In this Romanian‑language interview, Mihail Pautov and relationship coach Oana Nicolau explore why long‑term romantic relationships often break down and what concrete practices can help them thrive. They argue that, contrary to the popular myth that love should be effortless, a successful partnership requires the same kind of disciplined training that any profession or sport demands. The conversation moves from the need for self‑reflection—clarifying personal life goals and what each partner wants—from there to the importance of setting boundaries, allocating personal time, and avoiding the trap of constant availability that can erode desire. They introduce the concept of "strategic indisponibility" or controlled refusal, especially in the sexual realm, as a way to keep erotic tension alive. The duo also discuss the multifaceted nature of sexual identity (physical, emotional, sociocultural) and stress the value of open, safe communication about emotions and sexuality, while warning that their advice could be misread as endorsing toxic or manipulative behavior if taken out of context. Throughout, they blend personal anecdotes, practical analogies (e.g., comparing relationship work to a workout program), and cautionary notes, offering a roadmap that blends discipline, personal autonomy, and playful intimacy for lasting love.
Chapters
Nu e ușor să menții și să crești, de fapt, o relație pe termen lung.
Chestia asta o știe toată lumea. Relația trebuie să depui efort, dacă să menții o relație. Dar ce efort? De unde putem să găsim cunoașterea asta, educația asta, efortului pe care trebuie să-l depunem? Eu cred că vedem relația într-un fel și nu găsesc o analogie, dar cred că vedem relația încă ca pe ceva care e menit să se întâmple natural și trebuie să rămână natural de la sine.
Nu mai trebuie să facem nimic.
Acest lucru nu prea există nicăieri. Adică nici o profesie, de exemplu, nu te faci natural de la sine, doctor, doar că ești curios de boli. Trebuie să urmezi un program, să știi exact ce trebuie să faci.
Și nici nu excelezi în meseria ta dacă stai pur și simplu și lași lucruri să se întâmple.
Da, adică nici nu vrem să excelăm. Vrem să vrei să fii, adică ca să te faci, să ai o profesie, trebuie să treci printr-o pregătire. Dacă vrei să fii sportiv, nu se întâmplă de la sine. Trebuie să urmezi un program. Ai un program fix, te duci la sală, la orele astea, faci aceste exerciții. Adică, absolut în orice vrem să facem, există o disciplină și o știință care îți spune cum să faci lucrurile corect. Nu-mi dau seama de ce încă credem că în relație lucrurile se întâmplă așa. Este o magie într-adevăr, adică la început când te îndrăgostești, e frumos că se întâmplă cumva de la sine, da? Dar după aia când menții o relație, cred că există o știință, nu? Care te învață cum să o menții corect și să te bucuri de plin de acea relație și să eviți acele certuri critici, dezamăgiri defensive în care intrăm și care distrug până la urmă, sau pot să distrug aproape orice relație. Unde găsim această știință?
În noi. În noi, da. În noi, în momentul în care stăm și ne răspundem la întrebarea ce îmi doresc. Ce vreau eu în viața asta? Îmi doresc o familie, îmi doresc o relație bună de cuplu, îmi doresc, nu știu cum am fost eu, trei copii. Eu am știut de la 20 de ani că vreau trei copii aici, pentru mine era foarte clar. Îmi doresc să mă dezvolt în profesia asta. Ce îmi doresc? Care sunt lucrurile în mare pe care mi le doresc de la viața mea? Și în momentul în care am punctat acolo, îmi doresc o relație de cuplu fericită, împlinită, sănătoasă. Bun, hai să-mi notez mai departe cu ce ar trebui să vin eu pentru ca relația să se întâmple în felul acesta. Și apoi să mă țin de lucrurile acelea, exact cum spui tu, ca un sportiv care are un plan foarte bine stabilit, care are o disciplină. La fel și eu, în relația mea, este important să am o disciplină. Ce înseamnă asta? Să mi-am luat timp să petrec cu partenerul meu, să țin cont de nevoile pe care le are partenerul meu, să vin în întâmpinarea nevoilor lui. Nu știu, care sunt lucrurile acelea pe care celălalt le dorește și ce stă în puterea mea să fac.
Și cumva, când te ascult, îmi dau seama că e o chestie pe care la care poți să te gândești și să o faci într-o zi și după aia să uiți să o faci. Efectul o să fie același ca în orice alt lucru pe care l-am deschis mai devreme. Adică dacă tu vrei să... Ce îmi doresc? Vreau să devin medic. Ce trebuie să fac? Să termin facultatea. Dacă te duci două zile și te lași, nu o să o termini. Și atunci lucrurile pe care le-ai povestit acum trebuie cumva făcute zilnic. Ce vrei? Vrei să ai o relație în plâns?
