Ce mai face COPILUL TĂU INTERIOR?

Este un sine neautentic. Este o mască. Este personaj. Adă-ți aminte de momentele în care ai fost plin de viață, așa cum se întâmplă desea când răspundem la ce mai faci cu superficialul bine. Fii bărbat, băieții mari nu plâng, fii fată cu minte, dar nu te simți așa, nu mai fii așa. Ești așa de prost. Hei, acest material nu este pentru tine, este pentru copilul tău interior și da, fiecare dintre noi avem acest copil interior chiar dacă majoritatea îl neglijăm, așa că lasă-l pe acest copil interior să asculte acest mesaj. Copilul tău interior este acea stare de bine, de bucurie, este acel sine care este jucăuș, care este energic, care este sincer, care este puternic în adevăratul sens al cuvântului, care se bucură de micile plăceri ale vieții și care simte că trăiește. doar că acest copil interior, într-o majoritate covorșitoare, este înăbușit de cele mai multe ori de adulții care ne cresc și care, fără să-și dorească asta, fără să vrea asta neapărat, ne transmit niște traume pe care și ei le învață de la părinții lor și tot așa. Și atenție! Traumele astea nu trebuie să fie neapărat evidente. Bineînțeles, putem vorbi despre traume de abuz sexual sau abuz fizic, emoțional, Dar chiar și anumite lucruri mici, cum ar fi neglijarea unui copil, nevalidarea emoțiilor lui, faptul că îi spui să fie rușine de anumite lucruri, faptul că nu-l lași să-și exprime emoțiile dacă ele sunt negative, îl fac pe acel copil în primul rând să-i fie rușine, o să vorbim imediat și despre rușine, și îl fac să se închidă, îl fac să creadă că acel copil interior, acel sine adevărat nu este adecvat, este incomplet. Poate îl fac să se simte că este rău și atunci tu îți înăbuși acel sine interior și vii în lume cu o mască pentru că ceea ce-ți dorești este să fii pe placul altor oameni, te întreb ce cred alți oameni despre tine și dacă te regăsești în aceste lucruri pentru că eu mă regăsesc, Cu desăvârșire în aceste lucruri, te rog să rămâi până la capăt. Ceea ce te-am descris aici este descris în această carte, este scrisă de Charles Whitfield și se numește Eliberarea copilului interior. Cartea o ascult pe Voxa. Voxa sprijină acest material Și vreau să zic că am ajuns să mi-aleg cărțile pe Voxa atât de șmecher încât după primul capitol ascultat, eu fug la librărie, îmi cumpăr cartea și ceea ce fac este să ascult cartea pe Voxa în timp ce o urmăresc cu creionul și subliniez pasajele care mă interesează. În felul ăsta reușesc să parcurg mult mai rapid prin această carte și să integrez informațiile din carte mult mai bine. Spre exemplu, cartea asta are 200 de pagini, este povestită sau înărată, să zicem, în 8 ore pe vox-a. Sunt 8 ore pe vox-a, eu pot s-o pun pe 2x viteză și, efectiv, în 2 zile, câte 2-3 ore pe zi, am terminat această carte. Dar hai să vorbim mai multe despre copilul interior și vreau să-ți citesc doar câteva pasaje ca să-ți fie un pic de poftă și vreau să văd dacă tu te recunoști în ceea ce înseamnă copil interior, sine adevărat sau sine fals. Și la capitolul 3 spune așa, fiecare dintre noi are un copil interior, oricât ar părea acesta de distanțat, evaziv sau chiar înstrăinat, din păcate. Copilul interior este acea parte din noi plină de viață și de energie, creativă și împlinită. El reprezinta sinele nostru adevarat? Cine suntem noi in realitate? E denumit sine adevarat de multi psihologi, unii medici si educatori, atat in domeniul terapiei, alcoolismului si cel al familiei, cat si din afara acestora, ii spun tot copilul interior. Acum, sinele nostru real, copilul nostru interior este spontan, este expansiv, plin de iubire, dornic sa daroiasca si sa comunice. El