Cum ne liniștește muzica | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Marius Moga & Victor Toriani

Ți-arăt ceva acum și peste două săptămâni, auzi pe radio piesa aia și creierul tău zice... Știu asta de undeva, de unde știu...

Ah, am fost la concert, e piesa nouă de la...

Să auzim la festivaluri, la mainstream. Dubstep. Da, știu cu toții. Skrillex.

Exact! Așa se aude un remener.

E sentimentul neplăcut. În primul rând este o ieșire din zona de confort. E o baie de stres. Dă-i cu pescărul și dă-i până începe o picamă, mă rog.

Că doctorița a zis, nu-l mai asculta pe el, ascultă-mă pe mine.

Cum s-a născut piesa asta? Din zgomot?

Am întrebat toată lumea, ai trimitere? Nu am trimitere, vreau eu pur și simplu. Dacă reușesc să fac și artă și să prindă la mare amas, atunci îmi depinde.

În momentul în care ai băgat muzica, ai dat emoție. Și pe emoție începe stare.

Mă bucur că există chestia asta.

Că el te ia dintr-un punct și apoi te plimbă, te plimbă să te ducă în alt cum. Și pe când s-a terminat, ai și sărit în sus, ai și zbierat, ai trecut prin toate stările. Și când s-a terminat setul lui, de-aia ești, a, ce tare a fost, pentru că el ți-a dat acest parcurs.

Deja gradul de anxietate s-a redus și reacția din om pentru că omul se simte securizat.

E o electrizare a întregului corp și toate celulele știu că ai făcut aia.

Omule te salut, eu sunt dr. Mihail și astăzi avem un episod din boabe de cunoaștere, special pentru că vorbim despre sunete și de ce unele sunete ne aduc ansietate și de altă parte, poate chiar aceleași sunete reformulate ne aduc o stare de bine și avem doi invitați special, atenție mare. Primul invitat este cântăresc, compozitor și producător. Și nu cred că există artist din România care nu și-ar dori să lucreze cu el, să aibă o piesă compusă de el, pentru că ceea ce iese din mâinile lui, de regulă, este un succes. Ok, da. Și apropo de creier, al doilea invitat este Victor Toriani. Victor este psihoterapeut, psiholog clinician și psiholog organizațional din cadrul rețelei de sănătate Regina Maria. Victor, te salut! Marius, te salut! Înainte să începem, vreau să specific că acest podcast este sprijinit de rețeaua privată de sănătate Regina Maria și vreau să salut această inițiativă de-a lor de a transforma sunetele neprietenoase dintr-un remeneu să le auziți astăzi pentru cei care n-ați fost Până acum și n-ați făcut un remene, o să auziți cum se aude un remene și o să vă imaginați că sunteți într-un tub foarte îngust, întunecat și auziți sunetele astea la un volum de 10 ori mai mare sau de 20 de ori mai mare decât o să le auziți acum în podcast. Ziceam că salută această inițiativă a celor de la Regina Maria care au luat cercetători clinicieni și și-au propus să transforme acele sunete din zgomot în muzică și așa i-au propus lui Marius Moga să facă această piesă care se numește, cum se numește Marius?

Music to my brain.

Music to my brain, deci o s-o auziți și astăzi în podcast și puteți să o căutați pe YouTube, are peste jumătate de milion de vizualizări. Music to my brain, eu am ascultat-o de câteva ori și deja o știu.

S-o auzim la festivaluri, la main stage.

Ar fi tare, nu? Dar chiar ar fi tare, că asta ar fi... O soluție să îi pregătești pe toți, pentru cine știe, un nou, un reme neprevăzut, să știi deja ce te așteaptă.

Could be, you never know.

Bine ați venit la Boabe de Cunoaștere.

Bine t-am găsit.

Prima întrebare, bineînțeles, e către tine, Marius, cum ai venit cu ideea acestei piese? Cum s-a născut piesa asta? Din zgomot, ai făcut muzică.

