Cum să rămâi activ la bătrânețe | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Mugurel Mărgărit

Știi care-i cea mai mare frică? Ceea de a muri singur. Pentru foarte mulți vârznici din România, situația este extrem de tristă.

Cine sunt acești oameni, de fapt?

Aproape 4 milioane sunt oameni peste 65 de ani, de într-o dată trece de la o viață puternică. foarte activă la o viață în care toată lumea zice că e momentul să te duci să te odihnești. Ruptura asta este îngroitoare pentru oameni. Sincer să mă gândesc cu groază la ea.

Singurătatea e comparată cu a fuma 15 cigări pe zi. E o situație fiziologică foarte stresantă.

O mai sună din când în când, dar n-au nici ei timp totdeauna. Era evident că doamna aceasta suferea de singurătate profundă. pentru că nu mai ești conectat social, pentru că ești complet singur pe această temere îngrozitoare. Vedem cum acești seniori se umplu de viață la propriu din interacțiunea pe care o au copiii. Seniorii vin ca un sprijin pentru copii și există un schimb aici care se produce între seniori și copiii. Beneficiile sunt evidente de ambele părți.

Relația între nepot, bunic, bunică e cu totul aparte.

Speranța este de fapt cuvântul. Când te întâlnești în bloc cu o persoană în vârstă, trebuie ce mai faci? Oamenii au nevoie să vorbească, să simtă alți oameni alături de ei.

Simplu. Omule, te salut! Dr. Mihail aici, un nou episod boabe de cunoastere. După cum ai văzut, vorbim despre singurătate și vreau să-ți imaginezi o nouătoare situație. Imaginează-ți că ești un adult activ timp de 40 de ani. 40 de ani în care mergi fie la fabrică, fie la școală, fie la corporație. la locul tău de muncă și ești constant înconjurat de zarvă și de viață socială. Și acasă ești înconjurat de viață socială. Și la muncă și după muncă, în continuu, sunt oameni în jurul tău la care ești conectat și cu care vorbești. Și deodată ești pensionat. Și inevitabil, dacă trăiești cu un partener, la un moment dat, unul dintre voi o să plece și unul o să rămână singur. Și hai să ne imaginăm cum arată o zi obișnuită de miercuri pentru un om care rămâne singur. El se trezește dimineața și-și face o singură cafea. doar cafeaua pe care el o bea. După care pornește televizorul și televizorul este singura voce care rămâne undeva în surdină în apartament. Și așa vine prânzul și așa vine cina, televizorul se stinge și vine o altă zi care arată la fel. Și astfel, zile la rând, acest om poate nu primește niciun telefon și singura voce cu care vorbește este vocea din capul lui. Și singurătatea asta doare la propriu, pentru că singurătatea trece neurologic prin centrii nervosi care se ocupa de durere. Singuratatea asta provoaca inflamatie in corp si singuratatea asta creste riscul de boli cardiovasculare. Si nu, nu este un tablou izolat, pentru ca in Romania traiesc peste 3,8 milioane de adulti trecuti de 65 de ani si aproximativ un milion de oameni traiesc in imaginea pe care tocmai ti-am prezentat-o. în singurătate și nu este undeva departe, într-un sat izolat, de unde toți oamenii au plecat. Acest lucru se poate întâmpla chiar și în ușa de pe scara ta, dincolo de ușa vecinului tău, acest tablou poate să persiste în fiecare zi. Și așa că vorbim astăzi despre această problemă majoră de sănătate publică și încercăm să înțelegem cum putem să schimbăm lucrurile în acest aspect în bine. Și despre toate acestea vorbim cu Mugurel Mărgărit, este director executiv al Fundației Regale Margareta a României, organizație care de zeci de ani lucrează direct cu seniorii și încearcă să schimbe acest tablou. Înainte de începe vreau să mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sunt constant cu noi și pentru faptul că sprijină această inițiativă educativă. Mugurel, te salut, bine ai venit la Baabe de Cunoștere.

Salut, mulțumesc frumos pentru invitație.

Ce faci?

Trebuie să recunosc că m-ai întristat un pic cu introducerea, una cât se poate de reală, dar m-ai forțat un pic imaginația să ducă acolo și ceea ce se întâmplă este unor ori trist pentru foarte mulți vârstnici din România, situația este extrem de trist. Îmi place să cred că există și vârznici, de fapt îi cunoaștem, există și vârznici care sunt activi și care nu sunt singuri și care au utilitate, lucrăm mult cu aceștia, dar lucrăm și cu cei care sunt singuri și care într-adevăr nu au nicio voce și care trăiesc prea activi din amintiri.

De fapt sunt peste 1,3 milioane de români de peste 65 de ani care locuiesc singuri. Cine sunt acești oameni de fapt? Pentru că avem într-adevăr impresia și până la documentarea pe care am făcut-o pentru acest podcast, într-adevăr aveam impresia că majoritatea sunt oameni care trăiesc izolați în sate izolate. Dar cine sunt în realitate acești oameni?

Îmi vine un exemplu în minte, o doamnă pe care am cunoscut-o, care acum este alături de noi la telefonul vârstnicului, este o profesoară din câmpul lung, profesoară de biologie, care locuiește singură într-o casă veche și care, atunci când am cunoscut-o, ne-a povestit că interacționează zilnic doar cu plantele sale. plantele, cu copacii, cu ce are împrejurul său, pasiunea ei pentru biologie rămâne și atunci plantele sunt cele cu care vorbește. Dar deși a avut o viață plină, gândește-te că a fost profesor și a avut o groază de elevi și în fiecare zi se vedea cu zeci de persoane, acum este complet singură. Și recunosc că în mintea mea de Elev, ca să zic, așa a fost, dar poate nu a fost o profesoară foarte dură. Și am întrebat-o o chestie asta și ne-a zis, da, poate inițial eram, dar după aceea am legat niște prietenii foarte strânse și niște relații foarte strânse cu elevii mei, doar că ei au trecut mai departe și au văzut de viața lor oamenii pe care eu i-am educat, acum nu mai sunt, sunt plecați prin toate colțurile țării sau își văd de viața lor pur și simplu, iar eu am rămas aici, eu cu casa mea și cu plantele mele.

Unul dintre profesorii mei, doamna Lazăr, profesoară de limba română care ne-a învățat să iubim cărțile, în școala generală ne aducea cărți. și ne arăta cotorul cărții care poate erau un pic rupt, cred că am mai povestit povestea asta la un moment dat într-un material de nostru, și ne arăta și ne zicea, uite copii, vedeți, eu nu am respectat această carte cum trebuie și mi-a rămas treaba asta în minte și mi-am dat seama că de fapt trebuie să iubești cărțile. și m-a învățat să iubesc cărțile, mi-a scris pe Facebook, am vorbit despre ea la un moment dat la televizor și mi-a scris pe Facebook, îți aduci aminte, mi-a scris pe Facebook și mi-a zis, hei, mi-au povestit copiii că ai vorbit despre mine, mi-a scris și doamna profesoară Macovei, profesoara de biologie și, într-adevăr, le rămâi cumva în suflet recunoscător. Îi pomenești. Poate îi pămenești și la televizor, dar asta nu îi ajută cu... Nu știu care sunt poveștile lor, dar pur și simplu acum mi-a venit în minte că îmi doresc să le vizitez. Și poate să le mulțumesc profesorilor mei, cei care îmi au rămas și cu care pot să țin legătură, să le mulțumesc fizic, verbal, printr-o prezență reală, umană pentru ce au făcut pentru mine. Dar, într-adevăr, ajungi să muncești 40 de ani, Și după aia te simți invizibil. Și ca să facem un pic contextul, ca să înțelegem contextul din spate. Cum ajung acești oameni invizibili și singuri? Oameni care sunt în plină forță, care poate coordonează echipe, care au zeci de generații de elevi pe care îi învață, care au copii rude. Care este contextul în România care îi lasă efectiv singuri acasă între patru perețe?

