De la medic la infleuncer: importanta adaptabilitatii | Mihail Pautov | TEDxYouth@AvenorCollege

Următorul invitat este Mihail Pautov și îl invit alături de noi. Ceau! Salutare! În primul rând vreau să începem cu un scurt dar furibund rând de aplauze pentru acești copii minunați care organizează acest eveniment. Dar vreau un pic mai tare, să ne... ca la teatru. Mai tare, ca la stadion, ca la peluță. În al doilea rând vreau să zic că am fost păcălit pentru că mi s-a spus că vin la un eveniment TEDx organizat pentru studenți sau elevi și aici sunt foarte mulți părinți. dar o să avem grijă și de ei astăzi. Pentru că, o să vă zic așa povestea mea, vreau să mă oferesc în a o face motivațională, pentru că mi-am dat seama de-a lungul timpului că orice este motivațional pentru ceva poate să fie demotivațional pentru altcineva. Mai devreme, de exemplu, ați auzit o regulă de la Adriana, care, Adriana, sunt convins că a funcționat pentru tine. Ai spus, nu renunța. Orice s-ar întâmpla, nu renunța. Regula asta mi-a făcut viața calvar timp de câțiva ani. Când mi-am dat seama că ceea ce fac nu mă satisface. Dar tot auzeam în capul meu, nu renunța, vedeam video motivaționale, nu renunța, mergi până la capăt. Și am renunțat la un moment dat și din chirurg, eram chirurg în Institutul Clinic Funden, eram în echipa de transplant hepatic. O să vă arăt ce făceam eu. Din chirurg am devenit influencer. Și vreau să, în mod cert, poate copiii, nu? Cei care sunteți mai adulți, cred că ați simțit așa o senzație de ridicol. Mi-a fost foarte frică de senzația asta de ridicol. Pe de-a parte, băi, nu renunța. Pe de-a parte, băi, ești ridicol. Cum adică să fii influencer? Erai ditamai chirurgul. Salvai vieți. Te-ai pregătit șase ani de facultate, șase ani de rezidențiat. Băi, ești chirurg. Viața ta este în față. Ce puteam să devin eu? Puteam să devin profesor. Aveam efectiv drumul deschis spre a deveni profesor la funden. Să fii profesor de chirurgie la funden este un fel de top ierarhic pe care îl poți atinge în medicină, în practica medicală. Haideți să vă arăt cine sunt eu și cum am ajuns să fac această schimbare. Nu vreau să vă recomand vouă să faceți această schimbare. Părinții care sunt în sală și care au copiii poate o să învețe din asta în a-i asculta pe copiilor mai mult decât a le impune niște standarde sociale. Haideți să începem să vorbim despre cine sunt eu. M-am spus. Am terminat facultatea de medicină. Am fost un... elev destul de mediocru, adică n-am excelat în nimic, nu mă consider cu nimic un om extraordinar, nu aveam 10 pe linie, nu eram olimpic, am avut o olimpiadă de logică, am luat, nu știu, primul loc pe București și după aia, nu știu, m-am pierdut. N-aveam un talent anume în ceva și un defect pe care îl aveam care m-a ajutat în timp era faptul că mă plichiseam repede de lucrurile pe care le făceam, Și mă apucam de altceva. Căutam mereu altceva ce să fac. Și astfel am obținut niște skill-uri micuțe. Nu am excelat în lucruri, dar am obținut skill-uri micuțe în diverse arii și diverse activități. După ce i-am dat la medicină, scopul meu când am dat la medicină, Povestea este foarte interesantă. Maică-mea niciodată nu mi-a zis... Taică-mea e medic, bunică-mea e medic. Maică-mea și taică-mea niciodată nu mi-au zis că trebuie să faci medicină. Ziceau fix invers. Băi, nu te duci la medicină, e super greu. Dar ce făcea maică-mea înascuns, fără să știe că există studii în domeniul ăsta, Maica mai vorbea cu toate prietenele ei care erau doctorite si le ruga pe ele sa se prefaca ca au nevoie de ajutor la spital. Si una a ascultat-o si a inceput sa ma cheame undeva cand eram elev la liceu. Ma suna seara si zicea, ei, Misha, ce faci? Uite, intru la o cezariana. Vei sa ma