Stres si BURNOUT | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Alin Popescu & Andy Szekely

Sentimentul de epuizare, sentimente de negativism și chiar cinism față de locul de muncă.

Dacă vrea să evaluezi în ce măsură este sau nu în burnout, ăsta-i primul sintom la care să te uiți.

Ce e de fapt burnout?

Bă, dar lasă-mă-n pace, bă, dar iar vii la mine cu chestii din astea.

E o poveste din folclor că stresul crește eficiență.

Valorile cel mai ușor se scot la eval când sunt încălcate de altcineva.

Treaba asta se întâmplă foarte frevent în România. Se începe întotdeauna cu partea negativă. N-ai făcut bine aia?

Da.

Te-ai angajat pentru că ți s-a spus. Ideile tale sunt respectate. Vino cu idei, că noi le luăm și le punem în practică. După aia intri în job și constați că ți se spune ești plătit ca să muncești, nu ca să gândești.

Burnout. Oameni buni, va salut! Eu sunt dr. Mihail, voi sunteți la un nou episod Boabe de Cunoaștere și în acest episod vorbim despre burnout. O să înțelegem ce este burnout-ul, cum se simte el, care sunt semnele care prevestesc un burnout și care sunt instrumentele cu care putem să ieșim dintr-un burnout sau, și mai precis, care sunt instrumentele cu care putem să prevenim un burnout. Și vreau să dau un pic de context acestei discuții. Vreau să arăt niște statistici care sunt cel puțin îngrijorătoare și ăsta este motivul pentru care simțim o mare nevoie pentru astfel de discuții și pentru acest podcast. Un studiu efectuat de Eurostat arată că românii petrec mai multe ore la birou decât ceilalți europeani însă productivitatea este cu 30% mai scăzută. 40% dintre respondenţi petrec peste 45 de ore şi sunt pe săptămână, atenţie, şi sunt cazuri în care oamenii petrec până la 55 sau chiar 65 de ore pe săptămână la birou. 36% dintre cadrele medicale din România suferă de o formă gravă de extenuare fizică şi psihică, potrivit unui studiu publicat chiar de Colegiul Medicilor din România. Adică unul dintre ei medic este extenuat fizic şi psihic, adică definiţia burnout-ului. unde lucrăm punctuor măsoară în 2021, adică după pandemie, că 76% dintre oamenii au avut cel puțin un episod de burnout în ultimii 5 ani și 54% au repetat aceste episoade de burnout în ultimii 5 ani. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent includerea sindromului de burnout ca fenomen ocupațional. Adică se referă în mod specific la fenomene ce țin de contextul ocupațional și nu ar trebui aplicat pentru a descrie alte experiențe din alte sfere ale vieții? Adică Organiția Mundială a Sănătății pune punctele pe ei și spune că burnout-ul ține clar de zona ocupatională, de muncă pe care o depunem și nu de alte aspecte. Sindromul burnout este definit în ICD-11, drept un sindrom conceptualizat ca rezultat al gestionării fără succes a stresului cronic de la locul de muncă. Până în prezent, estimările sugerează că aproximativ 23% din angajați se confruntă cu niveluri ridicate de puizare emoțională legate de locul de muncă. Iar statistici privind cauzele bornaltului indica faptul ca suprasolicitarea profesionala, lipsa controlului asupra muncii, conflictele in echipa, lipsa recunoasterii si inequitatiile in ceea ce priveste salarizarea pot contribui in instalarea si exacerbarea acestei stari. Iar astăzi vreau să vă prezint pe cei doi întrelocutori care sunt prezenți la podcast. Andy Secheli este pionier al pieții de dezvoltare personală și leadership training, antreprenor, autor, fundatorul Bootcamp University și speaker profesionist cu aproape 30 de ani de experiență. Alin Popescu este medic primar, medicină sportivă, director medical al Federației Române de Rugby și autor al mai multor cărți despre sport și nutriție. Pe Alin îl știți deja dintr-un alt podcast precedent în care am vorbit despre sport și performanță. Domnilor, vă salut!

Bine, te-am găsit!

Vorbim despre burnout.

Tu ai trecut printr-un burnout și o să ne povestești astăzi care a fost experiența ta în burnout și care sunt instrumentele de care știi și care te-au ajutat și pe tine să ieși.

Ce am făcut și ce a funcționat.

Și Alin, noi am avut de fapt discuția asta dar foarte scurtă la Medicool și a fost atât de savuroasă și din păcate scurtă încât am simțit nevoia să repetăm discuția asta dar într-un cadru larg în care avem tot timpul din lume să discutăm pe larg despre burnout. Ce e de fapt burnout?

Burnout-ul este, așa cum bine ai spus, o entitate pe care Organizația Mundială a Sănătății o definește foarte clar. Acum 30-40 de ani nu erau foarte clare. Bine pentru întâlnirea cu voi, stimați domn, și mi-am dat seama că burnout-ul, în afară de faptul că este legat de zona profesională, are niște borne, niște repere foarte clare. Sentimentul de epuizare, de epuizare a energiei. Persoana este vlăguită. Termenul ăsta, vlăguit, românesc, e foarte bun. detașare mentală față de locul de muncă și atenție, chiar dacă persoana respectivă lucra de mult în acel loc de muncă. Deci nu neapărat că e detașat, că a venit acum un an, doi oameni care lucrau de 10-15 ani se detașează mental și o formă de agravare burnout-ului este că ei au niște sentimente de negativism și chiar cinism față de locul de muncă, față de superiori. Chestie pe care aceștia o înțeleg greu. O schimbare fundamentală privind atitudinea față de locul de muncă și față de colegi și nu, în ultimul rând, o eficacitate profesională care scade absolut inexplicabil în pofidă experienței persoanei respective. Un om bun, un om vechi în profesie, care știe ce are de făcut, ajunge ca un începător absolut dezorientat și câteodată sunt greșit etichetați.

Cred că merită subliniat apropo de ce spui la cele trei elemente și pe baza Experienții prin care am trecut. Două observații suplimentare aici. Și anume, da, îți scade energia. Pe asta am trăit-o și vreau să spun că și din cercetări rezultă că e prima care se instalează. Adică îți scade energia și în mod repetat energia ta se termină. Se termină la ora 5, după aceea se termină la 4, la 3.

Cumva energia e normal să scade pe parcursul zilei. Adică la un moment dat, când ne luăm foarte multe task-uri, ne dăm seama că nu le putem face pe toate.

Și Dar bateria tinde să fie mai puțin performantă ca la telefoane, știi? Bateria ta proprie tinde să fie mai puțin performantă. Eu am experimentat că mi se termina bateria pe la două, în loc să mi se termine, ca în alte cazuri, eu fiind antreprenor, la 10 noapte.

Asta zic, deci îți scade practic energia de care știi că de regulă dispui pe parcursul zilei.

Da, și ăsta e primul element care se întâmplă de regulă și important să subliniezi asta, pentru că Un om, dacă vrea să evaluezi în ce măsură este sau nu în bărnaut, ăsta e primul simptom la care să te uiți. Când vine vorba de cinism, asta e senzațională, când conduci oameni, e foarte important să-i încurajezi. Și eu am constatat, din feedback-ul de la colegii mei, din feedback-ul inclusiv de la unii clienți, și după aceea citind, mi-am dat seama că eram caz de carte, nu anomalie, se manifestă prin iritare, de fapt. Ești foarte iritat în momentul în care un coleg, de exemplu, îți cere ceva și tu îi spui, bă, dar ți-am mai spus o dată, bă, dar lasă-mă în pace, bă, dar iar vii la mine cu chestii din astea. Când, de fapt, nu este deloc recomandat pentru un manager sau un lider de echipă sau un antreprenor să aibă tipul ăsta de reacție, pentru că demotivează absolut toți oamenii din echipă. Poate cu excepția celor care fac teren și sunt foarte autonomi, dar în rest, îți strici cultura de echipă cu tipul ăsta de atitudine. Deci iritarea asta, dacă începi să simți această iritare, și eu acum sunt foarte foarte atent la elementul ăsta, când mă simt iritat, în mintea mea este, du-te și te culcă. Du-te și te culcă. Am citit în urmă cu vreo 5 ani de zile un studiu, nu l-am mai găsit din păcate, l-am căutat ca să-l aduc aici ca citat, Dar studiul spunea așa că în lumea corporatistă, dacă ești executiv, compania pierde bani dacă tu te trezi cu fața la cearșaf. Și când le spun asta în diverse cursuri pe care le țin, că business-ul meu este un business de training și lucrez cu corporații și cu antreprenori, Când le spun asta, am observat că reacționează managerii din sală, a, păi am un motiv să nu vă duc la serviciu. Nu e asta ideea, ai un motiv să-ți reîncarci energia astfel încât să nu produci iritarea asta când mergi la job.

E o iritare plus furie, probabil, nu?

Iritarea se simte în exterior, tu înăuntru simți furie. Deci poți să-ți certific din cicatrici, tu înăuntru simți furie, dialoguri interioare ceva de genul, bă, de câte ori trebuie să-i explic? Da, am atâtea de făcut, dar oamenii ăștia chiar nu înțeleg. Dar oamenii ăștia nu se ridică la nivelul așteptărilor mele. Dar de ce i-am angajat? Tot felul de dialoguri interioare din astea extrem de toxice, după care se manifestă prin iritare la început. Nu neapărat te explodezi și dai cu ei de pământ, dar iritarea asta e foarte nocivă pentru oamenii din echipa ta. Și e necesar să fie temperat.

Am vorbit despre poizarea energiei.

Am vorbit despre poizare, am vorbit despre cinism care se manifestă, în experiența mea cel puțin, prin această iritare și din feedback-urile primite și legat de eficacitate. Vreau să fac o singură precizare. Îți pierzi și semnificația muncii. Adică nu numai că-ți scade eficacitatea, în sensul că rezultatele pe care le obții nu sunt cele mai bune, dar începi să te întrebi, bă, dar eu ce caut eu în viața mea profesională?

Ok, și cred că asta se leagă acum cu cinismul. Devii cinic față de proprietatea muncă.

Și față de tine, și față de ceilalți, și față de... De ce aș mai continua? Poate ar trebui să mă-ntorc unde eram acu' 5 ani sau 10 ani, când eram confortabil și mi-era bine. Asta e, de fapt. Eu n-am ajuns chiar aici, la treia, de asta am fost cu tip.

E oare o ocupatie sau o pozitie care este mai predispusa sa faca burnout? Pentru ca, din nou, e o statistica care spune asa, ca in urma unor studii se evidenteaza faptul ca persoanele aflate in managementul mediu si de varf sufara de stres ocupational in proportie de 99,9%. Dar e stres ocupational, nu zice clar burnout, la 2-3 ani după ce au înaintat în funcție, ajungând la cel puțin un episod de burnout în maxim 5 ani. Deci în primii 2-3 ani ai stres ocupational, ce înseamnă ăla, cum îl evităm și cum poți să n-ajungi în burnout, pentru că se pare că într-o poziție de vârf e cumva o garanție că o să faci burnout?

Nu e o garanție și de fapt sunt foarte mulți din middle management care fac burnout. Sunt oameni din middle management și a punctat foarte bine Andy. E vorba de o luptă între o furie interioară, o frustrare interioară și vederea asta negativistă, cinică către ceilalți. Cu viziunea asta e clar că Tu nu ai cum să te redresezi singur, fără o pauză. Intri într-un cer vicios, pentru că, de fapt, scăderea eficienței munce o consecință. Chiar dacă e punctul al treia, tu nu ai cum să fii eficient când tu ești frustrat cu tine însuți, când ești negativ cu cei cu care ai După cum puteți vedea, este foarte importantă interacțiunea, pentru ca astfel YouTube face mai vizibile materialele video care sunt urmărite. Pentru că și stresul, stresul de fapt e de două feluri, distres și eustres, stres pozitiv și stres negativ. În geam noi vorbim de distres, de stresul negativ. Este o poveste din folclor că stresul crește eficiență. Stressul, dacă nu e bine managerit, scade eficiența. E un nivel mic de stres care îl consider util și care te mobilizează. După aceea, stresul e un factor perturbator și tu, în loc să lucrezi constructiv, lucrezi ca pompier. E un incendiu, acolo o sting. E un incendiu, acolo o sting. Tu nu ai viziunea de ansamblu constructiv.

Da, e foarte important de înțeles, apropo de ce spui, Alin, că În momentul în care noi suntem stresați cronic, adică în fiecare zi stres, stres, stres, stres, ăsta se și acumulează ca efecte în organism. Și subscriu 100% că e nevoie de un nivel mic pentru a fi eustres și se pare în studiile despre starea de flux că e până în 4% peste nivelul tău de competență. Adică dacă nivelul meu de competență este fac și cu ochi închișt treaba asta, ar trebui să mă bag în proiecte care sunt cam cu 4%, sigur că e un average, e o medie, peste nivelul meu de skill, de competență. un pic mai mult decât cred că pot face. Asta generează acel stress.

Am citit apropo de chestia asta, undeva, maxim 10%.

Deci, peste nivelul maxim.

4 era probabil low media.

La starea de flux.

Da. E cândva o zonă safe.

Da. E foarte puțin 10%. E foarte puțin 10%. E exact ce vorbeam noi data trecută în podcast, că noi ar trebui să creștem efortul fizic, E cu 10% maxim față de ce făcusem în săptămână anterioară. Aici e 10% all, nu în fiecare săptămână. Atât pot. Peste nivelul meu, peste fluxul meu, un maxim de 5-10% și aia e tot.

10%, adică trebuie să ne gândim așa, încerc să traduc în termen real, dacă eu pot să fac munca asta într-o oră, pot să mă stresez și s-o fac vreo 55 de minute. Mă duc în 55 de minute, dar nu încerc să o fac într-o jumătate de oră.

Da, niciodată.

Și, practic, ăsta este unul din factorii de risc care te pot predispune la burnout. Am vorbit despre simptome, ce simți la burnout. Care ar fi alți factori de risc care te duc pe drumul burnout-ului?