Ai spus tu încă de la început că vorbim despre momentul ăsta când oamenii se pensionează și este așa ca un switch. Dintr-o dată treci de la o viață foarte activă, la o viață în care toată lumea zice că e momentul să te duci, să te odihnești. Și aș vrea să fiu cât să poată de onest aici, să nu ducem lucrurile în absolut. Realitatea este că pe măsură ce îmbătrânești, Și tu, să zicem, ești într-o carieră. Cariera ta, până la momentul respectiv, a urmat o traitorie ascendentă. Ai avut din ce în ce mai multe responsabilitate, din ce în ce mai multe treabă, ai fost o persoană activă. Dar pe măsură ce îmbătrânești, nu mai reușești să fii la fel de eficient în munca ta. Și da, momentul acesta al retragirii, momentul al pensionării, cumva are o anumită logică. Te gândești, trebuie să vină alții mai tineri care să fie mai activi ca mine, mai puternici ca mine. Să cazi de acolo sus și să te duci drept jos să nu mai ai nicio treabă este nu numai că nu are niciun rost, dar este contraproductiv pentru tine ca societate, pentru că tu deși nu mai poți să faci față la o zi de muncă de 8 ore cu intensitate, cu presiune, cu lucruri de genul ăsta, rămâi o forță, o cunoaștere, rămâi o persoană cu extrem de multe resurse. Aici vine absurdul, pentru că în loc să treci pe o poziție care să însemne, hai să conciliez, hai să-mi ofer din expertiza mea către un alt manager sau o altă funcție din organizația aia, hai să lucrez în fiecare zi două ore, dar pe anumite proiecte care să-mi facă mai multă plăcere, te duci către zero. Și ruptura asta este îngroitoare pentru oameni. Sincer să mă gândesc cu groază la ea, cu plăcere ne gândim la momentul în care putem să ne mi-o odihnim un pic, să ne relaxăm, să călătărim, cum îmi spunea o colegă ieri. Eu abia aștept să mă retrag să călătoresc. Dar realitatea este că vrei să rămâi util și vrei să folosești din continuare mintea asta și experiența pe care ai dobândit-o de-a lungul vieții ca să-i sprijini pe alții. Dacă tu te uiți în societățile din trecut, știi că vorbeam de neîntoarcerea societatei de bază la trib, Cer cu seniorilor, cer cu vârznicilor, care venea cu înțelepciunea. Nimeni nu avea pretenția ca vârznicii să rămână luptători. Îi trăcea în planul acela, în care să fie consilier pentru șeful de tribă, în care să fie oamenii care se gândesc la viitorul tribului, la cum să fie strategia tribului pentru viitor.

Trebuie să regândim acest mod de pensionare, pentru că într-adevăr pensionarea este un construct social, la un moment dat necesar pentru productivitate. Astfel ne-am asigurat ca societate că un om, după ce își termină capacitatea lui maximă de muncă, să-i lase pe cei tineri să vină și să le ocupe locul. Și probabil că asta l-a îndată avut anumite avantaje. Faptul că tu îi liberezi un post pe care îl ocupi, ești cumva obligat prin lege să te pensionezi, să îi liberezi, să-l lași altuia mai tânăr care vine acolo. Exact, lași loc celor tineri să vină și poate că te-ai obosit și nu mai vrei să muncești.

Nu mai vrei să muncești atât de mult.

Exact și aici este cheia, nu mai vrei să muncești atât de mult. Ori construcțiul social de acum te face să pleci dintr-o funcție, să zic, de top la zero. Și aici ar trebui făcută schimbarea pentru că într-adevăr și pentru seniori este foarte dăunător și în vederea sănătății, o să discutăm despre asta. Și pentru societate nu e tocmai bine să lași la o parte o experiență care poate să îi educe pe cei mici care vin în posturile respective. Există oare modelul ăsta undeva în lume, unde seniorul nu este pensionat și lăsat acasă, ci el rămâne agățat de corporație, de fabrică, de școală și continuă să profeseze mai puțin?

Sincer, nu l-am văzut la nivel de societate, dar l-am văzut în anumite companii. Deci am înțeles de la anumite companii multinaționale că există programe prin care încearcă să țină seniorii aproape de companie în roluri de conciliere. Adică oamenii ies la pensie, dar și ei recunosc că sunt oameni care au muncit în compania aia 20-30 de ani, au o experiență fabuloasă și, pur și simplu, experiența aia să o dai deoparte este N-are niciun sens, nu are logică. Și atunci în cadrul companiilor există programe prin care cei care se pensionează rămân să concilieze pe cei care sunt în funcție. Deci asta mi se pare o chestie foarte, foarte bună pentru că oferă celui care este în vârstă posibilitatea să continue să lucreze, dar într-un ritm care să fie mult mai ok pentru el, fără să mai aibă aceeași presiune extraordinară pe care o avea supra sa. Dar ca să mă întorc la societate, gândește-te la România. Deci vorbim despre o populație care nici nu mai știu cât e, 18-19 milioane, dintre aceștia aproape 4 milioane sunt oameni peste 65 de ani, mai mulți chiar pensionari de atât, dacă sunt unii pensionați mai tineri. Cum poți tu să justifici că ai mai mult de 25%? Deci cum să justifici tu că ai atâta parte din populație care e neproductivă, care nu te ajută cu nimic? Când mă refer la productiv, nu mă refer la a munce în fabrică, ci mă refer la a sprijini societatea într-un fel sau altul. Nu ai cum. Te duci într-un blocaj, evident. Și o să avem o populație care îmbătrânește din ce în ce mai tare. Vorbim despre decreței, cei care s-au numit decreței, care au fost un boom atunci al natalității și care vor ieși la pensie și ei vor fi alți pensionari și alți oameni pe care tu ca societate zici, nu, stați acasă, nu faceți nimic.

Eu văd această problemă ca pe o oportunitate, pentru că probabil și din punct de vedere economic o să ai nevoia de a-i ține pe seniori, pe cei trecuți de 65 de ani să-i ții într-un fel angrenați și probabil că ce mai bine o să fie să-și aleagă ei cât de angrenați vor să rămână în câmpul muncii și asta o să fie practic benefic și din punct de vedere social, pentru că nu o să-i rupi social de oameni. Și, da, faptul că avem nevoia asta din punct de vedere economic o să ne facă bine și la nivel social și o să rezolve poate o parte din problemele despre care vorbim astăzi. Ce vreau să mai specific este că vedem acest fenomen la liberi profesioniști. Foarte mulți liberi profesioniști care ei aleg ce lucrează și cât lucrează și ce clienții își iau. Și-mi vine în minte un exemplu, am filmat acum săptămâna trecută, am filmat nouă sezon medical și am avut invitată o doamnă, nu-i rețin numele, am avut probleme cu numele, dar este o doamnă și o să o puteți vedea în episodul despre longevitate, care are 81 de ani, merge la sală zilnic, își plimbă câinele în fiecare dimineață, este expert contabil și am rugat-o să-mi povestească ziua și zice așa, eu dorm, eu n-am chef cu dormitor, eu mă cul la 1 noaptea că mă uit să citesc, mă col la 1, mă scol la 9, mă duc și ies afară cu câinele, plimb câinele, mui la soare, după aia îmi fac o mâncare. După care plec la clienți și are în oraș la dânsa, cred că este din Oradea, are în oraș la dânsa clienți și merge pe jos, face 15.000 de pași și se duce colo, colo, colo și încă lucrează. Și după aia ne-am făcut și sport cu dânsa și ne-a făcut o fel de scheme pe care le-am putut repeta cu Samuel și după aia mi-a zis asta nu o să o puteți face și s-a pus în cap. Și a stat în cap. Dar ideea este de... Ce e mișto este că, fiind contabil, ea continuă să lucreze, are o minte ageră și continuă să lucreze și e îngrenată în viața ei socială, pentru că ea a putut să aleagă asta. Pentru că ea a putut să lucreze mai departe în pofit al pensionării sau nepensionării. A putut să

aleagă ritmul în care lucrează. Corect. Și

cred că de asta avem nevoie. Dar uite, ca să putem răma și acest mit, cât e de fapt, pentru că avem acest mit construit din nou social, că doamne, Ajungi la 65 de ani sau oricare ar fi varsta de pensionare, doamne si-ti iesi la pensie si in sfarsit poti sa te bucuri de viata, de liniste. Parca pentru asta si lucrezi, nu? Ca sa poti sa iesi linistit la pensie si sa... copiii au crescut, nu mai ai griji si te ocupi de hobby-uri si de toate lucrurile la care ai visat toata viata. Cat de linistita e in realitate si satisfacatoare acea perioada de dupa

