Brain fog sau ceața mintală: Cauze și soluții.
6 Apr 2025 · 52 min
Dr. Mihail Pautov explains brain fog: poor concentration, memory lapses, and mental fatigue caused by vaping, stress, sleep problems, hormonal imbalances, or nutritional deficiencies. Solutions include aerobic exercise, Mediterranean diet, periods of silence, and better sleep. When symptoms persist, see a doctor.
Chapters
Omule, te salut! Dr. Mihai e la aici. Vorbim astăzi despre brain fog. Brain fog, acest termen occidental care a fost tradus și la noi și pe care îl denumim ca ceață mentală. Acum, vreau să explicăm mai clar acest termen pentru că poate unele persoane nu se vor identifica cu această ceață mentală. Și, cum ziceam, termenul este unul occidental, tradus la noi, și vreau să-l compar cu un alt termen care este mai estic, un termen rusesc. După cum știi, eu sunt vorbitor de limba rusă, eu m-am născut în Republica Moldova, în Chișinău, la părinți vorbitori de limba rusă, cu care vorbesc în continuare limba rusă. Limba rusă este delicioasă din punct de vedere al jargonului și pentru brain fog în limba rusă există acest termen care îi spune tormăz. Tormăz. Dacă cineva de exemplu, nu știu, vin la muncă și un coleg, nu, parcă într-o zi, nu știu, e mai încet la minte, nu îl duce cap, nu îi explici ceva și el parcă nu înțelege, nu se prinde de el, tu în rusă îi zici, știi ce, tormăz. Tormaz este în traducere din rusă, înseamnă frână. Dar ce tip de frână? Vreau să explic mecanismul ăsta de frână. Nu e frâna pe care o pui la semafor. Este mai degrabă acea frână de mână. Cine are o mașină mai veche și are frâna de mână sub formă de manetă, nu sub formă de buton, sau cine a condus o astfel de mașină, știe că frâna de mână pe vremuri sau pe mașinile vechi, probabil că și acum pe unele tipuri de mașini, nu este un buton, ci este o manetă de care tragi. Dacă ai tras foarte tare mașina, nu pleacă de pe loc. Dar dacă ai tras puțin, o treaptă sau două trepte, ea rămâne în frână de mână dar încet pusă și după aia tu pleci cu mașina, ai uitat să dai drumul la frână de mână și merge în frână efectiv. Merge în frână, scârțe, nu accelerează, se oprește. Asta este explicația a ceea ce se numește în rusă Tormaz sau ceață mentală, brain fog. Alții, de exemplu în România, poate să-i spună, bă, sunt varză azi, băi, sunt varză, nu știu ce să am luat, sunt varză, nu-mi merge mintea. Mă simt blocat, sunt praf. Avem și noi tot felul de sinonime pentru acest brain fog, dar în principiu despre asta vorbim. Că din varii motive nu îți merge minte. Acum vreau să fac o paranteză și să-i explic că de multe ori, în special când înaintăm în vârstă, ni se face din ce în ce mai frică de demență sau de Alzheimer. Și asta devine o îngrijorare din ce în ce mai mare pentru persoanele care înaintează în vârste să duc peste 40, 50, 60 de ani. Și aici e important de menționat că persoanele care sunt conștiente de pierderea memoriei sale, de cele mai multe ori nu au demență. Deci dacă tu îți dai seama că uiți chestii, îți dai seama că ești tormăz, îți dai seama că ai frâna pusă, Asta înseamnă cel mai probabil că nu ai demență. Și partea nasoală este că atunci când o să dezvolți demență, nu o să știi că ai demență. Adică o să ai impresia că tu duci o viață normală, dar de fapt deja o să fii într-o lume paralelă față de cea Din păcate. Dar ideea este că dacă tu uiți chestii și ți-e frică că ai demență, asta înseamnă cel mai probabil că nu ai demență. Acum, acest brain fog, important, nu e o boală, nu e un diagnostic clar, ci e mai degrabă o senzație pe care o persoană o simte atunci când are probleme cu concentrarea, cu memoria, cu analiza lucrurilor, cu organizarea mentală și Această senzație de cap greu sau de cap în nori sau nori pe creier și acest brain fog, ceață mentală, e foarte ușor de fapt de comparat vizual cu ceea ce se întâmplă când de exemplu ești la geam, ieși la tine în casă la geam și te uiți pe geam și îți vezi cartierul și vezi blocul acolo, îl recunoști, recunoști parcul acolo, recunoști locul de joacă, recunoști mașinile că sunt acolo. Când te trezești dimineața și toată ceața pusă este ceață, Tu nu mai vezi lucrurile bine. Vezi locul de joaca dar nu-ti dai seama sunt copiii acolo sau nu. Acolo trebuia sa fie un bloc dar tu nu-l mai vezi. Senzatia este una asemanatoare. Senzatia este ca s-a pus ceata peste creierul tau si nu mai ti minte ce ai vrut sa spui. Ti-e greu sa navighezi printre lucrurile pe care vrei sa le faci. Parcă aveai niște idei, era un bloc acolo, aveai niște idei, dar nu mai ții minte ce s-a întâmplat și toate lucrurile astea se fac cu dificultate. Multe persoane care au brain fog raportează și o oarecare irritabilitate, au o lipsa clarității mentale, nu-și dau seama ce au de făcut, ce trebuie să facă sau cum să se apuce de un lucru. De exemplu, task-urile mai complicate, pentru care trebuie să te chiar și dacă nu o faci pe o foaie de hârtie. Trebuie să ți le planifici în minte, te gândești cu ce în ce, cum decurge procesul, care e rezultatul tău final. Toate lucrurile astea sunt așa foarte neclare și simți că ești într-o mocirlă din care nu poți să ieși. Deci ăsta este un mod de a recunoaște ceața mentală. Un alt mod de a recunoaște ceața mentală este de a-ți da seama că ai o dificultate de a te concentra, de a ți explică cineva ceva, Și ți-e greu să te concentrezi. Și de ce pot să lege asta? Este că de regulă când ți-e greu să te concentrezi, alte lucruri te distrag foarte ușor. Încerci să citești ceva, încerci să înțelegi ceva, te concentrezi la ceva, se deschide ușa, te-ai întors să te uiți, auzi un zgomot, te-ai întors acolo, e televizorul pornit în altă cameră, nu poți să ți-l scozi din minte. Deci ai o dificultate în a ignora zgomotele sau distragerile din jurul tău. Un alt semn al cetimii tale este un efort