Aici intrăm în subiectul cercetat. cel sau cei care au cercetat subiectul. Am avut o discuție înainte despre Cristina Maslach, împreună cu Alin, care e un fel de pionier în domeniul respectiv. Când m-am uitat pe cei șase factori pe care îi propuneai că declanșează, m-am uitat la ei, zic, bă, este extraordinar odată că i-am cam trăit și a doua oară că dacă îi pui pe invers, Eu fiind antreprenor și trainer, pentru mine e important care e aspectul pozitiv pentru oamenii. Dacă îi pui pe invers, poți să ferești toată organizația sau toată cultura companiei să intre în bărnau. Toți oamenii cu care lucrez. Și asta mi se pare senzațional. Nu știu dacă trebuie să-i luăm pe toți neapărat, dar o să spun doi-trei care mi se par foarte relevanți și pe care am trăit. Primul este pierderea controlului asupra muncii. sau autonomiei, dacă vrei. Tu ai impresia că tu nu poți să faci ce vrei. Mă gândesc la angajați. Vin la birou, șeful mi-a zis ieri să fac asta, m-apuc să fac. Vine șeful și zice, fai alaltă. Tu zici, da șefu, dar n-am terminat, dar pe mine mă motivează să termin ce am început, să bifez, să pun un semn de exclamare. Lasă, că știu eu mai bine, zice șefu. Păi ce zic eu acum? Asta merge odată de două ori, de șapte ori, de zece ori, dar dacă devine o permanentizare, intri la un moment dat în risc de burnout din această cauză. De demotivezi. Trebuie să ai un pic de autonomie asupra muncii. Sigur că aici nu vorbim de... Mi-a plăcut foarte mult la medicul discuția că spuneai, Alin, dom'le, hai să fim serioși, nu toată lumea are burnout acum. Vorbim despre burnout și avem impresia că absolut toți oamenii trebuie să se regăsească în treaba asta. Nu-i adevărat. Sunt anumite categorii sociale, sunt anumite tipologii de personalitate, dacă ești perfecționist, dacă ai standarde înalte, probabil că ești mai pasibil de așa ceva, dar nu toată lumea are. Deci vorbesc despre cei care au deja orientarea asta și care pierd controlul. Asta mi se pare foarte dur, pentru că nu mai simți că depinde de tine ceea ce faci. Simți că ești un fel de bilă, de biliard.

După de altă parte e ceva ce nu poți controla, adică pierderea controlei. Cum îl recapezi dacă ai un șef care te trimite dintr-o parte în altă?

Aici îmi place mie să răspund, sunt curios care ești părerea ta, dar îmi place să răspund aici, cine te-a băgat în job-ul ăsta? Cred că tu.

Eu aș fi spus cine te oprește să ieși din job.

Exact, exact. Ăsta-i sensul.

Cine te oprește că nu e șeful pe viață.

Păi pot eu să răspund. Faptul că n-ai siguranța că te poți angaja în altă parte și ai niște credite de plătit și ai copii de hrănit.

E greu de crezut că în momentul de față la ce se întâmplă pe piața muncii din România nu ai găsit să te angajezi în altă parte. E realist vorbind. În 2024 și tu ai fost un om bun. Să nu uităm că ce vorbim noi de burnout, că ai ajuns biluța șefului și așa, nu este la un...

Nu e la firul ierbii.

Exact, nu e la firul ierbii. Noi nu discutăm la firul ierbii. Și mi-a plăcut mult exemplu lui Andy. Vine șeful, lasă-o paia de el, vine mâine, lasă-o pasta de azi și cumva, orice lucru lăsat, ar trebui să aibă un termen de închidere. Fă-o pasta...

Bingo. Bingo. Bingo. Burnout-ul vine după ce ai fost stresat mult timp, iar stresul este direct proporțional cu numărul de bucle neînchise. De exemplu, tu ieși pe laptop și deschizi 75 de ferestre pe laptop. Și nu închizi niciuna, pentru că... Dau un exemplu de cineva pe care-l cunosc destul de bine, care scrie cărți. Și când scrii cărți, îți justifici. Zici, bă, da, îmi trebuie surse. Și atunci deschizi 17 browsere, 15 documente PDF și extragi de-acolo niște idei, de-acolo, le pui cap la cap, mai lucrezi și cu pixul pe hârtie, faci niște scheme, niște schițe, mai lucrezi și cu oamenii care-ți fac design-ul la diverse scheme pentru layout-ul cărții și te trezești că ai 45 de ferestre deschise la laptop și zici, bă, da, stresat sunt. Păi... Alea rămân, la fel ca memoria RAM vremuri să spunea despre asta la calculator, dacă rămân deschise, și valabil și azi, dacă rămân deschise, îți stresează sistemul. Și atunci... Senzația de control va crește în momentul în care tu nu faci o sută de lucruri, ci faci două, trei, dar le faci foarte bine cu cap și coadă, cu termen limită și închizi ciclu de stres, ca așa să-și numești.

Ok, deci ăsta e primul factor.

Mie îmi place foarte mult cuvântul pe care l-ai folosit și la medicul de bucle. Și aici sunt oameni care trăiesc săptămâni întregi cu o mulțime de bucle deschise. Și unele, de fapt, rămân neînchise cronice. Stai că o fac cu termene nerealiste, uitate.

Dar nu-i numai de business. Gândește-te, am un prieten și trebuie să-i spun, bă, ai greșit față de mine, dar mi-e frică să-i spun. Am un coleg la birou care nu mi-a dat, nu știu ce, dar nu vreau să-l deranjez. Buclar, rămâne destul de la mine.

Cumva burnout-ul, fiind legat exclusiv de job, noi suntem pe tărâmul job-ului. Dar, de fapt, burnout-ul, în opinia mea, ca medic, ca părinte, ca un care lucrează cu oameni sănătoși în general, burnout-ul este favorizat. Nu e cauzat, e favorizat. E precipitat și de ce se întâmplă acasă. S-a.

Făcut un studiu în țările scandinave. Ca autor de cărți fac research-uri pentru cărți și de asta am proaspăt în minte acum. S-a făcut un studiu pe vreo 3 sau 4 mii de oameni și au descoperit așa numitul efect de spillover. Efectul de spillover ce spune? Dacă ești stresat la birou, așa cum sare cafeaua când mergi cu mașina, s-ar stropi, s-ar stropi din stresul ăla de la birou pe copiii tăi, pe familia ta, pe câinele sau pisica de acasă, pe oricine. Era bancul ăla că spunea că m-a certat șeful, eu mi-am certat subalternul, subalternul și-a certat subalternul. Ăla nu mai avea pe cine să certe, s-a dus acasă și-a certat soția, soția a certat copilul, copilul a certat fratele mai mic, fratele mai mic a rupt coada la pisică, pentru că nu mai avea pe cine. Și faptul că șeful l-a certat pe cineva la birou a dus la ruperea cozii pisicii, știi, prin efect de lanț.

Dar, întorcându-ne la acest control și ce ziceai tu, bucle neînchise, mă duce cumva cu gândul la multitasking și aici am cicit o chestie interesantă în cartea lui Ali Abdaal, e o carte despre productivitate. E un studiu pe care o să-l și punem în descrierea materialului. Este un studiu în care Un cercetător a analizat, a făcut un studiu pe mai mulți oameni văzând ce efect are multitasking-ul și a lăsat unii oameni să facă mai multe lucruri deodată, să treacă de la o activitate la o altă activitate Pe alții i-a lăsat să facă un pic de multitasking, adică i-a lăsat să se concentreze pe ceva și din când în când le-a distras atenția făcând altceva și pe alții i-a lăsat să se focuseze constant pe un singur lucru. Și s-a dovedit că cei mai productivi era ca un fel de U-shape. Era o formă de U. Nici cei care făceau multitasking constant nu reușeau să ducă treaba la bun sfârșit și erau foarte stresați, dar se pare că și cei care stăteau pe un singur task și se focusau pe un singur lucru constant își pierdeau cu timpul atenția și deveneau neproductivi. Și atunci te-ai constatat că cel mai util este ce ai descris tu, că aveai 76 de taburi deschise în browser, Probabil ca 76 de...

Dar-mi trebuie alea.

Măi, ok, îți trebuie, dar e cumva prea multitasking.

Da.

Să ai un singur tab deschis, probabil că te va plictisi și îți va scădea concentrarea. Probabil că să ai deschise undeva la 4-5 taburi sau poate 2-3 taburi din care să treci dintr-una în alta, pare să fie un sweet point.

Aici, din punctul meu de vedere, exemplul lui Andy e cu dus și întors. În sensul în care cele 76 de taburi deschise erau subscrise aceleași cărți. Exemplu, ar fi bun dacă scriei trei cărți simultan din cele 76 de taburi.

Bingo, sunt 100% de acord cu ce spune.

Asta e important.

Pentru că verific în interiorul meu și zic, bă, dar îmi trebuie, știi, îmi trebuie toate alea. Numai că... Greșeala este, dacă eu trec la alt proiect după aia, nu la altă casă neapărat, dar alt proiect, dar nu le închid pe alea, că zic, lasă că mâine revin.

Asta e greșeala.

Ok, deci asta poate să fie primul factor de risc într-un burnout. Lipsa de control sau faptul că tu ai bucle neînchise. Da.

Al doilea trigger de care vorbește Cristina Maslach este conflict de valori cu mediu, mediu-ndiești, în organizație, de exemplu. Tu ai niște valori în interiorul tău, dar mai dau eu exemplul ăsta, valorizezi ecologia, lucrezi la o fabrică de țigarete. Tu poți să zici că nu, că stai, că îmi justific, că raționalizezi, dar aia consumă energie.

Unu, lipsa controlului, doi, conflict de valori. Nici ăsta nu prea ai cum să-l rezolvi altfel decât plecând de la job-ul care îți dă un conflict.

Sau renegociând cu șeful direct, într-un fel sau altul.

Aici nu trebuie neapărat să pleci. Aici poți renegocia și ajungi într-o altă zonă, dar probabil că în anumite industrie conflictul nu poate fi complet atenuat decât prin plecare. Dar altfel poți face o renegociere ca să te pună pe o poziție unde tu să fii mai confortabil.

Eu lucrând mult cu antreprenori, vreau să spun că discuția nu e numai despre angajați. Cred că antreprenorii sunt o clasă specială de oameni care intră și ies din burnout de mai multe ori pe carieră și conflictul de valoare aici se poate vedea foarte bine când fie angajezi pe cineva care știi că nu are aliniamentul etic pe care l-ai știut, dar zici, bă, dar e foarte bun, îmi rezolvă mie o problemă, mi-aduce bani în casă, e un foarte bun vânzător, are limbaj pe care eu nu-l accept și are metode pe care eu nu le accept, dar fiindcă mi-aduce bani, hai că măcar pentru o perioadă îl aduc. Iarăși, va fi un prilej de conflict pe termen lung. Sau, ai un furnizor care ce a schimbat conducerea și cu oamenii respectivi nu te aliniezi, dar pentru că se trebuie, partea financiară, stai în respectiva relație și ești în conflict de valori. Atenție că poate funcționa câteva luni, nu înseamnă că gata, începând de mâine am ascultat podcast-ul și începând de mâine trebuie să tai toate relațiile care nu sunt 100% aliniate pe valori. Numai este un efect pe termen lung care merită.

Și ăsta e punctul, poate acest conflict de valori uzează cel mai lent, dar adânc. Este ca diabetul de tip 2. Este sapă-sapă și când ajunge să fie exprimat, deja e târziu. Restul sunt mai directe. Acest conflict e un conflict care poate să ducă la un burnout adevărat în termeni lungi și e mai greu, nu e o buclă care o închiși a doua. E mult mai greu de soluționat.

Aș permane în compromis cu mine.

Și cicatricile se simt.

Pe de altă parte cred că e destul de... adică trebuie să te cunoști foarte bine ca să-ți dai seama că e un conflict de valori aici. Poți să ne dai un instrument cum poate cineva, adică ce întrebări ar trebui să-și spună Astfel încât să-și dea seama că este un conflict de valori. Pentru că, Rică, din nou, mă gândesc ca un om simplu care lucrează la o fabrică, sau nu, lucrează la o firmă proiectoare de țigări și gândește campanii care să evite legea și să poată promova țigări și știe că sunt promovate inclusiv în rândul tinerilor. Cum își dă seama că e într-un conflict?

Cred că ajută să definim noțiunea de valori, că noțiunea e abstractă. Valori, cutie de valori, ce înseamnă valori. Valorile sunt principiile de viață pentru care ești dispus să lupți. Astea sunt valorile, principiile după care tu te ghidezi. Că este iubire, că e libertate, că este creativitate, că este exprimare de sine, dar tu ești dispus să lupți. Dacă doar spui, mi-e îmi place cu tare lucru, dar dacă vine cineva și îți amenință acel principiu tu pleci, nu ești dispus să lupți, nu e chiar o valoare într-o tine. Deci, ceva pentru care ești dispus să lupți. De aici, de la logica asta, ajungem la următorul pas care este uită-te la relațiile din jurul tău unde ai intrat în conflict de idei. sau ți s-a încălcat teritoriul și ai ripostat, sau ai fost la limita să ripostești, ai mușcat limba fiindcă era șeful sau era managerul, dar într-un alt context i-ai fi tras una, mai mult sau mai puțin metaforic, acolo vei ști că este despre valorile tale. Valorile cel mai ușor se scot la iveală când sunt încălcate de altcineva. Când cineva ți le încalcă, zici, a, ok. Și întreabă-te, dacă mă simt rău într-o relație, ce anume e important pentru mine și nu este respectat de cealaltă persoană? Și atunci zici, a, ok. Probabil că pentru mine e importantă libertatea, de exemplu, și eu sunt constrâns permanent de către șeful direct. Păi asta nu-mi place, că eu vreau să mă exprim liber. Ești și un exercițiu de autocunoaștere în același timp.

Ok, adică și intensiva asta poate să fie un conflict de valori. Tu, valoarea ta e libertatea, dar tu ai un șef care îți constrânge această valoare.

Și care îți încalcă în permanență valoarea spunând el ce să faci tu tot timpul. Sau creativitatea, te-ai angajat pentru că ți s-a spus. Poți să creezi aici, ideile tale sunt respectate, vină cu idei, că noi le luăm și le punem în practică, pentru că ești o persoană creativă, de-aia te-am recrutat. După aia intri în job și constați că ți se spune în fiecare zi, face exact ce spune noi, ești plătit ca să muncești, nu ca să gândești. Și se întâmplă lucrurile astea în viața muncii destul de destul.

