Implant dentar la orice vârstă | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Lucian Bliorț și Dr. Victor Toma

Episod de podcast în limba română realizat de Mihail Pautov cu Dr. Lucian Bliorț și Dr. Victor Toma (chirurgie orală și maxilofacială) care explică pentru pacienți cum aleg medicul și implantul dentar. Acoperă diferențele între branduri și designuri de implanturi (ex.: Nobel Parallel), rolul pregătirii chirurgului și al calității implantului, factori pacientici (diabet, igienă, vârstă, densitatea osoasă), proceduri moderne (chirurgie ghidată, X-Guide), pași ai tratamentului, riscuri/complicații și recomandări practice (pașaport de implant, second opinion, controale la 6 luni).
Questions this video answers
98%
5.8
5 ani (stagiile în spital)
Aproximativ 10 ani (exemple: primii 6 ani + echivalare/încă 4 ani)
92 ani
Chapters
Același implant poate să coste mai puțin la o clinică și foarte mult la altă clinică.
Și toate par la fel.
Nu există un singur tip de implant bun la toate.
În momentul în care chiar operezi, ai nevoie să știi de toate alea. Dacă are diabet, dacă are osteoporoză, ce fel de medicație ia. Cât durează mai puțin operația, cu atât sunt mai puține complicații.
Ce implant puteți să-mi puneți, domn' doctor?
N-aș zice chiar făcute pe vapor, dar sunt unele care sunt incredibil de ieftine. Implanturile care sunt mai scumpe vor fi mai bune. Pacientul ăsta-și dorește să aibă rezultate predictibile.
Cât la sută contează mâna chirurgului și cât la sută contează calitatea implantului?
Ai avut o pacientă de 92 de ani și e ok. Mestecă, doamnă. 6 minute durează să pui un implant.
Rată de succes a unui implant conform studiilor e de.
Omule, te salut! Dr. Mihăil Aici și bine ai venit la un nou podcast, Boabe de Cunoaștere. Și materialul de astăzi o să fie un ghid pentru pacientul care vrea să-și pună un implant. Acum, dacă știi că îți lipsește un dinte, știi că îți trebuie un implant. Și întrebarea este cum alegi medicul, cum alegi implantul. Ți-l recomandă cineva? Știi tu de un doctor bun care a mai pus cuiva un implant și te duci pe încredere. De multe ori se întâmplă așa. Dar de multe ori n-ai o recomandare. Și ce faci? Te uiți prin oraș și vezi foarte multe reclame la foarte mulți medici. Nu știu cum e în alte orașe, dar la noi în București, Bucureștiul e împunzit de reclame cu medici care zâmbesc către tine. Da, e un efort al clinicelor de a se promova. E ok că fac asta. Dar cum treci dincolo de această primă senzație umană când vezi acel medic promovat și zici ok, pare un medic bun? Ce trebuie să te întrebi? Care sunt întrebările pe care trebuie să ți le pui? Ce tip de implant urmează să îți pui acolo? Sper ca toate aceste lucruri să fie elucidate astăzi, pentru că avem alături de noi fix doi medici. Dr. Lucian Bliortz și Dr. Victor Toma, ambii medici specialiști în chirurgie orală și maxilofacială. medici în cadrul clinicilor DENTO CARE. Pentru început vreau să vă întreb, pentru mine ca pacient, vreau să înțeleg ce înseamnă un chirurg, un implantolog, un chirurg OMF. Apropo de asta v-am întrebat înainte de înregistrare dacă OMF este vechiul BMF.
Da, e o titulatură mai nouă.
Doar că s-a înlocuit buco-maxilofacială. De ce s-a înlocuit?
Sună mai bine.
Nu suna bine buco.
Da, uite, și chirurgia dento-alveolară de acum a fost numită și chirurgie orală înainte, chestii de nuanțe.
De fapt, specialitatea este aceeași, este același lucru, doar că s-a schimbat.
Residențiatul nu s-a schimbat. Tot 5 ani de chirurgie. de chirurgie maxilofacială, ai de petrecut în spital cu stagii din astea de chirurgie plastică, chirurgie generală.
Deci, practic, voi faceți stomatologia, terminați facultatea și după aceea faceți rezidențiat pe chirurgie.
Exact, pentru a deveni specialist în chirurgie maxilofacială e nevoie să studiezi și facultatea de medicină dentară și facultatea de medicină generală. Urmează 5 ani de pregătire în cadrul unui spital pentru rezidențiat. Și apoi poți face față acestei specialități.
Se mai tot schimbă odată cu normele europene. Acum, de exemplu, trebuie neapărat să faci facultatea de medicină generală înainte.
Generală?
Da. Așa, de fapt, e în străinătate.
Șase ani?
Da, eu am făcut șase ani și...
Ține-ți, tu ai făcut facultatea de medicină generală?
Da, eu sunt medic generalist.
Serios?
Da.
Și asta e regulat?
Eu am făcut întâi Facultatea de Medicină Dentară, apoi am făcut Facultatea de Medicină Generală și Rezidențial.
Adică câți ani ai studiat?
Primii șase, apoi mi-au echivalat doar primii doi și am studiat încă patru ani. De zece ani de facultate.
De zece ani. Da. Și eu tot zece ani.
Ok. Nu știam. Deci aveți, cred că dintre specialități...
În România e singura specialitate care necesită să faci cele două facultăți.
Este o.
Specialitate chirurgicală complexă care se ocupă cu tratarea patologiei feței craniului. gâtului, glandele salivare, articulația temporo-mandibulară ne permite să lucrăm cu structura osoasă a craniului, cât și cu părțile moi adiacente ale feței și ale gâtului. Și, de fapt, ne permite să fim niște constructori sau, mai bine spus, niște reconstructori, că doar Dumnezeu este constructor, dar noi putem să reașezăm, să spun așa, să creștem volum sau să reașezăm în cazul unor tumori, de exemplu, benigne sau tumori maligne sau în cazul unor excizii destul de importante sau în urma unor traumatisme, accidente.
Implantologia e doar o mică parte, nu a chirurgiei.
Implantologia și augmentarea osoase în calitate orală este doar o mică parte din acest complex.
Ce alte lucruri mai face chirurgul UMF? Care sunt top operații?
La chirurgia orală și maxilofacială sunt anumite ramuri care sunt comune cu altele și pacienții câteodată pot să meargă la mai mulți specialiști. la partea de estetică facială sau de operații de tumori faciale. Poți să mergi și la chirurgie orală și maxilofacială sau poate să ți le opereze un plastician. Mai există bucăți care se întrepătrund cu oreleu și mai sunt bucăți care sunt exclusive chirurgie orală și maxilofacială. Dacă ar fi să Dăm un chip peste cap așa și să zicem, ceva ce e doar al nostru ar fi chirurgia ortognată, asta în care poți să repari traumatisme sau poți să modifici un pic oasele feței în așa fel încât să fie estetica.
