Sănătatea rinichilor și dializa | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Leonard Roșu

Un pacient poate să-și piardă 70% din rinichi și să nu aibă niciun fel de simptomi.

Ceaiuri din acestea, din farmacii care sunt decute ceaiuri pentru rinichi, ajută la ceva?

Am avut deseori pacienți care au fost, dar nu știu ce vindecător, și-au ajuns în com. Sunt crampe musculare sau astemie, inapetență sau irascibilitate.

Culoarea urinii ne poate spune ceva despre sănătatea corpului nostru?

În momentul când se schimbă culoarea urinii și se duce către roșu, deja avem o problemă. În noaptea nu trebuie să mergem la bip. Dar dacă noapte de noapte mă duc de două, trei ori la toaletă, asta înseamnă că am ceea ce numim poliurie nocturnă.

Mai e răsarea, e mai rău zahărul, e mai rău alcoolul.

Trebuie să oprești fumatul. Trebuie să dai jos din greutate. Hai să corectezi tensiunea. Nu-ţi lăsa. Renunţă la agresive animale.

Ce se întâmplă când rinichii nu mai funcţionează?

Tehnica de dializ acum oferă o speranţă de viaţă extraordinar de bună. O viaţă absolut normală pentru pacienţi.

Omule, te salut!

Dr.

Mihai la aici, un nou podcast boabă de cunoaștere și imaginează-ți următoarea situație. Imaginează-ți să afli peste noapte că rinichii tăi nu mai funcționează cum trebuie și că ai nevoie de dializă pentru a supraviețui. Din păcate, asta se întâmplă cu mii de români în fiecare an. Unul din zece români are o boală de rinichi și cei mai mulți află despre ea când e deja prea târziu. Boala cronică de rinichi nu doare, Nu are semne evidente și totuși se estimează a fi a cincia cauză de deces la nivel mondial în următorii 15 ani. Așa că în episodul de astăzi vorbim despre cum putem descoperi boala la timp, ce putem face să putem încetini evoluția acestei boli, ce analize sunt adevărat importante, cum le interpretăm, Vorbim si despre mituri care circula pe internet si solutii moderne care chiar iti pot salva viata. Iar invitatul meu de astazi este Dr. Leonardo Drosu, medic primar nefrolog si medic chef la Nefrocare Bakau. Iar inainte sa incepem vreau sa multumesc Fresenius Nefrocare care sprijină sistemele de asistență medicală cu concepte inovatoare în domeniul îngrijirii și oferă îngrijire sustenabilă, accesibilă și de înaltă calitate pentru un număr în continuă creștere de pacienți cu boală cronică de RNIC. Leonardo, mulțumesc foarte mult că ai venit și bine ai venit la Boabe de Cunoaștere!

Bine te-am găsit și bine v-am găsit!

Ești medic-nefrolog, hai să clarificăm, de ce ai avea nevoie de un medic-nefrolog sau când ți se gândește un pacient că ar trebui să meargă la un medic-nefrolog?

Nefrologia e o specialitate relativ tânără, apărută după 90. Din nefericire, înainte de 89 s-a considerat că e prea scump și nu merită să ținem pacienții ăștia în viață.

Înainte de 90? În România sau în general?

În România. Specialitatea e mai veche în Europa, dar în România cam asta era concepția. Dacă mi-aduc bine aminte, undeva în 92, când am început specializarea, erau undeva la 400 de pacienți aflați în programul de dializă. Practic restul să pierdeau din lipsa capacității de dializă. 400 de bolnavi în 92.

Și acum câți bolnavi sunt?

Acum sunt undeva la 16.000.

16.000. Diferența probabil că este făcută și prin faptul că patologia este în evoluție ca și număr, dar și numărul de bolnavi pe care îi îngriji sau capacitatea noastră de a.

Îngriji, cred. Deci când am înființat centru din Bacău în 1995, centru de nefrologie și dializă din Bacău în 1995, mai exista centru din Iași în Moldova. care era cu o capacitate foarte mică și parcă și Suceava avea foarte mult. Deci practic nu erau centre de dializă în țară, nu era capacitatea de a dializa acești pacienți care se pierdeau atât prin insuficiență renală acută, atât din cauza unor cauze care erau trecătoare și țineai pacientul în viață o săptămână, două, trei, prin procedură de substituție renală, după care relua cursul firesc sau cei cu boală terminală renală care puteau să o spraviețuiască. Deci practic era o dramă. Era o dramă națională pe care am depășit-o și am satisfacția că am contribuit, am pus umorul alături de toți ceilalți colegi care ne-am implicat în treaba asta.

Concret, când ar trebui să meargă un pacient la un nefrolog? E ceva ce tu ar trebui să știi sau este un medic la care totuși te trimite medicul de familie în urma unor analize? Medică de.

Familie cred că este cheia de boltă în ecuația asta. Medică de familie este cel care ține legătura constant cu pacientul și care trebuie să vadă la primele semne de afectare renală să trimită către nefrolog. Din punct de vedere al pacientului, boala este înșelătoare, adică un pacient poate să-și piardă 70% din rinichi, 70% și să nu aibă niciun fel de simptome, să n-aibă simptome și să se trezească practic din experiența mea undeva la 40% din pacienți ajung în stare de boală renală terminală, la noi au ajuns, fără să știe de boală. Și cel mai traumatizant pentru echipa noastră medicală a fost să-i comunici unui pacient tânăr 30-40 de ani, nu mai ai rinichi și trebuie să căutăm o formulă de substituție a rinichiului pe care l-ai pierdut. Cum e.

Să comunici unui pacient sub 40 de ani că nu mai are rinichi? Care sunt reacțiile pe care le întâmpini de regulă? E foarte.

Dificil. E foarte dificil pentru că nu știi cum să abordezi problema. E foarte delicat. Este foarte traumatizantă vestea pe care o dai și atunci când comunici un lucru foarte grav nu știi cum să o spui. La urma urmei trebuie să o comunici dar momentele respective sunt de panică, de șoc, de groază, de negație din partea pacientului, de fugă din spital. Am întâlnit toate variantele. Știi cum.

Negația de regulă la diagnostice serioase, negația este foarte des întâlnită și e atât de important să știm asta cu toții, inclusiv oamenii care nu au niciun diagnostic acum, trebuie să știe că sunt predispuși la a nega un diagnostic când îl primesc și asta e o mare problemă pentru că negația, cu cât e mai lungă, cu atât întârzi e tratamentul care te poate salva. Acum bănuiesc că negația este și mai des întâlnită într-un astfel de diagnostic când tu nu simți nimic. Adică pacientul care vine cu boală renală cronică, poate și în stadiul terminal, el nu are simptome, nu? Cum ai spus tu, în 70% din cazuri. Cum combate această negație? Ce îi ai sfătui pe pacienți? Cum ar putea să depășească acea negație sau să o diminueze ca timp pentru a primi tratamentul adecvat la timp? Încrederea față.

De medic este foarte importantă. Faptul că reușești să depășești o barieră după primele minute de conversație îți oferă succesul terapeutic. Am auzit și situații când au plecat din spital, au semnat la cerere, domnule eu nu fac așa ceva, nu cred că e adevărat ce îmi spui, am nevoie de timp să diger mai bine informația pe care mi-ai dat-o. Ce s-a întâmplat în acele caze? Situația s-a agravat. Situația s-a agravat și eu cred că undeva între 5 și 10% din pacienți, din statistica pe care o avem, au intrat în dializă în comă uremică. Deci, practic, situația se agravează de la o zi la alta, de la o oră la alta și aduci cu smurdu în comă. Totuși, există.

Semne care ar putea să te ducă cu gândul la o boală renală cronică? Care sunt.

Acelea? Semnele sunt foarte discrete și nespecifice pentru boala renală, zicem crampe musculare sau astenie sau inapetență sau irascibilitate, semne generale pe care orice om le simte când are o condiție de sănătate precară. Cumva te.

Trimit la medic. Semnele astea.