mare pentru sarcini simple, senzație de oboseală constantă, de fapt se spune burnout cognitiv sau oboseală mentală. Pur și simplu, n-ai făcut nimic în ziua respectivă, ai venit la muncă, te-ai așezat la treabă și pur și simplu ești obosit. Ai dormit toată noaptea, n-ai lucrat ziua respectivă și tu deja ești obosit. Și este asociat și cu pierdere de memorie pe termen scurt, adică uiți de exemplu unde ți-ai pus cheile, Uiți de ce ai venit în camera respectivă, ai întrerupt pe cineva în discuție ca să spui o idee și ai uitat ce ai vrut să spui sau începi să spui ceva și cât îți faci tu preambul, ai uitat și ideea pe care ai vrut să o zici și zici scuze, am uitat și ceilalți continuă discuția. Bun, și în cele ce urmează o să vorbim despre cauzele principale ale ceții mintale și o să vorbim ulterior și despre soluții ca și stil de viață. Dar atenție! La fiecare din cauzele pe care le vom enumera, bineînțeles rezolvarea cauzei o să fie o soluție, cu toate că unele cauze nu pot fi rezolvabile. Și o să pornim cu cauza numărul 0, care e de fapt o cauză actuală și care din păcate o să fie din ce în ce mai actuală și am anumit-o zero pentru că asta este cauza, cauza zero nu e neapărat cauza principală dar este o cauza care ia amploare și constă în vaping, în utilizarea vape-ului. și a vape-ului și a țigărilor convenționale normale. Și aici avem două studii pe care o să le lăsăm în descriere. În primul studiu publicat în PLOS One în 2020, care analiza peste 900 de mii de adulți din Statele Unite, rezultatul a fost că adulții care fumau și văpau au avut un risc de două ori mai mare de a dezvolta probleme cognitive. Un alt studiu publicat în Tobacco Induced Disease în 2020, bazat pe datea din National Youth Tobacco Survey, a arătat că utilizatorii de vape exclusiv aveau un risc de trei ori mai mare de a avea probleme cognitive, probleme de memorie, probleme de concentrare, Iar cei care combinau țigările clasice cu vape-ul aveau un risc de 4 ori mai mare de a dezvolta probleme cognitive, de concentrare, de memorie, față de cei care nu foloseau aceste dispozitive. De ce se întâmplă asta? Supozițiile sunt multiple, dar în principiul acesta pare să fie efectul nicotinei asupra creierului nostru asupra sistemului nostru nervos central și pe lângă nicotină există și alți compuși toxici în aceste dispozitive care ne afectează memoria. Acum, poziția mea este una cât se poate declară și este aceeași în ceea ce privește țigările și în ceea ce privește vape-ul. Țigările sunt definitiv mult mai periculoase decât vape-ul. Țigările îți livrează mult mai multe substanțe nocive, toxice decât vape-ul. Vape-ul este mai puțin nociv decât țigările, dar nu este pe atât de nociv încât să îl ignorăm. Eu am fost fumător o perioadă de timp, am renunțat la fumat. Recurgând la vape, am vapat câțiva ani, după care m-am lăsat și de vape. Mi-a fost la fel de greu să mă las de țigări, cum mi-a fost greu să mă las de vape, dar perioada aceea de tranziție, de câțiva ani în care am fumat vape, în care am vapat în loc să fumez, a fost pentru mine o perioadă mai bună, din punct de vedere al impactului asupra sănătății mele. Deci vape-ul este mai puțin nociv decât țigara, dar nu este inofensiv și datele pe diverse afecțiuni sunt cât se poate declara. Iată că într-un studiu făcut pe tineri și atenție, în special pe tineri, a arătat că vapatul crește de trei ori riscul de a dezvolta probleme de concentrare și de a face acest brain fog. Studiile le las jos in comentarii pentru cei care vor sa treaca prin ele. Si una dintre cauzele pentru care vape-ul pare sa fie periculos pentru brain fog este acest binge vaping. Cei care vapeaza stiu acest lucru si asta este unul dintre efectele nocive ale vape-ului pe care nu îl întâlnim de multe ori în fumatul convențional de țigări care scot fum. Pentru că vape-ul fiind mai puțin deranjant pentru cei din jur, ne producând acel miros neplăcut pe care țigara obișnuită îl produce și ne fiind nevoie să ți-a prins țigara, să ai nevoie de foc, fiind practic un dispozitiv oricând la îndemână, din care oricând poți să vapezi, să tragi fum, el devine foarte des folosit de tineri, mă rog de tineri, nu știu ce zic de tineri, că și eu când am vapat, același lucru făceam. Când filmam acest tip de material, Mă agitam, aveam nevoie de concentrare, nicotina este cea care îți activează acei centrii ai concentrării. Culmea, ciudat, nicotina te face mai concentrat pentru un moment, dar după aia te duce, uite, la un risc mai mare de a face brain fog. Dar pentru a mă concentra pe moment, începeam să vapez și când mă documentam pentru un video cum e acesta pe care îl fac acum, puteam să fumez jumătate de vape. Și ăsta era binge vaping. Pur și simplu țineam țigara pe birou, vape-ul pe birou și Vapam în continuu 2 ore, mă rog în continuu, poate trăgeam un fum la un minut, dar asta a însemnat să trag 60 de fumuri pe oră, 120 de fumuri pe oră. Enorm! Și se pare că fix acest binge vaping, adică când fumezi fără control, îți aduce foarte multă nicotină într-un timp foarte scurt în organism și asta creează tulburări de concentrare, memorie slabă, irritabilitate, dificultăți de luare a deciziilor și oboseală mentală. Practic toate componentele ale ceea ce numim Brain Fog. Bun, și acum că am stabilit care este cauza 0, o cauză mai nouă, mergem la cauza numărul 1 și aceasta este stresul cronic ca și cauză principală a ceții mintale sau a Brain Fog. Și stresul ăsta cronic merge foarte mână în mână cu suprastimularea. Suntem suprastimulați de foarte mult timp pentru că în tot ce există în jur avem o resursă limitată și anume atenția noastră. Și toată lumea încearcă să ne capteze atenția în mod sistematic, programat, peste tot. Pentru că pentru a vinde ceva, tu trebuie să captezi atenția. Uite, inclusiv noi cu aceste materiale