Cei 3 piloni pentru MINTE SĂNĂTOASĂ | Bun Bine | cu psihoterapeutul Raluca Anton

De ce avem această problemă cu sănătatea mentală?

Lumea asta e o junglă de multe ori. Marea majoritate dintre noi ne plimbăm prin ea neechipați, corespunzători.

Despre aceste lucruri o să vorbim cu Raluca Antonu.

Mă bucur să fiu aici.

Vorbim despre sănătatea mentală.

Eu cred mult în asta că e un singur sistem, nu sunt sisteme diferite, ăsta cu emoțiile și cu corpul. E același sistem, cu elemente diferite ale lui și invitația aici este să avem grijă de ambele, nu doar de unul. Dacă investim în calitatea relațiilor noastre, ajungem să trăim cu până la 8 ani mai mult? Studiile ne arată că undeva, tot așa în ultimii 15-20 de ani, s-a triplat numărul persoanelor care raportează ansietate. Degeaba stăm să vorbim despre dezvoltare emoțională, despre relații sănătoase, dacă nu facem nimic în legătură cu asta. Simplu fapt că ne gândim e aproape degeaba.

Cum împăcăm cele două?

Stai și trăiește fiecare experiență. Noi nu mai știm să facem asta acum.

Ai zis de trecut. Cum se face acest exercițiu?

Dacă înțelegi ce s-a întâmplat, 50% din poveste e ca rezolvat.

Ne ajută să le scriem pe o faie? Cum putem să le descoperim?

Știi care e cel mai important lucru când vine vorba de relații? Să găsești un om bun. Încă e pe linie, încă. Și mi se pare fascinant că de fapt despre asta este vorba.

Când vorbim despre sănătate mintală, cred că ne putem gândi la două elemente. Minte, probabil că o să le definim un pic mai corect cu expertii noștri de astăzi, dar vorbim despre minte, da, ceea care ne dă gânduri sau gândurile care pot să controleze ceea ce simțim, gândurile care pot fi dezordonate și un psihoterapeut te poate ajuta să le organizezi. Și vorbim despre creier. E un organ care poate fi cercetat fix ca un organ. Cum ai cerceta ficatul, de exemplu, așa poți să cercetezi creierul, să vezi cum împușcă el cu semnale electrice peste tot, când se activează, ce îl activează, ce-i face bine, ce nu-i face bine. Și despre asta o să vorbim cu Dragoș Cârneci, neurocercetător, la a doua conferință. Am uitat să zic ceva, îmi pare rău pentru vocea mea. Asta e tot ce s-a putut face. Adică mai mult, mai mult nu s-a reușit. Am avut o viroză acum câteva săptămâni care s-a transformat în această brăgușală. Am luat toate pastirelele posibile. Deci da, asta e tot ce s-a putut, dar na, îi dăm înainte așa. Slavă Domnului că nu prea mă pricep la subiectele astea și o să vorbească invitații noștri mai mult astăzi. Deci, primul sponsor sunt cei de la Unicredit Bank care ne inspira cu acest curaj cu care au venit la noi de la primul eveniment și au fost aici alături de noi să susțină ceea ce vedeți aici. Și al doilea sponsor principal este rețeaua de sănătate Regina Maria pentru care a fi sănătos înseamnă și a avea un suflet sănătos. Și înseamnă să ai puterea să înveți să vorbești despre emoții care în final te fac mai puternic decât ai fi crezut vreodată că poți fi. Când vorbim despre sănătatea mentală, lucrurile sunt cât se poate de clare. Adică dacă te uiți pe cifre, pe numere, pe statistică, vezi că în fiecare an oamenii care suferă de ansietate, care suferă de depresie și de alte tulburări mintale, acest număr crește mult prea rapid decât am putea să facem ceva să rezolvăm această creștere. Adică numărul crește alarmant de mult. Pe de altă parte, când vorbim despre orice fel de sănătate, fie amintală, fie corporală, când te gândești la sănătate, te gândești că în primul rând vrei să, sau trebuie să te îmbolnăvești. Cel puțin la spital nu prea te duci când ești sănătos. Dacă te duci la spital sau când ieși la spital și te sună cineva și zice, a, sunt la spital, lumea te întreabă, aoleu, ce-ai pățit? Ceea ce ar trebui să se schimbe și în sănătatea asta fizică, pentru că Când vorbim de sănătate, vorbim și despre rezolvarea problemei, dar vorbim și despre optimizare. Ce poți să faci tu cu sănătatea ta astfel încât să nu dezvolți problema de la început? Și când vorbim despre sănătatea mentală, lucrurile sunt câte se poate de simplu de înțeles. Am fost născuți, am fost făcuți de fapt, noi, genetic, biologic, să trăim într-un complet alt mediu. Mediul acela era cel care ne ținea sănătatea mentală în frâu, ne ținea sănătoși. Mediul acesta s-a schimbat în ziua de astăzi. Despre aceste lucruri o să vorbim cu Raluca Anton. Raluca este doctor în psihologie, autor, psihoterapeut principal specializat în psihoterapii cognitiv-comportamentale, cu o experiență de peste 16 ani în lucruri cu oamenii, Prin proiectele media și online pe care le-a susținut de-a lungul anilor, Raluca a promovat psihologia validată, științific, în rândul publicului larg. Raluca, mă bucur atât de tare că ai venit alături de noi astăzi.

Mă bucur să fiu aici.

Vorbim despre sănătate mentală și înainte de a ajunge la acele instrumente, pentru că ediția aceasta de astăzi, mai mult decât oricare alta, o să fie despre instrumente foarte clare și foarte precise pe care le putem implementa în viața noastră, ce vă recomand? și aveți aceste agende pe scaune, puteți să vă notați în acele agende lucrurile pe care vă propuneți să le faceți și vă rog foarte mult, în pauză o să verific. Vă verific telefoanele pentru că vă rog să vă notați o dată în calendar în care vă promiteți să vă întoarceți la această agenda. și să vă uitați la ce v-ați notați și să vă faceți un plan de a implementa acel program. De ce avem această problemă cu sănătatea mentală? Pentru că nu mai vorbim doar despre... adică nu vorbim despre optimizare, vorbim despre afecțiuni care vin ca un tsunami peste noi.

Cred că sunt două lucruri la care ar merita să ne uităm aici. Pe de o parte, faptul că se vorbește atât de mult despre emoții, despre dificultățile emoționale pe care le avem. Cred că de multe ori nu știm exact dacă rezultatele pe care le avem în studii le avem pentru că, într-adevăr, crește numărul oamenilor care sufer de astfel de patologii sau pentru că crește disponibilitatea lor de a vorbi despre asta. Cred că și ăsta este un efect la care ar merita să ne uităm. Iar apoi crește și pentru că lucrurile pe care trebuie să le gestionăm în timpurile noastre sunt foarte diverse. Comparativ cu un urmă cu 20-30 de ani, lucrurile se întâmplă într-un ritm extrem de alert și, într-adevăr, cred că mintea noastră și corpul nostru nu au apucat să se adapteze tuturor lucrurilor pe care am reușit să le dezvoltăm în ultima perioadă. Și atunci sunt aceste două variabile importante, inclusiv în ansietate, de exemplu, E foarte interesant de văzut că numărul persoanelor care raportează ansietate a crescut extrem de mult în ultima perioadă, dar a scăzut vârsta la care apare primul spike de ansietate. De exemplu, dacă în urmă cu 20 de ani vârsta era undeva pe la 27 de ani, spune primul atac de panică sau primul moment de ansietate mai intensă, acum se pare că primul spike ar fi pe la 17 ani. Deci, practic, în 20 de ani s-a scăzut vârsta la care apare primul moment de ansietate intensă cu 10 ani.

Și aici nu cred că putem vorbi de o eroare de raportare.

Aici nu cred că e o eroare de raportare, nici dincolo nu știm dacă e o eroare de raportare. Acum, într-adevăr, mediul este hipercomplex și mai ales când vine vorba de anxietate. Dacă mi-amintez bine, studiile ne arată că undeva, tot așa în ultimii 15-20 de ani, s-a triplat numărul persoanelor care raportează anxietate. Ok, o parte din oamenii ăștia probabil că vin și raportează ansietate pentru că își dau seama că ceea ce simt este asta. Dar, pe de altă parte, cel mai probabil mediul acesta hipercomplex, și noi avem o capacitate totuși limitată de procesare, ne duce la a simți astfel de emoții intense pentru că nu reușim să facem față întru totul lucrurilor pe care noi le-am creat.

Știi, vreau să te întreabă. Sunt și oameni care trăiesc cu depresie sau cu anxietate, dar li se pare că e ceva normal, că așa e viața. Viața e menită să fie grea. Am impresia că sunt cauze externe care ne predispun la această depresie, că locul de muncă, că partenerul nepotrivit, că e o problemă exterioară care dacă o să dispare ea, eu o să mă simt bine. Și poate și că acești oameni realizează la un moment dat că stai un pic, trăiesc cu o problemă de sănătate mentală și pot să o rezolv. Și atunci apar statistic oameni noi care înțeleg că au o problemă pe care nu o raportau până atunci, pentru că li se părea normală. Asta e posibil să se întâmple. Crezi însă că vorbitul despre anxietate, depresie, sentimentele noastre, traume de exemplu, poate să predispună anumite persoane să exagereze propriile sale sentimente? Aud de multe ori această acuză, în special de la oameni care sunt poate un pic mai în vârstă și care zic, hai Domnule, pe vremea noastră n-a existat așa ceva și neexistând așa ceva, lumea nu putea să zică, stai un pic, am depresie. Nu, nu există așa ceva.

Acum, pe curba lui Gauss poate exista orice. Când ne plimbăm dintr-un capăt în altul al spectrului, putem descoperi tot felul de moduri de a reacționa când vine vorba de emoțiile noastre. Studiile ne spun că 95% dintre oameni suferă cel puțin o dată în viață de un episod ansios sau de emoționalitate negativă care face parte din simptomatologia depresivă. Și e firesc să fie așa, pentru că trecem prin pierdere ale oamenilor apropiați, trecem prin pierdere ale locurilor de muncă, schimbări care sunt naturale.

Acum aș zice că mai mult de.