ajuti ca n-am cu cine sa intru in sala. Si eu credeam. Si ma duceam si ajutam. Si era extraordinar. Eu, fiind elev, am intrat în sală și o ajutam și a scos copilul și copilul ăla a început să plângă. Mi-a venit și mie aproape să plâng o dată cu el. Pentru că era pentru prima dată când puneam mâna pe viață. Era pentru prima dată când viața aia ieșea la exterior și eu eram acolo să o văd și să pun mâna pe asta. Și am simțit dorința asta de a face bine și de a-i face pe oameni sănătoși și de a promova sănătatea și am dat la facultate de medicină. După șase ani de producte de medicină, am luat rezidențiatul pe chirurgie și asta e ceea ce vedeți aici. Intram în sală, ăsta sunt eu aici, eram super nervos și super furios, îl certam pe colegul meu, venea să-l omor. Aici operam. În fine, am intrat într-un colectiv extrem de competitiv. Și asta e prima rotiță care m-a prins, prima păcăleală, această competitivitate care este esențială în viața noastră, este absolut esențială, este una din regulile vieții. Să fii competitiv și e o regulă care persistă de miliarde de ani, de când a apărut prima celulă. Prima celulă a apărut în urmă cu un miliar și ceva de ani și se numea LUCA. este prima celulă care a apărut și de atunci s-a dezvoltat în alte celule, în plankton, în alge care au ieșit la suprafață pe pământ și au macerat timp de sute de milioane de ani pământul care era format doar din roci și după aia a apărut pământ, din rocă și după aia au apărut plante care s-au înălțat în sus și tot ce ne-a propulsat în această evoluție. Apropo, tema discuției de astăzi este on top of the world. Noi cumva din start, fiind aici în sală, suntem deja on top of the world. Pentru că am câștigat loterie după loterie, după loterie, fiind competitiv. Ei, și mediul ăsta din funden era atât de competitiv încât te prindea în această rotiță care se învârtea la nesfârșit și ce-ți doreai de fapt este să fii mai competitiv, mai bun decât colegii tăi, mai bun, fără să te întrebi de ce faci asta. După ce am luat Am terminat rezidențiatul, am devenit medic specialist și aici mă vedeți în continuare operând într-un transplant la fundeni. Aici făceam cursuri pentru studenți, îmi plăcea foarte mult să fac asta și aici. Plecam la prelevări de organe, cumva în chirurgie, special la fundeni. În fișa postului, primul lucru cu care ar trebui să fie scris este burnout. Eram într-un burnout constant. Și timpul a trecut și m-am angajat și la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Aici operam cu doctorul Dăneț, un super chirurg pe care am avut plăcerea să-l învăț la paroscopie și era super pasionat de asta. Aici erau pacienții mei, aici era colectivul de asistente de la Spitalul Curtea de Argeș. Și îmi plăcea treaba asta Mă bucuram de ce făceam. Repet, perspectivele erau să devin la un moment dat profesor, pentru că eram la Institut Clinic Fundeni, lucram în echipa de transplant, șeful meu direct era profesorul Brașovianu, un alt șef de-al meu era profesorul Inel Popescu, cu care m-am prietenit foarte bine. Și probabil că în 10 ani aș fi ajuns, nu știu, Șef de lucrări, probabil că în 10 ani, adică până la 50 de ani mai aș fi ajuns conferențiar, probabil că la 60 de ani aș fi ajuns profesor. Și cumva deja... sămânța asta se implantase în capul meu. Și tot auzeam, nu renunța, nu renunța, continuă să face asta. Dar, ceea ce mă măcina în continuu era faptul că atunci când mă așezam la masă, După o operație grea, seara, și mă uitam la foile pacienților mei, sau mai mult, foile pacienților echipei din care făceam partea și trebuia să scriu medicația de seară, ceea ce mă izbea pe mine era faptul că realizam că jumătate din acești pacienți în șase luni o să moară. Era totul minunat, eram chirurg, eram