10 Reguli pentru periajul corect al dinților 🦷
4 Jul 2024 · 20 min
Ten rules for brushing teeth properly: brush twice daily for at least two minutes with soft bristles at a 45-degree angle using circular motions. Replace brush heads every three months, use floss or water flosser, and see a dentist twice yearly. The episode reviews the Oral-B I.O electric toothbrush.
Questions this episode answers
De două ori pe zi (dimineaţa şi seara).
Cel puțin două minute (speakerul menționează că el ajunge uneori la 3 minute).
La fiecare trei luni (sau mai des dacă periile sunt uzate).
De două ori pe an pentru controale și igienizări profesionale.
Chapters
Omule, salutare! Vorbim despre periaj și mai jos îți voi expune cele 10 reguli pe care eu nu le mai evit, în special după o sumedenie de podcast-uri pe care le-am avut cu medici și tomatologi și după ce mi-am dat seama cât de nasoale sunt problemele cu dinții și cât de ușor se tocesc dinții și se strică. Eu, de exemplu, deja am mici probleme cu dentura, pentru că nu au fost corect poziționați dinții mei Si in timp mi-am tocit dintii si mi-am dat seama ca hei, am 37 de ani, poate mai am de 2 ori mai mult de trait sau Doamne ajuta de 3 ori mai mult de trait, as vrea sa-mi pastrez dintii mei sanatosi. Asa ca cele 10 reguli sunt absolut esentiale pentru mine si eu nu mai fac rabat de ele si ti le expun si tie. Acest material este sprijinit de Oral-B periuțele IO. Eu o am pe-a mea de 6 luni și vreau să zic că pe-a mea am primit-o de la nevastă mea acum 6 luni, aproximativ 6 luni de ziua mea. Mi-a zis, hei, vezi că ți-am luat un Rolls Royce și i-am zis, opa, stai așa, un Rolls Royce al periuțelor electrice și i-am zis, stai un pic, serios? Adică mi-a luat o periuță electrică de ziua mea până când Am început să o folosesc și vreau să zic că a fost pentru prima dată când îmi simțeam dinții complet curați, exact cum îi simți curați după ce pleci de la un detartăraj, după ce pleci de la un airflow detartaraj și toate tratamentele astea pe care ți le face un stomatolog odată la șase luni, simți că dinții tăi sunt efectiv lucioși și Așa am început să simt dinții mei de când folosesc această periuță, dar o să ajung în curând să vă explic și de ce. Hai să trecem prin cele 10 reguli și să vă spun ce fac eu de când țin cont foarte mult de sănătatea mea orală. 1. Frecvența periajului Te speli pe dinţi de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, timp de două minute de fiecare dată. Acest lucru ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene şi prevenirea carieilor, asta o ştim, dar hai să înţelegem de ce e bine să te speli dimineaţa şi seara. Păi, dimineaţa, periajul de dimineaţă elimină bacteriile acumulate pe parcursul nopţii şi pregăteşte gura pentru o nouă zi. Noaptea, în gura ta cresc bacterii, pentru că noaptea saliva nu mai este eliberată cu aceeași forță cum se întâmplă asta ziua, deci ai mult mai puțină salivă, mult mai puține minerale și bacterii le înfloresc. Ăsta este motivul pentru care dimineața avem acea halitoză, nu mai miroase gura la fel de ok cum miroase ziua, miroase urât, pentru că în gură cresc bacterii. Acele bacterii dacă tu le lași pe dinți și ajungi pe la prânz să-ți aduci aminte că ai uitat să te speli pe dinți și dai cu limba pe dinți pe interior, sau pe exterior o să simți așa niște neregularități. Aia este placa bacteriană care pe parcursul zilei din cauza salivei sau prin acțiunea mineralelor din salivă începe să se mineralizeze și fix așa formezi tartru. Deci spălatul pe dins dimineața este esențial pentru a îndepărta aceste bacterii. Și bineînțeles, același lucru este valabil și seara. Doar că seara, în afară de acele bacterii, tu pe dinți mai ai și resturi alimentare. Așa că spălatul pe dinți seara, două minute, este absolut esențial și trecem la regula doi a periajului, durata, durata periajului. Periază-ți dinții timp de cel puțin două minute pentru a asigura o curățare completă. Mulți oameni subestimează timpul necesar pentru un periaj eficient și e cumva de la sine înțeles, pentru că în momentul în care începi să te speli pe dinți, tu nu mai poți să stai pe telefon, stai acolo, ești blocat în bai, te uiți în oglindă și te speli pe dinți și