In this Romanian‑language podcast episode, the hosts recount a multi‑day expedition to the remote town of Ilulissat (Ilulissat) in western Greenland, describing the arduous travel route from Europe (London, Copenhagen, a small propeller plane to Nuuk, then another to Ilulissat) and the sense of isolation upon arrival. They paint vivid pictures of the stark landscape: towering icebergs, a massive, fast‑moving glacier that calves up to 40 m per day, and the Ice Fjord where the glacier’s meltwater forms a 10 km‑wide, 100 km‑long ice river that empties into the ocean, contributing to about 10 % of Greenland’s iceberg output. The narrative includes a helicopter flight to a UNESCO‑listed calving front, where a New York research station monitors temperature and movement. The episode highlights the unique Greenlandic sled dog, a centuries‑old breed legally protected for work purposes, and the experience of being pulled across the ice by a dog team. It delves into local customs, notably the two‑month polar night (Nov 13 – Jan 13) and the communal sunrise celebration when the sun returns, illustrating the tight‑knit community of roughly 4 500 residents whose houses are painted bright colors. Historical context is provided: early settlement by Inuit ancestors 1 000 years ago, Viking colonies (982 – ~1500 AD), Danish colonization in 1721, WWII American military bases, and repeated offers (Truman 1946, Trump 2019/2025) to purchase Greenland, underscoring its strategic value. The hosts discuss climate change, noting that melting ice is opening new Northwest Passage routes that could shorten Europe‑Asia shipping by over 30 % compared to Panama, making Greenland a coveted asset. Personal reflections weave through the reportage: the hosts describe feelings of freedom, awe, and heightened awareness of being alive while standing amid the ice, the simplicity of local life, and the hospitality encountered at a remote restaurant (Ulo in Arctic Hotel). They also mention a local legend that whistling during the aurora may attract it, and reflect on the demographic decline and strong Greenlandic identity. The episode blends travelogue, natural science, cultural anthropology, folklore, and geopolitical analysis, concluding that the isolation and raw beauty of Greenland provoke profound contemplation about humanity’s place in a changing world.
Chapters
Ai impresia ca ai aterizat undeva pe luna. Uite, a pus sora. Uite a pus-o de soare.
Groenlanda.
Este cea mai mare insulă din lume și printre cele mai pustii. 80% din ea este acoperită de gheață groasă, pe alocuri de 3 km grosime. E locuită de 56.000 de oameni care trăiesc pe marginea ei, efectiv agățați de coastă. Iar între orașe nu există niciun drum. Ca să ajungi acolo, faci un ocol prin jumătate de Europa. Cel puțin așa am făcut eu, am ajuns până la Londra, după aia până la Copenhaga, de acolo patru ore și jumătate peste Atlanticul de Nord până la Nuc, care este capitala, un oraș cât un cartier din București cu 20.000 de oameni. Și din Nuc, încă un avion mic cu elice care se oprește odată pe drum ca să facă plinul În total, aproape 24 de ore până la Ilul Isat, destinația noastră finală.
Așa arată tablița dintr-un aeroport mic de plecări. Sunt două avioane, două destinații. Copenhaga și Keflavik, care este în Islandă și care este cancelat. pentru un aeroport de oraș de 20.000 de persoane, destul de decent.
Ce devine cu adevărat șocant este când începi să vezi aceste iceberg-uri la 3.000 de metri sub tine, îți dai seama că ai ajuns într-un loc cu adevărat special.
Ok, aterizat în Lulisad, E destul de placută vremea. Muge așa frumușel. Asta înseamnă că e posibil să ne tragă hâinii cu sania mai târziu.
E incredibil cum plutesc ghețarii ăștia și
cum plutesc bărcile astea printre ghețari. De acolo am ajuns până aici și uite, aia este casa noastră. Cât de tare! E frumos și liniște aici.
