Secretul relațiilor fericite | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Andy Szekely

Oamenii trăiesc mult pentru că au relații bune.

Impresiile greșite pe care le avem în general despre oamenii care au relație este că au avut noroc.

O relație să menține pentru că relația cu tine însuți este suficient de maturizată în așa fel încât să poți face față tensiunilor respective. Aoleu, mă tem să nu se întâmple o anxietate.

Te cerți cu partenerul și trântești ușa și pleci.

Ok, asta-i situația negativă. Ce poate fi bun în ea? Pacea e mai importantă ca dreptatea.

Ești super amuzant, spui o grămadă de glume, dar când te cerți, te iei prea mult în serios.

Dacă eu am simțit umorul eu oricum dezvoltat, hai să văd cum pot să-l folosesc, poate în contextele alea negative de tensiune relațională, unde nu m-am gândit să-l folosesc. De cele mai multe ori, ăsta este mecanismul prin care se deblochează și reparăm ce e de reparat.

Noi visăm cumva ca relația să fie așa.

Conversația mergea într-o direcție și tu ce faci? Schimbi direcția imediat și e așa o perplexitate și de acolo se poate merge într-o altă direcție decât cea nefericită înspre care ne îndreptăm.

Omule, te salut, Dr. Mihai, la aici un nou episod Boabe de Cunoastere. După cum ai văzut, vorbim cu Andy Secheli despre relații. Și, atenție, avem deja materiale suficiente și un podcast și un vlog despre ce înseamnă singurătatea, însingurarea, izolarea socială și am văzut că toate astea sunt E factor de risc pentru sanatatea noastră, factor de risc dovedit scientific. Și mulți dintre voi, pe bună dreptate, ați scris în comentarii și ați întrebat, ok, am înțeles că nu e bine să fiu singur, dar ce pot să fac dacă nu pot să îmi găsesc o relație? Mi-e greu să locuiesc cu cineva într-o casă. Ce pot să fac? Eu nu pot să îmi găsesc relația, dar să trăiesc singur e nesănătos și sper să găsim câteva soluții în episodul de astăzi. Pe scurt, acum câteva săptămâni m-am întâlnit cu Andy la masă și i-am povestit despre acest subiect complet random, fără să ne fi propus asta și mi s-a părut super interesant ce am auzit. Până atunci, Am uitat toate aceste informaţii şi o să le ascult din nou astăzi. Andy Secheli, după cum ştiţi, deja este formator, este pionier să zic în leadership training în România, a format foarte mulţi lideri şi este fondatorul Bootcamp University. 30 de ani de experienţă pe scenă şi în cursuri. Andy, bine ai venit!

Mihai, bine te-am regăsit.

Bine ai revenit, de fapt. Podcastul Boabe de Cunoaștere este sprijinit de Unicredit Bank. Mulțumim foarte mult Unicredit pentru sprijin și pentru faptul că Unicredit Bank, în general, sprijină inițiativele educative și Boabe de Cunoaștere este un exemplu al acestui sprijin. Ce faci?

Foarte bine, mă bucur să fiu aici. Chiar sunt entuziasmat de tema.

Da, e o temă foarte interesantă și, sincer să fiu, e o treabă la care nu mă gândisem înainte să-mi povestești despre asta. Dar zi-mi mai exact despre ce-i vorba.

Mi-aduc aminte că la conversația noastră a apărut discuția despre acel studiu al longevității umane făcut de Harvard. Harvard Adult Development Study. L-am pus pe masă, a venit în conversație și observația mea era că deși concluzia studiului scoasă în presă peste tot este că oamenii trăiesc mult pentru că au relații bune. Asta-i versiunea de titlul de ziar. De asta trăiesc oamenii pentru că au relații bune. Numai că în mintea mea și din experiența mea lucrând cu oameni de multe ori, cu antreprenori care au acel work-life balance precar de care se tot vorbește, care au tensiuni în familie pentru că consumă prea mult timp la muncă și așa mai departe. Dar chiar și din experiența personală, pentru că am un business de familie cu soția mea, am putut să experimentez lucrurile astea. De fapt, o relație să menține, pentru că relația cu tine însuți este suficient de maturizată în așa fel încât să poți face față tensiunilor respective. Deci nu e doar despre relații în sensul să ai relații bune, punct. Întrebarea e ce faci dacă te afli într-o relație care nu este cea mai bună sau are momente nefavorabile, cum toate relațiile au. ce face în acel moment. Și interesant e că studiul respectiv, studiul Vaian se mai numește după numele autorului, dă niște soluții la treaba asta, dar nu prea sunt publicate, nu prea vorbește despre ele. Eu consider că e partea cea mai juicy, cea mai interesantă din studiul, pentru că ne arată ce să facem ca să avem relații bune dacă nu avem relații optimizate încă. Și despre a te maturiza tu emoțional, de fapt.

Și, de fapt, ne explică ce aveau în comune acei oameni care aveau relații bune și cel mai important este că, într-adevăr, aceste lucruri, eu cred că le poți antrena cu timpul. Nu în totalitate, pentru că probabil că poți să ai un tip de comportament explosiv care să nu-ți permită să accepti anumite lucruri, dar cred că în timp ai putea să le modelezi.

Chiar și atunci există vreo cinci astfel de mecanisme, eu am să propun șase aici, pentru că experiența mă învață că folosesc foarte mult un al șaselea mecanism, dar din alea cinci nu le vei folosi pe absolut toate la același procent. O să folosești două, trei care ți se potrivesc ție. Ideea e că dacă le ai pe o hartă, poți să-ți alegi. O să folosești pe ăsta, pe ăsta, pe ăsta. Astea mi se potrivesc mie, astea le folosesc. Eu asta și predau antreprenorilor, liderilor de business, oamenilor care au tensiuni inclusiv în parteneria de afaceri sau de familie. Alege! pe principiu bufetului suedez. Când te duci la un bufet suedez, a observat, apropo, că sunt trei categorie de oameni. Unii se duc și-și pun în farfurie un morman foarte mare, în funcție de unde nimeresc la galantar.

Ăla sunt eu. Ok. Care sunt următoarele două categorie?

A doua categorie sunt oamenii care se duc, dau o tură. Se învârt în jurul acelei insule și analizează. Asta da, asta nu, din ceea ce știu.

Tot eu! Înainte să îmi umplu farfuria cu tot ce găsesc. Așa.

Și mai sunt oameni care își pun în farfurie mai puțin ce-i drept, își pun în farfurie ce știu sigur că-i bun pentru ei. Adică au puterea astea de a ignora elementele care știu că sunt alergeni sau nepotrivite și așa mai departe.

Măi, să știi că dacă am deșifrat, uite, putem să mergem pe o altă pistă doar un pic, doar în paranteză, dacă am putea să deșifrăm care este secretul acelor oameni. Pentru că asta e ceva ce eu încerc să învăț. În viața de zi cu zi, acum eu sunt în punctul în care încerc să învăț Că nu mor dacă nu mănânc tot. Că nu mor dacă mă duc la un bufet soedez și sunt niște super prăjituri acolo. Băi, nu se întâmplă nimic dacă nu mănânc prăjituri. Adică nu ratez viața, știi? Am așa senzația că dacă nu mănânc prăjiturile alea, ratez viața. Astăzi le mănânc și mâine nu mai mănânc, dar mâine face soacră mea cozonac. Și zic, măi, nu pot să ratez cozonac, că a făcut soacră mea cozonac, trebuie să mănânc jumătate de cozonac. Și după aia vine fica mea și îmi dă niște jeliuri, zic, nu pot să le ratez. Trebuie să învăț. Eu acum sunt în punctul în care învăț că nu se întâmplă nimic dacă las lucrurile astea bune să treacă pe lângă mine.

E foarte bun termenul învăț și cred că unul din mecanismii răspunde la asta. Dacă tot... nu trebuie să le vorbim în ordine neapărat. E un mecanism care, uite, l-am aici undeva. Asta e. Se numește, așa ca să avem o referință, suprimare. Deci suprimare pentru cine se uită direct la cameră. Suprimarea este un mecanism foarte interesant descoperit de Vaillant, care spune că atunci când simți o emoție puternică, acea emoție dacă nu e adecvată contextului, ar fi bine să o nu neapărat blochezi, pentru că asta e nesănătos dacă o bagi în stomac și o lași acolo, ci să o amâni până la un moment în care este ok să o scoți la lumină pentru că ai mai multe resurse să o folosești.

Deci, atenție, vorbim despre aceste abilități pe care se pare că oamenii care au relații bune le au.

Da.

Suprimare este una dintre ele.

E un mecanism, ele se numesc mecanisme de defensă matură.