95%, dar științific trebuie să păstrăm pragul. Într-adevăr, ceea ce vedem mai ales cu social media, chiar ieri citeam un articol despre asta, vulnerabilizarea prinde foarte bine. Și să-i vezi pe alți oameni că sufere este ceva ce de multe ori a fost folosit înspre bunăstarea proprie. Că vecinii este rău, lasă că nouă ne este mai bine. Tot timpul găsim astfel de externalizări. Eu de multe ori spun că avem această abilitate de a externaliza serviciile sănătății noastre emoționale. Dacă altora le este rău, înseamnă că nouă ne-i mai bine. Dacă alții fac ceva, apropo de ce ai spus tu, înseamnă că asta ne va vindeca și ne va ajuta. Și cred că avem această predispoziție de a căuta astfel de contexte unde oamenii se vulnerabilizează. Am și găsit așa denumirea asta în studii pe care le-am citit și se numește pornografie emoțională. Adică te dezbraci întru totul, te expui întru totul cu suferințele tale și discuția era asta. Cât de sănătos este ca oamenii unu să facă asta și apoi ca oamenii să fie expuși la acest lucru. Și, într-adevăr, asta atrage. Avem o disponibilitate foarte mare să vorbim despre emoții comparativ cu anii trecuți. Sigur că noi suntem aici într-o bulă, noi cei care facem asta. Dar și aici cred că e important să învățăm să ne reglăm dozajul, pentru că și asta poate fi în detrimentul sănătății noastre emoționale, adică să te expui constant informațiilor ăstora. A fost atât de interesant să văd. Am făcut un experiment pe contul meu de Instagram. Acum știți că dacă vă uitați la aceleași lucruri, feed-ul vă oferă aceleași informații. Și m-am uitat o bună bucată de vreme la influencers din aceștia internaționali în sănătate mentală și constant primeam astfel de informații și am avut chestia asta de zi, om, dar nu se mai termină odată? Ce-i cu povestea? Adică totul este o suferință, totul este o traumă. Numai despre asta vorbim. După care am zis să încerc să fac lucrurile diferit. Și am început să mă uit la conturi cu oameni care grădinăresc. Că mie îmi place asta cu să grădinăresc. Și m-am uitat la oameni și acum îmi apar în feed flori, grădini, bunăstare. Și a fost atât de interesant să mă observ pe mine în acest proces. Am făcut conștient exercițiul acesta. Și mi-am dat seama că pentru mine expunerea constantă la astfel de informații pe mine m-a ajutat o vreme, dar de la un prag încolo a început să-mi creeze disconfort. pentru că a fost o expunere repetată la suferință, de fapt, și la informații care aveau conținut de suferință. Și a putea să schimbe asta, de fapt, să-ți oferă ceea ce mintea noastră are nevoie, să penduleze între suferință și bunăstare. Pentru că noi asta nu reușim să facem de multe ori. Rămânem prinși în suferință și nu știm cum să ieșim de acolo. Nu știm care sunt resursele, abilitățile pe care putem să ni le dezvoltăm pentru a nu rămâne blocați, a nu rămâne captive acolo. Și mintea oamenă este fascinantă, e atât de creativă, poate să ne ofere conținut nesfârșit. Îmi vine vorba de propria ființă sau de ceilalți.

Și într-adevăr, probabil că expunându-ne foarte mult la a vorbi despre emoțiile noastre sau despre suferință, inclusiv mă gândesc la faptul că poți profita, și ai spus asta, poți profita tu, fără să-ți dai seama de bunătatea altor oameni, expunându-ți prea multe emoțiile și suferința, pentru că noi suntem înzestrați în a recunoaște suferința pe fețele altor oameni. Noi când vedem că cineva suferă, noi putem să recunoaștem a ce-l face suferind și i-o oferim un ceai, îl întrebăm dacă este bine, dacă este o persoană din adorajul nostru sau cineva apropiat, îl menajăm, îi spunem, hai lasă, nu faci tu asta că fac eu pentru tine și așa mai departe. Și probabil că e posibil să speculăm la un moment dat și fără să ne dăm seama să căutăm aceste avantaje sociale, să zicem, Dar e foarte bine ce ai spus tu, să reușim totuși să pendulăm să gustăm și din rău, să gustăm și din bine și să trecem dintr-o fază în altă. Și cred că și algoritmul social media o să rezolve treaba asta la un moment dat. Pentru că, într-adevăr, te uiți la ceva și îți apar după aceea obsesiv informații doar din acea sferă. Și eu, de multe ori, mai am multe conturi de Instagram goale pe care le schimb doar ca să văd ce se întâmplă în lume. conturi pe care nu caut nimic si ma duc in alte bucle din acelea, dar si acolo sunt numai bucle. Adica am un cont la care m-am uitat la doua dezastre si acum mi arata doar dezastre daca ma uit la acel cont. Mi se pare ca este apocalipsea efectiv, peste tot in lume sunt numai nenorociri. Bun, hai sa vedem atunci ce putem sa facem pentru a ne creste aceasta rezilienta mentala, pentru a fi pregatiti de, sa zic, momentele rele care o sa vina, ele o sa vina inevitabil, si pentru a fi puternic din punct de vedere psihologic.

Aș vrea să mă ancorez în ceva ce ai spus mai devreme și spuneai despre prevenție, de fapt, că noi avem această tendință de a merge la medic în momentul în care ne este rău și ne speriem când cineva spune că are o suferință fizică și la fel se întâmplă și, din punct de vedere emoționat, Începem să ne întrebăm, uai, dar ce s-a întâmplat? Sau, din punct de vedere emoțional, oamenii mai au această tendință de a minimiza emoțiile celorlalți și de a zice, ia-ți să că nu-i așa de rău, știu eu pe cineva care a trecut prin lucruri mai rele sau ne folosim pe noi înșinecem, doar să vezi mie ce mi s-a întâmplat. Și asta, sigur, vine dintr-o zonă de ajutor, dar, de fapt, minimizează suferința. Am ajuns în punctul în care începem să ne permitem Să vorbim despre psihologie și din perspectiva prevenției, nu doar din perspectiva intervenției. Tot ce s-a studiat în psihologie a venit ca o nevoie de a descoperi.

Mecanismele tulburărilor mentale, a bolilor emoționale, la.

Fel ca în medicină. Și atunci, o bună bucată de vreme s-a studiat patologia în psihologie. Și undeva prin anii 80-90, în ferile mai dezvoltate, a început să se studieze și bunăstarea. lucru nou în cercetarea din domeniul psihologiei, deși întrebările aceste au existat tot timpul. Ce este fericirea? Toată lumea o caută de când lumea și pământul. Oameni de știință, Martin Seligman este unul dintre ei. El a dezvoltat zona asta de psihologie pozitivă, care nu este despre a ne trezi dimineața și a ne spune lucruri frumoase despre noi pentru a avea o zi bună. A început să studieze, ok, dar totuși ce-i face pe oameni să fie fericiți? Și el a transformat, de fapt, această fericire pentru a o putea studia într-un concept. El i-a spus bunăstare și acum găsim well-being. Și acest well-being este una dintre industriile care vinde cel mai mult la nivel mondial. Unele studii spun că este a doua industrie din lume ca număr de încasări, ca bani încasați. Deci, practic, asta ce ne arată? O nevoie foarte mare. E nevoie să studiem tot ce înseamnă partea asta de well-being, de bunăstare. Și atunci Seligman a început să studieze asta prin anii 80, început de ani 90, încercând să-și dea seama ce conține conceptul acesta de bunăstare. Și acum vă puteți imagina cât de dificil este, într-un domeniu în care noi lucrăm cu concepte abstracte.

Noi nu vedem tumorul, noi nu vedem.

Cum se vede suferința fizică.

Asta a fost de fapt cel mai.

Dificil în tot ce înseamnă studiul bunăstării, să conceptualizeze ce înseamnă asta, ce înseamnă starea de bine. Și atunci ce-au făcut pentru a studia asta? Cred că e important un pic de istorie și după aia să vedem ce a descoperit. El s-a uitat retrospectiv. Asta a fost primele lui studii. A luat oameni care erau la vârstă adultă târzie și așa, știi că etic așa se spune, vârstă adultă târzie, am aflat și eu recent.

A studiat oameni de vârstă adultă târzie.

Și a întrebat, cu răspuns binar, dacă consideri că ai trăit o viață fericită, în care ai simțit bunăstare. Și ei trebuiau să bifeze da sau nu. Iar apoi cei care au bifat da, au fost luați deoparte și au fost întrebați, ok, dar ce din viața ta te-a făcut să simți bunăstare? Ce lucruri prin care ai trecut de-a lungul timpului te-au ajutat să simți bunăstare? Și atunci, pentru că a fost un număr foarte mare de oameni care au trecut prin acest studiu, deci putem să-l vedem ca fiind valid din punct de vedere științific, Seligman a descoperit trei elemente importante pe care marea majoritate a oamenilor acestora le-au menționat. Practic, aceste trei lucruri, aici vorbim despre trei elemente esențiale la care acești oameni au fost atenți pe parcursul vieții lor. Și foarte interesant, primul dintre ele, și o să vedeți că e intuitiv ce au descoperit ei, este calitatea relațiilor, bunăstarea relațiilor. Seligman a depistat, a demonstrat faptul că oamenii, pentru a simți bunăstare, au fost atenți la relațiile lor, au fost cu grijă înspre relațiile lor. Și apoi a venit un alt cercetător renumit în știința relațiilor, Gottman, care are cel mai mare institut de cercetare la nivel mondial, când vine vorba de relații, și el a spus că nu doar că relațiile ne produc bunăstare, ci se pare că dacă investim în calitatea relațiilor noastre, Ajungem să trăim cu până la 8 ani mai mult decât persoanele care nu investesc în calitatea relațiilor sau care își evaluează relațiile de pe parcursul vieții lor ca fiind disfuncționane. Deci, practic, aceste relații ne ajută atât din punct de vedere emoțional, dar se pare că și din punct de vedere fizic. Și toți cei de la Gottman Institute au demonstrat cât de puternic este impactul sănătății relaționale asupra sistemului imunitar. Ne recuperăm mai repede din boli, intensitatea bolilor este mai scăzută decât în cazul persoanelor care au o calitate relatională scăzută, autopercepută, ei evaluează asta, deci practic nu stăm noi să măsurăm acolo pe un spectru.

Și asta pare să meargă dincolo de grija pe care o are un partener față de tine. Adică și asta contribuie pentru că cineva te îngrijește. Cineva zice, hai du-te la medic, hai du-te la controlul ala de rutina, dar pare ca lucrurile merg dincolo de aceasta ingrijire pe care o primești de la cineva, pur și simplu prin bunăstarea asta emoțională pe care o știi, o simți, o ai, pentru că ai o relație pe care te poți băza. Ai vorbit despre relații, dar cum putem să Cum ne dăm seama că o relație este genul acela de relație care ne crește? Și cum putem să căutăm o astfel de relație și cum să o întreținem? Poftim, trei întrebări.

Doar vreau să verific că e același podcast ăsta și nu vreau să merg în astea direcții. O dată că simți, dacă ești în relația care e potrivită, dar de foarte multe ori, relația în care avem cele mai multe provocări s-ar putea să fie relația potrivită pentru noi, cu toate că este contraintuitiv să spun asta. Pentru că relațiile vin să ne ofere niște lucruri care nouă ne lipsesc din perspectiva sinelui, a identității noastre, însă acele lucruri ne și oferă cele mai mari provocări. Dar asta este o discuție foarte amplă.

Nu-Mi vine vorba de cum ne dăm.