Ok, deci am trecut prin lipsa de control, conflict de valori, care poate fi de multe tipuri. Adică valorile nu sunt neapărat lucrurile etice, care țin de bine, de binele lumii, ci sunt valorile tale personale, lucrurile pentru.

Care tu preispoți să lucri.

Care e al treilea factor?

Lipsa de recunoaștere. Lipsa de apreciere și recunoaștere. Pentru că vezi tu, tu ești în stres. Stresul duce încet încet la burnout, cât tocmai discutați eram. Dar dacă primești în permanență recunoaștere și spui, băi, ai făcut o chestie foarte grea, Bravo, uite un bonus, uite ne bucurăm că ai reușit, recunoaștere cu colegii, publică. Asta te încarcă, îți aduce un fel de compensare față de efortul respectiv. Dar câți dintre noi avem în cultura managerială treaba asta făcut la modul conștient, sistematic, foarte bine, ca la carte? Nu prea, că de multe ori avem opusul.

Da, nu, avem opusuri. Noi suntem mult mai... Și treaba asta se întâmplă foarte frecvent în România. Se începe întotdeauna cu partea negativă. N-ai făcut bine aia? Te-ai descurcat acolo, dar...

Dar era normal să te descurci.

Dar era normal să te descurci. Adică cumva sub-evaluăm task-urile duse la bun sfârșit și supra-evaluăm alea neterminate. Și din punctul ăsta de vedere, cumva, mă gândeam în timp ce vorbeai tu, Andy, că aici un manager aflat în pragul burnout-ului poate trage foarte rapid în jos, sub altern, în direct, aflat și în pragul burnout-ului. Se intre într-o curbă imediat.

E de fapt o voală contagioasă.

Da, asta e o interesantă concluzie.

În autonormizație până la un punct nu cobor foarte jos, dar la un nivel de high și level el poate fi. Am simțit și eu că ea la un moment dat poate să aibă efect contagiant. Important e ca tot să fie în buza lui cu niște chestii. Îi începe să se termine la patru bateria, îi începe să fie o iritare internă, o frustrare. Eu te frustez, îți spun ție, tu ești umanță, ești confustat, îi spui celuilalt. Și ajungi, n-ajungi până la pisică, să-i tai cu, dar ajungi la un nivel, doi, poate al treilea în companie pe care îl afectezi profund. Și, evident, în companie ajungem la date reprezentate. scade eficiența globală. Adică, pula mă, datele companiei sunt date de eficiență. Mă, 30% în minus sau 25% în minus.

De ce?

Iar că d-aia, păi, stai cu două ore mai... Păi nu înseamnă că dacă stai cu două ore mai mult, ești mai eficient. Ăsta-i cel mai grav lucru, când stai mai mult și produci mai puțin.

De asta arată datele, că românii stau mai mult la birou și produc mai puțin.

Și sunt reale datele.

Da, sunt reale.

Totuși, cumva incercam sa trecem prin acesti factori ca sa ii recunoastem si vreau sa ne axam si pe cumva in timp ce le vorbim sa ne gandim si la care e rezolvarea acestui lucru si vreau sa vorbim si din perspectiva personala adica fiecare om care se uita acum la podcast sa vada daca are undeva lipsa de control si daca o poate gestiona sau cum o poate rezolva daca are un conflict de valori și dacă are o lipsă de recunoaștere. Acum, recunoașterea nu-mi dau seama. Poate că poți să vorbești cu șeful tău, să-i explici, să-i arăți podcastul ăsta și să-i arăți că în organizația voastră E bine să se practice această recunoaștere, dar poate că se uită oameni la noi care sunt în funcție de conducere și care au oameni care lucrează pentru ei, care sunt poate lideri de echipă și poate nu știu. N-am avut cultura asta a recunoașterii.

Așa este.

Poate că pur și simplu nu știm cum să practicăm această recunoaștere și atunci întrebarea e ce poți să faci mai mult decât doar să-i zici bravo, bă. Bravo, ți-a ieșit bine.

Uite o poveste personală care cred că face dreptate. Acum vreo 20 de ani am întrebat o treinăriță britanică pe care am adus-o în România să predea psihologie comportamentală aplicată în business. Îți zic că noi n-avem cultura asta, uite, nu primim recunoaștere, așa suntem noi construiți. Julie Hay o cheamă și îmi zice, păi dacă tu ești acolo și n-ai cultura, ai două variante. Una este să pleci, am discutat-o asta deja. A doua este tu de ce vrei să primești recunoaștere doar din sursa respectivă care oricum nu-ți dă recunoaștere, indiferent că-i șeful tău sau un coleg sau chiar la tine acasă. Este responsabilitatea ta, apropo de practicalitate, să te duci în cercuri, unde există suficient recunoaștere în cultura locului respectiv ca să te încarci cu acea Recunoaștere. Mi s-a părut un argument foarte pertinent. Te duci într-un grup de dezvoltare personală, de exemplu, într-un mastermind, îți faci alți prieteni în grupul respectiv fiind o cultură de recunoaștere. Adică e greșit și tu să aștepți doar de la unul sau doi oameni, tata, mama sau șeful, să-ți acori de recunoaștere. Dacă ai nevoie de mai multă, pune-te în niște poziții unde se poți primi, nu trebuie să fie obligatoriu, exclusiv la muncă. Pentru că aici intrăm în noțiune de calorii psihologice, știi? E ca la mâncare. Ai nevoie de un anumit număr de calorii psihologice ca să te simți încărcat de energia recunoașterii. Eric Burne o numea foame de recunoaștere. Psychological hunger. Și asta e lecția. Lecția este să fii în contact cu oameni care dau recunoaștere, chiar dacă nu sunt aia care ar fi mai comod să-ți dea recunoaștere, pentru că ești 8 ore la birou, șeful ar trebui să-ți dea.

Oare poți să dai tu recunoaștere, de exemplu, pe scară în sus și în jos? Adică să-i dai recunoaștere șeful? Te poate ajuta asta?

Uneori. Poți activa legea reciprocității. care este o lege din psihologia socială, care spune că triburile există în lumea asta pentru că există legea reciprocități. sau legea triburilor, care spune că în momentul în care dai ceva, majoritatea celorlalți o să simtă nevoia să reciprocheze, să-ți dea ceva în schimb. Dai atenție, primește atenție. Dai un compliment, poate o să primește un compliment. E principiul ăla, haideți și voi pe la noi. Ai fost în vizită la cineva, omul se simte obligat să spună. Dar atenție, că 20-30% din oameni nu reciprochează. Astea studii la Wharton School of Business, așa că tot trebuie să fii selectiv un pic, unde te duci să dai reciprocitate.

Bun, care e al patrulea factor de risc?

Al patrulea factor e cultura toxică. Cultura toxică de companie. Și când spun asta, mă refer în special la... Eu muncesc de-mi sar capacele și șeful promovează pe nepotăsul în locul unde ar fi trebuit eu să fiu promovat pe bază de merit. Și asta strică...

Adică, fii atent, deci din ce aud eu, sunt efectiv lucruri pe care noi le avem sau nu le avem în România, da? Și cumva, statistica asta, apropo de ce ziceai, pare din ce în ce mai reală, știi? Adică, o crezi din ce în ce mai mult, că lucrăm mai mult și suntem mai eficienți. E o cultură toxică, cel puțin în spitale, adică, știm, come on, adică, în spitale, E un nepotism extraordinar. Și e cumva, și e constat, e o promovare de nouă valori care te asigură pe tine că nu-ți vine concurența. Asta se întâmplă în spitalele de stat și puțin pe acolo pe unde am fost eu, e experiența mea.

Dar nu-i doar acolo, Mihai. Eu lucrez cu antreprenori și pentru mine este șocant. Antreprenori ar trebui să fie pe e-mail. Deci dacă stai și te gândești și te uiți la alții antreprenori din alte țări, ar trebui să fii pe invers. Ar trebui să acordem credere din prima omului care merită. S-au frip de atâtea ori încât mulți dintre ei preferă să spună mai bine, n-angajez sau angajez pe cineva pe criteriu știu când o să mă fure. Afura nu este în sensul afura bani. Afura orice. Afura timp de lucru și așa de alte.

Și afura informații. Inclusiv mă uitam cât de stufoase au devenit și contractele astea de confidențialitate. Toată lumea își protejează, de fapt, informația. Furatul banilor e oaicum depășită. Asta s-au trecut faza chioșcuriului anul 1990, când furai, luai bani din casă. În schimb, ceea ce e interesant e că într-un spital de stat, de exemplu, te aștepți, te aștepți. Se întâmplă niște lucruri. Într-o instituție de stat, chiar un mediu universitar, știm foarte bine, de la grădiță până la facultate. Sunt de stat și hai că am o mătușă, o ceva, punem un unchi, un fin, un așa. În schimb, în privat, cum spuneam, te așteptai la altceva, dar acolo resortul pe care mergi către așa zise nepotisme, e altul. dorința de a ști un om fiel și prost, dar loial. Tu de fapt acolo îți cauți loialitate. Bă, ăla-i prostul meu. Ăla-i prostul meu, ăla nu-mi face bine, dar nu-mi face rău. Eu încerc să-l tribuiesc pe prostul ăsta. Îl tribuiesc la Constulții, la Andi, odată e mai deștept, dar e al meu.

Antreprenorul are niște motive, dar tot acolo ajunge. Prima roare, altele, dar tot acolo ajunge. Ideea e că, overall, când ne uităm, nu trebuie să te mai miri de 30% scădere de productivitate.

E cultura toxică. Speream că în câteva generații să nu mai avem această cultura toxică.

Vorbeam cu profesorul Daniel David pe subiectul ăsta, de la Babes Boioi, Pentru că a făcut acel studiu, la 100 de ani după Constantin Radulescu Motru, despre psihologia poporului român. E un metastudiu, de fapt. E aceeași problemă pe care ne confruntăm și ne confruntăm și acum 100 de ani. Nu e o veste grozavă. Și anume, lipsa de încredere. Se pare că înainte de pandemie erau 6 din 10 români care nu aveau încredere în români. Nu cred că pandemia... am bunătățit lucrurile, probabil, din potrivă și lipsa asta de încredere duce în fibra socială, fără să intrăm în chestii prea filozofic-naționaliste, dar duce în comunități, în general, lipsa de încredere pe tipul ăsta de fenomen. Îl angajez pe nepotul, pe... că m-a rugat să ia tușa, angajez ca să fiu eu safe, să am loialități și așa mai departe.

Corect. Adică și ăsta e un mecanism al acestei culturi toxice, a nepotismului, faptul că vrei să ai pe cineva de-al tău acum.

Da, nepotismul e principalul element, zice Cristina Maslach, care caracterizează o cultură toxică ce duce la bărnau. Pentru că e normal. Dacă tu ești un om serios și muncești și ești productiv și aștepți să primești o promovare și constați după ce ai tras doi ani de zile că vine altcineva care este, hai să spunem, N-are nicio șansă la un concurs cu tine.

Din punct de vedere psihologic, în momentul ăla nu mai are niciun sens să te străduie.

Îți strică semnificații.

De cealaltă parte am văzut și am două situații concrete care pe ei mă-au pus pe gânduri. Tu probabil ai o explicație la toate experiențele tale foarte faste în lume. Două situații de acest tip. îl împingi de multe ori, pedie, moartă, neimunitat, ajung, după 10, mai bine de 10 ani, country manager în alte firme și procenează la fel. Deci ei care au suferit din cauza asta, una din fetele astea e chiar o fată foarte esteață. Și ajunge country manager într-o companie mare.

Și își angajează nepotul.

Da, nepoții chiar. Și asta mi s-a părut, eu n-am o explicație.

Noi tindem să ignorăm, nu știu dacă e cea mai bună explicație, dar ce îmi vine în minte, fac o încercare de explicație, este că noi ignorăm puterea mediului față de puterea voinței. Pentru că citim cărți de dezvoltare personală și zic americanii că, dom'le, trebuie să te gândești la obiectivele tale și dacă vrei o să poți. Dacă vrei cu adevărat, poți. Ei, nu-i chiar așa, că depinde de mediul în care te găsești, pentru că mediul în care te găsești te încarcă în mod subconștient cu tot felul de mesaje, te îndoctrinează cu tot felul de mesaje și la un moment dat, ori ești atât de puternic de genul Gandhi, din liga lui Gandhi, ca să poți să schimbi cu voința ta o comunitate sau o țară, Ori marea majoritate a oamenilor se uniformizează în sistem pentru că contezează...

Când v-a înveț, mă numesc...

Dar nu sunt antreprenori care intră în politică și păsesc la fel?

Ba da!

Liga lui Gandhi, a lui Nelson Mandela e o ligă mică. E extrem de mică.

E frumos să-i vezi așa, aspirațional, da?

Aspirațional, da, altfel, mie mi se pare că scoată bune exemple astea concrete și ce încearcă să facă să dăm niște exemple să putem ieși și noi, nu la nivel de Mandela sau de Gandhi.

Da, evident, deci nu cred că funcționează la nivel de mase.

Eram la punctul 4 cu cultură toxică, vreau să știu care sunt celelalte, 5 și 6.

5 e copleșire. Adică pur și simplu am prea multe task-uri pe care le-am acceptat. Şeful mi-a zis fă asta, am zis da şef. Mâine îmi zice fă şi asta, da şef. Poi mâine vine un coleg, ajută-mă cu asta, hai că te ajut.

Şi mai e o chestie pe care am observat-o la mine şi pe care încep de curând să o pun în aplicare. Şi am cizit-o tot în cartelul Ali Abdal, o să o las în descriere. Faptul că avem această iluzie, că când te uiți pe calendar, da? Că avem calendar.

Lasă că încape.

Da, și te uiți și când ți se propune, da. De fiind, dacă ți se propune să faci ceva în șase săptămâni, ei, avem un eveniment, ne-ar plăcea să vii acolo. Ei, avem, uite, o conferință, dacă poți să vii ca speaker. Ei, hai să ne întâlnim la o cafea. Ei, suntem de la instituția cutare, hai să ne întâlnim să vedem, să ne dai niște idei. Când vezi calendarul gol în șase săptămâni, zici, bă, încape. Hai că o fac, că este departe. Dar nu realizăm că atunci când ajungi cu o zi înainte de eveniment și te uiți în calendar, e plin, frate. Trebuie să te duci și la doctor, să te duci copilul la școală, trebuie să încapi proiectul ăla, trebuie să mă uiți la o filmare. Și ai promis și acea chestie.

