Fiecare vis înseamnă ceva. Cum să înțelegem visul? | BOABE DE CUNOAȘTERE | prof. Lavinia Bârlogeanu

Niciun vis nu vine degeaba. Ce vreau eu în viață, nu ce vor alții de la mine. Când am avut parte de evenimente foarte traumatice în copilărie, ți-e frică că o să mori dacă o simți? Sănătatea psihică este sinteză și unitate.

Oameni buni, vă salut, eu sunt dr. Mihail și voi sunteți la un nou episod din seria Boabe de Cunoaștere. Acum, subiectul de astăzi se anunță a fi extrem de interesant și o să plonjăm într-o zonă de autocunoaștere care este foarte puțin explorată în mediul social astăzi. Am tot vorbit despre somn pe acest canal. Avem multe episoade în care vorbim despre importanța somnului, ce se întâmplă în somn, fazele somnului, ce se întâmplă dacă nu dorm bine. Dar există o componentă extrem de interesantă și aparent foarte importantă în somn despre care nu se discută și despre asta o să discutăm astăzi. Despre vis, ce este visul, dacă visul este un gând hoinar care nu-i dăm nicio însemnătate sau dacă visul ne poate transmite ceva, dacă putem să ne cunoaștem mai bine prin vis. Și pentru asta, și despre asta o să vin cu doamna profesor Lavinia Bârlogeanu.

Să rămână, doamna profesor, Bună ziua și mulțumesc pentru invitație.

Eu mulțumesc că ați venit. O să fac o scurtă prezentare. Doamna profesor Lamia Brălogeanu este psihoterapeut de orientare psihanalitică, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe al Educației din cadrul Universității din București, cu studii postdoctorale la Sorbona și la Université Paris 5 René Descartes. Foarte, foarte... impresionant, să zic, parcursul dumneavoastră științific și academic.

Până la un anumit moment, știți, când am început să mă formez în terapia psihanalitică, cumva parcursul meu universitar a rămas pe planul al doilea. Adică a fost așa o schimbare de perspectivă în viața mea, în profesia mea, Am simțit că trebuie să fac această schimbare și probabil ca toți cei care o fac, am făcut-o pentru mine. A fost nevoie să o fac. A fost nevoie să ajung altfel la mine, poate să mă văd ca pe un om mai complet decât avusesem ocazia prin cariera mea academică.

A avut un impact și această analiză a visului?

Categoric, pentru că formarea mea în psihanaliză a început, să zic, după 15 ani de studiu a fenomenului visului și a psihanalizei. Deci, întâi am studiat, apoi am făcut formarea și abia după aceea am început și practic în cabinet.

Revenind la vis, dacă se poate să punem puțin în context științific visul, dacă puteți să ne spuneți când a început visul să fie luat în seamă de știință și când a început să fie studiat?

Visul a început să fie luat în considerare foarte serios, eu cred că odată cu Freud și cu apariția psihanalizei. Pentru că el a fost cel care a făcut din vis una dintre metodele fundamentale ale tratamentului în psihanaliză. A fost primul gânditor care a elaborat o operă remarcabilă în interpretarea viselor, e o operă cunoscută. Iar după el, lucrurile au avansat destul de mult, s-au adăugat alte perspective celei pe care a propus-o Freud. Însă să știți că e foarte interesant să ne uităm un pic și istoric la vis, pentru că interesul lui Freud pentru vis n-a venit așa. Deodată, în mintea lui. Oamenii visează de când există ei pe pământul ăsta. Iar interesul pentru vis a fost întotdeauna prezent. Noi încă avem documente dinaintea erei noastre. în care vedem cum erau interpretate visele. De exemplu, de la Cicero avem un text despre interpretarea unui vis al lui Scipio înainte de războaiele punice. Pe urmă, în primul secol după Hristos avem cinci cărți ale lui Artemidor despre interpretarea viselor. El încerca pe baza unui corpus de 3.000 de vise să arate, a adunat 3.000 de vise pe care le-a interpretat și a vrut să arate prin asta că visele ne spun lucruri foarte importante despre ceea ce urmează să se întâmple. Și a ales acolo și niște teme fundamentale, moartea, călătoria, fuga sclavilor, Tot felul de teme pe care și astăzi le urmărim, de exemplu, în clinică, pentru că în clinică vrem să vedem niște teme fundamentale ale viselor pacienților. Deci iată, din totdeauna am fost interesați de fenomenul visului, mai târziu oamenii din biserici, călugării au fost cei care au propus diverse variante de interpretare a visului. Odată cu Freud însă, analiza visului intervine, repet, în tratamentul psihanalitic. În alte tipuri de terapii nu se folosește, din păcate, analiza visului. Probabil că o să înțelegem astăzi și de ce. E un domeniu destul de complicat și special, care necesită foarte multe competențe, nu doar terapeutice, ci și culturale. Este oare.

Încă un domeniu și speculativ? Are o tentă speculativă neavând, să zic, instrumente clare de a măsura... Da, are.

Evident o tentă speculativă, dar asta nu înseamnă că e mai puțin important să ne ocupăm de vis, chiar dacă o facem cu mijloace speculative. Asta îl.

Face probabil însă nedorit în anumitarii ale psihologiei. Da, e.

Adevărat că din acest motiv este ținut la distanță de exemplu în terapiile cognitiv-comportamentale care sunt singurele atașate cumva la un model de cercetare științifică. Însă psihicul este un fenomen atât de complex încât e foarte greu să dispunem de metode științifice de investigație. Și nu știu cum să spun, faptul că nu putem să-l studiem în totalitate cu metode științifice nu înseamnă că lucrurile pe care nu le putem accesa pe calea științei ar trebui să le ignorăm. Un exemplu.

Este felul în care ne simțim. Avem atâtea tipuri de analize pentru a vedea că un organ nu funcționează bine, dar creierul de cele mai multe ori se poate, să zic, constata că nu funcționează bine sau că ai o anxietate, că ai o depresie numai prin vorbire, numai prin ce îți confirmă acel pacient. Și atunci, da, este un tărâm cumva al discuției. E ciudat totuși că visul, adică și mie doar de curând mi-a venit, cum să zic, mi s-a deschis atentia spre aceasta importanta a visului si ca visul poate sa fie ceva mai mult decat si vreau sa fac aici analogie pe care v-am spus putin mai devreme inainte sa incepem filmarea care mi-a venit in dus fix acum o ora Mă gândeam la această întrebare pe care o să vă pun și urmează să vă pun ce este visul și analogia care mi-a venit este următoarea. Dacă am putea să considerăm conștientul, da? Noi acum suntem în starea de vechi, el suntem conștienți. Conștientul este ca un câine dresat cu care stăpânul iese afară să se plimbe. Câinele merge, este în lesă, el se comportă bine, este dresat, merge cum trebuie pe stradă. in schimb inconstientul sau visul este cumva acelasi caine care pleaca, fuge noaptea din curte si se duce si hoinareste si el cumva poate sa hoinareasca fara sens se plimbă, dar el poate să aibă și un sens, poate să te ducă spre niște indicii, poate să găsească ceva lângă casă, să-ți aducă ceva înapoi. Și cumva asta e analogia la care am ajuns eu citind despre vise, să zic, în ultima perioadă, dar vreau să vă întreb pe dumneavoastră ce... ce sunt visele, de fapt, sau dacă există vreo... vreun mod de a împărți visele în categorii. Da, categoric.

Visul ar trebui să-l gândim ca pe o producție spontană a inconștientului. Inconștientul produce niște imagini și le produce întotdeauna cu un scop. Adică există o direcție a apariției viselor și prin asta vreau să spun că niciun vis nu vine degeaba la noi și niciun vis nu este lipsit de importanță. Aici simt să spun asta pentru că de multe ori pacienții vin și spun, visul pe care l-am visat nu e atât de important. Dar de regulă când un pacient spune asta, eu știu că el probabil vrea să ascundă ceva. Și califică din start visul care e important ca să nu ne uităm la el. Dar inconștientul nu se obosește să fabrică un vis degeaba. Nici măcar.

În situații în care, nu știu, fac o activitate ziua și o visez, Dar.

Chiar și atunci e un scop al apariției imaginilor de vis asociate activității. Că în vis se poate întâmpla să se completeze cu anumite elemente activitatea diurnă, adică să accesez și elemente care mi le-au scăpat în starea conștientă. Și atunci visul face deja o amplificare în legătură cu activitatea respectivă. Iar dacă mi-o redă așa într-un mod restitutiv, adică fără nimic nou, eu ar trebui să înțeleg de acolo că deja sunt blocată în proiectul meu. Că mintea mea funcționează cumva repetitiv, că nu sunt dispusă să dau voie să intervină și alte componente în munca mea și știm de multe ori că ne atașăm de chestiile pe care le facem. Mi se pare că am descoperit un lucru extraordinar și vrem să-l menținem așa până și pentru noi e greu să ne deschidem altor perspective. Și noi ne închidem și ne închidem și față de alții. Nu admitem niciun punct de vedere diferit al altora sau un comentariu care ar putea să mă dirijeze eventual pe o altă traiectoare. Într-un vis.

Care pare neimportant. Deci nu există vis neimportant. După părerea.

Mea, nu există vise neimportante. Asta e o părere pe care mi-am format un an de zile de lectură a cărților de psihanaliză, ale psihanaliștilor care sunt interesați de fenomenul visului. Totuși, de.

Ce apare acest vis? Putem să facem o definiție foarte scurtă a conștientului și inconștientului? Care e legătura între cele două? Asta e.

O temă foarte complicată pentru că ce-a făcut psihanaliza prin opera lui Freud. Freud a propus două topici de înțelegere a inconștientului, dar care astăzi sunt considerate cumva depășite. Aș spune foarte simplu, pentru că altfel pierdem în țiș de informații și nu cred că e de dorit acum. Ar trebui să ne gândim la inconștient, și aici vă dau punctul de vedere al unui psihanalist care mie mi-e foarte apropiat, James Grotstein. Ar trebui să ne gândim la inconștient ca la un subiect din noi înșine. Unul care știe mult mai multe lucruri decât știu eu în stare conștientă. Cineva care are o perspectivă mai amplă asupra vieții mele decât am eu. Cineva care știe lucrurile de care am eu nevoie și de care nu am devenit încă conștientă. Acest subiect îmi vorbește mie în vis. Şi ştiţi cum visul apare atunci ca o negociere între acest subiect amplu din inconştient? Acest subiect.

E ca un fel de alt eu. Alt eu.

Dar unul care are o amplitudine mult mai mare decât mine. Sunt autori care se referă la acest altul din mine ca la partea eternă. sufletul din mine dezlimitat. Deci cineva care are o istorie mult mai lunga decat mine, pentru ca istoria lui e atasata la istoria speciei. Adica el stie tot ce a inregistrat specia umana in decursul istoriei sale. Prin el ma conectez eu la substratul mitologic, pentru ca vorbim de vise foarte multe dintre ele, daca o sa avem ocazia, se conecteaza la aceste resorturi mitologice ale speciei noastre. și e foarte important să le cunoaștem noi ca analiști. Deci acest altul din mine îmi vorbește această limbă specială a umanului, o limbă simbolică, nu e ușor să îl înțeleg. Eu trebuie să am o oarecare competență simbolică și să înțeleg că atunci când el îmi spune ceva despre o casă, el nu-mi vorbește neapărat despre casa în care locuiesc sau dacă îmi vorbește despre asta, mă invită să mă gândesc la această casă și din altă perspectivă, care ar fi părțile ascunse ale acestei case. Acum, ai.