atunci timpul nu știu de ce se dilată și practic tu te speli și parcă te speli și parcă au trecut două, trei minute. Dar dacă ai o periuță care are cronometru, o să vă arăt imediat cronometru de pe ea, Ajungi sa te uiti la cronometru, dupa 2 minute te gandesti tu si iti dai seama ca au trecut doar 30 de secunde. Este esential sa stai cel putin 2 minute. Eu am ajuns sa stau chiar 3 minute sa ma spal pe dinti pentru ca 2 minute este absolut minimul necesar pentru a acoperi toate arcadele si toate fetele. Speli sus, Dacă împarți cele doua arcade, superioară și inferioară în trei părți, o să ai partea frontală, o să ai dreapta, stânga și o să ai și față. partea de mestecat și partea din spate. Deci ai o grămadă de suprafețe pe care trebuie să lași periuța să-și facă treaba și, atenție, e bine să lași și pasta de dinți în gură timp de două minute pentru ca elementele benefice din acea pasta de dinți să acționeze la nivelul dinților. Deci timpul de periaj este absolut esențial și este super important să îl menții la cel puțin două minute. Și dacă n-ai un cronometru pe periuța de dinți, poți să setezi un cronometru de 2 minute pe ceas sau pe telefon. Deci minim 2 minute și dimineața și seara. Și trecem la regula 3, tipul de periuță. Trebuie să folosești o periuță de dinți cu peri moi pentru a evita eritarea gingiilor. Acum, perii moi sunt suficient de blândi pentru gingii, dar eficienți în îndepărtarea plăcii bacteriene. De multe ori credeam că perii trebuie să fie așa duri ca să dea jos placa bacteriană. Ori acest lucru nu este necesar. Perii moi sunt absolut suficienti pentru a peria dinţii şi pentru a-i curăţa, dar perii moi pe de altă parte te asigură de faptul că n-o să-ţi lezeşti gingia. Altfel dacă ţi-ai o periuţă cu peri dur, ceea ce o să faci este să zgâri dinţii şi să-ţi lezeşti gingiile. Si mergem la punctul 4 care e preferatul meu si este vorba despre tehnica de periage. E important sa inclini periuta la 45 de grade fata de gingii si sa faci miscari circulare mici, nu doar inainte si inapoi. Daca faci miscarea asta, daca te spele asa cum am vazut in filme si cum eram eu inainte obisnuit sa ma perii, Ceea ce faci este pur și simplu să miști mâncarea dintr-o parte în alta. Nu o să intri în spațiul dintre dinți, ceea ce e important să faci, și nu o să intri în cel mai important spațiu între dinte și gingie. Deci gingia se pune peste dinte și spațiul acesta între cele două este absolut esențial să fie periat. Cum ajungi acolo? Deci dacă ăsta este dintele meu și ăsta este gingia, eu ca să intru în spațiul ăsta, periuța mea trebuie să fie orientată la 45 de grade ca să intre în acest spațiu. Inclinarea asta la 45 de grade si cu miscarea circulara, daca periuta nu este electrica, cu o miscare circulara asta face ca acel spatiu sa fie curatat. Altfel, acest tip de periaj nu intra in acel spatiu si nu intra printre dinti. Ce imi place la periuta asta, atentiu sa ajungem si la ea, este ca ea practic vibreaza si tu nu trebuie sa mai faci miscarea asta deloc. Tot ce trebuie sa faci este sa pornezi periuta Și să țin pur și simplu peria pe dins și o las să-și facă treaba. Și cum zicea, mișcarea circulară este mai eficientă în curățarea fiecărui dinte și în prevenirea eroziunii smalțulei. Altfel, dacă te speli așa, nu faci decât să-ți erodezi smalțul. Presiunea corectă și aici din nou aveam foarte mari probleme în presiunea pe care o puneam pe periuță și pe dinți înainte să am această periuță. Ideal este să eviți să aplici prea multă presiune în timpul periajului deoarece acest lucru poate deteriora gingiile și smalțul dinților. O presiune prea mare poate duce la retracția gingiei și la sensibilitatea dentară, iar o presiune prea mică, bineînțeles, nu o să te spele. Învață să folosești o presiune ușoară pentru a proteja structura dentară și sănătatea gingiilor. Dacă presiunea este prea mică, se colorează în albastru. Când presiunea este ok, este verde. Și când presiunea este prea mare, se colorează în roșu. Eu înainte să am această periuță, mă întrebam de ce trebuie să îmi scuim periuța la fiecare lună, pentru că periuța mea era, uite așa, cu drepții în momentul în care o cumpăram. O lună perii se făceau așa sau se făceau așa, se deschideau ca un palmier. De ce? Pentru că din instinct, crezând că așa mă spăl mai eficient, apăsam foarte tare, mă spălam foarte temeinic. De când am acest senzor care se luminează mântându-l care apăs prea tare, practic ajung să mă spăl undeva la maxim 4-5 secunde cu o presiune prea mare, iar în rest presiunea este ideală. Deci da, evită să aplici prea multă presiune. 