Exercițiu scurt (dialog) informativ despre luxația traumatică de umăr: explică că o luxație implică leziuni importante ale părților moi (capsulă, ligamente), că tratamentul corect înseamnă repoziționare urmată de imobilizare aproximativ trei săptămâni, că uneori este necesară intervenția chirurgicală pentru reparație și că imobilizarea se face cu o eșarfă/bandaj special numit „bandaj de SO”.
Chapters
Întâlnim deschizi oameni care fac această luxație de umor, dar sunt obișnuiți cu ea, tot o fac în continuu și zic, ah, mi-am luxat umorul, stai, trage-mă așa, fă-mi așa, nu stai că îmi revine, stau un pic și își revine la loc. De ce se întâmplă asta?
Pentru că luxația, dacă se produce odată, se numește o luxație traumatică obișnuită pe care tu trebuie să o tratezi corect. Corect înseamnă nu numai să o repoziționezi la loc, dar înseamnă și să-ți iei acel umăr imobilizat pentru trei săptămâni, pentru că dacă ne gândim să-ți sară o articulație, nu înseamnă că doar îți sare. În momentul în care ea iese, când ies suprafețele articolare una față de cealaltă, când se pierde acest raport, se rupe capsula, se rupe ligamente, adică distrugerile părților moi din jurul articulației sunt foarte mari, aceste distrugere.
Și atunci imobilizarea asta e foarte important, imobilizarea când nu miști ceva din acest aparat locomotor, acel lucru, să zic lezat, se vindecă, corect?
Se vindecă, dar nu întotdeauna, sigur că aici sunt nuanțe. Punerea în repauza, articulație și imobilizarea duce la vindecare în multe cazuri. În alte cazuri nu e suficient și trebuie să facem și un gest chirurgical, să coși un ligament, să reconstruiești.
Dar revenind la luxație de umăr, deci ți s-a luxat odată umărul, e o luxație traumatică, trebuie să o tratăzi corect, mi se pare foarte importantă informația asta, și să ții umărul imobilizat trei săptămâni. Cum se ține umărul imobilizat?
Se pune o simplă eșară, este un bandaj special care se numește bandaj de SO, dar ce are el important, nu te lasă să miști umărul în niciun fel.
Practic îți imobilizează mâna așa și tu nu mai poți să iei un pahar sau așa, pentru că este în acel bandaj.