Cancerul de plămâni: ce trebuie să știi | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Felix Dobrițoiu

Sunt pacienți tineri care au 20-30 de ani, fac și ei cancerul pulmonar.

Pacientul este aparent sănătos. Merge la medic și e descoperit cu un cancer care deja a metastazat.

El este parșiv pentru că nu dă simptome la mare parte din pacienți. Începe să crească incidența și la pacienți nefumători. O luarea foarte, foarte importantă care ar

fi Principalele lucruri la care ar trebui

să fim atenți pot să fie pacienți care au ca unic simptom, o tuseseacă săcăitoare care ține foarte mult timp. Atunci când scuipi, după ce tușești cu sânge trebuie să te ducă la doctor, asta e clar.

Tumoră mare înseamnă rău, tumoră mică că înseamnă bine, cât de precizat.

Sunt tumori mici care sunt extrem de agresive. Cancerul lăsat netratat este de multe ori mai agresiv față de acele efecte adverse ale tratamentului. Toxicitatea, complicațiile și riscurile asociate tratamentelor pentru cancer sunt mult mai puțin rele decât cancerul însuși.

Ai emoții înainte de operații?

Da, tot timpul. Absolut. Fiecare secundă din viață pe care o câștigăm contează foarte mult. Dacă lucrurile vor merge în direcția în care au mers în ultimii 10-20 de ani, mai operăm cancer. Nu va mai fi boala secolului cât de curând.

Omule, te salut, bine ai venit la Boabe de Cunoastere. După cum ai văzut, vorbim despre acest silent killer. Această boală care nu-ți dă semne, nu doare, nu te trezește în noaptea, dar rămâne, din păcate, una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Vorbim despre cancerul pulmonar. Și vorbim cu singurul proctor de chirurgie toracică-robotică din România, care este și coordonator al departamentului de chirurgie toracică la Ponderas Academic Hospital și anume cu dr. Felix Dobrițoiu. Acest material este susținut de Regina Maria. Felix, bine ai venit!

Bine te-am găsit!

Oamenii te știu din materialul O zi din viața unui chirurg. Oamenii te știu de la medicul. Mă bucur să te am și la podcast.

Mulțumesc foarte mult pentru invitație!

Ce mai faci?

Foarte bine!

Ce ai mai apărat?

De toate.

Ce de toate? Zi-ne câteva cazuri din ultimele săptămâni.

Tot ce putem noi opera în patologia asta toracică. În principiu operăm cancerul pulmonar, așa cum bine ai început discuția. Destul de mult, aș zice, dar operăm și alte patologii, nu doar cancerul pulmonar, operăm malformații de perete toracic, pectus escavatum, pectus carinatum, operăm sindrom de apertură toracică și acum operăm cu robotul, sindromul de apertură toracică pentru, adică resecția de coastă 1, simpatectomie pentru hiperhidroză, tot felul de leziuni benigne pe toate etajele toracelui, adică... Tot ce înseamnă chirurgie toracică.

Și operații în mare parte cu robotul, nu? Minim invaziv.

Operăm în mare parte minim invaziv, dar nu totul cu robotul. Adică e împărțit între 60-40, 60 robot, 40 toracoscopic, acum, în ultimă perioadă, dar minim invaziv peste 98% din cazuri, cel puțin anul trecut așa a fost.

Acum, dacă ar fi să ne întoarcem la cancer, cancerul ăsta de plămâni e E un cancer care ne sperie pentru că auzim des de aceste cazuri în care, uite, recent, niște, să zic, prieteni de familie au avut în familie un caz în care pacientul este perfect sănătos, aparent sănătos, se simte bine și deodată parcă se simte mai slăbit. Merge la medic și e descoperit cu un cancer care deja a metastazat și în două luni are loc în mormântarea. Niște veci sumbre și un parcurs fulminant de la o stare aparentă de sănătate până la înmormântare. Cum se explică faptul că avem tehnologie de înaltă precizie și totuși este un cancer atât de greu de prins? Ce nu înțelegem încă în acest cancer?

I-ai spus și tu la început silent killer, e un cancer parșiv, adică lăsăm la o parte cancerul care este o bolă parșivă, el este parșiv pentru că nu dă simptome în mare parte, la mare parte din pacienți, adică dă simptome abia spre stadiile finale, când pacientul este așa cum spui și tu, prinde metastaze, este foarte greu de tratat, adică nu mai este în fereastra terapeutică și e foarte chinuitoare toată situația lui și toată povestea. Că ai dreptate, cazurile sunt așa, el este agresiv. Problema lui este așa cum am spus, asimptomatic, metastazează foarte repede și când metastazează, metastazează în organe importante, adică metastazează în creier, metastazează în oase, în ficat. Lucrurile de acolo se complică și mai mult. Adică lăsând la o parte tumora care este în plămâni și care te face să respiri mai greu sau care mai secretă diversi mediatori de ăștia chimici, Imaginează să mai ai o metastază în ficat, unde știi bine ce se întâmplă dacă distrugi o parte din ficat. Imaginează ce se întâmplă să ai o metastază în creier, unde lucrurile pot să ia o altă turnură, adică pacientul nu mai este el dintr-o dată. Sau să metastazeze în oase, unde durerile sunt atroce. Și atunci lucrurile sunt foarte complicate și de preferat să prindem cancerul pulmonar în stadiile mai puțin avansate. Ideal ar fi în primele stadii, în stadiul 1, stadiul 2, Ar fi minunat, pentru că sunt pacienți care au norocul să fie depistați în stadiul 1 și să treacă prin toată povestea asta cu un tratament chirurgical și atât, că le facem intervenția chirurgicală, apoi rămân în urmărire radiologică toată viața lor, dar nu fac niciun fel de tratament oncologic. Există și astfel de cazuri, nu? Există astfel de cazuri, da. Și e îmbucurător că aș zice, cel puțin în experiența mea, personal, aș zice că sunt din ce în ce mai multe. Și atunci o pun pe seama poate a informațiilor care sunt mai des întâlnite în media pentru pacienți și pentru înseamnă pacientului care se duce mai des la doctor. Se schimbă poate generațiile, lucrurile merg mai ok. Avem tehnologia asta de care spui, adică ne ajută. Chiar dacă acest cancer este cu o mortalitate mare, este agresiv, este așa, atunci ne aduce pacienți în stati incipiente mai repede decât înainte.

Și cum faci, adică cum faci ca pacient să ajungi mai repede? Ce ar trebui să știe oamenii încât, ce ar trebui să facă ca și screening ca să poată depista din timp un astfel de cancer?

E foarte greu să ai un program de screening care să-ți aducă pacienții țintiți cu cancerul pulmonar. Adică sunt pacienți care sunt nefumători și fac cancerul pulmonar, sunt pacienți tineri care au 20-30 de ani și fac și ei cancerul pulmonar. Adică lucrurile pot să meargă în direcția ghinionului, ca să spun așa. Nu e o chestie clară și bine stabilită și încadrată doar acolo.

Ce procent este între pacienții acești aghioniști care n-ar avea cum, adică la 25 de ani nu te duci să faci screening de ca început?

Sunt mai puține cazuri, dar există. Dar asta spun, e foarte greu să spui, domnule, dacă vei face screeningul ăsta, vei fi cu siguranță prins în stadiul 1. Tu poți să faci screening-ul și în anul ăla în care nu mai faci nicio investigație să se dezvolte un cancer pulmonar, să ai ghinionul, să fie unul fulminant, așa cum ai spus mai devreme că există situații, și să te trezești că ești în stadiul 3 din prima până la următorul CT. Adică ideal este să avem un program de ăsta de screening la nivel național în ideea în care putem să prindem cât mai mulți pacienți. Dar asta e o chestie care ține de sistemul de sănătate, nu de individ în sine. Adică eu ca individ nu pot să mă protejez neapărat făcând un screening de cancer pulmonar. Aici e o discuție lungă și lucrurile trebuie văzute și altfel. Nu doar așa. Fac screening, nu mai fac cancer sau fac cancer și mă prind în stadion. Nu e obligatoriu. Și dacă l-am făcut pe ăsta de pulmonar, am făcut și pe ăla de colon sau l-am făcut și pe ăla de stomac sau nu poți să le faci pe toate în fiecare zi. Ideal este să ai o viață ordonată și să fii cât mai sănătos posibil, dacă se poate. Și evident, dacă ai riscuri, dacă ești la risc, să te gândești și la a face una din metodele astea de screening, să-i spunem. Adică dacă ești fumător și ai peste 50 de ani, e bine să te duci să faci un CT low dose și să vezi dacă apare vreo formațiune sau nu.

Ce este acest CT Low Dose?

E o doză joasă de iradiere. Știm că CT-urile iradiază puțin tel. Cum le spun pacienților, nu e Cernobâl acolo. Adică e o doză de iradiere, dar nu una care să ne sperie în așa fel încât să nu mai facem CT. Există foarte mulți pacienți care sunt speriați de treaba asta cu CT. Iar acest Low Dose are o doză și mai joasă, ca lucrurile să fie și mai ok și mai puțin periculoase. Asta e Low Dose CT pe care îl putem face mai des. Recomandările sunt și pe afară, pe unde există screening-uri la nivel național, să facă pacienții fumători între 50 sau 55 de ani până în 75 de ani. Până în 75 de ani. Asta e perioada. O dată pe an. O dată pe an în low-dose CT.

Deci 50 de ani fumători, o dată pe an în low-dose CT.