Cum să simți lucrurile astea fără să ai cunoștință în psihanaliză, în simboluri mitologice? Ai cum să le simți cumva? Să înțelegi ce îți poate transmite acest alt EU care visează? Cred că.

E greu să atingem un nivel de cunoaștere suficient de consistent dacă nu avem o informație la bază sau o practică a unei analize personale în care împreună cu analistul nostru am analizat vise ani de zile și am putut să urmărim discursul acestui altul din mine. Fără o astfel de practică e foarte greu să ajungem la un nivel, să zic, acceptabil de cunoaștere, pentru că aici fac o paranteză, niciodată nu vom putea înțelege total ce ne spune un vis și inconștientul, n-avem cum. Mintea noastră nu poate cuprinde Conștientul nu poate să cuprindă. Nu poate, sigur că da. Deci ne trebuie această informație, avem nevoie de acest parcurs analitic, dar asta nu înseamnă că oamenii care nu au aceste informații și un parcurs al analizei personale, ei nu pot să-și dea seama când un vis special se întâmplă în nopțile lor. Și oamenii ăștia pot să-și dea seama, pentru că afectul e foarte puternic și afectul e primul indicator la care ne uităm când analizăm un vis. Cum mă simt în vis, cum mă simt când mă trezesc. Deci, dacă trăirea este foarte puternică, e clar pentru oricine că visul ăla e important. Uneori mi-l amintesc an de zile. Dacă vorbiți cu oameni o să vedeți că visele care au fost cu adevărat semnificative și au însemnat schimbări, au prefigurat schimbări majoare în viețile lor, astea sunt vise pe care nu le uităm. Am un.

Astfel de viz. Pot să vi-l povestesc? Acum? Da.

Sigur.

Deci este un viz pe care l-am visat când eram încă adolescent. L-am mai visat după aceea de câteva ori. Și mi se întâmplă să mi-aduc aminte de el și să-l visez aiedă. Adică nu mai îmi vine noaptea în vis, dar efectiv imaginea și starea aceea pe care o să încerc să o descriu acum, sunt atât de prezente în mine, sunt ca o frică așa ascunsă care mocnește acolo și pe care cred că încerc să o țin sub control. So, eram adolescent, atenție, Nu eram căsătorit, n-aveam copii, n-aveam cumva nicio perspectivă. Eram pe la liceu. Și visez că sunt într-o garsonieră destul de mare, o garsoniera care semana cu casa, apartamentul in care stateam cu parintii. Cu o singura camera, mare si goala. Si in aceasta camera am o masa, cum e masa asta, dar pe jumatate, cu o lumina pe masa. Si ce e cel mai important este ca in spate, casa e goala, e saracaceoasa, dar curata. Este saracaceoasa, dar curata. Si in spatele mesei, undeva pe jos, o salteam, fara pat. O salteam. si un copilas care se joaca pe jos, un baietel de vreo 5 ani care deja vorbeste si care intelege lucruri Și eu stau la masa asta și încerc să scriu un roman. Și știu că am termen de predare a romanului în câteva zile, dar el încă nu este scris. Foii care sunt mătutolite și aruncate. Eu tot încerc să scriu. Și mă întorc spre copil și știu că ultimii bani care mi-au rămas îi pot gestiona ori n-ai cumpărat jucăria pe care și-o dorește, el n-are nicio jucărie, stă pe jos și se uită la mine. Și ori pot să iau din ultimii bani jucăria pe care și-o dorește, ori pot să cumpăr mâncare. Pentru că urmează probabil să încasez niște bani de pe acest roman care încă nu este terminat. Și senzația este una și de deznădejde, dar de luptă. Adică pe masa am acest roman neterminat și este munca mea care este neterminată. Am un deadline, trebuie să lucrez și sunt într-un blocaj profesional. care vine cumva cu o neincredere in propriile forte dar in spate am cumva un motiv pentru care trebuie sa lupt si trebuie sa fac ceva si eu stau pe acest scaun si ma uit la acest roman care nu e scris si ma uit in spate la copilul meu care isi doreste o jucarie pe care nu pot sa i-o permit sau pot sa iau decizia sa-i cumpar jucaria si sa ramane fara mancare asta e visul din care m-am trezit efectiv paralizat și am rămas într-o stare din așa de contemplare și de groază. L-am avisat de câteva ori și mi-l aduc aminte exact cum am povestit acum în detalii. Aș putea vorbi o oră și să descriu în detalii și mai amănânțite ce este scris pe foaia respectivă, cât este scris din foaia, cu ce scriu, cum arată vioza. Este un vis, adică ea îl simt atât de aierea. De exemplu, ăsta poate să fie un exemplu de vis? Da, sigur.

Că da. Acum, dacă ați fi în cabinet și mi-ați spune un astfel de vis, v-aș întreba mai multe lucruri. De exemplu, dacă vă amintiți ce s-a întâmplat cu dumneavoastră la cinci ani, dacă părinții aveau dificultăți financiare, dacă vă doreați vreo jucărie și n-ați putut s-o primiți. Da, asta.

Mi s-a întâmplat săptămânal, adică la șapte ani m-am mutat în București. Când m-am mutat eu în București era în 1995, cred că nimeni nu avea posibilități financiare foarte bune, mai mult, cu atât mai mult ai mei care Aveam, să zic cele trebuincioase, dar stăteam într-un apartament 3 camere, 11 persoane și eu aveam un buget foarte mic cu care puteam să-mi iau ori o ciocolată în fiecare săptămână, ori să strâng banii de ciocolată și să-mi iau un Lego odată la 3-4 luni. Asta era.

Situația. Da, pentru că în vis se simte acest lucru. Adică dificultatea asta e foarte puternic resimțită și atunci aș presupune că ați trăit destul de greu faptul că n-ați avut acces la lucrurile pe care probabil vi le doreați, ceea ce e absolut normal pentru un copil. Dar iată că la adolescență e perioada asta de vârstă la care ne facem planuri de viitor, da? Ne gândim la cariera noastră, ce vrem să împlinim în această viață, da? Iar dumneavoastră erați cu acel manuscris la care mă pot uita ca la romanul vieții dumneavoastră, care aștepta să fie scris, da? Și iată, scriem ceva, aruncăm la coș, parcursul ăsta parcă nu mi se pare foarte semnificativ, dar... Dacă am fi într-o analiză, de exemplu, ar fi interesant să urmărim, oare ce ați fi aruncat dumneavoastră la coș, ce propunere vă face dumneavoastră inconștientul și o dați la o parte și spuneți, nu, nu e pentru mine asta. Adică poți să arunci și ceva greșit la corp. Da, bineînțeles. Într-o analiză am explorat toate posibilitățile astea, pentru că ați fi în situația să asociați liber pe imaginea asta. Și atunci, ca să asocem liber, iată, v-aș mai pune niște întrebări. La vârsta la care ați avut visul, în adolescență, Care erau discuţiile cu părinţii dumneavoastră legate de carieră? Ce voiau părinţii? Ce voiaţi dumneavoastră să faceţi în viaţă? Poate visul prefigurează chiar situaţia în care suntem noi astăzi. Pentru că mi-aţi descris o cameră care seamănă cu studioul. Simplă, fără multe lucruri pe-acolo, da? Sunteţi dumneavoastră copilul cu visele lui. Sunteţi dumneavoastră mai mare, la vârsta la care vă faceţi planuri de viitor şi sunteţi într-o încăpere cum e asta acum, în care aveţi şi o saltea. Este încăperea în care vă trăiţi viaţa. Aici și dormiți, deci visați, ne putem gândi la salteaua aia ca la locul reveriei, la proiectele de viitor, la știu și eu toate planurile astea care fac parte dintr-o viață de om și e ca și cum ați avea nevoie de un astfel de spațiu în care să fiți dumneavoastră înși vă. Fără alte influențe din afară, camera e goală, e în apartamentul părinților, dar nu sunt părinții în vis. Sunteți doar dumneavoastră. E o nevoie de a ajunge la, probabil, la sinea dumneavoastră autentică. Să vă dați seama ce vreau eu în viață, nu ce vor alții de la mine. Cum va arăta acest roman al vieții mele. Iar termenul e probabil sfârșitul vieții. Iar ce scriem e viaţa de zi cu zi. Unele lucruri le dăm la o parte, mergem pe alte direcţii de viaţă, altele ştiu şi eu rămân acolo în romanul vieţii. Deci ne putem gândi la... Asta îmi vine mie în minte acum. În ce.

Moduri diferite se pot așeza lucrurile explicate în felul ăsta. Și apare.

Și o anxietate în visul ăsta. Adică evident că ar fi interesant să explorați Ce vă provoacă teamă în legătură cu aceste lucruri pe care simțiți nevoia să le realizați în viața dumneavoastră? De ce apare ansietatea asta? Ei au o reminiștență? Ce vă spuneau părinții? Aici putem căuta obiectele dumneavoastră interne, ce spunea tata supra eul ăsta, ce spunea mama, cum e anima mea, cum vor fi relațiile mele în această viață, că toate se configurează după modelul acestor obiecte interne. E un vis care poate fi urmărit într-o analiză ani și ani de zile. Poate fi light motivul unei analize. Nu mă.

Înțeles. Ok, super interesant. Da. E.

Greu să spunem mai mult că noi nu ne cunoaștem. E prima dată când ne vedem și eu nu știu nimic despre dumneavoastră. Mi-e foarte greu să spun, dar am spus doar lucrurile la care eu m-aș gândi dacă aș auzi un astfel de vis în cabinet. Pare o amintire din viitor, asta aș mai vrea să spun. O amintire din viitor. O amintire din viitor. Sunt la vârsta la care Ceva din mine parcă vede viața până la finalul ei. Îmi văd romanul vieții pe care încă n-am trăit-o. Și acest roman al vieții are clar legătură cu trecutul, iată terminul de amintire, despre viitor. Și atunci în roman mă gândesc în ce mod trecutul meu va marca evenimentele de viață pe care le voi trăi. Căsătoria mea, copiii, cariera și așa mai departe.

Da, e interesantă și perspectiva asta, o amintire a viitorului. Bun, deci am înțeles până acum că visul este cumva o comunicare a inconștientului care trimite un mesaj conștientului, că niciun vis nu este neimportant și că poate fi analizat și că inconștientul nu o să se obosească să ne transmită informații inutile. Și mi-ați descris, ați pomenit de Freud care a început această cercetare, dar Dacă puteți să ne povestiți puțin și de Jung, pentru că Jung a preluat cumva ideea lui Freud, după care a dezvoltat-o și a făcut acea împărțire în categoria visului, în patru categorii de care ne-ați vorbit la.