Ar trebui să se întâmplă la niște analize. Te trimit la medic și de-aia am spus medicul de familie este cheia de boltă pentru că pacientul trebuie să țină legătura cu medicul de familie. În toată lumea vestică legătura asta este foarte puternică. Medice de familie sunt extraordinar de bine. situații din toate puncturile de vedere, bine văzuți în societate, oamenii au încredere în ei să duc cu plăcere la medicul de familie și el este cel mai în măsură să orienteze pacientul către medicul specialist care poate să rezolve problema. Acum, înainte.

De a ajunge la boala renală cronică, zi-mi, tă rog, culoarea urinii ne poate spune ceva despre sănătatea corpului nostru? Da și.

Nu. De la Hipocrată Încoace, chiar râd cu unii din colegii mei de alte specialități care nu-i se adresează cu termenul de cititori în pipi. Dacă vedem o schimbare, sigur că trebuie să ne alerteze. De multe ori, pacienții care ajung în insuficiență renală terminală în noi, înspun, dom'le, dar eu urinesc ca apă, urinesc foarte bine, urina mea e ca apă, curată, limpe de cristalină, nu realizează că lipsa pigmentelor urinari face ca apa să fie transparentă, să fie ca apa, dar asta îi semnează insuficiență renală. Urina poate să fie hipercromă. Dacă e.

Constantă albă. Dacă avem.

Un poziom de hiperhidratare, e vară, e cald, am băut mai multe lichide, una, două beri, oriși ce, e normal că urina să fie mai diluată și să își pierdă culoarea galben-pai cu care toții suntem obișnuiți. Deci culoarea.

Constant albă e un semn de urinăță. Constant albă.

Este un semn că riniciu nu concentrează și atunci trebuie să le explichem. Sunt domnule, eu urinesc. Cum îmi spui dumneata că eu nu mai am funcție renală pentru că eu urinesc. Eu urinesc bine și transparent ca apa. Și atunci trebuie să-i explic, da urinezi dar este apă chiar, toxici le rămân în organism. Practic rinichiul nu mai concentrează urina, are o densitate mică, nu mai reușește să scoată produsii toxici de metabolismo și atunci îl stă într-o stare de toxemie, urinează, poate în poliurie, poate urinează mai bine de 2 litri, urinează atât de bine și dumneata îmi spui că eu am insuficiență renală, că rinichii mei nu funcționează, ceva nu se leagă. Nu cred că știi despre ce vorbești. Mă duc acasă și mai vedem. Mai vine o mâine poemile războimile și când vine situația este deosebit de grav. Deci la.

Urina foarte transparentă, dacă este foarte colorată. Dacă este.

Foarte colorată, să zicem, trecem într-un episod gripal, nedesidrată, vom avea înfebrări, de asta este normal să fie galben-portocalii. Dacă găsim, de exemplu, urina roșie, trebuie să ne gândim, oare n-a mâncat niște steclă roșie, de exemplu, sau n-a luat ceva medicamente care poate să ducă la treaba asta, știu, orifant picină dau un exemplu. sau poate să fie hematurie, adică în momentul când se schimbă culoarea urinii și se duce către roșu, deja avem o problemă, trebuie să merge, repet, dacă nu cumva e o chestie banală de tip am ingerat sfeclă, sfeclă roșie, care și asta poate să modifice urina. Poate să apară urină verde. Sunt acum tot felul de produse naturiste cu albastru de methylene în ele care duc la o culoare verde a urinii. Dacă pacientul nu este avizat să spere și vină la medic. Acum, orice vizită la medic nu e o problemă. Problema e lipsa vizitei la medic. Dacă pacientul se spere că vine cu urina verdă, că a luat albastru de metelea, nu e nicio problemă, nu deranjează pe nimeni. Ideea ca omul să-și fac analizele, să fie atent, să fie conștient de el, a fi conștient de tine, capacitatea ta de efort, de digestia ta, capacitatea ta cognitivă este foarte importantă. Oamenii care.

Studia la noi sunt, cred că, interesați de a fi conștienți de ce le transmite corpul și culoarea unui ini e o chestie importantă de care, știi cum ai zis mai devreme că hipocrate sau de la hipocrate încoace, colegii îi numesc pe nefrologi și ciștitori în pipi, e interesantă însă istoria medicinei pentru că până să avem analize, doctorii se uitau la pipi Miroseau pipi, de multe ori gustau pipi, așa am învățat în facultate, ca să-și dea seama de anumite diagnostice. Este obligator.

Ca medic să vezi urina pacientul.

De câte ori e normal să mergem la baie pentru pipi? Când ar trebui să ne punem semne de întrebare.

Și de ce? Deci noaptea vezi ca doar. Noaptea nu trebuie să mergem la pipi. doar dacă eu știu în timpul sere am consumat multe lichide s-a întâmplat ceva seară la o petrecere am stat mai mult am consumat lichide seara după ora 19 către ora 21 22 atunci e normal să apară o diureze dar iarăși revenim la la a conștientiza ce se întâmplă pentru că dacă știu că am consumat lichide seara și mă duc odată la toaletă noaptea nu e nicio problemă dar dacă noapte de noapte Mă duc de 2-3 ori la toaletă. Asta înseamnă că am ceea ce numim poliurie nocturnă. Noi avem 5-6 micțiuni pe zi, pe 24 de ore. 5-6 micțiuni, eu știu, la 2-300 de mililitri micțiunea. Aici trebuie văzut că de multe ori întreb pacienții Cam cât urinezi în 24 de ore? 99% din situații nu știu să răspundă care este volumul urinii pe 24 de ore, pentru că nimeni nu are curiozitatea să măsoare ca să știe ce comportament hidric are. Comportamentul ăsta hidric îl învățăm, îl învățăm din copilărie și odată ce ne învățăm să nu bem lichide, avem o diureză care poate să fie undeva la 1000 ml pe zi. Tu zici.

Că e sănătos să avem curiozitatea să ne măsurăm micțiunea, adică să măsurăm cât pipi facem într-o zi. Trebuie să.

Fim curioși. Cum se.

Face asta? Cum o.

Măsurăm? Foarte simplu, la borcan. Faci pipi la borcan, te uita cam cât e diureza mea. Undeva la 300 mililitri să zicem. Și după aceea știu de câte ori am făcut eu pipi astăzi. Pot să ții minte, de 4 ori, de 5 ori. Și mi-am estimat diureza. N-am nevoie să fie exact la mililitru, dar știu că am o diureză undeva la 1100-1200 mililitri. Atât ar.

Fi normal să avem o diureză? Adică să avem cantitatea totală de pipi? Deci undeva.

La 1500 mililitri. Dacă o să ajungem la discuții și despre litiază renală care, eu știu, tulbură un bun segment de populație, chiar dacă nu afectează funcția renală, subiectul discuției noastre, pentru litiază renală avem așa o o linie trasă la 1.500 ml, adică diferența de risc de a precipita sărurile în urină și de a face piatră, ce e peste 1.500 ml, scade dramatic.

Deci scade riscul de a face piatră. Scade riscul de a.

Face piatră. Serios. Deci dacă ai o deureză bună la 1.500 ml, pe de o parte ai un turnover al apei în organism bun, pe de alta parte scade.

Riscul de piatră. Asta-i tare. Deci ca și rezumat, oameni buni, dacă faceți pipi la borcan, Și în 24 de ore aveți mai mult de un litru jumate de pipi în borcan, riscul tău de a face piatră la rinic scade dramatic. Uite, informație foarte tare. Și legat de ce ai spus tu de măsurarea pipii la borcan, Oricât de ridicol ți-ar părea, gândește-te că atunci când omul e internat în spital sau nu când e internat, dar de regulă după intervenții chirurgicale în care tu vrei să vezi funcția renală, pacienții sunt conectați cu sonda urinară la o pungă care este gradată special pentru a măsura diureza. Iar eu când profesam chirurgie în spital, în special când eram rezident, ăsta era un lucru cheie pe care îl fuceam în fiecare dimineață. Intri în salonul pacientului, iei punga, te uiți la măsurătoare și notezi în foaia pacientului diureza, pentru că asta spune dacă riniciul, după intervenție chirurgicală, după medicamentele administrate, dacă riniciul funcționează bine sau nu. Deci medicii în spitale măsoară cât pipi fac pacienții, tu poți să o faci acasă, la borcan. Deja știi că o să-l fac și nu mi-e rușine de asta, nici țină ar trebui să-ți fie. Bun, deci ne măsurăm pipi la borcan, vedem cât e diureza, dacă e peste 1.000 e bine, dacă e peste 1.500, riscul de a face piatră scade.

