Ce mai face COPILUL TĂU INTERIOR?

Este un sine neautentic. Este o masca. Este personaj. Adasi aminte de momentele in care ai fost plin de viata. Asa cum se intampla desea cand raspundem la ce mai faci cu superficialul bine. Fii barbat, baietii mari nu plang. Fii fata cu minte. Dar nu te simti asa. Nu mai fii asa. Esti asa de prost. Hei, acest material nu este pentru tine. Este pentru copilul tau interior. Si da, fiecare dintre noi avem acest copil interior chiar daca majoritatea il neglijam. Așa că lasă-l pe acest copil interior să asculte acest mesaj. Copilul tău interior este această stare de bine, de bucurie. Este acel sine care este jucăuș, care este energic, care este sincer, care este puternic în adevăratul sens al cuvântului, care se bucură de micile plăceri ale vieții și care simte că trăiește. Doar că acest copil interior, într-o majoritate covorșitoare, este înăbușit de cele mai multe ori de adulții care ne cresc și care, fără să-și dorească asta, fără să vrea asta neapărat, ne transmit niște traume pe care și ei le învață de la părinții lor și tot așa. Și atenție! Traumele astea nu trebuie să fie neapărat evidente. Bineînțeles, putem vorbi despre traume de abuz sexual sau abuz fizic, emoțional, Dar chiar și anumite lucruri mici, cum ar fi neglijarea unui copil, nevalidarea emoțiilor lui, faptul că îi spui să-ți fie rușine de anumite lucruri, faptul că nu-l lași să-și exprime emoțiile dacă ele sunt negative, îl fac pe acel copil în primul rând să-i fie rușine, o să vorbim imediat și despre rușine, și îl fac să se închidă, îl fac să creadă că acel copil interior, acel sine adevărat nu este adecvat, este incomplet. Poate îl fac să se simte că este rău și atunci tu îți înnăbuși acel sine interior și vii în lume cu o mască pentru că ceea ce-ți dorești este să fii pe placul altor oameni, te întreb ce cred alți oameni despre tine și dacă te regăsești în aceste lucruri pentru că eu mă regăsesc, Cu desăvârșire în aceste lucruri, te rog să rămâi până la capăt. Ceea ce ți-am descris aici, este descris în această carte, este scrisă de Charles Whitfield și se numește Eliberarea cupilului interior. Cartea o ascult pe Voxa. Voxa sprijină acest material și vreau să zic că am ajuns să mi-aleg cărțile pe Voxa atât de șmecher încât după primul capitol ascultat, eu fug la librărie, îmi cumpăr cartea și ceea ce fac este să ascult cartea pe Voxa în timp ce o urmăresc cu creionul și subliniez pasajele care mă interesează. În felul ăsta reușesc să parcurg mult mai rapid prin această carte și să integrez informațiile din carte mult mai bine. Spre exemplu, cartea asta are 200 de pagini, este povestită sau înărată, să zicem, în 8 ore pe vox-a. Sunt 8 ore pe vox-a, eu pot s-o pun pe 2X viteză și, efectiv, în 2 zile, câte 2-3 ore pe zi, am terminat această carte. Dar hai să vorbim mai multe despre copilul interior și vreau să-ți citesc doar câteva pasaje ca să-ți fie un pic de poftă și vreau să văd dacă tu te recunoști în ceea ce înseamnă copil interior, sine adevărat sau sine fals. Și la capitolul 3 spune așa, fiecare dintre noi are un copil interior, oricât ar părea acesta de distanțat, evaziv sau chiar înstrăinat, din păcate. Copilul interior este acea parte din noi plină de viață și de energie, creativă și împlinită. El reprezinta sinele nostru adevarat? Cine suntem noi in realitate? E denumit sine adevarat de multi psihologi, unii medici si educatori, atat in domeniul terapiei, alcolismului si cel al familiei, cat si din afara acestora, ii spun tot copilul interior. Acum, sinele nostru real, copilul nostru interior este spontan, este expansiv, plin de iubire, dornic sa daroiasca si sa