pe învățătoarele care au 50 de ani și au fost tot timpul învățate să predea într-un fel și să pune într-un fel că acum s-a schimbat totul. A avut o prezentare al altuierilor undeva și a fost și domnul profesor Borțun. Toma s-a pensionat anul trecut și povestea că unul dintre motivele pentru care s-a pensionat a fost că din 150 de eseuri care avea de corectat, erau 120 făcute cu CGBT-ul. Unde ajungem în stilul ăsta? Eu ce pun note acum? Și eu sunt de acord cu chestia asta. Adică nu-i vreau doar deseuri de la o disciplină. Lucruri de licență, de dizertație, alea sunt făcute cam toate cu CGBT-ul sau cu alte chestii mai sofisticate. După ce criterii notezi efortul și cunoștințele? Și care.

E problemă că de fapt cum îi argumentezi persoanei care trebuie să scrie o lucrare de licență, că trebuie să o scrie ea de mână, când există un program care o face singur, știi? Pentru că tu înveți cu un scop. Scopul tău de a trece printr-o școală, liceu, facultate, este să știi și să aplici acele cunoștințe Și care mai e motivația ta să le știi și să le aplici când un program le face deja? Adică el te va înlocui în Mozart, în job-ul pentru care tu îl înveți. Chestia asta.

Cu regulile, știi? De ce e important copilul încă de pe la 2-3 ani să vețe și să respecte reguli? Nu că neapărat regulile aia e universale, oricum cu vârstă și cu vremurile se schimbă. conținutul regulii. Ideea de a-ți ghida comportamentul după niște reguli, aia îți formatează creierul în așa fel încât să poți să faci față la provocări și la efort. Și la faptul că viața, de fapt, e foarte lungă, complexă, plină de frustrări, de compromisuri, nu e ca în filme. Știi? Adică, știu că mereu am fost bărbit pe chestia asta, că le deam în sfaturi părinților care le-am întrebat cum să încresc copilul cel mai bine. Și au spus, într-o propoziție, e foarte simplu, încercați să le faceți viața cât mai grea. Cu cât le va fi viața mai ușoară și mai roză în copilărie, le va fi mai greu ulterior, va fi un șoc cultural pentru ei. Alții le va fi o tradiție mai fină, faptul că încă de mici știau cât de cât cam ce-i viața. Nu atât că au găsit un demo și apoi e brusc să împărășească într-o viață reală care nu înseamnă deloc un demo respectiv. Grea ce.

Înseamnă mai exact, adică efort de a.

Face lucruri. Adică să facă fiecare lucru de la început până la sfârșit, până îl termină, nu țin și pe chestii în același timp și se lasă balte pe toate. Să nu se aștepte ca tot timpul să primești o recompensă, adică după fiecare chestie care o face buscă recompensă. Nu, pentru că în viață nu e așa. Poți să primești, poți să nu primești. Și de foarte multe ori facem chestii care ne spargem capul cu ele și nu primim nimic. Nu e apreciată chestia aia. Să poți să tolerezi lipsa de recompensă imediată, lipsa de rezultate imediate, incertitudinea. să iei deciziile capul tău și apoi să suporți consecințele tu pentru a-i duce de-a ta. Adică ce știm noi că este de fapt viață. Adică să.

Nu-I scăldăm în permanență cu recompensii, cu bomboane, cu înghețate, cu cadouri și cu lipsă de efort. Să-i învățăm că trebuie să faci un efort susținut pentru a primi ceva și unor poate.

Nu primește acel ceva. Inclusiv, toleranța la stres, de exemplu, și a dezvolta boli de stres de la animale, șoareci și până la om, la copii e studiată, în multe studii, că arată că de fapt, cu cât am fost crescut și hrănițit într-un regim de incertitudine a primirii, crește toleranța asta. Adică, dacă nu-i tot timpul am făcut, am primit, am făcut, am primit și am făcut... Poate că acum mâine nu mai primească. Sau de la aceeași oră. Dar știi.

Și aici trebuie un efort consistent. Am avut acestă realizare și am făcut eu un efort susținut în a mă opri în a ajuta opa Anastasia când a început să își facă singură pachetă de la școală și își taie, de exemplu, un mor. Și după la șapte sau opte ani... Se punea pe o scăriță, punea mărul, încerca să-l taie și senzația dimineața în special cât te grăbește, lasă că fac eu pentru tine. Și mi-am dat seama că e greșit, că dacă eu o să continui să fac pentru ea, ea o să rămână cu aceeași dificultate de a naștea mărul. Trebuie să o protejezi, să nu se taie, dar ea trebuie să stea prin acea dificultate și tu ca părinte trebuie să ai răbdare, să te uiți la ceva ce tu poți să faci într-o secundă, să-l lași copilul, să progeseze, să o facă din mai greu în mai ușor. Principiul așa.

