ILUZIA CONTROLULUI: de ce credem în conspirații?

Iluzia de control. O să vedem de ce și dacă ne ajută să credem în zei, în conspirații și în tot felul de energii. Vreau să citesc un mic rezumat științific sau o introducere științifică și după aceea o să-ți dau contextul. E curios pentru că mi s-a întâmplat să mi ajungă la urechi o discuție pe care n-am cerut-o, dar eram la masă, fără să vreau, la masa de lângă mine, două doamne mâncau pizza și vorbeau cu o foarte mare siguranță despre energii și despre cum ele controlează lumea, în esență. Și de acolo mi s-au născut o serie de întrebări. Cumva firul emoțional-narativ pe care l-am urmat era întâi de indignare de cum e posibil ca doi adulți maturi să creadă faptul că lumea este practic la buricele degetelor lor și că ele printr-o energie poată să întoarcă iubiți, să cureță energie și așa mai departe. Ajungem acolo imediat. După care am început să mă întreb cum ar fi să le... Nu că mi-aș dori asta. Am început să mă întreb cum ar fi dacă cineva le-ar explica că lucrurile astea nu există. și conform principiului medicinei care se bazează pe primul nonocere, așa a zis hipocrate, în primul rând să nu faci rău, întrebarea mea logică care a urmat în urma acestei indignări este totuși, dacă cineva le-ar explica că lucrurile despre care ele vorbesc nu există, nu cumva am risca să facem rău acestor oameni și întrebarea este dacă iluzia asta a controlului pe care o ai când crezi în acest lucru te ajută la ceva, îți dă o anumită stabilitate sau, mai degrabă, te încurcă și adevărul este la mijloc. O să fie nevoie să vezi acest vlog ca să afli răspunsul la această întrebare. Deci, intuiția de pornire este aceasta, că omul e tentat să creadă în supra-natural, exact așa cum se întâmpla acum 10.000 de ani, când omul inventa zeități ca să explice ce nu poate explica științific. Acum, o să tot fac paranteze. Acum 10.000 de ani, omul nu putea să-i explice științific de ce dă grindină. Și atunci credea în zei. Oamenii de la masă, fie ele doamne sau domn, nu contează, chiar dacă le denumim doamne să nu credeți că am vreun bias din ăsta sexual, pentru că și bărbații în aceeași măsură vorbesc ca celeași tâmpenii. Dar mă refer concret la cazul la care am asistat. E posibil ca si doamnele de la masa, chiar daca stiinta ai explicat multe lucruri, ele sa nu isi poata explica stiintific foarte multe lucruri. Da? Si atunci, la fel ca taranu de acum 10.000 de ani care crede in zei, la fel si ele sunt nevoite sa creada in zei ca sa aiba aceasta iluzie a controlului. Ipoteza este că chiar dacă credința, oricare ar fi ea, nu vorbim despre credință în Dumnezeu, poate și în aceea, dar orice credință, chiar dacă e falsă, credința ne face mai funcționale. Asta-i ipoteza. Iluzia de control cumva te ajută în senzația că nu ai control. Imaginea clasică, am zis-o, aceea țăranului antic care e calm pentru că furtuna vine sau nu după voia zeilor, nu la întâmplarea oarbă a naturii. Adică țăranul nu mai stă necăjit că, bă, orice se poate întâmpla. El are senzația că lumea are o ordine, pentru că zeii sunt cei care controlează cum vine ploaia sau nu. Întrebarea vlogului de astăzi este, când omul modern crede în energie Reiki, terapii cu îngeri sau în conspirații medicale, oare iluzia asta îl ajută să trăiască mai sănătos sau mai nesănătos? Și atunci este sau nu etic să îi iei această iluzie? Sau poate mai bine i-o lași? Pentru că, din nou, întorcându-ne la aceste doamne care mâncau pizza și vorbeau, nu bârfeau neapărat, dar vorbeau despre lucruri din acestea cotidiene care ni se întâmplă oricui și la fiecare problemă venea o rezolvare rostită cu atâta siguranță încât te făcea să te întrebi dacă nu cumva ție ți-a scăpat ceva. Și este și asta o ipoteză. Poate că nouă ne scapă aceste lucruri, poate că noi suntem princi într-o conspirație a scepticismului științific și nu avem mintea deschisă către energii pe care le poți controla. Și da, poate sunt un pic sarcastic, dar îmi dau seama că și asta e o posibilitate. Poate suntem într-un metric, suntem într-o realitate din asta în care am fost făcut să credem că știința este singurul răspuns. Dar poate este singurul răspuns și hai să ne întoarcem la această lume în care știința este singurul răspuns și analizăm științific Cele întâmplate. Deci la fiecare lucru care se întâmpla povestit, flow-ul era de genul că cineva, una din fete povestea că cineva n-a mai sunat de trei zile și cealaltă i-a zis, păi da măi, fata, dar ți-am zis că ai fost și ți s-a dat în cărți. Ți s-a spus că trei zile să nu-l suni, nu? Pentru că nu are sens, până când a cincea zi îți va răspunde. Cealaltă zicea, da, dar uite, trebuia să fac curățarea asta de energie, știi ceva, cred că n-o mai amându, mă duc mâine să mă curăț de energiile astea că m-am săturat, nu mai am Și cealaltă spunea din nou cum ar trebui să manifeste și ce ar trebui să manifeste, iar cealaltă spunea că, da, fată știu, dacă voiam până acum mă duceam la nu știu cine și făceam noi acea incantație ca să-l aduc înapoi și gata. M-am săturat și eu, nu mai vreau. Adică rezolvarea la orice problemă din asta umană în care trebuie să te gândești la lucruri din toate perspectivele să vezi care e poate dorința celui alt om. Nu? Că poate celălalt om nu vrea să vadă cu tine și that's it. Cum ai provocat tu această reacție? Sau este ea provocată de tine sau nu? Toată această logică era pur și simplu aruncată la gunoi și călcată în picioare de posibilitatea acestor doamne de a manevra lumea în lung și în larg cu aceste Și da, cum ziceam, m-a străpuns indignarea și uimirea că cineva poate să discute atât de liber și sigur pe el. Adică