Adevărul despre SOMN | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Prof. Florin Amzică

Totul este un vis. Și când suntem treci, și când suntem adormiți.

Ce altceva se mai întâmplă în creier când dormim?

În timpul somnului creierul este foarte activ.

Deci nu e o pauză?

Nu se stinge? Nu este o pauză. Nu e ca în filme, cu alte cuvinte.

E ca și cum ai fi treaz dar în somn.

Creierul în somnul paradoxal este deconectat de realitate externă. Atunci visăm. Cineva ca să spune, eu nu visez. Asta nu există. Cu cât dormi mai mult după oprirea visului, cu atât îl uiți mai mult.

Vi se întâmplă de asta, vă treziți noaptea?

Bineînțeles. Este perfect normal să ne pierdem somnul din când în când. Toată lumea are dificultăți, toată lumea are greutăți. Singurul lucru de evitat Este să te culci o zi la 8, o zi la 12, o zi la 4. În general, nimeni nu-și poate pierde capacitatea de a dormi. Asta nu există.

E somniferul o problemă pentru calitatea somnului?

Cel mai bun lucru pe care pot să-l facă...

Omule, te salut!

Dr.

Michael aici! Bine ai venit la un nou episod Boabe de Cunoastere! După cum ai văzut, vorbim despre somn, despre ce se întâmplă cu mintea noastră când dormim, dar și despre alte stări mai extreme, despre ce se întâmplă cu creierul când suntem în starea de anestezie generală sau în starea de comă și avem onoarea să vorbim astăzi cu probabil unul dintre cei mai tari cercetători din lume care a studiat creierul, studiază în continuare, în profunzime, creierul și aceste stări extreme, somnul, anestezia și comă și care a descoperit lucruri până atunci misterioase din știință. Avem super onoarea să-l avem alături de noi pe profesor universitar Dr. Florin Amzica, profesor de neurofiziologie la Universitatea din Montreal. Înainte de a începe vreau să mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și iată ne dă ocazia să întâlnim oameni atât de tari. Domn profesor, bine ați venit la Boabe de Cunoaștere!

Bine v-am găsit!

Ce faceți?

Bine, mulțumesc!

Ați venit din Brașov, stați în Brașov, nu? Câteva luni pe an și rest în Canada.

Da, sunt brașovean la origine și vacanțele le petrec cem în Brașov și acesta e momentul în care mă aflu în vacanță la Brașov.

Vreau să-i mulțumesc pe calea asta și lui Bogdan Florea care ne-a pus în legătură și iată că atât de rapid de când am venit cu Bogdan am și reușit să vă prindem aici și să facem acest podcast și am început cu mare curiositate să cercetez povestea dumneavoastră. și am găsit despre noastră lucruri de genul Florin Amzica, canadianul de origine română. Ați învățat, sau unul din mentorii de noastră este Mircea Steriade și sunt foarte curios să aud de la dumneavoastră personal povestea dumneavoastră. De unde ați plecat și cum ați ajuns să fiți profesorul de neurofiziologie în Canada?

Totul s-a întâmplat în 1990, când profesorul Mircea Steriade, la vremea respectivă, în vârstă de 66 de ani, s-a reîntors pentru prima oară după 1968. în România, deci după alți 22 de ani și a venit în vizită, a dat o conferință la spitalul nou, cum se numea la vremea respectivă. și cu care eu lucram în colaborare. La vremea respectivă eram inginer, absolvise în facultatea de automatică la Institutul Politehnic din București și lucram la Institutul de Cercetări Electronice într-un laborator de electronică medicală și aveam colaborări cu Spitalul Nouă, lucram pe aparatura de neurologie, neurochirurgie. și am fost și eu invitat la conferința respectivă și dintr-o serie de întâmplări l-am cunoscut pe profesorul Steriade care a mărturisit după aceea că a văzut ceva greu de explicat. Probabil pentru asta o să fie o altă boabă de cunoaștere. Și m-a întrebat dacă nu vreau să studiez cu dânsul.

În Canada.

În Canada. Și ideile mele erau altele în momentul acela în 1990, dar în câteva luni am ajuns la concluzia că este o opțiune foarte interesantă. Deci am acceptat până la urmă bursa pe care Dânsul mi-a oferit-o și m-am dus în Canada. Am studiat, am reluat studiile practic de la aproape zero și după cinci ani mi-am dat și doctoratul în neurofiziologie. și pe care a mai urmat o perioadă, un stagiu de specializare și în alți 2-3 ani s-a oferit poziția de profesor alături de profesorul Steriade în aceeași universitate în orașul Quebec, din Canada, unde dânsul fondase acel mitic și binecunoscut laborator de neurofiziologie. mi-a făcut loc și mie după aceea, cu condiția să mă demarc și să ies din urmele lui și să găsesc un domeniu propriu. Restul e istoria.

Michael Steriade a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință pe români probabil, dar mulți oameni nu-l cunosc. Dacă puteți să ne spuneți foarte pe scurt așa ce a făcut el, prin ce s-a remarcat și cum a fost pentru noastră să fie mentor.

Deci, în primul rând, o mică rectificare. Mircea Steriade este unul dintre cei mai mari omi de știință din lume pe domeniul neurofiziologiei. Era deja la vremea respectivă, era extrem de cunoscut peste tot în lume, mai puțin în România. Când m-am dus la acea conferință, nici eu nu știam absolut nimic despre dânsul, pentru că atraversase acea perioadă de interdicție comunistă de a face publicitate românilor plecați definitiv din țară. Deci el era practic necunoscut, mai avea câțiva colegi cu care lucrase pe vremuri la Institutul de Neurologie, care mai știau de dânsul, dar în general era necunoscut. După ce ne-am întâlnit, mi-am dat seama de anvergura și de renumele său. De altmintere, în momentul în care mi s-a oferit acea bursă de către profesor Osteriade, am devenit destul de rapid invidia multora care ar fi dorit să studieze cu dânsul. Și când vorbesc de multora, nu din România, ci din lumea largă, care postulau în fiecare an și care, evident, nu puteau să primească un loc. Asta într-un fel m-a și obligat și profesor Steriade era o personalitate extrem de complexă și bogată, în același complexitate, așa că bogăția merge mână în mână. Era un om extrem de rigoros și un muncitor cum nu mai văzusem până la momentul respectiv. Și a fost o școală. nu puteai să rămâi în preajma dânsului fără să imiți sau să emulezi ceea ce el radia. Și în același timp era o capacitate intelectuală deosebită. Era un om cu care nu numai că se putea, dar se discutau absolut orice fel de subiecte, plecând de la muzică, studia se pianul și pe coordonatele acestea ne-am regăsit în un mod foarte plăcut. Era un cititor avid de literatură, de literatură politică, de beletristică. Tot ce era uman îl interesa. Era evident în domeniul lui, era absolut de ne... de ne... de neîncurcat. Nu puteai să-l prinzi cucioara vopsită pentru nici o frântură de frază. Totul se justifica, totul se ținea, totul avea un raționament, în general pleca de la o cunoaștere exhaustivă a literaturii de specialitate și pe această muncă extrem, extrem de asiduă.

Care a fost, să zic, descoperirile principale ale profesorului Mircea Steriade și după aceea o să vreau să vă întreb cu ce v-ați desprins dumneavoastră de sub tutela lui și care au fost cele patru descoperiri pe care le-ați adus în lumea științifică.

El a fost cel care, de exemplu, s-a ocupat foarte mult de somn și, de fapt, asta a devenit marca principală de interes a dânsului. Și cine se ocupa de somn, în general, mai devreme sau mai târziu, cade și peste domeniul epilepsiei. și și aici avea contribuții deosebite. În somn a fost cel care a evidențiat și a adus în fața lumii importanța oscilațiilor electrofiziologice, deci a variațiilor periodice pe diferite frecvențe, deci la diferite ritmuri, ale activității cerebrale în timpul somnului. și ăsta a fost domeniul în care am fost invitat în momentul în care am ajuns la Dânsul în laborator. În afara de asta a avut niște contribuții deosebite în domeniul epilepsiei, unde a subliniat și a luptat pentru recunoașterea dominanței corticale. Deci a rolului cortexului cerebral în generarea și în declanșarea crizelor epileptice. La vremea respectivă erau două teorii care se băteau cap în cap și Dânsul a indicat în mod corect, după cum te știu eu, încă astăzi, importanța cortexului. Deci somn, epilepsie, ăștia au fost caii de bătălie ai profesorului Steriade, în care m-am format și eu și în momentul în care a trebuit să îmi caut un drum. Bine, drumul era... prevăzut nu neapărat să se depărteze de aceste subiecte, dar să marcheze o contribuție nouă. Până la momentul respectiv, lumea se ocupa doar de rolul celulelor neuronale. Neuronii erau singurul element, singura celulă care merita să fie studiată în creier. și cu ei se explicau absolut toate fenomenele. Se explicau, când zic, se explicau bine sau rău, că explicațiile pot fi bune sau rele. Și printr-un joc al hazardului, În momentul în care eram la răscrucea acestor drumuri și a căutării propriicăi, am observat că celulele gliale, care sunt partenerul de existență a neuronilor în creier, au și ele o componentă și o activitate interesantă. Am fost ajutat de faptul că în timpul stagiului la profesorul Osteriade dobândisem niște tehnici de analiză puțin mai avansate și care mi-au permis să aduc în atenția literaturii rolul posibil al celurilor gliale. Pot să spun și ca un amuzament că la vremea respectivă profesorul Osteriade a fost extrem de sceptic, puțin nemulțumit că îmi iau această cale, nemulțumit în sensul că mi-a spus că o să îmi rup gâtul și că este o cale care a fost abandonată de mult, că s-a stabilit de mult, că celulele gliale nu sunt importante. Existau motive pentru asta, dar pentru că tehnica și tehnologia avansase, am putut să demonstrez bine. N-am fost nici primul, nici singurul care în vremea respectivă erau mai mulți care au început să se ocupe de celule gliale și până la urmă s-a dovedit că ele au o activitate extrem de importantă, distinctă. că lucrează în colaborare cu celulele neuronale și de atunci se vorbește despre dialogul neuronglie și deci asta a fost scalea pe care m-am angajat eu. Nu mi-a prea ajuns nici această plapumă și am început să integrez în acest pinom un alt element care este cel al circulației sangvine în creier și acum se vorbește despre triada, neuron, glie și sânge în activitatea electrofiziologică a creierului.

L-ați mulțumit în final pe profesor Steriade după ce ați bifat anumite descoperiri?

Pot să știu eu ce a fost în sufletul dânsului. Eu aș spune că da, pentru că la un moment dat, deși cum vă spuneam inițial era extrem de sceptic, după câteva articole publicate și-a dorit să publicăm împreună pe noul subiect, ceea ce s-a și întâmplat odată și de aici trag concluzia că s-a apropiat și a fost de acord cu noua cale. Dar, în minte, asta este un comportament și sunt evenimente care s-au întâmplat de multe ori în cercetare. În general, dar în cercetarea medicală, este foarte cunoscut că oameni care, cum a fost John Eccles, care a luat și premiul Nobel pentru fiziologie și medicină, și care a împins electrofiziologia și cunoașterea creierului foarte departe, la un moment dat, cu mulți ani în urmă, a negat existența inhibiției în creier și a luptat împotriva. Deci a devenit un element să zicem conservator sau conservativ.

Știți ce mă bucură pe mine foarte tare și vreau să fac o paranteză este că De exemplu, unele dintre cele mai populare materiale pe care le avem noi si in format scurt si in format lung sunt materiale despre somn. Si cred ca cel mai popular material pe care l-avem postat vreodata care a strans peste 10 milioane de vizualizari e un material in care vorbesc despre cum noaptea creierul se curata prin acest lichid linfatic si cat de important este sa-i dai timp să se curețe și acum am ocazia să stau la masă cu unul dintre cercetătorii principali care a descoperit această glie și rolul ei și a păvat acest drum înspre înțelegerea acestui mecanism prin care creierul se curăță.