Hai să darulăm înainte de a fi venit către mine oamenii cu ideea de a face piese cu, o piesă cu sunetele de remene, m-au apucat pe mine acum vreo, nu știu, 10 ani, 10 și ceva, să-mi fac un remene full body. M-au întrebat toată lumea, ai trimitere? Nu am trimitere, vreau eu pur și simplu.

Asta e o discuție pentru un câtăt o alt podcast, pentru că există riscuri acolo, știi?

Unui aparat de remene sunt destul de dubstepish.

Tu ți-ai făcut un full body remene pur și simplu?

Pur și simplu. Și sunetele, atunci când le-am auzit, eu le-am asociat ca și muzician cu un gen muzical plecat cumva așa, o ramură a EDM-ului sau nu știu, a drum&bass-ului, nici nu îmi dau seama, o combinare între astea două. Dubstep. Da, știm cu toții. Skrillex. Exact! Eu le-am asociat cu Dubstep-ul din prima. Eram, mă, trebuie să le înregistrez, să le semplez. Bine, n-am făcut-o atunci. Peste ani de zile, într-adevăr de curând, am primit provocarea asta, oare putem să o să produce o melodie cu sunetele de remene? Și mi-am lăsat mințe de dorința mea de atunci și am zis, I'm on! Am lansat-o în univers fără prea multă inerție și a venit mai greu. Da, și așa am început să lucrăm la ideea asta. Am lucrat alături de Remus și Luca Brown, sunt doi producători de la noi din studio, și alături de Ted Disaster. Au fost mai multe încercări. Până am găsit linia asta melodică catchy și când am găsit-o am zis gata, asta e, hai să vedem cum o facem să fie catchy. Pe toată producția se aud sunete de remene și sub formă a unui bas și sub formă, ca și cum ar fi, sinturi. Le-am semplat, le-am pus pe note și a funcționat și funcționează By the way, nu știu dacă ești up-to-date, este shortlisted la Cannes, această campanie.

A, serios, da?

Da, am aflat ieri, la Cannes se întâmplă un fel de festival pentru advertenți, e shortlisted ca și campanie inovativă și m-am bucurat. Nu doar pentru că e shortlisted, dar mă gândesc că și oamenii atât oameni sunt până la urmă, știi? Au văzut și ei valoarea unei idei foarte bune lansate de cei de la Publicis pentru Regina Maria, din care fac și eu o parte, și mi-a plăcut să lucrez la treaba asta, chiar a fost interesant, challenging, dar super interesant.

Cum ai compus-o, vreau mai multe detalii acolo și, apropo, de fapt, zi-mi dacă atunci când ai făcut acel full body reméné, acum 10 ani, Ai simțit vreo ansietate? Ai simțit un pic năsol în acel timp?

Nu neapărat. Fiind muzician și fiindcă am făcut o asociere, măcar una, cu Dapsepu, M-am făcut să mă liniștesc un pic. Dar îmi imaginez că cineva care n-a mai făcut niciodată un remene și nici n-ascultă dubstep, n-ar fi făcut asocierea asta și atunci, da, te lovește. Adică sunetele sunt destul de... chiar dacă ai căști de protecție pe urechi, tot auzi chestii.

Ești ca într-o discotecă. Ești ca într-o discotecă la... ca la o discotecă de-asta... cum să-i zicem...

Discotecă deja sună frumos.

Underground pe la 5 dimineața cu un DJ pe care nu-l înțelegi.

Și cu muzică pe care nu-l înțelegi. E ca și cum locuiești într-un apartament, într-un bloc, al căror etaje de deasupra ta nu sunt gata și vin oamenii la muncă în fiecare dimineață și mai bagă un flex, obor mașină direct, te trezești cu... Nu e chiar discotecă, e în zona de construcții mai degrabă.

