Cum ne vindeca marea corpul și mintea?

Mihail Pautov explores how the sea heals both body and mind. The video examines the therapeutic effects of seawater and coastal environments on physical and mental health.
Chapters
In acest material vreau sa vorbim despre terapia marii. Exista acest concept si cred ca toata lumea il stie. Eu de exemplu cand eram mic, maica mea cand racea ma ducea la doctor Și doctorul zicea, cam răcește copilul, haide să-l ducem la mare să facă aerosol. Nu știu cine își mai amintește de aceste vremuri, dar eu mi le amintesc foarte clar și stai și te gândești, oare chiar e reală acea terapie cu aerosol? Se pare că este reală și se pare că știința ne surprinde de fiecare dată și se pare că lucrurile pe care le făceam pe vremuri chiar funcționau datorită unor mecanisme fiziologice pe care le explicăm imediat. Dar pe lângă această Thalassotherapy, care este terapia prin mare sau prin expunerea la mare, o să vorbim și despre corpul perfect vara asta, dacă merită sau nu să ai corpul perfect, vorbim despre detox digital, e o chestie pe care eu vreau să o fac vara asta. Dacă mă prinzi la mare cu telefonul în mână, te rog frumos, dă-mi una peste telefon ca să-mi cade din mână, pentru că asta vreau să fac, detox digital. Vorbim și despre protecție solară, bineînțeles, și despre indicii UV și, atenție, o să vorbim despre când merită să te expui la soare fără protecție solară și cât timp ca să faci vitamina D fără să te azi. Vorbim și despre ce faci dacă te mușcă în meduza și dacă răcești dacă stai la aer condiționat. Atenție, atenție, spoiler alert, da. să stai în aer condiționat sau într-o cameră care este aerisită cu aer condiționat, poate să te ducă la răceală. Explic de ce și explic cum poți să eviți acest lucru. Despre toate lucrurile astea vorbim acum. Dacă ai cheia să te duci la un anumit subiect, intră în secțiunea de timestamps, apasă pe acel subiect și du-te să vezi exact ce te interesează. Inainte de a incepe vreau sa sa zic ca acest material este sprijinit de Gryffindor, unul dintre cele mai bune hoteluri din Bulgaria si Travel Planner care este platforma pe care o folosesc eu pentru vacantele mele de vara in Bulgaria si deja fac asta al treilea an consecutiv. De ce fac asta? Pentru ca ma duc sa fac terapia marii si despre asta vorbim, despre beneficiile reale ale vacantelor la plaja pentru corp si pentru minte, atentie! Ambele sunt dovedite științific, ambele sunt cât se poate de clare. Te duci la mare și faci terapie. Efectiv, faci terapie. De ce se întâmplă asta? În primul rând, vorbim despre efectele fizice. Și anume, briza mării este încărcată cu aerosol. Sunt niște particule mici, alea de care ne zicea doctorul când era mici, du-te la mare să faci aerosol. Pentru că valurile alea se sparg în continuu de nisip, apa se transformă în aerosol. E ca un pulverizator de aerosol natural. Și acei aerosoli conțin magneziu, potasiu și iod care intră în plămânii tăi și îi curăță natural. Deci marea îți curăță plămânii. Dar atenție, pe lângă asta, acei aerosoli se și absorb prin plămâni. De exemplu, persoanele care trăiesc pe malul mării n-au nevoie de suplimentare cu iod pentru că persoanele alea au iod suficient. Persoanele care trăiesc la mare nu au nevoie de sare cu iod, au suficient iod din apa marină care se transformă în aerosol și pe care ei o inhalează. Ce se întâmplă însă în plus când tu absorbi aceste sau respiri aceste aerosoli când te duci la mare și faci această talastoterapie? Se întâmplă următoarele lucruri. În primul rând, acei aerosoli de magneziu, potasiu, iod pe care îi inhalezi din mare, îți îmbunătățesc respirația. Se desfundă nasul, se calmează alergiile. Dacă ești alergic, este excelent să duci la mare. Și se poate calma chiar și asmul bronșic, care se ameliorează. În al doilea rând, îți creiești imunitatea respiratorie, fiindcă aerosolii au efect antiseptic și antiinflamator și te relaxezi natural. Ionii negativi din aer reduc ansietatea și îți îmbunătățezi sara de Ce să faci pentru asta? Eu fac următorul lucru, mă trezesc dimineața și plec să mă plimb. Înainte să merg la mic dejun, plec să mă plimb pe malul mării. Este excelent dacă o faci până în ora 8. Nu este cald, soarele a răsărit, te mângă e ușor pe față, te plimbi pe acea mare unde nu sunt încă oameni. și te expui la soare și respiri acei aerosori măcar 15 minute, poți să faci asta și seara. Este excelent. O altă parte fizică acestei talasoterapii este să intri efectiv în mare și sânoți și asta are beneficiile sale. Apa sărată relaxează mușchii și articulațiile în noți. În noți mai ușor în apa sărată decât în bazin, deci este un antrenament și mai bun pentru persoanele care au probleme cu articulatia sau căroarele e greu să facă sport sau care vor să se apuce să facă sport, este esențial, este atât de bine să te duci să înnoci mâncar 10 minute pe zi în mare când te duci la mare. În al doilea rând, în notul în mare