MENTORUL | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Prof. Dr. Irinel Popescu

S-a făcut transplantul de la porc modificat la genii.

La om?

Da. Cumva chiar acțiunile lui sunt ghidate de mersul societățiii. Pe vremea aia încă era un fel de science fiction. Foarte mulți spuneau că nu se poate face ca asemenea o operație o absurditate și niciodată nu se va putea face. Tinerii americani ezitau să facă transplant hepatic. Statutul de rockstar ce smârâni de la început a dispărut treptat, s-a pierdut într-o meserie, nu i-a spus chiar de rutina, dar aproape de... Greu să faci ceva mai bine decât un robot, însă totuși fără un control, inteligența artificială riscă până la urmă să facă poate mai mult rău decât bine la seuma. Dar în momentul de față încă omul se compune din trup și suflet. Numai că ce vreau să spun este că în actul vindecării există întotdeauna o componentă spirituală major. Nici știința cu religia nu se amestecă, sunt lucruri diferite.

Vă aduceți aminte cum a fost primul transplant reușit pe care l-ați făcut, cred că în 2000?

De la pionierat la rutină a fost etapa cea mai grea. Ceilalți agresori au ficat-o în două categorii, alcoolul și medicamentele. După cum se știe, alcoolul este un drog.

Deci că ăsta e capătul de linii pentru inovație făcută de om? Oameni buni, vă salut! Eu sunt dr. Mihail și suntem la un nou episod Boabe de Cunoaștere cu un invitat special astăzi și o să vedeți pe parcursul discuției noastre de ce este special. Este profesor universitar, medic primar, chirurgie generală, doctor în științe medicale. și membru corespondent al Academiei Române Secția de Științe Medicale. În anul 2000 a înființat programul de transplant hepatic la Institutul Clinicul Fundeni, în cadrul căruia s-au efectuat până în prezent peste 1.000 de transplanturi hepatice de toate tipurile posibile. a contribuit în mod esențial la înființarea programelor de transplant hepatic în Spitalul Republican din Chișinău în 2013, Spitalul Sfânta Maria din București în 2014, Spitalul Sfântul Spiridon din Iași în 2016, Spitalul Sanador din București și ultimul program de transplant înființat este cel pediatric la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este coordonatorul național al specializării post-universitare de chirurgie hepato-biliopancreatică și lui se datorează introducerea chirurgiei robotice despre care tot auzim în ultimă vreme în anul 2008 în România, în cadrul primului program sistematizat de operații robotice la Institutul Clinic Funden. Și pe lângă toate astea, mai este un lucru foarte important pentru mine, este unul dintre cei doi mentori pe care i-am avut și în viața profesională, dar nu numai, profesorul Irinel Popescu. Să trăiți și vă mulțumesc că sunteți aici la mine în podcast. E.

O mare onoare pentru mine. Mulțumesc pentru invitație.

Vreau să le spun oamenilor de la început că am avut așa o mare onoare și încă o am când vin la funden, să fiu cumva invitat la dumneavoastră în cabinet și să discutăm tot felul de lucruri și mi-ați povestit de-a lungul timpului tot felul de lucruri pe care de multe ori Cum a nu le povestiți oamenilor? Și oamenii vă întreabă, cum ați făcut medicină? De unde e pasiunea pentru a face bine oamenilor? Sunt foarte multe lucruri pe care dumneavoastră mi le-ați povestit și care m-au inspirat de-a lungul timpului și cumva cu asta aș vrea să încep. Spre exemplu faptul că ați ajuns să plecați în Statele Unite, să vă supraspecializați în programul, în ceea ce înseamnă transplantul de ficat la cel mai mare nume probabil în transplantul hepatic la profesorul Starțăl, adică ați ajuns fix să învățați de la Starțăl, de la cel mai bun în domeniu și ați întors ulterior în România unde ați făcut acest program de transplant. Vreau să vă întreb cum ați ajuns acolo și vrem să știm asta ca să ne inspirăm să vedem ce pot face ceilalți tineri medicină a duce o medicină.

Mai performantă în România. Deci cu trecerea timpului un om devine din ce în ce mai filozof către o anumită vârstă, începe să aibă asemenea înclinații și să vadă lucrurile altfel, puțin altfel, pentru că tot ai spus că atunci când discutăm în cabinet ai revelația unor lucruri puse cumva altfel. Așa încât am să încerc să utilizez această viziune, ea spune, o mai comprehensivă vizavid întrebarea pusă și poate vizavid anumite lucruri care s-au întâmplat pe parcursul existenței mele, să spun așa. Deci, un om, aș spune, până la urmă face parte dintr-o societate. care are dinamica ei, care are istoria ei, evoluția ei și parcursul unui om profesional sau individual, mă rog extra profesional, depinde foarte mult de ce se întâmplă în jurul lui, cumva chiar acțiunile lui sunt ghidate de mersul societății. Evident, ceea ce numim noi realizările, până la urmă unele din ele, le-ai menționat pe unele dintre ele, nu sunt individuale, sunt opțiunile de echipe mari și în final și de suportul societății. Dacă iau medicina fără suportul societății, realizările din medicină n-ar fi posibile, deci nu sunt realizări individuale. Întorcându-ne la Statele Unite și la stagiumul de pregătire acolo, evident și aici pe de-o parte revin la această componentă generală de care vorbeam și am să spun că de Anumite lucruri, inclusiv asta de care vorbim, depinde de conjunctură. Eu am ajuns în Statele Unite în 1991 prima dată și aici conjunctura înseamnă că noi trecusem prin perioada comunistă, eu m-am născut în comunism, trăisem până atunci în comunism și unde exista ideea foarte clară că nu poți să ieși de aici, Occidentul era ceva care părea cumva din altă planetă și nu de pe asta în care trăim și poate generația voastră care nu a prins aceste timpuri e greu să își închipuie sau să se pună în mintea și în modul de a gândi a cuiva care trăise perioada respectivă. Și atunci, bineînțeles că noi știam de aceste lucruri, citeam literatură atunci când STASL a făcut primele operații de transplant hepatic, am fost și noi la curent, le-am urmărit de aici, dar ni se părea că nu o să ajungem niciodată acolo. Și atunci când acest lucru a fost posibil, Nu numai eu, și alți colegi de generație ne-am grăbit să o facem. Deci ăsta a fost, dacă vrei, primul motiv sau principala motivație care m-a dus și pe mine și pe alți colegi de generație, cum spuneam, către astfel de centre. Ați.

Plecat cu mai mulți colegi, adică ați făcut un grup sau a fost ceva individual? Pentru că și acum, mă gândesc, în stată n-ai mult mai ușor să pleci, dar tot trebuie să te duci să iei o viză, să iei un avion, e un drum lung, e departe și mie inclusiv acum mi se pare departe, cu toate că prin toată media pe care o avem trăim parcă acolo, adică probabil că dacă ajungem în New York sau când ajungi prima dată în New York te simți așa ca acasă pentru că l-ai văzut de o mie de ori deja. Dar mă gândesc că atunci era cu atât mai departe cumva bariera asta psihologică și.

Visa până la urmă s-a putut obține însă față de generațiile de acum care pot să-și planifice o asemenea plecare și ca să fiu foarte sincer și americanilor le place ca cineva care vine să vină în urmă a unei planificări. Pentru mine și pentru unii colegi de generație, la vârsta respectivă, deci eu mă apropiam de 40 de ani, era puțin târziu. Asemenea lucruri se planifică uneori din timpul facultății sau imediat după facultate, din timpul rezidențiatului. Și atunci aplici, ei au diverse forme de fellowship pentru străini, diverse forme în care primesc oameni la specializare, multe din astea sunt finanțate de ei și tocmai de aia ei trebuie să-și facă anumite suferințe financiare care acolo, într-o lume extrem de pragmatică, trebuie foarte clar făcute. Ori ce puțin psihologia mea asta a fost că timpul trecea foarte repede și lipsa de timp era o coordonată acută. Și de aceea m-am dus direct, m-am prezentat, le-am spus despre doința mea de a învăța operația de transplant hepatic. Pe vremea aia încă era un fel de science fiction. În anii 50, când se ază la început partea experimentală, foarte mulți spuneau că nu se poate face ca asemenea o operație o absurditate și niciodată nu se va putea face. S-a demonstrat că se poate face, dar la vremea respectivă în anii 90 încă nu erau toate detaliile puse la punct și asta a fost și o șansă pentru cei care veneau din străinătate. Tinerii americani ezitau să facă transplant hepatic, să-și dedice cariera medicală transplantului deficat pentru că încă nu se știa dacă va reuși complet. dacă va deveni o metodă acceptată care să le permită o carieră de 40 de ani, să spun, în care să-și câștige existența, în care să funcționeze oarecum previzibil. Și atunci foarte mulți din cei care veneau erau oameni pașionați, să spunem, de subiectul ăsta din străinătate, Europa, America de Sud, Japonia, cu care s-a făcut pionierat în transplantul hepatic. Starzell, cea care a început mai întâi la Denver, după aia la Pittsburgh, a avut în jurul lui o legiune străină, să-i spun așa, extrem de pestriță, foarte motivat, însă și extrem de entuziast. totuși.

Fiind o operație sau un procedeu chirurgical tehnic, o intervenție chirurgicală care încă se dezvolta și chiar americanii încă n-aveau încredere să urmeze această cale, dumneavoastră când ați plecat în 91, aveați de gând să vă întoarceți și să faceți acest program de transplant în România, ceea ce s-a întâmplat în 2000? Cât de bine erau planificate lucrurile? Foarte.

