De ce ne e frică de viitor? | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Diana Stafie

De ce avem această anxietate față de viitor și, în special, acum?

Suntem intoxicați cu aceste schimbări. Niciunul dintre noi nu se trezește dimineața cu gândul, aș vrea că de mine jobul meu să nu mai există.

Te simți lăsat în urmă, vrei să intri și tu în această foră.

Și hai să ne gândim la viitor ca un cumul de posibilități, nu neapărat de probabilități. În general construim patru scenarii posibile. Când începi să le vezi în realitate, știi cum se acționezi.

Ceva de care ne pasă foarte mult este viitorul copiilor noștri.

Nu putem să-i pregătim specific. Și cred că, la fel cum predăm trecutul, ar fi interesant să le predăm și viitorul. Viitorul e o monedă foarte importantă. Dacă noi nu ne-o exercităm, dacă noi nu-l scriem, o să-l scrie alții pentru noi.

Omule, te salut! Dr. Mihaila aici. Bine ai venit la un nou episod Boabe de Cunoastere, în care ai văzut că vorbim despre viitor și privim în viitor. Se pare că știința a găsit un mod de a citi în cafea sau ceva asemănător. O să vedem despre ce este vorba astăzi cu Diana Stăpân. Fiecare, atenție, este absolventă Certified Future Strategist, adică strateg certificat al viitorului al Comisiei Europene. și este pregătită în foresight, adică în previziunea de viitorului, o să vedeți pe ce e vorba, la Institutul Viitorului din California și la Institutul Studiului Viitorului din Copenhaga. Podcast sprijinit, ca de obicei, de Unicredit Bank, pe care l-am mulțumit că sprijină această inițiativă educativă. Diana, bine ai venit!

Bine v-am găsit! Mulțumesc frumos de invitație!

Explică-ne, te rog, ce faci? Cu ce te ocupi? Ce înseamnă asta? Ce înseamnă studiul viitorului? Când am auzit prima dată că așa ceva există la nivel academic, am rămas puțin șocat.

Să știi că de foarte multe ori primesc gluma aceasta cu am un glob de cristal sau dau un cafea în bob. Și cred că e binevenită că inițiază o conversație, însă activitatea profesională pe care o dezvolt merge cumva într-o altă direcție. Cred cu tărie că nu putem să prezigem viitorul, adică cred că nu pot să știu nici măcar cum arată 2028, ca să nu mai mă gândesc la 2030 sau... să știu exact cum arată o industrie specific, însă ce putem să știm este care sunt semnalele de schimbare din prezent, care ne indică anumite tendințe și în baza lor să ne imaginăm posibile scenarii de viitor. Și atunci, deci ce facem? Imaginați-vă așa că avem niște semințe ale viitorului în prezent. Și aici putem vorbi de, nu știu, apare un start-up nou, apare un patent nou, apare o nouă modalitate de a ajunge la consumator, o nouă modalitate de a consuma informație. Și în baza acestor semnale de schimbare sau acestor, dacă vrei, semințe din prezent, putem să vedem, să identificăm tendințe. Unde s-ar duce dacă astfel de semnale prin conturi și devin Îmi floresc, dacă vrei. Ei, și în funcție de aceste tendințe putem să ne imaginăm, ok, dar totuși dacă lucrul ăsta, care e mic acum, devine mainstream, cum se schimbă industria mea, cariera mea, profesia mea, modalitatea în care fac lucruri? De zona aceasta de studiu a viitorului nu e despre predicție. Nu știu sigur cum arată niciun viitor, nicio industrie.

Predicția însemnând că prezic că așa o să fie într-un an, doi, trei, cinci ani.

Mi se pare că este și greu de făcut și inutil, mai ales acum când incertinea e atât de mare. Dar, pe termen lung, bucata aceasta de force, sau cum în română se numește analiză prospectivă, ce face este că te ajută să înțelegi din semințele pe care le vezi în prezent, unde se ar putea aduce în viitor. Acum, ca să fac o oarecare Cred că pe termen scurt, în anumite industrie legate de anumite profesii sau poate legate de anumite domenii, încă putem să mai facem anumite predicții, dar putem să ne bazăm că dacă suntem foarte buni pe ce facem acum sau avem, nu știu, o activitate în floare, pe termen scurt putem să vedem unde merg lucrurile. Cum facem noi în corporații? Putem să facem un Excel, să facem un forecast, însă pe termen lung, Excel acela nu te mai ajută să-ți mai spună ceva despre viitor, doar cosmeticizează prezentul dacă vrei. Da, fiindcă mai schimb din celule, a mai venit un contract, a mai modificat, dar nu îmi dă o informație despre viitor. Și aici intervine bucata asta de a ne uita la trenduri și a ne gândi în scenari. Deci cumva sunt complementare. Pe termen scurt, un forecast, un Excel cinstit, that's the business. Și atunci putem să-l folosim, nu trebuie să trecem în toată zona asta, să ne apucăm toți să facem trenduri și scenarită, pe de altă parte, când ne gândim pe termen mediu și lung, cred că este foarte relevant să ne uităm ce se schimbă acum, chiar dacă nu ne place ce se schimbă, și să înțelegem spre ce viitoruri am vrea să ne ducem, la care am vrea să contribuim.

Mai multe viitoruri posibile.

Mai multe viitoruri posibile. Și ca aduce asta în discuție, mie mi se pare că noi românii nici nu avem un limbaj legat de asta. Viitoruri, în unele dicționari, apare ca un arhaism. Cuvântul ăsta la plural, mi se pare atât de antagonic, o chestie care e despre înainte. De fapt, noi am rădăcinat așa în trecut, e uitată și de foarte multe ori ne raportăm la viitor ca unul singur. Așa în ce dacă te raportezi la unul singur, De foarte multe ori îți apare și fatalitatea, fiindcă ăsta e, o să se întâmple ăsta, nu am ce să fac. Și îți mănânc din energia și din forța pe care ai putea să o capeți ca să te trezești dimineață și să schimbi lucrurile sau să faci ceva.

De ce avem această anxietate față de viitor? Adică dacă viitorul niciodată n-a fost ușor de prevăzut și n-am fost niciodată siguri pe ce urmează, de ce acum avem această anxietate față de viitor?

Sunt mai multe aspecte. Acum trăim într-o perioadă în care cred că o simțim cu toți, dar lucrurile se schimbă mult mai repede, că s-au schimbat și înainte, dar acum e o incertință de-asta sistemică. Fiecare dintre noi trebuie să știm și educație financiară, să știm și geopolitics, că vedem ce se întâmplă și avem impresia că e acolo departe, dar de fapt ne afectează, că nu poți să pleci în vacanță, nu poți să pui... Benzină la pompă și așa mai departe. Deci incertitunea asta sistemică trebuie să știi financiar, trebuie să știi geopolitică, trebuie să știi cu EI-ul, trebuie să știi cu schimbările sociodemografice, cu noua generație și așa mai departe. Deci apar multe pe masa noastră de care trebuie să ne ocupăm și atunci când avem bucata asta de incertitune, automat îți generează un grad mai mare de ansietate. Însă bucata asta de A te uita în viitor te ajută, fiindcă vine ca un fel de rehearsal of the future, să reexersezi ce ar putea să se întâmple. Hai să-ți dau o analogie ca să fiu un pic mai clar. Înaintea unui examen, trecem prin materie un pic. Dacă trecem măcar un pic, când ajungem în fața examinatorului, în cazul nostru în fața viitorului, nu e prima oară când am auzit de subiect. Dar măcar știm de unde să o apucăm.

Păi că ne-am pregătit.

am pregătit cât de cât, măcar un pic. La fel e și cu bucata asta de scenarii, da? Normal că nu se întâmplă un scenariu full, că din nou ar fi o predicție, da? Dar trecând prin diferite posibile ipoteze, de cum ar putea să arate lucrurile. Unele care îți plac, da? Și atunci îți dau energie să le transformi în realitate. Altele care poate îți dau dureri de stomac că nu vrei să trăiești în viitorul ăla, dar you've been there, da? Ai trecut prin fiecare dintre ele și atunci când începi să le vezi în realitate, știi cum să acționezi. Nu mai intri în zona asta de freeze, Exact cum a fost și în pandemie, că prima oară când au apărut lucrurile, mă rog, nu știu cum erați voi, dar noi stropeam toate cutiile care veneau până aduneai informații și până înțelegeai cum ai putea să te pregătești. Deci zona aceasta de a te uita la viitor, de fapt, nu te ajută să știi exact cum va fi, dar te ajută și să fii, dar și să te simți mai pregătit pentru orice ar putea veni.

Doar că trebuie să ai și scenarii pentru care să te pregătiși. Pandemia era un scenariu la care nimeni nu s-ar fi gândit. Cu toate că medicina are acest concept de boala X. Boala X este whatever, orice boala care poate să apară și care o să fie contagioasă, deci să fim pregătiți pentru ea.

Exact, nu trebuie să ne pregătim pentru boala X, trebuie să ne pregătim pentru efectele boli X. Dar la fel cum nici noi n-am prezis pandemia și nu știam că o să se întâmple, însă acele organizații sau acei profesioniști care s-au pregătit pentru posibile efecte a unui disruption de genul acesta, că e o pandemie, că e un cyber war, whatever, ce poate să vină, dar când te pregătești, te pregătiști pentru efectele ei, nu pentru un eveniment per se. Revenind la bucata anteriora pe care ai menționat-o asta cu ansietatea, eu cred că partea de ansietate acum vine din, cum spuneam, incertitunile astea sistemică și din faptul că atât de multe lucruri se schimbă și pe piața muncii, tinerii din noua generație care vin cumva nu mai știu pentru care job să se pregătească, care profesie, nu știu, aia i-a terminat o facultate, Au lucrat în acel domeniu și cam asta a fost, să zic, traiectoria lor. Noi trăim mai degrabă într-o lume în care carierele noastre nu sunt liniare, sunt așa un portofoliu de cariere. Uite exemplu aici la masă, în care ne ducem în diferite direcții și atunci automat crește bucata de ansietate în care tindești ok, dar eu pentru ce să mă pregătesc? Eu cum asigur că rămân relevant? Sunt și studii în acest sens. De exemplu, cred că mai povesteam noi și data trecută asta de la Hofstede, un psiholog holandesc care măsoară diferite dimensiuni culturare ale țărilor și una dintre ele este să zic, modul în care noi vrem să evităm incertitudinea. Și din păcate românii stau destul de prost aici, 90 din 100.

Se cheamă intoleranță la incertitudine, nu?

Da, uncertainty avoidance se cheamă. Și cumva, da bine, eu fiindcă sunt o fiere mai optimistă, prefer să mă uit invers. Avem mare potențial de îmbunătățire aici. Adică dacă am putea să devenim un pic mai confortabil cu incertitudinea.

Avem mult pahar gol de umplut, cum ar vrea.

Exact. Și atunci, dacă o vedem din perspectiva asta, cred că ne ajută să știi să ne dea energie dimineața, să spui hainele pe tine și să te apuci de treabă.

Uite că ai pomenit de asta. Zi-mi, te rog, la ce ai observat tu că suntem, să zic, codași, noi românii, în privința viitorului? De ce ne-ai frică? Ce nu facem și ce ar putea fi îmbunătățit? Ca să știm exact în acest podcast oamenii care se uită acum, ce ar putea să învețe și ce să-și noteze.

