Ce le face rău rinichilor? cu Dr. Adrian Lungu
15 Oct 2026 · 93 min
În acest episod al podcastului găzduit de Mihail Păutov, Dr. Adrian Lungu, pediatru nefrolog și șef al unui centru de boli renale rare, discută despre sănătatea rinichilor la copii și adulți. Explică necesarul zilnic de apă (2‑3 L) și modul în care rinichii filtrează sângele, subliniind semnalele pe care le poate oferi urina – culoare, miros, spumă – pentru a detecta deshidratarea, infecțiile sau alte afecțiuni. Abordează riscurile consumului excesiv de apă și sare și când este indicat să se solicite asistență medicală, în special la copii cu edeme, urinare rară sau modificări ale culorii urinei. Identifică hipertensiunea, obezitatea și diabetul ca principalii „dușmani” ai rinichilor și propune trei măsuri preventive: controlul tensiunii, menținerea greutății și a glicemiei, și aportul adecvat de lichide. Printr-un studiu de caz detaliat, descrie experiența cu o fetiță afectată de sindromul hemolitic uremic, dificultățile transplantului renal și impactul emoțional asupra familiei. Reflectă asupra provocărilor etice și logistice ale medicului pediatric nefrolog, inclusiv accesul limitat la medicamente inovative în România. Explică rolul și acreditarea europeană a centrului de referință pentru boli renale rare de la Institutul Clinic Funden, definind bolile rare (prevalență <1/1 000 000) și subliniind că, deși individual rare, ele afectează peste un milion de români. Încheie cu un mesaj personal: „Suntem 70 % apă și 30 % suflet; apa este esențială”, încurajând ascultătorii să se hidrateze.
Chapters
Cantitatea de apă din interiorul vaselor tale de sânge va fi un pic mai mare. Și această cantitate de apă zilnic, picătură cu picătură, îți va umple un pahar, care paharul respectiv este tensiunea arterială. Astăzi este corect 120, iar dacă peste 6 luni este 121, tu nu o să-ți dai seama de această diferență. Te trezești că peste 6 lunii nu mai ai 121, ai 122. Și fără să-ți dai seama, picătura cu picătură, corpul tău se va obișnui cu o tensiune arterială de 130, iar după aia de 140. Stai un pic, când am ajuns la hipertensiv și am 150, mie ca și doctor de RINIC, mie cel mai frică mi-e de apă.
De apă în exces.
De apă în exces. Sau de dezechilibru apelui. Mai de grav. La fel cât de bine poate să-ți facă apă, la fel poate să-ți facă și rău.
Asta înseamnă că un RINIC e capabil să filtreze 20 litri de apă pe zi?
Chiar și mai mult. Limita este un litru pe oră.
Fără să se strice?
Fără.
Câta apă trebuie să bem într-o zi? Omule, te salut! Dr. Mihaila aici. După cum ai văzut, avem un episod despre sănătate renală. De data asta o să vorbim și despre adulți, dar și despre copii. Iar invitatul meu de astăzi este Dr. Adrian Lungu. Este colegul meu de la Institut Clinic Funden. Este medic primar în nefrologie pediatrică și el conduce centru de referință în boli renale rare în România. O să avem timestamps la acest episod, deci dacă vrei să sari direct spre partea în care vorbim despre sănătate renală pediatrică, de exemplu câtă apă trebuie să bea un copil, dacă trebuie să îl hidratezi tu forțați sau aștepți să i se facă sete, dacă copilul se ține și nu vrea să meargă la toaletă, dacă are spumă în urină, ne spune asta ceva sau nu, dacă face pipi în pat și așa mai departe, poți să te duci în timestamps și să apeși pe subiectul care te interesează. Înainte de a începe vreau să mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină acest podcast și prin asta sprijină această inițiativă educativă. Adrian, te salut! Bine ai venit!
Te salut, Mihail! Te salut, prietene! Mă bucur că sunt aici! Sper să răspundem la cât mai multe întrebări pe care și eu le primez zi de zi de la pacienți, de la prieteni, de la cunoscuți, de la părinți.
Exact și mă bucur atât de mult că ești aici, ai explicat lucrurile mereu atât de mișto la medicul și cumva eu te-am cunoscut, culmea, chiar dacă suntem colegi la funden, eu te-am cunoscut prin intermediul unui prieten care a fost la tine în cabinet la spital și îmi povestea uimit că ai niște aparate pe care le-ai achiziționat tu, că te uiți prin microscop la urină, la tot felul de sedimente din urină și că ești genul ăla de mad scientist, super pasionat de meseria lui și cumva așa ți-ai dorit să fie fiecare medic la care te duci, să fie super pasionat de ceea ce face.
Da, nu sunt chiar mad scientist, dar cumva așa să te consume pasiunea mi se pare esențial, adică mi se pare esencial și atunci când ai tu o nevoie trebuie să ți-o satisfaci, să-ți găsești, să-ți construiești tuneltele și să vezi exact ceea ce simți tu că trebuie să vezi acolo, că apoi să poți oferi o soluție pacientului sau persoanei care au nevoie de tine?
Bun, avem o tonă de întrebări și îți propun să începem cu partea asta de sănătate renală la adult și, concret, la ceea ce înseamnă stil de viață și hidratarea. Câtă apă trebuie să bem? Și îți propun să trecem rapid prin lucrurile astea ca să le bifăm, dar să le înțelegem. Câtă apă trebuie să bem într-o zi?
Sigur că cel mai simplu ar fi să încep cu un răspuns matematic.
Da.
Și în Europa se recomandă ca o persoană adultă de sex feminin să bea 2 litri de apă, iar un bărbat să bea 2,5 litri de apă. Americanii sunt un pic mai, mai darnici, ca să zic așa, și ei cumva ajung la un bărbat către 3,5-3,7 litri de apå pe zi. Doar că americanii cumva aici includ și apa din alimente, nu doar apa băută la sticlă. Ideea este că o cantitate de apă clară, concretă, matematică, nu există. Trebuie să bei în funcție de nevoile tale și în funcția de culoarea pipiului.
Ok, ajunge la culoarea pipiului, dar legat de nevoi, nevoia apare atunci când avem senzația de sete. E ok să-ți fie sete pe parcursul zilei sau înseamnă că deja te-ai deshidratat?
Sigur că este ok să-ți fie sete. Acesta este un mecanism prin care RINICU comunică cu creierul și este un mecanism extrem de important de care noi trebuie să ținem seama. Dacă nu ne-ar fi sete, ne-am dezhidratat absolut devastator, ceea ce nu trebuie să se întâmple asta.
Dar sunt oameni pe net care zic că dacă ți e sete înseamnă că deja te-ai dezhidrata, deja ești vinovat, trebuia să fii băut ca să nu-ți fie sete.
Sigur, dar nu trebuie să faci neapărat o obsesie din a bea apă. Nu trebuie neapărat să ajungi la un număr de litri, la un numă de sticle și așa mai departe. Și setea este un mecanism prin care rinicul îi spune creierului, uite, acum trebuie să consumi un pic mai multă apă pentru că o să ajungi să te deshidratezi și să fie rău. Cam asta este semnalul pe care transmite rinicului creierului. Ca idee, nu rinicul spune creierului că am nevoie de apă, ci mai degrabă creierul îi transmite cumva rinicului, te rog să-mi echilibrezi apa în așa fel încât mie să-mi Dar există situații în care
omul poate să nu simtă, din vari cauze psihologice, de stil de viață, de stres sau chiar și fiziologice, să înceapă să fie surd la senzația de sete?
Extrem de rar, extrem de rar. Setea este o chestie absolut esențială pe care corpul nostru și ființele umane au pentru supraviețuire. Extrem de rar senzația de sete dispare și aici ne referim la persoane extrem de vârstă sau la copii foarte mici sau diverse afectații În rest, senzația de sete este o chestie cu care Dumnezeu ne-a lăsat. Dacă n-am avea o, n-am existat ca specie.
Ok, deci să-ți fie sete este ok. Știi, dar oricâte ori încercăm să dăm așa niște definiții sau îndrumări pentru anumite lucruri care țin de fiziologie și de biologie, îți dai seama cât de diferiți suntem cu toții. Pentru că, uite, în timp ce povestea este asta, mă gândesc la persoane care, nu știu, lucrează toată ziua, sunt foarte focusate pe ceea ce au de făcut și cumva Într-un fel uită să bea apă, să ajung să încurce, asta mi se întâmplă și mie, să încurce senzația de sete cu senzația de foame. Și cumva nefiind atent, Simți că ai o nevoie, dar parcă fiind distras, ți se întâmplă să o încurci și să crezi că ți-e foame, să duci și să mănânci. Unde din nou ai aport de apă și în mâncare, dar mai degrabă ar fi trebuit să bei decât să mănânce.
Știu, asta e o problemă a civilizațiilor dezvoltate și a societăților în principiu europene sau societățilori dezvoltate. Avem acces extrem de ușor la apă, la apă potabilă, avem acces extrem de ușor la alimente, cu toate astea de-a dreptu uităm ca să ne hidratăm. uităm pentru că ni se pare mai important ceea ce facem în viața de zi cu zi decât să consumăm lichide. Și aici sigur că ar trebui cât de cât să avem o regulă să spunem, ok, totuși ar trebui să beau apă regulat, să am lângă mine un recipient în care să fie lichide.
Bun, deci ar trebui să avem totuși un fel de reminder, un fel de conduită în a ne hidrata. Și întorcându-mă atunci la această întrebare și ai spus că depinde de societate, de ce societate de nefrologie, adică aia europeană sau aia americană, în funcție de câte grame, câți mililitri, ce greutate ai, totuși asta e o recomandare într-un setup de laborator. Da, uite, eu acum în timp ce vorbesc cu tine, beau această apă, nu o să țin minte dacă am but un pahar, două, trei. Cum fac să... să rezolv problema asta cu hidratarea. Care ar fi o recomandare de bază? Există, nu știu, un număr de pahare sau ne începem ziua cu jumătate de litru de apă, cu lămâie. Există vreo, să zic, vreun șablon, vreun protocol în prevința asta ca să fim siguri că suntem hidratați?
Totdeauna ziua trebuie să ne începem cu un pahar de apă, preferabil chiar rece. Cumva ne pornește tractul digestiv, apa respectivă, și cumva ne re-echilibrează toate sistemele care au fost cumva într-o oarecare, într-un mod un pic de stand-by în timpul nopții. Nu sunt chiar într-un stand-by, ci sunt într-un repaus un pic activ, ca să zic așa. Iar apoi ar fi ideal ca să avem acești 2,5-3 litri pe zi cumva cât mai proporționat să-i avem. Și sigur că pentru asta ar trebui ca în mod constant, o dată poate la o oră, să avem o pauză de a ne hidrata.
Apropo, știu că îmi povesteai la un moment dat, într-o pauză de la Medicool, că noi nu realizăm cât de fericiți, cât de norocoși suntem să avem apă potabilă și să avem apă pe care putem sobem, pentru că multe alte popoare încă nu au așa ceva.
Da, orice populație din Europa și orice populații în America de Nord are acces la apă potabilă extrem de ușor, adică fie că este la robinești și este apă potabilă, fie că o ai la supermarket și ți-o cumperi îmbuteliat, această apă este potabilă, iar potabilă înseamnă faptul că din punct de vedere microbiologic este adecvat, adică nu are bacteriene. Dar există continente întregi aproape care au acces extrem de dificil la o apă potabilă și la o apă curată. Deci este nevoie ca să-și creeze sisteme prin care să obțină apa sau cumva această apă să o sterilizeze. Și sigur că aici putem să ajungem la o discuție despre fierberea apei. Sigur că într-o societate europeană sau nord-americană nu este nevoie să facem asta. Apele, dacă sunt cumva adecvate pentru consum, înseamnă că microbiologic sunt bune, nu au bacterii în ele absolut deloc pentru care care să ne facă rău. Iar într-o societate, dintr-un continent mai defavorizat, cumva este nevoie să fiarbă apa și apa în momentul în care pierde bacteriile își concentrează și altfel microelementele și cresc multe alte riscuri. Ceea ce nu mai avem aceste nevoi.