ne accepta pe noi in sine si pe ceilalti. Simte orice, indiferent daca este vorba despre emotiile placute sau neplacute. Atentie, daca iti dai seama ca de multe ori respinge emotiile neplacute, pentru ca nu vrei sa le simti, pentru ca copilul tau interior nu vrea sa le simta. In plus, exprima aceste emotii. Sinele nostru real ne accepta sentimentele fara a le judeca sau a se teme de ele si le permite sa existe ca un mod valid de a evalua si aprecia evenimentele din viata. Sinele nostru în interior este ancorat și a confiat în diferența între sine real și sine fals. Sinele real este autentic, adevărat, sincer, spontan, expansiv, generos, se acceptă pe sine și i-a acceptă pe ceilalți, manifestă compasiune, iubește necondiționat, simte emoțiile, inclusiv furia spontană și îndreptățită din momentul prezent. Este asertiv, este intuitiv, are capacitatea de a fi ca un copil, simte nevoia sa se joace, este vulnerabil, puternic in adevaratul sens al cuvantului, increzator, ii place sa fie hranit, se abandoneaza ingaduitor cu sine, deschis catre inconstient, isi aminteste unitatea noastra si este liber sa evolueze. Pe de altă parte sinele fals este un sine neautentic, este o mască, este sine codependent, este personaj. Dacă joci rolul unui personaj e posibil ca sinele fals să fie cel care stă la putere. Este nesincer, prefăcut, floace planuri și evoluează greu. Este încordat, temător, reținut, invidios, critic, idealizat, perfecționist, orientat spre alții, iubește, condiționat, își neagă sau își ascunde trăirile, inclusiv furia de lungă durată. Este agresiv, rațional, logic, are scenarii părinte-adulți exagerate, evită joaca și distracția, se preface întotdeauna că e puternic. Este neîncrezător, afișează o superioritate morală, da, deci el moral este mereu. superior a altora și tinde să acționeze în mod inconștient, repetând de-adesa tipare dureroase. Acum, ca și diferență între cele două, când suntem sinele nostru real sau acționăm de la nivelul lui, ne simțim plini de viață. Adu-ți aminte de momentele în care ai fost plin de viață. Atunci tu aveai practic, erai pus pe modul copil interior sau sine real. Chiar daca experimentam durere, tristete, vinovatie sau furie, ne simtim vii cu adevarat. Sau simtim bucurie sub forma multumirii, a fericirii, a inspiratiei sau chiar a extazului. In ansamblu avem tendinta sa ne simtim prezenti si completi. Pe de alta parte, exista o parte a noastra care in general se simte ne la locul ei, este tensionata sau neautentică și aceea este sinele nostru fals. Sinele nostru fals este o mască, e inhibat, încordat și temător. Este eul nostru egocentric și superegoul, care face planuri și muncește în mod constant, mereu egoist și reținut. Este invidios, critic, idealizat și perfecționist. Învinuiește și umilește pe alții. Și asta mi se pare interesant, pentru că înstrăinat de sinele real, sinele nostru fals este orientat asupra celor din jur. Se concentrează pe ce crede că vor alții de la el. Este supraconformist. Și își ascunde și neagă trăirile. Și fii atent, vreau să văd dacă te regăsești în acest pasaj. Pentru că chiar și în aceste condiții e posibil să fabrici emoții false, așa cum se întâmplă desea când răspundem la ce mai faci cu superficialul bine. Când cineva te întreabă ce mai faci și tu răspunzi imediat bine, poate să fie pentru că nu vrei să vorbești cu persoana respectivă și nu vrei să dezvolți. Dar de cele mai multe ori este pentru că fie nu știi cum te simți și răspunsul e simplu bine, fie ți-e mai ușor să ascunzi cum te simți. Nu poți să zici, băi, uite, sunt un pic deprimat sau am o problemă acum, băi, nu mă simt foarte bine astăzi, nu. Ți-e