Cine mai oprește Apocalipsa? | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu prof. Theodor Paleologu

Dacă spui unui om apocalipsă și eu dacă aud apocalipsă, înțeleg sfârșitul lumei.

Apocalipsi se înseamnă dezvăluire, revelație. Nu seamnă neapărat catalog de dezastre. Toată lumea asociază apocalipsa cu anticristul. Numai că termenul anticrist nu apare în apocalipsă. Pur și simplu. Mentalitatea conspiraționistă este matricea a tot felul de deliriuri. Nimic nu e întâmplător, că nimic nu e ce pare. Întotdeauna există o intenție, o intenție malefică, un complot. Vedem și în România, mă rog, sigur, într-o variantă mult mai primitivă, troglodită, acest tip de discurs în care adversarii sunt satane și anticriști.

În fiecare an e mai rău decât anul precedent. De ce s-a întâmplat asta?

Istoria se tot repetă, mă rog, cu variațiuni, evident, pentru că oamenii nu învață din istorie. Cel mai adesea prostia vine la pachet cu răutatea. De fapt, revelația ne spune că totul se va termina cu bine.

Omule, te salut! Dr. Mihai la aici la un nou episod boabe de cunoaștere. După cum ai văzut deja, vorbim despre haosul care se întâmplă în toată lumea asta și vorbim despre apocalipsă. Și e absolut normal să ai această frică. Deschizi știrile, deschizi social media și în continuu vedem amenințări de război, amenințări cu racheta nucleară, cu bomba nucleară, amenințări cu războiul atomic, conflicte peste tot și lumea parcă este aruncată într-un haos. Am văzut asta și la alegerile de anul trecut, din 2025, O vedem în toată polarizarea asta, vedem oameni care urăsc alți oameni pe care nici măcar nu-i cunosc. Și întrebarea este de ce se întâmplă acest lucru. Și despre lucrurile astea o să vorbim astăzi și o să vedem că această apocalipsă nu este prezentă doar acum. este prezent aproape în fiecare epocă ca o amenințare, ca o profeție pe care până acum am depășit-o. Așa că o să vorbim despre acest concept, o să vorbim despre această ideologie, o să vorbim despre nevoia lumii de a avea salvatori și atenție, un lucru foarte important, de ce de multe ori Fix acești salvatori care vin să ne salveze de apocalipsă pare că de fapt o grăbesc. Ideea asta mi-a venit atunci când am găsit această carte pe rafturile librăriei Cine oprește Cine mai oprește apocalipsa? Și acum o să prezint și pe autorul cărții. Teodor Paleologu este doctor în filosofie politică, cercetător, profesor, fundatorul casei Paleologu și autorul cărții Cine mai oprește apocalipsa? Și sunt onorat să v-am invitat la podcast.

Mulțumesc pentru invitație!

Mulțumim și Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și iată, sprijină astfel de incursiuni educative din care de-abia aștept să învăț și să mă inspir. O carte foarte mișto, am citit-o. Greoaie pe alocuri, trebuie să vă avertizez. Ai mai avea nevoie de încă 10 volume explicative pentru multe pasaje de acolo, dar dacă le depășești pe alocuri... Îți trezește multe idei și cumva în final pe mine m-a calmat cartea aceasta în legătură cu cine mai oprește apocalipsa.

Deci nu v-a panicat, n-ați încheiat lectura cu o stare de panică. Aoleo, nu mai oprește nimeni.

Cu toate că n-ați răspuns la întrebare, așa cum și ei a spus în final că da, n-ați răspuns la întrebare cine mai oprește apocalipsa.

Mi-ai indicat câteva răspunsuri posibile.

Da, exact. Aș vrea totuși să începem cu asta. De ce avem această senzație că lumea o ia razna? De câțiva ani încoace, senzația asta se tot accentuează și avem inclusiv această memă, avem impresia că am terminat pandemia, în sfârșit trebuie să vină ceva bun, vine războiul din Ucraina. În sfârșit poate să termin războiul din Ucraina, dar apare conflictul între Israel și Gaza, mă rog, care datează de mult. Acum conflictul în Orientul Mijlociu, Rusia cu Statele Unite care se tot încordează unii la alții, China pândește. În fiecare an e mai rău decât anul precedent. De ce se întâmplă asta?

Vreau să fac o precizare legată de termenul apocalipsă, pentru că de fapt noi îl folosim greșit de-al mintei. În suștitlu cărții e puțin ambigu pentru că apocalipsis în greacă înseamnă dezvăluire, revelație. că apocalipsă înseamnă apucălipsa. Astea sunt explicații de gâgă pentru alți gâgă. Sunt niște imbecilități monumentale. V-am adus și ce ne facem cu atâția proști. Evident că Georgescu e menționat pentru că totuși a stabilit un standard stratosferic în materie de prostie și se raportează și alții la el. Apocalipsis înseamnă dezvăluire, revelație. Nu înseamnă neapărat catalog de dezastre. Adesea folosim termenul de apocalipsă ca echivalent pentru dezastru, catastrofă. Aoleo, vine apocalipsa, în sensul că vine un război mondial, devastator, lucruri de genul ăsta. Apocalipsis înseamnă dezvăluire, revelație. Trebuie știut ceva, că această carte Atribuită lui Ioan, care Ioan, iarăși o întrebare, a fost greu acceptată în canon. Sunt autori importanti, părinței bisericii importanti din primele secole, care erau rezervați față de acest text și aveau motivele lor. Apocalipsa este o carte formidabilă. Dar în același timp periculoasă. E ca și cum ai pune o mitralieră în mâna unui copil sau în mâna unui adolescent.

Periculoasă de ce?

Pentru că poate fi interpretată foarte aiurea. Și a fost interpretată, continuă să fie interpretată complet aiurea. Să nu uităm că la alegerile din 2025 un energumen precum Părintele Teologos de la muntele Athos spunea că vede fiara anticristul în spatele lui Nicuşor Dan. Astea sunt niște deliruri absolut incredibile, dar arată cum apocalipsa poate fi folosită complet aiurea sau în legătură cu buletinele cu actele de identitate, care avea cifra 666 și alte asemenea bazaconii. Deci e o carte extraordinar de profundă și în același timp periculoasă atunci când e citită de tâmpiți.

Vă referiți la Apocalipsă?

Da, e ultima carte din Biblie și repet, ea a fost acceptată greu în canon. De ce a fost acceptată totuși în canon? Pentru că, și uităm adesea lucrul ăsta, de fapt e o carte în care catalogul de catastrofe nu este esențial. Ce contează în primul rând este teologia trinitară a Apocalipsei, anume afirmarea faptului că Dumnezeu se manifestă în trei persoane. Nu toate textele Noului Testament spun lucrul ăsta în mod atât de explicit. Sunt două texte care sunt foarte explicite în acest sens, și-anume Evanghelia lui Ioan, pe de-o parte, și Apocalipsa atribuită tot lui Ioan. În realitate nu este același autor, dar tradiția a identificat autorul Evangheliei cu autorul Apocalipsei. De ce? Tocmai pentru că teologia este foarte similară, de fapt identică în cele două texte, și-anume o teologie trinitară, afirmarea trinității.

Cum ar trebui interpretată, sau ce am putea înțelege din Apocalipsă?

Foarte multă lume se raportează doar la dezastrele pe care le anunță Apocalipsa, dar e o lectură grăbită și parțială, pentru că ce contează în primul rând este dimensiunea aceasta propriu-zis teologică, Trinitatea, modul în care Dumnezeu acționează în istorie. Apoi avem o ecleziologie. Ecleziologia e acea parte a teologiei care vorbește despre ce este biserica. Biserica nu este o instituție birocratică, BOR-ul ca instituție finanțată de statul român. O să ajungem cu vărbă îndoială și la realitățile BOR-ului. Biserica, înțeleasă în perspectiva textelor din în perspectiva Apocalipsei sau în perspectiva mai cu seama textelor Sfântului Pavel și ale Sfântului Luca, este receptacolul Sfântului Duh. Biserica nu e o clădire sau o administrație, ci este receptacolul Sfântului Duh. Avem o dimensiune, propriu zis, teologică, care se referă la Trinitate, la Biserică, Dar în același timp avem o reflexie foarte importantă asupra răului în istorie. Sunt mai multe figure ale răului absolut care apar în Apocalipsă. Apare în capitolul 12. Dragonul, Balaurul, care persecută femeia însărcinată, care este Fecioara Maria sau Biserica. Apoi avem cele două fiare în capitolul 13, fiara dinspre mare și fiara dinspre uscat. Și în sfârșit avem în capitolul 17 prostitoata Babilonului. Astea sunt cele patru figure ale răului. De fapt, este o reflexie extraordinară despre rău. despre tiranie, despre prostituția morală. E o carte de o foarte mare profunzime. Totodată avem toate acele dezastre. Cartea este structurată în jurul cifrei șapte. șapte trompete, șapte peceți, șapte trompete, șapte cupe, cele șapte cupe ale mâniei și ale dreptății divine, care într-adevăr reprezintă un fel de escaladare a posibilelor dezastre, dacă omenirea nu își revine în fire. Apocalipsa de-al mintei e foarte mult legată de un text din Vechiul Testament și anume cartea lui Daniel, care seamănă foarte mult cu apocalipsa zisa lui Ioan.

Totuși apocalipsă, ați spus că înseamnă revelație, nu?

Da, dezvăluire, revelație, da.

Ce e dezvăluit un apocalipsă? Adică dacă nu o vedem, pentru că dacă spui unui om apocalipsă și eu dacă aud apocalipsă, înțeleg sfârșitul lumii, prin dezastre dureroase.

Ce revelează acest text este natura trinitară a divinității, Apoi, natura sacrificială a divinității, pentru că e vorba în mod constant despre miel. Iisus este simbolizat prin miel. Mielul este, aș zice, una dintre temele centrale ale acestei cărți. Apoi, este dezvăluită totodată natura răului. a tiraniei, a imposturii, a prostituției morale, cum spuneam mai devreme, și apoi sensul istoriei este totodată revelat. Trecerea prin tot felul de suferințe și catastrofe către un țel totuși Extraordinar, că finalul este Ierusalimul ceresc. Totul se termina cu bine. De fapt, revelația ne spune că totul se va termina cu bine. There is a happy end.

Și de ce atunci să zicem apocalipsea cu un sfârșit dureros și dezastros al lumei?

Pentru că e vorba și despre tribulații.

Asta e partea care ne-a adus anxietate.

Însă, în realitate, textul acoperă mult mai multe teme.

Chiar

dacă cu cât sunt mai simple, cu atât e mai bine.