Da, pe de-o parte. Pe de altă parte, făcând pipi la borcan, mai e un aspect care poate ar trebui menționat, dacă urină face spumă sau nu. Dacă urină face spumă când urinăm la borcan, asta e semn de proteinurie. Este unul din factorii determinanței a evoluției boliurenale cronice și ea că de la un gest simplu că am făcut vilabor, că am să văd cum arată urina mea, văd dacă are culoare normală, văd ce volum are, văd dacă face spumă și anul, deja am niște date cu care mă pot duce la medicul de familie și să-i spună ceva nu e în regulă cu urina mea. E prea închisă, e prea deschisă, face spumă. Haideți să continuăm explorările să vedem despre.

Ce e vorba. Deci încă un punct important. Pipii cu spumă nu e bine. Mergem la medic și facem analize. Ce zici de urina tulbure? Există situații în care urina e cumva tulbure, are ca un abur așa, zici.

Că e cu ceață. Sigur că da. În momentul când sunt infecțiile urinare, când apare infecțiile urinare și apare leucocituria, urina se tulbură, are altă turbiditate, are alt miros. Iarăși sunt infecții asimptomatice. Sunt infecții urinare care tremează ani de zile, de care pacientul nu știe. Făcând pipi la borcan, vede că urina e tulbură și devine o surpriză și zice, dar eu nu simt nimic. Dacă nu simte nimic, are o infecție urinară cronică, mă ales la pacienți care au reflux vezical, care au anumite malformații de care nu sunt conștienți. Orice urină.

Tulbură înseamnă o infecție sau pot să fie și alte cauze? Pot.

Să fie și alte cauze. Apropo.

De proteinurii. Legat de miros, e ceva ce ar trebui să ne atragă atenție? Adică miros diferit de mirosul tipic de.

Urină? Ce putem întâlni? Sigur că da. Repet, într-o infecție urinară se schimbă mirosul.

Se schimbă mirosul. E ceva specific? Da.

Se schimbă. Orice pacient care a avut o infecție urinară știe că mirosul se schimbă în rău. Nu-i place mirosul urinii. Hai să vorbim.

Acum de analize, pentru că ok, ți-ai făcut toate aceste investigații. Dacă urina la borcan are miros normal, are culoare normală, ai diureza normală, ești ok. Dacă vezi modificări, te duci la medic. Care sunt analizele esențiale, alea de bază, care îți indică sănătatea rinichilor? Există câteva.

Analize foarte ușor de făcut, necostisitoare, pe care fiecare pacient ar trebui să-și le facă o dată pe an. O ureie, o creatinină, un acid uric, un sumar de urină care deja ne orientează că lucrurile sunt sau nu într-o zonă de esuspiciune. Pentru că, așa cum am spus, poate să fie creatinina normală și tu să pierzi 60-70% din funcția renală. să modifică ceva în sumarul de urină. Deci numai creatinina singură nu e suficient.

Deci nu e suficient. Creatinina poate să fie normală. Creatinina poate.

Să fie normală. Pacientul se poate simți foarte bine. Dar medicul sezizează că are să zicem o densitate urinară mică. Practic niciului nu concentrează sau are proteinurie sau are hematinurina. Deci apare ceva care ridică un semn de întrebare. Ridică un cartonaș galben. Asta e sumaru de urină. De regulă.

Se recomandă sumaru de urină și urocultură. Care e diferența? Ce face fiecare? Sumaru.

De urină vede compoziția urinii, iar urocultura încearcă să depisteze ceea ce numim unități formatoare de colonii, practic germene din urină. Deci în momentul când avem suspiciunea de infecție urinară, să zicem că în urină găsim nitriți, găsim leucocite, nitriții apar ca urmare a oxidării nitratului în nitrizi de către enzimele bacteriene. Și dacă găsim acești nitrizi, deja avem un semn clar de infecție urinară. Mai găsim și leucocite, atunci bănim. Dom'le, aici este o infecție urinară, mai ales dacă pacient are și simptomatologie în acest sens și trimite la laboratoriu rocultura ca să identificăm pe de o parte germenul responsabil de infecție urinară, pe de altă parte antibioticul cu care trebuie să.

Tratăm. La ce e sensibil germenul? Sumarul de urină poate să spună că.

Ai proteine, că ai hematii, că ai leucocite, că ai cristale care te duc cu gândul la litiază. că ai urobilinogenă în cantitate mai mare într-o afectare, să zicem, hepatică sau o hemoliză. Deci îți dă detalii despre ce se întâmplă cu rinichiul și eventual și ficatul.

Și legat de funcție arenală, există ceea ce se cheamă rata de filtrare glume rurală. Deși mulți oameni văd această analiză și nu știu să o interpreteze, poți să ne dai o explicație care să ne ajută la interpretarea acestei valori? Și ce este de fapt? Ce măsoară.

Asta? Dacă ne gândim la Riniki ca la o stație de filtrare, la o stație de epurare a apei, Clinichiul e format din un milion de nefroni, care sunt mici stații de filtrare, iar rata de filtrare glomerulară practic înseamnă sângele intră în niște capilare și în partea aia apare urina primară, care este o plasmă fără elementele figurare, fără celule, fără hematii, fără leococii și fără proteinele mari. Asta este urina primară. care în termen de 24 de ore, ca să ne dăm seama ce muncă face acest organ minunat numit RINIC, înseamnă că 180 de litri pe 24 de ore apare de plasmă filtrată, care este urina primară. Din ăștia 180 de litri, RINIC-ul o concentrează în contracurent de atâtea ori, până scoatem 2 litri de urină pe 24 de ore, ca să ne dăm seama ce muncă face clipă de clipă acest.

Organ anonim. Este incredibil și am mai văzut comparația asta undeva, niște cisterne care arătau volumul de urină primară pe care RINCU-I o face într-o zi și te sperie. 180.

De litri e mult. Care înseamnă 120 de mililitri pe minut. Deci ăsta este filtratul glomerular pe care noi le stimăm într-un mod indirect. prin acest CLINES la creatinină. Deci este o metodă, un calcul matematic, dacă vreți să aveți mai multe formule, sunt vreo 3 formule mari și late care le folosim de ani de zile, care pe baza creatininei se rece, deci pacientul se duce la medic, și i-a recomandat creatinina. În baza creatinine, cu o formulă de calcul, care ia în calcul greutatea, vârsta, sexul, se face un calcul și se dă o estimare acestui filtrat glomerular. Repet, poți să ai creatinina normală, dar dacă nu te duci la medic și zici ok, creatinina e normală și nu-ți faci acest calcul ajustat la vârstă, la greutate, la sex, S-ar putea să te trezești la o persoană de 70 de ani cu o creatinină normală de 1, toată lumea care a trecut știe că o creatinină e normală de 1, să aibă un filtrat glomerular de 30 de mililitri pe minut, deci la un sfert.

Cu o creatinină normală. Deci ce scade în boala renala cronică este această urină primară? Adică în loc de 180 de litri pe zi, tu filtrezi mult mai puțin.

Mult mai puțin. Pentru că apare procesul care îl numim noi de glomerul o scleroză. Practic glomerul aceștia se rup, se sclerozează, se fibrozează, fibroza se duce în intestitiu și atunci în loc să ai o masă elastică de țesut nobil prin care sângele trece ușor, se filtrează, ai un burete fibroz prin care nu mai trece.

Nimic. Acum ai descris practic boala renală cronică, așa arată ea plastic. Care sunt cauzele principale ale acestei bori?