încercăm să-ți captăm atenția. Ne gândim la care ar fi cel mai atractiv thumbnail care pe tine să te atragă, să dai click. Doar că avem și niște principii de etică, așa că nu o să vezi la noi pe canal thumbnail-uri alarmiste sau thumbnail-uri clickbait, care te anunță că vorbim despre ceva și nu o să vorbim despre ceva. Nu o să vezi la noi thumbnail-uri care să te sperie și prin fearmongering să te facă să dai click pe acel material. Nu. Thumbnail-urile noastre sunt etice, dar sunt și așa gândite să-ți atragă atenția. Pentru că dacă tu dai click pe thumbnail-ul nostru și te uiți la materialul nostru, asta ne face munca cu sens. Asta ne aduce satisfacție. Și asta, de exemplu, generează reclame pe YouTube și așa mai departe. Asta ne permite să facem ceea ce facem. Atenția ta. Și în felul acesta toată lumea încearcă să-ți capteze atenția pentru a-ți vinde un gadget, pentru a-ți vinde o aparatură de care nu ai nevoie probabil, pentru a te opri la ei la restaurant, pentru a te uita la o emisiune la care să te amuzi. Toată lumea încearcă să-ți capteze atenția și asta creează suprastimulare și atenția ta devine fragmentată. Pe lângă asta apare acest stres cronic. Ne stresăm gândindu-ne constant la foarte multe lucruri în aceeași zi. Iar stresul cronic este dovedit că îți modifică circulația din interiorul creierului. Creierul tău nu mai primește sânge echilibrat unde îi trebuie. Creierul tău redirigează circulația în niște zone de alarmă care sunt venite să te scape de stres. doar că stresul ăsta e cronic și circulația asta afectată constant, zilnic, poate să te ducă la acel brain fog sau la ceață mentală. A doua cauză pentru care putem suferi de brain fog este lipsa somnului. Fie puțin somn, fie somn de proastă calitate. că e cauzat de sfărăiți, de consum de alcool, de obezitate, de o rutină proastă, de jetlag, indiferent care este cauza somnului prost, somnul prost, puțin sau prost, sau puțin și prost, este o cauză bine cunoscută a brain fog, bineînțeles. Ce poți să faci în cazul ăsta este să te antrenezi, să dormi bine. Somnul de calitate se antrenează la fel cum ne antrenăm și în sporturi. Deci e bine să îți antrenezi un somn de calitate. Avem multe materiale despre somn, poți să treci prin ele și să le urmărești. Revenim puțin la stres cronic și la suprastimulare. Și aici sunt lucruri pe care poți să le faci. Încercând să reduci stresul cronic, avem material despre stres cronic și despre cortizol. O să lăsăm în descrierea materialului, poți să treci și prin el. Acum, a treia cauză a ceții mentale e legată de dezechilibre hormonale. Aici sunt multe dezechilibre care te pot duce la ceață mentală. Dacă îți rezolvi alte probleme și bănuiești că poți să ai un astfel de dezechilibru, e bine să mergi la medicul de familie sau la medicul endocrinolog. Dar, de multe ori, aceste dezechilibre se întâmplă în sargină. Sunt de fapt dezechilibre fiziologic normale, modificări ale nivelului de progesteron și estrogen, care pot să te ducă la acea lipsă de claritate mentală. Cine a trăit în casă cu o femeie însărcinată, înțelege foarte clar despre ce e vorba. Și cine urmează să trăiască în casă cu o femeie însărcinată, trebuie să fie pregătit. Din experiența anecdotică, îți pot împărtăși faptul că această ceață mentală care apare în sarcină de multe ori este foarte naivă, foarte amuzantă și e cumva foarte naturală. Adică nu vorbim aici despre o ceață mentală de greutate, de a te concentra și ziua este grea, nu prea poți să faci lucruri. E cumva o ceață mentală foarte naivă. Adică ai impresia că partenera ta care este însărcinată sau femeia cu care treci din casă și care este însărcinată sau prietena cu care te întâlnești și este însărcinată, ai impresia că s-a teleportat mental în gimnaziu. Cam la nivelul ăsta se duc lucrurile. Adică ai impresia că ea deodată este în clasa cincea. Și vorbești cu prietena ta sau cu partenera ta care s-a teleportat în clasa a cincea. Cam ăsta e nivelul. Dar este veselă, e bucuroasă și uneori spune niște tâmpenii amuzante cu zâmbetul pe buze și dacă îi spui că e o tâmpenie zicea... E o tâmpenie. Nu m-am gândit că e o tâmpenie. Adică la modul ăsta de ceață mentală sau de lipsă de claritate poți să întâlnești în astfel de cazuri. O altă schimbare hormonală despre care am vorbit mult pe acest canal este acel brain fog care apare în menopauză. Și el apare în contextul unui dezechilibru al estrogenului. Este o lipsă a estrogenului care nu se mai cuplează de neuroni care au brațe. care să cupleze de estrogen și asta duce la o ceață mentală care este mai supărătoare. Femeia nu-și mai aduce aminte cuvintele, se blochează în anumite idei, nu poate să continue o frază, își amintește în continuu lucruri, e greu să se concentreze. Este o ceață mentală supărătoare aceasta. Ceața mentală poate să apară și în hipotiroidism. Avem material despre hormoni tiroidieni și hipotiroidism. Dacă suspectezi așa ceva, e bine să te duci la acest material să-l vezi. Și ceața mentală în context hormonal poate să apară la rezistența la insulină. De fapt există acest brain insulin resistance, adică rezistența la insulină cerebrală. care e denumita inclusiv diabet de tip 3, cand dezechilibrele de sensibilitate la insulina neurologice te duc intr-o zona de dementa care se numeste diabet de tip 3. Daca banuiesti astfel de simptome, e bine sa discuti cu medicul tau sa vezi ce poti sa faci. Noi avem un material pe aceasta tema care se cheama prediabet, poti sa te duci si sa-l vezi, pentru ca inclusiv in prediabet apare Apare un dezechilibru intre energia necesitată de creierul tău și felul în care corpul tău poate să folosească această energie. Deci inclusiv în prediabet pot să apară ușoare simptome de brain fog. E bine să fii atent la ele și e bine să acționezi atunci pentru că lucrurile sunt reversibile