Aveți vrea să fac o paranteză aici până la merge mai departe și vorbim despre sfârșitul lumii. Una din întrebări o să fie de ce totuși am definit apocalipsa în final și am interpretat-o așa. Probabil că cei care s-au gândit să accepte sau să nu accepte cartea aceasta în Biblie aveau rețineri bine justificate. Dar pentru cineva care nu cunoaște cum a fost Compusă de fapt și scrisă Biblia. Cum s-a întâmplat asta? Adică cine a decis ce carte intră și ce carte nu intră în Biblia?

O să vorbesc un pic despre Noul Testament, pentru că Biblia de fapt nu e o carte, cum spune foarte multă lume, cartea cărților. E greșit. Biblia în greacă este un plural. Biblia judaică, pe care noi o numim Vechiul Testament, conține texte foarte diverse, extrem de diferite între ele, texte profetice, texte sapiențiale, cum sunt proverbele sau ecleziastul, avem texte istorice, cartea regilor sau cronicile, care povestesc cam aceleași lucruri, dar din perspective ușor diferite. Apoi avem un poem de dragoste, cântarea cântărilor, avem niște romane religioase dacă vreți, nu știu, estera de Pilărești, e foarte variat Vechiul Testament.

Și tot e format din mai multe cărți, nu?

Da, de mărime diferite. Asta e tradiția evreiască care a selectat în timpul acestei texte foarte diferite între ele. Dar povestea bibliei iudaice a Vechiului Testament e foarte complicată. O să vă spun pe scurt despre Noul Testament, acolo se află apocalipsa. Canonul este stabilit abia în secolul IV, în forma definitivă pe care o avem.

Ce înseamnă canon?

Canonul sunt acele texte care sunt recunoscute ca fiind oficiale, dacă vrei. Canonul este stabilit într-o scrisoare pastorală a patriarchului Alexandriei Atanasie cel Mare, care era un foarte vajnic luptător pentru ortodoxie în secolul IV. Deci e după Constantin cel Mare. Dar asta nu înseamnă că nu exista deja o formă, dacă vreți, embrionară a canonului. E foarte interesant că primul care a avut ideea unui canon este un eretic considerat eretic și anume Marcion. în secolul II, care era dualist, adică avea o concepție dualistă, considera că Vechiul Testament trebuie repudiat și că există și un demiur grău și că, de fapt, mesajul lui Iisus este să ne elibereze de materie. Asta e, mă rog, foarte pe scurt, teza marcionistă, care, repet, presupune repudierea Vechiului Testament. În România avem unii antisemiți furibunzi, cum era Acecuza. Acecuza spunea și el că Vechiul Testament este jidănesc, citesc, între ghilimele, își trebuie repudiat. Însă Marcion nu era motivat de antisemitism, ci pur și simplu considera că mesajul lui Iisus este în totală contradicție cu religia din Vechiul Testament. El însă a venit cu un canon care cuprindea doar o evanghelie, doar evanghelia lui Luca, Și evident, faptele apostolilor, care de fapt sunt același lucru, noi separăm Evanghelia lui Luca și faptele apostolilor, dar de fapt este o singură lucrare, este un ansamblu foarte coerent. Și epistolele lui Pavel le includea Marcion de asemenea în canonul lui, numai că nu erau toate pe care le atribuim acum lui Pavel și mai erau altele în plus. Era de pildă și o a treia epistolă către Corinteni, dacă nu mă înșel. Dar mai e un lucru, dintre cele 14 epistole atribuite lui Pavel, doar șapte sunt siguri de Pavel. Altele sunt sigur scrise de altcineva, altele sunt cu semn de întrebare. Cea în care Pavel vorbește despre obstacolul împotriva fiului fără de legi, acel Catehondes, pe care evident că o să vorbim, este una dintre aceste epistole discutate, și anume a doua epistolă către tesaloniceni.

Despre care nu se știe dacă e scrisă de Pavel.

Teza mea e următoarea. În fund nu contează foarte mult. Trebuie văzută coerența teologică a acestei epistole și convincerea mea personală că probabil e totuși scrisă de Pavel. Altele nu, de pildă scrisoarea către evrei, sigur nu e scrisă de Pavel, e cât se poate de evident. De asemenea, epistolele zise pastorale, tit Timotei, nu sunt scrise de Pavel, sunt scrise de oameni care erau din anturajul lui sau care îl continuau pe Pavel.

Ați spus că undeva în secolul al IV-lea s-a stabilit...

Canonul în varianta definitivă.

Biserica. Biserica a stabilit care sunt cărțile care fac...

Trebuie știut ceva, că în primele secole Circulau și alte evanghelii. Stabilirea canonului la patru evanghelii s-a produs nu abia în secolul IV. Există o tendință în acest sens încă din secolul II. către constituirea unui canon. Eu v-am spus că e varianta definitivă în secolul 4, dar deja există o tendință în acest sens pentru că unele evanghelii erau mai citite decât altele. Astea patru pe care le avem și acum aveau un prestigiu mai mare decât alte evanghelii, cele zise apocrife. Sunt multe alte evanghelii care n-au fost preluate în canon. Unele dintre ele foarte interesante, de pildă Evanghelia lui Toma, este formidabilă, este extraordinar de interesantă, n-a fost inclusă în canon. Mai e de pildă Evanghelia zisa lui Iacob, un text de pe la jumătatea secolului II, care n-a fost inclusă în canon, dar a fost extraordinar de influentă în tradiția catolică, ortodoxă, pentru că vorbește despre viața Fecioarei Maria, despre nașterea Fecioarei Maria, despre copilăria ei, despre moartea ei, despre înălțare. Deci sunt lucruri pe care nu le spun deloc textele canonice. Despre Fecioara Maria afli foarte puțin în Marcu, Matei și Ioan. Afli ceva mai mult la Luca. Luca pare a fi avut o relație specială, cel puțin cu amintirea Mariei. Însă, revenind, în realitate este că creștinismul primelor secole este foarte divers. Poate chiar mai diverse cât este creștinismul acum. Asta e o afirmație care poate să surprindă, pentru că în zilele noastre avem atâtea confesiuni diferite. Catolici, ortodocși, luterani, calviniști, metodiști, baptiști, penticostali și așa mai departe. Și avem impreția că, uite, este o diversitate extraordinară. Just. Este o mare diversitate în sânul creștinismului în zilele noastre. Dar există totuși o serie de articole de credință comune. Cam toate aceste confesiuni, cu excepția unitarienilor de pildă, cam toate aderă la o teologie trinitară. Ideea că Dumnezeu e trinitar, că sunt trei persoane, sau că Iisus a murit și a înviat, că se va întoarce la sfârșitul istoriei. Astea sunt articole de credință comune. Ori în primele secole nu era cazul. În primele secole existau încă mai mare diversitate teologică. Erau creștini care credeau, de pildă, că Iisus este o ființă divină care doar a avut o aparență umană. De pildă. Așa ceva evident că este total respins de confesiunile creștine moderne.

Oricum, ce rețin aici este că Biblia nu e o carte, nu e o carte a cărților. Sunt multe cărți adunate de o biserică cu autori diferiți care au într-adevăr...

Și uneori, perspectivele lor sunt ușor diferite. Cel mai interesant e cazul celor patru evanghelii. Nu știu dacă ați văzut filmul lui Kurosawa, Rashomon. E o splendoare. E un film extraordinar. De prin anii 50, dacă nu mă înșel. E o crimă care este relatată diferit de toți cei care au participat la evenimentul respectiv. Și fiecare are o altă variantă. ușor diferite sau uneori mai mult diferite. Ei, nu chiar la fel se întâmplă cu cele patru evanghelii, dar perspectivele autorilor sunt ușor diferite. De pildă, Marcu pune în primul rând accentul pe Isus ca taumaturg. ca medic, dacă vreți, ca om de acțiune. Nu vorbește foarte mult la Marcus și ce spune e prost înțeles, chiar de discipolii lui apropiați. La Matei, ideea centrală este că Iisus e un rabin, un învățător și un nou Moise. La Luca, accentul cade pe compasiune. Iisus este în primul rând mângâietorul în Evanghelia lui Luca. Este, dacă vreți, un filozof universalist și plin de compasiune pentru condiția umană. Este, prin excelență, Evanghelia compasiunii. Și, în sfârșit, Evanghelia lui Ioan este singura în care divinitatea lui Iisus este afirmată explicit. Ne spune de la început că Iisus este Logosul încarnat, este Dumnezeu încarnat.

Și așa cum există multe perspective și atunci când vorbim despre o crimă, e de la sine înțeles că atunci când vorbim despre Apocalipsa din Biblie, o să fie și mai multe perspective și mai multe interpretări, multe dintre ele greșite, totuși, ce este Ce este clar și cunoscut este că fiecare generație are această impresie că va trăi cumva sfârșitul lumii și s-a întâmplat, de exemplu, atunci când s-au făcut anii 2000. Existau profeții sau tot felul de frici recuvente care țin de acest apocalipsă și avem această frică Pe de-o parte avem această frică care poate să fie complet nerațională sau rațională, cum se întâmplă în zilele noastre, că o să vină această apocalipsă și există și acest katehon, această persoană sau instituție sau stat, oricum le-am vedea, care protejează lumea de apocalipsă.

Da, acum iarăși trebuie făcute niște precizări și anume, toată lumea asocia apocalipsa cu anticristul.

Da.

Da, numai ca termenul anticrist nu apare in apocalipsa. Pur si simplu. Termenul anticrist apare in epistolele lui Ioan si desemneaza pe cei care neaga divinitatea lui Isus. Atat. Nici Sfantul Pavel, nici apocalipsa nu vorbesc despre anticrist. In apocalipsa e vorba despre fiara care vine dinspre mare. Da. Si exegeza tradițională, identifică această fiară care vine dinspre mare cu anticristul. Dar e o interpretare. Nu scrie în text așa ceva. Repet, termenul de anticrist nu apare în Apocalipsă. De asemenea, nu apare la Sfântul Pavel. Pavel vorbește în a doua epistolă către tesaloniceni despre fiul Pierzaniei. și taina fără de legii. Nu vorbește despre anticrist. Tot așa, exegeza ulterioară a pus semne de egalitate între anticrist, fiul pierzaniei și fiara dinspre mare. E vorba de o tradiție exegetică. Sunt însă și teologii care spun că nu e așa. Dacă trebuie să rămânem la sensul foarte strict pe care îl găsim în epistolele lui Ion. Cei care neagă divinitatea lui Iisus.

Bun, și ce părerea, adică interpretarea, să zicem, personală este că Apocalipsa nu are legătură cu anticristul?