Când o fierbe. Deci nu e bine să bei apă fiertă sau nu e indicat?
În principiu nu. Apa fiertă, în afară că ți-o moară toate bacteriile care ar fi nocive, îți și concentrează anumite elemente, anumite minerale în ea, pentru că o parte din ea se evaporă prin fiertere. Această concentrare de minerale duce la un aport mai crescut de minerale în corpul nostru, ceea ce până la urmă nu este bine.
Nu e bine pentru că sunt prea multe.
Sunt prea multe, da.
Apropo de tipurile de apă, apă potabilă noi avem, de exemplu, în marile orașe din România avem o apă potabilă. Tu bei apă de la robinet?
Da, beau apă de la robinet într-un oraș unde știm că apa de la robinet microbiologic este bună, sigur că da.
Dacă ar fi să alegi între plată și carbogazoasă, ce ai alege? Și ai face o în funcție, adică pe ce criterii ai face alegerea?
Aș alege apa plată, dar nici apa carbogazoasă nu este o problemă, adică dioxidul de carbon este relativ ușor manageriat de corpul nostru sau de linic. Și acele bule, ele în sine nu ne afectează în vreun fel. Apa este tot apă și rinichiul tău nu va ști că apa pe care ai băut-o e carbovazoasă sau este apă plată sau este apa venită dintr-un recipient sau este apa dintr-o supă. El nu va ști. Pur și simplu o va lua ca apă, organismul o va desface în molecule și atunci o va folosi așa cum trebuie. Singura idee e dacă apa carbovazoasa nu are cumva mai mult sodiu în ea. În
ce fel ne face sarea rău și cum ne face rău? Ne face rău sistemic, printr-o creștere a tensiunii arteriale sau face rău inichilor?
Sarea ea în sine este absolut esențială pentru viață. Nu se poate corpul nostru supraviețuiască fără sare. Dar sarea are o dragoste pentru apă, ca să zic așa. Și acolo unde e sare, e și apă mai multă. Și dacă tu te încarci cu sare prea mult și această sare va fi în interiorul vasului de sânge, acolo va veni și apa. Dacă este mai multă apă în interiorul vasului de sânge îți crește tensiunea arterială. Acest lucru, dacă se întâmplă o zi sau două sau trei, nu este mare lucru. Dar dacă se întâmplă într-un mod sistematic și regulat pe parcursul anii de zile, atunci o să ajungi la hipertensiune. Iar hipertensiunea îți va afecta sistemul cardiovascular, îți va afecta inima și îți va afecta rinichii. Rinichii sunt cumva distruși de hipertensiune. Le vine extrem de greu să controleze tensiunea. Ești într-un cerc vicios în care hipertensiuna îți afectează rinichii, iar afectarea rinichilor îți crește tensiunea Și pur și simplu este aproape imposibil ca să ieși din ele fără să-ți faci niște modificări dramatice în stilul de viață.
De ce crezi că mai există voci, totuși, care neagă asta? Și sunt efectiv cărți scrise despre sare și... Unii doctori care efectiv sunt doctori, care sunt persoane academice și publică, care spun că de fapt sarea nu e problema și de fapt ar trebui să mâncăm mai multă sare, pentru că dacă ai tot un regulă în corp, n-ai nicio problemă cu sarea și bec ce se elimină și asta e.
Sigur, problema este că noi nu știm exact câtă sare consumăm. În specia umană există o obsesie pentru sare. Această obsesie vine de la nivel istoric, de când ni se spunea că cuvântul salariu vine din epoca romană de la sare.
Am auzit de asta. Dacă iei salariul, salariul vine de la cuvântul sare, nu?
Era solda pe care o primeau soldații romani pentru a-și cumpăra sare. Asta este ideea pe care o avem acum. Nu știm dacă este chiar reală, dar cumva e o poveste frumoasă. Obsesia a speciei umane pentru sare e mai degrabă o obsesie a creierului pentru sare și plăcerea pe care este provocată creierului de gustul respectiv. Dar sarea prea multă este nocivă. Asta este clar. Nu este nici un studiu care să spună altfel. Problema noastră este că noi nu știm câtă sare mâncăm în mod real. Și aici nu ne referim la sarea din solniță. Pe care o avem. Și de fapt sarea pe care noi nu știm cum o mâncăm. Și sarea pe care nu știm cum mâncăm este sarea care se găsește în alimentele și procesate, dar și alimentele neprocesate. Adică dacă o să mâncăm o carne de pui, în carnea de pui, cumva de la natură, este sare. Sigur că aici mai puteam să mai facem o comparație între animalele ierbivore și animalele carnivore. Specia umană e între ele. Dar animalele iervivore, noi toți poate am văzut ovine sau bovine care atunci când au nevoie de sare, merg și mănâncă pământ. Le place să facă asta. De ce? Pentru că foarte mult în legume, sarea e destul de jos în legume sau în iarbă, ca să zic așa. Dar animalele carnivore, de exemplu o pisică, niciodată nu va avea nevoie să mânce sare. De ce? Pentru că toată sarea necesară și o ia din carne. Omul este între ele, dar sarea pe care noi o primim și o luăm din alimentele și neprocesate, dar și procesate, teoretic nu este de ajuns. Mai degrabă nevoia noastră de sare este o nevoie psihică și nevoia creierului de a se simți bine. Și în corpul uman eu totdeauna spun că singurul dictator real al corpului uman este creierul. Și de asta este și foarte complicat ca să ieșim din micile plăceri pe care le avem zi de zi și până și sarea este o plăcere zilnică pe care o avem. Și creerul ne cer. Și fără să îți dai seama, mănânci mai mult. Ai auzit că trebuie să mănânci 5 grame de sare pe zi? 5 grame sună bine. Dar 5 grame este toată sarea care trebuie să o mânci în ziua respectivă. Nu doar sarea pe care tu o pui în linguriță și ai grijă. Mi-am pus lingurița, am rasul și am văzut și presupun că acolo sunt 5 grame. Este foarte posibil ca doar din pâine, care tu deja te obișnui cu gustul ei, nici nu-ți mai dai seama care sare sau nu, din alimentele procesate, tu să ai o cantitate de sare peste 5 grame. Și atunci orice sare vei adăuga va fi sare extra. Iar această sare cumva corpul tău Se va lupta ca să o acomodeze. Și vrei, nu vrei, tensiunea arterială o să-ți crească. Iar tensiunea arterială crescută va duce la afectare renală.
Ai vreo recomandare pentru oamenii care își pun foarte multă sare? Cum ar putea să reducă din așa sare? Pentru că, într-adevăr, potențiază foarte mult orice ai mâncat. Pui, sare... Ia pâine cu unt, e bună. Dacă îi pui sare peste, e de 10 ori mai bună. Carnea e 10 ori mai bună, cartofii, prăjit, salată, totul e mai bun cu sare. Cum facem totuși să reducem din această sare?
Este cel mai greu lucru, pentru că de fapt noi trebuie ca să renunțăm la o adicție a creierului. Dacă am reușit așa de ușor, n-ar mai exista adicții. Sunt adicții care se tratează chiar de medici, de medici psihiatrici. Sigur că sarea nu ajunge nimeni să strateze adicția de sare într-un fel, dar nu poate să facă asta decât printr-o autodisciplină extremă. Acum, la un adult, aportul de sare chiar trebuie redus cât de mult se poate. Sigur că în copilărie, la un copil, aportul de sare poate să fie un pic diferit. Nici copii nu trebuie să primească sare. Dar la copii primează alte lucruri. Copilul trebuie să crească. Ca să crească trebuie să mănânce. Ca să mănâncă trebuie să-i placă mâncarea. Așa că părintele poate să adauge, mai ales după vârsta de 2 ani, un pic de sare în alimentație. Dar trebuie apoi să nu-l obișnuim din copilărie cu un exces de sare și cu gustul sării. Pentru că gustul sării este ca un drog.
Am avut când făceam nefrologie la facultate, stagiul de nefrologie îl făceam la Funden și acolo era un profesor, Voiculescu parcă îl chema, care ne povestea, era foarte tare proful Voiculescu, făcea tot felul de ecografii renale și ne povestea și ne arăta cum arată un rinichi, cum arată o suprarenală, la ce se uită, avea tot felul de patologii rare, interesante printre pacienți. El ne-a spus la curs, copii, uitați de treaba asta cu sarea că e un mit, e o găseniță medicală, dacă rinichiu e sănătos, poți să mănânci cât de multă sare vrei. Acum, atenție, poți să fii și profesor și academician dacă ești baiasat și ai tu o părere proprie personală, aia e părerea ta, tu ți-o exprimi, asta nu înseamnă că este un adevăr științific, orice grad academic ai avea. Totuși asta credea profesorul Voiculescu. De ce crezi că credea asta sau de ce ne spunea asta?
Un rinic sănătos va fi capabil ca să-ți excrete o cantitate de sare și mare, dar nu trebuie ca acest lucru să mănânci constant.
Ok, deci dacă o faci zilnic și te-ai obișnuit să pui multă sare și mânci 20 grame de sare pe zi,
atunci zilnic cantitatea de apă din interiorul vaselor tale de sânge va fi un pic mai mare. Și această cantitate de apă zilnic, picătură cu picătură, îți va umple un pahar, care paharul respectiv este tensiunea arterială. Și această tensiune arterială, în momentul în care crește peste o limită, ea crește ascuns, tu nu o simți, nu îți dai seama și corpul tău se va obișnui cu ea. Adică tu nu o să știi, aoleu, de mâine îmi crește tensiunea arterială. Pentru că tensiunea ta arterială astăzi este corectă 120, iar dacă peste 6 luni este 121, tu nu o să-ți dai seama de această diferență. Nici măcar nu reușești să o măsori așa atât de clar. Iar apoi te trezesti ca peste 6 luni nu mai ai 121, 122. Si fara sa iti dai seama, picatura cu picatura, corpul tau se va obisnui cu o tensiune altfel de 130. Iar dupa aia de 140. Iar dupa aia te trezesti, stai un pic, cand am ajuns la hipertensiv si am 150? Si dupa aia o sa-ti dai seama ca aceasta hipertensiune iti pune o presiune mai mare pe cord. îți pune presiunea mai mare pe vasele de sânge și îți pune presiunea mai mare pe rinic, care rinicul va încerca în mod constant să echilibreze această tensiune, va încerca să scoate mai multă apă și mai multă apă. Și vrei, nu vrei, ca orice organ ai un termen de garanție, iar termenul de garanțe va expira mai repede.
Bun. Deci am înțeles cu sarea. Trebuie să o limităm. E o adicție. Dacă ți-e greu să o limitezi, e ca și cum ai fumat. E ca și cum te-ai lăsat de fumat.
Păi îți place.
Da.
N-ai cum. Și cuiva, că nu i-ai place ceva, e foarte complicat să-i spui, băi, te rog, nu mai face că-ți face rău. Mai ales că-ți face rău instant. Îți face răul pe o perioadă lungă de timp și foarte lent. Atunci e aproape imposibil ca să-o scoți. Să-o scoți așa și să-i spui cuiva, știi, o să-ți fie rău peste zece ani. Te rog, nu mai am casare de-acum,
Uite, vreau să ne întoarcem la urină și știi urină e o chestie interesantă pentru că e ceva ce corpul produce și ceva ce scoate afară și asta înseamnă că e un produs biologic pe care îl poți analiza ușor.
Sigur.
ca miros, ca compoziție, ca și culoare. Zi-mi te rog, e adevărat că pe vremuri, vorbim despre acum 100, poate 200 de ani, 300 de ani, când nu aveam încă aparatură care să analizeze urină, ea era analizată de medici în sensul în care o miroseau, o gustau.
Sigur. O gustau și observau că are gust dulce și atunci presupuneau că persoana respectivă are diabetes.
Eu vreau să înțeleg, medicii, adică când făceau asta, o făceau pentru știință și pentru binele pacientului, bineînțeles. Nu se știa că totuși urina e un produs biologic care nu trebuie gustat sau o făcea, nu știu, se sacrificau? De ce făceau asta?