E de acolo, corect. Victor, cum se manifestă această ansietate la pacienții care fac remene și cât de mult împiedică să continue, să zicem, această procedură?

Sunt sentimente mixte, oamenii sunt cumva trecuti prin diferite stare emotionale, vă pot spune și eu, că și eu am făcut la un moment dat un remene pentru coloana cervicală și da, e sentimentul neplăcut. În primul rând este o ieșire din zona de confort, e o baie de stres, pentru că cum definim stresul? o reacție normală la o situație anormală. Asta într-un RMN nu e ceva normal, nu stăm tot timpul în RMN-uri, automat e solicitant. Reacțiile care pot apărea cel mai des sunt de disconfort, claustrofobie, sentimentul ăsta de disconfort de mișcare, că nu ne putem mișca, stăm pe o perioadă de timp forțați să stăm în aceeași poziție.

Durează mult, nu? Adică sunt 30-40 de minute, ai stat în...

Depinde foarte mult de investigație.

În full body cred că e și mai mult.

Da, e mai mult.

Spre o oră probabil.

Da, da. Și, într-adevăr, cel mai des întâlnit este sentimentul ăsta de claustrare. Sentimentul ăla că ești blocat acolo, că nu ai aer. Multe persoane, cel puțin în cabinet, mulți vin pe fondul ăsta că lipsa de aer nu a fost suficientă. Și, de asemenea, disconfortul ponic. Sunetele. Mi se pare genial ce ai făcut.

Mașinăria, dacă o vezi fără... Îmbrăcămintea ei, da, remene mașini.

Ca o capsulă cosmic, așa.

E o dita mai turbină. E, e, e, e, e, e, e.

E, e, e, e, e, e, e.

E, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, e, E o mega turbină care se învârte super rapid.

Sunt niște bobine care se încarcă și se descarcă făcând acel câmp electromagnetic care e de 10.000 de ori mai puternic decât câmpul electromagnetic al Pământului și practic descărcările alea sunt acele sunete. Știi unde am văzut un remene, apropo, un remene desfăcut? Aveam noi la Fundeniu, nu? Era parcat în curte. Și.

Acolo ai putut să-l vezi. Nu.

Cred că mai avem. Making-off. Exact.

Este.

Efectiv o turbină. Da, este o turbină în care stai și auzi sunetele aproape că le simți. Atât de puterice sunt. Până la avea această piesă, care erau mecanismele de adaptare la această anxietate pentru pacienții care erau într-adevăr anxioși, asta într-un remene? În.

Primul rând, informarea omului despre ce este vorba. Întotdeauna, în momentul când știm despre ce este vorba, se mai reduce din anxietate. Doi, ne ajută foarte mult vizualizarea. Eu, cel puțin, nu folosesc mult în cabinet, în mecanismele astea, la noi și regresiv, și transa himnotică, toate au mecanismul ăsta de Imagerie o numim, nu imagerie dirijata sau vizualizare. Cream un mediu in care omul respectiv intre ca un film, intri in povestea respectiva si incepi sa ai trairi. De ce? Neurostiintele spun ca al nostru creier nu face deosebirea intre realitate si imaginatie. Si atunci in momentul in care eu imi imaginez, de exemplu, si va pot spune ce mi-am imaginat eu in momentul in care am intrat intr-un remene, Bine ai.

Venit la un concert frilex, aveți bilet la VIP, vă poftim aici în față lângă boxe. Concertul începe în 3, 2.

Da, 1... am vizualizat ca sunt pe o plaja. In primul si in primul rand, inainte de a intra in aparat, am inchis ochii. Pentru ca in momentul in care intri si deja vezi ca ai aici aparatul, s-a terminat povestea. Și am spus ok, o să rămân cu imaginea becurilor aluminii, închid ochii, am simțit dacă am intrat în turbina respectivă și de acolo am început. Îmi imaginez că sunt pe o plajă. Respir foarte mult aer, este o plajă foarte, foarte largă, dar îmi forțam, pentru că aici e lupta cea mai mare, pentru că mintea știe tu, pe de-o parte știe unde ești, forțează-te să-ți imaginezi, în primul rând să nu deschizi ochii și să-ți imaginezi plaja. Dă-i cu pescărușii, dă-i cu... până a început picamărul. Când a început picamărul, am încercat să... Au.