Știți, eu nu am interpretări personale. Eu sunt un istoric al ideilor, al ideilor religioase, al ideilor politice. Pot, uneori mai am opinii, cum v-am spus mai devreme, tind să cred că a doua epistolă către tesaloniceni a fost totuși scrisă de Pavel sau în orice caz de cineva din anturajul lui Imediat. În discuții de tipul ăsta, discuții savante, poți avea anumite ipoteze care se susțină. Sunt opinii care se bazează totuși pe ceva. În rest, nu mă apuc să spun care e interpretarea corectă. De altfel, asta e o mare ispită și un mare pericol. Dom'le, am înțeles apocalipsa. Iată ce înseamnă. E o carte foarte misterioasă. Nimeni nu poate să spună că a înțeles tot de acolo și că deține cheia de interpretare. Deja e periculos. Dacă cineva vă spune că deține cheia apocalipsei, me fie vouă, fiți reticenti. Însă, vedeți că această identificare anticrist egal fiul Pierzaniei, egal fiara dinspre mare, ridică o problemă. Și anume, fiul Pierzaniei este un amăgitor, un seducător. pe când fiara dinspre mare este un tiran abominabil. Vezi că sunt două lucruri diferite, sunt două tradiții exegetice diferite. Sau, eventual am putea spune că este aceeași realitate văzută din unghiuri diferite. Iar își revin la Rașomon. Aceiași realitate văzută din unghiuri diferite. Pavel ar vedea fenomenul acesta sub unghiul amăgirii, a imposturii, iar Apocalipsa sub unghiul tiraniei, a despotismului. În ultima instanță, cele două pot fi reconciliate, dar dacă ne uităm la texte, spun lucruri diferite. Pavel vorbește despre un seducător, în timp ce Apocalipsa vorbește despre un tiran.

E totuși nevoie de povestea asta a Apocalipsei? Ce nevoie satisface, dacă ea tot persistă în cultura noastră?

Trebuie să ne gândim la ce nevoie satisfăcea atunci, când a fost scrisă, cândva la sfârșitul secolului I. În anii 90, în jurul anului 100. Satisfăceau nevoie a bisericii și anume autorul a trage atenția asupra anumitor greșeli. Așa începe Apocalipsa, cu acele scrisori către cele șapte biserici. Unele sunt mesaje de atenționare. Aveți grijă că faceți rău ce faceți. Aveți grijă că urmați învățături greșite. Îi ceartă pe unii, pe alții din potriva îi încurajează și le spune să dea dovadă de curaj și răbdare. Deci cred că nevoia pentru acest text, așa trebuie înțeleasă, în contextul bisericii creștine de la sfârșitul secolului I, și anume, diverse rătăciri, diferite compromisuri posibile și de asemenea, el atenționează autorul, atenționează asupra pericolelor pe care le reprezintă Imperiul Roman. Este un text antiroman. spre deosebire de Pavel, care este foarte pro-roman. Pavel spune în epistola către romani că autoritatea este de la Dumnezeu și că creștinii trebuie să se supun autorității și să se roage pentru împărat. De asemenea, în faptele apostolilor, vedem că autoritățile romane îl salvează pe Pavel. Îi salvează viața și apoi Pavel face apel la justiția imperială. Deci avem iarăși două puncte de vedere diferite. Pavel este proroman, în timp ce autorul Apocalipsei este foarte clar antiroman.

Și Imperiu Roman este văzut și asta, descrieți în carte, este văzut ca un rău și aveți și o sintagmă care mi-a plăcut și am notat-o, unde scrieți că pe românește s-ar spune rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Da, asta este teza anumitori exegeți ai pasajului din epistola către Tețalonicen. De pildă faimosul Tertulian, marele apologet din secolul 2-3. El consideră că Imperiul Roman e malefic, Dar răul pe care îl reprezintă Imperiul Roman e mai mic decât ce-ar însemna absența lui.

Și astfel îl cataloghează ca fiind acest Catehon. Dacă puteți să ne explicați, pe înțeles, Ceea ce l-a Catehon de când a apărut și cine are aceste poziții de Catehon?

Termenul apare, cum vă spuneam, în capitolul 2 din a doua epistolă către tesaloniceni și vine de la un termen grecesc, Cateho, care înseamnă a opri, a întârzia. Și care-i contextul în care scrie Pavel? În comunitatea din Tesalonic, pe care el o crease. E o comunitate creată de el. El a creat primele comunități creștine de pe teritoriul Europei. La Filipii, la Tesalonic, la Corinth. El a creat aceste comunități și se îngrija de soarta ucenicilor lui. Și auzise că în comunitatea din Tesalonic, unii credeau că Iisus venise deja, că se produsese deja a doua venire. Și atunci nu mai făceau nimic. Dacă tot a venit Iisus, cer o stare să mai muncești, cer o stare să mai duci o viață normală. Și nu mai făceau nimic. Asta crea haos în comunitate. Vedeți că există o legătură, pe care Pavel a înțeles-o foarte bine, între ideea că a venit deja sfârșitul și descompunerea societății. Dacă crezi că a venit deja Iisus, ce rost are să mai faci ceva? Ori, tocmai în acea epistolă, în capitolul 3, Pavel spune, cine nu muncește să nu mănânce. De ce? Pentru că asta se întâmpla în comunitatea dintre Salonici. Unii credeau că Iisus venise deja. Și atunci, care este argumentul lui Pavel? El spune așa, Iisus va reveni. Sunt si panourile alea cu Iisus vine. Asta spune si Pavel. Vine. A promis, o sa-si tina cuvantul, ca e gentleman. Isi tine cuvantul. Vine. Nu va speriati ca vine. Dar nu vine imediat. N-a venit inca. Si nu va veni pana nu se va manifesta Fiul fara de legii.

Pune o condiție, da? Fiul fără de legi fiind anticristul.

În interpretarea ulterioră, el nu folosește termenul ăsta.

Așa cum o vedem noi.

Vine Iisus, dar înainte de Iisus va veni fiul fără de legi, care este un amăgitor, un seducător, un impostor. Dar nici fiul fără de legi nu vine imediat, pentru că îl ține ceva pe loc. ceva îi întârzie venirea.

Catehonul.

Catehonul. În textul lui Pavel apare de două ori termenul. Dar iarăși este extraordinar că apare în două forme diferite. Întâi apare ca to-catehon, adică un neutru, și apoi ho-catehon, care este un masculin. Și vă dați seama imediat că dacă este to-catehon, adică neutru, asta trimite către o forță impersonală, O instituție, poate Imperiul Roman, poate Biserica însă, sau rugăciunea credincioșilor, poate să fie mai multe lucruri. Iar dacă este Hokatehon, e vorba de o persoană care întârzie venirea Antichristului. A fiului fără de legi. Repet, ulterior a fost identificat cu anticrisul. Deci asta e logica scrisorii lui Pavel. Va veni Iisus, dar înainte de asta va veni fiul fără de legi și deocamdată este Catehonul. Care ce face? Ține pe loc taina fără de legi.

Ceea ce m-a străfulgerat când citeam și de asta cartea asta din păcate rămâne actuală constant, Este că toate lucrurile, din punct de vedere al autorului, dar din punct de vedere al subiectului, ne-ar plăcea să depășim deja această situație în care se pare că istoric suntem constant. Dacă pe vremuri catehonul era Imperiul Roman sau erau descrieți în carte tot felul de situații în care în fiecare epocă, în fiecare secol, câte cineva este acel catehon care păzește lumea devenirea răului, acum acești catehoni par să fie oameni politici actuali.

Pretinși catehoni.

Ok, pretinși catehoni. Și vreau să-i numesc, pentru că aveți două capitule destinate lor. Carta are patru capitele, sau?

Cam și Putin, da.

Și cele două capitule destinate pretinșilor catehoni sunt Trump, pe de-o parte, care, iată, duce războaia, începe o războaie în Orientul Mijlociși. Și nu o să intrăm neapărat în politic acum, dar sunt realități actuale în care noi trăim și care ne influențează constant în fiecare zi. Duce un război în Orientul Mijlociu pentru a opri un presupus program nuclear și pentru a face bine. Aveți termenul în carte în care spuneți războiul pentru a opri restul războaielor. această tensiune constantă între Occident, care poate fi reprezentat de Europa, Europa împreună cu Statele Unite, și Rusia. Iar povestea este similară în ambele părți. Da.

Cred că cea mai înțeleaptă interpretare acestui pasaj este la Sfântul Augustin, care spune în Decivitate Dei, despre cetatea lui Dumnezeu, Că Pavel spune în scrisoarea lui, voi știți cine l-oprește pe fiul fără de lege. La care Augustin comentează, ei știau, noi nu știm. Așa că n-are rost să ne dăm cu părerea.

Deci nici acum nu știm.

Nu, sigur că în primele secole. În mare parte din istoria creștinismului, răspunsul părea evident. Imperiu Roman. Cam ăsta-i consensul. Sigur că există și alte interpretări. Dar autori importanți, precum e Ioan Gurădeaur, înainte de el Tertulian, Ipolit al Romei, o sumedenie de autori consideră că e Imperiu Roman. Și, evident, un împărat roman. Imperiul este reprezentat de cât un împărat. Și atunci asta împacă cele două variante. Tocatehon și hocatehon. Adică varianta neutră și varianta masculină. Părea răspunsul evident. Imperiul roman. Numai că Imperiul Roman a trecut prin tot felul de tulburări. În secolul V se prăbușește Roma din Italia și atunci apare ideea unei translații a Imperii, adică Imperiul s-a dus în altă parte. Evident, Constantinopol. În 325 Constantin cel Mare începe lucrările la Constantinopol, câțiva ani mai târziu este inaugurat orașul și e noua Romă. Și asta este viziunea bizantină până în secolul XV, și anume că Imperiul Roman este cel cu capitala la Constantinopol. Ați văzut că și eu am folosit termenul bizantin, dar termenul bizantin e o invenție din secolul XVI. Ei se considerau romani. Apoi imperiul roman bizantin cade în 1450 și apare întrebarea, ce s-a întâmplat? S-a dus în altă parte imperiul? Și așa apare ideea de a treia romă în spațiul moscovit, să-i zicem. Sunt o serie de scrisori din secolul XVI. ale unui călugăr, starețul mănăstirii Eleazar din Pskov și anume Filotei. Numai că ce spunea Filotei n-are nicio legătură cu interpretările de mai târziu ale celei de-a treia Rome. Filotei de fapt era foarte preocupat ca Marele Cneaz de la Moscova sa respecte drepturile bisericii. De ce? Pentru ca Marele Cneaz al Moscovei cucerise de putina vreme regiunea Pskovului. Iar Filotei ca staret al unei importante manastiri era foarte ingrijorat de posibile abuzuri din partea noului stăpân. Și de aceea scrie aceste scrisori atenționându-l pe Marele Cneaz că trebuie să respecte drepturile bisericii, să respecte ortodoxia, Pentru că motivul căderii celorlalte Rome este îndepărtarea de la Ortodoxie. Și prima Romă și a doua Romă au căzut pentru că au apostaziat, pentru că s-au îndepărtat de Ortodoxie. Și atunci, atenție! nu te îndepărta cu o iotă de la învățătura bisericii. Asta este sensul acestor scrisori ale călugărului, ale starețului Filotei din Pskov. Nu este o ideologie imperialistă de cuceritoare. Motivația lui e cu totul alta. Însă mai târziu, începând cu secolul XIX, A III-a Romă a fost interpretată în sens imperialist, expansionist. Vedem asta la Dostoevski, faimoasele lui texte ultranaționaliste din 1876-78 în timpul războiului cu Turcii, cel care ne-a dus nouă independența. Vorbește despre misiunea Rusiei de a elibera Constantinopolul. Sunt niște texte foarte exaltate în care a III-a Romă este folosită într-un sens expansionist, panslavist, dacă vreți slavofil. Nimic de acest gen la Filotei. Deci iată o altă noțiune al cărei sens s-a tot modificat în timp. Avem un anumit înțeles la Filotei în secolul XVI și la unii continuători ai lui și apoi o rescoatere de la naftalină a acestei noțiuni într-un cu totul alt sens. Există un singur document din secolul XVI care menționează a III-a Romă, un singur document oficial și anume în 1589 la fondarea Patriarhatului de Moscova E menționată această formulă, a III-a Romă, atât și nimic mai mult, într-un context bisericesc.