Până în 75 de ani. Asta e ideal. Sunt pacienți care au 40 de ani sau care au 30 de ani. Sunt pacienți care au 80 de ani. Sunt pacienți care sunt fumători și nu fac cancerul pulmonar. Adică lucrurile nu sunt chiar la dungă. Cu siguranță există această corelație între fumat și cancer. Adică nu vreau să creadă cineva că punem la îndoială asta. Nu se pune problema. Fumătorii au riscuri mai mari de a face cancerul pulmonar. Nu încape discuția aici.

O să revenim la fumat și la poluare și la alți factori de risc, dar poți să ne zici, te rog, dacă există totuși simptome la care e bine să fie oamenii atenți, poate simptome pe care tinzi să le negi la început sau să zici, lasă că trece, care ar fi principalele lucruri la care ar trebui să fim atenți, nu pentru a ne panica că avem cancer, ci pentru a merge la un control.

Acum, simptomele de cele mai multe ori nu sunt specifice cancerului pulmonar. Adică pot să fie pacienți care au, ca unic simptom, tusea. O tuse seacă, o tuse seacă săcăitoare care ține foarte mult timp. Adică depășește două, trei săptămâni, în continuare pacientul tusește, nu a avut nicio infecție respiratorie înainte ca să putem lega tusea de asta și aia poate trăda debutul sau chiar, chiar mijlocul, să spun așa, evoluției unui cancer pulmonar. Se poate și cu un singur simptom, dar sunt pacienți care obosesc foarte repede la eforturi minime, obosesc din ce în ce mai repede, adică se simte această evoluție a simptomatologiei cumva. Sunt pacienți care încep să tușească și să elimine niște sânge, să scuipe sânge și să vadă odată de două ori. Din păcate sunt și pacienți care fac treaba asta și fac cu lunile și neglijează, că ăsta e un lucru care ar trebui să te ducă la doctor instantaneu, să stai pe gânduri. Sângele înspută, adică atunci când scuipi, după ce tușești cu sânge, trebuie să te ducă la doctor, asta e clar. Indiferent ce ar fi acolo, dacă nu ai o problemă dentară și o cunoști și să zicem că de acolo a venit, indiferent de unde vine sângele ăla, trebuie să te duci să te bagi un doctor. Sunt pacienți care mult timp acceptă acest simptom ca fiind ceva normal. Scuipă sânge, m-am obișnuit, nu am pățit nimic și nu avem pacienți care fac asta ani de zile. Mai e iar durerea. Durerea toracică și ea poate trăta un cancer pulmonar care are o extensie către pleura parietală, către peretele toracice.

Și doare peretele, dar plămână nu doare.

Plămână nu doare. El nu are inervația asta că să doară, dar peretele toracice, pleura de pe peretele toracice este foarte bine inervată și atunci când o leziune atinge pleura, apăr dureri și uneori apăr dureri atroce. Dacă tumura pulmonară cumva și invadează peretele osos, adică partea de coloană vertebrală sau coaste sau chiar stern, că durerile pot să devină foarte, foarte agresive. Sunt pacienți care mai au și noroc, cum spune, că sunt pacienții care descoperă un cancer pulmonar pentru că au avut ideea de a merge să se investigeze fix în momentul potrivit. Sau nu știu, am avut pacienți, uitați, a insistat soția și am făcut această radiografie, am făcut un CT și au venit cu o leziune minimă care s-a dovedit a fi cancer. Adică nenumărate astfel de cazuri. Adică sunt momente în care pacienții vor să facă niște investigații, le fac și descoperă că au o leziune. Adică, încă o dată zic, nu e greșită ideea de screening pentru fiecare individ în parte, doar că poți să dai într-o ușoară psihoză și să vrei să faci, să faci, să faci, fără să fie neapărat necesar. Trebuie foarte bine gândite lucrurile și în continuare cred că screening-urile, de fapt, trebuie gândite de către sistemul de sănătate, nu de către pacienți.

Dar în România există vreun sistem de screening pentru cancer?

Știu că se lucrează pe cancer pulmonar și lucrează.

Și ce ar presupune?

E foarte complicat cu screening-ul. Degeaba faci doar investigația inițială. Adică faci investigația și vei descoperi un număr mare de pacienți. Ce faci cu ei mai departe? Adică ce faci cu pacienții? Și atunci trebuie un program amplu și să lucrează la el. Te zic sincer că nu știu dacă a pornit, dar nu cred să fie pornit.

Dar legat de screening, nu e suficient să faci o singură radiografie pulmonară din când în când?

Radiografiile pulmonare nu văd în interiorul toracelui la fel de bine ca un CT de torace. Adică CT-ul de torace a fost evoluția diagnosticului magistic în cavitatea toracică cel puțin. Adică poți să treci pe lângă un cancer pulmonar incipient care poate să stea, de exemplu, în spatele cordului și acea umbră a cordului radiologică să mascheze un nodul pulmonar.

Deci radiografia nu este suficientă?

Radiografia vede bidimensional. Adică e o poză făcută din față, trece prin...

Adică poți să vezi mai degrabă o suferință acută pulmonară?

Poți să vezi foarte multe. Radiografia este un instrument foarte important în diagnosticul pulmonar.

Dar nu în cancer, nu în screening.

Nu este la fel de bun, și nu în screening, nu este la fel de bun ca un computer tomograf. Iar acum, computerile tomograf astea noi, care mai sunt și low-dose CPI, iradia o radiografie pe vremuri.

Dar asta nu-i veste în bucurătoare, pentru că poți să ai o radiografie perfect normală chiar dacă ai cancer. Adică poate fi ascuns.

Da, poate fi ascuns acolo. Acum, știi cum e? Noi tot timpul ne dorim să avem o investigație care să ne arate, nu știu, să ne aducă relaxarea, că suntem bine. Nu există așa ceva. Adică asta încerc să spun, de fapt, când pare că spun lucrurile așa, știi? Adică nu există o investigație anume care să spună, Doamne, ai cancer sau nu ai cancer? Ai boala aia sau nu ai boala aia? Seturi întreji de analize în momentul în care noi deja avem suspiciune că pacientul are cancer pulmonar, sunt seturi întreji de analize și consulturi de specialitate foarte multe care să ne ducă la certitudinea acelui diagnostic. Pentru că și dacă ai o gâlmă undeva și o pată pe plămân nu înseamnă automat cancer. Înseamnă multe investigații, înseamnă multe consulturi, înseamnă diagnostic histopathologic până să ajungi la concluzia clară că acolo ai un cancer sau nu. Adică încep diagnosticele diferențiale. Și atunci aia spun că pacientul își dorește să fie simplu, să fie tranșat din prima, vine la doctor și spune, doamne, doctorul ăla nu mi-a zis ce am. Adică m-a luat și m-a amețit și m-a mai trimis la încă 10 doctori. Ăsta este parcursul unei astfel de boli. Adică trebuie tratată cu seriozitate de către oameni din diferite specialități și cu analize specifice și foarte extinse.

Uite, la pacienții pe care îi vezi cu cancer pulmonar, cât de Știu că nu o să putem avea o statistică, dar este ca înainte când era preponderent boala fumătorului? Adică 95% dintre cancere erau ale fumătorului?

S-a schimbat puțin tel și a apărut și începe să crească incidența și la pacienții nefumători și asta vedem statistici la nivel mondial. Poloarea foarte, foarte importantă și faptul că ne-am mutat din zonele rurale, unde lucrurile erau mai ok din punctul de vedere al poluării, în zonele urbane. Suntem toți aglomerați în zonele astea care sunt foarte poluate. Noi suntem parte din poloare, că o facem. Faptul că a crescut incidența un pic la femei, chiar dacă nu sunt fumătoare neapărat. Dar de ce? Și ele au intrat în, mă rog, incidența probabil că a crescut, sunt niște idei, știi cum e, a crescut pentru că au intrat în meserii pe care nu le făceau înainte, meserii care sunt poluante. Lucrezi în mediul poluat. Și atunci, fiind acolo cot la cot cu bărbații, ceea ce nu se întâmplă acum 20-30 de ani, au început să capete și ele aceleași afecțiuni.

Știi, când zici de poluare, mi se pare că poluarea încă este văzută așa ca un Într-adevăr, fiind un factor cu care nu prea ai cum să te lubi dacă trăiești în București, cumva ești expus la poluare. Ok, poți să ai un filtru în casă, poți să ai aerul pe recirculare în mașină, dar tot ești expus la poluare. Cumva e un factor de vis pe care pare că nu îl conștientizăm foarte bine. Și tu, văzând aproape în fiecare zi plămâni și poate și punând mâna pe ei, Cum vezi tu plămânul, sau poți să faci diferența între plămânul unui bucureștean și plămânul unui om care stă la mută? La cum arată?

Poți să faci diferența între un plămân de copil sau un plămân de tânăr și un plămân de adult sau persoană în vârstă. Și plămânul îmbătrânește, la fel cum ne îmbătrânește pielea, la fel cum ne îmbătrânește părul, la fel cum îmbătrânesc toate lucrurile din noi. Așa se vede diferența și la pacientul mai în vârstă, spun așa. Dar să-ți dai seama dacă un pacient a fumat sau nu, asta nu e adevărat.

Deci nu poți să-ți dai seama.

Flămânul reușește.

Vedem, de exemplu, pe pachetele de țigări sau vedem și multe din astea arilor. videoclipuri educative în care vedem, iată, plămân sănătos care este super frumos și plămân defumător care e ca un ciorchine stors.

Nu îmi dau seama dacă ar trebui să spargă mitul ăsta sau să lăsăm oamenii să se sperie de treaba aia ca să se lasă defumat totuși. Dar nu, plămânul arată normal și la pacientul fumător și zic de ce. Pentru că organismul se chinui și repară. El repară ce facem noi greșit. El repară de fiecare dată când noi băgăm fum în el. Tocmai ăsta este și riscul mare al apariției cancerului plămână, adică de la atâtea reparații și de la atâtea inflamații pe care, săracu, plămână o încasează.

