În acest episod de podcast, Mihail Pautov împărtășește experiența personală cu un nodul tiroidian descoperit accidental și descrie cum, inițial, i s-a recomandat tiroidectomia, dar, după consultări cu mai mulți endocrinologi, inclusiv Dr. Corina Neamțu, a adoptat o abordare de monitorizare. Dr. Neamțu explică că patologia nodulară tiroidiană este cea mai frecventă afecțiune a tiroidei, prezentă la peste 40‑50% dintre persoanele peste 40 de ani, mult peste prevalența bolilor autoimune (≈4,5%). Principalele cauze discutate sunt deficitul de iod (în special în zonele submontane și montane din România), blocarea captării iodului de către disruptori endocrini și expunerea la radiații (ex. accidentul de la Cernobîl). Se subliniază că încrederea populară că „orice creștere este cancer” este eronată: sub 10% din noduli sunt maligni, motiv pentru care intervențiile chirurgicale trebuie să fie bine indicate. Se prezintă algoritmul de diagnostic: examen clinic (palpare), ecografie, apoi, dacă nodulul depășește anumite dimensiuni sau prezintă trăsături suspecte (margini invazive, ganglioni suspecti), se efectuează puncție cu ac fin (FNA). Pentru noduli mici, cu margini libere și fără semne de metastază, se poate opta pentru hemitiroidectomie, care păstrează funcția tiroidiană la 85% din cazuri; total tiroidectomia este rezervată nodulilor mari, cu suspiciune de metastază sau invazie capsulară. În ceea ce privește screening‑ul, Dr. Neamțu recomandă ecografia tiroidiană la 20‑25 de ani pentru persoanele cu istoric familial de afecțiuni tiroidiene și la 40‑50 de ani pentru populația generală, subliniind importanța examenului clinic și a auto‑monitorizării (privirea în oglindă în extensie și înghițire). În final, discuția evidențiază evoluția de la operații pe bandă rulantă la o abordare mai conservatoare, bazată pe evaluarea riscului individual.
Chapters
Oamenii se simt îngrozitor să afle ca un nodul, pentru că ei cred că nodul egal cancer. În credința populară, orice crește în plus este cancer. Nu e așa.
Eu am un nodul tiroidian descoperit complet accidental în plătorile medical, când a venit un medic endocrinolog. care făcea ecografie în platou și în pauză, nu știu, trebuie să mărturisesc că eu la foarte mulți medici nu mai merg pentru că vin ei în platou și mă bucur de consultații gratuite direct în platou. Adică mi-am făcut și scanarea pielei, trebuia să-mi scanez alunitele. Unde crezi că mi-am scanat alunitele? În platou. Foarte multe lucruri facem în platou. Și inclusiv mi-a zis, ce faci? Nu vrei să-ți fac, să-ți văd tiroidea? Și a zis, hopa, Acest top a ajuns la, merge si la cabinet unde am facut ecografie, cu recomandarea de a scoate acel nodul sau tiroida cu totul. Asta era recomandarea mea. Recomandarea medicului. Aveam si programare la operatie. După care am trimis datele mele medicale unui alt endocrinolog care mi-a zis da-i ca-n borderline eu l-aș scoate. După care am ajuns la doctorul Iachim la Parhon care mi-a spus ca stai liniștit, am văzut multe ca asta nu trebuie să-l scoate să-l urmărești. După care am ajuns și la dumneavoastră care mi-a zis același lucru. Și de atunci eu vin constant toată la șase luni vin la dumneavoastră cu o tiroidă pe care Mă bucur atât de mult că încă o am, deci nu știi cât de mult mă bucur. E așa, deci efectiv uneori stau și mă mâng aișa pe gât și mă gândesc, Doamne drăguța de tine, faci hormonași acolo drăguț și mă ajut să fiu eu cum trebuie să fiu, pentru că uite, substituția aia poate nu era atât de bună. Dacă mergeam pe mâna primelor doi medici, ceea ce oricum, adică îmi dau seama că medicina e atât de interpretabilă și de multe ori există zone de borderline în care nu-ți dai seama ce ar trebui să faci, dar mă bucur că am ajuns în final la tine și că urmărim și că încă am tiroidă. Și asta e ceea ce spui tu, că asistăm la această dezescaladare în care probabil că chirurgii înainte operau pe bandă rulantă, orice nodul, Acum nu se mai operează asta. Așa că hai să vorbim despre asta. De ce se operau înainte nodurile atât de agresiv? Acum nu se mai operează, înțelegem din discuția de până acum, pentru că e atât de importantă glana tiroidă. Care e faza cu acești noduri și de ce avem atât de mulți oameni în acești noduri?
Părerea mea e că patologia nodulară tiroidiană este cea mai frecventă. Este mai frecventă decât boala autoimună.
Adică și mai frecventă?
Și mai frecventă. Bola autoimună este cam de 4,5%, în timp nodul tiroidien, în autopsiile care se fac acum, sună cumva, sunt prezenți la mai mult de 50% din oameni. Chiar se spune că după 40% și procentul crește constant, aproximativ 30-40-50% din oameni au nodul tiroid.
Peste 40 de ani.
Peste 40 de ani sunt prezenți și mai devreme.
Adică aproape dacă luăm 10 oameni trecuți de 40 de ani pe stradă și le facem ecografii, 4-5 o să aibă noduri tiroide.
Fără să-și fie de ei și fără să îi deranjeze.
