Prof. Dr. Florin Mihălțan explains why smoking is addiction, not weakness. Nicotine floods the brain, triggers dopamine, and the brain adapts by demanding more. Only 5% quit by willpower alone; the rest need medical and psychological help.
Chapters
Vorbim prea mult de viciu. Nu este un viciu, este o adicție. Este o competiție a nicotinei cu droguri foarte puternice. Este competitiv cu heroina, cu teina, avem și cu cofeina. Dar este un drog. Având un drog și creind o adicție, fumătorul nu îl punem la zid. Nu îl executăm. Din contră, încercăm să-l ajutăm.
Mi-ar plăcea să intrăm un pic în psihologie. O adicție. Deci dacă este o adicție înseamnă că din start nu e vina ta că întinizi mâna până la altă țigară. Adică nu este doar vina ta că continui să fumești și nu te lași.
Cultivarea adicției Este o variantă care începe în adolescență și, exact cum am spus, există obiceiul adultului care este preluat, există promovarea confructii interziți care trebuie încercate.
Ok, da. Prin asta am trecut.
Da. În momentul în care încep, de exemplu, cu o țigară sau cu un aerosol din vaping, În momentul acela, de fapt, pleci de la premisa că nu se întâmplă nimic. În realitate, nicotina trece în 7 secunde prin membrana hematoencefalică. Deci e primul lucru care îl face. Al doilea lucru, recrutează niște receptori. Sunt niște receptori nicotinici care au nevoie de o anumită doză. Doza aceea, ca la orice drog, receptorul este nemulțumit. de momentul în care primește o cantitate insuficientă și atunci se recrutează mai mulți receptori și are nevoie de o doză mai mare. Asta explică de ce foarte ușor ajunge respectivul cu dependența la nicotina la 20 de țigări, lucru care deja înseamnă o adicție cultivată.
Asta-i foarte interesant. Nu e doar așa că îți place ție mai mult. Biologic se creează, când spuneți se recrutează noi receptori, se creează în creier receptor noi și creierul e în formare. Mi-ar plăcea să rămân un pic în zona asta.
Și mai e ceva care nu știe cel care devine dependent. În momentul în care receptorul respectiv este satisfăcut, de doza care o primește, ele liberează niște substanțe, dopamină, noră, adrenalină, care dau senzația de bine. Te poți concentra, ți se pare că ești destresat, deci e o senzație de bine. După momentul creșterii adicției, ești în căutarea acestei senzații de bine tot timpul. Și atunci nu o faci altceva, nu o faci altcumva decât mărind dozele progresiv, luând din ce în ce mai des această nicotină, încercând să-ți tamponezi și să-ți amortizezi senzația de lipsă. Senzația de lipsă de nicotină, noi o numim craving, este o senzație de 1-3 minute când întrerupi, în care trebuie neapărat să-ți cauți tot ce țină de arsenalul de fumător, inclusiv partea de tutuns sau de ce nu, să cauți dispozitivul de vaping. Asta e o senzație. Al doilea lucru care nu îl înțeleg cei care sunt dependenți, sunt fenomenele de sevraș. Phenomenele de sevraș poate să apară în ore sau în primele zile. În primele zile sunt acute. Nervozitate, iritație, agitație, poate trece ușor din stare de anxietate în stare de depresie, lipsă de concentrare, tulburări gastrice, hipersecreție de acid clorhidic, deci îi crește pofta de mâncare. Dacă nu îi sunt explicate, Prima rezolvare care o găsește firească între ghilii mele e să reia ori fumatul, ori dispozitivul de nicotină, deci se rezolve ușor.
Îmi se pare foarte important să se explice asta pacienților sau fumătorilor, pentru că eu cred că problema principală este că oamenii nu realizează cu cine se luptă.
Da, e adevărat.
Oamenii au impresia că fumează și majoritatea, adică mulți fumători zic că ai o fumez de plăcere și ei nu realizează că de fapt se luptă cu un monstru care arată ca un mic pichinez. Și tu îl bagi în seamă, zici, ce mare lucru cu pichinezul. Păi am dat un picior pe eu, dacă vreau mâine mă las. Dar el este un real, adevărat monstru. Tot ce ați deschis dumneavoastră, eu am trecut prin asta. Eu am fumat, m-am lăsat de fumat foarte greu. Dar când mi-am dat seama că trebuie să mă las de fumat, pur și simplu am conștientizat, monstru cu care mă lupt, am conștientizat că în momentul în care am nevoie și în special când lucram, simțeam nevoia să iau să trag din țigară, deci efectiv Parcă eram hipnotizat, mă ridicam de pe scaun și mă observam plecând spre Chioșchi să-mi cumpăr. Dar poate găsesc în mașină un vei prătăciț, dar poate mai găsesc unul pe care să mai văd, să mai rămână ceva scursură din aia pe care să o trag în plămân. Atât de poftă mi-era și în același timp realizeam că e un monstru cu care mă lupt și că trebuie să sufăr. Acum, ca să mă las, sau o să amând suferința pe altcândva?
Ce nu știu, în plus, cei care sunt consumatori de produse de nicotină, extindem puțin această, așa-și zisă, ofertă, care e și actualizată, ei nu știu că în primele zile este o expresie acută a simptomatologiei de țevranș care se estompează în timp. Deci dacă depășești, e ca și la alte droguri. Dacă depășești primele zile și reușești să nu reiei această întreținere a dependenței, lucrurile în timp ți se par mult mai ușoare. Sigur, unii dintre ei reușesc să o facă prin voință, dar sunt doar 5%. Restul au nevoie de un sprijin și sprijinul acesta poate să vină în multiple variante.
Care-i treaba cu acea țigară de dimineață? Despre ea fumătorii vorbesc cel mai mult și când îl întrebe cineva dacă vrea să lase de fumat zicea, sigur, cred că m-aș lăsa, dar nu pot fără țigarea de dimineață. Ce înseamnă țigarea de dimineață?
Sunt două momente critique în 24 de ore ale fumătorului. Unul, cel care fumează dimineața, întotdeauna există o întrebare în chestionar. Fumați la prima oră când vă dați jos din pat înainte de a cafea.
E perfect, aia, țigarea.
Aia dovedește că e mare dependent.
Ăla e un semn al dependenței.
E un semn al dependenței. Și mai este un alt semn al dependenței, dacă se trezește noaptea ca să fumeze. Aștia sunt mari fumători, 30-40 de țigări.
Există așa ceva, să trezești noaptea?
Există, da. Deci aceia sunt cu o nicotinemie care trebuie controlată și realimentată și când nicotină face regula pentru că ea dirijează comportamentul pacientului respectiv. De obicei acești pacienți îi văd după aceea în spitale cu un cancer la 35-40 de ani, cu un enfizem așa de sever încât trebuie să trăiască cu oxigen toată viața sau cu ventilator.
Bun și atenție mare dacă te regăsești printre aceste persoane, trebuie să înțelegi și probabil că deja înțelegi din această discuție că nu e și tu de vină, e pur și simplu, e o boală. Este o boală, o dependență care e măsurabilă.