Dar e atâta gudron, adică tu când fumezi e o tonă de gudron pe care o încasează.

E o grămadă de substanțe, nu doar gudron, multe alte substanțe. E un fum, e un ociv, nu se pune problema.

Dar nu vezi diferența în trei aspecte?

Chirurgical nu vezi diferența. Sunt multe alte afecțiuni unde vezi diferența, dar sunt boli de-astea inflamatorii, sunt boli de-astea infecțioase, unde acolo vezi diferența, că pământul într-adevăr este inflamat puternic. Dar să știi că un pacient a fumat sau că este dintr-o zonă poluată sau nu, Nu tot timpul. Adică nu poți presupune cumva, văzând un pacient mai îmbătrânit, un plămân mai îmbătrânit, să spui, dom'le, plămânul ăsta a suferit mai mult. Asta, da. Dar...

Totuși, ajungând aici și înțelegând că plămânul arată ok și când fumezi, ceea ce ne poate bucura până la urmă, fără să ne încurajeze să fumăm, ce altceva pierdem când fumăm? Ce se întâmplă într-un plămân de-a lungul timpului când noi îl expunem repetat la 10-20 de sigări pe zi?

Că pot să spun așa, din experiență, că am avut multă, că am fost fumător zdravăn. Că pierdem de la început, pierdem din momentul în care tragem chestia aia care miroase urât, pe nas, pe gură, pe toate părțile. Nu mai punem la sfârșit, le luăm de la început, așa, mirosul care ne intră în piele, mirosul care ne intră în haine. Nu e un miros plăcut, nu e un parfum. Cine te miroase după ce fumezi o țigară, nu se bucură că ai ajuns lângă el. Trebuie să recunoaștem treaba asta. Oricare din noi se apropie de un fumător care tocmai ce-a terminat țigara lui, are o ușoară repulsie pe care ne obișnuim să o tratăm cu blândețe. Dar e o ușoară repulsie pentru că e un miros urât, un gust urât. Apoi sunt secrețiile pe care le avem în fiecare zi, în fiecare dimineață. E acel clearance bronzic care este mult mai abundant la pacientul fumător. Să scoată toate porcările pe care le-a băgat fumătorul în plămâni. Clierance-ul ăla este și el o chestie neplăcută. Adică niște secreții purulente, urât mirositoare, uite... Mi le amintesc și mi le amintesc cu neplăcere acum. Gândindu-mă, mă întreb tot timpul ce a fost în mintea mea de am fumat atât de mult, că nu era așa o plăcere cum mă mințeam că e. Și trebuie să ne gândim la ce înseamnă acea substanță, n-ar fi o substanță nocivă pentru epiteliul pulmonar, pentru epiteliul respirator. Adică orice celulă din organismul nostru, dacă este atacată cu substanțe nocive, se chinuie să se apere cumva, să se repare. Adică noi încercăm să o stricăm și ea se chinuie să se repare. În momentul în care se chinuie să se repare, poate să dea rateuri. în ceea ce privește imunitatea, vorbim de asta, că de despre asta e vorba, poate să dea rateuri oricare celulă din organismul nostru și atunci pot să apară defecte pe care le numim ulterior cancere, că așa se dezvoltă. E foarte grosomodă o poveste asta.

Cum ai convinge pe cineva care se uită la noi acum? Cum l-ai putea convinge să se lase? Sau în cazul în care, să zicem, tu ai fi încă fumător, cum te-ai convinge să te lași? Pentru că, adică, oricât de Oricât de urât ai prezenta aceste dezavantaje ale fumatului, el este extrem de adictiv sau îți dă o dependență atât de mare încât nu-ți pasă de nimic de ce ai povestit acum, omul continuă să fumeze.

Nu încerc niciodată să conving fumătorul să se lase de fumat, pentru că știu că e foarte greu. Știu cum eram eu de convins că îmi place să fumez și că e o chestie bună, mi-aduc aminte. Momentul ăia nu m-ar fi convins 10 doctori care să-mi fie arătat cu poze, cu tot ce vrei tu. Nu m-ar fi convins niciodată. M-am convins singur când a venit momentul, pur și simplu, nu știu, a fost așa un click în capul meu și mi se pare că nu îmi fac bine, că nu m-am simțit bine o perioadă, zic ok, e clar că respir mai greu, hai să renunț la asta, că e evident că de aici e. Deci cumva a fost un moment, un click acolo, dar nu m-a convins nimeni din exterior, a venit cumva de la mine. Și e foarte simplu să te lași când vin lucrurile așa. Adică în realitate nu e ceva ce suntem obligați să facem. decidem dacă facem sau nu facem. La fel cum respectăm regulile de circulație și la fel cum respectăm regulile în societate și nu devenim criminali, În acel fel putem să alegem să nu fumăm. Alegem sau nu alegem? Alegem să depășim viteza sau nu alegem să depășim viteza?

Ok, și cumva consecințele faptului de a fi criminal sunt toate consecințele legale și sociale care nu ne plac, ne ferim de ele. Este un lucru care pe unii oameni îi împiedică sau e o motivație în plus să nu devii criminal. Un dezavantaj al fumatului este faptul că poți să ajungi la operație. Hai să vorbim despre operațiile astea, poți să-mi descrii diferența între o sternotomie sau o operație clasică, cum se făcea pentru o tumoră mare pulmonară și cum se face operația asta acum?

Acum, ele se fac și clasic în continuare, se fac și minim invaziv, așa cum ne place să facem în ultimă perioadă și ne iese foarte bine. Sunt trei aborduri pe care le avem noi. Chirurgia asta clasică, toracotomie, facem noi mai des, mai puțin sternotomie, facem sternotomii și pentru tumorile mediastinale sau când avem nevoie de acces în mediastin, dar în mare parte facem toracotomie, adică facem o incizie mare și intrăm în torace printre două coaste. Acum, aceste două coaste trebuie depărtate una de alta. Când depărtezi două coaste una de alta, e un traumatism enorm aici. În regulă, imaginează-ți o gaură întoarace. Nu e doar gaura, este coasta asta care împinge în coasta de jos, coasta de jos care împinge și ea în coasta de jos și tot așa vreo 6-8 coaste care sunt împinse unele în altele și care stau acolo ținute de un depărtător mecanic o oră întregi până ți rezolve operația. E o traumă pentru toracele pacientului. E o traumă care se lasă ulterior cu insuficiență respiratorie post-operatorie. Adică nervișorii ăia și mușchii intercostale au fost traumatizați și până se recuperează, durează puțin tel. Se lasă cu durere foarte mare că, de, după astfel de traumă e logic. Și atunci, varianta asta de minim invaziv a venit cu avantajele enorme pentru pacienti imediat post-operator. Pentru că nemai făcând această incizie mare, nemai depărtând coastele unele de altele, făcând totul prin incizii foarte mici, care tot printre coaste intră, dar nu deranjează coastele de niciun fel și nici nervișorii nu prea îi mai deranjează, Lucrurile sunt mult mai ok. Adică pacienții nu mai au dureri, pacienții nu mai au insuficiență la aspiratorie, se pot duce la rezerva a doua zi.

Îți place mai mult să operezi cu robotul decât să înainte când pune...

Mie îmi place să operez cu robotul mai mult decât îmi place să operez turacoscopic și mult mai mult decât îmi place să operez deschis. Toate trei sunt disponibile. Putem să alegem oricând care din variantă e ok. Adică nu e o operație diferită când operezi turacoscopic sau operezi robotic față de atunci când operezi deschis.

Stai, explicăm ce înseamnă toracoscopic și ce înseamnă robotic.

Aici, diferența între toracoscopic și robotic ține de instrumentele pe care le folosești și cât ești de aproape de pacient. Adică, toracoscopic sunt niște instrumente special dezvoltate ca să poată să intre prin găurelele alea mici pe care le folosești tu și să poți să-ți faci aceleași disecții pe care le făceai cu chirurgia deschisă, având gaura mare, tu uitându-te pe un ecran. Este echivalentul laparoscopiei, pe care o știe toată lumea. Acum laparoscopia a fost cu 10-15 ani înainte, atora cu scopiei la modul general. Iar robotul a venit ca o îmbunătățire, evident. Robotul a venit cu niște instrumente minuscule și cu o precizie foarte, foarte bună, instrumentele astea fiind introduse tot prin încizile alea atât de mici și cumva îmbină avantajele ambelor abordări inițiale, avantajele abordării clasice cu avantajele abordării minim invazive. Adică ai niște instrumente mici, le bagi pe orificile alea mici și poți să vezi și să faci lucrurile cum făceai înainte la chirurgie deschisă, adică cu ochișorul direct și cu mânuțele tale, ceea ce e mare, mare lucru.

Dar ție personal, nu ție dor să operezi deschis? Adică nu e, nu știu, ca și

feeling, ca și chirurg, pur și simplu.

Intram în zona de chirurg, ca personaj principal, da? Și ai varianta de a face lucrurile toracoscopic, adică le faci pe gaura cheii. E chinuit, adică oricât de ergonomic ai fi, e un pic chinuit să lucrezi, că e contraintuitiv. Tu miști brațul sus, el se mișcă jos, da? Pentru că tu ai... Astea sunt două coaste, de exemplu, și ăsta este instrumentul cu care eu intru astăzi. Dacă eu vreau să mă duc în sus, eu trebuie să apăs pe... pe instrument în jos. Eu apes, pentru că totul se vede în oglindă, da?

În interior.

Deci asta e toracoscopia. Ok, robotic, robotul compensează această, practic, cum se zice?

E din toate mult mai simplu.