e un antrenament excelent pentru că faci sport și-ți tonifici musculatora fără să-ți dai seama, pentru că există niște curenți de apă, există valuri pe care trebuie să te ferești, deci este un sport cumva mai, aș putea spune chiar mai complex decât în notul într-un bazin. Iar pielea devine mai sanatoasa pentru ca apa sarata actioneaza ca un exfoliant natural. Pe langa asta, este foarte benefic sa faci acele baii de soare. Cum se fac baiile de soare? Si o sa vorbim despre asta cand ajungem la indexul UV. Dar esential, cand faci o baie de soare si vrei sa o faci pentru a genera vitamina de în pielea ta, este bine ca acel soare să fie la un index UV între 3 și 5. Dacă te expui la soare dimineața când UV indexul este 0, 1, 2, pielea se pare că nu face vitamina D. În schimb, ea începe să facă vitamina D când soarele este un pic mai puternic, adică UV index între 3, 4 și 5. Acest UV Index o să-l găsești undeva între ora 10 și ora 11 și jumătate. Ideal însă este efectiv să te cronometrezi. Dacă vrei să faci vitamina D natural și vrei să te expui la soare pentru asta și bineînțeles, dacă o să-ți pui factori de protecție, cremă cu factori de protecție, ea va bloca razele de soare care genereaza aceasta vitamina D, atunci este clar ca tu trebuie sa te expui, dupa lucrurile pe care le-am spus pana acum, tu trebuie sa te expui la soare la UV index intre 3 si 5, nu mai mult de 10-15 minute. Daca depasesti acest timp, riesci sa faci o arsura. să faci o arsură solară, ceea ce o să și distrugă vitamina D, o să aducă multă inflamație și practic dintr-o secreție optimă de vitamina D treci fix pe partea opusă unde îți faci o downă majoră. Deci ce poți să faci este cam în intervalul acesta între 10 și 11,5 dar mai degrabă m-aș uita pe prognoza UV index-ului, pe prognoza meteo și m-aș expune acolo unde UV index este între 3 și 5, nu neapărat în ora pe care o stabilesc, deci mă uit la UV index, am UV index între 3 și 5, aia este zona ideală în care poți să stai maxim 15 minute la soare, eu n-aș sta mai mult de 10 minute. Ai generat această secreție de vitamina D, asta înseamnă oase mai puterice și mai sănătoase, o imunitate mai bună, înseamnă că doctorul n-o să-ți prescrie suplimente inutile cu vitamina D și o stare de spirit mai bună, pentru că vitamina D este asociată cu această stare de spirit mai bună, dar posibil nu din cauza sau datorită vitaminei D, ci Pentru că oamenii care au nivel mare de vitamina D sunt oameni, ce să vezi, mai fericiți, care se plimbă pe plajă, care stau în aer liber. Deci, astea sunt beneficiile fizice ale acestei talasoterapii, adică terapia prin mare. Dar, atenție, există și beneficii mentale incredibile și beneficiile astea sunt confirmate de știință. Studiile recente despre spațiile albastre. Spațiile albastre sunt medii naturale cu apă, vorbim de mare, lac, râu, arată clar cât se poate declar beneficii pentru starea de bine. Un studiu din Marea Britanie făcut pe peste 20.000 de participanți a arătat că cei care sunt expuși la spații la zone albastre au o stare de fericire semnificativ mai mare decât cei din mediul urban. O analiză a 30 de studii confirmă că timpul petrecut lângă apă în natură susţine sănătate mentală şi bunăstarea. Impactul durează uneori până la 10 ani, deci poţi să te expui la mare odată şi impactul expunerii la acele spaţii albastre durează până la 10 ani şi îţi dau o stare de sănătate mai bună la maturitate dacă te expui în copilărie. Psihologii de mediu, atenţie, numesc asta restaurarea atenţiei şi este cumva de la sine înţeles că avem nevoie de astea din ce în ce mai mult. Când eşti în oraş, Când ești în oraș și te expui la zgomotul din oraș, te expui la muncă, te expui la lucrurile pe care trebuie să le faci, atenția ta se duce în toate direcțiile. Când tu te așezi pe plajă dimineața și te uiți la acea mare imensă, ceea ce se întâmplă este fix asta, restaurarea atenției, mintea ta se relaxează și începe să observe împrijurimile într-un mod mai blând, mai puțin solicitant cognitiv. Ăsta este primul aspect. Și de ce se întâmplă asta? Pentru că Imensitatea mării, când stai pe malul mării și te uiți și vezi această imensitate care se întinde în fața ta, îți dă acest sentiment de venerație. În engleză se cheamă awe. Este un sentiment de venerație, e acea emoție de uimire în fața naturii mărețe care reduce stresul și te pune sau îți pune problemele în perspectivă. Vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Deci ca rezumat al practicării acestei talasoterapii, ce poți să faci la mare și te ajute este să te plimbi pe malul mării dimineața de vreme sau seara pentru inhalarea celor răile soli, după aia te bagi în apă și în noci și asta stimulează circulația, stonifică musculatura, îți exfoliază pielea într-un mod natural, deci pielea mai bună, mușchi mai buni, îți ameliorează alergiile, îți ameliorează simptomele asmului dacă le ai și foarte important, te ajută să te refaci