tonul era de control absolut și de siguranță absolut. O siguranță pe care nici eu nu o am când citesc acest vlog. O siguranță efectiv pe care o invidiam cumva. Și cumva plecând de la această prezumție, am zis ok, stai un pic. Poate că doamnele acestea, nu din vina lor, pur și simplu din întâmplare, n-au avut noroc pentru o educație avansată, academică. N-au avut noroc de părinți care să învețe gândire critică. Au fost, poate, comode și nu au fost autodidacte și nu au învățat și nu și-au lărgit singure orizonturile. Și s-au trezit din nou, nu din vina lor, ci din împrejurări, s-au trezit într-o lume foarte complexă. O lume care e dominata de stiri despre razboi, despre pandemii, despre inflatie, despre toate lucrurile astea pe care nici macar nu le inteleg? Mai mult decat atat, intr-o lume atat de mare in care ele sau ei ca oameni se simt mici, apar tot felul de probleme personale. Si din aceasta anxietate pe care o poti avea neintelegand nimic, fiind mic, lipsit de control si cu probleme, Din astea personale cotidiene, tu rezolvi această anxietate și pierdere printr-o credință în energie, reiki. Deci s-a vorbit despre îngeri păzitori, spiriduși, tot felul de incantații, tot felul de ritualuri, de îngropați, tot felul de obiecte vii sau amorfe în sub pământ. în păclari de lună sub nu știu ce floare, s-a vorbit despre terapii cu îngeri, tot, deci doar rozeneuri nu am auzit acolo. Poate că toate aceste lucruri îți dau siguranță și așa un calm cu care îți poți trăi viața și până la urmă nu faci rău nimănui dacă tu crezi că controlezi energiile cuiva. sau faci? Asta era întrebarea și răspunsul este destul de științific, nuanțat, științific, s-a studiat în psihologie și în medicină acest lucru și o să-l descoperim acum. Cum se cheamă acest mecanism când oamenii din lipsă de control sau din pierderea controlului personal ajung la tot felul de credințe? Teoria se cheamă control compensatorio și a fost descris de un cercetător pe care îl cheamă Kai și o să punem în studiu un descriere. Studiul se cheamă Compensatory Control Achieving Order Through Mind, Our Institutions and the Heavens. Așa se cheamă studiul. So, Kai explică următorul mecanism. Când omul simte că pierde controlul personal, îl apucă anxietatea că lumea e aleatorie și haotică. Ca să-și refacă senzația de ordine, el se agață de o sursă externă de control. Iar externul are trei rafturi pe care se poate sprijini. Atenție, aceste rafturi se pun unul peste altul și concurează în același om. Deci nu sunt toate activate în același timp, ele concurează pe poziția de controller. Deci omul își pierde controlul, da? Ne imaginăm un om care trăiește într-o lume în care iese la muncă, iese cu prietenii, are control asupra propriului său program, asupra venitului său, ce face cu venitul său, totul este ok în lumea lui. Dar deodată el își pierde controlul, fiindcă se întâmplă un accident grav, fiindcă cineva din familie se îmbolnăvește, are o boală incurabilă, fiindcă deodată pierde totul. fiindcă deodată se întâmplă ceva care efectiv îl trezește la realitatea în care nu prea avem atât de mult control. Fiindcă deodată vine o pandemie care amenință job-ul tot venitul și toată viața. Și prin amenințarea medicală și prin amenințarea distanțării sociale și închiderii business-ului și mai departe, revenim la pandemie până că e un subiect interesant. Omul acesta începe să se bazeze pe o sursă externă. Cele trei surse externe deschise de cai în controlul compensatoriu sunt următoarele. Un Dumnezeu care intervine. Deci nu doar un Dumnezeu la care te rogi și care ne-a făcut, ci un Dumnezeu care intervine. Universul e condus de un agent competent care are un plan. Da? Deci deodată acest gând te ajută logic, pentru că nu a apărut boala pentru că ai avut ghinion și așa este viața, a apărut boala pentru că Dumnezeu are un plan, pentru că ceva o să învățăm de acolo, pentru că ceva trebuie să plătească cineva, pentru că există un plan poate pe care nu-l înțelegem, dar Dumnezeu are căile sale de a acționa. Deci nu e haos, nu e întâmplare, nu e ghinion, nu este de ce eu, dispare acel de ce eu, precât Dumnezeu are un plan. Al doilea raft al controlului externalizat este în instituții și guvern. Dacă nu Dumnezeu, atunci mâncar societatea e ținută sub control de sisteme competente. Stat, lege. Este system justification. Și omul începe să se bazeze pe instituții, pe guvern. Toate astea au un control extern. Vine un război. și mi-e frică de el, dar stai un pic, statul o să mă apere și eu o să servesc statul. Vine inflația, vine o criză, are statul rezerve pentru a ne apăra. Și statul cumva poate să devină dator să mă ajute și de multe ori noi suntem foarte răzvătiți și țipăm spre stat credând că statul e dator să ne facă fericiți. Statul nu e acolo să ne facă fericiți, e acolo să împiedice nefericirea. Despre asta am vorbit cu Oana Șerban, filozof, într-un podcast superb, o să îl publicăm în curând. Și al treilea raft al controlului extern este atunci când omul găsește tipare în zgomot. Am povestit despre asta cu profesor Lavinia Brălogeanu în ultimul podcast pe care l-am avut cu dânsa. Ideea este așa, dacă nici Dumnezeu și nici statul nu te ajută, atunci omul impune singur o ordine peste ceva aleatoriu, vede intenție și pattern acolo unde e doar întâmplare și zgomot. Da, ajunge la superstiții, gândire magică, Conspirații. Revenim la doamnele de la pizza care în lipsa unui control a plecat omul, nu i-a răspuns la telefon, s-a întâmplat ceva. Într-o lume haotică pe care nu o înțelegi, doamnele încep să vadă oamenii. Hai să ne depărtăm de cele două doamne care vorbeau. Ele sunt oameni. Oamenii