Da, e mai simplu. Dar când operezi deschis, e deschis. Ești acolo, cu mâna ta în pacient. Simți ce se întâmplă. Nu ți-e dor de asta?

E simplu, îmi spun simplu. Este simplu. Să operezi deschis, e simplu. Da.

Da.

Coș de mânuță, cum cosea și bunica mea de mânuță, adică nu trebuie mult antrenament să reușești să coși. Pe bune. Nu trebuie mult antrenament să faci un nod. Faci un nod ca la șiret. Îl facem tot timpul. E simplu de făcut direct. Da. Când a apărut oracoscopia, ne-au pus dintr-o dată, sau ne-am pus, că noi am dorit treaba asta, niște instrumente lungi, așa, de 30-40 de centimetri în mână, pe care trebuia să facem aceleași manevre și să ne uităm pe ecran, așa cum spui tu. Dintr-o dată, pentru manevra asta, a fost nevoie de mult antrenament. Poți să faci aceleași manevre, poți să fii foarte bun și să faci lucrurile, dar trebuie mult antrenament până reușești cu instrumente noi, nu cu mânuțele tale și să te și uiți în altă parte, adică să îți schimbi un pic direcția, să faci aceleași manevre. E antrenament, e de durată, e mai greu. Revenind la chirurgie deschisă, e mult mai simplu. Dar nu uităm de trauma aia. Trauma aia și lipsa traumei fac ca tot acest training pe care trebuie să-l faci ca să faci chirurgie turistică să merite din plin, să faci minim invaziv. Când îți vezi pacienții a doua zi, că sunt în picioare, se plimbă pe coridor și foarte mulți îți spun, doamne mă doare când fac așa, Serios, îți vină să rezi când știi de fapt cum stau lucrurile când pacienții trec printr-o toracotomie. Nu mai punem la sucateală complicațiile ulterioare care nu prea mai sunt. Adică ne întrebăm ce complicații avem în chirurgia toracică. Acum mai minime, din ce în ce mai puține. Așa, am avut o discuție cu un coleg mai în vârstă, acum vreo două săptămâni, despre complicații și despre lipsa complicațiilor când facem minim invaziv. Iar robotul ne-a adus, cum zic, avantajele amândură la celor două dinainte abordări. Dacă mă întreb dacă îmi e dor de feeling-ul ăla... Nu pot să zic că mi-e dor. Și am o chestie, nu vreau să pară arogant, dar am așa o ușoară glumă. Îmi imaginez că și chirurgilor care înainte făceau hemostază cu fierul roșu le-a fost dor când a venit pistolul ăla electric, nu? Un pixuleț ăla. Hai să ne gândim un pic. Simțea mirosul ăla de ars, era totul, mai ales și n-au un student pe lângă, mai cam așa era chirurgia înainte. Nu ne mai place să facem chirurgie ca atunci, deși aia era chirurgia mare.

Păi știi, crezi că chirurgia deschise e chirurgia de pe atunci? Adică o să se va învechii din ce în ce?

Sigur, cu siguranță. Atât în cât poți face mai mult de 80-90% din cazurile de chirurgie toracică sau în general, nu doar în chirurgia toracică, le poți face minim invaziv, le poți face robotic, e foarte clar că acea chirurgie se va dogea. Va fi rezervată cazurilor imposibile. Există cazuri, nu poți să intri în torace cu niciun instrument de minim invaziv și atunci va trebui să deschizi. Cazurilor în care trebuie să scozi tumuri enorme, foarte mari, pe care nu ai pe unde să le scozi și nu mai are sens să faci minim invaziv. Adică sigur că va rămâne și chirurgia deschisă ca o nealtă în tratamentul nostru, în tratamentul pacienților, dar nu va mai fi de rutină, cu siguranță. Că se vede și se simte și facem deja treaba asta.

Câți ani ai tu?

42.

42. Și tu ești, aș vrea să explic un pic termenul ăsta, pentru că tu, și așa te-am prezentat la început, ești coordonator departamentului de chirurgie toracică.

Da. De la 34. De la cât? De la 34 de ani.

De la 34 de ani ești coordonator. Și ca să-ți explic oamenilor ce înseamnă coordonator, este din nou ceea ce pe vechi se numea șeful de secție. Și de ce ești coordonator și nu ești șef de secție? Despre asta am vorbit cu profesorul Copăescu, care este director medical de la Ponderas și l-am întrebat la un moment dat despre acești chirurgi tineri, care sunt șef de secție. Și mi-a zis, nu, nu sunt șef de secție. Când spui șef, te aștepți cumva, ești parcă încoronat cu un titlu. Ei nu sunt șef, ei sunt coordonatori de departament. Vorbesc de Dr. Trifan, al călui podcast deja o să fie publicat la momentul publicării acestui podcast. Vorbesc despre tine. Ești coordonator, adică ca să înțelegem că e cumva sinonimul cu șeful de secție. Coordonator, șef de secție.

Cred că e mai puțin birocrație și mai puțin management când ești coordonator de departament.

Da, dar mai multă răspundere. Adică pune și mai multă răspundere. Nu mai ești șef, adică nu ești tu șeful cu care ai să raportează. Tu ești coordonator. De tine depinde acest departament de chirurgie toracică de la Ponderas. Cum te simţi în responsabilitatea asta şi cum a fost de la început? Ţi-a fost frică? Ai avut emoţii? Povesteşte-mi despre, nu ştiu, caruselul emoţional prin care treci când iei şi coordonatorul unui departament într-un spital atât de mare.

Nu pot să zic că am avut sau am emoții și nici că mi se pare că am ceva foarte greu de coordonat. Adică trebuie organizate lucrurile în așa fel încât pacienții noștri din departamentul ăla să meargă bine, să meargă așa cum îmi doresc să meargă și cum i-am dorit să meargă de la bun început. De cumva lucrurile vin natural, nu e ceva... Avem avantajul să trăim în perioada asta în care putem să ne uităm, zic eu, peste gard, la vecinii din alte țări, la vecinii din alte spitale și să implementăm ce ni se pare foarte bine la ei acolo. Adică ei deja au experiență, au lucrurile puse la punct, a mers bine cum au făcut ei ani de zile, ne prezintă acest bine. și noi îl putem implementa foarte ușor, fără să mai trecem prin emoțiile de care spui, fără să mai trecem prin cum facem să ajungem așa. Dom'le, uite, este așa. Bun, luăm și facem la fel. De-aia spun de fiecare dată că în pondera spre chirurgie toracică se face treabă exact cum se face oriunde în Europa. Nu pot să mă... Adică... fără niciun fel de laudă sau de minciună aici. Cum vedem că se face prin Ungaria, cum vedem că se face prin Austria, cum vedem că se face în Franța, facem și noi, implementăm lucrurile bune de acolo. Și aș cumva, aia zic, e avantajul acestei perioade. E mult mai simplu. Nu trebuie să tragem noi să inventăm lucruri. Noi nu inventăm medicina, o practicăm.

Și aici își vreau să mă leg de un lucru, pentru că și mie mi se întâmplă des mă sune oameni Să-mi prezinte cazuri care sunt depășite terapeutic și de multe ori pacientul interpretează faptul că un caz e depășit terapeutic cu faptul că stai că poate tu în România nu știi să-l faci și atunci trebuie să mă duc, merită să mă duc în Turcia sau să mă duc în Austria. Cum le poți explica oamenilor că de fapt nivelul actual tehnologic este acolo cum este și în alte părți. Și poate, care sunt de fapt cazurile care sunt într-adevăr rezervate unor centre super specializate continentale?

Aș zice că aceste cazuri rezervate sunt cele care necesită echipe multidisciplinare care sunt centrate pe o anumită patologie. Vezi sarcom. Sunt centre de sarcom, pentru că sunt unele sarcoame care sunt foarte rare. și drenează cumva către centrele astea europene. Și atunci e foarte clar că ei văzând mai des această patologie, au o echipă multidisciplinară concentrată în jurul acestei patologie, e clar că acel centru e mai bun. Și merită să trimiți pacientul în direcția aia, nu îi spui, dom'le, eu am văzut un caz de ăsta în viața mea sau am citit despre cazul ăsta, dar n-am văzut niciodată, nu e fair să te tratezi eu aici, poți să te îndrepți către centrul cutan. Dar atât, foarte rar, extrem de rar.

Adică, logica este că, fiind atât de rare, nu poți să găsești în fiecare țară un specialist care să aibă experiența în acele cazuri și atunci se găsește un specialist în Europa care primește toate cazurile.

Există centre pe anumite patologii în mai toate specialitățile și știm asta și noi le cunoaștem. Altfel, noi putem gestiona, în echipe multidisciplinare la fel, toate patologiile sau aproape toate patologiile care vin în spitalul nostru. și cum facem să-i convingem pe pacienți, aici e greu, le putem expune treaba asta cât de sincer se poate și ei trebuie să ne creadă. Acum, o incertitudine există de la bun început și uneori am discuția asta cu pacienții de la bun început, adică pacientul vine, te cunoaște pentru prima dată, ok, te-a mai văzut la un podcast și a mai auzit două vorbe de la tine, dar te cunoaște atunci pentru prima dată și tu trebuie să-i spui un lucru care este foarte grav pentru el. Trebuie să faci un plan care pentru el este ceva aproape de catastrofal, trebuie să te operezi în chirurgie toracic, nu e o operație ușoară, o să fie lucrurile complicate. Nu poate să vină din primul, se deschidă acolo și zici că bine, dom'le, gata, merg cu tine. Trebuie să cumpănească, trebuie să gândească, trebuie să-i explici cât se poate de bine tot ce ai de explicat și chiar să-l sfătuiești să mai meargă și în alte părți. Adică eu sfătuiesc pacienții să meargă la second opinion. Pot să meargă la Second Opinion în Turcia dacă vor să meargă, pot să meargă la Viena, pot să meargă oriunde în România și să aleagă locul în care consideră ei că e mai bine pentru ei pentru că decizia este a lor, nu e a mea. Eu pot să ofer tot sprijinul, pot să pun profesionalismul la bătaie și să lucrez în direcția cea mai bună din punctul meu de vedere pentru ei, dar decizia trebuie să fie a lor. Mai scuzăm un pic, am discuții astea cu pacienți și le spun, domnule, dacă o secundă din viața ta te gândești în plus că acolo ar fi mai bine, ăla este locul unde trebuie să te duci. Adică nici nu țin la naționalismul ăsta, domnule, veniți la noi că suntem cei mai buni, suntem cei mai tari. Dacă ai posibilitatea să te duci în altă parte și îți place ideea și te face să te simți mai bine, ești liber, domnule, ajută, avem libertatea asta să ne ducem unde vrem noi să ne operăm.