Seama dacă suntem sau nu în relația potrivită, însă ce-aș vrea să subliniez, apropo de ce spuneai mai devreme, calitatea relației nu înseamnă doar că partenerul sau partenera mea mi-o oferă grijă. Și înseamnă și că noi împreună oferim grijă spațiului dintre noi doi. Și suntem cu atenție înspre lucrurile pe care noi le facem în fiecare zi. Și o să-ți dau un exemplu aici. Tot cei de la Gottman Institute au studiat, sigur, care sunt lucrurile pe care oamenii le fac de își percep relația ca fiind una calitativă. Și ei au observat faptul că Există un concept, ei îi spun acestui concept în engleză, bids for connection, adică licitez pentru conexiune. Și ei spun așa, că un element care ajută la calitatea relației noastre este să reușim să mergem înspre partenerul sau partenera noastră atunci când el sau ea licitează pentru conexiune. Și dau un exemplu. Sunt în bucătărie, eu spăl vasele, și mă uit înspre... e foarte concentrat acolo să spăl eu vasele și vine partenerul meu și zice, uite, vezi ce frumos am tuns gazonul. Acest, ce frumos am tuns gazonul, este o licitație pentru conexiune. E a bid for connection. Și aici eu am două variante. Pot să continui să spăl vasele și să zic, aha, fără să mă uit înspre gazon, sau pot să mă ridic, să-mi ridic privirea, să mă uit și să zic, wow, fii atent ce fain ai tuns gazonul. Diferența între cele două este că a doua variantă îl face să simtă că a câștigat licitația. Adică el a venit și a licitat pentru conexiune și eu i-am oferit înapoi conexiune. Și noi avem foarte multe astfel de momente pe parcursul relației noastre în care, din păcate, fiecare dintre noi licităm pentru conexiune și celălalt nu vine să ne ofere ceva în schimbul acelei licitații. Și ăsta este un element care poate să ne ajute în tot ce înseamnă calitatea relației. Un alt lucru, eu le întreb pe cuplurile cu care lucrez, pentru că oamenii vin și povestesc foarte mult despre cum se ceartă ei, dar o întrebare pe care eu o consider extrem de relevantă este dacă cum vă împăcați. Cum se întâmplă împăcarea? Numai trece de la sine, trec câteva zile și apoi ne reunim în living și ne facem că nimic nu s-a întâmplat? O tură bună de sex? Cum se întâmplă împăcarea? Pentru că studiile ne arată că, de fapt, calitatea relației este extrem de puternic influențată, nu neapărat de ceartă în sine, de cum se ceartă oamenii, ci de cum se împacă ei. Deci calitatea relației depinde și de felul în care noi ne apropiem după o ruptură. Pornim de la premisa că orice relație vine cu rupturi și scopul este să reușim să construim punți. Deci, practic, cum ne dăm seama, dacă noi suntem într-o relație sănătoasă, este prin a verifica dacă fiecare dintre noi construim punți înspre celălalt. Asta este, de fapt, elementul esențial în relație. Să mergem unul înspre altul.

Cred că atât de important să ne concentrăm la noi, nu? Pentru că, ok, tu licitezi, n-ai câștigat licitația. Ce faci, îl critici pe celălalt? Îi zici, hei, vezi că eu licitez aici, ce faci acolo?

Tendința asta este. Dar scopul este să vin să spun, uite, pentru mine ar fi fost foarte important ca tu să fii văzut. Iarba aia. Știu că uneori pentru tine nu-i important.

Și să ne concentrăm eventual să îl ajutăm pe celălalt să câștige licitațiile. Să auzim când e nevoie de apreciere. Ok. Deci relațiile, ai spus, sunt unul din pilonii principali care ne ajută la această reziliență mentală.

Da. Al doilea pilon descoperit în studii, este dezvoltarea personală. Acum, ei au formulat-o altfel. Ei au spus spiritualitate și aici o găsim în două direcții. Pe de o parte, spiritualitatea asta în termen de religiozitate, credința în ceva superior nouă, și de cealaltă parte, componentea de dezvoltare personală. Acum, în ceea ce privește religiozitatea este ceva atât de intim și de personal și de profund, încât cred că aici fiecare își selectează lucrurile în care crede sau entitatea în care crede. Dar dincolo de asta avem dezvoltarea personală, care ne arată ce? Faptul că putem face ceva. Asta e important când vine vorba de studiile astea și de prevenție. Că ne invită a avea niște comportamente specifice. Empsilologie este o regulă de bază. Comportamentul bate cuvântul. Degeaba stăm să vorbim despre dezvoltare emoțională, despre relații sănătoase, dacă nu facem nimic în legătură cu asta. Simplu fapt că ne gândim e aproape degeaba.

E frumos.

Ne antrenează parția ale creierului, dar dacă nu producem comportamente, lucrurile nu se schimbă. Asta e important de văzut aici, că aceste studii ne invită înspre a face lucruri. Când vine vorba de dezvoltare personală, câte opțiuni! Nu avem faptul că suntem aici. Este despre dezvoltare personală, este despre a investi în noi. Și apoi am citit mai în detaliu, o să vă spun, dar ce înseamnă dezvoltarea asta personală? Adică doar să învăț lucruri despre mine ca individ și se referă inclusiv la faptul că mă dezvolt din perspectiva pasiunilor mele, că îmi descopăr pasiunile, că investesc în faptul că merg la film, că merg la un muzeu, că, apropo de ce facem noi în această întâlnire, e un mix de stimuli pentru creierul nostru care ne oferă oportunitatea de a ne dezvolta. Și atunci pare că este un pilon esențial când vine vorba de sănătatea emoțională.

Și oare se referă și la Poate și la ceva transcendental, adică când ne referim la spiritualitate, la un tip de uniune cu Universul, la un fel de a te integra pe tine în acest Univers. Pentru că cumva credința în zona asta se duce, oricare ar fi ea. Și tu mi-ai povestit, de exemplu, de un De un moment, de-al tău, dacă vrei să-mi povestești din nou.

Nu știu ce ti-am povestit.

Mi-ai povestit de acel retreat în care te-ai conectat cumva la prezent, într-o meditație și cumva și aia a fost o tehnică de dezvoltare personală, dar era mult mai transcendentală decât doar a participa la un eveniment și la învăța.

Da. A fost în cadrul unei conferințe la care am participat și cred că se referă și la asta, doar că aș vrea să mai specific ceva aici. Eu cred că ajunge la noi înșine și toată componenta asta de dezvoltare personală din perspectiva meseriei mele, e important să fie privită ca pe niște straturi de ceapă. straturi pe care le dăm la o parte și ajungem tot mai departe și tot mai departe până când ne ajungem pe noi înșine. Nu cred că putem merge direct acolo. Nici nu cred că e sănătos să facem asta și atunci de asta e nevoie de timp pentru a putea conecta cu noi în felul acela. Acest eveniment la care am fost era un curs de respirație. Respirație conștientă se numește. Și practic ce se întâmplă în tot procesul acela a fost pentru prima dată când am făcut asta. Nu am zis niciodată, nu o să mă lași ceva, mai pun eu în astfel de situații. Asta e ce mi-am spus. Și domnul care a ținut evenimentul, un indian, care a studiat facultatea de psihologie în India. Mi-a plăcut foarte mult să descoper că seamănă foarte tare lucrurile pe care le studiază, doar că tehnicile sunt diferite față de cele pe care le folosim noi. Și m-am așezat acolo și știam că trebuie să respir într-un anumit fel și eu îmi spuneam, bine, acum te hiperventilezi. Eu îmi explicam ce mi se întâmplă. După ce te hiperventilezi, nu mai poți să procesezi, nu îți mai dai seama ce ți se întâmplă, începi să amețești. Îmi spuneam eu toate poveștile astea. Și, într-adevăr, în momentul în care am făcut acest exercițiu și am... Practic, mi-am, hai să spunem, la expus, partea asta rațională a mințiii mele nu a mai fost atât de conectată înspre a procesa. Și, într-adevăr, am avut niște senzații foarte profunde în corp. M-am chiar speriat că nu mai revin după povestea respectivă, lucrul clasic când faci tehnici din aceastea de respirație. Și, practic, ce s-a întâmplat acolo, eu am născut-o pe fica mea prematur. avea 28 de săptămâni când am născut-o și totul s-a întâmplat foarte, foarte repede. Și în momentul în care am făcut acest exercițiu, pur și simplu nu mi-a mai simțit corpul. De la gât în jos, eu nu mi-a mai simțit corpul. Nu puteam să-mi simt corpul și mi-am amintit. Prima imagine care mi-a venit în minte în timpul exercițiului a fost cu mine pe masa de operații, gândindu-mă dacă acest copil va trăi sau nu. Eu nici măcar nu știam copiii, aceștia născuți prematur, atât de prematur trăiesc. Și a fost atât de intens, pentru că am început să simt, literalmente, cum mi se mișcă bazinul, cu toate că eu nu mă mișcam, cum mi se mișcă bazinul în timp ce unășteam pe Ana. După ce s-a terminat toată povestea, a durat două ore, toată povestea respectivă. A fost așa foarte intens tot ce am simțit acolo. Dar a fost pentru prima dată când real am simțit că am procesat un eveniment traumatic. Eu, cognitiv, am lucrat mult cu evenimentul acela. Am mers la terapie, mi-am explicat ce am știut să fac mai bine și așa mai departe. Dar somatic, eu nu am procesat niciodată experiența respectivă. Și un astfel de exercițiu cred că te duce foarte profund să simți niște lucruri care aparent par din altă lume. Pare că ai conectat cu ceva ce nu-i palpabil, nu-i din lumea asta. Eu cred că este din lumea noastră, din interiorul minții noastre și cred că există o explicație științifică pe care Dragoș poate să ne-o explice. Ce s-a întâmplat în creierul meu în momentul în care eu m-am hiperventilat și am respirat cum am respirat și cum am putut să ajung să procesez sau să simt niște lucruri foarte profunde la nivelul corpului. Care m-a dus într-o zonă pe care altfel, cu mintea asta care tot timpul gândește, n-aș fi putut să o simt. A trebuit să-mi... opresc o parte din... Cred ca suna dubios cand zic asta cand esti dragoste, aici acum ma si apuc anxietatile ca zic lucruri care nu sunt... Sa-ti opresti o parte din functionare astfel incat sa poti sa ajungi in locul acela ca practica.

Dar totuși ai făcut-o și fix când ai renunțat la partea asta cognitivă, când ai renunțat la a-ți explica anumite mecanisme, probabil că în creier ceva s-a relaxat și ți-a făcut posibil să simți acea rezolvare. Dacă ți-a plăcut acest material, atunci ai șansa să asingi la următorul Branch Bunbine, în care vorbim despre longevitate. Și din punct de vedere medical, cu doamna dr. Roxana Voica, dar și din punct de vedere uman și filosofic, cu Horia Roman Patapievici. secretele unei vieți lungi și pline de sănătate. Vom discuta despre nutriție, despre genetica longevității și cum să încetinim procesul de îmbătrânire, dar și despre cum să trăiești o viață plină la orice decadă. Vino să înveți cum să te bucuri de fiecare etapă a vieții și despre cum poți, în mod real, să adaugi decade sănătoase și plină de bucurie vieții tale. Biletele sunt disponibile chiar acum pe bunbine.ro. Tastează bunbine.ro, dă-i click pe bilete și rezervă-ți locul pe 26 mai, unde ne vom întâlni cu toți, și cu mine, și cu Horia Roman Pataclievici, și cu doamna doctora Oksana Voica, la ultimul brunch bunbine din acest sezon, în care vorbim despre longevitate. Ne vedem pe 26 mai. Știi ce.