în toată neliniștea asta și lipsa de control încep să vadă pattern-uri, tipare, tot felul de tipare care îți dau senzația că tu controlezi lucrurile. Ideea e următoarea, cele trei sunt interschimbabile, slăbește una, de exemplu, guvernul instabil, haos politic și atunci oamenii compensează crescând o altă credință, de exemplu credința în Dumnezeu și invers. Și vedem acest pattern în statele care au control, ai sprijin social, vezi statele nordice, credința în Dumnezeu scade pentru că oamenii au încredere că statul e cel care îi va ajuta când se vor îmbolnăvi, când vor face accident și asta se întâmplă acolo. Dacă tu în Danemarca lucrezi la un job normal și deodată ai un accident și nu mai poți lucra, ajutorul social se duce la 85% din salariul tău. Considerând că 15% cheltuiai ca să te duci la muncă și așa mai departe nu mai ai nevoie de ei, deci e ca și cum ai lua același salariu stând acasă. Și atunci asta îți dă siguranță într-un viitor care este imprevizibil. Toate fac același lucru psihologic. Credința în Dumnezeu, în instituții și în guvern să au în aceste zgomote, magii, tipare, energii. Ele sting frica de a trăi într-o lume fără sens. Au o funcție psihologică, toate reduc disconfortul provocat de ideea că lumea e aleatorie și haotică. Și există experimente și o să le, cum ziceam, le punem în descrierea acestui material. Există dovadă experimentală. Când controlul personal e amenințat în laborator, crește aderența la superstiții și la conspirații, apărarea instituțiilor și la credința în Dumnezeu controlor. Deci, în laborator, dacă pui oameni și le arăți că nu mai au control, ei încep să creadă în cele trei. Aici aș vrea să introduc un alt termen foarte interesant care se cheamă aversiune la incertitudine. Concret, noi trăim într-o lume incertă. Chiar dacă avem prognoza meteo de mâine, imaginează-ți că nu o ai, cert e că nu poți să controlezi ceea ce se va întâmpla mâine. Dacă mâine dă cu grindină, sau dacă mâine e arșiță și secetă. Noi trăim într-o lume incertă. Adică nu e cert ce se va întâmpla mâine și nu avem controlul asupra ceea ce se va întâmpla mâine. Și imaginează-ți că ți-e frică de vreme. Și nu, hai să nu o gândim la nivel de vacanță, da? E incert, te duci mâine la festival, e incert dacă va ploua sau nu. Pentru tine, ca, să zic, participant la festival, dar dacă ești organizator de festival sau eveniment în aer liber, incertitudinea vremii de mâine te va seca de puteri. O să stai toată ziua cu grijă și cu frică că mâine va ploua în timpul evenimentului tău. Dar e să mergem mai departe și să ne imaginăm că, uite, ne imaginăm amândoi că suntem țărani, că noi cultivăm pământul și că pământul este singura noastră sănătosă de venit și am pus niște plantații care acum cresc. Și trăim într-o încertitudine că mâine va fi grindină sau nu. Și aici cei doi țărani vor avea, psihologic, nivele diferite de aversiune la încertitudine. Da? Unul din țăranii o să zică, băi, știi ceva? Nu, știu, dom'le, cum o să fie vremea mâine. Dacă dă cu grindină pierdem, dacă nu, nu. N-avem control. Why worry? Can you control this? No. Then why worry? Da? De ce să ne facem griji asupra ceva ce nu putem controla? Cred că o să fie ce o să fie. Ce e dat să fie, o să fie. La revedere. Celălalt țăran însă are o aversiune față de incertitudine și stă în frică și în anxietate continuă cu acea incertitudine. Însă, Dacă el nu suportă această aversiune la certitudine și se duce în acest control compensatoriu, externalizează controlul spre un Dumnezeu care intervine, el o poate pune în seama lui Dumnezeu. Și atunci nu mai este incertitudine, este decizia lui Dumnezeu care intervine. Ce poate să facă el? Îi dă și o posibilitate de a te ruga. O să vedem și ce rol are rugăciunea și dacă ajută sau nu. Spoiler, nu vreau să-l dau că ar nevoie de context ca să-l dau. Dar el va sta să se roage la Dumnezeu să nu dea cu grindină. Și atunci dacă a doua zi nu a dat cu grindină, înseamnă că s-a rugat cu spor. A făcut ce trebuia. Deci și-a exercitat controlul asupra vremii. Dacă însă dă cu grindină, înseamnă că Dumnezeu a avut un alt plan. Poate l-a pedepsit, poate s-a gândit diferit. E posibil ca acest lucru să fie benefic pentru țăran. Să se roage la Dumnezeu și să pună totul în seama lui Dumnezeu. E benefic pentru că îi scade nivelul de anxietate, îi scade aversiunea la incertitudine sau mâncarea nu trigger-uiește aversiunea la incertitudine. Îl face să doarmă mai bine noaptea. Dar oare îi face bine? pe termen lung pentru că poate că această externalizare a controlului pe seama lui Dumnezeu nu-l face pe țăran să ia alte măsuri. Nu vorbim despre Dumnezeu acum, vorbim pur și simplu despre externalizarea acestui control asupra altcuiva. Poate că asta îl face să nu ia măsuri pentru că dacă el ar rămâne în acea frică dată de aversiunea lui la incertitudine și s-ar gândi mai constructiv și s-ar dea seama că o posibilă grindină îi distruge toată recolta și distrugerea recoltei o să-l ducă la pierderi financiare, poate pierde un credit, poate își pierde casa în felul ăsta. Poate o gândire din acest tip anxios s-ar putea transforma într-un plan de precauție și atunci țăranul s-ar decide ca următorul profit pe care îl face din agricultură să-l investească în ceva ce nu este expus la grindină. să facă niște solar care este protejat de grindine sau să facă ceva care e protejat de secete sau să investească banii în altceva care să îl susțină măcar puțin dar suficient în cazul unei grindini. Iată cum răspunsul mereu depinde. Îl ajută această externalizare a răspundării spre Dumnezeu sau nu îl ajută? depinde pentru ce. Îl ajută la anxietate, poate că îl