Monolog în limba română în care vorbitorul discută despre tinerii sportivi: programul lor încărcat (două antrenamente pe zi), lipsa unei vieți personale, sacrificiile făcute pentru a avea un scop și sens, rata mare de renunţare din cauza lipsei infrastructurii locale şi criticile la adresa investițiilor în echipe de top (ex: Ploiești). Mesajul central: tinerii au nevoie de sens şi de idoli/echipe care să creeze emulaţie.
Chapters
Vimeul la ora asta muncește mult mai mult decât mine. E bine, nu știu, toți colegii lui. Duceți-vă la copiii ăștia să vedeți cum au două antreamente pe zi, între ele școală și absolut niciun fel de viață, pentru că își dedică absolut tot timpul pe care îl au sportului. Și e ok asta? Depinde de ce vrei să faci. E ok dacă asta vrea tânărul respectiv, copilul respectiv. E în regulă. Știe care sunt sacrificiile pe care trebuie să le aibă, pentru că are un scop, are un sens. Ideea de sens e cea mai importantă pentru sănătatea noastră. Bineînțeles că au și ei situații și situații. Foarte mulți se lasă. Asta e vârsta la care cei mai mulți copii renunță. Odată, pentru că nu au infrastructura necesară, deci ei nu au unde să se ducă. De pildă, mulți termină, că mai sunt tot felul de imbecili, gen consilieri locali, și la ploiești există treaba asta, care întreabă de unde de ce ne trebuie echipă în prima ligă. Pentru că echipa din prima ligă este cea care creează acea emulație peste tot în lume.