comunice. El ne accepta pe noi in sine si pe ceilalti. Simte orice, indiferent daca este vorba despre emotiile placute sau neplacute. Atentie, daca iti dai seama ca de multe ori respinge emotiile neplacute, pentru ca nu vrei sa le simti, pentru ca copilul tau interior nu vrea sa le simta. In plus, exprima aceste emotii. Sinele nostru real ne accepta sentimentele fara a le judeca sau a se teme de ele si le permite sa existe ca un mod valid de a evalua si aprecia evenimentele din viata. Sinele nostru în interior este ancorat și-a confiat în diferența între sine real și sine fals. Sinele real este autentic, adevărat, sincer, spontan, expansiv, generos, se acceptă pe sine și acceptă pe ceilalți, manifestă compasiune, iubește necondiționat, simte emoțiile, inclusiv furia spontană și îndreptățită din momentul prezent. Este asertiv, este intuitiv, are capacitatea de a fi ca un copil, simte nevoia sa se joace, este vulnerabil, puternic in adevaratul sens al cuvantului, increzator, ii place sa fie hranit, se abandoneaza inganduitor cu sine, deschis catre inconstient, isi aminteste unitatea noastra si este liber sa evolueze. Pe de altă parte, sinele fals este un sine neautentic, este o mască, este sine codependent, este personaj. Dacă joci rolul unui personaj, e posibil ca sinele fals să fie cel care stă la putere. Este nesincer, prefăcut, floace planuri și evoluează greu. Este încordat, temător, reținut, invidios, critic, idealizat, perfecționist, orientat spre alții, iubește, condiționat, își neagă sau își ascunde trăirile, inclusiv furia de lungă durată. Este agresiv, rațional, logic, are scenarii părinte, adult, exagerate, evită joaca și distracția, se preface întotdeauna că e puternic. Este neîncrezător, afișează o superioritate morală, deci el moral este mereu superior a altora. Și tinde să acționeze în mod inconștient, repetând adesa tipare dureroase. Acum, ca și diferență între cele două, când suntem sinele nostru real sau acționăm de la nivelul lui, ne simțim plini de viață. Adu-ți aminte de momentele în care ai fost plini de viață. Atunci, tu aveai practic, erai pus pe modul copil interior sau sine real. Chiar dacă experimentăm durere, tristețe, vinovăție sau furie, ne simțim vii cu adevărat sau simțim bucurie sub formă a mulțumirii, a fericirii, a inspirației sau chiar a extazului. În ansamblu avem tendința să ne simțim prezenți și compleți. Pe de altă parte, există o parte a noastră care în general se simte ne la locul ei, este tensionată sau neautentică și aceea este sinele nostru fals. Sinele nostru fals este o mască, e inhibat, încordat și temător. Este eul nostru egocentric și superegoul, care face planuri și muncește în mod constant, mereu egoist și reținut. Este invidios, critic, idealizat și perfecționist. Învinuiește și umilește alții. Și asta mi se pare interesant, pentru că înstrăinat de sinele real, sinele nostru fals este orientat asupra celor din jur. Se concentrează pe ce crede că vor alții de la el. Este supraconformist. Și își ascunde și neagă trăirile. Și fii atent, vreau să văd dacă te regăsești în acest pasaj. Pentru că chiar și în aceste condiții e posibil să fabrici emoții false, așa cum se întâmplă adesea când răspundem la ce mai faci, cu superficialul bine. Când cineva te întreabă ce mai faci și tu răspunzi imediat bine, poate să fie pentru că nu vrei să vorbești cu persoana respectivă și nu vrei să dezvolți. Dar de cele mai multe ori este pentru că fie nu știi cum te simți și răspunsul e simplu bine, fie ți-e mai ușor să ascunzi cum te simți. Nu poți să zici, băi, uite, sunt un pic deprimat sau am o problemă acum, băi, nu mă simt foarte bine astăzi, nu. Ți-e