Discuția pe care am avut-o. Da, Freud atragea atentia asupra unui lucru foarte important pe care îl putem face în cabinet cu pacienții. Pacientul face asocieri libere despre imagini din vis. Cum ar fi, eu v-aș întreba acum lucruri despre copilul la 5 ani și dumneavoastră îmi spuneți ce vă amintiți de la 5 ani, ce ați fi vrut atunci. Poate în timpul discuției apar lucruri care păreau definitiv îngropate, uitate, da? Deci asocierile libere definesc contextul vieții visătorului. E primul pas în analiza unui vis, asupra căruia Freud insistă foarte mult și e foarte important. Fără acest pas nu putem face nimic din ce spune Jung mai târziu. Abia după asta, după ce stabilim contextul vieții visătorului și au loc aceste asocieri libere. Pe urmă, Jung spune că acestui plan personal îi atașăm și alte planuri, de exemplu un plan cultural și mitologic. Și după acest plan ne uităm la un plan și mai general, planul arhetipal. Aș vrea să vă dau niște exemple. Ce înseamnă.

Arhetipal? O să.

Vă spun imediat, să trecem prin ele. Deci după ce stabilesc elemente legate de viața mea, atunci moi dacă... Adică asocieri. Asocieri libere, da. Mă uit dacă într-un anumit vis există și elemente culturale sau mitologice. Îmi vin în minte visele unui pacient care visa foarte mult președinții. Președintele Statelor Unite, președintele Rusiei, ii visa pe Putin sau pe Donald Trump. Și evident că atunci când apăreau aceste figuri în vis, încercam să vedem Ce din aceste figuri se repeta in viata visatorului si lui se para in regula? Si vedeam cum, de exemplu, lui se parea in regula sa-i minta pe oameni, sa-i manipuleze, sa se foloseasca de ei, ori de cate ori aparea Trump în vise, el putea să-mi relateze exact evenimente din viața de zi cu zi în care își înșela o parteneră, își mințea un colaborator, se folosea de oameni ca să-și atingă el scopurile, fără niciun fel de reținere. Iar când la un moment dat a început să-l înlocuiască pe Trump cu Putin, Îmi spunea păi în cariera pe care o am eu, dacă nu ești un pic psihopat ca Putin, nu faci față la chestiile astea. Deci iată, planul cultural supraadăugat elementelor din viața personală ale visătorului. Un exemplu de amplificare culturală, pe lângă cea personală facem amplificare culturală. Vreau să mai spun un lucru, pentru el aceste personaje erau personaje idealizate, el își dorea să fie ca el. Pentru el aceste personaje erau niște standarde pe care își propunea să le atingă. evident fără să aibă nici o restricție morală și atunci analiza cu un astfel de pacient trebuie să pună în paralel cele două aspecte, absența standardelor morale cu imaginele astea idealizate, adică ce încercăm să facem punând în paralel lucrurile, să creăm o punte în mintea lui care probabil era disociată, disociată de anumite afecte ale lui, de exemplu Eu ar trebui să sufăr foarte mult dacă mint pe cineva. Ar trebui să sufăr? Da, dacă eu sunt, cum să zic, dacă nu sunt disociată de afectul meu. Nu îmi e totuna că mă folosesc. Adică dacă mă disociez de afect înseamnă că eu nu vreau, nu-mi mai permit să simt ceva care mă pune în disconfort. Păi pentru că dacă pacientul meu n-ar fi fost disociat de afectul lui, el n-ar fi putut să-și urmărească cu atâta acuitate planurile și să-i trădeze pe alții, să le facă rău. Și te.

Disociezi, întrebarea e, te disociezi ca o strategie internă? La început da. Sau este un eșec undeva în educația ta? Este un.

Eșec biografic poate. Că noi ne disocem de afect când am avut parte de evenimente foarte traumatice în copilărie, iar acest pacient a fost în această situație. Te doare.

Prea tare și te disociezi? Prea tare.

Te disociezi ca să supraviețuiești. Pentru că dacă ai trăi afectul ăla, de exemplu, ura unui tată care e dispus să te distrugă, dă cu tine de pământ, da? Să ne imaginăm un tată care își ia băiețelul de patru ani și dă cu el de pământ la propriu. Cum să supraviețuiască un copil? Deci iată un efect pervers al unei astfel de disocieri. Ajungi adult să idealizezi personaje așa cum am spus pentru că ești trup total de ce înseamnă umanitatea ta. E foarte.

Interesantă perspectiva asta pentru că în felul ăsta îți dai seama că cel care minte și înșală și fură Nu e cumva în totalitate el devină moral pentru faptul că e disociat cel puțin. Da, exact.

Asta a apărut ca o necesitate într-un anumit moment al evoluției lui. Dar nu putem să facem din asta o scuză. Pentru că nu putem să trăim la nesfârșit rănindu-i pe oamenii din preajma noastră, făcându-le rău, cu bună știință. Totuși dacă.

Ești disociat, adică este ca un cerc vicios, ești disociat și nu minți și nu te simți rău, care e scăparea? Acum poți să-ți dai seama că este în regulă să te simți ok când minți și să faci un pas înspre a te cunoaște? E un.

Avantaj în a rămâne așa, că nu te doare nimic și nu te doare de nimeni. Și mulți vor asta. Într-o terapie în care un astfel de pacient, cum am spus, rezistă, pentru că nu e sigur că rezistă, El ar trebui să devină destul de pregătit pentru a lua înapoi în el tot ce a lăsat laoparte, toată durerea pe care a simțit-o, de exemplu, atunci când tatăl și-a exprimat ura față de el într-un mod atât de să poți face ca adult față acestui simțământ și să te poți apropia de partea aia de copil din tine, să o poți lua, ea vine cu toată suferința pe care n-ai trăit-o, să îți, nu știu cum să spun, să fii de acord să primești partea asta înapoi, să o tratezi cu compasiune, în ciuda durerii pe care ești cum să zic, provocat s-o trăiești acum, acum, că atunci n-ai putut. Și atunci.

Din disociat cum poți să devii? În felul.

Acesta, să pot admite această suferință care vine la pachet cu amintiri care vor fi integrate, să mi-asum această suferință. Culmea este că dacă mi-o asum, nu o să mai pot să le fac atâta rău oamenilor, nu o să-i mai trădesc, nu o să-i mai mint, nu o să mai dau cu ei de pământ, pentru că știu ce înseamnă durerea celui care a fost trântit. Cum își.

Poate da seama un om care ne privește acum că ar putea avea problema asta de disociere între conștient și înconștient? Sau dintre.

Conștient și afect? Uite, de exemplu, un om care poate să ne relateze lucruri teribile care i s-au întâmplat în viață, da? Să ne spună despre un abuz sexual. Dezastruos, da. Dar ne vorbește ca despre un fapt divers. Nu are nicio urmă de... Se întâmplă când vin pacienți în cabinet să fim în situația asta. Îți spun lucruri terifiante, se ridică părul pe tine, îți vine ție să plângi în cabinet, durerea pe care el nu poate trăi. Și asta se și întâmplă uneori. Terapeutul e provocat să trăiască afectul disociat al pacientului și prin terapeut se creează această punte care conectează experiența de viață cu afectul. Nu e.

Puizant uneori să faci asta? Pentru terapeut?

Da. Este, bineînțeles, dar e jobul nostru. Crește puterea pe măsură ce lucrezi, dar trebuie să spun aici că noi n-am putea să ne descurcăm în această muncă noastră dacă n-am avea analiștii noștri Supervizorii noștri, adică sunt oameni care ne susțin pe fiecare dintre noi și e bine ca un terapeut să nu întrerupă analiza personală și să o țină ani de zile pentru a putea la un moment dat să devină autonom în cabinet. Lucrurile astea nu depind de niște standarde profesionale. Când avem standarde, mi se spune atâtea ore obligatorii de analiză personală, dar vă spun sincer, nu ajung. Cine se oprește acolo își face rău lui însuși. nu va putea să prelucreze în cabinet toate lucrurile teribile din viețile oamenilor. Deci astea trebuie continuate până în momentul în care te simți tu suficient de puternic să faci fața acolo. Eu mărturisesc că și acum sunt în analiză personală, fac supervizare, deci nu îmi propun să opresc asta. Vorbeați despre.

Acel pacient care avea, sau despre vise. Ați spus despre asociere liberă, adică un vis poate să-ți aducă sau poate să se manifeste prin asociere cu ceva din viața ta, după care ați vorbi despre aspecte culturale și acest pacient care visa acești președinți. Vreau să.

Mai spun un lucru, le cunoștea bine biografia, adică Era foarte interesat de ei, studia ce făceau ei, adică chestii de tactică, da? De acolo imaginea președintelui în vis, deci inconștientul era pregătit să folosească imagini din astea culturale ca să-i spună ceva. E foarte.

Interesant, pentru că prin visând acești pacienți și prin terapie și-a dat seama că are afectul disociat, corect? Și că este rupt de a se simți din cauza unui traumă, deci iată, cumva un lucru concret pe care l-ai obținut dintr-un vis. După care ați vorbit despre influențe mitologice. Da, fac.

Parte tot din amplificările culturale. Uite, dacă vreți vă dau un alt exemplu de vis. O să vă spun de data asta un vis al meu despre care cred că am și scris într-o carte. Într-o noapte, cu ani în urmă, am visat că sunt în templul lui Orfeu. Știam în vis că e templul lui Orfeu. Eram singură, o încăpere puternic iluminată și pe perete în loc de icoană era lira lui Orfeu. Și doar atât. Asta era imaginea. Acum, era înainte de a începe eu formarea în psihanaliză. Visul ăsta l-am considerat ca o prefigurare a formării mele în psihanaliză. Și m-am întrebat, ok, de ce vine acest mit Orfeu la mine? Văd și instrumentul, lira. Ce face lira lui Orfeu? Cântă un cântec apolinic, adică un cântec frumos despre valori înalte. Da, e instrumentul cu care Orfeu îi încânta pe toți cei care îl ascultau. Avea acest instrument minunat. Făcea până și pietrele să plângă. Da? L-a convins cu cântul lui până și pe Hades, regele infernului să-i dea voie să intre în infern ca să o recupereze pe iubita lui pierdută în infern, Euridice. Euridice fusese muscată de un șarpe și a ajuns în iad. Și acum el nu putea trăi fără iubit a vieții lui și coboară în iad să o recupereze. Aici e important și pe mine m-a condus în analiza mea personală și în viața mea această parte a mitului. Ce îi se cer lui Orfeu când intră în regatul lui Hades? Hades îi spune Eu ți-o dau înapoi pe Euridice, dar tu nu te uiți înapoi. Ea te va urma și tu nu vei întoarce capul înapoi. Asta e condiția pe care o pun. Acum, ce înseamnă acest a întoarce capul înapoi? Să nu-ntoarci capul înapoi. Nu-ntoarce capul înapoi spre greșelile tinereții. Ele te-au făcut să-ți pierzi iubita. Iubita asta e și ea o imagine a sufletului. Tu, Orfeu, ți-ai pierdut anima, ți-ai pierdut iubita pentru că n-ai putut să te devotezi total ei. Iată, uite, ai fost atras de multe alte femei. Acum, dacă o vrei înapoi, trebuie să fii doar al ei. Deci mitul îi dă clar această indicație. Trebuie să fii onest și total devotat ca să o poți recupera. Mitul, într-un turnant al lui, ne spune că Orfeu n-a reușit. N-a reușit să reziste dorințelor tinereții, dorințelor de altădată. S-a întors înapoi în tinerețea lui și ce a făcut cu asta? A pierdut-o definitiv pe Euridice. Și-a pierdut sufletul definitiv. Și și-a sfârșit viața sfârșiat de menade, adică de pasiunile lui întunecate. Or, în alte variante ale mitului, el reușește să facă față provocărilor trecutului. Știți că și în Biblie se spune că greșelile pe care le faci la bătrânețe sunt mai grave decât alea pe care le faci la tinerețe. Iată o continuitate a mitului. Nu mai faci acele greșeli și îți folosești lira, folosești resursa pe care ai primit-o pentru a face lucruri bune. Cântul apolimic e un cântec al echilibrului interior. al păcii interioare, al autorealizării, al mulțumirii că poți să faci lucruri cu adevărat importante pentru tine și pentru ceilalți oameni. Iar vorbeam, mi-a spus întrebarea mai înainte, da' cei cu amplificarea arhetipală? Poate să vină după amplificarea mitologică. Asta a.