Puțin planificate. În ziua de astăzi, când tinerii pot să-și planifice foarte devreme parcursul profesional, atunci pentru mine era puțin târziu și a trebuit să improvizez oarecum. Dominanta a fost să învăț operația de transplant hepatic. În 1991 am mers ca chirurg-vizitator, visiting surgeon, două luni de zile, după aceea am obținut un fellowship de șase luni la Pittsburgh și m-am continuat. Activitatea la Spitalul Mount Sinai din New York, pe parcursul deja trei ani, dacă pun și cele două luni inițiale, mai bine de trei ani, atât eu cât și colegii din ce numeam legiunea străină înainte, aveau această opțiune sau aveau ambele opțiuni să se întoarcă în locul de unde au plăcat sau să rămână în Statele Unite, să-și continue cariera acolo. Și am urmărit în timp, evident că am fost și eu interesat de fenomenul ăsta, o parte a rămas, o parte s-a întors. Motivațiile erau destul de clare, absolut clare. Statele unite, cel puțin la vremea respectivă, ofereau condiții mult mai bune de a funcționa un sistem medical performant, bine finanțat, cu maximum de posibilități, care era întotdeauna la frontiera medicinei și de unde apăreau întotdeauna noutățile medicale, deci o medicină de vârf. Locul de unde ai plecat îți ofera posibilitatea să faci pionierat, cum spunea un coleg și prieten din Israel care spunea, zice, aici chirurgi de transpas sunt mulți, eu dacă mă întorc acolo o să fiu primul, o să fac pionierat, o să rămână ceva după mine. Deci, aceste opțiuni diferit fundamentate îți oferau sau mai bine îți puneau într-o situație în fața unei alegeri foarte dificile. Dar aceste două opțiuni au fost în fața fiecăruia dintre cei care au făcut specializarea, mai ales în acest domeniu. Adică.

Să rămână în Statele Unite pentru niște condiții mult mai bune și medicale. Da.

Dar să fi unul dintre miile de chiroși, dacă vrei, americani care făceau meserie și din care, până la urmă, individualitățile au fost la început. Evident, a fost Arzel Păm, a fost Ronald Busfield, în sfârșit câțiva dintre cei care au făcut pionierat. masă uniformă de chirurgi care fac un job destul de bine reglat, destul de bine codificat, cu rezultate măsurabile în care trebuie să te și încadrezi. Cumva statutul de rockstar ce spun unii de la început a dispărut, treptat s-a pierdut într-o meserie, nu i-a spune chiar de rutină dar aproape de așa ceva. În.

Momentul de față există vreun astfel de pionierat în chirurgie? Cineva care încearcă ceva și lumea nu crede? Există.

Multe, însă nu mai aparțin într-o măsură atât de mare individualităților, aparțin unor grupuri, unor curente, unor instituții. și devin dominate în primul rând foarte mult de tehnologie menționat la un moment dat, chirurgia robotică, chirurgia robotică, întâmpinată la început cu rezerve, mai ales de conservatori, unii încremeniți în proiecte din care nu se puteau desprinde, dar care s-a dezvoltat până la punctul la care va fi rutină și va prelua multe din lucrurile pe care le face omul în momentul de față. În plus a apărut, după cum bine știi, inteligența artificială și asta aduce încă un plus de și aduce transformări cu ea foarte mari pentru că amândouă tehnologiile și inteligența artificială vor avea tendința să înlocuiască în muncă omului și până atunci oricum să pună într-o anumită, într-un fel de cont de umbră, dacă vrei, rolul personalităților. E greu să faci ceva mai bine decât un robot, e greu să dezvolți ceva peste nivelul atins de inteligență artificială. Credeți.

Că ăsta e capătul de linie pentru inovație făcută de om? Da.

Poate fi pentru că la început omul a sperat că inteligența artificială o să fie un ajutor care să îl ajute. Încă este și încă este, da, numai că, repet, deja inteligența artificială reușește să diminueze cumva rolul personalitățiii umane, îl pune așa încet încet într-un micon de umbră. Pericolul mare însă este să-l înlocuiască complet și aici Se încearcă reglementări care să controleze fenomenul care se cheamă inteligența artificială. În ce măsură astfel de reglementă vă reuși sau nu? Nu știu, pentru că un lucru pe care l-ai început, l-ai început să-l dezvolți. Așa s-a întâmplat de-a lungul întregii istoriei omenirii. Dacă îl dezvolți e greu să-l controlezi, adică spui aici ne oprim și de aici. Însă, totuși, fără un control, inteligența artificială riscă, până la urmă, să facă poate mai mult rău decât bine la see human.

Dacă nu.

Există mecanisme de control, inteligența artificială își va lua singura această putere de a decide singur. Când.

Credeți că o să ajungă roboții să opereze singuri, pâncă în momentul de față, când zicem că operezi cu robotul, robotul e doar un instrument foarte sofisticat. E.

Un telemanipulator, nu e robot. Robotul, așa în sensul clasic al definiției, este o mașină care face singure anumite manevre. Așa numitul robot actual, sistemele da Vinci și nu mai au părut. și aici sisteme compeditoare operează, de fapt cel care operează este chirurgul, ele transmit mișcările mâinii chirurgului și efectuează cu mare precizie și cu mare acuratețe aceste manevre în interiorul organismului uman în locul în care se operează, dar din acest punct de vedere evident nu este decât un telemanipulator, așa cum spuneam, cel care operează până la mâinile chirurgului. Deja însă anumite manevre, neurochirurgia, mai ales sistemele Mazor, au ajuns să le facă singure și asta e calea care, odată deschisă, evident că se va dezvolta. Prognozele sunt că după anul 2050 roboții vor ajunge să opereze singuri și să o facă mai bine decât omul, pentru că aici s-a pus această problemă cum să le permitem noi și mai ales Sunt persoane care afirma că nu m-aș lăsa niciodată operat de un robot. Pacientul în realitate și dezvoltarea medicinei e dictată de pacient. Clar, el e cel care are nevoie. Cei care nu au înțeles că toți actorii sistemului de sănătate de fapt sunt în slujba pacientului înseamnă că nu au înțeles de ce fac această profesie. Ori pacientul are o boală, uneori gravă. și obiectivul lui major, obiectivul principal este să se vindece de această voană, ori atunci încearcă să se ducă în cel mai bun loc în care poate să-și găsească vindecarea și în medicină există astăzi așa numitele Benchmarks sau Textbook Outcomes mai nou în care sunt rezultate pentru diverse procede adresate diverselor boli. Să iau un exemplu, eu știu cancerul de pancreas, rezecția de pancreas. Benchmark sau textbook, outcomes, înseamnă așa, se face această operație rezecție de pancreas pentru cancer cu o mortalitate sub 5%, cu o supraviețuire la distanță de poate 36 de luni sau 48 de luni, e o boală extrem de agresivă, de-aia am luat unul dintre cele mai negative exemple dacă vrei, dar din acești parametrii nu trebuie să ieși pentru că dacă ieși din parametrii respectivi, pacientul nu ți se mai adresează. Deci dacă acolo unde operezi, centrul respectiv nu are o mortalitate sub 5% și o supraviețuire de cel puțin 3 ani, să zic, la acest tip de operație pentru această boală, ai ieșit din parametrii și atunci nu te mai califici pentru a practica operația respectivă. Revenind la roboți, roboții vor demonstra că au mortalitate de sub 1% și au supraviețire de 5 ani, deci parametrii de performanță vor fi mai buni decât a echipei umane.

E cumva de la sine înțeles care o să fie? De.

Asta e dictată evoluția medicinei de pacient și de doința lui. Doința lui e una singură și se va duce în locul în care are perspectiva cea mai bună de a-și găsi vindecare. La.

Un moment dat m-ați provocat la o discuție și m-ați întrebat unde cred eu că o să-și facă chirurgii rezidențiatul în era în care roboții o să opereze și mi-a placut răspunsul că o să fie Cei.

Care se vor preocupa de sanatatea semenilor, Azi zicei că My Account va trece într-un fel de postură de manager și pentru că ai trecut printr-o experiență, de asta ai văzut că grija managerului pentru sănătatea pacientului este aceeași ca și a practicienului, dacă nu chiar mai mare. De data asta, având practicieni foarte buni în roboții de care vorbim, managerul va trebui să știe în primul și în primul nu poate că pacientul nu ar fi trebuit să ajungă acolo, deci să prevină boala. Dacă a ajuns acolo se știe care e formula cea mai bună până în care poate să-i redea sănătatea, la ce procede trebuie să recurgă și pe urmă activează actorii sistemului, care în mare parte vor fi astfel de roboți dacă vrei, în care componenta de inteligență artificială va fi majoră, iar la sfârșit pacientul trebuie să obțină rezultatul așteptat într-o măsură mult mai prognozabilă decât astăzi. Deci dacă e să ajungem la sistemul american în care, după cum știi, se spune pacientului foarte deschis cam ce perspective sunt, inclusiv legate de durata vieții din momentul stabilirii acelui diagnostic, Lucrurile astea vor deveni și mai precise în viitor și bineînțeles ideea e că și în cazurile în care astăzi mai avem durată așteptată de supraviețuire de un an sau doi trebuie să avem de 20 de ani sau 30 de ani. iar acel parametru, acel benchmark, acel textbook outcome va trebui să-l obținem și cel care va avea datoria să-l obțină va fi mai când un fel de manager de sănătate, deci actorii sistemului vor merge din ce în ce mai mult către robotizare și tehnologizare Dar la capătul firului, cel puțin deocamdată, va trebui să fie cineva care și-asumă ca utilizând acești actori ai sistemului să obțină un rezultat maxim pentru momentul respectiv. Cât.

De important credeți că este în acest context relația medic-pacient și dacă există și o nuanță terapeutică în această relație, faptul că medicul care te-a operat vine la pat, îți dă încredere, îți dă niște indicații, poate, nu știu, să punem mâna pe un genunchi sau pe un umăr, și îți dă acea încredere în vindicare și unde va dispărea această relație sau cum se va transforma în momentul în care robotul o să fie cel care.