încurcă la un plan viitor. Acum, această iluzie a controlului uneori te poate face mai funcțional, dar și aici există un contrapunct. Există această teză clasică care se cheamă iluziile pozitive descrisă de Tyler and Brown în 1988. Și sunt trei iluzii pozitive interconectate asociate cu sănătatea mentală mai bună. Prima iluzie de control este auto-evaluarea nerealist de pozitivă. Adică tu pe tine te evaluezi nerealist de pozitiv. Și asta o facem cam cu toții. Unii un pic exagerează pe scurt și vreau să nu vă simțiți jigniți, dar o să vorbesc la persoana întâi ca să nu se atace nimeni. E ca și cum eu aș fi prost, dar mă trezesc dimineața cu o senzație că sunt foarte deștept. Această autoevaluare nerealist de pozitivă mă ferește de realitatea care spune că sunt prost. Eu sunt prost, dar mă trezesc dimineața crezând că sunt foarte deștept. Și plec fericit în lume, cu forțe proaspete. Sunt gata să schimb lumea asta. Depinde cât de departe vreau să mă duc și câte mulți oameni o să încurc cu această autoevaluare nerealist de pozitivă. Dar, în esență, asta mă face să fiu un pic mai fericit, un pic mai satisfăcut pe parcursul acelei zile. Ca idee, noi toți ne credem puțin mai deștepți, puțin mai în control, puțin mai frumoși decât suntem. Ați văzut oameni care se uită la poze și zic, doamne, ce opurât am ieșit în poza asta. Nu, nu. Nu, e ok. Ai ieșit ok în poza asta. Ai ieșit cum ești. Dar noi ne credem mai frumoși decât suntem și asta ne dă așa mai multă încredere. Asta e un lucru bun. Deci astea sunt iluzii pozitive. Să crezi că ești mai deștept, să crezi că ești mai frumos te face să fii mai deschis, să fii mai curajos cu oamenii, să intri în discuție cu oameni noi, să ai încredere în tine. Asta chiar îți dau așa, e un fel de fake it till you make it, îți dau cumva un pic de carizmă, un pic de control. După aia, o altă iluzie pozitivă este percepția exagerată a controlului personal. Avem impresia, și eu am asta, avem impresia că dacă intervenim noi putem să schimbăm tot. Avem impresia că dacă vrem să facem schimbarea aia, bă, o facem. Și de multe ori ne lovim cu fruntea de tocu' uși. Deci, bă, stai mă, că mă duc eu și intervin, vorbesc cu administratorii și facem și eu, te duci, vorbești și s-a închis, nu se poate. Chiar dacă el e prietenul tău cel mai bun, dar uite că nu se poate. Deci trăim cu percepția exagerată a controlului personal, din nou asta ne dă oarecare încredere în sine și un calm de a trăi viața când știi că poți să schimbi lucrurile. Și o altă iluzie pozitivă este optimismul nerealist. Asta e bine, nu să fii optimist nerealist, zici domnule hai că o să fie totul bine, o să se meargă bine, o să fie toată lumea fericită, sănătoasă, asta te ajută. Funcția acestor iluzii este că ajută omul să treacă peste evenimente stresante sau traume, boli amenințatoare de viață, accidente grave. Datele bune arată că e un program de cercetare pe bărbați infectați cu HIV care sugerează că sensul, controlul și optimismul nu doar protejează sănătatea mentală ci pot fi protectoare și pentru sănătate fizică încetinind progresia bolii. Deci să ai sens, să ai control, să ai optimism, te ajută să pleci mai repede din spital și să trăiești mai mult. Există însă un contrapunct dat de Colvin Block care au concluzionat că rămâne nedovidit că iluziile pozitive favorizează sănătatea mentală. Concret, sunt studii care au arătat că autosupraevaluarea s-a asociat cu abilități sociale slabe și în adaptare psihologică atât 5 ani înainte cât și 5 ani după măsurare. Concret ceea ce spune acest studiu este că iluziile pozitive corelează cu starea de bine subiectivă, dar negativ cu creșterea personală. Ce înseamnă asta? Am zis, cu toții ne credem un pic mai deștepți, un pic mai frumoși, un pic mai în control decât suntem. Și aici contează nuanța. Dacă te crești cu 5-10% mai frumos, mai deștept și mai în control, probabil că asta îți dă puterea să mergi înainte cu o viteză mai mare decât viteza ta reală. Dar atenție! Dacă te crezi de două ori mai deștept, de cinci ori mai frumos și de zece ori mai în control, se pare că asta îți va afecta abilitățile sociale. E asociat cu abilități sociale mai slave. Clar dacă tu Te creezi atât de bun și atât de deștept, tu nu o să mai cauți. Tu nu o să mai cercetezi. Tu nu o să mai încerci să te educi. Tu nu o să mai citești. Asta e o abilitate extraordinară a oamenilor de știință de top. podcast biografic cu acest incredibil cercetător. Și sunt oameni care s-au uitat la acest podcast și fie ne-au comentat, fie oameni cu care m-am întâlnit, astăzi m-am întâlnit în sală, în vestiar, cu un domn care îmi zice, băi, da... M-am uitat la podcast, scrieam când dă secrete, cum să dorm, ce să mănânc, ați dorm mai bine, am dereluat peste tot, nu ne-a zis nimic. Și am explicat și am înțeles într-un final că topul academic e ocupat de oameni care știu cel mai mult despre materia respectivă și sunt conștient de cât de multe lucruri nu știu. Așa că nu se aruncă în cinci alimente pe care să le mănânci, cinci lucruri pe care să le faci ca să dormi bine, pentru că știu că lucrurile astea sunt în cercetare contrazise, se contrazic între ele și nu există un adevăr universal pe care să ți-l dea. La fel în podcast-ul cu Tim Spector, unul dintre cei mai mari experți în nutriție care mi-a zis câteva lucruri de basic knowledge, mănâncă divers legume și mâncare fermentată. Când noi ne așteptam să ne dea niște superfoods. Pentru că oamenii care știu cel mai mult despre un domeniu, știu cât de multe lucruri nu știu. Și în contrapartidă, oamenii care știu foarte puține dar au aceste compensări și aceste iluzii exagerate în care se