în stadiul acesta. Există brain fog din cauza deficitului nutrițional în diete restrictive. De multe ori vorbim despre deficit de beuri, în special de B12. Deficitul de B12 este o cauză clasică de brain fog afectând atenția și memoria. Acest deficit de B12 poate fi fie de cauză fiziologică, corpul tău nu știe să absoarbă vitamina B12, fie pentru că ești vegan și nu consumi surse animale care au B12. Deci, o testare a acestei vitamine este ceva ce medicul iti poate recomanda daca suspecteaza ca asta e cauza cetii mentale pe care o ai. Bun, mergem mai departe si vorbim despre alergii alimentare pentru ca la unele persoane alergiile la alune, la lactate sau la alte alimente pot declansa episoade de ceata mentala. Vorbim despre alergii sau despre Anumite intoleranțe care creează disbioză, care creează inflamație la nivelul intestinului, apare ceea ce se numește lichiga sau intestin permeabil. Cu alte cuvinte, permeabilitatea intestinului este afectată, se absorb tot felul de compuși care nu ar trebui să fie absorbiți în circulația sangvină și acești compuși timp să-ți afecteze creierul, cogniția, felul în care gândești capacitatea ta de a te concentra. Iar înlăturarea acestor alimente îți reduce simptomele. Și atenție aici, facem o paranteză și ce mai probabil că o să revin la acest material pentru că el trebuie făcut. Există pe piață. Tot felul de teste care îți testează intoleranța la anumite alimente. Atenție mare oameni buni! Pentru că acele teste, nu că sunt false, sunt absolut periculoase și ele, din punctul meu de vedere și al multor alergologi și imunologi, acele teste ar trebui cu desăvârșire interzise. Ce sunt aceste teste? Sunt teste care îți măsoară reacții imediate de anticorp IGG. Asta trebuie să rețineți. Test, deci dacă vedeți test pentru intoleranță alimentară care îți măsoară nivelul anticorpilor IGG, acela este un fake. pe care îți arunci banii degeaba și care te poate pune într-o poziție foarte periculoasă din punct de vedere nutritiv. Ce îți promite aceste teste? Este că îți măsoară în sânge anumiți anticorpii GG și dacă anticorpii ăia sunt prezenți la anumite alimente, înseamnă că tu ești intolerant la acele alimente și trebuie, conform recomandării medicilor care recomandă aceste teste și care îți dă ulterior recomandări, ar trebui să renunți la alimentele la care ești pozitiv. În realitate, testele de intoleranță, care nu sunt teste de intoleranță, da, deci alergiile alimentare, se tratează la alergolog care îți face panel special, îți caută anticorp IGE și doar în anumite circunstanțe, în anumite cazuri foarte severe, în anumite tratamente de tratamente împotriva alergiilor, în anumite sensibilizări la anumite alergeni, poate să-ți măsoare IgG pe care să ți-l interpreteze. Dar, revenind, ce fac aceste teste este să-ți măsoare nivelul de IgG din sânge, iar interpretarea lor greșită este că dacă ești pozitiv, dacă ai un IgG pozitiv, anticorp pozitiv pentru un anumit aliment, trebuie să-l excluzi. În realitate, orice mănânci, dacă mănânci ou, da să zicem, mănânci ou și nu ai alergie la ou, ți-e foarte bine cu acel ou, e super nutritiv pentru tine, este super ok, ai mâncat ou, corpul tău o să facă acești IGG care sunt complet inofensivi, care pur și simplu semnalează că există ou în corpul tău, da? Nu știu cum să explic asta altfel. Dacă Intri cu masina in garaj si iesi din garaj, pe podeaua garajului o sa ramane urme de cauciuc. Asta nu inseamna ca acel cauciuc iti face rau. Urma de cauciuc este marturul ca in garaj a intrat masina. Acelasi lucru este avalabil in corpul uman cu anticorpii IgG. Ți-a intrat mașina în garaj, ai urme de cauciuc pe jos. Ai mâncat ou, o să ai în sânge IgG pentru ou. Ai mâncat carne de vită, o să ai în sânge IgG pentru carne de vită. Ai mâncat fistic, o să ai în corp IgG pentru fistic. Așa funcționează corpul uman. Aceste teste se folosesc de către medici alergologi în cazuri foarte selecționate și doar ca să le dea o idee. Este al 100-lea test la care medicul s-ar putea gândi doar un pic să îl ajute să iau o decizie. Aceste teste, nicăieri în lume, nici o societate de alergologie, nici o societate medicală nu le recomandă ca diagnostic Pentru ca aceste teste nu sunt diagnostice pentru intolerante. Totusi, ele sunt destul de simple de facut, sunt foarte costisitoare. Pare ca iti arata ceva ce nu iti arata si nu stiu de ce, dar unii medici si multi nutritionisti si multi vanzatori de snake oil care isi fac firme care trimit testele astea in alta parte, le pun pret dublu si le vand, reusesc sa le vanda la parinti cu copii care au tot felul de probleme a caror solutii nu le gasesc inca, la tot felul de persoane care vor sa aiba grija de sanatatea lor. Și problema nu este că le vând aceste teste și fac bani de pe urma lor prin niște teste fake, pe care nici o societate de alergologie nu le recomandă. Problema este că în momentul în care îți faci un astfel de test, ți-ai făcut testul și te uiți pe rezultat, ești pozitiv la toată mâncarea pe care tu o mănânci. Iar recomandarea este să schimbi complet ceea ce mănânci. Ceea ce te poate duce într-un regim hipocaloric. Începi să slăbești, necontrolat, mulți, nesănătos. Te poate duce la dizbioză, pentru că corpul tău este făcut să mănânce de mic copil lapte de vacă, brânză, carne de oaie și nu știu, orice ou și deodată tu trebuie să le razi pe toate și să mănânci nu știu, caju cu năuți, cu supă de linte și cu alte alimente cu care tu nu ești obișnuit toate deodată. Și astfel, testele astea creează mari probleme. Mari probleme acolo unde Avem deja un pacient cu probleme, doar că rezolvările astea sunt complet false și periculoase. Deci, atenție mare la aceste teste de intoleranță. Totuși, și am făcut așa să paranteză ca să înțelegem ce se întâmplă aici, dacă ai alergie la alune, dacă ai alergie la