foarte șmecher. Făceam DPC-uri, făceam transplant. Era foarte complicat, eram respectat de societate. Dar sentimentul ăsta că oamenii ăștia, în șase luni, o să moară și nu mai poți să faci nimic, oricât de bine i-ai opera, era un sentiment neplăcut. Și era în contradicție cu ceea ce îmi doream să fac. Era în contradicție cu dorința mea inițială de a aduce sănătate în viața celor oameni. Și... Tot ce-mi doream era să pot să mă duc la unul din pacienții mei și să fac cumva să călătoresc cu 20 de ani în urmă, împreună cu el, și să stau de vorbă cu el. Și în loc să stau 8 ore în sală, cu el, să-l operez, să pot să stau 4 ore cu el la masă, lucru de care nici un doctor nu are timp, să stau patru ore cu el la masă și să-i zic, uitați, domnul Vasile, asta este problema, asta este greșit, consumul de alcool vă tratează o traumă, dar există psihoterapie, există cartea asta, există somn de 8 ore, există sport, există alimentația asta. Hai să ne punem pe această cale, să ne simțim bine, să ne bucurăm de viață și să n-ajungem să ne vedem în 20 de ani în camera de gardă când tu vomiți 3 litrii de sânge, eu trebuie să te trimit pentru bandare și după aia să te operezi pentru o tumore hepatică care oricum o să te omoare într-un an. Asta îmi doream eu cel mai mult. Într-un fel, am început să fac asta. Am început să călătoresc în timp, dar am început să o fac nu pentru domnul Vasile, pentru care nu mai putem să fac nimic. Am început să o fac pentru viitorii mei potențiale pacienți. Și așa a început cumva tranziția mea. Mergeam la spital, făceam ce aveam de făcut și când mă întorceam seara, începeam să scriptez, începeam să filmez, începeam să postez lucruri pe internet. Și deodată a început să-mi placă mai mult Să fac asta. Și tranziția nu vreau să pară că a fost așa deodată. Mi-a fost foarte greu să fac această tranziție. Aveam în continuu acest nu te lăsa. Aveam în continuu această frică de a fi judecat social, pentru că și voi astăzi trăiți în niște norme sociale. Voi astăzi trăiți într-o lume în care este mișto să fii medic, să fii avocat, să fii prezentator, să fii whatever influencer, să fii antreprenor. Nu e mișto să fii, nu știu, un instalator, dar what's wrong? Adică de ce nu mai e mișto să fii instalator? Poate că ție îți place să fii instalator, poate îți place să legi țevile astea, poate că asta te împlinește pe tine. Și luptându-mă cu normele astea sociale, am făcut această schimbare care a luat timp, dar care acum arată așa. Nu vreau să mă laud cu ea, nu vreau să se înțeleagă că este un succes, dar o să ajungem și la următorul slide în care O să vă explic ce mă mână pe mine în asta. Am început să merg la toți felurile de televiziuni care mă chemau pentru că făceam content și pentru că vă iau informații măruță. M-a chemat timp de doi ani la el, la emisiune, în fiecare săptămână, unde prezentam o rubrică de sănătate și feedback-ul era foarte bun. După aceea mi-am făcut emisiunea mea, MEDICUL. Bine, a mea între ghilimele este a mea și a producătorului și a echipei. Sâmbăta trecută am fost lider de audiență la MEDICUL, adică sâmbătă la ora 12, cei mai mulți oameni din România care se uitau la televizor s-au uitat la MEDICUL și nu la ProTV și nu la Canal D și nu la altceva. Am scris o carte, vin la astfel de prezentări. Și ceea ce simt și ceea ce văd în ziua de astăzi, chiar dacă în ochii unui boomer, mi se întâmplă foarte des asta, s-a întrerupt de așteptând să apară din nou, chiar dacă în ochii unui boomer greșeala, adică mișcarea asta a fost Cumva greșit, adică cum? Din nou, ai fost chirurg, ai fost ditamai chirurgul și acum ești influencer. Dar eu, ca influencer, simt că fac content și mi se confirmă asta pentru potențiale viitorii pacienți care nu o să mai