cred mult mai deștepți, mai frumos și mai în control, sunt oameni care nu o să progreseze. Asta e concluzia. Sunt oameni care nu vor merge mai departe să citească și să răspundă la întrebări pe care nu le știu. Păi de ce să studieze acea doamnă sau acel om? De ce să studieze ea comportamentul uman? Sau de ce să meargă la psihoterapeut să vadă de ce? Uite, în ultimele cinci relații oamenii pleacă. Poate face ea ceva greșit. De ce să facă asta când are energiile? la buricele degetelor și o să facă, uite așa, în treia zi cu lună plină și spiridușul și ingerul ei păzitor o să meargă și o să-l aducă pe el așa, o să-l ia de ceapă și o să-l aducă acolo. De ce să cauți alte explicații când le ai pastea? Deci asta e explicația cu iluziile pozitive. Depinde cine le are și în ce măsură le ai. Dacă sunt prea pozitive, e posibil să-ți facă rău. Și acum să mergem la discuția despre religie. Și aici datele sunt solide. Frecventarea regulată a străbiciilor religioase se asociază cu o mortalitate mai mică. Lăsăm studiile în descriere. Meta-analiză MECULUG din 2000 ne arată că frecventarea regulată a străbiciilor religioase scade mortalitatea cu 22% la cei care frecventează săptămânal biserica. O altă meta-analiză, Chida Stepto 2009, ne arată efect protector independent de fumat, alcool, exercițiu, statut socioeconomic. Mai puternic pentru o activitate organizată, adică mersul la slujbă. O altă meta-analiză, din 2002, ne arată 27% reducerea mortalității de orice cauză și 33% reducerea riscului de depresie ulterioară la cei care frecventează regulat. Deci risc mai mic de deces și de depresie la cei care merg la biserică. Atenție însă! S-au făcut multe alte studii care au comparat oamenii care merg la biserică cu oamenii care se roagă în tăcere acasă. Și se pare că motorul nu este credința în sine. Deși nu faptul că tu crezi în Dumnezeu te ajută din interior, să zicem. și partea comunitară și comportamentală, adică apartenența la un grup, rutina pe care o ai, te duci afară, te duci în biserică, te vezi cu oamenii și comportamente mai sănătoase pentru că așa solicită religia ta sau Dumnezeu. Dumnezeu te vrea nefumător, te vrea să nu bei alcool, te vrea să faci sport, te vrea să vii și să bați câteva cuie într-o casă nouă pe care o face biserică, Dumnezeu vrea sau biserica sau religia ta vrea să faci parte din comunitate, să te duci să-i ajuți pe cei nevoiași, toate aceste lucruri sunt adevărat motor al sănătății. Iar unele studii găsesc religiozitatea intr-insecă privată, asociată cu marcări de sănătate mai proști. Atenție însă! E posibil, foarte probabil să fie o corelație inversă. Atenție la interpretarea! Cel mai probabil, cum ziceam, e cauzalitate inversă. Oamenii bolnavi și în suferință se roagă mai mult Nu rugăciunea îi bolnovește. Credința mea este că dacă te rogi singur acasă, ai un bine. Dacă te rogi în comunitate, în biserică, îți este mult mai bine. Dar nu cred că îți face rău să te rogi singur acasă. În principiu, e o cauzalitate inversă. Certe că avem un studiu publicat de Helm în 2000, care arată că activitatea religioasă privată nu a prelungit supraviețuia, iar la vârstnic cu dizabilități s-a asociat chiar cu multeate mai mare. este fix pattern-ul cauzalității inverse. Cu cât ești mai bolnav, cu atât ești mai lipsit de control, cu atât ești mai împins psihologic să crezi în Dumnezeu și să te rogi acasă. Și luând pe toți la grămadă și măsurând mortalitatea lor, poți să constați că aia care se roagă mai mult, mor mai repede, dar de fapt nu mor mai repede pentru că se roagă mai mult. Mor mai repede pentru că au o boală care omoară mai repede. Și din cauza bolii ei se roagă mai mult. Deci nu invers. Concluzia este că calmul de a crede nu e clar ingredientul activ, comunitatea și structura sunt. Lăsăm studiile astea pe ecran. Acum, unde se rupe teza? Și anume în conspirații. Am vorbit despre iluziile pozitive și am înțeles cu cât ele sunt Mai avansate cu atât îți fac un deserviciu din punct de vedere social, al abilităților sociale. Am înțeles când ne refugiem în Dumnezeu, în conspirații și în credere în guvern. Totuși există un lucru care este cert și e un studiu care se cheamă Can Conspiracy Beliefs Be Beneficial? Este scris de LECEFET, lăsăm studiul ăsta în descriere, e foarte interesant și în studiul ăsta apare această idee de aversiune la incertitudine. Pentru că ideea este în felul următor, o conspirație promite exact ce spune ipoteza aceasta a pierderii controlului și a recapătării iluziei controlului. îți reduce anxietatea, îți dă senzația că înțelegi și că tu controlezi haosul. Ce spune studiul? Că oamenii mai anxioși, mai averși la incertidune și mai amenințați existențial, au credințe conspiraționiste mai puternice. Deci frica precede conspirația. Ți-e frică, ești mai tentat să crezi în conspirație. Dar creșterile în conspiraționism fie nu schimbau anxietate, fie în studiul ăsta unde au fost urmăriți peste 1500 de oameni, în pandemie, fie nu schimbau anxietate, fie o creșteau. și conspiraționismul te duce într-un cerc vicios care îți face mai rău. Ei încerc ce se va întâmpla, se va întâmpla cu toți, ne descurcăm noi cumva, hai să vedem ce zice știința. Știința nu știe și știința mai greșește. Hai să iau deciziile bazate pe raționamentul meu. Și există un alt om care are o aversiune la incertitudine. Vine pandemia, mi-a amenințat și sănătatea, mi-a amenințat job-ul, mi-a amenințat venitul, mi-a amenințat tot ce am construit la job-ul ăsta, pentru că pierd oamenii, se duc oamenii, se relocează în alte părți, îmi pierd clienții. Și incertitudinea asta devine de nesuportat pentru tine. Și atunci tu îți găsești