Deci întrebarea pe care dumneavoastră probabil vreți să o puneți este la ce ne servește somnul.

Exact, aici ajungem cu acest podcast.

Da, și aici se pot da tot felul de răspunsuri. Cel mai simplu, la care sper să nu ne oprim, este acela ca din moment ce există înseamnă că servește la ceva. Deci tipul de răspuns teleologic. Dacă există înseamnă că are un scop, dar asta nu este suficient. Pe urmă s-a spus multă vreme că în timpul activității, să-i spunem diurne, adică în timpul zilei, creierul acumulează oboseală și Ca orice om, nu-i așa? Și creierul este un om, ar avea și el nevoie de puțină odihnă. Și asta a dus la o teorie care făcea lumea să creadă că în timpul zilei creierul lucrează iar în timpul nopții creierul doarme, se odihnește. E bine, teoria asta a fost până la urmă demistificată și combătută chiar de noi. Și chiar cu una din descoperirile noastre. Și până la urmă s-a demonstrat, și noi am demonstrat asta în mod foarte clar, că în timpul somnului creierul este foarte activ.

Deci nu e o pauză.

Nu se stinge. Nu este o pauză. Singura pauză definitivă este moartea. Și singura anticameră a acestei pauze este coma în anumite forme ale ei. Dar până să ajungem acolo, odihnă nu există. Și până la urmă, ceea ce am demonstrat noi și ne bucurăm și susținem această descoperire, este că somnul este un proces activ. cu reguli diferite față de cele ale stării de veche, deci acelei în care suntem treji, dar este un sistem în care el își găsește o modalitate de a fura în mod echilibrat odihnă, dar niciodată nu rămâne într-o stare din aceasta de inactivitate. Și dacă ne întoarcem la acel scop al existenței somnului, putem spune că și această stare activă a creierului în timpul somnului își are rolul ei. Se știe foarte bine, dintr-o comă profundă și prelungită, trezirea este complicată și durează. Și când zic durează, poate să dureze zile, poate să dureze ore și revenirea este graduală și nu răspundem la un semnal. Nu e ca în filme, cu alte cuvinte. Și de aceea, în timpul somnului, în care se presupune că persoana noastră trebuie să supraviețuiască la tot felul de situații, inclusiv, povestesc eu în cursurile mele, dacă intră un leu în încăpere, trebuie să ne trezim repede și să reacționăm repede, să ne luăm picioarele la spinare cât se poate de repede, pentru că dacă nu, specia dispare. Deci somnul ne asigură de acest mod de stand-by, dacă pot să folosesc termene englezești, în care creierul e pregătit la un stimul serios să reacționeze și să intre în stare de veche foarte rapid. Dacă s-ar odihni, așa cum s-a presupus multe vreme, într-o stare din asta complet inactivă, pericolul n-ar putea fi, cum să spun, evitat repede. Și speciea ar fi în pericol. Și noi trebuie să ne gândim că noi provenim din niște specii care nu au trăi totdeauna la bloc, într-un dormitor confortabil. Strămoșii și predecesorii noștri animali au trăit în condiții mult mai grele de supraviețuire și iar somnul noi l-am moștenit de la aceste specii. Deci moștenim toată comportarea care se asociază

Momentul acela când noaptea mi se întâmplă, rar, dar mi se întâmplă să intre fica mea în dormitor pentru că a avut un coșmar la două noaptea și vine și zice, tat, iar am visat rât, eu sunt în picioare într-o secundă. Intru în somn profund, eu sunt în picioare într-o secundă, nu pentru că am eu abilități speciale, ci pentru că creierul meu așa e construit din, să zic, moștenirea pe care o avem de-a lungul, să zicem, sutelor de mii de ani.

Exact. Este unul din exemplele, deci nu este leul, este fica pe care o iubiți, bănuiesc, și pentru care trebuie să fiți gata în fracțiunea de secundă. nu v-ar reproșa nimeni dacă v-ați trezi într-o secundă, dar nici două ore nu e acceptabil.

Ok, deci creierul stă pregătit să se trezească în caz de alertă.

Și această stare de pregătire este se bazează pe starea asta pe care noi am descoperit-o de oscilație lentă care domină somnul, care este o oscilație care revine. Fiind o oscilație înseamnă că este o trecere între două faze. Și ea se întâmplă cu o anumită frecvență. Frecvența asta este în jur de un ciclu pe secundă. Și ea constă de fapt din două faze această oscilație. O fază în care creierul este puțin reactiv, deci răspunde doar la stimuli foarte intenși, dar în general este faza deodihnă. și adurează în jur de o jumătate de secundă, după care urmează noua fază în care creierul devine activ și este mult mai pregătit să răspundă la stimuli.

Dar asta se întâmplă în fiecare secundă?

Și în fiecare secundă noi oscilăm într-o stare, să spunem, de odihnă și o stare de activitate.

În fiecare secundă în care dormim, suntem pe jumătate, jumătate secundă în odihn, jumătate secundă activi.

Exact.

Ăsta e mecanismul creierului de a se apăra de pericole.

Exact. Dovadă este că în momentul în care suntem într-o comă profundă, asumăm doar starea de jos, se numește, starea care este departe de pragul de excitabilitate și în care Răspunsul este imposibil sau extrem de greu de obținut. Și chiar dacă se obține, el nu se poate perpetua, nu se poate susține. Și atunci asta este starea de coma, în care mecanismele, celelalte mecanisme fiziologice ale creierului intră în pauză. Sunt multe lucruri care încep să diminueze, care își diminuează disponibilitatea și degeaba vine un stimul și încearcă să le activeze, creierul nu va răspunde la ele. Ori în timpul somnului această alternanță între, să-i spunem, inactivitate și activitate, producându-se în mod spontan. Deci este o oscilație care se produce printr-un mecanism de auto-întreținere care este propriul, propriu zonei corticale. Cortexul este, ca să spunem așa, stăpânul creierului. Și acest cortex trece din această stare alternativă și de asta el este tot timpul, mașinăria este pregătită, ea e încălzită. Pe vremiuri era o glumiță cu cei care vreau să facă economie de electricitate și spuneau la sonerie scria nu sunați. Ies eu din cinci în cinci minute. Exact asta se întâmplă și aici. Nu sunați. din secundă în secundă, verific. Și asta este procesul care se întâmplă. Și această oscilație a fost deschisă pentru prima oară la noi în laborator.

Cât de tare! Cum? Puteți să-mi descrieți momentul acela? A fost un moment de wow când ați descoperit această oscilație? Sau a fost o descoperire graduală?

Nu, a fost un moment wow. S-a datorat unei schimbări a paradigmei, dacă pot să explic cuvântul paradigma, a modului de a lucra. Și care poate a venit din firea mea diferită. Sunt probabil o fire mai contemplativă. Spre deosebire de ce fusesem învățat la vremea respectivă, că toate lucrurile se provoacă. Deci trebuie să lucrezi în așa fel încât să provoci mașinăria. Eram mai degrabă, cel care ceam, stai să urmărim puțin, să vedem ce face. provocându-o, nu-l lași să facă ceea ce ea ar face în mod spontan. Urmărind-o, am lăsat-o să facă. Și e bizar de spus, dar la vremea respectivă se lucra într-un mod atât de intensiv, încât practic în două secunde trebuia să faci și ceva. Și în două secunde această oscilație produce doi cicli. Dacă vezi doar un ciclu, nu-ți dai seama că e vorba de oscilație. Când vezi doi cicli, deja îți spui niște întrebări. Deci a fost întâmplarea acestei schimbări de paradigme în care, într-o zi, noi lucram de-o vreme în cortex și în timpul somnului și în timpul somnului subiectului, nu al nostru. Lucram și eram foarte interesați de alte fenomene și, la un moment dat, mi s-a părut mie că ar fi mai bine să îl lăsăm puțin să se odihnească. Și lăsându-se să se odihnească, el și-a dat drumul și a făcut ceea ce face el în mod spontan. Și în momentul respectiv am văzut această oscilație. Evident, am crezut că este un artefact. ne-am consultat, ne-am uitat la ele. A fost extrem de plăcut momentul și angoasant. Evident, ne-a fost frică să nu fie probleme de aparatură care generează artefacte, oscilația fiind extrem de stereotipată. Pe urmă, evident am trecut prin acel moment în care ne-am întrebat, bun, am văzut noi chestia, dar cum se face că în 50 de ani de când se face electrofiziologie n-a observat-o nimeni?

Păi și de ce n-a observat-o nimeni?

Asta trebuie întrebați cei care n-au observat-o, adică nu se poate. Dar pe urmă ne-am întors și ne-am uitat la manuale, la cărțile de referință și unde erau descrise activitățile din timpul somnului. Și într-adevăr, oscilația se vedea. doar că se vedea fusese studiată sau nu fusese studiată. Electrofiziologia până la vremea respectivă se reducea la activitatea de electroencefalogramă. care este o expresie foarte globală a activității cerebrale și amestecă activitatea corticală cu alte structuri, plus sunt filtrele, plus sunt problemele tehnologice legate de ea și ea se vedea, dar nu suficient ca cineva să bănuiască că e ceva serios. Noi lucrăm la nivel intracelular, deci cu alte cuvinte noi măsurăm, înregistrăm câte un neuron. Intram cu un electrode în neuron. Ca să se înțeleagă dificultatea tehnicii, un neuron are un diametru de 10 microni. 10 microni este 100% dintr-un milimetru.

Deci 100% dintr-un milimetru?

În diametru. Imaginați-vă o mică sferă, o biluță.

Și cu ce intrați? Adică cum intrați?

Intram cu un electrod special construit din sticlă. fabricat, să zicem, cu o tehnologie nu complicată, pentru că le fabricam în laborator, dar trebuia să știți să-l fabrici, trebuia să ai aparatura electronică necesară să fie suficient de sensibilă. E o tehnologie cu totul deosebită care a fost folosită extensiv pentru prima oară și la mare calitate în laboratoriul doctorului Steriane. Și la vremea respectivă erau două, trei laboratoare în lume care foloseau această tehnică în preparațiile in vivo, adică într-un creier viu în integritatea lui. Pe alături erau cei care lucrau in vitro, în felii. Acolo tehnica intracelulară era mult mai simplă de făcut, dar și rezultatele erau mult mai slăbuțe, pentru că acea tranșă, de fapt, este o preparație extrem de comatoasă, între viață și moarte. Deci asta ne-a permis, de exemplu, să vedem exact un neuron ce făcea. Și acest neuron oscila. Era o oscilație care crăpa ochii. Urla. A fost un strigăt de eliberare a acestei oscilații. În sfârșit am fost văzută. Dar cum v-am spus, am avut toate îndoielile care au fost bune. pentru că au pus întrebări, am răspuns la întrebări și așa oscilația a devenit un fenomen interesant care este extrem de apreciat în ziua de astăzi.

Ce altceva se mai întâmplă în creier când dormim? Care sunt procesele acelea active și indispensabile pe care creierul le execută noaptea?