Zburat toți pescărușii. Nu.

Dar puteai să continui, zici că sunt pe o plajă, iată niște băieți care construiesc o casă. Am.

Încercat să merg puțin mai departe, mă imaginam că este un concert cu muzică house, pe undeva mai în depărtare, dar totuși anumite note muzicale reușesc să ajungă destul de aproape. Dar făceam abstracții și am început pur și simplu să vizualizez cât am putut de mult. Plaja. Plaja, marea, deschiderea, aerul. Pe masura ce am început să vizualizez asta, sunetele au început să se estompeze. Și vreau să vă spun că de două ori am făcut remenurile, de două ori am adormit. Deci am reușit să adorm. Am.

Adormit. Am.

Reușit să adorm. Deci pe cuvânt. Da, la mine funcționează chestia asta de... autoinducere, dar o persoană, de exemplu, o personalitate anxioasă, omul respectiv are o gândire, o scenarită anxiogenă, o numim noi, foarte puternică, foarte amplă, și atunci gândurile pot fi foarte puternice și vezi unde ești acum, vezi că nu ai aer, vezi că se aud sunetele astea, vezi... Aici este de fapt lupta, lupta în noi. Să poți să împingi puțin gândurile astea și să poți să aduci puțin imageria asta, imaginația asta, vizualizarea asta. Ajută enorm, enorm. Și asta se poate face prin exerciți, nu degeaba mindfulness-ul și tehnicele de relaxare și respirație. Asta ne ajută pentru a reduce anxiete. Deci.

Dacă o persoană, un pacient are de face un remene, adică urmează să facă un remene și n-are muzica asta la îndemână sau n-a ascultat-o, oricum ce e important este că, și ce e tare de fapt, este că poți să asculți piesa asta oriunde ai face remene. Poți să o asculți pe YouTube și o să explicăm imediat și cum te ajută piesa respectivă. Dar până la ajunge acolo, orice persoană care urmează să facă un remene poate să facă această... Să-și imagineze, să închidă ochii și să-și imagineze că este într-un loc plăcut și să-și imagineze ceva ce-i place să facă, să se relaxeze, să respire. Exact.

Exact. Dacă nu poate să-și imagineze, repet, sunt persoane care nu pot intra în starea asta de imaginație. Recomand cea mai simplă metodă de relaxare, ajută în două moduri. Odată, focusul, respirație, vorbim despre respirație. Mindfulness-ul spune foarte frumos, Respirația ne aduce două mari beneficii. mă duc și mă focusez pe ceva, inspir, putem să facem respirația 5-4-5, de exemplu 1-2-3-4-5 inspir, 1-2-3-4 țin respirația, 1-2-3-4-5 expir. Asta 1, deci am odată focusul și 2, pe respirația asta liniștim inclusiv ritmul cardiac, inclusiv partea de oxigenare cerebrală, ceea ce reduce significativ, organic, partea de anxietat. Eu.

Acum stăteam și mă gândesc ce tari sunt femei. Ideea asta de a purta o ființă, da, înăuntru tot și pe-aia, asta cu anxietatea, claustrofobia, nu știu, pare că sunt oameni care au vrut să se nască și să iasă odată, știi, dar noi am trăit asta, cel puțin, marea majoritate, nouă luni. Cum ar fi să ai acest sentiment de când ești bebe acolo, ești mic, te dezvolți și tu ești... Nu știu, dar e tare ideea și că acum mă gândeam că și în timpul nașterilor Asta se întâmplă, exercițiul de respirație. Eu am fost lângă Bianca acolo, eu țineam de mână, la un moment dat doctorița a zis, nu-l mai asculta pe el, ascultă-mă pe mine. Că eram, dar nu respiră, respiră, că de-aia trebuie să respir și ignoră-l. Dar am făcut analogia asta cu claustrofobia. Adică, oare o avem din pântec unii dintre noi? De.