Cum putem fi siguri atunci pentru pacienții care poate ne ascultă că iau o decizie corectă? Și zi-mi dacă ai văzut, pentru că eu am văzut, adevărul e că în urmă cu vreo 8, 7, 6 ani, am văzut pacienți inoperabil sau care conform tuturor protocolelor existente nu aveau niciun beneficiu de a-si opera de exemplu si de a-si scoate metastaze de adenocarcinul de pancreas dinficat. Odata ce le ai, prognosticul este acelasi chit ca le scoti, chit ca nu le scoti. De multe ori chiar este mai defavorabil daca le scoti pacienti care plecau totusi in alte tari unde unii doctori se ofereau sa le opereze pe sume mari de bani.

Uneori poate fi pe sume mari de bani și există șarlatanie și în medicină și știm că există. Și încă există. Există. Bun, nu vorbim neapărat despre asta. Există și pacienți care pot beneficia de intervenții chirurgicale chiar în afara ghidurilor. Există genurile alea de pacienți și sunt centre, că tot vorbim de centre din Europa, care își asumă chiar o chirurgie mai agresivă și unele au avut și rezultate foarte clare. Discuțiile sunt cu pacientul, și să explică toată povestea asta și discuțiile sunt într-un tumor board și se gândește tumor boardul domnule ar putea totuși avea un minim de beneficiu pacientul ăsta sau nu. Sigur că sunt situații foarte clare când știe toată lumea că nu are beneficiu și atunci cred că vorbim de șarlatanie. Dar există și situațiile în care s-ar putea să aibă beneficiu. Și atunci, cel mai și cel mai important este discuția în tumor board și discuția cu pacientul FER. Doamne, uite, astea sunt procentele. Poate avem noroc să merge mai bine. Și îți recunosc că am văzut pacienți care au fost dați în România ca fiind inoperabili și pe care și eu l-aș fi dat ca fiind inoperabil pentru că nu făceam genul ăla de intervenție în România. Adică era stadiul 4 și ziceam noi stadiul 4 nu se operează, punct, așa știu din toate cărțile. operat afară și venit la mine la o reevaluare la 5 ani. Ok, că poate era el 1% din pacienții aia care supraviețui la 5 ani sau nu, sau poate că acea chirurgie agresivă care i s-a făcut, s-a făcut o chirurgie agresivă, agresivă, s-a scos tot ce se putea de acolo, cu metastaze, cu toate cele. și a un cancer care nu se face pe mai niciunde, ca să spune așa. Dar el a beneficiat de astfel de operații, atunci lucrurile sunt greu de tranșat și acolo. Există și astfel de situații. Toate lucrurile astea sunt ghiduri și ghidurile trebuie gândite în favoarea pacientului și dacă sunt mai mulți oameni care ajung la concluzia, inclusiv pacientul, că s-ar putea să beneficieze totuși fiind la limita ghidului, nu sărit calul peste un metru, Dar fiind la limita ghidului, atunci poate ar fi bine sa faca interventia chirurgicala. Sau tratamentul, depinde de care tratament e.

Exista si astfel de cazuri. Problema acestor cazuri e urmatoarea. Ele exista si toata lumea sau multi o sa creada ca o sa fie acel caz. Dar trebuie sa intelegem ca, intr-adevar, chirurgia asta care este extrem de agresiva si care se duce din colo de ghiduri, are multe eșecuri pe care în final și le asumă, nu? Adică...

Da, sigur că da.

Ți le asumi și zici ok, asta spun ghidurile, noi am putea să fim foarte agresivi, să încercăm să scoatem tot, poate să fie unul din cele 100 de cazuri care o să aibă beneficiu.

Nu facem treaba asta cu toți pacienții. Pentru că, încă o dată spun, echipa multidisciplinară trebuie să compănească cumva. Și dacă sunt colegii de la oncologie care spun, doamne, noi avem șanse mult mai mari cu tratamentul ăsta să-i facem bine pacientului, atunci nu mai încape discuție că te duci într-o direcție agresivă. Lași pacientul să facă tratamentul. Dacă știi foarte clar că ai beneficiu, dacă lucrurile sunt cumva la limită și acolo și acolo și nu ai o certitudine pentru că există situații de genul ăsta, atunci mergi în direcția chirurgiei agresive. Dar înțeleg ce spui și înțeleg de unde ai pornit. Există, din păcate, și în alte țări, că am văzut situații de genul ăsta, din păcate chiar la pomul lăudat, există O agresivitate de asta aproape de șarlatanie, așa cum am spus. Și atunci pacientul cumva trebuie să meargă și să cântărească discuțiile cu fiecare doctor. Că de-aia spun, merge la secândă opinie, dar poate să meargă și la treia opinie și la patrua opinie. Adică nu e pierdere de timp și nu e pierdere de bani, cum încerc să le spun. Dacă te duci la patru consultații, la patru oameni diferiți, vei câștiga foarte, foarte mult de banii ăia pe care i-ai dat unde te duci, chiar în Turcia. Vei câștiga faptul că vei înțelege ce e cu tine și care e cel mai bun parcurs. Asta mi se pare enorm, nu e o pierdere, nici de timp.

În orice caz, ce înțeleg și ce îmi place în minute de față este că tehnologia peste tot a ajuns la un asemenea nivel încât nu trebuie să te duci în altă țară ca să beneficiezi de o anumită tehnologie, maxim te duci într-o altă țară ca să beneficiezi de experiența pe care o are un centru care concentrează cazuri rare, dacă ești un caz rar. Și apropo de asta și de această performanță, ai pomenit de echipa multidisciplinară, zi-mi te rog, în cazul unui cancer de plămân, cum se ia decizia de operație, ce face această echipă multidisciplinară, ce specializări fac parte din acest tumor board?

Tumor board-ul e puțin nișat pe tratament, dar prima parte de diagnostic e tot parte din echipa multidisciplinară a pacientului. Sunt puțini pacienți care vin din prima la chirurg, doamne, toșesc scuipu-se-ngei. De obicei ajung la pneumolog inițial sau ajung la un medic-radiolog, fac o radiografie. Cum am zis, sunt pacienții aceia care au norocul să îi îndrume cineva să facă o radiografie și fix atunci descoperă o lezione sau un CT și descoperă o lezione. Adică ei vin de la radiolog, ajung către chirurgul thoracic, chirurgul thoracic trimite în altă parte către investigații suplimentare, mai sunt de făcut bronhoscopii, mai sunt de făcut probe funcționale respiratorii, biopsii, dacă trebuie să facem biopsii din diverse leziuni. Și când ajungem la concluzia că trebuie operat pacientul și chirurgul vine cu indicația de intervenție chirurgicală, pacientul este trecut prin tumor bort, Și indicația chirurgicală este supusă cântăririi cumva și de către colegii de la oncologie, și de către colegii de la radioterapie, și de către colegii de la imagistică, din nou. Adică sunt mult mai multe creere acolo, care știu și protocoalele, care gândesc diferit. Nu tot timpul ajungem la consens din prima, să știi. Adică asta e partea frumoasă a tumor board-ului. Știi că, dom'le, uite, eu zic că așa e mai bine, eu zic că așa e mai bine, și trebuie să găsim soluția. Ideală pentru pacient.

Povestești un caz în care nu ați avut opiniile diferite, bineînțeles, cumva anonimizând pacientul.

Am recent unul, da. Am recent unul în care a fost un pacient cu o metastază pulmonară pe plămânul contralateral. Când ai metastază pe plămânul contralateral, te gândești dacă faci tratamentul oncologic din prima sau îi faci chirurgie extinsă. Deci ai un cancer pulmonar cu o metastază în plămânul celălalt. Aceste cazuri sunt considerate cazuri oligometastatice. Avem mai puțin de 5 metastaze, mai puțin de 3 organe. Cam asta e boala oligometastatică. Dacă poți să rezeci și să faci R0, adică să nu mai rămână celulă tumurală, poți să faci chirurgie. Dar ideal era să facem tratamentul oncologic înainte. Și atunci, discuția s-a pus de chirurgie per primă pentru că tumorul era foarte, foarte aproape de vasele mediastinale, adică extrem de aproape. Era băgată printre brașul cefalic și...

Și cu ce te încurca asta?

Tratamentul oncologic, când vindecă leziunea respectivă, o vindecă cu fibroză, o vindecă cu aderențe dure, crunte, adică operația s-ar fi dus în direcția chirurgiei deschise.

Da.

Dacă lucrurile ar fi funcționat și ar fi dat înapoi tumorul cu tratamentul oncologic.