Îți mai spun ceva? Ai uitat să te odihnești? Ai uitat după ce ai livrat pe scenă acolo și pe scenă acolo că aveai nevoie de un ghep, de un timp în care să spui stai că acum e pentru mine. Asta e la soluții. Asta e la partea de soluții.

La o pleșire eu aș vedea păstrântele ăsta de buclă. pe care eu îl apreciez. La copleșire ai bucle nedeschise. Ai bucle care le-ai deschis, care sunt work in progress, dar sunt bucle nedeschise. Ai la colegul să-l ajungi cu o prezentare, ai două chestii la șeful...

Dar n-ai început nimic?

Nu.

Copleșirea înseamnă nu doar că ai bucle nedeschise, ci că ai neterminate linghize, ci că ai bucle nedeschise.

Și aici, la soluții, probabil că o să ajungem pe parcurs, la soluții trebuie să înveți să zici nu. Deci am o colegă la mine în.

Business care am făcut cu ea în mod conștient și voit pentru că e valoroasă, am făcut muncă de lămurire ca să îmi spună mie nu, a durat patru ani până a învățat. 4 ani mi-a luat, pentru că așa e natura, unii oameni sunt foarte plizări, sunt foarte doritori să te ajute, să își dea și cămașa de pe ei.

Așa și o persoană.

Și zic, da, te ajut, da, te ajut. Și am constatat că începe să scape mingi, să greșească și așa mai departe. Și a spus, bă, dar de ce nu mi-ai spus că n-ai timp? Păi da, am vrut, dar nu știu ce. 4 ani mi-a luat până am ajuns la un nivel la care acum îmi ține piept și îmi zice, asta nu se poate, pentru că resurse, pentru că nu-i prioritar și așa mai departe. este o colegă extrem de valoroasă, aș zice de 3-4 ori mai valoroasă decât era înainte. Pentru că înainte, din bunătate, mă inducea în eroare. Acum am măcar știu pe ce mă bazez și ca decident într-o companie am nevoie de oameni care să finalizeze ce au spus că fac.

Și să nu se apuce să deschide alte bucle.

Exact.

Ok, copleșirea. Avem impresia asta optimistă că putem să facem prea multe lucruri. Zicem da la tot și la întâlnirea de seară cu prietenii la bere și la mers nu știu unde și la plecat nu știu unde și toate proiectele astea pe care le deschidem. Și care e punctul 6?

Punctul 6 este O comunitate din care faci parte, poate să fie familia extinsă, poate să fie organizația de unde lucrezi, care este în mod evident în dezintegrare. Adică s-au stricat lucrurile pe aici, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Mergeau bine lucrurile la noi în firmă, dar nu știu, s-a întâmplat de vreun an, doi, parcă lumea și-a pierdut interesul, parcă se aruncă la gunoi dar cade pe lângă. Adică mici semne din astea ca să dezintegrează, să strică lucrurile. Dar nu poți să pui degetul, nu poți să spui, bă, ce anume nu-mi place. Sunt mici semne Gândiți-vă la un oraș care s-a schimbat primarul, în primul an a fost minunat, după aia a fost așa și așa, după aia începe să fie murdar, după aia încep să apar câini, încep să apar găști și așa mai departe, și prin anul 4 de mandat se constată că s-a dezintegrat comunitatea. Și asta, apropo de mediul, ce spuneam mai devreme, că mediul ne afectează foarte mult, Dar nu putem în mod necesar să spunem ce parte din mediul. Ce te deranjează cel mai tare? Că-i hârtie pe jos? Sau că sunt oameni nepoliticoși care trec pe stradă pe lângă tine sau comentează? Sau că poliția nu-și face treaba? Nu poți să spui exact cât la sută din fiecare. Dar e un cumul. Și dacă ei de la nivel de oraș treaba asta și-o duci la nivel de, să zicem, colegii de la birou, unul întârzie mai des, Unul vorbește tare la telefon și nu mai respect lumea din jur cum respecta înainte. Unul iese la țigară de două ori mai des decât ieșea înainte și începe să se dea mesaje în cadrul echipei că aici e o miștocareală. Nu mai e respect reciproc, încredere, responsabilitate. Se strică lucrurile la nivel de atmosferă, să zicem așa. E mai greu de explicat, dar e important să te uiți la asta. Mi-aduc aminte de teoria geamurilor sparte. În urmă cu mulți ani au constatat cei care au făcut acest studiu, mi se pare că a fost un ziar, că dacă într-un ghetou din New York, mi se pare că era studiu, cineva sparge un geam la o clădire, în două săptămâni sparte încă 30% dintre geamurile din clădirea respectivă. Cât vreme nu era niciun geam spart, s-au inlocuit imediat să păstra ordinea. Un geam spart, urmează al doilea geam spart, urmează încă 17 geamuri sparte destul de repede. Lasă cineva niște gunoi undeva, mai apare o grămadă de gunoi în altă parte și în altă parte. Și ăsta-i spiritul civic pe care ar trebui să-l avem cu toții, pentru că strică feng-shui-ul mental al oamenilor.

Deci putem să enumerăm așa, lipsa controlului, conflict de valori, lipsa recunoașterii, cultură toxică, copleșire și dezintegrarea cumva comunității.

Societatea, da.

În declin. 6 factori risc sau 6 lucruri care te duc sau care te predispun la a face burnout. Alin, crezi ca e necesar sa le ai pe toate?

Nu 100% poți să fii doar copleșit. Poți să fii copleșit într-un super mediu, ai 10 bucle nedeschise și încă 20 deschise și într-un an ai un burnout adevărat, mai adevărat decât a avut Andy, pentru că totuși, Andy, fiind de un an minivel, tu ai realizat devreme. Acum mi-am dat seama din discuție, tu ai prins-o din zbor, așa ai fost într-un pre-burnout, de fapt. De-aia ți-ai revenit atât de repede și...

Bine, mi-a dat-o în sabatică, adică...

Apropo de asta o să, da, ca să avem mai mult context, trebuie să-l facem de la început, dar o să-l facem acum, niciodată nu e prea târziu. Dacă poți să ne povestești foarte pescuri care a fost povestea ta cu burnout-ul și cum...

Deci, eu am avut foarte clare primele două semne ale burnout-ului, epuizare fizică, mi se târna bateria la 1,5-2 ziua, când eu eram obișnuit să muncesc până la 10 noaptea.

Care a fost contextul? Ai avut simptomele pe care le-ai deschis la început?

În munca de antreprenor sunt urcușuri și coborâșuri. Eu am avut o firmă de organizare de evenimente, training-uri în special și conferințe și seminari. A venit pandemia și business-ul a fost tăiat în două. A trebuit să reinventăm niște webinarii și așa mai departe, dar când ai 16-17 angajați, ai niște grijă în plus legat de câtă echipă păstrezi, cum plătești salariile și așa mai departe și s-au acumulat niște lucruri. Mi-au apărut și copiii în exact aceeași perioadă, am devenit părinte tot atunci și presiunea asta acumulându-se, am ajuns la un moment dat prin 2021-2022 la aceste simptome. Primul, epuizare fizică și al doilea, iritare și cinism, ceea ce Pe mine m-a lovit foarte tare pentru că dorința mea e să ajut oamenii și să creez un mediu bun. Asta și predau. Și mă uitam în oglindă metaforic și vedeam că fac invers decât spun. Și ajunsese la niște lucruri de genul, primeam feedback de la colegi sau de la angajați, Nu e ok, nu ne simțim ok în preajma ta. N-am ajuns neapărat la zona de pierdere a semnificației sau eficațității în sensul în care mai puteam fi productiv pe spații mici, dimineața de la 9 la 1 mai produceam ceva rezultate, dar mi-am dat seama că dialogul meu interior era nu mai pot. Nu mai pot. Așa că m-am uitat în calendar și am zis când e prima dată când pot să-mi iau șase luni liber. Am făcut un pic de cercetări și am văzut Că sunt câteva studii care spun că îți trebuie mine în patru luni. Nu se poate să-ți iei o lună. Nu e. Dacă ai acele simptome, îți trebuie mine în patru luni. Eu am zis că-mi iau șase, am rezistat cinci. Adică am reușit să fac asta cinci. Dar vreau să precizez ceva. Că nu m-am oprit din muncă, m-am culcat și m-am trezit peste cinci luni. Pentru că asta nu ajută la burnout, dacă intrăm în subiectul de soluții. Trebuie să faci altceva care te ține viu, te ține activ, care-ți captează interesul, și care nu te lasă să gândești negativ. Pentru că dacă eu mă încărcam cu semnificație din munca mea și după aia am zis nu mai muncesc, nu mă rămânea decât să stau cu gândurile mele și să spun ce sens are viața. Hai să ne gândim, poate nu mai are sens să trăim așa de mult.

Aici e un cerc vicios în care atunci când ai, nu știu, o anxietate sau o depresie, începi să fii nerecunoscător de lucruri, te îngrijorează viitorul ăsta, sunt niște gânduri rele care cumva te fac să fii și mai anxios.

Și să măresc.

Important e în perioada asta, a spus foarte bine Andrei, patul luni e un minimum, dar lumea deja voiește cam de șase luni, de jumătate de an. În astea șase luni tu trebuie să ai niște bucle lejere, care îți fac foarte multă plăcere. Să-ți găsești, unii se apucă de pescuit, de spor, de alergat, de vânătoare, de tot felul de chestii, că tu nu trebuie să stai în pat Sunt nicio formă și să lași toate gândurile negative să te influențezi, să fii activ pe total alte bucle. A fost o chestie, n-am găsit-o, dar repet, nu pot să intru în contradicție cu tine. Ai spus la un moment dat, Andy, că mulți antreprenori au experimentat de două, trei ori în viață.

Nu majoritatea.

Deja de două, trei ori în viață, e foarte mult. Adică, văzându-te pe tine, deși nu te cunosc, aș băga mâna în foc că tu nu vei mai experimenta două ori.

Știu cum să mă feresc acum.

Adică, în mod normal, un om care a experimentat o dată, La nivelul tău, al nostru, nu mai poate experimenta așa, doar că știe cum se vește. Și simte, hopa, a mi s-a tăiat bateria la 4,5, am fost un pic iritat, stai un pic, hai să facem un weekend prelungit.

E un fel de, adică zic, de la starea noastră optimă, în care, băi, te-ai trezit dimineața, ai chef de muncă, te duci, muncești, te-ai dus acasă, te simți bine, te culci, dormi. Starea optimă. Până la burnout-ul ăla în care zici, fac, nu mai pot să fac nimic. Cât durează drumul ăsta? Cât timp ai să-l prinzi, să-ți dai seama că ești...

Eu n-am găsit date de literatură la minim 24 de luni. De la arostare optimă până la bărnau, gândește-te că Andy era undeva după jumatea drumului, era încă sus. El nu era și precipitat de pandemie, deci de lucruri grele legate de mediu. Că poate fără pandemie, nici n-ar fi așa.

Pentru că pandemie era mediuul ăsta care s-a dezintegrat. Ai simțit că ai avut 24 de luni în care lucrurile se degradau treptat-treptat?

Cam da.

Deci nu faci burnout de la o săptămână la alta.

Hai să spun. Cristina Maslach spune că-s vreo 3 niveluri de burnout. Și Alina a intuit extrem de bine că când spun de antreprenor nu mă refer neapărat la nivelul 3. Nivelul 3 necesită intervenții din exterior ca să te scoți.

Da, obligator.

Nivelul 1 cred că trece în foarte mulți feluri. un test pe care Cristina l-a propus și pe care eu l-am făcut și chiar am avut o discuție cu Alin înainte, mie mi-a venit mănușa, adică am zis, bă, ăsta e pentru mine, pentru mine l-a făcut, sau m-a intervievat prin somn când l-a făcut. Pentru că a fost by the book, cum se zice, pe de altă parte, Alin zice, stai mă țin, că sunt niște formulări acolo, nu știu dacă e un test pentru toată lumea, Eu cred că cei care se afectați de burnout, care sunt oameni din categoria middle manager și în sus, e foarte, foarte bun testul pentru ei.

Se găsește pe internet, o să-ți pun.

La dispoziție varianta pe care eu am scos-o și am dat-o la antreprenori în limba română.

Dar e vreun link încă pe care să-l punem în descriere.

E un pdf care se poate downloada și se poate face testul imediat acolo.

Hai să facem un link. Facem un link atunci și îl punem în descriere că oamenii să-l poată downloada. 100%, da. Ok.

Dar ce vreau să spun că am făcut respectivul test și mi-am dat seama că eu am fost în varianta 2 spre 3. Acolo eram. Între 2 și 3. Și primele semne au fost în 2019. Partea asta cu iritarea, am început să spun, bă da, tu maci, nu sunt eu. Adică una este să fii exigent cu oamenii și alta este să-i flituiești pe românește și să le spui, pleacă-mă de aici, că n-ai înțeles nimica din ce facem noi aici. După ce am făcut două, trei ori, am avut două, trei episoade din astea și asta a fost la final de 2019, am zis, ceva nu e în regulă, ia să mă uit eu ce se întâmplă cu mine, poate ar trebui să-mi iau mai mult liber, gândurile de atunci au început. A venit pandemia în 2020. A, în 2019 chiar atunci mi-am luat un curs de 8 zile ca să mă duc să mă refac un curs din asta, un retreat. Cu meditație, cu nu știu ce. Adică am făcut niște lucruri în direcția aia ca să mă mențin prin meditație. A venit pandemia. Mi-a dat temelie, cum să spune, în popor și undeva prin 2021 la final am zis, ok, să fac ceva și am început să reorganizez business-ul ca să câștig mai mult timp pentru mine, iar în 2023 am reușit să-mi iau sabate. Câteodată în 2022, la final, mi-am luat sabate cu până în mai 2023. Și sabaticul ăla a făcut diferența cu adevărat. Și aici, interesant pentru cine-i curios cum se întâmplă, este că în prima lună am fost răcit. Am făcut patru răceli. Adică, am răcit, m-am vindecat, am răcit, m-am vindecat, am răcit, m-am vindecat, am răcit. De patru ori la rând. O lună de zile. În secunda în care l-am început. Nu știu, corpul meu, e ca și când corpul meu mi-a zis, bă, ia stai tu la orizontală. Ia, ia tu poziția orizontal relaxat. Nu vrei, nu te lasă capul, îți dau un guturai ca să transpiri, ca să dormi, ca să nu știu ce. O lună de zile. O lună. După luna respectivă, am avut încă vreo lună episoade de migrenă. Nu exagerate, dar nu era ca mine, că eu am migrenă odată pe an. Eu am avut episoade săptămânale de migrenă. Abia după două luni. În luna a trei, mai sunt un aspect important, Eu am avut coach și am avut terapeut în perioada asta. Și vreau să fie foarte clar, cine lucrează în helping professions, cum se numesc în America, cine lucrează coach, trainer și așa mai departe, îmi se pare că e un exemplu de seriozitate dacă ai tu la rândul tău coach, terapeut, om care te supervizează, cu care te sfătuiești. Pentru că ești foarte expus, te întâlnești cu tot felul de oameni din dorința de a ajuta, ăștia trag de tine, în toate părțile, în toate felurile și atunci ai nevoie și tu de sistemele tale, suport.

