Creierul e centrul de comandă al stresului. Tu știai asta?

Ne dăm seama că e un complex de reflexe care se activează și pe care noi le avem în noi. Adică avem toate aceste reflexe care se duc într-o cascadă. Dar reflexele, scuze-mă că te întrerup, sunt controlate de la nivel central. Stressul e mental. Uite, stresul social presupune să evaluezi situația asta într-un fel. Mă cheamă în față, o să mă pună să vorbesc despre un subiect la care nu neapărat mă pricep. O să interpretez în diferite feluri situația asta, ca pe o oportunitate de a vedea cum e în față și de a-i privi pe ceilalți mai bine. de a arăta ce știu, chiar dacă asta nu e la rigorile științifice cele mai înalte. Deci ăsta e un fel de interpretare, e o oportunitate sau e o amenințare. mor de frică, s-ar putea să mă fac de râs. Deci interpretarea duce la stresul ăsta psihologic, stresul mental, care are în miezul său, cum spuneam, emoții negative și odată ce au luat naștere emoțiile negative, foarte repede după acei ani, sute de milisecunde, sunt declanșate toate modificările astea somatice, pe cale simpatică, neuroendocrină și așa mai departe.