Deci, în primul rând, trebuie spus somnul. Normal, somnul fiziologic de noapte, dar și ziua se poate dormi, evident, conține două faze importante. O fază este cea a somnului cu unde lente. care este faza de somn majoritară într-o noapte de somn. Deci ne petrecem cam din opt ore de somn, cam șase ore în somn cu undelente. Undelente sunt dominate și organizate. controlate de această oscilație lentă pe care am descris-o. Și mai sunt în total vreo o oră jumate două ore în somn în care pe care o petrecem cu somn numit somn paradoxal. Se mai spune și somn REM sau cu mișcări oculare rapide și care este de ce se numește paradoxal pentru că acesta este termenul bun. Este pentru că din punct de vedere electrofiziologic Deci când se măsoară electroencefalograma, ea arată exact ca electroencefalograma din starea de veghie, deci când suntem activi, când procesăm informație, când ne comportăm cum sper noi în acest moment și cei care ne urmăresc de asemenea. Deci EEG-ul este de nediscernat între veghie și somnul paradoxal.

Ca și cum ai fi treaz, dar în somn.

Dacă te uiți la EEG, nu știi dacă persoana respectivă e trează sau doarme.

Adică atât de identice sunt?

Exact. Dar, din fericire, în somnul paradoxal sunt alți parametrii care ne ajută să îl identificăm. Aceste parametrii sunt activitatea musculară. În timpul somnului paradoxal suntem paralizați. Deci se înregistrează ceea ce medical se numește o atonie, lipsa tonusului muscular și tot în somnul paradoxal apar acele mișcări oculare rapide, se numește și saccade, care definesc somnul paradoxal, care nu există în timpul stării de veghe.

Dar există vreo explicație pentru aceste mișcării oculare?

Da, bineînțeles. Din echilibrul structurilor care interacționează în creier, în timpul somnului, există o eliberare a anumitor mușchi. Aici probabil când am fost suficient de precis, când am vorbit despre atonie, atonia se manifestă doar la nivelul mușchilor axiali. Dar există anumiți mușchi, printre alții cei oculari, care nu sunt în stare de atonie și care permit mișcările oculare. Acum știu că vom ajunge la acest subiect și în mod tradițional și adevărat, încă, starea de somn paradoxal este asociată cu prezența viselor.

Atunci visăm.

Atunci visăm. Și asta este, cred, bine și solid demonstrat. Și aceste vise, în general, sunt niște vise cumva paradoxale sau bizare. Hai să le spunem bizare. Sunt visele în care începi prin a visa că te trezești, te dai jos din pat, deschizi ușa dormitorului și în fața ta se află o scară, inexistentă în casa ta. Urci trei trepte și pășești pe lună. Deci este complet bizar, complet rupt de realitate. Da?

Da.

Acesta este somnul, este visul care se întâmplă în somnul paradoxal. Dar asta e conținutul ideatic.

Acest conținut are vreo semnificație măcar bănuită, dacă nu încă demonstrată?

Dar, în general, visele se spune că, acum depinde și pe cine întrebați, că sunt diverse persoane și diferite specialități care s-au ocupat de vise. Oamenii puțin mai serioși sunt psihologii și ei, în general, prin experiențe, au dovedit că absența viselor produc anumite stări de conflict sau de tensiune psihologică și au concluzionat, deci, că visele sunt necesare tocmai pentru dezamorsarea acestor tensiuni psihologice. Asta dacă întrebați un psiholog.

Da.

Dacă întrebați persoane care sunt certate cu știința, o să vă spună că aceste vise vă prezic viitorul.

Da.

Este fals. Niciun vis nu prezice viitorul. După cum știți, în viață există hazardul. Și bineînțeles că prin hazard Din când în când, ce visăm, se poate și întâmpla. Majoritatea timpului nu se întâmplă, dar pentru că nu se întâmplă, nu reținem. Când însă se întâmplă, imediat ne aducem aminte și atunci venim cu aceste idei crețe și complet greșite că visele ar prezice ceva. La fel de adevărat, și ne înscriem din nou în problema tensiunilor care se dezleagă sau care se liniștesc în timpul visului, de multe ori o tensiune este datorată unei aprehensiuni, nu știu dacă pot să spun termenul ăsta, a unei frici, a unei temeri de ceva care s-ar putea întâmpla. Și această temere va apărea, posibil în somn, da? Dar dacă avem o temere, știți cum e vorba, dacă de ce ți-e frică, nu scapi. Deci probabil că ți-e frică pentru că fenomenul respectiv are probabilitatea mare să se întâmple cândva în viitor. Bun. Și dacă până la urmă chiar se întâmplă, e, iată visul care a prezis. Nu. este tensiunea interna, posibilitatea noastră de a prezice sau de a fi preocupați de un subiect care, până la urmă, aduce subiectul. Nu ți-e frică de ceea ce nu cunoști.

Există această noțiune de terapeut biologic nocturn și e o teorie care e simplificată, ne spune că noaptea noi de fapt ne rezolvăm aceste probleme. Dacă avem aceste tensiuni, probleme, lucruri nerezolvate, ele în timpul acestui somn paradoxal se rezolvă și noi ne trezim mai odihniți, cum e și vorba aceasta sleep on it, cum zice americanul sau noi, cum îi spunem, noaptea e un sfet nici bun. Adică mai bine ai o decizie greu de luat, acum dormi peste ea și o să fie mai clare lucrurile noaptea. Chiar se rezolvă aceste probleme noaptea?

Se poate întâmpla să se rezolve pentru că o problemă care te preocupă, te gândești. Și te gândești când ai un moment liber, te gândești cu repetiție. E posibil ca de multe ori să nu găsești nicio soluție. Uneori nu există soluție. Eu dacă vreau, de exemplu, în următoarea oră să zbor la lună, puteți să mă lăsați să mă culc oricât ați dori. Nu se va întâmpla. Deci sunt probleme fără soluții și sunt probleme cu soluții care, prin abordare repetată și prin privire sub diferite unghiuri, până la urmă soluțiile apar. Starea de somn, fiind o stare care produce odihna, care, cum spuneam, dezamorsează tensiuni, creează o situație favorabilă pentru găsirea unei soluții. și se întâmplă, dar nu e obligatoriu. O să vă spun chiar că mai nou există teorii, plecasem de la întrebarea de ce dormim. Am răspuns cu niște aspecte. Mai nou sunt tot felul de teorii. Se spune, se vorbește foarte mult de întărirea memoriei în timpul somnului. Și există niște elemente experimentale care pot susține asta. Suntem departe de demonstrație. Dar să presupunem că acest lucru ar fi adevărat. Ei, în momentul în care cineva doarme și memoria s-ar întări, eu propun studenților mei să nu mai învețe pentru examen. După ce au ascultat cursul, au început să se ducă la culcare. După ce au început să se ducă la culcare, au început să se ducă la examen. Memoria a fost atât de bine întărită și fixată, încât sunt capabil să opereze.

A încercat vreunul dintre studenții noastre să facă asta?

Mă îndoiesc, pentru că în general trec la examen. Nu. Evident că nu este. E o glumă pe care o fac cu studenții, dar e o glumă care are un sâmbure de adevăr și prin raționament îți dai seama că asta nu funcționează.

Sunt totuși, adevăr, aceste studii experimentale în care studenți împărțiți în două grupe randomizate, Au un timp de a învăța un text, după care unii sunt privați de somn, alții dorm și cei care dorm au rezultate mai bune. De aici probabil că vine și această teorie că noaptea se consolidează memoria.

Exact. Teoria de fapt vine din altceva. Ea vine din regisările electrofiziologice profunde și în aceste activități. De exemplu, în momentul în care noi am descris oscilația aceea lentă, Imediat s-a speculat că de fapt stările de activitate, acele jumate de secundă în care creierul este activ, servește tocmai la recitirea. E ca un fel de server din asta care periodic își citește toate discurile dure ca să nu rămână. Bun, asta e analogia. Uităm, calculatorul a fost făcut după creier. Asta este realitatea. Oamenii de știință au început să zică acum, da, dacă avem calculator înseamnă că creierul funcționează precum calculatorul. Deci gândirea inversă și nu este așa. Calculatorul imita creierul. Și faptul că un calculator face niște lucruri este pentru că așa s-a găsit soluția tehnologică. Nu înseamnă că și creierul folosește acea soluție tehnologică.

Dar în momentul de față probabil că nu știm încă cu precizie dacă într-adevăr în timpul somnului ne precitim gândurile sau le consolidăm.

Exact, nu se știe. De-al minte a apărut și teoria contrară care spune că în timpul somnului Aceeași activitate ciclică pe care am descris-o este cea care selectează și distruge sinapsele care nu sunt utile. Cu alte cuvinte, în timpul zilei, să spunem, cineva care e puțin mai obsesiv se plimbă pe stradă și înregistrează toate plăcile de imatriculare care îi trec pe lângă. Și ce ar însemna? Ca acele plăci să fie toate înmagazinate în memoria noastră. Probabil cam în nebunii. Încă a doua zi am luat-o de la capăt și am adăugat altele. Se știe clar că acest fenomen nu se poate întâmpla. Nu putem să le reținem.

Și există această probabilitate ca noaptea cea memorie să se distrugă.

Exact. Deci asta-i teoria care spune acest lucru. Problema este că ar trebui să ne se explice și cine este cel care decide Că un lucru este semnificativ și trebuie să rămână, și alt lucru nu este semnificativ și trebuie șters.

Păi probabil că creierul, dar pe ce criterii, nu? Adică, pe ce criterii alegi?

Exact, exact. Ori, în general, avem o viață destul de cu sens. Noi. Și, în general, cam reținem ce ne trebuie și cam uităm ce nu ne trebuie. Da? Din ce știu eu, există două lumi diferite. Este lumea experimentală, care merge la nivel de chitibuș și găsește tot felul de mecanisme care ar putea explica. Și este lumea clinică, unde de fapt se verifică toate aceste teorii. și deocamdată lumea clinică n-a putut să confirme niciuna din aceste teorii și eu cred că încă nu știm cum funcționează memoria și fac și eu pe conservatorul ajuns la o anumită vârstă, probabil că nu vom ști niciodată. Dar poate că se va afla. Ne ținem această variantă deschisă. Ceea ce este cert, pentru că ați evocat acel experiment cu cele două grupe de studenți, somnul este un fenomen de odihnă și odihnă, eu când folosesc termenul de odihnă în contextul unei astfel de discuții, mă refer la niște procese fiziologice. Putem să mergem la detaliu și la nivel de ciclucreps în creier, modul în care anumite substanțe sunt consumate, sunt metabolizate, sunt refăcute, se recrează rezervele de glicogen în celule, mitocondriile își refac rezervele de energie și așa mai departe. Deci până la acel nivel se poate merge și astea sunt procese care se întâmplă în tipul somnului. probabil datorită acelei perioade de liniște, de inactivitate în care neuronii lucrează mai puțin, aceași jumătate de secundă la fiecare secundă.

Deci se odihnește creierul nu atât de mult pe cât credem, nu alea 8 ore, mai puțin, dar tot are momente de odihnă. Totuși revenim la somnul paradoxal. Care ar putea fi? Care e supoziția? rolului său. Adică dacă m-am pus să dorm, eu mă aștept că ale 8 ore creierul meu să stea în liniște, nu să-și facă de cap ca și cum aș fi treaz. Adică nu mai bine sunt treaz decât să fiu în acel somn REM sau somn paradoxal.