din punct de vedere mental mai bine și mai rapid decât orice alt mediu la care te expoi. Și mergem la punctul 2 și vorbim despre corpul perfect de vară. Și sunt curios dacă tu ai trecut prin asta, te-ai gândit vreodată, mamă, să te uiți în oglindă și zici, nu sunt pregătit pentru plajă, uite cum arată corpul meu. Și asta poate să strice vacanța, și asta poate să strice respectul tău față de tine și asta poate să te ducă într-o buclă din aceasta din care nu mai ești niciodată. Pentru că un astfel de sentiment te face să-ți dorești acel corp de vară și te face să lucrezi pentru acel corp de vară cu singura motivație de a arăta bine și e de la sine înțeles. E mișto să arăți bine, e mișto să ai pătrățele, dar nu toată lumea poate să aibă pătrățele. Din punct de vedere genetic, 1 la mana, 2 la mana. Iar si acele persoane care, atentie, in reviste sau pe social media au patratele, sunt persoane care in acea perioada, inainte sa faca acea poza cu patratele, au tinut un regim foarte strict. Daca vorbesti cu acele persoane o sa spuna ca viata lor era mizerabila pentru ca efectiv limitau, aveau o restrictie calorica foarte puternica, mancau numai brocoli cu orez si cu cu piept de pui toată ziua și efectiv viața lor era mizerabilă, dar scopul lor, poate nobil, era să facă o poză cu pătrățele. Asta este poate, poate ăsta e job-ul lor. Dacă el e de exemplu antrenor de fitness sau promovează suplimente de fitness sau participă la concurs, Păi atunci, la fel cum tu te duci și lucrezi într-un loc în care poate nu-ți place să lucrezi, el face acel lucru pentru că asta este munca lui. Adică el își asumă greutatea obținerii acelor pătrățele pentru că acesta este jobul lui. Și el face o poză sau îl vezi pe plajă, dar din start trebuie să realizezi că există o diferență între tine și acea persoană, pentru că pătrățelele nu sunt jobul tău, tu ai un alt job. Nu poți să iei două joburi. Asta înseamnă că tu ar fi bine să accepti că există diferențe între noi. Doi la mână, un risc la care oamenii care își doresc corpul perfect de vară, un risc pe care aceste persoane și-l asumă este faptul că motivația este de foarte scurtă durată. Dacă tu te apuci vara să faci sport și să slăbești pentru că o să ajungi la plajă și o să fii văzut așa, trebuie să realizezi că odată ce o să treacă vara, o să treacă motivația de a ține un regim sănătos sau de a mânca sănătos și și tu o să începi să mănânci mai mult și o să-ți fie mult mai greu vara următoare. Așa că acest corp perfect de vară ar trebui desființat. Nu avem nevoie de un corp perfect de vară, avem nevoie de un corp sănătos pentru toată viața noastră. Asta înseamnă că trebuie să ne schimbăm dorința de a avea un corp frumos vara într-un corp care este constant sănătos pe parcursul vieții. Și acum, hai să vorbim despre detox. digital și importanța și beneficiile reale ale deconectării în vacanță. Acum, probabil că ai văzut și tu materiale pe internet în care câte un influencer face un experiment admirabil de altfel, experiment în care se supune la un detox digital în care timp de o săptămână sau 10 zile sau 30 de zile am văzut nu folosește deloc tehnologiea aceasta pe care o avem la îndemână. Asta înseamnă detox digital, adică trăiești fără să folosești instrumentele digitale pe care le avem la îndemână. Asta înseamnă că nu mai folosești telefon, decât telefon pentru sunate. Îți cumperi un telefon din acela cu taste pe care poți să primești SMS-uri sau pe care poți să fii sunat sau de pe care poți să suni, pentru că nu te poți deconecta de tot. Asta inseamna ca nu ai smartphone, asta inseamna ca nu folosesti deloc retele sociale, asta inseamna principiul detox digital din toate punctele de vedere. Asta inseamna ca nu mai folosesti mail, nu mai folosesti site-uri de stiri, nu te mai uiti la televizor, nu mai folosesti nimic din toate astea. Și persoanele care ajung să fac asta descriu, efectiv, stări de sevraj. Efectiv te simți nașpa, te deprimă că nu poți să intri pe telefon, că nu poți să vezi ce mesaj ai primit, că te stresează să știi că e posibil să ai e-mail-uri importante pe care tu nu le citești pentru că faci acest detox digital. Dependența, de fapt, de această lume digitală este extrem de mare. Un al doilea sentiment la care ajung aceste persoane care fac detox digital este realizarea acestui sevrat și cât de puternică este dependența. Într-un care realizezi cât de puternică este această dependență, îți dai seama că îți dorești cu adevărat să te bați cu ea. După care aceste persoane descriu o eliberare cum n-au mai simțit decât în copilărie. O stare de atenție la lucrurile din jur, o stare de calm, o stare de prezență și o perioadă care se lungește foarte mult. O perioadă de o lună în care o persoană face detox digital, se simte pentru acea persoană ca un an de zile în care acea persoană se plimbă prin natură și vede cât de frumoasă e lumea asta. Perioada în care Acea persoană vorbește cu