liniștea într-o conspirație. În loc să fie totul incert și nu știm nimic de unde vine virusul, cum vine virusul și nu mai departe, tu aderi la o conspirație din frică inițial. Ai frică și aderi la o conspirație care spune, nu domne, virusul a fost fabricat de către Fauci în Wuhan. Totul a fost planificat și ăștia cam ne vor rău. Și deodată asta te calmează treptat. Îți reduce senzația de incertitudine. Deodată din nu știi ce se va întâmpla, nici acum nu știi ce se va întâmpla, dar știi că nu este un haos. Este ceva programat de cineva. Parcă ai o explicație și asta te calmează treptat. Ceea ce dovedește pe scurt acest studiu este că această anxietate nu moare în fașă, sau conspirație. Ideea asta conspirațională nu moare în fașă. În momentul în care problema se rezolvă, apare un vaccin, apare imunizarea în turmă, fie pentru că ne-am infectat cu toții, fie pentru că ne-am vaccinat. Whatever, trece. Am trecut peste pandemie. Rămânem cu niște întrebări, rămânem cu niște răspunsuri, rămânem cu o precauție mai mare pentru viitor. Omul care a crezut în acea conspirație este prins în capcana propriei conspirații pentru că el știe că autoritățile au făcut asta, ele le-au vrut răul. Deci deodată există cineva care îți vrea răul. Există cineva care o să vină după tine. Există autorități, puteri mari, malefice care vor să-ți facă rău. Imaginați că Nicușor Dan face autostradă, face autostrada București-Crăvă, o face din banii lui. Ea de la Cotroceni și face autostrada București-Craioa. Și vine la deschiderea autostrăzii, taie panglica, totul e ok. Și în 2 ani pe această autostradă se întâmplă un accident tragic. Nu-l descriem, dar e un accident tragic. Și vine Nicușor Dan și pune flori acolo. Ai putea să zici, wow, stai așa, e autostrada finanțată de Nicușor Dan, deci Nicușor Dan face autostrăzi ca să ne omoare. Da? Dacă e ilogic. Adică noi ne dăm seama cât de ilogic e asta. Pentru că în același timp au trecut pe autostrada aia milioane de persoane. Dar s-a întâmplat acel accident tragic. Dar dacă ai fi o furnică și n-ai vedea lucrurile ca un om, ai putea să faci această asurciere. Nicușor Dan finanțează autostrada, vine și se bucură. În doi ani se întâmplă un accident, vine și pune flori. El a dus la acel accident? Așa sună în mintea mea o conspirație, o teorie conspirațională în care niște cercetători care finanțează cercetarea pe anumite virusuri, de fapt fac acele finanțări ca să creeze o pandemie. Și odată ce ai fost prins în gheară la acelei conspirații, tu rămâi acolo. Mai mult decât atât, conspirațiile îți pot afecta nu doar mintea, ci și corpul. Da? Vezi oameni care cred în aceste conspirații și stau un pic dacă au creat pandemia ca să ne vândă vaccini, păi înseamnă că toate vaccinurile sunt o conspirație și nici un vaccin nu este bun și atunci ei nu se duc și nu se vaccinează deloc. Nu-și vaccinează copiilul, iar numărul de decese crește și iată cum o teorie conspirațională devine periculoasă pentru acei oameni și pentru public. Și aici nu mai apare nici o, nu mai e nici o îndoială de primum non nocere. În mod cert e rău să crezi în aceste conspirații. În mod cert e bine să-i convingi pe oameni să te iasă de acolo. În mod cert e aproape imposibil. Și astfel, ca sinteză, nu toate iluziile sunt egale. Iluzii care ajută și îți dau putere, îți dau sens și apartenență, sunt iluziile în care tu zici, pot să fac față, la ce urmează. Te gândești și crezi că lumea are o ordine și poate că există un Dumnezeu care pune lucrurile în ordine. Comunitatea mea mă ține și mă susține. Să crezi că oamenii sunt buni. Asta am învățat-o de la profa mea de biologie în liceu, doamna profesorul Macovei, care ne spunea cu zâmbetul pe buze și totuși cu un realism sfâșăitor că ea are încredere în toți oameni. Chiar dacă știe că unii n-o să o ajute, unii o să o înșele, unii o să o păcălească, ea își trăiește viața cu încredere în toți oamenii. Pentru că pentru ea e mult mai sănătos să aibă încredere în toată lumea. Pentru ea nu e sănătos să stea la geam și să-i suspecteze păia, păia, păia că vor să-i facă rău, că nu o să o ajute, că i-am promutat și nu o să le dea bani înapoi. Nu. Ei este mult mai bine să-și trăiască viața având încredere în toți oamenii. Și asta așa este. Iluzia că comunitatea mea mă ține este un exemplu bun de iluzie care ajută și care nu trebuie corectată. Nu trebuie să mergi la această persoană să îi zici, nu e așa, lumea e rea, lumea o să te înșele, lumea nu are nicio ordine, e un chaos, ne ducem naiba, nu o să faci față la o nouă pandemie. Nu e bine să faci asta. Da? E bine să ai această iluzie de control și să ai această credulitate naivă, da? Care îți face viața mai frumoasă. Iluziile care însă strică și fac rău este să crezi că sunt puși pe tine, sunt împotriva ta, guvernul vrea să ne reducă la număr, whatever, Să crezi că ai control absolut prin energii și să crezi că vor să-ți facă rău. Să crezi în conspirații în care oamenii vor să-ți facă rău. E un mod urât de a străi viața. Și diferența dintre cele două e mecanică. Prima categorie reduce frica, a doua o produce în timp ce se preface că o alină. Ai o oarecare senzație de control când crezi că controlezi prin energii, știi că aia sunt puși pe tine, te alergă, știi că vor să-ți facă rău, dar de fapt îți se realimentează în subconștient frica care va crea noi teorii conspiraționale. Iar întrebarea etică, e crud să îl aduci pe pământ pe omul care crede în energii? Cu alte cuvinte, era greșit să mă duc la cei oameni de la masă după ce își terminau pizza și să le expun că lucrurile nu stau chiar așa? Iar răspunsul se disparte în două. Dacă ei cuiva au un cadru benign