Fost o amplificare mitologică. Mitologică, da.

Iar cea arhetipală care ar fi? Pornind de la lira, de la cântul apolinic, ce e cântul apolinic? E vocea spiritului în viețile noastre. Vocea aia care cere de la mine să fiu onest, să spun adevărul și să urmez calea adevărului. E vocea spiritului, nu degeaba Christos spune, eu sunt calea, adevărul, viața. Deci legea adevărului, asta îmi spune Spiritul, aici avem deci o amplificare arhetipală, ajung la vocea lui Dumnezeu care îmi scrie cumva partitura cântecului pe care eu cu lira pot să o interpretez în viața mea și în tot ce înseamnă viața mea pentru mine și pentru oamenii din preajma mea. Am două.

Întrebări aici. Probabil că un astfel de vis și o semnificație mitologică a visului nu prea ai cum să o ai dacă nu cunoști mitologie? Adică cineva care nu știe cine este Orfeu și care nu cunoaște povestea templului său și coborârea sa în Iața. Dacă nu știi despre asta, probabil că nu poți să visezi asta. Ba da.

Pot să visez. Dar prin.

Arhetip? Da, exact.

Deci pot să visez asta. Revin la visul meu. Eu știam în vis, nu știu de unde, că sunt în templul lui Orfeu. Pot să presupun că orice visător ar face imagina respectivă ar ști, prin vocea arhetipului, că e în templul ăla. Când mă trezesc, dacă eu știu, ia uite, am visat azi noapte templul ăsta sau orice alt personaj mitologic. Ce-o fie asta? Îmi dau seama că e ceva important. Mă duc și caut. Mă informez. Ia să văd, care-i povestea lui Orfeu? Sau de ce visez într-o noaptea? Iată, îmi amintesc un vis cu ani în urmă. Am visat că m-am întâlnit cu o sibilă. M-am dus la mitologia greaca sa vad ce-i cu personajul Sibila, da? Ce vrea sa-mi spuna ea mie? Cred ca orice om care viseaza asa ceva si visam mult mai des decat ne amintim lucrurile astea pentru ca inconstientul vrea de la noi sa-i urmam directia si directia asta este inspre adevar si bine, inspre virtute, nu inspre pierdere. E foarte important lucrul ăsta. Dacă visez așa ceva, mă duc și mă informez. Văd ce scriu dicționarele de simboluri. Acum avem acces la o informație foarte corectă din punctul ăsta de vedere. Care ar.

Fi niște cărți de simboluri care pot.

Să te ducă în anumite direcții? La editura Poliroma a apărut cu ani în urmă o lucrare, semnificativ are sute de pagini, care se numește chiar Dicționar de simboluri. E o operă care n-ar trebui să ne lipsească. Dicționar de simboluri. Dicționar de simboluri. Este extraordinar. Și sunt multe alte dicționare de simboluri care poate nu au fost traduse în limba română, dar sunt disponibile în variantă online, deci pot fi accesate, sau cărțile de mitologie. Avem cărți serioase, scrise de cercetători care analizează Deci.

Un arhetip este practic un simbol pe care tu îl vizezi. Un arhetip.

E o direcție, o direcție trasată, o direcție profundă venită din inconștient. Așa trebuie să o vedem. O direcție care... e, cum să spun, trasată pentru noi cu toții, toți oamenii acestei specii suntem conectați la rezervorul arhetipal al umanității, prin faptul că aparținem specii. Deci așa trebuie să ne uităm la el, ca la o direcție. Noi niciodată nu putem să avem o imagine completă despre un arhetip, dar putem avea imagini parțiale. De exemplu, Orfeu și Lyra lui este o imagine parțială a arhetipului spiritului. Eu nu pot să-l văd pe spirit niciodată, în totalitate. Hristos e o imagine parțială a arhetipului spiritului. Pot să-l văd pe el ca imagine parțială și mulți îl visăm pe Hristos, mai ales că facem parte din cultura europeană, asiaticii îl visează pe Buddha. Ce înseamnă.

Că îl vizezi pe Hristos? Ce poate.

Să însemne asta? Acum trebuie să vedem în ce context visează visătorul. Nu putem spune la modul general înseamnă asta. Și atunci.

O altă întrebare care vine, cărțile care reprezintă aceste simboluri, nu ar trebui și ele interpretate, strânse? Categoric trebuie.

Legate de contextul personal al vieții. visătorului, că nu îl visăm pe Hristos toată ziua, îl visăm uneori, în momente care probabil înseamnă pentru noi provocări de viață semnificative. Și atunci eu trebuie să revin la ce spunea Freud, asocierea liberă, contextul visului, datele personale ale vieții mele atunci, că și asta e important, momentul în care apare un anumit vis, niciodată nu vine întâmplător într-un anumit moment, un anumit vis. El vine ca sa inteleg eu ceva ca in acel context e important ca eu sa asociez perspectiva cristica, eventual o pulsiune de adevar sau ce-mi mai inseamna Cristos. recuperarea inocenței mele, să văd că m-am pervertit atât de mult, că am făcut lucruri rele, că am mințit oameni, că am făcut acțiuni care le-a provocat multora din jurul meu rău. Și atunci un vis cristic vine cu necesitatea asta, reconectării la inocența din mine, pentru că Hristos e imaginea inocenței. Deci am nevoie să îmi recuperez această inocență. Pentru mine și pentru tot ce înseamnă lumea mea. Deci din.

Nou, văd mai multe moduri în care inconștientul ne comunică, prin asociere, prin o direcție culturală, cum să-i spunem, una arhetipală.

Mitologică, arhetipală. Și ce.

Altă categorie de vis mai există? Deci noi.

Am vorbit acum despre cum lucrăm cu un vis. Îl amplificăm pe trei planuri. Personal, cultural, mitologic și vedem care-i direcția arhetipului sesizabilă într-un anumit vis. Astea sunt, să zic așa, repere care ne ajută pe noi să lucrăm în cabinet. Dar, dacă vorbim de tipuri de vise, atunci, iată, un tip de vis este visul compensatoriu, la care Froid s-a referit foarte mult. Compensez în timpul visului ceva ce îmi lipsește în viața mea de zi cu zi, adică am frustrări foarte mari legate de relația mea cu cineva sau să zicem urăsc pe cineva, îl urăsc de nu mai pot și în vis apar compensări, adică sunt apropiată de acest cineva pe care îl urăsc, pot să intru într-o relație cu el, da, ori să formez un cuplu, ori să mă sărut cu el, să fac dragoste, sunt vise care ce arată. Pe de-o parte, sau dacă ar fi în cabinet un pacient care mi-ar relata un astfel de vis, ar trebui să explorăm ce din personajul pe care îl urăște îi trezește acest sentiment de respingere și ură. Să zic, îl resping pe cutare, că e un infidel și eu iată am o perspectivă morală și îl judec. Ia uite ce face, el își înșeală partenera cu alții, cu alte femei. Dacă visul ăsta e făcut de un bărbat, pot să presupun că bărbatul ăsta care visează are o mare invidie față de bărbatul pe care îl detestă. Că ar vrea și el, dar nu își permite că e frică. Orică o să fie prins, orică încalcă nu știu ce prescripții, da? Și atunci apare ura asta și detestarea unui persoanaj. Ura este conștientă. Da, ura este conștientă. Și în.

Vis tu visezi cumva opusul, e un vis compensatoriu care o compensează. Exact. Și.

De ce vine visul compensatoriu? Ca să-mi extindă perspectiva, să-mi arate, măi, uite că și-n tine este ce urăști și detești tu la cutare. Ok. împacă-te cu asta, hai să vedem cum putem face ca tu să fii mai puțin frustrat în legătură cu faptul că nu ți înșeli partenera, da? Deci visul vine să ne extindă perspectiva conștientă prin acest aspect de compensare. Alte ori, visele ne arată conflicte mari în care suntem. Iată, visul ăsta de compensare poate să declanșeze Vise mari de conflict. De exemplu, personajul pe care îl urăsc să-mi apară ani de zile în vise. Bacă fug de el, el mă urmărește, uneori mă anihilează, mă omoară într-un vis. În alt vis reușesc să fug de el și să scap. În alt vis reușesc eu să-l înfrâng. Da? Conflict. Conflict. Părțile astea din mine nu se împacă, frate, nici de cum. Îmi doresc în continuare să îmi ieșel partenera, dar ceva nu mă lasă. Frica mea e atât de mare și atunci mă rup interior în acest conflict. Dar, eu am descris acum o serie de vise. La un moment dat, se poate întâmpla ca visătorul să viseze că l-a anihilat pe dușmanul său de moarte, dar nu se bucură. regretă, regretă sincer pierderea lui și în momentul ăla în care personajul din vis, iată, a murit, a dispărut, acest visător realizează tot tragismul existenței celui care, poate, neîmpăcat fiind de viața lui și-a risipit resursele afective în relații multiple, n-a reușit să construiască cu nimeni nimic și în momentul ăla realizează Ce aiurea este să pizmuiești pe cineva că face astfel de lucruri, că uite și-a irosit o viață, a ratat un proiect de devenire umană. Poziția asta a regretului împacă conflictul, conflictul psihic s-a potolit. Da, si atunci eu ce fac? Recuperez energia mea psihica care era dispersata in acest conflict intre punctul de vedere constient si punctul de vedere al inconstientului si energia asta e disponibila ca sa fac lucruri bune in viata mea. Adică noi.

Concret putem să ne vindecăm de anumite probleme, conflicte psihologice în vis fără să.