Deci ești defensiv, dar ai o defensivitate

matură, te aperi matur de ceea ce vine către tine neplăcut sau inconfortabil. Exemplu poate să fie, bă, nu mă pot opri de la jeleuri, la fel de bine exemplu poate să fie, nu mă pot opri de la țipa, Când cineva din familie sau din preajma mea mi se pare că îmi încalcă teritoriu, că mă atacă. E foarte important de înțeles că noi când devenim părinți, de exemplu, dacă nu avem niciun pic de capacitate de suprimare emoțională, o să facem o parentare mai puțin fericită, ca să zic așa. Pentru că îți dau un exemplu personal. Fică-mea are 9 ani. În ultimii 2-3 ani, fică-mea în relație cu frate-su are niște confruntări, niște altercații. Și frate-su este mult mai expansiv, mult mai entuziast și ea este o fire mai retrasă, e o fire mai, un pic mai distantă așa. Și când ei se ceartă, frate-su are tendința să câștige prin energia pe care o are și ea să retrage. Uneori sunt prins la mijloc pentru ca sa bat pe timp cu tati si fica mea se retrage, tranteste usa. și se bagă în pat până pătura în cap. Primele mele reacții au fost, mă duc, deschid ușa, nu se face așa, trebuie să fim împreună, suntem o familie. Nu obțineam nimic decât mai multă frustrare. Dar dacă îmi suprim emoția inițială în care folosesc niște furie sau autoritate ca să rezolv cazul, Aștept puțin, asta am descoperit practic, suprim emoția pe moment și după aia, după 5 minute, 7 minute, mă duc, intru în cameră, mă așez lângă ea, nu spun nimic la început, pun mâna pe ea. Am constatat că am mult mai multe șanse să repar ceea ce este de reparat relațional decât dacă vin cu forță sau cu pornirea inițială. Și asta nu e valabil exclusiv cu copiii, este valabil cu partenerul de business, cu partenerul de viață.

Cum faci diferența între o suprimare sănătoasă și o suprimare din asta de tip negare care strânge frustrarea?

Pentru că e conștientă. Deci tu zici, ok, ăsta e un moment din acela în care eu am posibilitatea să scot o lecție de părinte bun sau un moment în care rezolv cazul pe loc, fiindcă m-am încrâncenat, m-am supărat, am trânsit și eu ușa la rândul meu. Dar e vorba de conștientizare și acum cu toată deschiderea, vorbim de situații pe care le-am discutat terapeutic. Eu personal în cabinetul de terapie am pus problema asta pe masă și mi-a spus terapeutul o chestie foarte interesantă care mi-a schimbat perspectiva. Mi-a zis întotdeauna mai întâi atașament emoțional și după aceea lecție. Dacă încerci să fii cu lecția și trântești ușa și tu și spui nu așa se face, la mine în casă voi trebuie să vă înțelegeți. Nu o să obții un rezultat din asta. Și vorbim despre această abilitate de a suprima pe moment emoțiile când predau, mai folosesc un termen, parcare. se întâmplă ca unii participanți la cursuri să pună întrebări care n-au nicio treabă, care sunt alături cu drumul, cum se zice.

Parcarea e sinonimă cu suprimarea, nu?

Da. Și le spun, hai să parcăm pentru moment această problemă, vorbim în pauză, vorbim în modul următor. Și uneori chiar o pun pe hârtie, pe Flipchart, și iau foaia respectivă și o pun pe perete și spun că este parcată aici, n-a dispărut, doar că nu este momentul să ne ocupăm de ea. Este o formă dinamică de grup, de management al grupului care permite să faci interesul grupului, să urmezi interesul grupului, dar nu să izolezi persoana, ci doar să amâni. Practic o înveți să suprime emoția respectivă, că are o nevoie în momentul ăla neapărat să fie rezolvată.

E foarte interesant pentru că din nou vreau să ne întoarcem la subiectul discuției. Este acesta de a identifica ce abilități sau cum ai zis tu mecanisme au persoanele care au relații bune și să învățăm din aceste lucruri. Și una din întrebări sau una dintre Cred că impresiile greșite pe care le avem în general despre oamenii care au relație este că au avut noroc. Când ne gândim, vedem un cuplu frumos sau îți mai dau un exemplu, uite, un exemplu sugestiv pe care toată lumea l-a văzut, că l-am văzut cu toții în poze și în reel-uri de pe Instagram. Acei bătrânei simpatici, știi? La 80 de ani, care se plimbă prin Paris și se țin de mână. Dom'le, și se vede că ea are grijă de el și ea are grijă de ea. Și, ok, să nu excludem partea de noroc. Poate că oamenii aia au avut și noroc să se întâlnească și să aibă contact și să vadă că au același valor și să se iubească până la sfârșit. Dar... Nu e doar asta. Este foarte posibil, probabilitatea este foarte mare, ca acolo sa fie mai putin noroc, dar mai mult aceste mecanisme, in care el, cand ea a fost nervoasa si ea a gresit cu ceva, el in loc sa tipe si sa escaladeze, a suprimat.

Pe moment si dupa aia a adresat.

A zis, uite, poate in momentul asta Poate nu e momentul potrivit să-i explic, că oricum n-o să înțeleagă pentru că ea e nervoasă, poate din varii motive hormonale sau ceva. Să nu dăm totuși vina, nu e așa doar pe motive hormonale când femeile sunt nervoase, dar uneori se întâmplă și așa. Și atunci tu poți să zici, ok, sunt foarte nervos, mi-a făcut o nedreptate, dar este mai cumpătat să suprim pe moment, să parchez. această nemulțumire a mea și mâine discutăm despre ea.

Absolut. Și nu neapărat mâine. Aici sunt două lucruri foarte interesante. Le remarcă Esther Perel în relații. Ea spune așa, ai tot dreptul, dacă nu poți să controlezi în momentul respectiv, să spui o frază de genul, nu cred că pot să fac dreptate relației noastre, nu cred că pot să adaug valoare în relația noastră pe moment, Am nevoie să mă retrag un pic. Dar secretul este că revii tot tu. Ăsta e un lucru pe care eu l-am învățat în doi pași. Prima dată mă retrăgeam și ziceam-i foarte bine. După aia am învățat că este responsabilitatea mea să revin tot eu. Și ăsta este un mecanism de, dacă vrei, vindecare a tensiunilor relaționale. Adică problema va fi adresată, doar că nu este momentul potrivit. Am suprimat pe moment sau am parcat pe moment.

Știi cum? Ideile astea sunt foarte valide. Singurul lucru pe care nu îl pot împrumuta de acolo este limbajul ăsta terapeutic. Și mi-am dat seama că limbajul terapeutic e doar limbaj schematic. Adică noi nu trebuie să mergem și să-i spunem partenerul. Nu trebuie să-i spunem, uite, nu e momentul potrivit pentru mine să...

În acest moment să fac dreptate relației.

Nu poți să zici asta când ești nervos. Poți să te duci nervos și să zici, uite, eu în momentul acesta nu vreau să vorbesc despre acest subiect cu tine, pentru că ne iese rău. Nu ești de acord să îl lăsăm pe altă dată? Adică poți să-l spui în termenii tăi.

Dar e bine să spui crevitul. Mi se pare important să adauci că revin eu când mă simt...

Dar, apropo de revenit... Revenind la ideea bufetului suedez, cred că e o idee foarte bună, suprimarea și ea biologic funcționează. Ești în fața bufetului suedez, ai multe variante de prăjituri pe care poți să le mănânci acum și poți să-ți trăiești viața. Viața trece pe lângă tine dacă nu le mănânci. Dar tu ți-ai propus să nu le mănânci. Poți să-ți surprimi pofta aia, să zici, adică să nu zici. Știi cum, în loc să zici ok, mi-e poftă și să crezi că dacă ți-e poftă înseamnă că tre' să mănânci, că varianta aia bună a ta ar trebui să fie fără poftă, asta e real, de fapt tu trebuie să te gândești ok, mi-e poftă, e normal să-mi fie poftă, e absolut normal să vreau să mănânc prăjitura asta, nu e nimic greșit cu mine, Ce o să fac acum este să suprim această poftă sau să parchez această poftă pentru 10 minute. Vedem în 10 minute. Partea bună e că biologic în 10 minute te vei sătura deja, nu-ți mai fi poftă, vei uita de prăjituri. Probabil.

Deci rezonez 100% cu ce spui eu. Chiar am dus-o mai departe. Eu îmi justificam această poftă pentru că am fix aceeași problemă. O justificam prin faptul că eu sunt o persoană care experimentează. Eu dacă mă duc undeva în străinătate, cum să nu experimentez ceva ce e la o linguriță?

Asta e altă capcană! Așa e!

Știi? Eu sunt un experimentator. Mi-îmi plac nouătățile, să le găsesc, să observ. Adică e de datoria mea.

Experimentăm cultura gastronomică, deserturi, da?

Trebuie să le gusti pe toate! Exact! Ăsta era justificarea, știi? Și după aia am învățat că e o virtută să poți suprima în anumite momente, pentru că asta spune ceva despre disciplina ta, despre caracterul tău.

Da, și dacă chiar ești un experimentator, păi fii atent, păstrează-te toată ziua pentru acel croissant cu frișcă pentru care ai călătorit până acolo și du-te și comanda-l doar pe ăla. Adică poți să sari peste deserturile de la mic dejun.

Experimentez la ori fixe. Merg mai departe cu un alt mecanism foarte, foarte interesant care seamănă. Deci avem suprimare și avem, sper să se vadă la cameră, avem suprimare și sublimare.

Dar care e diferența?