Deci răspunsul, cum vă spuneam, îl pot da mai multe specialități. Una este acea necesară dezamorsare a tensiunilor psihologice și asta rămâne un lucru care e greu de combătut. În mod bizar o să vă dau un răspuns care Mie mi-a plăcut foarte mult în momentul în care l-am citit. Este un alt om de știință major în neurofiziologie, întâmplător un prieten al fostului profesor Steriade. Se numește Rodolfo Linas. Acum a ajuns și el la o vârstă respectabilă. A trecut de 90 de ani, dar este în continuare profesor la New York. Și el a avut o idee. Este un om de idei, mai puțin de date, deși are și date din când în când, dar are idei deosebite. Și el a spus următorul lucru. Diferența între somn cu unde lente, dar mai ales între somn paradoxal și starea de veche este următoare. În timpul stării de veche, deci când suntem treji, ceea ce noi gândim, ceea ce noi percepem, ceea ce noi procesăm ca informație, este nemijlocit ceea ce ne produce, ceea ce ne stimulează din mediul înconjurător. Ceea ce e o banalitate, asta știe toată lumea. Dar noi știm foarte bine că creierul are o capacitate intrinsecă, și asta pare să fie atributul ființei umane, de a produce gânduri. Noi suntem cei care putem să ne imaginăm inimaginabilul. Noi putem să ne imaginăm foarte bine cum este viața pe planeta Jupiter. Deși nimeni n-a fost acolo, nimeni probabil nu va ajunge într-un viitor previzibil. Dar creierul nostru poate să ne spună că la prima intersecție pe Jupiter se găsește o alimentare Lidl. Da? Creierul nostru poate chiar să creadă chestia asta. Nu mai vorbesc de idei religioase, ce poate creierul nostru să-și imagineze și să creadă cu tărie. Dar toate astea sunt lucruri care sunt modulate până la urmă de mediul nostru înconjurător și mediul din când în când îți spune stai mai puțin, Jupiter e la atâtea milioane de kilometri, atâtea ani lumină. Deci nu putem să spunem. Bun. Și acum ajungem la somnul paradoxal, care eu v-am dat niște caracteristici electrofiziologice, dar care mai are o caracteristică funcțională. Creierul în somnul paradoxal este deconectat de realitate externă. Și asta se întâmplă la nivelul unei structuri care se numește talamus. Talamus pe grecești înseamnă poartă și ea este deschisă. în timpul stării de veche, adică permite trecerea informațiilor spre cortex, care este uzina de gânduri și de interpretări și de cogniție.

Acum, de exemplu, toți avem talamusul deschis.

Exact. Și în timpul somnului, talamusul se închide. El se închide chiar și în timpul somnului cundelente, dar clar în timpul REM-ului, în timpul somnului paradoxal. El este închis. Și atunci ceea ce se întâmplă în Mediul înconjurător nu are acces la creier.

Și asta e ideea pe care a anunțat-o profesorul acesta din New York, nu? Pe care de care ați pomenit mai devreme. Că ziua sau starea de veche creierul este deschis la exterior.

Da.

Nu, nu.

Bine, starea cu talamusul este cunoscută de ceva vreme. El ce a spus a spus următorul. El a făcut această diferențiere și a spus în timpul. De fapt totul este un vis. și când suntem adormiți în timpul somnului paradoxal. Doar că visul de zi este cel care este modulat de mediul înconjurător, prin accesul pe ușa thalamusului la cortex. În timp ce, în timpul somnului paradoxal, ușa fiind închisă, nimic din realitate nu ne poate influența, Și atunci cortexul se învârte în lumea lui. Deci își poate imagina orice. Visul pe care l-am descris. Scara din fața ușii care nu există în realitate. El poate să pună o scară acolo în mai puțin de o secundă.

Ideea asta e atât de puternică pentru că nu e nici măcar o metaforă. Într-adevăr, totul este un vis. Adică ce aud eu, cum văd lucrurile, cum le interpretez, e într-un fel un vis. E felul creierului meu de a expune această realitate.

A înțelege realitatea și de asta avem visuri diferite. Percepem realitatea în mod diferit.

Am putea spune că starea de VG, în care noi suntem acum aici și discutăm, este ca o petrecere în piața centrală a orașului. Și somnul, paradoxal, e ca o petrecere privată, în care am intrat în casă, am închis ușile și suntem doar noi cu noi, nu mai suntem cu exteriorul. Și avem nevoie de petrecerea asta privată, avem nevoie de aceste gânduri ale noastre care să fie procesate doar cu noi. Deci este o...

pacea cu sinea însuși.

E o stare de veghie cu porțile închise.

Și această idee este susținută de ceea ce se poate măsura. Deci, electrofiziologic, ea este perfect coerentă și de-asta îmi trebuie să spun că îmi place această idee. Nu știu de ce n-am făcut pași mulți, dar a rămas cumva, poate că geloziile științifice.

Ce se mai întâmplă în somn? De exemplu, această curățare, acest lichid glinfatic, această glie care face un fel de salubrizare a creierului. În ce momente din noapte se întâmplă asta și e vreun mod în care putem să favorizăm această curățare a creierului?

Termenul de salubrizare e potrivit din punct de vedere al vulgarizării. E puțin periculos pentru cine își închipie, se gândește la murdării. De fapt se numește proces metabolic, în care anumite substanțe uzate și când zic substanțe pot fi inclusiv proteine, deci particule, Ele trebuiesc îndepărtate să facă loc noilor substanțe și noilor particule care sunt produse în uzina biologică a creierului. Deci salubrizarea asta, să știți, are loc tot timpul și în timpul stării de veghie. Doar că în timpul somnului solicitările din mediul extern sunt diminuate, ca să nu spunem de-a dreptul anulate. Iarăși talamusul care se ocupă de pacea noastră interna. Deci este ceea ce se numește metabolism, procesul de eliminare a ceea ce nu este util și de creat loc pentru ceea ce este util, pentru hrană și așa mai departe.

Bun, dar totuși curățarea asta se întâmplă și în timpul zilei, dar mai puțin.

Mai puțin, exact. Acolo cantitatea de consum crește și, de exemplu, una din substanțele care e foarte cunoscută, de care avem nevoie, adenozintrifosfatul, ATP-ul, el produce deșeuri metabolice și, în mod interesant, una din teorii care încearcă să răspundă la întrebarea când soseste somnul sau de ce adormim într-un moment și nu într-altul sau de ce nu dormim tot timpul sau de ce nu sărim peste somn. Este tocmai acest echilibru și Adenozina, ca deșeu metabolic al activității intense, este cea care produce, până la urmă, prin ocuparea anumitor receptori în somn, produce diminuarea tonusului activ și induce starea de somn.

Legat de somn, există o oră ideală la care e bine să ne culcăm?

Foarte bună întrebarea asta. Din experiența mea, nu. Somnul, e bine să asculte de ceva care se numește igiena somnului, care este un set de reguli, care ne ajută să avem o viață echilibrată și plăcută. și, eventual, o viață sănătoasă. Dar termenul sănătos, evident, haină largă. Și, deci, igiena somnului, ceea ce ne cere, în general, și asta cu excepții, ne cere, în general, să ne culcăm la aceeași oră. și să dormim un număr de ore suficient. M-ați întrebat dacă este o oră potrivită. Dacă poți să îmi permiți și o glumiță mai decoltată. În general copiii sunt trimisi la culcare la ora 8 pentru că a te culca devreme e sănătos. Există o altă cauză mai subversivă, părinții care vor să aibă și ei puțin timp a lor. Nu este un fapt de higienă a somnului, este mai mult o necesitate, să zicem, socială. Lăsând la o parte copiii și îi punem în aceeași oală cu adulții, o persoană care se culcă în aceiași zi la ora 12 noaptea și se trezește la ora 8 dimineața. este la fel de valabilă ca o persoană care se culcă la ora 10 și se culcă la ora 6.

Important e însă ca acele două persoane să facă asta în același interval, adică să nu ne culcăm într-o zi la 10, altă zi la 12.

Asta spuneam, mereu aceeași oră.

Aceeași oră, cât de strictă e? Adică există un interval de...

Bineînțeles că există un interval, dar intervalul nu o să vi-l dezvălui, pentru că nu există un interval Există un interval care este rezonabil, dar în general viața este minutată sau este reglată de necesități sociale. Precatul la servici care este reglat de necesitatea de a câștiga. care e reglat de necesitatea de a mânca, de a oferi și așa mai departe. Deci vrei să ții un serviciu, serviciul tău spune că la ora 8 trebuie să intri la serviciu, la ora 6 te scoli. Deci te curgi la ora 10. E cam, cum să spun, invers gândirea. Pleci de la ce ai nevoie și vezi urmă la ce oră să te curgi. Ești pensionar? Te poți culca în fiecare zi la ora 12 și te scoli la ora 8 sau te culci la 12 și te scoli la 10, de exemplu.

Există această idee de cronotip care se spune că e inclusiv transmit genetic, că există persoane care sunt predispuse să se culce mai devreme și există aceste persoane care se numită night owls sau bufnițe de noapte, care sunt tocmai devin mai creative seara sau noaptea și se culcă târziu.

Bineînțeles că există tipurile, dar n-aș merge până la genetică. Tipurile se creează.

Asta înseamnă că le putem reseta.

Bineînțeles, le putem reseta. Sunt oameni care, într-adevăr, sunt creativi noaptea. sau seara mai târziu. Eu am făcut parte multe vreme din aceste persoane, probabil datorită faptului că după o oră ai liniște. Și dacă ai nevoie de liniște ca să-ți faci plăcerile și, de exemplu, lectură sau să scrii ceva și ai nevoie de liniște și nu ai nevoie de zoom-ze tu, Bulevardului, a televizorului sau mai știu eu ce se mai întâmplă prin casă, atunci devie o persoană nocturnă. Dar în momentul în care, să spunem, această activitate dispare, Atunci poți să devii foarte bine, durează câteva zile și poți să-ți decalezi ciclul respectiv. Singurul lucru de evitat este să te culci o zi la 8, o zi la 12, o zi la 4, o zi să sară o noapte, pe urmă iar te culci la 5 după masa și nu te mai trezești două zile.

Ce se întâmplă dacă faci asta?

Organismul înnebunește. Fabricile de proteine, de substanțe, toate procesele de schimb de hrănire și așa mai departe își pierd busola și te trezești într-o situație de disfuncționalitate. în care ești obosit când ar trebui să fii odihnit și ești odihnit într-un moment în care n-ai nevoie de odihna. Dar, în general, duc la un stres oxidativ care își are prețul lui. foarte neuronală, mor mai mulți neuroni, gândești rău, tensiunile nu se rezolvă. Ce nu v-am spus despre viscă, văd că tot revenim la ele. Această durată, să spunem, de opt ore de somn pe noapte, este însoțită de o altă ciclicitate, care este o ciclicitate, așa zisă, nocturnă, în care în timpul unei nopți creierul trece prin aceste niște oscilații, da? Sunt, în opt ore, în general sunt patru cicli. Și acești patru cicli sunt făcuți din somn cu unde lente, somn paradoxal, somn cu unde lente, somn paradoxal, somn cu unde lente, de patru ori se întâmplă acest ciclu. Deci cu alte cuvinte, visăm de patru ori pe noapte. Bun. Și visăm. Asta nu e o discuție. Când am visat, asta nu există. Cineva care spune eu nu visez. Asta nu există. Problema este că visul este reținut sau este reamintit doar dacă te trezești în timpul visului sau imediat după ce s-a terminat visul. Cu cât dorim mai mult după oprirea visului, cu atât îl uiți mai mulți. Deci de asta, în general, dimineața ne aducem aminte de ultimul vis, cel de dimineață. Dar dacă cineva te trezește noaptea, îți măsoară EEG-ul, oculograma și miograma și are cele trei semne, EEG activ, mișcări oculare sacadate și atonie, deci știe că ești în somn paradoxal, te trezește atunci, Îi povestești imediat, te întreabă ce ai visat. Și tu îi spui, se făcea că eram acolo, făceam cu toate lucrurile. Asta e indiferent că te trezești în primul ciclu, la primul somn paradoxal, la al doilea, la al treilea sau la al patrulea. Dacă ești trezit în timpul lui sau imediat la încheierea lui. Încă ți-aduce aminte de vis. Dacă nu te-ai trezit, urmează un nou ciclu cu somn cu unde lente. În timpul ăla, ce ai visat se pierde din memorie. Și dacă te trezești în momentul ăla, nu, n-am visat.