65 de ani. Cred că depinde de fiecare cum reușește să-și o facă această perioadă și cât de bine conectat este la oamenii din jurul lui. Gândește la acel studiu făcut pe o perioadă de 100 de ani la Harvard legat de ce înseamnă fericirea, cum fericirea se traduce prin relații de foarte bună calitate. Ca senior, dacă reușești să îți păstrezi relații cu cu alți oameni în jurul tău, mă gândesc la prietenitatea lui meu, care continuă să meargă la tenis în ciuda faptului că se apropie de 80 de ani. Oamenii se văd o dată pe săptămână, se întâlnesc la tenis, după aceea mai stau un pic la terasă, au ceva de făcut. Dar dacă ești o persoană care din păcate nu mai ai pe nimeni în jurul tău, această odihnă nu este una care să-ți dea cu adevărat satisfacție, pentru că până la urmă noi avem nevoie de activitate în viața noastră, avem nevoie să fim activi. Ceea ce ai descris tu la început legat de o persoană care nu are decât televizorul și cafeaua pe care și-o bea în fiecare zi și nu are activități, nu are nimic care să-i aducă satisfacție în viața acea persoană nu are un motiv cu adevărat să se dea jos din pat dimineața. Știi cum spunem noi? Să am un motiv să mă dau jos dimineața din pat. Ori la fundația regală ceea ce încercăm noi să facem este să să aducem o latură a vârstei a treia în atenția oamenilor, o latură activă, o latură în care nu numai că tu ești activ, dar ești și util pentru societate. Noi lucrăm foarte mult cu seniorii la Fundația Regală, îi sprijinim pe cei care au nevoie majoră de sprijin și îi folosim cu chilime de rigoare pe cei care poate să continue să ofere. Noi avem o mulțime de voluntari seniori la Fundația Regală, oameni care au depășit 65 de ani și care vin în sprijinul altora. Și vedem cum acești voluntari seniori se umplu de viață la propriu din interacțiunea pe care o au copiii și din faptul că fac ceva care este util și care le pune în evidență experiența pe care o

cumulat-o de-a lungul anilor. Asta mi se pare foarte interesant, în special pentru seniorii care ne urmăresc acum și poate au nevoie de această interacțiune. Mi se pare că sună foarte interesant și pentru aparținătorii seniorilor. Dacă ai un senior care nu ești lângă el, poate stă separat, poate că îl identifici un pic în pe seniorul tău cu imaginea pe care am deschis-o eu mai devreme. Aș vrea să audă de la tine ce ar putea să facă și cum îi integrați. Adică acei seniori care vin voluntari la voi, ce fac

de fapt? E o întrebare cu răspuns mai amplu. Ți-a spus că în momentul în care vrei să intri în contact cu Fundația Regală și să găsești o soluție pentru un senior sau să-ți găsești un loc unde să faci voluntaria dacă e senior, ăla începe cu un apel la

telefon vârstnicului. Apel la telefon vârstnicului. Poate să fie și aparținătorul și seniorul. Da.

0800 460 001. Este un serviciu pe care noi l-am lansat, un proiect al Fundației Regale care deja depășește 10 ani și... peste 100.000 de apeluri, care este venit în sprijinul seniorelor, este un serviciu gratuit, confidențial, unde oamenii ne sună și poată să obțină informații care le sunt utile, pe de altă parte să-și găsească un partener dacă se simt singuri. Ca să revin la ce tu întrebai, dacă sunt un Sunt un copil care are un părinte care este într-un anumit grad de dependență, adică are niște probleme, nu mai poate să stea singur. Nu știu care sunt soluțiile, pentru că există soluții. Știi, suntem o țară care ce obțin la nivel de orașe mari are soluții prin servicii sociale, prin alte servicii oferite fie de stat, fie de entități private. Sunt la telefonul vârstnicului și la telefonul vârstnicului găsesc aceste soluții pentru vârstnicul care are probleme. Dacă sunt o persoană în vârstă și care vreau să rămân activă și sunt o persoană care mă simt singură și mă simt neputincioasă și pur și simplu nu știu ce să fac acum că m-am pesionat. sun la telefonul vârstnicului și de la telefonul vârstnicului aflu care sunt modalitățile prin care eu pot să mă implic sau aflu care sunt cluburile de seniori din localitatea mea sau aflu care sunt activitățile din localitatea mea și pun accentul foarte tare pe această localizare, pentru că degeaba îi recomand vârstnicului din brancea servicii din București. Noi avem o bază de date cu furnizori de servicii din fiecare oraș și orășel pe care am dezvoltat-o în timp. Colegii mei sună și întreabă dacă serviciul ăla e mai disponibil. Deci oamenii ăștia ne sună și află care sunt serviciile din comunitatea lor care li

se potrivesc. Ce tipuri de servici există? Așa, generic, să zicem într-un oraș mediu, ce activități poate găsi

un senior? Generic vorbim despre, în funcție de situația seniorului, dacă este un senior care are nevoie de îngrijire, atunci avem asistență socială oferită de către autoritățile locale, dar este important să știi unde să suni, ce să suni, ce acte îți trebuie pentru a putea să accesezi o astfel de asistență socială. Avem asistență socială care este oferită poate de furnizori privați, inclusiv organizațiile guvernamentale. Poți să ai ceva ce să fie plătit sau poți să ai ceva ce să fie gratuit sau să fie parțial gratuit în funcție de posibilitățile organizației locale. Dar dacă avem pe cineva care vrea să rămână activ, care zici, eu aș vrea să mai ies în casă, dar nu știu unde să mă duc, putem să-i găsim un club de seniori, unde să meargă să întâlnească cu alți seniori, să facă diverse activități, de la dansuri și până la croșetat și jucat, board games și lucruri de genul acesta, și până la organizație neguvernamentală, unde există, să zicem, un centru pentru copii, așa cum noi am dezvoltat acest model, în care centre de copii de tip after school, unde vin copii din medii defavorizate, Seniorii sunt voluntari aici și vin și îi sprijină pe copii, fie îi sprijină la teme, fie fac diverse activități cu ei. Avem seniori care fac, sunt foarte populare cluburile de gătit la noi, cluburile de meșteșuguri, domnii învață foarte mult pe compii chestiuni legate de tâmplărie și agricultură. Am avut și dansuri, și yoga, și fotografie și tot felul de activități. Dacă ai o pasiune în viața ta sau ai niște cunoștințe și te gândești că ele pot fi interesante pentru copii, îți găsim un centru unde să te duci să-i înveți pe copii să facă lucrurile astea. Evident, dacă ai dorința să lucrezi cu copiii și să-i sprijini. Asta e excelent