Asta înseamnă ortognată.
Asta e chirurgia ortognată.
Chirurgia ortognată e atunci când se face o fractură controlată și se reașează oasele maxilare în așa fel încât să obținem o mușcătură corectă și să putem să acordăm, să redăm pacientului un aspect îmbunătățit, să reparăm turburile respiratorii, pentru că...
Astana, am văzut, mi se pare super interesant, am văzut la Medicool, am avut invitat un coleg de-al nostru, care face chirurgie ortognata si rezultatele in unele cazuri sunt incredibile. Am si o prietena care a facut o astfel de chirurgie, avea borbina mult mai in spate si efectiv se reaseaza, se aduce borbina in fata. Intr-adevar e o fractura de os cu o prolungire.
Da, cu plăcuțe de osteosinteză.
Cu plăcuțe și a băut sucuri, nu știu, a băut smoothie-uri o lună. Recuperarea e ca un flat, dar acum e foarte mișto că...
Are aceeași față, rezultatele se văd foarte bine la un an, doi ani, stabile și exact așa cum trebuie.
Ea are cam șase luni și arată mult mai bine, dar nu-ți dai seama de ce. Adică până nu-ți explică că s-a prelungit bărbiea osului, s-a prelungit osului incredibil în față, până nu zice asta, te uiți la ea și Și zici, ce bine arăți! Parcă n-a mai observat până acum, dar chiar...
Rezultatele sunt și mai spectaculoase la pacienții care sunt invers, care sunt clasa a treia, ăia care au bărbia în față.
Da, este și așa.
Da, păi poți să faci gen o plastie și... Îi iei din bărbie practic și nu mai răsca o vrăjitoare.
Dar cum, iei din bărbie tot așa, reducând oasele aici?
Nu, aici.
Aici, odată. Asta e cel mai simplu. Doar genioplastia. Și poți să iei și de aici și să și impactezi un pic mandibula în spate. și mai și pentru că, uite la francezi, e frumoasă o femeie care are o malformație care se cheamă ocluzia dâncă acoperită. Adică cam ca mine, numai că eu sunt bărbaț și sunt urât. Dinții de sus acoperă dinții de jos și fetele din reclame țin buzele așa între deschise și se văd doar dinții de sus. Ocluzia dâncă acoperită, etajul maxilar, etajul mijlociu e un pic mai mai pronunțat, are prognatism maxilar și e un semn de frumusețe la Francesc chestia asta. La noi ar trebui să te operezi și să îți impactezi maxilarul și să avancezi un pic mandibula.
Înseamnă că chirurgia ortogonată în Franța nu prea merge bine, ce puțin pe sper asta.
Pe partea asta nu, pe partea asta nu, că franțuzoicele toate sunt așa.
Corect.
Asta ar fi odată și ar mai fi, asta e partea frumoasă, în care treci prin EDM, post operator și așa, dar rabdă baba la frumusețe. Altă patologie care e specifică nouă ar fi aia de tumor orale. pe care nu ți-o operează cam nimeni altcineva, în afară de chirurgie orală și maxilofacială, tumurile de planșeu, tumurile de limbă, tumurile de... cavitate de mucoasă jugală.
Sunt dese cazuri de astea în România?
Da, cam început să fie din 5 în 5. Dacă e să rămânem tot în zona asta de reparatoase, să zic așa, chirurgia maxilofacială se ocupă și de tratamentul traumatismelor și accidentelor, care sunt și ele destul de frecvente.
Și acolo se chipe multidisciplinare, mă?
În unele situații da, dacă e doar o fractură de mandibulă sau nu e cazul. Dar?
E o plăcuță de osteosinteză, exact același gen de plăcuțe care se folosesc în chirurgia ortognată. Plăcuțe cu șuruburi.
Da, cum se procedează când ai o politraumă care are nevoie și de un chirurg OMF dar pacientul este internat? Într-un spital.
Toate spitalele din România ar trebui să aibă un chirurg oral și maxilofacial și au. Astea din București, cel puțin, au. Și de unde sunt eu, din Pitești, au.
Dar e de urgență mare bănuia scândirea asta de județ.
Da, au.
Au și alea de județ.
Acum, revenind totuși la implantologie, pentru că asta este o parte pe care chirurgul OMF o face, cum îți alegi Medicul, cum v-ați alege voi un medic-chirurg OMF dacă nu ați lucra în bras la asta?
Contează foarte mult să se empatizezi cu medicul respectiv în punctul meu de vedere. E bine să vezi că există o colaborare, că te înțelege medicul, că îți înțelege frica. Probabil asta e pentru majoritatea pacienților, o frică să vină într-o intervenție chirurgicală la nivelul cavității orale. Și atunci contează foarte mult medicul să împatizezi cu el, să vezi că se pune în locul tău și că-ți înțelege exact ansietatea ta și îți explică pas cu pas fiecare etapă ce urmează să faci și sub forma asta cred că contează foarte mult bineînțeles și experiența medicului.
Corect, dar cum îți dai seama de acea experiență?
Eu cred că la început sunt recomandările. Oricum astăzi când veneam spre tine acum, la radio ascultam un matinal din asta și povesteau despre ce contacte ai fără nume și prenume care să fie amuzante. Și era Instalator X. Nu răspunde în trecut în telefon. Și domnul de la matinal, că era un domn și o doamnă, a zis că eu am în telefon medic durere. Medic stomatolog durere. Cât de mare trebuie să fie frica de durere, de orice fel de durere, încât să-l treci pe ăla în telefon, mă gândeam exact așa, medic stomatolog durere. Are dreptate, Lucian, după părerea mea. Prima și prima chestie este să poți să-i empatizezi cu doctorul și să nu-ți fie frică de ce urmează să-ți facă. are voie să-ți fie frică. Instinctul ăsta de autoconservare mi se pare foarte important și e normal să fie acolo, dar măcar să ai încredere că te lași pe mâinile cui trebuie.
Și totuși pentru asta îți trebuie un consult. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că dacă te duci la primul consult nu înseamnă că e medicul la care trebuie să rămâi. Adică poți să te duci la consult și dacă nu îi empatizezi...