Iarăși revin la anii 90, când am început. Principala cauza era glomerul anefrită cronică, adică o inflamație dată, să zicem, o amigdalită face omul și Apărea fibroza în glomerul, din cauza disimunității. O diseminare a răspunsului imun care se decepând la rinicul. Un răspuns imun greșit care afectează rinicul, îl trațează din self în non-self, îl distruge și asta era pe atunci cauza cea mai frecventă. Era undeva la 40%. Astăzi, 40% reprezentă diabetul. Diabetul reprezintă 40% din patologia din cauza insuficienței renale, care nu e o boală în sine, e un sindrom. Boli pot să ducă la această finalitate, care e o noțiune epidemiologică, dacă o luăm așa. Deci pe primul loc e diabetul cu 40%. Pe locul doi, boala renală hipertensivă. Deci nefropatia hipertensivă este pe locul doi cu 30%. Deci pe primele două locuri, dacă le insumăm, 70%. Diabet și hipertensiune. Boala civilizației. Ce știm cu toții că ne face rău, dar cu toate astea o facem.

Uite la tensiunea arteriala inteleg, pentru ca ai spus foarte frumos ca e un tisut nobil acolo cu niste capilare, sunt sisteme de filtrare. In mod cert, daca in statia de epurare tu dai drumul la presiune, tevile incep sa pocneasca, sa se rupa. Asta e usor de inteles. Dar cum strica diabetul rinichii? Prin ce.

Mecanism? Mechanismul este același, e tot de hiperfiltrare. Deci și în nefropatia diabetică apare la început o hiperfiltrare. Hiperglicemia prin ea însăși face ca presiunea hidrostatică în capilarul renal să crească. Glucoza ține apa în vas. Și atunci în sistemul vascular din rinic trebuie să crească presiunea, să muncească mai mult ca să scoată acea urină primară. Pe de o parte. Pe de altă parte apar tot felul de produși pro-inflamator dat de o glicozilare. Din cauza că glucoza e mare apar produși inflamatori la nivelul rinicului. Deci, pe de o parte, hiperfiltrarea asta care duce la glomeruloscleroză, acea glomeruloscleroză nodulară specifică diabetului, pe de altă parte produse aceștia pro-inflamatori. La început rinichii diabeticului sunt mari. Deci vine pacientul diabetic, te uiți la doamnă ce ecografic. Te păcălesc la început. Rinichi mari, frumoși, dar acolo sunt măriți de această hiperfiltrare dată de hiperglicemie. Când.

Vorbim de hiperglicemie, vorbim de valori mari constant sau am putea să considerăm și că dacă mănânc o prăjitură și îmi crește glicemia aură, rinichii mei sunt.

Afectați în acea oră? Vorbim de glicemie mărită constant și aici avem hemoglobina glicozilată care consacra faptul că dacă îi depășește o valoare de 7%, nu cred că interesează Cred că ne.

Interesează, pentru că vorbim des pe acest canal despre hemoglobina glicozilată, deci o valoare.

De 7. Deci ce este peste 7% crește fabulos riscul de boală renal, de progresia bolii.

Renal. Și există și o asociere cu cât e mai mică glicozilata cu atât progresia e mai mică. Care e glicozilata optimă, după opinia ta?

S-o ținem undeva în jur de 6.

6-6,5, aici trebuie ținută. Bun. Asta e o informație importantă. Ai.

Zis.

40% diabet, 30% hipertensiune arterială.

Ceilalți 30%? Ceilalți 30% sunt ceea ce numeam glomerul nefrite cronice, pielonefrite, adică infecții care sunt foarte severe, cu litiază, malformații, boli genetice, cum e polichistoza adultului care Factorii de.

Stil de viață, în ce măsură pot impacta renichii și aici, mă gândesc ce e mai rău. E mai rău sarea, e mai rău zahărul, e mai rău alcoolul. Toate trei.

Mi-E greu să fac o ierarhie pentru că alcoolul deshidratează, crește acidul uric, scade capacitatea de efort a inimii, scade răspunsul imun. Zahărul ne crește glicemia și mai devreme sau mai târziu o să căpătăm rezistență la insulină și o să mergem către diabet. Sarea ne duce către hipertensiune și așa mai departe. Deci un stil conștient de viață, moderat, cu activitate fizică, să evităm greutatea excesivă, sunt esențiale. Dacă ne luăm după statistică și vedem că primele două cauze duc la 70% din cauzele de boală renală cronică, vedem cât de important e stilul de viață.

Și din timp ce povesteai de astea trei, mă gândeam că măcar una o să zici că e mai rea decât alta, dar în timp ce ziceai că sarea, zahărul și alcoolul sunt toate la fel de nocive, mă gândeam la băutura mea preferată, care știi care e de curând? Se cheamă Paloma. Știi cum e făcută Paloma? Paloma e așa, un șat de tequila cu un tonic, apă tonică. Deci șat de tequila-alcool, apă tonică care e zahăr și la margine se pune sare, multă sare. Și când bei, iei din sare aia, deci sunt toate trei la oaltă. Ca.

Să nu le mai discriminăm. Să nu mai discriminăm. Nu mai discriminăm.

Bun, mi-ai distrus și...

Nici le bucurii.

Exact. Ok. Ai ajuns la medic, ți-ai făcut analize, primești acest diagnostic, treci peste negarea care este normală, e bine să treci imediat peste ea ca să poți să iei măsuri. Poți să oprești în evoluție boala cronică de rening și cum se face asta?

Încetinirea evoluției bolii de rinic este o preocupare constantă a noastră, dar nu o putem face decât împreună cu pacientul. Deci practic avem zona noastră de posibilitatea de a influența, dar cea mai importantă zonă este a pacientului, pentru că dacă îi spui pacientului, nu le oprește fumatul. Dar un exemplu, fumatul în sine și alcoolul, Nu vorbim despre alcool în cantitatea asta, care e demonstrat că nu face rău o cantitate de tipul ăsta. Vorbim de alcool în cantități mari și fumatul. Duc la aceeași glomerul o scleroză ca diabetul. În momentul în care îi spui un pacient, ai o problemă renală, ești în stadiu 4 de boală renală, trebuie să oprești fumatul, trebuie să dai jos din greutate, hai să corectezi tensiunea asta, înseamnă complianță din partea bolnavului. Tu ca nefrolog atunci trebuie să-i schimbi medicația, îl găsești cu proteinurie și îi schimbi medicația cu niște produse care scad proteinuria și prelungesc viața riniciului și atunci el trebuie să înțeleagă să-și schimbe medicația și să o ia pe aia care trebuie și la timpul în care trebuie, să-și monitorizeze tensiunea dimineața și seara, să vadă dacă îi crește, nu îi crește în timpul nopții, este important de știut cum variază tensiunea pe 24 de ore, să scadă ponderal Să mănânce rațional, să scadă doza de proteine, că dacă el mănâncă în fiecare zi carne cu carne și are un regim proteic, eu știu undeva la 1,2-1,3 grame pe kilogram corp și tu îi spui trebuie să te duci undeva către 0,7-0,8 grame pe kilogram corp și nu mai trebuie să mănânci atâta carne, renunță la sare. renunță la agresive animale, aici trebuie să fie o comunicare foarte bună cu pacientul și trebuie să fie o complianță foarte bună din partea lor. Și dincolo de.

Comunicare, da, contează să poți să ții un astfel de regim și să menții aceste schimbări care sunt drastice într-un stil de viață, pentru că ne e foarte greu să ne lăsăm de obiceiurile cu care ne-am obișnuit de ani de zile. Totuși, înțeleg din ce spui tu, este că Odată ce ai diagnostică de boală renală cronică, ce trebuie să faci este să reduci la minim factorii care cauzează.

Această boală. Trebuie să intri într-o viață normală care ar trebui să o avem cu tot. Complet nou, dar normal. Adică nu cerem ceva deosebit. Cerem ca omul respectiv să facă mișcare. să dea jos din greutatea, să dea burta jos, să-și regleze tensiunea, să nu mai bage sare, zahăr, alcool, să lase.

Fumatul. Ce procent din pacienții pe care îi vezi reușesc într-adevăr să revină la o viață pe care o numești normală? La manual e normală, dar cred că dacă ne uităm statistic la oameni e o raritate. Din nefericire, da. Ce procent de pacienți ajung să... Ai avut pacienți care s-au întors complet schimbați, alți oameni? Dar totuși cei care au reușit să facă asta și puneți că frica bolii, frica progresiei bolii e un factor motivațional puternic. Cei care s-au întors complet schimbați au reușit să oprească din evoluție boală sau.