A făcut tot ce trebuie. Medicul actual are certificat să-i trateze trupul. Vindecarea trupului înseamnă de multe ori și de aici ajungem la Evanghelie și la vindecările lui Iisus care până asta vindeca, până mântuire, care înseamnă că întâi vindeca sufletul și automat sau imediat se vindeca și trupul sau consecutiv aceste vindecare a sufletului. Vindecarea sufletului Câteodată este esențială pentru actul de vindecare a trupului, altă ori trebuie oricum să însoțească numai ca să nu-i aparține medicului. Asta e o componentă spirituală care trece dincolo de competențele medicului. Ar fi o mare aroganță. Asta că îi pune mâna, că împatizează, așa cum spui, și în primul rând trebuie să îi însufle încrederea bonlavului din ziua de astăzi. O medică nu inspiră încrederea, sigur că diminuează valoarea actului terapeutic și scade șansele bonlavului. Dar un medic nu poate și nici nu cred că trebuie să treacă dincolo de această încredere pe care trebuie obligatoriu să îi inspire bunavului. Dincolo de această încredere, componentea spirituală a vindecării trece dincolo de competențele medicului. Ajungem, dacă vrei, în sfera religiei, în creștinism și aici sunt duhovnici, sunt preoții care își au rolul lor. Cei care au alte inclinații spirituale în același timp apelează la mijloacele respective a culturii din care fac parte și a orizontului lor spiritual. Numai că ce vreau să spun este că în actul vindecării există întotdeauna o componentă spirituală majoră. Ați.

Observat, de exemplu, o diferență între pacienții credincioși și necredincioși? Evident.

Că da. Și care a fost diferența? Diferența este că pacientul credincios are mai mari șanse să se vindece spiritual înainte și asta ajută foarte mult și la vindecarea fizică, să spun așa, la vindecarea trupului și cuvântul credințe trebuie să-l luăm ad literem, să ne înțelegem bine. În credință n-ai nevoie de explicații, n-ai nevoie de demonstrații, ci pur și simplu crezi. Un om credincios are mult mai multe șanse să se vindece și faptul că cei mai mulți dintre cei cu adevărat religioși și cei cu adevărat credincioși își încredințează viața lui Dumnezeu și faimoasa rugăciune a Părintelui Simeon Creiopulos care spune, cum vrei tu Doamne să fie binecuvântat, îi ajută pentru că unori Și dacă pierd lupta cu boala, ceea ce se întâmplă face parte și asta, inclusiv din universul religios, să spun, așa a hotărât Dumnezeu, dar asta îl ajută pe bolnav să lupte cu boala, de multe ori să învingă boala și chiar dacă nu învinge boala să știe că asta a fost voința lui Dumnezeu și a fost, până la urmă, face parte din destinul lui religios. Până.

Unde poate merge medicina și cât este mâna divinității în sala de operație?

Se poate mâna divinității peste tot și uneori e atat, doar că din punct de vedere al practicianului și dacă el să iau cazul special al chirurgului, chirurgul se poate ruga înainte de operație și poate mulțumiri Dumnezeu după operație, dar în timpul operației. Este exclus să o fac în același timp, evident că și în timpul operației mâna lui Dumnezeu acționează vorbesc dintr-o perspectivă creștină. Și când spun, revin la ideea, pronunț cuvântul credinței, vorba de cei care crede la aceste lucruri. Ei bine, intervine permanent, intervine permanent și dacă ne întoarcem la actul vindecării, Deci există predicții în ziua de astăzi, spuneam, iarăși revin la noțiunea de benchmarks, și există situații în care pacientul și medicul nu mai pot spera decât într-o minune, în care medicul spune că nu-și mai poate face nimic, în care pacientul știe că atunci numai o minune de la Dumnezeu îl poate salva și pot să spun că asemenea minuni se întâmplă. Se întâmplă rar, nu sunt reproductivile și de asta poate și intra și în definiția termenului, că dacă ar fi reproductivii n-ar mai fi minuni, dar astfel de minuni se întâmplă și se întâmplă des, mai des decât credem la nivel planetar să spun. Se întâmplă rar în viața unui om, în viața unui chirurg, dar dacă luăm ce se întâmplă pe tot mapa mândru în fiecare zi, sunt multe. Aveți.

Vreun caz interesant pe care îl puteți descrie? Sunt.

Destule, dar n-aș vrea de aici să forțez nota, să spun așa, pentru că e o limite subțire între acceptiunea, să spun așa, de plin conștientă, a unei minuni și nu-mi iese din minte exemplul lui Alexis Karel pentru care am un cult, care tânăr practician fiind, trenul cu peleini la Lourdes, însoțin peleinii la făcea Ramaria la Mănăstirea Lourdes, a spus că vindecarea acelei tinere care se numea Maribai nu poate să exclude faptul că a fost rezultatul unei minuni și el a ajuns și a luat și premiul Nobel pentru medicină, deci era un savant și un om de știință. Ei bine, asta trebuie să o luăm ca atare în același timp. Sigur că există un anumit risc de a aluneca în ceea ce s-a numit misticism, obscurantism și asta pleacă mai degrabă de la o înțelegere limitată a ceea ce spun eu acum a unei spiritualități de care toți avem nevoie dar pe care nu trebuie să o ducem într-o zonă în care mai degrabă și s-o bagatelizăm și s-o transformăm în altceva decât este. Deci foarte mult în materialismul dialectic științific s-a folosit denumirea de obscurantism, de misticism, pe care eu personal o respect dar care Poate deveni o realitate. Deci atunci când, așa cum a spus Karel în registrul mănăstirilor și a spus că nu poate exclude că vindecarea acestei femei a fost rezultatul unei minuni, asta trebuie să întrunească niște condiții foarte clare și Biserica Catorică e foarte atentă la aceste lucruri, pentru că altfel dacă luăm Am două.

Întrebări care sunt cumva înrudite. Cum facem în așa fel încât știința și religia să conlucreze și să lucreze împreună pentru că de multe ori Oamenii le înțeleg greșit și au impresia că atunci când urmează știința nu au încredere în Dumnezeu sau numai pe calea Domnului și atunci când se duc în direcția credinței abandonează complet orice fel de intervenție medicală sau căutarea de sens de medicație și de tratament medical științific. Asta o să fie prima întrebare și a doua întrebare este mai mult personală și din nou de natură de a-i ajuta pe alții poate înspre a merge înspre credință pentru că statistic oamenii de știință au acest păcat prin faptul că își doresc ca totul să fie dovedit și să fie dovedit este cumva în contradicție cu credința, cum a spus Dumnezeu, credința nu se verifică, e credință. Deci.

Ai pronunțat cuvântul statistic. Statistică arată exact invers. Cei mai mari oameni de știință au fost religioși. Da.

Corect. Posibil să fie excepții de la regulă sau oameni care ajung foarte sus în știință și îți dau seama. Exact.

Aceia cei mai sus să iasă în religioși precis. Asta așa este, da. Și la un moment dat a fost această concepție greșită și am să dau și un exemplu în care automat un om de știință era considerat laic și antireligios sau cel puțin nereligios. Exemplul pe care îl dau se refer la o personalitate despre care am scris și eu și care s-a numit Iuliu Baraș. El era Provenea dintr-o familie hasidică din Galiția și primise o educație religioasă evident iudaică în copilărie și părinții îl pregăteau să fie rabin și a ales o carieră laică. A devenit medic naturalist, profesor de științe naturale în București. Și la un moment dat, el a mărit în 1863, până la sfârșitul secolului a fost un grup de la ziarul contemporan, un grup marxist, pur și simplu, cu Constantin Dobrogeanu Ghera și mă rog cei din jurul lui, și care l-au luat pe el drept mentor pentru că fiind profesori de științe naturale și medic, au considerat că e total antireligios. Ei erau marxiști, dar și-au declarat aparte în sorgintea și izvorul obârșia în personalitatea acestui Iuliu Bălaș care toată viața a rămas religios, nu numai că a rămas chiar Clarificat niște probleme religioase la un moment dat fiind doi coreligionate a lui care aveau o controversie religioasă au venit să le-o clarifice, numai că fiind om de știință i l-au considerat automat laic. Acest lucru repede e o greșeală pe care au făcut-o mulți, dar ca să încerc să dau o explicație Cuviețuirii între știință și religie nu e ușoară. Încă o dată dacă ar trebui să dau un exemplu de mare om de știință religios îl aș da pe Newton care După mine e cel mai mare geniu științific al tuturor timpurilor, omul de la care am înțeles că Universul funcționează după niște reguli și cu o formă de equații pe care până la urmă a trebuit să le și inventeze. Deci el a inventat calculul unitezimal cu Leibniz împreună ca să fundamenteze matematic legile după care funcționează Universul. Deci cel mai mare om de știință decât atâta poate fi imaginat vreodată. Pe urmă sigur că a venit Einstein și Planck și alții și-au dezvoltat bazele pe care le pusese Newton, dar el a fost primul care a spus că Universul funcționează după niște legi pe care legi le-a pus în ecuații. Newton a lăsat scrieri religioase. Texte teologice, Catareși punea această problemă, lăsând la o parte faptul că a fost și alchimist, ceea ce, mă rog, alchimia e o vizarerie, n-aș putea spune că e chiar o știință, dar a practicat-o cu multă convingere și pacea, însă textele lui religioase au o particularitate, era antitrinitariană și o să ajung și la noțiunea asta. De-aia nici n-au fost publicate și nici n-au fost promovate foarte mult pentru că în creștinism dogma trinitară e fundamentală și dacă ajung aici și aici spun vis-a-vis de știință și religie, La începutul creștinismului pentru teologi a fost extrem de dificil să explice, poate să explice lor înșile, nemai vorbind de credinceștilor, cum se face că într-un om care a fost Iisus Hristos era în același timp și Dumnezeu și om. Asta a fost, revenind la trinitarism, mai întâi că există aceeași ființă, usios în grecește, în trei ipostaze, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În aceste trei ipostaze, una din ele, Fiul, are două naturi, două firi, Dumnezeu și om. Până la urmă teologia a explicat și cine a avut drăbdare să înțeleagă, care nu se amestecă. Dumnezeu e Dumnezeu, omul e om, îi postează în aceeași persoană, dacă vrei Iisus Christos. Așa și aici, nici știința cu religia nu se amestecă, sunt lucruri diferite. Am mai dat exemplu ăsta cu abatele Leometre, care e cel care a elaborat teoria Big Bang-ului, teoria oului cosmic, din care provine universul, explozia inițial a unui ou cosmic, care și astăzi e în continuare în expansiune. și care după cel care era papă în timpul respectiv anii 50, părea că E o dovadă clară în sensul existenței lui Dumnezeu și că el poate s-o include într-o enciclică papală, se spune că iată s-a dovedit că există Dumnezeu. Și Abbatele Leometre i-a spus că nu e de acord cu asta și a luat ca asociat chiar pe Consilierul Științific al Vapei că știința și religia trebuie să rămână deosebite, că el a demonstrat teoria asta cu mijloacele științei, care nu sunt acelea ale credinței, Într-adevăr, în știință totul trebuie demonstrat. Asta e deosebirea între cele două. Numai că omul are nevoie de mai mult de atât. Spiritualitatea omului îl face să simtă nevoia să iasă dincolo de Universul în care l-au închis cumva fizicienii și astronomii prin geniul lor, fără discuție, dar sufletul uman are nevoie de ceva mai mult de atât. Și revenind, deci dacă înțelegem că în Iisus Hristos sunt două firi care nu se amestecă și sunt diferite total una de cealaltă dar totuși sunt în aceeași persoană, așa putem înțelege că știința și religia funcționează separat. a ști să deosebești planurile și a ști să separi niște lucruri pe care nu le poți înțelege, decât dacă știi să le separi, e un lucru esențial în înțelegerea uneorea lumii înconjurătoare. Și.