O să te surprinde răspunsul ăsta. Cred că suntem codași la imaginație. Cred că e foarte important să poți să-ți imaginezi lucruri înainte să le transformi în realitate. Dacă nu ți le-ai imaginat, nu ai cum să le transformi. Și cred că criza de imaginație prin care trecem acum e o legătură directă spre criza de acțiune sau inacțiune prin care trecem. Era o vorbă, cred că a trebuită, lui Einstein care spunea că uneori, sau mai ales în crize, imaginația e mai importantă ca și cunoașterea. Cunoașterea este despre prezent, are niște limite. Când imaginația te împinge către ce ar putea să fie. Și atunci, noi în contextul actual, Ne mulțumim cu situația în care nu ne mai imaginăm alte lucruri și nici nu mai punem presiunea să nu mai avem acel agency să le transform în realitate. Și eu personal cred că dacă fatalismul ne-a salvat până acum, nu o să ne mai salveze de acum încolo. Cred că e important ca fiecare să realizeze că viitorul e așa, un canvas alb. Nu e scris încă. Ok, nu o să putem să-l scriem noi pentru toată lumea și global, dar un pixel acolo, cred că fiecare poate să și-l atribuie, să contribuie sau să și-l modeleze.

E mai greu să-ți exersezi imaginația în ziua de azi? Pentru că mă gândesc că acum 10 ani, când făceam exerciții de imaginație, Îmi imaginam ce specialitate să-mi aleg. Cum ar fi să fac chirurgie sau să fac ginecologie sau să fac cardiologie. Dar acum ce ți imaginezi? Îți imaginezi cum ar fi să spiezi jobul într-un an? Și uite, cineva care se uită acum la noi. Și dacă începe să-și imagineze viitorul, se gândește că jobul lui va fi relevant într-un an pentru că o să fie acapărat de IAI?

Ar trebui să facă și asta.

Cum să facă asta să nu-l apuce toate anxietățile și zăpușelile și toate sistemele?

Și bine știi dinainte decât să nu știi și să te trezești.

Să știi că îți pierzi jobul, nu vreau. Mă duc la job liniștit și mă uit la meci. Mă gândesc că unele lucruri sunt atât de greu de imaginat încât mai bine nu ți le imaginezi. Cum trece omul care se uită acum la noi peste bariera asta. Ideea este că dacă își imaginează că într-un an își pierde jobul, înseamnă că poate să înceapă să se gândească la ce skill-uri ar trebui să-și pregătească.

Exact. Și te ajută să te duci în zona asta de a aștepta, către zona de a reacționa, de a face ceva. Și chiar și înconștient, dacă tu începi să realizezi asta, începi să mai citești anumite lucruri, să te asociezi cu anumite oameni sau anumite comunități care ar putea da o anumită deschidere. Cred că fiecare dintre noi are nevoia asta fundamentală de a rămâne relevant. Și fiecare dorește să... fie util și acum și peste un an și peste doi și peste trei. Și când aduci o structură procesului și îți imaginezi, dar nu numai un scenariu în care e apocaliptic și pierdem job-ul și e aia neaocupat și așa mai departe, dar și scenarii de transformare și scenarii de oportunități și scenarii în care ce fac acum, ok, poate nu mai fac exact la fel într-un job anul viitor, Toate skill-urile pe care le am, poate le raportez la un alt obiect de lucru. Să zic că eu acum auditez situații financiare, ok, poate nu o să-l bească să mai auditez situații financiare, că poate AI-ul o să automatizeze și face o bucată din ea, dar skill-ul acesta de a audita, poate o să-l aplic. Uite, auditez sisteme AI ca să văd governance-ul lor și modalitatea în care au decizii. Cred că mie, personal, mi-ar plăcea să știu. informaţia aceasta din timp şi să mă pregătesc decât să mă ia prin surprindere. Acum depinde şi de fiecare. Vroiam să mai accentuez o chestie aici legată de imaginaţie, că imaginaţia e una, adică e intenţia dacă vrei, dar acţiunea ţine de agency-ul nostru. Nu ştiu cum să traduc în română cuvântul ăsta agency, în alte limbi latine s-a dus în zona aceasta de agentivitate, agenţie. În română nu l-avem, nu ştiu. Încrederea... Forțele proprii. Din păcate, cum probabil anticipați, aici nu stăm cel mai bine. S-a făcut un studiu prin 2024 în care una dintre întrebări a fost ceva de genul, un eșantio reprezentativ de români. Au fost întrebați în mâinile cui vedeți viitorul. Printre primele răspunsuri? În mâinile Dumnezeu, în mâinile liderilor politici. Ce m-a surprins și mai mult este că în mâinile generației următoare vine înaintea mânuțelor astea două.

Adică oamenii externalizează responsabilitatea pentru propriul viitor.

Exact. Asta mi se pare ca trebuie să facem noi, să ne luăm înapoi pe persoană fizică.

Dă-ne un exemplu, din nou, pentru cineva care se uită acum. Cum ar putea să facă asta? Sau, uite, de exemplu, cineva care acum se uită și are o decizie grade luat care îi schimbă viitorul. care poate să fie despre, nu știu, decizie de mutare, să se mute sau nu, de relație, să o continue sau nu, de job, să-l schimbe, să-l accepte. Are o decizie greu de luat, care te pune în fața incertitudinei viitorului. Cu ce exercițiu să înceapă în seara asta, înainte să se culce? La ce să se gândească 5 minute ca să ia responsabilitatea în mâinile sale, nu în mâinile exterioare?

Aș putea să, foarte simplu așa, dacă nu ne apucăm să scriem, pur și simplu să-mi imaginez că sunt peste 2 ani și lucrul acela pe care mi l-am dorit a deveni realitate și efectiv mă gândesc cum arată viața mea profesională sau personală atunci. Și asta e ceea ce noi numim, sună un pic contraintuitiv așa, dar o amintire din viitor. fiindcă la fel cum noi avem amintiri din trecut, că am fost la cursuri, că am discutat cu oameni, că am participat în diferite competiții și așa mai departe interacțiuni, cum avem aceste amintiri din trecut, la fel am putea avea și amintiri din viitor și dacă le punem pe ambele în procesul nostru decizional, s-ar putea să ne îmbunătățească modalitatea în care n-o aportăm la decizia pe care vrem să o luăm. Și atunci tu îți imaginezi, ok, uite, jobul meu, nu știu, poate devine obsolit sau aș vrea să schimb, să mă mut din zona de corporație, să mă duc în antreprenoriat sau, nu știu, să mă mut în afara țării, să iau un international assignment. Și apoi încep să mă raportez, ok, dar cum arată viitorul acela al meu. Acum, dacă aș lua o mai metodic, așa, ce facem noi în practică este că, în general, construim patru scenarii posibile. În un scenariu în care, de exemplu, să o luăm pe asta cu cariera, continuă business-ea ziul, peste 2-3 ani ești pretty much the same thing și atunci începi să te gândești, ok, dar din ce fac bani, cu cine fac asta, cum am crescut și așa mai departe, ce ți se pare ție că e relevant. După ce mă gândesc la această posibilitate de scenariu, hai să ne gândim la alta, la extrema cealaltă, că e colaps, bă, mă duc în cap. Și atunci, ok, Ce a determinat asta? Din ce mai fac bani atunci? Din toate skill-urile pe care le-am adunat eu până acum și gritul pe care l-am închis, spre ce le-aș putea duce? Ce domenii apar atunci? Ce oportunități apar? Deci eu personal cred că, inclusiv în toată nebunia cu ea, inclusiv în faptul că suntem noi în România, sunt așa de multe oportunități, mai ales La noi. Deci, din nou, mi se pare că sunt destul de multe locuri în care ar trebui să ne uităm și ne uităm atât de des. Deci am avut ăsta cu business as usual continuare, am avut acesta cu collapse în care ne ducem în cap și ar mai fi două la care m-aș uita. Unul în care îți limitezi modalitatea de desfărășurare a activității tale, fiindcă mereu poate să apară, nu știu, un regulation care nu te mai lasă să mai faci și una și alta, de exemplu. Sau să zică, uite, pe exemplu precedent, că ești auditor, să vină un draft de lege care spune că tu nu poți să mai aditezi decât companii sub Au numit număr sau da, să-ți intervine ceva sau să zicem că noi doi avem o firmă de producem cărucioare pentru copii. Și apare un policy în care trebuie să faci one child, fiecare familie, numai câte un copil. Păi cât să mai crească business-ul nostru? Cât să mai vine? Dar apare o limitare. Am satura piața sau depinde de alte aspecte. Și atunci m-aș gândi și aici, ce se întâmplă dacă cariera mea ajunge la un pic? Și nu mai am unde să mai cresc. Dar cum arată? Eu ce fac atunci? Am ceva care mă diferențează de ceilalți? Deci ăsta ar fi al treilea. Și al patrulea, la care m-aș uita, este unul de transformare. Cum ar fi dacă ciobul meu pur și simplu se transformă total? Nu mai auditezi situații financiare, auditezi sistemele ai. Se duce în cu tot o altă direcție. Din nou, de unde aș putea să fac banii? De unde îmi iau energia? Aceleași întrebări pe care le ai, tu ce faci este că le conjugi, dacă vrei, pe toate patru scenarii.

Pentru orice îmi imaginez și sunt în fața unei decizii sau trebuie pur și simplu să mă pregătesc, sunt curios să văd viitorul, mă gândesc la aceste patru scenarii. Adică mi le imaginez.

Hai să-ți spun de ce patru. Hai să începem așa. Ai putea să te gândești doar la unul. Dacă te gândești la unul, cel mai multe ori ăsta unul este o extrapolare a trecutului și a prezentului. Deci nu aduci nimic nou în el, doar ce faci este că Ei pur și simplu ce știai până acum și îți imaginezi că următorul trei ani arată masomenos la fel. Ceea ce nu te pregătește, că nu îți aduce nimic nou, nu îți aduce, nu știu, AI, pandemii, chestii de oportunități. Apoi după unul poți să ai două. Două care de obicei sunt în organizație, îți obține adică best case și worst case, adică sunt la extreme. Viața nu-i chiar așa. Că viața nu e. Că și dacă vă întreb pe voi acum cum credeți că o să fie viitorul, cei mai mulți spun că depinde. Pentru cine, în ce situații. Există și nuanțele astea de între, de gri. Recomand să nu lucrăm doar cu două. După două urmează trei. Acum trei, când tu primești o ofertă de la organizație și îți dă trei modalități de a le alege, studiile psihologice adată că cei mai mulți o iau pe cea din mișloc, fiindcă e așa un melaj între celelalte. La fel se întâmplă și în organizație.

Și la patru?

Ei, la patru ce se întâmplă este că reușiți să acoperi o mare parte din ce ai vrea să explorezi, dar totuși cu un O capacitate optimă de efort. Normal că poți să te duci și la 5, și la 6, și la 7, și la 8, dar riscăm să dăm o scenarită și plus nu avem atât de multe resurse încă să stăm toată ziua să ne imaginăm lucruri. Și atunci 4 e un număr optim. Nu trebuie să ne apucăm toată ziua să facem scenarii, să ne înțelegem. Sunt decizii pe care trebuie să le luăm și pur și simplu să... ne asumăm responsabilitatea faptelor și atât mai departe. Dar când ne gândim pe termen lung, când este incertine mare, când decizia aceasta poate să afecteze, are un impact mare asupra organizației, asupra carierei mele, ajută să faci această bucată de rehearsing, fiindcă te va ajuta să fii mai pregătit și să anticipezi ce s-ar putea întâmpla chiar înaintea celorlalți.