și aici mi se pare că se leagă lucrurile foarte bine, pentru că un alt element important din contextul României este că acești seniori au făcut niște copii. Copiii lor au crescut și foarte mulți copiii au fost dizlocați din țară și, mă rog, nu știu dacă e cuvântul potrivit dizlocați, dar, bă da, dizlocați de viață, să zic, și au plecat în țări europene unde lucrează și stau departe de ei. Și poate că își cresc și copiii acolo. Sau, au plecat să lucreze și copiii lor, adică nepoții seniorilor, au rămas în țară. Și atunci avem Acest dublu beneficiu în aceste centre se cheamă centrele generații. Avem acest beneficiu în care putem să avem seniori care stau închisi în case și copii care sunt rămași singuri fără părinți care au plecat să lucreze. Și practic aceste două generații sunt unite și copiii pot să fie mentorați de către acești seniori. Poți să-mi zici mai multe despre aceste centre? Unde există ele și ce

se întâmplă acolo? Ideea asta a unui centru de tip intergenerational, așa îi spunem noi, intergeneracional, pentru că aducem generațiile împreună, a venit de la majestatea sa Margareta. Ea a avut o relație destul de strânsă cu bunica sa și aceasta a sprijinit-o în viață, a fost cea care a încurajat-o să facă niște studii superioare, să-și găsească un job. Majestatea sa a lucrat la UN, a avut mai multe slujbe. Și gândindu-se la relația asta pe care a avut o foarte bună comunică a ei, s-a gândit la un proiect care să aducă împreună bunici și copii. Pe acei bunici care poate nu au, exact cum ai spus tu, nepoți și pe acei copii care poate nu au bunici de la care să se inspire. Și centrele de tip generație sunt centrele de tip after school, deci centre unde copiii vin să, după școală sau înainte de școală, mănâncă o masă caldă, își fac temele, fac diverse activități. Și centrele noastre sunt caracteri social, adică vorbim de centre unde copiii nu plătesc nimic și copiii vin din familii cu posibilități reduse, din familii poate monoparentale, poate unul între părinții de străinătate, poate amândoi părinții de străinătate, adică copiii care au nevoie mare de sprijin. În aceste centre, voluntari, o bună parte din voluntari, sunt seniori. Și ei vin alături de copii să-i sprijine, pe de-o parte, la teme. Din păcate, nu avem ce să facem în România, temele sunt... imediat după școală trebuie să vină temele sau imediat înainte de școală trebuie să vină temele. Deci asta este partea întâi, că avem destul de mulți profesori care-i sprijină pe copii, dar avem și seniori care fac alte tipuri de activități cu copii, cum spuneam, activități care nu țin neapărat de școală, dar țin de dezvoltarea lor. la clubul de bune maniere, la clubul de lectură, la călătorii în jurul lumii. Ce înseamnă călătorii în jurul lumii? Înseamnă că ei citesc despre un oraș și încep să-și imagineze cum ar putea fi acolo și de anul trecut fac chiar mai mult decât atât, pentru că la Centrul Generanței în București au și niște căști de VR și poa' să vadă cum este să fii în orașul acela. lucruri pe care le folosesc și seniorii de altfel. Deci seniorii vin ca un sprijin pentru copii și există un schimb aici care se produce între seniori și copii. Pe de o parte seniori oferă cunoștințele lor, experiența lor, pe de altă parte copiii oferă această speranță de viață, acest entuziasm, acest viitor mai bun. Speranța este de fapt cuvântul. Atunci când ești senior, ai cumva impresia că viața ta se duce un pic în jos. Dar când te întâlnești cu un copil și când îl sprijini pe acesta, dintr-o dată ai un boost de energie. Și am văzut asta la seniorii noștri de la centru. Avem chiar și un studiu pe care l-am făcut. un studiu care a studiat centrile generației, pentru că sunt peste 40 de centri generației în acest moment în toată țara. Pe parcursul, am vrut să vedem în ăștia 10 ani cum s-au schimbat lucrurile, cum interacționează seniorii copii, care sunt beneficiile și beneficiile sunt evidente de ambele părți, atât pentru copii care și îmbunătățesc rezultatele școlare și starea lor psihoemoțională, Cât și pentru seniori care au un boost de energie, cum spuneam, o sănătate mai bună, au o mobilitate mai bună. Chiar și empatia susțin că și-au crescut o seniori din relație cu copiii. Și a fost ceva ce ei ne-au spus. Am devenit mai înțelegător și mai răbdător. Cât

de tare! Este practic... E ocazia pentru seniori să aibă niște nepoți bonus și e ocazia pentru copii să aibă niște bunici bonus. Și mi se pare extraordinar că ideea aia a venit, majestății sale, Margareta, ai spus că a primit atât de multe de la bunica sa, care reamintesc a fost regina Elena, nu? Mamă de regină Mihai. Și da, se pot naște atât de multe și relația între relația între nepot, bunic, bunică, e cu tot aparte. Adică este cu tot aparte, e cu totul diferită de relația pe care o poți avea cu prieteni, cu frați, cu părinți. Vine cu o bunătate și cu o înțelegere care nu te grăbește, care îți explică prețul tău, care are răbdare. și care e atât de benefică, și iată din nou revin la această idee, atât de mulți copii care au nevoie de un bunic, atât de mulți bunici care ar avea nevoie de un nepot și lucrurile astea se întâmplă în aceste

centre multigeneraționale? Intergeneraționale. Centre intergeneraționale, da. Asta e termenul pe care l-am adoptat, intergenerațional. Sper că am

făcut deja poftă seniorilor care ne ascultă să dea un telefon, nu? La acest telefon pe care l-am avut pe ecran. O să-l avem oricând. Îl puteți găsi în descrierea acestui material. Și aș vrea să te întreb, totuși, legat de telefonul vârstnicului. Care e următorul lucru pe care îl spune de cele mai multe ori un senior după ce a sunat și zice bună ziua? Ce spune de acolo? Cum decurge de regulă

o conversație? Da, la telefonul vârstnicului când cineva ne sună, primul lucru pe care îl face este să fie întâmpinat de ceea ce numim o voce care îți răspunde cu suflet. Asta a fost unul din dezideratele acestui proiect atunci când l-am lansat. Am vrut să lansăm o linie dedicată seniorilor unde oamenii cu adevărat dedicat seniorilor, care iubesc seniorii, să răspundă. Și atunci colegii mei, care sunt asitenți sociali, am colege și un coleg la linia telefonului vârstnicului, răspund cu căldura acestor oameni și îi întreabă cu blândețe despre situația lor, despre cum se simt, despre care sunt nevoile lor. Iar seniorii se deschid către ei și cel mai adesea au nevoie de de a fi ascultați, au nevoie de informații, au nevoie de sprijinând a-și rezolva o problemă. Și asta face telefonul vârznicului, vine să intermedieze nevoia aceasta a seniorilor cu oferta de servicii, pe de o parte, pe de altă parte vine să ofere informații diverse, informații pe care noi doi le-am găsit pe internet, ca să fiu sincer cu tine. Deschide browserul și am căutat acolo programul de la administrația fiscală sector 6. Dar pentru seniori lucrul ăsta nu este facil. Ei nu au atât de ușor acces la internet sau nu știu să-l folosească. Și asta o să fac o parere mai încolo că mai avem un program pentru asta. Și colegii mei au aceste informații și le oferă cu drag seniorilor sau le caută și le găsesc și le oferă seniorilor. Partea cea mai frumoasă este că în momentul în care conversația asta se termină, oamenii nu mulțumesc doar pentru că li s-a oferit informația, ci mulțumesc și pentru că această informație le-a fost oferită cu drag, cu respect, cu o voce plăcută, știi? Deosebirea dintre la ghișeu, hai tata, e n-ai înțeles și cu ce vă pot ajuta? Îmi

sunt curios câți dintre aceștia Rămân în conversație și după ce au primit informația concretă, rămân pur și simplu să vorbească. Ne-am gândit