cumva rușine și vrei să ascunzi acele sentimente și atunci masca ta răspunde prima și zice, a, mă simt bine. Si in cea mai mare parte a timpului, cand jucam rolul sinelui fals, ne simtim incomod, amurtiti, goi pe dinauntru sau intr-o stare artificiala ori tensionata. Nu ne simtim autentici, completi, intregi sau echilibrati. In mod paradoxal, adeseori ni se pare ca acest sine fals este starea noastra naturala, modul in care ar trebui sa fim si asta e misto. Ne obisnuim atat de mult sa fim sinele nostru fals, incat sinele nostru real se simte vinovat, ca si cum ar fi ceva in neregula. Ca si cum n-ar trebui sa ne simtim vii, Si autentici. Simplul gand de a schimba acest lucru ni se pare infricosator. Este din nou o senzatie pe care eu o intalnesc uneori la mine cand ma simt bine, ma simt vioi, ma simt jucaus, dar simt cumva ca acest mod de a trai viata nu este tocmai corect. Simt ca ma simt vinovat sa ma simt asa. Tocmai pentru că masca sau sinele fals vine din spate și îmi spune că, hei, ești într-un mod spericulos. Când te-ai făcut așa, când te-ai jucat așa sau când te-ai exprimat atât de liber în copilărie, ai suferit pentru că ai fost criticat și ți s-a explicat că nu ești adecvat. Și atunci ai această discrepanță între cum ai dori să fii, și cum simți de fapt că este safe să fii. Și cartea asta explică undeva spre final și cum să rezolvi această problemă, pentru că îți aduce destul de multe soluții care sunt aplicabile și care sunt cumva fără costuri. Dacă nu include un psiholog sau un grup de terapie, aceste Soluții sunt fără costuri sau sunt la costul 4 ore sau 8 ore de citit o carte sau de ascultat cartea asta pe Voxa. Și vreau să mai văd despre rușine, pentru că și asta mi se pare extrem de interesant. Pentru că în ziua de astăzi trăim cumva într-o lume în care ni s-a spus și deja știm că să spui să-ți fie rușine este un lucru negativ și rău, dar pe de altă parte ni se explică că sentimentul de rușine este rău și n-ar trebui să-l simțim. Și ce înțelegem din cartea asta este că rușinea este un sentiment absolut normal uman. Diferența este însă cum ne raportăm la acea rușine, în funcție de cine este la putere, sinele adevărat sau sinele fals sau, mai bine zis, dacă copilul tău interior este sănătos. Și cartea zice așa că rușinea este sentimentul incomod sau dureros pe care îl trăim când ne dăm seama că o parte a noastră e defectă, rea, incompletă, stricată, falsă sau inadecvată. Spre deosebire de vinovoție când ne simțim prost fiindcă am făcut ceva greșit, Simțim rușine fiindcă este ceva în neregulă cu noi. Trebuie să nu confundăm în primul rând statarea de vinovoție față de cineva pentru ceva ce am făcut. Din nou, un sentiment care poate să fie sănătos și care te poate duce la a repara acel lucru greșit pe care l-ai făcut. Să nu-l confundăm cu rușinea. Da? Rușinea înseamnă că ceva este în neregulă cu noi. Și fii atent acest pasaj care mi se pare excepțional. Toți simțim rușine. E o emotie umană universală. Însă dacă nu ne ocupăm și nu ne detașăm de ea, rușinea tinde să se acumuleze și să se împăvăreze din ce în ce mai mult până când devenim victimele acelei rușini. Și e posibil chiar să-ți cam umflezi rușinea sub formă a unei alte emoții sau acțiuni, după care să o proiectezi asupra altor persoane. Și fii atent, aceste emoții care sunt de fapt Proiectarea rușinii pe alte persoane atunci când tu, pentru că ești victima acestui sine fals, nu știi să vorbești despre propria rușine. Aceste emoții pe care le poți proiecta pe alții, care sunt de fapt o rușină răbufnită, sunt așa furie, resentimente, manie, învinovățire, dispreț, atac, control, perfecționism, neglijarea sau