Am simțit eu rezolvat? Să stau cu mine în momentul ăla, cumva. Asta a fost fascinant și mi-am amintit de o chestie fascinantă. Mi-am amintit în momentul acela. Parcă mă uitam de sus cumva la mine. Mi-am amintit de faptul că asistenta care m-a însoțit cu anestezia și a stat lângă mine, mă făcea pe cap, nu știu dacă a fost reală povestea asta sau nu mai mi-am imaginat-o atunci, mă făcea pe cap și îmi spunea, în timp ce eu acolo îmi curgeau lacrime, îmi spunea, eu sunt aici cu tine. Și îmi tot repeta chestia asta, eu sunt aici cu tine. Doamne, a fost așa important, că a fost un om acolo cu o voce blândă și o mină care nu era... Speriat. Eu sunt aici cu tine. Până la urmă, pentru mine asta am simțit că e vindecare în momentul acela. Acum, că-i transcendental sau nu, că vine dintr-o altă zonă sau nu, eu cred că vine din felul în care funcționează corpul și mintea. Și când reușim să privim Eu cred mult în asta că e un singur sistem, nu sunt sisteme diferite, ăsta cu emoțiile și cu corpul. E același sistem, cu elemente diferite ale lui și invitația aici este să avem grijă de ambele, nu doar de unul sau doar de celălalt. Și eu cred că asta s-a întâmplat acolo. Și-mi place.

Cum... Cum se leagă primul pilon de care ai vorbit, relația, și practic era o relație pe care o aveai cu acea asistentă care spunea că e aici. Și cu partea asta de spiritualitate sau de dezvoltare personală, oricum am vrea să o privim, ea este acolo. Adică, ceea ce ai simțit tu atunci la cea... Știi cum, nici măcar, cred că la un moment dat greșala este încercarea noastră continuă, analitică de a explica un fenomen. Dar are.

Sens și asta, știi, când găsești explicația pentru un anumit lucru, se creează acel fenomen de predictibilitate. Asta este. Și important pentru componenta emoțională și pentru partea asta psihică, e important să explici, pentru că îți oferă ca o anconă. Am înțeles ce se întâmplă de foarte multe ori. Și în terapie, noi nu știm dacă ce ne spune omul din fața noastră este real. Nu știu dacă ăla e adevărul, dar nici nu mă interesează. Eu în terapie nu caut adevărul, adevărul e pentru o altă meserie. În terapie pe mine mă interesează povestea omului, felul în care își explică ce i s-a întâmplat. Acum sigur că uneori își explică funcțional, alteori disfuncțional ce s-a întâmplat. Și aici e felul în care noi ghidăm întregul demers. Dar povestea este esențială să-ți spui ceea ce ți s-a întâmplat, să-ți oferă explicație și să înțelegi. E 50% din poveste explicată, știi, ca la matematică. Citește enunțul, că dacă-l citești și-l înțelegi, 50% din problemă e ca rezolvată. La fel e și în ceea ce facem noi în terapie. Dacă înțelegi ce s-a întâmplat, 50% din poveste e ca rezolvată. Corect. Și.

Un fenomen explicat, până la urmă, e repetabil. Adică îl poți repeta mult mai reală. Ai vorbit despre acești piloni. Primii doi au fost relațiile și dezvoltarea personală. Da. Și.

Mai avem pe al treilea, pe care îl găsim în literatura de specialitate, sub denumirea asta generativitate. Și o să explic ce înseamnă asta, dar cred că e important să avem așa cuvintele astea pe care să le asociem cu explicația. Generativitatea se referă la mesajele pe care tu le transmiți generațiilor viitoare sau care sunt mesajele care vrei să rămână în spatele tău, în urma ta. Fie că vorbim despre copiii noștri, fie că vorbim despre oamenii cu care noi lucrăm. Însă există aici o variabilă extrem de importantă când vine vorba de aceste mesaje pe care le transmitem. Ele reprezintă, de fapt, sau aceste mesaje se construiesc în jurul valorilor noastre, valorilor centrale. Și avem studii extraordinare în literatura de specialitate, inclusiv Seligman a făcut cercetări în direcția asta, care ne arată că oamenii care își definesc 3-5 valori principale și își ghidează existența, viața în jurul acestor valori, au un nivel mai ridicat de calitate a vieții și evaluează viața ca fiind mult mai bună decât oamenii care nu au acești piloni, aceste elemente esențiale. Poți să-mi.

Dai niște exemple de valori? Uite, o.

Să mă folosesc tot de exemplu cu nașterea Anei. Că numai bine mi-ai ridicat mingea la fileu cu asta. Și am avut în contextul acela dificil, am avut relația, care a fost relația cu asistenta. Am avut conceptul acesta de a sta să mă uit ce mi s-a întâmplat acolo, de a înțelege care-i experiența prin care eu am trecut. Și tot în momentul acela mi-am dat seama de o chestie extraordinară, apropo de degenerativitate. În momentul în care am mers împreună cu Lucian, cu tatăl la noi, să o vedem pentru prima dată, am intrat în... Pentru că inclusiv asta mi se pare știi cât apropo de grijă. Am intrat prima dată în salonul unde erau copiii născuți la termen. În pătuțurile ale alelor. Și după ce treci prin salonul ăla, ți se deschide ușa terapiei intensive. Deci ți se arată cum ar fi fost bine să fie și după aia aveți... Altă poveste asta. Am intrat în salonul de terapie intensivă, unde erau 13 incubatoare. Între astea 13 incubatoare, unul era deschis. Unde era Ana, incubatorul acesta deschis și copilul avea o folie peste, o pungă. Și eu am stat și m-am uitat. Era ireal, nu-mi venea să cred. Nu știu dacă ați văzut, dar era transparentă. Adică îi se vedea peristaltismul gastric, cum se mișcă. Și eu am intrat acolo cu ochii așa căscați, m-am uitat la Lucian și am văzut privirea, uitându-se la ea, și a spus două lucruri. Doamne, cât ești de frumoasă! Și al doilea lucru pe care l-a spus a fost, tu vei fi un om extraordinar de bun. Și în momentul în care, nici nu am mai putut să vorbesc, în momentul în care am auzit asta, mi-a venit în minte o discuție pe care eu am avut-o cu bunicul meu. Noi aveam o tradiție, în fiecare duminică, stăteam pe balansoar și beam cafea împreună. Eu cu bunicul meu am avut o relație deosebită cu el. Care mi-a spus? Eu aveam 20 de ani. Și bunicul meu mi-a zis atunci, Știi care e cel mai important lucru când vine vorba de relații? Să găsești un om bun. Și mi-am dat seama atunci, pentru că e o discuție recurentă pe care am auzit-o, el spunea tot timpul chestia asta cu să fie un om bun. Și el și-a ghidat multe dintre deciziile lui în jurul acestei valori centrale. Ce însemna pentru el să fie un om bun? Însemna să fii atent la nevoile oamenilor din jurul tău. Însemna să ai duminica, momentul în care discuți despre cum a fost săptămâna pentru tine și care e planul pentru săptămâna următoare. Însemna să te sune din când în când să zică ce faci, puiului. Asta însemna să fii un om bun. Și se vedea în comportamentul lui și a transmis mai departe această valoare a omului bun. Și eu am auzit-o la mulți ani distanță, într-un moment atât de intens, când l-am auzit pe Lucian spunând, tu vei fi un om bun. Și mi s-a părut fascinant cum de fapt s-a conectat în timp întreaga poveste. Și asta este generativitatea. să ai elemente centrale, valori, în jurul cărora tu să-ți dezvolți comportamente, că degeaba nu mă le spui oamenii din jurul tău, e important să simtă valoarea respectivă și uite cum buclează în timp aceste valori pe care un om le are și care le transmite cu blândețe oamenilor din jur. N-aveai niciodată să-mi zică, tu trebuie să fii un om bun, fii atentă. Nu mi-a spus asta niciodată. Mi-a arătat ce înseamnă să fiu un om bun. Și acesta este al treilea pilon central când vine vorba de sănătate emoțională. Să îți descoperi aceste valori. care îți ghidează apoi să le transformi în niște comportamente, foarte important, să transformi în ceva cum arată asta, care îți ghidează viața și sunt niște repere. Tu știi tot timpul unde să te-ntorci. Aceste valori reprezintă acasă din interiorul tău. Când pleci și treci prin tot felul de experiențe dificile, tu știi că tot timpul poți să revii la tine. Și la tine însuți, însă-ți, sunt aceste valori, sunt pilonii centrale casei în care locuiești în fiecare zi, pe care nimeni n-are cum să-ți ia. Nimeni nu poate să-ți sufle asta, nici un vânt puternic nu poate să-ți lea. Sunt pilonii centrale vieții tale.

Trebuie să ne definim cumva aceste valori? Trebuie să ne ajutăm să le scriem pe o foaie? Cum putem să le descoperim? Uite, aș.

Mai introduce aici un alt lucru care iarăși e important de menționat când vine vorba de sănătatea mentală și anume privirea asta pe axa timpului. Cum putem să ne definim? Noi, pe multe dintre aceste valori, noi le avem în interiorul nostru, doar că nu știm că le avem sau avem altele care nu ne folosesc sau nu mai avem nevoie de acele valori. Dar ce putem face este să facem o astfel de analiză ca cea pe care am povestit-o mai devreme. Și axa timpului înseamnă asta. Să începi să te uiți întâi de toate înspre trecut și să vezi în ce context ai crescut. Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat în contextul respectiv. Și noi avem astfel de momente pe care ni le amintim, de interacțiune cu oamenii alături de care am crescut, ni s-au transmis niște astfel de valori. Am avut o discuție la un moment dat cu Alex Dima, de la România Te Iubesc, și așa frumos am povestit atunci despre... Era despre altceva discuția, dar el a zis la un moment dat, îmi amintesc că îmi spunea bunicul meu că un lucru pe care ar fi util să-l faci în viața asta este să mergi în pasul boului. Și asta înseamnă să-ți asculți ritmul interior, să nu te grăbești. Stai și trăiește fiecare experiență, noi nu mai știm să facem asta acum. Să mergi în ritmul natural, în ritmul firesc al lucrurilor. Să simți.

Care e pasul boului și nu ai cum să-l grăbești, să mergi în ritmul acela.