Diferența e foarte, foarte interesantă. Sublimarea se referă la pornirile energetico-emoționale pe care le avem. Negative sau, dacă vrei, neacceptate social. De exemplu, o agresivitate exacerbată. sau o victimizare venită din nevrotism. Aoleu, mă tem să nu se întâmple o anxietate. Dar ele pot fi transformate în comportamente acceptabile social și chiar valoroase. Și asta se numește sublimare. Transformarea unei porniri negative, care-ți face rău și ție și celorlalți, în ceva valoros. Valoros pentru tine, valoros pentru societate. Dau două exemple. O persoană care are atât de multă energie din asta masculină, fermitate, agresivitate, poate să se transforme într-un bully. care nu e acceptabil social, dar se poate transforma într-un sportiv foarte bun. Adică se trage pumnii în sac în loc să tragă pumnii în colegi și descoperă că are această abilitate și acest talent pe care șlefuindu-l îl duce la nivel înalt și devine foarte valoros pentru societate. Atenții că nu e vorba doar despre agresivitate, că prima dată când am citit studiul am zis că e vorba despre aia nervoși care se apucă să facă un sport. Nu! Am descoperit ulterior, făcând un proces d'introspecție, că e vorba și de anxietate, frică. Eu sunt o persoană care am un grad relativ înalt de nevrotism, adică mă tot gândesc ca oleu să nu se întâmple ceva, că am luat de la maică mea apucăturile astea, știi, și le fuie și le lucrez. Cum s-a transformat anxietatea mea socială? Am canalizat-o în muncă și creativitate. Adică am zis, băi, nu pot să mă prezint nepregătit undeva, nu pot să fiu nerelevant când mă duc undeva să mă râdă lumea, cum se zice pe la noi, pe la rădăuți, de unde-s eu deloc, știi? Te râde lumea. Trebuie să demonstrezi că poți, că faci, că dregi. Lucru care, la mulți din generația mea, am 50 ceva de ani, a fost inculcat prin educație. Și m-am apucat să urmez direcția mea creativă și să scriu. 28 de cărți mai târziu, am publicat 28 de cărți. Dar le-am scris pentru că am lăsat filonul ăla de curiozitate să se manifeste la pachet cu ideea că atunci când vorbesc cu cineva pot să vorbesc din ce am studiat sau din ce am scris. Așa, anecdotic, prima dată când m-am întâlnit cu soția mea, ea zice, bă, dar tu că am vorbești din cărți și ea am replicat, vorbesc din cărțile mele. Pentru că sunt cărți pe care le-am studiat, pe care le-am scris, nu doar pe care le-am citit. Deci, anxietatea socială se poate transforma în ceva de valoare cu care tu ieși în față sau contribui. Mi-aduc aminte de filmul 8 Miles, dacă îl știi, cu Eminem.

Ok, da, îl știu.

În 8 Miles, el face un fel de concurs de muzică rap cu niște adversari pe scenă și câștigă prin autopersiflare. Adică spune, da, sunt slab, sunt nepriceput, sunt incompetent și practic pentru că în genul ăla de concursuri, celălalt te rostuiește, le-a luat toată muniția.

Nu mai ai cum să mai rostuiști pe unul care tocmai s-a rostuit.

Exact. El s-a rostuit singur. Și atunci s-a terminat. Le-a luat tot oxigenul. Și a câștigat concursul prin această abordare în care a transformat propria anxietate și propria conștientizare a neputinței sau a aspectelor negative în creativitate.

Mai dăm niște exemple. Ce caracteristici aparent negative sau nedorite pot fi sublimate și în ce?

Uite, mă gândesc la fiul meu. Fiul meu are o obsesie literalmente. El dacă nu termină un Lego nu poate dormi. Nu poate vorbi. Nu poate interacționa. Se enervează extrem de tare dacă îl întrerupi până când își termină. Când își termină e cel mai... entuziast și fericit copil din lume. Până termină, nu ai cu cine te înțelege. Și prima mea reacție a fost, băi, stai un pic, asta nu-i bine. Dar poate că totuși nu-i rău. Poate că această capacitate, îi plac foarte mult mecanismele, această capacitate de a șurubări până rezolvi ceva, poate fi sublimată într-o competență inginerească, extraordinar de valoroasă, de om care rezolvă cazuri imposibile sub aspect mecanic.

Corect. Ideea este de a găsi locul potrivit oricărei caracteristici care pare inițial un defect.

În loc să o blochezi, o sublimezi.

E important să pui peștele în apă să noate și mai mulți ape copac să se cațere. Nu e invers. Dacă te-ai născut invers, da, cauti să le pui corect.

Dar de multe ori părinții greșesc aici, știi, pentru că spun asta nu e bine. Asta nu se face.

Sublimarea se referă doar la tine sau și la celălalt?

Nu, se referă la tu descoperi la tine, poate să fie inclusiv o reacție emoțională exacerbată și o transformi în muzică sau o transformi în artă. Sunt atât de mulți pictori care au venit cu niște propuneri ieșite din comun, dar artiști în general veneau din frustrări interne care nu puteau fi exprimate în niciun fel. Și atunci au ieșit prin artă din ei. Abordarea asta de om căruia îi plac obiectele contondente. poate să te transformi într-un chirurg foarte bun. Știi că nu toți oamenii au manualitatea de a tăia, de a face, de a despica. În general te sperii ca părinte. Stai un pic, ce avem aici? O persoană care îi place să taie, îi place să... Dar depinde de la ce ai folosit acea pornire.

Dacă te mă gândeam acum de exemplu cum le poți face, cum poți folosi sublimarea În relație. De exemplu, dacă ești într-o relație cu cineva și partenerului tău îi place mai mult decât tine să iasă în oraș, ai putea, dacă asta nu te deranjează pe tine, să practici sublimarea și în loc să îi zici, nu, nu te mai duci în oraș, ai putea tu să te bucuri mai mult de viață și să te duci la petreceri, să organizezi petreceri la tine acasă.

Super exemplu. Super exemplu. Mă regăsesc în el. în exemplul ăsta pe care îl dai. Acea anxietate social de care vorbeam mai devreme, pe mine m-a ajutat un coach la un moment dat, foarte tare exemplu, m-a ajutat spunându-mi, dar tu când te duci în, de ce ești așa de, te izolezi sau vorbești cu o singură persoană, nu ești mingle-mingle? Zic, băi, așa sunt eu construit, am fost singur la părinți, soția mea e foarte gregară așa și comonică și extrovert, eu sunt mai introvertit. zice, dar ce-ar fi dacă atunci când te duci undeva, ți-ai pune o pălărie de researcher, de cercetător și ai studia oamenii? Păi m-a deblocat incredibil, pentru că după aia m-am dus la următoarele întâlniri și m-am dus cu curiozitate la X, Y sau Z și am început să pun întrebări ca să validez eu niște framework-uri legate cu cum funcționează oamenii.

În loc să te duci timid că cine sunt eu să mă duc, Te-ai dus cu treabă, să vezi, să-i întreb, să-i descoși, să nu știu ce și asta te-a zinhibat de fapt.

Și am sublimat anxietatea în spirit de curiozitate de cercetător. Aveam o treabă, aveam un tas.

Asta e tare, asta e bun.

Ceea ce a avut efect în relație, apropo, pentru că soția mea Bineînțeles că e bucuroasă să mă vadă mai comunicativ, mai prezent. Că una e să fii om de scenă și să vorbești la 2000 de oameni și să prezinti slide-uri, să te conectezi cu grupul mare. Și alta este să intri într-o sesiune de networking și să te plimbi de la un grup la altul și să faci relaționare din asta mai shallow, așa, mai superficială. E cu totul alt animal.

Da, corect. Vorbim

despre umor. Simțul umorului. Îmi place să dau exemplul ăsta din filmul La vita e Bella. cu Umberto Benigni, unde nu e doar mecanismul umorului acolo, sunt toate mecanismele. E un film absolut superb despre un tată care își poartă copilul, un băiețel de cred că 8 ani, ceva de genul, poate 7, Îl poartă prin ocupația nazistă în Italia, transformând viața băiețelului într-o poveste. Adică îi spune că ăștia nu sunt dușmanii noștri, ăștia sunt personaji într-un film. Ca să poată să îl ajute pe băiețel să treacă prin ororele războiului. Fabulos filmul. Dar folosește foarte mult umor. E un umor într-un context unde la umor nu te poți gândi. Ei, în viața de zi cu zi, noi nu suntem neapărat în situații atât de drastice sau de critice, dar ne supărăm sau ne enervăm când avem eșecuri, când avem probleme, când avem crize, când avem motive de nemulțumire. Mi-aduc aminte că acum vreo 20 de ani, a fost prima dată când am văzut lecția asta pe viu, eram în mașină. cu un coleg de la facultate. Mă rog, eram la un master. Eram în mașină cu un coleg de la facultate și eu mă uitam în sus la omul respectiv, pentru că era reprezentant unei mari companii de panotaj stradal. Locuiam la ea și atuncea. Și mi se părea că e foarte realizat omul și voiam să învăț de la el. Era ca un fel de mentor pentru mine. Noi aveam un proiect comun la facultate și eram în mașină, vorbeam de proiect. Și la un moment dat îi pun niște întrebări adiacente. Zic cum mai merge la muncă, cum merge cu ce faceți voi acolo, cu afișele alea mari de pus pe stradă. Spune, a, păi am făcut o negociere greșită. pierdut un contract de 30.000 de euro și a început să zâmbească și după aia a început să râdă. Zici, ce prostie am făcut. Incredibil. Am multe de învățat din asta. Și râdea. Eu am rămas șocat în momentul ăla. Mi s-a întipărit în creier momentul pentru că eu n-aș fi reacționat niciodată așa. Cum să râzi de o astfel de situație? Și după aia m-am bântuit. Am stat două, trei zile și m-am gândit cum ar fi dacă eu aș râde de situații de genul ăsta. Nu pot să zic că am dezvoltat această competență. Mi-ar plăcea să fac azi de necaz, cum se zice în popor, mult mai mult și mult mai des. Dar am descoperit o nuanță interesantă aici, Mihai. În momentul în care tu ai capacitatea să râzi de probleme, dai un model extraordinar celor din jur, ca lider, ca părinte, dacă vrei. Știi? Pentru că văd capacitatea ta de a lua lucrurile mai în ușor. Și e foarte interesant că te pui într-un mindset pozitiv, într-un set mental pozitiv, optimist. Și studii făcute la Harvard de Sean Ackor, asta am adăugat mai târziu ca observație, arată că dacă ești într-un mindset pozitiv, mintea ta e mai creativă cu 31% conform acelui studiu. Dacă am de rezolvat o problemă, nu cumva îmi trebuie 30% în plus creativitate?