De acolo și noțiunea asta, conceptul ăsta de second opinion. Adică mereu există și eu nu mă supăr niciodată dacă vine un pacient la o consultație și poate nu e de acord cu planul meu de tratament. Există chestia asta de second opinion și de cele mai multe ori vibe-ul ăsta dintre pacient și medic e poate mai important decât ce urmează să-i faci și ce te recomandă titulatura și tot ce faci acolo. Pentru că am avut o experiență care mi s-a părut amuzantă cu o domnișoară care a zis că vroiam să vă spun, după ce am terminat procedura, că a fost foarte ok și am venit pe recomandare de la o colegă de-a mea și nu mi-a ducea în minte nici colega domnișoarei și mi-a zis să vin la dumneavoastră că e Caterinca aici și zic ok. Nu știu dacă să-i iau ca pe un compliment sau nu, pentru că aș prefera să veniți pentru că sunt un doctor bun și am foarte multă experiență și părul ăsta alb. E făcut din sute de proceduri ca asta pe care ați suferit. A, nu, nu vreau să mă înțelegeți greșit. Și e foarte important ce a urmat după aia. De asta și povestesc chestia asta. Că mi s-a părut interesant. Nu vreau să înțelegeți greșit faptul că am venit aici. De la început am considerat că o să faceți treaba bună pentru că aveați și recomandare și m-am uitat înainte la cine merg. Dar pentru mine era important să fie caterincă. Exact așa cum trebuie în cabinet. Adică vibe-ul ăsta, relația între medic și pacient, cum zice Lucian, e super importantă, chimia dintre ei. Eu aș zice că ar trebui să fie mai importantă partea asta de experiență, dar fără chimia asta între ei nu prea se poate.
Probabil că putem să sezizăm o astfel de chimie după postul pe care o vedem, sau dintr-o recomandare și ulterior mergem la un consult și vedem dacă putem să legăm acea chimie sau nu cu medicul respectiv. Pentru că, acum gândindu-mă și eu mai în profundime la asta, Cred că contează foarte mult pentru că este într-adevăr un scaun pe care îl asociem cu un scaun al durerii. E un disconfort prin care o să treci, e o frică prin care o să treci și mie mi-a plăcea să trec mai cu Caterincă prin frica asta decât fără Caterincă să zic.
Da, medic stomatolog durere.
Să zic că am stabilit asta și am ales medicul. Cum îți alegi implantul și cine îl alege de fapt și după ce criterii? Să zicem că eu sunt pacientul care urmează să îmi pun un implant și înțeleg că există mai multe tipuri de implant. Tehnologii mai vechi, unele mai noi, unele mai ieftine, unele mai scumpe.
Depinde foarte mult ca medicul să te informeze că nu există un singur tip de implant bun la toate. Cel mai bine e să medicul să aleagă implantul în funcție de necesitatea și de tipologia și de patologia fiecărui pacient și de tipul de os în care înțelăm implantul. E bine să mergem în general pe un brand internațional de implanturi care are mulți ani de cercetare în spate. Deci e un pericol. Dacă mergi, păi și avem mulți pacienți de genul ăsta care vin cu implanturi inserate, pacienți care nu cunosc tipul de implant, nu știu ce au în calitatea lor orală și vin cu probleme cu o coroniță, de exemplu, deșurubată la nivelul acelui implant. Sunt situații când nu putem să-i ajutăm. Dacă sunt implanturi no-name, nu se potrivesc de cele mai multe ori, nu se potrivesc accesorile, nu se potrivesc cheițele, deci nu putem să-i ajutăm.
Asta e important de știut pentru că, ok, te duci să pui un implant, poate no-name e mai ieftin, e mai accesibil, poți să ți-l pui acum, nu trebuie să amâni până strângi bani, să zicem, pentru unul mai scump. Dar trebuie să fii conștient de faptul că la revizie nu o să ai sculele necesare pentru reviziune.
Nu, dar nu contează prețul unui implant. Aici fiecare clinică are prețuri diferite. Contează brand-ul. și cercetarea, anii de cercetare din spate.
Și design-ul.
Și design-ul, exact. Fiecare implante e ușor diferit. Nu toate sunt cum și aici pe moasă, niciunul nu arată la fel.
Și sunt toate de la, astea sunt, ce avem aici ca model, sunt de la Noble, un brand renumit. Ei fac foarte multe patente, inclusiv patente pe care le vând altor companii. E foarte, foarte important să ai multă cercetare în spate și toate genurile astea de implanturi se potrivesc anumitor cazuri. Întotdeauna contează tipul implantului și dacă ți se potrivește sau nu.
Revenind, eu sunt pacient, mă duc să-mi pun un implant. Ar însemna că un red flag ar fi faptul că chirurgul îmi spune, uite noi avem implanturile astea și doar pe astea le facem, doar pe astea le folosim. Asta ar fi un red flag? Adică există clinici care, să zic, lucrează doar cu un anumit timp de implant pentru că au un timp cu ei și asta înseamnă că pentru binele meu, chirurgul ar trebui să-mi dea niște variante, nu?
Dar și de la același brand de implanturi, e important ca în plaja lor să existe mai multe dimensiuni, mai multe tipuri și forme de implanturi.
Ok, deci, practic, aceeași, ce spui tu aici, este că aceeași firmă are mai multe tipuri de implanturi, care se potrivesc mai multe...
Și mai există și brandurile care sunt, poate, nu la fel de galonate ca astea mai premium. ar trebui să aibă în oferta lor diferite variante de design al implantului și diferite tipuri de accesorii, în principiu cu cât un producător de implanturi îți oferă mai multe variante de design al implantului și mai multe variante de accesorii, cu atât, știi că s-a investit ceva în designul implantului.
Mai sunt implanturi în ziua de azi care sunt tratate specific pentru a ajuta în procesul de osteointegrare și asta e un lucru foarte bun.
Ce înseamnă asta?
Durează mai puțin până încarci și implantul, până când ai dintele în colo.
Încarcă mai repede și în cazul unui os mai spongios, mai moale, te ajută foarte mult că te bazezi pe acel implant și pe cercetarea din spate, că ajute la integrare, că se va integra mai sigur.
Adică materialul e mai poros, special pentru că osul se integrează.
Și aspectul ăsta dar și faptul că suprafața de la nivelul implantului este tratată specific pentru a ajuta în procesul de osteointegrare.
Adică tu practic bagi acest implant în os și osul trebuie să intre în ier.
Da, întâmplător tu ai acolo în mână modelul de la implantul care preferatul meu din toate implanturile pe care le-am pus pe pământ. Îmi place design-ul lui foarte, foarte mult.
Adică de ce m-a interesat design? Că nu-l văd la implantă.
Este important. Și ce înseamnă design pentru tine?
Forma implantului. Un medic înțelege pentru ce este bun. Ăsta e rotunjită. Incerci.