Apropo de ce povesteam chiar la începutul întâlnirii noastre despre ansietate, ceea ce ne apasă foarte tare butonul ansietății este impredictibilitatea. Nu știm ce urmează să se întâmple, nu știm când urmează să se întâmple. Dacă ne uităm în trecut, în urmă, cu 30-40 de ani, dacă ne uităm la bunicii noștri, ei știau în ce lună a anului este secerișul, în ce lună a anului se culeg strugurii. Dimineața plecau vitele, când se araveneau vitele. Deci aveau această ciclicitate și un ritm firesc al vieții care le oferea multă predictibilitate. Noi nu știm ce facem marți la ora 5. Noi nu mai știm lucrurile astea. Nu știm ce se întâmplă săptămâna viitoare. Nu mai avem acest ritm natural al lucrurilor. Și sistemul nervos e natură. Noi am uitat că facem parte din natură. Natura ne învață toate aceste lucruri. Cum se trăiește în mod firesc. Acum e mai zburciomată în perioada asta, că nu am reușit să avem grijă de ea. Și se cam revoltă în anumite contexte. Dar asta este, de fapt, ideea asta de a vedea că existența asta are niște cicluri, niște sezoanele vieții. Și știm.

Că așa e corect, totuși avem o sumedenie de proiecte și lucruri de terminat și vrem să le facem. Cum împăcăm cele două? Când nu putem să ne mutăm la țară și să ne bucurăm de natură și să reînvățăm când iese cerișul și așa mai departe? Cum putem să avem grijă de noi în acest context, trăind în oraș și având ritmul.

De astăzi? Noi nu trebuie să facem lucrurile pe care le-au făcut oamenii din trecut. Noi trebuie să învățăm mecanica, că psihoterapia și sănătatea mentală asta înseamnă să înveți mecanica lucrurilor, felul în care funcționează un proces, un demers. Vrem să facem foarte multe lucruri, însă de cele mai multe ori, numărul de lucruri pe care vrem să le facem depășește capacitatea noastră. Noi asta nu-l luăm în calcul. Că ne punem așa de multe lucruri pe listă, fără să ținem cont de noi înșine, de pot, nu pot. Dar ne mai întrebăm? Adică mă opresc la finalul zilei să mă întreb, ok, ce-am făcut azi? Și cât din ce-am făcut azi a fost peste pragul meu de bunăstare? Pentru că e așa o roată din asta continuă în care ne putem învârti. Nu trebuie să mă întorc să trăiesc cum au trăit ei, dar pot să fac alegeri conștiente. Și alegere conștiente nu înseamnă nimic spectaculos, deși e greu. Înseamnă să mă opresc și să mă întreb cum a fost ziua asta pentru mine. Din perspectiva relațiilor mele, din perspectiva creșterii, din perspectiva ritmului, din perspectiva valorilor mele, mi le-am respectat, am fost în concordanță cu ele. E un exercițiu practic pe care pot să-l fac astfel încât să mă opresc puțin. Pentru că altfel inerția te împinge, te trage. Numai dacă ne uităm în câtă stimulare. Acum nu trebuie să fim călugări tibetani să ne urcăm pe cine știe ce munte. Evident că ăia stau și levitează acolo, că n-au nicio stimulare. Nu putem trăi în astfel de contexte. Însă e important să ne dăm seama că e o chestiune de alegere. Nu e asta am pierdut. Și de acolo cred că vine multă suferință. Faptul că avem impresia că trebuie să le facem pe toate. Că-i musai să facem toate lucrurile astea pentru a fi în acord cu timpurile, în acord cu lucrurile, în acord cu ceilalți. Vrem să.

Fim validați, vrem să fim... Vrem să ni se spună, bravo, ai reușit. Cred că.

Nu ar fi existat social media dacă n-am fi avut această nevoie de a fi văzuți și validați de către ceilalți. Mi se pare că social media s-a dezvoltat fix de această nevoie neîndeplinită a oamenilor. De a fi văzuți și validați. Să-ți dea cineva like acolo. Pe de.

O parte o bifează, nu? Uneori. Pe.

De.

Altă parte te induce în această buclă în care vrei mai mult, mai mult și uiți de tine. Pentru că.

Vezi câte lucruri ai putea să ai. În trecut, oamenii nu vedeau câte lucruri puteau să ai. Știi că ți-amintești când în anii 90 au apărut telenovelele sau Dallasul? Mamă, și ne uitam. În sfârșit, în casele oamenilor răstora. N-am avut niciodată chestia asta până atunci. De asta au prins așa de bine telenovelele și serialele respective, pentru că ne oferea posibilitatea de a vedea câte lucruri există în lumea asta, câte opțiuni am avea. Și atunci au început oamenii să zică, stai un pic, vreau și aia, vreau și cealaltă, vreau și cealaltă. Doar că asta înseamnă că vrei mult fără să știi cât poți. și câte resurse ai. Apropo de acești trei piloni, mie îmi place mult să folosesc metaforele și vizualizările astea în terapie. Acești trei piloni pot fi văzuți ca niște eprubete. Ne amintim ce am spus mai devreme, avem relațiile, avem dezvoltarea personală și generativ valorile, mesajele pe care noi le transmitem mai departe. Și aceste trei elemente reprezintă conținutul eprubetelor. Însă în momentul în care trecem prin evenimente dificile, când avem multă stimulare, noi consumăm conținutul de prubetelor. Ăla-i prețul. Ăia-s banii. Ăla-i transacția pe care noi o facem. Plătim cu relațiile noastre? Plătim cu faptul că nu mai avem grijă de noi, pierdem conectarea cu ceva superior nou, dacă vorbim și de zona asta de credință. Și mai mult decât atât, ne îndepărtăm de valorile noastre, în momentul în care încercăm să facem atât de multe lucruri. Și asta ce înseamnă? Conținutul din acele trei eprubete se scurge. Ce înseamnă, de fapt, prevenția și sănătatea emoțională? Înseamnă să-mi dau seama că este un proces conștient de a pune din nou conținut îneprubete. Pentru că nu e nesfârșit. Asta nu-i un izvor. Și în continuu, în continuu iese apă din munte. Eu trebuie să am niște comportamente specifice prin care să pun conținut în aceste prubete, pentru că ele reprezintă resursele pe care le folosesc în momentul în care trec, inevitabil, prin momente dificile pe parcursul vieții. Și atunci e grija față de relații, e grija față de mine prin dezvoltarea asta. Și apoi este grija față de mesajele pe care le transmit, față de valorile pe care le transmit. Niciodată nu va fi echilibrat conținutul. Dar e important să-mi dau seama că astea sunt comportamente active pe care eu pot să le fac pentru bunăstare. Și apoi, cum fac asta? uitându-mă pe axa timpului, să mă uit care e povestea. Mie îmi plac tare mult poveștile oamenilor. Pentru mine e fascinant să-i ascult pe oameni povestind despre ei și despre experiențele lor. Dar îmi place să-i ascult pentru că întotdeauna în poveștile acelea găsim mesaje cheie. Noi suntem oamenii cu care noi am crescut, oamenii cu care ei au crescut. În această sală suntem mult mai mulți decât suntem acum. Doar că se vede asta, putem să ne imaginăm asta, dar se vede asta prin gândurile noastre, prin credințele noastre. Pentru că noi am învățat tot felul de lucruri de la oamenii cu care noi am crescut. Acele gânduri și acele credințe sunt reprezentate acum prin felul în care fiecare dintre noi procesează ceea ce aude. Adică așa să vă imaginați că în momentul în care m-ați auzit povestind, dacă ați spus ce chestie interesantă sau ce prostie e asta sau ce-o fi chestia asta pe care o zice, asta reprezintă niște mecanisme cognitive, niște moduri de a procesa informația prin care noi trecem, pe care noi auzim. Iar aceste credințe vin de undeva. Noi le-am învățat în niște interacțiuni și atunci e important să mă uit în spre trecut. Și apoi avem momentul prezent. Vreau să.

Te întreb puțin. Ai zis de trecut, cum se face acest exercițiu? Adică, puțin vreau să mă așeaz și să-mi scriu povestea vieții, să-mi scriu de ce mi-aduc aminte. Da, pot.

Să fac așa, dar nu toți oamenii se simt confortabili să scrie. Tehnica asta jurnalului este într-adevăr o tehnică extraordinară dacă.

Poți să o folosești. Eu mi-am.

Făcut și licența și dizertația la master pe expressive writing, se numește. Adică nu trebuie să scrii expresiv, să scrii acolo cine știe ce povești, ci să exprimi emoțiile în scris. Dar nu pentru toată lumea e ușor de făcut asta. Și atunci pot pur și simplu să iau... Un alt mod prin care pot să descopăr povestea este prin a îi lua pe oamenii importanți cu care am crescut și a mă gândi care sunt două lucruri, trei lucruri pe care le-am învățat de la omul acesta. Nu doar lucruri pe care mi le-a spus, că mi amintesc când vă povesteam de bunicul meu să fie un om bun, ci și lucruri pe care le făceau. De exemplu, în relație cu bunica mea, era o femeie foarte organizată. Nu mi-a spus niciodată, era lucra trebuie să fie organizată. Dar am văzut-o în fiecare zi făcând asta și atunci un mesaj pe care l-am învățat prin modelare, prin expunere. Și atunci pot face astfel exercițiul acesta. Și nu trebuie să mă duc în trecut, doamne, să conectez acum cu toți strămoșii mei, să nu ne pierdem în niște detalii și niște povești care nu știu cât de mult ne ajută până la urmă. Dar pot să mă uit la oamenii cu care am crescut și să mă uit la credințele pe care mi le-au transmis, la mesajele pe care mi le-au transmis. Și asta poate fi un exercițiu suficient de valoros încât să, în ghilimele, conectez cu trecutul, să conectez cu... Când zicem chestia asta că oamenii alături de care am crescut sunt în noi, e o metaforă asta care de fapt descrie, noi le spunem în psihologie, credințele, cognițiile pe care noi le avem, pe care le-am învățat în aceste dinamici relaționale. Dacă mergem și mai în detaliu cu exercițiul, deci pot să mă uit, hai să alegem așa două persoane cu care eu am crescut, poate fi unul dintre părinți și un bunic, și să mă uit la lucrurile pe care mi le-a transmis despre mine, Ce am învățat eu în relație cu bunicul meu despre mine? Ce îmi spunea? Cum mă vedea? Ești un copil deștept. Despre ceilalți, o credință frecvent întâlnită despre ceilalți este să n-ai încredere în nimeni. Sau vezi că oamenii s-ar putea să te păcălească. Ca să.

Nu fii rănit. Ca să.

Nu fii rănit. Pe povestea bunicii, de exemplu. Și despre lume. Despre cum funcționează lumea. Mergem într-o direcție foarte proastă. Gata, ne îndreptăm către distrugere. Asta e o credință despre cum funcționează lumea. Sau, ăsta e destinul meu. E o credință despre cum funcționează viața, care de foarte multe ori vine cu copleșire și cu a nu-ți asuma responsabilitatea pentru lucruri. Și atunci, ăsta e un exercițiu prin care pot conecta cu trecutul. Și ăsta.

E ca un soft cu care suntem instalați. Și ce facem cu el? Ok, mă conectez cu trecutul. Simplă realizare că am acest soft, că asta mi-au zis oamenii cu care am trăit, despre lume, despre mine, despre ceilalți. Poate să fie terapeutică într-o oarecare măsură? În legătură.