Uite, aș vrea să te întreb, pentru că mi se pare că una din Un ingredient din această imaginație în care tu îți imaginezi viitorul, îl regăsesc în teoria manifestării. Mi se pare că în teoria manifestării ceea ce faci este că îți imaginezi un singur scenariu și este ala superbă la cel mai șmecher posibil. Teoria manifestării spune că așa se va întâmpla dacă vei manifesta suficient. În fiinte, avem un podcast despre manifestare cu profesora Vinia Burlogiană care a explicat foarte interesant și a desfințat acestă manifestare. Dar, cumva, ceea ce cred oamenii care manifestă este că dacă manifesti tu o să te comporți cumva așa să faci universul din exterior să acționeze înspre binele tău. Care ar fi științific dezavantajul manifestării, astea aș vrea să aud de la tine. Dacă, practic, în limbajul acesta academic al Foresight, sau cum se cheamă el, ar însemna să-ți imaginezi viitorul într-un singur scenariu care este cel mai bun posibil și să nu te gândești la niciun alt scenariu negativ.

Nu cred în asta.

Și care e efectul advers? Dacă o corporație sau un om face asta?

Efectul advers e faptul că o să-ți imaginezi o chestie care este o extrapolare a trecutului și a prezentului. Și este absolut normal. Niciunul dintre noi nu se trezește dimineața cu gândul aș vrea că de mâine jobul meu să nu mai existe. sau aș vrea ca de mâine modelul meu de business să flip ca la clătite. Doamnă că noi vrem să ne conservăm și vrem să rămânem relevanți. Riscul ar fi că dacă mă gândesc la un singur viitor, îl construiesc doar pe bază a ceea ce știu acum, fără să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla. Bucata aceasta de studiu a viitorului, Ce vrea să aducă în discuție e că pe lângă ce este foarte probabil să se întâmple, sunt și lucruri care sunt posibile să se întâmple. Și hai să ne gândim la viitor ca un cumul de posibilități, nu neapărat de probabilități. Că noi vrem să punem date, vrem certitudine, vrem să apară pe slide-uri procentaje. De foarte multe ori, până apare pe slide, și poți să pui o cifră, s-ar trebui să fie un pic cam târziu, fiindcă o văd toți sau apare la toți și atunci vrei să prinzi aceste semnale sau această schimbare mult mai în fașă. De asta, bucata asta în care ne uităm către ceva care nu e scris, ceva care e încercat, ceva pe care ni-l imaginăm, cred că aduce mai multe valoare dacă ne gândim la diferite perspective.

Deci ne limităm, manifestând ne limităm la un singur scenariu posibil, posibil să se întâmple dacă se întâmplă orice altceva, ești complet descoperit.

Dar poate funcționează să manifesti pentru mai multe scenarii, nu doar pentru unul, nu știu, n-am încercat.

Corect, asta ar fi șmecherea, trebuie să facem un curs de manifestare reală. Adică, practic, o manifestare corectă ar fi să manifesti toate cele patru scenarii posibile.

Nu știu dacă vrei să manifesti pe cele care sunt Doomsday și apropo, nouă ne este mai ușor să ne imaginăm chestii apocaliptice. De ce?

Sunt atât de mulți gururi pe internet care prezic apocalipsa, războaiele, criza economică, adică pe internet bubuie contentul în care cineva prezice, foarte sigur pe el, un viitor apocaliptic. Dar de ce? De ce e ușor să ne imaginăm asta?

Fiindcă e bucatul ăsta de anxietate care frica asta cumva te ține mai strâns, să zic, apropo de informație. Și nu neapărat să intru în partea științifică, dar mi-am adus aminte de un banc. Știi că e un banc care spune că se întâmplă ceva nasol și vine un pesimist și zice că mai rău de atât nu pot fi lucrurile. Și apoi intră un optimist în cameră și zice, ah, ba da. Și mi se pare că e relevant să cultivăm și partea aceasta în care în orice criză există și anumite oportunități și în faptul că vedem atâtea multe headline-uri care clar vând mai bine că AI o să ne ia job-urile și schimbărte nu s-au mai văzut până acum. Sunt sigură că există foarte multe oportunități și mai mult decât atâta, Ajută să ne dăm seama că, începțând noi ca omenire, am mai trecut prin ciclul dintre astea majore de schimbare. Cred că și mamaia mea cu 70 de ani, când dădea cu sapa, și-au apărut utilajele, au apărut tractoarele, și ei și-au imaginat. Acelea sunt cea GPT-urile de pe vremea lor, dar le lauă obiectul muncii. Era bun că fizica, acum vorbim de knowledge și de altceva, dar revenind la analogie, Fiecare a trebuit să se reinventeze, să învețe niște skill-uri. Acum există tractoare autonome, dar trebuie să mai înveți să conduci, trebuie să știi să interpretezi date. Dacă te uiți la studiul, ultimul studiu de la Banca Modială arată că tehnologia ne-a dat mai multe job-uri decât ne-a luat. Paritatea e de 1.75 la 1, deci aproape dublu. Dar e un skeptic acolo, e cu asterix. Nu neapărat acelorași oameni. Adică ține și de fiecare dintre noi, de asta revin la agency și la persoană fizică, ține de fiecare dintre noi să cumva să ne asigurăm relevanța aceasta. Uite, avem și

o definiție de la Claudiu pentru agency, care înseamnă capacitatea unui individ de a acționa independent și de a face propriile alegeri în mod liber influențând mediul înconjurător. Claudiu, zi-mi-o

într-un cuvânt. În român, într-un

cuvânt. Păi nu așa o să zicem

de acum. Eu vreau să introduc, ca să fie pionerat până la capăt, vreau să introducem cuvântul agentivitate în vocabularul nostru. Agenție nu merge, că e agenția de publicitate, dar agentivitate cumva ca să realizăm că... Noi avem capacitatea asta, ok. Unii mai mult ca alții. Dar tu dacă ești lider de piață, tu dacă ai o voce, ai un microfon, tu dacă cumva, nu știu, ești cineva care ești foarte bun pe subiectul tău, tu ai posibilitatea să influențezi o anumită direcție. Trebuie să avem această

agenție. Hai să facem o petiție pentru includerea agentivitate pe index. Dar mi se

pare că e important și la nivel de societate, fiindcă duce la faptul că vintorul e o monedă foarte importantă. Dacă noi nu ne-o exercităm, dacă noi nu îl scriem, o să îl scrie alții pentru noi. Și o să trebuiască să execuți planurile altuia. Dacă îți convine asta, that's fine. Dacă nu, agentivitate. Ce vreau să-i rog

pe oameni, mi-a plăcut bancul tău, dacă știi vreun banc, scrie-mi-l, te rog, în comentarii. Deci vreau să citesc comentarii și să râd. Dacă ai un banc, orice banc, dacă ți-aduce acum aminte de un banc și vrei să mi-l spui, scrie-mi-l în comentarii. Mai am

eu unul, pot? Te rog, da. Cu optimismul. Da. Ce vede un optimist când se uită într-un cimitir? Numai plusuri.

Și bancuri seci, apropo. Dacă ai bancuri seci, să mi le spui, lasă-le jos în comentarii. Dă-mi, te rog, un exemplu. Ah, și dacă ai, dacă ai, dacă ai, dacă știi vreun sinonim pentru agentivitate, dacă există un cuvânt care să descrie acest agency, dăm exemple în comentarii. Poți să-mi dai, să ne dai, ca să înțelegi mai clar niște case-reporturi sau poate un exemplu pentru o persoană fizică și pentru o corporație în care acest studio al viitorului i-a ajutat, i-a pregătit pentru ce urmează să vină. Deci

tu ca și profesionist, ce faci este că începi să te uiți la care sunt tendințele pe piața munci. Aș începe să vezi, inclusiv bucata asta de influența AI-lui, dar eu aș lăsa o mai târziu, da, fiindcă bucata de tendințe legate de tehnologie sunt primele care apar, inclusiv la nivel de corporație și la nivel de individi suntem intoxicați cu aceste schimbări. Pe de altă parte, eu cred cu tărie că sunt și alte schimbări pe care le observăm inclusiv în România, mai ales la nivel de sociodemografice, la noi modele de business, așa mai departe, care o să ne influențeze la fel de mult. Și atunci ce faci tu este să începi să îți mapezi ceea ce aș zice eu un pic așa mai structurat, un fel de radar de tendințe. Și ce recomand eu este să te uiți în cinci direcții. Să te uiți pe partea asta de social demographic. Ce se schimbă aici? Noua generație cu ce vine? Avem partea de aging society, da? Oamenii care îmbătrânesc. Avem partea de loneliness care este foarte, foarte... Știți, înainte când vorbeam de loneliness era așa o chestie, un fenomen în Asia. Ei sufereau de asta. Acum dacă te uiți la cifre pe Europa și mai ales pe Europa de Est, a crescut foarte mult. Citeam într-un studiu că unul din trei gospodării din România trăiește singuri. Orică vor, orică nu vor. Am

avut un podcast despre singurătate și, într-adevăr, documentând acel podcast, a rămas șocaț că, într-adevăr, unul dintre persoanele trăiesc singuri în România. Dar continuă cu cele cinci direcții. Da,

deci m-aș uita așa. Prima oară m-aș uita la tendințe, adică ce se schimbă. Când te uiți la tendințe, realizezi și ce nu se schimbă. Că realizezi și lucruri care poate chiar mai importante, din care poți să faci bani în continuare, din care ești relevant în continuare. Când mă uit la ce se schimbă, eu recomand să ne uităm pe cel puțin cinci direcții. Aceste cinci direcții sunt. Mă uit pe schimbări sociodemografice, mă uit pe tehnologie, Automat. Dar mă uit și în zona aceasta de noi modele de business, ce regulations noi poate să apară, ce se întâmplă cu zona aceasta de mediu și nu știu, green skills și așa mai departe. Deci aș vrea să mă uit pe toate cinci. Automat cele de pe tehnologie o să fie cele mai multe și E ok, dar aș vrea să nu ratăm nici pe celelalte, mai ales zona asta de sociodemografice. Sunt atât de multe modificări care se întâmplă acum și care sunt foarte relevante.

Dăm niște exemple, adică ce poate să fie relevant în sociodemografie? Faptul că îmbătrânim ca

și societate și o să-ți fie greu să ai echipă care să lucrezi sau o să fie diferențe culturale este pentru prima oară când avem patru generații la muncă. Și în curând, când o să intre și Alfa, o să avem cinci cu așteptări diferite, cu modalități în care ne raportăm la muncă diferit. Și atunci tu ca manager, tu ca echipă, tu ca profesionist, tu trebuiească să cumva să ai grijă de toate aceste generații. Mai pun la asta faptul că acum cu munca hibridă ei poate să fie în locații diferite. Deci ai și de patru generații diferite și în locații diferite. Imaginează-ți că pe lângă asta mai e și niște agenții ai în echipa ta. Pe care trebuia să îi manegiuiești și poate mai e și un humanoid, că acum s-au ieftinit și cumva poate să fie

un robot.