oamenii din jurul lor și-i cunoaște din nou pe bune, citește cărți, se cunoaște pe sine și controlează emoțiile. Astea sunt lucrurile pe care aceste persoane le descriu, oamenii care fac detox digital și nu e de mirare că simt asta, pentru că datele ne spun așa că 91% dintre oameni Pe acest pământ au mereu în buzunar un smartphone conectat la internet. Ce părere ai? În orice moment cineva poate să te tragă de tricou. Imaginează-ți asta. Te mergi pe stradă și în orice moment cineva te trage de tricou. Faci ceva, te trage de tricou. Da? Este această distragere pe care o avem din notificării. Care sunt beneficiile concrete ale detoxului digital? În primul rând, reducerea stresului. Fără pinguri și notificări constante, mintea se liniștește și ritmul cardiac scade. O să-ți explic cum să faci asta, pentru că e bine să scoci, să pui telefonul pe modul de non-disturb, să-l pui în sertar, în cameră, lași acolo și pleci fără telefon. Atunci tu știi clar că n-ai cum să fii distras, nu te mai trage nimeni de tricou și asta reduce stresul. Ai relații mai bune cu cei din jur, timpul petrecut 100% prezent cu familia, nu pe telefon la masă sau cu prietenii în vacanță creează conexiuni mai profunde și amintiri frumoase sau chiar dacă te duci singur în vacanță, să stai fără telefon te poate conecta la oamenii din jurul tău. Somnul este îmbunătățit pentru că eviți lumina albastră înainte de culcare și eviți acea ruminație mentală pe care o ai citind știrile. Seara. Deci fără telefon seara. Recâștigi timpul liber, fără fragmentarea zilei din cauza telefonului, nu ai o discuție cu familia și deodată ai fragmentat timpul lăsând pe telefon. Nu, ai o discuție cu familia timp de o oră la masă fără telefon. Deci recâștigi acest timp, crește creativitatea și claritatea mentală, pentru că stai pe plajă, te gândești la ce imensitate a mării. Și după aia te întreb, dar oare eu ce sunt? Cine sunt? Dar oare noi cine suntem pe această planetă care este o rocă care se învârte în spațiu? Și poftim, ai o perspectivă, poți să ai o altă perspectivă asupra oricărei probleme care te macină. Și eu o să propun chiar un challenge familiei astfel încât timp de 24 de ore să stăm complet fără internet, poate să ținem telefoanele la noi doar ca să ne auzim între noi. Dar 24 de ore să nu existe efectiv nici o accesare a internetului. Sunt curios cum o să iasă. Încearcă și tu asta dacă ai chef. Încearcă și tu asta cu familia ta și intra aici și lasă jos în comentarii și zi-mi cum a fost. Dacă a fost cu scântei sau dacă ați descoperit ceva șmecher în acele 24 de ore fără internet. Și apropo, cum ziceam, acest material este sprijinit de Gryffindor, unul dintre cele mai bune hoteluri din Bulgaria și de Travel Planner, care este o platformă pe care eu o folosesc pentru vacanțele mele de vară în Bulgaria deja al treilea an consecutiv și vreau să zic de ce îmi rezerv vacanțele Prim Travel Planner, cum ziceam, ei sprijină acest material în care tu înveți chestii. Deci poți să le dai follow pe Instagram, pe Facebook să vezi ce noutăți au. Intră pe travelplanner.ro ca să simulezi o vacanță și iată de ce eu fac asta. În primul rând, pentru că e foarte simplu și foarte intuitiv să intri pe platforma lor și să faci o rezervare. E foarte rapidă. Eu de obicei nu am timp să fac rezervări complicate, iar platforma Travel Planner e ușor de folosit, este transparentă și e rapidă. Un alt motiv important este faptul că vacantele sunt adaptate pentru toate bugetele, de la hoteluri accesibile și bune până la cele mai premium variante de pelitoralul burgăresc, dar toate fără excepție la cele mai bune prețuri din România. Și asta nu e o simplă afirmație. Prețurile lor, intră și verifică, sunt efectiv mai mici decât pe alte platforme populoare de rezervări hoteliere. Un alt motiv major este suportul real pe care îl oferă atunci când ai nevoie. Anul trecut mi-am rezervat o altă vacanță tot prin Travel Planner. Am ajuns la locație și mi s-a spus că am o altă cameră decât cea pe care mi-o doram. Era greșeala mea. Eu rezervasem din greșeală un alt tip de cameră. Și până am vorbit cu doamna de la recepție care se întreba ce poate să facă și își întreba managerul și așa mai departe, În același timp am sunat la Travel Planner pe numărul lor principal de asistență, ei au luat legătura cu hotelul și au rezolvat în efectiv 10 minute să am camera pe care mi-o doream chiar dacă greșeala era a mea. Deci numărul ăsta de suport este excelent și nu îl ai la alte platforme mari de rezervare sau nu îl ai niciodată atât de rapid și cu un suport atât de personalizat să zic. În plus, Travel Planner sunt campionii vacanților în Bulgaria și pe lângă prețurile foarte bune sunt cunoscuți pentru tot felul de beneficii suplimentari. campanii și reduceri exclusive, periodice, oferte super flexibile și beneficii exclusive în timpul vacanțelor. Și efectiv, pentru Bulgaria nu există oferte mai convenabile decât pe