Aici suntem in Ilul Isad, care în groenlandez înseamnă aizberguri și e lesne de înțeles de ce. Are 4500 de locuitori, toate casele sunt vopsite în roșu, albastru și galben, iar la marginea orașului se termină toate drumurile. Mai departe se merge doar cu barca, cu sania sau pur și simplu de loc. Iar ce vezi acum in imagine este un cimitir. Si cum ne-a povestit un localnic, groinlandezii placeaza cimitirul in cel mai frumos loc din sat. Cel mai inalt si cel mai frumoas. Pentru ca tu atunci cand ajungi acolo, sa-ti petreci vesnicia in cea mai buna priveliste.
Stau așa să nu îmi trag în gând cum te vezi.
Da, măi, dar nu trebuie să...
Mi se face mai înaltă formă de libertate la motivat de a sta aici, nu la până aici. Aici. Să fii singur, să te isolezi. Aici e liberație.
Ok, n-am să mint. E drăguț aici. Ia uite. E cam magic așa. Și priveliștea asta se schimbă în fiecare zi. În fiecare zis sunt alți ghetari care trec, înving pe ceilalți mai departe și tot așa. Câmpul ăsta este plin de câini. Deci tot ce vezi cu ochii sunt câini legați cu lanțul. Și acesta cred că este mijlocul lor tradițional de transport.
Ăsta este câinele groenlandez. Și el a ajuns aici acum aproape 1.000 de ani, odată cu poporul tule, strămoșii, inuiților de astăzi. Este una dintre cele mai vechi rase din lume și aici, la nord de Cercul Polar, este singura rasă permisă, prin lege, pentru ca sângele să nu se amestece. Deci dacă ai un cățel cu care vrei să zbori în Groenlanda, iartă-mă, dar este ilegal, n-ai voie. Câinii aceștia nu sunt animale de companie și ăsta a fost șocul, pentru că noi așa percepem câinii. Aceștia sunt animale de muncă. Stau afară tot anul în haite și trag sania pe gheață. Ceea ce am experimentat aici și am văzut cu ochii mei este cu câtă dragoste își primesc stăpânii și cât de mult le place să tragă sania. Apropo, saniile astea se pare că pot fi trase până sus în munte de tot. În experiența asta să fii tras pe zăpadă de această haită de câini a fost wow.
Deci, noi practic suntem aici.
Stai, mai foarte atat, mai foarte atat.
Las-i, e ok. Deci, noi suntem aici, stai, aici. Ia dai un zoom. Dai un zoom. Nu, zoom-in, zoom-in. Zoom-in, ala e zoom-out.
Vrei sa-i vezi cum iesi de aici, stii? Da. Deci noi suntem aici.
Da. Stai, si asta vedem noi, stai. Noi vedem ghețarii ăștia. Și ei ies de acolo, de pe un culoar, care este culoarea asta de aici. Da. Ok.
Vin de aici.
Și?
Și vin de pe puțin.
Deci practic vin din continent. Mă rog, pe insulă.
Asta pe care îl vezi acum în față este efectiv un fluviu de gheață. E gheață care coboară din calota care acoperă toată insula și se rupe în fiori. Înaintează cu până la 40 de metri pe zi și este printre cei mai rapizi din lume. Și varsă în ocean peste 30 de kilometri de gheață în fiecare an. Cam 10% din toate iceberg-urile Groenlandei. Și din locul ăsta se pare că a plecat și aizbergul care a scufundat Titanicul. Iar fiordul este în patrimoniul UNESCO din 2004.
Aici! Ceea ce vezi este Ice Fjord. Practic, aici se varsă gheața care vine de acolo, de pe insulă, din centrul insulei, unde avem cel mai mare ghețar din lume. Deci, de acolo, din centrul insulei, gheața vine pe un canal mare, lung, lat de 10 km și lung de 100 km și se varsă în coalce Spre mare. Asta e un ghețar mare. Este foarte mare, pentru că nu avem perspectivă, nu ne dăm seama cât e de mare. Dar probabil care, vreo 50 de etaje sau 30 de etaje, atât de mare este. Și din ghețarul ăsta mare se rup bucăți, care pleacă încolo și bucățile alea ajung până în ilulii sa, le vedem pe lângă casă, și plutesc până în Islanda, unele și altele până în Canada. Dar acesta e canalul pe care vroiam să ți-l arăt și pe acest canal o să zburăm cu elicopterul până în locul în care gheața Se varsă din centrul insulei până mare. Hai cu elicopterul!