fie pacienții mei, pentru că nici eu nu o să mai practic și Sper că măcar o parte din cei care mă urmăresc, practicând ceea ce recomand și ceea ce predic, să nu ajungă pe acea masă de operație. Și încep să mă întâlnesc cu din ce în ce mai mulți oameni care îmi spun, hei, am slăbit 20 de kg de când te urmăresc, sau am slăbit 10 kg, sau am slăbit 2 kg, sau am început să fac intermittent fasting, mi-am dat seama cât de important este somnul. Fac duși rece, m-am împăcat cu familia, m-am lăsat de alcool, m-am lăsat de droguri. Și dacă din aceste 2 milioane de persoane, asta oricum e doar un număr, adică comunitatea mea, pe toate conturile de socializare, întotdeauna depășește 2 milioane de oameni. Dacă din cele 2 milioane de oameni, 10%, ascultă cu adevărat ceea ce spun, sunt 200.000 de oameni. Dacă din cei 200.000 de oameni, doar 10% pun în aplicare ceea ce spun, o să fie 20.000 de oameni. Și dacă din cei 20.000 de oameni, jumătate, se țin de treaba asta, și ajung să aibă o viață mai bună, să aibă un corp mai bun, să aibă o minte mai bună, să aibă putere în ceea ce fac, ajungem la un număr, nu știu, de 10.000 de persoane. N-aș fi putut niciodată să operez 10.000 de persoane. Dar dacă cei 10.000 de persoane nu ajung pe moasta de operație, eu simt că sunt în continuare un medic, nu neapărat un influencer, ci un medic care într-adevăr și a regăsit scopul. S-a ținut până la capăt, nu renunța. A renunțat la practica medicală și a continuat într-un alt fel. Și aici ajungem la o a doua regulă a supravițuirii care nu este valabilă doar astăzi, care este valabilă de când s-a născut acea prima celulă și care se aplică și astăzi. Și regula sau caracteristica aceasta care pe noi ne ține aici, este adaptabilitatea. Trebuie să fie, e de important să fie adaptabil, pentru că în ziua de astăzi învățați lucruri, e foarte probabil să învățați lucruri pe care cea GPT sau AI sau orice altă formă de inteligență superficială, mă rog, superficială, în momentul de fapt e superficială, de inteligență artificială, o să le facă în următorii 2, 10, 5 ani. De aceea, cred că scopul n-ar trebui să fie acela de a deveni cineva ca profesie, acela de a deveni profesor, de a deveni expert în admitarie, ci scopul sau atenția pe care o aveți astăzi ar trebui să fie pe această adaptabilitate. Toate lucrurile pe care vă plac, e bine să le faceți. Eu, de exemplu, când eram Când eram rezident, când eram student la medicină, îmi plăcea foarte mult să fac fotografie. Am făcut un curs de foto, mi-am luat tot felul de DSLR-uri, tot felul de obiective, care m-au ajutat ulterior în această tranziție înspre direcția asta pe care am mers. Și, practic, ce fac acum este să viresc dinspre prevenție. Prevenția este, da, ok, n-ai făcut cancer, bravo, înspre optimizare, pentru că nu asta ne dorim. Noi nu ne dorim să nu avem cancer în 20 de ani, noi ne dorim să ne simțim bine și să fim la un potențial maxim posibil fizic și mental în fiecare zi. Și asta fac eu. Uneori, Cum ai zis și tu, e foarte probabil ca regula asta nu renunța niciodată să fie valabilă pentru tine, dar de multe ori există situația în care drumul ăla ajunge la un blocaj. Și ce poți să faci atunci sunt două variante. Ori să te întorci în drum, să faci altceva, ori să fii adaptabil și să te adaptezi. Și practic asta am venit să vă zic astăzi, asta am făcut eu, m-am adaptat și probabil că nu o să ajung profesor, nici nu știu dacă a fost o alegere bună sau nu, dar ce pot să vă spun este că în urma acestei decizii, Am ajuns să reușesc să mă bucur de ceea ce fac, să mă bucur că sunt aici în fața voastră, să mă bucur când mă duc luni la studio și apăs rec pe cameră și să mă bucur de ceea ce fac în fiecare zi și asta vă doresc și vouă. Vă mulțumesc!