Ca o rutină, ca o rutină, dar noi spunem așa, orice relație sănătoasă, de lungă durate, necesită un efort. Și lumea sare, îmi sare în cap. Când mai fac postări de genul ăsta, efort, efort, nu, nu efort. Dar nu efortul acela în care mă duc să trag cu sapa, ci efortul acela în care să mă arăt disponibil pentru a veni in întâmpinarea celuilalt, cu ceea ce știu că îi place. Și asta nu înseamnă să fac ceva împotriva voinței mele, să nu înseamnă că dacă lui îi place ceva și eu detest acel ceva, trebuie musai să-l fac pentru că lui îi place și putem să vorbim despre asta și să găsim împreună, nu știu, punctul acela de mișlo, care să ne aducă amândura mulțumire. Și nu trebuie să fac tot și nu trebuie să mă pun și aici e o altă poveste, știi? Pentru că întâlnesc multe femei care se pun pur și simplu așa pe tavă și sunt la dispoziția partenerilor și partenerii devin din ce în ce mai puțini interesați de ele. Și se întreabă, dar de ce? Că eu fac totul și sunt acolo. Tocmai pentru că ești disponibilă non-stop, non-stop, 24-7, nu ești interesantă pentru el. Pentru că un bărbat are nevoie să cucerească permanent. El este vânător, sunteți vânători. De când lumea și pământul și așa ați rămas, asta nu s-a schimbat. Și are nevoie să știe că poate să-și cucerească în continuare partenera. Pentru că dacă partenera de acasă nu se lasă cucerită și este 100% a disponibilitatea lui, adică a fost deja cucerită, El în mod natural va începe să se ducă și să, poate nu într-un mod conștient, dar inconștient, va începe să caute o cucerire în afara relației.
Dar putem să definim aceste lucruri? Pentru că mi-e teamă că anumiți oameni, sau dacă asculți asta doar cu o jumătate de urechie, poți, cumva, mesajul ăsta să-l transformi într-un comportament toxic. Și anume, mă refer că poate unii oameni o să înțeleagă că, ok, trebuie să să mă las mereu cucerită, asta înseamnă că trebuie să pari interesantă, să pari dezinteresată, să pari... sau vorbim și despre bărbați, să nu răspund la mesaje când trebuie, adică, ca să punem punctele pe ei, ce înseamnă să nu fii pe tavă, dacă poți să-mi dai niște exemple, și să te lași cucerită, să îi arăți că vrei să fii cucerită sau cucerit și să te lași cucerit, ce înseamnă.
să nu fi disponibilă, și aici mă refer la femei, să nu fi disponibilă 24-7, adică atunci când el deschide gura, tu să sari să-i oferi. Și uite, uneori eu chiar recomand și refuzul în plan sexual. Uneori e bine să refuzăm, dar odată cu acel refuz, le invit pe femei să se aranjeze, să fie senzuale, să-și pună un mai decoltat, să se plimbesc pe lângă parteneri, în contextul acesta al refuzului, pentru că asta îl va face pe el, îl va stărni pe el, îl va face pe el să le dorească și mai mult, și mai mult, și mai mult. Și în momentul în care se va întâmpla, va fi un act explosiv. Genul acesta de refuz, genul acesta de indisponibilitate, la asta mă refer.
Adică un fel de creștere sănătoasă a tensiunii sexuale, să zicem.
Exact. Mă refer la a-ți lua timp pentru tine, timp personal. Nu trebuie să facem totul împreună cu partenerul. Avem nevoie de timp personal. Sigur, avem nevoie în egală măsură de timp pentru relația noastră, pentru cuplu. Dar timpul acela personal, în care poate-s cu prietenele, poate-s să mă plimb în parc, poate merg, nu știu, la sală sau fiecare ce plăcere are.
Sau plec în vacanță cu o prietenă sau cu prietenii.
sau plec în vacanță sau poate pur și simplu nu plec nicăieri, ci pur și simplu mă retrag într-un colț, îmi iau un ceai, o carte și am o oră pentru mine în care stau și citesc și beau un ceai. Genul acesta de timp personal, care este foarte important pentru că ne încarcă, ne ajută să aducem energie bună în cuplul nostru mai târziu.
Ce vrei să zici tu e de fapt să fii un om care are nevoie de timp pentru el și care are grijă de el și a știa să-i impună limitele sale, astfel încât dinamica asta chiar să fie o dinamică, nu să fie o subordonare sau o disponibilitate permanentă, ceea ce înțeleg, adică o povestești ca și cum s-ar întâmpla des în cupluri, se întâmplă des asta în cupluri, ca femeile să fie, sau poate bărbați, să fie mereu disponibil?
Bărbații mai puțin, dar la femei am observat asta, în ultima perioadă cel puțin. Un alt lucru pe care vreau să-l adaug era să construim dorul. Te fac să-ți fie dor de mine. Apropo de indisponibilitatea asta, da? Adică să știu că îți aduc dorul în prim plan. Dacă în continuu suntem împreună și facem tot împreună și eu sunt la dispoziția ta și totul, totul, totul, numai dorul acela este foarte important. În momentul în care ți-e dor, începi să-ți activezi tot felul de emoții, de trăiri și în momentul în care te revezi cu celălalt, se crează o conexiune puternică.
Da, corect. Așa e, cred că... E plăcut, da, să fii și separat o perioadă ca să-ți dai seama că ți-e dor și să te întorci cu dor la acea persoană. De multe ori văd cupluri, într-adevăr, care sunt peste tot împreună. Sunt la sală împreună, sunt în oraș împreună, lucrează împreună.