Este, corect cum spui tu, doar că automat înseamnă că îl scolbe repede dimineața ca să ai zi pe așa ceva. Vreau să.

Ne întoarcem un pic și la AI și la acest paradox care ține de sănătatea noastră mentală. Pentru că dincolo de pericolul pierderii capacității noastre cognitive, adică nu o să mai știm să scriem un mail, să gândim critic, să facem efort, să-l citești capcoadă ca să-l înțelegi în creierul tău sau să-ți rezume el cu ce e esențial. Și apropo, rezumă mail-urile foarte bine. Adică e un instrument de care e foarte greu să te lipsești de el, dar dincolo de pierderea capacității de a înțelege un mail, de a gândi bine, de a face efortul cognitiv să ajungi la un rezultat, el face asta pentru tine. Cum poți să explici faptul că AI-ul deja, în loc să ne facă mai relaxați, pentru că nu-i așa, nu mai facem efort, stăm liniștiți pe șezlong și el lucrează pentru noi, în loc să ne facă mai relaxați, ne facem mai anxioși sau poate chiar mai deprimați? Ne facem.

Mai frustrați. E aceeași poveste cu notificările pe telefon, am mai avut discuția asta. Știi că sunt oameni care tot timpul trăiesc cu telefonul în mână. Doar când fac baie și când dorm nu fac cu telefonul după ei. E un cer vicios faptul că mereu primesc o notificare, care de regulă e un mesaj, e un glumeț, o poveste amuzantă, o poză, whatever. Ceea e o suță de recompense. Când o citește, omul respectiv e un val de după mine. Și atunci o să fie cumva dependent de aceste varuri după mine care o să apar practic la fiecare secundă pe telefon și îi se trenuiește creierul ca tot timpul să primească aceste surprise-uri care lui îi fac bine pentru că crezi după mine. Asta e.

Motivul pentru care, inconștient, fără să îți dai seama, fără să vrei asta mereu, când ai o secundă liberă, scoți telefonul. Nu cauți nimic pe telefon. Ești cu.

Mașină, ai oprit la semafor, s-a pus roșu. L-ai luat. Imediat trebuie telefonul, știi? Just in case, că poate e ceva pe telefon. Știi, tu cauzi permanent, ești ca un copil alidaș de Crăciun care umplă prin jurul bradului, că poți să-i mai găsiți o cutie cu ceva... Omule, ăsta.

E semnal de alarmă pentru tine. Dacă faci asta, gândește-te de ce faci asta. Deci, e efectiv asta. Just in case. Nu aștepți un telefon, nu aștepți un răspuns la ceva. Pur și simplu. Dar dacă mi-a venit vreo notificare... Și nu.

Ne dăm seama că, de fapt, chestia asta ne sabotează pe noi. Pentru că când nu vei putea să primești în fiecare secundă cât un val de dopamină, va urla frustrarea în tine și vei deveni mai ostil și vei lua decizii mai impulsive.

Exact, avem un material pe tema asta se cheama Dopamina Ieftina, e un material in profundime in care fix asta propun si de cand l-am scris si l-am cercetat fac asta din ce in ce mai des si este foarte greau, inceput s-o fac dintr-un pic in mai mult, dar pot sa recunosc ca este foarte frustrant sa stai la semafor Să-ți dai seama, realizezi deja că duci mâna după telefon just in case și să te oprești. Și să stai efectiv 30 de secunde fără să faci nimic, să te uiți la oameni, să te uiți la semafor, să te uiți la mașini și să nu faci nimic, efectiv. Și creierul începe să-ți livreze informații. Și pe alea să începi să le oprești, dar e un exercițiu care merită făcut. Sau la semafor să te uiți la oameni. Dacă, uite, făi exercițiu ăsta, te opri la semafor, Ai, știi că durează 30 de secunde să traversezi, nu-ți lua telefonul din buzunar, o să vezi în jurul tău doar oameni cu telefonul în mână. Eu pe.