Știm asta. Categoric. Pentru că atunci când în vise trăim conflicte din astea și le urmărim pe multe vise, în seriele de vise referitoare la acest conflict, la un moment dat apare o punte de legătură. Apare simbolul care unifică cele două părți. Și asta e o vindecare psihică. Dacă noi vorbim de vindecare în psihic, la asta ne referim. Apare un simbol unificator, ceva care face o sinteză între punctele de vedere diferite. E foarte interesant, aici e o întreagă filozofie, filosofia hegeliana are acești termeni, teza, antiteza și sinteza. decât că, atunci când îl citim pe Hegel, nu ne gândim că asta e o dinamică psihică. Da, corect. Și iată, de fapt, că putem urmări o anumită filozofie în interiorul nostru, care vine spontan, ea se întâmplă spontan, că, iarăși, aici e un arhetip. Psihicul nostru are tendința de a fi sănătos. Arhetipul ne dirigează spre integrare și spre sănătate. Noi blocăm procesul. Cum? Prin cantonarea în această ură, prin faptul că nu sunt capabil să ies de aici și nu realizez că ura asta îmi face rău mie în primul rând, mai mult decât celui asupra căruia ura mea e îndreptată. E cumva.

Poate creierul ca un, poate fi vazut si ca un calculator biologic care in timpul noptii proceseaza foarte multe variante si investi din asta? Pentru ca, am si un exemplu, dar in mod cert ce ati descris dumneavoastra acum, si sunt sigur ca si oamenii care ne urmaresc pot sa simta acest lucru, eu in mod cert am avut multe vise, în care nu pot să-mi aduc aminte de cineva pe care-l uram sau conflict, sigur am avut și asta, dar îmi aduc aminte de vise în care mă vedeam într-o poziție pe care mi-o doream foarte mult în viața reală, poziție de care nu mă bucuram. Și asta mă făcea să realizez că de fapt îmi doresc cumva un lucru greșit și să nu mai alerg după ea. Și aici probabil că din noi e un conflict între dorința mea, dorința mea care este cumva greșită, poate că vine din exterior. Da, că.

Mă influențează cineva. Iată, uite, cineva e un om de succes pentru că. Hai să fac și eu ce a făcut el. Doar că apare conflictul. Ceva din mine mi arată, tu n-ai nevoie efectiv de asta, uite câte vieți s-au distrus, că oamenii sunt mimetici împrumută unii de la alții. Hai să vedem ce vrei tu cu adevărat. Eu de.

Exemplu când eram rezident mă viseam profesor și cred că în general când intri în bucla asta vieții academice, cine este șeful este profesorul, este cel de sus și în special într-o clinică universitară unde profesorul face vizita, profesorul este ca o săgeată albă, ca vârful alb de săgeată care merge în față și toată lumea după el și cumva când intri în această dinamică Cred că fiecare își dorește la un moment dat să fie profesor și mă visam rezidențiat foarte des profesor și eram complet nestatisfăcut de poziția pe.

Care o aveam. Aici ai și un complex patern, pot să vă spun. Că și tata, când erați mici, era cineva care trasa direcția, nu? Că supraiul în raport cu el se formează. Profesorul e ca un tată, da? Iar dacă ne uităm arhetipal la vis, acest tatăl e tatăl din ceruri. Ia uite, profesorul e îndumnezeit, dacă spune atât de multe. Ca să vedem și latura arhetipală, să vedem de ce sunt atât de importante visele astea. Acum rămâne problema conflictului. Oare chiar am eu nevoie de asta? Sau eu mă pot elibera de visul de a deveni profesor și din complexul patern? recuperându-mi puterea care este folosită pentru atingerea acestui scop în viața reală și folosind-o în acord cu o tendință a mea de dezvoltare, a mea personală. Mă găsesc pe mine, cu adevărat, dincolo de această imagine paternă. Deci da, și astea sunt vise de conflict. Bun, deci.

Asta era a doua parte din clasificare, care era prima... Deci era.

Visul compensator, visul de conflict. Visul care.

Compensează ceva ce lipsește. Da, visul.

De conflict și mai urmează un vis foarte important. Asta vine în anumite momente ale vieții, cred că de regulă după jumătatea vieții, când încercăm cu adevărat să ajungem la noi, dincolo de imperativele pe care lumea exterioară le impune în fața noastră. Adică vreau la un moment dat să văd Cine sunt eu dincolo de tot ce vrea lumea de la mine sau dincolo de tot ce au vrut parintii mei de la mine si asa mai departe. Sa stiu cine sunt eu cu adevarat. Astea sunt vise de transformare si apar cu imagini foarte zguduitoare de multe ori. De exemplu, Visezi ca, știu și eu, contemplii propriul tău mormânt. Vezi o piatră funerară pe care scrie numele tău. Ăsta-i vis de transformare. Sau că participi la ceremonia de înhumare a ta. Tu vezi cum se face ritualul de înhumare și cum ești pus în groapă și oamenii sunt zguduiți de imaginele astea. Și ce.

Vrea să îți transmite inconștientul prin asta? Inconștientul îți.

Spune că e necesar să moare omul vechi în tine. Omul care avea planuri superficiale preluate mimetic de la.

Eu mă gândesc dacă văd o astfel de imagine conștient, mă gândesc că o să mă sperii că sfârșitul e aproape.

Și trebuie să fac ceva. N-au visele nicio legătură cu moartea. Reală. Visele.

În care visă moartea. Da. Nici.

O legătură. Visele care prevesesc moartea sau anticipează o moarte au o altă configurație. Aceste vise...

Te uiți la fostul tu. La tu care ai murit și trebuie să renaști.

Ca un fionicus. Exact. E o renaștere. E provocarea de a se renaște cine ești tu cu adevărat. Asta ne cere visul, nu te mai irosi in chestii care n-au relevanta pentru proiectul tau de devenire. Cumva are.

Logica, pentru ca daca tu te uiti, esti in vis si te uiti la propriul tau mormant, tu esti cine se uita, esti tu, esti inca viu, dar te uiti la cineva care a murit si esti tu cel trecut. Și e.

Frică multă. De fapt, ce înseamnă astfel de vise? Ele ne spun, de exemplu, în clinică ne uităm la schimbarea în, știu și eu, substanțiala sistemului defensiv. Adică modul în care tu te-ai apărat până acum în lumea asta și noi ne apărăm, de exemplu. Făcând o anumită carieră, cum ați zis mai înainte, profesor, e un post prestigios, ai putere dacă ești profesor, toți depind de tine. Dar s-ar putea ca asta pentru tine ca individ să n-aibă nicio relevanță. Și atunci, de ce vreau să fiu profesor? Pentru că asta mă așează bine în lume, poate să-mi compenseze un sentiment de inferioritate. Iată, uită, eu care nu m-am simțit niciodată destul de bun, acum iată, am un statut, toată lumea vede că sunt important. Dar e un sistem defensiv, care dacă se transformă, devine mai adaptat cu nevoile autentice ale omului, asta echivalează cu o moarte. Nu mai fac ce am făcut până acum. Sunt oameni care schimbă traiectoria profesională la 40 de ani. Eu am întâlnit oameni care erau, de exemplu, avocați și au devenit psihologi. Au reluat totul, simțeau că nu mai pot să facă față acelei profesii. care cerea mult oportunism, multă minciună, nu mai puteau să reziste presiunii de a apăra niște pără de legi. Știți? Și atunci au migrat într-o altă direcție, mai în acord cu sinea lor autentică. Astea sunt vise de transformare. Atunci moare avocatul, și reînvie omul. Există oare.

Meserii care cer disociere în mod imperativ? De pildă.

Asta de avocat cred că putem presupune că da. Sau general de armată sau, aș știu eu ce, profesii, ministru, da? Sau om al unui partid. Tu trebuie să știi că acolo aperi ceva, uneori mințind, poate de cele mai multe ori. Și trebuie să poți face fața acestei Cred că.

Avem nevoie de, nu de 10, ci de 100 de ori mai mulți psihoterapeuți în lume decât sunt în momentul de față. Pentru că, da, mă gândesc că extrem de mulți oameni din nou au revenit la ideea pe care am spus-o mai devreme, la începutul podcast-ului, fără vina lor, cred că extrem de mulți oameni din ziua de astăzi sunt disociați afectiv. Da, foarte.

Mulți și repet, asta are legătura cu ceva care n-a mers bine în prima parte a vieților. Pentru că dacă adulți fiind ne confruntăm cu un episod complicat, să spunem, pierdem persoana iubită. Mare, într-un accident sau mai știu eu ce, sau orice altceva. Ca adulți, dacă am avut o copilărie în care nu a intervenit masiv fenomenul disociativ, eu pot să fac față durerii. Numai când nu am putut, când eram mică și a intervenit fenomenul de disociere, nu pot nici ca adult. Iată, ne descurcăm. Deci visele astea de transformare sunt vise foarte importante, trebuie luate foarte în serios, este ca o ultimă strigare din inconștient a sorții care vrea să devină destin, adică să devină realizată conștient în viața unui om.

E periculos să nu ne ascultăm visele? E periculos.

Cel puțin aceste vise, dacă nu le ascultăm, pot apărea fenomene foarte complicate. Oamenii intră în depresii puternice sau fac diferite boli psihosomatice. Dacă ei nu pot procesa o durere psihică, ea ce se întâmplă cu ea? Ea e disociată și trimisă în corp. Știm că, mă rog... La pacienții cu cancer care sunt în psihoterapie se constată că sunt pacienți disociativi. Au fost psihanaliști care au asociat boala cancerului cu fenomenul disociativ. Donald Winnicott, de exemplu, care are o lucrare de psihosomatică foarte interesantă, care ne invita să urmărim acest aspect. Și atunci, ideea e ca într-o psihoterapie să putem da voie acestei dureri păstrate la distanță și imposibil de trăit să revină cumva înapoi. Unii pot.

Alții nu pot. Da. Pot să vă zic că, anecdotic, am observat și eu în practica mea, cea de aproximativ 8-9 ani de la Institut Clinic Funden, unde majoritari erau pacienți cu cancer, am observat la cei pacienți cu care am discutat că, într-adevăr, Exista o traumă sau... Unii dintre ei îmi spuneau că asociau acest eveniment al cancerului imediat la un an, doi ani, exact cât timp ia acelui cancer să apare ca să fie palpabil și să poată fi diagnosticat, asociau de multe ori acest diagnostic de cancer cu un eveniment foarte traumatic trăit de ei, dar pe care îl știau conștient, adică puteau să pună mâna. Da, dar.

Nu știu dacă îl trăiau emoțional. Că dacă ar fi putut să-l trăiască emoțional, probabil că nu se ajungea atât de departe. Putea fi prelucrat psihic și nu era corpul obligat să dea semne, ia uite ce se întâmplă. Înțelegi, deci.

E vorba despre o durere pe care tu nu vrei să o simți, o.