Probabil că pe același drum ar trebui să meargă și pacienții care cumva le văd Le văd într-o concurență, cele două.

Planuri care nu sunt în concurență. Ajungem la aceste două noțiuni, suflet și trup. Vindecarea completă se obține atunci când suntem în două vindecări. Transplantul.

Putem să-l denumim o minune, într-adevăr făcută în final de om și practicat acum și standardizată. Cum am putea să abordăm reticența o populație pe care o observăm încă în privința transplantului?

Pe de o parte e o opțiune individuală din care e greu de ieșit și care se referă și la accepțiunea familiei pentru prelăvarea de la o persoană aflată în moarte cerebrală, care se referă și la disponibilitatea cuiva să doneze unui membru din familie sau nu. Pe de altă parte există însă și un mental colectiv, există și o cultură în ambele sensuri și aici sunt țări care nu are factori de predicție. Deci sunt țări care de exemplu au o rată foarte mare de donare și în care familiile sunt foarte dispuse să doneze și care se contifică în cifre. Două țări sunt campioane. la nivelul mapamontului din punctul ăsta de vedere și anume Spania și Croația. Spania e o țară catolică, Croația e undeva așa, mă rog, între probabil catolicism, diverse alte ramuri ale ortodoxismului occidental, poate și o comunitate ortodoxă, în sfârșit e mai greu de definit din punct de vedere religios și asta arată că nu religia e principalul factor. Și există țări în care rata de donare este catastrofală și aici de fiecare dată toată lumea dă ca exemplu Japonia, care e o țară cu o medicină extrem de performantă și în care rata de donare este foarte scăzută. Și aici, sigur că e vorba de o cultură la nivel național. Unii spun că șintoismul, care e religia lor principală, ar explica fenomenul. Nu se poate spune că e foarte adevărată afirmația asta. A mai fost ceva și care nu poate fi eludat. În anii 60, imediat după Cristian Barnard, o echipă de chirurgi japonezi a făcut un transplant cardiac. Colegilor, că după cum se vede și acolo, proverbul roman, invidia, medicorul în pesimă, funcționează, i-au reclamat că donatorul nu era în moarte cerebrală. Și a urmat un proces care a durat 25 de ani sau așa, peste 20 de ani. Au fost exonerați de acuzațiile care le s-au adus prea târziu pentru unii din echipa respectivă. Dar această cumva traumă colectivă a rămas în subconștient și în mentalul colectiv japonez poate fi o parte din explicație. Și asta în ce privește de la donatorul aflat în moarte cerebrală, aș face o mențiune în plus, în ultima vreme se face prelevare din ce în ce mai des și de la donatorul cu stop cardiac. În România încă nu încercăm anul ăsta, trebuie făcute o serie de modificări legislative și o să fie în toamnă un congres important al Eurotransplanturilor Sotului, societăți europene de transplant la București, care va fi dedicat numai acestui donator cu oprire cardiacă, deci moarte circulatorie și care e o categorie pe care vrem să introducem și noi pentru că ar mării numai de donatori. Și ajungând la celălalt tip de donator, la donatorul în viață, aici iarăși există, în Asia s-a dezvoltat cultura donatorului în viață, poate în Japonia unde aș început, pentru că nu au donatori în moarte cerebrală, au apelat la donator în viață și de acolo această cultură a rămas destul de cu un grad dedicat de dezvoltare în Japonia, Corea, Hong Kong, deci țările din extrem orient. Într-un mod, iarăși, că nu are legătură cu religia pentru că vedeți extremul orient, șintoismul, Japonia, celălalte, nici măcar nu știu cum se definezc religiile din Corea de Sud sau din Hong Kong, A ajuns cultura de la donator în viață foarte dezvoltată în Turcia. Turcia fiind o țară musulmană și în care familiile sunt numeroase, rata de donare e foarte mare, disponibilitatea populației de a dona pentru rudere pentru cei din familie e foarte mare. În Occident, iată țările pe care le-am declarat campioane la donarea de la donatorul Măte Cerbrale, Spania și Croația, aici cultura donatorului în viață nu e atât de dezvoltată. Da și nu e greu de spus, sigur că asta am observat-o și noi la Fundem se face transplant și de la donator în moarte cerebrală și de la donator în viață. Când crește numărul donatorilor în moarte cerebrală scade disponibilitatea donatorului în viață de a dona pentru că știe că există cealaltă soluție. Însă, studiind la nivel mondial ce se întâmplă legat de diversele țări și popoare, există diferențe care țin chiar de cultura națională și care nu sunt legate, după cum se vede, nici de religie și e greu de spus care e explicația și care de la popor la popor variază odată în ce privește atitudinea față de donatorul decedat, și pe de altă parte atitudinea față de donarea de la donator în viață. Am.

Plecat de la povestea dumneavoastră în care ați plecat în 1991 în Statele Unite, ați rămas acolo doi ani. și ați învățat practic de la cel mai bun, care a reușit să fie cel mai bun și a reușit să pună la punct un program de transplant și procedura în sine pe care el a gândit-o și el a inventat-o prin multiple încercări, prin foarte multe piedici, adică având foarte multe piedici. Știu că l-am auzit la o prezentare de-a dumneavoastră, dar era și el starță, adică a avut operații nereușite și reclamații de la colegi, cum că a încărcat procedurile, că a recoltat de la Lui.

S-Au reproșat în special eșecurile pentru că patru ani de zile între 1963 și 1967 toate operațiile făcute și de el la Denver și de alții care au început și au încercat să facă frenimuri la Boston, Roy Kahn la Cambridge, Rudolf Pichlmaier la Hanovra, toți bănavii au murit. Transplantul de ficat față de celelalte tipuri de transplant. Ia urinicul de exemplu, imunologie dificilă, trebuie să ai o imunosupresie foarte bună ca să controlezi reșetântul în transplant renal. Donatorul bun, există și în viață și în moarte cerebrală poți să-i nu totdaun ai ușor să găsești, dar problema tehnică a operației nu se pune. La FICAT, pe lângă faptul de unde luăm organe dacă avem deodată și mai ales că e organ unic, deci care îi sursa, cum controlam rejetul, în sfârșit și asta a fost o poveste foarte lungă și face parte în istoria medicinei, dar la FICAT e problema suplimentară a dificultății operației și revenind la stazăl, el a trebuit să înfrunte toate problemele legate de ieșe cu primelor operații Și aici cred că două lucruri sunt importante. Primul este credința lui că știe să facă această operație și că chiar dacă nu controlează la un moment dat toți factorii care se ducă la reușita finală, până la urmă această reușită va veni pentru că va reuși să-i controleze. Și în al doilea rând aici ne întoarcem la religie. E ceva care vine deasupra noastră și pentru un om religios ideea e că numai Dumnezeu hotărăște ce se va realiza și ce nu și când se va realiza. Era.

Credincios? Nu.

El nu era religios. Bine.

Și întrebarea mea este cât de mult dincolo de aceste învățături tehnice pe care le-ați luat de la el, cât de mult V-a inspirat tenacitatea asta lui și convingerea asta că îns final o să aibă succes și puterea de a merge mai departe în a porni lucrurile în România, pentru că după ce v-ați întors în România, probabil că oamenii se așteaptă că atunci când cineva pleacă și învață o procedură și se întoarce în România, România se zică, wow, a venit Sirinel Popescu, haide să-i facem secție de transplant și un program național de transplant până că a învățat. Lucrurile n-au stat așa. Vreau să vă întreb cum au stat lucrurile și cum, dacă v-ați inspirat în primul rând din tenacitatea lui în a merge mai departe, în a construi un program de transplant care a fost greu și.