Să o încetenească? Se încetinește. Deci practic la boală renală cronică, odată ce atingem un nivel de 50% infiltratul glomerular undeva la 50-60 de mililitri, mecanismele adaptative ale organismului, deci practic Ca să înțelegem, dintr-o stație de filtrare mare rămâi cu jumătate. Presiunea pe aceași jumătate, ca să facă ce făcea întregul, face ca aceași jumătate să se deterioreze inexorabil. Deci, mecanismul adaptativ în sine duce la progresia bolii și văzusem pe VAC cândva o statistică, căderea în filtratul glomerular se accentuează exponențial, adică De ce rămân mai puțini nefroni? De ce se grăbește evoluția către fază.

Terminală? Și oare există terapii care să oprească această evoluție? Mă gândesc pentru că o să vorbim în curând și despre dializă. Oare nu ai cum să faci, mă gândesc doar, nu ai cum să faci o dializă oarecum preventivă la ceva timp.

Mai... Nu. Dializă o face când filtratul glomerilor scade foarte mult, sub 10 mililitri pe minut. Și aia o faci că e o terapie de substituție. Nu ajuți organismul Adică nu scazi munca, munca nefronilor răstanți. Munca nefronilor răstanți rămâne mare și rămânând mare sarcina pe nefronii răstanți, ei se epuizează, se distrug. Cam asta e. Mai devreme ai vorbit.

De proteine și m-ar interesa această informație. Ai vorbit de proteine și de scăderea consumului de proteine la pacient cu boală neare cronică, stariu 4 să zicem. La pacientul sănătos. Există date care să indice o limită de proteine pe care să o consumăm și ne poate afecta cumva funcția renală consumul de proteine, să zicem din pudrele proteice sau pur și simplu din alimentație.

Aici este o discuție, mai ales că pe de o parte avem oameni care nu fac nimic, ca și exercițiul fizic, pe de altă parte avem o categorie de tineri care sunt foarte conștiencioși, merg la sală și suplementează pentru masă musculară cu pudră de proteină, creatină, taurină, tot felul de suplimente de astea. Cât omul este sănătos, excesul de proteic, mai ales dacă e sportiv de performanță sau merge la sală, se poate duce până la 2 grame pe kilogram corp fără afectare renală, dar trebuie știut că necesarul zilnic la un om normal e undeva la 1-1,2 grame. Orice exces proteic duce la hiperfiltrare. Presiunea oncotică, deci proteina ține apa în vas și ținând apa în vas, având proteine multe în organism, în sânge, atunci trebuie să crească, rinichiul trebuie să crească presiunea de filtrare și această muncă de creștere, de hiperfiltrare duce încet, încet la uzura prematura rinichiului. Pe de altă parte, efortul susținut poate să ducă la desidratare pe perioade scurte, cu lipsa urinicului să aibă cu ce să filtreze. Deci trebuie mare atenție. Calea de mijloc întotdeauna este cea mai bună și prudență cu suplimentele proteice, chiar dacă pacientul este tânăr în plină forță, să duce la sală, vrea masă musculoară, să o abordeze gradual, să o abordeze etapizat și nu deodată să ne facem ca șvarțărnigări cu toții. E și greu.

Doar dintr-o pudră proteică să te faci ca Schwarzenegger și, într-adevăr, ceea ce explici tu are sens fiziopatologic, că mai multă proteină poate să ducă la uzură. Pe de altă parte, într-adevăr, cine consumă mai multă proteină? Sunt tineri preocupați de sănătatea lor care dorm, evită consumul de alcool, mănâncă corect. Merg la sală, fac sport și toate aceste beneficii probabil cășterg riscul respectiv, dacă sunt totuși regulile respective. Pentru un tânăr.

Sănătos, riscurile sunt aproape zero, dar să nu exagereze. Super! Mă.

Bucur foarte tare că aud asta de la tine, pentru că știi ce? Comunitatea de culturiști este foarte suporată pentru că atunci când merg la medici, medicii nu prea cunosc tipologia lor de pacient. Și explicația este una care e ușor de înțeles. Medicul are pacienți vârsnici de regulă cu patologie asociate MEDICUL NU ȘTIE SĂ VADĂ UN CULTURIST SĂNĂTOS CARE TRAGE DE FIARE, VINE CU DOUĂ BORCANE, UNU' DE PĂ...

DA? Îl păcălește, îl păcălește, îl vede cu o creatină de 1,3, 1,4 și zice, auleu, ai o bolă renală. Exact, asta.

Se întâmplă des. Când de fapt el consumă creatină pentru.

Se întâmplă și la mine au venit suficienți sportivi, tineri, masă musculară, creatină mai mare. a-și... Lucrurile se desfășoară foarte simplu. Îi recomand o săptămână fără sală, fără produse. proteice, fără suplemente, după o săptămână repet din nou, vezi creativna ți-a intrat în normal, ok și recomanz un pic mai multă hidratare, un pic mai puțin stres muscular și poate să revină la gruiterie.

Asta e foarte, uite, foarte logic. Deci.

Important e să te lămurești tu ca medic, domnule, ăsta nu are o problemă de sănătate, este o consecință a activității musculare intense, a aportului proteic, suplimentar și atunci, explicându-i, e bine, dar Hai grijă că în timp peste 10-20 de ani, dacă o să o ții tot așa, s-ar putea să apară un grad de uzură. Lucrurile sunt simple. Să știi că asta.

Mi-Ar plăcea să audă cât mai mulți medici și asta ar putea să fie un guideline pentru medici care aburdează sau care au un pacient culturist care consumă suplimente pentru sală. Îți vine un pacient musculos, e tânăr, totuși vezi în sânge un nivel ridicat de creatinină. El consumă creatină, tu vrei să excluzi totuși o boală renală care să fie mascată de acele suplimente și atunci recomandarea ta mi se pare foarte cinstită. O săptămână nu mai iei niciun supliment, refaci analizele, dacă creatinina ta este normală, Te întoarci la stilul de viață precedent.

Deja știi, adică te uiți și la ureie, te uiți și la funcția de concentrare, adică ureia nu-ți crește, îți crește creatina și atunci vezi, deja ai un indiciu de la început, probabil despre asta e vorba, dar ca să sufli și în iaurt, după o săptămână reperzi și vezi că totul e în regulă. Perfect.

Îmi place super mult că am punctat asta și avem un răspuns super, super, super ancorat în realitatea de astăzi. Bun. Să zicem că am descoperit boală renală cronică, facem sau nu facem, nu respectăm recomandările de a ne întoarce la o viață normală și boala progresează. Ce se întâmplă când rinichii nu mai.

Funcționează aproape deloc? Când nu mai funcționează, atunci ne ducem în zona de boală renală terminală și ne gândim la o terapie de substituție renală care înseamnă dializă peritoneală, hemodializă sau transplantă. Și aici e o discuție care implică pacientul, familia lui și în funcție de vârstă, de comorbidități, de nivelul socioeconomic, de nivelul de educație, alegem varianta cea mai bună și le putem discuta pe toate.

Eu am fost într-un centru Fresenius, am văzut pacienți întâlnați acolo, am văzut lucruri pe care nu le știam pentru că Fără să ajungi acolo și fără să vorbești cu acești pacienți, nu-ți dai seama de faptul că ei se întorc acolo decât de trei ori pe săptămână, stau patru ore și practic acolo se formează ca o a doua familie aș putea spune. Se văd cu aceiași oameni, își fac prieteni. Adică n-am simțit că am intrat într-un salon de spital unde stau oameni necunoscuți, erau ca între prieteni acolo cu toții. Poți să-mi descrii tu cum arată viața unui pacient cu dializă? Ce este greu în viața lor și cum se pot adapta la aceste greutăți?