A III-a Romă fiind...

Moscova. Da, Moscova a III-a Romă.

și din nou era considerat un fel de catehon, nu?

Da, teza mea este că, pe care am susținut-o deja în teza de doctorat susținută în 2001, că de fapt Filotei din Scov aplică aceeași logică, logica epistolei lui Pavel către Tesalonicen, că ceva ține pe loc venirea sfârșitului.

Și asta oare e aceeași ideologie care mână și acum poporul rus?

Da, numai că este un sens cu totul modificat. În zilele noastre auzim foarte mult în Rusia vorbindu-se de a treia Romă. Și o să ajungem imediat la subiectul ăsta că este înspăimântător. Numai că e cu totul altceva decât ce spunea Filoterii. Este o fraudă intelectuală. Hai să spunem că Dostoievski nu își dădea seama că nu se susține ce spune el, dar cei de acum mint. E imposibil ca Dughin să nu fi citit ceva pe această temă. Nu știu, măcar teza mea o fi citit-o și arăt cât se poate de clar că sunt două sensuri complet diferite și nu sunt singurul care spune lucrul ăsta. Te uiți la text, este evident acest lucru. Deci avem de-a face cu o recuperare imperialistă, ultranaționalistă a unei noțiuni care aveau un sens propriu zis teologic.

Ce își propun ei de fapt?

În cazul ei, cine ei, Putin, Dugin, Karaganov și alții de genul ăsta, e vorba de reutilizarea noțiunii de-a treia romă în marele lor război împotriva Occidentului, care e gândit ca un fel de jihad împotriva anticristului, împotriva secularizării, împotriva modernității, a valorilor democratice și liberale. Adică e vorba, cu adevărat, de un fel de război sfânt, dacă vreți. La unii ideologi și propagandiști ai putinismului, despre așa ceva este vorba. De-aia am și spus de mai multe ori că regimul Putin seamănă din ce în ce mai mult cu o sectă apocaliptică. Apocaliptică în sensul ăsta de interpretări delirante ale apocalipsei. Și spuneați și dumneavoastră, în decursul istoriei au existat tot felul de interpretări delirante, nu doar greșite, ci delirante ale apocalipsei, care au provocat dezastre. E o carte extraordinar de profundă, foarte importantă, extraordinară, dar în același timp, dacă e citită aiurea, duce la consecințe pe care le vedem. Iar în America, să vorbim și de Statele Unite, există o veche tradiție în acest sens. Deja în secolul XVII avem faimosul discurs, faimosa predică a guvernatorului John Winthrop, care vorbește despre noua Anglie. ca fiind A Shining City on a Hill. Cunoașteți această formulă atât de importantă, îi plăcea foarte mult lui Ronald Reagan, tot timpul vorbea de A Shining City on a Hill. A Shining City on a Hill este o formulă biblică, se referă la Ierusalimul Ceresc. avem deja la puritanii din secolul XVII ideea ca Noua Anglie, aceasta colonie de puritanii, este un fel de bastion impotriva răului. Dumnezeu, în înțelepciunea sa, a rânduit lucrurile în acest fel încât puritanii să ajungă în Noua Anglie și să reprezintă un bastion împotriva anticristului, dacă vreți, sau a tendințelor anticristice. Există tot felul de episoade în istoria religioasă a Statelor Unite. De pildă, în secolul XIX, ideea că se va sfârși istoria, va veni sfârșitul în 1841, după aceea în 1842, după aceea a fost recalculat. Aceasta este originea bisericii adventiste. După aceea, sigur că adventiștii au reformulat lucrurile și au evitat capcanele de la început. În carte vorbesc mult de ce se întâmplă acum și anume un curent foarte important care se numește Reconstrucționismul Cristin. și marele gânditor al acestui curent, e un pastor și teolog pe care îl cheamă Rașdunii. Rașdunii era de origine armeană, era armean, dintr-o veche familie de preoți armeni. Numai că tatălui a ajuns în America după genocidul din Imperiu Otoman, a devenit pastor calvinist. Iar Rajduni a aderat la varianta cea mai, să zic așa, fundamentalistă a tradiției calviniste. Iar Rajduni își propunea recreștinarea lumii. Întâi a societății americane și apoi a lumii întregi. Este, dacă vreți, o construcție teologică foarte elaborată, însă care are ca proiect un proiect fundamentalist de revenire la legislația biblică. Pentru adulteri să fii pedepsit cu lapidarea de pildă. Spune chestii de genul ăsta rășdunii. Bun, sigur nu poate fi redus la asemenea extremități. Spune și lucruri interesante, adică atunci când interpretează textele biblice, e foarte ingenios, e chiar foarte interesant. Dar proiectul lui este unul fundamentalist, iar Rajdunii a avut o influență considerabilă asupra mediilor fundamentaliste evanghelice din Statele Unite, care, în ultimii zece ani, au îmbrățișat cauza trumpismului. De ce? Pentru că mulți dintre ei văd în Trump un Mesia. Mai exact, e vorba de interpretarea unui pasaj din cartea profetului Isaia, capitolul 45.

Și el fiind al 45-lea profesor.

Exact.

E o coincidență? Adică ei văd în această coincidență o profeție?

Cine a venit cu această interpretare? E un tip care e foarte activ și acum și în continuare foarte trumpist și anume Lance Wallnau. era una dintre figurile importante, este una dintre figurile importante ale unui curent creștin în plină expansiune numit The New Apostolic Reformation, noua reformă apostolică. Apostolul, prin excelență al acestui curent, e un tip pe care îl cheamă Peter Wagner, C. Peter Wagner. și teologia dominiației, dominionismul. Adică avem reconstrucționismul lui Rașdunii și apoi dominionismul lui Peter Wagner. Peter Wagner însuși a scris despre Trump că e noul mesia. În capitolul 45 din cartea profetului Isaia, E vorba de Cirus cel Mare. Cirus cel Mare i-a eliberat pe evrei din captivitatea babilonică. Și de aceea este prezentat de Isaia ca Mesia. Mesia înseamnă cel uns. Interpretarea lui Wallnau și Wagner este că Trump Deși nu este un om foarte pios, deși nu prea știe Biblia mai deloc, nu merge la biserică, spune numai porcării, are o viață personală, mă rog, știm cum e. încă nu știa de prietenia lui cu Epstein, dar ideea lor este că Trump, cu toate defectele lui, joacă rolul lui Cyrus cel Mare, că eliberează creștinii din captivitatea babilonică a secularismului și laicismului american contemporan.

Cirrus, e foarte interesant pasajul din carte în care ați arătat inclusiv postarea de pe Facebook a lui Wagner, în care chiar asta argumentează și e interesant cum a câștigat, practic, încrederea sau girul credincioșilor și le-a explicat în acea postare că, ok, cel care ne va conduce nu trebuie să fie un om al bisericii, trebuie să fie un om care are succes. Exact.

Este teza celor șapte munți, că trebuie cucerite vârfurile celor șapte munți, economie, politică, media, cultura, educație, trebuie cucerite vârfurile și apoi reîncreștinată societatea de sus în jos. E un proiect politic. Și mai e o noțiune foarte periculoasă la Peter Wagner and Company și anume războiul spiritual. pentru că asta duce, de fapt, la demonizarea adversarilor, care devin satane, anticriști sau cel puțin servitori ai satanei. Vedem și în România, bine, sigur, într-o variantă mult mai primitivă, troglodită, acest tip de discurs în care adversarii sunt satane și anticriști. Nu vedeți că un fost prim-ministru al României Victor Ponta vorbește de satane și anticriști. E incredibil. Și omul ăsta a fost social-democrat.

El crede asta sau profită de oamenii care ascundă?

Ponta este o șulfă totală, adică omul ăsta poate să spună absolut orice, era stângist acu' 20 de ani, acum a devenit aproape fașcist în discurs și genul ăsta de fașcism pretins creștin, în care apără valorile creștine și toți ele sunt satane și anticriști. Vedeți cât de periculos este acest tip de... Sigur că Peter Wagner nu credea ce spunea și avea o întreagă teologie în spate pentru asta, dar e un curent teologic foarte important și care ne arată cât de periculoasă e această cale.

Dar pe cine salvează Trump dacă Cyrus i-a scos pe evrei?

Pe creștini. De ce? Din captivitatea babilonică a secularismului. Asta-i teoria. Și că este o totală aberație. Dar știți că și istoria aberațiilor e interesantă. Eu mă ocup printre altele și cu așa ceva. Istoria absurdităților. Am scris o carte despre proști și prostie. Cred că nu trebuie să evacuăm această cercetare. Prostologia și aberațiologia. Sunt idei teologice, idei religioase, complet aberante. am văzut deja câteva până acum.

Și ăsta e rolul asumat al lui Trump? Pentru că, într-adevăr, îl vedem pomenindu-l pe Hristos, fiind, făcând tot felul de activități religioase, cu date că el nu pare un om religios. E un rol pe care el și l-a asumat pentru a preveni acest secularism, adică separarea secularismul, fiind separarea religiei de puterile, din stat, de lege și de toate acestea.