Cum ați făcut-o? Există modele inspiraționale dar cred că cineva trebuie să aibă el însuși acest drive intern, această forță interioară care să-l ducă pe același drum, că simpla vizionarea unui model sau faptul că ai stat în preajma lui o vreme nu e suficientă, trebuie să ai tu însuși această dorință și această motivație interioară. Altfel, evident că obstacolele au fost multe și nenumărate și depășirea lor nu a fost simplă în același timp, a însemnat o muncă de echipă și aici de fiecare dată îl menționez pe Dantul Bure, profesor de anestezie și colegul cu care am făcut împreună aceste operații fără de care nu s-ar fi putut realiza programul de transplant hepatic și care a avut aceeași dorință ca și mine, motivată interior, deci a fost o dorință profesională pur și simplu, n-a fost dorință de afirmare, n-a fost în sfârșit, ci pur și simplu o motivație interioară. Am început împreună specializările. Mai întâi am fost în Germania democrată, 1989, martie, cu șase luni, șapte luni, câteva, înainte să cadă zidul Berlinului. Nu bănuia nimeni că se va întâmpla fenomenul. Germania democrată era cel mai avansat stat din lagărul socialist și singurul în care se făcea transfer de ficat în URSS nu se făcea. În Germania democrată se făcea puțin, dar atâta cât am stat 3 săptămâni am văzut un transplant deficat împreună. Și apoi m-am fost împreună la Paris, la spitalul Paul Bruce, unde era șef la chirurgia Ari B. Smith și unde am petrecut tot împreună două luni. După care el a rămas dar a ținut legătura cu anestezia de transplant și terapia intensivă de transplant internațională. Ne-am tot sfătuit pe parcursul celor trei ani în care eu am fost în Statele Unite și am ținut legătura, însă un stagiu formal n-am mai făcut, nici nu știu dacă era nevoie pentru că nivelul lui profesional era foarte ridicat. Ați.

Povestit că amândoi ați avut acest drive și această dorință de a pune la cale acest program de transplant și că.

El cumva a fost alături. Absolut și nu numai, a devenit o muncă de echipă în echipa asta, din echipa asta au făcut parte foarte mulți pot să-i spun și pe cei care au contribuit la elaborarea legislației și a normelor de transplant, a fost profesorul Belici cu un rol foarte important în Comisia de la Ministerul Sănătății pentru cei care au dat aprobarile, pentru cei care au participat la organizarea sistemului de donare și de obținerea acceptului familiei. Victor Zota, în primul rând, care a avut un rol extraordinar în formarea coordonătorilor de transplant, care au știut cum să obțină acordul familiei, cum să organizeze întreg sistemul de la prelevarea organului până la în momentul în care organul a ajuns acolo unde trebuia să fie transplantat și la capitanul Platt care era un voluntar englez care își donase avionul Ministerului Sănătății și el era și pilot cu care mergeam.

Să facem prelevările. În.

Următoarea rețetă, Eu zburase mult în Statele Unite cu tot felul de avioane, dar când l-am văzut pe ăsta am avut o mică reținere, iar capitanul plat era un tip extrem de interesant, o poveste următoare. ne revedem la rețeta lungă care odată poate fi spusă. Revenind, au fost foarte mulți oameni care au pus umărul la reușită acestui program, un program de transplant. Unele din lucrările noastre de la reuniuni științifice cuprindeau pe toți cei care au avut o contribuție la reușita operațiilor de transplant. Sunt zeci de nume acolo și încă nu i-am pus pe toți care chiar au contribuit la reușita programului de transplant, deci devine o muncă colectivă. Pot să spun că la început un rol foarte important l-a avut presa. pentru că presa trebuia să comunice și mai ales că primele operații nu au fost reușite și presa trebuia să analizeze, ei au și rol de informare dar și rol de influență a opinia publică, ce e rău, ce e bine, ce s-a făcut cu intenții bune, ce poate contribui la progresul. societății românești și ce nu. Deci faptul că ziariștii și erau un sector, nu știu dacă ziariștii cei mai mari se dedică presei medicale, dar oamenii care au funcționat în acest sector au fost, pe de o parte, extrem de calificați și, pe de altă parte, extrem de bine intenționați. Vă.

Aduceți aminte cum a fost primul transplant reușit pe care l-ați făcut în 2000? Încă.

Sigur că vine și uite am să-ți mărturisez ceva în premieră să zic înainte de a se întâmpla în 26 aprilie o să fie ziua transplantului și cei doi că au fost la distanță mică unul de celălalt Gheorghe Pena și Gheorghe Bada primele transplante reușite cu supraviețuire vor fi acolo sunt 24 de ani de când au fost operați și de când au fost transplantați Și cu ocazia asta aș vrea să propun comunității transplantului hepatic românesc, care înseamnă medici, asistente, pacienți, ca să luăm ca sfânt ocroditor al transplantului pe Sfântul Gheorghe. pentru că ziua de Sfântul Gheorghe, deci amândouă operațiile au fost făcute, una înainte de Sfântul Gheorghe, cealaltă după Sfântul Gheorghe, amândouă au fost reușite, bun la vis, sunt amândouă în viață după 24 de ani și pa, amândouă îi cheamă Gheorghe. Da, așa că, iar operația în sine, operația a fost foarte, cel puțin la Gheorghe Penea la primă a fost destul de dificilă, deci am, Pentru operație l-am rugat pe profesorul Forti să vină pentru că deja psihologic era destul de greu de gestionat situația la momentul respectiv și n-a putut să vină personal. L-a trimis pe doctorul Abdallah Slim, unul din medicii cu care opera și cu care făcea transplant de ficate. și am făcut cumva jumate-jumate operații. Deci am făcut prima parte care era hepatectomia și el a făcut partea a doua, implantarea ficatului și la un moment dat, după terminarea sănătos de la ovasculare, a fost o sângerare foarte abundantă, majoră, care ne-a obligat să scoatem din nou ficatul, să-l perfuzăm pe masa de backtable și să-l repunem după aceea să reimplantăm. La fel de complicată a fost evoluția post-operatorie. În ziua 14 post-transplant a făcut o peritonită într-o dezunire parțială a anastomozei biliare. și a trebuit să reintervin și să rezolv problema. Așa încât a fost o operație dificilă. Iată la 24 de ani evoluție este impecabilă. Cea de-a doua din cinci mai ala a fost mult mai simplă a fost în echipă exclusivă autoctonă de atunci. Într-un fel există o noțiune în medicină și în chirurgie în mod particular care se cheamă Confidence, încredere. Deci ai nevoie de un declic și de un moment din ăsta în care să depășești niște dificultăți și după aia lucrurile decuzg în mod normal și echipa capătă încrederea necesară. Iar asta s-a întâmplat, așa cum spunem, în preajma zilei de Sfântul Gheorghe și n-a zice că e întâmplătoare. Acum dă-mi voie să revin la credința de care vorbeai în ceea ce mă privește și să cred că nu a fost ceva întâmplător. Ce.

Frumos, am ajuns in fundeni Cum vedeți diferența între cum era procedura atunci, Hai să zicem nu primele, dar când a început să devină o rutină, la început și cum se întâmplă acum? Păi.

Asta a fost momentul care a marcat reușita programului de transplant hepatic din Institutul Clinic Fundel, momentul în care a ajuns rutina. La început, evident, tot spitalul era mobilizat când era un transplant și bun, în afara de echipa chirurgicală, echipa anestezică, laboratorul, transfuziile, deci aproape că... Da-s.

Curios, de fapt, prelevarea cine o făcea atunci? Păi.

Eu o făceam. Tot.

Uneastră plecați la prelevare și vă întorciți cu vicatul și ne implantați. Exact.

Adică era o operație extrem de obositare pentru că tot timpii operator trebuia să-i fac personal pentru că nu mai era nimeni care să... și fost pregătit în această... Care.

A fost cel mai lung interval? Nu.

Știu, asta nu contează, erau operații de 24 de ore puse toate cap la cap, după care evident că lucrurile au fost, fiecare timp operator a fost preluat de cineva care învățase să-l facă, dar revenind de la pionierat la Rutina a fost etapa cea mai grea. În momentul în care operația a ajuns rutină și a ajuns ce să face la sala 1 un transplant de ficat, mă rog, ca și cum ar fi ceva obișnuit, ăla și care moment a fost până undeva, poate până 2007-2008, nu a fost foarte devreme. Noi până în 2006 făceam sub 20 de operații PAN, 20 de operații de transplant pe pământ, între 2006-2010 s-au făcut între 20 și 50. După 2010 a crescut la peste 50 de operații PAN, ceea ce înseamnă volum mare și anii de urf au fost 2013-2014, 2013 în special au fost 122 de operații de transplant hepatic, asta foarte puține programe în Europa fac. numărul ăsta de operații PAN, ceea ce s-a constatat că era destul de mult pentru șpitalul Fundene, atunci s-a deschis și al doilea program de la Sfânta Maria, pentru că echipat acolo nu face numai transplant, face și chirurgie obișnuită și atunci volumul devenise puțin cam mare, dar încă o dată momentul în care a marcat reușita de plină a programului a fost momentul în care a devenit procedă de rutină.

CINE CREDETI SI CUM O SA CONTINUE LEADERSHIP-UL IN ACEST PROGRAM DE TRANSPLANT?

