A Romanian-language monologue (YouTube video) advising how to communicate with younger generations: prioritize empathy and identification, surface their hidden wounds, and use moments of discomfort to provoke reflection. The speaker critiques performative social awareness and warns against lecturing in overly comfortable contexts where audiences may tune out.
Chapters
Da, mă, noua generație care nu înțelege și nu știu ce, dar nu știi să vorbești cu ei, de fapt. Ceau, mă, păi am venit aici să ne distrolasem cu mesajele tale, știi? E foarte ușor să pici inerția de a judeca niște copii care, da, mă, noua generație care nu înțelege și nu știu ce, dar nu știi să vorbești cu ei, de fapt. Încearcă să înveți să ajungi să poți să vorbești cu ei, să le pui degetul pe rănile pe care le-au și nu le scoate la suprafață, pentru că nimeni nu învață cum să le scoată la suprafață. Abia în momentul în care reușești să te identifici cu omul ăla care este în aceeași suferință, are aceleași probleme și așa mai departe, abia atunci poți să-l reușești să faci să-l întoarcă urechile către tine. Și mai ales în momentul în care, știi, vii într-un mediu în care ești obișnuit. Da, am venit aici să ne distrăm, pentru că am văzut foarte multe reacții de genul ăsta și m-am bucurat foarte tare. Ceau, mă, păi am venit aici să ne distrăm, lasă-ne cu mesajele tale. Ăla-i momentul în care, știi, îți iei o palmă, ieși din ritmul în care erai ob și doar așa creând o mini-trauma, când vine unul la festival și începe să vorbească despre cum sunt omurite femeile pe stradă, s-ar putea să îți aduci aminte de chestia aia. Dacă vin și-ți spun într-un mediu în care ești mega confortabil și te aștepți să ți se vorbească, e fix chestia asta. Mi se pare că e paradoxul social awareness-ului, în care vorbești despre niște chestii importante ca să schimbăm lumea și să salvăm lumea cu niște oameni care deja le știu.