Ca să înțelegem, la board-ul acesta sau echipa asta multidisciplinară, vă uitați la acel caz și tu zici, ok, parcă ar fi de rezecat sau fiind acest tip de tumor, s-ar preta mai degrabă tratamentului chimioterapic. Da, vine oncologul și zice, cazul ăsta este pentru chimioterapie. Iar tu vii și văzând perspectiva ta de chirurg, Spune ok, totuși chimioterapia mi-ar trage vasele alea, mi-ar fi foarte greu și greu pentru pacient să opereze asta.

Asta zic, trebuie discutate lucrurile și gândit cumva și ce se întâmplă după primul pas. Pentru că e foarte simplu, putem să ne uităm la ghiduri și să rămânem doar pe ideea de ghiduri. E un ghid, e tipărit, face medicină defensivă, nu depășim nici stânga, nici dreapta. Dar uite, sunt pacienți la care consideri că s-ar putea să ai un beneficiu dacă faci lucrurile aici, la granița ghidului. Se permit aceste lucruri și sunt permis să nu facem, încă o dată zic, nu sari un metru de ghid. Adică dacă ești acolo lângă și știi că îi vei aduce beneficiu și știi că riscurile sunt mult mai mari ținându-te de ghid, discuți cu toată lumea chestia asta și decizia să iei în echipă multidisciplinară. Și asta consider că e cel mai important rol al tumor board-ului, de fapt. Nu doar să respecte niște ghiduri, că nu despre asta e vorba, ci despre beneficiu pacientului la finalul tratamentului nostru, multimodal.

Și, ok, ai zis că era o tumoră nu mare, nu?

Era o tumoră destul de mare, dar era poziționată foarte nefericit. Era o tumoră mediastinală cu o extensie către vasele mediastinale, o tumoră pulmonară.

Apropo de asta mare, mică, mulți oameni cred, într-un mod intuitiv, că tumoră mare înseamnă rău? Sunt tumori mici care sunt extrem de

agresive și extrem de păcătoase în ceea ce privește metastazarea și pot să metastazeze repede și agresiv. Să ai o tumoră mică și pacientul prinde metastaze. Versus o tumoră mare, care poate să fie și de 15-20 de centimetri și să fie localizată. Adică e vorba de tipul celular al fiecarei formaționi. Adică de genetica acelei leziuni tumorale. Nu de mărime neapărat. Sigur că mărimea influențează și influențează și tratamentul, influențează și secvența terapeutică, așa cum spun. Uitându-ne la ghiduri. Dar nu înseamnă că dacă e mai mare e mai rea sau dacă e mai mică e mai bună. Nici de cum.

Cât de importantă e viteza cu care operezi un cancer pulmonar?

Am o poveste despre asta. Atunci când eram rezident, îmi pare că la finalul rezidențiatului aveam ceva viteză, știi, adică eram un chirurg rapid, tzaka-paka, mă bucuram că termin foarte repede operațiile. Când am început să operez pe barba mea cumva singurel, fără coordonatorul meu în spate și fără cineva care să mă scoată din belele, am dat-o așa cu o viteză mai mică, adică cumva 0,5X. Mi-am dat seama că durează mult mai mult operația, că sunt mai stresat, că mă uit de trei ori mai atent un detalii și ce fac, știi? Mi se pare că am rămas așa mai lent decât eram înainte, dar fiind mai lent, mi se pare că lucrurile sunt mult mai bine făcute. Și îți spun că avem extrem, extrem de puține complicații post-operator. Dacă vorbim de sângerări post-operator, cred că sunt două sau trei sângerări post-operator de aproape zece ani de când operez. Și atunci se pare că acel 0,5X este varianta potrivită pentru mine, acum. De fapt, outcome-ul contează, nu viteza cu care termină operația. Nu are nicio importanță. Nu e vreun concurs sau ceva.

Ceea ce de multe ori este în spitalele, să zic, universitare, unde ai șapte sali de operație, la care se operează șapte plămâni, parcă nu-ți place când iese colegul în cealaltă sală și zici, ce faci, Felix, am terminat, intru cu a

doua, Este același lucru cumva dacă ne gândim la managementul secției, pentru că dacă tu operezi în jumătate de oră, dar după aia ții sala ocupată încă o zi în plus pentru că ai săngerare post operator, s-ar putea ca pe ransamblu să ieși mai prost. Ții o oră în plus sau jumătate de oră în plus, dar știi că pacientul ăla pleacă acasă și nu ai nicio treabă. Nu mai pune la sucuteală restul complicațiilor care pot să țină pacientul în terapie intensivă sau pe secție mai multe zile. Adică timpul de sală mi se pare că Îți aduce niște beneficii dacă e folosit așa cum trebuie, folosit cu atenție. Ok, nici să te moșcăi trei ore pe un gest pe care poți să-l faci în 10 minute, că nu vorbim despre asta. Vorbim de un chirurg antrenat care merge mai repede, adică atât cât poate el de repede sau mai cu atenție. Varianta de mai cu atenție e mai cuminte și mult mai ok uitându-te la final, cum zic, uitându-te la ce rezultă după.

Ai emoții înainte de operații?

Da, tot timpul. Absolut. Nu există.

Unde le simți?

Nu știu, le simți peste tot. Și sunt momentele, am zis la un moment dat că o să-mi iau și eu un ceas de ăsta smart ca să-mi verific că în timp ce operezi cu robotul poți să stai cu ceasul la mâna, știi? Că ești acolo la joystick și sunt unele momente unde trebuie să dezamursez bombelele, știi?

Sunt oare studii de astea? Cred că ar trebui să fie studii, nu? Cu momente tensionate la chirurgie.

Da, sunt multe și sunt operații în care sunt de lungă durată. Adică dacă trebuie să diseci o tumoră care e călare pe o arteră pulmonară și totul e beton acolo și trebuie să faci treaba asta o oră întreagă, o oră întreagă îți simți aort aici în gât cum bate cumva. Și știi că dacă faci o greșeală sau un milimetru stânga-dreapta, lucrurile ies prost pentru toată lumea.

Cum te pregătești pentru o operație, nu știu, psihic-fizic? Ai un ritual care te pregătește?

Puțin cam un ritual. Mai citesc încă o dată dacă e o anatomie dubioasă undeva, unde mi se pare că n-am făcut suficiente operații, mă mai uit încă o dată, mă uit la o glumadă de filme. Te uiți pe YouTube? Bun, sincer că mă uit pe YouTube, dar nu-i o rușine să te uiți pe YouTube, să-ți vezi colegii, e un beneficiu enorm. Și asta încerc să transmit colegilor mai tineri. E un beneficiu enorm să vezi pe altcineva cum a operat. E un beneficiu enorm să vezi pe altcineva făcând gesturi ca ale tale, care ți se par neîndemânatice cumva. Ai impresia când operezi singur că ești neîndemânatic, dar de fapt așa face toată lumea, pentru că așa se poate face, nu poți să faci altfel. Și tu voiai mai mult de la tine poate și ți-aduce un suflu și îți dorești să mergi mai departe, știi, că zici, bă, ok, fac bine. Înveți foarte, foarte multe. Sunt foarte multe prezentări de caz și prezentări de caz cu operația după, unde vezi un mare chirurg cum a făcut lucrurile. Deja ai rutina. Când intri acolo, tu trebuie să te ții doar de gesturi. Și lăsăm la o parte faptul că nu faci treaba asta acum pentru prima dată. Dar te mai uiți încă o dată și încă o dată și încă o dată și mi se pare că e ca o simulare de zbor înainte de operație. Adică mai treci o dată prin ele. Adică fac frecvent, dacă te uiți la playlist-ul meu, sunt câteva cântecele pentru copii și restul de operație.

Măi, eu mi-am separat conturile, să știu, în special. Adică mi-am separat conturile și am un cont pe care mă uit pe chirurgie. și un cont pe care mă uit, pe care mă uit la lucruri care mă interesează, am un alt cont unde avem cântece pentru copiii, pentru că se întâmpla să intre, intra un cântec pentru copiii, după aia intra o operație și nu e plăcut să vadă copiii în cele operații. Bun. Ce voiam să te mai întreb legat de timp este cât de important este ca un pacient, când descoperă un cancer, să ajungă repede la operație. Pentru că există situații în care pacientul își dorește să se opereze a doua zi sau a treia zi pentru că simte că fiecare zi care trece poate să-i facă rău, poate să-i extindă tumora, să crească. Există situații însă în care pacientul poate ai programat prea târziu, ar avea foarte mult timp de așteptat și atunci timpul ăla poate să fie un risc pentru evoluția bolii.

Acum, când avem diagnostic de cancer sau suspiciune înaltă de cancer, lucrurile trebuie făcute cât mai repede, dar nu aruncat cu cap înainte, adică nu de azi pe mâine. Nu hai să scoatem repede fără să știm tot despre pacientul ăla. Și atunci le zic pacienților așa la consultație, din momentul în care am diagnosticat și din momentul în care ți-ai dat seama că ești hotărât să mergi în direcția asta, sunt pacienți care vor să tragă de timp, nu vor și atunci trebuie să-i convingi. În momentul în care ești hotărât să faci toate demersurile, tu deja ești pe drumul vindecării, pe drumul tratamentului. Și atunci nu trebuie să alergi, că te împiedici. Mergi încetișor, mergi îndrumat, îți alegi îndrumătorii și mergi împreună și îți spun mai la stânga, mai la dreapta, trebuie să te duci la consultația aia, trebuie să faci investigațiile.

Dar cât timp? Că de multe ori un consult de cardio durează 10 zile, programarea la remened durează...