cumva rușine și vrei să ascunzi acele sentimente. Și atunci masca ta răspunde prima și zice, a, mă simt bine. Și în cea mai mare parte a timpului, când jucăm rolul sinelui fals, ne simțim incomod, amurțiți, goi pe dinăuntru sau într-o stare artificială ori tensionată. Nu ne simțim autentici, compleți, întrăești sau echilibrați. În mod paradoxal, adeseori ni se pare că acest sine fals este starea noastră naturală, modul în care ar trebui să fim și asta e mișto. Ne obișnuim atât de mult să fim sinele nostru fals, încât sinele nostru real se simte vinovat, ca și cum ar fi ceva în neregulă. Ca și cum n-ar trebui să ne simțim vii, și autentici. Simplu gând de a schimba acest lucru ni se pare înfricoșător. Este din nou o senzație pe care eu o întâlnesc uneori la mine când mă simt bine, mă simt vioi, mă simt jucăuș, dar simt cumva că acest mod de a trăi viața nu este tocmai corect. Simt că mă simt vinovat să mă simt așa. Tocmai pentru că masca sau sinele fals vine din spate și îmi spune că, hei, ești într-un mod spericulos. Când te-ai făcut așa, când te-ai jucat așa sau când te-ai exprimat atât de liber în copilărie, ai suferit pentru că ai fost criticat și ți s-a explicat când nu ești adecvat. Și atunci ai această discrepanță între cum ai ți-ai dorit să fii, și cum simți de fapt că este safe să fii. Și cartea asta explică undeva spre final și cum să rezolvi această problemă, pentru că îți aduce destul de multe soluții care sunt aplicabile și care sunt cumva fără costuri. Dacă nu includem un psiholog sau un grup de terapie, aceste soluții sunt fără costuri sau sunt la costul 4 ore sau 8 ore de citit o carte sau de ascultat cartea asta pe vox-off. Și vreau să mai văd despre rușine, pentru că și asta mi se pare extrem de interesant, pentru că în ziua de astăzi trăim cumva într-o lume în care ni s-a spus, și deja știm că să spui să-ți fie rușine este un lucru negativ și rău, dar pe de altă parte ni se explică că sentimentul de rușine este rău și n-ar trebui să-l simțim. Și ce înțelegem din cartea asta este că rușinea este un sentiment absolut normal, uman. Diferența este însă cum ne raportăm la acea rușine, în funcție de cine este la putere, sinele adevărat sau sinele fals sau, mai bine zis, dacă copilul tău interior este sănătos. Și cartea zice așa că rușinea este sentimentul incomod sau dureros pe care îl trăim când ne dăm seama că o parte a noastră e defectă, rea, incompletă, stricată, falsă sau inadecvată. Spre deosebire de vinovoție, când ne simțim prost fiindcă am făcut ceva greșit, simțim rușine fiindcă este ceva în neregulă cu noi. Trebuie să nu confundăm în primul rând statarea de vinovoție față de cineva pentru ceva ce am făcut. Din nou, un sentiment care poate să fie sănătos și care te poate duce la a repara acel lucru greșit pe care l-ai făcut. Să nu-l confundăm cu rușinea. Da? Rușinea înseamnă că ceva este în neregulă cu noi. Și fii atent acest pasaj care mi se pare excepțional. Toți simțim rușine. E o emotie umană universală. Însă dacă nu ne ocupăm și nu ne detașăm de ea, rușinea tinde să se acumuleze și să se împăvăreze din ce în ce mai mult până când devenim victimele acelei rușini. Și e posibil chiar să-ți camuflezi rușinea sub formă a unei alte emoții sau acțiuni, după care să o proiectezi asupra altor persoane si fii atent aceste emotii care sunt de fapt proiectarea rusinii pe alte persoane atunci cand tu pentru ca esti victima acestui sine fals nu stii sa vorbesti despre propria rusine. Aceste emotii pe care le poti proiecta pe altii care sunt de fapt o rusina rabufnita sunt asa furie, resentimente, manie, invinovatire, disprez, atac, control, perfectionism