Corect, și că e valabil pentru orice profesie, pentru că și psihoterapeuții au psihoterapeuții care îi supervizează acolo obligatoriu.

Dar e interesant, pentru că mi-a plăcut foarte mult ce ai spus, că stadiul 3 necesită obligatoriu sprijină externă, căuciul nu l-aș pune la sprijină externă. L-aș pune ca o chestie uzoală. Că ți-a fost mai util în stadiul tău 2, asta e altă treabă. Dar nu l-aș încadra stadiul 3. În acest ajutor extern sunt mult mai multe lucruri înglobate.

Până să revenim, dacă se poate, la aceste stadii. Deci ai spus că avem acest test PDF pe care îl faci și testul ăsta te stadializează. Da.

Îți arată pe cele trei elemente ce punctaj ai, adică pe energie, cinism și auto-eficacitate.

Cele trei definitori ale bănălui.

Deci îți dă notă pentru fiecare. Și după aia spune, dacă ai notele astea, ești în stadiu 1.

Ce înseamnă stadiu 1?

Stadiu 1 înseamnă că e un burnout ușor, e ca la semafor. Treci de pe verde pe galben.

Bă, n-au tu ușură, cred că l-ai experimentat toată lumea.

Da. Cui îi pasă? Cine vrea să muncească, știi?

Da. Și cumva, în anumite perioade, el revive. Dar e stadionul.

Când ești într-o situație cu mai multe probleme de rezolvat, te simți ușor copleșit.

Zici, dă-le-n abi. Adică atunci când ai multe trecucuri, zici, dă-le-n abi, nu le fac niciodată.

Da. Sau ți-e ciudă că nu poți.

Noi să fim sănătoși. Noi suntem copii de-aici.

Stadiul 2 este cel mai probabil caracterizat de terminarea bateriilor și s-ar putea să ai un pic de cinism, dar probabil că eficacitatea ta nu scade. În stadiul 3... Ai bateria terminată și ești foarte probabil și cinic și găsești în muncă lipsă de eficiență, dar și disemnificație. Adică de ce mai fac eu chestia asta? Îmi vine să-mi... E un nonsens tot.

Devin nihilistic. Adică aici deja e cândva o afecțiune clinică.

Toate trei sunt la note mari. Toate cele trei semne sunt la notemă.

Și acum întrebare, că vorbeam despre acest PDF. Cine diagnostichează? Cine pune diagnosticul? Ai nevoie de un medic care să spună diagnosticul? Un PDF poate să-ți dea blămuriri? Se descurge și unde cauă ce ajutor?

Stadiul 3 e clar un stadiu medical. Stadiul 1 și 2, povestea lui Andy e mai mult, vorbește de la sine, resurse interne și cu un coach care l-a ajutat să treacă peste lucrul ăsta. Categorie, poate să fie și un psiholog, și o chestie de analiză psihologică. La un moment dat am avut prieteni care și-au luat personal trainer la sală. pentru că simțeau nevoia și erau foarte dezorientați și un pic demotivați.

Asta e soluție, e soluție de bărbat, apropo.

E soluție de bărbat, da.

Soluție de ieșire.

Dar stadiul 2, din punctul meu de vedere, e stadiul cel mai tipic, e stadiul unde ar trebui să intervenim și stadiul 3 l-aș vedea mai decabă ca excepție. Stadiu. Adică e o piramidă foarte mulți cu unu, împăcate destui cu doi, dar ăștia din doi nu trebuie să-l lăsa să crească din piramide.

Subscriu.

Da.

Subscriu. Subscriu 100%. 100%. Deci, eu în momentul de față am două semne la care mă uit cu foarte mare atenție, pentru că știți vorba aia cu suflet și neaurt? Da. Nu mai vreau să mă întorc în motivul pentru care am intrat în sabatic. Prefer să-mi iau sabatic fără motiv.

Ok.

Primul este, dacă îmi scade bateria, Vorbesc cu echipa mea și introduc zi de odihnă imediat după. Eu spun, fă cumva, eliberează-mi calendarul, am nevoie de o zi, mă plimb, mă duc, am o căsuță la țară, mă duc acolo, negociesc cu familia mea, măcar o jumate de zi, timp să mă liniștesc, unde nu am agendă, nu trebuie să fac ceva. Ăsta-i numărul unu. Dar o să mai discutăm la soluții și despre altele. Asta mi s-a întâmplat mie. Numărul doi, în momentul în care devin irritat și cinic, îmi mușc limba. Pentru că mi s-a validat extraordinar de bine următorul lucru. Dacă îmi mușc limba, și am învățat asta cu coach, îmi mușc limba și spun o singură frază. Nu cred că fac dreptatea acestui dialog în acest moment, prin reacția pe care urmează să o am, așa că am nevoie de o pauză. Îi spun persoanei respectiv.

Îți iese chestia asta? Că începe proiectul.

Că a început să îmi iasă peste 50%. Ceea ce pentru mine e mult.

Dar e ok totusi sa intelegi, daca incercam si in 50% din cazul in care nu iti iese, e ok.

Ma iert pentru asta, cum ar veni. Dar stii ce se intampla? Constat, dupa o ora sau doua, cand ma gandesc la motivul pentru care m-am enervat si rad. Adica dupa o ora sau doua de liniste zic...

Important e sa treaca faza acut.

Da.

Si as mai recomanda eu ceva sa faci dupa somn. Somnul, am mai vorbit despre asta in alte conferinte, somnul separe, somnul rem, şlefuieşte emoţiile, te lasă să procesezi emoţiile fără să le mai... adică te lasă să procesezi un conflict într-un mod foarte obiectiv şi a doua zi te trezeşti, nu ştii de ce, dar te simţi mult mai ok cu acel conflict şi poţi să-l abordezi dintr-un punct subiect.

Iată, o idee foarte bună, dacă poți să te tăiești de o statie.

Sleep on it, let's sleep on it.

Somnul, de fapt, bate mușcatul limbii, doar că e mai conovac. Somnul e conovac, mușcatul limbii e soluție de viteză, somnul e soluția cea mai bună. E și vorba aia din popor, noapte un sfetnic bun. Despre asta vorbim. Sfetnicul bun e, de fapt, cel care modulează și pune într-o altă lume niște emoții disproporționate.

În.

Luna trei.

M-Am trezit că mă duc la căuciu meu și-i spun Dacă nu fac ceva pentru plictiseală, mă văd alunecând înapoi în work, în muncă. Mă văd. Deci am început să am fantezii cu ședinții, cu echipa, cu discuții, cu proiecte, cu nu știu ce. Deși eu îmi curățasem calenda. Dialogurile mele cu echipa erau un WhatsApp pe săptămână. Ceva de genul ăsta. Nici nu mă sunau. Dacă mă sunau odată la două săptămâni, mă întrebe ceva, era maximul posibil. Și mi-a zis, ce-ți place cel mai mult să faci? Zic, bă, îmi place să învăț și să scriu, că așa funcționez eu. Învăț și scriu. Și când scriu, înțeleg mai bine și mă încarc cu energie. Zice, ok, ai voie să scrii o carte. N-ai voie să scrii două, trei, cinci, nouă, că mă știe de stil, că îmi place să mă duc adânc în diverse subiecte. Zice, ai voie să scrii o carte, dar nu ai voie să ai termen limită. Și mi-a plăcut foarte mult ce sfat mi-a dat. Ai voie să scrii cât ai chef. O oră pe zi, o oră. Două ore pe zi, două ore. Asta e singurul lucru pe care ai voie să-l faci. Și asta pe mine m-a reîncărcat extraordinar și e o recomandare pentru oricine. Păi, tu când te odihnești, te odihnește-te activ, te odihnește-te să te încarce timpul ăla. Nu te odihni ca o legumă la Netflix. Da, am făcut binging și pe Netflix câteva seriale, da. Câte poți faci? Două, trei? Și le și dau pe repede ca să termine episoadele mai repede. Și asta a fost luna trei. Am făcut ediția a treia la una dintre cărțile mele, că oricum aveam în cap o idee și m-am încărcat. Ei, ca un făcut în luna patru și cinci, luna patru am rezistat la solicitări. Ăsta a fost luna patru. Hai veniți la noi la un speech, hai facem un training. Nu, nu, nu. În luna cinci n-am mai putut. În luna 5 am început să accept oferte și la finalul lunii 5 am și început să intru înapoi. A fost o intrare organică, n-a fost... Mi-ar plăcea să spun, am fost atât de disciplinat încât în luna 5 s-a terminat și nu a fost chiar așa.

S-au deschis niște bucuri pe care au și avut timp să se închidă în aceeași lună.

Și m-au încărcat.

Practic tu poți vorbi doar de 4 luni sabatici.

În luna 5 deja am început să răspund la telefon. Asta aștept.

Și la finalul lui Svenica ieși și prestat.

În ultima săptămână din luna 5 am avut un...

Da, oricum media este recomandată, e de 6 luni, sabatic. Dar cum, adică mă gândesc, totuși, poți să ieși din burnout dacă nu-ți permisi cele 5-6 luni sabatice?

Asta e tricky.

Știi de ce te întreb? Pentru că avem statistică asta de burnout în spitale, în cadre medicale. Statistică făcută chiar de colegii mei aici în România, care spune că 36% din cadre medicale în România suferă de o formă gravă de externizare fizică și psihică. Eu mi-aduc aminte, în rezidențiat, cădeam constant în burnout, cu toate că pe vremea în care eu făceam rezidențiat, burnoutul există foarte de curând. Deci eu când făceam rezidențiatul, acum, În.

Anii 70 a pornit.

Da, ok. A pornit în anii 70, dar era cumva nerecunoscut. La noi nu exista acum 7-8 ani bărnav. Nu știa lumea ce e la bărnav.

Nu știa la noi. Dar era o chestie care exista, doar că nu era numită.

Dar nefiind numită, eu nu mi-am aduc aminte de niciun coleg care să nu vină la serviciu. Două luni pentru care e burnout. Adică toată lumea cumva ducea burnout-ul în picioare.

Da. Și se vorbea de epuizare. Deci erau epuizati. Țin minte, în anii 90...

Sau de astenie.

Sau de astenie de primul an și de toamnă, corect. La începutul anului 2000, în presa încă scrisă a vremii, erau tot felul de cazuri de la firmele mari de audit.

Îmi aduc aminte, aș fi murit o persoană la un moment dat ce a urlat presa pe subiect.

Și acolo se considera epuizarea, sau cum era, era legată de firmele de Big Four-ul din Audit. Și erau ei arătați că dacă nu ești cu minte ajungi să lucrezi la aia și mori. La Cadea Medicarilor am un mare respect pentru colegii mei din clinică. Doar că, apropo de medici, scuză-mă că vreau să fac o mică paranteză, Andy, apropo de ce a spus. Cred totuși că datele astea de burnout se referă undeva tot la un stadiu 1-2. Când nu poți un medic în burnout, gândește-te că ești chirurg. Că ești la slobozia. Sau la jurșu. Sau unde ești și ești singur de gardă tu cu anestezii. Tu la două noaptea poți să intri în sală cu un colecist. Sau cu un appendice. Ăștia în stadiu 3 n-ar mai face nici. Și ar lăsa gărzi. Deci efectiv nu s-a putea trezi. Adică și burnout-ul ăsta este cumva stadializat. Și nu știu dacă mă mai interesează, mai ales după ce am citit și am intrat un pic în detaliu, contează enorm în ce stadiu al lui ești. Între 1 și 3 o diferență de... majoritatea oamenilor oscilează între 1 și 2.

Îl duc pe picioare și îl pot.

Duce pe picioare nescăzându-și eficiența. Ei devin clar și asta putem din păcate să văd și la camera de gradă, devin mai irașibili, mai nervoși, mai cinici și se termină bateaia mai repede. Dar ei îl duc pe picioare.

Deci la vizual, când mergi la camera de gardă și vine un doctor care, nu știu, se vorbește urât, e cinic, e irritat, e posibil să fie el într-un burnout, nu? Într-un burnout de...

Șanse mari.

Da, în stadiul 1, 2, nu ești tu de vină, nu este el de vină că e rău, e pur și simplu lucrează prea mult și...

Compleșit.

Compleșit.

Și astea a adunat pe termenul nu neapărat într-o zi.

Cum putem să nu încurcăm anxietatea și depresia cu un burnout. Adică cum facem diferența între cele două?

Diferența este aici, din punctul meu de vedere, destul de clară. Anxietatea poate exista la un om foarte odihnit, foarte ok, o teamă lipsită de logică. Din păcate am avut și-n familie și am persoane cu anxietate și ansietatea asta cumva clar influențează calitatea vieții. și dacă nu accepti ajutor, cum anumite persoane de o vârstă un pic mai înaltărească sunt mai reticente la a primi ajutor, ești în un sindom de ăsta ansios, cronic, dar fără picuri foarte mari. Ai niște ansietăți de fond, să zic așa. Depresia, depresia este Cea de intensitate nevrotică, evident, nu cea de intensitate psihotică. Depresia nevrodică e foarte, foarte răspândită și din punctul meu de vedere, fără să fiu psihiatru, se combină foarte mult și cu insomnia. Insomnia ce e un cer vicios care se auto-întreține. Adon greu, mă odihnesc prost, calitate slabă a somnului. și cumva îmi întrețin elemente depresive. Depresia poate coexista la o persoană cu burnout, dar din punctul meu de vedere e pur și simplu un factor care se suprapune existând o chestie directă. Depresia este din ce în ce mai, din păcate, din ce în ce mai prezentă în lumea contemporană și din păcate mie mi se pare că se folosesc prea multe pastili. Dăm prea repede pastile, ne amintim prea repede de rețetă și de praf că nu trebuie să creuzim alte surse.