Cele mai multe ori, pentru că nu toți, nu toată lumea o are. De obicei sunt în spate ca să apropo puțin de tablu clinic al persoanelor care au predispozitii spre anxietate. Pot fi niște traume. Pot fi niște aspecte genetice. Pot fi niște forme de abuz. Pot fi niște forme de... adică ceva e, ceva declanșează de asta. E foarte important că omul să afle rădăcină. De ce? De ce am teama asta? Care e? De exemplu, nu toți oamenii au teamă de înălțime. Nu toți oamenii au teamă de... Fații închise. Toți oamenii au teamă de paianje, nu? Arachnofobie sau vorbim acolo de spectru. Eu.

Cunosc pe cineva care are teamă de fluturi. Asta.

Spun, spectru poate fi foarte, foarte larg în funcție de... De exemplu, am avut clienți care aveau teamă de rațe. Dar de ce? Pentru că în copilărie, în momentul în care am făcut o regresie, copil fiind a fost lăsat de bunică și a fost atacat de... Nu mai ține aminte. De obicei există o amnezie postraumatică și e posibil să nu ne amintim. Și atunci de-asta regresiile astea ne ajută să ne mai dăm seama uneori. Coborâm din partea conștientă în subconștient și atingem anumite paliere. El.

Chiar are vocea, e frică să nu intrăm toți trei în franță până se iese. În partea conștientă respiră. Dați.

Drumul la sunetele de remene. E.

Cărmanță, e cărmanță vocea. Iceman de România. Stii.

Apropo de remene, eu în practica mea medicală cât am lucrat la fundei, nu am, nu cred că am, nu mi-aduc aminte de niciun pacient la care medicul e magist să-mi zică, hei, n-am putut să facem remene pentru că pacientul a renunțat și a ieșit din remene. De regulă, aștepți investigația asta, intri și o faci, nu mi-aduc însă aminte niciodată să mă fi întrebat dacă pacientul acela e anxios în acele sunete sau nu și de aceea inițiativa mi se pare foarte mișto pentru că cumva medicina inseamna primul nonocere, in primul rand nu face rau, adica hai sa vedem cum trebuie sa facem bine in primul rand sa nu facem rau. Si la un remenei in care vrei sa gasesti un raspuns, cumva vrei sa limitezi acel rau pe care poti sa-l faci. Apropo de muzica, ce spuneai, de fapt apropo de relaxare si de respiratie.

E un.

Studiu care a analizat O să-l punem în descrierea acestui material. E un studiu care a analizat efectul muzicii asupra stării de stres, de anxietate, asupra bătăilor inimii, asupra hipertensiunii și a ceea ce se cheamă HRV. HRV este variabilitatea de bătă... Heart Rate Variability, variabilitatea cu care bate inima. Și cu cât acest HRV este mai mare, cu atât ești mai împărasimpatic, cu atât ești mai relaxat. Și... Studiul ăsta a arătat că persoanele care ascultă între 10 și 30 de minute de muzică în fiecare zi, indiferent de tipul de muzică, trebuia să fie doar muzica care le plăcea lor. Adică au fost întrebați, ce muzică vă place? Îmi place punk rock. Ascultă numai o doamnă, două săptămâni punk rock între 10 și 30 de minute pe zi, le-a scăzut nivelul de stres, le-a scăzut viteza cu care le bătea inima în medie, le-a scăzut tensiunea arterială și le-a crescut acest HRV, ceea ce a fost mișto în studie și analizat, adică nu au presupus că muzica are un efect calmant, au mers mai departe si au studiat de ce se intampla asta si se pare ca se intampla asta tocmai datorita respiratiei. Cand asculti muzica ta preferata, respiratia ta devine usor ritmica si se duce mai mult in spre inspir, asteptare si release. In momentul in care ai un drop, in momentul in care ai un refren pe care il astepti, urci si esti in asteptare si in momentul in care vine momentul pe care il astepti, Inspirul este un pic mai lung. Noi.