Corect. Deci asta înseamnă că nu există oameni care nu visează, doar că nu...

Nu există oameni care să nu viseze.

Adică să nu viseze ar însemna să nu ai acest somn REM sau să nu ai somn paradoxal. Și nu, nu există situații...

Deci în momentul în care ai somn paradoxal...

Tu visezi.

Ai visat. Sunt experimente foarte interesante în care se face privare, că privarea de somn e un domeniu. Se pot face diferite privări de somn, dar există o privare de somn în care ești trezit în momentul în care te pregătești să intri în somnul paradoxal și în momentul respectiv ești trezit, nu ești lăsat să intri. Și atunci persoana se trezește, nu visează, este lăsată să readoarmă. În momentul în care readoarme, începe iarăși cu somnul cu unde lente, deci nu visează. Și în momentul în care iarăși încearcă să intre în somn paradoxal, iarăși este trezită. Și dacă faci asta cu o persoană o noapte, două nopți, trei nopți, opțiu în Evropat. Persoana respectivă înnebunește.

Atât de important este acest somn de veche?

Atât de important.

Adică acest somn, a somnul paradoxal.

A somnul paradoxal.

I-am zis somn de veche pentru că da, e ca o stare de veche care e în somn. Acea petrecere privată de care...

Exact. Pentru că el nu rezolvă, asta e una din rațiunile pentru care tensiunile sunt rezolvate în somnul paradoxal. Nu-i rezolv problemele și problemele respective se acumulează, devin dureroase, devin nocive și afectează personalitatea. Și o altă dovadă a acestui fapt este următorul lucru. Primul ciclu din noapte. Somnul cundelente este lung și somnul paradoxal este scurt.

Devine din ce în ce mai lung?

Timp ce trece noaptea, ciclul cu somn de unde lente devine mai scurt, iar cel cu REM, cu somn paradoxal, se lungeste.

Care e explicația?

Imediat. Dar ca să ajung, ca să dau niște cifre, primul somn paradoxal poate să dureze câteva minute.

Da.

al doilea 10 minute, al treilea poate jumătate de oră și cel de dimineață poate să dureze două ore. Deci putem să visăm timp de două ore. Și invers pentru somnul cu unde lente. La început e lung, mai scurt, mai scurt și tot mai scurt. Care este explicația? Aici se vorbește de ceea ce se numește un proces homeostatic. Termenul e suficient de clar. Homeostazie, deci reglare. Un somn este un proces de reglare în care necesitatea creează de fapt durata fenomenului. și aici sunt două procese homeostatice. Unul este cel al undelor lente și celălalt este cel al somnului paradoxal. Amândouă sunt importante și amândouă au nevoie de rezolvare. Adică au nevoie de și negociază timpul. Negociază timpul, somnul cu unde lente este mai important, deci el vine în primul, și presiunea acestei necesități e mai mare pentru undele lente, de asta mai întâi ne asigurăm că rezolvăm somnul cu unde lente. Și după ce, pe măsură ce îl rezolvăm, el devine tot mai puțin necesar de se scurtează. Și în momentul în care el se scurtează, revine presiunea pentru somnul paradoxal, care se rezolvă pe măsură celălalt are mai puțin nevoie, îi dă spațiul somnului paradoxal să se rezolve și se rezolvă tensiunile din timpul viselor.

Asta înseamnă că dacă mă culc și în loc de 8 ore dorm 6 ore, eu renunț la cel mai lung somn paradoxal pe care l-am, nu?

Depinde. Dacă este o noapte, se întâmplă într-o noapte, că dintr-un motiv ai de prins un avion sau un tren și trebuie să te scolgi cu două ore mai devreme, somnul paradoxal respectiv dispare. Bun, deci ai unul, te-ai privat de somnul respectiv. Ceea ce se observă este că în ziua următoare probabil numărul de acte ratate va crește. Act ratat, ce este un act ratat? Pe vremuri când se scria de mâna, din când în când vrei să scrii un F și în loc de F scrii un S. Barez și s-au cumva scris peste și a Leonev. E un act tratat. Cu cât ai mai puțin somn, paradoxal, cu atât, ziua următoare, numărul de astfel de greșeli apar. Este ziua ușilor înguste, când te tot lovești, ba, cu număr, ba, cu capul, ba, cu ceva, pentru că nu ești atent. Tot omul știe că dacă a dormit o noapte bună, lungă și odihnitoare și s-a sculat bine dispus, ziua aia o să meargă în general bine. Deci asta este dacă ai un eveniment rar, izolat. Dacă însă îți faci obiceiul în fiecare noapte să te cruzi la 12 și să sune ceasul la ora 6, după o vreme, Creierul se organizează și îți înghesuie cele patru cicluri în șase ore. Fiecare din cicluri va fi mai scurt. Da? Da. Și ajungi, poate nu la cele două ore de REM, de somn paradoxal la sfârșit, poate o să fie o oră jumătate. Adică tunzi puțin și din somnul paradoxal și din somnul cu unde e lente. Și sunt oameni care își... ritmează, să spunem, ritmurile metabolice la acest tip de somn.

E oare valabil și ar putea fi asta o veste bună pentru oamenii care lucrează în ture de noapte? Pentru că asta e una dintre cele mai dese întrebări pe care le primesc la materialele despre somn și e o problemă la care nu pare să găsim o soluție. Oamenii care lucrează în ture de noapte, au două ture noaptea, după aia dorm, noaptea, după aia iar, două ture noaptea.

Aceste persoane sunt niște persoane etern nemulțumite. Singura lor șansă de viață, să spunem, convenabilă este să-și facă somnul în condiții bune. la ore diferite. Dar asta este cel mai bun dintr-o lume mizerabilă. Dar este cert, de exemplu, dacă îi lucrează o săptămână în tura întâi, o săptămână în tura a doua, când ajung în tura a doua durează, mă rog, tura 1 și tura 2 e compatibilă cu somnul de noapte. Dacă într-una mai întâi lucrezi și pe urmă te distrezi, în altă te distrezi și pe urmă dormi. Problema e când apare tura de noapte și când trebuie să îți muți somnul într-o zonă de zi. Acolo este tragedia și acolo se întâmplă lucrurile neplăcute pentru ei și nu au cum. Cel mai bun lucru pe care pot să-l facă, să tragă perdele și să-și pună perdele negre, să-și facă un întuneric beznă, dar și așa somnul nu va fi de cea mai bună calitate și nu se va întâmpla din prima noapte. Va fi totdeauna o perioadă de ajustare. și în care tensiuni se adaugă și sănătatea e pusă în pericol pe termen lung.

Înseamnă că soluția este să gândească mereu la ce vor face în viitor. Sunt aceste meserii care necesită ture de noapte, vorbim despre pompieri, poliție, medici.

La medici e cel mai rău, pentru că e garda care vine din când în când, vine o zi pe săptămână sau două zile pe săptămână. Acolo e cel mai greu. O săptămână, într-o săptămână cumva cazi la pace cu creierul tău. Dar o noapte care te șochează, odată e sâmbăt, odată e miercure, odată e joia, astea sunt lucrurile cele mai grele.

Da. Într-adevăr, da.

Plus că n-au posibilitatea dimineața să se ducă acasă și să se culce, după o noapte lucrată.

De ce mai multe ori trebuie să rămâi...

Deci rămâi activ, pe care te duci după masa și cine te lasă. Și atunci tragi de tine.

Da. Mi-aduc aminte că eu când făceam gărzi, cel mai greu lucru mi-era când mă treza telefonul din camera de gardă noaptea și adormeam, ațipeam puțin și apucam să dorm 30-40 de minute și suna telefonul că a venit o urgență. Trebuia, noroc cu aceste unde oscilante, da, care mă trezeau imediat. Eram în picioare, coboram, dar mi-era rușine de faptul că eram încă ușor adormiți și făceam tot posibilul să pare că n-am dormit deloc, că am fost toată noaptea trași și că sunt pe pozițiile, într-adevăr, exterioare.

Da, de fapt vorbeam de privare de somn. Fie că vă trezeau în timpul REM-ului și riscați să fiți puțini, nervos, dezagreabil cu personalul sau vă trezea în timpul undelor lente și atunci era cealaltă problema, problema presiunii de unde lente. Și atunci iarăși te duci și încerci, creierul încearcă să ajungă la unde lente. Persoana își spune nu, nu pot, că e un pacient în stare gravă, iar creierul spune nu. Eu mie îmi trebuie unt de lente. Și e această contradicție care te face să fii adormit. Până la urmă, adrenalina e cea care câștigă bătălia, dacă există adrenalina în sistem și îți faci treaba, bineînțeles.

Am o curiozitate legat de modul ăsta de a te trezi dintr-un vis și dacă există o explicație sau dacă creierul completează ceva ce nu înțelege. Ce vreau să descriu e probabil ceva ce fiecare din noi experimentăm din când în când, când visezi. și visez o poveste complexă care pare că durează mult timp. Te duci, te plimbi intr-un oraș, se întâmplă tot felul de lucruri și deodată te întâlnești cu cineva care, nu știu, poate ridică pistolul spre tine sau ridică pistolul în aer. Lucrurile din rând durează mult timp, tu îi spui, nu, te rog, nu faci asta, lasă pistolul jos și el ține pistolul în aer și zice, ba nu, acum o să trag și tu zici, te rog, nu trage și el trage și tu în momentul ăla te trezești Pentru că odată cu declanșarea acelui trăgac și când trage cu pistolul, s-a trântit geamul. de la curent. Geamul din cameră care s-a trântit, el corespunde cu momentul în care glonțul pleacă din pistol, dar totul s-a întâmplat foarte mult timp. Și asta te face să te gândești că toată povestea aceea s-a desfășurat în acea fracțiune de secundă când s-a trântit geamul și îți dă o explicație pentru pentru acest lucru?

Da, aici nu pot decât să speculez, dar în general trebuie mare întâmplare ca geamul să se trântească în momentul în care, în vis, cineva trage cu pistolul.

Bun, poate că lucrurile nu durează atât de mult, dar este această intersecție între lumea reală și ce își închipuie creierul în vis că se întâmplă.

Da, sunt tot felul de lucruri care se pot întâmpla în mod, hai să spunem, nu neapărat patologic, dar nefiresc în timpul somnului. Și astea sunt asociate, patologic sau nu, cu, de exemplu, treziri incomplete. Treziri parțiale. E un fenomen care se întâmplă.

Are legătură cu visul lucit sau sunt lucruri diferite?