Da, te-ar ajuta în mocet la rezolvarea

problemei. Oamenii când au probleme, prima lor tendință este să facă ce au mai făcut în trecut. Numai că problema, prin definiție, a apărut pentru că ce ai făcut în trecut nu mai funcționează. Că de-aia e o problemă, că altfel ar fi doar o rezolvare și atât. Folosești tehnicile din trecut. Și atunci e foarte valoros dacă ai capacitatea să aduci umor în viața ta. Și unul din lucrurile pe care le fac când sunt stresat, de exemplu am de pregătit o prezentare și n-am timp. Am în telefon o listă cu vreo 120 de bancuri. Și pur și simplu, ai putea să zici că e artificial. De ce? N-ai simțit umorul? Ia și râde pe haz din ecaz. Nu poți întotdeauna să faci. Dar poți să folosești niște instrumente ajutătoare. Și eu iau și citesc câteva din bancurile alea. Uneori mai deschid stand-up comedy. pur și simplu ca să-mi schimb setul mental, mindset-ul în care abordez problemele și foarte interesant în relație, că dacă ai capacitatea asta, ceilalți îți vor fi recunoscători, pentru că atunci când ai probleme în familie sau ai probleme în business, 2-3-4 oameni, e foarte valoros ca cineva să poată relaxa atmosfera un pic. Ok și cred că

e valoros și într-o Când ai un moment tensionant să poți să râzi de

el împreună cu celălalt. Da. De fapt, știi cu siguranță de Viktor Frankl, celebrul supraviețuitor al lagărilor naziste.

Vorbește de sensul vieții și de căutarea sensului. Da,

omul în căutarea sensului vieții. Și el este părintele unei terapii, unei psihoterapii numită logoterapiei. În traducere înseamnă terapia sensului. Chiar asta înseamnă. Logos, sens. Și el vorbește de faptul că semnul cel mai bun al unui pacient, atunci când stă de vorbă cu el, adică știe că pacientul are șanse foarte mari să se vindece, dacă în prima sesiune, măcar odată râde de el însuși, pacientul. Râde de el. Da. Dacă are capacitatea să spune... Ce prostie am făcut. E incredibil. Dacă are capacitatea asta, e bifă. E semn de sănătate mentală extraordinară. Nu te iei prea în serios, nu intervine egoul ca să te protejezi. Pur și simplu accepti lucrurile. E mai multă flexibilitate. Până la urmă copiii mici râd. foarte natural și foarte firesc din orice, dar după aia intervin straturile astea de maturizare în ghili mele care ne cam fură simțul umorului și e bine să îl readucim în viața noastră.

Și, practic, e atât de important să reușești să nu te iei foarte mult în serios. Cred că asta e, știi cum, e o altă capcană pe care o văd deseori la oameni cunoscuți sau oameni foarte importanți, care se îmbată de propriul său amor și devin atât de serioși și de supărăcioși. Supărăcioși, adică dacă ceva nu iese, cum ți-ai permis să nu iasă în raport cu ei care sunt atât de importanți și oameni care, din păcate, se iau atât de în serios încât strică lucrurile. Important este să reușești să nu te iei, nu e așa atât de mult în

serios. Sau să ai măcar momente în care funcționează ca o supapă. ca o supapă de relaxare, chiar și un râs forțat. Există un exercițiu, un training pe care le facem, în care punem oamenii să stea întinși pe jos și fiecare stă cu ceafa pe burta unui coleg. Stau în cerc, așa, dacă îți face o imagine. Zece, douăzeci de oameni în cerc. cu capul pe burta unui coleg și le spune, acum râdeți. Nu la toți le vin să râdă, dar celor care le vin să râdă, ce se întâmplă? Burta se mișcă, se mișcă capul celuilalt și le vin celorlați să râdă și se ia unii de la ții și încep să râdă, știi? Dar ideea este că se schimbă starea, să schimbă aerul, să schimbă modul de a privi lucrurile și, repet, îți crește creativitatea cu ocazia asta, îți crește capacitatea de a găsi soluții out of the box, altele decât cele pe care le-ai fi folosit într-o stare încrâncenată. Și umorul ăsta ține de autopersiflare? Da, este autopersiflare, parte din mecanismul ăsta de defensă matură este autopersiflare, dar poate să fie pur și simplu umor de situație. Dar important e să-ți schimbi

energia. Dar știi, din nou, revenind la cel om care are relații bune și la cei doi bătrânii care se țin de mână pe stradă, foarte posibil să fie avut noroc. Dar dacă sunt înzestrați doar cu asta trei, adică suprimare, Doamne, e o ceartă, o suprim pentru mai încolo, nu explodezi acum. Sublimare, cauți să transformi defectele în calități, la tine și la celălalt. Și ai deja umor, vă luați la ceartă, zici, hah, ce prostie am avut, nu mă iau în serios, hai că ok, poate mă cerți, nu-mi place tonul, dar bă, poate ai dreptate, poate chiar am făcut o prostie. Și râdeți de treaba asta, deja văd o relație cu mult mai multe șanse de a fi stabilă decât o relație care se antagonizează până la urmă. Dacă te

uiți pe internet, dacă cauți funny relationship old people, o să găsești zeci sute de short-uri din astea în care cei doi la vârsta de 70, 80, 90 de ani își fac farse, prank-uri, știi, prin bucătărie, să gâdilă, să sperie și așa mai departe. Asta e un semn că oamenii ăia chiar au simțit umorul lor, că dacă tu îl sperii pe celălalt și celălalt nu dă pe umor și se supără sau devine agresiv, nu o să mai faci chestia aia, știi? Și-s foarte, foarte fain de privit. Deci

faceți prank-uri cu oameni buni, speriați-vă

partenerii. Da, dar nu atât de tare.

Adică aici a deci de fiecare. Să nu ziceți că v-am zis eu asta. Ok, deci avem suprimare, sublimare și umor.

Hai să vorbim de una care mi-e foarte dragă, mi-e altruism. Altruism. Altruism. Ok. Foarte, foarte puternică, excepțional de puternică. Unul din filmele mele preferate este Schindler's List, al lui Spielberg. Și acolo se vede foarte clar altruismul. Omul și-a găsit un sens din a ajuta pe alți oameni, da, i-a ajutat la modul că le-a salvat viețile. Și altruismul are această calitate extraordinară că mută energia sau atenția de pe tine. Pur și simplu nu mai ești tu subiectul, știi? Nu te mai lua prea în serios poate să însemne să râzi, dar nu te mai lua prea în serios poate să însemne să iei în serios nevoile altcuiva în loc de ale tale. Când avem copii nu e greu. Adică cumva ni se dă natural această situație, această oportunitate să nu ne mai concentrăm numai pe noi. E cunoscut psihologic că majoritatea oamenilor, mai ales cei care sunt părinți, sunt mult mai dispuși să facă lucruri pentru alții decât pentru ei înșiși. Numai că nu poți să faci un lucru pozitiv pentru altcineva tu simțindu-te negativ. Nu se poate. N-ai cum tu să te simți victimă, să te simți agresor și să faci numai lucruri bune pentru ceilalți. Poți să păcălești sistemul câteva minute sau ore, dar nu funcționează pe termen lung. Și atunci rezultatul e foarte interesant, pentru că tu pentru a putea servi pe ceilalți pe bune, trebuie să te pui tu într-o stare bună. Ok. Eu mi-am construit toată cariera pe asta. Deci ca idee de 30 de ani de când fac grupuri, mai ales acele bootcamp-uri la munte unde ne adunăm câteva zeci de oameni și ne ajutăm reciproc să creștem, am construit o echipă de facilitatori, de coach. Deci e foarte interesant. Unii dintre ei sunt de 20 de ani cu mine în această comunitate. Și unul din motivele pentru care vin Mihai este pentru că au simțit gustul acestui act de o săptămână, 7-8 zile împreună, de contribuție selfless. Pentru că ei nu vin acolo, sigur că beneficiază adiacent, mai învață niște lucruri noi, mai se pun ei într-o stare bună ca să poată să-i servească pe ceilalți, dar focusul atenției pe care din prima zi îl instruim, facem o zi de instruire înainte de fiecare tabără. Suntem aici ca să-i servim pe ceilalți. Este senzațional. În public speaking de asemenea, că sunt speaker profesionist de foarte mulți ani, există un secret al energiei. L-am învățat de la o treinăriță canadiană și mi-a folosit extraordinar de mult. Povestea e așa, eram undeva în Italia la un curs, eram eu facilitator pentru acea treinăriță și am avut o zi foarte grea. eram cinci facilitatori, eram rupti. Deci la final stăteam la o masă cum e masa asta, toți cinci plus ea, șase, și eram storși de energie. Că e foarte important să înțelegem că relațiile bune sunt și despre energie și longevitatea e despre energie. Și eram toți terminați. Și ea ne-a văzut. Și ea era obosită. Și zice, haideți să începem această ședință de evaluarea zilei prin a vă spune secretul energiei infinite. Toţi au celit urechili, care-i secretul energiei infinite? Zice, mă refer la profesia noastră, că suntem speaker-i, trainer-i, coach. Secretul energiei infinite este că nu-i despre tine. Punct. Ok, ce înseamnă asta? Şi bineînţeles că am cerut cu toţii explicaţii şi ne-a zis, dacă te urci pe scenă şi încerci să faci despre tine performanţă, să demonstrezi, nu ştiu ce, consumi multă energie. Aha. Zice, dacă te urci pe scenă Și 100% din focusul tău este cum îi ajut pe acești oameni. Cum devin flexibil, nu neapărat respect curicula, ci respect nevoile celor din sală, cum fac să îi ajut. Zice, câștigi foarte multă energie pentru că tu nu te mai concentrezi pe cum arăți, cum vorbești, cum dai bine, cum demonstrezi, ci doar faci, pe baza experienței tale de foarte mulți ani de acum, că eram cu toții experimentați, faci ceea ce este de făcut pentru că cere grupul. Am aplicat a doua zi chestia asta, eram în alt film. Seara când am ajuns la ședință eram zâmbitori, plini de energie, veseli, mai puteam face încă o zi de training. Doar cu asta și am rafinat treaba asta, Mihai, ulterior în profesie și am adăugat pentru că formez speaker-uri și trainer-uri și am folosit, dar am adăugat ceva. Când te afli pe scenă, nu e în primul rând despre tine. Este un pic și despre tine, că trebuie să te gestionezi energetic cât de cât. Însă înainte să uci pe scenă și după ce cobori de pe scenă, trebuie să fie despre tine mai mult. Pentru că tu trebuie să ai grijă de corpul tău, trebuie să ai grijă cum te recuperezi, trebuie să ai grijă cum dormi înainte, cum dormi după, în așa fel încât să poți menține performanța sus și cu altă