A jucat această carte. A jucat această carte. Trebuie spus un lucru, că la început, în 2015, Establishment-ul evanghelic în Statele Unite era reticent față de Trump. Aveau mai degrabă simpatie pentru Jeb Bush, pentru alții candidați. Însă, succesul lui Trump i-a convins că e o carte bună de jucat. Iar cel care a avut primul ideea asta e Lance Wallnau. În 2015 deja are un fel de revelație Dumnezeu le vorbeşte celor de genul ăsta şi şi-a zis gata, Trump este noul Cyrus cel mare, este noul Mesia.

Şi ceilalţi credenţeşti l-au ascultat şi au...

Da, e interesant că cei care l-au susţinut la început de tot pe Trump sunt ăştia, cei din New Apostolic Reformation. După care s-au raliat şi alţii. Și e foarte grav ce se întâmplă. Faptul că un procentaj semnificativ dintre creștinii evanghelici din Statele Unite susțin această formulă dezastroasă.

Și pentru ei, Trump este un fel de Catehon.

Unii o spun explicit, alții nu neapăratic. De pildă, la Rașdunii noțiunea de Catehon nu e importantă. În schimb, la Peter Thiel, Însă Rașdunii nu vorbește despre Catehon, nici Peter Wagner nu vorbește despre Catehon. În schimb, Peter Thiel e obsedat de Catehon.

Și cine e anticristul dacă Trump este Catehon?

Cine este la cine? La Thiel? Da. Lucrarea anticristului, în viziunea lui Peter Thiel, este aceea de a introduce un guvern mondial, unificarea lumii. Se bazează pe un alt pasaj din Pavel în care vorbește de Pax et Securitas, pace și siguranță. Și spune Till, asta e o iluzie de care se folosește anticristul. Deci lucrarea anticristului este această unificare mondială în numele unei păci care este de fapt iluzorie. Fără-ntoială este un antreprenor de mare succes, foarte încrezător în capacitățile lui intelectuale. E un autodidact. E un om care a studiat la un moment dat cu un mare filozof francez, René Girard, deci se inspira si din René Girard. E un om care are lecturi. Dar e un bricoler. E un tip care bricoleaza o teorie. E un fel de bricostor, daca vreti. Pentru el filozofia politica, teologia, E un fel de bricostor, din care își ia ce vrea și construiește teoria lui. Referințele lui Till sunt evident cele biblice, evident că se referă la Pavel, la Apocalipsă, dar dintre autorii moderni sunt, aș zice, trei foarte importanți și anume Vladimir Soloviov, marele filozof rus, Benson, un preot catolic care a scris un roman despre anticrist și, în sfârșit, foarte important, Carl Schmitt. Mai cu seamă Soloviov și Carl Schmitt sunt referințele lui Peter Thiel. Întâmplarea face că eu cu asta m-am ocupat. Mi-am scris memoriul de diplom de étude a profondii despre Soloviov și exact despre problema Catehonului și a povestirii despre anticrist. Iar teza de doctorat mi-am făcut-o în parte despre Carl Schmitt. Deci cunosc foarte bine subiectul ăsta. și văd unde Peter Thiel bricolează.

Peter Thiel e cofondatorul PayPal, Palantir și

e unul dintre primii miliardari care l-au susținut pe Trump. 2015-2016, cred că chiar primul mare miliardar care îl susține pe Trump în contextul de atunci, e un tip mult mai inteligent decât Elon Musk. Elon Musk e un bufon ketaminat. În schimb, Peter Thiel are niște reale preocupări intelectuale. Spune lucruri interesante, dar, repet, e un bricolaj. Și unori nu își pune suficient problema locului pe care îl are un text în opera de ansamblu a unui autor. Concret, despre ce e vorba. Vladimir Soloviov, Puțin înainte de a muri, în 1900, a scris un text faimos și anume scurt a povestirii despre anticrist. Cristi Puiu a făcut și el un film pe tema asta, cu dialogul acela de la Mălîn Crav. Nu știu dacă ați văzut filmul respectiv, care este pur și simplu o punere în scenă a dialogurilor lui Soloviov, în care apare această scurtă povestire despre anticrist. Ce se întâmplă pe scurt în povestirea despre anticrist? Europa este ocupată de mongoli, de Asia. și, după o vreme, europenii se eliberează de sub jugul mongol. Ca urmare a unei conspirații masonice și ce urmează după eliberarea Europei de jugul mongol este crearea Statelor Unite ale Europei. Este ales președinte al Uniunii Europene sau președinte al Statelor Unite ale Europei, anticristul, care îi păcălește pe oameni promițând pace și siguranță, le promite rezolvarea tuturor problemelor economice. promite unificarea bisericilor, promite pacea pentru toată lumea și instaurează, dacă vreți, un guvern global. Există și această obsesie cu globalismul în zilele noastre. reușește să ajungă în această postură, din președinte al Statelor Unite ale Europei devine împărat al Imperiului European, vrea să impună o unificare forțată a diferitelor confesiuni creștine, numai că în fiecare dintre cele trei mari tradiții creștine, unii se opun lui. Și în protestantism, și în catolicism, și în ortodoxie e câte o figură profetică care se opune lucrării anticristului și se termină totul prin victoria creștinismului, revenirea lui Iisus. Bun, asta e povestea pe scurt. Acum, ce nu vede Peter Thiel sau nu ia în considerare suficient e că această poveste nu este spusă de Soloviov în nume propriu. Este un personaj al dialogurilor, profesorul Zed, care povestește ce i-a spus un călugăr. Călugărul Pansofius i-a povestit această povestire profesorului Zed și profesorul Zed o povestește la rândul lui. Deci e la mâna a doua sau chiar a treia. De aceea vă spun că e important să ne punem întrebarea cine vorbește exact. Așa cum de pildă în frații Karamazov Când citim legenda Marelui închizitor trebuie să ne întrebăm, bine, cine vorbește? Ivan Karamazov vorbește și asta ne ajută să înțelegem sensul respectivei povești. La fel e și în dialogurile lui Soloviov. Gândirea lui Soloviov e foarte diferită, nu avem timp acum să intrăm în prea multe detalii, dar există într-adevăr o tensiune între scurta povestire despre anticrist și ansamblul filozofiei lui Soloviov. Și apare întrebarea, cumva Soloviov a renunțat la tot restul operei lui? Nu, evident că nu. Numai că cineva ca Peter Thiel nu și-a bătut capul să citească tot Soloviov. El a citit doar scurta povestire. Eu m-am ocupat cu Soloviov ani de zile și am citit nu chiar tot, dar 90% din opera lui Soloviov. Ori, nu e atât de simplu. E vorba de un episod care trebuie plasat într-un context mai larg. Asta e foarte important. De aceea vă spun că Peter Thiel, personaj extrem de influent, e un foarte ingenios bricolor. Și el ce spune?

El influențează pe Trump?

Nu știu dacă influențează neapărat pe Trump. L-a susținut pe Trump, a ajutat la alegerea lui Trump. Dacă e să mulțumim pentru apariția lui Trump și victoria lui Trump în 2016 și apoi în 2024, sigur că Peter Thiel e unul dintre cei care Merită mulțumiri sau înjurături după gustul fiecăruia. Eu cred că faptul că l-a susținut pe Trump arată cât de problematice sunt asemenea speculații.

În viziunea unora este acest catehon care se luptă împotriva secularizării?

Peter Thiel nu merge în direcția aia. Aia este o direcție carismatică. Peter Thiel e mult mai tradiționalist, dacă vreți, în interpretarea textelor. mai degrabă de inspirație catolică. Adică nu mai degrabă, e în principal inspirat de autori catolici. Deci nu o ia pe arătura New Apostolic Reformation, o ia pe altă o arătură. Și anume teza lui următoare, el spune așa, nici Robert Hugh Benson, nici Soloviov nu știau ce știm noi acum. Și anume că bombele atomice pot distruge omenirea. De aceea, scenariile lor despre anticrist sunt foarte valoroase, dar nu își imaginau că frica de armagedon, adică frica de distrugerea totală, poate de fapt ajuta anticristul. Pentru asta spune Peter Thiel. Anticristul se va servi de frica distrugerii totale pentru a instaura un guvern global. Asta este pericolul în viziunea lui Peter Thiel. Dacă apare un nou Roosevelt, care în numele păcii și a siguranței va instaura un guvern mondial, adică...

Ca în acea poveste de călugări.

Și vedeți că el folosește... realitatea cu care ne confruntăm și anume perspectiva unui conflict nuclear. Și el spune, păi antichristul tocmai de asta se va servi. De faptul că omenirea este înfricoșată de o asemenea perspectivă.

Ajungând aici și ajungând în prezent, omul simplu care nu are nici resursele, nici timpul să citească toate aceste opere și să le înțeleagă în detaliu. Ce ar putea să facă? Să vină la cursurile mele. Sunt locuri limitate. Nu poate să vină odată lumea. Omul simplu care deschide social media și vede știri alarmante și intră în anxietate și începe din frică să creadă conspirații și să le propage. Care ar fi un mesaj pentru omul simplu? Poate pentru a-l calma sau, din contră, nu știu, pentru a-l preveni.

Da, e foarte interesant că ați invocat teoriile conspiraționiste. Și, într-adevăr, există un text foarte important, un fel de arhetip al conspiraționismului și anume protocoalele înțelepților din Sion. Protocolul este un text foarte important despre conspirația evreiască. E apărut în 1903, apoi după Revoluția din 1905 a început să se răspândească în Rusia. Iar după primul război mondial a ajuns celebrul peste tot în Germania, în Anglia, în Statele Unite. În America, Henry Ford a contribuit mult la difuzarea acestui fals. În Germania, Hitler și Alfred Rosenberg s-au servit de protocoalele înțelepților din Sion care descriu o conspirație evreiască pentru distrugerea societăților creștine și instaurarea unei tiranii universale iudaice. Bun, e un fals. Nu intru acum în detalii. Lucru e documentat foarte bine încă din anii 20, un fals grosolan. Însă e interesant că cel care în Rusia a difuzat la început acest text e un personaj pe nume Sergei Nilus, care folosea protocoalele înțelepților din Sion pentru propriile lui speculații despre sfârșitul istoriei, despre apocalipsă. Pentru el, protocolele înțelepților din Sion erau un text care clarifica Apocalipsa. Deci vedeți cât de periculoasă e această cale. Bun, la Hitler nu mai e vorba de speculații eschatologice despre, mă rog, interpretarea Apocalipsei, complet străind de așa ceva. Însă la Sergei Nilus lucrurile mergeau împreună. Protocoalele înțelepților din Sion și interpretarea Apocalipsei. Și să știți că în zilele noastre Există medii ortodoxe și la noi în țară care merg pe această linie, care combină protocoalele cu interpretarea Apocalipsei. Și fandaxia e gata vorba lui Caragial, adică este un mod de a gândi complet delirant. Acum mă întrebați de... Omul care nu are timp să studieze foarte mult. Cred că oricine poate și chiar are datoria să învețe să gândească. Pentru că mentalitatea conspiraționistă este matricea a tot felul de deliruri. Gândirea conspiraționistă sau dedesubtologică, cum îi spun eu, se bazează pe câteva credințe total greșite, că nimic nu e întâmplător, că nimic nu e ce pare, că întotdeauna există forțe oculte, că întotdeauna există o intenție, o intenție malefică, un complot, un complot unic. Asta e foarte important. Să ne înțelegem, în istorie au existat nenumărate comploturi. Toată lumea complotează, dar conspiraționistul crede în complotul unic. Înțelepții Sionului sau Forumul de la Davos sau masonii sau ezuiții sau mai știu eu cine. Pentru unii înțelepții din Sion sunt același lucru cu soroșiștii sau cu forumul de la Davos. De altfel, tot delirul ăsta cu soroș nu este decât o metamorfoză a conspiraționismului antisemit. E o metamorfoză, nu e chiar același lucru.