Nu știu, măcar ne aduce cafeaua sau eu știu alte aspecte. Ei și tu ca manager o să trebuiască să te asiguri că menegești o astfel de echipă, aia în care este și AI și humanoid și oameni și în care trebuie să te asiguri că lucrează împreună, că își dau feedback și așa mai departe. Deci ăsta e un exemplu concret. Revenind, mă uit la tendințe, ce se schimbă, ce nu se schimbă. Apoi, în funcție de ce observăm, mergem în zona asta, ne facem niște scenarii și putem să mergem pe cele patru de le-am discutat mai devreme. Ții cariera ta sau ții profesia ta și te gândești, ok, cum ar arăta în scenar acesta, cum ar arăta în celălalt, cum ar arăta în celălalt, până la patru. Dar pe tine te interesează și să înțelegi, ok, dar care sunt domeniile de viitor în fiecare dintre ele? Nu știu, cum fac bani în fiecare dintre ele? Că poate realizezi că, uite, în trei dintre ele aș putea să fac bani dacă m-aș apuca să fiu lector, să predau. Și-a început să zici, ok, dar de ce nu mă apuc de acum? Că se pare o strategie care are sens în mai multe din aceste scenarii. Sau poți să zici că, uite, în aceste scenarii ar avea sens la care aș învăța să investesc la bursă. I don't know. Și din nou, sunt diferite strategii pe care ți le faci la nivel personal, dar te ajută să ajungi în zona aceasta de acțiune după ce ți-ai făcut aceste posibile scenarii de cum ar evolua cariera sau profesia ta. Și unul din scenarii e clar și unul în care nu mai ești atât de relevant. Și în care ce faci tu acum nu se mai cere în acest fel sau poate e nevoie de un format diferit. Și din nou, poate crea ansietate și poate... Da, să ne pun așa un pic în friz. Dar din nou, eu cred că dacă câștigi avantajul acesta de timp, ești mai pregătit decât alții care poate nu au făcut-o.

Uite, hai să ne imaginăm un caz. Și călătorim un pic în trecut, în 2019 sau 2020. Și ne imaginăm un om care are un pic de bani de investit sau are un pic de bani strângi și pe piață apare un hype. Bitcoin, NFT-uri, și un hype tehnologic. De-aia e o noutate tehnologică. Toată lumea pare să fie in. Toți influencerii îți arată ce NFT-uri au cumpărat, unde au investit, câți bani au câștigat și te simți lăsat în urmă. Vrei să intri și tu în această horroră. Și știm ce s-a întâmplat. Dacă cu timpul majoritatea au pierdut. Sunt doar foarte puțini oameni care au știut să... probabil că au înțeles, au profitat de acel hype și au strâns banii oamenilor care au pierdut bani. Majoritatea au pierdut bani. Cum s-ar fi putut proteja acel om folosindu-se de acest foresign? Nu zic să prevadă că o să

fie o pierdere. Dar

cum ar fi putut să fie un pic mai pregătit folosindu-se de această știință? Cred că e o

chestie de practică. Pur și simplu, când exersezi mai mult și o faci de mai multe ori, începi să îți dai seama ce e un FAD, adică ce e o chestie care apare așa și nu-ți mai țineți minte Clubhouse, o aplicație care a bubuit efectiv și după aia s-a dus în cap. La fel și chestia asta, odată ce o faci într-un mod mai sistematic și cu intenție și nu doar te uiți odată când e un hype, poate să-ți dea o visibilitate spre direcția în care s-ar putea duce lucrurile. Și nu e singurul exemplu, dacă mai sunt și alte tehnologii care cumva au apărut ca și soluții ale unor probleme pe care nu le avem încă, dar ar putea să apară. Și atunci tu ce faci este că începi să le analizezi un pic mai sistematic, nu știu, te uiți un pic care ar fi nevoile consumatorilor, că dacă e contextul care favorizează acest lucru. Dar eu cred că e o chestie care ține de practică, da? Dacă te apuci... 2019-2020 a fost momentul în care... Ai vrut să intri în direcția asta, s-ar putea să te fringi din punctul ăsta de vedere. Și mai e un aspect care cred că ține așa un pic de mindset. E și în funcție de unde vrei să joci. Jucător de hockey celebrul canadian Wayne Gretzky care zicea că el a fost, să zice, great player, nu fiindcă a jucat numai unde era pacul, ci și unde will be, unde putea să fie. Cred că depinde și de cât de long term te gândești. Dacă tu vrei să dai un tun și dacă scopul tău este să faci bani acum, atunci perspectiva asta de termen lung nu e ceva ce-ți vine imediat pe agenda. Forța tu te pușuiește să te gândești la asta, cum ar arăta peste 3, 5, 10 ani decizia pe care o iei tu acum. chiar dacă pe momentul ăsta... Se pare că ai putea să faci mai mulți bani în cum ar putea să arate, să zic, pe un orizont de timp mai mare. Și dacă ai capacitatea să te gândești și să te abții

în a face un... Adică trebuie să revii la imaginație și să-ți imaginezi în mod real cum arată lumea cu această tehnologie nouă. Mi se pare că modelul acesta de criptomonede și NFT-uri este relevant pentru că în ziua de astăzi apar tot felul de lucruri noi. Apar multe lucruri noi și inclusiv pentru antreprenori dar și pentru oameni simpli care au un job simplu și se duc la muncă și poate vor să facă ceva nou. Toate aceste tentații noi care apar sunt cumva petisante și nu mai știi În ce zonă o să te duci? Unele apar și dispar peste noapte. Apare, nu știu, matcha. Și te gândești să-ți faci un business de matcha. Ți-l faci? Sau nu ți-l faci? O să fie, e o chestie, o să beau oamenii matcha ca pe cafea și o să ai un business pentru următorii 20 de ani? Sau e o chestie care a apărut acum și oamenii se vor sătura de băutura cu gust de iarbă? Care mie îmi place personal.

Acum, deci n-aș vrea să sune prea trivial, dar din nou, cred că ține un pic și de educație și de educație financiară și de cât de mult ne uităm la anumite aspecte și cât de solidă este cercetarea noastră într-un anumit loc. Ok, am analizat cât e piața de oameni care consumă macea în România. Este într-adevăr o oportunitate acolo. Mi-am făcut toate calculurile de cât aș investi, cât mi-ar rămâne efectiv la sfârșit și mi-a copără. Asta e un exercițiu bun,

pentru că dacă nu ți l-ai făcut și faci asta, orice ai deschide, orice ai face, dacă o faci doar din

feeling, e o greșeală. Asta zic, la nivel de antreprenoriat, intuiția e foarte importantă și ne ajută foarte mult și cred că ar trebui să existe. Pe de altă parte, în contextul incert în care suntem acum, cred că trebuie să mai adăugăm ceva la intuiția asta. Și abordarea asta sistemică în care totuși ne uităm la niște date, ne uităm la niște semnale, ne uităm la ciclicitatea altor fenomene. Că vorbim de NFT. Ce alte lucruri în trecut au mai fost care ar putea să-mi dea un insight legat de unde s-ar putea duce lucrurile acestea? Poate la fel și pe zona asta de Macea. Dacă te uiți la noua generație, într-adevăr apare în diferite studii faptul că unul din visurile lor este să ăună coffee place și că le-a plăcea foarte mult să dețină chestia asta. Să știi că eu la bază o interpretez cu totul altfel. Ei își doresc, deși trăiesc în mediul acesta digital sau s-au născut în mediul digital, Mulți dintre ei vor să-și facă lucruri cu mânele lor și să fie chestii mai tangibile. Așa încea o văd mai degrabă din tendința asta, nu din faptul că nu știu, e hype acum pe social

media. Eu de mic îmi doresc o cafenea. De adolescent îmi doresc să am o cafenea. Nu-mi dau seama de ce.

Dar de ce? Să fii legat de o locație? Da, să am

un loc fizic în care vine omul, plătește un bani pentru o cafea pe care o fac, stă, bea, poți să ai interacțiune cu oamenii respectivi și e cumva un loc, e ceva ce mi-e ușor să-mi imaginez că vând, știi? Altceva ți-e greu să-ți imaginezi că vinzi, dar o cafea este cumva vin și ceva fizic și o experiență, nu-mi dau seama. Și e un loc, e un loc al tău. Mi se pare că Eu când mă gândesc, din nou e doar intuiție, când mă gândesc la un și cumva e o intuiție pe care acum știu că nu e așa pentru că cunosc mulți oameni care și-au închis cafenele sau le țin doar din pasiune, dar eu ca intuiție când mă gândesc la un owner de cafenea, mă gândesc la o persoană înstălită care merge bine, care e un owner, are un business acolo și care merge. A, și mai e ceva, mi se pare că owner și put de cafenea, chiar dacă e muncă cu mâna, îți dă senzație de muncă ușoară. Cred că e

doar o senzație. Da, e o senzație,

dar ai impresia că ai acolo un barista angajat care face cafele și tu doar vii. Da, dar cred că e

importantă nevoia asta de comunitate. Adică ne dorim foarte mult să belong to a place. Adică cred că nevoia asta există. Mi-am dat înțelegere, e un studiu a unui psiholog care vorbește despre third place. Oamenii au nevoie de trei locuri în viața lor. Primul e acasă. Unde își definesc identitatea și cine sunt ei. Al doilea e la muncă, în care își văd valoarea. Și al treilea, acest third place, este bucata sa de comunitate. Unde e social, unde aparții. Și poate înainte era, nu știu, biserica, birtul. Acum poate e cafeneaua, nu știu, molul și așa mai departe, sala de forță și așa mai departe. Și cred că noi avem nevoie asta. De belonging. Adică dacă eu reușesc să identific nevoia și zic ok, asta e o nevoie a oamenilor, uite, pun și niște date pe ele, ok, atunci în baza lui pot să construiesc un business case. Adică atunci asta o să aducă clienți sau consumatori în locația mea. Dar aș avea grijă un pic cu business-urile construite în zona asta doar

de hype. Legat de viitor, tu spui și ai spus în prezentarea la care am asistat, ai spus că viitorul e un mușchi pe care trebuie să-l antrenăm. Cum arată acest antrenament? Ce trebuie

să începem să facem? Ai zis de sală. Da, la fel ca la sală. Dacă doar plătim abonamentul la sală și nu ne ducem, vedem magie? La fel și aici. Noi avem capacitatea să ne uităm în viitor. Ne planificăm vacanțe. Dacă trebuie să-mi trimit copiii în tabără, noi pe starea vremii. Sau investim. Ne investim la bursă, facem economii și așa mai departe. Chestia asta trebuie practicată într-un mod sistematic și cu intenție. Dacă o fac o dată