ocazie. Bun, asta era public speaking, dar totuși, dacă scena este relația de cuplu, cât e despre tine, cât e despre celălalt și ce înseamnă altruism, de fapt, în relație? Adică cum îți dai seama cât și cum să dai sau, mai exact, cum îți dai seama că dai puțin și ai putea să dai mai

mult? Dacă ești în dubii, dă mai mult. Asta e sugestia mea. Dacă relația cu adevărat contează și vrei să rămâi în relație, să participi la relație, când ești în dubii, dă mai mult. Și o să vezi că se schimbă ceva în dinamică sau în energie. Eu predau un concept care am observat că e de foarte mare ajutor. Desenez așa un opt culcat prin aer ca un infinit și spun că asta se cheamă bucla de creștere-contribuție. Ce înseamnă? Înseamnă că dacă tu contribui, dacă îl ajuți pe celălalt, dacă ești altruist, dacă îl ajuți, Tu, intenția ta e să-l ajuți, dar poate că n-ai competențele 100% ca să-l ajuți și când te străduiești să-l ajuți o să primești feedback, a funcționat sau n-a funcționat, omul îți pune, mai la stânga, mai la dreapta, mai trebuie și aia și cealaltă. Și folosește acest feedback ca metodă ca să crești tu. Ca să te dezvolți tu. Când lucrezi cu clienții, evident că e așa, adică băi, nu știm inteligența artificială. Ok, trebuie să învăț eu ca să pot să vă dau sau să aduc resursele respective ca să pot să vă dau. Dar când ești în cuplu sau și mai interesant, când ești în rol de părinte, oamenii dragi din jurul tău te învață unde ai tu de crescut. Unde nu ești încă suficient de bun, suficient de capabil. Ei, ce e interesant e că una din valorile mele fundamentale în viață și cred că e o valoare normală să o aibă majoritatea oamenilor, este evoluția. Dacă tu ești interesat de evoluție, O să fii motivat să iei feedback de la cei din jur ca să crești pe zona respectivă. Să devii un părinte mai bun, să devii un partener de viață mai bun, un partener de business mai bun. Și să iei feedback e o

formă de altruism, nu? Pentru că te concentrezi la ce... Ce au ei să spună

despre tine? Ei feedback după ce ai avut ca intenție să ajuți. Știi? Numai că o să constați când vrei să ajuți că nu întotdeauna ai competențele necesare să ajuți. Uneori le ai, alteori nu ești încă pregătit să fii de folos, să fii de ajutor. Câți dintre noi ca părinți nu... Am făcut față la vârsta de 3 ani, dar nu facem față la fel de bine la vârsta de 12 ani, când copilul devine adolescent. Deci ai de învățat leadership. Îmi spunea, într-un interviu pe care l-am luat lui Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, a apărut în discuții chestia asta, zice, dom'le, când ai copii, mai ales adolescenții, cea mai bună școală e leadership. Te învață cum să fii un leader, pentru că leader nu înseamnă pune mâna și fă. Leadership înseamnă influență. Înseamnă să ai capacitatea să influențezi omul, chiar dacă omul nu e ușor de influențat. Știm cu toții că la adolescență nu e neapărat ușor de influențat. Ne așteaptă și pe noi doi. E un angajat

foarte complicat adolescentul.

Da, dar te crește. Te ajută să devii un lider mai bun. Asta-i sigur.

Legat de altruism, mi-ai dat un exemplu al telefonului când o sunai pe mama. Asta e. Arami s-a părut un exemplu bun de altruism. Am mers acasă și l-am și povestit atât de bun era. Da, povestea

e foarte veche. Relația mea cu mama nu e una model foarte confortabilă și motivul principal este pentru că îți spuneam la începutul întâlnirii noastre că am preluat cumva o anumită zonă de anxietate pe care eu mi-am șlefuit-o și sublimat-o. nu neapărat invalabil la ea. Și atunci de câte ori vorbim la telefon eu o sun, de regulă eu o sun, pentru că ea zice nu vreau să te deranjez și atunci îmi asum să o sun. Și când o sun, dacă discuția durează mai mult de 10-15 minute și de multe ori stau cu ea mult mai mult, se orientează negativ. Adică totul e rău, totul e greu, nu se poate așa mai departe. Și foarte mulți ani am fost supărat pentru că eu mă luptam cu proprie anxietate. Era din filmul, dar de ce trebuie să mă expun la atâta negativitate? Eu am reușit să o scot din sistem, din mine și acum în relația cu mama constat că vine peste mine, ca o pătură așa de negativitate. De îngrijorare, dacă preferi. Multe îngrijorări. Și

acea lentilă negativă prin care mulți părinți văd așa lumea și zic că acolo nu

e bine. Da, te-ai îmbrăcat, dar să nu răcești. Te-ai făcut antreprenor? Da. Dai carte de muncă? Întotdeauna e ceva ce nu e chiar cum trebuie. Și după niște ani de terapie am ajuns la o concluzie similar cu ce ți-am povestit că atunci când mă duc într-un grup eu sunt cercetător. Nu sunt persoană în defensiv socială. Similar cu acea abordare am zis ok, eu de câte ori o sun pe mama o sun ca să contribui cu timp la relația noastră. Și câtă vreme îmi țin acest mindset stabil, nu mă enervez, nu mă irită, nu intru în tensiune. Pur și simplu o ascult și în mintea mea este, eu o ascult pentru că eu contribui acum. Nu ascult pentru că trebuie să replic, să contrazic, că am responsabilitatea să o transform în o persoană optimistă și pozitivă. Deci nu

e treaba ta, dar să știi că și eu am înțeles asta și am rezonat foarte mult cu asta, pentru că și eu... Aveam reacții, știi când, dintre cam de pe la 20, 20 și ceva de ani, până pe la 30 și 34, 35, aveam mereu reacții la lucrurile pe care le spuneau părinții mei, crezând că sunt responsabil să le schimb părerea. Până când mi-am dat seama că poate să rămână cu părerea asta, e părerea lor, care nu influențează așa cum influența pe mine când o încorporam. Dacă mama zice, ah, fir-ar ei de nenorociți că nu fac nimic pe stradă, că nu curăț, nu știu ce, Ea, de fapt, o zice foarte light așa, adică ea a zis-o și ea a zis, uita-te, nu e influența ziua negativă. Eu, dacă mă pui pe mine să o zic, păi îmi stric toată ziua. Exact. Dar mi-am dat seama că pot să fac separarea asta. Eu pot să gândesc ca mine, mama pot să gândească ca ea. Dacă nu îi fac observație și nu încerc în zadar să o învăț, nu e treaba mea să o învăț, lucrurile pot să fie foarte pașnice între noi și foarte bune. Și apropo