Cu anumite lucruri e poate să fie suficient că îmi dau seama de asta. În prea puține momente asta este suficient. Pasul următor este să conectez cu prezentul și să îmi dau seama în ce momente ale vieții mele aceste credințe se manifestă. În ce momente, în ce contexte eu nu am încredere în ceilalți, de exemplu? Uneori nu am încredere nici în relațiile personale, nici în relațiile profesionale. Și apoi mă întreb și cum se manifesta asta. Cum arăt eu când sunt neîncrezătoare? Sunt tot timpul suspicioasă. Nu îți împărtășesc tot ce am să îți împărtășesc. Te chestionez în legătură cu foarte multe lucruri, pentru că eu vreau să descopăr, că dacă cumva vrei să-mi faci ceva. Nu am încredere în ceea ce îmi spui, nu am încredere în felul în care te organizezi. Și atunci s-ar putea, ca din această credință să n-ai încredere în oameni, eu să consum foarte multe resurse. Nu pentru că tu n-ai face lucrurile pe care le spui, ci pentru că eu nu cred că tu le faci. Și atunci, softul acesta preinstalat, noi venim cu lucrurile astea, exact cum ai spus, sunt preinstalate. Toate butoanele pe care noi le avem la vârstă adultă sunt preinstalate. Oamenii din viața noastră de acum ni le apasă. Uneori cântă la pian cu butoanele astea. Mai ales în relația de cuplu. Acolo de multe ori se canta la pian.

Asta e o alta tema, mi se pare important sa subliniem. Ai spus-o putin mai devreme, ca fix oamenii acesti cu care intram in cuplu si care ne canta la pian, sunt cei care ne atentioneaza ca aici este butonul dureros. Daca te-am enervat foarte tare, inseamna ca aici este buba, aici trebuie sa cautam. Piesa asta de la Pian, dacă vrei să mergem la metaforă mai departe, este piesa vindecării noastre, pentru că ne arată notele pe care trebuie să le corectăm. Dar te.

Stai simba de câte ori trebuie să te expui piesele aia care te doare pentru a putea să vindeci? Foarte complicată poveste, de fapt. Dar să sumarizez în terapie relațională, acesta este un mesaj care mie mi-a plăcut și m-a înervat foarte mult în același timp. Partenerul de cuplu poartă darurile tale de creștere. Adică acolo găsești lucrurile în care ai nevoie să crești. Pentru asta e nevoie să rămâi. Și e nevoie apoi să investiți amândoi timp, resurse, pentru a putea pune conținut sănătos în eprubeta respectivă. Și întorcându-ne.

La eprubete. Deci, practic, e ca un rezervor de benzină. Și dacă mergem cu mașina și nu ne oprim până când indicatorul ne arată că ești deja pe rezervă, îți termin rezerva, te oprești și te întrebi de ce. De ce s-a întâmplat asta. Pentru că benzina ta s-a terminat. Nu te-ai oprit să-ți umple acele eprubete. Asta putem să știm de acum încolo cel puțin. Când o dăm în bară și ne simțim super jos, putem să ne gândim dacă ne-am luat timp să ne umplem aceste, e probete, relațiile, valorile noastre și această dezvoltare personală sau spiritualitate. E probete pe care trebuie să le ținem cât se poate de umplute ca să avem această reziliență. De mersul.

Terapeutic, și îmi îndrăjduiesc că oamenii care practică terapie văd asta, de mersul terapeutic pare a fi foarte mult despre a găsi suferința. Și despre a sta, a găsi trauma, mai ales acum se vorbește mult despre asta. Eu cred că, întâi de toate, de mersul terapeutic este despre a ajuta pe oamenii cu care noi lucrăm să-și găsească resursele. Adică să conecteze cu eprobetele astea. Pentru că nu poți să-l duci pe un om în laștină când nu are nimic. Când nu are resurse. Eu mă văd cu omul respectiv o oră. Dar după aia omul trăiește în viața lui, trebuie să navigheze în existența asta. Și atunci, demersul terapeutic, întâi de toate, ar trebui să fie despre găsirea resurselor. Despre a putea să te uiți. Bun, hai să vedem cum stăm cu conținutul acestor reprubete. Unde putem pune? Unde avem control să punem? În zona relațiilor nu avem atât de mult control decât dacă lucrăm în cuplu. Altfel, lucrăm la toate celelalte, să vedem cu ce resurse vine omul, să nu-l trimiți în lume, în junglă, neechipat. Pentru că lumea asta e o junglă de multe ori și noi, marea majoritate dintre noi, ne plimbăm prin ea neechipați corespunzător. Și atunci.

Vreau să te întreb, să profit de asta, să te întreb de acest demers terapeutic sau de terapie, de psihoterapie. Poate fi ea, de fapt, văzută sau e corect să o vedem fix ca pe optimizare? Și vreau să dau un exemplu. Eu, de exemplu, fac terapie de aproximativ 5-6 ani. Și m-am dus la terapie cu probleme. Probleme pe care în timp, cu ajutorul terapiei și majoritar cu ajutorul terapiei, am reușit să le depășesc, să le rezolv, să le înțeleg și să mă întăresc în potrivă lor. Dar odată rezolvate problemele respective, acum când merg la terapie, aș putea spune că problemele alea sunt rezolvate. Nu mai am nevoie să merg la terapie pentru problemele alea rezolvate. Dar pentru mine este efectiv o optimizare. Adică terapeutul, dincolo de aceste eprubete pe care cumva le cunosc, mi le curăță. Îmi arată, uite cât de umplute sunt. Uite, mai există o eprubetă mai mică pe care n-ai văzut-o. Putem să apelăm la psihoterapie și din acest punct de vedere al optimizării și vreau înainte să răspunzi. Să vă dau un exemplu exact ca la sala de forță. Când te duci la sala de forță, lumea nu te întreabă de ce ai pățit. Nu? Te duci la sala de forță pentru că vrei să fii mai bine. Ești ok, ești sănătos, slavă Domnului, vrei să fii mai puternic. Poți să vezi psihoterapia la fel în direcția asta în care te duci la psihoterapie pentru că vrei să fii mai bun, mai puternic. Pur și.

Simplu vrei să fii mai conectat cu tine, pentru că ce se întâmplă, apropo de ce spui tu cu procesul acesta de cleaning, cumva de curățare, noi trecem pe parcursul vieții, cum spuneam mai devreme, inevitabil prin diverse momente. Creșterea copiilor, faptul că ei sunt ființe independente față de noi, etapele prin care ei trec, viața noastră profesională, expunere la o grămadă de lucruri, Chiar dacă tu ești într-un mod și într-un moment în care poți să fii conectat cu tine și să-ți dai seama ce se întâmplă, ai făcut curățenia de care ai spus mai devreme, Terapia vine ca un suport. Nu-i suficient să mergi la sală odată pentru a avea rezultate sau o perioadă de timp. E important să mergi în continuu. Am și văzut zilele trecute postarea aia pe care ai făcut-o cu pastila magică. Deci când am văzut postarea cu suplimentul... Ah, stai, și-am zis... Nu pot să cred că Mihai face chestia asta. What's that? M-am firm convinsă că el știe că nu există o pastilă magică. De ce face asta? Am avut momentul ăla de contradicție între ce știu că faci de obicei și ce am văzut acolo, până când am văzut povestea cu cei 10.000 de pași, că de fapt pastila magică sunt cei 10.000 de pași, mi s-au... Încă e pe linie, încă. Și mi se pare fascinant că, de fapt, despre asta este vorba. Despre cei 10.000 de pași. Despre asta e și demersul terapeutic. Nu e suficient să-i faci o lună. E important să-l faci în fiecare zi, exact cum și demersul terapeutic nu trebuie să fie săptămânal. Poate fi o dată pe lună, un check-in, pe care ți-l oferi ție însuți, în propria persoană. Pe care în restul timpului s-ar putea să nu mai poți să-l faci la fel de des. Pentru că ai o grămadă de lucruri pe care le faci între timp. Dar până atunci trebuie să treci prin furcile caudine ale descoperirii sinelui.

Chiar, descoperirea sinelui. Ce rol joacă în această reziliență mentală pe care ne-o dorim? Eu.

Cred că e unul dintre punctele esențiale aici, pentru că în zona aia de dezvoltare personală, pilonul acela central, e probeta aia a doua despre care povesteam mai devreme, stă componenta asta a cunoașterii propriei persoane. Iar în cunoașterea propriei persoane există câteva elemente importante și Jung este primul care le-a le-a punctat, el le numeste umbre. În terapia modernă acum se numesc părți pierdute, nu ne mai zicem umbre, părți pierdute, regăsite, negate, renegate. Și sunt acele părți din noi pe care le-am reprimat de-a lungul timpului. dar care ies la suprafata in momente de disconfort. De exemplu, eu, ca o parte din interiorul meu, care este de foarte multe ori foarte bine gestionata, este sarcasmul, ironia si cinismul. Pentru ca stiu ca am aceasta latura in mine, cand sunt obosita, cand nu am resurse, cand am facut foarte multe lucruri, am tendinta sa fiu sarcastica in diverse contexte de interactiune, nu pentru ca omul mi-ar face ceva, ci pentru că eu nu am suficiente resurse încât să pot să stau conectată în conversația respectivă. Și noi îi spunem acestei părți parte negată. Asta înseamnă că un mesaj pe care l-am primit de-a lungul timpului este că e important să interacționezi cu ceilalți, cu modestie, cu smerenie, cu blândețe. Asta e un mesaj care mi s-a transmis. Doar că mintea nu l-a luat numai pe ăsta, ci ce-a învățat. A, deci dacă eu așa trebuie să fiu, cum nu trebuie să fiu? Nu trebuie să fiu cinică, ironică, sarcastică, nu ne dăm ochii peste cap așa la orice. Doar că aia e o parte din mine, e acolo. Și e în umbră. Și e în umbră. Și atunci, în momentul în care eu nu am resurse, aia iese la suprafață și face un pic de spectacol. Mi-am mintes de un moment, că nu o să-l uit niciodată, a patra conferință din zi. Deci nici nu are rost. Am aterizat în București dimineața la șapte și au patru evenimente pe parcursul zilei, a câte o oră fiecare. Eram în hype. Trebuia să fac, să merg peste tot. Am ajuns la a patra conferință, 400 de oameni în sală, eram eu pe scenă împreună cu încă doi colegei mei. M-am trezit. În timpul conferinței eram atâta de obosită, mă strângeau pantofii. Abia m-am încălțat cu ei, pentru că mi-erau înflate picioarele. M-am schimbat deja de patru ori în ziua aia. Că trebuie să fii diferit îmbrăcat, poți să te duci îmbrăcat la fel. Întrezit, tipa care ne lua interviuri, ne lesea întrebări, și colega de lângă mine răspundea, și eu aveam tot felul de comentarii, care mi se păreau funny, dar real nu erau funny. Și mă auzeam în timp ce vorbeam, înceam, Raluca, oprește-te, oprește-te, mi-auzeam mintea aia, deci termine cu chestia asta. Aș fi făcut colega mea un exercițiu, mi-am dat ochii peste cap, acolo în timpul exerciției, am zis, doamne, acum te apucat să faci exerciți aici cu 400 de oameni. Deci din astea, în interiorul meu, la final mi-am dat seama, m-am zis, mi-am cerut scuze. Dar ce s-a întâmplat acolo de fapt? A fost partea asta mea pierdută, care n-a mai putut. Nu s-a mai putut conține. Pentru că prubetele mele nu erau îngrijite. Și atunci ai ieșit la suprafața asta care își dă ochii peste cap și face figur și e mereu nemulțumită, exact ceea ce eu am învățat să nu fiu. Și atunci cunoașterea sinelui asta înseamnă să poți să-ți dai noroc. Colega mea, când l-am lucrat mult împreună de-a lungul timpului, și s-a prins că era mai conectată la ea decât mine, și m-am dus și i-am zis, uite, îmi pare foarte rău. Și nu mi-am dat seama, era ea aia care face aici numai spectacol și ce vrea ea. Și ea nu s-a supărat, pentru că a înțeles ce s-a întâmplat. Dar pentru mine am fost super rușinată în momentul ăla, când mi-am dat seama cât de dificil mi-a fost și cum nu am putut să mă opresc. Și a fost așa interesant după, a fost tot felul de feedback-uri pozitive, ce frumos a fost evenimentul. Unul singur, un comentariu a fost. care a sunat în felul următor. A fost foarte frumos evenimentul și mi-a plăcut mult smerenia invitatei celeilalte, însă atitudinea de intelectuală arogantă a doamnei Antonă nu mi-a plăcut deloc. Și am citit acel comentariu care a fost real. Ăla am fost. Eu așa.