Fiecare oamenă, că vorba ea la 9 ani, 8, 9 ani, poți, ai șanse ca să o înveți, nu la un om la 45. Când e pe stradă, ea nu are voie să se joace cu ceva. Pe stradă are obligația, de când iese din casă până dintr-o altă parte, să se uite ce-i pe stradă. Dacă a apărut ceva nou, dacă e ceva ciudat, dacă a apărut un animăluț, cât de repede merg mașinile. Dar să stai cu atenția, în jurul ei pe stradă, nu jucându-se și nu are voie nici să-mi povestească chestii care nu au legătură cu ce e în momentul ăla pe stradă. Acum două luni am fost la cutare acasă și am mâncat tortul cu tare. Nu, e acum pe stradă? Nu. Deci noi acum ne uităm doar ce e în jurul nostru. E un exercițiu de făcut din copii. Exact. O să-l.

Încerc și eu. Deci nu călătorim cu mintea în trecut sau în viitor. Asta e o meditație de fapt, e de fapt o reală meditație de prezență, de ancorare în prezență. În meditație stă foarte greu lucruri de făcute, există flow-uri de meditație care fix îți spun să rămâi doar ancorant în prezent, să nu te gândești la ce urmează, unde te vei duce, cât timp mai ai, doar să stai la masa asta, să simți microfonul ăsta și timpul se oprește doar aici în loc. Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut și un exercițiu. Avem această nevoie de dopamină, de distracții continue. Cum totuși ajunge asta, dar și folosirea sau atrofierea asta a creierului, o să vorbim și despre asta, sau lenevirea creierului să te ducă la lipsa asta de tensiune și în final anxietate și depresie, care e legătura între ele.

Păi, cum să spun, aici nu vreau să intru în termen foarte tehnic, dar tot corpul nostru și creierul are un nivel de echilibru, care știm de la biologie se cheamă homeostazie, nivelul homeostatic. Și de la parametrii fiziologici până la obiceiurile noastre, toate au legătură sau reglează acel nivel de echilibru. El este oricum resetabil mereu, adică se resetează în funcție de viața pe care o ai. Dacă el s-a învățat să primească mereu impulsuri de plăcere la fiecare câteva secunde, s-a modificat nivelul de echilibru și el generează tot timpul așteptări la ce să ne așteptăm să se întâmple ca să ni fie la fel de bine cum ne-a fost acum două secunde. E același.

Mecanism ca la droguri, nu? Le folosești.

Îți dau plăcere. E un fel de craving chestia asta, știi? Treaba asta este că dacă nu-l primești, apare cea mai eroare în predicție. Adică eu mă așteptam în mod normal să primesc până acum un telefon, un mesaj, o chestie, o poză, nu știu ce, știi? De ce nu mai primesc? Și apare fie frustrare, fie panică, la unii fie anxietate, știi? și devin, cum să zic, o situație în care nu mai poți controla mediul, care e o chestie nasoală. Că uite, s-a schimbat ceva și nu îmi explic de ce. Care explicația la chestia asta, știi? A picat rețeaua sau ceva în genul ăsta, știi? Dar acest gen de viață în care se întâmplă totul într-un interval de timp foarte, foarte scurt și totul e la controlul tău, practic te handicapează între ghilimele în a face față la o viață care nu e regimul ăla. N-ai merge în pădure și n-ai semnal. Nu că te apucă frica de urs, te apucă frica primul rând că nu ai semnal și că nu ești conectat cu restul. Și tu primești mesaje. Deci și să fie o pădure din Alveția care nu are urși, faptul că ești izolat de restul, induce panică. E o mașină de învățat. El are jobul să adapteze la lumea de jur așa cum este ea. Ea nu știu că e bine, că e rău, că e moral, că nu e moral. Are legătură.

Folosirea EAI-ului cu predicțiile? Am vorbit la BunBine și dacă vrei să vezi materialul sau discuția pe care am avut-o cu Dragoș, o găsești pe site-ul nostru drm.ro peste la descrierea BunBine. Am vorbit despre creier, despre fericire, atunci e ediția despre fericire și ai povestit mult despre predicții. că creierul nostru în permanență face niște predicții și când ele se adevăresc, el este fericit și este un exercițiu constant. Face simulări, de.

Fapt. Simulează chestii care s-au întâmplat sau care se pot întâmpla. Pentru că facem și aceste operații care au legătură cu un trecut care nu s-a întâmplat. Dar dacă aș fi făcut așa? Știi? Pentru că asta te ajută ca să optimizezi El combine tot timpul informațiile și raport de la trecut și la viitor, pentru că în felul ăsta poate să optimizeze comportamentul tău, deciziile pe care le faci și să te pregătească de cei mai probabil viitor. Tehnologia din ziua.