Îngropi și e frică că o să mori dacă o simți. Ți-e frică că o să mori dacă o simți și când acolo o te omori, iată, cu o boală de-asta psihosomatică, știți? De fapt, pericolul de moarte, asta spune Donald Winnicott, despre care am pomenit, pericolul de moarte a fost în viața pacientului la începutul vieții lui. Și dacă pacientul poate să înțeleagă că moartea de care se teme, deja îi s-a întâmplat, chiar dacă nu fenomenal ci psihic, atunci există șanse ca el să poată prelucra durerea și să-și ducă viața până la finalul ei. Acum legat.

De, iar încerc să nu transform podcastul ăsta într-o ședință de psihoterapie în care eu sunt pacientul sau clientul, dar mai am o întrebare personală care ard în mine. Am luat la un moment dat o decizie pe care nu o regret, e o decizie pe care as fi luat-o si acum. Aveam de ales între medicină și o carieră muzicală. Când eram la liceu, trebuia să aleg dacă mă duc la medicină, ceea ce am și făcut, sau, dacă continui, să-mi cresc trupa. Aveam trupa atunci, cântam deja la diverse cluburi prin București, aveam videoclip, luam lecții de canto, cântam la violoncel, îmi plăcea foarte mult, îmi plăcea foarte mult să compun muzică, era o piesă de dragoste în momentul, motivul pentru care am ales să nu mă mai duc în direcția aia, este acela ca atunci cand compuneam trebuia sa traiesc intens acea dragoste, trebuia sa cultiv anumite relatii poate conflictuale din care sa se nasca piese care sa transmita acea emotie pentru ca asta este muzica majoritar si Durerea aia era aproape insuportabila, simteam ca ma arde suflete si i-am zis nu, nu vreau sa-mi fac o cariera in care arde sufletul. Simteam efectiv ca si cum l-as parjoli, ca si cum as avea niste tufisuri aici care cresc si le-as parjoli cu fiecare piesa in care investeam creativitatea asta, cumva, muzicala. Și nu-mi dau seama, dar a fost o alegere foarte rațională. Adică m-am gândit, băi, ok, uite, am compus piesele astea, dar mă simt ars aici, doare, nu vreau să cultiv durerea asta. Acum ați.

Atins și o chestiune personală a mea, pentru că și eu am vrut la un moment dat să fac carieră muzicală. Și am optat pentru altceva. Poate că visul pe care mi l-ați spus, are legătură și cu această alegere. Romanul ăla în care scriem, mai aruncăm foile. Așa le.

Leg și eu. Adică visul ăsta a avut loc înainte de alegerea asta. Și una din frici din nou raționale era, să zic, posibilitatea sau imposibilitatea de a câștiga suficienți bani fiind artist. și doar artist, și cumva am optat spre ceva care era mai sigur și din punctul ăsta de vedere, fiind în frică să nu ajung să stau să scriu piese și să nu am ce bani să.

Cumpăr cu copilul. Exact, mai ales că sunteți marcați și de un proiect de devenire masculină, sunteți bărbat, trebuie să asigurați resursele pentru o familie, adică sunt multe lucruri care intră în joc în alegerile astea. Dar eu cred că important e altceva. Și anume, cum reușim să nu abandonăm total, nu neapărat muzica, ci competențele care intervin în actul muzical. Creativitatea, da? Să putem să o recuperăm. Iată, uite, dacă mă gândesc acum la ce observ eu despre viața dumneavoastră, faceți o profesie în care Sunteți și profesori pentru că faceți educație pentru cei care vă urmăresc. Profesorul există chiar dacă nu ați optat pentru o carieră academică, sau artistul există pentru că munca pe care o faceți necesită să fiți spontan și să vă exprimați pe moment cu anumite gânduri fără să vă fie teamă că riscați. Pe urmă, la ce mai folosește competența muzicală? E un fel de a simţi, de a trăi lucrurile. E o nobleţe a sufletului pe care o puteţi recupera şi împărtăşi cu alţii. Adică le arătaţi nu doar cum gândiţi, ci şi cum simţiţi cum e sufletul dumneavoastră. Pentru că aici e vorba şi de un crezbă, nu este că nu faceţi emisiuni decât în legătură cu lucrurile în care credeţi. Deci iată, este șansa integrării acestor aspecte care au fost lăsate la un moment dat în zona periferică a vieții dumneavoastră. Noi putem cânta în multe feluri în viața asta. Cât de.

Frumos! Simt așa că s-au unit multe părți și visul acesta și cariera medicală și într-adevăr mă întreabă Des, mă întreabă oameni, băi dar cum ai făcut? Ai renunțat la meseria ta, la a profesa clinic, chirurgia și mi-a fost greu, îmi e greu în continuare, mi-e dor, mi-e dor să și cânt într-o trupă, mi-e dor să și operez în sală. Și totuși ai renunțat și te-ai dus pe drumul ăsta pe care mergi acum și vreau să zic că majoritatea colegilor cu care mă văd îmi zic, băi bravo, bine că ai reușit, ce tare ești, adică cumva se bucură de acest parcurs de-al meu văzându-mă din exterior și mă întreabă cum am făcut asta și Eu sincer, sincer nu simt ca am facut eu asta. Simt ca ceva, adica acea creativitate, acea dorinta de a avea o voce, acea dorinta de a exprima adevarul in care cred si vreau sa ajunga la oameni. Pur si simplu m-a luat de spate si m-a tarat in directia asta. M-a impins in directia asta pana cand am zis ok, daca asta e, asta o sa fac. Important e.

Ca nu v-ati opus. Iată ce înseamnă direcția trasată de inconștient. N-ați reușit să vă opuneți. E bine. Unii reușesc în detrimentul lor. Dar asta vreau să remarc, încă o dată, că ați atins o poziție de sinteză. Sănătatea psihică este sinteză și unitate. Aducem împreună tot ce ne alcătuiește pe noi ca oameni. Știți? Adică vocea aia cu care cântați și acum cântă lucruri în care credeți. Frumos spus, da. E prezentă, e în dumneavoastră, e parte din dumneavoastră. Nu trebuie neapărat să luați instrumentul muzical să cântați pe scenă. Asta am înțeles și eu despre mine. Pentru că a fost și la mine o schimbare totală. Adică am făcut mulți ani muzică, am cântat, am dirijat cor. După care am început o carieră universitară și totul păr real lăsat în urmă. Și mi-am dat seama că n-am lăsat nimic în urmă. Astea toate sunt părți din mine. Sunt competențe care intervin în tot ceea ce fac. Auzul meu muzical mă ajută să disting afectul în cabinet. Pentru că afectul vorbește pe note. Corect! Și.

Ai nevoie de o reche muzicală să-ți simți emoția. Exact! Deci.

N-Am pierdut nimic. Cât de tare! Da, când am realizat asta și pot ascult acum concertele de altă dată, pot să mă bucur de ele, pot să plâng, pot să simt nostalgia anilor de odinioară, dar muzica asta e în mine, nu e înregistrată pe o bandă. E în mine! Ea cântă în mine. Tot ce am făcut vreodată e prezent și activ în ființa mea. Și pentru.

Asta trebuie să ai cumva legate... Să le.

Dai voie să se lege. Și nu e ușor, pentru că părțile dezlegate când vin să se lege, vin mereu cu durere, cu pierdere. Și trebuie să ai puterea să le trăiești și să accepti să le trăiești. Iar visul.

Asta face. Visul face.

Asta. Visul asta face. E vocea lui Dumnezeu din noi. Visul, cred.

Că este un fel străvech de terapie. Este fix terapie în absența terapeutului? Exact. Visul.

Este terapeutic. E funcție terapeutică. Fără îndoială.

Cât de tare avem efectiv funcția noastră terapeutică în interiorul nostru. În noi.

Trebuie doar să o descoperim. Trebuie doar să o descoperim, poate cu ajutorul unui ghid, poate dacă suntem mai înzestrați, cu ajutorul lecturilor, doar că lecturile nu ele în sine rezolvă problemele noastre, adică putem citi cărți, putem înțelege multe lucruri, dar acolo participă doar o funcție psihică, rațiunea noastră, capacitatea noastră de înțelegere. Trebuie însă, pentru a fi noi în șine, să se unească toate funcțiile noastre, adică să se unească și afectul cu această înțelegere ca să pot deveni... Și că.

Adică, cel mai simplu lucru, cred eu, ne-a începe, este... Adică mă bucur foarte mult că facem acest podcast și acest materiale care cei care se uită acum pot să realizeze care e scopul și rostul visului, că nu este doar un câine care hoinărește, este un câine pe care nu-l vezi, care pleacă dar care ți-aduce ceva sau te duce la ceva și pur și simplu cu ce poți să începi este să-i dai atenție, să-ți dai seama că nu este în zadar, și să încerci să-l ții minte, să te gândești, să-l simți. Eu asta încerc să fac ultimea vreme, după ce visez, pentru că mi se întâmplă să uit visele, altele mi le aduc aminte ca și cum le-aș fi trăit, dar asta încerc să fac chiar când am visat și m-am trezit, chiar dacă este în mijlocul nopții, încerc să rămân puțin cu visul ăla aici. E foarte.

Important. Că asta unește planul conștient cu inconștientul, trasează o puncte de legătură. Inconștientul simte că îi se acordă atenție și e mai generos, produce și mai mult pentru noi. Vedeți, apropo, de perspectiva asta de dialog. După discuția.

Pe care am avut-o cu mine astăzi, acum două săptămâni, am început să visez mai mult. Adică am început să fiu atent la vis și aproape în fiecare noapte visez. Să știți.

Că asta se întâmplă și în cabinet, fiind pacienți care spun că ei nu visează pentru că nu-și amintesc vise. Și atunci există varianta în care visează terapeutul visele nevisate ale pacientului și deblochează funcția visării și își aduce aminte. La figura sau la propriu? La propriu. Chiar am o pacientă de câteva luni în cabinet care spune că nu își amintește nimic, nu poate nimic. A lipsit două săptămâni și am visat eu despre ea. Am visat eu ceva important, după ce am visat eu a început și ea să viseze și să îmi spună. Alte ori, vă dau un exemplu, când pacienții nu își amintesc visele, Există o tehnică de a analiza visele copiilor lor. Jung făcea asta. Analiza visele copiilor unui pacient până când pacientul a început să viseze el. Deci se întâmplă asta ca întâlnirea, deschiderea minții terapeutului, primirea în interiorul minții terapeutului a unui anumite teme a pacientului să deblocheze această această capacitate de a ne aminti visele. Există atunci.

Oameni care nu visează deloc? Eu nu.

Cred că există, că n-am putea să ne menținem echilibrul psihic dacă n-am visat. Până și psihoticii visează, dar la ei visele sunt ca niște expulzări în realitate, adică visele lor nu lasă spațiu de integrare psihică, ci de expulzare în afară. De exemplu, visează că îi împunge o insectă, dacă-s pacienți mai paranoici așa, o insectă și când se trezesc sunt chiar în pungi de un păianj și fac reacții alergice și așa mai departe. Aici nu e spațiu de prelucrare psihică, e un fenomen de expulzare. Deci eu cred că visăm, doar că nu ne amintim. Totuși, dacă.