Facem asta de-abia seara, noaptea, tarziu, cand terminam piesa. Da, corect. Muzicenii sunt așpe respirații în timpul unei piese, că lucrezeau un pasaj și nu-ți dă, nu-ți place, știi? Uităm să mai respirăm cu toate, ne ținem respirația și după aia când în sfârșit iese E așa un sentiment de ușurare. E un compozitor care a scris și If I Were a Boy a lui Beyoncé, a scris și la Fergie Big Girls Don't Cry și era întrebat, te cum faci? Și ea zicea, nu crezi la o piesă, e ca aș cum te-ai lupta cu un demon și demonul ăla nu te lasă să dormi până când nu-l dovedești. Trebuie să-i găsești locul lui, să te lase odată în pace. Așa.

A fost și procesul creativ al acestei... Era.

Un demon pe care trebuia să... Așa s-a exprimat... Am uitat, îmi scap acum numele, dar basically, da, muzica... Știi, și muzica, și acțiunea oamenilor, chiar și procesul de învățare, chiar și emoțiile noastre, se bazează pe capacitatea fundamentală a creierului nostru de a fi predictiv. Noi iubim să prezicem ce urmează să se întâmple. Când nu putem avea această predicție, devenim un pic ansioși. De-aia muzica în sine, un hit, o piesă, nici măcar hit, că asta înseamnă că o auzi mereu, heavy rotation, dar o piesă la care te duci sau pe care o cauți activ, faci search, vreau neapărat piesa aia, tu fără să-ți dai seama o cauți pentru că o știi. și creerul tău va putea să prezică la fiecare moment din piesă ce urmează. Aici va fi liniște, aici vor izbucni toate instrumentele deodată, aici va intra un solo de chitară, aici va fi un break de tobe, aici a zbiară solistul dintr-o dată tare și rămâne doar el singur, după care vine și orchestrația și tu, fiindcă știi piesa pe de rost, intri într-o zonă de confort. De-aia, mie mi se pare tare trendul asta, nostalgia, se bazeaza exact pe ideea asta, ca stii toate piesele. Da, corect. In loc sa fii la un main stage sau unde, da, dar ce-a fost asta? Asta o stiam, aia nu stiu. Acolo esti asa usor prins in offside mereu, apropo de fotbal. Cand asculti piese care iti creeaza sau iti aduca minte de, nu stiu, iti reactiveaza nostalgii, You're happy. Ești fericit că poți să prezici structurile pieselor, poți să prezici unde se duce linia melodică, știi exact ce versuri urmează să... Și atunci asta te pune exact ce ziceai tu apropo de HRV într-un parasimpatetic, nu? Da.

E un sistem nervos parasimpatic care cumva lucrează... Simpatic, deci nu simpatic, dar parasimpatic. Simpatetic cred că e în engleză. Da.

Parasimpatetic.

Corect, adica creierul nostru, intr-adevar, ii place sa ghiceasca si asta e un moment in care el ghiceste. Da.

Dar nici daca ghiceste prea des, nu ii mai place. Ca.

Ne saturam de piese. Asta e un motiv pentru care de multe ori se intampla sa auzim o piesa la inceput si pare ok, dar dupa aia ne indragostim de ea pe multe ori si o ascultam de mai multe ori. Si.

Dupa aia ne saturam de ea. Vreau.