În primul rând profesorul Vlad Brașovianu, deci din punctul ăsta de vedere sunt liniștit. Una din misiunile unui lider a unei echipe e să formeze generația următoare și să facă selecția de așa manieră încât această generație să fie cu o treaptă deasupra. să fie mai bună și mai performantă, pentru că ăsta e sensul progresului, dacă selectezi unii oameni care să fie neapărat sub nivelul tău, atunci e clar că vrei să blochezi, vrei să frânezi, vrei să lași lucrurile cel mult așa cum sunt, dacă nu chiar să diminueze. Ori, din punctul ăsta de vedere, sunt liniștit și chiar mulțumit, as spune. Va depinde foarte mult de evoluția lucrurilor, așa cum spuneam că și plecarea mea în America a fost în sensul timpului, spiritului timpului, evoluției societății, medicinei, așa și evoluția echipei de acum înainte va fi dictată de evoluțiile viitoare, între care prima pe care vreau să te-o spun și care e cea mai importantă, e dacă se va ajunge, dacă va reuși și până la urmă să se impună ca donator animalul transgenic. Deci în momentul de față sunt cercetări foarte avansate legate și de când genetica a ajuns la aceste metode extrem de sofisticate și în special la CRISPR-Cas9, care înseamnă că poți să decupești gene și poți să le elimini dacă nu-ți convins sau poți să le înlocuiești cu alte sănătate. Și donatorul care a fost și rămâne una din marile probleme, poate principal la problema transplantului, a început să fie elaborat de minți foarte pregătite, dublate de inteligența statificială de care tot vorbim, în sensul transformării genelor, mai ales porcine, se lucrează foarte mult pe porcul transgenic, de ce? Are un avantaj pentru că se reproduce rapid, pentru că face mulți urmași, deci sursa de organe din momentul ăla a devenit inepuizabilă. Și deja anul ăsta, din ianuarie până acum, s-au făcut și la rinic, și la ficacii, și la cord, s-au făcut transplanturi de la porc modificat transgenic. Experimental? Da, cumva experimental. Și.

Reușite? Nu.

Deocamdată că orice început pionierat e greu. Dar.

Teoretic ar trebui să se poată, nu? Deci.

Ceea ce acum e pionierat, cum a fost și transplantul la început cu stazăl și cu pionierii transplantului, așa suntem acum într-un pionierat foarte dur și foarte greu. Cei care au acceptat transplantul au fost oameni care nu aveau altă șansă. Unul mi-aduc aminte care a primit un RINIC, stătea pedializă de mai mulți ani, obosise cum și el spunea și nu se califica pentru că regulile fiind organele umane fiind relativ puține și numărul pacienților care au nevoie mult mai mare, el nu se califica pentru un nou organ și atunci a acceptat un transplant cu un RINIC porcini. La fel s-a întâmplat și în cazul FICAT-ului și în cazul CORD-ului, însă revenind la ideea de bază, dacă într-un interval de timp pe care îl prognozesc la maxim 4-5 ani și o să îți mai aduc un argument, Organele de la animale transgenice devin rutină, atunci fața transplantului se va schimba radical și vorbea e de generația următoare de la fundenii, ei vor fi aceia care nu vor mai aștepta noaptea, ziua și se vadă ce pacient aleg de pe lista de așteptare, ci vor ști că orice pacient de la hepatologie care are nevoie de transplant va avea un organ customizat, făcut pe măsura necesităților lui, care va putea fi implantat la momentul cel mai potrivit. Dacă.

Putem să explicăm puțin, transgenic înseamnă că animalul este modificat genetic și e crescut de la zero.

Categoric la un moment dat s-ar putea să se facă linii transgenice care de la început să aibă genele potrivite ca să poată fi transplantate la om, dar dacă vrei să duc discuția puțin mai departe, deocamdată aceste gene reușesc două lucruri, odată să evite rejetul hiperacut, mare problemă în xenotransplant, în transplant de la animal la om, pentru că nu poate fi tratat. Dacă apare rejetul hiperacut, se pierde organul. Rejetul acut, după cum bine știi, e foarte controlabil. În ziua de astăzi avem mijloace medicamentoase, dar rejetul hiperacut nu poate fi controlat. Și a doua, să nu transmită zoonose. Zoonosele, mai ales cu retrovirusuri, cu virusuri din astea, cu acțiune lentă, sunt niște boli extrem de periculoase. În.

Special în contextul imunosupresiei și mă gândesc că desideratul de fapt și care din nou teoretic cred că este posibil este să faci un animal cu un ficat care să fie atât de compatibil genetic și imunologic cu tine încât să nu mai ai nevoie nici de Asta e.

Visul final, dar suntem departe. Deocamdate ce s-au obținut este să nu apare rejetul hiperacut. Rejetul acut apare, e controlabil, medicamentos, dar cazurile făcute anul ăsta, transplantate anul ăsta, se începe tratamentul cu imunosupresie, la fel ca și transplantul de fica de la persoană decedată, deci așa cum se face de la omul în momentul de față. Toleranța imună, asta de care vorbim, că n-ar mai fi nevoie de imunosupresie, asta e visul de aur al transplantologiei.

1. De unde iei organul? 2. Procedura in sine de transplant? 3. Urmărirea post-operătorie cu imunosupresie? imunosupresie toată viața, ca imunitatea lui să stea calmă, să nu atace acel organ care e nou.

Iar toleranța, primul transplant reușit din lume de organ, care a fost un transplant de rinichi la Boston, la Massachusetts General Hospital și pentru care s-a luat și premiul Nobel, a fost un transplant între gemeni Univitelin și în care era același cod genetic. Pentru că pe vremea aia imunosupresia nici nu exista. Vag, cortizonul, azatioprina apăru mai târziu, ciclosporina mult mai târziu. Deci în 1954 când a fost făcut acest prim transplant se știau deja care sunt cele două probleme. Donatorul, donatorul s-a rezolvat că era fratele Bonaparte, fratele German. și a doua, rejetul. Rejetul nu a apărut pentru că erau identi în genetic. și la care nu se pune problema rejetului. Ca să obțin așa ceva mai ales de la animal, ingineria genetică evident că va progresa și într-un timp oarecare va obține deocamdată, nu suntem încă acolo. Ca să îți dau o idee despre gradul de complexitate al inginierii genetice care se aplică la aceste organe, ca să controleze rejetul hiperacut și zonozele, doar astea două lucruri pot fi complet controlate, s-au făcut 69 de modificări genetice în genomul porcului, care înseamnă, cum spuneam, un fel de crăitorie genetică, decupajă și supresie de genă sau înlocuirea de genă.

Evident.

Unele le știm, dar și unii spun că poate și aici noi prea mult, că nu erau toate necesare. Sunt cazuri la care s-au făcut doar trei modificări genetice la care combat rejectul hiperacut. E o genă care sintetizează galactozid, transferază, asta este implicată și activează sistemul complementului care e cel implicat în rejetul hiperacut. Știu.

Că la un moment dat, la un raport de gardă la care am asistat, ne-a zis o chestie care pe mine m-a M-a trezit așa un pic la realitate pentru că ce ne-a zis la raport a fost așa că, uite, voi sunteți chirurgi de transplant, ne credem atât de sus puși, suntem atât de tari că facem transplant, dar noi în realitate, în marea imagine, suntem cumva gunoierii medicinei pentru că noi facem ultima intervenție care se face Atunci când restul a eșuat, a eșuat prevenția, a eșuat tratamentul cirozei, a eșuat orice altă modalitate de a opri acel bornav să-și distrugă ficatul, e ultima fază în care tot ce se poate face e să facem acest transplant. Și vorbind despre toate aceste minunății științifice, care probabil urmează să vină în viitorii ani și din nou trebuie să realizăm că totuși e ultima stație. Sunt procedee care se fac atunci când toate celelalte au ieșuat. Și dacă putem, așa, spre finalul podcastului să trecem prin câteva sfaturi sau să vorbim despre lucrurile care distrug ficatul Care este viziunea dumneavoastră în privința prevenției și a sănătății ficatului?

Păi ei se cunosc în general, dar îmi permit să fac așa o mică recapitulare. Aș începe cu cele două virusuri care evident au fost de-a lungul timpului dușmanii cei mai mărei ficaturi și care au furnizat cele mai multe cazuri de pe lista de așteptare pentru transplant. Din fericire avem remedii pentru amândouă, deci dacă încep cu virusul B, virusul B are vaccină în momentul de față, există programe încă de la naștere, după naștere, care după aia sunt urmărite de-a lungul vieții. și care sunt foarte eficiente pentru chirurgi. După cum bine știi e aproape obligatoriu, face parte din profilaxia profesională cumva. Pe mine m-a protejat de-a lungul timpului la nu știu câte înțepături în cursul operațiilor care inevitabil se întâmplă și dacă ești vaccinat împotriva virusului nu faci boală. În schimb tratamentul atunci când cineva are acest virus e din păcate relativ, nu e curativ, are multe minusuri, ca atare recomand foarte puternic vaccinul. Virusul.

B, există vaccin, se face de la naștere și te protejează, în schimb tratamentul.

E foarte relativ și cu rezultate incelte. În.

Păcate, după ce am trecut de pandemie și s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat cu vaccinul, care cumva a fost văzut ca și impus de către stați și, într-adevăr, multe drepturi ți erau limitate dacă nu erau vaccinati, erau în formă de impunere, nu intrăm în subiectul ăsta acum, dar după ce s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat, oamenii au devenit foarte reșticenți. Și.

Asta e celebra afirmație a lui Feuerbach, să nu arunci și copilul odată cu apa din albie. Pentru că da, sunt de acord că confuzia care s-a creat și uneori, să zic reținele pe care le are populația, au o justificare mai mult decât întemeata. numai că nu trebuie extins la celelalte vaccinuri și de aia dau exemplu vaccinul potriva Hepatitis B. Ca să nu mai vorbesc de vaccinul anti-rujeolic, vaccinurile copilariei pe care le făceam cu toții și care ne-au protejat de multe din boli infecțioase care puteau să afecteze grav sănătatea unui copil, La același an a spus că trebuie renunțat, iar în cazul hepatitei B din contra recomand foarte, foarte, foarte puternic vaccinarea și în special la categoriile expuse. Am dat exemplu chirurgii, mai sunt și alte categorii expuse care gestionează sânge, manevrează sânge Cum.

Se transmite virusul Hepatitic B? Amândouă.

Sunt virusul care se cheamă de seringa, se spune așa, se transmit până în injecții și până în transfuzii. Din păcate, la un moment dat, când sângele era insuficient testat, așa s-au și descoperit virusurile până la urmă, pentru că apăreau de asemenea și în centrele de transfuzie au fost... Prin.

Contact sexual neprotejat? Și.