De azi, pornind de la notificări, social media, AI, modifică cumva modelul acesta de.

Predicții? Da. Predicția față de recompensă. Automat s-a schimbat. Inclusiv îți dă o falsă imagine privind ce poți face tu, capacețile tale. Chiamă metacogniție, adică ce știu eu despre mine că pot să fac. Pentru că dacă tu faci clic, clic, clic, se întâmplă, ai impresia că în general tot ce vrei tu se întâmplă în momentul ăla. Întrau pe cei care fac angajări în corporații și vin oameni de 18 ani. Său 19 ani sau chiar mai târziu, la 23-24 cu facultate. Deci e o impresie că știu de toate. Că fac absolut orice. Deci nu le iese mai nimica. Nu că sunt proști, ci pentru că sistemul, mediul din jur, așa îi învață. Că totul le poate ieși instant și dacă cumva nu le iese, nu e vina lor. E vina aplicației. Deci nu însușesc nimica și am impresia că pot contra totul. Și e foarte greu să-i reformezi. Dă seama că unde ești tu de fapt, câte parale faci. Că se fustrează și ai impresia că ai ceva cu ei. Dar nu e vina lor, e vina mediului în care ei trăiesc. Îmi vine să.

Te întreb dacă există o soluție la asta. Poate pentru părinți care își cresc copiii, poate pentru sistemul educațional, sau poate pentru acești tineri care se recunoască în acest tablou. Te-am spus, așa.

Cum apare pe televizor tot timpul cu obstinație că să nu mai bei, să nu mai mănânci zahăr, să nu mai mănânci gras și mai departe, atribui și aspectele astea cumva. Și la fel învățământul trebuie re-schimbat, nu ca număr de ore și câți fac în câte schimburi. Aia e doar o chestie de bugetare. Nu, ce predăm și de la ce vârstă. În continuare merge cu Sadoveanu și cu ce a făcut Victoria Lipan acum 200 de ani cu Măgaro. Deci, ce dracu' adică... Sunt interesante și.

Alea, până la urmă, dar nu ne.

Ajută. Ai ca job, și ca și profesor, și ca și părinte să-ți pregătești copilul pentru ce urmează în viață. Păi să-i faci 10, 15, 20 de ani. Nu ce-a fost acum 100 de ani. Da. Ai apus să o faci dacă ești la facultatea de literări și literatură de istorie și înveți cum a fost trecutul. Dar tu, prioritar, trebuie să te ocupi de ce dracu.

Face ăsta când iese din școală. Știi, asta e cumva trecutul apropiat, dar în trecutul îndepărtat se pare că lucrurile s-au schimbat. E o cercetare mare care spune că în ultimii 25 de mii de ani creierul nostru s-a.

Mișorat. Da, am citit-o și eu. Am fost mereu întrebat chestia asta. Am și râs când mi-a trimis întrebarea. Mereu sunt întrebat chestia asta. Răspunsul, de regulă, nu de apă la moare la teoria asta. Adică cel mai, și chiar l-am documentat, nu doar cu CGBT, am citit chestia asta din revisele științifice, răspunsul este de fapt prin modificarea climei. Adică dacă s-a încălzit și clar s-a încălzit după ultima glaciație și unele prima, s-a redus creierul ca și dimensiune, dar nu doar creosit ca dimensiune și corpurile noastre sunt mai filiforme decât erau înainte. De ce? Pentru că cu cât este mai mare volumul, se supraîncălzește și creierul și corpul. Și creierul mănâncă foarte multă energie. Și, practic, cu cât se reduce volumul, e o termoreglare. Pentru că și corpul s-a redus, nu doar creierul s-a redus. Și, practic, sunt multe correlații făcute, efectiv, la nivel de sute și mii de ani, cum a variat temperatura și cum s-au schimbat aceste parametrii de volum. Dar, în mintea lor, cum să știi că oamenii de unde am dreptate aveau creierul mult mai mare decât avem noi. Și nu le-au folosit la nimic. Au dispărut. E.

Posibil să-l fi folosit de fapt la niște task-uri din acestea primare care folosau multă energie.

De asupra vieții? Erau oricum mai zdraveni decât noi. Erau mult mai soliți decât noi, mult mai robuși decât noi. Și ne-au dispărut cu totul. Toți avem un noi gen neandertal. Se pare că ne poate ajuta la diverse chestii în anumite situații. Dar ei trăiau în un alt mediu decât Homo sapiens. Când acel mediu s-a dispărut, n-au mai fost avantajați. Știi, aș vrea.