lactate, la nuci sau ai o intoleranță reală, atenție, pe care nu o testezi cu teste IGG. O testez la medic, o poti testa prin a scoate selectiv anumite alimente atunci cand observi ca mancand un anumit aliment ti se face rau, te balonezi, ai tot felul de simptome digestive. Astfel de alimente la care poți să fii intolerant sau alergic pot să ducă la brain fog și excluderea lor poate să reducă semnificativ simptomele acestui brain fog. Apoi mergem la alte cauze pentru brain fog și vorbim despre medicamente. Aici în mocert avem somnifere antidepresive, anxiolitice, anticonvulsivante, antihistaminice vechi care sunt sedative și bineînțeles și alcoolul, toate te pot face să simți că nu-ți merge mintea bine. Unele medicamente pot fi schimbate. O facem doar cu consult medical, doar cu recomandarea medicului. Daca simti ca anumite medicamente pe care le iei nu iti fac bine, te poti duce la medic si il poti intreba daca exista alternative. Daca exista poate un alt medicament din aceeasi grupa, care are acelasi efect, dar poate este o formula schimbata, Poate merită să o încerci sub supravegherea medicală să vezi dacă acel medicament are efecte mai blânde asupra ta. Vorbim și despre afecțiuni medicale. Sunt foarte multe afecțiuni medicale care poți să ducă la acest brain fog și în mod cert le poți analiza împreună cu medicul tău și aici De multe ori analizele uzoale sunt cele care te pot duce intr-o direcție corectă. Vorbim despre infecții virale de multe ori severe, dar nu neapărat. O simplă gripă, o simplă infecție virală poate să te ducă la brain fog pentru câteva săptămâni. Sindromul de obăsală cronică este un subiect interesant și e posibil să facem un material despre sindromul de obăsală cronică în curând. Diabetul pentru că îți dă acea lipsă de energie stabilă. Am vorbit mai devreme despre diabet de tip 3. Este acea rezistență la insulină care te împiedică să folosești corect energie în creier. Creierul este plin de neuroni care sunt plini de mitochondrii. care sunt făcute să facă energie. Dacă tu ai diabet, acele mitocondrii funcționează îngreunat și ai puțină energie, asta te poate duce la brain fog. Anemia te poate duce la brain fog, depresia te poate duce la brain fog, migrena. Hipotiroidismul, bolile autoimune, hipertensiune arterială pentru că perturbă circulația sanguină din creier, deshidratarea te poate duce la brain fog, tulburările de metabolism, glicemie crescută sau prea scăzută, tumorile cerebrale, sechele post-AVC, toate lucrurile astea te pot duce la brain fog. E important de aceea să Avem medici, si slava Domnului ca avem medici si nu ne raportam doar la materialele astea educative pe care le vedem pe internet. E bine sa le vedem, e bine sa vedem ce putem sa corectam, dar pentru problemele astea serioase exista medic care te vede fata in fata, care poate sa vada semnele unei anumite afectiuni direct pe fata ta, care poate dupa aia sa indice analize, care sa caute afectiunea aia pe care o banuieste si care poate sa iti dea tratament tintit doar tie. Și putem să vorbim și despre factori de mediu care te pot duce la brain fog. Și aici vorbim despre jet lag, adică zbori cu avionul, aterizezi în alt flux orar, te întorci înapoi, asta te poate predispune la brain fog. Există muncă în ture de noapte care te predispune la brain fog. Există social lag, da? Atenție, social lag înseamnă că în fiecare de luni până viner mă trezesc la 7 dimineața că merg la muncă. Dar vineri și sâmbătă seara stau până la două noaptea în oraș și mă trezesc la zece. Acest social lag te poate predispune la brain fog. Dacă ai social lag și ai brain fog, ai putea să rezolvi asta în primul rând, să vezi dacă starea ta nu se îmbunătățește. Și există și o supuziție că aceste câmpuri electromagnetice care ne înconjoară peste toți. Telefonul mobil în primul rând, pe care-l luăm și-l punem la ureche și stăm mult și venim la ureche. Căștile. Da, avem casti care functioneaza pe bluetooth si care fac un camp electromagnetic fix in jurul capului nostru. Wifi-ul si toate celelalte unde exista supozitia ca ele te afecteaza. Acum, oricât am căutat, nu există studii clare, date clare care să-ți arate că aceste unde electromagnetice te afectează. Acum, în mod cert, cu cât le folosești mai puțin, cu atât mai bine. Dacă ai de ascultat un podcast de 3 ore, pare că n-aș folosi căștile astea care folosesc Bluetooth fix lângă creierul meu. Aș folosi o boxă pe care să le uit. Aș folosi poate niște căști cu fir. N-am căști cu fir, dar poate îmi iau. Pentru jumate de ora de ascultat ceva, pentru ascultat un pic de muzica la sala de forta, pentru un call, eu folosesc astfel de casti, nu mi-e frica si nu simt ca m-ar afecta. Pentru o perioada mai lunga, poate e mai bine sa folosim alte Să recurgem la alte soluții. Ce am găsit eu este un studiu care se cheamă Effects of Short and Long Term Electromagnetic Fields Exposure on the Human Hippocampus, un studiu care a luat 60 de studente sănătoase și le-a expus diferit la telefon mobil. Primul grup a fost expus 30 de minute pe zi, Al doilea grup a folosit telefonul mobil 90 de minute pe zi și ce s-a făcut este să li se măsoare prin remene diverse structuri în creier și li s-au făcut teste neurocognitive de atenție. Ce e important de menționat este că nu au fost identificate diferențe semnificative în volumul hipocampului sau nivelurile de metabolizi între cele două grupuri, totuși grupul cu expunere ridicată a avut performanțe semnificativ mai slabe la testele de atenție. Problema acestui studiu este ca grupul care a folosit 90 de minute de telefon mobil pe zi, stie ca au folosit telefon 90 de minute, adica este un studiu in care nu poti sa folosesti placebo. N-ai cum sa ai un grup de control si un grup placebo. Cum se intampla la medicamenta? La medicamenta, la un grup dai pastila