Se poate transmite și prin contact sexual neprotejat. Ca să trec la virusul C, virusul C nu are vaccin, dar are tratament. În ziua de astăzi se tratează și dispariția lui aproape garantată cu tratamentele moderne. Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că prin niște mecanisme pe care nu ni le explicăm, după dispariția virusului la un bolnav care a ajuns la un grad de fibroze hepatică sau cirose hepatică, pe acel ficat apare un cancer de ficat. Deci un bolnav care a avut virus C, dar care are un ficat afectat și care are un grad de fibroza sau chiar ciroză trebuie să se controleze foarte strâns, deci aș recomanda la 3 luni de zile o ecografie ultrasonografică. E.

Posibil să fie legat de vaccin sau de fibroza în sine a ficatului? Sau rata de apariție a celui cancer e mai mare decât pacienții care nu... Nu.

Vaccin, tratament, pardon. Și apariția cancerului după ce a dispărut virusul pare ridică niște probleme, e un fel de enigmă pentru medicina contemporană pentru că nici noi nu ne explicăm de ce după ce bolnavul... virusul în sine e un factor oncogen, deci un bolnav care are o ciroză cu etiologie virală are doi factori de risc pentru cancer, nodulul cirotic în sine care se poate canceriza oricând fără să aibă infecție virală și la un bolnav cu ciroză alcoolică. Și virusul care virusul însine la un bolnav fără ciroză dar cu infecție virală, bolnavul acela poate să facă, să dezvolte canceri hepatic. Deci când îi are pamânturi riscul e foarte mare, scapă de unul dintre ei, scapă de virusul și deodată brusc furgentul de hepatocarcin, anumite cancere hepatice devine, spune, inacceptabil de mare la acești bolnavi. Și singura metodă, evident că e recomandabil să scapi de virus, să faci tratamentul, dar să urmărești foarte atent starea ficatului, cel puțin câțiva ani după ce a dispărut virusul. Ce.

Puteți să ne spuneți despre alcool? Mai.

Departe, urmând ceilalți agresori a eficatului, două categorii, alcoolul și medicamentele. Alcoolul, îl știm cu toți și când vorbim de alcool vorbim mai întâi de ce se cheamă ciroză toxic-nutrițională, deci sunt oameni care consumă mult alcool și nu mănâncă. și alcoolul, când vine pe fundul alimentației și se consumă la masă, bine, dacă se consumă în canitezi mici, nici nu contează, dar chiar în canitezi ceva mai mari, la masă, e tamponat puțin, efectele inocive sunt un pic estompate de prezența alimentelor. Pentru.

Că îndârzie absorpția lui alimentele.

Și al doilea lucru e că, după cum se știe, alcoolul este o drog, deci dă dependență la un moment dat. Alcoolismul e o boală în sine. Centri specializate în dezalcolizare, gradul de dependență psihică este evident și nu e ușor de gestionat și ne-am avut pacienți care după transplant pentru ciroză alcoolică au reluat obiceiul după aceea, chiar dacă părea că renunțaseră, se părea că totul merge bine. au reluat obiceiul, deci trebuie avut în vedere și componenta asta psihică, deci este un mare dușman al sănătății omului pe toate planurile, atacă în primul rând ficatul, dar efectele se resimt în întregul organism. Și așa trage atenția și asupra medicamentelor. Au fost cazuri de incidență hepatică acută în care a trebuit făcut un transplant de urgență pentru un ficat complet distrus, paracetamolul, în primul rând, această boală sub diversele lui forme comerciale. și atât cât poate fi evitat în plus însă orice medicament pentru că medicamentele trec prin ficat și acolo există un întreg sistem enzimatic care gestionează metabolismul medicamentelor. Recomandarea este că de citit prospectul cu mare atenție, mai ales când e vorba de medicamente zise over-the-counter, de acestea care se dau fără rețetă, toxicitatea hepatică e posibilă în fiecare din aceste cazuri. Dar.

La paracetamol, sunt curios, există oare o predispoziție genetică la facea insuficiență hepatică acută în urma utilizării? E.

Foarte greu de spus, pentru că din toate antiinflamatoriile, și sunt multe, după cum se știe, În mod specific paracetamolul e cel care dă insiciență hepatică acută, ce are el particular, mecanismele prin care acționează ca antiinflamator sunt comune și celorlalte medicamente care nu dau la fel de mult sau aproape deloc insiciență hepatică acută, deci în mod particular paracetamolul are ceva care predispune și aici explicațiile încă nu sunt sau mecanismul nu e complet elucidat. Într-un.

Caz în care vă doare capul și aveți de ales între paracetamol și un alt anti-inflamator, o să alegeți un alt anti-inflamator sau nu o să fiți atât de specific? Eu.

Nu o să fiu atât de specific pentru că am luat de multe ori paracetamol fără efecte negative. Unor și au fost cazuri în care și în America am făcut un transplant, am participat la un transplant în sensul ăsta să ia în scop suicidar în doze mari și atunci clar efectele toxice sunt maxime. Cam întotdeauna când s-a ajuns la incidență hepatică acută s-a depășit o anumită doză.

Deci oamenii care vor să aibă grijă de eficatul lor și să zicem nu consumă alcool trebuie să aibă aceeași mare atenție la antiflamătoare și la paracetamol. Mai.

Ales la paracetamol, dar la orice medicament aș recomanda să citească cu mare, mare grijă prospectul. Antifungicele la un moment dat, micosele sunt foarte respectate, multe din medicamentele antifungice sunt hepatotoxice majore. De aceea, orice medicație care se ia pe calea orală, inevitabil ajunge în ficați și unele dintre aceste medicamente pot să aibă efecte toxice și aceste efecte sunt specificate în prospect. Drogurile.

Pot fi și ele hepatotoxice? Ați avut cazuri sau știți cazuri? Da.

Sigur, au fost cazuri de incidență hepatică acută după extazie care au necesitat transplant. O.

Doză prea mare sau pur și simplu utilizat?

Deci încolo, dacă orice consum atrage automat insicența hepatică acută sau de la ce cantitate încolo apare, asta e greu de spus. Ce.

Puteți să-mi spuneți despre ficatul gras? Statoza hepatică non-alcoolică care pare să aibă o ascensiune ca și număr de cazuri peste.

Tot în lume? Absolut, absolut. Și asta face parte din așa-numita boală metabolică, deci nu vorbim de consumator de alcool, și alcoolul de steatoză, dar astea intră în cadrul alcoolismului și efectul negativ al alcoolului. Steatoza epatică non-alcoolică apare în contextul așa-numitei boli metabolice în care, dacă vrei, prima componentă e obezitate. Excesul ponderan se reflectă și pe ficat, deci e același lucru tradus la nivelul ficatului. În al doilea rând, din celelalte perturbări metabolice care sunt unele boli în sine, diabetul, diabetul, care la fel nivelul crescut a glicemiei se traduce în posibilitatea apăiției depozitorilor statotice-hepatice. Diabetul, hipertensiune arterială, în contextul ăsta definește un sindrom metabolic, a spune, complet și în care prima recomandare este ca pacientul să controleze toate componentele. Prima recomandare fiind să revină la greutatea normală, sunt metode. Astăzi a apărut o specialitate în sine, sunt nutriționiști, medici care se ocupă doar cu slăbitul, să spun, Au rezultate foarte bune și care știu să facă lucrurile profesionist, pentru că și slăbirea necontrolată are multe, multe efecte adverse, deci trebuie făcute supraveghere medicală, dar asta ar fi prima recomandare. În rest, controlul diabetului, controlul hipertensiunii arteriale, Sunt iarăși recomandări care sunt utile și monitorizarea gradului de steatoză, pentru că steatoza corect tratată, în care sunt și medicamente, mă rog, antioxidante, nu sunt neapărat ele cele care chiar readuc ficatul anormal, dar adăugate la măsurile dietetice care sunt pe primul plan, până la urmă poți să controlezi boala și se și vede cum scade gradul de steatoză și de la, eu știu, 30% steatoză se ajunge la 10%.

Sau mai puțin. Nu.

Trebuie să ajungă să-i deschidem noi. Hepatologii tratează din ce în ce mai mult boala asta și există, după cum se știe, metode de a evalua status-a hepatică fără deschiderea abdomenului, ei știu să o evalueze și știu să o și trateze. Când ajung din nefericire, mai ales în Statele Unite, a devenit prima cauză de transplant, deci uneori toate eforturile lor dau cont. În.

Statele Unite e prima cauză de transplant statoza hipatică sau ciroza hipatică non-alcoolică. Și absolut toți pacienții pe care i-ați văzut cu steatoza asta sunt pacienți obezi și cu diabet, cu sindrom metabolic sau ați întâlnit și pacienți normoponderali cu steatoza? Normoponderali.

Și care să nu fie nici diabetici, nici hipertensivi, deci să nu aibă niciuna din componentele sindromului metabolic aproape exclus. Pentru că cele două cauze, alcoolul pe dovadă și statuza alcolică și statuza non-alcoolică vin într-un anumit context. Nu apare la un sportiv de 20 de ani care nu are niciun fel de deficit metabolic pe niciun plan, nu apare statuza. Deci prima cauză totuși este supraponderabilitatea.

În principiu ne apropiem de final a se vorbi de medicamentele antimicotice și mi-am adus aminte că dumneavoastră mă mai sunați din când în când și îmi spuneți de aceste reclame care se fac pe Facebook cu fața dumneavoastră și eu vă confirm că da și eu am zeci de reclame pe Facebook făcute de conturi false, nu știu de ce, deci e atât de ridicol, de multe ori râdem, deci sun pe Ionuț Barbu de la Funden sau alți colegi și râdem Cât de ridicol suntem descriși acolo în reclame, adică eu sunt mereu profesor în urologie, laurea la premiul Nobel, adică zici că oamenii le scriu ca să râde cineva, zic că oamenii stau și inventează niște... Membru al Academiei Americane de Cardiologie, adică sunt de toate, eu nu-mi dau seama de ce cele mai multe reclame care mă vizează pe mine sunt la Ciuperca Unghiei. Nu știu cum au ales. Eu sunt expert în Ciuperca Unghiei. Dacă.