De unde vine? E un refuz sau o incapacitate de a gândi și atunci faci un salt spre o catalogare foarte strictă?

Despre asta vorbesc mai mult în cartea despre proști. Ce ne facem cu atâția proști? Am un pasaj despre mentalitatea conspiraționistă și dedesubtologie. E vorba de greșeli de gândire. ce vă spuneam mai devreme, niște postulate false, pur și simplu false, că nimic nu e întâmplător, nimic nu e ce pare, întotdeauna există o intenție în spatele a tot ce se întâmplă, că această intenție are o sursă unică și așa mai departe, acestea sunt erori de gândire.

Asta s-a întâmplat și în alegerile din 2005?

O categoric, la asta însă se adaugă și un factor psihologic. Pentru că așa cum explic în cartea mea, prostia nu ține de IQ în principal sau nu ține doar de IQ. Prostia nu este doar o chestiune care ține de intelect. Există o sursă propriu-zis intelectuală a prostiei și anume erorii de gândire. sau ignoranța asumată ca atare. Dar pe lângă asta există o sursă etică, lichelismul tâmpește, după părerea mea, ticăloșia prostește, Sunt nenumărați oameni care devin proști pentru că au ales să-și sacrifice intelectul de dragul carierei. Gândiți-vă la oameni ca neamțul de pildă. Sunt oameni care pur și simplu se prostituează total, dar această prostituție de fapt tâmpește. Ajung să spună numai tâmpenii, numai lucruri penibile, ridicole, degradante, adică nu mai au niciun respect pentru intelectul lor.

Cum e posibil că dacă omul acela este intelectual și are gândire critică, are capacitatea de a procesa?

În primul rând, vorbim de cineva care este foarte urechist în chestiuni care țin de cultură. Impresionează oamenii care nu știu mare lucru. Însă, este și ce vă spuneam, că anumite alegeri Dacă îl venerezi pe un tip ca Georgescu, n-ai cum să nu te tâmpești. E imposibil lucrul ăsta. Sigur că o fac din interes. Gândiți-vă la interviul recent al lui Turcescu cu Georgescu. berații, absolut incredibile, niște tâmpenii. Este uluitor cum omul ăsta ne surprinde în fiecare săptămână cu noi și noi tâmpenii. Ai crezut că s-a terminat sacul cu prostii? Ei bine, nu. Și Turcescu se uita la el cu ochii mari, așa și tâmpi, ca un fel de vițel la poartea nouă și da, iar ăsta îl punea la punct. Vă grăbiți? N-ați înțeles? Îi și flituiește pe toți ăștia care încearcă să se urce în spinarea lui. Deci vedeți cum lichelismul tâmpește. Dar mai e un factor foarte important de natură psihologică. Există o psihologie a prostiei. Oameni cu capacități intelectuale remarcabile se pot comporta prostește pe termen lung. Și asta vine din mecanisme psihologice, vorba de probleme psihologice care n-au fost rezolvate. Anxietate, nesiguranță, invidie, furie, tot felul de frustrări, de resentimente care ne întunecă mintea. Prostia provine uneori dintr-o sursă unică, cel mai adesea însă din interacțiunea celor trei, sursa psihologică, etică și intelectuală. Toate sunt importante, dar să nu uităm, prostia vine cel mai adesea la pachet, aproape întotdeauna la pachet cu răutatea, cu agresivitatea fără rost. De-aia insist foarte mult pe dimensiunea etică. Povestea lui Ion Creancă, prostia omenească, e o poveste. De ce este o poveste? Pentru că proștii lui Creangă sunt extraordinari de cum se cade. În realitate nu este deloc așa.

Totuși, aș zice că răutatea nu e neapărat definitorie prostie și vă dau un exemplu.

Da, sunt de acord. Există o legătură între conspiraționism și gândire antiștiințifică. Asta are legătură și cu medicina. Vedem tot felul de soluții, miracoli care se răspândesc, credințe aberante în legătură cu sănătatea. De fapt, există o legătură. între pseudoștiința aplicată sănătății și pseudoștiința legată de religie sau de istorie, lucruri total absurde. Limba română este originea tuturor limbilor. Latina vine din română. De fapt asta vine la pachet cu gândirea antiștiințifică în domeniul medical. De fapt sunt foarte legate între ele.

oameni care nici măcar n-au o facultate de psihologie terminată, care vin la podcast și vorbesc despre neuroștiințe, de exemplu, și despre cum să-ți modelezi legăturile din creier cu anumite căști pe care le import în Corea și tratează depresia și autismul și schizofrenia și numiți-le, puneți o listă de 10 afecțiuni incurabile și o să vedeți că se pot trata.

E plină lumea de șarlatani.

Corect și într-adevăr se cam polarizează lucrurile în direcția asta. Ce vreau să întreb însă e următorul lucru. Curiozitatea mea este așa. Și vă dau doi exemple și mi-ar plăcea să le vedem de sus poate, adică să încercăm într-adevăr. Noi suntem din lumea occidentală, îi vedem pe ceilalți ca fiind inimici. Suntem din ta... sau cei care nu înțeleg. Noi suntem din lumea, să zic poate, educată sau europeană și vedem pe ceilalți ca fiind cei care nu înțeleg. Dar dacă totuși ne ridicăm și ne uităm de sus, Nu cumva e o foaie, adică e o foaie pe care dacă ne uităm așa la ea acum. Aici este o foaie pe care scriu foarte multe lucruri noastre, o vedeți în altă perspectivă. Cum ați povestit povestea acelei crime? Vedeți că pe foaie nu scrie nimic. Și noi începem să ne contrazicem și să ne urăm Pentru că eu tot vă spun că pe foaia asta sunt scrise multe lucruri și dintre astea îmi jurați că pe foaia nu sunt scrise acele lucruri. Asta am văzut la alegeri. Când lumea s-a polarizat și în fiecare tabără, în fiecare tabără, fiecare om era absolut convins că celălalt fie nu înțelege, celălalt din cealaltă tabără, fie nu înțelege, fie rămâi intenționat. Ceilalți la fel credeau că ceilalți sunt fie nu înțeleg, fie sunt rău intenționat. Și ca să nu vorbim o metaforă, oamenii, să zic, din tabăra pro-occidentală sunt convinși că cei suveraniști și cei georgiști sunt fie needucați, fie neînțelegi, fie nu înțeleg, fie sunt foarte ușor de păcăliți, fie rău intenționați cu un scop anume. Ei credeau despre pro-occidentale același lucru. Fie că nu înțelegem, că am fost păcăliți de o propagandă pro-europeană, că avem creierul spălat, că suntem LGBT și așa mai departe, fie suntem șoroșiști și atunci avem un interes anume de a merge mai departe pe acest drum. Același lucru se întâmplă în România în alegeri în 2025 când toată lumea s-a polarizat, fiecare crezând că are dreptate. Același lucru se întâmplă și în acest conflict între Statele Unite și Occident care văd în Rusia un Inamic suprem care trebuie oprit. Trump nu da Occidentul să zicem să rămânem în Europa, în veșnicul conflict între Europa și Rusia și rușii văd același lucru în Occident, că este ceva care vine să pervertească. Cum este posibil? Întrebarea asta e.

Realitatea este că țările europene au fost foarte naive în privința Rusiei până târziu, până în 2022. Nu au văzut cât de mare este pericolul reprezentat de regimul Putin. lucrurile stau fix pe dos, adică ceea ce putem reproșa liderilor europeni este această orbire față de pericolul rus. De-al minte vorbesc despre asta în cine mai oprește apocalipsa, de așa nume iluzia paradisului post-politic. E una dintre erorile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru că zeci de ani Uniunea Europeană a trăit în această iluzie a unui paradis post-politic în care suntem protejați de Statele Unite și toată lumea ne iubește. Bă, sigur că sunt nuanțe, diferențe de la o țară la alta. România a intrat târziu în Uniunea Europeană, dar există această iluzie din care cumva a trăit Uniunea Europeană. Ori ce se întâmplă acum reprezintă o trezire la realitate. Revenind la alte exemple pe care le-ați dat. Eu, mă rog, nu știu care e cazul dumneavoastră, dar eu primesc în fiecare zi zeci de insulte de o violență și de o trivialitate inimaginabile. Dar nici nu le pot repeta. De la o să stai gâtul, o să te torturezi, o să îți distrugem familia, până la sex anal, oral, urinare, defecare, e vorba pur și simplu de o patologie sufletească extraordinar de gravă. vorbesc așa, în acest mod, sunt în mod evident bolnavi. Bolnavi de ură, bolnavi de invidie, mintea lor e complet întunecată, nu le poți scoate din cap faptul că ești plătit. Îmi scria soțul sau fostul soț al tankului sovietic Diana Șoșoacă, Dumitru Șoșoacă, e celebru doar ca soț și îmi scria că ești un pomanagiu. Evident că oamenii ăștia nici nu-l folosesc vreodată dumneavoastră, tutuiesc pe toată lumea într-un mod foarte nepoliticos și grobian. Și nu mai aveai banii, că nu-ți mai dă USAID-ul banii. În capul lor, un om nu poate trăi decât dacă e plătit de altcineva. Și spun, du-te la muncă. Păi eu muncesc non-stop. Sunt un om extraordinar de muncitor. Nu iau niciodată vacanțe. Sunt în permanent activitate. Dar pentru ei muncă nu înseamnă decât muncă manuală. În mintea lor să fiu eu trimis la muncă înseamnă să fiu trimis exact ca tatăl meu în anii 60 la muncă silnică. Ei m-ar vedea într-un lagăr, într-un lagăr de muncă. Asta este gândirea lor. Este o gândire fundamental totalitară. Munca nu există pentru un intelectual decât dacă e trimis la colonia de muncă silnică, la Luciu Giurgeni sau la Salcea, acolo unde tatăl meu a fost schingiuit. Asta este în mintea lor și asta și-ar dori ei. Asta ar vrea să ne facă nouă, dacă ar putea, să ne trimită la muncă silnică, să ne schingiuiască, să facă acele lucruri scârboase pe care le au în mintea lor bolnavă. Asta vor. Și asta văd în fiecare zi. Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu mă confrunt cu această realitate absolut abominabilă. Dacă vezi, este o apocalipsă a răului, a tainei fără de lege. Este o dezvăluire a ceea ce este mai odios în natura umană. Această dorință de a face rău, de a ucide, de a umili, de a porcăi, este absolut, efectiv, o permanentă apocalipsă a ticăloșiei omenești. La asta servește Facebook-ul. Nu aș fi în contact cu atât de mulți imbecili dacă n-aș avea Facebook. Adică aș ști teoretic că sunt foarte mulți proști pe lumea asta, dar nu i-aș vedea în acțiune dacă n-aș avea Facebook. Și toată retorica asta a trădătorilor a fost introdusă de George Simeon Company și este exact retorica fascistă a anilor 20-30. Ce spunea imnul legionar? N-avem decât gloanțe pentru trădători. Singura diferență este că cei de acum n-au pistoale, pentru că dacă ar avea pistoale, ar aplica exact formula din sfântă tinerețe legionară. N-avem decât gloanțe pentru trădători.