Travel Planner. Dacă vrei să-ți rezerve vacanța simplu, rapid și fără stres, atunci Travel Planner chiar e o variantă ideală. Poți să intri, cum ziceam, pe contul lor de Facebook sau de Instagram ca să prindi din timp oferte atunci când ele există. Anul ăsta, eu o să merg la Gryfid Noah, am fost și anul trecut la Gryfid Noah, e un hotel de 5 stele, probabil că este unul dintre cele mai bune hoteluri din Bulgaria, sub 4 ore distanță de București. Ce-mi place aici este că au o plajă privată, au piscine foarte mișto, au inclusiv un infinity pool cu view spectaculos, dar și zone exclusive pentru adulți. Trei restaurante în care poți să mănânci ala cart, alte restaurante în care poți să mănânci mic dejun este All inclusive și atenție, atenție, vreau să fac o precizare legată de corpul acela perfect. În momentul în care începi să trăiești cu adevărat sănătos, îți dai seama de momentul ăsta când farfuria ta, inclusiv la all inclusive, arată bine. De multe ori, când te duci la all inclusive, lucrurile gustoase sunt cumva alea prăjite și super calorice și lucrurile sănătoase sunt super boring. Ce mi-a plăcut la Gryffind Noah anul trecut este că reușeam să-mi fac o farfurie super echilibrată cu o grămadă de plante, nu foarte calorică și care era sănătoasă și gustoasă în același timp, pentru că oamenii ăștia de la Gryffind Noah fac o mâncare excelentă, fac o mâncare de care efectiv te bucure. Și ce mi-a plăcut în plus la Gryffind Noah este că pe lângă acest hotel mare și super luxos, dacă ieși din hotel și te îndepărtezi câteva minute, dai de acel litoral ca pe vremuri, cu tiribombe, cu tot felul de mașinuțe, cu o grămadă de lume care se plimbă seara pe promenadă. De ce cumva o vacanță unde poți să-i mulțumești pe toți din familie și poți să faci chestii diverse toată ziua fără să te plictisești? Eu o să merg acolo la finalul acestei iveri, am o grămadă de filmări de făcut până atunci, dar simplu fapt că am vacanța deja rezervată, mă ajută ca în pauzele pe care le am să-mi imaginez această vacanță și ziua deodată prinde așa un fel de briză. Bun, mergem mai departe și vorbim despre lucrurile pe care să le faci vara asta și bineînțeles trebuie să vorbim despre Protecție solară. Nu vreau să te plictisesc, dar în momentul în care ajungi la UV index de 3 și mai mare, e bine să ai protecție solară, să verifici și umbrela aia la care stai. Dacă umbrela nu este din foarte multe paie, ci este transparentă, razele UVA și UVB o să treacă prin acea umbrelă, iar îmbătrânirea prematura a pielei este cauzată în proporție de 80% de către aceste raze solare de care tu nu te protejezi. Astfel e bine să aplici o cantitate generoasă de cremă pe corp, să aplici CPF-ul cu 15-20 minute înainte de expunere la soare, deci poți de exemplu după ce ai terminat micul dejun, te duci la baie, aplici crema și până mai bei ceva, până îți mai iei gențile, până ajungi la plajă, ea deja intră în acțiune și e bine să o reaplici la fiecare două ore dacă stai pe plajă. Și greșeli comune pe care e bine să le eviți atunci când aplici, Crema cu protecție solară este să nu uiți zonele sensibile, urechi, ceafă, vârful nasului, buzele și chiar și tălpile, da? Pentru că dacă stai pe burtă și dormi, tălpile o să fie arse. O altă greșeală este să păstrezi crema în soare sau în căldură sau să folosești cremă expirată. Protecția scade semnificativ. Evita expunerea prelungita in intervalul 11-16, date cu crema ca lumea ca sa nu te arzi. La punctul 5 vreau sa vorbim despre indicele UV si e un subiect cat se poate de important. Imi pare bine ca oamenii incep deja sa fie constienti de acest indice UV care este o prognoza meteo pentru radiatii solare. Deci radiatiile solare nu sunt constante mereu pe tot parcursul verii. Ele difera de la o zi la alta, in functie de cat de inorat este, in functie de alte lucruri pe care nici macar nu le cunosc, dar cert este ca radiatia solara daca te uiti pe prognoza meteo, Există zile în care poate să fie radiație solară 3 toată ziua și a doua zi să ai o radiație solară cu un indice UV care urcă la 11 unde este MOV. Este atât de important când îți planifici ziua chiar cu o zi înainte să vezi care este prognoza radiațiilor solare. și să-ți planifici ziua ca a tare. Această prognoză o găsești pe orice aplicație meteo de pe telefon, deschizi aplicația ta meteonativă și ai acolo UV Index. Sau o găsești pe Weather, pe AcuWeather, pe UVIndex.com, pe Weather.com, pe toate site-urile astea ai prognoza radiației solare, adică UV Index care este gratuită și te poate ajuta să nu te arzi. Ce înseamnă acest UV Index? Acest UV index poate fi intre 0 și 2 dimineața, adică e pe verde. Riscul este scăzut, poți sta în soare fără protecție până la 30 de minute pentru a face un pic de vitamina D. Apoi, riscul crește de regulă până la ora 10. Până la ora 10 sau undeva până la 9.45 se face 3. și că-i ajunge până la 11 și jumătate până la 5. UV index între 3 și 5 