Cred că pur și simplu făcea parte din fișa postului lor. Asta era jobul lor și nu li se părea ceva ciudat, sigur că... altor persoane care nu aveau legătură cu medicina a vremurilor respective, probabil că era un tabu. Dar pentru medicii de atunci nu era un tabu, adică...
Parcă aveau și o poreclă, nu? Erau porecliți cumva, nu știu, gustători de pipi sau ceva acesta.
S-ar putea, nu știi, nu m-am gândit până acum. Dar trebuie să ne gândim că medicii cumva asta era jobul lor, adică au fost și perioade în care au fost ciumă sau așa mai departe și de asta avem acele măști venețiene cu, eu știu, cu fața aia de pasăre sau...
Știi că acolo măștile alea erau umplute, ei credeau că ciuma este transmisă prin mirosul pe care îl lasă bolnavii de ciumă, iar măștile acelea erau umplute, de fapt ăsta era rolul lor, erau umplute cu niște ierburi aromatice ca să nu se îmbolnăvească din mirosul acela.
Așa gândeau ei atunci, dar gândeau că e o măsură de protecție, la fel cum am folosit noi măștile în perioada, nu știu, de infecții virale, cum a fost perioada COVID și așa mai departe. Așa considerau ei. Cu toate astea, teoretic, un doctor ar fi putut să se contamineze la fel de ușor de bolne respective și ar fi putut să-și piardă viața și cu toate asteea mergeau și făceau asta. Deci faptul că gusta urina nu era mare lucru, dar doctorii acum 100-200 de ani erau, prin definiție, niște personalități extrem de curioase. Atunci ei vroiau să analizeze cât mai mult. Iarăși una dintre situațiile pe care poate le discutăm un pic mai încolo este de pierderea de proteine în urină. Și prima oară sunt descrise chestiile astea de un doctor, adică descrise într-un mod care are legătură cu medicina, sunt descrise de un doctor din armata lui Napoleon. Și au observat că la un soldat care era în deșert în Sahara, pe căldurile respective, când făcea pipi, în pipi lui cumva se coagula ceva ca albușul de ou. Și acum sigur că noi ne explicăm că pierderea respectivă de proteine este albumină și că seamănă cu degradarea proteinelor prin căldură. Și cumva ei explicau chestiile astea.
El făcea pipi în nisip fierbinte și se făcea un fel de albuș de ou.
Și medicul observa chestia asta și înțelegea că pierde o situație proteină și el făcea o corelație care spunea că seamănă cu felul în care noi preparăm ouăle. Și înseamnă că această persoană pierde ceva în urină care este similar cu albușul de ou. Înseamnă că pierzi proteine, sigur.
Totuși să presupune că nu facem pipi în Sahara și nici nu mai gustăm pipi, sper. Ce putem să învățăm din urină? Adică uitându-ne la ea sau simțind un anumit miros, ce putem să învațăm astăzi din urină fără să încercăm să ne punem un diagnostic de a înțeleg nu că trebuie să mergem la medic?
Învățăm care este funcția linicului, putem să o măsurăm relativ ușor și relativ rapid, ieftin, dar și învățăm și alte dezechilibre din organism care sunt. Și atunci, da, este foarte simplu să-ți faci o analiză de urină care durează câteva minute. câțiva zeci de lei sau gratuit la medicul de familie sau la spital și atunci înțelegem. Suntem deshidratați cronic sau consumăm prea multe lichide, avem pierderi de proteine, avem excreții prea mari de calciu, de oxalat, de orice. Putem să vedem dacă avem o infecție urinară.
Asta facem la laboratori, dar ce putem sa aflam de acasa? Adica ce ne poate spune urina de acasa pe care o facem in vasul de WC sau poate nu stiu, intr-un pahar daca vrem sa o analizam sau intr-o sticla. De ce ne putem da seama inca de acasa?
Ca să ne putem da seama dacă urina are nuanțe de galben, putem să ne dăm seama de hidratare. Dacă urina face spumă în mod constant și multă spumă, atunci putem să ne dam seama de pierderea de proteină. Iar dacă urina are o culoare care este total anormală, adică este maronie, este brună, este mult prea închisă, sau urina miroase diferită, urina este albicioasă, atunci ne putem da seama că există niște probleme mult mai serioase și atunci chiar trebuie să contactăm medicul. În rest, dacă avem doar o urină care are nuanțe de galben, Dacă este deschisă la culoare, este un galben pai, atunci este o hidratare bună. Dacă în mod constant este un galben închis la culoare cel mai probabil suntem deshidratați. Dacă facem și pipi rar și cantitatea este relativ mică, atunci doar asta ne spune că va trebui să consumăm mai multe lichide. Deci e un lucru relativ simplu de făcut.
Dacă e închisă la culoare, ce altceva ar putea să însemne? Dincolo de deshidratare, care e pragul de deshidratare și cât de închis ar trebui să fie ca să însemne altceva?
Prea bune deshidratarea, adică doar senzația de sete nu înseamnă că suntem la un început de deshidratare. Deshidratarea sigur că ne spune și dacă avem o gură uscată, dacă ni se lipesc buzele, dacă suntem încercănați, dacă facem pipi foarte puțin sau nu mai facem pipi deloc aproape. De ce? Pentru că rinichiu rolul lui va fi să echilibreze apa, nu doar să o elimine. Și dacă linichiu simte că nu are destulă apă, atunci pur și simplu se va opri din asta. Dacă va elimina prea multă apă, cumva el în sine va contribui la problemă și va crește deshidratarea. Dacă îți crește deshydratarea, atunci îți cade tensiune arterială, începi să ai amețeli, începi să nu mai vezi bine, poți chiar să leșini. Adică cumva ajungi în cealaltă direcție, în hipotensiune. Faptul că avem o urină galben închis și apoi ne hidratăm și își revine la culoare nu înseamnă că nu e nici o problemă. Dacă avem o urina extrem de închisă la culoare, ne hidratăm și vedem că de fapt urina nu se schimbă sau devine roșiatică, atunci acest lucru este o problemă care chiar neapărat trebuie să mergi la medic pentru că problema este mult mai serioasă.
Există alte culori pe care le putem vedea în urină?
Există alte culori, dar aceste culori în general sunt legate de diverse medicamente sau diverse lucruri pe care le mâncăm. De exemplu, vitaminele din grupul B modifică culoarea, albastru de metilen care se recomandă frecvent să-ți face urina verzuie. Și sunt și altfel de medicamente sau chiar alimente care poate să-ți modifice culoarea uriniei. Dar astea cumva sunt niște chestii care și în mod popular se cunosc și nu te îngrijorează neapărat. Adică știi, băi, stai un pic că e o corelație între ce am făcut ieri și ce urină am azi.
Și acum în ultima perioadă, în ultimii câțiva ani, lumea în general a devenit foarte conștientă de proteinele pe care le mânâncă și dintr-o conștientizare cumva sănătoasă, totul s-a transformat într-un mare hype inclusiv comercial. Astfel, unele persoane au început să mănânce multe proteine. Nu știu, poate 30-40 de proteine la fiecare masă, poate peste 2 sau 3 grame de proteine per kilogram corp pe zi. Te îngrijorază asta în vreun fel în prevința sănătății renale?
Pentru un linic sănătos, teoretic, el poate să ducă asta. Acum dieta hiperproteică va supune rinichiul la un efort un pic mai mare.
Dar de ce? Adică ce se întâmplă în rinichi când tu mănânci mai multe proteine?
Este vorba de o încărcare cu azo de felul cum sunt compuse proteinele și cum rinichiul este nevoie să le desfacă. Și atunci va face pur și simplu efort mai mult decât cu alții compuși. Și pe termen lung acest lucru va avea un efect. Dar rinichii sănătoși pot ca să metabolizeze cantități și mai mari de proteine. Dacă în mod clasic noi ne gândim că un adult care, să zicem, nu are o viață sportivă foarte intensă, are nevoie de un 0,8 până la un gram de proteină pe kilogram corp pe zi, adică un adult de 80 de kilograme să primească cam, eu știu, 60-80 de grame de proteine, la un sportiv de performanță să ajungem către 1,6 grame de proteină, Cumva, rinichiul poate să ducă și mai mult de atât. Doar că acest lucru, iarăși, nu trebuie ani și ani și ani de zile. Observăm, iarăși, din studiile venite din America, unde în America există așa o cultură pentru sport, mai ales și sport de performanță și partea de fitness extrem și partea de culturism, acolo ei primesc proteine în cantități mult mai mari și putem să vedem că totuși rinichilor duc. Dar cu toate astea începem să observăm din ce în ce mai multe persoane care au o incidență crescută a bolii cronice de rinic, mai ales în America.
Și e o corelație acolo?
S-ar putea să fie. Nu știu exact, dar s-ar putea să fie.
Ok. Adică la ce cantitate de proteine te-ai opri, adică pe care ai considera-o safe? Cât ar fi safe?
Safe ar fi cam 1,5-1,6 grame de proteine pe kilogram corp pe 24 de ore. Aici m-aș opri și poate dacă aș avea anumite, mi-aș dori anumite diete hiperproteice în anumite momente, atunci poate aș putea să cresc și mai mult. Dar cumva ar trebui să ne depărtăm de concepția că proteina e egal masă musculară. Atunci tu chiar dacă mănânci un triplu de proteină, poți să mănânci și 4 grame de proteină. Asta nu o să înseamnă că o să îți crești mușchii de 4 ori. Asta nu se va întâmpla.
Ok. Contează și sursa din care vine acea proteină? Adică e o diferență între proteină animală vs. proteină vegetală pentru rinic?
Este. Proteina vegetală este o proteină care este un pic mai ușor metabolizată. Dar proteina vegetală din păcate nu are calitatea proteinei animale. Așa că, cumva aici, proteina animală este un rău necesar pentru speciea umană.
Deci sunt unele studii acum, recent, apărute în ultimii ani și meta-analize care arată că proteina vegetală aproape că depășește în calitate proteina animală. Adică, oamenii sunt contrariați, aproape dezamăgiți când afla asta.
E foarte ciudat, adică cumva studiile respective ne spun că sute de mii de ani de evoluție în care specia umană a consumat proteina animală și din cauza asta considerăm că și-a dezvoltat creierul și suntem unde suntem, acum vin niște studii și ne spun că proteina vegetală e mai bună. E destul de dificil acum să le credem. Depinde cred că și de cantitate, depinde și cât de ușor este accesibilă această proteină vegetală pentru întreaga specie umană. Probabil că proteina animală a fost cea mai bună pentru situațiile respective. Și cea mai ușor accesibilă ca sursă de calorii și de energie foarte condensată.
Ce zici în schimb de creatină? Din ce în ce mai mulți oameni consumă creatină și studiile arată avantaje dincolo de performanța sportivă. Observăm avantaje în performanța cognitivă, reducerea riscului de depresie și așa mai departe. Cum ne afectează rinichii creatină?
Acest supliment alimentar, creatina, este cel mai studiat supliment alimentare pe care îl avem și e foarte greu să-i găsim efecte negativ. Iarăși, spun, un rinic sănătos nu va avea nicio problemă să metabolizeze creatina. Această întrebare o primești și eu în mod frecvent de la Adolescenți care merg la sală, care își doresc să continue la sală și își doresc cumva să-și crească performanțele luând creatină și mă întreabă, pe creatină nu mi-a afectează nimic? Răspunsul simplu e nu. Sigur că nuanțat este și cât contează, contează foarte mult stilul de viață, contează dacă ai tulburări metabolice cum le ai, contează dacă ești supraponderal, contează destul de mult aici. De asemenea, Creatina poate să te păcălească un pic. Adică poți să iei creatină, o parte din ea se metabolizează în creatinină. Creatinina este modalitatea prin care noi măsurăm funcția rinichilor, ca să spunem așa. Iar creatinina are mai degrabă legătură nu neapărat cu rinichiu în sine, ci creatinina este corelată cu masa musculară. Încea o mică parte din creatină se va metaboliza în creatinină și noi dacă, de exemplu, luăm zi de zi creatină și ne măsurăm într-una din zilele astea creatinina, s-ar putea să ia țiasă mai mare. Doar din acea măsurătoare și acea măsurătoare de creatinină, cumva transformând-o în funcția rinichiului, poate să ne iasă că funcția rinichiului nostru e un pic mai mică. Dar este o măsurătoare care ne păcălește și nu este așa.