de asta, mi-am adus aminte că vorbeam cu un părinte, cu un duhovnic și a zis o chestie, am mai auzit-o după Pacea e mai importantă ca dreptatea. Dacă vrei să fii într-o relație cât mai funcțională pe termen, cât mai lung, concentrează-te ca prioritate pe a fi armonie, a fi pace, nu a avea dreptate. Apropo de încerc să schimb părerea celuilalt. Sigur că uneori părerea celuilalt te va afecta. și dacă te afectează, ai alte mecanisme de defensă matură, știi? Poți să o dai pe umor, poți să suprimi pe moment respectiv a discuției, să te duci mai departe, poți să mai faci ceva foarte interesant. Ce mai e acolo? Și anume să anticipezi. Și asta e foarte interesant. Anticiparea este, într-un anumit sens, un rezultat al maturizării mai târzii, Pentru că tu ai acumulat suficiente experiențe de viață ca să poți să înțelegi că nu tot ce zboară se mănâncă. Știi? Când lucrez cu antreprenori am o mare problemă cu asta. De ce? Pentru că ei au un bias, o prejudecată, se numește optimistic bias. Băi, fac un business și cuceresc lumea și iau 7% din piața osfia noastră și tot felul din astea, care îi ajută să pornească. Numai că am descoperit de-a lungul timpului, am și scris într-una din cărțile mele că e bine să înțelegem că există trei abordări ale proiectelor noi. Este abordarea superficialului. Superficialul este cel de la școală care nu era bun la nimic, dar trecea ca gâsca prin apă, mă descurc. Știi? Când ajunge mai mare, dacă îi se apucă de un sport, îl ține trei zile, se duce și se apucă de alt sport. Dacă se apucă de un hobby, vorbește cu prietenii, care are un nou hobby, peste două săptămâni se întâlnește cu aceiași prieteni, are alt hobby. Zboară din floare în floare. Asta e o abordare. A doua abordare îi spun eu abordarea stresatului. Da. care prin parentare, am învățat de la școală, mă regăsesc aici, că dom'le, trebuie să fii serios, trebuie să obții niște standarde, trebuie să obții niște rezultate și cu lipsa asta de seriozitate. Și atunci tu înveți de mic că ești recunoscut social și apreciat dacă duci lucrurile la capăt, dacă te chinui să le faci, chiar dacă nu-ți place. Trebuie să pui osul la treabă, că nu te poți alinta până la 30, 40, 50 de ani. Și abordarea asta a stresatului îți aduce niște rezultate, dar costul energetic interior e foarte mare. Ei, există o a treia abordare, îi spun eu abordarea strategului, care zice așa, am suficientă experiență de viață ca să știu că optimismul pe care îl am acum o să treacă, ca să știu că o să-l dau de greu, ca să știu că în anumite momente o să fie iarăși bine și în alte momente iarăși dificil și atunci trebuie să-mi dozeze energia. în așa fel încât să pot să fac acest proiect în care mă bag. Când proiectul este căsătorie sau copii sau parteneria de business, e cu atât mai important pentru că nivelul de energie care se degajă în relație e mai mare decât nivelul de energie care îl degaji tu în relație cu un proiect personal. Știi? Este vorba aia că Sfântul Vasile cel Mare are o vorbă, zice, Dumnezeu a rânduit să-l cunoaștem prin ceilalți. Adică prin interacțiune noi ne maximizăm experiența de viață, ne maximizăm dezvoltarea, creșterea nivelului de conștiință, numește-l cum vrei, prin interacțiune cu ceilalți. Adică asta ne aduce juice în viață și poftă de viață, faptul că relaționăm. Suntem animale sociale. În momentul în care tu anticipezi că intrând într-o relație nu o să fie numaros, Ce faci de fapt? Folosești gândire pozitivă și gândire negativă anticipativ. Și asta te ajută să faci planuri. Asta te ajută să-ți dozezi energia. De exemplu, am de vorbit cu cineva dar mă uit și-mi dau seama că după serviciu persoana respectivă seara la mine în familie este obosită, e nervoasă, e stresată. Anticipez că dacă îi spun acum ce am de vorbit, e un timing foarte prost. Probabil o să ne certăm, probabil o să reacționeze violent, nu știu ce. Și atunci, cu o înțelepciune acumulată din relații, spun, ok, în weekend. Sau stai

un pic, putem să dăm timpul un pic mai înapoi și să ne dăm seama de acum, de exemplu, tu acum știi că ai avut ceva, o situație ziua și când ajungi seara acasă vrei să vorbești cu partenerul tău. Tu de acum poți să anticipezi că e posibil să nu fie indămut ca să vorbească cu tine. Adică nu ți se cuvine totul și nu e totul rost ca să vii acasă să te superi că nu găsești un partener

de comunicare. Și mai strategic, Mihai, poți să dai telefon persoanei, să spui vreau să vorbim ceva, nu e nimic grav, nu e nimic ieșit din comun sau așa mai departe, dar necesită discuție astăzi. Hai să ne luăm 30 de minute numai noi să putem povesti. Hai să ieșim la o ceainărie înainte să ajungem acasă. Hai să lași copiii la bunici sau la vecini ca să putem discuta chestia asta. Că uneori anticipare nu înseamnă doar timp, înseamnă spațiu. Înseamnă să pregătești terenul în așa fel încât să ai șanse maxime ca să obții ceea ce vrei în comunicare și să nu crești inutil nivelul de stres, nivelul de energie proastă în relație. Pentru că, până la urmă, noi despre asta vorbim. Longevitatea este dată de relații bune, dar lipsa longevității privind de invers poate să fie dată de relații proaste care ce generează în corpul tău. energie negativă, îngramarea unor situații și transformarea, somatizarea lor în boli, etc. Știi? Deci anticiparea este absolut cheie. Este absolut esențială. Îmi plac mult filmele și mai dau exemple de filme. Ai văzut probabil Shawshank Redemption, Soarea Îngerilor. Da. Filmul meu preferat, unul dintre cele mai bine notate pe IMDB filme din toată istoria. Era pe locul întâi, ultima dată, când am verificat. Acolo Andy Dufrans, care este personajul principal, ajunge la pușcărie. O situație nasoală, dar descoperă că pereții de zid erau dintr-o rocă destul de casantă. Și atunci, pentru că el avea voie să folosească un mic piolet, un mic ciocănel ca să facă piese de șah, îi dădeau voie gardienii, începe să sape un tunel. 20 de ani. Sapă 20 de ani un tunel care îi aduce libertatea în final. Păi câte anticipare e acolo? Îți dai seama? Adică zici, băi, anticipez că o să fie foarte greu și totuși, pentru că am acea țintă optimistă de a ajunge la libertate, Dar pentru noi, în viața de zi cu zi, nouă natura ne dă cea mai interesantă anticipare când apar copiii. Eu nu cunosc niciun părinte care să spună, bă, acum am un copil și în 2-3 ani îl rezolv, ajunge matur și în regulă, nu mai îmi stă pe cap. Nu, părinții se gândesc, ok, unde o să ajungă la 20-25 de ani copilul ăsta? Dar care-i rolul meu aici, rolul meu de părinț? Și anticepează. Și când anticepez pe 20 de ani, încep să fii strateg. Încep să spui, stai puțin, la ce școală? Dacă la școala asta, unde ajunge la colegiu? De la colegiu, ce vrem să facem?

Te maturizează un pic și, din nou, aici nu primim maturizarea ca pe ceva anost și care nu ne place, ci revenim la aceste mecanisme de defensă maturizată. Defensa matura. Defensa matura, daca ar fi sa o punem in comparatie cu defensa copilareasca, in care te duci in regresie si esti copil, este situatia pe care poate cu totii am trit-o, in care te superi, nu stiu, te certi cu partenerul si trantesti tu sa si pleci. Când ai trântit ușa și ai plecat, aia este o defensă copilărească, de copil. Așa face copilul. Când m-am supărat, uite, Navania are trei ani jumate și când ne jucăm ceva și ea nu câștigă, zice, m-am supărat, nu mai joc cu tine și pleacă. E normal să facă așa, că e copil. Defensă matură. Înseamnă însă... Negociezi regulile, de exemplu. Da, și atunci anticiparea asta, uite cum ai povestit în copilărie, când ești părinte, ai copil, te forțează să anticipezi evoluția lui. Și atunci anticiparea asta este ok, defensă matură. Și dacă ar fi să le luăm de la început, te poți să mi le dai mie în coacer? Mai avem încă una, dar vreau să le trec în revistă, să le enumăr. Avem sublimare. În română se zice să faci din ceva bici. Ceva negativ, faci ceva pozitiv. Deci faci din ceva negativ ceva pozitiv. Ai anticipare, am vorbit despre anticipare mai devreme. Ai altruism când o suni pe mama ta pentru că îi dai timpul să o asculti, nu o suni ca să o educi. Ai umor. Dacă mama zice ceva negativ, râzi. Deci fiecare, hai să le grupăm pentru telefonul pe care îl dai mamii tale. O suni pe maiceta? Sublimare. Da, domnule, pare la început că-i critică pe toți, dar poate că critica a ajutat-o să te crească bine, să fie prevăzătoare, să strângă niște bani pe care i-ai folosit. Ai anticipare. Știi deja la ce te aștepți, da? Când o suni pe mama ta, știi că o să... Foarte

valoros asta, foarte important. Știi

că o să zi că de lucruri de-astea negative, ai anticipat, ți-ai luat toate forțele. Exact. Altruism. N-ai sunat să o înveți, ai sunat să o asculti. Ai timpul tău. Umor! Mai râde cu ea, zici, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi, măi,

măi, măi, măi, măi, Îi spun, uite, nu mai pot să vorbesc acum, te mai sun mâine. Și după aia mă duc și dau un pumn într-o pernă, mă văd eu ce fac, ca să elibereze energia respectivă, să nu elibereze în relație. Pentru că până la urmă, dacă eliberezi energia necontrolată în relație, relația suferă și suferă fiecare în parte din cauza că relația suferă.