de sens, credința care dă coping, care dă comunitate, optimism, nu știu dacă asta era credința lor. atunci îi poți lua o schemă reală de supraviețuire emoțională, dar dacă o conspirație nu e o schemă benignă, atunci să îi iei acea credință e un generator de sens. Dacă o conspirație nu e o schemă benignă, e o schemă de anxietate cu mască de control. Imaginea de final Pentru acest vlog aș vrea să fie următoarea că credinciosul în conspirația vaccinului nu este țăranul antic senin care acceptă voia zeilor. Credinciosul în conspirația vaccinului E cel care își va realimenta frica. E cel care va acționa nesăbuit. Este cel care își va pune copiii în pericol. Nu pentru că este el rău că vrea să facă copiii poliomelită. El din frica lui ascunsă sub această conspirație va crede că își protejează copiii făcându-le rău. Asta e, cred că e cel mai oribil lucru să faci rău crezând că faci bine, da? Deci este o diferență între țăranul antic și Senin care zice că țăra noantic nici nu avea în ce să-și mai investească banii, ca în ziua de astăzi. Să zică hai că fac o seră și pun acolo pepeni sau mure, că alea se vând oricum. Nu, el n-avea decât să cultive, ce avea el de cultivat acolo. Și decât să stea anxios și supărat. Deci ala să domne voia zeilor. Ce o vrea zei aia se va întâmpla. Și chiar așa se întâmpla, că n-avea niciun control asupra lucrurilor care se întâmplă. E o mare diferență între acest soran și omul neadaptat social care crede că îi controlează pe alții cu energie și cu spiriduși. sau credulul care crede în teoriile conspiraționiste și nu își vacinează copiii. Două lucruri diferite. Ăsta care crede în conspirație e mai degrabă omul convins că furtuna e trimisă intenționat de dușmari care controlează cerul. Dacă îl convingi că nu e așa, nu iei calmul, îi poți rupe bucla de frică. Deci avem doi țărani, unul crede că furtuna, na, ce-o vrea Dumnezeu aia se întâmplă, Iar celălalt, când vine furtuna, crede că dujmanii au trimis furtuna peste el. El va suferi mai mult. Și acum, o mică paranteză la acest material despre cum poți să domolești totuși această aversiune de incertitudine. Dacă ești printre acești oameni care au o mare aversiune față de incertitudine. Dacă ți este frică de ce va urma mâine, ți-e frică de ce va aduce războiul, ți-e frică de ce va aduce o posibilă altă pandemie sau ți-e frică de inflație, că o să vină o criză nouă și așa mai departe, iată un mic ghid, partea constructivă. Dacă motorul care te împinge spre conspirații și certitudini false e aversiunea de incertitudine, adică frica de a nu ști, atunci soluția nu e o certitudine mai bună, ci o toleranță. mai mare la nu știi. Soluția nu este să știi. Dacă ți-e frică să nu știi, soluția nu este să inventezi ceva ca să pară că știi. Cred că multe lucruri nu le știm. Trebuie să ai mai decât o toleranță mai mare la nu știi. Cine caută incertiturile absolute ajunge la conspirații sau gândire magică, iar cine tolerează incertitudinea rămâne aici lucid. Cheia e următoarea, incertitudinea e inconfortabilă, dar nu e periculoasă. Disconfortul e o senzație, nu o dovadă că ceva e neregulă. Să fii incert asupra viitorului nu e un pericol. Și disconfortul pe care îl simți că ești incert nu este dovada că lucrurile sunt rele. E pur și simplu această incertitudine. Acum, cum îți antrenezi toleranța la incertitudine? Pașii cu suport în psihologie clasică. Numește-o în primul rând. Când te apucă, gândirea asta, dar dacă Recunoaște următorul lucru, asta e intoleranța mea la incertitudine, nu în pericol real. Doar etichetarea scade intensitatea reacției. Te gândești că mâine o să rămâi sărac sau te gândești că o să rămâi fără job și n-o să mai ai din ce trăi și mânca într-un an. Pentru că vine AI-ul și-ți fură joburile. Numește-o. Asta e doar intoleranța mea la incertitudine. Nu e un pericol real. Nu știu ce se va întâmpla pe un an. O să mă reprofilez, o să se schimbe lumea. E intoleranță, nu este un pericol real. Apoi taie comportamentele de liniștire. Verificatul compulsiv, Google pe simptome, cerutul de reasigurări, refresh la știri. Toate îți dau o liniște de 5 minute și îți cresc frica pe termen lung. Sunt combustibil, nu soluție. Deci taie comportamentele de liniștire. Dacă ai comportamente de astfel de liniștire, verifici în fiecare zi citirile despre ei, nu mai faci asta. Asta te ajută să fii mai tolerant la incertitudine. Apoi, expune-te intenționat la incertitudine în doze mici. Adică trimite mail-ul fără să-l recitești de 10 ori. Ia o decizie cu informație incompletă. Uneori, nu știu, poate când comanzi la restaurant, lasă o întrebare fără răspuns o zi. Creierul învață, prin repetare, că incertitudinea trece fără catastrofă. De aceea, deci, dacă te expui ușor la lucruri incerte, O să vezi că nu e chiar atât de rău, da? Du-te la film fără să întrebi la ce film te duci. Lasă-l pe el să ia bilete. E o incertitudine. Și o să vezi că te duci la un film, chiar dacă e prost, nu se întâmplă nimic. Nu moare nimeni. 