Acum, în ultima parte a podcastului, după ce am înțeles că, în esență, inteligența artificială, chiar dacă te ajută la un anumit task, La fel cum te ajută metroul să ajungi mai repede la locul de muncă, asta înseamnă că tu trebuie totuși să compensezi pierderea acelei funcții, tu trebuie să compensezi energia aia, trebuie să o faci într-un alt context, pentru că oamenii sănătoși au ajuns să meargă cu metroul sau cu mașina, Dar să compenseze mergând la sală sau mergând cu bicicleta în parc. Sau poate le poți face pe amândouă. Nu te duci pe jos până la muncă, dar te duci cu bicicleta. Puțin fac asta. Dar știm că asta este o soluție în a diminua efectele secundare ale sedentarismului. Sau mâncând mai.

Sănătos. Uite, mâncarea românească tradiționară este groasnică din punct de vederea cât de sănătoasă este, dar ea a fost de ajutor la generații întreagi de oameni care au trăit în alt mediu. Adică munceau iarna, când erau ieri, adevărate, nu ca acum, mergeau în pădure, tăiau lemne. Da, aveau nevoie de grăsimile alea. Exact. Păi dacă aș fi mâncat salate, moriau cu toții. Deci ei trebuiau să mănânce altceva ca să facă față la efortul ăla și la vremea de afară. E cald cam tot timpul, nici iarna nu mai este iarna, suntem la masina sau la metroul tot timpul, dar nici noi nu mai avem voie sa mancam ce mancau eu decat eventual de Craciun. Asta e o.

Explicatie super tare in privinta traditiei. Bunicii mancau acum 100 de ani numai grasime. Dar aveau de ce? Aveau de ce. Cum ar trebui să ne modificăm noi astăzi? Care ar fi obiceiurile zilnice pe care să le facem pentru a ne proteja creierul? Ce ai recomanda concret în contextul de astăzi? Pentru că eu tot o să răspund la mail-uri complexe cu CGPT. Eu tot o să citesc mail-uri juridice cu CGPT, eu tot o să chiar dacă, știi cum, mă gândeam că, de exemplu, noi avem un newsletter în fiecare sâmbătă și sâmbătă dimineața la ora 10, abonații la newsletter primesc un fel de desfășurător al lucrurilor pe care le-am făcut într-o săptămână cu podcast-urile, cu vlog-urile noastre, cu materialele pe care le-am scris, articole pe ZOR, pe dr. Mihail și un gând înainte. Gândul ăla înainte îl scriu de mână. Chiar dacă îl scriu de mână, îl trec prin filtru C-A-G-P-T să-mi pună diacritice. Nu scriu cu diacritice. Sau îl trec prin filtru ca să mă asigur că n-am typos, că n-am litere greșite. Și-mi dau seama că și asta mă privează de energia aia cognitivă pe care o foloseam înainte de C-A-G-P-T, unde trebuia să fiu super atent cum tastez și să fiu foarte.

Atent la text când recitesc. Eu mereu le spun chestia asta, că dacă ai un material pe care trebuie să-l preziți cuiva și l-ai făcut tu, până să-l preziți, dă el cuiva care n-a lucrat la el să-l corecteze. Da, pentru că.

Sari peste greșelile tale. Nu, pentru că.

Tu vezi ce crezi tu că ai pus acolo, nu ce este acolo. Exact. Adică tu știai ce trebuie să fie acolo și aia vei vedea. Corect. Nu vezi greșelile, vezi cuvântul ca și cum ar fi adevărat, că ar fi corect, știi? Corect, dar chiar.

Și așa... Folosim această tehnologie și ea ne poate face rău de multe ori. Ce obiceiuri îmi recomanzi, obiceiuri zilnice pentru a-mi proteja creierul, pentru a-mi păstra creierul și gândirea critică? Cred că cumva.