6. Asigură-te că periezi toate suprafețele dinților, adică partea frontală, partea din spate și suprafața de mestecat. Este ușor să neglijezi anumite zone, dar este crucial să acordi atenție fiecărui dinte pentru a preveni acumularea plăcii bacteriene și formarea cariilor. O rutină sistematică te poate ajuta să nu ratezi nicio suprafață. În fine, o să revin în momentul în care o să vă povestesc despre ea, periuța asta te ajută să vezi toate acele părți. Dar, dacă nu ai astfel de periuță, ceea ce trebuie să faci este să te concentrezi la fiecare zonă. Te speli sus, te speli jos, te speli față, spate, partea de mestecat și insistă măcar 15 secunde pentru fiecare parte cu periuța întoarsă, cu perii întorși la 45 de grade spre Gingee și făcând mișcări circulare și nu așa, uite, din nou din reflex am făcut așa. Deci mișcări circulare 45 de grade spre Gingee. Șapte, schimbarea periuței sau acestui capăt de periaj. Schimbă capătul periuței la fiecare trei luni sau chiar mai des dacă periile sunt uzate. Perii deteriorați nu curăță la fel de eficient și pot ridica gingiile. Un capăt de periuță nouă asigură o curățare optimă și contribuie la menținerea sănătății orale. Deci dacă ai periuța aia veche care are perii în toate părțile, pur și simplu împrăștii pastă pe dinți. Aia nu mai curăță dinții, nu mai curăță placa bacteriană, nu-și mai face treabă. Deci mai bine aruncă-o. Dacă o arunci, nu ai cu ce să te speli și o să te duci la supermarket să îți iei o periuță nouă. Dacă o ții acolo din comoditate, e posibil să rămână acolo câteva luni și asta nu este bine. 8. Utilizează dușul bucal. Dușul bucal e efectiv ceva incredibil. și eu pe vremuri aveam un duș bucal care se băga în priză, trebuia să-l bag în priză, să-l pun pe chiuvetă, să pun apă în el, îl trăgeam, cădea. Acum există duș bucal care este cu baterie, este pur și simplu un pahar în care se introduce acel duș bucal, paharul îl umpli cu apă și este exact ca o periuță, doar că are un pahar aici, un container de apă și un capăt care este dușul bucal. Vreau să-ți spun că în momentul în care eu mă spăl 3 minute pe dinți și am impresia că gândiții mei sunt complet curați și apare un gând, mă gândesc mă, m-am spălat 3 minute, hai că poate nu trebuie să mai pierd timpul cu un duș bucal. În momentul în care dau drumul totuși la duș bucal și îmi spăl dinții practic, dușul bucal împinge cu o presiune foarte mare un jet de apă între fiecare dinte și stau înclinați deasupra chiuvetei și mă uit la apa care curge din gură, invariabil O să cadă în acea chiuvetă 4-5 bucățele de resturi de mâncare, pentru că ele rămân acolo. Dinții sunt uneori foarte strânși între ei, periuța curăță între, mâncarea rămâne între dinți, așa că este esențial pentru o curățare perfectă, după ce te-ai spălat cele 2-3 minute cu periuța de dinți, să folosești un duș bucal, orice fel de duș bucal ai avea. În plus, dușul bucal este deosebit de eficient pentru persoanele cu aparat dentar sau cu coroane, oferind o curățare profundă și prevenind inflamațiile gingivale. Alternativ, dacă n-ai duș bucal, poți să folosești o ață dentară cu foarte mare grijă. Ața dentară, dacă ai doi dinți strângi și tu forțezi ața printre cei doi dinți, atunci ața practic o să lovească cu putere, prin inerția, Contractura cu pe care o pui aței, aceață poate să lovească gingia și gingia poate să sângereze. Deci în momentul în care folosești o ață dentară, pune-o într-o cei doi dinți care sunt strânși și fă acest gest, du-te vino, du-te vino, până când ea o să intre între cei doi dinți și o să curețe practic cei Doi dinţi sau ceea ce este între dinţi. 