Singurul loc din tot fiordul unde poți să aterizezi cu un elicopter este undeva la 25 de minute de zbor și este chiar la buza chețarului, adică unde calota începe să se desprindă și este împinsă cu toată greutatea acelor 3 km de crusime de gheață împinsă înspre ocean.
Sau am ajuns cu helicopterul pana aici. Ce vreau sa arat este, sunt aceste crapaturi. Deci toate aceste crapaturi sunt formate din ghetarul mare care produce gheata si aduce gheata din centrul insulei. O aduce pe acest canal si practic pe aici gheata se varsa in mare si in felul asta se produc acei ghetari care pur si simplu plutesc in mare. Ei toti vin de aici, din zona asta. Incerc sa nu cad pe aici. Iar asta de acolo este o stație, e o stație meteo, făcută de niște oameni de știință din New York. Și ce-au făcut ei este să aibă stația aici și înăuntru niștului pe gățar au tot felul de senzori. În momentul în care gheața se mișcă, ei poate să vadă cum se mișcă, ce temperatură are, cum se topește. Da. Și ăsta fiind Un loc din patrimoniul UNESCO. Acesta este singurul spot in care elicopterul are voie sa aterizeze. Practic, acum suntem fix in locul in care ghetarul se rupe din insula si intra pe acest canal pe care il arat pe Google Maps. Si vreau sa-l arat si aici. Practic, baza canalului este fix asta de aici. Partea asta de aici Toată partea asta aici e baza canalului.
Acolo este insula.
Acolo, în capăt, este Groenlanda. Toată insula. Și ce înțeleg este că acolo unde se termină ruperea ghețarului, pământul este pur și simplu plat. Este alb plat. De aici, ghețarul se rupe și începe să curgă pe acest canal, până ajunge la mare, da? Acolo, în Ilului Sal. Și... Ce vedeți e aici. Și e foarte interesant, pentru că nouă ne lipsește perspectiva. Deci, practic, ce vezi în față... Ai impresia că este un... Fluviu, da, e de fapt un fluviu de ghețari. Deci, ce vezi în față, da? Stai să dau zoom. Ce vezi in fata, partea asta, asa cu creste, este pur si simplu un fluviu de ghetari. Ghetarul acesta, varfa asta pe care il vezi aici, are 40 de metri inaltime. Deci îl pare un ghițar mic, dar până ajunge acolo, pentru că nu ai perspectivă, nu ai cu ce să-l compari. Nu ai o casă lângă el sau o mașină sau un copac lângă el, nu ai cu ce să-l compari. Neavând perspectivă, el pare mic. Dar el are 40 de metri înălțime și vârful aizbergului este doar 10% din tot aizbergul. Deci vârful aizzbergului este 10% din volumul lui. Deci el e imens, probabil că are 400 de metri în jos. și el plutește.
Muzica de suspens.
Și ca să ajungi în satul următor, trebuie să mergi pe acest câmp de gheață. Și nu există culoare, nu există hartă. Omul de la timonă pulșii simplu caută cu ochii și cu inspirația divină, probabil, o linie printre blocurile de gheață și trece razand, uneori la câțiva centimetrii de ele. Bucățile pe lângă care aluneci sunt multe, mai mari decât barca, sunt imense și sunt de 10 ori mai mari sub apă decât ce vezi la suprafață. Am avut și eu o mică întâmplare în care în fața noastră pur și simplu marea a înghețat, barca s-a încins, Motorul a început să piuie, am rămas pe loc timp de 30 de minute, iar omul de la timonă cumva a reușit să repare acel motor. Era un moment în care mă întrebam ce caut aici și de ce mi-a trebuit asta. Însă, lucrurile s-au rezolvat iar noi am plecat mai departe. Efectiv, mergi cu barca pe un drum cu obstacole și le depășești la centimetru.