retragere, abandon, dezamăgire, comportament compulsiv. Și practic, astea sunt niște mecanisme de apărare atunci când noi nu știm să ne exprimăm rușinea. Și hai să vedem de unde vine rușinea. Rușinea pare să aibă la origine interpretarea pe care o dăm mesajelor negative, afirmațiilor negative, convingerilor și regulilor pe care le auzim în copilărie. Acestea provin de la parintii noștri, de la alte persoane parentale și persoane cu autoritate. Auzim în mod repetat mesaje precum să-ți fie rușinești rău sau nu ești destul de bun. Însă aceste reguli negative ne sunt adesea impuse într-un mod inconsequent, după cum am menționat în capitolul anterior. Rezultatul, lipsa de încredere în cei care impun aceste reguli și persoanele cu autoritate plus sentimentul de frică, vinovăție și mai multă rușine. Deci, rușinea vine atunci când ceea ce îți impune cineva autoritar, un părinte sau o persoană care te crește și îți impune niște reguli care nu sunt în concordanță cu ceea ce simți tu, care faultează copilul tău interior, asta te face să-ți fie rușine, să-ți fie rușine de ce simți și de cine ești și să creeze acea mască care de fapt este un mecanism de protecție. Atenție! Sinele acela fals, masca nu este ceva rau, este modul ingenios prin care corpul tau se apara. Tu te aperi in a-ti fi greu, tu te aperi in a suferi prin acea masca. Masca este un scut. Problema este că la un moment dat cărăm acel scut cu noi toată viața și acel scut ne face imposibil să trăim bucuria vieții. Dacă ai un scut greu după tine, ți-e greu să alergi prin iarbă cu tălpile goale și să te bucuri de aerul curat din jur. Ți-e greu, pentru că ai acel scut greu care te îngreunează. Când ajungi într-o pășune, îți dai seama că nu are sens să mai ții acel scut, da? Nu mai suntem în epoca de piatră, nu mai aruncăm cu surițe în noi, nu mai aruncăm cu pietre în noi, nu avem de ce să ținem acel scut și practic, cartea asta Asta face te invata sa scapi de acel scut, acea masca a sinelui fals pentru a simti din nou bucurie. Si fii atent la aceste reguli si cu asta o sa inchei regulile si mesajele negative transmise frecvent de familii problematice care duc la acest sentiment de rusine reprimata. Si din nou revin la ideea ca rusinea Este un sentiment absolut normal uman, este absolut normal sa il simti, dar este sanatos sa vorbesti despre el cu terapeutul tau, cu un prieten, sa vorbesti despre acea rusina, sa o integrezi pana o vindeci, insa de cele mai multe ori persoanele care poarta masca de regula o sa spuna nu, eu nu simt nicio rusina. Dar, de fapt, rușinea e atât de dureroasă și atât de reprimată din copilărie, încât acele persoane ajung, practic, în timp să nu simtă rușinea, dar rușinea aia să-i controleze. Și uite regulile impuse greșit în copilărie care pot duce la rușine. Reguli negative. Nu ți-ai exprimat emoțiile. Nu te-ai înfuriat, da? Când vezi un copil că e furios, zici, ei, nu mai fi furios! Ce-i cu tine? Da? O regulă negativă. care poate în timp să ducă la această creare a unei măști. Nu te supăra, nu plânge, nu fă ce spun eu, nu ce fac eu, fii bun, cu minte, perfect. Evita conflictele, nu te certa cu colegii. Nu gândi, nu vorbi, învață bine la școală în orice condiții. Asta e foarte interesant. E ca și cum de multe ori auzim, băi, du-te și învață bine la școală, dar nu ți se dă un motiv pentru care înveți. la școală, o materie care nu-ți place. Poate că profesorul nu este capabil să-ți predea sau să-ți explice ce câștigi din învățarea acelei materii și tu nu vezi sensul în a învăța acea materie. Când ți se spune, învață la școală, ia note bune, indiferent de situația în care tu înveți, tu începi să disociezi