Neglijarea sau retragere, abandon, dezamăgire, comportament compulsiv. Și practic, astea sunt niște mecanismuri de apărare atunci când noi nu știm să ne exprimăm rușinea. Și hai să vedem de unde vine rușinea. Rușinea pare să aibă la origine interpretarea pe care o dăm mesajelor negative, afirmațiilor negative, convingerilor și regulilor pe care le auzim în copilărie. Acestea provin de la parintii noștri, de la alte persoane parentale și persoane cu autoritate. Auzim în mod repetat mesaje precum să-ți fie rușinești rău sau nu ești destul de bun. Însă aceste reguli negative ne sunt adesea impuse într-un mod inconsecvent, după cum am menționat în capitolul anterior. Rezultatul, lipsa de încredere în cei care impun aceste reguli și persoanele cu autoritate plus sentimentul de frică, vinovăție și mai multă rușine. Deci, rușinea vine atunci când ceea ce îți impune cineva autoritar, un părinte sau o persoană care te crește și îți impune niște reguli care nu sunt în concordanță cu ceea ce simți tu, care faultează copilul tău interior, asta te face să-ți fie rușine, să-ți fie rușine de ce simți și de cine ești și să creeze acea mască care de fapt este un mecanism de protecție. Atenție! Ține la acela fals. Masca nu este ceva rău, este modul ingenios prin care corpul tău se apără. Tu te aperi în a-ți fi greu, tu te aperi în a suferi prin acea mască. Masca este un scut. Problema este că la un moment dat cărăm acel scut cu noi toată viața și acel scut ne face imposibil să trăim bucuria vieții. Dacă ai un scut greu după tine, ți-e greu să alergi prin iarbă cu tălpile goale și să te bucuri de aerul curat din jur. Ți-e greu pentru că ai acel scut greu care te îngreunează. Când ajungi într-o pășune, îți dai seama că nu are sens să mai ții acel scut. Nu mai suntem în epoca de piatră, nu mai aruncăm cu surițe noi, nu mai aruncăm cu pietre noi, nu avem de ce să ținem acel scut. Și practic, cartea asta te învață să scapi de acel scut, acea mască a sinelui fals, pentru a simți din nou bucurie. Și fii atent la aceste reguli și cu asta o să închei regulile și mesajele negative transmise frecvent de familii problematice care duc la acest sentiment de rușine reprimată. Și din nou revin la ideea că rușinea este un sentiment absolut normal uman, este absolut normal să-l simți, dar este sănătos să vorbești despre el cu terapeutul tău, cu un prieten, să vorbești despre acea rușine, să o integrezi până o vindeci. Însă de cele mai multe ori persoanele care poartă mască de regulă o să spună nu, eu nu simt nicio rușine. Dar, de fapt, rușinea e atât de dureroasă și atât de reprimată din copilărie, încât acele persoane ajung, practic, în timp să nu simtă rușinea, dar rușinea aia să-i controleze. Și uite regulile impuse greșit în copilărie care pot duce la rușine. Reguli negative. Nu te exprima emoțiile. Nu te înfuria. Când vezi un copil că e furios, zici, ei, nu mai fi furios. Ce-i cu tine? O regulă negativă. Care poate în timp să ducă la această creare a unei măști. Nu te supăra, nu plânge, nu fă ce spun eu, nu ce fac eu. Fii bun, cu minte, perfect. Evita conflictele, da? Nu te certa cu colegii. Nu gândi, nu vorbi. Învață bine la școală în orice condiții. Asta e foarte interesantă. E ca și cum, da, de multe ori auzim, băi, du-te și învață bine la școală, dar nu ți se dă un motiv pentru care înveți la școală o materie care nu-ți place. Poate că profesorul nu este capabil să-ți predea sau să-ți explice ce câștigi din învățarea acelei materii și tu nu vezi sensul în a învăța acea materie. Când ți se spune, învață la școală, ea nu te pune indiferent de situația în care tu înveți, tu începi să disociezi ceea ce simți cu