Monolog în limba română care explică cum organismele (oamenii) se adaptează la stres atât fizic (ex.: stres muscular indus de antrenament) cât și psihic (ex.: adaptarea la înfrângeri și pierderi). Vorbitorul subliniază că adaptarea este un proces activ al creierului, în mare parte voluntar.
Chapters
Noi suntem niște oameni, suntem niște organisme care ne adaptăm. Adaptarea există și fizic, dar și psihic. De exemplu, în momentul în care te duci la sală, tu-ți traumatizezi organismul, ți-ți traumatizezi musculatura, o majoritate a oamenilor cred că mușchii cresc la sală. Nu, la sală tu-i oferi corpului un stres, îți stresezi musculatura, iar noaptea când tu te duci la somn, creierul primește recepturi, mă, ce s-a întâmplat? Ăsta mi-a dat un stres muscular, eu am avut de împins 100 de chile azi. Iar el te adaptează ca tu în următoarea perioadă să poți să ridici cele 100 de kilograme super ușor. Asta este adaptarea la stres fizic, dar există și adaptarea la stres psihic. Când am pierdut primul medic, mi-a luat, cred că, o săptămână să diger chestia asta. Adică, început să-mi pun întrebări, bă, ori eu s-am făcut pentru chestia asta. Stai, că eu mi-am luat bătaie, chiar mi-am luat bătaie, adică eu chiar am pus să-mi iau bătaie, eu nu mi-am luat bătaie niciodată. Iar a doua oară, când am fost înfrânt, am putut să trec mai ușor peste chestia asta. Adică, noi ca organism ne adaptăm, la orice, la absolut orice. Creierul se adaptează în mare parte voluntar. Adică, el singur.