ceea ce simți cu ceea ce ți se împune și asta e o regulă negativă. Nu pune întrebări, nu străda familia, trebuie să fii văzut, nu auzit, nu comenta, nu mă contrazice, să faci impresie bună, eu întotdeauna am dreptate, păstrează întotdeauna controlul și așa mai departe. Mesajele negative care ne duc la a simți rușine sunt, fii bărbat, băieții mari nu plâng, fii fată cu minte, dar nu te simți așa, nu mai fii așa, ești așa de prost, tu ești de vină, ne ești dator, sigur că te iubim, eu mă sacrific pentru tine și așa mai departe. Și promit, ultimul pasaj, în secret vrem să-i simțim toată și vivacitatea și creativitatea acelui copil interior. Fiind reprimat atâta vreme, blocat într-o dilemă apropiere-evitare, singura cale de a ieși este o formă anume de comportament compulsiv care a funcționat pentru noi în trecut, chiar dacă e posibil să ne ofere doar o imagine fugara sinelui nostru adevărat. Aceste acțiuni compulsive fac parte dintr-un spectru larg de comportamente, de la consum excesiv de alcool sau alte droguri, la relații intense și de scurtă durată, sau încercarea de a controla pe altcineva. Pentru că simțim atât de mult nevoia de a Scoate la nivel acel copil interior bucuros, dar pentru că el poartă acele multe scuturi, de multe ori recurgem la a consuma droguri, alcool sau a intra în relații, cum spun aici, intense și de scurtă durată, dar pentru a simți un pic acea bucurie pe care o trăiam cu toții când eram copii, până se ni se pună aceste scuturi. În final, autorul dă și foarte multe soluții pe care le putem îngloba în activitatea noastră, zilnică, pentru a scoate la iveal acest copil interior. Și dacă totuși o să alegi să nu treci prin această carte sau să nu o asculți pe voxea, îți spun doar câteva. În primul rând vorbește despre autocunoaștere, cum ar fi să poți să scrii viața cronologic într-un jurnal, să poți să descrii tot ce s-a întâmplat în viața ta. efectiv terapeutic pentru ca tu iti aduci aminte de lucrurile care s-au intamplat, le constientizezi si poti sa le reintegrezi intr-un mod sanatos in cine esti tu si asta te ajuta pe tine sa fii reintegrat. Integrarea fiind vindecara creierului si a sinelui. Un alt element despre care vorbește este spiritualitatea și atenție, nu vorbește neapărat despre o credință într-un Dumnezeu sau într-o credință religioasă, ci orice altă formă de conexiune cu Universul și cu lucrurile din Univers care te integrează pe tine în acel Univers. Înțelegi că sunteți una și aceiași. Și asta din nou pare să fie o formă reală de a scoate copilul interior la lumină și de a da scuturile jos. Asta este cartea, o recomand absolut oricui. Este o operă emblematică în literatura de psihologie și repet, o puteți asculta pe Voxa, are 8 ore, o puteți da la 2x speed, pur și simplu îți faci cont. Cartea asta, din nou, cred că fiecare carte pe care o citesc o recomand oricui și mi-aș dori ca oricine să o citească, dar n-am avut sentimentul ăsta mai puternic la nicio altă carte decât la această carte. Cred că fiecare din noi are anumite traume invizibile în spate, în trecut, care ne țin aceste scuturi, cu care ne apărăm de lucruri neexistente, de lucruri greșite și aceste scuturi ne îngreunează viața. Cartea asta este fix despre aceste scuturi și despre cum putem să le vedem și pur și simplu să le aruncăm, să ne zicem, hei, n-am nevoie de aceste scuturi, Vreau să fiu din nou copilul meu interior. Vreau să-l cresc, să-l iubesc, să-l recunosc, să-mi dau seama că există acolo și să încep cumva să zicem reducarea lui într-un mod sănătos. Mulțumesc VOXA că susțin acest material și mulțumesc vouă că ați rămas până la capăt la acest material foarte lung. Ceau!