Poate să fie în timpul visului lucid, adică în timpul somnului paradoxal, cum poate să fie în timpul somnului deunde lente. Creierul la trezire, că despre asta nici n-am vorbit, nu se trezește în fracțiunea de secundă în care stimulul s-a produs. Eu vorbesc aici de trezirea naturală de dimineață. Mă refer la un geam care se trântește și care ne trezește. Și în momentul în care acel lucru se întâmplă, Nu tot creierul se trezește în aceeași fracțiune de secundă. După cum dumneavoastră știți și menționez acum, pe zona corticală există mai multe sectoare, mai multe arii și ele se împart în funcție de funcționalitate în arii primare și în arii asociative. și sunt asociativ primare și asociativ asociative. Cu cât sunt mai asociative, cu atât funcțiile care au loc în acea zonă corticală sunt mai complexe. Iar zonele primare sunt cele care răspund la stimuli, cele care produc potențiale evocate și așa mai departe. În momentul în care se produce o trezire bruscă, un stimul care produce trezirea, primele se trezesc ariile primare. și cu timpul se trezesc și celelalte. Se trezesc eventual. Uneori nu. Ceea ce descriați dumneavoastră în gardă, când te trezești și ai plecat de pe pat și te duci spre secție și așa și încă îți vine să dormi, se cheamă că arile primare sunt trezite, mergeți, Anumite reflexe, vă țineți de o balustradă, vă luați stetoscopul, lucruri primare, programe se întâmplă, dar judecata, judecata complexă aia încă nu s-a trezit. Și dacă e nevoie, se va trezi, dacă nu e nevoie, probabil că se face drumul invers. De alminteri la adormire este exact invers. Adormim mai întâi cu zonele asociative, deci ne pierdem discernământul și suntem în acea fază de reverie în care încă putem să ne mai gândim la niște lucruri, dar devin foarte vagi și la sfârșit adorm cele primare. Asta are un sens iarăși de supraviețuire. Când intră leu în cameră, de la început, cele primare sunt necesare. Mai întâi fugi și pe urmă vezi tu dacă leu are 10 ani sau are 20 de ani. Dacă e flământ, dacă nu e. Deci totdeauna primul răspunzător este primarul și celălalt este cel asociativ. Deci trezirile incomplete de multe ori sunt niște treziri care produc niște senzații în zonele primare, dar nu duc până la trezirea completă. Din punct de vedere patologic, astea se pot întâmpla. De exemplu, sunt copii care fac lucruri, sunt anumite perioade în viața lor sau anumite zone în timpul lor în care ei se trezesc incomplet și fac lucruri bizare. De exemplu, ar vrea să se ducă la baie, dar nu ajung la baie și fac perfect true calls din cameră. Ei nu sunt deranjați, după care se duc înapoi, se culcă, a doua zi n-au nicio amintire. Da? S-au trezit incomplet. Dar programul a funcționat. Programul de, să zicem, supraviețuire a funcționat. Dar nu s-a produs trezirea completă. Sunt alții care se trezesc, de exemplu, mai ales din REM, din somnul paradoxal, și li se prelungește starea de atonie, de paralizie.

Aha, un fel, e o denumită paralizie în somn, când te trezești, deoarece ești paralizat.

Exact. Și care dă o senzație de angoasă teribilă, de anxietate, pentru că îți dai seama că ești treaz, înregistrezi tot ce se întâmplă în jurul tău, dar îți dai seama că nu ești capabil să te miști, să faci ceva, că nu ai controlul mușchilor. Și este o stare extrem de angoasantă. Și stările astea, când se produc, În general au tendința să se întâmple cu repetiție în nopți consecutive sau într-o anumită perioadă de timp, de mai multe zile, de mai multe nopți. E un proces ăsta care se auto-întărește.

Se numesc parasomnii?

Sunt în categoria parasomniilor.

Și sunt de regulă patologice sau poate să fie pur și simplu tranzitorii?

În marea majoritate a cazurilor sunt tranzitorii, devin patologice în momentul în care se poate identifica o cauză. Deci o problemă de eliberare de neurotransmițători, de serotonina în general și uneori sunt greu de tratat. Dar, în general, e bine să se încerce varianta psihologică dulce, soft, în care nu se dramatizează fenomenul, va trece, va trece și dacă nu trece, atunci, evident, trebuie luate măsuri. Dar liniștirea este lucrul cel mai bun, pentru că, cu cât ești mai angoasat, cu atât îți blochezi și mai mult și îți prelungești starea. Că, până la urmă, starea dispare, evident. Dar este o treziere incompletă.

Am înțeles că avem zone primare și zone asociative, a spus, și că astea primare sunt primele care se trezesc, urmează cele asociative și există situații în care Poate se trezesc doar cele primare, cele asociative nu se trezesc și atunci sunt acei copii care se trezesc noaptea, nu înțeleg ce se întâmplă, vorbesc, lucruri care nu există în realitate.

Exact.

Pentru că pe jumătate sunt streși, dar pe jumătate sunt încă în vis.

Exact.

Asta e foarte interesant. Adică e interesant pentru că în felul ăsta înțelegem cât de complex e de fapt creierul și cât de multe zone există care lucrează.

Astea sunt funcționari la limită, la granița normalului și atunci ați explorezi, să spunem, limita când te apropie de granița.

Eu am un ceas care îmi dă un scor al somnului. Îmi arată câte ori am dormit, îmi arată acele cicluri de care ați povestit, îmi arată inclusiv cât somn profund am, cât somn rem am. Cât de mult pot să am încredere în aceste gadget-uri?

Cât doriți dumneavoastră...

Cât e rezonabil atunci să mă încred în ierea?

Dacă viața dumneavoastră devine dependentă de ce vă spune ceasul, atunci a nu este rezonabil. Cu alte cuvinte, dacă sunteți dispuși să faceți o paranoie sau să vă... Eu știu că să luați medicamente, să luați un pump de medicamente ca să vă rezolvați treaba asta, până încă v-a spus o ceasul. E derezonabil din punctul meu de vedere. Dacă vă distrați așa și vă uitați, cam cum vă uitați și la cel care vă măsoară pulsul, la aplicația care vă măsoară pulsul și e o jucărică de care cu siguranță vă plictisiți la un moment dat și o uitați și s-a dus în drumul ei, atunci e în regulă.

Știți ce m-a învățat ceasul ăsta? Deci ceasul ăsta m-a învățat că somnul meu e intens perturbat și la un, unu sau două sau trei pahare de vin, somnul devine foarte slab calitativ și e un motiv pentru mine, un motiv serios să nu consum alcool seara. E adevărat impactul ăsta al colului. Adică, ce vede ceasul de exemplu? Este o alură ventriculară mult crescută de la 55 de bătăi pe minut media la 70 de bătăi pe minut media pe parcursul nopții. Vede un HRV mult mai mic. adică un nivel de stres mai mare și vede fragmentarea somnului, multe mișcări în somn și aproape complet șterge somnul acest paradoxal.

Bun, deci sunt mai multe lucruri. Acum, eu în general mă oferesc de aceste gadgeturi care sunt niște gadgeturi superficiale. Da. Sunt obișnuit sau sunt prea încrezător sau prea dependent de procedurile adevărate de caracterizarea somnului. Deci ca să ai o evaluare corectă a somnului, Asta trebuie făcută cu înregistrarea electroencefalogramei, a electrooculogramei, deci activității ochilor, a mișcărilor oculare și a electromiogramei. Deci fără aceste trei, să spunem, tipuri de înregistrare, nu pot să fi sigur de stările de somn și de duratele respective. Ceea ce face un ceas, el poate să măsoare pulsul, de acord, dar o să vă spun și cei cu pulsul, și poate să măsoare de câte ori vă mișcați, cu alte cuvinte, cum vă învârtiți în așternut. Învârteala în așternut e o treabă care nu are legătură cu EG-ul înregistrat, cu unde lente și așa mai departe. El nu măsoară, nu cred, pentru că electrozii totuși de electromiografie sunt puțin mai complicați și nu văd această funcție în telefon. Deci, cred că nici atonia nu vă măsoară. El interferează sau speculează din perioade de mare liniște. Da, exact. Sunt oameni care dorm foarte liniștiți și în general, în timpul somnului cu unde lente, dormim liniștiți. Deci asta nu poate să vă spună că somnul paradoxal e diminuat la dumneavoastră. La o să ce e diminuat este starea asta de liniște, dar nu paradoxal față de somn cu unde lente. Deci de aici încep eu să mă supăr cu aplicațiile și nu văd mari speranțe cu ele. Dacă vă spune că ați dormit puțin mai agitat sau că v-ați mișcat mai mult decât de obicei sau mai mult decât alții, că asta poate să înmagazineze în memoria lui, da, aveți un somn mai agitat. Observați că alcoolul vă agită. Perfect. Dar asta cred că nu vi s-a spus la vreun curs de medicină în facultate.

O diferență între a o ști și a o vedea pe propriu corp și a avea și această confirmare dimineața.

Da, da, da. Înțeleg. Dar pentru cei care nici nu știu, da, poate să fie un element de utilitate, dar trebuie să ai o gândire totuși puțin critică, zic puțin științifică, să ajungi la concluzia că alcoolul este cel care te-a predispus. Și poate că nu este alcoolul, ci starea indusă de alcool. Deci trebuie văzut, alcoolul are urmări directe pe receptori. Deci, în mod cert, va afecta forma undelor și activităților în timpul somnului. De aia el poate să aibă și influențe psihologice și să te facă... Asta e tot o funcție de toleranță pe care o arăt o persoană față de alcool. Da, poate să creeze tot felul de stări, cum induce de admintesc, obnubilarea conștienței, stările în care ți imaginezi lucruri în alcool. Sunt unii care sunt veseli la băut, alții striște, alții sunt agresivi, deci da, cunoaște-te pe tine însuți.

Dacă te ajută un device, de ce nu?

Da, dacă te ajută. Totuși să nu ajungă să te încurce.

Mulți oameni își pierd capacitatea de a genera SON. cu timpul, de a dormi și au nevoie de ajutor. Încep cu somnifere naturiste, după aceea încep să se duc în zona de somnifere de care devin dependenți. Cum vedeți asta? E somniferul o problemă pentru calitatea somnului? E mai bine să încerci să dormi fără somnifere riscând să nu poți să dormi sau e mai bine să dormi cu somniferea?

E o întrebare foarte frumoasă și foarte interesantă, pertinentă. Deci în primul rând există, hai să spunem, două mari categorii de somnifere. Sunt cele care creează dependență și sunt cele care nu creează dependență. Și aici, ca să fiu și mai precis, sunt unele care creează dependența mai devreme și altele care creează dependența mai târziu sau mai deloc. Și acum depinde care este relația care se dezvoltă între persoana și somniferul respectiv. Dar sunt unele care clar și repede, rapid dezvoltă dependența. Alții sunt cele mai eficiente pentru inducerea somnului. Deci, cu alte cuvinte, sunt cele care ne mulțumesc cel mai mult pentru somn. Celelalte sunt poate cele care sunt mai puțin eficiente, dar sunt și mai puțin nocive. Am să mă întorc puțin la întrebarea dumneavoastră. A fost un lucru care nu mi-a plăcut în formulare. Era că sunt oameni care își pierd capacitatea de a dormi. Asta nu există. Există o singură patologie cunoscută, care este insomnia fatală familială. și care pare să aibă o origine genetică. Când zic genetică, nu înseamnă c-o moștenești de la părinți, dar că, la un moment dat, modificările genetice duc la o pierdere a capacității de a dormi. Aceste persoane mor în interval de câteva zile. sau să zicem săptămâni, una, două. De asta se numește și fatala. Este insomnie fatală, familială. Familială vrend să spunem genetic. Bun. Deci, în general, nimeni nu-și poate pierde capacitatea de a dormi. Asta nu există.

Atunci viteza de a genera acest somn?

Deci ceea ce putem probabil toți avea este o anumită supărare cu somnul. Au un moment dat în viață ne supărăm cu somnul și atunci întrebarea este cum reacționăm la asta. Dacă la prima noapte nedormită facem o problemă și mergem să consultăm sau ne automedicăm sau ne lăsăm pe mâna vecinilor și așa mai departe. Ăsta este lucrul cel mai greșit care se poate face. Pentru că se dezvoltă un tipar comportamental și ăsta este greu de combătut în timp. Din punctul meu de vedere este perfect normal să ne pierdem somnul din când în când. Toată lumea are dificultăți, toată lumea are greutăți, toată lumea are constrângeri sociale și atunci E normal să îți scadă calitatea somnului. Unor poate să fie o noapte și se rezolvă, alteori poate să fie o săptămână. Totul contează cum abordezi problema. Sfatul meu și tendința mea este să las lucrurile să se rezolve de la sine, deci fără farmacopee. și prin discuții cu mine însumi și prin dedramatizarea situației.

