Pensionarea aduce liniște, dar uneori... prea multă liniște poate dăuna. 👨🏼‍⚕️☝🏻

Ajungi să muncești 40 de ani și după aia te simți invizibil și cum, ca să facem un pic contextul, ca să înțelegem contextul din spate, cum ajung acești oameni invizibili și singuri, oameni care sunt în plină forță, care poate coordonează echipe, care au zeci de generații de elevi pe care îi învață, care au copii rude, care este contextul în România care îi lasă efectiv singuri acasă între patru perețe?

Ai spus tu încă de la început că vorbim despre momentul ăsta când oamenii se pensionează și este așa ca un switch. Dintr-o dată treci de la o viață foarte activă la o viață în care toată lumea zice că e momentul să te duci să te odihnești. Dar pe măsură ce îmbătrânești, nu mai reușești să fii la fel de eficient în munca ta. Și da, momentul acesta al retragirii, momentul al pensionării, cumva are o anumită logică. Trebuie să vină alții mai tineri care să fie mai activi ca mine, mai puternici ca mine. Să cazi de acolo sus și te duci drept jos să nu mai ai nicio treabă, nu numai că nu are niciun rost, dar este contraproductiv pentru tine ca societate, pentru că tu, deși nu mai poți să faci față la o zi de muncă de 8 ore cu intensitate, cu presiune, cu lucruri de genul ăsta, rămâi o forță, o cunoaștere, rămâi o persoană cu extrem de multe resurse și ruptura asta este îngrozitoare pentru oameni. Sincer să mă gândesc cu groază la ea, Cu plăcere ne gândim la momentul în care putem să ne mai odihnim un pic, să ne relaxăm, să călătărim, cum spunea o colegă el. Eu abia aștept să mă retrag să călătoresc. Dar realitatea este că vrei să rămâi util și vrei să folosești din continuare mintea asta și experiența pe care ai dobândit-o de-a lungul vieții ca să-i sprijini pe alții.