și noi la lucrul acesta și de aceea am înființat și un serviciu de socializare, ceea ce înseamnă că la telefonul vârstnicului pot să fi și sunat de telefonul vârstnicului. Avem peste 200 de seniori pe care noi îi sunăm cu regularitate ca să fim acea voce pe care o aud ce obțin o dată pe săptămână. Apropo de seniori singuri de care vorbeam, sunt mulți dintre acești seniori care sunt înscriși la telefonul vârstnicului și care sunt sunați cu regularitate, fie de colegii mei, fie de către voluntari, pentru că primim voluntari la telefonul vârstnicului, care trebuie să treacă printr-o instruire riguroasă, dar după ce trăi de această instruire, dezvoltă relații prin telefon cu seniori. Știi,

mă gândesc la așa, îmi vin multe lucruri în minte când te ascult. În primul rând mi-a mai notat ceva, să mai sun pe cineva. Am primit la un moment dat un telefon care suna așa, eram la o petrecere de fapt și era seara pe la 8 jumate și răspuns și era un domn și zice, salut, mai vrei câinele ăla sau nu? Și zic, scuze, dar nu... Cred că ați greșit numărul. Despre ce câine e vorba?" Păi zice, păi câinele ăsta, ți-am zis, am 8 căței și unul, n-ai zis că vrei să-l iei? Zic, nu, cred că ați greșit numărul și el a continuat însă să vorbească și a zis, a, l-am greșit, ce păcat că am, uite, nu știam ce să fac cu cățelul ăsta și am vorbit vreo jumătate de oră cu el. Și mi-a făcut plăcere să discuție. Adică mi-a făcut și mie plăcere să discut cu el. Și era un domn, după o jumată de oră am înțeles că este un domn care trăiește singur, are trei pisici și are opt căței. Un cățel trebuia să-l dea cuiva și nu mai găsește numărul și l-a format numărul meu și așa a ajuns aici. M-a mai sunat după aia încă o dată să mă întrebe ce fac și așa mai departe și am mai vorbit cu el o dată. A treia oară l-am expediat și acum îmi pare rău că am făcut asta și o să îl sun. Am numărul lui, e notat, domnul cu câinii. Și o să-l sun să discut cu el. Și... Unul la mână, vreau să zic că și pe mine m-a relaxat discuția cu el. O discuție cu un om pe care nu-l cunosc și care deodată s-a așezat. Adică discuția s-a așezat așa ca și cum am fi prieten de mult timp. Adică pe mine m-a relaxat. Și acum îmi dau seama cât de mult l-a relaxat și pe el. Pentru că atunci când locuiești în această cere despre care am povestit, În corp se întâmplă niște lucruri fiziologice clare dovedite științific și de-aia singurătatea este comparată cu a fuma 15 cigări pe zi. Adică un om care trăiește singur are aceleași riscuri pentru sănătate ca un om care trăiește cu alți oameni dar fumează 15 cigări pe zi. Și oamenii de știință s-au gândit de ce se întâmplă asta. Și există o explicație în momentul în care tu nu auzi nicio altă voce reală cu care să vorbești. Și la telefon. Timp de mai multe zile creierul înțelege că ești singur și în momentul în care tu ești singur, el intră într-un stres acut cronicizat. Pentru că de-a lungul istoriei, când rămâneai singur, următorul pas era spre moarte. Că te mânca un animal în pădure sau te accidentai și nu puteai să ajungi nicăieri sau te îmbolnăveai de ceva și nimeni nu era acolo să te ajute. Și atunci asta, singurătatea, e o situație fiziologică foarte stresantă. E o situație psihică care se traduce într-un stres fiziologic. Și noi empiric am

observat asta. Avem foarte mulți seniori care trăiesc într-o stare de ansietate când sunt

singuri. Și anxietatea asta este un mecanism de apărare până la urmă. Corpul intră într-un mecanism de apărare care spune Ok, ești singur, e nașpa. Înseamnă că o să mori în curând. Du-te și caută. Și anxietatea asta nu te lăsa să stai singur. Oamenii care plecau din trip și își făceau cort în pădure, în deportare, nu se simțeau bine pentru că nu te dau gena mai departe. Ei simțeau acea anxietate și se întorceau. Și astfel noi am dobândit acest mecanism de apărare care ne face să fim anxioși, să avem un nivel crescut de inflamație în corp și care activează centrele durerii din creier și alte centre de panică, de anxietate, de ceva în neregulă în corp și ele persistă ca să te scoată din acea anxietate. Doar că bătrânii de astăzi nu stau într-un cort în pădure și pot să facă cale întoarsă să se împace cu tribul cu care s-au certat. Ei n-au, aparent n-au alte solutii dar uite, una din solutii este cea despre care discutam acum. Și de-asta e interesant că oamenii aceștia rămân să vorbească și eu cred că și un senior care sună și întreabă care-i programul unei instituții, simplu fapt că aude un operator care îi răspunde cu o voce umană, este deja un efect terapeutic. Uite, sunt curios, ai vreo poveste de la telefonul vârstnicului care te-a marcat, care ți-a fost povestită și care v-a marcat? Am și

cunoscut o doamnă. M-a marcat pentru că noi la telefonul vârstnicului avem acesta este serviciu principal, dar uneori pentru vârstnicii pe care le avem în socializare mai organizăm diverse mese. Încercăm să facem pe ei să socializeze între ei și noi la rândul nostru socializăm cu ei. Pot să spun foarte sincer că pentru colegii mei de la telefonul vârstnicului, Mesteria asta e foarte grea. Ei se încarcă foarte tare de grijile acestor seniori și de problemele acestor seniori și e ceea ce simt nevoia, nu este numai să se descarce și noi încercăm să le acordăm tot sprijul necesar, ci simt nevoia inclusiv să-i cunoască pe acești oameni mai bine. Și avem aceste mese și la una dintre aceste mese am cunoscut-o pe o doamnă, să dau numele mic, doamna Dana, care M-au așezat îndâmblători lângă ea și mi-a zis, primul lucru a fost, aulă, dacă a ști fata mea că am ieșit la o masă așa, cu o fundație, nu știu ce mi-ar zice. Zic, dar de ce? Și s-a apucat și mi-a povestit cum fata ei este plecată în străinătate, în state. Este chiar foarte bine acolo, e realizată. Nepotul ei este la universitate de top din Statele Unite ale Americii. Cu extraordinar de multă mândrie vorbea despre acești oameni. Și vorbea despre cum le e greu, o mai sună din când în când, dar n-au nici ei timp totdeauna. Era evident că doamna aceasta suferea de singurătate profundă. și că își făcuse pentru prima oară curaj, după multă vreme, să iasă din casă într-un cert de oameni. Și am văzut-o așa la prima întâlnire și chiar am întrebat zilele trecute de dânsa și mi-au spus colegii că, practic, a început să-și lege noi prietenii și că a început să iasă, să meargă la cluburi de seniori, să se ducă la spectacole și cumva s-a reașezat pe o traiectorie normală a unei senectuți frumoase. Doamna fiind o doamnă, o să folosesc încă o dată cuvântul frumos, pentru că era o doamnă plăcută, cu care mi-a făcut mare plăcere să vorbesc, o doamnă care țe îngrija, o doamnă frumoasă, ăsta-i cuvântul, la vreo 75-80 de ani, care avea nevoie pur și simplu să-și găsească alți oameni în conținere în care familia ei nu mai era acolo la rături de ea și era foarte greu să fie. Mai ales că sunt în state, mai sunt și pe alt fusolar. Deci cu atât mai puțin telefoane între ei și lucruri de genul ăsta. Da, frumos.

Și, uite, sunt curios, ai spus că pentru voluntarii care răspund la telefoane este greu pentru că se încarcă... Pentru

colegii mei care sunt angajați, dar și pentru voluntari, da. Se leagă și prietenie

acolo? Adică tu ca senior poți să suni la același operator ca să discuți

cu el? Da, în momentul în care suntem în partea de socializare, atunci da, este un operator care leagă o relație cu tine. N-aș vrea să folosesc cuvântul prietenie. Ne ferim foarte tare să creăm dependență. Ceea ce ne-am dorit la doamna aceasta a fost să-i dăm un boost. Să o sprijinim un pic, nu să-i creăm o dependență de telefonul vârstnicului, ci să-i găsim un cerc de oameni cu care ea să poată să socializeze și care să o ajute să nu se mai simte singură. Și mă bucur foarte mult că a găsit acești oameni și din punctul nostru de vedere, dacă nu le mai spun la telefonul vârstnicului, este absolut ok pentru că îmi seamnă că a rezolvat problema asta. Nu vrem să fim acolo ca să creăm dependență, ci să oferim un sprijin. Uite,

pe acești oameni pe care îi întâlniți pe vârstnicii care rămân în singurătate, care e cea mai mare frică a lor? Știi care e cea

mai mare frică? Aceea de singurătate, aceea de irrelevanță și aceea de a muri singuri. În momentul în care nu vor mai fi, nimeni nu va știe asta. Știi? E momentul ăla în care ți-e teamă că viața ta se va încheia, dar nu o să deranjeze asta pe nimeni. Asta e cea mai

mare frică. Vorbiți despre asta cu ei?