Ai zis de somn. Mi se pare că somnul...

Somnul nu-i decisiv.

Somnul e decisiv.

Anxietatea e mai puțin mângheată de somn, dar depresia cu un somn mult ca și la burnout. Somnul e extraordinar. Se văd foarte mult în ultimul timp că privarea de somn este principalul factor obezogen. Sunt studii astea din state și toată lumea nu dorm, te îngrași și e așa. Dar sunt mult mai multe lucruri.

Deci subscriul ăsta cu somnul și de burnout, apropo, mi-am adus aminte o chestie din experiența prin care am trecut. și anume faptul că atunci când am intrat în sabatic am scos alarma de pe ceas. alarma de trezire și nu mi-a păsat la ce oră mă trezesc. Vă știți ce schimbare psihică îți dă chestia asta? Deci e incredibil. Tu, omul care aveai întâlniri și așa, într-o dată ai zero anxietate vis-a-vis de ce trebuie să fac dimineață la ce oră să mă trezesc.

Cred că și definiția OMS-ului cumva merge în direcția aia pentru că se referă la epuizare emoțională, fizică, psihică, la locul de muncă, adică la burnout. Burnout înseamnă că te duci la muncă, n-ai, ești cinic, n-ai forță, n-ai energie, bateria e descărcată, depresie înseamnă că n-ai chiar nimic, nu contează, nici la casă, nici la muncă, nici că eri.

Depresia nu le șcule cu locul de muncă. Ansietatea, depresia nu sunt niște elemente delegate cu locul de muncă.

Mi se pare important ca oamenii să facă diferența totuși, să înțelegă că Dacă te duci la locul de muncă și ești supărat acolo, ești cinic, nu ai baterii, e mai mult spre burnout și poate este o fază încipientă, unul, doi, dar să nu crede că este o depresie.

Compară cu cum te simți acasă. Compară cu cum te simți cu prietenii și o să-ți dai seama dacă acolo brusc îți crește energia, probabil că e vorba doar despre Ceea ce eu cred.

Pe burnout-ul ăsta din cele șase puncte amintite de Andy, mie mi se pare că la noi această copleșire este extraordinar. Adică 80% și aici o dată personală, mă gândeam în timp ce l-ascultam, adică 80% din cei care sunt în barnau, de stadiul 2 să zic, nu 3, de 2 sunt de fapt preponderenți prin copleșire. Nu neapărat din cultură toxică, nu neapărat din copleșiri. Bucle deschise și neînchise și bucle nedeschise care stau să le deschid. Hai, hai, da, hai, da, hai că fac și aia, hai că vin, E.

Interesant de explorat în ce măsură poate, la românii mai mult decât în alte țări, se acceptă chestii fără să spui până aici. Românii poate nu prea pun limite. Nu am date pe subiectul ăsta.

Dacă e să fim sinceri, mai e și un alt aspect. În România nici nu e greutatea cuvântului din Germania. Eu pot să spun da și după aceea am spus da, dar n-am spus până când. Am zis că marți, dar nu e marția viitoare, e marți peste 4 săptămâni. N-am semnat, n-am văzut un contract. niște promisoare atât de febrec, altfel ar fi mai mulți în baronat. Unii spun, da, să nu deranjăm, poate uiți tu, poate nici eu nu mai am cavinte, mai vedem, mai...

Să ne mai întâlnim, da.

Da, exact.

Săptămâna viitoare, da.

Poate, vedem.

Poate, exact.

Da, poate.

Acum, revenind la tratament și înțeleg, stadiul 3 e acela în care medical, psihiatric bănuiesc? psihiatric, pentru că există tot felul de preparate chimice care te pot ajuta să-ți ieși din starea aia, medicul ai specialist să-ți recomande într-o stadiu 3, totuși pentru majoritatea, cei din stadiu 1 și stadiu 2. Și pornind cumva de la exemplul tău ce ai făcut tu, vreau să dau niște soluții care să-i include și dacă ai posibilitatea să îți iei un sabatic, Da, ia-ți un sabatic. Dacă n-ai pe toate a unei sabatic, cam ce ai putea totuși să faci ca să-ți revii? Și vreau să încep eu cu un exemplu. Din nou, nu mi-aduc amintea de numele profesorului, dar este o poveste. O să scriu din nou în descrierea materialului, o să las sursa. Dar e povestea pe care am citit-o. E o poveste a unui profesor de fizică, undeva profesorul la Universitatea Cornel din Statele Unite. profesor de fizică care era la timpul lui undeva la, a devenit profesor la 27 de ani, era cel mai tânăr profesor din facultatea respectivă din universitate și era unul din cei mai deștepți oameni din facultate și lucra la niște proiecte de fizică, era, lumea credea că o să ia premiul Nobel pentru lucrul la care lucra și deodată își dă seama, în biografia lui și în descrierea lui, recunoaște că își dă seama Că băi, nu mai are chef, nu mai are energie să tragă că lucrul care îi plăcea să cerceteze, să merg la bibliotecă, să facă lucrări, să scrie, îi vine foarte greu. Și se retrage din ceea ce făcea, se retrage din a cerceta, se retrage din a scrie proiecte, din a face cercetare și rămâne mai mult în bibliotecă, citește beletristic în bibliotecă și își păstrează partea de profesorat cu studenții, predă cursuri. Asta e tot ce face. Și după aia descrie el că l-a omândat într-un cafeneau a universității citind o carte, vede pe cineva care arunca un avion. Și își dă el seama că logo-ul de pe avion Cornel University cumva trepida mai mulți când interacționa cu aerul decât restul avionului și asta îl face foarte curios. Și începe din curiozitate și din joacă să joace cu avioane și să înțeleagă fenomenul pe care l-a observat el Și toți colegii îi zic, băi, dar chestia asta s-a descris deja, este deja scrisă în fizică, nu mai avem nevoie de asta. Și el zice, da, dar mi-am adus aminte de ce m-a motivat pe mine la început să merg pe acest drum, eu simțeam că mă joc, îmi plăcea să mă joc în ceea ce fac, îmi plăcea să mă distreze ideile pe care le văd și le scriu și în 10 ani dezvoltă din acea trepidație care cumva era în dezacord cu avionul, nu mă înprincep la fizică, dar așa e explicată pe scurt, Din acea neconcordanță de trepidație dezvoltă o teorie fizică cuantică și ia premiul Nobel pentru asta. E un caz extrem, dar este un fel în care un om a făcut ceva ce i-a iubit și a excelat în asta, a devenit profesor și s-a plictisit. Deodată ceea ce făcea a devenit o povară pentru că nu se mai juca. Și atunci s-a lăsat de treabă și și-a găsit un alt domeniu de joacă și cumva prin joacă a ajuns o somnitate din nou într-un domeniu fizic un pic diferit de cel început.

Două mici comentarii legate de ce ai spus că mi-am adus aminte ascultându-ți povestea de felul în care a apărut termenul Burnout. Este un psihiatru, îl cheamă Herbert Freudenberger. Un nume mai greu de ținut minte. În anii 70 stau facea niște studii la un azil în New York. Și acolo lucrau voluntari. Și voluntari aveau grijă de bătrâni, cu tot felul de probleme și așa mai departe. S-a uitat la ce s-a întâmplat în primele luni când veneau voluntari și la ce s-a întâmplat câteva luni mai târziu. Și a fost șocat de faptul că aceiași voluntari care la început venisere cu entuziasme, indiferent ce făceau bătrânii, acceptau hachitele lor și îi îngrijeau și îi ajutau, au ajuns să aibă energie joasă, au ajuns să fie cinici la adresa bătrânilor și nu neapărat aveau eficacitate mai scăzută, ci plecau.

Da.

Li se tease bateria.

Și așa a părut termenul, pentru că acest domn Herbert a zis, băi, dar n-am mai văzut chestia asta, ăștia ar trebui să fie tot timpul happy, că de-aia vin voluntari. Uite că nu pleacă happy, ci ajung să plece pissed off, cum ar zice englezul, și nemulțumiți. Foarte important să ne uităm la semnele astea, la noi înșine. Bă, la un moment dat, dacă îmi plăcea înainte ce făceam, și acum nu mai place și nu mai mi-aduce încărcare și bucurie, poate că ar fi bine să mă uit și cu altă lentilă la ce făceam și să-mi caut debușeu în altă parte unde să mă distrez sau să mă simt bine.

Cumva ajungând la această copleșire, îmi dau seama că această copleșire are probabil mai multe valențe sau mai multe variabile care te duc la a fi copleșit și aici vreau să te întreb pe tine, Alin, contează concret Timpul, numărul de ore pe care îl petreci făcând un lucru sau contează și cât de mult îți place să faci acest lucru? În sensul în care plăcerea te poate ajuta să lucrezi mai mult fără să ajungi la burnout?

Foarte bună întrebarea. Contează, dar de la un punct încolo. Dacă numărul de ore e foarte mare, te copleșește prin volum. Te poate copleși mai rapid dacă nu-ți place. Dacă sunt 16 ore, te copleșești chiar dacă îi plăcee maxim. Dacă sunt 11 sau 10 ore și nu îți place, te copleșește mai repede. Adică poți să ai 70 de bucle deschise care îți plac, dar zici, gata, nu mai pot, dar poți să fii copleșit de 40 de bucle care nu îți plac. Cumva undeva tot ajungi in punctul ala. Deci cumva ajungi intr-un punct de burnout. Definitia, si intr-adevar ea a pornit din state, a pornit de la acesti voluntari care erau voluntari, caiențele plăcuse! Erau niște oameni care iubeau să facă chestia asta. Ei venise voluntari și au ajuns pe buclele astea, voluntariatul, atenție, fiind asimilat cu job. Asimilatul de om, sigur e așa, au ajuns în bărnaut. Cumva mă bucur că am spus și de vița mea, mi-a ieșit din minte. Pe o zonă de plăcere, cum poți să ajungi în burnout? Și următoarele deschizi erau din zone similare. Ulterior au ajuns în corporații. Dar inițial, acum 50 de ani, cuvântul ăsta e 50 de ani de fapt, ca și noi, da? Deci 50 de ani venind de burnout. Că în România de 10 ani, sau aproape de 10 ani, e o altă treabă. Apropo de întrebarea ta anterioară, eu personal cred că Acum nu vreau să fiu, Doamne ferește, la rândul meu un pic cinic sau să pară arogant cu privitorii, dar cred totuși că de voie de nevoie trebuie să ții o perioadă de repaus. Adică în stadiul 2 nu îl poți face cu jumătate de oră în Herăstrău și mă mai dau cu baca a doua zi încă jumate de oră în Cismigiu și cu asta s-a terminat. Repet, nu vreau să pară așa un pic arogant, dar de voie de nevoie cumva fiecare ar trebui să se... să se organizeze, nu te ajută obiție?

Dacă ai gânduri negre, din ce am înțeles și citind pe subiect, alcoolul de fapt te face, după, să mărești numărul de gânduri negre după ce-ți trece. Știi cum?

Acum așa este, dar nu-mi dau seama, poate, nu știu, poate că fiziologia, nu am ajuns în punctul în care să ne dăm seama, dar probabil că fiziologia unui tânăr de la 20-25 de ani E mult diferită în cum metabolizează alcoolul și ce efecte are față de un adult.

Clar, e și aspectul ăsta de a ieși foarte important stadiu. Practic, burnout-ul s-ar putea peste 50 de ani, fiecare stadiu să aibă alt termen. Preepuizare. Epuizare nu știu cât și burnout-ul să rămână stadiu 3. Pentru că cumva sunt atât de mari diferențe la acestea. Atât și întrebările din chestionarul care va fi la tine în pus pe net, cel de care e Vobe Andriu, o să vedem că dacă noi avem scoul mare în toate cele trei direcțiile, deja e un stadiu trei urât, că tu puntezi, trebuie să pui niște bife și tu poți să pui o bifă groasă sau subțire. în fiecare din cele trei elemente definitori ale burnout-ului. Dacă tu ai bifat de trei ogrosi, poți să fii beat două zile, să faci trei zile ca la nunție de moldoven și când te-ai trezit, ești mai rău.

Acum, ca să înțeleagă oamenii, în niciun caz nu încărăjăm consumul de alcool, special pentru tratamentul burnout-ului. E stabilit științific că alcoolul este pro-depresiv și o să-ți facă mai rău.

Se pare la fel de periculos ca alcoolul și consumul excesiv de băuturi energizante.

A, ok, când n-ai energie și...

Adică mie mi se pare aberant până la ora trei să bei patru energizante. Sincer, ai obiciuia un organism, e ca si cum tu ai vrea sa incarci o bateie care ea trebuie un pic schimbata, trebuie nu sa-i tot bagi mufa aia, dai, dai, mai ia 2% mai tine. Mie mi se pare consumul de energizant excesiv un semn prost, un semn care n-ar trebuie incoace. Energizantul e o chestie de placere, de loazir, niciodata, n-ar trebui mai mult de unul pe zi, hai la o petrece maxim doua, cum sa-i zic unul din coli, dar nu se iei energizant.

Eu nu beau deloc, așa că...

Da, eu beau, nu știu, două, trei pe an. Foarte, foarte rar. Și, de obicei, cu prietenii că eu nu-mi vine mai așa de gust. Și, mai ales, sunt tentat de guste noi. Și, acum, energizante sunt de o sută de...

Băi, asta-i ideea.

Asta-i ideea. Dar consumul de energizante pe termen nu înbiciuiește inutil organismul și este un factor care pare că irică de el de fapt spoliază și mai mult din resurse pe care le mai avem la dispoziție.