Merg la cumpărături împreună, totul e împreună.
Și prima reacție este, uai, ce drăguț! Și după aia îi vezi din nou și te gândești, că nu mi-ar plăcea să fiu mereu. Adică, la un moment dat, cred că devine obositor.
Plictisitor! Realitatea este ca ajungem sa ne plictisim unul de celalalt. Si monotonia asta, plictisarea asta, nu ne ajuta la constructia, la dezvoltarea relatiei. Și atunci noi trebuie să venim cu elementele care ajută real. Dorul, această indisponibilitate, acest timp personal pe care ni-l luăm, acest joc erotic pe care îl facem între noi în care te vreau dar nu te vreau, ia-mă dar nu mă lua. Jocurile acestea pe care putem să le aducem în cuplu nostru care toate ajută la menținerea și dezvoltarea relației. Într-un mod sănătos din toate punctele de vedere.
Ce rol crezi că are sexualitatea în formarea noastră ca indivizi?
Cum spuneam, suntem ființe sexuale. Sexualitatea poate fi privită din mai multe aspecte. Avem aspectul fizic, ce ține de anatomia noastră, avem aspectul emoțional, care ține de felul în care noi ne simțim și ne dăm voie să ne simțim ca ființe sexuale, aspectul acesta sociocultural, legat de mentalitate, de percepția generală, de ce avem voie, nu avem voie, ce așteptări sunt de la noi. Și toate aceste elemente de fapt îmbracă sexualitatea și ne definesc pe noi ca indivizi. Experiențele pe care noi le avem plăcute sau mai puțin plăcute, modul în care am fost crescuți și modul în care ni s-a vorbit sau nu ni s-a vorbit din potrivă despre sex. Toate aceste elemente ne fac să ne definesc identitatea noastră sexuală.
Și această identitate, ea este dinamică, adică o putem schimba, să zic, la orice vârstă, printr-o deschidere mai mare de exemplu. Știi cum? Eu, cumva, în capul meu sunt două lucruri care se aseamănă fix. Reticența noastră sau a părinților noștri care ne povestesc că pe vremea lor nimeni nu vorbea despre emoții. Nimeni nu vorbea despre cum te simti, prin ce treci, aveai o greutate, nimeni nu te intreba, ok, ești într-un divorț. Cum te simți? Ai nevoie de ajutor? Adică nimeni nu vorbea despre emoții. Era ca un subiect tabu care nu exista. Și acum ne-am dat seama că este foarte sănătos să vorbești despre emoții. E sănătos, științific dovedit, să vorbești cu alți oameni despre cum te simți. Asta e un instrument terapeutic în sine. Putem spune același lucru despre sexualitate, că ne aflăm într-o zonă în care Încă o ținem cumva ascunsă, dar dacă am vorbit mai deschis cu oamenii din jurul nostru despre asta, am fi mai sănătoși din punct de vedere, poate, mental, ca indivizi, dacă am deschide sexualitatea noastră.
Acum, nici nu aș recomanda să vorbim despre asta cu toată lumea și oriunde, în orice context, nu mi-e ca și când vorbim despre mâncăm mere sau mâncăm pere. Tocmai pentru că a fost și rămâne un subiect tabu și atunci ar fi chiar ciudat să ne așezăm la o masă așa într-un restaurant să ne apucăm să vorbim despre sexualitatea noastră. Putem să facem asta în niște cadre intime, în niște cadre restrânse, poate cu niște prieteni foarte apropiați, cu o prietenă foarte apropiată, cu partenerul, evident, da, ideal, este acolo. Poate cu un părinte. Uite, chiar îmi povestea cineva de curând că nu a vorbit niciodată cu mama ei despre sex și sexualitate. Și acum când ea are 35+, pur și simplu dintr-o dată și-a găsit curajul să întreabă pe mama ei dacă ea mai face sex. Și nici nu știu de unde mi-a venit și cum am reușit să pun această întrebare, dar surpriza mare a fost că mama mea a răspuns și a fost foarte deschisă, deși niciodată până în acel punct nu vorbise cu mine despre sex. Deci iată că și o mamă care s-a obținut toată viața ei, cel puțin viața mică, adultă, a primei tinerițe a fetei, s-a obținut să vorbească cu ea despre asta, iată că la un moment dat a găsit. Apropo, de ce mă întrebai dacă se poate schimba asta? Da, se poate schimba asta dacă avem, sigur, Dorința să o schimbăm, ca în orice alt lucru pe care îl facem în viața asta, că ne dorim, cu adevărat putem. Și avem, slavă Domnului, acces la atât de multe informații, avem acces la specialiști, avem acces la materiale care ne pot ajuta să depășim această frică și această rușină. Și ar fi păcat să nu o facem. Repet, suntem ființe sexuale și de ce să nu ne bucurăm de ceea ce natura, în mod natural, ne-a dat. Așa suntem construiți. Hai să ne bucurăm de tot ceea ce ni s-a dat, nu?