Ar trebui să întrebăm, probabil, nu oamenii de acum încolo, pacienții care vin la consult în anamneză dacă iau sau nu suplimente și în mod specific dacă iau sau nu creatină.
Totdeauna trebuie să-i întrebăm, dar creatina este cel mai puțin important supliment care ne face rău. Problema nu este creatina. Problema este că mulți dintre acești pacienți, văzând defectele pozitive, încep să ia și alte suplimente. Și pe lângă suplimentele care sunt suplimente cunoscute, în care sunt suplimentele proteice sau creatina, încep să ia și suplimente care sunt un pic mai puțin cunoscute. Iar aceste suplimente sunt tipul ăla de suplimente care îți promit foarte multe rezultate pozitive. Și atunci când este, cum se zice, too good to be true, de obicei așa este. Iar aceste rezultate extrem de pozitive vin în urma folosirilor unor suplimente care sunt Să zicem așa, la limita legii sau la limita eticului. Astea suplimente de obicei cumva au efectele negative.
Ai exemple de astfel de suplimente?
N-aș putea să spun că le știu de numirile comerciale, dar, în general, să zicem că le spunem steroizi anabolizanți, într-un fel.
Și afectează renichii.
Până la urmă, da. Dar nu doar rinichii, tot corpul ți-l afectează. Rinichii sunt și eu victima.
Dacă atât am văzut la suplimente, vreau să te întreb de... uite, avem o întrebare de la o doamnă din comunitate, dr. Mihail, ne-a scris un comentariu pe YouTube și ne spune că i s-a recomandat o linguriță de bicarbonat de sodiu în apă pentru insuficiență renală cronică. E de vreun ajutor și dacă da, cum funcționează asta?
Insuficiența renală cronică duce la o disfuncție a echilibrului acidobasic, dar aici trebuie să fim într-o insuficiență renală cronică destul de avansată. Și atunci echilibrul acidobazic, adică pH-ul sângelui tău, care este extrem de bine controlat, adică avem un pH 7,37 sau 7,35, adică după virgul avem două decimale, deci este un pH extrem de bine controlat. Și dacă ne scade acest pH la 7,27 ne simțim extrem de rău. Și pH-ul ăsta trebuie să fie menținut cât mai constant în sânge. Și tot organismul face eforturi ca acest pH să fie constant, inclusiv riniciu. Dacă rinichiul tău este într-un stadiu de insuficiență destul de avansat, atunci nu va mai reuși să-ți mențină pH-ul în limitele adecvate creierului, ca să zic așa. Atunci, bicarbonatul ajută. Dar doar o linguriță de bicarbonat, așa, e mai degrabă un mit. Adică cumva ar trebui ca medicul să-i spună niște cantități destul de clare și apoi ar trebui să evalueze pH-ul și ar trebui să vadă aceste suplimente cu bicarbonat dacă chiar cumva îi duc la un echilibru al pH-ului.
Adică, în esență, dacă ia bicarbonat, o linguriță de bicarbonat corpul va regla oricum aciritatea de la sine, pH-ul sângelui, fără să influențeze acest bicarbonat.
Da, nu. N-are nicio problemă, rinichiu cu asta, nu.
Dar de unde vin aceste mituri? Adică cine s-a gândit vreodată să dea bicarbonat pentru insuficiență renală? Sau crezi că e un mecanism neînțeles de cineva care, nu știu, avea, poate, avea o rudă în terapie intensivă cu acidoză și medicul i-a zis că îi bagă bicarbonat pe sânge, ceea ce e complet altceva. și poate s-a gândit că a făcut legătura că prin sciența renală bicarbonat să ia o linguriță de bicarbonat?
Nu, pur și simplu a fost înțeleasă fiziologia sau cum funcționează rinichiul și au văzut că acest bicarbonat, în condițiile în care ai sciență renală, nu mai este reabsorbit în sânge și, de fapt, se pierde prin rinichi. Se pierde și nu mai poate să se întoarcă. Și dacă îl pierzi, Lucrul foarte simplu este, dacă ai o analiză care pe hârtie este modificată, o corectezi. Dacă tot timpul ăsta are atât de mare relevanță, nu chiar. Pentru că logica noastră nu e neapărat să tratăm hârtia și să tratăm modificările de pe hârtiri, ci să tratăm pacientul în sine și dacă se simte rău. Dar prin NICU noi știm clar că el elimine și apoi reabsorbe bicarbonat. Când este în insuficiență, nu mai poate să îl reabsorbă, deci rămâne pierdut. Și dacă tu pierzi bicarbonatul, trebuie să-l completezi cumva.
E foarte interesantă treaba asta și cumva curioasă și contraintuitivă, ciudată, pentru că noi am învățat la fiziologie că riniciu când filtrează sângele și face urină, urina aia se duce pe oansă din aceasta pe care circulă și acolo în același timp se elimină anumite lucruri și după aia se reabsorb. Adică, de ce elimin bicarbonat și îl reabsorb? De ce elimin sodiu și îl reabsorb? Ce alte elemente se mai elimină și se reabsorb? Și de ce se mai elimină dacă le reabsorb după aia? Care e faza? De ce e construit așa?
E ca la o spălare. Ai nevoie de foarte multă apă ca să speli. Și atunci anurina primară, ca să speli, elimini totul. iar apoi pe masura ce se trece prin tubul respectiv, lucrurile care erau nocive raman eliminate, iar ce ne trebuie se reabsorbe.
Deci dai volum mare si scoti tot?
Exact.
Adica in loc sa filtrezi si sa scoti doar ce nu-ti trebuie, tu scoti tot si iei inapoi ce-ti trebuia.
Exact.
E mai eficient asa. Ce tare!
Cred că asta a fost soluția găsită. Acum, că sigur noi discutăm și o să discutăm probabil și de aceste diete de epurare a toxinelor. Până în acest moment, cea mai avansată fabrică de epurare al toxinelor este riniciu. Fabrică și ficatul. Noi nu avem nevoie ca să iepurăm ceva. Adică cea mai avansată fabrică de a iepura toxinul avem noi în corpul nostru. Nu am reușit încă noi să replicăm ceea ce poate face rinichiul. Chiar dacă avem aparate de dializă și așa mai departe, aceste aparate nu fac nici 20% din ce poate face rinichiul.
Și cum ne explicăm atunci dietele astea detox? Ce fac ele?
Cumva cred că oamenii mai degrabă le confundă diureza crescută, adică pipi mulți sau efectul diuretic cu detoxifierea. Cred că e mai degrabă o chestie psihică. Dar sigur că în momentul respectiv tu consumai multe lichide, sigur că cumva te simți un pic mai bine și ai o impresie că aceste diete chiar funcționează.
Ai avut vreodată pacienți care au venit cu rinichi afectați din cauza suplimentelor sau poate a medicamentelor, a dietelor deslăbite sau alte lucruri pe care le-au făcut crezând că își fac bine dar de fapt și-au făcut rău.
Se întâmplă, din cauza acestor diete și din cauza efectelor diuretice pe care le au multe plante sau părți din dietă, ajungi într-o stare de deshidratare cronică. Această deshidratare cronică înseamnă că îți intră mai puțin sânge în rinichi și nu doar în rinichi, dar să zicem că rinichii sunt mai sensibili. Dacă peste această deshidratare tu începi să iei medicamente, medicamente antiinflamatorii, atunci apare un grad de insuficiență renală care în mod normal n-ar fi apărut pe niște rinichi. Adică tu, de fapt, rinichilor le produce o suferință, iar peste suferința respectivă mai vii cu ceva în plus. Sunt de asemenea medicamente care pot să aibă și efect direct. De exemplu, am văzut adolescenți care primesc de la dermatolog medicamente pentru tratarea acnei. mai ales care au acne exagerată. Și unele dintre ele sunt aceste medicamente care au substanțe cumva pe bază de vitamina A în ele într-un fel. Au efecte toxice asupra riniciului. Am văzut asta de câteva ori. Iar acum am observat că medicii dermatologi ne cer din ce în ce mai mult părerea dacă să inițieze sau cum urmărim dacă aceste medicamente au efecte adverse. Am văzut fel și fel de cazuri, de situații în care medicamentele au avut efecte adverse. Unele dintre ele sunt foarte bine cunoscute. Unele antibiotice au efecte adverse pe rinichi în funcție de cât de mult efort trebuie să depună rinichiul ca să le metabolizeze. Iar de asemenea, alte medicamente, cum sunt antiinflamatoarele, nesteroidiene și aici intră ibuprofenul, cumva se știe că au efecte adverse renale. Dar pe un rinichi sănătos, pe un corp bine hidratat, Aceste medicamente pot fi administrate fără probleme. Dar dacă ești deshidratat, dacă te supradozezi, dacă iei perioade lungi de timp, atunci trebuie să te aștepți ca riniciu să devină o victimă. Cele mai frecvente afectări renale le vedem în aceste diete care de fapt se bazează pe excreție excesivă de apă. Deci de fapt sunt niște efecte care au un efect diuretic. Și aici vedem creșter de creatinin, adică scăderea funcției renale pe termen lung, mai ales la persoane de sex feminin care au trecut prin diete, care le-a dus la o scădere a volumului apei din corp. Eu atunci când mă gândesc la corpul uman, noi știm că suntem 70% apă și probabil 30% suflet sau ceva de genul. Dar are o logică, deci suntem 70% apă. Atunci apa asta noi nu trebuie cumva, noi trebuie cumva să avem grijă de ea.
De fapt, ceaurile deslăbit în principiu așa, păcălesc prin efect diuretic, te fac să elimini mai multă apă și să te bucuri că ai scăzut pe cântar, că de fapt te-ai deshidratat mai mult.
Exact.
Și prin asta forțezi renichiul să bei apă, excreți...
Știu. Și după asta o să bei 2 litri de apă și din acei 2 litri de apă, când te-ai oprit din dieta respectivă, o să faci și după doar 1 litru. Pentru că corpul tău va simți nevoia să menține ce a pierdut. Deci nu o să faci ceva dramatic.
Și aș vrea să vorbim acum despre copii. Și cumva să ne întoarcem pe aceeași linie de întrebări și întrebarea mea este cum ar trebui să hidratăm corect copiii? Cum ne asigurăm că un copil nu rămâne deshidratat? Îi dăm din când în când apă, lăsăm să simtă setea să ceară el care e conduita corectă?
Copilul simte setea. Problema este că majoritatea copiilor tot timpul au treabă. Adică îi tot timpul se joacă, tot timpul sunt angrenați în diverse lucruri, adică îi fac mult mai multe, creierul lor este mult mai activ decât al nostru și în continuu au nevoie de stimulare. Și de-a dreptul uită să bea apă. Chiar dacă nu uită, chiar dacă le este sete, nu îi se pare atât de important să se întrerupă din jocul sau din activitatea pe care o fac ca să meargă să bea apă. Și da, atunci este bine ca părintele să le spună, uite, te rog să te oprești un pic ca să consumi o gură de apă. Da, este nevoie câteodată să fim cumva proactivi în direcția asta și să îi încurajăm să bea, pentru că altfel li se pare consumul de apă o nimica toată și nu merită să-și oprească jocul doar pentru a bea apă. La fel fac și când fac pipi.
E vreun fel în care putem să-l cuantificăm apă pe care o beau și, nu știu, există niște cantități recomandate pe vârstă sau pe greutatea copilului?