Nu, cupturile, când vorbim de cancer, cel puțin la noi, încercăm să le... grăbim puțin. Sigur că sunt investigații care necesită timp. Dacă facem investigații de anatomie patologică, o biopsie, durează ceva până vine un rezultat. Apoi avem nevoie de imunohistochimie, durează ceva până vine un rezultat. Mai sunt markeri poate înainte de un tratament neoajuvant, să zicem. Durează ceva până vine. Până pacientul începe tratamentul, se poate să dureze chiar mai mult decât dura înainte, când eram eu rezident. Când eram eu rezident, venea pacientul cu un CT de turace care avea o gâlbă, mă hârți cu operația. Nu tot timpul era bine. Trebuie să recunoaști în lucrurile. Nu căutam peste tot de metastaze, că nu făceam PET, CTP atunci. Nu aveam protocoale de remene cerebral, întorace, abdomen, pelvis sau mai știu eu.

Care, știi, parcă îngreunează, încetinesc sau lungezi timpul ăsta până la intervenția chirurgicală, dar până la urmă o faci în maximă siguranță. Cum povestești tu, când erai resident, vedeai un CT, ok, la operație poate operai un pacient care deja avea metastaze și atunci operația asta îi făcea mai rău decât fără ea.

În păcate da. Acum trebuie stadializată o tumoră pulmonară, un cancer pulmonar, trebuie să știm clar în ce stadiu e, dacă e operabilă sau nu e operabilă, trebuie să știm toate tarele asociate ale pacientului, adică toate bolile conexe. Dacă are ceva boli serioase, trebuie să încercăm să le tratăm înainte pentru că o operație, indiferent că e minim invazivă sau nu, indiferent că e robotică sau nu, iar este totuși o traumă pentru pacient. Noi scoatem un lob pulmonar de obicei sau un plămân, uite, scoatem un plămân pe niște găuri mici, pacientul nu are suferința traumatismului toracic, dar are totuși un plămân care a dispărut. Adică organismul va încasa un șoc. Noi trebuie să știm că totul este în regulă, trebuie să știm că poate duce din punct de vedere cardiac, din punct de vedere pulmonar, adică sunt multe investigații de făcut și toate înspre binele pacientului. Și asta spun și le zic pacienților, deși pare că o să îi trimită în 10 locuri și au de alergat dintr-o parte în alta, de fapt lucrul ăsta este în avantajul lor. Vom avea tabloul de ansamblu. Vom ști clar că putem face în siguranță intervenția chirurgicală, ce tip de intervenție chirurgicală și vom ști că avem cel mai bun prognostic așa. Altfel, dacă ne grăbim, s-ar putea să fie mai rău. Sigur, nici nu trebuie să stăm și să ne culcăm pe ureche că o să treacă de la sine, că nu o să treacă de la sine. Nici să mergem pe celelalte șarlatanii, pentru că din păcate în jurul cancerului, neapărat pulmonare, există mulți șarlatani care păcălesc pacienții să facă tot felul de alte nebunii de tratamente. Le bagă în cap ideea asta că această chimioterapie este ceva nociv, Ai cazuri

pe care le reţii de pacient care a venit cu...

Sunt destui, sunt destui din păcate, da? Sunt destui. Acum, în spitalul nostru mai puţin.

Eu nu cumpăr cu anonimizatul...

Nu, nu, nu am... Nu ştiu, am pacienţi şi mi-aduc aminte mai de mulţi. Mi-aduc aminte şi când eram student că am văzut astfel de cazuri. Care au stat, au stat, au stat... Uite, dacă tot vorbim aşa ce mi-a rămas în cap, eram în urgenţă, într-un spital de stat. Da. Eram student şi venise o pacientă care avea odita mai leziunea tumorală pe gambă. Şi dădea cu alifide, nu mai ştiu ce... plantă, minune, că ea nu se duce să facă chimioterapie, nu face de astea, că Big Pharma. Adică aceeași poveste cu Big Pharma care ne ia banii. Ok, ne ia banii, dar ne dă ceva util. Pe când ceilalți, ce să vezi? Tot ne luau banii, dar ne dădeau o porcărie. Pentru că nu vine nimeni să zică, dom'le ia alifia asta de la mine gratuit. De-aia spun că sunt șarlatanii. Toți care vin și spun, dom'le, nu faceți chimioterapie, vă spun, luați de la mine, pe partea cealaltă, aceste produse, care costă. Mai puțin poate, dar intră în buzunarul meu direct și nici nu se aduc niciun beneficiu. Atunci trebuie mare, mare atenție la lucrurile astea.

Ai vreo terapie de-asta de care ți-ai adus și aminte, pe care vreun pacient să facă?

Da, e un pacient care voia să facă nu știu ce, venindă, e scorpion albastru. Când ceva este foarte scump, acel ceva este bun. Dacă veninul de scorpion albastru era bun de ceva, acest big pharma care e ceva rău în mintea multor a punea monopol pe veninul de scorpion albastru. Și era vândut la preț de aur. Dar nu au pus mâna pe el că nu e interesant, nu aduce niciun beneficiu probabil. Pe când toate aceste medicamente chimioterapice au studii în spate, au sute de studii, au mii de cercetători, au sute de mii de pacienți care au fost tratati și la care s-a văzut beneficiu. Să ne trezim un pic din prostia asta.

Bun, de multe ori au efectele lor adverse, neplăcute. Și de multe ori, în multe cancere, cum e și cancerul de pancreas, de exemplu, avem același scheme de chimioterapie de 30 de ani. Nu s-a inventat nimic, se caută cu disperare. rudele cercetătorilor care caută, fac cancer de pancreas și mor. Oamenii își doresc cu toată disperarea să găsească un tratament și încă nu-l avem. Și din păcate ceea ce avem este toxic într-adevăr. și e toxic pentru corp, e toxic și pentru tumoră și sunt protocoale care îți pot prelungi viața. Sunt diverse tipuri de terapii care îți pot prelungi viața cu 2, 3, 4, 5 ani. Din păcate asta avem și asta e o realitate pe care trebuie să o primim în față.

Am un lucru pe care îl zic. Toxicitatea, complicațiile și riscurile asociate tratamentelor pentru cancer sunt mult mai puțin rele decât cancerul însuși. Cancerul lăsat netratat este de multe ori mai agresiv pentru același pacient față de acele efecte adverse ale tratamentului.

În final, așa se decide tratamentul. Mereu se calculează dacă beneficiu depășește...

Sigur, sigur. Sunt pacienți la limite. Dacă sunt pacienți foarte bolnavi și sunt pacienți foarte bătrâni, la care beneficiu e așa în balanță, știți, o balanță fină, atunci te gândești dacă mai începe această chimioterapie. Lucrurile da, trebuie gândite. Nu neagă nimeni existența acestor efecte adverse sau ale complicațiilor sau ale vieții greoaie a pacientului cu chimioterapie. Pacientul nu face chimioterapie pentru că a răcit sau pentru că vrem noi neapărat. Pacientul face chimioterapie pentru că încercăm să-l scăpăm de o nenorocire. Aia e nenorocirea. Pacienții cumva, nu știu cum, își sucescă atenția de pe nenorocirea pe care au pățit-o, pe nenorocirea care încearcă să-i salveze. Ea e o nenorocire, dar este răul mai mic, varianta pe care o încerci, n-ai ce să faci. De fapt, nenorocirea a început din momentul în care tu ai făcut un cancer.

Ce alte mituri ai vrea ca pacienții să nu...

O să-l repet pe acela cu biopsia, dacă tot suntem în zona asta. Adică biopsia care împrăștie celulele peste tot. Sunt foarte mulți pacienți care nu vor să facă biopsie de teama împrăștierii unui cancer. Acum ei trebuie să înțeleagă că acel cancer are o evoluție naturală înspre metastazare.

oricum se împrăștie prin sânge și prin limfă, cu cât îl întârzi mai mult.

Aia zic, acea tumoră, indiferent cât ea de mare sau de mică, are propria ei vascularizație. Are vascularizație, are vase de sânge formate în jurul acelei tumori, care iau același sânge din organism și îl duc către sistem sau către plămâni. Adică același sânge al pacientului circulă prin tumor în fiecare secundă a vieții lui. Dacă e să îngreneze de acolo o celulă, o va îngrena și o va duce în organism. Deci atunci, biopsia și dacă este de asta deschisă, să zicem, și într-adevăr dacă iei o bucată de tumoră și o împrăștii așa peste tot, există posibilitatea să se însămânțeze un tesut acolo lângă, un bucăț de tumoră care se vor prinde. Dar nu mai vorbim de biopsii de genul ăla. Noi acum avem colegi de la radiologie sau de la imagistică, care fac niște biopsii foarte, foarte fine, cu teci speciale, adică intră o teacă, din teacă iese acu, care e foarte fin, trage Bucățică foarte, foarte mică din leziunea aia. Adică nu mai există riscuri de însămânțare și avem meta-analize care ne arată lucrurile astea. Pe mii de pacienți, că nu mai însămânțăm nimic sau nu se însămânțează. Probabil că pe vremuri făceau o chestie, dar nu cred că avea niciun fundament științific de fapt. Ce cred că se întâmpla de fapt, Era că pacienții care veneau în ultimele stadii la spital beneficiau de biopsie pentru că trebuia început așa cu biopsia pentru tratament, dar ei fiind în ultimă fază se prăpădeau pe drum în spital și familia dădea vina pe actul medical, în principiu pe biopsie. Ei ajungeau să fie investigați, mai departe să se descoperă metastazele. Metastazele probabil după biopsie și atunci ei corelează. Uite, până acum el a fost bine, apropo de silent killer. El n-a avut nimic, dar uite, s-a dus cu un pic de duse la spital, i-au făcut biopsie și uite, în două săptămâni s-a umplut de metastaze. Când el de fapt avea metastaze, dar nu fusese investigat. El de fapt era în direcția aia, dar a ajuns târziu la spital. Adică asta poate fi o... ideea în jurul acestui folclor.