9. Utilizarea apei de gură. Eu nu obişnuiesc să utilizez apa de gură, dar este şi ea o soluţie, aşa că clăteşteţi gura cu apă de gura antibacteriană pentru a ajuta la combaterea plăcii bacteriene şi a respiraţiei urât-mirositoare. De ce? Pentru că apa de gură poate ajunge în locurile unde periuța și dușul bucal nu pot, oferind protecție suplimentară împotriva bacteriilor. Acum, dacă totuși te speli cu multă pasta de dinți și lași pasta aceea să acționeze cele 3 minute în care tu te speli, după aceea faci un duș bucal, este foarte probabil atunci să nu ai nevoie de apă de gură, dar de ce nu? Este încă o soluție în a menține o gură sănătoasă. 10. Controlul la stomatolog Așa că vizitează stomatologul de două ori pe an pentru controle regulate și higienizare profesionale. Aceste vizite sunt esențiale pentru a detecta problemele dentare și bineînțeles stomatologul o să-ți facă un detartraj, o să vadă ce probleme ai, Problemele astea, dacă le descoperi la timp, sunt mult mai ieftini de rezolvat decât dacă le lași acolo să doarmă și te duci să schimbi dentura, să spui implanturi și așa mai departe. Astea sunt cele 10 reguli de periat și de îngrijire a dinților pe care eu le respect, pe care și ție ți le recomand. Îți recomand să te uiți la podcasturile cu medicii stomatoloși pe care le-am făcut și care sunt pe acest canal. Pentru mine, adică mie mi-au deschis multe necunoscute, mi-au arătat multe probleme pe care pot să leam dacă nu am grijă de dinții mei, așa că, dude, e mult mai simplu să te speli dimineața, seara, de două ori, pe toate părțile, să te speli corect, să înțelegi cum trebuie să te speli, să ai o periuță șmecheră, de ce nu, și să te speli cu un duș bucal și să te asiguri că faci tot ce poți pentru dinții aia, pentru că o să ai nevoie de ei, Mult mai mult decât crezi și probabil că atunci când pierzi dinții îți dai seama de fapt cât de mult ți-ar fi plăcut să îi ai. Așa că începe cu asta. Spală-te pe dinți corect și respecte aceste reguli. Și acum hai să spun despre această periuță. Cum ziceam de la început, o am de șase luni. Mă bucură faptul că Oral B cu periuțele aia sprijină acest material. Dar atenție, eu nu folosesc această periuță pentru că ei sprijină acest material. Cred că e invers, e sprijină acest material pentru că eu folosesc această periuță și am menționat asta în multe materiale. Hai să discutăm despre periuța electrică Oral-B I.O. și experiența mea personală cu ea. Cum ziceam am primit-o cadou de la soția mea, sunt mai bine de șase luni de când folosesc această periuță și de ce îmi place este pentru că această periuță a transformat rutina mea zilnică de igienă orală într-o experiență mult mai plăcută. mult mai eficientă și chiar într-un joc în care strâng puncte. Este o gamificare a spălării pe dinți. Pentru că periuța are o aplicație, vă vorbesc imediat de ea. Dar hai să trecem prin cele șase puncte pentru care eu efectiv ador această periuță Oral-B I.O. Primul lucru este cronometru integrat. Periuța Oral-B I.O. are un cronometru integrat astfel încât nu poți păcăli timpul de periaj. Acest cronometru te asigură că te speli pe dins pentru cele două minute recomandate, oferind o curățare completă și eficientă. Deci, pornești periuța, îți alegi modul de periaj, eu de regulă mă peri pe modul acesta sensitive. Și dai drumul la periaj. În momentul în care ai dat drumul la periaj, începe acest cronometru și ai nevoie de minim două minute. Dacă te speli două minute și acoperi toate arcadele și toate părțile, pe această periuță o să apară o față fericită. Acum este o față nefericită pentru că periuța crede că m-am spălat pe dins doar 17 secunde. Dar pe măsură ce te speli mai mult, ea devine mai normală, mai fericită și la final, mai mult de două minute, ai o față care este bucuroasă, zâmbitoare, cu niște stele în ochi și practic asta îmi doresc, în fiecare dimineață și seară îmi doresc să văd acea față și ea îmi face ziua mai bună. Al doilea lucru care-mi place la periutele electrice I.O. este senzorul de presiune de care v-am spus deja. Iar pentru mine acesta este unul dintre cele mai importante caracteristice ale acestei periute. Pentru ca senzorul de presiune indica direct pe periuta cand apesti prea tare. Daca nu apesti suficient lumina este albastra, daca apesti prea tare lumina se face rosie, dar cand apesti potrivit lumina este verde. Si cand te speli tu vezi in timp real lumina de aici si poti sa-ti dai seama cand apesti prea