De ce crezi că acolo au acești noduri? De ce face tiroida noastră noduri?
Pentru că, odată, tiroida este și ea supusă vieții, este supusă tuturor lucrurilor, disruptorilor endocrin care ne înconjoară. Și, pe de altă parte, în România, noi în continuare, Avem o zonă cu deficit de iod în zona submontană și montană. Deficit de iod în apă și în sol. Și pe lângă asta, disruptorul endoctrin creează la rândul lor un deficit chimic de iod, adică blochează captarea iodului. Deci cumva, din cauza acestui deficit de iod apare nodul ul tiroidian. Asta este ceea ce se crede. Acum că am fost și expuși iradierilor accidentale, știm, probabil că tu nu, eu da.
Păi da, eu am zis-o în 87, nescut în 87 și când a explodat Cernobâlul? În 86, cred, nu?
86, da, în 86 a fost accidentul nuclear, dar a mai fost un accident și Moldavia.
Adică eram deja în burta mamei, eram în burta mamei, da.
Deci asta ne-a afectat cumva.
Da, prin captarea acelui iod radioactiv care, asta e problematic la accentele nucleare, ca acel iod radioactiv ramane blocat in tiroida si te iradiaza, practic ai o iradiere locala acolo care nu e ok. Totuși dacă jumate, aproape jumate dintre oameni trecut de 40 de ani au nodul tiroidien, de ce ne sperie nodul tiroidien? Adică să pui un diagnostic de nodul sau să-l primești nu e ceva confortabil. Eu nu l-am primit confortabil.
Oamenii se simt îngrozitori să afle ca au un nodul pentru că ei cred că nodul egal cancer. În credința populară orice crește în plus este cancer. Nu e așa. Sub 10% din nodul itiroidien sunt real cancer și noi aici trebuie să fim foarte atenti, să nu operăm lucruri care nu merită operate și să operăm exact ce trebuie operat.
Păi și pe mine de ce au vrut să mă opereze cei doi?
Pentru că mulți dintre noi considerăm că e mai bine să scoatem, dar eu nu sunt foarte pro intervenție chirurgicală în tiroide dacă poate fi ocolită și dacă poate fi amânată.
În acest context, dacă atât de mulți oameni au nodul tiroidien și suntem o populație de risc, ținând cont de deficitul de iod, iradierile pe care le-am avut în zone accidentele nucleare, care ar fi recomandarea pentru omul care se uită la podcast? Și are o vârstă. Care ar fi recomandarea dincolo de analize? Că am înțeles, analizele sunt decomandate de stat, le faci anual, e bine să le faci. Pentru căudarea nodurilor tiroidieni cât de des sau când ar trebui să mergem prima dată la ecografie? Cine are indicație?
Indicație au în primul rând persoanele care provin din familii cu patologie tiroidiană. Ei, părerea mea este că chiar la vârsta de 20-20 și ceva de ani ar trebui să facă o ecografie de tiroidă. Iar apoi pentru populația generală, fără factorii aceștia genetici de risc, la 40-50 de ani se poate face o ecografie de tiroide. Dar să nu uităm, primul lucru care se face la tiroide este examenul clinic. Noi, dacă suntem evident antrenați, Simțim prin palpare nodulii care depășesc un centimetru.
Care noi? Medicii sau?
Medicii. Ok.
Omul de rând poate să-și palpeze tiroida vreun fel?
Nu. Dar omul de rând se poate uita în oglindă cu gâtul un pic în extensie.
Deci așa putem să vedem dacă avem ceva nodul sau nu. Exact. Și se înghită.
Stai așa. Înghită. Tiroida se ridică în timpul deglutiției și nodulul se poate vedea.
La mine vedeți ceva?
Da.
Se vede, nu?
Se vede. Acolo.
Drăguțul de el.
Da.
Aici e.
Prietenos.
Da.
E prietenos.
Are sub 2 cm, dar e pe acolo. 1,80 m trebuie urmărit. Bun, deci putem să facem un examen clinic, medicul poate să observe, dar și persoanele care au risc fac ecografie, în rest populația generală n-ar trebui să fie urmărită, nu? Pentru noduri.
Odată, fiecare poate ar trebui să facă o ecografie de tiroidă. Adică un screening, nu este mare lucru. Însă palparea să nu uităm, pentru că palparea detectează majoritatea nodurilor care au o dimensiune rezonabilă.
Atunci când se scoate doar partea afectată, adică scoci un singur nodul, care-i diferența și cum se alege operația asta? Pentru că de multe ori ai un nodul doar pe o parte, scoți toată tiroidea, alte ori scoți doar o parte, restul care rămâne preia funcția, poate să preia funcția complet.
La 85% din pacienții cu hemitiroidectomie, funcția este conservată printr-un singur loc. Doar 15% au nevoie de puțin tratament.
Și de ce nu se face la toată lumea această operație? Se depinde foarte mult de context.
Dacă pacientul are un nodul mare și bănuim că există metasează ganglionară și acum punctia este al doilea lucru care se face după ecografie imediat, Facem punctie dacă este în cancer, dacă este mare, dacă pare că are invazie în capsulă și dacă bănuim și metastaze ganglionare, este indicație în ghiduri de totalizare. Dacă nodulul are margini libere, adică nu intră în capsula tiroidiană, nu observăm nodul linfatic suspect și este sub 1 cm sau sub 1,5 cm, chiar 2, se poate face doar jumătate de tiroid.