Uneori, vârstnicii te sună și îți spun despre grijile astea. Uneori o fac așa, parcă glumind, alteori o fac parcă împăcați cu ideea, dar întotdeauna vor să, întotdeauna scot, adică și când o spui cu ton de glumă și când o spui cu tristețe și împăcare, e clar că vrei să scoți în evidență lucrul ăsta, e clar că e lucrul ăla care te macină foarte tare. Și irrelevanța asta vine din faptul că în acest moment nu mai ai un rol. Știi, pentru că dacă tu ai avea niște oameni care să într-un fel sau altul îți depinde de tine, să primească sprijin din partea ta, niște oameni pe care să îi iai aproape, nu ai avea această temere. Pentru că ai ști foarte bine că oamenii aceia ar fi alături de tine în momentele grele, ar fi alături de tine dacă tu nu te-ai simțit bine, Și da, ar ști cu siguranță, dacă tu ai pățit ceva, dar pentru că nu mai ești conectat social, pentru că nu mai ești conectat la oamenii din jurul tău, la comunitatea ta, pentru că ești singur, complet singur, această temere îngrozitoare. Bun,

și pentru că de-aia e un sentiment acest atât de Atât de puternic și înfricoșător în același timp, mi-ar plăcea să vorbim despre soluții și am punctat câteva pe care voi deja le aplicați. Avem acest telefon al vârstnicului, avem centre de voluntariat. Ce am putea face în plus? Ce se poate face în plus pentru ca această problemă să fie real abordată și repet, fac comparația între cele 15 țigări pe zi. Asta e o problemă pe care o conștientizăm. Avem campanie antifumată, interzicim fumatul în spații închise, n-ai voie să cumperi țigări dacă ești copil, avem acele inscripții că fumatul ucide pe pachetul de țigări. Problema e la fel de mare în prevința singurătății, doar că asta se întâmplă iar în singurătate, nu observăm asta. Care sunt soluțiile reale pe care poate staturi ar trebui să le ia, noi ar trebui să le ruăm ca să începem să mitigăm

acest problem. Problema e foarte complexă. E și o problemă de mentalitate legată de ce vorbeam noi, că momentul în care ieși la pensie e momentul în care te odihnești. E și o problemă legată de felul în care îi discriminăm pe seniori. Adică am auzit, eram așezat la coadă, la supermarket și coada se mișca mai încet din punct de vedere al omului care era în spatele meu și zicea, au te și pe ăsta îl caută moartea pe acasă. Era vorba de un casier care într-adevăr era mai în vârstă. Nu se părea că se mișca neapărat mai încet, omul era mai în vârstă. Dar discriminare în mod evident vădită împotriva seniorilor. Pentru că avem, suntem crescuți cu treaba asta, e senior, nu mai ești bun de nimic. Deci asta este o chestiune de mentalitate care e necesar să se schimbe și nu putem să facem asta decât aducându-i pe seniori mai aproape de noi și găsindu-le rolurile potrivite. Și de asemenea, noi când am identificat această soluție a seniorilor care vin în sprijinul copiilor, am identificat o singură soluție din extrem de multe soluții posibile pentru ca seniorii să rămână activi. Avem nevoie ca societate să găsim din ce în ce mai multe soluții și avem nevoie ca statul român să ofere facilități astfel încât seniorii să rămân activi. Hai să vedem, unul din lucrurile pentru care noi am intrat în discuții cu Ministerul Muncii care se ocupă de zona asta de social a fost acela de a vedea cum putem să încurajăm Toate centrele de tip after school, care au copiii în grijă, să aducă voluntari seniori. Adică știi, ideea aia parea foarte simplă. Eu când ți-o spun, tu zici, ce ce nu s-au gândit și alții, ce treabă faină, hai să o facem peste tot în țară. Realitatea este că de fiecare dată când mergem la un centru de tip after school și le spunem, ce-ar fi să folosim seniori ca voluntari, oamenii aceia îi fac așa. Păi dacă mai am și pe seniori să am grijă de ei, nu vezi că am 30 de copii aici de care trebuie să am grijă? Suntem două persoane și trebuie să am grijă de 30 de copii și vrei să mai aduc și niște seniori. Asta e prima viziune, aceea în care trebuie să mai ai băgrije și de 10 voluntari seniori. Realitatea este că odată ce integrezi pe acești seniori, Sunt extraordinari, sunt cei mai buni voluntari, sunt voluntari de cursa lunga, adica sunt alaturi de tine ani si ani, unii chiar cu mai mult de 10 ani sunt alaturi de tine, vin intotdeauna la timp, ba chiar mai devreme decat ii chem, sunt extrem de constiintiosi si-si fac treaba foarte bine, pe osobire de voluntarul tanar care poate e mai energic si te ajuta si la carat ceva, dar care dupa 6 luni de zile ti-a disparut pentru ca se duce la un job, se duce la alte lucruri si dezvolta si continuul

viata lui. Voluntarea asta, seniori, el poate să vină constant, nu? Da, da, da,

el poate să vină constant, vine cu un ritm pe care îl hotărăște, poate să vină o dată pe săptămână, poate să vină două ori pe săptămână, poate să vină în fiecare zi. Poate să fie

un real ajutor pentru acel afterschool. Este

un super ajutor pentru acel afterschool. Noi am văzut organizațiile în studiul ăsta pe care noi le-am făcut, legate de centrul regenerației, pe care este disponibil pe pagina noastră de web. Se vede și dezvoltarea organizației negovernamentale. Oamenii din centrurile respective s-au degrevat de o parte din întreabă și au putut să facă lucrurile mai bine. Un exemplu în țară este, ai adesea în centre tip after school, ai un psiholog angajat. Dar psihologul ăsta nu prea are timp să facă conciliere cu copiii, pentru că trebuie să facă teme. Așa cum spuneam, trebuie să faci teme la centru. Și am mers prin țară și am întâlnit o mulțime de psihologi extrem de supărați pentru faptul că nu poate să-și facă meseria, nu poate să-i ajute pe copii, pentru că trebuie să facă teme. Vinze cei voluntari seniori. din care o parte bună fac teme cu copiii, psihologul are timp să facă consiliere cu copiii, consiliere de grup, consiliere individuală, așa cum ar trebui să facă el, să-și respecte meseria și să-i sprijinăm pe acești copiii din punct de vedere psihoemoțional. Adică partea asta cu voluntariatul la seniori este un win-win. Dar cum spuneam, ideea este să găsim cât mai multe soluții în care să implicăm pe seniori și apoi să găsim Și vom convinge statul român, sunt convins de asta, pentru că, așa cum spuneam, nu poți să lași această populație de 4 milioane de persoane să nu facă ceva. Dacă noi găsim soluțiile, atunci găsim și felul în care să oferim facilitățile fiscale. Gândește-te la job-uri de două ore. În momentul ăsta, dacă vrei să angajezi pe cineva part-time, trebuie să-i plătești taxe la salariu minim pe economie. Este o pacoste pentru tine să angajezi pe cineva pe perioadă mai scurtă. Dar dacă angajezi un senior pentru două ore și pentru asta primești niște facilități fiscale, de genul un imposit redus sau posibilitatea să faci ceva astfel încât să nu te coste atât de mult dar și el să primească niște bani, ai iarăși win-win. Eu am un angajat pentru două ore în fiecare zi, deci ce îmi trebuie mie? Seniorul jotunjește veniturile pe care le-a avea până acum doar din pensie, primește un venit. Omul este mai sănătos, sistemul medical este cel care este degrevat de o parte din grijă pe care o avea cu acel senior. Pentru că dacă nu ești activ, ai o șansă mai mare că să te duci spre zona de boală, o șansă mai mare să ajungi la medic, o șansă mai mare să primești medicamente subvenționate și îngrijire medicală subvenționată. E un calcul și economic. Deci pe lângă ideea de suflet, nu vrem să ne lăsăm seniorii singuri și fără ocupație și avem nevoie de oamenii ăștia bune, ai și calculul economic care este destul de clar.