Prima lună e cea mai grea, pentru că trebuie să te înveți cu procedura. pentru că procedura de dializă nu este o procedură ușoară, având în vedere că în 4 ore trebuie să faci ceea ce face Rinichiu în 48 de ore. Deci este o schimbare brutală care survine în organism. Practic scoți o cantitate de lichide, echilibrezi niște sărăsfagi, niște schimburi de ion, de glucoză, de calciu, de magneziu, de ce vreți. Purezi organismul de toxine și atunci apare un dezechilibru în organism. Și primele două, trei luni, până când organismul se învață cu trecerea asta, e ca și cum faci curat într-o casă și cu cât faci mai rar, cu atât sare praful mai sus. Ceva în genul ăsta. Să învață la colectiv, să învață cu noi, dar ce să vă spun, am o satisfacție uriașă când intru într-un salon de la nostru și îi văd zâmbind, îi văd bucuros, îi văd vorbind, uitându-se la film, uitându-se pe computer, citind ziarul, făcând orice și bucurându-se să ne vadă, bucurându-se de personal, de tot ce se întâmplă acolo. Deci viața merge înainte. Acest șoc de care v-am spus îi face E legat de ignoranță. Practic omul când aude de dializă se gândește la ceva cazne medievale. Nu e nici pe departe așa. Tehnologia a evoluat fantastic dacă fac o comparație cu anii 90 când am început munca în dializă a evoluat fantastic. Tehnica de dializă acum oferă o speranță de viață extraordinar de bună, o viață absolut normală pentru pacienți. Care e speranța.

De viață a unui.

Pacient care face dializă? Speranța de viață difer, adică depinde de foarte mulți factori și n-aș vrea să speri. Avem pacienți și nu puțini pe care i-am sărbătorit la 25 de ani de dializă. Îi sărbătorim cu un tort și ne bucurăm cu toții de ei. Depinde de boală. Dacă are o polichistoță, asta merge foarte bine în dializă. Dacă are o nefropatie diabetică, asta e cu probleme. Deci începem cu punctul de plecare. Ce a determinat boala renală cronică determină și supraviețuirea în dializă, pe de-o parte. Pe de altă parte depinde de complianță, pentru că ei nemai având diureză, nu mai urinează în timp, Dacă vine încărcat cu 4 kg între două ședințe de dializă, vă dați seama ce se întâmplă cu inima asta dilată, după care îi scoți 4 kg în 4 ore, atunci sunt foarte mulți factori care intervin. Una peste alta să spune că un tânăr de 30-40 de ani care intră în programul de dializă are aceași speranță de viață ca un bătrân de 75 de ani, fără bolă, fără bolă renală. Dar, având în vedere tehnica care a evoluat fantastic, repet, avem suficient de mulți bolnavi care sunt în dializă de mai bine de 20 de ani. Dar asta depinde în primul rând de regimul de viață pe care îl duce, de boala din spate și nu în ultimul rând de condițiile socioeconomice. Dacă înțelege, dacă-i compliant, dacă-l lasă fumatul, dacă mănâncă ce trebuie. Să fie mai.

Clar, un pacient de 30-40 de ani care intră în dializă poate trăi până la 70 El da.

Sigur că da, poate să trăiască până la 70 de ani. Eu am spus că speranța de viață e comparabilă cu a unui pacient de 75 de ani fără niciun fel de boală. Adică să spui domnule, are de aici în față un pacient de 75 de ani fără niciun fel de boală, are 10-15 de ani speranță de viață încolo. Cam asta e speranța de viață, dar difer foarte mult de la caz la caz. Noi în companie avem vreo 14 indicatori pe care monitorizăm despre eficiența dializei. Începând cu hemoglobină, cât de eficient este dializa aceea, cum stă cu calciu, fosfor și așa mai departe. În indicatori care un algoritm de inteligență artificial în ea ne-i prelucrează și ne dă un risc de mortalitate. Pe bază acestui risc de mortalitate ne discutăm cu fiecare pacient în așa fel încât algoritmul ne și spune uite acolo este problemă. Nu-și menține bine echilibrul fosfocalcii, nu-și achelatorii de fosfor. Deci practic nici eu nu mai pot elimina fosforul din organism, fosfor care îl găsim în alimente de tip carne, chiar și în vegetale, dar mă rog să absorbe mai puțin, e altă discuție. Și el trebuie să ia niște pastile care leagă fosforul în intestin, nu-i mai dă voie să se absorbe și se elimină prin fecale. Creșterea fosforului în sânge dă o osteodistrofie renală, adică afectează oase, măriuri, inima și așa mai departe. Dacă nu își ia pastili de alea, de chelatorii de fosfor, ne trezim că are un risc mare de mortalitate și îi spunem iați pastili, o masă Turanul, îmi place gustul. Adică depinde foarte mult de la individ la individ de nivelul de educație, de complianță și așa mai departe. Poți să-mi.

Spui cum totuși se poate adapta corpul? Că mie asta nu mi este clar. În mod normal ai niște rinichi care filtrează constant rezidu și îl dau afară. Dializa o faci odată la 48 de ore. Deci stai 4 ore să-ți faci, ești complet curățat, dar ce se întâmplă ulterior în următoarele 48 de ore când tu practic n-ai funcție renală? Ele se acumulează și corpul le reține. Și înseamnă că nu mai diureză. Mulți.

Dintre ei ajung să nu mai.

Bădiureză. Adică nu mai fac pipi. Și cum poți atunci, cum te hidratezi, cum arată viața unui pacient periodiză? Trebuie.

Să aibă un anumit grad de restricție hidrică, adică ținând cont că corpul pierde pe transpirații și perspirații zilnic undeva la 750 de mililitri, îl are voie să bea undeva un litru 200, un litru 300 de lichide pe zi. Adică să zicem că să încarcă, vine încărcat la dializă cu un litru, maxim două întreședinți. El o să-ți vină încărcat cu acea cantitate care nu a mai limit. Nu este o problemă dacă îți vine cu un litru jumate, doi litri încărcat. Problema dacă îți vine cu trei, cu patru, cu cinci și se întâmplă chestii de astea. Atunci stresul cardiovascular este foarte mare când trebuie să scoatem în ședința de dializă o cantitate mare de lichide iris, de instabilitate hemodinamică pe dializă se provușește, tensiunea, partul brădărit și așa mai departe. Deci pacienții care nu sunt complianți și vin foarte încărcați la dializă pentru că nu țin regimul, ei sunt expuși la moarte subită de cauza cardiacă. Bun, asta.

Este ce ai deschis mai devreme, este hemodializa, pacientul vine în centru, are acea fistula arteriovenoasă, unde se face.

Punctia. Care au vene, da. Care nu punem catetele cu tunelizare, catele de ceea ce nu e un long.

Life. Ok, deci sunt o cale de acces, aparatul se conectează la acea cale de acces, ia sânge din pacient, îl filtrează, îl bagă înapoi. Dar există și această tehnică care se cheamă dializă peritoneală și mi se pare extrem de curioasă. Ea presupune faptul că pacientul nu mai e conectat la un aparat, ci, zi-mi tu mai exact dacă înțeles ce presupune.

Această dializă peritoneală. Dializa peritoneală mi-a plăcut în mod deosebit această formă de epurare de substituție, de terapie renală de substituție. În ultima vreme e din ce în ce mai puțin folosită, pentru că în primul rând pacientul refuză să se autogestioneze, să-și asume asemenea chestie. Chestii se fește, mai bine nu se bagă, mai bine să fie asistat. Mentalitatea asta de asistat ne face foarte rău. Dializa peritoneală ce înseamnă? Se introduce un tub de silicon în peritoneau printr-o incizie laparoscopică, tub care pare un burelet, stă la pele foarte frumos, îl introduce chirurgul, după două săptămâni în momentul în care se cicatrizează tot încep să facă niște schimburi. Deci se introduce.

Un tubule, un furtun.

Foarte subțire, care nu știe de el, nu are nicio treabă, stă într-un buznăraș aici la burtă, nu deranjează. Deci el.

Trece prin piele și ajunge.

Practic în peritoneu, care e practic în.

Burtă, să zicem așa, în interiorul burței.