Nu ne amintim, o vedeți ca pe.

O problemă? Dacă e o problemă, poate fi remediată. Dacă ne propunem să ne amintim ce am visat, sau dacă dimineața la trezire, stăm un pic cu ochii închiși și încercăm să rememorăm, începem să ne amintim. Uneori, în timpul zilei, se întâmplă ceva și brusc ne vine zita, a, m-am visat azi noapte cu tare lume. Și e foarte important să fim atenți la lucrurile astea. Sunt oameni pacienți care își scriu visele. E important că obiectivăm materialul oniric, stabilim un contact cu inconștientul și în stare de veche și atunci e mai probabil să începem să ne amintim vise dacă facem lucrul ăsta. Ok, deci.

Ce trebuie să facă oamenii ca să-și amintească visele când se trezesc, să rămână puțin în paț, să se gândească la ce au visat, dacă își pot aduce aminte și să și le noteze? Există alte metode? Eu, de exemplu, am un reportofon pe ceas și pot să apăs pe un buton... Mulți pacienți.

Fac asta, se trezesc noaptea și își înregistrează pe telefon sau, că e mai simplu, nu se trezesc noaptea să scrie, dar înregistrează. În felul ăsta ne obișnuim și ținem minte. Și e important să rămânem fixați asupra stării afectului nostru. Cum m-am simțit în vis, cum mă simt în realitate. Afectul e un indicator bun care ne ajută, de exemplu, în planul ăsta al asocierilor libere pe marginea visului. Totdeauna de la afect pornim. Deci nu.

Doar ne amintim fizic ce am visat, ci si cum ne-am simtit in acel moment, ca ne putem simti in siguranta.

Sau in frica. Exact, iar asta e o cala de a ne conecta la afectul care poate e disociat, daca eu il intreb pe pacient, si cum te-ai simtit cand ai visat cu tare lucrul monstru asta? Ti-a fost frica in vis, dar cand te-ai trezit ti-a mai fost frica, da? Incerc sa ma conectez la acest... Pot sa.

Va mai zic un vis de-al meu? Da! Mai avem cred ca un sfert de ora sa mai avem cateva intrebari. So, foarte pe scurt, visez ca sunt cu iubita mea si suntem pe Magheru, pe strada si este un fel de revelion. Nu-mi dau seama daca e revelion, nu prea para revelion pentru ca e cald afara, suntem in tricou, este seara, dar senzatia aia este ca de revelion pentru ca nu sunt oameni deloc pe strada, nu sunt masini pe strada, toti oamenii sunt tixiti in tot felul de restaurante, tot felul de burulete si mai sunt iesiti si pe afara. Si foarte pe scurt, ce se intampla este ca ajungem la un restaurant, nu avem nicio rezervare, este noapte și este un chelner în fața restaurantului care păzește o masă și eu mă uit la meniu și cumva simt că acel chelner este mult prea sigur pe el și cumva obraznic și cumva nepoliticos prin atitudinea lui ceea ce mă deranjează și mă uit la meniu și eu fac un gest un pic Să zic poate agresiv și ceea ce n-aș face în viața reală, mă uit la meniu și arunc meniul pe masă și zic, da, o să luăm pachetul ăsta de reveliun sau ce era. Și chelnerul se pune în fața mea, așa, și zice, nu, masa asta nu e, ce cauți aici, masa asta nu e liberă. Și vine iubita mea, cumva, se pune între mine și chelner, se uită la meniu, Si zice, da, va rog frumos, daca se poate, daca este masa libera, ne-ar placea si noua sa ne asezam la masa. Si se uita la mine cu cumva facand un gest la modul ca, ei, vezi, asa se face. Si chelnerul se uita la ea si zice, a, sigur, va rog, asezati-va. Si se uita la mine cu un gest la modul ca, vezi, mai, asa se face, asa se vorbeste. Si eram atat de suparat pe ea, Eram atât de supărat că mi-a dat cumva că s-a aliat cu cineva pe care eu îl credeam dușmanul meu în vis ca să mă învețe amândoi. Simţeam în acelaşi timp că au avut dreptate, că eu am fost nepoliticos şi că trebuia să te comporţi politicos, dar mi se părea mult mai important să îşi menţină alianţa cu mine în faţa duşmanului, nu să-mi arate în faţa lui că eu nu am dreptate, încât m-am trezit. Era genul ăla de vis în care m-am trezit supărat pe ea şi am stat supărat pe ea o oră până când am ajuns la serviciu şi mi-am dat seama de vis şi tot ea m-a sunat. Deci nici măcar n-am sunat-o. Tot ea m-a sunat şi i-am zis vezi că.

Sunt supărat pe tine. Păi da, dar a făcut bine ce a făcut, așa că dacă ne uităm simbolic la personajele astea... Visul ne spune foarte multe lucruri, da? Pe de-o parte, visul arată un conflict? Între dumneavoastră și cineva, nu, el. Dar astea sunt două părți din dumneavoastră, două zone ale identității dumneavoastră, una probabil formată iarăși în raport cu Cu tata e chelnerul care va spune ce mancaţi, nu luaţi dumneavoastră ce vreţi. Adică vă spune, uite ce nutriţie ţi-am dat eu acasă, tu duci asta mai departe. Dacă vrei să fii bărbat ca mine, tu trebuie să mănânci lucrurile pe care le-am mâncat eu, să devii tipul ăsta de om. Şi intraţi într-un conflict cu această parte din... Aici, anima. Că e o figură simbolică a iubitei, nu e despre ea în realitate visul. Trebuie luat intrapsihică și asta e un aspect. Nu ne gândim când o visăm pe iubită că visul ne spune ceva despre ea în realitate. Trebuie să văd ce reprezintă ea intern. Și ea e un fel de animă aici. Ce e anima? Modul în care noi intrăm în relație cu cei din jur. Practic ea îți zice, măi, tu așa trebuie să intri în relație. Frumos, că dacă te iei la harță, nu facem decât separare și ură. Hai să vedem dacă putem să negociem și să începem un alt an. E și un ritual de trecere. Și în visul ăsta se rezolvă un conflict. Anima face o punte între două zone care nu se înțelegeau. Și spune, uite cum trebuie să intri tu în relație, în viața asta și în lumea asta, vezi? Și de aici încolo noi începem un alt an, o altă parte a vieților noastre, pe.

O altă bază. Era fix masa de revelion, trecerea într-un alt an și vreau să zic că eu trăiesc conflictul ăsta, am conflictul ăsta intern și încep să învăț și să înțeleg cât de important este Chiar dacă sentimentul meu brut este de a-i arăta celuil alt că n-are dreptate, încep să învăț și să înțeleg că este greșit să o fac la modul brutal, că există mereu un mod politicos de a-ți impune punctul de vedere sau de a-ți îl exprima sau de a-i arăta celuilalt că n-are dreptate. Indiferent că minte, că promovează ceva care este extrem de, nu știu, extrem de nociv. Adică, înainte, răspundeam foarte agresiv, de exemplu, propunerilor de colaborare care veneau de la brand-uri foarte nocive. Adică la modul că, băi, cum îți permiți? Tu știi cine ești tu? Tu știi ce vinzi? Tu știi câte boli provoci prin consumul alimentului pe care îl vinzi? Cum vii la mine? Și fix ea este, adică fix iubita mea m-a tot observat vorbind așa și din observații și de alea și de alte persoane apropiate și de la mine și probabil că știi prin visele astea îmi dau seama că există mereu un alt timp de răspuns prin care pot să transmit aceeași informație de care să fie politicos care să păstreze o legătură care poate să aducă un Da. Un beneficiu.

Unei relatii. Da, important e la dumneavoastră în contextele astea să vă păstrați axul valoric, da? Că acum trebuie să înțelegem că în viață nu putem să-i convingem pe alții să fie morali, să fie... nu avem cum. Important e ca noi sa nu fim contaminati de ce transmit ei si sa ne dam seama daca sunt inutile luptele in care ne angajam. Pentru ca uneori sunt inutile. Sau, asa cum ati spus, putem de pe o pozitie calma sa spunem Nu pot să ader la perspectiva asta, nu văd pentru moment nici o variantă de colaborare între noi. Că ostilitatea naște ostilitate. Corect, așa este. Adică e ceva de care nu avem nevoie în viață, că oricum e destulă. Eu am.

Fost ostil cu chelnerul în vis. Eu am fost ostil prin cumva impunerea mea pe care nu am de regulare. E o.

Revoltă, e o revoltă în interior. Bine, acum n-aș vrea să creadă cineva că noi am și interpretat un vis, că nu așa se face. E mult mai profundă discuția care are loc în cabinet și mai ales între oameni care se cunosc.

Am ținut totuși să aduc aceste exemple ca să putem să arătăm mâncarea în anumite perspective, în ce zonă poți să te duci și cât de important este să înțelegem, cum a spus și noastră, că, de exemplu, dacă vizitezi un mormânt sau apropii un mormânt, nu înseamnă că mori, înseamnă altceva. Mai am câteva întrebări. De la ce vârstă? Începe oamenii.

Să viseze. Eu cred că începe să viseze de la început, că inconștientul e activ de la început și el se exprimă în imagini. Decât că un bebeluș când vedem că face mișcările globilor oculari, că putem observa când avem bebeluși, da? El nu poate să spună nimic pe el, îl coblesește o imagine care e de multe ori prea mult pentru el. Și atunci, mintea lui depinde de mintea mamei care metaforizează oare ce visează bebelușul meu în funcție de expresiile faciale, de reacțiile lui. Mama face în capul ei o poveste, așa cum am face noi când ne trezim dintr-un vis. Mama se comportă ca și cum ea visează visul bebelușului ei și dacă mama lor donează în mintea ei, Pentru bebeluși e bine, el nu mai e copleșit de imagini, se simte în siguranță. Cum poate.

Mama să ordoneze? Păi în.

Funcție de mișcările pe care le face copilul. Vede că e înăliniștit, vede că e înspăimântat, că vedem pe chipul bebelușilor noștri. Dacă a.

Avut un copil, de exemplu, de un an care se trezește în noaptea, el nu poate să vorbească? Lui nu-i frică încă de întuneric? Nu știm.

Dacă nu poate să vorbească, nu știm dacă este sau nu este. Dar se.

Trezește în noaptea cu un urlet pe care nu îl mai auzi în altă parte, adică nu îl mai auzi tip în ziua așa, în noaptea se trezește cu un urlet de disperare, de jale. Da, da.

E probabil o angoasă de vid acolo. Se simte prea singur, are nevoie de contact. Contact cu mama sau cu persoanele din apropiere. Deci urletul ăla de disperare e cumva legat de această angoasă că se prăbușește relația cu mama. Eu ce mă fac acum? Sunt singur. Și în întuneric. Asta e.

Provocat de ce se întâmplă ziua sau doar noaptea, că el doarme și visează.