Te filmez?
Vizibil, uimit de ce poți să vezi în fața ochilor. De locul acesta în care poți să ajungi și de toată imensitatea asta incredibilă din jurul nostru.
Ce ai văzut mai devreme este satul Rod Bay. Se cheamă Rod Bay pentru că pe vremuri, pescarii acestui sat vânau balene, le aduceau aici, în această lagună. și sacrificau baleanele aici și totă acesta lagună se făcea roșie. Deci toată marea de aici, toată apa de aici se făceau roșie. Cum ajungi aici? Ajungi cu această barcă, vii de la ilului sat, mergi aproximativ o oră și singurul mod în care poți să ajungi aici este cu barca. Sunt 50 de persoane care locuiesc în acest sat iar majoritatea acestor oameni lucrează aici, în această fabrică de pește. E foarte interesant cum vin ghețarii aștia, pur și simplu. Clădirea asta din spatele meu e restaurantul local de aici. Se numește H8. Iar denumirea aceasta a clădirilor vine de la americani care în al doilea război mondial trimiteau provizii aici. Groenlanda a rămas izolată de Danimarca și nu mai ajungeau proviziile până aici. Nu mai aveau mâncare, nu mai aveau produse. medicamente, iar americanii aruncau, paraşutau proviziile cu avionul. Dar trebuia să localizeze satele. Și neînțelegând numele acestor sate sau neştiinţă, fiindu-le greu să le mapeze în felul ăsta după numărul lor real, le-au denumit pur şi simplu, începând din sud de toţi locurile începând la Irlanda, le-au denumit cu A1, A2, A3, până la A99, după care erau B1, B2, B3. Şi uite, în felul acesta, Crădirea asta a ajuns să fie H8 și este un restaurant renumit de aici, din Groenlandia.
Între 13 noiembrie și 13 anuarie soarele nu răsare absolut deloc. Sunt două luni de amurg. În 13 anuarie, când răsare pentru prima dată după două luni în care imaginează-ți nu vezi soarele, ești izolat, ești în acest sat, la o oră distanță de civilizație, oamenii se strâng în spatele școlii unde se vede orizontul și aduc fiecare câte ceva, fac o mică petrecere. I-am întrebat ce aduc, zic nu contează, o salată, un chec, o sticlă de vin, orice au, doar se strâng împreună și se uită la soare.
Pur și simplu, faptul că ești în viață, în această pustietate, pe această insulă imensă care e acoperită de gheață, unde este frig și pe unde plutesc ghețarii, pur și simplu să fii aici, în viață să calci pe acest pământ, să respiri, să vezi alți oameni în jur, te face să conștientizezi că trăiești. Efectiv, în felul ăsta realizezi că trăiesti, că ești aici și că ești în viață. și că respiri.
De fapt, primei oameni au venit aici din Canada, peste gheață, acum 4500 de ani, vikingii lui Eric cel Roșu au întemeiat colonii în Sud în anul 982 și au dispărut după 5 secole. Ulterior Danimarca a colonizat insula în 1721, iar în al doilea război mondial, cu Danimarca ocupat, americanii au preluat apărarea Groenlandei și au construit aici baze militare. Proviziile le parașutau, iar satele, ca să le poată găsi de sus, le-au numerotat pur și simplu A1, A2 până la H8. Apoi, în 1946, președintele Truman a oferit 100 de milioane de dolari ca să cumpere insula, iar Denmarca a refuzat. Același lucru se repetă în 2019 și din nou în 2025. Trump oferă mulți bani pentru a cumpăra Groenelanda, dar ei din nou refuză. Și asta te face să te întrebi de ce vrea toată lumea insula asta de gheață. Când gheața se retrage, în jurul insulei se deschid drumuri noi pe mare. Pasajul de Nord-Vest trece prin Arhipelagul Canadian, chiar la vest de Ilulisat. Și scurtează drumul dintre Europa și Asia cu peste 30% față de canalul Panama. Ruta de Nord pe lângă Rusia e deja folosită vara. Deocamdată trec puține nave prin pasajul de Nord Vest, câteva zeci pe an, pentru că gheața rămâne imprevizibilă. Dar fiecare vară care vine aduce mai mult timp apă liberă, fără gheață. Și pentru că, pe măsură ce gheața se retrage, se deschid rute de navigație care scurtează drumul dintre Ansia și Europa cu mii de kilometri, iar cine deține Groenlandă se pare că o să aibă foarte mult de câștigat.