Acolo ce se întâmplă? De 4 ori pe zi faci niște schimburi. Ai un sistem de pungi, ai un robinet ca la Aragaz pe care îl învărți în 4 poziții și o pungă, lichidul iese să se duce într-o pungă, după care intră celălalt lichid, te deconectezi, lucrurile sunt foarte simple. La undeva la jumate de ori, trei sfârturi de ori. De patru ori pe zi. Dar ai libertate de mișcare în sensul vrei să te duci în concediu, ți-ai pus pungile în mașină, te-ai dus, nu-ți trebuie nimic deosebit. O cameră de pensiune, de hotel curată să nu intre pisica, cățelul, găina și așa mai departe și asta e. Și.

Care e mecanismul? Adică înseamnă că în interiorul burții, practic această piele care acoperă interiorul burții, care.

E peritoneul? Membrana peritoneală este membrana de dializă. Deci ceea ce avem noi e filtrul de dializă în hemodializă, membrana asta semipermeabilă prin care se face dializa. schimburile, de o parte și de alta, din univoc. Asta face și peritoneul. Incredibil. Deci e.

Ca unul al doilea.

Sau.

Al treilea renix, să zicem. Exact. Peritoneul. Exact. Și tu practic bagi lichid acolo.

Și prin sânge... Să fac schimburile, să fac schimburile. Adică din sânge... Din sânge iesă, să zicem, potasiu și intră bicarbonatul din lichidul de dializă și se echilibrează. V-am dat așa un exemplu. Deci se fac schimburile astea Apa este ținută pentru că are o concentrație de glucoză, de dextroză, lichidul de dializă sau alte substanțe și ele sunt de mai multe tipuri, cu icodextrină și așa mai departe, nu intrăm în detalii. Și în funcție de permeabilitatea membranei peritoneale sunt mai multe concentrații de lichid de dializă pe care medicul le alege și Mă rog, e o tehnică destul de complexă din punct de vedere medical, din punct de vedere al pacientului. Lucrurile sunt extraordinar de simple și a făcut schimbul să duce la muncă. Există și ceea ce avem în aparat numit PID night, în sensul că pacientul se conectează seara, la furtunărilui s-a pus la aparat, aparatul e lângă pat, timp de 8 ore să fac schimburile, el doarme liniștit, dimineața s-a deconectat la aparat și s-a dus la muncă. Și nu.

Trebuie să mai facă cele 4 ședințe în timpul zilei? Nu. Incredibil. Asta e și mai comod.

Absolut.

Simți lichidul ăla? Nu. Nu se simte.

La început, da. La început, până te înveți, ai o măsuță pe care îl încălzești. E o anumită procedură. El trebuie să fie la temperatura corpului, că dacă îl bagi de la frigider... Deci sunt câteva precauții de AGI, dar nu mai ai treabă cu fistula arteriovanasă, cu cateterul, cu riscul de infecție, cu funcționarea, cu hematoame, cu instabilitatea hemodinamică dată de dializă. Deci dializă peritoneală vine cu niște avantaje.

Clare. Știi, eu am o întrebare, o curiositate de fapt. Cum se descoperă astfel de tehnică? Cum se descoperă faptul că peritoneul poate să funcționeze ca un rinichi? Care a fost prima dializă peritoneală? Nu.

Știu, extravazatul peritoneal, faptul că prin peritoneul se extravazează, știm de punct de vedere medical de la cirose, sindrome nefrotice și așa mai departe. Și având în vedere permeabilitatea într-un sens, sigur că Ne-am gândit că există permeabilitate și în celălalt sens și s-a dovedit.

A fi funcțional. Există și tehnica asta? Există? Și ai pacienți care fac eliza peritoneală?

Da, mai avem v-o 10. Erau mai mulți înainte, dar acum mai avem v-o 10. Refuză, refuză și trebuie, ca și medic nefrolog, trebuie să stai foarte mult de vorbă, să explici, să ai o condiție acasă. Sunt foarte mulți pacienți care au tulburări de vedere, se sperie, zic domnule nu o să mă descurg, trebuie higienă. Adică sunt niște condiții bazale care nu sunt greu de îndeplinit, dar în primul rând este voința pacientului de a se autotrata, de a se autoadministra și aici.

Sunt rezerve. Am vorbit despre două tehnici de dializă. Hemodializă, cea prin sânge la aparat, trei ori pe săptămână în centru de dializă. Dializă peritoneală care se face acasă de către pacient, fie de 4 ori pe zi, fie peste noapte cu un aparat special. A treia soluție pentru boală renală cronică este transplantul renal. Cum alegi sau de ce nu alegi atunci pe aceasta dacă este cea mai.

Bună? Trebuie să ai donator care să-ți dea riniciu și dacă ai un donator în familie, să am avut pacienți tineri care părinți au spus ok, mergem, vedem compatibilitatea și dăm riniciu. Asta se poate întâmpla înainte de a nu mai treacă prin dializă, care e soluția cea mai bună. în condițiile în care nu există un donator viunrudit sau soț, soție sau cineva atașat sentimental, adică cu o relație profundă, conform lege să poată să doneze. Atunci intră pe o listă de așteptare. Începe programul de substituție renală pentru că nu mai poți să aștepți. Pacientul de regulă, v-am spus, 40% sunt în stare critică când ajung în spital și atunci începe programul de substituție renală. Intră pe o listă de așteptare. 100% din bolnavii sunt pe listă de așteptare în sensul că sunt tipizați, sunt analizați și în condițiile în care apare.

A toți bolnavii sunt pe listă de.

Așteptare? Da, noi îi dăm pe listă de așteptare. Și în momentul când apare într-un centru universitar, un donator cadavru, atunci pacientul este sunat, că e noapte, că e zi, nu contează, se duce frumos în centru universitar, sunt chemați mai mulți, sunt analizați și acolo, unde este varianta cea mai bună, centru universitar alege și face transplant.

Primești un aparat de dializă natural pe.

Care îl implantezi? Tehnica a evoluat mult, dar încă față de ingineria naturii suntem copilași. Crezi că.

Pe viitor se preconizează să avansăm și tehnologic? Adică poate să apară aparate mai simple, mai ușor de folosit, de folosit la.

Pacient acasă? Da, cu siguranță. Nu numai acasă, cu siguranță am văzut acum recent un studiu făcut undeva în California, cred că la Universitatea de San Francisco, nu știu exact, de un rinic bio-artificial care Mi s-a părut așa SF și mi-a dat speranță pentru pacienți, dar deocamdată în fază de cercetare practic au asociat o membrană mică, ceva de silicon, ceva cu nanotehnologie, cu un bioreactor cu celule tubulare renale. Deci practic e o îmbinare între membrana de dializă și celule tubulare renale luate din celule STEM, făcute celule tubulare, în așa fel încât într-o cutiuță mică care să încapă în burta pacientului să fie pusă în loc urinicule legate la vase la ureter și să funcționeze la presiunea arterială. Un urinic bio-artificial în miniatură. Deci se lucrează și se pare că sunt speranțe undeva prin 2030 să intre în teste clinice. Asta e super interesant. Practicul tu îl.

Construiești. Probabil că există și alte linii de cercetare, cel puțin la transplantul de ficat știu că există linie de cercetare în care încearcă să modifice genetic un porc, de exemplu, și să încearcă și probabil că e încă greu pentru că corpul îl respinge. Și ce e interesant este că o astfel de abordare a rezolvat două probleme dintr-o lovitură. Pe de-o parte, Ai avea organe suficiente pentru că asta este problema în listele de așteptare. N-ai suficienți donatori cadaverici, n-ai suficienți donatori vii. Donatorul viu este un pacient practic sănătos și e foarte complicat cu donatorul viu pentru că el trebuie să meargă perfect. Sunt centre de transplant care s-au închis cel puțin la ficat la decesul unui donator viu. N-ai cum să eviți complet, dar e ceva tragic să-ți vină un pacient sănătos care-ți donează și să decedeze. Pot apărea complicații și, pe de altă parte, astfel de tehnologie ar rezolva problema imunosupresiei, pentru că pacientul care primește RENIQ totuși trebuie să ia medicamente imunosupresoare toată.

Viața. Da, am doi pacienți care n-au mai luat, care au luat de la soară, soară frate, fiind compatibilitatea foarte bună, undeva la vreo 10-15 ani de la transplant, terapia imunosupresoare s-a redus gradat și acum nu mai au deloc. Se întâmplă și situația de-asta, când se adaptează. Fiind compatibilitatea foarte bună, ajung la o mda cu doze foarte mici de imunosupresoare.