Există oare, aici nu mă pricep, legea oare îți pune și anumite frâne de a lucra când iei pensie? Adică îți condiționează pensia în funcție de statutul de angajat sau

nu? Sunt anumite categorii de pensionari care sunt cumva limitate. Știu că există în zona de foști angajați la stat, posibilitatea de a mai lucra în aceeași instituție, care e un pic cam tricky, știi, pentru că a fost introdusă în lege ca să se ferească de abuzuri. Aveau oameni care se pensionau și toată oamenii rămânau pe funcție. Și primeau și salariul, și primeau și pensia, dar pe de altă parte cumva la evreana aceeași instituție, ca să poată să-i concilieze pe cei care vin și sunt mai tineri. Și

astfel, ok, eviți un abus pe de-o parte, dar pe de altă parte l-obliști să plece direct, să plece ca să poată să privește de acea pensie. Dar

asta nu este valabil în domeniu privat. Cum spuneam acolo, în domeniu privat omul poate să se pensioneze și poate să rămână angajat în instituția respectivă. Mama mea, de exemplu de cineva care este contabil, la fel contabilă, 75 de ani, este pensionată, dar are și un job, mai ține una sau două firme astfel încât să-și mai rotunjească veniturile. Și sunt mulți alții care poată să facă asta, dar în ritmul lor și asta trebuie să identificăm acele job-uri care să le fie potrivite. Pentru că putem să fragmentăm lucrurile în intervale mai mici în care să avem angajați seniori, putem să identificăm aceste roluri și avem nevoie. Uită-te că am început să aducem o mulțime de oameni care să fie angajați în România, din alte țări, pentru că nu mai avem forță de muncă. Ok, nu o să fie livrator care să fie senior, nu ăsta este jobul, dar sunt multe alte funcții în care poți să-ți găsești un senior, perioada limitată, multe alte joburi în care poți să-i folosești pe cei mai în vârstă.

Inclusiv la temele copiilor, sunt atât de mulți părinți care le iau copiilor meditații. La diverse materii, cheltuiesc mulți bani pentru asta și copiii stau și meditează cu profesorii când ar putea să stai să fie ajutați de seniori care se pricep. Adică probabil că dacă ai fost, nu știu, inginer și ai lucrat ca inginer, probabil că o să te descurci la matematica de clasa a patra. O să te și ajute să-ți aduci aminte și să faci temele împreună, cot la cot. Nu mă

știu de aia de a 7-a, a 8-a, dar clar a patra te descurci. Grijirea copiilor. Gândește la grijirea copiilor, nu doar în meditație, ci de bone, de oameni care să stea cu copii pe perioade limitate sau chiar pe o perioadă mai îndelungată. Corect. Și

nu vorbim de munca 8 ore, vorbim de 2 ore în care tu te conectezi cu colegii tăi. Dacă veni despre un after school, te conectezi cu copii, cu angajații after school, ai și ieșit afară, ai avut un motiv, ai avut un sens în ziua respectivă și asta nu doar îți ameliorează durerea sau singurătatea, Asta reduce acea inflamatie în corp, asta reduce anxietatea, asta reduce declinul cognitiv, asta reduce bolile cardiovasculare și metabolice care pot rezulta de acolo. Și asta este dovedit științific în foarte multe studii. La fel cum Abandonarea fumatului e dovedit că ajută în aceleași direcții. Și întrebarea mea e o notare. Dacă poți să mergi la medic ca senior de 70 de ani să-i spui că fumezi și el poate să-ți recomande medicamente de contate de stat și poate să-ți recomande să te lași de fumat, de ce oare nu ar putea un medic să-ți recomande socializare. Adică în rețeta în care scrie pastile pentru hipertensiune, pentru diabet, de ce n-ar putea să-ți recomande? Acum ți-ar putea recomanda așa, la nivel abstract, dar ar fi foarte tare să existe acest traseu și această recomandare. Recomand patru ore de socializare pe săptămână, Vă rog frumos acolo la recepție, doamnă recepționistă vă dă toate detaliile. Ce centri de voluntariat avem, ce after school-uri avem, vă alegeți. Ce vreți? Vreți să meditați? Vreți să ajutați pe ceva în aer liber, pe stradă, în parc, să mergiți la grădinăriță două ore pe săptămână? Adică asta ar fi ceva logic. Să știți

că treaba asta, pe cât de logică, pe atât de adevărată. Există prescripția socială care înseamnă că medicul, într-adevăr, îți prescrie activități de socializare. Adică există asta deja. Există chestia asta și sperăm să o adoptăm și noi în România. Există în alte țări. Exact cum ai deschis-o. Ceea ce tu ai descris este cât se poate de real. Pe lângă medicamente, pentru că există beneficiile dovedite ale socializării, ale rămânerii activi, medicul îți recomandă să te duci la un centru pentru seniori, să te duci la un club, să faci niște voluntariat, îți recomandă o mulțime de activități și în cazul României, de exemplu, între primele soluții, ei se simtă dacă medicul zice și sunați-i pe ăștia de la telefonul vârstnicului să vă zică ei pe unde ați putea să vă duceți, se rezolvă treaba asta. Noi avem discuții pe care le avem cu medicii de familie, cu organizațiile lor, încercăm să mergem să ne întâlnim cu cât mai mulți medici pentru că vrem să această prescripție socială care există în alte state, în România nu există în mod oficial, tu ai știi mai bine că ești medic, Să fie preluată și în România și medicul să se simtă liber să facă asta. Pentru că poți să facă și acum, dacă e să fii murește, pe lângă rețeta aceea să spună și vă rog să ieșiți mai mult în casă, să socializați, să mergi la un centru de seniori. Dar vrem să o adoptăm la nivel de societate pentru că este o idee absolut grozavă și mi se pare fantastic că tu ai simțit că asta este o idee bună pentru că știi oamenii, ești medic și știi

lucrurile astea. Da, deci iată, ar fi bună astfel de inițiativă. Ea există deja în alte țări, o putem doar lua de acolo. Și chiar și acum, dacă ești medic și ai un senior în fața ta, poți să le recomanzi, să le dai acest număr și să le recomanzi aceste programe. Apropo de aceste programe, poți să-mi zici și de niște date în privința fundației și ce rezultate aveți? Fundația, așa cum spuneam

în sprijină, copii tineri și vârznici, dacă să ne referim la vârznici, la telefonul vârznicului, în ăștia 10 ani am avut peste 120 de mii de convorbiri cu seniori, au fost 22-23 de mii de seniori care ne-au sunat, unici, deci, practic, oameni care ne-au sunat în perioada asta. Avem în fiecare an, sprijinim în jur de șapte mii de seniori la telefonul vârznicului, sprijinim și prin alte proiecte, prin fondul pentru vârznici, mergem cu pachete la vârznicii, sprijinim pe cei care au nevoi mai mari, avem în fiecare an iarăși Câteva sute de voluntari seniori în centrele astea din țară, centrele intergenerazionale. Astăzi spuneam că sunt multe comunități în care se găsesc centre de tip intergenerazional și dacă oamenii ne sună și vor să devină voluntari într-un astfel de centru, ne-am bucurat să le recomandăm unul. Iarăși, Mii de Copii este o organizație unde lucrăm de 35 de ani și în timp, deși suntem în acest moment 20 de angajați, ne-am învățat să fim extrem de eficienți în ceea ce facem, să dezvoltăm programe care să fie eficiente cu rezultate cât mai bune, cu bani cât mai puțini, pentru că trăim din sponsorizări și din donații, asta Fundația Regală în fiecare an strânge acești bani și mai departe îi distribuiem proiectele sale către beneficiari, către copii, către tineri, către vârstnici, către alte organizații care sprijină copiii și vârstnicii, încercăm să fim prezenți în toată țara și să avem un impact cât mai mare.