Sa-Mi dau seama in ce masura pacientul are măcar cea mai minimă șansă de a pătrunde în acestă variabilitate de nume, cercetare, design și în ce măsură e în final decizia lui sau decizia chirurgului. Pentru că, uite, îți dau un exemplu. E că vreau să știu dacă există așa ceva sau dacă măcar ne-am putea apropia de asta. Merg pe o stradă și văd 10 restaurante. și la fiecare restaurant, bineînțeles, stă câte un om și îmi zice, intrați la noi, avem mâncare foarte bună. Văd poze, da? Văd poze ale meniurilor. Ăsta e primul semn după care pot să judec, da? Și toate par la fel, toată lumea o să zică că are cea mai bună mâncare. Al doilea lucru este că pot să văd oamenii care mănâncă. Ăsta e un al doilea semn după care mă pot ghida, da? Și oamenii care mănâncă și văd că cineva are o salată oferită în farfurie și la celălalt restaurant văd o mâncare care arată delicios, Așa sunt cumva pacienții care deja s-au tratat în clinice respective și poate să îmi recomandă, uite, du-te acolo că este bun. Dar mai există în restaurante un criteriu de care poți să ții cont, este să intri pe Google Maps și să vezi acele stele. Și dacă vezi că un restaurant are nota 4,9 și celălalt are 2,5, e clar că o să te duci la ăla 4,9. Pentru că eu nu pot să intru în bucătărie să văd cât de proaspăt este puiul, să văd design-ul găinii din care îmi gătește și cumva același lucru îl simt și aici.
Te duci la o clinică din asta care are prețuri mai mici sau una care este mai premium, implanturile care sunt mai scumpe vor fi mai bune. Eu le spun altfel. Exact cum ai zis tu cu, mă uit câți oameni sunt la masă și mă uit în farfurile lor. Eu le zic să se uite pe net și să caute păreri despre implanturi.
Există așa ceva, da?
Da. Există orice în lumea asta. Despre un implant care este foarte bun, o să ai o curbă din asta gauziană, multe păreri foarte, foarte bune, iar despre un implant care este mai puțin bun, există și chestia asta, implanturi care sunt generice, care sunt, cum zicea colegul meu, no-name, N-aș zice chiar făcute pe vapor, dar sunt unele care sunt incredibil de ieftine, nu are cum să fie atât de ieftin.
Dar ăsta e un răspuns foarte bun, deci înseamnă că există un fel de...
Și o să găsești păreri foarte multe despre implanturile care sunt foarte bune.
Le dau pacienții sau medicii sau amestecat?
Nici nu mă interesează foarte tare cine dă părerile alea, pentru că există și mai ieftine în... Există o variantă mai ieftină desenată tot de ei.
Dar asta e foarte important și vreau să păstrez acest instrument și să-l simplific pentru oamenii în felul următor. Exact cum te uiți la Google Reviews pentru restaurante și poți să alegi în funcție de stele restaurantului, ce poți să faci tu? Deci am stabilit până acum că te duci la medic, ai primul contact, vezi dacă împatizezi cu el, dacă există acea chimie, bun, ai bifat. Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci, înseamnă, este să-l întrebi pe medicul tău sau să-l rogi să scrie pe o foaie de hârtie, cum se cheamă implantul pe care urmează, să ți-l pune și te duci acasă și scrii. De exemplu, ce implant vreți să-mi puneți, domn' doctor?
Eu vreau sa pun Noble Parallel.
Noble Parallel. Deci, Parallel. Ceea ce faceti acasa este ca sa mergeti acasa si sa scrieti pe Google. Deschide-ti Google.ro si scrieti Noble Parallel Review. Re-vi-e-dublu-ve. Noble Parallel Review. Enter.
Si.
In felul asta gasesti site-uri unde pacienti, medici, whatever, isi spun parerea despre acest implant. Ăsta ca că e cel mai bun mod în care te poți feri de acea situație pe care am auzit-o și aici o să vină și o a doua întrebare în privința asta. Înțeleg că există și chirurgi care sunt buni, adevărat buni, cu super multă experiență, cu rezultate foarte bune, care ajung la un moment dat să își optimizeze cumva profitul apelând la implanturi mai puțin calitative, adică cumpără implanturi mai ieftine, Au o tehnică impecabilă de implant și rezultate bune și în felul acesta ajungi, poate să te opereze un medic foarte bun la un cost mare, iar profitul lui este optimizat printr-un implant ieftin pentru el și deci o calitate mai mică pentru tine. Ăsta e un mod în care poți să ocolești cumva acest pericol pentru tine, dacă îl consideri pericol. Îl întrebi pe acel medic cum se cheamă implantul pe care ți-l pune și îl dai, scrii numele implantului, review, google, enter și vezi care e nota celui implant. Dar, ținând cont de asta, întrebarea mea este, și vreau să, e pentru amândoi, puteți să dați punctaje diferite, cât la sută contează mâna chirurgului și cât la sută contează calitatea implantului? Mai.
Ai și al treilea. Da.
Care e al treilea? Ce.
Fel de pacient ai? Lucrezi cu materialul clientului? Și.
Vă dau un exemplu. Am avut un pacient, nu mai avea deloc niciun dinte, am înserat mai multe implanturi, am făcut o reabilitare orală complexă, iar peste vreo 2 ani a venit cu o problemă la un implant și mi-a zis că el nu s-a mai spălat deloc pe dinți, pentru că nu sunt dinții lui. Deci, nu puteam să... Să-i.
Spele cine i-a făcut. Noi îi chemăm de obicei la șase luni la control tot timpul, ca să ne uităm, să mai higienizăm, să vedem cum arată restaurările protetice. Se.
Deplurează altfel de mult ca pe niți obișnuiți? Cum?
Dacă e ceramică sau e smalt, tot așa. Dacă.
Nu se îngălbenesc, nu? Ca.
Dinții. Ba da, se îngălbenesc. Dar.
Poți să faci albire la albine? Poți.
Să îl detartrezi, să îl higienizezi, să speli lucrarea, poți să faci orice vrei tu. Ideal ar fi să se spele pacienții pe dinți. Oricât.
De bun ar fi implantul, oricât de bine ar fi pus înserat, Dacă și pacientul nu ajută în procesul ăsta, dacă nu cooperează, atunci pot să apară probleme. Hai.
Să zicem bine, vă dau și un pacient ipotetic, un pacient de 65 de ani, cu hipertensiune, cu diabet, pe care le tratează, le ține sub control, ia medicație antihipertensivă. Ce.
Înseamnă că e diabetul tratat și îl ține sub control? Că uite, eu am nevoie mereu de probe, că pe mine mă cheamă Tomas și sunt necredincios. Zic.