Am fost în.

Momentul ăla. M-a durut, m-a durut. Dar am putut să stau cu mine, uitându-mă la mine și astfel. Pentru că știu că uneori scot la suprafață, mai beachside... Asta se taie sau nu? Nu știu. O scot pentru că nu am resurs, pentru că n-am avut grijă. Și atunci, ce înseamnă conectarea asta cu sinele? Înseamnă să-mi dau seama că eu port tot felul de reacții care e și acum noi, cei care suntem aici. Partenerul sau partenerile de cuplu știe care sunt acele părți pierdute ale noastre, le simte cel mai tare. În momentele în care nu avem resurse și nu putem conecta cu noi, scoatem la suprafață o latură. Poate să fie arogant, poate să nu-ți pese, poate să fie... Fiecare putem să-i și dăm un nume. Eu am nume pentru partea asta, se numește My Crazy Bitch. Eu nu-i bun, putem să-l.

Împrumutau, da. Pot să-l împrumut și eu. My crazy bitch, da? E momentul ăla în care zicem, băi, sunt nervos, sunt obosit, lasă-mă în pace. Ești obosit pentru că resursele tale sunt jos și iese My crazy bitch la suprafață. Tu îl știi pe My crazy bitch? Da, îmi pare rău. Dar acum îi știi și explicația. Deci, înțelegerea sinelui și, practic, acceptarea acestui My crazy bitch, Evoluția asta pe axa timpului, care are trecut, pe care e bine să-l integrăm, are prezent, în care e bine să rămânem ancorați, are viitor și cele trei e prubete. Vorbim de relații, despre dezvoltare personală sau spiritualitate și despre aceste valori cu care creștem și pe care e bine să le întreținem, ca acele e prubete să fie umplute. Pot să mai zic ceva.

Apropo de prezent? Când vine vorba de prezent, noi tot vorbim acum foarte mult despre acest mindfulness. Este iarăși un cuvânt care vinde foarte bine, literalmente. Dacă pui mindfulness în studii care arată asta, dacă pui mindfulness într-un context din ăsta de dezvoltare personală, oamenii aia fac mai mulți bani decât unul care nu pune mindfulness și face același lucru. Și vinde foarte bine și este conceptul ăsta de a trăi în prezent. Nimeni nu învață cum să trăiești în prezent într-un context în care e foarte greu să faci asta, mai ales cu atât de multă stimulare. Că dacă mergi în pasul boului, ai mai mari șanse să fii mindful decât în timpurile în care noi trăim. Dar există un cercetător care a studiat un concept care se numește flux. Cercetătorul acesta se numește Mihaly Csiksen. Mihaly este un maghiar care am impresia că locuiește în Canada. Cum și-a studiat conceptul acesta de stare prezentă sau a sta în flux? Este și o carte care se numește fix așa. Și el zice așa, că noi fiecare dintre noi ne naștem cu capacitatea asta de a sta în momentul prezent, exact așa cum un copil în momentul în care se naște poate să stea să se uite în ochii mamei o perioadă foarte lungă de timp, doar să fac un singur lucru, să stea în conectarea respectivă. Însă pe măsură ce trece timpul și pe măsură ce suntem tot mai puternici, integrați în comunitatea, în societate, noi pierdem abilitatea, e o abilitate, pierdem abilitatea de a sta în flux, de a sta prezenții. Părinții cred că pot să vadă asta în momentul în care un copil se joacă și îi spune de nenumărate ori că e timpul de culcare și să-și ia pijamaua și copilul nu aude. Replica părintelui este că copilul își bate joc de mine sau nu mă aude sau iese flemitor și nu mă bagă în seamă. Cel mai probabil copilul este în stare de flux, adică are această capacitate de a sta atât de conectat cu jocul, încât se produce un fenomen care a noi, spunem în psihologie, evitare senzorială, nu mai aude, pur și simplu nu se deconectează de mediul în care este și e conectat doar cu el și senzația pe care o simte când se joacă. Din nou, capacitatea pe care o pierdem pe măsură ce înaintăm în vârstă. Dar s-a descoperit că mai există oameni care pot să producă și să stea în stare de flux o perioadă lungă de timp. Și acestea sunt oamenii foarte creativi, pictorii, de exemplu, sau oamenii care sunt pasionați de ceva. Și acum cred că fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat ca măcar o dată în viață să spunem, nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. În timp ce citeam ceva, în timp ce făceam un anumit lucru, mi se întâmplă asta când mă apuc de o chestie de psihologie, am o idee și încep și caut studii și nu realizez cum trece timpul. Și aia înseamnă că noi avem în noi înșine capacitatea asta de a fi mindful, de a sta în momentul prezent, doar că nu mai conectăm cu partea aia, nu ne mai dăm oportunitatea de a face asta. Un lucru specific, un comportament specific pe care putem să-l facem este să ne oferim timp, conștient și cu atenție, pasiunilor pe care noi le avem. Și dacă nu avem, să încercăm să ne identificăm astfel de pasiuni. Pare că este unul dintre elementele, din nou, importante când vine vorba de sănătatea emoțională. Pentru că în cadrul acelor pasiuni, noi putem să ne antrenăm capacitatea de a sta în flux. De asta în momentul prezent și a conecta cu ceva ce ne pasionează foarte tare. Fluxul ăsta e ca un.

Moment de prezent foarte intens, nu? Oamenii.

Care merg în natură, de exemplu, cei pe care le place să meargă pe munte, pe care le plac plimbările foarte lungi, din nou pot să rămână o perioadă mai lungă de timp în starea aceea de flux. Nu interesează nimic, doar se uită, privesc. Cerul, să ascultă păsările. E important, apropo de tehnică, să încercăm să ne ancorăm în simțuri. Adică în momentul în care fac ceva, să-mi dau seama cum se simte, ce miros, ce gust, cum ce atind, cum simt tactile, ce văd în.

Momentul respectiv. Știi, înainte să te întreb și de viitor, vreau să-ți spun că starea asta de flux are și anumite consecințe. Spre exemplu, pe mine, starea de flux m-a constatat următorul lucru. Iubita mea m-a trimis la control la orele, pentru că nu mai auzeam. Și mi-a tot repetat asta de atâtea ori, încât am zis, uai, încep să am probleme cu auzul. Și mi-am făcut programare la medic, am zis nu vreau acum, vă rog frumos primiție, m-a primit, mi-au făcut toate testele și de fapt stau foarte bine cu auză, nu am nicio problemă. De fapt nu auzeam pentru că probabil eram în starea asta de.

Flux. Uite, încă o explicație acum în cazul în care te întreb ce.

Se întâmplă. Spuneai de viitor. Cum putem să ne, pe axa asta timpului, cum trebuie să privim.

Corect viitorul? Aici doar un mic hint și apoi las pe Dragoș să povestească despre asta, că știu că face lucrul ăsta mult mai bine decât mine. Dar ce ne arată studiile este că mintea noastră din nevoia de a se simți în siguranță are tendința de a prezice viitorul. Și ne tot gândim ce se va întâmpla în viitor. Un lucru care este esențial. Noi facem asta pentru a putea să ne dăm seama ce pericole ar putea urma dacă am sau nu am suficiente resurse. Este ceva ce ne-a ajutat să supraviețuim până în momentul de azi. Tehnic, în psihologie, acestea se numesc inferențe, adică prezic viitorul. Mafalta suntem fiecare dintre noi în diverse momente. Cu cât evenimentul e mai intens, cu atât s-ar putea ca predicțiile mele să fie mai negative și mai frecvente, Și ele vor fi în relație cu fricile mele, cu vulnerabilitățile mele. Dacă, de exemplu, evenimentul este un examen, inferențele ar putea să fie, sigur n-o să mă descurc, dacă îmi îl pic, ce o să zică ăia la alții, am un eveniment, dacă nu reușesc, dacă nu mă descurc, foarte multe predicții cu privire la viitor. Funcția lor e una sănătoasă. Pentru că prezig diverse experiențe și eu trebuie să știu, în legătură cu asta, ce pot să fac în legătură cu asta. Problema care e? Că nu ne mai oprim. Se produce, îi spunem tot așa, tehnic ruminație. Tot repetăm, tot repetăm, tătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătătă Foarte multe ori așteptările pe care le construim sunt nerealiste. Pentru că ele vin pe fundal de teamă și pe fundal de inferență, adică de cum o să se întâmple lucrul. Și atunci vin și îmi zic, nu. Va fi minunat. Asta e cu aia când te trezești dimineața, afirmațiile pozitive, te trezești dimineața, te uiți în oglindă și zici, voi avea o zi minunată azi. Va fi extraordinar, o să mă descurc de minune, nu o să mă bâlbâi, nu o să tușesc, gâtul meu va fi... Încep și îmi spun tot felul. Studiile ne arată că oamenii care au astfel de credințe, așteptări nerealiste cu privire la viitor și se tot repetă, se tot repetă aceste credințe, se pare că le crește simtomatologia depresivă Din momentul în care încep să practice asta, undeva la patru luni după încep să practic chestia asta cu afirmația, așteptările nerealiste cu privire la viitor, crește simtomatologia depresivă. De ce? Pentru că este o discrepanță între ce îmi imaginez când se va întâmpla și ceea ce se întâmplă de fapt. Chiar dacă sunt deasupra pragului, adică eu m-am bălbâit, dar m-am bălbâit numai puțin, evenimentul a ieșit bine, au fost mici chestii, faptul că a fost nerealist ce mi-am imaginat și există discrepanță, creează un disconfort mult mai mare decât dacă aș fi avut speranțele, spunem noi. Adică dacă aș fi putut să zic ok, mi-aș dori să nu mă bălbâi, mi-aș dori să nu tușesc, mi-aș dori să pot să fiu conectat, știu că sunt momente în care nu voi reuși să fac asta. Și asta e în regulă, o să văd cum le gestionez atunci. Deci, cu cât e mai mare discrepanța între speranță și așteptare, cu cât am mai multe așteptări, cu atât s-ar putea să fie un mai mare disconfort în interiorul meu, în momentul în care voi fi în acel moment. Și știu că nici măcar asta nu-i păcat. Păcat este că nu mă pot bucura de ce am. Asta e problema cea mai mare cu așteptările. Că îmi fură bucuria experienței.