Da, există cantități recomandate pe vârstă, adică un copil sub un an are nevoie de cantități mai mari, dar presupunem că acești copii foarte mici cumva au aport corespunzător pentru că încă o mare parte din mestrele lor sunt cu lapte, deci au cumva o dietă hidrică destul de bună. Dar apoi în mod clasic înmulțim greutatea copiului cu 50 pe zi. Și cam ăsta este aportul pe care ar trebui să-l avem. Acum, noi ca părinți nu trebuie neapărat să trăim într-o obsesie matematică a litrilor, a mililitrilor și așa mai departe. Setea este un mecanism pe care noi trebuie să-l urmăm, când ne este sete trebuie să bem apă, dar când vedem că lucrurile exagerează, mai ales copilul care se joacă prea mult, îl vezi cumva, nu știu, că a jucat fotbal două ore într-o lună de august, este clar că va trebui să be apă și atunci cumva trebuie în mod activ să-l rugăm să bea apă. De asta antrenorii cumva îi opresc pe copii din activitatea fizică și le spun vă rog pauză de apă. Este foarte important să fac asta.
Care sunt semnele pe care ai vrea să le știi orice părinte care indică că acel copil e deshidratat și trebuie neapărat să bea apă?
Semnele sunt foarte importante să fie observate la copiii mici care nu poată să spun așa de mult și atunci ca părinte sigur Senzația de sete nu e neapărat un semn care să îi îngrijoreze, ci pur și simplu este o senzație fiziologică și atât satisfăcută. Dacă un copil devine somnolent, dacă un copil vezi că nu îți mai răspunde cum te-ai aștepta, atunci astea sunt niște semne îngrijurătoare care ne arată că copilul respectiv e deshidratat. Sigur, îi vezi buzeuscate, vezi că e încercănat, vezi că îi se lipește gură, așa mai departe. Câteodată vezi ca un pliu cutanat, dar deja acolo deshidratarea este destul de severă.
Știi, am auzit la un moment dat, în privința hidratării la copii și în special în privință hidratări în răcele acute sau infecții digestive acute, am auzit această recomandare de la un medic pediatru și după aceea am verificat-o și se pare că există lucrări științifice publicate în direcția asta și mi-ar plăcea să o înțeleg de la tine. Există această recomandare ca într-o dezhidratare severă când ești acasă, să poți să-i dai copilului să bea cola, pentru că cola are un mecanism special de hidratare concret în acel setup. Și spunea pediatru acela că ăsta e singurul moment în care ar putea vreodată să recomande cuiva cola, dar atunci e esențială.
Cumva se presupune că în cola și în aceste băuturi carbogazoase, în afară de apă, ai și un pic de zahăr care ajută și ai și un pic de electroliți. De asta câteodată să zicem că poate în recomendarea noastră atunci când eram medici la camera de gardă și vedeam copiii frecvent deshidratați, nu era neapărat cola Coca-Cola, le recomandam Sprite. Nu știu dacă era neapărat o corelație sau erau, nu știu, acele concentrații hidroelectrolitice, concentrațiile de electrolit în Sprite erau mai bune decât în Coca-Cola. De asemenea, de multe ori le recomandam să fie rece, pentru că presupuneam că și recele are un efect benefic asupra gâtului sau asupra stomacului, ca și cum ți-ai pune gheață pe o rană și ți cade cumva discret inflamația. și eu nu știu exact dacă sunt chiar studii clare în direcția asta și cineva a luat denumirea comercială de cola și apoi a făcut studii, n-aș putea să spun, dar te hidratează, îți aduce și un aport caloric prin zahăr un pic, îți aduce și hidroelectroliz, da, și sunt aceste momente când până la urmă cauzi și soluții care sunt un pic mai atipice ca să poți să-ți hidratezi copilul.
Ok, bun. Deci se poate și așa, nu e greșit. Legat de de mers la toaleta al copilului. Exista aici vreun standard care sa ne spuna cat de des e ok sa mearga un copil la baie sa faca pipi?
Un copil ar trebui sa mearga intre 4 si 7 ori pe zi la baie.
4 și 7 ori. Ok.
Dar ca idee nu prea se întâmplă asta. Copiii au fel și fel de probleme atunci când trebuie să meargă la toaletă. Unul este că n-au timp să meargă la toaletă, sunt preocupați, au prea multă treabă, se joacă prea mult. Poate le este rușine dacă sunt la școală să ceară voie în timpul orei. Poate le este rușine de colegi să meargă pe toaletă Poate toaleta este, nu știu... Nu le place toaleta respectivă. Poate se simte inesigur de ceva. Faptul că ei merg rar la toaletă nu e o problemă. Sau nu e o problemă medicală. Mai degrabă este o problemă a sistemului care le asigură confortul să meargă la toaletă. Mai degrabă așa își luau.
Există copii care cumva se abțin să meargă la baie. Ce ne spune asta despre acele copii?
Da, inițial se abțin. Adică rolul creierului este un rol activ asupra felului cum facem pipi. Pentru că înțelegem după o vârstă că trebuie să ne abținăm, că nu mai este adecvat în momentul respectiv să faci pipi și atunci poți să te abțini o jumătate de oră, o oră sau așa mai departe. Așa suntem construiți, trebuie să fim așa. Practic, dacă faci chestia asta în mod constant, atunci vezica ta urinară, care este un organ cu mușchi în el, se va adapta la noua normalitate, la noua realitate. Asta înseamnă să faci pipi foarte rar și te vei trezi ca ai un copil care face pipi doar dimineața și seară. Iar el nici nu va mai avea senzația de pipi. Cumva, să faci pipii, oricât de ciudat ar fi, trebuie să fie o corelație între rinichi, vezică și creier. Și toate trebuie cumva să funcționeze. Vezi ca trebuie să simte când s-a umplut, trebuie să-i transmită creierului un mesaj, uite, eu m-am umplut și ar trebui să mă golesc. Iar creierul să zică, sigur, am înțeles, dar nu e momentul acum. Și atunci mai așteaptă un pic. Peste o perioadă iar ii transmite un mesaj să știi că nu mai pot, că trebuie să merg. Atunci creierul zice, bine, du-te să cauți o toaletă sau du-te să cauți un loc adecvat unde să faci pipi. Și atunci vesica zice ok, creierul zice ok, dă cumva undă verde, vesica începe să contracte și în momentul respectiv ușa care închide vesica sfintei respectivi trebuie să deschid. Trebuie să fie o corelație între toate astea. Iar iniciu, el își face treabă, el trebuie să scoate apa și toxinele din corp, tocmai ca creierul să nu se intoxice. La sfârșitul zilei, toate toxinele trebuie să fie în afara corpului, că altfel creierul se va intoxica. Și atunci noi nu mai suntem noi, ca să zic așa. Iar dacă copilul va amâna în mod constant acest lucru, faptul că amână de câteva ori, este normal să fie așa. Noi este normal ca să putem să amânăm aceste lucruri, că altfel am face pipi toți de fiecare dată, peste tot și nu ar fi adecvat. Nu ar fi adecvat și nici acceptabil din punct de vedere social sau moral. Copilul, dacă va face asta și va amâna în mod constant, vezica lui urinară se va schimba la noua realitate. Iar o vezică care face pipii foarte rar, va duce la acumulare de urină, va duce la rămânerea de urină în vezică, va duce la creșterea riscului de infecție urinare și va duce la creștirea riscului de litiază, precum și de boli ale rinicului, crescând presiunea în sistemul în sine.
Deci, cum îți dai seama că un copil amână excesiv? Ce poți să spui despre un copil care mereu are, când merge să facă pipi la baie, o face cu o senzație imperioasă de a merge la baie, dar nu este o infecție urinară? Adică e posibil că în perioada asta de adaptare copiii să se abțină până nu mai pot și deodată zic că vreau urgent la baie?
Majoritatea copilor fac așa. Majoritatea fac așa, da. Se abțin pe ei nu mai pot, pur și simplu și de multe ori și săracii nu mai reușesc să ajungă la baie, adică se scapă pe ei și încep părinții să aibă probleme, să considere că de fapt au o problemă medicală. De fapt nu e o problemă medicală, e o problemă de situația respectivă, de amânare în regulă.
Și ai spus că e posibil totuși să ajungi la infecție urinare când amândi prea mult, nu? Da. Ce înseamnă prea mult? Adică la ce trebuie să fie atenți părinții?
Păi corpul nostru, tractul digestiv și tractul urinare, în mod constant există bacterii într-un fel sau altul. Iar bacteriile, ca orice ființă vie de pe această planetă, au o caracteristică, se înmulțesc. Una este ca o bacterie să aibă timp 4 ore să-l mulțească și o alta este să aibă timp 8 ore să-l mulțească. Și atunci se va înmulți mult mai mult și evident că dacă va fi, or să fie mai multe bacterii, sistemele de apărare locale ale organismului nu o să mai facă față lupte respective, că e ca un război. Este exact ca un răzwoi în care organismul folosește fel și fel de resurse de a controla aceste bacterii. De asta poate multă lume se întreabă, sunt două chestii pe care noi le facem toți, dar poate ne întrebăm de ce. De exemplu, când facem urocultura și ducem urina la laborator, este prima lună de dimineață. De ce? Pentru că tocmai ai avut 7-8 ore de somn în care urina a stat acolo și au avut timp bacteriile mai mult să se înmulțească. Dacă ai face urocultura din urina de la 12, ai avea un interval mult mai scurt. atunci aurocultura respectivă nu ar mai fi relevantă. De asemenea și atunci când dacă ai o infecție urinară, antibioticul pe care îl primești îl primeși seara. Iarăși are o logică. De ce? Pentru că antibioticul respectiv va sta în contact în urină cu bacteriile toată noaptea. E foarte simplu.
Foarte logic. Apropo de ce e logic și ce nu e logic, poți să ne explici cum e corect să facem recoltarea pentru urocultură și pentru sumar de urină? Ne cere doctorul și zice adun mâine la laborator și urocultură și un sumar de urina. În primul rând, mergem la farmacie și ne cumpărăm recipientele. Ele sunt diferite sau sunt aceleași? Cum e corect să facem?
Există recipient special pentru urocultură care este steril și pentru sumarul de urină poate să nu fie steril, dar poți să iei tot unul de urocultură dacă vrei. Trebuie să fie prima urină de dimineață, trebuie să ai o igienă corectă, adică să fii spălat și curat, iar apoi trebuie să faci pipi în acel recipient. Primul jet poate fi sumarul de urină, iar de la mijlocul jetului se poate recolta urocultura. Logica mijlocului jetului este că în primul jet există destul de mult mucus și poate să fie și bacterii și lucruri care se contamineze urina de pe uretră. Asta se poate întâmpla la adulți, la tineri, se poate întâmpla la copiii mai mari. Din păcate, la copiii mici, suntem nevoiți să folosim niște sisteme ca să colectăm urina și aici se referă la punguțe, iar la aceste punguți, din păcate rata de eroare e destul de mare.
Din cauza contaminării, să zicem.
Din cauza contaminării. Iar țările nordice nu recomandă recoltarea de sumar de urină și urocultură decât în condițiile în care există simptome. Pentru că altfel ajungem să avem un copil sănătos cu o urocultură pozitivă și creșterea riscului de a administra antibiotice inuțile este enormă.
Simptome însemnând? Febră, stare deteriorată...
La un copil mic, de obicei, febra este cel mai important steag roșu sau red flag. Febra. Este foarte greu ca ei să-ți spună cum îi doare, dar tu poți să le observi disconfort, tu poți să le observi o asociere între un disconfort și atunci când face pipi, poți să le observi că urina miroase diferit. La adulți e un pic mai simplu sau la copiii mai mari, vezi că fac pipi mai frecvent, vezi că au disconfort la pipi sau au iustură când fac pipi sau au durere. Observând toate chestiile astea, este relativ simplu să înțelegi, bun, avem o iritație în zona respectivă și cel mai probabil este dată de o bacterie și avem o infecție urinară. Când avem doar chestiile astea, nu e așa o mare problemă. Problema este dacă infecția urcă în linic și atunci ne gândim la pielonefrită, care este o infecții mult mai serioasă.
Poți să răcești dacă stai cu fundul pe gresie rece sau pe ceva rece?
Este o întrebare foarte ciudată. În principiu, noi cu doctorii considerăm că nu. Considerăm că orice răceală este o infecție și care este dată de bacterii. Dar recele în sine îți modifică circulația sanguină locală. Această modificare de circulație sanguină face ca toate sistemele astea organismului de apărare să fie un pic diferite. Deci cumva totuși un sâmbur de adevăr este. Oricât am zice noi doctorii că nu, nu, nu, că curentul, statul pe gresie, nu-ți face nimic, în mod real, el în sine nu este de ajuns ca să-ți producă o răceală.