Ok, și văd că mai ai acolo

un... Da, ăsta ultimul nu este din studiu respectiv, este o observație personală, extrem de valoros, de altfel, se numește recadrare. Recadrare. Recadrare sau reîncadrare. Ce înseamnă? Ce înseamnă este să te uiți la problemă din alt unchi. să cauți alt mod de a interpreta sau a da semnificație respectivei probleme. Ce e interesant este că toate celelalte cinci au într-un anumit sens în ele o sămânță, o umbră de recadrare, de reîncadrat realitatea. Și să aplică atunci când situația e negativă și zici ok, asta e situația negativă, ce poate fi bun în ea? Simplu fapt că te întrebi ce altceva poate să însemne asta pozitiv ajută creierul să schimbe semnificația și implicită emoția. De fapt, întreaga terapie cognitiv-comportamentală pe asta se bazează. Dacă te duci la terapie, Ce face terapeutul sau coach-ul este că te ajută să schimbi unghiul din care privești realitatea. Dar asta poți să faci și singur, punându-ți întrebări bune. Ce altceva poate să însemne asta? La ce altceva mă poate ajuta asta? Pentru cine poate fi de folos asta? Cred că un terapeut

de cuplu ți-ar spune că dacă te cerți cu partenerul în familie și zi cu partenerul de viață și te gândești, ok, ce ar putea fi bun în asta? Păi asta e întrebarea esențială. ne-am certat, ce m-a triggeruit, ce poate fi bun din această ceartă, ce îmi lipsește mie de am reacționat așa, ce învăț eu din treaba

asta. E mult mai ușor să fugi. Și dacă ne uităm statistic la ratele divorțurilor, o să vedem că exact asta se întâmplă. Ce am învățat în al doilea caz, în relația pe care o am acum și care e o relație foarte faină, dar și foarte muncită, foarte construită. Trebuie să fac o precisare, trebuie să vrea amândoi. Nu e suficient să vrea unul singur. Știi vorba aia, e takes two to tango. Da, corect, corect, corect. Trebuie să vrea amândoi. Când vor amândoi, de fapt, recadrarea principală care se întâmplă este, băi, dacă ne supărăm, trântim ușurile și plecăm, ne facem bagajele și plecăm. Ce obținem? Recadrarea principală, Mihai, pentru mine a fost, eu dacă intru într-o nouă relație nefiind rezolvat pe partea de creștere ca partener, ce o să câștig? Ce o să obțin? Nu obțin decât mai multe dureri. Da, obțin două, trei luni, șase luni, poate un an, doi la început de happy, happy, joy, joy, după care revin pattern-urile, tiparele vechi. Și atunci am recadrat disconfortul relațional într-un prilej de creștere pe identitatea de partener. Sigur că e o alegere personală pentru fiecare. În unele cazuri se poate, în altele nu se poate. În unele cazuri, cum spuneam, dacă nu sunt amândoi interesați, e foarte dificil și probabil că nu merită. Însă te poți uita la relație sau la disconfortul în relație și să recadrezi disconfortul. Să spui ce anume este bun aici. Și asta se aplică la toate celelalte strategii. Adică, într-un anumit sens, la toate poți să zici, ok, sunt agresiv, sublimez în box. Asta înseamnă că am schimbat semnificația. Uite, lucrurile se văd foarte negativ, transform în umor. Adică am schimbat modul în care mă uit. Asta mi se pare că este o unealtă universală, recadrarea pentru toate. Oamenii care se uită

acum, și ai zis foarte bine, unele relații nu merită să fie continuate, adică unii oameni nu sunt făcuți, unii pentru alții. Descoperi că ai valori complet diferite și oricât ai suprima, sublima, ai râde, ai autopersifla, ai fii altruist, ai anticipa, măi, dacă valorile nu sunt acolo, deci dacă... Ok, noi visăm cumva ca relația trebuie să fie așa. Probabil că ea poate să fie așa și poți să lucrezi cu aceste valori, să ții, să completezi treaba asta. Dacă relația este așa, doamne, oricât ai sublima, sublima, degeaba. Deci unele relații nu sunt făcute să continue. Dar, dacă relația ta este așa, dar nu este perfectă, ai iluzia, am înțeles, perfecțiunea asta e o iluzie, nu cred că există relația perfectă, există însă aceste mecanisme de defensă matură care o pot ajuta. Cât de real însă este, uite, pentru cineva care ne asculte acum, să le aplice pe toate? Sau de unde se înceapă? Cred că dacă nu le ai și încerci să le faci pe toate într-un

zi, ui, razna. Absolut, da. Și eu cred că ținta ar trebui să fie să ai trei preferate. Trei preferate?

Da. Ok, din astea. Dacă ai recadrarea

și încă două, și le folosești împreună, cel puțin în cazul meu am descoperit treaba asta, e super ok de vii, deja ai un set de unelte cu care să lucrezi. Cred că merită început cu ceea ce-ți e cel mai la îndemână. Adică uită-te la ele și spui, băi, dacă eu am simțit umorul eu oricum dezvoltat, hai să văd cum pot să-l folosesc poate în contextele alea negative de tensiune relațională, unde nu m-am gândit să-l folosesc.

Ok, nu te-ai gândit, dar tu ai deja, trebuie doar să-l folosești. Exact. Dacă

ai sublimarea, cum eu am avut-o eu când am scris cărți ca să eliberez tensiunea sau anxietatea socială, eu nu știam de studiul ăsta. În mod evident că pentru mine sublimarea este... unealta to go. Adică mă duc și folosesc din plin treaba respectivă. După aia vine un moment, Mihai, în care viața te pune în situații în care să constați că nu-ți ajung una sau două. Și uite, îți dau exemplu tot cu fică mea, că am făcut o analiză pe cum interacționez și cum mă conectez cu fică mea. Folosesc trei mecanisme de acolo, exact în exemplu pe care l-am dat mai devreme. Să supără, pleacă, închide ușa, trântește ușa ca să fim corecți, se duce, se bagă în pat, își pune pătura în cap. Sigur că prima mea reacție este să intervin, dar fac o recadrare și zic, ăsta nu este un moment în care să mă enervez sau să fac educație în sensul ăla tradițional, îmi educ copilul repede, ci recadrez și spun, ăsta este un moment în care să mă conectez cu ea. Pentru că am învățat de la terapeută că mai întâi atașamentul și după aia lecția. Mai întâi conectarea și după aia lecția. Și atunci recadrez. Spune, a, a trântit ușa. Recadrez. Este un moment de conectare. Cere conectare. Nu educare, cere conectare. Și după aia, pasul doi, suprim emoția internă pe care o am când vine să trântești eu ușa. Îmi vine să trec prin ușă, să spun, nu așa se face, dar cum? Dar nu te-am învățat. Dar cum e posibil așa ceva? Ce funcționează după aceea e umorul. Pentru că eu dacă mă duc și stau lângă ea 4-5 minute și cânt un cântecel, când noi ne conectăm foarte bine prin muzică, noi mai cântăm cântecele din astea amuzante, sau o gâdil, sau îi spun o glumă, de cele mai multe ori ăsta este mecanismul prin care se deblochează și reparăm ce e de reparat. Știi? Și unele dintre astea sunt, te învață contextul. cum să le folosești sau cum să le secvențializezi dacă vrei. Uite îți mai dau un exemplu. recadrare cu anticipare și altruism puse la un loc. Stai, recadrare

cu anticipare și cu altruism în timpile

treie. Da, asta e profesional. Am făcut analiza asta, zic ce folosesc eu cel mai mult profesional. Recadrare este momentul în care mă întâlnesc cu o zi înainte de cele șapte zile de foc, cu zece oameni, doișpiu oameni care sunt trainer, coach, facilitatori în echipă Și le pun seturi de întrebări. Întreb cum vă simțiți, în ce stare sunteți, pentru ce sunteți recunoscători, de ce vă bucurați că sunteți aici, nu știu ce. Și termin pregătirea respectivă spunând ok. Vă reamintesc, recadrare, vă reamintesc că suntem aici să servim. Motivul principal, semnificația prezenției aici. Nu este leisure, nu este distracție, nu este învățare ca participant, nu este reconectare între colegi și atât. Semnificația principală este servirea celor 60 de participanți care sunt în sală. Știi cât de important e să spunem asta? Când noi trăim cu impresia, a, dar știu că de-aia au venit. Nu, nu, nu. Pentru că fiecare vine din propriile lui situații, contexte, unul e obosit, unul a pierdut pe cineva, unul s-a certat cu altcineva. Și schimbăm semnificația. Recadrare, anticipare. Urmează șapte zile. Vă reamintesc care sunt cele șapte zile, ce se întâmplă în fiecare zi. Deci e importantă secvența asta, pentru că avem o sută și ceva de livrări până acum făcute, an de an, și știm cum să anticipăm. Și partea cu altruismul se întâmplă efectiv în sală de fiecare dată, că degeaba am recadrat. Dacă s-a întâmplat ceva mai puțin fericit, un participant începe să plângă sau să ceartă doi participanți în trei și așa mai departe, trebuie să ne reamintim de fiecare dată, ok, acum servesc, acum sunt altruist, acum vin și ajut, acum rolul meu este să intervin ca să crească amândoi care sunt în conflict și așa mai departe. Deci dezvoltăm niște lanțuri logice funcționale, dacă vrei, între mecanismele astea și ne ajută. Sunt convins

că ajută și simplul fapt să ne gândim la asta, să vorbim despre asta, să învățăm real științific de la oameni care au relații bune, să le schematizăm aceste abilități, aceste mecanisme de defensă și să vedem într-un mod realist pe care le avem deja, le ai, doar le folosești. Ești super amuzant, spui o grămadă de glume, dar când te cerți te iei prea mult în serios. Dacă ai aplica doar auto-persiflarea și ai zice, bă, hai să nu mă iau atât de în serios, deja ai putea să introduci și umorul. Dacă ai practica auto-persiflarea, nu te mai iei tu în serios, deja ai introdus și umorul și poți să faci glume pe seama ta care dezamorțează situația și îl camează pe celălalt. Umorul

pentru mine înseamnă flexibilitate. Deci, umorul se naște în momentul în care conversația mergea într-o direcție și tu ce faci? Schimbi direcția imediat și e așa o perplexitate și de acolo se poate merge într-o altă direcție decât cea nefericită înspre care

ne îndreptăm. În final, știi ce? Învăț din discuția asta și cum am învățat și prima dată când am avut-o cu tine, este că, într-adevăr, relațiile alea bune pe care le vedem în jur nu sunt câștigate la roata norocului. Într-adevăr, probabil că norocul își spune cuvântul în viețile noastre. Doar că el trebuie... nu știu în ce măsură îl chemă. N-aș putea să zic... Știi, am mai avut discuția asta, de exemplu, cu Marius Manole și a spus părerea despre muncă și că tot ce facem este muncit. Eu cred că e ca un Ying și Yang. Este un echilibru între munca pe care o depunem și norocul pe care îl avem. Nu e doar muncă, pentru că sunt oameni care muncesc foarte mult și nu reușesc. Nu cred că e doar noroc, pentru că dacă doar ai noroc și stai, se știe că nu o să țină

treaba asta. Uite, îți spun o propoziție legat de asta. Dacă folosim anticiparea ca să ne gândim ce ar putea să meargă bine și ce scenarii pozitive să pot naște... Poți să pui

mâna mai repede pe noroc.