Am și spus câteva dintre ele. Adică unele țin de stil de viață. Trebuie să stai cât mai mult timp afară, în soare. Și dacă tu vrei să fugi, nu fugi în sală, fugi în parc. Chiar sunt studii care arată clar, dacă compari beneficii deasupra corpului și creierului la oamenii care fug în parc cu aia care fug în sală, e clar mai bine să fugi în parc. De ce? Pentru că e vorba de soare, de lumină. Apoi, e important să dormi. Somnul este un reglator. Deci de la memorie și până la tepătatea de cancer, somnul este cel mai bun reglator. Când deja ai probleme de somn la modul constant regulat, Stressul este doar una dintre cauzele posibile. Pot fi altele mai grave. Adică e un predictor pentru demență, de exemplu, chestia asta. Sau alte boli grave, neurodegenerare, depresie și așa mai departe. Ce mâncăm? nu mâncăm chestii care ne pot duce la a crește colesterolul, glucoza, trigliceridele. Pentru că chestia respectivă îți afectează dopamina din creier, îți blochează receptorii dopaminei de doi, aia care duc la motivație. Și o să ai tendința mereu să procrastinezi Să te frustrezi tot timpul, să eviți efortul constant și chestia asta îți va afecta alegerile din viață și inclusiv profesia. Să mergi cât mai mult pe jos, dacă se poate. Bine, nu poți să mergi pe jos în capătul Bucureștiului, dar măcar până la Mega sau oriunde în cartier. Când ești în mașină, ești în mașină, nu ești pe telefon. La fel când ești pe stradă, nu ești pe telefon. Te uiți în jurul tău. Deci încearcă cumva să dai un fel de pauză creierul tău să fii atent la chestiile din jur. Uitatul în jur, într-un mediu natural, e o chestie care ajută creierul. Inclusiv faptul că ai un geam care dă spre o pajiște, nu cum e aici, 5 metri mai încolo, o altă clădire, ajută creierul. De timpul sigur crește performanța la învățarea matematică dacă copiii au o clasă care dă spre ceva viu, nu spre o altă clădire. Inclusiv știu că.

Sunt recomandări în a-ți pune masa copilului în camera lui unde lucrează, să fie cu vedere la geam și la ceva departe. Sunt lucruri simple. Mă așteptam să-mi spui că trebuie să studiez, să citesc.

Cărți de pe restrizicța. Și asta e important. Eu mereu pun probleme, întrebări. Dar de ce chestia cu tare e așa? Da. Mi-am adus aminte că zile trecute mi-a venit o chestie în cap. De ce ridicăm tonul când punem o întrebare? Dacă eu nu.

O să zic draguși, dar am o.

Întrebare să-ți spun. În toate civilizațiile, când se pune o întrebare, se ridică tonul cum este în limba română sau în limba engleză. Au încă zis.

Că nu e ceva moștenit sau învățat? Pur și simplu îți vine peste tot în lume când pune o întrebare? Da, dar suntem.

Și învățați limbași, adică e greu de spus. În sfârșit s-a găsit o chestie revoluționară. creierul formulează întrebări, că ridică tonul, știi, la final, că ne plin de câte întrebări. Nu e așa. Adică sunt diverse civilizații în care felul în care, de exemplu, ridici tonul la un cuvânt, înseamnă cuvântul la altceva decât când nu ridici tonul. Deci nu e o chestie care se dă neapărat de întrebări. E o chestie culturală. E pur culturală, știi? Dar eu mi-am pus o întrebare venind o chestie de zi cu zi. Întreb persoanții mei, dar de ce omul La ochi îi se vede irisul și albul ochilor. La pisică îi se vede doar irisul. La câine la fel, la cal la fel. De ce la noi trebuie să se vadă și albul ochilor? Nu-l vezi în fiecare zi în oglindă. Adică e o chestie de zi cu zi. Ți-ai pus întrebarea a privi în chestia asta. De ce, dracu, oamenii au chestia asta? Și doar oamenii au chestia asta. De ce n-au și peștii chestia asta? De ce? Pentru că noi ne-am pierdut anumite chestii de comunicare de regulă chimică pe care animalele le au. Deci ne-am dezvoltât în complementar chestii care țin deciderea feței și în special a liniei ochilor. Direcția privirii ne spune nouă foarte mult și ne prinde de direcția privirii pentru că se vede globul cum se mișcă. Corect. Și eu.

Știu că tu te uiți la mine. Dacă mi-ai vis.

Privirea, sau te gândești la ceva, sau ascunzi ceva, așa mai departe. Dacă ar fi complet așa o chestie colorată, nu s-ar vedea direcția. Nu-i vedea unde te uiți. Exact. Asta e o chestie de zi cu zi, care sunt despre noi, nu trebuie copiii cu autist, nu trebuie oameni cu schizofrenie, oameni normali de zi cu zi. De ce sunt eu așa? Deci e cu tare așa. Deci aia este orice din jurul tău. Mereu să-ți pui întrebări, să-ți drezi ipoteze și să le verifici. Și să nu.

Le cauți pe CAGPT să te duci, să le cauți măcar pe Google să.