Corect, dar poate să te predispună. Poate să te răcească în așa fel încât să faci o cistită dacă stai mult cu fundul pe ceva rece?
doar dacă sensibilitatea ta pentru cistite este crescută. Cineva care nu face cistite, nu va face cistite nici dacă stă pe râd. Dar cineva care face cistite sigur că asta va fi picătura care umple paharul și probabil că o să facă.
Poți să ne dacă tot am ajuns la infecție să ne explici diferența între cistită și pielonefrită? Care e diferența între cele două?
E o diferență foarte mare. Cistită este o infecție doar jos la nivelul vezicii urinare, care nu ne îngrijorează foarte tare. De obicei, organismul are modalități prin care luptă cu aceste cistite și poate cumva să scape de aceste infecții fără ajutorul nostru cu antibiotice, iar pielonefritea înseamnă că infecția a urcat în rinichi. și deja devine o situație mult, mult, mult mai gravă, unde de obicei starea generală este mult alterată, este însoțită de febră, nevoile organismului de luptă sunt mult mai mari și organismul are nevoie de ajutor și aici mă refer la antibiotice.
De ce sunt unele persoane care încep să facă cistite cronice? E cumva ca un drum pe care îl bătătorești? Cu cât faci mai multe cistite, cu atât ești mai predispus mai mult să ai o predispoziție perse a persoanei respective?
Nu contează de la persoană la persoană. Sunt unele bacterii, mai degrabă nu neapărat persoana în sine de vină, ci bacteriile respective, care se obișnuiesc cu modalitatea de luptă a organismului respectiv, găsesc fel și fel de modalități de a se apăra de lupta pe care în care sunt implicate cu organismul, găsesc locuri să se ascundă în diverse falduri ale vezicii urinare și atunci cumva există o inflamație cronică care se întâmplă acolo, există bacterii care scapă de sistemul imun al persoanei respective, iar inflamația și lupta constantă îl face pe pacientul respectiv să resimtă să resimtă senzațiile de infecție urinară. Nu doar bacteria în sine, ci și lupta cu bacteriile.
Și persoanele acestea ajung să ia multe antibiotice, să facă tratament toată la două, trei luni cu o cură de antibiotice. Mă gândesc influențează asta în vreun fel negativ, inclusiv flora microbiana a vizicii urinare care se predispună mai departe la și mai multe citituri.
Sigur influențează.
Cum ieși din cercul ăsta vicios? Pentru că e un pacient care are constant cistită. Există vreun consens care să-l aducă înapoi la o viață normală și fără cistită?
Nu există un consens, din păcat. Ar fi foarte simplu să avem un ghid pentru asta și apoi să le dăm pacienților un fel de to-do list și să se rezolve problema. Și sunt convins că Toți pacienții care trec prin aceste cistite cronice ar da orice numai să scape de situația respectivă și de asta ieșii au atât de antibiotice, pentru că pur și simplu nu mai pot să conviețuiască în situația respectivă. Există fel și fel, de la igienă locală până la alimentație, până la schimbări ale pH-ului urinii, până la adjuvante urinare, până la albastru de metile. Există vaccinuri, există autovaccinuri, există fel și fel de stimulatoare ale imunității. Dacă m-ați întrebat dacă e o regulă care să funcționeze la toți, din păcate nu. Sunt oameni care au mers, au făcut un vaccin pe care l-au cumpărat dintr-o țară străină.
Ce vaccin există?
Există vaccinuri care, în principiu, au sub tipuri de Escherichia coli în ele. E un vaccin care se comercializă foarte mult în Germania, se numește Strovac și are diverse tulpini de Escherichie coli în el și sunt persoane, în general, de sex feminin care nu au nicio malformație a tractului urinar la care a funcționat. Dar sunt și persoane la care nu are niciun fel de efect.
Deci, practic, sunt tulpini probabil inactivate din acestă bacterie. Corpul, practic, le vede și învață să se lupte, face imunitate pentru ele care reacționează și la nivelul vizicii urinare.
Există și situația în care anumite institute de cercetare, cum este și în București, Institutul Cantacuzino, creează autovaccinuri din tipurile de bacteriile tale personale.
Asta-i tare.
Este foarte tare. Problema este că ai atât de multe tipuri de bacterii, încât Institutul poate să-ți creeze acum un vaccin care să funcționeze câteva luni, iar apoi să nu mai fie valabil pentru că, de fapt, corpul tău, pentru că, de fapt, flora ta intestinală s-a schimbat, pentru că bacteriile cumva s-au schimbat. Merge o perioadă și după aia nu mai merge.
Bun, acuma, întorcându-ne la copii. Când unui copil e sete constant și urinează constant, ce semn poate fi acesta? La ce trebuie să fie atenți părinții?
Contează foarte mult dacă acest lucru a apărut brus sau nu.
Da.
Adică un copil care era ok, și consuma lichid de făcea pipi normal, iar brusc începe să aibă o sete extremă, să ceară tot timpul apă, să facă pipi foarte mult, și un copil care era continent în tipul nopținilor începe să facă pipii în pat, să ude patul, astea poate să fie o problemă serioasă și imediat în momentul 2 trebuie să-i testăm glicemia acestui copil. Poate să fie un debut de diabetes, zahara de tip 1, Probabil că este modalitatea prin care observăm cel mai frecvent acest tip de debut, în care copilul respectiv era un copil care nu uda patul și odată începe să ude patul și ne întrebă de ce s-a întâmplat asta, de ce copilului meu este în continuu sete. Atunci asigur că avem acest tip de diabetes tip 1. Această situație o vedem relativ frecvent. Mai sunt și alte tipuri în care ai o sete cu care te-ai născut. Este o sete pe care un om normal nu poate înțelege. Este această senzație de sete în care spui mor de sete. Noi poate folosim cuvântul ăsta mult prea ușor, dar în realitate chiar așa simt și atunci ai tipul de diabetes insipit. Aceste lucruri sunt extrem, extrem, extrem de rare. Sunt câțiva copii pe care îi vedem și este foarte complicat să înțelegi că un copil care este nou născut și trebuie să fie alăptat. și este alaptat, el moare de sete. N-ai cum să înțelegi asta. Și atunci toate semnele sunt indirecte, compii ajung să facă febră, să fie somnolent, se simtă foarte rău și tu nu înțelegești de ce. Nu înțelegesti de ce? Lui fiindui constant sete.
Acesta e diabetul insipid. Ce înseamnă? Cum îl putem explica pe înțeles?
Putem explica că rinichiu nu mai este capabil să concentreze apă. Se duce a face pipii în constant, fără să aibă un opritor care să îi spune, uite, tu atât ar trebui să faci pipii. Acest senzor nu mai funcționează. Senzorii care îi spun linichiului cât de bine ești hidratat. Și dacă linichiul vede că nu ești bine hidratat, nu o să facă pipii. Aici nu mai există această corelație.
Și cum tratezi asta?
Cum tratezi? Băi multă apă.
Băi multă apă.
Da, nu poți să o tratezi. Este un defect de construcție.
Și oamenii aceștia beau apă constant? Există vreun fel de cercetări care să recreze acel robinez sau acel senzor?
Există niște cercetări, dar acestea sunt niște variante genetice care omului respectiv, care este foarte complicat la nivel de 2026 să le modificăm. Deocamdată aceste persoane, ele nu au altă problemă în afară a faptului că ele sunt constant sete și că beau mult apă. Altă problemă e rinua. Ajung la 60, la 80 de ani ca oameni normali.
Și cât apă poate să bea?
Persoanele adulte poate să beau și 20 de litri de apă pe zi.
20 de litri de apă pe zii?
Toată chestia este să aibă acces la apă în mod constant. Când le este sete, trebuie să bea.
Dar se satură de... adică la un moment dat dacă beau nu le mai esete o perioadă, nu?
Da, nu le mai esetă, dar apoi rinichiu va face pipi în continuu, în continuu, în continuu și pur și simplu ei o să se deshidrateze.
Dar asta înseamnă că un rinichiu e capabil să filtreze 20 litri de apă
pe zi chiar și mai mult. În principiu se consideră că limita este un litru pe oră.
Fără să se strice.
Fără.
Ok.
El poate mult mai mult decât îi dăm noi zi de zi. Deci el duce mult mai mult de atât rinichiu.
Ok, deci acela e diabetul insipit.
E foarte rar și în special este la băieți.
În diabetul zahărat, ai spus că copilul începe deodată să urineze mult, să-i hiesete, dar de ce urinează? E un mecanism de a încerca să scoți glucoza din sânge sau de ce urineze?
Are și asta un efect. Sigur că când glicemia se crește peste un anumit nivel, tu o să faci acel pipi dulce care are glucoza în el.
Și ai zis la un moment dat de faptul că copilul poate să facă pipi în pat noaptea, ceea ce se cheamă enurezis. De la ce vârstă vorbim despre enurezis?
În mod clasic și științific, după vârsta de 5 ani.
Deci până la 5 ani să faci pipi în pat nu e o problemă?
Nu e neapărat considerată o problemă. Pipi în pat este considerată o situație care apare o desincronizare între trei sisteme. Vezică urinară, linichi și creier. Linichiul, în mod clasic, ar trebui ca în timpul nopții să producă mai puțin pipi. Iar pentru asta sigur că are un hormon care îi spune, uite, acum ar trebui să te oprești un pic sau ar trebui să fii într-o, nu chiar într-o pauză totală, ci ar trebui motoarele tale să nu fie turate așa de mult ca în timpul zilei.
Și la ce vârstă se setează asta?
Teoretic ar trebui între 4 și 5 ani. Dar unii copii ajung să se seteze mai târziu un pic.
Mai târziu.
Unii copii au vezica urinară încă mai mică, durează un pic până se maturizează și crește. Și atunci dacă vezica ta urinară se umple mai repede, Patrice Ogolești. Că asta este. Iar alți copii cumva au un somn atât de profund încât atunci când îi se umple vezica urinară, creierul lor nu se trezește. Deci cumva e o problemă și de rinii care produce pipi mai mult decât ar trebui în timpul nopții. E o problemă de vezică care acomodează mai puțină urină că atunci ajunge ea la maxim și o problemă și de creier în care creierul spune nu, eu trebuie să dorm profund să mă revin, nu am timp ca să mă trezesc să faci tu pipi. Și ăsta este tipul de enurezis. Copilul care face pipi-n-pat și n-a fost niciodată continens până în care enurezis primar. Dacă sunt copii care 6 luni sau mai mult de 6 luni n-au fost continens, iar după asta încep să facă pipi-n pat, atunci ne gândim la enurezis secundar. Și aici de multe ori apar lucruri secundare care au un efect mai degrabă emoțional asupra copilului de la diverse schimbări, schimbări la școală, nu știu, schimbări în familie sau parte de bullying și așa mai departe.
Deci un copil care are șapte ani și nu făcea pipi în pat și deodată face, la ce ai recomada părinților să fie atenți per primul?
Principiul ar trebui să înțeleagă dacă în viața copilului s-a întâmplat ceva care să îl streseze mai mult decât ar fi cazul. Și acel lucru sigur că ar fi important ca să încercăm să-l modificăm dacă putem. dacă nu va trebui să fim cât mai supportive posibil și să-l înțelegem ca să-l scoatem din această situație. Ia situația în sine nu e neapărat o problemă majoră, e mai degrabă o problemă emoțională care face ca dezvoltarea copilului să fie diferită de cât ne-am dorit, dar mai degrabă emoțională.
E și altceva ce ar putea face un părinte? Să zicem că, iar, luăm un caz ipotetic, copil care până acum nu făcea noapte în pat, acum a început să facă în fiecare noapte în pat, ce are, nu știu, 6-7 ani, ar putea să încerce să-l trezească noaptea ca să-l ducă la baie? E asta o posibilă soluție?