Sau chiar oprite. Asta e super interesant. E și un termen pe care nu-l rețin, care descrie acest fenomen de diplomație între corp și organ, în care corpul și organul fac schimb de mesageri de celule și la un moment dat se obișnuiesc unul cu altul și devină self. Zi-mi, te rog, la Nefrocare, ce soluții moderne aveți și cum s-au îmbunătățit lucrurile și cum impactează asta viața pacienților cu dializă care vin la voi? Deci mașinile.

Pe care le avem acum, comparativ cu ce era în urmă cu 30 de ani, sunt departe de tot și ceea ce a apărut acum a apărut hemodiafiltrare. Hemodiafiltrare, noi am participat într-un studiu multicentric european, chiar centrul nostru din Bacau, am participat un studiu cu 1400 de bolnavi în toată Europa, care a demonstrat, eu știu, scăderea mortalității la pacienți cu undeva la 25%. Ceea ce e o cifră foarte mare, deci este o procedură nouă. Nu știu dacă e cazul să intru în detalii tehnice vizavi de ce se întâmplă pe hemodiafiltrare față de hemodializă. Ea din punct de vedere al pacientului arată fix la fel, mașina e aceeași. Filtrele sunt cam tot la fel dar un pic modificate. Faptul că mașina produce un lichid de substituție. Dăți seama cum a evoluat tehnologia din apa de la robinet să produce un lichid de substituție perfect pur, steril, fără endotoxine și să schimb 23 de litri de lichid de substituție într-o ședință de patru ori din bolnav. Practic scoți 23 de litri de apă din bolnav și bași 23 de liri. Face cu o asemenea spălare, o asemenea turn-over al api în organism. 23 de litri de apă scoți și bași în organism. Ceea ce înhemodializă nu se întâmplă. Scoți aia 3 litri cu care el e încărcat și asta e tot. Făcând această spălare cu o filtră cu o asemenea porozitate de mare, poți să scoți foarte mult ceea ce nu e în noi, molecule cu greutate mijlocie care sunt produse de inflamații de tibeto-2-microglobulină care duce la amiloidază și așa mai departe. Practic produșii de toxemie uremică sunt produși de greutate moleculară medie pe care cu dializă îi scoți mai greu, cu hemodiafiltrare îi scoți mai mult și atunci scazi statusul inflamator și crește speranța de viață. Deci hemodiafiltrare reprezintă un pas major înainte pe care care s-a făcut în dializă în ultimii ani de zile. Apoi mai avem acești algoritmi de inteligență artificială care reușesc foarte bine să vină în sprijinul medicului analizând enorm de multe date. Enorm de multe date de laborator le analizează la un pacient și vine și își ridică niște semne de întrebare vis-a-vis de acel pacient, cum pot să l-ajusc mai bine.

Da, e foarte interesant cum evoluează lucrurile și foarte tare că folosiți inteligența artificială în medicină și cred că inteligența artificială corect folosită în medicină este de fapt un... E viitor. E viitorul și văd că e prezentul deja la voi. Păi, Leonardo, vreau să-ți mulțumesc pentru tot ce am discutat, un podcast la obiect și foarte preînțeles, mi-a plăcut foarte mult să știi episodul ăsta. E o oră plină de informații concrete despre cum ne păstrăm rinichii sănătoși, care sunt semnele care te trimit la doctor, ce poți să faci pentru a preveni boala renală cronică, totuși dacă n-ai prevenit-o, iată ce soluții există, dializă, hemodializă, Dializă peritoneală, transplant de rinichi, momentan de la donator viu sau de la donator cadaveric. Sperăm cât mai curând poate de la transplant de rinichi bio-artificial, cum am discutat.

Tehnica evoluează, știința evoluează și dacă e să am așa un ultim mesaj pentru pacienți, să aibă încredere în medic, să aibă încredere în știință, să nu se ducă în zonele de astea empirice, speculate de tot felul de promisiuni, de tratamente.

Cu plante, cu tot felul de pase.

Magnetice. Adică revin la ideea de cercetare. Studiul ăsta care l-am făcut vis-a-vis de hemodiafiltrare ca pacienții să înțeleagă a durat 3 ani de zile pe 1.400 de pacienți ca să tragem o concluzie. Eu nu cred că cei care propun pacient pentru că am avut deseori pacienți care au refuzat excedința de hemodializă pentru că au fost să-i facă pase magnetice la nu știu ce vindecător și au ajuns în comă. Oamenii să se gândească bine când li se propune o soluție minune, indiferent că e vibrațională, că e plantă, că e tămâie.

Ceaiuri din acestea din farmacie care sunt trecute, ceaiuri pentru inichi, ajută la ceva? Iarăși.

Și despre asta putem vorbi că nu ajută la nimic și nu există studii. Deci cine consideră că are o boală serioasă, că dacă n-ai nimic, eu știu vrei să bei un ceai și îți place gustul și păi într-o doză mică și în loc de ceai de mentă bei un ceai de ăla, e ok. Dar dacă ai o boală renală cronică și îți imaginezi că cu acel ceai te faci bine și refuzi să te duci la medic să te urmărești, lucrurile vor leva la prost și atunci asta le transmit la pacienți să se gândească ce studii sunt în spatele celui care îmi spune să beau ceaiul ăsta. Ar fi.

Acum spre final, să transmiți un mesaj unui pacient care a fost renal diagnosticat cu o boală cronică de rening.

Ce mesaj i-ai transmite? Că viața merge înainte, că viața va fi mult mai bună pe o terapie de substituție renală decât este acum. E povestea aia cu brasca care stă în cazană de apă și pe măsură ce îl încălzești, nu-și dă seama și moare acolo când ajunge la clocotit. Așa și cu boala renală cronică, în sensul că nu-și dă seama cât de rău este. În momentul când vă scapa de toximia asta oremică, viața se va schimba în bine. După ce trece de șocul, de teamă. De la noi există și rușine. Cum să fac dializă eu? Rușine. Sunt foarte mulți factori de ăștia psihologici și social care intervin, dar odată ce trece de etapa asta, va realiza ce bine este în programul de dializă și cât de rău i-a fost înainte și ce greșeală a făcut că a mânat să intre în program până n-a ajuns încomod.

Bun, Leonardo, îți mulțumesc foarte mult pentru tot ce ne-ai povestit. Mulțumesc pentru vizită. și.

Eu mulțumesc că ați dat posibilitatea să transmit pacienților cu boală renală cronică un mesaj să-i încurajezi. Viața merge înainte, aveți curaj, tehnologia a avansat fulminant și viața va fi mult mai.

Bună. Acesta e scopul nostru de aici, să căutăm oameni care sunt experți în domeniul lor și care pot transmite un mesaj corect, științific, oamenilor care au nevoie de el. Ție îți mulțumesc că ai rămas până acum aici cu noi. Dacă mai ai întrebări, lasă-le jos în comentarii, după cum ai văzut. De multe ori reluăm teme, teme care sunt importante, așa că anul viitor când o să avem un nou podcast, probabil despre RINIC, o să ne întoarcem la întrebările pe care le pui tu în comentarii sau dacă ai ceva de povestit. Du-te în comentarii și povestește-ne. Dacă ești un pacient care face dializă, mi-ar plăcea să-ți aud povestea. Du-te în comentarii și spune-ne cum a fost asta pentru tine, cum a fost primirea diagnosticului pentru tine și care au fost instrumentele cu care ai depășit acest diagnostic. Ce aud eu foarte des în ultimă vreme este această sintagmă și această frazare în care pacienții spun că boala asta Mi-a dat în final mai mult decât mi-a luat. Dacă ești în astfel de caz, sunt foarte curios să aud asta de la tine. Așa că îți mulțumesc că ai rămas până acum, mulțumesc Fresenius Nefrochier pentru faptul că sprijină acest podcast și ca rezumat sper că ai reținut borcanul și știi ce ai de făcut în rest. Mulțumesc mult, ceau, pe curând!