Le... Da, exact. Poți să afli surse eventual, că îți spun, îți le dă undeva în dreapta. Dar tu citești telea și tragi singur concluziile. Ăsta e un.

Existențiu șmecher, nu mă așteptam la el. O să-l fac. Într-adevăr, să question everything, să întreb toate lucrurile de ce... Nu e voi.

Să spui că e firesc. Aia e o doamna de prostie. Nu mai e firesc sa fie asa. E normal sa fie asa. Asa e felul lui de a fi. Aia nu este niciun fel de raspuns la intrebare. E un blocaj.

Cognitiv, practic. Stii, ai spus ca e important sa ne expunem la lumina. Daca mergem la sport, sa nu mergem la sala, sa mergem mai degreaba afara. Ce efect are lumina asta asupra noastra, asupra sanatatii creierului? Groasa. Si fii.

In grija, ca de acum in colo chiar se intampla efectul asta, ca o urmeaza in noiembrie. Corect. Adică genele corpului nostru sunt unele care înduc inflamații, altele care calimează inflamații, se cheamă pro-inflamatorii și anti-inflamatorii. Profilul corpului în general este pro-inflamator pe sezonul rece și anti-inflamator pe sezonul cald. Și principalul reglator este lumina. De-aia noi nu doar mai ușor facem viroze când e iarnă, că virusul e tot timpul în jurul nostru și bacterii, dar ne protejează imunitatea în timpul verii și nu prea în timpul ierniei. Iar nu doar viroze facem mai frecvent în timpul ierniei, ci cam orice fel de boale inflamatorii, inclusiv diabetul. Diabetul, de multe ori, are mai frecvent debutul iarna și nu vara. Cognitiv vorbind, suntem mult mai performați pe a învăța, a fi atenți, vara decât iarna. Inclusiv sunt studii făcute pe mii de oameni, sute de mii de oameni în Anglia care arată că contează foarte mult când te naști în ce lună a anului, că dacă te naști în ianuarie, ai cel mai mare șansă de a dezvolta patologie ulterior, cognitivă, adică de pe depresie și schizofrenie. Îmi pare rău oamenii buni. Și cel mai bine e să te naști cumva în august-septembrie, adică pe finalul verii. Și totul e pe bază de inflamația din corpul mamei. Asta e un.

Altă bună pentru planning, nu? De familie. Și toate astea țin de lumină. Lumină reglează această...

Da, mai mult și ești temperatura, dar doar pe extreme, adică și dacă tu chiar trăiești în astea extreme, adică dacă este foarte ridicat sau foarte scăzută temperatura, chestia asta te afectează. Cum afectează? Prin energie. Pentru că corpul trebuie să se termoregleze, fie să se încălzească, fie să răcească. Aia mănâncă foarte multă energie și tu nu mai ai energie pentru alte chestii. Dragoș, cum vezi.

Viitorul? Cum crezi tu ca neurocercetător că se va modifica viitorul apropiat? Mă refer la peste un an, apropiat și mediu, peste un an, peste cinci ani. La ce să ne așteptăm? Cum crezi că va evolua știința și cu ce să fim pregătiți? Deja eu pot.

Să spun chestia asta că dacă vrei să îi pui cuiva un diagnostic privind ce ar putea să fie de meregulă cu el, Tu, oricât de competent te consideraști, este imposibil. Adică ai nevoie de un asemenea sistem virtual care să-ți dea toate variantele posibile, pentru că e doar el poți să-ți le dea. E imposibil să știi pe toate sau să le ții activate în cap pe toate ca să poți să le analizezi. Deci el poți să-ți dea variantele cele mai probabile și tu alegi dintre ele. Dar altfel, la cât se știe la ora actuală, cât există pe net informații prin cum să le construiți, este imposibil pentru absolut oricine să facă o analiză completă. De-aia viitorul va fi cu un fel de cabinet în care ai un super-AI și un psiholog sau un psihiatru. Și ăla îi livrează variantele și îl alege cea mai potrivită dintre ele sau potrivită pacientului. Dar singur nu poate. Așa, doar ai o iluzie explicat și îi spui că, dom'le, faci așa pentru că ești schizofren sau faci așa pentru că ești deprimat, care e doar un fel de altfel de a spune. Dar nu știi ce-i chiar de fapt. Și din pânderea.

Tehnologiei, să zic, și a folosirii ei în masă, la ce să ne așteptăm și la ce să fim pregătiți? Poți să faci.