pe an... Cum? Ne faci un fel de protocol? Adică ce ar

trebui să fac? Un fel de protocol. E foarte bun cuvânt. Uite, îmi pun în fiecare marți, în calendar viitor. Și atunci e momentul în care mă gândesc pe termen mediu și lung, la cariera mea, la business-ul meu, mă uit în alte industrii. De cele mai multe ori disruption-ul o să-ți vină din totul alt domeniu decât al tău. Play-urile de la tine din industrie sunt așa, plus minus 10%, mai deștepți, mai puțin deștepți, mai inovativi. Și atunci ajută să te uiți pe un spectrum mai divergent. Și atunci e momentul ăla pe care l-ai pus în calendar sau, nu știu, în echipele tale. Poate nu ești tu genul în care îți place să te uiți în viitor sau să te uiți la noutăți sau să scanezi tu ultimile patente, ultimile start-up-uri. Identifică pe cineva în echipă care face asta și în fiecare întâlnire de echipă să te asiguri că ai acolo pe agendă un moment în care ești fiduit cu astfel de informații și stabiliți împreună dacă e relevant, dacă e ceva ce ar trebui să facem, dacă nu, poate deja... Am făcut. Deci putem să dobănim aceste mici ritualuri, obiceiuri, care să ne ajute să punem viitorul pe agendă într-un mod sistematic și cu intenție. Nu doar odată. Când pe an, când s-a întâmplat ceva nasol, se anunță restructurări la mine în organizație sau o criză și eu ce fac acum? Dacă o fac ca la un mușchi, l-antrenez în mod sistematic, cred că o să te simți și o să și fii

mai pregătit. Aș vrea să facem un exercițiu acum cu oamenii care se uită la noi și aș zice să scriem. Propun ca primul spațiu în care să scrie asta și după aceea să continui într-o agendă să fie secțiunea de comentarii. Dacă ai chef și mi-ar plăcea să văd ce antrenament începi tu să faci sau ce dilema ai, asta cred că ar ajuta și alți oameni să vadă cum abordează alții această problemă și Poți să te duci în comentarii să vezi ce scriu alți oameni despre asta sau poți să te duci în comentarii și asta te rog și să îmi descrie o dilemă pe care o ai, o problemă pe care poate până în acest podcast nu ai văzut-o, dar acum o vezi. Ce mai l-a în de mână? Ce mai la îndemână exercițiul ar fi să te gândești la viitorul job-ului tău. Da. Și să te gândești la cele patru scenarii. Ne întoarcem la cele patru scenarii. Uite, dacă mi le amintesc bine. Unul era cum o să fie viitorul tău în următorii doi ani, dacă totul rămâne la fel. Ce se întâmplă când, dacă te duci în picaș, te duci în jos și-ți pierzi job-ul. Ce mai ești privetit să faci? Ce skill-uri crezi că ar fi necesare în viitor, pe care ai putea să le dezvolți de astăzi, cu câte 15-20 minute de exercițiu pe zi? Nu Ce se întâmplă dacă ajungi într-un platou și ce se întâmplă dacă totul o să fie super șmecher. Flip, ai învărtit clătita, s-a devenit directorul firmei. uitați Hai să ne imaginăm aceste patru scenarii. Scriele. Sunt curios în ce domeniu lucrezi, cu ce te ocupi și cum îți imaginezi tu viitorul în aceste patru direcții diferite. Și ăsta ar putea să fie un prim punct pe care îl încep și după aceea să faci acest exercițiu în calendar să-ți notezi o zi pe săptămână în care să-ți imaginezi să dați like,

să lăsați un comentariu și să

distribuiți acest material video pe alte rețele viitorul sociale. Multumesc frumos! fără panic. Și

cred că ajută pentru orice domeniu există pe internet acum rapoarte de tendințe, de scenarii publice pe care le poți accesa. În funcție de domeniul meu, în funcție de zona în care sunt eu, hai să văd ce tendințe ar putea fi. Cum ar afecta dacă lucrul acesta devine mainstream la noi? Noi mereu spunem că România, oricum suntem un pic în urmă, până ajung la noi astfel de trenduri. Păi foarte bine, asta e o oportunitate. Avem timp suficient să vedem cum ne pregătim, cum au reacționat alții, deci chiar aș folosi bucata aceasta în avantajul nostru.

Zic-mi, te rog, în această, nu în predicție viitorului, ci în această măpare a variantelor posibile, pentru că am înțeles că viitorul înseamnă să te gândești la scenarii și citind și făcând documentarea pentru acest material, și cred că asta am auzit-o de la tine la conferința la care am fost amândoi, ai spus că acest foresign vine din strategii militare. Adică armata practic ce face? Ai făcut armată?

Nu. Nicio. Ai văzut filmul MESH? Da, parțial. Cam asta e și referința mea legată de armată. Dar hai să ne imaginăm așa că suntem în MESH sau uite, noi suntem generali în armată. Pe masa aici avem o hartă legată de lupta pe care trebuie să o ducem, orică ne atacă cineva, orică atacăm noi. Noi doi niciodată nu o să plecăm de la premisa că atacul o să vină doar pe aici. Mereu o să ne gândim, poate să ne atace și pe aici, și pe aici, și pe aici, și aerian, și terestru. Și ce făceau era că dezvoltau această gândire în alternative. Și pentru fiecare dintre aceste tipuri de atacuri îți pregăteai niște strategii. Ei, iei chestia asta și o pui în zona de business, da? Ca să te gândești, ok, poate să vină diferiți competitori din diferite direcții, diferiți alți colegi care vor jobul meu. Și atunci eu cum mă asigur că am anumite răspunsuri pregătite pentru aceste scenarii. Deci cam astea sunt principiile pe care au fost Cât de mult contează intuiția? Contează, dar nu e suficientă. Foarte mult contează, dar nu e suficientă. Deci noi ignorăm.

Nu, nu. Sunt nicio formă. Mai ales antreprenorii. Dacă scenariile arată bine și intuiția ta spune că e zonat ok, pe ce plan pui intuiția în

acest joc? Uite, de asta forţam să mergem către patru, fiindcă dacă îţi faci trei, intuiţia ta de ce vreau să zic că hai să ne pregătim pentru acesta din mişloc, fiindcă are un pic din toate. Dacă mergi în patru, Recomandarea mea e mereu să nu le pui o probabilitate, că unul se poate întâmpla mai mult ca altul, și să te pregătești pentru fiecare. Cam ăsta e scopul. Nu să pariezi tu neapărat pe care ai vrea să fie. Normal că fiecare dintre noi o să aibă din cele patru scenarii unul preferat, un viitor la care ar vrea să ajungă. Și atunci ce faci este acest reverse engineering. Eu aici aș vrea să ajung. Ce ar trebui să încep să fac astăzi ca să pot să mă duc în direcția aceea? Poate vreau să devin acest director al firmei, cum ziceai tu. Ce ar trebui să încep să fac astăzi să mă duc în acea direcție? Sau poate eu am, nu știu, o mică fabrică, fac biciclete pentru hipsteri și vreau să devin un ecosistem pentru cicliști. Vreau să-mi schimb modelul de business, fiindcă ecosistemele sunt acum... la modă, ca să spun așa. Încep să mă gândesc, ok, are sens astăzi să mai investesc financiar, să mai fac eu un alt atelier, fiindcă, de fapt, vreau să ajung într-o zonă în care înglobesc mai multe servicii. În general, realiză, ok, dar poate atâtuși mai bine, deși pare că îmi canabalizez, acum mi-aduc diferiți parteneri care oferă diferite servicii ca să ajung să fac acest ecosistem. Da, că poate acesta e viitorul meu preferat. Deci, în zona aceasta în care ne imaginăm diferite direcții, după aia trebuie să le își... aducem în zona de prezent, în care acționăm. Noi nu ne uităm la viitor, fiindcă vrem să rămânem în viitor, dar nu suntem nici asimov, nu facem nici science fiction. Scopul este să, cu aceste imagini din viitor, să țin bunătățești prezentul. Cum poți să iei niște azi, niște decizii un pic mai bine documentate, astfel încât să fii relevant

în viitor. În ce măsură această strategie, această hartă pe care ai descris-o, care se aplică în business, o putem aplica și în viața noastră personală? Se aplică

în business în orice domeniu agnostic, se aplică la nivel personal, fully. La fel cum spuneam, deci procesul pe care l-am descris, ne uităm la tendințe, facem scenarii... Poți să-mi dai un exemplu, un exemplu,

poate personal, poate fictiv, poate case report, de aplicarea acestei strategii în viață personală care a dus la rezultate mai bune. Uite și

un exemplu personal, acum când zicem că facem scenarii, nu trebuie să facem toată chestia, tot să zic framework-ul sofisticat. Pe un șervețel la un restaurant într-o seară, când soțul meu își dorea foarte mult să ne mărim familia, să facem mai mulți copii, eram destul de focusată pe zona aceasta de business, vreau să crez business-ul, dar am început să... Mapez, care ar putea să fie posibile scenarii din punctul acesta de vedere și care ar putea totuși să fie industriile sau oamenii din organizații care, indiferent unde se duce situația economică în funcție de ceea ce fac eu, ar putea să genereze suficient de multe proiecte astfel încât eu să pot să rămân relevantă și cu un timp mai puțin alocat în zona aceasta. Adică aș pleca de la niște întrebări, niște incertitunii majore pe care eu le am, că, nu știu, se automatizează job-ul, că fiecare în funcție de domeniul lui, Și în funcție de ele mi-aș face aceste scenarii și, din nou, după ce le vezi mapate, tu încerci să te gândești, ok, dar cum pot să acționez? Cum mă asigur că rămân relevant? Unde a trebuit să caut răspunsurile? Și am zis, asta e o modalitate în care poți să ți-o aplici la nivel personal și la fel să aplică și la nivel organizațional. Dar, din nou, când te apuci să faci scenarii, tu ce faci este că te uiți la bucata asta de tendințe și vezi că apar, nu știu, joburi, precum... Chief Nature Officer. Sau văzusem recent AI Slope Design Janitor. Deci AI Slope este garbage-ul pe care îl dă AI-ul. Apoi Design Janitor. Janitor e un om care face curățenie. Corect, pentru că