Este o posibilă soluție, dar, în general, este o soluție care nu este așa de bine recomandată. Pentru că contează și ora de trezire. Dacă trezirea asta produce un disconfort major familiei, dacă familia nu mai poate cumva după aia să se concentreze a doua zi pentru că copilul a fost trezit de mai multe ori. dacă pe copil asta îl afectează într-un fel iarăși, atunci nu e neapărat soluția care ar trebui. Soluția ar trebui să se bazeze pe aportul de lichide, adică pe niște reguli, copilul să nu consume lichide înainte să se culce, să existe niște regulii cum să facă pipi. Și apoi sigur că există și anumite medicamente care poată să-ți facă vezica urinară mai înțelegătoare sau chiar medicamente care să-i spună orinichiului Se fac mai puțin pipi în timpul nopții.
Și se ajunge la tratament bănesc la copii care chiar au problema asta la long și vrei să o rezolvi.
Avem fel și fel de situații, de la caș la caș. De exemplu, am avut situații în care copiii își doreau doar pentru a putea să meargă în tabăr. Cum facem ca atunci când copilul merge în tabără 7 sau 10 zile, în care nu este neapărat în protecția familiei, cum facem ca el totuși să nu treacă printr-o situație care l-ar pune într-o postură un pic supărătoare acolo. Putem să-i dăm câteva medicamente sau pot părinții să vorbească cu profesorul care îi supraveghează, uite seara să ai grijă să primească acest medicament. Toate le putem da pe o perioadă scurtă de timp și de o zi un pic mai mari. Dar care să nu aibă efecte adverse. tocmai pentru a-i putea să-i treacă de perioada respectivă și de multe ori după asta copiii învață, învață că se pot, că se poate și îi reușesc singuri. Iar toate aceste tratamente și toate aceste sfaturi alea noastre cumva se suprapun peste creșterea lor. Iar creștere este, nu știu, cel mai important doctor, ca să zic așa, cel mai bun doctor.
Da, ok, pentru că le rezolvă pe toate în timp cumva, la gândire de copiii, mă rog, sau aproape pe toate. Am văzut că există pemperși pentru copii pentru vârste din ce în ce mai înaintate și sunt pemperși pentru noapte. Adică sunt părinți care și la șase sau poate la șapte ani culcă copilul cu pemperși de noapte ca el să nu se trezească și să facă pipi în pemperși, să nu ude patul și să nu fie nicio problemă. Este o exagerare asta sau e o variație normală a evoluției noastre?
Cumva părintele respectiv încearcă să-și facă viața mai ușoară și dimineața își dorește să nu mai aibă înconcioarșa food. Și atunci cumva va încerca să găsească o soluție. Această soluție până la urmă poate cumva să amâne perioada amaturizării sistemului copilului, să zic așa. Dar este și ea o soluție, n-aș putea spune că sunt neapărat de acord cu ea.
Adică poate să afecteze cu ceva? Există și recomandări care spun că dacă vrei ca copilul tău să se obișnuiască, să nu facă pipi în noaptea, trebuie să îl lași fără scutec și atunci el o să ude patul de câteva ori, o să simtă acest disconfort și se va regla la acest disconfort în timp.
Majoritatea copilor așa fac, dar sunt și copii care dorm atât de profund încât pur și simplu nu se pot rezi. Adică noi când vedem prezentări despre enurezii sau așa mai departe, pur și simplu sunt desenați copii care dorm și se trage cu tunul lângă ei și nu se trezesc.
Deci e și asta o soluție și totul e subiectiv pentru fiecare familie și fiecare situație. Vreau să te mai întreb ceva. Ne-a întrebat cineva, tot în comentarii pe YouTube, ce înseamnă să vezi spumă în oliță sau în WC când copilul face pipi și face cu spumă.
Spuma în urină, da. Spuma în urină, în general, nu e neapărat o problemă. Inițial, atunci când faci pipi și ai jet puternic, spuma poate să fie doar o chestie mecanică. în care pipii care se lovește de apa din toaletă, poate datorită bulelor de aer care e, să producă spumă. Spuma asta nu e o problemă. Dar o spumă care rămâne o perioadă lungă de timp după ce ți-ai terminat pipi și să zicem că ai făcut-o într-o oliță sau așa, și o spumă care se repetă zi de zi și rămâne un perioadă de timp, atunci spuma respectivă ne arată o problemă destul de serioasă și ne arată pierderea de proteine în urină.
De ce se pierd? Sau cum se pierd?
Toată bariera asta de filtrare, pe care ne-am putea o închipui ca pe o sită și prin care se filtrează toxinele, la un moment dat se dereglează, găurile din această sită devin mai lari și se pierd și proteine. Această pierdere de proteine se face din sânge. Și dacă se pierd din sânge în urină, problema e că nu mai sunt în sânge, iar proteinele au și ele un rol activ, la fel în ceea ce privește apa, la fel cum are și sarea, și apa rămâne în corp. această apă care rămâne în corp îți va ieși în țesutul și face deme. Și ajunge să nu mai faci pipi și ajunge să fie o situație destul de serioasă. Adică pierderea de proteine duce la un dezechilibru, unul mai important duce la dezechilibrul apei. Iar mie, ca și doctor Dărinich, mi-e cel mai frică mie de apă.
De apă în exces?
De apă în exces. Sau de dezechilibrul apei, mai degrabă. Adică dacă mai pune tu, Mihai, să-i zici tu, ca doctor Dărinichi, de ce ți-e cel mai frică? Ți-e frică de creatinină? Nu. Adică pe loc, unde ar fi apă? Pe locul 2 ar fi pH-ul, cred. Sau echilibru acidobazic. Pe locul 3 cred că ar fi potasiu. Și abia după asta ar veni toxinele. Adică toxinele niciodată nu mi-e așa de frică de ele. Că alea reușim să le reglăm. Dar apa... Apa e o problemă care îți complică viața foarte rapid. Și la fel cât de bine poate să-ți facă apa, la fel poate să-ți facă și rău.
Ştii, apropo de ce ţi-e fricăţie ca medic-nefrolog, mi-am lăsat minte de multe situaţii pe care le aveam şi la Funden şi la Curtea de Argeş când scriam, când eram rezident şi scriam medicaţia pacientului dimineaţa, de exemplu, post operator, un pacient de regulă primea 500 de mililitri serb fiziologici ori doi pe parcursul 500 mililitri de glucoză ori 2 și încă niște medicații pe care o consideram necesară pentru patologiea pacientului respectiv. Dar de regulă îi mergeau 2 litri, un litru de serb fiziologic, un litru de glucoză care asigura aportul hidric și de calorii poate la pacient care nu mânca în primele zile post-operatorii sau începea să mânânce. Când chemam pentru vari motive un consult de nefrologie, nefrologul scria două foi de ce să punem în acele lichide. Acolo 200 ml, acolo 100 ml, de ringer, adăugăm nu știu cât, o fiolă, de calciu, o împărțim pe fracții în funcție de analize. Era efectiv rocket science în ce înseamnă perfuzia corectă a pacientului. Ce ai vrea tu să știi, poate, nu știu, medicii care ne urmăresc și care fac perfuzii cu sert fiziologic și glucoză? Ce ai vrea să știi în plus? Sau e ceva ce te sperie în aceste perfuzii care n-au alte lucruri adăugate? E ceva ce ai adăuga acolo?
Nu neapărat. Adică, eu ca doctor nefrolog, primul și primul lucru care mă interesează e dacă omul ăla bolna face sau nu pipi.
Ok, dar care diureze?
Dacă el face pipi, atunci știu că rinichiul respectiv va reuși să echilibreze și atunci faptul că îi pun eu 2 litri de perfuze sau 2 jumătate sau 1 jumătate, cumva corpusul va lua cât are nevoie. atunci cel mai probabil nu o să îl hidratezi foarte mult. Sigur că dacă o să vezi o tulburare de sodiu, dacă vezi o tulburare de potasă, dacă vezi o tulburare de calciu, atunci normal că o să încerci să le corectezi cumva, fie adăugându-le, fie încercând cumva să le elimini în funcție de ce analize are pacientul și toate aceste lucruri o să îi facă bine. Dar esențial e dacă face pipi sau nu și cât pipi face. Dacă nu face pipi, de fapt perfuziile tale nu o să îi ajute, o să îl încarce cardiac, o să îi decompensezi pe pacient relativ rapid.
Ok. Ai zis că ți-e frică de acest aponexces în organism și ți-e frică de această patologie care presupune că rinichiul scapă acele proteine. Cum se tratează ea? Adică cum rezolvi un astfel de pacient?
Depinde foarte mult de cauza pentru care se scapă aceaste proteine. Unele cauze poate să fie structurale, constitutive. Așa te-ai născut. Părerea asta de proteine nu ai neapărat cum să o corectezi. Altele cauze poate să fie autoimune, în care imunitatea ta, sunt anumite boli autoimune, în care imunitate de fapt Pe lângă faptul că își face treaba și îți va omorâi infecția respectivă sau ce are ea nevoie, cumva devine un pic dereglată și îți atacă exact anumite zone mai slabe din rinic. De ce rinicul e primul afectat și de ce, poate te gândești, asta-i un pic. De ce doar vasul de sânge din rinic e afectat și nu-i și vasul de sânge din mușchi afectat? Vasul de sânge din rinic trebuie să aibă câteva caracteristici ca să poată să-și facă funcția. Trebuie să fie un vas de sânge destul de rezistent, și destul de elastic ca să nu se rupă la fiecare bătaie a inimii. Asta înseamnă că un vas de sânge dirinic trebuie să-ți reziste 60-80 de bătăi pe minut o viață întreagă.
Da.
Și el va trebui să facă vuf, vuf. Deci vasul de sânge va trebui să fie destul de rezistent și destul de elastic să poată să reziste acestei presiuni. Dar el trebuie să fie și destul de slab încât să permită filtrarea. Dacă vasul de sânge va fi un vas puternic, nu va permite filtrarea și atunci, de fapt, o să se acumuleze toxine în organism. Pentru că vasul de sânge din liniche e destul de slab să permită filtrarea, este și relativ ușor atacat de anumite sisteme imune pe care corpul tău ar trebui cumva să le folosească doar în scopuri externe, să zic așa. În momentul în care atacă, pur și simplu cresc acele găuri de filtrare și se pierd proteine. Și din păcate, fiind o boală autoimună, tratamentele sunt cu niște medicamente destul de agresive și ca și clasă de medicamente se numesc imunosupresoare.
care pot să țină totuși boala sub control și nici nu se mai poate reface după ce a luat acele găuri?
În principiu da, acele găuri se refac, dar dacă găurile sunt prea vechi și apar cicatrici, atunci nu se mai reface. Adică este ca și cum tu prin aceste medicamente imunosupresoare încerci să stingi un foc. Dacă focul l-ai stins repede și ai folosit o cantitate serioasă de agent să stingi focul, adică de medicamente, Cicatricele care au rămas sunt puține. Dacă tu stinci focul după ce arzi totul, deja focul poate nu mai contează așa de mult. Contează că cicatricele care au rămas nu mai pot să mai recuperez nimic din ea.
Asta înseamnă că trebuie să ajungi repede la medic. Adică să nu aștepți mult. Care sunt alte semne pe care tu, Dr. Adrian Lungu, ți-ai dorit ca fiecare părinte care se uită acum să le știe și la aceste semne să meargă la medic la control, să facă niște analize?
Principalul semn serios ar fi dacă copilul lor pare că ia în greutate de la zi la zi inexplicabil. Adică astăzi are 20 de chile, mâine are 20.5, după mâine 21 și tot așa. Și sigur că această creștere în greutate inexplicabilă de obicei se datorează reținerii de apă. Și automat părintele o să înceapă să vadă edeme, începe să vadă copilul se umflă pe la ochi. Acest este un semn important și el trebuie să meargă la doctor.
Pe la ochiunde, pleoapele sau ciarcanele?