cu substanta activa, La alt grup dai pastila care are vitamina C sau o alta substanta care e inerta in corp si compari rezultatele. Dar niciunul din grupuri nu stie daca ea sustanta activa sau placebo. Asta inseamna ca tu nu poti sa fii influenat de propria ta sugestie si vezi concret ce efect are sau nu are substanta respectiva. In astfel de studii nu prea ai cum. De fapt ai cum, dar aici nu s-a folosit acest efect placebo. Deci cei din grupul de 90 de minute stiu ca au folosit telefonul 90 de minute si au performat mai slab la testele cognitive. În alte studii în care oamenii au fost puși să doarmă de exemplu lângă un aparat și unii au avut acel aparat activat cu câmpuri electromagnetice lângă cap, iar alții n-au avut aparatul activat și niciunul n-a știut dacă a stat lângă aparatul activ sau inactiv. În acele studii rezultatele au fost identice între grupuri, deci în momentul de față nu putem să spunem clar că aceste câmpuri electromagnetice ne influențează. Există însă ipoteze care spun că aceste câmpuri electromagnetice creează un fel de zgomot. neuronal, un zgomot pe care noi nu-l percepem, dar neuronii noștri într-un fel sau altul, fie că l-aud, fie că-l simt și acest zgomot creat de câmpuri electromagnedice poate să ducă la brain fog. Acum, poziția mea e următoarea. Dacă le-ai încercat pe toate, dacă faci toate lucrurile despre care vorbim mai departe, În a-ți ameliora brainfocus și nu funcționează nimic, ai putea să încerci și asta. Ai putea să renunți la căștile cu Bluetooth, ai putea să-ți oprești WiFi-ul noaptea când dormi în casă. Dar nu aș exagera cu aceste lucruri pentru că, din nou, revenim la studiul cu cele 60 de studente, da? Pentru că cele 30 de studente care au folosit telefonul 90 de minute pe zi știau că folosesc telefonul mult și știau că studiul analizează efectul câmpului electromagnetic asupra performanței cognitive, poate că fix faptul că știau că pot fi afectate a creat un efect nocebo. Adică tu când știi că ceva îți face rău, E posibil ca acel rau sa-ti faca rau pentru ca tu stii ca iti face rau. Concret, daca eu cred ca wifi-ul din casa imi face rau, e posibil ca el sa n-aiba niciun efect asupra mea. Simplu fapt ca mie mi-e frica de el, e posibil sa-mi faca rau. De aceea pozitia mea e urmatoarea, ca in momentul in care nu avem studii clare care sa ne arate ca wifi-ul Ne face rău. Da, n-o să dorm cu Wi-Fi-ul în pat, dar n-o să opresc Wi-Fi-ul peste noapte, cum auzim recomandat pe internet, în unele, să zic, pe unele canale. Deci, eu n-o să mă opresc Wi-Fi-ul în casă, n-o să-mi fie frică să răspund la telefon, totuși, ca orice lucru, îl fac cu cumpătare. Nu îmi place să vorbesc o oră la telefon. Dacă vorbesc o oră cu cineva, fac un call pe calculator și mă uit la un ecran, nu stau cu telefonul la ureche. Și înainte de a trece la soluții, putem să menționăm și COVID-19 ca un factor major al creșterii, prevalenței brain fog-ului în lumea întreagă. Aici Vorbim despre probleme de memorie, lipsă de concentrare, ceață în gânduri și irritabilitate crescută la pacienți care au avut COVID-19. Ce e interesant este că acest lucru nu este neapărat corelat cu severitatea bolii. Adică sunt foarte multe cazuri de boală severă COVID-19 care nu rezultă în brain fog și există alte multe cazuri de simptome ușoare sau medii care totuși se soldează cu brain fog pe o perioadă lungă. Acest brain fog cauzat de covid e descris de unii cercetători ca o pandemie surdă, ascunsă, o pandemie care nu este băgată în seamă pentru că ne-a speriat cu toții de ceea ce s-a întâmplat și tindem să băgăm lucrurile supres și să nu ne mai gândim, să nu mai vorbim de covid, să nu mai investigăm ceea ce se întâmplă, dar lucrurile sunt investigate în continuare și se pare că sunt milioane de pacienți care suferă de brain fog cauzat de COVID. Ipotezele medicale sunt multiple și sunt cercetate și există în ce în ce mai multe dovezi pentru a sprijini fiecare ipoteză, dar se pare că apare o inflamație a vaselor de sânge în creier cauzată de răspunsul imun al corpului nostru la prezența virusului Se pare că virusul se poate cățăra pe neuron și ajunge în corp. Un lucru foarte greu de dovedit pentru că nu prea ai cum să faci o biopsie sterilă la un pacient viu. În schimb, un pacient care a decedat nu mai este relevant pentru că imunitatea lui moare odată cu el și virusurile se răspândesc în creier. Deci e foarte greu să constați prezența anumitor microorganisme în creier. E aproape imposibil. Asta este problema în a studia creierul, că e închis și nu ai cum să iei o biopsie sterilă de acolo. O altă ipoteză este afectarea directă a neuronilor de către virusul prezent, cum ziceam, în creier. O altă ipoteză vorbește despre procesele autoimune declanșate de virus. Virusul prezent acolo crează o cascadă autoimună care îți atacă creierul. Sunt multe ipoteze care toate converg înspre a explica acest brain fog cauzat de covid care nu trebuie uitat. Și acum hai să vorbim despre soluții. Ce soluții există în a diminua acest brain fog? Și soluția 0, aș spune, soluția 0 este legată de cauza, da, pe care, cauza numărul 1 despre care am vorbit la cauze, Și anume la stres. Avem material despre stres, cum ziceam. Există nenumărate metode de a mitiga stresul, de a face meditație, de a dormi mai mult, de a rămâne mai mult timp acasă, de a face lucruri care îți plac mai mult. Dar una din ele am auzit-o recent, in biserica, la o slujba si promit ca nu o sa va plictisesc cu calatoria mea spirituala. Nu e vorba despre asta pe acest canal, nu o sa vorbim neaparat despre credinta. Ce vreau sa-ti povestesc este despre ce am auzit intr-o slujba acum cateva zile, de la un preot foarte ancorat in ceea ce se intampla in prezent. Când ne povestea despre cum Dumnezeu ne transmite niște semnale pe care e bine să le auzim, sunt