4. Gândește în probabilități, nu în certitudini. Posibil nu înseamnă probabil, da? Întreabă-te cât de... probabil este realist ceea ce se va întâmpla. Și e smart să zici, ok, nu știu sigur, dar e posibil să se întâmple X. Asta e semnul unei minți mature. Și nu în ultimul rând, acționează pe valori, nu pe garanții. Nu aștepta să dispară incertitudinea ca să faci un pas. Mai degrabă, accepte incertitudinea și încearcă să trăiești cu acest disconfort în corp și să cauți metode de afară altfel. Să respiri, să lași incertitudinea, să circule prin corp, să urce, să coboare. Fuga de ea este exact ceea ce va hrăni conspirația și dacă ne gândim bine, conspirația este fix certitudinea falsă, care îți vinde scăparea de incertitudinea, dar te lasă mai anxios. Pentru că și ea este la rândul ei ceva fals. Toleranța reală la incertitudinea e opusă, mai puțin confort instant, mult mai multă pace pe termen lung. Ca esență, astea sunt doar niște mici direcții de gândire, nu sunt tratament. Dacă incertitudinea îți domină viața, dacă simți că ai o frică constantă, anxietate generalizată, gânduri obsesive, verifici compulsiv lucrurile, atunci e bine să mergi la un psihoterapeut. Pentru că această intoleranță la incertitudinea e miezul multor tulburări de anxietate și chiar se tratează, dar de către specialist. Deci, întorcându-ne la cei doi oameni care mâncau pizza și vorbeau despre spiriduși, Supoziția mea după o scurtă cugetare era că le este bine a celor oameni unde sunt pentru că au această iluzie a controlului și se simt în siguranță vorbind despre cum pot controla această viață cu energie. Știința ne spune însă că pe termen lung acest lucru poate să fie detrimental, poate să fie greșit pentru dezvoltarea lor, cel puțin în dezvoltarea lor social, în relațiile lor sociale. în dezvoltarea lor personală, în educația și dezvoltarea inteligenței acelor persoane sau în dezvoltarea cognitivă a acelor persoane, acest lucru strică. Să fii foarte sigur, pe magii care nu există, te dă înapoi în evoluția ta. Te predispune la a crede în conspirații care doresc să le alimentează, frica și toate astea se întorc împotriva ta și din punct de vedere mental și din punct de vedere fizic. Acum n-aș vrea ca acest episod să fie un îndemn la merge la mântușa ta să explici că acele cristale de pe etajeră nu funcționează. și că ar fi mai bine să facă 30 de minute de mișcare pe zi în loc să stă roage pentru sănătate. Știi ce zic? Deci nu e un indemn să faci asta. Trebuie să fii foarte precaut cu cine abordezi aceste discuții, pentru că la foarte mulți oameni acestea sunt mecanisme adânc îngropate de coping, de rezistență, de mecanisme de apărare pe care n-o să le poți dezgropa, cum să zic, cu o simplă discuție. Adică nici nu ești psihoterapeut, și nici nu te-a rugat mătușa ta să o convingi că acele cristale nu funcționează. Deci e foarte puțin probabil să o convingi de acest lucru, e foarte probabil să te ceri cu ea. Atunci mai bine judeci lucrurile corect, te bucuri de relația pe care o ai cu persoana respectivă, prețuiești relația pe care o ai cu persoana respectivă, și poate pe alocuri o înveți să facă, nu să renunțe la ce crede, ci o înveți să facă și lucruri care o ajută. Iată cum am făcut o incursiune în această iluzie a controlului și care sunt iluziile pozitive și care sunt iluziile nocive. Dacă ai astfel de iluzii zimile și mie te rog, dacă vrei să mă contrazici, dacă vrei să-mi spui în comentarii că încă n-am ajuns la nivelul la care să înțeleg lumea intrinsecă, energetică și neexplicată de știință, explicăm tu în comentarii, te rog. Explicăm cum nu sunt pregătit să înțeleg lumea cum este ea adevărat. Dacă ai alte povești să-mi povestești, lasă-mi le jos în comentarii. Dacă ai completări aici sau dacă ai studiat mai în profunzime acest subiect și vrei să aduci corecturi, te rog, lasă-le jos în comentariu. Aici, în fundal, avem această cafea. de la Zori. Este cafeaua noastră. O să plecăm în curând într-o expediție, într-o țară în care se cultivă foarte multă cafea, pentru a căuta un nou sortiment de cafea pe care să-l lansăm la Zori. Asta se va întâmpla probabil la început anului viitor, dar până atunci, Resolution este cea mai consumată cafea de către voi. Avem și Brazilia, aceea galbenă, și avem și Etiopia, mai pretențioasă, aceea Dar dacă vrei să încerci cu prima cafea, încearcă-o pe asta de la Zori. Dacă ai întrebări în plus și ai vrea să-mi cunoști părerea, poți să intri pe drmihail.ro și acolo avem un chat AI care inspectează tot site-ul, tot ce am vorbit noi vreodată, toate transcripturile pe care le-am vorbit vreodată. Totul este scris pe site și AI-ul caută în tot ce am vorbit și generează răspunsul pe care eu l-am dat. Nu-l generează de fapt, îl înțelege și îl rescrie concret ca răspuns la întrebarea ta. Îți dă și surse, îți sugerează să te abonezi la newsletter și acesta este un AI powered by Unicredit. Vreau să le mulțumesc celor de la Unicredit pentru faptul că susțin acest AI care e folosit de o medie de 100 de persoane pe zi. Avem o medie de 100 de persoane care pun multe întrebări, care se consultă cu acesteia și de multe ori își mulțumesc, vă mulțumesc că îi mulțumiți. E un agent acolo care răspunde la întrebări, să-l tratăm cu respect. Astea fiind spuse, vă recomand și podcast-ul pe care l-am avut cu doamna profesor Lavinia Bârlogianu. Apropo, dacă intri pe drmihail.ro și te duci sus la cel butonaj de search și scrii Bârlogianu, O să-ți apară podcast-urile pe care le-am avut cu doamna profesor Bârlăgeanu. Și avem un podcast în care am vorbit despre vise. Asta a fost primul podcast cu doamna profesor. E un podcast excelent, dar pe o temă un pic diferită. Avem un bun bine la care a fost doamna profesor, în care am vorbit despre puterea visului și avem un podcast despre manifestare. Deci dacă vrei să continui acest subiect și să te duci mai departe și să vezi ce înseamnă manifestarea, ce înseamnă să manifesti și cum manifestarea îți poate... Deci manifestarea care-ți poate ca formă, ca practică, cum îți poate strica viața, uite-te la acest podcast. De fapt o să-l punem într-un chenar, uite aici. Aici, după ce terminăm, acum o să apară acest podcast. Manifestarea îți schimbă viața. Oare chiar ți-o schimbă? Cum ți-o schimbă? În bine sau rău? Clic aici. Mulțumesc! Ciao pe curând!