Acum, întorcându-te la intervenția în sine și la robot, că te-am mai întrebat asta, nu? În ultimul nostru material, și te-am întrebat și la medicul, o să te întreb și acum, când crezi că o să opereze robotul singur, Felix? să vii la spital, să bei cafeaua și să-l urmărești?

Eu cred că deja au operat, nu știu, au făcut un colecist. Adică el poate opera singur.

Au făcut un colecist singur?

Da, da, da.

Serios?

Am citit zilele trecute și văzusem pilotul cumva de program. Adică e destul de simplu, inteligența artificială introdusă într-un sistem robotic. care preia informații de la zeci de mii de chirurgi care au făcut o operație. Și el a analizat mișcările, a transformat zone de no-go și zone de go. Era foarte mișto programele.

Cât de tare.

Vedeai cu verde unde e bine de disecat și nu. Adică el învață la fel cum învățăm și noi, că inteligența artificială știm cum funcționează, știi? Și atunci, probabil că ar putea să opereze în momentul ăsta mai tot după ce îi se bagă în sistem. Vine partea cealaltă. Tu te-ai lăsat operat în momentul ăsta, că eu cred că aici va fi latența, de fapt.

Păi stai, depinde, că probabil că o să înceapă cu niște studii pilot, cu niște cazuri la limită și mie personal, dacă... Deci, uite, eu dacă mă pun în situația ca în 10 ani, nu acum, poate în 10 ani, îmi dai statistici și îmi zici că, uite, robotul ăsta cu inteligența artificială de la Cloud Antropic are rată de succes 99,99%, ăsta mai ieftin de la CGPT, are rată 99,95% și cel mai bun chirurg are rată 99,50%, decizia e matematică. Încerci să înlături cumva componenta umană și să zici, domnule, dacă matematic dă mai bine...

Știi că ești în domeniu, ești în domeniu.

Mi-ar plăcea să mă opereze AI-ul, dar să stea și chirurgul pregătit acolo, în cazul în care...

Uite, știm că în continuare, din păcate, în chirurgie există un soi de misoginism ăsta al pacienților. Știm treaba asta. O cunoaștem, o știm toți de fiecare când discutăm între noi. Pacienții preferă chirurgii bărbați. Nu știu de ce. Și există studii, așa cum spui tu, care arată că, de fapt, chirurgii femei au rezultate mult mai bune.

Corect, așa e.

Clare, clare, da? Sunt mai atente, sunt mai puțin curajoase așa ca noi să facă gesturi Același lucru se va întâmpla și acolo. Poți să aduci tu aceste statistici oamenilor și nu cred că vor merge în direcția statisticilor, vor merge în direcția ideilor preconcepute. Și eu cred că în sufletul meu așa e o mare preconcepție în direcția asta și nu să mă duc către un robot, pentru că mă întreb dacă greșește robotul, eu cu cine mă cert, știi? Adică vine chestia asta. Eu pe cine dau vina, știi? Asta ca să facem o glumă vis-a-vis de cine își asumă culpa medicală. Cine își asumă culpa medicală? Cine își asumă deama de greșală? Noi când mergem și colaborăm cu oameni, mergem și colaborăm cu oameni care-i credem noi cu o conștiință suficient de mare încât să aibă grijă de mine ca de propriului copil.

Robotului nu-i pasă.

Robotul poate să dea un rateu cu luminițele și să cadă curentul și asta e, ești și tu la statistici. O să fii la statistica proastă, dar nu contează. Și atunci trebuie să... Eu cred că trebuie să așteptăm totuși o generație a doua să vedem. Cred că generația noastră are flagelul ăsta al temerii cumva. Și probabil că vom mai aștepta. Dar el e capabil în momentul ăsta. În schimb, ce fac roboții noștri acum este strict să intermedieze mișcările noastre și atât. Sunt niște instrumente și atât. Nu am inteligență artificială, nu vorbim de așa ceva. O să treacă ani buni până când se implementeze genul ăsta de robuți sau de chirurgie robotică.

Da, tare. La final de podcast, ce ai avea să le transmiți, să le spui pacienților care au această neșansă de a fi diagnosticați cu un cancer de plămân? Pentru că cei cu care am vorbit îmi povestesc că simt la primirea acestui diagnostic că cerul se probușește, că viața se termină, totuși își găsesc majoritatea puterea de a merge mai departe și de a-și găsi propriul drum Ce mesaj ai avea tu să le transmiți?

Păi am un mesaj. Aș zice să se uită în jurul lor și să vadă cum a evoluat tehnologia în jurul lor. În propriile noastre buzunare, pe mese, în casă. Așa a evoluat medicina. că medicina a evoluat un pic mai serios pentru că au fost mulți bani băgați în cercetare și în direcția asta. Și atunci, ce tratamente avem acum disponibile nu mai sunt compatibile cu ideile noastre despre boala respectivă. Că ce putem face acum, chiar când vorbim de cancer pulmonar, ok, el are o mortalitate mare, așa cum am vorbit de la început, dar e mult mai ușor tratabil în momentul ăsta și lucrurile sunt mult mai bune și vom avea statisticile reale abia peste 5-10 ani de acum. Adică ce se întâmplă acum e mult mai bine decât ce se întâmplă acum 10 ani, dar vom afla peste 10 ani. Timpul ăsta oferă pacienților șansa să apară noi molecule, noi posibilități terapeutice. Adică fiecare secundă din viață pe care o câștigăm contează foarte mult și ne poate aduce chiar un beneficiu mai mare. Deci ce le spune așa? Să-și caute îndrumătorul ăla pe această cale sau îndrumătorii, că pot fi mai mulți, și să aibă încredere că lucrurile funcționează mult mai bine decât ne imaginăm noi. Mult mai bine. Adică sunt lucruri vizibile, lucruri pe care le trăim fiecare zi și care ne mirea pe noi doctorii când vedem cât de bine merg pacienții în față de cum mergeau acum ceva vreme.

Asta este o veste bună și pe mine mă... Mă bucură și îmi dă un pic de curaj versus statisticile care spun că în viitor unul din trei persoane sau poate chiar una din două persoane o să facă o formă sau alta de cancer. Pare să fie o boală a viitorului, a prezentului deja și a viitorului, dar și tehnologia vine din urmă.

Păi hai să ne uităm un pic la ce se întâmplă cu tratamentul ăsta imunologic. Adică s-au schimbat lucrurile enorm. Deci eu îți spun că dacă lucrurile vor merge în direcția în care au mers în ultimii 10-20 de ani, posibil

să nu avem nevoie de robot.

Nu mai operăm cancer. Ar trebui să se transforme și cancerul în chirurgia toracică cel puțin, să se transforme cancerul în ceea ce s-a transformat tuberculoza. O boală curabilă. Tuberculoza a fost o boală nasoală, rău. Au murit mulți oameni și pe mulți îi știm ca fiind oameni importanți ai acestei lumi. Și au murit indiferent de câte resurse aveau. Era o boală mortală. Nu mai este o boală mortală. În momentul ăsta noi avem foarte multă tuberculoză în România, toate astea o tratăm mult mai ușor. Și atunci cancerul va fi în continuare o boală desîntâlnită, cu siguranță, mai ales la cum se mișcă lucrurile și câte multe oncogene, cât de multă poluare apare sau cât de mulți factori care influențează în direcția asta. Cred totuși că va fi mai ușor curabil. Va fi mult mai simplu de ținut în frâu. Nu va mai fi boala secolului cât de curând. Super!

Astea sunt vești bune și îmi pare bine că terminăm cu aceste vești bune. Totuși, atenție, e atât de... uite, îmi scrie Claudiu, Frederic Chopin, Franz Kafka, Anton Chekhov, precum și României Nicolae Bălcescu, Iulia H.D. și Alec Curuso. A murit de TBC. Da, de pe TBC care este curabil acum. Așa probabil că vom vorbi și despre, din păcate, pacienții care au murit din cancer, de orice fel, care viitor probabil că va fi vindecabil, da, prin medicație, nu prin tratament chirurgical. Totuși, noi putem face de acum lucruri care să ne protejeze măcar puțin de riscul de a face cancer. De exemplu, dacă fumezi, cel mai șmecher lucru pe care poți să-l faci este să te lași de fumat tu, nu că zicem noi. Tu să decizi într-o zi că vrei să te lași și să te lași. Dacă ești sportiv, să-ți alegi bine orele la care alergi și pe unde alergi. Văd oameni care alergă pe șosea. Aleargă în parc. Uite, sunt tot felul de aplicații care îți arată când e poluat și când nu e poluat. Dacă mergi cu mașina, închide geamurile, dă drumul la ventilație din asta interioară. Alege drumurile prin care îți faci commute-ul ca să te expui mai puțin la poluare. Sunt tot felul de lucruri pe care le putem face care să totuși să ne protejeze de pe acum. Felix, mulțumesc mult pentru prezență și pentru povestea asta frumoasă a chirurgiei toracice și ce faceți voi la Pondras. și i-am mulțumesc foarte mult. Mulțumesc Regina Maria pentru faptul că sprijini acest podcast și-ți mulțumesc și ție că ai rămas până acum. Dacă ai ceva de comentat, comentează jos în secțiunea de comentarii. Dacă n-ai nimic de comentat, comentează jos în secțiunea de comentarii pentru că ne ajută. Algoritmul vede cumva că oamenii comentează, înțelege că materialul este interesant poate pentru tine. Deci dacă ți-a fost interesant, doar scrie acolo jos. Ei, a fost interesant. Apreciez, mulțumesc, ciao, pa, pa!