când este galben este moderat. Ai un risc moderat, poate apărea arsuri în 30 de minute de expundere la soare. Protecția recomandată este cremă SPF 30. Am vorbit mai devreme despre vitamina D. În acest UV index poți să stai 10 minute la soare fără protecție solară pentru a face acea vitamina D, dar 10 minute trebuie să fie pe ceas, nu 10 minute și ai plecat o jumătate de oră. Ai stat 30 de minute la soare cu UV index intre 3 si 5? Posibil sa te arzi. Apoi UV index intre 6 si 7 este ridicat. Este de culoare portocalie, pielea se poate arde in 15-25 de minute. E bine sa ai SPF peste 30, deci 30+. Polarie ochelari si sa cauti umbra in intervalul pranzului. Apoi există UV Index între 8 și 10. Eu nu înțeleg cum unii oameni stau pe șâzlong în plin soare și se bronzează o oră la acest UV Index. E un UV Index foarte ridicat, radiațiile sunt foarte mari, arsură solară în sub 15 minute. Protecția trebuie să fie de SPF 50, haine protectoare obligatoriu, pălărie și nu stai la soare. Și există și UV Index 11+, adică este extrem, este violet, arsura solară se instalează sub 10 minute de expunere la soare și e bine să eviți complet Pentru vitamina D, UV index trebuie să fie între 3 și 5, 10 maximum, 15 minute la soare, dacă stai 15 minute e bine să te plimbi, te plimbi pe plajă, dus întors, ca să îți expui corpul în mod egal ca pe o frigăruie care se învârtește la grătar. La fel e bine sa iti expui si tu propriul tau corp treptat pe fiecare parte, nu doar pe o parte ca sa nu te arzi. Deci iata, extrem de important sa te uiti la OV Index. Eu am pe ceas OV Index, uite la mine pe ceas. Eu de exemplu mi-am pus direct pe ceas OV Index. Acest grafic de aici imi arata fix culoarea acestui UV Index și dacă dau așa din ecran, poți să văd că acum UV Index este 1. Deci eu îmi verific în mod constant. Mi se pare cea mai importantă funcție, în special când ești la mare, să spui acel UV Index pe ceas sau pe telefon sau pe un widget pe telefon și să urmărești constant la ce riscuri te expui. Mergem mai departe și vorbim despre mușcătura de meduză care este primul ajutor rapid și care sunt miturile în ceea ce privește Mușcătura de meduză. În primul rând, nu știu dacă e o mușcătură, e mai degrabă o înțepătură, pentru că tehnic meduza înțeapă cu tentacule, nu mușcă. Aceste tentacule au niște harpoane mici care intră sub piele, sunt microscopice și care îi liberează un lichid care începe să irite. Ce nu faci când te mușcă o meduză? Nu aplici urină, Alcool sau suc de lămâie. Toate astea vor agrava durerea. Deci nu faci pipi pe înțepătura sau mușcătura de meduză. Nu folosești apă dulce. Deci dacă ai ieșit din mare și ai o mușcătură de meduză sau te-ai înțepat meduza, nu dai cu apă din sticla de apă plată. Ea va stimula și mai mult eliberarea toxinelor. Acele harpoane intră în contact cu apa dulce cu care nu sunt obișnuită, logic, pentru că meduza trăiește în apă sărată, ele vor secreta, vor elibera și mai multe toxine în piele. Și nu e bine să freci zona mușcată sau înțepată cu nisip sau când mâna goală, pentru că agravează situația. Ce spun studiile? Studiile spun clar că primul ajutor eficient poate fi făcut cu clătirea zonei afectate cu oțet alb. Fugi la primul restaurant de pe plajă, ceri oțet și dai cu oțet 5% acid acetic, oțet obișnuit dai pe Pe acea zona care a fost înțepată, asta va neutraliza acele toxine. Oțetul inactivează celulele urticante și împiedică eliberarea toxinelor. Și poți să aplici căldură locală, apă caldă, 45 de grade Celsius sau comprese calde care vor calma durerea și vor reduce efectul. Deci, pasul numărul unu. Dacă te-a mușcat o meduză. Ieși imediat din apă pentru a evita alte înțeputuri. Pasul numărul doi, clătești rapid doar cu apă sărată, nu cu apă dulce. Dacă ai oțet la îndemână, aplică-l timp de 30 de secunde. Pasul trei, îndepărtează delicat stentacule cu un obiect cumunchi, de exemplu un carbancar, poți să îndepărtezi stentacule cu el. Și patru, aplică căldură locală, poți să ieși un anti-inflamator dacă îl ai la îndemână. Și mergem la punctul șapte și vorbim despre hidratare inteligentă, adică apă, electroliți și căldura verică. Acum, când transpirăm pierdem apă, dar pierdem și electroliți. Asta înseamnă că dacă tu ești la mare și acolo este car și transpiri, este ideal să respecti regula celor 10 pahare. Adică la fiecare oră, de când te-ai trezit în fiecare oră, la fiecare oră bei 250 de mililitri de apă. Da? Un pahar de apă la fiecare oră. Dacă însă începi să faci efort, E bine să ai un pahar de apă la fiecare 20 de minute de efort făcut în căldură. Dacă faci sport, este bine să-ți suplimentezi electroliții pierduți, minerale esențiale, sodiu, potasiu, magneziu, clor, cu apă cu electroliț. Dar cine are nevoie de această apă cu electroliț? Persoanele care chiar fac sport mult. Dacă, nu știu, faci joci voley pe plajă 3 ore, 4 ore și transpiri mult, e posibil să te ajută o băutură cu electroliț. Dar eu n-aș opta