tare și când apeși prea încet. Deci, senzorul de presiune mi se pare cea mai tare șmecheră de departe pe această păriuță. Trei, vorbim despre eficiența și ușurința de utilizare. Nu trebuie să faci efort, să miști mâna. Nu trebuie să miști mâna așa, nu trebuie să o miști așa, deoarece păriuța își face treaba singură datorită mișcărilor automate. Design-ul ergonomic și caputul rotund asigură o acoperire completă a fiecare suprafețe dentare, oferind practic o curățare superioară comparativ cu păriuțe manuale. De ce fac eu este ca dau drumul la periuta si doar trebuie sa ma asigur ca o tin inclinata la 45 de grade si ca ma duc pe fiecare arcada si pe fiecare parte si insis pe ele. Nu fac miscarea asta, nu fac miscarea asta. Periuta as face singura treaba. 4. Monitorizarea arcadei. Or albeia eu iti indica arcadele dentare spalate si stii exact unde trebuie sa insisti pentru un periasc complet. Acesta monitorizare te ajuta sa fii sigur ca nu ratezi nicio zona si ca fiecare din te primeste Atenția necesară. Acum, vârful de gamă iOS 10 are și un hub pe care pui periuța și care îți indică arcadele, dar n-ai nevoie neapărat de acel hub pentru că ai o aplicație. Și pentru că tot am zis de aplicație, hai să vorbim de aplicație, da? Poți să-ți iei de pe App Store sau de pe Google Store aplicația Oral-B, care este un alt aspect care îmi place super mult. Acesta îți oferă un scor zilnic și săptămânal pentru periaj, monitorizând progresul și oferind sugestii pentru îmbunătățirea periajului. Iar conectivitatea prin Bluetooth practic îți arată în timp real. Dacă îți deschizi telefonul și te perii, o să vezi cele trei arcade, o să pună Sorin acum pe fast forward un spălat pe care l-am avut dimineața și practic vezi cele trei arcade care îți arată în timp real. Desenul grafic acesta îți arată în timp real pe ce arcadă ești și cât de bine te-ai spălat în față, în spate sau pe partea de mestecați și astfel tu ceea ce faci este să înălbești pe acel grafic pe aplicație fiecare arcadă până când toți dinții tăi sunt albi și ăla este momentul în care vezi fața aceea fericită cu steluțe. În plus, aplicația îți dă un reminder când trebuie să schimbi acest capăt, deci nu trebuie să te mai uiți tu la el, ci o să vezi pe aplicație că trebuie să-ți comanzi un nou capăt. Și șase, vorbim despre modurile de periaj. Pur și simplu apeși pe butonul acesta de jos și ai mai multe moduri de periaj. Spre exemplu, Daily Clean, Sensitive, Whiten, Gum Care, Intense și Super Sensitive și tot așa. Eu folosesc funcția Super Sensitive pentru că am gingiu un pic sensibile și vreau să mi le protejez și mai mult. Dar da, in final, astea sunt cele 6 lucruri pe care periuța asta ți le oferă. Este o tehnologizare cu foarte mult sens în ceea ce privește îngrijirea dentară. Este simplu de folosit, te atenționează când nu te speli suficient, te atenționează când Nu ai spălat o anumită arcadă, te atenționează când apeși prea mult și astfel periajul, cum ziceam, devine un joc. Un joc în care tu strângi puncte. Mersi din nou, Oral B, periuțelor, aia care sprijină acest material. Dacă aveți întrebări, scrieți-le jos în comentarii. Dacă v-a plăcut acest material, scrieți jos în comentarii. Dacă vă place acest canal, scrieți jos algoritm pentru algoritm. Nu uitați să dați subscribe, ne ajută atât de mult. E un număr care aparent nu contează. Dacă te uiți la aceste videouri, nici măcar nu trebuie să dai subscribe pentru că algoritmul o să-ți trimit aceste videouri dacă îți plac, dacă rămâi. Deci retenția este Ce mai important lucru în YouTube, dar pentru noi contează să vedem că îți dai acel interes. Că zici, da mă, uite, hai că mi-a plăcut asta și hai că apăs acest buton de subscribe. Toată echipa se bucură pentru asta. Vă mulțumesc pentru atenție. Din nou, întrebări, jos în comentarii, revin eu la răspunsuri. Mulțumesc, oral B, a eu, ciao!
More from Mihail


COLESTEROL FĂRĂ STATINE: ce alimente chiar scad LDL-Colesterolul, cât mănânci și de ce funcționează


Masculinitate toxică: pericol pentru tineri | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Sandra O’Connor


Povestea TRANSPLANTULUI de organe | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Guenadiy Vatachki