Am o întrebare și o presupune și îmi pare foarte rău pentru toate mesajele pe care le primi.

Să ne înțelegem. Suntem sute de oameni, cel puțin, dacă nu mii de oameni în țara asta care primim același lucru în fiecare zi.

Există însă o posibilitate ca, ok, vârfurile, a zis de Georges Trimion și de alții care practic iau și reînvie ideologia fascistă și o aplică în ziua de astăzi, să fie vârful și să fie câteva, Cei care scriu să fie din nou cazuri patologice pe care eu ca medic, adică eu când aude așa ceva mă gândesc la tratament. Da, evident. Adică nu mă gândesc neapărat la tratament ca pedapset, ci mă gândesc real la care este...

La rezolvarea unor traume.

Care ar fi nevoia unui tratament. Exact ca un bolnav care are hipertensiune sau ca un bolnav care are cancer și are nevoie de tratament decontat de stat. Adică aș plăti, aș deconta Aș deconta de la stat tratamentul prostiei, ca să zicem așa, dacă presupunem că de acolo vin toate aceste mesaje urâte. Dar poate acestea două să fie niște extreme și să nu fie bazinul principal de oameni. Care, atenție, nu sunt fașiști și nu vor da aceste mesaje, dar totuși sunt atrași în această ideologie fără să fie fașiști și sunt cumva acolo crezând că ei dețin adevărul. Cum sunt ei atrași acolo și de ce Din nou, dacă tăiem cele două extreme, avem un castravete care este stricat la un capăt și la altul, tăiem capătele stricate și avem un ditamai castravete sănătos din care o să facem o salată. Cum se explică că el există acolo?

Să știți că nici în Germania în 1933 partidul nazist nu avea majoritatea. În alegerile din 1932 au avut maximum 37%. Iar alegerile din martie 33, organizate într-un climat de violență, de frică după incendierea Reichstag-ului, au adus 44% partidului nazist. Deci nici măcar atunci n-au avut majoritatea de voturi. Evident că în societatea germană din cel de-al treilea rai, majoritatea erau oameni cum se cade. Și cu toate astea s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Cu oamenii ăștia cum se cade, care își făceau treaba și erau revoltați pe bună dreptate de anumite nedreptăți și au urmat această oroare. De-aia e important să învățăm din ce s-a întâmplat în istorie. Dar istoria se tot repetă cu variațiuni, evident, pentru că oamenii nu învață din istorie. Și să știți că eu cred că în momentul de față, situația e mai proastă decât în anii 30. E mai rău decât în anii 30. Ce e mai bine? Că n-au pistoale. Că dacă ar avea pistoale, ar fi prăpăt. Însă, în anii 30, biserica avea o poziție ambigua față de mișcarea legionară. Adică mulți preoți erau într-adevăr legionari. Dar nu vârfurile. În sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anii 30 existau doar trei episcopi care aveau simpatii legionare. Doar trei. Acum sunt mult mai mulți. Din 59 de episcopi, mie mi se lasă o coteală că o treime sunt între ghilimele suveraniști, adică legionari, georgiști, vadimiști.

De ce? De ce se duc în direcția asta?

Dar în realitate cred că sunt mai mulți. Mie-mi iese la cosocoteală o treime. Dar trei prieteni de-ai mei care cunosc încă și mai bine Biserica Ortodoxă decât o cunosc eu, spun că e o majoritate.

Și de ce se duc în direcția asta?

Varii motive, la unii e pur și simplu țăcăneală cum este la Teodosie, mai sunt câțiva episcopi care chiar sunt duși cu Plutar și arderă la o viziune ultra radicală a ortodoxiei și chiar sunt pe față putiniști sau în secret, unii chiar au o mare admirație pentru Rusia ca model de conlucrare între biserică și stat. Mie mi se pare o oroare așa ceva, pentru că este de fapt distrugerea din interior a bisericii. Ce face Kirill, acest kagebist nerușinat, este de fapt o distrugere din interior a bisericii. De fapt, taina fără de legi, practic, a cuprins Biserica Rusă, ca un cancer care a dat în metastaze. Biserica Rusă este în momentul de față în fază terminală în privința tainei fără de legi care s-a răspândit în interiorul bisericii. De altfel, fac o paranteză, Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea, a scris în tinerețea lui un studiu foarte interesant despre un teolog din Antichitatea Târziei, Tihonius, care vorbește despre taina fără de legi în interiorul bisericii. Foarte interesant acest lucru. Dacă și în interiorul bisericii există un rău care macină mădularele bisericii și o distruge din interior. Este exact ce se întâmplă în Rusia. Este o pervertire totală a creștinismului, o desfigurare satanică a cea ce ar trebui să fie ortodoxia și creștinismul. Revin la ce vă spuneam. În unele cazuri este fanatism de acest tip, în alte cazuri e o frică de secularizare, o frică de Occident, în alte cazuri e pur și simplu arghirofilie, dar e o afacere pentru unii să rostogolească tot felul de aberații. De altfel, impostura este o industrie Extraordinară! Există industrii care profită de prostia omenească, începând cu jocurile de noroc și terminând cu tot felul de medicine alternative, soluții de slăbit rapid. E plin de șarlatani în lumea de azi. Asta e, de fapt, extraordinar. Azi suntem în secolul XXI și, proporțional, șarlatanii n-au pierdut teren. E plin de șarlatan, care promit tot felul de lucruri. Inclusiv avem șarlatanismul pretins ortodox. Există tot felul de motivații diferite. Unii sunt și sinceri, fără îndoială.

Ați început pe mine să spune că astăzi trăim vremuri mai periculoase decât în 1930, când se formă.

În anii 30, da. Nu este contextul internațional de atunci la fel de periculos ca atunci când România era prinsă între Uniunea Sovietică și Germania nazistă plus Ungaria hortistă și tot curentul de fapt de extremă dreaptă din anii 30. Deci din acest punct de vedere e mai bine. Ce este mai rău este faptul că o parte din biserică, o parte mai importantă susține așa ceva, dintre episcopi, vă spun, iar peștele de la cap se împute. Și încă ceva, legionarii din anii 20-30 aveau totuși un anumit cod al onoarei. și tatăl meu care a fost dintotdeauna antilegionar avea prieteni care erau sau fuseseră legionari. Și povestea despre unii lucruri frumoase. De pildă, povestea cum l-a întâlnit la o serată pe Alexandru Cantacuzino legionaru, că erau doi Alexandru Cantacuzino, prin 3, 6, 7, 8, unul comunist și celălalt legionar. și l-a întâlnit pe Alexandru Cantacuzino, legionarul, la o serată și Alexandru Cantacuzino povestea despre ororile pe care le văzuse în războiul civil din Spania, orori pe care le făceau franchiștii și Cantacuzino spunea, eu vă spun ce orori fac ai noștri, ce poate să facă, este absolut îngrozitor și era absolut desgustat, nu știu, desgustat e prea puțin, era oripilat de ce vă zuse acolo și de ce făceau ai lui, franchiștii, naționaliștii. Și pentru toate astea era o mare probă de onestitate, așa cum și este. Omul ăsta era onest pentru că recunoștea ce oroi făceau ai lui. Deci exista totuși la Unii legionari, poate chiar destul de mulți, acest simț al onestității. Mă rog, unii erau complet tâmpiți, golani, agresivi, asasini și așa mai departe. Dar acum mi se pare că e mult mai grav ca nivel de trogloditism, lipsă totală de orice fel de onoare. Sunt liderii așa zisului curent suveranist, sunt oameni care pur și simplu n-au niciun fel de scrupul, niciun fel de jenă, vorbesc într-un mod absolut oribil, de o golănie absolut uluitoare. Codreanu nu era așa, Codreanu a fost un asasin, a fost un criminal. Dar nu era un golan de cea mai joasă speță. Nu era un om care căruia să-i lipsească orice fel de simț al onoarei.

Cred că așa cum prostia se poate cuibări și în mintea unui intelectual, Cred că și ororile se pot adăposti în mintea unui om care este educat. Nu-mi dau seama dacă e o diferență.

Ce vreau să spun e că a fost teribil atunci, însă ce vedem acum s-ar putea să fie și mai rău decât în perioada anilor 30-le. Adică nivelul de violență verbală depășește de nu știu câte ori ce se scria în cele mai violente articole legionare din anii 30. Reviste precum Sfarmă piatră sau alte fițuici legionare erau groaznice, oribile, pur și simplu oribile. Adică trebuie să te uiți la ce spuneau oamenii de atunci, la ce spunea Nicolae Paulescu de Pila, un important cercetător în domeniul medical. însă totodată Paulescu este un antisemit delirant. Lumea ar trebui să citească spitalul de pildă sau broșura lui oribilă din anii 30, cred că e puțin mai devreme, dar e spre sfârșitul vieții lui, și anume degenerarea rasei jidănești. Asta a scris Nicolae Paulescu, iar neolegionarii din zilele noastre defilează cu poza lui Paulescu pe străzile Capitalei. și știu foarte bine despre cine-i vorba. Și Claudiu Târziu și alții au defilat cu poza lui Paulescu, au defilat cu poza lui Octavian Goga, autorul legislației antisemite din 1938.