Pleoapele, dar pe măsură ce trece timpul, inițial sunt doar pleoapele superioare, iar apoi copilul pare umflat cu totul. După asta, sigur că dacă părintele devine un pic conștient că ar putea să fie o situație, ar trebui să urmărească cât face pipi și de obicei face mai puțin pipi. Și copilul poate devine și el îngrijorat, i se pare că nu face pipi sau i se pare că pipi lui are o culoare diferită, poate este ori fie prea concentrat, fie prea roșietic, începe să bea mai multă apă, sperând că va face mai mult pipi, acest lucru nu se întâmplă și de fapt iarăși intră într-un cer vicios din care iese foarte greu, pentru că de fapt apa pe care o bea rămâne în corp pentru că nimic nu poate să o elimine. Și atunci îi trebuie ajutor. Îi trebuie neapărat să mergi la doctor. Asta este o situație gravă pe care trebuie adresată rapid. Sigur că sunt și alte situații în care un părinte trebuie să meargă la doctor și dacă copilul face pipi prea des poate să meargă la doctor și dacă face pipi preia rar poate să meargă la doctor, dar dacă face pipii rar și copilul nu se umflă, atunci nu e o problemă. Înseamnă că cel mai probabil e deshidratat. Atunci n-ai altceva de făcut decât să-l hidratezi mai bine. Dacă copilul face febră și febra respectivă nu are o cauză, atunci cauza s-ar putea să fie urinare. Deci cumva sunt mai multe situații în care la medic trebuie să trebuie să meargă, pentru că medicul face câteva teste relativ simple, relativ ușor, fără stres prea mare pentru copil, adică sunt teste de urină, este o ecografie, poate și teste de sânge, dar nu neapărat, și afli relativ repede dacă ai o situație serioasă, o situații moderată sau o situație ușoară, care poate fi menegerată acasă sau trebuie să rămână în spital. E relativ simplu.
Care ar fi alte patologii prevenibile pe care tu le vezi și ai vrea să le vezi mai puțin pentru că ele pot fi prevenite prin conduită, stil de viață sau alte lucruri acționabile?
Cei mai mari dușmane ai riniciului sunt hipertensiunea și obezitatea și diabetul. Deci, dacă noi am reușit să avem un stil de viață cât mai echilibrat, dacă am reuși să facem sport mai mult, Dacă am reușit ca tensiunea noastră să fie cât mai controlată de perioade lungi de timp, să ne controlăm cât se poate acest sindrom metabolic, ca rezistența noastră la insulină să nu fie prea crescută, să evităm încărcările glicemice prea mari, acest lucru cumva cred că a lăsat fără business firmele de dializă. Pentru că majoritatea persoanelor care ajung la o insuficieță renală, s-a dut terminal, au ca și cauză hipertensiunea și diabet.
Și atunci, pentru că aveam o altă întrebare care suna cam așa, care ar fi, să zic, top 3 lucruri pe care să le facem pentru a ne proteja rinichii. Asta înseamnă că în acest top, acest top are, include, managementul acestor patologii, să nu ajunge la ele sau să le controlă.
Da, adică să nu ajungem la hipertensiune cronică, să nu ajungem la obezitate, să nu ajungem la diabet. Sigur să avem aport lichidian bun, aici înseamnă să consumăm peste 2-3 litri pe zi, să facem sport, iar nimic nu se va descurca fără probleme.
E vreun caz, nu știu, un copil sau o familie pe care ți-o amintești, și dacă poți să ne povestești anonimizând acest caz?
Sunt câteva. E vorba de o fetiță care cumva mie mi-a schimbat mintea și m-a făcut ca să am anumite pasiuni în medicină către sisteme autoimune, să zic așa foarte agresive ale corpului nostru. Era la începutul carierei și era un copil care trecea printr-o situație în care rinichii brusc se opriseră, nu mai funcționau. Și pentru că rinichii nu mai funcționau, avea dezechilibre de la apă, de la pH, potasul și tot, iar aceste dezechilibri deja îți schimbau focusul de la rinichi spre creier, spre plămâni, spre alte organe. Și era fetița respectivă care zi de zi făcea convulsii, nu mai putea să respire, avea nevoie de intubație. Dar dreptul mi-aduc aminte că Aproape ne petreceam zile în șir și nopțile aproape lângă ea încercând să găsim modalități să-i astupăm pur și simplu toate gropile care erau săpate de patologia respectivă. Sindromul pe care l-avea se numea sindrom hemolitic uremic. Până la urmă, cu cunoștințele pe care le aveam noi atunci, asta era acum 15-16 ani, mai degrabă boala cumva sau focul respectiv s-a stins singur. Iar noi am încercat să menținem copilul în viață mai departe. Copilul respectiv provenea și dintr-o familie, să zicem, dezorganizată. După ce boala s-a calmat și copilul a rămas dependent de dializă, mama care și-ar fi dat viața pentru ea, ceea ce până la urmă s-a și întâmplat, a dorit ca să-i doneze un rinic. Acest rinic l-a donat. doar că boala pe care o avea fetița era o boală moștenită, tocmai de la mamă, de fapt.
Și Riniki avea aceeași boală, practic?
Nu avea Riniki aceeași boală. În momentul în care copilul a primit Riniki-ul, boala s-a redeclanșat și a fost nevoie ca să fie scoasă, deci copilul a ajuns tot în punctul în care a plecat, dar printr-un chin extrem și chinul transplantului și partea emoțională majoră, pentru că n-a reușit, iar mama a rămas cu un singur Riniki. Iar, din păcate, acest singur Riniki de boala care avea și mama în corp l-a atacat. Și la câteva luni și mama a ajuns, din păcate, dependentă de dializă, iar vasele ei de sânge n-au mai rezistat și așa cumva, din dorința noastră de a face bine tuturor și din dorință a mamei de a face bine, cumva copilul Copilul a ajuns și fără părinți, și fără nimic, să zic așa. După asta, sigur că au apărut medicamente inovative care ne-au ajutat foarte mult și nu mai trecem prin situațiile astea. Doar că medicamentele inovative cumva în România au devenit disponibile pe programe de donații în 2014, iar pe Programul Național de Sănătate în 2022. Iar acum... Această boală, care era o boală dramatică de-a dreptul și cumva îți folosea energia și resursele unui spital întreg, acum pur și simplu vine pacientul, îl diagnosticăm într-o oră de-a dreptul de când a venit, îi pune medicamentele respective și într-o săptămână e acasă, ca și cum s-ar fi întâmplat nimic. Exact ceea ce vă ziceam de partea cu focul și stinsul, acest medicament este un extinctor ideal pentru tipul ăsta de boală și stinge instant.
Ascultându-te îmi dau seama de partea frumoasă de a fi medic și de partea grea pe care n-ai cum să o eviți. Vorbeam recent cu un coleg despre asta și despre cum, chiar că restul de lucruri le poți învăța, tehnica chirurgicală o poți învăța, poți perfecționa foarte multe lucruri de asemenea situații, însă nu te păzești nimic și nici experiența și cumva te, adică ești complet descoperit în fața unor situații extrem, extrem de grele în care ești în aceeași echipă cu acel pacient, cu acea familie care trec prin tragedii.
Cumva, cumva așa este și Vezi că copilul respectiv, care poate e adolescent, poate are și el viața lui, planurile lui, visele lui, pur și simplu se duce și deodată tot ceea ce își dorea el, cele mai simple lucruri sunt inaccesibile. La fel și familia lor și totul se schimbă așa într-o secundă, de-a dreptul. Și vrei să faci mai mult și îți dai seama ca doctor că n-ai cum, că trebuie să existe și o parte de, nu știu, de Dumnezeu care să ajute într-un fel, sau câteodată ești în situația în care pur și simplu știi că există o soluție, dar nu-i disponibilă în țara ta, sau poate nu-i disponibilă la fel de repede în orașul tău. Și astea lucruri sunt absolut dramatice. La un moment dat trebuie să explici unei familii, noi știm ce boală are copilul tău, ăsta-i tratamentul, dar el nu există în România. Cum faci ca să te duci să accesezi acest medicament într-o altă țară? Este aproape imposibil. Și vedem toate aceste suferințe și ne schimbă și pe noi astea. Ca doctor nu ai cum să nu-ți pese, nu ai cum să nu ai și niște legături emoționale cu fiecare copil pe care îl vezi sau cu fiecare pacient și fiecare face parte din tine într-un fel. Asta nu-i un lucru rău, e un lucru bun, așa trebuie să fie.
Asta te-a determinat să și pui bazele acestui centru de referință pentru boli renale rare? Și ce înseamnă asta de fapt, ca să înțeleagă oamenii?
Înseamnă că avem capacități de diagnostic și de tratament la nivelul oricărui centru sau centru de referiță din Europa.
Ce sunt aceste boli rare?
Boli rare, ca și definiție, au anumită incidență sau prevalență la milionul de locuitori, ca să zic așa. În mod real ele sunt foarte frecvente. În acest moment se consideră că în România poate sunt peste un milion de pacienți care au boli rare într-un fel sau altul. În partea de rinichi, în afară cred că de infecțiile urinare, majoritatea sunt boli rare într-un fel sau altul. Cu ce ne ajută faptul că sunt boli rare sau nu? Ne ajută cumva și pentru autoritățile de reglementare, pentru că au cumva un status special și poate să primească finanțare și medicație adecvată. Și atunci asta duce cumva la o cercetare mai intensă și ajunge o companie să facă o cercetare care tratează de fapt câteva zeci de pacienți. Ceea ce în mod normal nu ar face-o, dacă nu ar ști că există un sistem care cumva să prioritizeze cumva aceste afecțiuni rare. Sigur că acest sistem este disponibil sau este posibil doar în societățile dezvoltate. Trebuie să fim serioși. Și România a ajuns să fie o societă dezvoltată.
Asta e un lucru bun. De multe ori ne gândim și da, ai zis boli rare, peste un milion de oameni cu boli rare. De fapt sunt peste 7000 sau 8000 de boli rare în lume și atunci tu ai un număr mare de pacienți cu boli rare, dar ele tot rămân rare pentru că se întâlnesc într-un număr mic dintr-un milion de oameni. Dar fiind 7000-8000 de boli rare, atunci sunt mulți oameni care sufără de ele și ăsta e un lucru extraordinar, faptul că medicina se duce încolo și studiază aceste boli rare, până că nu vorbim de o singură boală care are nevoie de un medicament care poate fi după aia administrat sau vândut sau compensat de către stat pentru un milion de oameni, vorbim de medicație specifică pentru diverse diverse patologii care se întâlnesc rar, iar tu conduci acest centru care este la Institutul Clinic Funden. Deci, practic, ce înseamnă boli rare, renale, oamenii se adresează centrului vostru de la Institutul Clinic Funden?
Cred că în acest moment se fac și în România, sunt acreditate de Ministerul Sănătății, cumva, aceste centre. Cel de la Funden este singurul acreditat de Europa, de Comisia Europeană și de Uniunea Europeană.
Super! Păi, Adrian, mulțumesc foarte mult pentru prezența ai și pentru tot ce ne-ai povestit. Crezi că mai e ceva de spus? Ai vrea să mai transmiți oamenilor ceva în provința RINIC-ului sau în orice provință îți dorești?
Aș vrea să țină minte că suntem 70% apă și 30% suflet și că apa este importantă. Iar mie, ca doctor de RINIC, cel mai frică mi-e de apă.
Asta trebuie să ne pună pe gânduri. Și cel puțin sper să încheiem acest podcast cu un pahar de apă. Măcar atât să facem, să ne hidratăm spre final mai bine. Bun, Adrian, mulțumim mult de tot pentru prezență și pentru tot ce ne-ai povestit.
Eu mulțumesc.
Mulțumesc ție care ai rămas până acum la acest podcast. Dacă ai ceva de povestit, Lasă-ne comentariul jos în secțiunea de comentarii. Ne ajută foarte mult apropo comentariile voastre. Deci dacă n-aveți nimic de povestit, dar v-ați uitat până acum, vă rog, mergeți în secțiune de comentarii și scrieți orice, absolut orice. Scrieți Apple. Și asta o să ne ajute. Mulțumesc mult, mulțumesc UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și sprijină toate aceste inițiative educative. Mulțumesci ție, mulțumesci ție Adrian din nou. Ciao, pe curând!