Tu te-ai deschis subiectul aș vrea să mai spun ceva. Cei care promovează astfel de produse evident că sunt excroci și care au în față niște cifre pe care își propun să le atingă pentru că ei vând medicamentele respective la un anumit preț și prețul ăsta evident că le Din asta rezultă un anumit profit. Ori din, eu știu, 10.000 de oameni care văd reclama respectivă, evident că 9.000 o să o dea la o parte și o să spună că asta e un fals și n-o s-o bage în seama și o să realizeze despre ce e vorba. Dar îi contează pe aia 1.000 care n-o să-și dea seama și din aia 1.000, dacă 100 cumpără produsul, cifrele lor devin pozitive. O sărăzie pe mine m-a sunat un profesor universitar și nu orice profesor universitar care a spus că a văzut o reclamă în care eu promova un anumit medicament pentru, cred că pentru purificarea organismului, că nu mai știu ce, dacă tu promovezi pentru unghii, așa și că a zis că s-a hotărât să-l ia și a spus, doamne ferește, de ce? Îmi permis să repet în această emisiune ce am mai spus de curând, că dacă cineva vede vreo reclamă sau vreo medicament, așa zis, medicament pe care îl promovează Irinel Popescu, sfatul meu este să nu îl cumpere sub nici o formă, dar sub nici o formă.

Să nu îl cumpere. Da, și pe mine m-a sunat un prieten și m-a sunat un pic supărat pentru că se dădea cu cremă de ceva timp și nu îl ajuta. Și e cumva în final destul de ușor să fii păcălit și nu trebuie să fii trebuie pur și simplu să nu fii ancorat în fiecare zi la Facebook să-ți dai seama cum arată o reclamă și cine ce promovează, dacă îl schiți din când în când și vezi că o persoană cu născutăție în care are încredere promovează un medicament, a, eu mai promovam tot așa pe conturi false, cu fața mea se promovau medicamente pentru desfundat vasele de sânge. Păi.

Asta, purificarea organismului și detoxifierea, desfundarea vaselor de sânge sunt foarte la modă și de aici încolo așa cum dau sfatul de exemplu pacienților să evite consuma excesiv de alcool sau să își regleze greutatea corporală, cred că de acum o să dau sfatul de fiecare dată când sunt într-o împrejurare publică să nu cumpere medicamente cărora le fac reclamă diverse persoane fizice, premii Nobel, laureații, membrii Academiei, influență și așa mai departe, pentru că acolo în mod sigur este un fals grosonan la bază în care sunt promovate diverse produse care nu au nicio valoare terapeutică și de pe urma cărora profită niște excroci. Corect și cred că sunt.

Ca să dau și eu dacă îmi permiteți două sfaturi ca să identifici totuși dacă promovarea aceea într-adevăr este endorsată de acel influencer sau o persoană publică sau de o firmă care este cunoscută Trebuie să verifici două lucruri, acea reclamă trebuie să fie pe contul acelui influencer, adică dacă ar fi contul dumneavoastră oficial sau contul unei persoane publice, cont oficial verificat, sau pe contul companiei pe care tu o cunoști și o poți verifica în mai multe surse. În schimb, de regulă aceste reclame apar pe conturi care au tot felul de denumiri, care mai de care.

De asta nici nu se poate face nimic împotriva lor, pentru că la un moment dat am întrebat și o serie de avocați dacă nu se poate face nimic, pentru că sunt conturi false, unele sunt din străinătate. Atunci cred că o metodă.

Legală ar trebui să fie găsită, pentru că dacă scrii numărul, tai că mi-am încercat, că a apărut și cu fața lui și a încercat, a făcut o comandă și l-a sunat un număr din România. și a stat la telefon o jumătate de oră cu cineva care a explicat cât de bine funcționează crema împotriva ciupercii de unghie și discuția a fost complet tâmpă, dar totuși cineva din România te sună și coletul îți vine din România de la o firmă românească. Într-un fel, eu sunt convins că se poate verifica până la final sau demonstra că firma aceea lucrează cu aceea pe care i-a sumit ex-crocei, de fapt sunt infractori, Sunt infractori care comit o infracțiune, o înșelăciune care e pedepsită conform codului penal, adică sigur se pot găsi și sper că la un moment dat o să se poată găsi.

Legată.

De un subiect pe care l-am abordat puțin mai devreme legat de steatoze și hepatite, vreau să vă întreb de virusul COVID-19, pentru că o altă categorie de persoane care sunt expuse riscului de afectare a eficatului o reprezintă fix aceste persoane care trec prin COVID-19 și statistic arată că există o afectare hepatică la un.

Procent Nu, nu sunt lucruri foarte dovedite în sensul ăsta. În momentul de față ne confruntăm cu ceea ce se cheamă Long Covid, deci sechele după Covid. Ficatul nu e nici el cruțat, să spun așa. Alte organe sunt mult mai afectate, în primul rând cortul, sistemul nervos. Ficatul e un pic mai protejat. Ficatul are o capacitate incredibilă de protecție față de multe agresiuni și o capacitate de regenerare iarăși la fel de incredibilă. Există.

O substanță care ajută un pic? Regenerarea eficatului, sănătatea eficatului. Sunt foarte multe promovate și claim-urile lor sunt cât se poate de clare. Ajuta la promovarea eficatului, promovează sănătatea eficatului. Dacă stai și vă gândiți, să promovezi sănătatea eficatului nu e ceva.

Foarte clar. Prima recomandare pe care aș face-o este să evite toxicele, să evite agresoarele. Dacă toxicele sunt evitate nu avem nevoie de ceva care să ajute. Ți-aș da un exemplu din cariera mea de cercetător. care pleacă de la niște premize foarte corecte. A fost un studiu pe care l-a condus Pierre-Alen Clavien, profesor la Zurich și am fost cumva co-directori amândoi în acest studiu și care a plecat de la o premize foarte clară. Omega-3 au un efect benefic asupra ficatului și asta s-a demonstrat și experimental, s-a demonstrat în diverse studii, chiar și la nivel clinic s-a demonstrat în anumite împrejurări. Noi am vrut să vedem dacă administrarea acești grași Omega-3 protejează ficatul după resecția hepatică. Resecția hepatică e o agresiune și mai ales resecțiile majore. Deci dacă administrarea acestora scade rata complicațiilor. Și era de aștepta să o scadă. Și după ce am făcut studiul cu multă, multă, multă trud, am constatat că nu e nicio diferență între pacienții la care s-au administrat acești grași Omega-3 și ceilalți. mi-a creat o anumită dezamăgire de cercetători pentru că ai putea spune dom'le rezultatul e negativ dar cel puțin am aflat ceva, am aflat că nu fac diferență în restricția hepatică, deci nu e cazul să i-ai administra și nu e cazul să mai cercetezi nimeni în subiectul ăsta. E bine, marile reviste internaționale evită să publice studii negative. Chiar dacă rezultat important totuși. Până la urmă lucrarea a fost publicată, dar pentru cercetătorul respectiv e o anumită dezamăgire și erau, dacă să studiem ce substanțe ar putea ajuta ficatul, această categorie, ce zic grașii Omega 3, ar fi una din primele. La cei cu rezecție hepatică s-a văzut că nu e nicio diferență.

Ce părere aveți de Silimarina? Au fie Silimarina, fie fosfolipide esențiale.

Da, deci aici intervin câțiva factori. În primul rând că un pacient care are de luat trei pastile păzite de fosfolipide esențiale o face cu anumite rigoare, cu anumite religiositate și cu anumite încredere în medicamentul respectiv care poate să-i inducă inclusiv așa-numitul efect placebo. Al doilea că dacă el e preocupat să ia tabletele în timpul ăsta, nu are cum să consumă un coniac sau un whisky sau chiar și un pahar de vin. Și nu îi antagonizează și anulează efectele medicamentului. Consumând alcool și tot așa și are tendința să ducă o viață mai sănătoasă, are preocuparea de a lua tabletele la timp deja și autoadministra medicația așa cum trebuie și dacă mai are și un pic de încredere în medicație putem ajunge unde dorim să aștembe. Gastroenterologii le recomandă deci în hepatopatiile cronice, orice gastroenterolog, cu diplomă vorbesc.

Depinde de țară. Dacă mai aveți vreun mesaj de transmis oamenilor care ne urmăresc Nu.

Mesajul e să aibă încredere în emisiunile pe care le faci, pentru că ai această educație pe multiple planuri și de medicină formală, chiar de chirurgie de vârf, dar și preocuparea de a transmite oamenilor lucruri utile, deci de a comunica și de a comunica în beneficiu celor care te ascultă. Super! Mulțumesc mult de tot și.

Vreau să vă și mulțumesc public. Am mai menționat asta de multe ori, în multe și în podcasturi și în emisiune, dar voiam să vă mulțumesc și față în față pentru că și duna asta ați contribuit mult la această direcție a mea când eram fie rezident, fie medic specializat și veniam duna asta la cabinet și sincer mă așteptam foarte mult să Să mă lăudați pentru performanțele chirurgicale sau să-mi dați o direcție în acest sens și nu astea vreodată îmi spuneți, mă, ești mai bun decât asta, fă altceva, du-te pe alt drum, fă altceva că o să-ți fie mai bine. Și cumva mă, și contraria chestia asta, pentru că mă așteptam să mă lăudați pentru altceva, dar până la urmă mi-a dat foarte mult de gândit și mi-a dat foarte mare încredere de a merge pe drumul pe care sunt acum, de fapt, așa că vă mulțumesc.

Și pe care îți doresc mult succes în continuare.