Asta cumva sunt semne de alarmă foarte importante pentru tot cei care ascultă, pentru noi ca generație, asta pe mine mă face Mult mai curios în privința istoriei și în privința lucrurilor care s-au întâmplat. În privința vătorului că istoria se repetă și ar trebui să facem tot posibilul ca, chiar dacă ea se va repeta, să fie în alți termeni și poate mai să învățăm ceva din lucrurile care s-au petrecut în trecut. Dar pentru că am ajuns la acest moment final și pentru că am vorbit despre România și Am putea să reducem apocalipsa sau Armagedonul la ce ați povestit în ultimele 15 minute și să o denumim un fel de apocalipsă miolitică? O apocalipsă românească care e o previziune sumbră pe care ați făcut-o, sau o posibilă previziune sumbră. Care credeți ca ar fi catehonul în povestea asta miolitică?

Dați-mi voie să improvizez O legătură între cele două cărți. Cine mai oprește apocalipsa și ce ne facem cu atâția proști? Cred că asistăm la un fel de apocalipsă a prostiei, în sensul de dezvăluire totală a prostiei. Dintr-o dată apare în toată profunzimea ei și în profunzimea ei malefică. Pentru că prostia nu este inocentă. Este, cum spun într-un capitol, se poate face o teologie a prostiei omenești. Teologic vorbind, dacă aderăm la o viziune teologică, ar fi instrumentul predilect prin care acționează diavolul împotriva oamenilor. Dacă ne situăm într-o logică teologică, nu vreau să o barc pe gâtul nimănui.

Nici eu, dar acum îmi vine o idee și anume dacă apocalipsa prostiei, dezvăluirea prostiei este lucrul la care asistăm acum, atunci catehonul, care n-ar fi o persoană ci ar fi ceva, ar putea fi cunoașterea, nu? Educația și cunoașterea.

Putem spune și asta, exercitarea spiritului, critic, căutarea înțelepciunii, dar deja vedeți că este o interpretare foarte În epistola lui Pavel e mult mai precis. Este o forță sau o persoană care întârzie venirea fiului fără de legi. Ce spuneam acum despre apocalipsa prostiei, un fel de dezvăluire așa prostiei în toată oroarea ei. Și atunci asigur că avem apelul lui Voltaire. Să strivim infamul, infamul fiind la Voltaire, de fapt, prostul agresiv. Pentru așa cum vă spuneam, cel mai adesea prostia vine la pachet cu răutatea. Există proști cum se cade, dar sunt foarte rari. Foarte rari. Rari de tot. Și ăia trebuie respectați. Și dacă sunt cum se cade, de fapt, nici nu sunt proști. Se întâmplă însă altceva la oameni minunați, la oameni cum se cade. N-au încredere în ei. Consideră că sunt prea proști ca să înțeleagă anumite lucruri.

Așa erau.

Și e ceva care, sigur, E înduioșător, respect așa ceva, evident că da, dar pe de altă parte trebuie să explici oamenii, nu vă interziceți asta, puteți înțelege.

Pentru că sunt concurați de ceilalți oameni care nu sunt cum se cade și care au curajul împovit, dar lipsei de cunoștințe să facă tot felul de întâmplări.

Da, mă gândesc de pildă la... destul de mulți care nu îmi spun mie, ci îi spun Ioanei Prândurel sau Ilenei Negruțiu că ar vrea să vină la un curs de-al nostru, dar nu îndrăznesc. Și de ce nu îndrăznesc? Dacă nu știu destule sau nu mă simt suficient de inteligent sau dacă cumva mă ia domnul paleologul la întrebări. Domnul paleologul nu ia pe nimeni la întrebări, nu e un... Însă există această teamă de a nu părea prost și e o teamă irațională de fapt, care ne face mult rău. E bine să îndrăznim, să punem întrebări aparent prostești.

Asta e un lucru extraordinar.

Întrebările naive sunt extraordinar de utile. Oamenii trebuie să îndrăznească, să nu se mai sperie că nu știu ceva. Sigur că au rămas cu traumele astea din școală, că dacă nu știu ceva sunt făcuți de rușine. E foarte păgubos, de fapt. Întotdeauna spun că nu există întrebare proastă, că o întrebare naivă este, de fapt, foarte utilă. Nu știi ceva, Întrebi. Nu-i nicio problemă dacă nu știi. Ignoranța nu e prostie. Iar ignoranța recunoscută este de fapt o probă de inteligență. Pentru că vrei să înțelegi.

Corect și se pot naște atât de multe, nu știu, revelații și legături din lucruri simple pe care le ignori, sunt acolo, nici nu spui întrebări, ignori faptul că nu le cunoști și doar prin curiozitate și recunoașterea, ok, nu știu lucrul ăsta, îl întreb, poate să iasă o grămadă de Eu am experimentat lucrul ăsta din punct de vedere al medicinei recent când m-am întors într-un mediu pe care înainte l-am deagata și acum cumva m-am întors cu o curiozitate în care am întrebat cele mai banale lucruri și am învățat într-o zi mai mult decât învățam în alte perioade, în luni de zile, doar pentru că ziceam ok, lucrurile funcționează așa, deci funcționează. Deci aș putea cumva să confirm că, într-adevăr, e atât de valoros. Nu-mi dau seama. Știam asta, dar nu puneam asta neapărat în aplicare mai demult. Vine un moment în care încep să pui asta în aplicare. Am ajuns la final și aș vrea să profit de această ocazie și să vă întreb ce faceți la Casa Paleologului? Ce se întâmplă acolo? Cum pot apela?

Cursuri, cursuri. Asta fac eu. Vocația mea este să predau. Asta îmi place să fac. Pentru asta am fost format. Și de altfel, taică-miu îmi spunea Dragul meu, lasă politica. Politica e o mare tâmpenie, mai cu seama în România. Tu trebuie să predai. Și nu l-am ascultat, adică am simțit ca un fel de datorie de familie să mă implic în viața politică. Și de-aia am făcut acest lucru, dar vocația mea este să predau. Predau practic din 1999, când am fost la Boston College, lector de franceză. Deci deja sunt 27 de ani în care asta fac. Rostul meu pe lume este să ridic media națională la citit. Știți că e foarte scăzută, e cea mai joasă din Europa. Eu mi-am dat ca misiune patriotică, herculeană, să ridic media. Așa cum Heracle a luat pe umeri universul, eu mi-am luat pe umeri această sarcină, să ridic cât de cât media la citit. Ce este Casa Paleologului? Este instrumentul prin care încerc să convertesc și pe alții, să asociez și pe alții la această sarcină herculeană, împreună să ridicăm pe cât posibil media națională, să spălăm rușinea de a fi pe ultimul loc în Europa. Acum, lăsând gluma la o parte, facem tot felul de cursuri cu prezență fizică, în salonul casei sau în deplasare. Mergem în diferite locuri, stăm peste weekend și aprofundăm anumite teme, anumite texte, filme. De asemenea, avem călătorii de studiu.

Ce înseamnă călătoria de studiu?

Călătoria de studiu nu este o vizită ghidată. Eu nu sunt ghid turistic și nu asta fac. Sunt cursuri. Vă dau un exemplu. Eram la Uffizi, la Florența și era un tablou de Ghirlandaio cu Sfântul Dionisii Areopagitu și Toma de Arvino. Ori, în fața acelui tablou am stat mult și am vorbit despre tradiția platonică, despre neoplatonism, despre aristotelism, despre felul în care Toma Dervino a preluat filozofia aristoteliciană. scurt curs, un mini curs de istoria filozofiei și totodată de istoria teologiei în fața unui tablou. Nici un ghid nu face așa ceva. Folosesc ce vedem ca punct de pornire pentru a vorbi despre o sumedenie de lucruri. Același lucru îl facem în Grecia, în diferite locuri din Italia, în Germania, la Berlin, la München. Anul ăsta o să mergem la Nürnberg, Bamberg și Würzburg. Am fost la Ierusalim, a fost extraordinar.

Un fel de retrit istoric?

Dacă vreți. Atâta că umblăm foarte mult și eu sunt stahanovist, adică mie îmi place să lucrez cât mai mult.

Putem găsi oricum toate detaliile astea pe site-ul Casei.ro, o să lăsăm în descrierea acestui podcast. Vreau să vă mulțumesc pentru prezența la podcast și cumva nici nu-mi vine în mod natural să-i fac o încheiere pentru că mi-ar plăcea să continuăm discuția. Și mie

mi-a plăcut tare mult să stăm de vorbă și poate ne mai vedem. Acum ar trebui să încep o altă carte despre metamorfozele fascismului. A fi interesant.

E o temă actuală, interesantă și mi-ar plăcea să vorbim și

despre asta. Dar s-ar putea să-mi ia ceva mai mult timp să o scriu, că e o temă foarte amplă, e o temă enormă. Povestea începe în secolul XIX deja, cu forme de protofascism. Și apoi, mă rog, metamorfoza, spun eu, este de fapt cheia fenomenului. E un curent politic care e în perpetuă schimbare și transformare. Dar, în mod cert,

ar fi foarte benefic să facem un alt podcast, o altă discuție despre această carte. Ce ne facem

poate să-i apropiem și cu cea

mai mare plăcere. Asta ar fi interesant. Bun. Vă mulțumesc foarte mult pentru prezența.

Dar să vă spun ceva. Dacă facem asta, v-aș provoca în primul rând să-mi spuneți dintre soluțiile din carte Care e cea care vă convine cel mai mult? Pentru că vorbesc despre diferite soluții. Soluția socratică, cinică, creștină, epicureană, stoică. Și sunt curios să-mi spuneți care e cea la care rezonați

cel mai mult. Și asta ar putea fi o provocare și pentru oamenii care ne urmăresc. În așteptarea următorului episod cu profesorul Teodor Paleologu, să vă luați această carte, să o citiți, să vedeți care e soluția care vă place cel mai mult. Ambele.

Și cine mai oprește apocalipsa și ce ne facem cu atâția

proiecte.

Exact, ambele. Și după aceea, ce facem cu apocalipsa prostiei. Bun,

vă mulțumesc foarte mult din nou pentru prezența, a fost o reală plăcere. Vă mulțumesc, îți mulțumesc ție că ai rămas până la final. Dacă ai întrebări, dacă ai păreri, opinii, dacă vrei să completezi cu ceva, scrie-le în comentarii. Aștept să văd ce scrie, aștept să văd ce părere ai. Mulțumesc din nou Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Babe de Cunoaștere și până asta sprijină această inițiativă educativă. Mulțumesc, ciao, pe curând!