niște invitații la face bine, dar că aceste invitații trebuie auzite în liniște. Adică ele ajung la tine dacă tu lași loc în viața ta, unor momente de liniște în care se auze acele semnale. Și îndemnul lui era la nu folosi sau la nu umple constant în fiecare moment, momentele de liniște, cu lucruri pe care le facem fără sens de multe ori. Social Media, cu scrollat pe Instagram, găsiți tot felul de atracții și tot felul de activități doar ca să acoperim acea liniște. Pentru că de multe ori asta facem. Și de ce zic că e importantă această învățătură? Pentru că indiferent dacă o auzi într-o biserică sau ți-o povestesc, eu ți-e aici. are foarte mult sens. Eu îmi dau seama de multe ori că n-am momente de liniște. Fie lucrez, fie sunt acasă cu cei dragi și când am un moment de 5 minute pe balcon, îmi place să ies pe balcon chiar dacă nu mai fumez, nu mai vapez, îmi place să ies la balcon, să stau pur și simplu la balcon și când ies la balcon stau cu telefonul și mă uit la tot felul de tâmpenii care chiar dacă mă distrează, chiar dacă poate învăț ceva, poate chiar dacă au un sens, Acele momente îmi fură acele mici momente personale de liniște. Da? E atât de important să le avem, pentru că în liniștea aia tu poți să-ți dai seama cum te simți. În liniștea aia poți să te asculți pe tine. În liniștea aia îți pot veni niște idei. Liniștea e atât de importantă și ce nu avem în ziua de astăzi este acea liniște. Deci, ca prim sfat, sfatul zero este să ai momente de liniște Să nu-ți fragmenteze atât de mult atenția și asta poate din start să-ți reducă acel nivel de stres. Un al doilea sfat este să faci mișcare. 30 minute de activitate aerobă, adică mers, alergat, bicicletă, not de 5 ori pe săptămână, cel puțin. E atât de clară, e că în momentul în care începi să faci mișcare, În aer liber de preferat, aerobă, să-ți bată inima mai repede, pur și simplu creierul tău începe să funcționeze mai bine atunci în momentul ăla, o simți, începi să gândești altfel, începi să gândești mai sănătos, începi să te bucuri de cum gândești. E ca un ulei pe care îl pui peste motor, Așa funcționează sportul pentru creier, pentru că pur și simplu îți crește fluxul sanguin cerebral și asta îți îmbunătățește funcția cognitivă. Un al doilea sfat este legat de alimentație care trebuie să fie în stil mediteranean, să consumăm ulei de musline, Avem uleiul nostru, uleiul Dr. Mihail, făcut cu uleiul Manzanila de la Casa de Hoaldo, by Dr. Mihail, găsiți pe site-ul maslinescu.ro, o să lăsăm link în descrierea acestui material. Dar în esență, ulei de măsline, legume și fructe, nuci și semințe, pește, leguminoase și cereale integrale, care toate, de fapt, sau majoritatea acestor lucruri, ne aduc fibre. Și microbiomului nostru îi plac fibrele, iar microbiomul nostru, dacă este sănătos și îi dăm ce trebuie, se pare că ne ajută și la nivel cerebral. E un studiu pe care o să-l lăsăm în descriere, care analizează fix asta. E un studiu care analizează efectul a 5 grame de inulină standardizată, care este o fibră pe care o găsim în multiple legume. Avem și un Un articol despre asta pe site, il lăsăm și pe acela în descriere, dar 5 grame de inulină date adulților peste 60 de ani, timp de 3 luni, le-a îmbunătățit semnificativ capacitatea cognitivă de a face tot felul de teste. Deci dieta are o foarte mare legătură cu capacitatea creierului nostru de a funcționa corect și trebuie să avem grijă la dieta noastră. Dacă nu este, așa cum am descris-o eu, cu ulei de măsline, fructe și legume proaspete din abundență, nu și semințe, pește, leguminaţe şi cereale integrale, poate lactate, poate ouă, dar doar astea. Adică mâncăm doar astea, nu mai mâncăm nimic altceva. Te duci în supermarket, e o pungă de cipsuri, te uiţi la ea, ce este? E cu seminţe? Nu şi seminţe nu. E peşte? Nu, e cips. E leguminoase și cereale integrale? Nu, ești nebun, e chips. Ce ai, ai nebunit, e chips, ți-am zis. E legumă și fruct proaspăt? Nu, este chips. E ulei de măsline aici? Nu, la revedere l-am aruncat, nu l-am mâncat. E o ciocolată, e o ciocolată Milka, da? Că are cacao, ok. Dar te uiți acolo pe ingrediente, ce scrie? Zahăr. E ulei de măsline? Nu. E legume și fructe proaspete? Nu e ciocolată. Ce, ești nebun? E nuci cu semințe? Nu. E ciocolată. La revedere, am aruncat-o. Și așa faci cu orice. Te duci la... Multă lume mă întreabă. Ce să mănânc? Și le zic lucrurile astea. Și după aia zici. Ia, păi dar am mâncat. Păi mănânc seara, beau vin. Ok, bei vin. E ulei de măsline? Nu. E legumă? E fruct? Vinul? Nu. La revedere, nu-l mănânci. Nu e în lista aia? Nu-l mănânci. Nu ține o merdenea. E leguminoase și cere ale integrale? Nu, la revedere, gata, n-o mai iei, n-o cumperi. Deci mulțumesc, m-au răzgândit, n-o mai plătesc. Deci asta trebuie să mănânci și dacă mănânci asta în mod cert creierul tău poate nu o să șteargă acel brain fog, dar o să îi fie mult mai bine. Apoi e bine să elimini alcoolul și substanțele depresive pentru creier, alcoolul fiind una dintre ele. Dacă ai brain fog în mod cert alcoolul nu-ți face bine. E bine să ai somn odihnitor 7-8 ore. De somn pe noapte și somn de calitate. Avem materiale despre somn, le poți urmări. Și e foarte important să avem socializare și activități de grup. Dacă nu le ai, caută-le. Sună-ți vechii prieteni, du-te pe la rude dacă nu sunt toxice și dacă nu te omoară cu întrebării. subcentură. Caută oameni cu care să vorbești, poate la locul de muncă. Nu știu, mâine du-te la masă cu unii dintre colegi. Dacă găsești oameni cu care să ai aceleași valori, aceleași interese și doar discuți cu ei, petrești timp cu ei, asta îți îmbunătătește starea psihică și e posibil să-ți reducă și simptomele acestui, sau intensitatea acestui brain fog și protejează-ți sănătatea emoțională. Dar chiar dacă E bine să ai un grup de oameni și e bine să ieși cu