Norocul vine mai ușor către tine pentru simplu fapt că începi să-l vezi. Dacă folosim anticiparea invers, N-o să avem bani, o să trăim greu, n-o să ne înțelegem, o să ne certăm. Știi cu drop-ul de sare? Drop-ul de sare are tendința să se materializeze pentru că mai întâi apare la tine în cap și după aia apare în mediu. Dacă ai abordare de tip drop de sare. Deci doar sub aspectul anticipării ca defensă matură, măcar nu chem ghinionul dacă anticipezi pozitiv. Corect și

ai ochii mai deschiși spre a profita de noroc. Dar ce învăț eu este că oamenii aceștia care au relații bune au aceste abilități, au aceste mecanisme și cred că e foarte important să le cultivăm. Simplu fapt că Ne gândim la ele, deja schimbăm un pic perspectiva. Deja nu ești tu în centrul atenției, nu ești tu centrul lumii. Sunt și alții. Te gândești la ce ai putea tu să faci pentru a fi mai bine cu alții. Au alte nevoi ceilalți și au nevoie de timp din partea ta. au nevoie de tine să suprim nevoile când nevoile tale nu pot să încapă în capacitatea lor actuală de procesare a celor nevoi. Schimb un pic perspectiva prin sublimare, îi vezi altfel, îi vezi defectele ca prin niște calități. Râzi un pic, râzi de tine, ești altruist cu ei, anticipezi ce se poate întâmpla. Și asta vezi deja te pune, te dă jos de pe acel pie de stal în care tu ești centrul atenției, tu trebuie să

fii deservit. Vreau să mai fac o precizare în final. Mihai, am pregătit ceva. Nu ți-am spus că am pregătit, dar am pregătit. Uite, am pregătit asta. Asta e o baterie. Așa. Avem o baterie

pe masă aici. Pot să iau? Da,

cred că e foarte important de înțeles că dacă n-ai baterie, Cum tu foarte bine prezinți în numeroase exemple de ale tale, îmi place că ai pus-o peste recadrare. Adică te ajută să schimbi semnificația. Toate astea sunt tehnici și unelte, dar e foarte important să mănânci sănătos, să dormi bine, să faci mișcare, să respiri corect, să ieși în natură, să faci băie de soare. Complet de acord. Pentru că dacă nu le ai pe astea, n-ai suficientă energie în tine ca să aplici astea. Eu am descoperit lucrul ăsta, că la un moment dat eram foarte supărat. Băi, dar eu predau lucrurile astea, dar de ce nu le fac mai mult? Și am descoperit că nu dorm destul. Pentru că în zilele în care sunt suficient de odihnit, în zilele în care am mâncat bine și apropo, în ultimul timp mi-am descoperit o alergie la gluten. Am scos glutenul. Băi, s-a schimbat. Claritatea mentală s-a schimbat, energia din corp. Când ai multă energie în corp și ai claritate mentală, puterea de a aplica alea e net superioară, știi? Și cumva avem nevoie să ne se reamintească lucruri foarte evidente și asta mi se pare foarte valoros la ce faci tu. Că da, într-adevăr, astea sună bine, putem da exemple, putem veni cu studii care atestă că funcționează, dar până la urmă, ca să le putem aduce în viața noastră ne trebuie baterie. Ne trebuie suficientă energie fizică vitală în noi și să avem grijă și de corpul nostru ca să putem după aia în relații să nu mai consumăm aiurea energiei. Știi că de fapt opusul mecanismelor mature sunt mecanismele infantile care ce fac? Ne consumă energie, ne halesc energia, ne norocesc. Știi? Vorbesc cu antreprenori. Am o zi proastă. Cum ești tu în relații? Păi m-am certat. Dacă te-ai certat acasă, nu o să ai performanță la birou. De ce? Că energia ta mentală se duce... Timoteu, aștii cum ne certăm în cap cu persoana când

nu e de față? Da, corect. Asta e din nou. Aici, suprimarea e foarte importantă. Să eviți cearta aia.

Parchezi, da. Parchezi,

da. Parcași, exact. Să eviți cearta aia din cap, că v-ați certat și după aia tu te certi cu ea sau cu el toată ziua. Toată ziua argomentezi imaginar în cap. Da,

exact. Și atunci, asta trebuie privită în contextul energiei vitale pe care noi avem responsabilitatea să ne o îngrijim, să o protejăm. Știi? Și după aia, cu mecanismele de defensă mature, nu pierzi energie. Pentru că nu mai intri în conflict interior, nu te mai cerți la tine în cap cu partenerul, nu mai ruminezi, cum să spune psihologic, adică stai în interior în acel conflict intern care îți mănâncă energia. Super! A fost o

discuție savuroasă și foarte plină de sens. Avem suprimare, sublimare, umor. Umorul și autopersiflarea sunt împreună. Altruism, anticipare și reîncadrarea aceasta. O să le lăsăm jos în descriere. Poți să păstrezi astea? O să le pun în... Cred că o să mi le pun aici, unde filmez vlog-ul. Reminder. Da, mi le pun acolo reminder. Andy, mulțumim că ai acceptat invitația și că ne-ai povestit toate lucrurile astea. Ce

planuri ai? În viitorul apropiat, continuăm construcția pe care o avem pe zona de bootcamp-uri și grupuri de antreprenori. Funcționează această idee de a-i aduce pe oameni undeva la munte, de a-i scoate din... contextul de operațional și acolo ce reușim să facem este că îi ajutăm să gândească strategic și să ia decizii cu impact în business, asta în plan profesional. Iar în plan personal știi foarte bine, doi copii care au nevoie de atenție și care mă învață să fiu un lider mai bun nu doar acasă, ci și în

business. La asta nu mă gândesc, dar asta chiar așa este. Te ajută copiii în a învăța

leadership. Cei mai buni mentori

pe care i-am dat. Bun, mersi mult de tot, mulțumesc pentru acest input. A fost un input scurt la obiect și sper că oamenii să învețe din aceste lucruri. Chiar, uite, sunt curios tu cel care te uiți. Pe care din astea le ai deja? Uite, scrie-mi... Scriem pe care trei le ai și la care trei ai vrea să lucrezi. Scrie-mi un comentariu, ne ajută comentariul tău și putem să creăm discuții acolo. Spune-mi cum vrei să ți le îmbunătățești pe alea trei, hai să zic pe care cred eu că le am. Eu cred că am umor. Eu râd mult acasă și acasă chiar nu mă iau în serios. Purecla mea de acasă e doctor Cocoș. Așa mi-a zis fimea, că după ce mă trezesc dimineața am așa părul și asta e cea mai bună. Deci doctor și pune orice după doctor. Toată lumea râde acasă de mine că-s doctor. Apoi, fii atent, anticipare. Eu gândesc destul de mult și gândesc cumva în viitor și anticipez situațiile care se pot întâmpla. Rar mă ia ceva prin surprindere. Și sublimare. Practic mult sublimarea și la mine și la cei din jurul meu și mi-e foarte greu, încă mi-e foarte greu să ascult păreri negative despre alți oameni. Mereu mă gândesc la anumite perspective. Mă gândesc la de ce ar face aia dacă sunt trei. De ce sunt trei? Poate nu e vina lor că sunt trei sau poate că e doar o altă perspectivă pe care noi avem. Mi-ar plăcea să lucrez la sublimare și aș începe, știi unde aș începe cu sublimarea? Parcaj. Parcajul, la prăjituri. La bufet soietes, la prăjituri, încerc să le parchez. La recadrare, e interesantă această reîncadrare. Doar

îți pui întrebarea ce altceva poate să însemne asta pozitiv. Corect. Ce altceva ar putea

să însemne asta pozitiv și altruism. La astea trei aș lucra, pe astea trei cred că le am. Zim tu pe care treile ai și la care îi vrea

Fatalele am și eu, sublimare și anticipare. să... Mai am zona de recadrare. Umorul încă nu e suficient reprezentat și da, într-adevăr, e de lucru la celelalte. Îmi place că le-ai rearanjat, pentru că asta e o metaforă simbolică foarte bună. Ideea e fiecare își le rearrangează cum îi trebuie lui. Apropo de bufetul suedez, fiecare își pune în farfurie ceea ce este potrivit lui, dacă are maturitatea necesară și experiența să știe ce îi

trebuie. Mi-aș continua metafora asta și aș zice că dacă nu le ai pe toate în farfurie e foarte bine, că nu e bine să ai o farfurie plină. Ia-ți ce îți trebuie ție de aici. Super! Andrei, mulțumesc mult de tot! Cu

drag, mulțumesc și eu! Mulțumesc și ție ca ai

urmărit, mulțumesc cu Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere. Ceau! Pe curând!