Sa te intreb, uite, chiar vreau sa te intreb chestia asta, pentru ca Asta am auzit cu aceste predicții pe care creierul le face la un eveniment bun bine, la care am vorbit despre sănătate mentală în general și am avut un prof de neuroștiință foarte tare, Dragoș Crâneci, care fix asta a povestit. Cum creierul face predicții și cum îi place să le și ghicească. Dacă sunt prea multe predicții pe care nu le ghicești rău, E bine uneori să fii surprins, adică e bine uneori să ai predicții care nu se adevăresc și atunci ăsta e momentul tău de creștere. Și a povestit asta fix în legătură cu un concert. Te duci la un concert și bagă trupa aia, hit-ul ăla pe care toată lumea-l așteaptă și toată lumea se bucură, toată lumea vibrează în aceleași emoții, toată lumea are predicții care se nimăresc. Dar atunci, Marius, de ce atât de multe trupe, la concerte, bagă piese noi? E un moment în care toată lumea e așa. E au auzit pentru prima dată. Păi.

Bine, dar face sens. Din perspectiva trupei și a managementului și a casei de discuri. Pentru că ai prins captivi 100.000 de oameni. Da, e clar ca nu intra pe modul parasimpatic, da? Pentru ca nu stiu piesa, nu stiu de unde se ia, dar in schimb urmatoarea data cand o vor auzi pentru ca ei urmeaza sa o pusuiasca la radio-uri si i-au dat play, deja tu esti... Crezi ca se intampla asa? Sunt sigur. Da? Adica... Ti-ar arata ceva acum si peste doua saptamani auzi pe radio piesa aia si creierul tau zice... Stiu asta de undeva, de unde stiu. A, am fost la concert, e piesa noua de la... It happens. Asta înseamnă teasing. De ce crezi că există teasing? Se lansează piese, nu se lansează dintr-o dată. Prima dată dai drumul la o bucățică, omenii zice, ah, ah, ah, n-am înțeles prea mult, e o piesă nouă, dar pare bună, pare... Când îi dai drumul peste 200, când îi dai drumul piesei, dacă ți-a rămas în creier, dacă e bună șiruirea de note și cuvinte și topic-ul te-a prins, când o asculti a doua oară, deja poți să prezici unde o să se ducă, că ai mai ascultat-o. Și cred.

Că despre asta e vorba în acest Music To My Brain. Și dacă poți aici, Victor, să ne explici cum ne ajută ea în aceste predicții. Pentru că ce înțeleg eu este că acele zgomote care sunt variate, sunt noi pentru cineva care le aude pentru prima dată într-un remene, vin pe neașteptate, sunt niște Ai o oră, poți să ai o jumătate de oră sau o oră de predicții nereușite. Crererea nu se așteaptă și se sperie în continuu de acele zgomote. În schimb, ele transpuse în muzica pe care o să auzim, cred că după ce o să ne explice asta... E și.

Baza științifică a acestei campanii. Când deja.

Știi la ce să te aștepți, lucrurile devin mult mai ok. O să.

Vorbesc puțin de două nevoi ale noastre. Nevoia de siguranță și nevoia de nesiguranță. Pleiate puțin, de exemplu, la cuplu. Nevoia de siguranță liniștește. Nevoia de nesiguranță tensionează, dar atrage. Te trezește, cum ar vei. În cazul ăsta este foarte important să avem partea asta de siguranță, în care ne liniștește. De exemplu, repetiția lucrurilor, să știu că anumite zone nu mă pun în pericol, anumite activități de viață, anumite acțiune ale tale, dacă vorbim în raport de cuplu sau în raport relațional, că anumite acțiuni nu mă pun în suferință. Și atunci această securizare mă liniștește, îmi dă un spațiu de liniște. De asta, care e baza oricărei relații? Că este ea personală, profesională, socială. Încrederea. Fără încredere nu putem discuta de a construi ceva mai mult. Pentru că tot timpul vom sta în șah. Adică vom sta în hipervigilență. Adică în tensiune. Ca într-un remene. Exact. Care este opusul tensiunii? Exact ce spuneai? Relaxarea. După.

