Mihail Pautov explains how intestinal sensory cells called neuropods sample bacteria and nutrients, then signal your brain via the vagus nerve to control hunger and eating behavior.
Chapters
Corpul nostru știe exact, prin niște celule absolut geniale, tot ce se întâmplă în fiecare moment, tot ce mâncăm. Există niște celule descoperite de foarte curând, se numesc neuropozi. Acest neuropozi sunt niște celule care au ca niște mânuțe, așa, niște prelungiri. Vagă mânuța în intestin, o amprentează, inclusiv bacteriile pe care le ingerăm, inclusiv aminoacizi, adică proteinele, zahăr și transmit semnalele către sistemul imun, pe deoparte, astfel încât sistemul imun să știe și știe, am de acționat, și către sistemul nervos, cum, prin depolarizare, printr-un glutamat, care e un neurotransmițător extraordinar, se duce repede la nervul vag, pentru că prin nervul vag, care e cel mai mare nerv din corp, ajunge informația la creier. Și creierul spune, ai primit zahăr. Wow, super, dar mai vreau, e atât de bun. Și atunci suntem influențați în mod direct de acest neuropod.