E important ca tatăl să fie implicat în relația cu copilul încă de la început. Iată de ce ☝🏻👨🏼‍⚕

Dar realitatea este că tații, în afară de faptul că nu nasc și nu alăpdează la sân, în rest pot face fix ce fac mamele. Din nou, evoluționist, noi ca bebeluși ne naștem cu ceea ce se numește atașament nediscriminativ, pentru că mortalitatea la naștere era extrem de prea greu. prezentă și puternică în istoricul nostru, ființa umană bebeluș în primele trei luni de viață este făcută, programată să se atașeze de orice adult care oferă roluri de îngrijire. După 3-4 luni, bebelușii au ceva ce numim atașament cu preferință, ceea ce înseamnă că în funcție de cine m-a hrănit, schimbat, spălat, în primele 3 luni, după 3-4 luni încolo, dacă alta persoană vine și-mi face băiță, eu ca bebeluș o să plâng pentru că eu o să vreau să-mi facă băiță cine-mi făcea băiță de obicei. Dacă alta persoană vine să mă hrănească, eu o să plâng pentru că eu vreau să mă hrănească cine m-a hrănit de obicei. Și aici încurajarea mea este ca tăticii să fie prezenți de la început în toate rolurile de îngrijire ale copilașului ca să aibă această șansă și să nu se instaleze atât de rigid și de puternic acest atrașament preferențial. Mama intră în poveste de la început și ea acoperă tot, când în sfârșit tăticii prind curaj. Ăla mic parcă nu mai e așa de mic, parcă nu îl mai rup așa de repede, da? La 4-5 luni se simt cei mai confortabili în preașma unui bebeluș și vor să facă lucruri și ghinion. Ăla plânge. Și ce fac? Vine nevasta? Ce ai făcut cu copilul? Nu ești din sărănie să-l hrănești? Hai la mama că te schimbă mama, da? Sau tăticii din capul locului confuz și descurajați? Ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă E altul. Deci iată că avem nevoie de această implicare cât mai rapidă, chiar dacă e imperfectă. Dacă a gătitul cu copiii mici o să ne ia mai mult timp, o să fie mai messy, dar le dăm acolo un model altfel, pe care ei o să aibă în repertoriul de repere comportamentale, o să-l aibă pe raft la îndemână, pe raftul memorieilor și o să-l poată accesa.