către băuturile cu electroliz din comerț care sunt ultraprocesate și nu sunt neapărat sănătoase. Aș consuma mai degrabă apă cu un pic de sare, un vârf de sare și un pic de suc natural în acea apă, care este practic o soluție de rehidratare naturală. Semnele clare ale deshidratării sunt durerile de cap, amețeala, gura uscată, obusela accentuată, urină puțină și înghisă la culoare, iar hidratarea în cazul acesta este esențială. Mai mult decât atât, dacă bei cele 10 pahare în prima parte a zilei, adică un pahar la fiecare oră, asta te va menține hidratat până seara și nu o să ajungi în situația în care seara ți-aduce aminte că te sete și ești deshidratat, de ea o sticlă de apă și sticla aia de apă te trezește în miezul nopții pentru a merge la baie. Mergem la punctul 8 și vorbim despre insolație și epuizare termică. Care e diferența între cele două? Epuizarea termică se întâmplă atunci când corpul e deshidratat și supra-solicitat, dar încă poate să se recorească prin transpirație. Simptomele sunt transpirație abundantă, slăbiciune intensă, oboseală, amețeală, greață, dureri de cap, puls rapid și posibilă confuzie sau vedere încetășată. Insolația, în schimb, este foarte periculoasă și presupune Un corp care atinge peste 40 de grade Celsius, transpirația acidează complet, deci nu mai transpiri și asta devine o urgență medicală gravă. Simptomele sunt piele fierbinte, roșie și uscată, confuzie severă, dezorientare, posibile convulții din cauza deshidratării și a temperaturii mari sau Pierderea conștienței și risc de leziune ale creierului și organelor interne. Primul ajutor în epuizare termică este să muți persoana imediat la umbră sau în căpere răcoroasă, să o hidratezi, să recorești corpul, dacă starea nu se ameliorează, în 30 minute să ceri ajutor medical. Prim ajutor în insolație care este urgența majoră este să suni imediat la 112, să muți victima urgent la umbră și să o dezbraci parțial, răcire agresivă, să aplici comprese reci, gât, axile, zone inghinale, să uzi întregul corp cu apă rece, să-l ventilezi și dacă ai la îndemână să aplici pachete cu gheață în zone cu vase mari de sânge, gât, Subbrațe și înghinal. Și să nu administrezi antipiretice. Iar prevenția este de la sine înțeles. Să te hidratezi, să eviți orele critique între 11 și 5, să te îmbraci corect cu haine evaporoase și relaxate, să te obișnuiești treptat corpul cu căldura, nu să sari direct din aer rece. în aer foarte fierbinte, să-ți protejezi pielea cu SPF și să te răcorești activ. Și apropo de aer condiționat, hai să vorbim despre acest mit. Dacă te îmbolnăvești într-adevăr la aer condiționat. Ideea este foarte simplu. Dacă stai expus mult timp la aer condiționat, poți să răcești. Chiar dacă răceala aia e provocată de un virus, virusul ăla se va așeza mult mai rapid pe o mucoasă care este răcită și uscată de către un aer condiționat. Astfel, aer condiționat poate să ducă la răceală și la alte probleme, dar folosit corect poate chiar să prevină probleme grave ca insulația și epuizarea termică. Tot secretul constă în folosirea lui corectă. În primul rând, cum apar problemele? Problemele apar atunci când jetul direct de aer rece este țintit către tine. Deci dacă tu stai pe loc și jetul ăla vine spre tine către gât, sinusuri, spate, iar asta poate duce la dureri de caprinite, dureri în gât și sinusite. Apoi, filtrele murdare din aerul condiționat pot să prevină contaminarea mucoaselor noastre cu tot felul de mucegairi si bacterii si un alt lucru foarte important, negativ pe care aerul conditionat il face este ca usuca aerul. El cand il raceste, el il si usuca. Astfel, aerul uscat poate sa irite mucoasele nazale, ochii, gatul si pielea. Practic, asta e mecanismul prin care aerul conditionat raceste. Scade temperatura, temperatura e foarte joasa, usuca mucoasele si mucoasele peste care suflă un jet de aer rece și care sunt uscate, sunt un mediu ideal pentru bacterii și virusuri și așa apare răceală. Deci da, aerul poate să provoace răceală, practic favorizând fix de ce are nevoie o răceală pentru a se instala. Iar recomandările practice sunt următoarele. Ce fac eu cel puțin pentru a nu răci de la aer condiționat este să nu transform camera într-un frigider. Setez o temperatură de 23-24 de grade Celsius constant pe modul cel mai mic de suflare sau pe modul sleep. Sunt atent la jetul de aer care nu trebuie să fie direct către corp. De regulă orientez jetul de aer să bată fix în jos, spre podea și de acolo aerul se dispersează sau cât se poate de sus astfel încât aerul să circule sus și să răcească treptat camera, mențin filtrele curate, am chiar o persoană care vine și curăță aerul condiționat în casă în fiecare an pentru că dincolo de ce poți să faci și tu și ce poți să aspiri, el trebuie demontat și când îl demontezi, efectiv îți trebuie o singură dată o astfel de demontare ca să vezi ce este într-un aer condiționat. Este atât de mult mucegai și atât de