AI-ul generează acum atât de mult Că ai nevoie de un om care să curețe și să păstreze ce e relevant, că e greu să mai înțeleagă

ce se întâmplă. Și vezi, fiecare cuvânt în parte lă înțeleg, dar când le pui așa la oaltă... Și scopul nu e că ne uităm la job-urile astea noi și vreau și eu să devin asta. Tu de fapt ce faci este că te uiți un pic în spate și încerci să înțelegi de ce se întâmplă asta acum. Și fiindcă înțelegi schimbarea aia, tu te gândești, ok, dar din ce știu eu să fac? Aș putea să capitalizez aici, aș

putea să... Unde găsim tendințele astea? Cineva care se uită acum la noi și care are un algoritm de Facebook sau de Instagram sau de YouTube care îi arată numai, nu știu... Nu le găsește acolo. Da, adică nu vede chestii noi acolo. Unde ar putea să caute? El să se ducă, să aibă acest agency, să ia viitorul în propriile sale, cel puțin parțial și să înceapă să caute noile schimbări, tendințe care să-l ajute? să fac aceste, să zic, salturi în viitor. Easy job e

te uiți pe rapoarte de trenduri, care sunt publice, pe care acum le văd și ceilalți. Adică

ce înseamnă trenduri? Uite, eu acum unde

mă duc să văd trenduri? Te duci și cauți pe Google diferite rapoarte de trenduri de la diferite instituții care le furnizează chiar pe domeniul tău. Însă un caveat aici este că dacă sunt rapoarte publice, unul le-a văzut și toți ceilalți, A doi, fiind publice și nu plătești pentru ele, e un anumit conținut mai general. Ei, după aia, tu dacă vrei să le princi și mai devreme, încerci să te duci la niște surse mai niși. De exemplu, eu scanez tot ce înseamnă baze date de patente. În general, ce se depun ca și patente devin tehnologii mainstream în 2-3 ani sau devin produse în câțiva ani. Tu dacă le observi un pic mai înainte, poți să anticipezi ce ar putea să apare pe piață. Avem zona asta de wearables, când ne monitorizăm somnul. Ne place să ne numărăm câte cărți am citit, câți pași am făcut, câte ore am dormit. Acum ceva timp observoase am apărut destul de multe patente pentru variables, chestii pe care le pui în ureche și îți monitorizează diferite lucruri. Tu le identifici un pic mai înainte ca să poți să anticipezi nevoi sau așteptări pe care oamenilor ar putea avea. La fel, poți să te uiți în zona aceasta de Facebook și rețele sociale. M-aș uita pe niște forumuri un pic mai niș. De pe Reddit, Discord, în care sunt niște for-leaders. Key opinion people, care știu sau sunt, nu știu, oameni care au PhD sau care sunt super-geek pe o anumită direcție și care dezbat anumite subiecte. Și atunci de acolo îți iei niște chestii mai niș. Mă ajuge poate la evenimente care sunt pe o anumită... Direcție inclusiv de cercetare medicală, să veni la ce se lucrează, în ce direcție se duc anumite lucruri. Sau pe zona aceasta de tehnologie, nu știu, în fiecare ianuarie în Las Vegas este consumul Electronic Show, în care apar gadget-urile noi care încă nu au devenit. care poate să-ți dea un pic de flavor de ce ar putea să urmeze. Eu mă uit pe toate platformele de crowdfunding, Indiegogo, Kickstarter, unde sunt oameni inovativi care au o idee, creață, și care pun acolo o prezentare, că e un produs, că e un gadget, că e un serviciu. Și mecanismul e că dacă oamenii finanțează suficient produsul sau serviciu, devine Realitate, dacă nu... Nu. Așa, în funcție de asta mă uit, ok, care au luat finanțare? Care nu? De ce? Nu mai zic că mai și contribui la multe dintre ele. Deci sunt niște surse mai niși în care, în funcție de domeniu, putem să ne uităm la ele. De zona de start-up-uri, la fel, ne uităm ce fails, ce au luat finanțare. Dar, pe lângă diversitatea surselor, revin la ce e cea mai devreme, e bucata asta de practică și consecvență. Că dacă te uiți o dată pe an, E greu să tragi tu vreo concluzie de acolo pe care nu au tras-o alții înaintea ta. Adică trebuie să fie o chestie consecventă, așa ca la ceapă mai dai o foaie, mai dai o foaie, ca să ajungi la un anumit moment în a vedea niște lucruri, poate înaintea altora, în a anticipa anumite nevoi pe care consumatorii ar trebui să le aibă. Și un alt lucru pe care l-aș face este m-aș uita în afara organizației mele, în afara industriei mele. Nu știu, competitorii pe care, poate, organizația la care tu lucrezi. Ce joburi mai au bunii? De ce recrutează acum anumite profile? Au anumite proiecte în direcția aceea? Sau ce modele noi de business? Ce campanii noi de marketing au făcut? De cele mai multe ori, cum ziceam, inovația o să vină dintr-un alt domeniu. Așteptările noastre ca și consumatori sunt foarte fluide. Eu dacă mă duc azi la o cafenea și am o experiență bună și apoi intru într-o bancă, eu nu uit experiența precedentă. Ce fac este că o proiectez. Mă aștept să... Am o experiență măcar similară. Chiar dacă eu știu că nu sunt aceiași oameni care le dețin. La fel se întâmplă și în viața profesională versus viața personală. Dacă în viața personală am un telefon care merge super smooth și totul e ok și la birou mă pui să lucrez pe niște aplicații care nu se încarcă. Nu știu, îmi îndreunează procesul, apare o fricțiune. Dar fiindcă eu știu că pot fi lucrurile făcute diferit. La fel apare și interacțiunea cu clienții. De asta e foarte important să ne uităm și în alte industrie. Dar ce fac alți oameni? Ce fac alți organizați? Ce fac alți profesioniști? Vedeți un job pe LinkedIn care vă sună super ciudat? Încercați să înțelegeți că e. Dar ce anume faci tu? Care sunt proiectele? De unde vine schimbarea? De ce a apărut jobul acesta acum? Da, fiindcă poate să te ajute să înțelegi dacă, ok, într-un scenariu ar trebui să mă reconvertez sau să-mi pun skill-urile într-o altă găleată, care ar putea să fie. Ce

înțeleg eu este că sunt locuri în care poți să văd tendințe, poți să vezi tendințe în aceste patenturi. Cred că patente. Patente? Sunt patente, adică tu vrei să creezi un produs nou, îi faci acest patent că tu doar tu poți să-l faci. Și acolo dacă vezi aceste patente pentru diverse device-uri noi, poți să vezi viitorul potențial acolo. Pe tot felul de grupuri nișate, la evenimente la care te duci și vezi, vorbești direct cu oameni care cercetează anumite lucruri care vor forma viitorul viitor. În viitoru, mă rog, care

va veni. Sau uite, stai de vă rog cu cineva care face un PhD pe o temă interesantă. O cercetare într-o anumită direcție. Nu mai zi dacă mai ești cineva care e publică. Și încerci să urmărești bucatea, firul acela roșu.

Doar că ingredientul necesar între prezentul pe care îl trăiesc eu acum, care este bun, care este steady, care merge de la sine și acest viitor, ingredientul necesar este, pe de-o parte, curiozitatea asta, să vezi ce-i în viitor și cumva, între ghilimele, foamea asta de a acționa și de a schimba. Ori impresia mea este că noi românii suntem rezistenți la schimbare. Ne e frică să

facem schimbare? E un GIF pe social media, e o imagine împărțită în două, în care întreabă lumea, cine vrea schimbare? Și toate mâinile sunt sus și apoi în cealaltă, cine vrea să se schimbe? Foarte mică o modificare în text și apoi toate mâinile sunt sumase. Dar când înceam mai devreme, e absolut normal, dar nici unul dintre noi nu ne trezim dimineața cu gândul în breaca, de mâine să se schimbe jobul meu sau modalitatea în care fac lucrurile. Însă realizând că lucrurile merg în direcții diferite sau că incertinea crește, ajută să îți construiești această, dacă vrei, adaptabilitate la ce ar putea veni. Normal că pot fi și oameni care sunt în zona în care zic ok, merge și așa, dar de ce să schimbăm? Dar cum ziceam mai devreme, Ține de modalitatea în care fiecare se raportează la capacitatea

sa de adaptare, dacă vrei. Ok, și legat de schimbare, aveam... deja anumite certitudini în ceea ce privește viața pe care o trăim. Și noi în continuare trăim vieți care sunt proiectate pentru o speranță de viață de 60-70 de ani. Adică înveți, te duci la muncă, ieși câțiva ani la pensie, mori. Ori lucrurile se schimbă, speranța de viață crește, avem oameni care trăiesc până la 90 de ani, până la 100 de ani, dar modelul vieții rămâne același. Cum putem de acum să ne proiectăm viața diferit? Cum să fac schimbarea și să nu mă mai gândesc că la 60 de ani ies la pensie? Poate o să vreau să muncesc mai mult și poate o să vreau să mă bucur de timp liber încă de pe acum, nu când o să am 60 de ani. Cum putem să abordăm schimbarea

asta de acum? E foarte interesant, fiindcă într-unul din proiectele pe care le-am făcut, am analizat ideea aceasta, cum ar fi dacă am avea un sistem de pensii dinamic. Cum ar fi dacă am muncit 20 de ani, am ieșit 5 ani la pensie, am mai muncit încă 15, am mai ieșit 5 și așa mai departe. tocmai în ideea în care modelul actual a fost proiectat pentru o speranță de viață mult mai scăzută față de ceea de care ne bucurăm acum. Cred că răspunsul la întrebarea ta, într-un singur cuvânt, ar fi partea aceasta de prevenție și de a înțelege cum pot să reușesc să rămân mai sănătos din diferite aspecte, și fizice, și mentale, și așa mai departe, astfel încât să Să mă și bucur de acest beneficiu, dacă vrei, pe care îl avem acum datorită mediului, a tehnologiei și așa mai departe. Aici intră o tendință pe care o urmărim și pe care o numim așa quantified life sau faptul că oamenii au această nevoie din ce în ce mai mare de a-și Măsura diferite aspecte ale vieții. Și ziceam mai devreme, că purtăm inele să ne măsurăm calitatea somnului, că ne numărăm pașii, că ne numărăm câte cărți am citit, că ne numărăm, nu știu, prietenii de pe social media, urmăritorii și așa mai departe. Și mereu stau să mă gândesc unde ar putea să se ducă acest lucru. În ce măsură tot ce înseamnă responsabilitatea sănătății mele va mai fi la mine? Doctor, mă mai fi la aceste platforme, device-uri? Cine o să ia deciziile? Cine o să știe mai bine ce contează? Construim un ecosistem în jurul lor și așa mai departe. Deci, cred că, ca și în orice alt domeniu, trebuie să ne raportăm la niște paradigme diferite. Și, din nou, răspunsul e și în bucata de prevenție. Am putea să ne asigurăm că și după 60 trăim într-o minte și un trup, măcar cât de cât sănătos, cred că ar fi un viitor

mai bun. Aici vine din nou o parte de viitor pe care cumva refuzăm să-l vedem, pentru că e vorba despre burgerul de acum, care mi-aduce plăcere, și diabetul din viitor. care intră în viitor pe care prefer să nu-l văd, nu intră în cele patru scenarii, că nici nu mai am făcut scenariile în care rămân la fel sau fac diabet sau mă curăț de diabet. E din nou un exercițiu pe care probabil avem nevoie de a vedea scenariile din viitor dacă continu să mărunc acest burger. Da, deci poți

să-ți imaginezi, ok, cum arată viața mea la 60 de ani dacă continui, mă rog, folosind doar exemplu, exagerând asta cu burgerul. Și cum poate aș vrea să arate. Și cum mi-ar plăcea să arate și dacă, uite, așa mi-ar plăcea să arate, așa mi-ar plăcea. Astea sunt activitățile pe care aș vrea să pot să le fac la 60, la 70 de ani. Din nou, pe baza lor face reverse engineering. Ce ar trebui să fac astăzi și în următorii ani ca să pot să mențin sau să cumva ajung acolo. Dar nu cred că partea asta a doua e grea. Cred că prima parte e grea, asta să te gândești pe termen lung. E mult mai ușor cum ziceam. Instant gratification. E un teză celebră în care întreb oamenii dacă vor 100 de lei săptămâna viitoare sau 120 de lei peste 3 luni. Și toți zic săptămâna viitoare. Dacă îi întrebi vrei 100 de lei peste 3 luni și 120 peste 4 luni, Nu mai e diferența dintre acum și mai târziu, e diferența dintre mai târziu și un pic mai târziu. Așa că atunci sunt despuși să aibă răbdare. Ok, da. Deci diferența e greu când e acum. Corect, versus foarte departe. Aici trebuie să ne forțăm noi un pic să ne gândim mai mult și cumva să fim conștienți că punem viitorul ăsta pe agendă. Cred că