Cum ar putea cei care ne ascult acum să se implice și cum ar putea ei să doneze bani? Dacă vreți

să fiți voluntari, sunați la 0800 460 001 la telefonul vârstnicului. Dacă vreți să lucrați cumva cu seniori sau dacă sunteți seniori și vreți să lucrați... Și

o faci de la tine de acasă,

nu? Nu. Sunați la telefonul vârstnicului și vedem exact ce oportunități în comunitate de voluntari atât există. De asemenea, tot la telefonul vârstnicului, dacă vrei să vorbești cu seniorii, să fii unul dintre cei care răspundă la telefonul vârstnicului, iarăși ne suni acolo și ne spui acest lucru. Dar atenție! Vei fi instruit, vei trece printr-o perioadă de instruire ca voluntar, nu o să poți pur și simplu să pui mâna pe telefon să suni vârstă. Pentru noi e important ca vârstnicii să primească cea mai bună conecție. După care, dacă vrei să sprijini activitățile fundației, dacă ți se pare că proiectele pe care noi le facem sunt importante pentru oameni și vrei să ne ajuti să le facem și mai bune și mai mari sau pur și simplu să le menținem, poți să intri pe site-ul nostru și găsiți acolo modalități prin care poți face o donație online folosind cartul tău. sau pot să, dacă ai o firmă, poți să faci o sponsorizare și vine acum în iunie perioada în care poți redirecționa din impozitul pe care deja l-ai dat la stat, declarația 177, e o variantă foarte, foarte faină prin care, cum spuneam, deja tu ți-ai plătit impozitul dar poți să zici statului român, știi, aș vrea o parte din impozitul meu, o parte mică din impozitul meu să se ducă către Fundația Regală Margarheta României. Tot dacă ești o persoană privată și vrei să faci o donație, poți să o faci prin SMS. 8844, textul singur, o donație pentru seniori, direcționată pentru aceștia, sunt 2 euro pe lună. Nici nu știu cum era prețul unei cafele sau la două cafele, în funcție de unde ții cafeaua. Deci pot să ofer asta către semiori și partea bună este că avem destul de mulți donatori și banii ăștia se strâng. Și ajung să fie o sumă suficient de bună ca să putem să acoperim suficientul pe care l-o oferim seniorilor prin pachete lunare, de exemplu, pe care le oferim sau prin tofu de activități pe care le facem pentru seniorii singuri.

Și totuși ai zis că sunt zeci de mii de seniori ajutați. din cei 1,3 milioane care au nevoie de ajutor. E o picătură foarte importantă. E o picătură care poate să dea valuri peste tot. Mă bucur foarte tare că am avut acest podcast și am discutat despre aceste lucruri. Am stabilit că statul trebuie să implice. Aș vrea să specific asta și o să o specific des de acum încolo. Când zicem că statul ar trebui să se implice, avem impresia că este cineva acolo care ne ascultă și zice, da, ce idee bună, ce program bun, hai să mă implic să fac asta. În România, din păcate, nu prea se întâmplă așa, se întâmplă foarte rar. În state civilizate așa se întâmplă. State civilizate care au putere financiară, care au tradiție, educație de sute de ani, Sunt într-adevăr guverne care zic ok, avem nevoie de programul ăsta, trebuie să ajutăm, trebuie să facem asta. În România trebuie să pui presiune, iar una din presiunile, una din formele, sau nu e neapărat o formă de presiune, dar o formă de a influența, este la alegeri. Și de multe ori avem această întrebare. Domnule, eu cu cine votez? Și într-adevăr, oferta se bazează pe culoare, pe partid politic, pe promisiuni mari. Dar e timpul să ne uităm și la aceste lucruri. Să ținem minte, undeva în fundul minții, să ținem minte că această problemă există. și că avem nevoie de un program care să o rezolve. Și atunci când vin noi alegeri să ne gândim dacă cineva din cei pe care urmează să-i alegem propune o astfel de inițiativă, un astfel de program în care dacă vorbește despre așa ceva și în felul acesta să ne facem alegerile, pentru că și asta e o modalitate de a influența statul să facă lucrurile astea despre care știm noi că este nevoie. M-aș bucura

să ne copieze întregul program în programul lui de guvernare. Deci să ne dea copy-paste de pe site-ul nostru, să pună direct în programul lui de guvernare, n-aș avea nicio problemă cu asta. Nici să nu ne crediteze în niciun fel. Pur și simplu să găsească, să folosească soluțiile noastre bune și să le implementeze. Pentru asta lucrăm. Deci ele

există, nici nu trebuie să lucrezi. Trebuie doar să zici, uite, e nevoie de asta. Și am înțeles ce faceți voi, am înțeles ce trebuie să facă statul și cum trebuie să cerem asta. Am înțeles cum putem să ne implicăm ca și voluntari, dar spre final aș vrea să te întreb ce putem să facem noi ceilalți. Noi, cei care încă suntem în câmpul muncii, suntem înconjurați de oameni, nu simțim această singurătate, dar poate prin intermediul acestui podcast și al acestei discuții. Am simțit un pic din acel fior rece de a rămâne singur și de a-ți fi frică, cum ai spus, că într-o zi o să pleci și nimeni nu o să observe asta. Ce am putea

face noi? Păi cred că în primul rând ar trebui să încercăm să ne înfrontăm teama de vârsta treia, de bătrânețe. Pentru că realitatea este că ne e teamă și auncea încercăm să o păstrăm la distanță. Păstrăm cumva vârstnicii la distanță pentru că nu vrem să recunoaștem că și noi o să devenim vârstnici. Asta ar fi un prim pas. Dacă reușim să, cum spuneam, să ne înfrângem această teamă, teamă o să o depășim, mă gândesc că pot să încep prin a Știi când te întâlnești în bloc cu o persoană în vârstă? Întreabă ce mai faci. Doar atât pentru început, știi? Vezi tu unde te duce conversația mai departe. Întreabă ce mai faci, întreabă dacă vezi cum s-a coșat, ce mai e pe la piață, ce mai e interesant. Oamenii au nevoie să vorbească, să simtă alți oameni alături de ei. Pentru oamenii aceștia în vârstă, care mai au foarte puțin oameni alături de ei, o întrebare de genul acesta poate să le însenineze viața. E o chestie mică, măruntă, nu ceri de la oameni să facă imposibilul. Nu o să spun de acum încolo sună-ți mama de trei ori pe zi. E treaba ta de câte ori sunt părinții. Vreau să încerci un gest mic. În primul rând să pleci de la ideea asta, încearcă să nu-ți mai fie frică de bătrânețe și în felul ăsta să nu mai împingi pe bătrâni departe de tine. Pentru că asta faci în momentul în care ție ție frică, ai impresia că dacă îi ții pe ei deoparte nu o să ajungi tu în situația aia. Și mai departe a ta, nu-mi treabă vârstnicii ce mai fac, cum se mai simt, ce-au făcut la piață. Simplu. Simplu

și după discuția asta, fă realizând că această simplă discuție de două minute o să fie un adevărat anti-inflamator sănătos pentru acel senior. Ai șansa să îl dai și probabil că o să-ți facă bine

și ție. Sau poate să-i surprinzi cât de bine-ți face și

ție. Și-ți face bine și ție, exact. Mugurel, mulțumim foarte mult pentru inițiativă, pentru tot ce faceți, pentru prezența la acest podcast și tot ce ne-ai învățat. Eu știu clar ce am de făcut. O să-mi iau o jumătate de oră de acum după acest podcast, plec la o plimbare și-l sun pe domnul Cucânii. O să-și întreb cum îl cheamă ca să-l notez corect în agenda. Și o să-mi caut profesorii prin agendă să văd pe care îi pot suna și pe care poate îi pot vizita. Sper să faci și tu același lucru. Și dacă n-ai pe nimeni de sunat, uite-te în jur. Sunt sigur atât de mulți seniori în jurul tău. Întreabă-i, nu e nimic awkward în asta, nu e nimic ciudat. Intră în vorba cu ei. Sunt sigur că o să rămână acolo în fața ta și o să-ți povestească niște lucruri. Ascultă-le, le faci bine, le faci bine și lor îți faci bine și ție. Mulțumesc din nou, Ugurel, mulțumesc ție că ai rămas până la finalul acestui podcast. Dacă ai povești de împărtășit, scrie-le jos în comentarii, ne place să le citim. Mulțumesc mult Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și iată, sprijină aceste inițiative educative. Mersi și ție, ceau pe curând!