Chestii benefice multe pe chestia asta. Adică, de exemplu, poți să corectezi probleme de memorie. Inclusiv disdipidemia se poate în principiu regla prin jocuri cognitive. Cum? Păi pur și simplu stimulând acel circuit al dopaminei și în special anumiți receptori, anumiți D2-ai dopaminei, pentru că ei sunt afectați practic de dislipidemie și apare un mecanism de feedback, o buclă, care reglează apoi din nou în jos dislipidemiea. Deci practic orice fel de chestie cognitivă care cumva se bazează pe acești tipi de receptori ai dopaminei poate să-ți modifice în sânge nivelul de grăsime. Prin sarce de memorie se poate regla glucoza, pentru că rolul primordial al hipocampului se pare că inițial, la primele specii care au avut ceva similar cu hipocampul actual, era de a regla glucoza din organism. Și în continuare, ori actuală, aceleași unde corticale care pot măsura în hipocamp că tu înveți ceva, reglează glucoza în sânge. Deci, practic, foarte multe lucruri se pot dezvolta, la ora actuala, pe baza tehnologiei, stiind ce se stie, ce va stii in viitor, prin aceste relatii dintre creier si corp.

Are aceste pericole pe care le vedem deja astăzi studiate și am pus degetul pe ele, cred că viitorul ne rezervă niște lucruri uimitoare. Pe zi ce trece apar tehnologii la care nici nu puteai să visezi înainte, ochelari cu display. Totul e ca.

Aia care trebuie să dezvolte acele softuri în VR sau în ce le vor dezvolta. Încă sunt aici. Chiar să se ocupe, să-l ducă până la capăt, nu.

Să stea pe telefon. Exact. Adică aștept în fiecare zi să văd ce mai apare nou și este interesant, pentru că nu trebuie să mai aștepți cu anii să apară un iPhone nou sau să apară un telefon nou. Lucrurile evoluează atât de rapid, dar nu știu dacă o să putem să mai ținem pasul în cârând cu ele. În orice caz, vreau să-ți mulțumesc pentru prezența și la podcast-ul Babe de Cunoaștere, pentru că la bun bine ai fost deja. Și ce pot să spun cert este că viitorul sigur ne rezervă, bineînțeles dacă o să o accepti, încă un podcast și încă un podcast pe care va trebui probabil să le avem pentru a face update-uri la ce tehnologie nouă apare și cum ne influențează tehnologia asta, creierul, și cum putem să ne protejăm de ea. Pentru astăzi, cred că am punctat niște puncte esențiale și am înțeles la ce ne poate ajuta CRGPT sau AI în general și la ce totuși trebuie să fii atent, ce trebuie să continui să faci și tu chiar dacă nu are sens să faci acel lucru, per prima, Cum nu are sens să te duci la sală să ridici de niște greutăți, că ele nu trebuie să fie ridicate. Noi toată viața noastră am ridicat greutăți ca să mutăm lucruri cu anumit sens. Noi acum stăm pe niște aparate care nu au niciun sens. Ridici complet aiura de niște greutăți care rămân acolo. Tocmai cu scopul pentru că corpul tău e construit să le ridice. La fel e important să corectăm noi textele, să le scriem noi, chiar dacă nu are sens. Ți le scrie Ceargeptii imediat, ți le scrie Gemena imediat. Dar e bine să-ți păstrezi această capacitate de a genera idei, texte, de a gândi critic, te va ajuta în special în viitorul apropiat. Să ne uităm la Idiocracy, o să lăsăm link, unde putem să-l vedem oare? Trebuie să lăsăm link. O să lăsăm link la filmul ăsta jos în descriere, lăsăm link și la studiul de pe MIT, lăsăm link și la materialul cu Dragoș înregistrarea de la evenimentul Bun Bine. Dragoș, mulțumesc mult pentru prezență. și mulțumesc ție că ai rămas până acum. Dacă ai întrebări în prevința aia, îi scrie-ne jos în comentarii. Dacă ai întrebări pentru următorul podcast pe care probabil că o să-l avem la anul cu Dragoș, scrie-ne asta jos în comentarii. Dacă ai observat tu orice modificare în modul tău de a gândi sau în puterea ta de a procesa idei și informații după ce ai început să folosești CGPT sau Gemini sau orice alt motor din acesta linguistic, scrie-mi povestea ta jos în comentarii. Sunt foarte curios să o citesc. Mulțumesc UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și sprijină toate aceste unghiuri din care privim, practic, sănătatea noastră. Mulțumesc pentru atenție! Ceau! Pe curând!