Ok, deci evităm consumul de alcool în burnout și evităm consumul de energizante, e un semn rău dacă mergem spre ele. Aș vrea să mergem acum spre cumva tratament slash insumente soluții pe care le avem. Și uite ce ai punctat tu legat de acești voluntari care veneau voluntari și le făcea plăcere și după aia intrau într-un burnout, să zicem. si plecau, trebuie sa ne dam seama si cred ca asta e important, inclusiv pentru antreprenori sau freelanceri, oameni care se duc sa lucreze pe cont propriu si fac ceva ce le place, e inevitabil la un moment dat sa te plictiseasca ceea ce faci si usor ceva ce inainte iti placea sa devina cumva...

E natural.

Da, sa devina o obligatie. E o chestie naturala si ce trebuie sa stim este, ok, faci ceva ce iti place acum, Ține cont că la un moment dat te vei plictisi și trebuie cumva, poate în aceeași arie în care lucrezi, să te reinventezi un pic, să găsești, să fii curios la alte lucruri noi, să fii curios la nimici proiecte.

Exemplul tău cu fizicianul, exact asta arată. Și mă gândeam în timp ce vorbeai, zic, eu am scris la cartea aia, Pentru că ăla e un loc în care eu mă jucam. Eu mă jucam, scriend ediția 3 la carte respectivă, nu munceam. Chiar dacă are legătură cu aspectul profesional, era o joacă pentru mine care mă încărca cu energie.

Și joaca provine mai ales din faptul că, ok, îți face plăcere și n-aveai deadline, n-aveai termen. Când ai termen, nu mai joacă.

Exact. Și îți faci performanță.

Lipsa de deadline e esențială și toate buclele astea, de fapt, îi dau senzația de compleșire, de fapt, prin deadline-ul.

Da, și asta cred că e o strategie în sine, de ieșire din burnout. Găsește-ți un loc unde să te joaci. O joacă de una anumită. Mi-aduc aminte, erau o carte cu niște exemple amuzante. Dom'le, ce fac CEO-uri de companii, lideri mari de companii ca să de-streseze? Și erau niște exemple acolo și unul din ele care m-a amuzat era că unul mare CEO din nu știu ce companie de auto sau nu știu ce făsea goblet. Știi? Zici, hai mă, ce-i asta, Coș Goblen? Găsim tot felul, Lego, Goblen, pescuit, tot felul de activități care nu spun ceva despre persoană că noi ne imaginăm dacă e mare CEO, ar trebui hobby-ul lui să fie, nu știu, arte marțiale sau tot ceva așa, puternic, războinic. Nu-i adevărat, fiecare trebuie să-și găsească propriul lui obicei sau activitate care îl ajute să decuplezi, de fapt asta e șmecheria, să te decuplezi cu totul de ceea ce înseamnă muncă efectivă, să-ți plece gândurile de la muncă.

Practic e o activitate activă, e un hobby activ, deci nu stai să scrollezi pe telefon sau să te uiți pe Netflix, ci ai o activitate care îți face plăcere și joacă fără deadline.

Pentru persoane care stau foarte mult la birou, care au muncă de birou, e foarte bine ca activitățile astea să fie de mișcare. Ideal, outdoor. Dar chiar dacă sunt indoor, de mișcare. Pentru că așa plăceri, eu știu oameni care sunt mari în companie, și dacă îi întreb ce ai vrea să faci ca și activitate, mulți exemplu și am cazuri concrete, joacă șah. Au o plăcere extraordinară, au ceas de șac, au piese foarte... Păi terminând 12 ore de muncă și.

Mai sunt două ori să jucăm șac...

Da, și oamenii sunt... Șacul ai jucat sabatic, eventual pe pagiște cu piese d-alea mici, magnetice... Ei au table de șac de mii de euro, adică...

Da, da, da, hobby adevărat.

Hobby adevărat, dar ce facem? Rămânem la șac acum? Încă două ore, adică trebuie un pic și...

Subscriu' 100% și ce recomand... este să găsești o activitate fizică, ca o altă metodă să zicem, să găsești o activitate fizică, dar care are acest criteriu. Nu îți permite, din cauza intensității activității, să te întoci cu gândul la muncă. Eu am constatat alergând, eu am alergat în perioada sabaticului, am alergat. Să ne înțelegem, am alergat 20-30 de minute pe zi, nu am făcut nu știu ce concursuri. Și am constatat că Recomandarea tipică la alergare este, domne, rata inimii, pulsul, să nu depășească 120, 140, nu știu ce. Dacă mă duceam pe treaba aia, eu încă puteam gândi despre work, despre muncă. Și pentru mine era alt scop. Scopul meu era să alerg la nivelul de intensitate, care din cauza suflului și din cauza dialogului interior, hai că nu mai pot și așa mai departe, sunt multe atenții.

N-ar fi trebuit să te depășești maxim 150.

Da, nu știu cât am depășit sau nu. Știu că erau niște... Prima dată când am început, mă uitam la ceas și ziceam, trebuie să fie atâta. Dar eu încă mai gândeam despre ce proiecte am și așa mai departe.

Și nu m-a ajutat. Ok, deci o activitate fizică sunt ceea de grea cât să te gândești la cât de greu e, nu să te gândești la muncă.

Da, și nu trebuie să fie foarte lungă ca și durată. Dacă faci duși rece, de exemplu, nu te mai gândești la muncă. În alea trei minute de duș reci.

Cumva lucrurile astea sunt valoroase și ce am vorbit noi aici, pentru cei care sunt în stadiul 1 sau sunt cumva către stadiul 2, dar sunt în stadiul 2 în ideea în care să prevină necesitatea, obligativitatea de a-și lua niște luni sabatici. Dar asta e important, pentru că dacă tu spui că nu poți să îți iei, trebuie să fii atât de atent la simptome, cât să nu ajungi în stadiul 2.

Ok, le simți simptomele, le vezi factorii de risc.

Și atunci îți iei o zi liberă, faci weekend prelungit, faci punte, faci ce vrei, îți iei ca să nu evoluezi către 2. Pentru că dacă ești în 2, eu personal nu cred că te poți scoate fără să faci ce a făcut Andy.

Și fără ajutor. Exact. Există totuși, adică mă gândesc așa, la un om care muncește, are familie, munca e munca, după aceea se întoarce în familie, există niște obligații. Îl așteaptă partenerul de viață, oricine ar fi el, care îi zice, a, ok, am stat cu copiii toată ziua, preia tu copiii, du-te la cumpărături, hai să mergem la țară, că avem obligații și acolo. Cum abordezi burnout-ul, fie în stadiu 1 sau 2, în familie? Adică tu ai zis să faci puncte, să faci un weekend prelungit, dar românii ce fac la sănătatea oamenilor, ce fac în punte? pleacă la grătare, se duc încolo, ia du-te, ia carne, fă grătarul, fă aia, duc copii, ia copii. Sunt astea lucruri care ne relaxează de la bărnau sau poate sunt alte obligații și atunci întrebarea de fapt este, trebuie să abordăm bărnau tot și în familie și să zicem, băi, uite, eu sunt probabil într-un bărnau stadionul 2 și atunci am nevoie de o zi doar pentru mine. Adică fac punte, dar uite, mă duc la munte doar eu, pictez, citesc, alerg, e necesar și asta.

Da.

Da. Da.

Da.

Da. Categoric. Categoric. Să auți, e un membru afaian. De exemplu, eu am avut niște experiențe foarte foarte. Eu am fost și eu de multe ori prin stadionul. Citind, am mântuit, am intrat în stadionul, am ieșit din stadion.

Te-ai identificat.

M-am identificat în stadionul și eu știu și ca aia a fost prea major, că n-am avut niciodată weekend-ul. Lucrând sâmbătă, lucrând duminică, cu clinică, cu competiții, chiar că n-ai foarte mai încărcaia, au și importanța zieliber. Și eu, fiind una în una, Și, de exemplu, pentru mine e un timp foarte bun, și am făcut chestia asta de 5-6 ani, să le iau pe film. Eu acum erai deja 14 ani, atunci erai mai mic, 10-11 ani. Și plecam la un meci de futbol prin Europa. Doar un cuiesc. Eram doar, mergeam la baie cu Borusea. Am fost, nu că mergeam. Și atunci aveam trei zile, lăsai și telefonul acasă și eram foarte ok. Chiar că nu eram singur. Mie mi se părea, îmi plăcea mai mult să fiu cu Andrei decât să fiu singur. Și mă întoceam după trei zile, dar repede, un stagiu. Un stagiu, unu, așa.

Dar totuși încercai să nu te implici în obligațiile alea și de acasă, care tot vin.

Dar normal că fiind plecat eram în excursie și din punctul ăsta e o categorie. Poți să pleci și singur. Și poți să pleci și singur nici măcar foarte departe. Poți să pleci două străzi mai încolo și ești tu cu tine și te plimbi și te vezi la case, te gândești la alte lucruri. Trebuie să te detașezi complet, dar familia trebuie să știe cum te simte. Ești mai nervos, ești mai irascibil, nu te mai recunosc. Când te duci pe stadiul 2, nu mai ai aceeași vervă în a pleca la muncă. Azi e luni, parcă-i capătul lumii. Eu care eram haul, eu e vina, mai aveam treabă, vine week-el. Adică o schimbare, un om care te știe, man, ce se întâmplă cu tine, nu ești tu.

O recunosc și pe asta și aș adăuga faptul că eu fac ceva diferit acum față de ce făceam înainte de sabatic. care teoretic merge numai la antreprenori, dar nu e așa. Se poate adapta la orice tip de ocupații. Și anume, îmi planific pe un an de zile vacanțe strategice pentru evitarea burnout-ului. Poți să nu le numești pentru evitarea burnout-ului, că nu sună bine. Adică când negociesc cu familia, nu-i spui pentru evitarea burnout-ului, hai în vacanțe. Dar îi spui, uite, m-am gândit că e important. Și planul este că am în momentul de față, în calendar, patru vacanțe. Una am făcut-o deja. Am patru vacanţe mai lungi de trei zile, pe care mele am poziţionat la lungimi aproximativ egale, pentru că ştiu cât de importante sunt două lucruri. Numărul unu, un timp memorabil cu familia, astfel încât să nu mai primeşti presiune de la familie care se adauge la copleşire. Şi numărul doi, timpul ăla în care Foarte important pentru mine, deplasează-te dacă poți din locație. Adică pleacă trei zile, pentru că schimbi mediu, vezi altă arhitectură, auzi alt limbaj, etc. Și asta te ajută să te decuplezi. Și asta fac într-adevăr diferit. N-am făcut-o până acum toată viața. Am fost așa, weekend, cursuri, timpul săptămânii, negocieri, nu știu ce. Acum mi le-am pus în calendarii primul an.

Da, o pauză, că ele practic devin trimestriale. Dacă sunt 4 pe an, devin trimestriale și ai o supată trimestrială care să nu te mai lase să fugi în stadiu 2. Că mai dai tu cu nasul prin stadiu, nu mai ai altă treabă. Cumva orice om implicat ajunge în momentul ăsta.

Apropo, ai zis la medicul, am dat o vorbă care mi-a rămas în minte, asta cu atunci când vrei să știi dacă cel cu care ai de face are burnout sau nu, îl întrebei ce faci în weekend.

Da.

Categori. Ăsta este semnul cel mai bun. Și îți dai seama după ce răspunde ce face. Asta e o întrebare pe care o pun și mie. Și când simt eu că răspund bine și corect zic hai că putem continua.

Adică ar trebui să cam știi cum te relaxezi în un moment dat. Nu să fie...

Da, da, da. Și mai un aspect... planificaia vacanțelor. Eu am... vacanța de vară întotdeauna mi-a plăcut și mie să fie foarte, foarte planificată în geală, o planificam înainte de Crăciun. Și vacanța de vară de 8-10 zile, așa cum ea a gândit-o, într-adevăr scade un pic și presiunea familiei. Deci de-aia se știe, mergem acolo.

Deși ea familiei, dar cred că și așteptarea acelei vacanțe este... E cumva de ceva ce te trage in corul, nu? Se crede ca dopamina de care vorbim, dopamina se secreta atunci cand tu te astepti la ceva, nu cand primesc ceva. Si atunci asta cred ca e un instrument valoros.

Foarte valoros!

Chiar dacă știi că poți să-ți planifici vacanța și cu o lună înainte, e, cred că, sănătos să o planifici cum o faci tu. O planifici de la Crăciun pe aia de vară, pe aia de iarnă o planifici din vară, ca să ai în permanență o vacanță planificată.

Apropo de memorabil, am vrut anul ăsta, de exemplu, să încep cu nu aveam decât două zile să fie ceva memorabil. Să mă duc undeva unde mi-am dorit să văd, Toți au zis că ești nebun, începe anul acolo. Și m-am simțit foarte bine și am mulțumit încă o dată pentru tot ce avem și văd lucruri altfel. Am început anul primul weekend, după prima săptămână lucrată, m-am dus la Cracovia și o zi întreagă am fost la Auschwitz. O chestie pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Nu ai comparația asta să povestim, uite-l la tezor, față de a merge acolo. În ambele leagre. Eu nu mai impulsesc.

Da.

Probabil că te face să te simți foarte prezent.

Și atunci asta mi-a dat un impuls. Am fost aici și prietenii mei la început de an. Ești un tip pozitiv, Alin. Nu e niciun fel de bă, m-am dus și a fost... Adică oricând aș... Bine, a doua nu, dar oricând, dacă tu mă întrebești, zicești du-te. Du-te fără niciun fel de problemă. Așa am început în Cracovia, care era încă în perioada de Crăciun, șauzițul, într-o vreme, câteodată, poate nimic nu e întâmplător, ploaie, e rece, frig, era exact, exact, așa și mesajul ăla. Atât de adevărat dar totuși atât de cinic munca te eliberează.

Interesant că tu ai avut o experiență și vreau să precizez asta că e foarte diferit dacă noi cheltuim banii pe obiecte sau pe experiențe. Sunt studii făcute pe subiectul ăsta care demonstrează că a cheltuit pe experiențe cu precizarea Cu cât mai mult timp înainte să cheltuiești pe experiență, adaugă acest avantaj enorm. Mergem în concediu acolo, vorbim la micul dejun, mai vorbim la o cină, mai vorbim cu familie, mai vorbim cu prietenii. Asta face ca experiența să crească în valoare, tu te duci cu așteptări pozitive și dacă nu e foarte diferit, așteptările alea pozitive încep să vezi lucrurile că se confirmă, dacă nu e foarte diferit, După care vorbește încă luni de zile sau poate chiar ani după despre experiența respectivă. Deci tu ai cheltuit odată, dar tu te bucuci luni de zile înainte și luni de zile după.