prieteni. Persoanele toxice și starea emoțională toxică de multe ori face mai rău decât prezența acelor persoane. Deci e bine să ai grijă cu cine ești sau ce informații consumi, știrile din ziua de astăzi, unde totul pare că se întâmplă de pe o zi pe alta, tot felul de directive noi, tot felul de lucruri se întâmplă în Statele Unite. Ele ne afectează mult mai puțin în mod direct decât ne afectează steara psihică la nivelul la care te curgi noapte și nu știi cu ce știre te vei trezi a doua zi. Poți să limitezi acele știri, poți să le citești poate odată pe săptămână și asta îți poate îmbunătăți starea. Și bineînțeles, e bine să... Atenție, ce o să enumăr acum nu sunt vitamine pe care să le iei pentru brain fog, sunt lucruri la care e bine sa fii atent cand mergi la medic si medicul iti poate recomanda niste teste si daca ai deficit major, deficit mare in aceste elemente, e posibil ca atunci cand vei corecta acel deficit la indicatia medicului, sa-ti fie mai bine. Si aici vorbim despre vitamina D, magneziu, B-uri mai ales B12 și el tianină care poate lipsi din alimentația ta. Repet, ele nu se iau după ureche, dacă ai brain fog și iei vitamina D, probabil o să arunci bani pe acea vitamina D, dacă ai brain fog și iei magneziu, e puțin probabil să ai deficit de magneziu. Dar astea sunt lucrurile pe care medicul tău le poate analiza în sânge și doar dacă ai carență, ele vor avea un efect dacă le vei suplimenta fie prin alimentație, fie prin pastiile cu suplimente. De ce poți să faci în concluzie este să te uiți la cauzele astea, să vezi dacă te regăsești în ele și poți să le rezolvi, să ai momentele tale de liniște, e atât de important cred să ne recuperăm cumva acele momente de liniște în care nu facem nimic, Unele recomandări se duc până într-acolo încât ni se recomandă să avem o zi întreagă în care să nu consumăm deloc informație. Să nu citim nimic, nici din carte, nici pe internet, nici să nu ne uităm la filme, la seriale, la YouTube. Pur și simplu doar să scoatem informație. Să scriem, să compunem chestii, să ne gândim și atât. Adică există și acest tip de dezintoxicare. Dar dacă Nu poți să faci acest tip de dezintoxicare. Eu, spre exemplu, mi-e greu să cred că aș putea să am o zi de asta, cu toate că sună interesant. Cel puțin păstrează-ți momentele tale de liniște. Când este liniște, nu scoate telefonul, lasă creierului acea liniște pentru că are nevoie de ea. Mișcă-te mai mult, mănâncă divers din lista pe care am descris-o, nimic mai mult. Dormi mai bine, dormi mai mult, ieși în lume și nu ignora semnele corpului tău. Și astfel poate că o să reduci severitatea acelui brain fog. Și, nu în ultimul rând, Ia-ți niște zori. Zori, cafea și începutul. Asta este cafeaua noastră. Este plină de antioxidanți și ai putea dimineața să-ți începi ziua cu Zori Resolution, fie că ți-o faci cappuccino, fie că ți-o faci espresso, să ieși la balcon, fără telefon și să savurezi o cafea bună, să te bucuri de aceste arome. Atenție! Are arome de ciocolată cu lapte, afine, tofii și mure și dacă Stai si o sorbi si o lasi in gura si o inghiti si lasi linistea aia sa simti acele arome, efectiv o sa le simti pe toate. Ciocolata cu lapte, afine, toffee si mure. Asa ca multumim ZOR pentru faptul ca sprijini acest material, iti multumesc tie pentru atentie si apropo, zi-mi jos in comentarii, vrei astfel de materiale lungi? Pentru ca mie imi place la nebunia sa le fac, eu simt ca pentru asta traiesc, simt efectiv ca tot ce fac la birou, tot ce rezolv, toate lucrurile noi pe care le facem, le fac pentru a avea posibilitatea de a face în liniște și cu disponibilitate materiale pe larg despre astfel de subiecte. Citesc despre ele, uite pentru asta m-am documentat din Harrison manual de medicină pe care și pe acesta l-am primit de la editura All, sunt foarte drăguț să-mi trimită chestiile astea. M-am documentat din acest manual de simptome frecvente de la Merck și alte câteva manuale care sunt aici pe poliță. Îmi place atât de mult să stau și să citesc din toate astea și să compun aceste materiale. Atenție, m-am documentat și din materialul doctorului Kamarovskii despre brain fog. Îmi place atât de mult să fac asta, dar de multe ori mi se spune, aia de bă, scurtează-le, fă-le acolo mai zi, brain fog, zi ce pastilă să iau. Chiar așa nu se poate, dar probabil că merg rezumate pe repede înainte în materiale de 10 minute. Scrie-mi jos în comentarii dacă ai prefera. mai multe materiale scurte, 15 minute, 10 minute, ai înțeles despre ce e vorba, mergi mai departe sau îți plac aceste materiale, unde îți iei popcorn, te așezi și te uiți. Atenție, la aceste materiale avem și timestamps, dacă intrii pe site, de exemplu, Facem o simulare. Intrii pe drmihail.ro, te duci la podcast și, de exemplu, totul despre osteoporoză. Dai click pe totul despre osteoporoză. Să vezi, în stânga avem toate aceste timestamps. Dacă te interesează prevenția osteoporozei, dai click și începe materialul. Sau te duci la search, la căutare și scrii prevenția osteoporozei. Și asta o să-ți apară în profunzime, podcast, timestamp. Al doilea rezultat și al treilea rezultat este despre prevenția osteoporozei. Ai dat click și te duci acolo. Deci iată că materialele astea lungi pot fi scurte. Fix prin căutarea celor timestamp-uri. În fine, lasă-mi jos în comentarii părerea ta. Mulțumesc pentru atenție, mulțumesc Zori. Intră pe site-ul Zori.ro dacă vrei să-ți comanzi o cafea șmecheră și noi ne vedem next time. Ceau!
More from Mihail


COLESTEROL FĂRĂ STATINE: ce alimente chiar scad LDL-Colesterolul, cât mănânci și de ce funcționează


Masculinitate toxică: pericol pentru tineri | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Sandra O’Connor


Povestea TRANSPLANTULUI de organe | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Guenadiy Vatachki