Oamenii de regulă se sperie, nu? Când au o săptămână de insomnie, o dramatizează.

O dramatizează, încep să vorbească, află de alte situații, de la alte persoane, intră într-o buclă din asta pozitivă de autosugestionare și de autolimitare și eu încearc să fac exact opusul. De exemplu, ceea ce îmi spun eu când mă trezesc noaptea, zic, ce bucurie că m-am putut trezi noaptea și să câștig o oră de lectură sau o jumătate de oră de lectură.

Vi se întâmplă de asta, vă treziți noaptea?

Bineînțeles.

Sunt oameni care se plâng de asta și am întâlnit oameni care zic că, efectiv, în fiecare noapte, la 2 și 30 de minute, se trezesc. și nu poate să mai dormă.

Pentru că și-au făcut reflexul să se trezească și este un reflex care se auto-întreține. Deci te trezești și primul gând este, iar a venit insomnia, a dat insomnia peste mine.

Și dumneavoastră în schimb ziceți, ok, am o oră de citit.

Am o oră de citit. Ceea ce trebuie făcut, deci prima atitudine la insomnie este să... Bun, e normal să încerci să adormi. Deci te întorci pe partea cealaltă, te gândești la ceva, încerci să adormi. Bun, de multe ori adormi și cu asta problema a plecat de la sine. Dar de multe ori ce te-a trezit, o problemă, un gând, o durere sau știu eu ce, e mult mai obiectivă și te trezește. În momentul în care îți dai seama că nu adormi imediat, lucrul de făcut este să te dai jos din pat. sau, mă rog, dacă îți poți permite, aprinzi lumina și citești. Dar dat jos din pat și făcut ceva. Disipat tensiunea și, pe urmă, te întorci în pat și readormi.

Da.

Evident, este o muncă cu sine însuși. E clar? Un mic psiholog personal care stă de vorbă cu tine însuși și îți disipă tensiunea. Deci asta este primul nivel de lucru. În momentul în care însă nu reușește acest lucru și devine o tensiune, sunt oameni, și mi s-a întâmplat și mie să am o problemă, să zicem, cronică de rezolvat, care nu îi vedeam capătul sau soluția, și constatam cum în fiecare noapte, la aceeași oră, mă trezeam. Până la urmă trebuie să rezolvi problema. De multe ori o mică pastilă, nu foarte dureroasă, nu foarte dependentofila, ajută. Și dacă reușești să treci următoarea noapte cu acea pastilă, mai încerci o noapte, apare noul reflex care este să dormi toată noaptea. Și atunci poți să renunți.

Dacă cineva care ne ascultă acum are problema asta de un an de zile și în fiecare noapte se trezește, există o... adică o mai poate rezolva singur sau trebuie să ceară ajutor?

Bineînțeles că trebuie să ceară sau e bine să ceară, când toate persoanele au acest mic psiholog în ele și nu toată lumea are cunoștințele ca să... poate nu toată lumea ne ascultă. Da. Nu? Dar... Faptul că cere ajutor, pe urmă trebuie să te pui în mâinile cuiva, te dai pe mâna cuiva și să speri că acea persoană nu este comodă și spunea, nu dormiți de un an, barbiturice sau propofol. Michael Jackson a avut o astfel de problemă și a dat peste o persoană binevoitoare care i-a, până la urmă, cauzat decesul.

Da.

L-a învățat cu un drog și a devenit dependent și de acolo i s-a tras. Dar poate să spere că dă peste cineva care îi dă o pilulă care nu creează dependență, care... Se începe totdeauna cu doza mică, nu începe cu...

Aveți niște denumiri sau cum pot oamenii care ascultă acum și sigur sunt curioși să zică, ok, care sunt acele pilule care nu creează dependență?

Melatonina, în general. Dar melatonina, eu nu sunt foarte bun la... pentru că nu trăiesc aici, dar melatonina ca substanță este o substanță neadictivă și care dă rezultate bune. În general, melatonina luată seara îți dă 8 ore de somn, dar sunt țări în care melatonina nu este pe piața liberă, deci trebuie să te duci la un medic să-ți o prescrie. Soția mea, care este neurolog, crede foarte mult în Gerodorm, cu rezultate foarte bune.

Cum se cheamă?

Gerodorm.

În orice caz, nu vrem să-i trimitem pe oamenii să se automedicheze. Trebuie doar să țină cont că există și subtanțe care pot da mai puțină dependență și e bine să meargă la medic să ceară sfatul medicului.

Să ceară sfatul medicului și dacă se poate, cum vă spun, să privească cu rezervă medicii care se aruncă direct cu lopata. Deci la început puțin, doze mici. toze, medicamente nedependentofile.

Dar întâi să încercăm să vedem care este problema aceea și să înțelegem că din când în când să ai câteva nopți nedormite chiar o săptămână poate fi ceva normal.

Este acceptabil. Este acceptabil. Și mai ales, cum vă spun eu, e o treabă psihologică. Totdeauna ești... persoana este între așteptări și ceea ce capătă. Și dacă așteptările sunt irrealiste, și îți spui insomnia e ceva ce eu nu accept, în momentul respectiv deja te-ai pus în fața unui zid și nu mai poți să dai înapoi. Dacă o tratezi ca pe o problemă normală și cu durată posibil temporară, atunci ai mai bune șanse să te descurci ușor. Sunt situații, sunt boli. care vin cu un lot destul de greu de probleme care se reasfâng și asupra somnului. De exemplu, persoanele, cancerul, de exemplu. Sunt anumite medicamente care creează interacțiuni și care creează durerile, că de asta am menționat cancerul. Sunt borneurodegenerative care creează dezechilibre în substanțele din creier, cum e Parkinsonul, de exemplu. Este iarăși un lucru de care trebuie să vorbim. Sunt, putem să-i spunem, pilulă normală, pilulă fiziologică. Este somnul din timpul zilei.

Ajută soamnul din timp? Cum să ne raportăm la el?

Deci o persoană care dorme 5 ore în timpul zilei să nu se aștepte să aibă o noapte de 8 ore și normală. Un sfert de oră, o mică siestă este grozavă, dacă social se poate. Sunt națiuni întregi care trăiesc în cultura siestei pentru că și masa și serviciul din cauza căldurii în general și ei se duc mai târziu la culcare pentru că o parte din presiunea de somn și-au satisfăcut-o în timpul zilei. Dar în general somnul prelungit în timpul zilei sau ulte. în perioada de somn. Asta în general se vede în special la persoanele în vârstă, care dorm de multe ori în timpul zilei și care pe urmă se plâng că noaptea nu mai dorm. V-am spus, există o presiune. Dacă o satisface în timpul zilei, noaptea presiunea e mai mică, deci durata se scurtează pe măsura.

Dumneavoastră cântați și la vioară sau cântați la vioară. și am citit că faceți parte din World Doctors Orchestra. cum povestiți-ne cum ați ajuns să faceți parte dintr-o orchestră internațională de medici și dacă dincolo de pasiune și frumusețea acestei pasiuni există și efecte asupra, beneficii asupra creierului. Ceva ce poate, i-ar putea încuraja pe oamenii care se uită la noi, cine știe să se apuce să cânte la un instrument, fără astfel de ambiții de a ajunge în orchestră internațională.

Concluziile la care s-a ajuns prin studii serioase este că practicarea unui instrument și în special activitatea, să spunem, muzicală, este o activitate benefică pentru performanța creierului. Și nu vă pot cita toate studiile și nici nu are niciun sens să facem o discuție prea serioasă despre asta, dar doar ca să înțelegeți, creierul, după cum știți, are două hemisfere. Una se numește cea dominantă, care este responsabilă, de exemplu, de vorbire. Și există una nedominantă la care funcțiile sunt mai puțin studiate pentru că sunt atât de importante celelalte încât astea care nu sunt foarte evidente sunt puțin cenușărese așa în structura creierului. Dar ceea ce se știe este că în zona nedominantă, acolo este sediul prozodiei. și deci a activității muzicale, să-i spunem. Și pe cât în partea dominantă poți să înmagazinezi limbi străine, poți să înmagazinezi cunoștințe matematice, cunoștințe literare, cunoștințe de arte plastice și așa mai departe, da? Acolo poți. Cerul e limit, cum zice englezul. Cu atât de puțin dedicat, sau cu atât de mult dedicat, de fapt vreau să spun, este hemisfera nedominantă. Este cea care, printre altele, este responsabilă de prozodie, adică de accent, de muzica unei limbi. În cea dominantă învățăm cuvintele. Știm cum se spune... Dar când pronunțăm cuvântul respectiv fără emisfera non-dominantă, cuvântul este plat și nu are niciun accent.

Ele pot fi stânga sau dreapta?

În general, în general, dominantele sunt pe partea stângă.

Dominantele sunt pe partea stângă. Asta ne face dreptagi?

Statistic așa ne spune treaba, pentru că toți dreptacii au emisfera dominantă în partea stângă, deci contralaterală. O mare parte din cei care au emisfera dominantă în partea dreaptă, deci contralateral, sunt tot dreptaci. Dar aici e și un aspect cultural, știți că multorare se dă peste mână, deci probabil că nu sunt neapărat cauzale lucrurile.

Da, dar avem o emisferă dominantă, care printre altele este responsabilă de limbă, de vorbire, și cea nedominantă care este responsabilă

de muzica limbii respective.

Și pe aceea o antrenăm când cântăm.

La început, când ne naștem, cele două funcții, deci vorbire și prozodie, sunt în aceeași emisferă, cea dominantă. Pe măsura evoluției și, în general, să spunem, nu există o vârstă sprag, dar către adolescență, Prozodia se desparte de zona dominantă și migrează către zona nedominantă. De aceea, învățarea limbilor străine și a muzicii este bine să fie făcută în copilărie.

Sunt mai facile în copilărie când sunt unite cele două.

Când sunt unite, da, pentru că vin împreună. După aceea, Ce se știe este că putem să învațăm perfect o limbă. putem să o scriem, putem să indicăm, să spunem pe litere cuvintele, să cunoaștem limba perfect, putem să o citim.

Doar nu vorbim nativ.

Iar când vorbim avem un accent de se strepezesc urechile.

Cât e tare, uite la asta. La asta nu m-am gândit niciodată. De ce un copil poate să învețe o limbă străină și să vorbească ca pe limba lui maternă? Dar niciodată un adult care pleacă la 20 de ani și învață o limbă străină, nu o să îl auzi că nu e limba lui.

Și, de fapt, discuția nu a trebuit făcută pe limbi, deși acolo este aplicația, ea a trebuit făcută, de fapt, pe sunete. Pentru că, de exemplu, nu poți să înveți toate limbile în copilărie. Dar dacă ai învățat o limbă care are foarte multe sunete, de exemplu, a fost cazul meu, am învățat germană ca limbă maternă. Sunetele din limba germană, adică limba germană e o limbă completă. Are toate sunetele latine plus cele anglosaxone. Deci acele sunete s-au fărbat în copilărie și eventual au ajuns în prozodie mai târziu. Asta mi-a permit să învăț franceză fără probleme și engleză și mă rog un număr de limbi. Sunetele erau acolo. Deci asta este foarte important. De aceea și învățarea muzicii este importantă în copilărie. Eu nu fac iluzii că un vreun ministru al educației are timp să se uite serios la o chestie științifică. Dar este o adevărată tragedie pentru creier faptul că educația muzicală este evacuată din școli în favoarea unor Fantasme irreale. Am comis un năunasp. Dar muzica este extrem de importantă pentru că dezvoltă o parte din creier și studii serioase au arătat că persoanele care fac muzică au mai mare succes la orice alt domeniu pe care și-l aleg. Ți-a spus multe vreme că matematica este foarte bine servită de muzică și cred că așa este. Dar acum inteligența nu este doar la cei care știu bine matematica. Există o inteligență literară, există o inteligență plastică, inteligență economică și așa mai departe. Orice ai face, Dacă ai și muzica în activități, este un plus pentru că este un plus de plasticitate în creier.