ar fi util să ne imaginăm fix sănătatea noastră pe cele patru adică efectiv sănătatea noastră este un viitor, ce facem acum este prezentul acționabil și atunci poți să rămâi cu sănătatea la fel ca acum. sau poți să rămâi cu sănătatea într-un platou, orice ai face, orice exerciție ai face, nu mai reușești să faci nimic, sau poți să te duci în cap și e un exemplu celembru pe care un alt om de știință îl dă și l-am mai povestit și mi-a plăcut că am avut oameni care mi-au povestit că exemplul ăsta le-a transformat abordarea față de viitor și de propria sănătate. Exemplul este să-ți imaginezi și de fapt face parte din aceste patru direcții pe care ți le poți imagina și este direcția în care tu cazi în cap cu sănătatea dar nu trebuie să-ți imaginezi că o să iei pastile pentru diabet. Trebuie să-ți imaginezi că diabetul este un factor de risc important pentru AVC și poți să te imaginezi la 70 de ani că nu te poți șterge la fund. Știi? Da, asta e realitatea foarte multor oameni care trăiesc cu asta. Copiii lor îi șterg la fund, pentru că ei nu se pot șterge la fund. I know, it's gross. Literalmente dirty. Dar asta trăiesc acei oameni. Din păcate. Și e admirabil că copiii lor îi ajută. e fix unul dintre cele patru scenarii pe care trebuie să ți le imaginezi. Și dacă mai tu poți să ghidezi un pic viitorul sănătății tale, nu poți să fii sută la 100% că nu o să faci AVC, pentru că există și alte caze pentru AVC, dar dacă astăzi renunți la fumat și face o oră de mișcare pe zi și dormi și tu opt ore, astea sunt lucrurile măsurabile care te îndepărtează de această a patru variantă. Exact. Foarte bun exemplu. Și

să știi că ajută foarte mult, chiar dacă îți dă și un pic ansietate, să-ți imaginezi niște viitori dintre astea în care n-ai vrea să faci part. Că măcar inconștient după aia, o să încerci să faci cumva așa tot ce ține de tine, să nu te duci în direcția aceea. La fel și când ne raportăm la tehnologie, la fel și când ne raportăm, ok, cum o să arate viitorul în care copiii noștri o să învețe numai cu EI și așa mai departe. Ok, dacă nu e un viitor care îți place, te întorci în prezent și începi să iei acțiunile de astăzi. Dacă

n-ai scris în comentarii despre o decizie pe care vrei să-i iei, uite, o să stai în momentul în care să te întorci în comentarii să-ți descrii viitorul sănătății tale în funcție de lucrurile pe care le faci. Gânește-te la ce faci astăzi, cum ar putea arăta viitorul tău și ce varianta ai vrea să alegi și ce ai putea să faci astăzi pentru asta. Apropo, neuroștiințific când scrii ceva nu e ca și cum ai manifesta, dar e pe acolo un pic, înțelegi ce zic? Când scrii ceva, creierul a făcut un efort să scrie asta și atunci lucrurile rămân mai degrabă acolo decât doar în mintea și în imaginația ta. Deci poți să duci în comentarii să scrii asta, sunt curios să văd ce scrii și dacă nu ai scris, du-te în comentarii să vezi ce scriu ceilalți. Diana, ai zis de copii. Cred că dacă am putea să spunem într-un mod fals sau dacă ne-am putea obișnui că nu prea ne mai pasă de viitorul nostru, Ceva de care ne pasă foarte mult este viitorul copiilor noștri. Și aici investim energie, investim, nu știu, timp în tot felul de cursuri, în pregătiri. Ce facem astăzi când joburile sunt atât de fluide? Când odată ești ceva, odată ești altceva, se schimbă joburile de la an la an, cerințele se schimbă de la an la an. Ce facem noi astăzi ca să ne pregătim copiii de viitor folosind știința asta a viitorului? Creem

contexte în care le dăm posibilitatea asta să vorbească mai mult despre viitor și să-și imagineze, ca să le scădem nivelul de ansietate. Adică noi clar n-o să putem să le spunem, o să fie profesele acestea și acestea, dar există diferite studii care menționează că nu știu cât la sută din joburile viitorului nu le știm astăzi, mai puțin mi se pare relevant procentul, cât ideea din spate. Într-adevăr copiii noștri o să aibă joburi pe care noi astăzi nu le știm. Crede-mă că niciodată că îi sting mamei mele acum ce fac, Nu înțelege, nu mai zic mamaia aceea și de mai devreme care mereu și-a dorit să-mi iau un job serios la o bancă. Dar din nou, genul acesta de ansietăți o să le avem și noi din ce în ce mai des și și copiii noștri o să vină cu niște... Profesi niște joburi la care azi nu ne-am gândit și care o să ne ridice și nouă sprânceană. Și atunci noi nu putem să îi pregătim specific. Normal, noi putem să le dăm anumite skill-uri care să îi ajute să fie relevanți, indiferent de job. Dar cred că contează foarte mult, sau așa dacă vrei să ne întoarcem la manifestare, eu aș manifesta, să predăm și viitorul în școli. Și hear me out, ce vreau să spun. Că nu vreau să spun, hai să mai punem noi încă o clasă în programă, că e deja super aglomerată. Nici nu vreau să spun, hai să facem toți copiii futuriști. Avem suficienți pe LinkedIn. Ci mai degrabă, mă ajuce în zona asta de introducere, dacă vrei, așa transversală. Uite, când înveți la biologie în clasa 10 și tu vrei să te faci doctor. Sau, nu știu, părinții vor să te faci doctor. Mi s-ar părea foarte interesant ca tu să afli că deja acum tăsuturile se fac 3D printed tissues, că se fac lab ground tissues, da? Fiindcă ăla o să fie prezentul tău. La fel, nu știu, când înveți la stințe sociale, să înveți despre bucata asta de longevitate, să înveți despre bucata că acum numai trăim 60 de ani, o să trăim 90, să înveți despre bucata cu Aging Society, că aia o să fie din nou prezentul tău, pe care o să trebuiască să îl rezolvi, da? La fel, când faci clase de artă, trebuie să înveți și cu AI-ul. Când ne place, nu ne place. Merg mână-n mână. Adică mi se pare că ar trebui să existe o modalitate în care o integrăm așa, cum ziceam, transversal în diferite domenii, ca să creem aceste contexte în care tinerii își imaginează și au aceste informații de ce e posibil acum. Ok, poate nu e încă mainstream, dar pentru ei o să fie. Ca să știe spre ce direcții și unde anume să se ducă. Și cred că, la fel cum predăm trecutul, istorie, la fel cum predăm matematică care te ajută să structurezi, ar fi interesant să le predăm și ca să fie un pic mai bine pregătiți și să aibă acest vocabular în care își imaginează unde s-ar putea duce, nu specific, profesia lor pe care să o aibă. Că o să existe și doctor, și avocați, ok, poate bucăți din ce fac ei o să fie diferiți, dar o să fie și multe alte profesii noi pentru care nu putem să-i pregătim specific. Dar având astfel de conversații, inclusiv eu am făcut un manual de viitor. E gratis, da? Unde îl găsim? O să-ți dau eu un link. Ok, îl punem în descriere. E făcut comic book style, fiindcă fica mea cea mare era în perioada aceea în care consuma genul acesta de materiale. Și am luat niște exerciții pe care le facem cu adulți și le-am tradus, dacă vrei, la nivel de tineri și studenți, fiindcă profii cu care am făcut acest material au spus că, unu, tinerii au ansietate legate viitor, că nu știu ce va fi, doi, Nici ei când se duc la clasă nu pot să zică, Mihail, azi vorbim despre viitor. Începe tu. Prin că ei nu o să zică nimic. Da? Și atunci trebuie să creezi un context că sunt niște exerciții, că sunt niște întrebări, că sunt niște, uite, am făcut niște carduri cu niște posibile profesii din viitor, pune-le pe masă. Tu despre ce crezi că e asta? Ce înseamnă? Și la ce te duce cu gândul o astfel de profesie? Ți-ar plăcea să fie asta? Cred că avem

nevoie de o curiculă a studiului viitorului pentru

școli. E ceea ce UNESCO numește Futures Literacy, adică abilitatea asta de a folosi viitorul ca să îți impactezi prezentul, să iei decizii mai bune astăzi. Și îi spun că e unul din skill-urile necesare și pentru lideri impliciți și pentru tineri în anii ce urmează și are la bază imaginația. Adică dacă tu nu reușești să îți imaginezi posibile direcții, nu exact, dar direcțiile unde s-ar putea duce, o să îți fie foarte greu să

le creezi în prezent. În lipsa acestei curicule momentan, cum își poate dezvolta un copil sau cum ajutăm copilul nostru să-și dezvolte această imaginație și să rămână corect la mijloc între cele două extreme? Una dintre extreme este că, ok, uite, trebuie să te pregătești pentru profesia X. Și ne este din ce în ce mai greu să ne imaginăm cum, dacă profesiile astea vor rămâne sau în ce fel vor rămâne. Pentru că știm deja că radiologia o să dispară probabil 90% dintre radiologi, pentru că ea îi vede atât de bine, mult mai multe lucruri pe care ochiul uman nu le poate vedea, încât se crede că asta o să fie prima specializare care aproape ca o să

dispare. Dar cred că se spune asta așa cu 5 ani, nu? 10 ani

ea. De radiologie? Da. Se spune din ce în ce mai mult asta. Asta e o predicție pe care eu aproape

că o

cred. Eu am investit într-un start-up care

face asta, deci pe de-o parte aș vrea ca predicția ta să se generească.

Nu o să ai nevoie de 10 radiologi care să citească 10 tomografii, o să ai nevoie de un radiolog care să corecteze sau să aprobe CT-urile corect citite de EI-uri care le interpretează. Dar revenind la întrebarea mea, Între aceste două extreme în care zici te pregătești pentru jobul ăsta, pentru că nu avem siguranță că el va mai exista sau cum o să arate și cealaltă extremă în care un copil poate să se pierde în această fluiditate a joburilor, să zic ok, dar ce fac? Pentru ce mă pregătesc? Pentru că tu când vrei să pregătești un doctor și ok, tu îți dorești să pregătești un doctor, copilul vrea să fie doctor, știe foarte clar că trebuie să mânice biologia pe Trebuie să se pregătească, trebuie să învețe știința ale naturii. Că îl trimiți la știința a naturii la facultate, la liceu și tot așa, are un traseu foarte clar. Vrei să fii violonist? Păi trebuie să câți la vioară 8 ore pe zi de la 3 ani. Știi foarte clar ce ai de făcut. Și între această rigoare, care poate să-l ducă pe un drum greșit și o situație în care el e pierdut și se gândește, stai, dacă aia e fluid, aia nu merge, aia poate să

dispară, eu ce mai fac? Cred că pentru cei care cumva știu, lucrurile sunt mult mai simple. Pentru cei care nu știu, cred că focus ar putea să fie în zona aceasta de a aduna skill-uri. Diferite competențe din diferite direcții să-i ajutăm să își facă acest gheozdănel, dacă vrei, cu diferite abilități pe care o să le folosească indiferent de domeniul pe care își îl aleg.