În sine. care în cel mai bun caz, dacă iese cum te-ai așteptat, e o așteptare împlinită și nu e ceva.

Nou, nu e o bucurie. Dacă îți iese cum ai sperat că va ieși. Și atunci pot să spun OK. Apropo de ce povesteam de prezența mea ai și știi că povesteam, că ziceam că vreau să vin de joia și să petrecem împreună câteva zile cu ai mei și nu s-a întâmplat asta pentru că am avut un proiect pe care nu l-am terminat la timp. Eu mi-am dorit foarte tare să venim cu toții. însă m-am repliat joi sau marți când mi-am dat seama că nu este realizabil să fac ceea ce mi-am.

Propus și m-am adaptat pe măsură ce.

S-A întâmplat. Am fost dezamăcită, pentru că eu mi-am dorit să petrecem patru zile împreună într-un city break în București, că noi ne plimbăm foarte mult prin București. Dar m-am adaptat și am venit aseară și mi-am luat eu un city break de două ore jumate în această dimineață, în care m-am încărcat cu resursele de care am avut nevoie. Și atunci este calibrarea așteptărilor în relație cu ce se poate în momentul ăsta. Ar fi fost păcat să fiu necăjită de faptul că sunt aici, când sunt atât de multe lucruri de care mă pot bucura pentru că sunt aici. Chiar dacă nu sunt alea pe care mi le-am imaginat la început.

Eu mă bucur sincer că ai venit aici. Îmi permit să le spun oamenilor că mi-ai zis la telefon atunci că ți-ai planificat să ai câteva evenimente pe an, ca să stai un pic mai lejer și să te, să zic, ancorezi. Și că ai ales ca unul din aceste evenimente să fie și.

Bunbine. Nu am ales. Mi-am dorit ca unul dintre evenimente să fie. Tu ai ales ca eu.

Să fiu aici. V-am așezat de văzut. Mulțumesc foarte mult. Și, da, o discuție care mi-a întrecut așteptările și mă bucură foarte tare că am reușit să o avem. Uite, vocea asta, de exemplu, când m-am trezit, am zis, nu, trebuie să anulăm. Nu avem ce să facem. Anulăm, am reușit și cu fratele meu. Fratele meu mi-a zis, stai că sunt și artiști super mari și Madonna anulează. Asta e, se întâmplă. Dar am zis, mă, hai, asta e. O împing așa cum este. Și da, mi-am întrecut și aici așteptările și mă simt foarte bine acum. Deci axa asta timpului care rezumat ce-ai povestit acum se referă la a ne integra trecutul, a înțelege cine și cum ne-a influențat, a trăi în prezent și a înțelege, a practica acest flow care pare să fie fix ancora noastră în prezent și a ne acorda așteptările în ceea ce privește Acestă practică de totul va fi bine, spus în oglindă, obsesiv dimineața, nu este tocmai cea mai bună, nu este tocmai cea mai potrivită. Vreau din nou să mulțumesc partenerilor noștri Unicredit Bank care ne inspiră, partenerul nostru de sănătate este Regina Maria, Aqua Carpathia sunt cei care ne hidratează și urmează. Cât se poate de curând, după sesiunea de întrebări, să mâncăm un prânz delicios oferit de carte blanș. Bun, dacă aveți întrebări pentru Raluca, puteți să ridicați mâna, avem colegele noastre acolo care o să aducă un.

Microfon. Bună, numele meu este Mariana și, din păcate, în viața asta de foarte devreme am experimentat depresia severă. De la 13 ani, poate chiar mai devreme, doar că atunci când eram mică nu eram foarte conștientă. Și această simtomatologie se repetă destul de frecvent în viața mea. Vreau să știu dacă, cu ajutorul terapiei și, nu știu, unui stil de viață echilibrat, aceste lucruri se pot sfârși. Adică, la un moment dat, să nu mai trec prin asta. Mulțumesc! Mulțumesc că ai avut curaj să adresezi întrebarea asta, întâi de toate. Mulțumim! Acum voi răspund de puțin mai tehnic și nu o să te.

Întreb nimic.

Orice dificultate emoțională pe care o avem are două elemente esențiale în spate. Pe de o parte este un bagaj genetic, îmi dau seama că vine de undeva povestea asta, pentru că semăn mai tare cu cineva din familia mea de origine. Iar acel bagaj genetic este potențat de mediul în care am crescut. Dacă bagajul genetic este cel care îmi oferă, vin cu bagajul ăsta, după janta asta, vin după mine, mai sunt și oamenii din viața mea care mi-au oferit acel bagaj genetic, care mai pun lucruri în jantă. Și aici este experiența de viață. Tot felul de momente prin care am trecut de-a lungul timpului, Studii mai noi ne arată perioada intrauterină până în momentul prezent. Și atunci, simptomatologia depresivă cel mai probabil are două astfel de elemente esențiale în spate. Genetica și apoi mediul în care am crescut. Acum, să se sfârșească, eu nu știu ce înseamnă asta. Însă știu că poate fi ameliorată simtomatologia depresivă. Ce știu când arată studiile este că întotdeauna, în simtomatologie depresivă, combinația dintre medicație și psihoterapie are rezultate mai bune decât oricare dintre ele luate independent. Medicația ajută foarte mult în momentul prezent, iar psihoterapia ajută pe termen lung. În momentul în care vorbim despre simtomatologie severă, indiferent de patologie, chestii de depresie, de ansietate, psihoterapia funcționează foarte dificil dacă nu este reglat din punct de vedere chimic organismul. Pentru că nu mă auzi. Nu auzi ceea ce spun. E foarte dificil. E atât de mare suferința, inclusiv fizică, încât nu putem conecta acolo. Însă nu este suficientă medicația ea lucrează simtomatic și atunci ajută și psihoterapia. Deci în aceste situații se ameliorează simtomatologia în momentul în care se combină cele două elemente pe termen lung. Cea mai mare dificultate pe care o avem în momentul acesta este că oamenii nu vor să ia medicație pentru că consideră că este ceva total disfuncțional cu ei dacă fac asta. Și dacă iau medicație, nu o mențin pe termen lung și decid ei când să renunțe la medicație. Lucru care este extrem de dăunător. Pentru că medicația, în context emoțional, se reduce tot timpul treptat. Altfel, scuturi foarte tare sistemul nervos, făcând tu pe cont propriu asta. Și ce se întâmplă este că vei intra într-o nouă buclă care va fi mult mai mare decât bucla anterioară. Știu și teoretic și practic că simtomatologia depresivă poate fi ameliorată. Nu știu ce înseamnă să se sfârșească asta, conceptualizezi tu ce înseamnă să se sfârșească, dar e important să există aceste două rutine esențiale care înseamnă grija față de tine. Mulțumesc și eu. Bună ziua. Ați menționat mai.

Pe la început că calitatea relației este dată de.

Cum se împacă două persoane, nu de cum se ceartă. Este una dintre variabile, da. Ok. Aș fi curioasă să știu cum facem să avem o împăcare corectă sau dacă există o rețetă pentru o împăcare corectă sau ceva în genul ăsta. Adică ce înseamnă de fapt această împăcare și cum influențează ea relația pe mai departe? Întâi de toate, e important să vorbim despre fiecare dintre noi când simțim că ne-am împăcat. Pentru că avem ritm diferit și cel mai probabil dacă eu, în momentul în care noi două ne certăm, eu trec repede peste, s-ar putea ca ție să-ți ia puțin mai mult timp. Și asta înseamnă că suntem într-o relație tipică, în momentul în care facem lucrurile disonant, diferit. Și atunci e important să ne dăm seama, să avem această discuție despre ce din ce faci tu mă ajută pe mine să simt că am trecut cu bine peste experiența neplăcută pe care am avut-o. Și tu invers. Ce din ce fac eu te ajută pe tine să simți asta. Pentru că de cele mai multe ori eu voi avea tendința să fac ce-aș avea nevoie ca tu să faci pentru mine. Deci practic eu îmi îndeplinesc mie nevoia cu mantă. Îți ofer ție nevoia mea și mă aștept că dacă ți-am oferit-o, tu să vin spre mine și să-ți fie suficient. Ce să vezi, ar putea să se întâmple fix invers. Și după aia vin și-i spun că ești cam nemulțumită. Că eu am făcut, eu am făcut, uite câte am făcut și tu nu vrei să primești lucrurile astea. Doar că eu îți dau ceva ce ți-ar putea ca tu să n-ai nevoie. Și atunci, un prim pas pentru a defini ce înseamnă împăcarea corectă este să discutăm despre asta. Ce din ce fac eu te ajută pe tine să simți că am trecut cu bine peste? Pentru unii e suficient să povestim despre asta. Pentru alții e suficient să mergem să facem o plimbare împreună și asta e de ajuns. Și atunci, în funcție de câte resurse avem fiecare dintre noi, Calibrăm experiența împăcării, însă este o regulă de aur în relații. După fiecare ruptură, e important să existe reparație. Ce vedem în relațiile din viața de zi cu zi și ce trăim mult dintre noi, sunt multe rupturi nereparate. Și ne trezim așa cu niște prăpăstii între noi, nimeni nu mai construiește pot peste o prăpastie. Căutăm alt traseu, de cele mai multe ori. Și atunci, cu cât se produce o ruptură și eu vin și o repar imediat, e mult mai ușor să construiești o punte peste un pârâu decât un pot peste o prăpastie. De fapt, ăsta este elementul esențial la împăcări. Dar pentru asta e important să vedem fiecare cu ce vine. Eu aduc un lemn, tu aduci niște cuie. Cum construim povestea asta? Că dacă venim amândouă numai cu cuie, s-ar putea să nu putem construi prăpastia. De-aia e important să avem podul. De-aia e important să ne dăm seama că faptul că suntem diferiți, din punct de vedere evoluționist, ne-a ajutat să fim în punctul de azi. Dacă venim cu aceleași resurse, s-ar putea să nu avem experiența optimă de împăcare sau de rezolvare de probleme.

Mulțumim foarte mult pentru ce ne-ai povestit. Raluca, mulțumesc din nou din suflet că ai venit la evenimentul nostru.