Vorbim de orice vârstă, adică cineva care are, nu știu, 40 de ani și n-a făcut niciodată muzică ar merita să se apuce de acum.

Absolut, dar poate că e puțin târziu sau puțin mai târziu decât pentru un copil pentru, să spunem, dezvoltarea anumitor capacități cerebrale.

Adică n-o să-și facă o trupă și n-o să facă șlagăre, dar măcar pentru el, pentru dezvoltarea lui.

Exact, marele beneficiu, dar nu e vorba doar de muzică, pentru orice activitate. Poate se apuce de pictură, se știe. Sunt oameni mai fericiți care dezvoltă o activitate alternativă, spre deosebire de oamenii care sunt țări limitați la Știți cum e, să stampilezi o hârtie. Asta e meseria lor o viață întreagă. Acești oameni ajung uzați, pentru că ajung să-și urască rutina cotidiană, în timp ce un om care poate să-și varieze rutina, în fiecare zi sau din când în când, este un om care câștigă în fericire. Deci asta a fost partea 1 a răspunsului la mine. În cazul meu s-a întâmplat că asta a fost educație. Eu sunt nevinovat și n-am niciun merit. Am avut părinți care așa au dictat viața. Nu a fost totdeauna pe placul meu. M-a privat de mult fotbal pe stradă. Dar cu timpul am ajuns să le fiu extrem de recunoscători pentru educația pe care mi-au dat-o. Și asta mi-a deschis practic un univers paralel. Am avut șansa să cânt foarte devreme, practic când am ajuns deja la facultate. Deja am intrat în orchestre să zicem serioase în care am putut. De fapt am intrat ca să îmi păstrez abilitățile violonistice și am tot cântat, am tot cântat. Am avut un univers paralel. Am cântat în Orchestra Medicilor din București pentru că așa eram inginer. pe urmă am cântat în orchestra medicilor, deși eram tot inginer, dar la vremea respectivă și și acum nu sunt suficienți medici care să cânte un instrument și atunci ne chemau, veneau la inginer și ne chemau și mergeam cu plăcere și am mai cântat într-o orchestră cât eram student, nu are importanță, iar când am plecat Eram atât de agățat de subiect încât primul lucru pe care l-am făcut în Canada, în prima săptămână, m-am dus la universitate și am întrebat dacă există o orchestră. Era, am intrat și n-am mai ieșit de atunci. și oportunitățile au apărut în fel și chip. La un moment dat a apărut această orchestră mondială a medicilor, care este o idee extraordinară, care este ideea unui medic din Berlin, profesor la Charité acolo, și el a creat această orchestră mondială a medicilor cu scopul de a da concerte. cu scop caritativ și orchestra se plimbă peste tot în lume, în diferite țări, cu o agendă destul de clară, de tipul, dreptul, accesul la sănătate este un drept universal. Dar sunt alte aspecte. Evident, luptăm pentru ridicarea unor boli, țări care sunt mai afectate, altele mai puțin afectate și toți banii care se adună din concerte. care nu sunt puțini, poate nu sunt nici câți ar trebui să fie, dar depindem de bunăvoința ascultătorilor. Banii sunt donați unor fundații, unor activități medicale din țările respective. În România am fost de două ori, am ajutat la crearea și, pe urmă, la întreținerea acestei rețele de telemedicină în epilepsie.

Ce e această reță? Adică cum pot apela oamenii la ea?

Există, se numește epilepsie.ro, un sit la care se pot duce, cred că puteți să o... O să o punem în descriere. O puneți în descriere și acolo au toate informațiile. Este o reță care De la început a avut ca scop îmbunătățirea și când zic îmbunătățirea e puțin spus pentru că nu prea era mare lucru, a accesului pacienților epileptici către un centru de tratare, de diagnosticare în primul rând evident și de tratare a condiției respective. Pe urmă, doctorul Bogdan Florea, el a fost promotorul acestei idei, a dezvoltat ideea și acum se ocupă de mistificarea bolii, epilepsiei. De acord, da. Este o boală, nu e nicio binecuvântare pentru cineva să fie bolnav de orice, inclusiv de epilepsie, dar faptul că se demonizează o anumită boală, asta e o tragedie și mai mare și demistificarea ei este extrem de importantă. E o boală ca oricare alta, în alte țări așa și este privită. accesul la tratament și înțelegerea față de pacienți este mult mai bună decât probabil aici. Și deci este una din activitățile foarte valoroase la care orchestra noastră s-a angajat.

Da, asta e un lucru extraordinar și din nou vreau să-i mulțumesc lui Bogdan Florea. Cu Bogdan Florea avem un podcast despre neurofeedback, așa l-am cunoscut și am demistificat și această practică. sau, mă rog, felul în care este vândută de multe ori în România, pentru că e o tehnică de cercetare valoroasă din cât am înțeles în podcastul respectiv. Și tot după acel podcast am discutat cu Bogdan Florea și ne-am dat seama că avem nevoie de material în plus despre epilepsie. Noi avem un podcast despre epilepsia la copii filmat cu doamna dr. Oana Tarță. Dar ne trebuie si un podcast despre epilepsie la adulti. Vorbim cu Bogdan, ne-am dat seama, adica el mi-a explicat ca in Romania sunt peste 300 de mii de persoane care sufra de epilepsie. Si vreau sa te intreb pe tine, cel care te uiti acum la podcast, cate persoane care sufra de epilepsie cunosti? E posibil să cunoști una dacă este din familie și e foarte apropiată. În rest, nu o să mai cunoști persoane care sufră de epilepsie. Nu pentru că ea nu există, ci pentru că oamenilor le rușine să... Spune că, wow, pentru că este o bolă foarte stigmatizată

în România. De alte boli se vorbește cu mare plăcere pe la colți de stradă și se descriu parametrii și se dau cifre din analize și

simptome. De asta nu se vorbește și e foarte important să se vorbească despre ea, pentru că vorbind despre ea, conștientizăm câți oameni suferă de ea, adică poți fi tratați de ea și nu e nicio rușine. Acelor oameni în primul rând le va fi mai ușor când se va putea vorbi despre epilepsie, la fel cum spui că am hipertensiune și mă duc să-mi iau propranolol de la

farmacie. Accesul la ustensila de diagnostic și la profesionistul care te poate ajuta este esențial și de asta este importantă această rețea. în care la început am dispus, asta a fost condiția numărul unu, ca aparatele pe care le cumpăram cu fondurile adunate de pe la concerte să fie dispuse în centre, prin definiție mici. Deci nu în centrii universitare, unde deja sunt și unde aglomerația este imensă și unde, mă rog, lumea, în general oamenii dăcăjiți nu pot ajunge. Ideea era tocmai să ne apropiem de populație cu aparatele și cu centrele respective. Și asta s-a reușit, cred că într-un mod deosebit. Și de asta suntem extrem de mândri de realizarea

asta. Felicitări, da, pentru realizarea asta. O să punem site-ul în descriere. Promitem că facem un podcast și cu dr. Bogdan Florea pe tema asta. Aș vrea să vă întreb spre final, să vă pun o întrebare pe care i-am pus-o și lui Sergiu Pașca, cu care am avut un podcast acum trei luni în Londra și Întrebarea este următoarea. Cunoscând atât de multe lucruri despre creier, ce faceți dumneavoastră concret pentru a vă proteja propriul creier?

Primul lucru, mă înconjor de oameni buni și plăcuți pe care să-i pot iubi. Fac lucruri care-mi plac. Cânt la vioară, dacă timpul permite. Mă implic în activități care să-mi facă plăcere. Deci sunt un ludic într-un fel spus. Dar e adevărat că sunt și ajuns într-o perioadă a vieții în care lucrurile astea sunt puțin mai accesibile pentru mine. Deci înțeleg că nu este un sfat universal și ușor de urmat. dar este un vis pe care poate să-l aibă oricine. Evident, la el se ajunge prin muncă, deci la 20 de ani nu poți să pui plăcerea pe primul loc, zic eu. Poate că sunt dintr-o generație cu o mentalitate puțin reacționară, dar nu cred că așa merg lucrurile. Dar la vremea respectivă creierul este mult mai rezilient și mult mai, să spunem, cu resurse sau mai departe de eventuale probleme. Dar eu nu cred că există o modalitate sau o rețetă, un panaceu universal pentru întreținerea. Întreținerea creierului se face prin activitate cerebrală. Deci doar starea contemplativă sau așa nu cred că duce la aceleași rezultate. Creierul trebuie să rămân activ. Este o încurajare pentru toată lumea. Activitatea trebuie să fie de lungă durata, cât mai lungă. În momentul în care renunțăm la activitate cerebrală, începem să Nu să murim ca aia. Se întâmplă de când naștem începem să murim. Dar vreau să spun că în momentul respectiv încep să observe și alții că suntem pe ducă. Cognitiv vorbind și deci este un lucru pe care trebuie să-l cultivăm. Activitatea intensă cerebrală și ca activitatea asta să poată fi făcută evident trebuie să există o componentă de plăcere. Deci trebuie să faci o muncă să-ți facă plăcere. Doar muncit mult și cu, cum să-i spun, cu aversiune, cred că-i contraproductiv. Pentru că asta produce, în general, dezlipirea cât mai rapidă de muncă, gândul tot timpul că nu ești unde trebuie. Deci, da. Trebuie să ne gândim serios, trebuie să avem perspective de carieră la care să ne gândim și pe care să ne le dorim. Astea vin cu educație. Educația vine de la școală. Deci avem nevoie de o școală care să ne servească. Și eu cred, și acum nu e așa, după atâția ani de activitate În învățământ, aș putea spune, văzând greșelile care se fac astăzi, în special, educația trebuie făcută de cei care știu cu gândirea la viitor. Nu, viitorul nu înseamnă patru ani electorali. Deci nu pentru, nu ăsta este orizontul educativ. De asemenea, nu este dorința copilului cea care să dicteze conținutul educativ. Ăsta este, cred eu, anihilarea viitorului. Copiii nu trebuiesc întrebați, copiii trebuiesc învățați, trebuiesc ajutați, li se dau unelte și la un moment dat vor vedea care unelte li se potrivesc în mâna, de care au nevoie, care îi satisfac și pe celelalte le lasă deoparte. Dar ele trebuie să vină din școală, aceste unelte. E o părere pertinentă și

grea, care mi-ar plăcea să rămână aici și, într-adevăr, Atât școala, cât și programele politice care se fac și programele care se fac în sănătate. Toate, din păcate, au o perspectivă foarte scurtă. Sunt gândite... E bine și dacă ar fi gândite pe patru ani. Dar, din păcate, miniștrii nu rezistă patru ani. În patru ani avem în sănătate câte cinci, șase miniștrii care nu pot să facă, efectiv, nimic. Da, sunt domenii în care gândirea pe termen lung e atât de importantă. Vă mulțumesc foarte mult pentru prezența la podcastul nostru. E o moare onoare să vă avem aici și să putem avea această discuție. Să

sperăm că a fost utilă. Da. În

mod cert a fost utilă. Le mulțumesc și celor care au rămas cu noi până acum. Dacă aveți întrebări, lăsați-le jos în comentarii. Dacă aveți lucruri de adăugat, lăsați-le jos în comentarii. Le citim pe toate. Vă mulțumesc din nou pentru prezență.

Și eu vă mulțumesc pentru

atenție. Mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și iarăi sprijină aceste inițiative educative. Ciao! Pe curând!