Simte acea angoasă? Da, noaptea simte. Și dacă angoasele astea sunt așa puternice, treaba e mai sensibilă. Adică e important să vedem cum a venit bebelușul pe lume, dacă s-a născut normal sau prin cezariană. dacă s-a născut prematur și a fost rupt de mama un timp. Deci lucrurile astea sunt mereu asociate cu astfel de evenimente. chiar la intrarea în viață a bebelușului. Deci mama dacă are ea o capacitate de simbolizare, să facă ea o narațiune când vede expresiile copilului, ea în mintea ei le ordonează și mintea bebelușului e conectată la mintea mamei la început, până când el poate să facă. Deci trebuie un adult să facă pentru noi lucrurile astea la început. Mai am.

O întrebare finală. Ce este atunci, sau cum am putea să definim un coșmar? Ce e un coșmar? În ce.

Categorie de vis îl putem clasifica? Coșmarurile pot să se și repete. Și atunci e mai complicată treaba cu ele, că ele refac probabil un context traumatic. Un coșmar ce înseamnă? Psihicul meu e confruntat cu o provocare atât de mare încât nu fac față. Din coșmaruri de obicei ne trezim. Nu le ducem până la capăt. Nu poate inconștientul să elaboreze trauma încă. Și atunci e stopată înainte de un deznodământ. Ok, trezirea.

E un mod de a te proteja.

De ce se întâmplă. Da, da, da, pentru că angoasa de moarte s-ar putea să fie atât de puternică încât nu îi fac față. Și atunci mă trezesc ca să mă protejez. Dar genul ăsta de coșmar, repet, are, și când se repetă, de ce provoacă psihicul repetiției? În speranța Că vom putea exact să integrăm cei acolo. Coșmarurile astea se reduc așa pe parcursul unui proces terapeutic. Adică la un moment dat pot fi duse până la capăt. Aia e o mare izbândă deja. Că eu știu că am ajuns, visul are un deznodământ și eu n-am murit. E foarte important lucrul ăsta. Ok, deci.

Prim proces, dacă oamenii au coșmaruri dese care se repetă, probabil că indicat ar fi să facă o psihoterapie? Da, ar.

Fi indicat. Bine, coșmarurile sunt... Sunt multe lucruri de spus. Uneori ele pot prefigura... chiar și un episod psihotic, da? Depinde. Și mai depinde de o chestie. La ce vârstă este visătorul când face coșmaruri? Că una e dacă face un copil un coșmar, alta e dacă face un adult un coșmar. Ce înseamnă că face un adult un coșmar? Deci la adult e clar că se repetă un context traumatic și complicația este mult mai mare decât la un copil. Pe când un copil dacă se trezește are un coșmar și poate să ne și spună, e frică că se ascunde în dulap sau a visat un monstru. Da? Ce.

Facem?

Păi atunci îl luăm în brațe în primul rând să-l liniștim și îl întrebăm și cum era. Deci încercăm să obiectivăm fantasma monstrului, îl pun să-mi descrie cum avea ochii și ce-a făcut când a venit. Nu-i spunem a fost un vis și lasă-l că nu e nimic, uite, nu e aici. Nu-l negăm. Nu negăm.

Nu. Intenția cred că asta e a părinților, să-l protejeze, să zică hai mai a fost un vis, nu există monstru. Nici vorbă.

Ăsta-i adultul care la maturitate va face coșmaruri în continuare cu monstrul respectiv. Cel care.

L-A negat. Îl împingem în inconștient. Și el.

Se va repeta tot timpul. Că ar putea să aibă la bază o spaimă reală. De exemplu, îmi vine în minte, acum am citit într-o carte, despre cazul unei paciente care avea peste 70 de ani și de la 5 ani făcea un coșmar, că sfinxul din grădinile Tuileries din Paris cobora de pe soclu și începea să o alerge. Și la 70 ceva de ani făcea coșmarul ăsta. Și pare.

Că părinții au tot zis că nu e adevărat, că nu se poate așa ceva. Da, dar.

Bine, e mai complicat, că în analiză poți să-ți dai seama că sfinxul ăla este necesitatea, mitologic vorbesc acum, ca ea să rezolve cu ajutorul rațiunii o enigmă a vieții ei. Și o rezolvă cu ajutorul rațiunii, dar nu e rațiunea singura noastră funcție psihică. Rezolvând-o cu rațiunea și făcând în viață lucruri acceptabile moral, cele care am fost învățate să le fac, mult din mine rămâne netrăit, neprelucrat. Și atunci, monstruul ăsta din inconștient, sfinxul ăsta neprelucrat, vine și mă alergă în fiecare noapte și îmi spune, uite câtă viață netrăită. Deci dacă.

Un copil se trezește și poate să spună că a visat un monstru, nu îl negăm, ci ce facem? Păi descriem.

Da? Eventual a doua zi desenăm împreună cu copilul monstru sau îl modelăm, da? Obiectivăm fantasma ca să nu îl mai speri atât de tare. Sau e în casă? Unde? S-a ascuns în dulap, așa a învisat. Merge tatii cu copilul la dulap. Hai să vedem, e acolo, ești cu tati, tatii e puternic, tatii se descurcă în legătură cu monstrul ăsta, deci încerc să-i dau curaj că e cineva pe lumea asta care îl apără de acest monstru. Bine, acum, iarăși lucrurile sunt foarte simplificate în ce spunem noi, că s-ar putea ca monstru din visul unui copil să fie chiar tatii care îi impune niște reguli. Să zicem, copilul are 4-5 ani și trebuie să învețe niște reguli de viață. Asta nu se face pentru că îi explicăm, da? Dar copilul, dacă nu se poate abține, a nu respecta regula îl terorizează atât de mult încât Chipul tatălui se dezumanizează în visul lui și devine un fel de monstru. Care ce face? Monstru mai are și o altă funcție. El când apare în vise, în povești, el apără o comoară. Monstru? Da. Monstru-i paznicul unei comori. Monstru îl împiedică pe copil să ajungă la comoară. Care ar fi comoara asta? Propria lui libertate. Îngrădită de tata, prin regulile pe care le impune. Așa s-au.

Născut poveștile astea, de fapt. În toate poveștile există o comoară într-o peștere în care există un monstru care o apără în joc. În toate jocurile există monștri care apără fix comoară. Și eu.

Trebuie să recuperez comoara. Păi da, și în visul dumneavoastră cu Kellner-ul s-ar putea să fie un fel de monstru acolo. El e umanizat, apare ca o figură umană, dar poate când erați copii l-apărea chiar ca un monstru. Tata care vă spune asta mănânci tu ca să fii, nu știu cum. Sau care.

Apără masa, pentru că eu vreau masa aceea ca să mă așez și el îmi zice nu. Și doar cu bunăvoință și anima care îmi zice cum pot să mă compor. Pot să ajung acolo. De ce sunt supărat în vis? De ce nu învăț și zic, a, ia uite, asta era rezolvarea să ajung la masă. Eu încă mă țin de dorința mea de a fi brut în a mă exprima, probabil. Deci visul.

Ăsta poate să fie o evoluție a visului cu un anumit monstru. În copilărie îl visăm ca pe un monstru care ce facem? Îngrădește libertatea. Tati spune că trebuie să respect regula asta. Eu nu vreau. Și comoarea mea, libertatea mea de a face eu ce vreau, e îngrădită. Și când vreau să fac ce vreau, mi apare în vis monstru. N-ai voie...

Și cum rezolvi un astfel de coșmar? Păi, așa.

Cum am spus, în primul rând de dramatizăm frica. Ok. Da, și dacă de dramatizezi frica, s-ar putea ca copilul să umanizeze figura monstrului, să nu mai apară ca un monstru, ca o creatură hibridă, ca un dinozaur, ca mai știu eu ce, ci să apară pur și simplu tata care... Iată, mă ceartă că am făcut, am misat că mă bătea tatacă și nu mai e chiar, da? Se umanizează figurile. Asta e un indicator al faptului că copilul se dezvoltă psihic, când monstrul devine o figură umană. Cât de.

Tare! Ok, wow! Mai am o tonă de întrebări. Spre exemplu, întrebări care se referă la cum putem să folosim visele în avantajul nostru. Întrebări care țin de Dacă putem să ne inducim anumite vise, să ne folosim de ele, să ni le programăm, întrebări care țin de vis lucid, despre vise despre care am vorbit cu dumneavoastră înainte de acest podcast, cum ați povestit de visele pe care le avea Herman Hesse care cumva îți îți ghidează o regăsire adevăratului tău și îți ghidează o traiectorie în viață, vise de care nu te poți debarasa, vise care efectiv sunt, te duc în direcția în care... adică n-ai cum să te opui acelor vise. Și vreau să fac înainte de a încheia acest podcast, cred că ne-ar trebui încă 10 serii ca să putem să dezbatem tot ce putem să dezbatem despre vise. Înainte de a încheia acest podcast și înainte de a vă mulțumim că ați participat, vreau să anunț aici că pe data de 21 ianuarie o să avem acest eveniment. Este primul eveniment organizat de mine și de echipa mea. care se cheamă Bun Bine Brand Științifico-Cultural. O să avem două conferințe. În prima conferință o să vă vin cu un medic neurolog despre somn și în a doua conferință o să vă vin cu dumneavoastră, adică eu și cu dumneavoastră și practic o să continuăm discuția pe care ați auzit-o Astăzi aici o să vedem de cum te poți folosi de vise în cabinetul de psihoterapie, ce poți să rezolvi prin ele și cum poți să, ce am zis mai devreme, cum poți să te folosești de vise poate în a-ți rezolva anumite probleme, ce înseamnă o legătură strânsă între conștient și inconștient. cum îți dai seama că ești într-o disociere și multe alte întrebări pe care dacă le aveți, vă rog să le scrieți în comentarii și nu uitați să intrați pe bunbine.ro unde sper să mai existe bilete la data difuzării acestui podcast și da, de abia aștept să ne vedem acolo, să continuăm discuția acolo, să ne vedem împreună cu voi acolo și să vorbim, o să avem și acel branch între cele două conferințe în care putem să vorbim cu oamenii, să punem întrebări și să dezbatem. Și presimt că acest episod împreună este doar o deschidere a unei colaborări în care o să ne tot vedem și o să tot discutăm despre asta, pentru că e atât de important. Iată, visul este efectiv un instrument de-al nostru endogen intern, de psihoterapie internă. despre care se vorbeste atât de puțin. Cred că merită mai multă atenție. Da, și eu.

Cred că e foarte important să ne concentrăm mai mult asupra acestei părți din viața noastră, da? Că probabil jumate din viață visăm. Îți deschide, efectiv.

O lume nouă de cunoaștere. Bun. Doamna profesor, mulțumesc foarte mult că ați venit la acest.

Podcast. Mulțumesc și eu pentru invitație. De abia aștept.

Să ne revedem la conferință. Cu drag, în.

Ianuarie, pe 21. Exact, cu 21.

Într-O duminică frumoasă, sper, unde o să ne vedem și cu voi, cei care intrați pe Bumbina și vă cumpărați un bilet dacă ele mai există. Bun. Mulțumesc foarte mult.

Mulțumesc și eu.