Probe, are o hemoglobină glicată de 5,8. E perfectă, e ok. Da, adică are diabet, dar îl ține sub control. Deci.
E un pacient perfect normal că tensiunea și-o ține sub control cu antihipertensive. Și.
Nu are doi dinți și vrea să pună implant. La acest pacient, cât la sutea contează mâna chirurgului și cât la sutea contează calitatea implantului. Unde.
Sunt dinții? Sunt la maxilar sau la mandibulă? De acolo, mare parte din variațiile astea de design sunt date de densitățile osoase și de loc unde pui implantul. Pentru că maxilarul este un os mai trabecular, e mai spongios, e mai aerat, e mai moale, mai elastic. Iar mandibula e un os mai dur. Fie că ai diabet controlat sau nu, o să întâlnești un os mai dur când frezezi la mandibula decât la maxilar. Și atunci contează foarte mult nu neapărat mâna chirurgului, cât capul. atunci când alege variantele de implant. Bineînțeles.
Lucrează și starea dinților ce mai sunt prezenți pe arcadă, pentru că dacă o ocluzie nu e corectă, atunci vor fi force suplimentare care pot provoca daune dacă nu sunt corectate. Sau te uiți în ansamblu, cât de corespunzător îi igienizează. Sunt foarte multe aspecte de care trebuie să ținem cont. Uite.
Astea două sunt două variante de implant premium. Toate sunt de la Nobel, toate sunt frumoase, toate sunt... foarte bine gândite din punct de vedere al biotehnologiei. Asta are spirele mai late și mijlocul mai mic. Este un implant mai activ care se înfiletează. Dacă vrei cum sunt, sunt făcute după, ca idee, eu folosesc analogii. Ăsta e ca un șurub din ăla de pop de brad, pentru că osul maxilar e asemănător ca densitate cu popul ăla de brad. Și ăsta stă mai bine în maxilar. Dacă îl pui pe asta în mandibul, o să-ți rămână la jumate, nu o să-ți intre complet. Oricât ai frezat-o acolo. Pentru că are atât de multă inginerie în spatele lui, încât este desenat pentru un os foarte moale. Când îl alegi, îl alegi pe asta ca design pentru un os moale. Hai.
Să zicem că pacientului nostru îi lipsește un dinte maxilar, un mandibul. Cât la sută contează mâna chirurgului, cât la sută contează calitatea implantului. Dacă.
Ai suficient os și ai lăsat suficient de mult implantul să se osteointegreze și l-ai pus cum trebuie, orice fel de implant o să-ți stea, fie că este de aliaj de grad 5, fie că este de puritate grad 4. Dar este foarte, foarte important ca mâna chirurgului ăia, care a contat poate mai mult decât implantul, să aibă un implant pe care să se bazeze. Dacă implantul este relativ slab și troznește conexiunea asta, după aia trebuie să iei operația de la început. E.
Mult și mai dificil și mai costisitor ca să te întorci. Ok.
Deci practic pentru un pacient perfect, cam orice implant merge, cu o mână bună a chirurgului? Cu cât pacientul devine mai greu, cu atât e bine să ai implant mai de calitate pentru acel pacient. Implant.
Mai de calitate dacă nuanța este pusă pe... Chirurgul a ales design-ul implantului în funcție de densitatea și locul unde pune implantul. Adică pentru mine este foarte, foarte important chestia asta. Apropo.
De că am vorbit despre pacientul perfect și ne îndreptăm spre un pacient care este mai tarat, are os teoporoz, osul e mai aerat, Și avem nevoie de un implant mai bun, mai bun, mai bun. Există și pacienți care nu sunt eligibili pentru implant, la care nu pot să pui implant? Începând.
Cu până în vârsta de 18-21 de ani, de obicei, la copii, la adolescenți, nu se indică un implant dental, pentru că i-am blocat perioada de dezvoltare, până atunci osul se dezvoltă. După această perioadă se poate însera un implant tentar chiar și la pacienți de 100 de ani, dacă starea de sănătate generală o permite. Și am avut și avem foarte mulți pacienți, nu mi-am amintit care e cel mai învârstă. Al.
Meu, eu mi-l aduc aminte pe cel mai învârstă, al meu, 85. Ok.
Wow! Da, 80-90 de ani ceva, sunt foarte mulți și de obicei la ei facem reabilitări mai mari. Cel.
Mai învârstă pacient al meu are 85 de ani. Cel care a desenat implantul ăsta de aici, care este implantul meu preferat, a pus implantul la o doamnă de 92. Cel.
Care l-a desenat. Este.
Portughez. A avut o pacientă de 92 de ani, a zis, acum am bani. Era chiar portugheza de-a lui. Acum am bani, vreau să mestec. Și ea a zis, dar nu vrei niște proteze? Nu. Vreau implanturi. Pot să-mi pui implanturi? El a zis da. Nici el nu este foarte tânăr. Are 62-63. Și are tot așa. Este chirurg maxilofacial ca noi și în plus are și o facultate din asta de biotehnologie și a mai făcut. Da, e foarte deștept. Și îi le-a pus. Și e ok. Mestecă Doamne. 92.
De ani. Ce tehnologie avem în ziua de astăzi care ne ajută în a pune Ne bucurăm.
Că putem să oferim și în România aceași tehnologie cum sunt și în alte țări mult mai dezvoltate, în Franța, în Italia, în Elveția, putem să facem chirurgie ghidată și la o tehnologie ajutată de de inteligență artificială și dar unde contează foarte mult în continuare, contează planificarea făcută de medici. Această tehnologie ne ajută să fim minim invazivi, pentru că sub formă asta nu mai este nevoie să facem încizii mari, să decolăm osul, să expunem osul și este foarte indicată, de exemplu, la pacienții cu patologii. Sunt pacienți care au anticoagulante. Sunt pacienți cu diabet. Sunt pacienți unde o refacere după intervenție chirurgicală e o puțin mai deficitară. Când.
Am fost în clinică la voi, la DentoCare, avem un vlog filmat, o să-l punem în descrierea acestui material, dacă vreți să vă uitați ce înseamnă acest X-Guide. Hai să zicem, dacă asta este Gingia, Si sub gingie este os. Implantul asta trebuie sa intre prin gingie si sa ajunga sa se implanteze in os. Eu am doua variante ca si chirurg. Pot fi sa decupez gingia, stanga, dreapta, sa fac operatie si aici hai sa vad asa, eu aici am os. Si eu decupez gingia si vad osul si implantez, dar pot sa nu decupez, pot sa las gingia intacta, sa scanez tot osul si sa introduc un aparat care vede prin gingia, e un x-guide, vede efectiv prin tesuturi și pot să inser direct implantul aici fără să fac decupajul aici. E interesant de văzut, repet, vlogul pe care l-am filmat la Dentokere. După materialul ăla îmi scrie o prietenă care este stomatolog și zice, hai mă, Mișa, că noi avem asta de mult, avem ghid chirurgical. Care-i diferența? Ce era ghid chirurgical? Ghidul.