multă mizerie acolo stătută încât te sperii. El trebuie higienizat în fiecare an. E important să păstrezi umiditatea optimă, așa că niciodată nu dezumidific airul în casă și din contră dacă el este uscat, am umidificator în casă care umidifică aerul. Pentru vacanțe există inclusiv niște umidificatoare din acestea care pulverizează apă de mână, care pot fi cuplată la o baterie sau la o priză și îl ții pur și simplu în cameră pe noptie de toată ziua, îl reumpli cu apă și ține aer umectat. E bine să pui pauză la aer condiționat să aerisești încăperea și să eviți trecerea bruscă de la cald la rece. Să te expui practic treptat la schimbările astea de temperatură. Altfel aerul condiționat are beneficii reale, previne insolația și epuizarea termică, deci e bine să îl ai, îmbunătățește somnul în nopțile fierbinți și reduce stresul termic asupra inimii și a plămânilor. Și apropo de nopți fierbinți, hai să vedem ce poți să faci cu somnul noaptea. Somnul e esențial, în special vara, în special vara când poate te-ai expus mai mult la soare, ai alergat și ai nevoie de acea odihnă pentru ca vacanta ta sa fie buna. Asta inseamna ca tu trebuie sa ai un mediu propice somnului care presupune o temperatura intre 18 si 22 de grade celsius. Daca ai aer conditionat, e bine sa racesti camera bine inainte de a te culca, asta te va ajuta sa adormi. Dacă nu poți să dormi noaptea cu aer condiționat, în special acolo unde nu ai control asupra temperaturii sau umidității, e bine atunci să răcești agresiv camera înainte de a culca, după care oprești aerul și te culci. Un hack însă pe care îl poți folosi dacă nu ai aer condiționat este să iei o sticlă de apă, s-o pui la congelator. Atenție, deci dacă nu ai aer condiționat, ai ventilator în cameră. Iei o sticlă sau două sau trei sticle de apă. Le bagi la congelator inainte de culcare, apoi le scoti si le asezi in fata ventilatorului si astfel iti improvizezi un mini aer conditionat. Ala o sa umidifice aerul si o sa-l si racoreasca si acel ventilator o sa sufla in camera sau spre tine acel aer rece. Daca stai prea mult acolo poti sa racesti daca din nou ventilatorul sufla din nou. spre tine. Ce poți să faci este să-l direcționezi în așa fel încât să bată înspre pereți, înspre acele sticle ca să răcească aerul. Și bineînțeles, e important să ai o hidratare și alimentație ușoară, să nu bei alcool în eite de somn, să reduci sursele de căldură din cameră, tot felul de laptopuri încărcătoare, așa poți să le scoți dacă nu ai aer condiționat pentru a nu încălzi camera în plus, să ai o poziție corectă în somn, poți să stai în poziția asta de mare, dacă stai în poziția asta de mare cu picioarele desfăcute, mâinile desfăcute, ceea ce obții este să ai practic o irisire a întregului corp și să ai o rutină liniștitoare de seară. Sau în concluzie, iată câte lucruri mișto se pot întâmpla la mare dacă ai grijă ca vacanța ta să fie mișto. Ce o să fac eu în această vacanță pe care mi-am organizat-o prin Travel Planner și atunci când o să ajung la Griffith Noah o să fie așa, o să practic această Talasoterapie, în mod conștient, mă duc la mare, mă așez în fața mării și stau și inspir acei rosoli. O să mă plimb pe plajă 10 minute la UV Index 3-4 fără SPF ca să fac vitamina D, dar o să fug imediat după ce timpul acesta expiră și o să mă dau cu cremă cu SPF. O să mă uit constant la ceas să văd care este UV index-ul din ora respectivă astfel încât să îmi planific ziua corect. O să practic acel detox digital, cred că o să răspund la mail-uri și la mesajele pe care le primesc pe YouTube, pe Instagram dimineața. O să fac asta seara și ziua, o să încerc să stau efectiv fără telefon. Dacă mă mușcă meduza, slavă Domnului, știu că nu trebuie să fac pipi pe mușcătura de meduză, ci trebuie să caut niște oțet. O să mă hidratez conștient, evit insolația și o să am grijă să am aerul mereu umectat în cameră. Mulțumesc din nou Travel Planner pentru faptul că sprijină acest material educativ. Mulțumesc Gryffid Noah pentru faptul că există un astfel de hotel sub 4 ore de București. Eu îți mulțumesc SIE că ai fost prezent până aici în material și du-te în comentarii și scrie-mi ce alte lucruri faci tu vara la mare. Ce alte trucuri știi? Ce alte lucruri poți să ne înveți? Scrie-mi acolo, eu văd toate mesajele, răspundem la mesaje și ținem cont de ele. Omule, mulțumesc! Ciao pe curând!
More from Mihail

Tu știai care sunt situațiile în care copiii au nevoie de un transplant de ficat?

Faci sport constant? Ți-ai măsurat vreodată VO2Max? Scrie-mi în comentarii ce valoare ai. 👍🏻

Tu cât de des consumi gustări dulci? Știi cât zahăr rafinat se ascunde în alimentația ta zilnică? 🍬

Uitându-te doar la încheietura unui pacient afli deja ce trebuie să știi despre el.

Tu ce crezi despre asta? Cum ar putea să te susțină partenerul în timpul nașterii? 🧑🏻🍼

Ai făcut vreodată o spermogramă? Orice bărbat care vrea să fie tată, ar trebui să o facă.