ceea ce ți se împune și asta e o regulă negativă. Nu pune întrebări, nu străda familia, trebuie să fii văzut, nu auzit, nu comenta, nu mă contrazice, să faci impresie bună, eu întotdeauna am dreptate, păstrează întotdeauna controlul și așa mai departe. Mesajele negative care ne duc la a simți rușine sunt, fii bărbat, băieții mari nu plâng, fii fată cu minte, dar nu te simți așa, nu mai fii așa, ești așa de prost, tu ești de vină, ne ești dator, sigur că te iubim, eu mă sacrific pentru tine și așa mai departe. și promit ultimul pasaj, în secret vrem să-i simțim toată și vivacitatea și creativitatea acelui copil interior. Fiind reprimat atâta vreme, blocat într-o dilemă apropiere-evitare, singura cale de a ieși este o formă anume de comportament compulsiv care a funcționat pentru noi în trecut, chiar dacă e posibil să ne ofere doar o imagine fugara sinelui nostru adevărat. Aceste acțiuni compulsive fac parte dintr-un spectru larg de comportamente, de la consum excesiv de alcool sau alte droguri, la relații intense și de scurtă durată, sau încercarea de a controla pe altcineva. Pentru că simțim atât de mult nevoia de a scoate la ivel acel copil interior bucuros, dar pentru că el poartă acele multe scuturi, de multe ori recurgem la a consuma droguri, alcool, sau a intra în relații, cum spunea aici, intense și de scurtă durată, doar pentru a simți un pic acea bucurie pe care o trăiam cu toții când eram copii, până să ni se pună aceste scuturi. În final, autorul dă și foarte multe soluții pe care le putem îngloba în activitatea noastră zilnică pentru a scoate la iveală acest copil interior și dacă totuși o să alegi să nu treci prin această carte sau să nu o asculti pe vox-ea, Îți spun doar câteva. În primul rând vorbește despre autocunoaștere, cum ar fi să poți să scrii viața cronologic într-un jurnal, să poți să descrii tot ce s-a întâmplat în viața ta. Pare să fie efectiv terapeutic pentru că tu îți aduci aminte de lucrurile care s-au întâmplat, le conștientizezi și poți să le reintegrezi într-un mod sănătos în cine ești tu. Și asta te ajută pe tine să fii reintegrat. Integrarea fiind vindecarea creierului și a sinelui. Un alt element despre care vorbește este spiritualitatea și atenție, nu vorbește neapărat despre o credință într-un Dumnezeu sau într-o credință religioasă, ci orice altă formă de conexiune cu Universul și cu lucrurile din Univers care te integrează pe tine în acel Univers. Înțelegi că sunteți una și aceiași. Și asta din nou pare să fie o formă reală de a scoate copilul interior la lumină și de a da scuturile jos. Asta este cartea, o recomand absolut oricui. Este o operă emblematică în literatura de psihologie și repet, o puteți asculta pe Voxa, are 8 ore, o puteți da la 2x speed, pur și simplu îți faci cont. Cartea asta, din nou, cred că fiecare carte pe care o citesc o recomand oricui și mi-aș dori ca oricine să o citească, dar n-am avut sentimentul ăsta mai puternic la nicio altă carte decât la această carte. Cred că fiecare din noi are anumite traume invizibile în spate, în trecut, care ne țin aceste scuturi, cu care ne apărăm de lucruri neexistente, de lucruri greșite și aceste scuturi ne îngreunează viața. Cartea asta este fix despre aceste scuturi și despre cum putem să le vedem și pur și simplu să le aruncăm, să ne zicem, hei, n-am nevoie de aceste scuturi, Vreau să fiu din nou copilul meu interior. Vreau să-l cresc, să-l iubesc, să-l recunosc, să-mi dau seama că există acolo și să încep cumva să zicem reducarea lui într-un mod sănătos. Mulțumesc Voxa că susțin acest material și mulțumesc vouă că ați rămas până la capăt la acest material foarte lung. Ciao!