Oamenii
de aici, puțini cât sunt și cu o populație care scade constant de la an la an, sunt extrem de mândrii să fie groenlandezi. Au propria lor identitate si fiind niste oameni care se multumesc cu acest putin, acest putin cand te afli aici, iti dai seama cat de bogat este de fapt. Oamenii acestia nu au nevoie de mai mult, nu au nevoie de cladiri mai mari, nu au nevoie de mai multi bani, n-au nevoie de masini, pentru ca n-au ce sa faca cat toate aceste lucruri. Oamenii aceștia vor să rămână în acest loc care este al lor. Și vorbind cu ei, întrebându-i, mi-au tot confirmat. Subiectul era unul incomod pentru ei, dar dacă îl deschideam, dacă simțeam că o persoană vrea să vorbească despre asta, pur și simplu îmi spuneau zâmbind că ei n-o să lase acest teritoriu niciodată. Este a lor și simpla propunere îi se pare absurdă.
Ieri
ne-am dus sa mancam la restaurant. In Arctic Hotel, restaurant Ulo. Un restaurant drăguț, efectiv la capătul lumii. Și intrăm în restaurant și domnul de la bar ne zice Hey, this is not the dinner time, but we can serve dinner in one hour. Adică putem să strănim mâncarea cam într-o oră, vă puteți așeza la masă acolo. Și după ce plecăm, aud în spatele meu, în limba română, pe cineva spunând,
scuze, cumva vă știu de la televizor,
cu un accent englezesc. Și mă întorc și domnul nostru, care ne-a pus la masă, de fapt este un român plecat de mult timp în străinătate, Stabilit aici de trei ani. Mi-am spus că de când s-a stabilit aici și-a vindecat o boală cronică care
era cauzată de stres. Exact așa se vedeau aceste explozii solare care ajung grazant pe lângă poluri și interacționează cumva cu aerul din atmosferă și creează aceste fenomene luminoase. Și apropo, localnicul Ziua ne-a spus că e important să nu fluieri când vezi aurorele Burea. pentru că legenda spune că dacă fluieri, vine aurora asta și te fură. Noi am râs, dar nimeni n-a avut curaj să fluiere.
În fine, ca să nu mai fac pe ghidu, vreau să zic cum te simți aici. Te simți... e fenomenal. Este efectiv fenomenal. E ceva atât de natural și atât de simplu. E atât de viu, adică pe cât Pe cât de stâncos e și pare gri și este așa cu gheață și frig, este extrem de viu. E un loc în care, tocmai să fii în viață, te face să te simți foarte viu. Asta e, asta e explicația mea.
Și astea au fost șapte zile la capătul pământului. Înainte să plec am crezut că merg să fac niște poze, pentru mine însă cărătoria asta a fost una care mi-a schimbat perspectivă. Am ajuns într-un loc fără drumuri, unde soarele lipsește două luni pe an, unde cânghii dorm în zăpadă și unde priveliștea de la fereastră se schimbă în fiecare dimineață, pentru că ghețarii se mișcă în continuu. Și exact cum spuneam pe pontonul din Road Bay, Simplu în fapt că ești acolo, te face să te simți viu.