Chirurgical de care vorbea Lucian înainte este un ghid chirurgical fizic. Da. Adică, tot așa, faci un computer tomograf, îți faci o planificare cam pe unde îi vrea să faci inserarea implanturilor și cum ți le imaginezi tu că ar fi acolo, Ghidoula chirurgicală arată ca un fel de proteză găurită, e mai simplu de explicat așa, e ca o proteză găurită care e prinsă cu niște pini, cu alte șuruburi în oasele pacientului și stă fix acolo. Dar.
Cine îți arăt ghidoula chirurgicală? Chirurgul. Se.
Presupune că mai ai ceva repere, cum ar fi niște dinți, se ia o amprentă înainte și se suprapune peste computerul atomograf. A.
Ghidul ăsta e o proteză găurită care stă afară. Care.
Stă afară, pe dinci. Și după aceea ai niște găuri lăsate pentru implanturile astea, pentru freze mai întâi, ca niște găurele, pentru fiecare freză. Și dai găurile alea așa și după aceea le pui. Cu X-Guide-ul nu mai ai nevoie să faci... Care-i.
Diferența, totuși, pentru pacient și pentru tine ca și chirurg? Am.
Avut eu un caz, care mi se pare foarte interesant. Câteodată să trecem peste bucata asta de mie frică de durere, nu vreau să fiu tăiat, nu vreau să am o incizie, nu vreau să mă umflu. Pentru că, în principiu, pentru așa ceva a fost inventat xGuide-ul ăsta, ca să-ți ușureze mai repede vindecarea și pacientul care are o teamă din asta de dentist sau de operații să scape mai lejer. Trecem peste asta și ajungem la bucata pe care a zis-o Lucian cu pacienți cărora le trebuie și au nevoie de așa ceva datorită unor patologii. Uite la diabet, că tot ai zis de diabet. Microvascularizația e afectată. Sunt modificări și la rezistența vasculară periferică și dacă faci o incizie începi și pierzi din vascularizație. În realitate, dacă nu faci incizia și nu faci lambourile alea pe acolo, păstrezi mai mult din vascularizația pacientului, se păstrează mai mult din oferta aia osoasă în care băgăm implanturile. Și mai sunt pacienți, cum am avut eu cazul ăsta, la care nu puteam să fac lambour pentru că suferise un traumatism. Era o doamnă care e de seamă cu mine și suferise traumatismul pe la vreo 16 ani și pierduse aproape toți dinții de pe o hemii arcată mandibulară, adică jumătate din dinți nu mai sunt. Și pentru că prin mandibula tuturor oamenilor trece un nerv care se cheamă nervul alveolar inferior, nervul ăla trebuie protejat și se resorbise osul până la nivelul nervului. Pe oriunde aș fi încercat să fac incizia, l-aș fi tăiat. și pe oriunde aș fi tăiat, aș fi lăsat pacienta cu o anestizie permanentă mai mare sau mai mică, adică fie colțul gurii, fie jumătate de buză, fie toată zona aia de acolo ar fi rămas amorțită. unii dintre pacienți au nevoie de X-Guide-ul ăsta, nu e doar un moft. X-Guide-ul.
Te ajuta să ocolești nervă? Da.
Este o diferență foarte mare într-un ghid clasic și ghidul ăsta full digital, pentru că în ghidul clasic, de multe ori, dacă ai o eroare la montare a ghidului sau o eroare de proiectare... Se propagă. Exact. După tot ce urmează să faci, poate să fie daună totală și să nu-ți dai seama. Pe când un ghid digital care te ajută să vezi în timp real, în timpul osului, vezi oriunde, știi în orice moment, în momentul unde ești în os, vezi structurile anatomice de care trebuie să te vedești, cum ar fi nervul alveolar inferior, cum ar fi sinusul, vezi mereu și mai mult de atâtea și atenționează în cazul în care Nu respecti planificarea inițială. Exact. În și situații când nu putem să folosim, dacă se ajunge într-o resursie foarte, foarte importantă, când nu avem os deloc, să-l înlocuim cât mai repede să nu creăm resursii, că dacă pacientul prezintă resursii importante, atunci e nevoie să creștem volumul sus și atunci trebuie să mergem pe varianta clasică de augmentări prin anumite tehnici și de înserare în plantule, ori în același timp, ori ulterior. Foarte.
Important să alegi bine momentul și dacă ai posibilitatea, cum zice Lucian, să faci chestia asta fix atunci când pierzi dintele, mai bine... Când e preferat. programezi pacientul in așa fel încât să te pregătești cu toate cele necesare și să poți suplinești absența dintelui, pacientul economisește timp și dacă are deja oferta aia osoasă și ai făcut implantul post-extracțional, pe lângă timp mai economisește și banii pe o eventuală adiție. Asta.
E important de reținut și asta am reținut din materialele pe care le-am avut până acum. În momentul în care ai pierdut un DNT începe un cronometru invers. E ceasul invers care e ceasul restorpției osoase. Fiecare zi pe care o aștepți e o mică restorpție osoasă și poți să ajungi dar să nu mai ai os deloc, să treacăți să faci adiție de os. Aș vrea așa pe scurt să să descriem, dacă se poate, ce presupune procedura de inserare a implantului, care sunt pașii. Care sunt pașii de la n-am dinte până la am dinte, până la am implant, care sunt complicațiile și riscurile și ce trebuie să facă pacientul pentru a întreține acel implant. Prima.
Dată trebuie să se prezinte la un consult. Și.
Vine de la consultație. Da.
Are sau nu are radiografie de la vreun medic care îl trimite la chirurg, Noi oricum o să-i dăm să facă un computer tomograf, după care se întoarce și facem niște simulări și un plan de tratament. După ce facem planul ăla de tratament, acolo o să aibă variantele de implanturi. Cât îl costă, care sunt timpii de așteptare, când o să aibă aproximativ coroana, dacă punem coroana provizorie, dacă nu punem, ce se întâmplă și așa mai departe. Pacientul este sau nu de acord cu planurile tratament și își alege unul din variantele alea. Eu de obicei dau 3 sau 4 variante pentru fiecare pacient și dau în funcție de caz. De exemplu, dacă e la mandibulă, implantul ăsta nu o să fie niciodată printre variantele astea. O să fie alte variante, alte design-uri. Ok.