Uite să-ți iau mai de exemplu ce face când planificăm o vacanță, nu știu, în Maiorca și tot așa le planificăm cu 4, 5, 6 luni înainte, începe să caute conturi de Instagram care sunt related to Maiorca, locuri din Maiorca și după aia Instagram-ul îți dă în feed recomandări. și în fiecare zi sau o dată la două zile îmi trimite câte un restaurant. Zic, wow, cât de frumos e! Hai să mergem! La ăsta hai să nu mergem! Băi, n-avem timp să ne mergem la toate, dar măcar vezi cumva ce te așteaptă, știi? Și te bucuri de a fi unui...

Din punctul ăsta de vedere, last-me-n-sum' nu-mi place. N-am.

Fost niciodată la Last Minute, dar cred că e o experiență mișto să.

Mergi și la Last Minute.

Ne apropiem de final și aș vrea totuși să trecem prin... alte dacă aveți, nu știu, fiecare câte două instrumente, dacă puteți să ne dați. Ce să facă omul care, ok, am înțeles, ideal este să-ți iei un sabatic șase luni, să-ți exercizi hobby-urile, să ai o activitate plăcută fără deadline, să ai plecări, să ai poate un coach, un psihoterapeut, cei care nu pot să facă asta. Ce altceva?

Nu poti faca nimic din astea?

Nu, cei care nu pot sa-si ia sabatic, cei care nu pot sa-si ia sabatic, ce alte instrumente pot adopta cand simt ca se apropie de burnout, da? Sau sunt in stadiu 2, stadiu 3. Ce altceva sa faci? Inteleg, limitezi numarul de ore lucrate. Poate, ce am zis eu mai devreme, nu iti pui in calendar lucrurile, ca vezi ca ai calendarul liber in 6 saptamani. E o tehnica care zice asa, daca te suna cineva, zice, am o conferinta in 6 luni sau te invit la ziua mea in 6 luni. Întreabă-tă dacă ar fi mâine, te-ai duce? Dacă ar fi mâine și te-ai duce și zici, oh yeah, vreau să mă duc, mamă, e super tare, mă duc categoric. Dacă este, oh yeah, mă duc, ok, punem în calendar. Dacă mâine nu te-ai duce, băi, ce zici tu?

Băi, poate, hai că vorbim.

Sau nu, sau nu, asumat, băi, îmi pare rău, dar nu pot să-mi iau maestricorul în calendar. Ce alte instrumente putem avea ca sa combatem sau sa prevenim?

Am vreo 3. Poate mai la obiect si mai bine experienta mea. 1. Adauga brusc structura in viata ta. Sunt sanse sa fii in barnau fiindca n-ai structura. Ce inseamna structura? Care sunt orile la care trezesti, orile la care te colgi? Care sunt orile la care mananci? Care sunt ritualurile tale cu familia? Pentru că în familiile de antreprenori, mai ales unde mă doare pe mine, constată această lipsă crasă de structură și utilizată pe post de blazon. Noi plecăm când vrem, noi suntem liberi, last minute, nu știu ce.

Stai, stai, stai și vă interrub. Mai este și acest hassle gen, trebuie să dormi în fabrică la tine ca Elon Musk ca să ai succes.

Da. care sunt niște exemple atât de excepționale încât nu are niciun rost să le transformăm în recomandări într-o toată lumea. Deci adaug structură. Exemplu foarte specific. Mă trezesc după ce am dormit suficient, sau adică am dormit suficient fără ceas, dar am adăugat structură ulterior și anume, mă trezesc la o anumită oră, îmi fac patul, Și am niște ore la care mănânc și am niște întâlniri cu membrii familiei stabilite. Și apropo de subiectul parenting, am doi copii. Ce am învățat este că e necesar timp individual cu ei și dacă nu îl pun în calendar nu va exista. Și atunci fac compromisuri și îi pun la un loc și zic hai că am fost părinte că am stat jumate de oră și m-am jucat cu amândoi. Ceea ce nu e lipsit de valoare, dar nu are același impact dacă petrești timp cu fiecare copil în parte și poți să-ți pui o dată pe săptămână cu un copil și o dată pe săptămână cu celălalt copil, în așa fel încât să ai timp de calitate cu ei, câștigă și ei, câștigi și tu, pentru că ai structură. Deci cuvântul cheie ar fi structură. Ce îți dă structura? Îți crește senzația de control, de care vorbeam inițial. Îți crește senzația că tu ești capabil să stăpânești calendarul și lucrurile. Asta e unul. Numărul doi, chiar dacă s-a mai spus, Sunt niște elemente de bază care ridică baseline-ul, cum s-ar zice, adică nivelul general de coping, de rezistență la stres. Iar sportul sau orice formă de mișcare ar trebui să fie sfânt. Și uneori mișcarea asta se poate introduce cu o metodologie super simplă de tip structură. Vă dau două exemple. Eu locuiesc la etajul 5. Eu am o regulă pe care o respect de ani de zile, care este, dacă nu am mâinile ocupate, nu iau liftul. Îmi iese în 99% din cazuri. Mi se întâmplă foarte rar, când sunt foarte obosit. Acum regula s-a schimbat, dacă ești cu copilul mic. iau liftul că vrea copilul să meargă cu liftul. Dar îmi iese în foarte multe situații. Și până la etajul 5 de 4-5 ori pe zi adaugă un element de mișcare care altfel nu s-ar întâmpla. Asta e al doilea lucru pe care vroiam să-l spun. Și mai este un al treilea care a fost atins mai devreme, dar nu cred că destul. Când vorbeam de experiența pe care să o cumperi și să te bucuri de ea pe parcurs. Intenționează-ți ziua. Când mă trezesc dimineața, scriu 5 minute. Asta este ritualul meu de dimineață. Am niște întrebări la care răspund, e o tehnică pe care o și predau, nu o să intru în detalii acum, dar esența e următoarea. Dacă eu scriu care sunt lucrurile pozitive la care mă aștept peste zi, mintea mea știu sigur că un lucru nu va face. Nu va gândi bălări. Nu se gândească, aoleu, iar mă doare genunchiul, iar m-am trezit cu fața la cerșaf, iar sunt grijurat, iar sunt preocupat. Pentru că răspund la 3-4 întrebări de genul. În ce moment al zilei trebuie să fiu în cea mai bună formă azi? În ce moment al zilei trebuie să fiu azi în cea mai bună formă? Care sunt victoriile pe care mi le doresc astăzi? Care-s două, trei chestii pe care vreau să le câștigați?

Poate să fie simple, nu?

Extrem de simple. De exemplu, să întrebi pe fică-mea în fiecare zi care e un lucru bun care s-a întâmplat azi. E o întrebare foarte diferită de ce ai făcut azi la școală. Întrăm în alt subiect acum, dar am dat un exemplu. Trei, pentru ce-s recunoscător? Aici sunt studii la Harvard făcute care arată că dacă scrii trei recunoștințe pe zi, te muți pe psihologie pozitivă.

Asta așa este. Asta așa este, să fii recunoscător în mod... chiar dacă pare cumva fals sau poate să meargă într-o zonă de pozitivitate falsă care nu mai e sănătoasă, dar să fii real recunoscător pentru lucruri pentru care merită să fie recunoscător. De exemplu că ne-am întâlnit astăzi și am pățit idei. Adică lucrurile la care... Poți să nu te gândești la astă seară, dar dacă te gândești, zici, băi, hai să le caut. Pentru ce poți fi orescător? Băi, că am văzut soarele astăzi și m-am plimbat 10 minute până la podcast.

A zâmbit fiică-mea dimineață când s-a trezit, sau fimiu a venit și nu știu ce mi-a zis și m-am distrat.

Uite, am plecat mai târziu de acasă și am stat o jumătate de oră cu fiică mea și m-am văzut. Adică sunt lucruri simple și dacă cultiv recunoașterea asta, într-adevăr te ajută. Cum zic, pe date.

Pe date, da. Este mai glum, mai înserios. Sean Ackor, care a scris The Happiness Advantage, zice, sigur că e nuanțat și discutabil, zice, dom'le, dacă gândești pozitiv, ești cu 31% mai deștept. în sensul în care s-a constatat că cei care sunt pe plus cu mintea și nu pe îngrijorare, anxietate, negativitate, iau decizii mai bune față de grupul celor care gândeau negativ. Au calculat ei cu 31%. Poate nu-i 31%, dar e mai mult, oricum.

Deci pentru ce ești recunoscător, asta te întreb.

Și mai am o întrebare care este ce mă inspiră. Ce mă inspiră să o entuziasmează.

În orice caz e un journaling pe care îl faci dimineață, da?

Da, da. 5 minute la cafea.

Știi ce mă interesează la journaling? E atât de simplu de făcut. Sunt din cele 5 minute pe care poți să le pierzi pe Instagram sau în Facebook.

Și garantat că funcționează. Adică funcționează.

Este ca și meditația, meditația e atât de simplu de făcută, atât de rar îți vine s-o faci, dar dacă îți introduci în structură ce ai zis tu, mi se pare foarte importantă structura, eu de exemplu folosesc structura la mine, având o oră limită până la care pot să lucrez. Nu vreau să mă dau ca exemplu, pentru că nu se poate aplica în foarte multe alte domenii de lucru, dar am o oră clară până la care lucrez și foarte rar depășesc ora respectivă, pentru că am și o oră cu familie. Timpul pe care îl petrec cu familie este notat în calendar, la fel cum este notat și timpul de muncă.

Trebuie să fie primul la începutul anului pe care îl punem în calendar. Eu asta am făcut anul ăsta și prima dată când mi-a ieșit să am vacanțe în calendar. Am și bilete luate.

Deci structură, un baseline pe care îl ai prin sport și...

Și anticepează în pozitiv ziua.

Da, anticepează în pozitiv ziua și poți face asta printr-o regulă asta de journaling.

Alin, aș veni cu două elemente pe finalul acesta de podcast. Unul, repet, am spus-o dar poate nu a fost foarte, foarte clar, aș maximiza posibilitatea obținei unor zile libere legate, aș aduna concedii care le mai am, resturi, învoiri, orice pot. Chiar la limită, acum poate sunt un pic așa incorrect, dar niciodată n-am folosit asta, dar la limită, că e la limită a bolii chiar și un medical de două săptămâni, că nu e un medical mincinos, nu e să te duci să pescuiești, e un medical care te ajută ca sănătate, Deci chiar și cu riscul unui concediu medical să lipim acolo 3-4 săptămâni minimum în care să ne putem încărca baterie și doi la mână, exact ce a spus Andy pe poziția a doua, acel sport și mișcare, încurajăm mișcarea, încurajăm sportul, făcute absolut zilnic. Trebuie să ieșim în zona asta de oboseală fizică, care ne ajută foarte mult și la psihic, a zace în pat 24 de ore, e de departe cel mai rău lucru posibil.

O să puteți accesa podcast-ul în care am vorbit despre sport și despre care sunt, să zic, top, sporturile de top pe care putem să le facem. Bun, deci iată că astea sunt, să zic, instrumentele pe care le putem folosi noi zilnic atunci când simțim că suntem în acel unu, când nu mai avem chef, când suntem cinici, când nu mai avem baterie. Ne legăm zilele, facem sport, facem mișcare, ne structurăm ziua, pătecem timp cu familia, căutăm să fim cumva mai jucăuși, să căutăm curiozitatea. Chiar și în domeniu care facem, băi, ești chirurg, faci chirurgie, ia caută un pic, fii curios la alte proceduri, fii curios la un laparoscop, fii curios la o aparatură nouă, orice jucărie te poate ajuta. Și e foarte important să respectăm aceste lucruri, oamenii buni, ca să nu ajungem la acel stadiu 3, care e un stadiu clinic, în care ai nevoie de un specialist, un psihiatru care să te scoată de acolo. Nu uitați că toate aceste sfaturi pe care vi le dăm sunt cu notă informativă, să zic așa. Dacă simțiți că aveți burnout, e bine să căutați un specialist cu care să vorbiți. Așa că, spre final, Alină, Andy, vă mulțumesc foarte mult pentru discuția asta. Sper să fie de ajutor oamenilor. Pe mine, în mod cert, mă ajută pentru că Foarte pe scurt, sincer, eu ma regasesc in pozitia in care am plecat dintr-un mediu foarte generator de burnout, facand ceva ce-mi place si am, in modul real, am momente in care ajung sa simt ca ceea ce fac este o povara și încerc să reinventez, încerc să mă gândesc la ce alte lucruri pot să fac, ce mă inspiră și așa apar tot felul de proiecte. Apar podcast-urile în care mă superb. Îmi place, încă îmi place să vorbesc, să stau și să vorbesc oare în șir cu oameni și să aflu chestii. Așa apar evenimentele pe care le facem BunBine, puteți să intrați pe site-ul bunbine.ro să vedeți care e următorul eveniment Braștin Civico-Cultural pe care îl organizăm. Câteodată că sincer să fiu atunci când mă apuc de proiecte noi e mai mult de 10% Dar după aia îmi iau timp liber ca să mă așează și să mă revină. Mai.

Ales pentru cei care nu au mult timp liber, e foarte important să nu ajungă în stadiul 2, că în stadiul 2 se cere timp liber. Să rămânem undeva într-un stadiu de siguranță, mai ales dacă știm că nu avem timp liber. Aveți grijă de voi și fiți inteligenți! Deci.

Dacă nu vă puteți lua acel săbatic de șase mâni, respectați toate lucrurile. Și.

Apropo de nota asta de final, am să spun că este o tehnică în sine, umorul. Eu am consumat foarte mult stand-up comedy în perioada respectivă. Pentru că atunci când râzi, întregul corp-articip nu mai rămâi în cap cu ideile și îți schimbă mood-ul în general. E o formă de intervenție în sine. Este.

Așa, cred că aș pune umorul lângă somn ca și importanță și ca și instrument care să ne ajute. Bun, ăsta a fost episodul nostru despre burnout. Revedeți-l dacă simțiți din nou că aveți bateriile epuizate. Și apropo de podcast-ul pe care l-am avut cu Alin despre sport, ca și instrument împotriva burnout-ului, îl puteți găsi aici. Alin, Andy, mulțumesc mult de tot! Mulțumim!

Mulțumim.

Și noi!