Tu cum faci, de exemplu, cu copiii tăi? Am

un board game de Foresight acasă, în care ne uităm la diferite profesii, domenii, pe care-l folosesc uneori și cu adulți, dar și cu fata mea cea mare. Acum, întrebarea este voi care din aceste două grupuri credeți că vine cu idei mai crețe și mai multă imaginație? Copiii. Da, fiindcă nu au aceste bariere. Adică când, nu știu, într-o anumită situație, eu zic că uite, dar aici am introdus un sistem în care te plătesc și îmi dai asta înapoi. Dar asta implică în viitor nu o să existe să mă plătești, adică banii nu mai există. Nici nu m-am gândit la asta, da? Pe mine a fost o chestie pe care o știam și am extrapolat-o și așa mai departe. Și ea încet și imaginease acolo o bucată asta de tranzație, nu exista. Vestea proastă în toate lucrurile astea este că acum, cu avansul tehnologiei, până și imaginația copiilor este în scădere, fiindcă, din nou, conținutul pe care îl primesc este mult mai rapid și atunci am mai puțin timp să își imagineze. Dar, în general, noi avem capacitatea asta de a ne imagina. Și atunci ce fac este că creiem contexte în care o punem să o exerseze. Ai citit o carte? Ok, cum putea să se termine altfel? Cum ar fi fost dacă îi promtuiești în așa fel încât să te ajuți de, să zic, poate un conținut pe care ei l-au consumat, dar să se ducă în zona asta în care nu e doar un răspuns dat, pot să fie diferite direcții. Și pentru ei să devină așa un default thinking, în care nu e doar un anumit lucru să poată să extrapoleze, dacă vrei să gândească mai mult.

Când te-am auzit spunând că îți promptuiești copiii, deja sună din viitor asta. Să-ți promptiești copiii.

Adică, știi că eu sunt...

Practic îl promptiești mereu, că zici, mănâncă, termină ceea ce ai de mâncat. Ăla e un prompt. Păi

da, dar nu e un prompt bun. Știi, că și dacă ai zici, dă-mi asta, o să-ți dea felul lui de-a fi. Tu trebuie să știi cum să-l promptiești ca să obții ceea ce vrei. La fel e și la copiii. Să știi că sunt un... îl adaptă pe tehnologie și îmi place să nu mă înțeleg deși folosesc o groază AI-ul și personal și profesional și cred că dacă devine așa o A3-a mea mână și îmi salvează timp, bani, mie, clienților,

o facem. Cum vezi tu viitorul? Nu mă aștept să îmi zici categorie cum o să fie, dar probabil că ai o viziune un pic mai corectă și mai intuit în prevința ei aiului în viitorul nostru? Adică ce crezi că se va modifica în următorii cinci ani pe piața muncii, pe cum interacționăm cu oamenii, cu imaginația noastră, ce se va atrofia, ce se va îmbunătăți prin această infuzie ai aiului care intră

peste tot? Cred că ne-i foarte greu să spunem exact cum va fi și de ce spun asta e ceva ce aș vrea să Vă amintiți tot timpul. Noi ca oameni, nouă ne este foarte ușor să ne gândim în viitor asupra lucrurilor care evoluează liniar. Dar ne-i ușor să le prezicem. Nu știu, natalitatea, ok, ne uităm la ce a fost. Plus, minus, o să se ducă într-o anumită direcție. Ei, bucata asta cu tehnologia și în PC cu ea, evoluția lor este exponențială. Adică, față de acut 3 ani, când n-aveam mai nimic și disruption-ul pe care îl avem acum, e foarte greu să ne imaginăm ce o să fie 3 ani de acum încolo. mai ales că lucrurile acum evoluează și mai rapid decât în trecut. Deci aș vrea să ținem mintea asta, că ce gândim noi e linear și e ușor să prezicem, ce se dezvoltă în partea de tehnologie este exponențial și ne este greu să prezicem bucata asta. Deci am putea să vedem disruption-uri majore. Acum, pe partea de piața muncii, cum ne raportăm la ele, discuțiile au fost, au trendurile inițial când ne uitam, erau, vine AI-ul ca un copilot dacă vrei, ca un coleg care te augmentează. Deja vedem semnale în care tehnologia intră în a lua decizii. Da, în a fi nu doar un copilot, uite, e colegul tău. Un agent care, nu știu, în diferite platforme are același status ca un anumit coleg. Ei, atunci aici discuțiile sunt diferite, fiindcă trebuie să vorbești de guvernanța deciziilor. Cine și-asumă responsabilitatea. Dar dacă o să vină colegul ei aici și o să spună tu n-ai fost azi la fel de productiv sau cât de productiv te trebuia tu ca manager o să trebuiască să... Înțelegi cum menegești o astfel de conversație. Deci, ce vedem aici este emergenția bucății de ai înspre a lua un rol, să zic, mai puternic, dacă vrei, nu doar ca un coleg, ci și în zona asta de decizie. Acum, revenind la ce am putea să facem fiecare dintre noi personal, cum ziceam, cred că ar trebui să ne dompânim această alfabetizare cu Fie că ne place, fie că nu ne place. Cred că fiecare dintre noi a trebuit să înțeleagă cum funcționează aceste modele, care ar putea să fie anumite use case-uri în munca mea personală, profesională, pe care aș putea să le folosesc ca să-mi dea un avantaj competitiv. Văd de foarte multe ori aceste CV-uri, Diferite job-uri pe LinkedIn și întotdeauna acolo, la sfârșit, jos, la cerințele de igienă, spune că trebuie să știi Microsoft Office. Eu cred că acum marea majoritate a profesioniștilor cam știu Microsoft Office. Dacă nu știu o bucată parte din AI, poate să te ajute în direcția aia. Și așa, mereu mă întreb, what's next? Care o să fie cerința aia de higienă, pe lângă permis de conducere categoria BESO, eu știu ce alte cerințe de higienă, pe care a trebuit să le avem marea majoritate a profesioniștilor, pentru job-urile viitorului. Și s-ar putea ca bucata aceasta de AI literacy sau pur și simplu de a ști cum funcționează sistemele AI să devină o cerință de igienă și un lucru pe care cumva să-l avem fiecare dintre noi, indiferent că nu suntem noi în departamentul de AI sau că nu lucrăm noi într-un startup de AI, dar pur și simplu ca și fundație în

direcția asta. Adică nu era suficient că deja avem și duc copilul și citește știrile și du-te la muncă și fă și geopolitică și tot. Acum trebuie să știi și ChargePT și Gemini și Cloud și Notebook LM. Măcar

trei. Eu zic că măcar trei. Și Notebook LM e din altă categorie. Trei de-astea așa și Notebook LM separat. Și

mai am câteva. Acum am părut și Cloud Science.

Bine. Din nou, e pe diferite niveluri. Și când am avut disruption la nivel de revoluție industrială, când a venit toată electricitatea, unii au pus tâlpi în continuare, unii au vândut lumânări în continuare, unii s-au făcut electricie, nealții și-au făcut power plants și așa mai departe. Deci e un pic de diferență aici. Eu cred că toți trebuie să avem un nivel minim și apoi... plusăm, dacă trebuie și pe Science, dacă ne-am făcut și niște agenți care poate să facă o parte de monitorizare pentru noi, să ne facă acele research-uri. Deci trebuie

să ne cultivăm, practic. Nu știm ce se va întâmpla, trebuie să ne cultivăm mânale AI-ului. Mai am o întrebare spre final. Viitorul este mai mult ceva ce ni se întâmplă sau este ceva ce

construim? Aș vrea să fie ceva ce construim. Deși realitatea uneori Ne arată că e mai degrabă ceva ce ni se întâmplă și ne place așa să stăm pe marginea trenului și nu să intrăm acolo în luptă. Dacă mai putem să ne mai și plângem, e ideal. Dar cred că, cum ziceam și mai devreme, suntem într-un moment în care ar fi bine să intrăm în zona asta în care ne și creem viitor, dacă nu vrem să executăm viitorul altora. Deci ar fi bine să devinem acești creatori de viitor, dacă vrei. Și pentru cei care se

uită acum, un singur lucru pe care să-l schimbe mâine, dacă ar fi să alegi un singur lucru pe care începând de mâine să-l facă, pentru a intra în joc, pentru a construi un pic din viitor sau pentru a face parte din el, care ar fi acela? Să-și

facă un ritual, să-și aleagă o oră pe săptămână, pe lună, pe trimestru, în funcție de cine are disponibilitate și cum o are, în care este un moment dedicat, în care se preocupă sincer și cu intenție de, nu știu, ceva ce îți interesează, să zic cariera. Așa, deci acolo stai și citești pe subiectul ăla, dar e ceva ce ți-ai pus în calendar și o practici într-un mod sistematic, adunând și conectând diferite informații. Deci dacă formezi o astfel de practică, o să te ajute să fii mult mai pregătit și resurse există. Adică noi nu avem probleme acum, nu știu, când eram noi tine, trebuia să mergem la bibliotecă să căutăm informații. Acum avem prea multe informații, trebuie să curatoriem printre ele. Și atunci, dacă o faci într-un mod sistematic și ai o practică, o să te ajute să afli niște lucruri înaintea altora. Dacă după aia te mai uiți și în afara industriei tale, mai adaugi încă un layer. Dacă după aia, nu știu, îți mai faci și un agente ai care face o parte din asta pentru tine, din nou, un alt layer. Hai să-l luăm așa, treptat, câte

puțin. Agentul ăia îi sună bine, care să facă treaba asta, să facă un fel de prospecție. Da, dar și

aici e, da, ajută, poate să-ți fii duiască, dar de foarte multe ori informația ție e din a le contextualiza, de a le analiza împreună, deci cred că există destul de multă valoare și în exerciția asta de a-l face tu singur și a conecta punctele, dar da, poate să

ajute. Oare tu ai prevăzut acest podcast când te-ai uitat la viitor? Nu. Nu, nu

am prea văzut, dar mă bucur că am avut ocazia să sunt de vorbă.

Și eu. Mulțumesc foarte mult pentru tot ce ai povestit. Sper să... Adică sunt convins că o să ne ajute această informație. Și pe mine personal mă ajută și pe cei care se uită acum să înțelegem că, da, viitorul nu poate fi ghicit. Nimeni nu îl ghicește. Trebuie doar să ne pregătim strategic. ca niște militari pentru situațiile posibile care se pot întâmpla. Pentru ca măcar să ne ia prin surprindere. Deja am fost acolo, deja ne-am imaginat acest lucru. Poate am făcut și câteva lucruri în plus pentru a dezvolta niște scaler și când viitorul vine, Să vină! Să vină spre mine, că sunt pregătit! What's the next step? Nu pot să rămân la fel aici sau să mă lovească și să mă dureme. Ceea ce e posibil, dar șansele sunt mai mari să vină și să-l înfrâng. Diana, mulțumim foarte mult pentru prezență! Și eu mulțumesc cu plăcere! Thank you și mulțumesc și ție care m-a spus până acum. Sunt curios să văd ce ai scris în comentarii. Dacă nu ai scris încă, asta e momentul în care poți să te duci să vezi ce au scris ce ai luat și să îmi spui cum faci tu previziuni sau cum faci tu planificări de acum încolo pentru viitor, ce te așteaptă greu și care sunt scenariile acelea. Asta poate să fie primul loc în care să încep să scrii, după care să te muți într-un jurnal. Mulțumesc ție, mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere. Thank you, ciao, pe curând!