Deci are niște variante, plan de tratament, îl acceptă și după aceea? Și.
După aceea vine la operație. Cât.
Durează? Adică nu cât durează. Până.
Se termină.
Mă cert în funcție de complexitatea cazului, dar să zicem dacă vorbim de un singur implant, un singur dinte lipsă sau doi dinte lipsă. Se face într-o zi? Durează.
Foarte puțin, câteva minute. M-a.
Cronometrat un asistent odată. 6 minute durează să pui un implant dacă ai Lambo-ul făcut. 6.
Minute l-ai pus? Da. Ce urmează după aceea? Ales dacă îi punem coroană sau nu. Depinde.
De factorul estetic, depinde de doleanțele pacientului. Câteodată încărcăm imediat, punem o coronință sau așteptăm. Trei.
Luni, trei luni. Feliciul implantului poate să favorizeze integrarea, o să fie integrarea mai rapidă. De obicei, se consideră așa că între 6 și 10 săptămâni implantul este mai vulnerabil în os, pentru că tu îl pui acolo și tu l-ai pus fix, ceea ce înseamnă că are o stabilitate primară. Dacă îl lași așa, în alea 16 săptămâni o să ai parte de niște procese din astea de resorpție și apoziție osoasă, în care, dacă vrei, o să te o integrează implantul, se mineralizează osul în jurul lui, exact ce ziceai tu la început, că îl îmbracă, că îl îmbrățișează organismul și îl ține acolo. Adică ori faci încărcarea aia imediată de la început, ori îți aștepți lunile alea pentru osteointegrare. Încărcarea.
Înseamnă că îi pui o coroniță. Îi.
Pui o coronă provizorie. Și.
Coronița aia prin urmă se înșurubează? Se.
Înșurubează, se cimentează. Depinde.
De caz. Important este că ai un dinte acolo și poți să mai mestești cu el. la fel de bun ca ala definitiv, pentru ca e un pic scos din ocluzie ca sa nu ai fortele foarte mari, dar poti sa mestesti cu el. Dar.
Oricum trebuie protejat, nu e bine sa curtam. Bun.
Adica nu meste cu o coaja de paine uscata pe el direct. Eu.
Le spun pacientilor, daca vreti sa muscati din mar, trebuie sa fie bucatele taiate cu cutitul si cu furculita, daca vreti sa muscati din pastrama, sigur ca da, nu trageti de ea, trebuie sa o taiati cu cutitul si cu furculita. Ok.
Decent. În general.
Încercăm să le evităm în timpul intervenției, să nu apară prin faptul că avem o planificare inițială pe bază unui ICT și deja știm tot ce avem de făcută, știm dacă avem nevoie de augmentare, dacă nu, știm de la început dacă punem coronițe imediat, dacă încărcăm imediat sau nu, asta bine și în funcție de stabilitatea care o obținem și complicațiile ulterioare nu se umflă, dar câteodată poate să apară un edem dacă mergem pe perantea clasică. Cu cât facem mai mică incizia, cu atât EDM-ul este mai mic. Când avem os și facem incizii foarte mici, când mergem pe varianta clasică, de obicei nu se mai umflă pacienții dacă își respectă indicațiile. Trebuie să iau un antibiotic, trebuie să iau un anti-inflamator, să mai protejeze puțin, să țină rece local și atunci... Deci.
Ca și complicații poți să te umfli. EDM.
Hematom. Adică, cam asta e. De durut, oricum nu te doare pentru că primești antiinflamatoarele alea, de desumflat te resumfli. Cu cât deranjezi pacientul mai puțin, cu atât se vindecă mai repede. Dar.
Poate să, de exemplu, există situații în care să nu accepte corpul implantul, să-l dea afară, să apară o infecție la.
Nivelul Rata de succes a unui implant, conform studiilor, e de 98%. Păi.
Aia 2%, ce fac? Eu.
Le spun pacienților că există 3 factori acolo. Odată chirurgul. Eu trebuie să pun implantul la bine. Că e cu chirurgie ghidată, că este clasic. Eu trebuie să-l pun bine. Mai există factorul 2, medicul protetician. El trebuie să facă Coroana așa cum trebuie, lucrarea protetică trebuie să fie așa cum trebuie și factorul terțiar e pacientul. Dacă nu se spală pe dinți și nu are grijă de lucrările protetice, dacă oricare dintre noi nu-și face treaba, nu-l acceptă organismul. În realitate, nu există chestia asta că nu-l acceptă organismul. Câteodată mai ai ghinioane și mai sunt infecții, perii implantite, care nu țin neapărat de tehnica operatorie, nu țin nici de protetician măcar și nici de pacient. Corect.
Și cred că e o scuză ușor de acceptat de pacient. Nu.
L-A acceptat. Nu l-a acceptat organismul. Eu nu sunt de acord cu asta. Nici când se întâmplă să fie complicații la vreun pacient de-al meu, nu am chestia asta. Nu l-a acceptat organismul. Doar dacă ai alergie la titan. N-am auzit decât o singură dată. Deci sunt infecții perimplantite, orice vrei și orice poate trece prin cap se poate întâmpla. De cele mai multe ori, unul din astia trei factori a dat o îmbară. Ori chirurgul când l-a pus, ori proteticianul când a făcut coroana, ori pacientul n-a avut grijă. Cum ți-l ții, așa l-ai. dar măcar la șase luni, adică e foarte important ca pacienții să înțeleagă că nu ar trebui să dispară ca măcar un ceață după inserarea implantului și după protezarea lor, ar trebui să mai vină din când în când la câte un control, odată că nu e scump, că e doar o igienizare și, doi, ajută foarte mult. Și.
Nu doar pentru implant, pentru toată cavitatea orală. Legat.
De pașaportul și de garanția lor, există așa ceva? Aspect.
Foarte important. Noi tot timpul le dăm și recomand tuturor să vedea pacienților un pașaport în care să lipim un sticker cu seria, tipul de implant. pentru că sunt foarte mulți pacienți care călătoresc sau care locuiesc în alte țări. După ce se inseră un implant, dacă apare o problemă și e nevoie să meargă la un alt cabinet, e bine să cunoască tipul de implant și să aibă accesorile respective care se potrivesc. Totuși.
E destul de interesant pentru că îți pui, de exemplu, un implant de la Nobel, primești un pașaport în care se specifică ce tip de implant este, Asta înseamnă că oriunde te duci în lume, dacă ai o problemă, te duci la un cabinet care, dacă lucrează cu Noble, poate să aibă trusa respectivă. Mai.
De asta e bine să alegi un brand internațional. Mai.
Ales pentru pacienții care vin din diaspora. E foarte important să-și aleagă implanturi care să poată să fie protezate și în Anglia, și în Norvegia. Aveți.
Pacienți care vin de afară? Da.
Dar cred că toți medicii stomatologi din România au. Adică nu cred că suntem... Vin.
Pentru că e mai ieftin să faci și să pui implant în România? Cred că da. Revenind la preț, cât costă un implant care la noi de exemplu costă 1.200? Uite.
Un ovăl din acela paralel, am auzit un pacient care mi-a zis că ar fi costat 2.500 de lire.
Sterile. Mai mult de dublu, dublu și jumătate. De 5 ori. A, doar implantul?
Doar implantul. Ok.
Mai mult.
De 5 ori. Da, Nobelul Paralel, ăla este Nobelul Activ. Nobelul Paralel, ăsta e implantul meu preferat, la clinică e 500 de euro. Și în Anglia era 2500 de lire sterile. Deci dacă ai.
Idee, pus mai mulți, poți să vii în România și să-ți pui implantul și.
Să-Ți ieși o mașină. Da, da. Dar și în România, același implant, poți să-l găsești. mai scump, mai ieftin, oricare. Important este implantul și doctorul care ți-l pune. Acum, dacă ai covor roșu la intrare sau nu, probabil că se adaugă un pic la prețul.
Implantului. Corect. Ce recomandări finale ați da pacienților care urmează să-și pună un implant? Ce ați vrea să rețină ei din acest podcast? E foarte important.
În primul rând, să să nu ajungă la noi doar pentru implanturi. Un pacient e bine să vină constant la controle periodice, să nu ajungă să-i punem noi implanturi. Poate de aici ar fi bine să plecăm cu prevenția, profilaxia, cât să nu ajungem la implanturi. Dacă totuși ajungem în situația asta, e bine să alegem să ne uităm și după medicii și după experiența lor, dar și după tipul de implant și brandul de implant pe care lucrează clinica respectivă. Nu avem pretenția.
Că suntem mai deștepți decât toată lumea, că avem foarte, foarte multă școală, dar încercăm prin tot ce încerc, prin toate studiile astea, prin toate congresele astea la care mergem, prin toată pasiunea asta pentru tehnologie și implantologie și tot ce e nou, să ajungem, să fim exact ca idolii noștri. E foarte important asta. Mi se pare că este de bun augur pentru un doctor să tindă mai sus, să știe mai multe, să învețe mai multe. Vrem să ajutăm.
Oricare pacient din România la fel cum e tratat oricare pacient din afară. Da, tare. Câteodată.
Mi se pare mai bine aici decât afară și acum nu e vorba de dinți neapărat, strict de medicină generală. Câteodată e mai bine aici decât afară. Am și cazuri din astea. Am avut un pacient care avea scleroza multiplă, la care i-am pus niște implanturi și acolo medicamentele astea sunt medicamente orfane, astea la care nu se aduc de companiile mari. Nu sunt suficienți bani și atunci el lucra în Anglia ca docker, cineva care are scleroza multiplă, care se împiedică mergând pe jos în casă, în propriul apartament. Și am avut la o săptămână după o domnișoară care era mai în vârstă puțin, avea 35 de ani și era tratată în România cu interferon. Pacient perfect normal, tratat cu inhibitor monoclonal în Anglia, decontat de casa de asigurări, pacient tratat cu interferon, amândoi pentru pus implantul, pentru inserare de implanturi, dar scleroza multiple MS-ul nu avea o contraindicație pentru mine neapărat. Ea în scaunul cu rotile și el perfect normal. Câteodată e mai bine în străinătate, dar de cele mai multe ori eu își zice că e.
Mai bine aici. Da, interesantă observația.
Asta. Da. Și asta privind, ca doctor, care tratează o altă afecțiune care nu e complicată de boală lor autoimună neapărat. Din afară, strict din afară. Doi pacienți care ar fi putut să fie la fel, dar doar unul e, pentru că doar unul e tratat cu medicamentele corespunzătoare. Și, în general.
Dacă te gândești că sunt oameni care vin de afară ca să se opereze aici, să-și pune implanturi, noi deja suntem aici și putem să beneficiem totuși de prețuri destul de mici față de, să zic, lumea internațională. Eu își zice.
Acceptabile. Acceptabile, corect. Nici.
În comparație cu cele de care ai povestit tu mai devreme. Unde vă pot găsi pacienții care ar vrea să vină la voi? Să zicem la primul consult să vă cunoască, să vadă.
Dacă au chimie. În sediile noastre. Clinica are mai multe sedii. Găutați pe net dentokare.ro și le găsesc.
Pe toate. Cum se procedează? Intri pe Dentokare, suni la un număr de telefon și te.
Programezi? Da, sunesc la recepție.
Și poți să zici, vreau la Lucian sau vreau la Victor?
Da, sigur. În schimburi. Intră la prima parte a podcast-ului pe recomandare, cu doctorul Mihai.
Și înțeleg că prima consultație e gratuită, nu? Adică primul consult e gratuit. Ceea ce e destul de tare, nu? Adică poți să vii să-l cunoști doctorul gratuit să vezi dacă vezi, dacă ai chimie cu el. În principiu noi nu.
Luăm bani decât dacă ne murdărim de.
Sânge pe mânuși. Dar la X-Guide nu prea e sânge, deci vezi că vezi...
Nu prea, nu, da, uite, vezi? Acum trebuie să mi reevaluez afirmația. Lucian.
Victor, mulțumim foarte mult pentru prezență, mulțumim pentru ce ne-ați învățat astăzi, sper să fie pentru voi un Un mic ghid așa de implantologie, eu am învățat lucruri de care nu știam, cel puțin mătur de față știu că dacă mă duc la un doctor, la un chirurg, OMF și îmi propun un implant, pot să scriu pe o hârtiuță ce implant este, să merg pe Google și să dau. Să caut niște review, să văd dacă este un implant bun sau nu și în funcție de asta să aleg pentru mine. Dacă aveți alte întrebări care țin de zona asta de implantologie, de chirurgie, OMF, de somatologie, lăsați întrebările jos în comentarii și o să încercăm să le cuprindem, să răspundem la ele la un următor podcast care o să fie pe o tema asemănătoare. Până atunci aveți grijă de voi și faceți alegeri corecte pe curând.
More from Mihail

Tu știi câtă sare consumi zilnic? Te uiți vreodată la cantitatea de sare de pe eticheta alimentelor?

Cât de atent ești la schimbările care apar, la cum percepi mirosul sau sunetele? 👨🏼⚕️☝🏻

Tu cât timp petreci zilnic pe rețelele de socializare? Ai încercat să îți setezi limite?