Ce.

Am terminat o melodie. Gata, am.

Rezolvat problema. Pentru că.

Este ca o... Da.

E important aici. Mă rog, sunt multe lucruri de vorbit. Da, intrăm deja în alt spectru. Dar da, este important să ne spunem părerile pentru că evitarea unor conflicte, un conflict evitat nu este un conflict rezolvat, ci este un conflict cumulat. Adică el va bubui undeva rău. Barajul... Da. Da. Si atunci...

Puneai tu.

Numele de familie.

Și atunci, da, avem nevoie de partea asta de siguranță ca să ne dea partea asta de liniște, dar avem nevoie de partea asta de nesiguranță ca să ne stimuleze interesul. Și asta.

Practic revenind la remene și la cele sunete care inițial, dacă sunt doar niște zgomote, ne deranjează când le punem în contextul mai familiar al piesei pe care o cunoaștem. Deja știm acele sunete, când intrăm într-un remene și suntem deja familiarizați cu acele sunete, cum o să ne ajute? O să.

Merg puțin pe un teren minat. Coldplay. Probabil.

Dacă.

Solistul de la Coldplay ar fi pregătit publicul pentru acel moment... Urmează un.

Remene în grup.

Da, cum.

A făcut exemplu la a doua seară. Probabil că publicul ar fi avut o reacție nu atât de virulentă. În momentul în care doar am adus un alt stimul în afara celui cântat de mine, publicul nepregătit pentru care ar fi sunat, de exemplu, urmează acum un solist care are o altă formă de muzică decât a mea. Vă rog să-l aplaudăm, să-l apreciăm. Pentru mine contează toate tipurile de muzică. Așa se întâmplă și cu remeneul. În momentul în care un om este, de exemplu, pregătit, veți intra în această turbină. Veți auzi un picamăr pe fundal. Noi suntem aici, suntem alături de dumneavoastră. Orice se întâmplă, aveți butonul care există de panică. Mai mult decât atât, oricând puteți ieși, deja gradul de anxietate s-a redus și reacția din om pentru că omul se simte securizat. Da, și.

Plus care și ține în minte și piesa pe care a auzit-o înainte. Sunt curios cum se procedează dacă pacienții care se programează la remene primesc piesa aia în avans, adică li se trimite recomandarea de a asculta piesa respectivă? Păi asta.

Era ideea. Deci primesc.

Aceasta recomandare directa. Da, exact.

Ce ziceam. O data ce ai auzit niste sunete, a doua o data cand le auzi nu ti se mai par la fel de New Territory. Da, hai.

Sa ascultam. As vrea totusi sa ascultam acum sa ne punem castile pe care le avem in dotare. Ok, acum o sa auziti pe fundal sunetele unui remene. Deci asa se aude un remene. Ok, bun. Deci astea sunt, practic, sunetele pe care le auzi într-un mod repetitiv, într-un fel în care nu te aștepți să le auzi într-une meneie. Atenție, se aud de 10 ori mai tare și sunt peste tot în jurul tău și îți vibrează corpul, efectiv. Incrementa anilor.

90, bor-mașina, flexul. Picamerul, toate.

Combinate și care intră ca surpriză când nu te aștepți. Haideți să auzim acum... Haideți să auzim piesa compusă de Marius Moga care se cheamă Music to my brain și foarte mișto de lângă mine, nu? Că este muzică pentru creierul meu care să se obișnuiască cu aceste sunete și care să nu mai îmi dea anxietate într-un remenent. Let's go!

Sau de pulsația de...

Aici încă nu avem sunetul de remene, nu? E doar.

Un... Pulsația aia e specifică, e... Asta e. Asta e, practic, e un sunet lung de remene luat și-o părțit, pus pe note. E schimbat.

Frecvența pe diverse note, nu? Da.

Și apoi vocea umană, că vocea umană te relaxează. Duceai.

Că le place copiilor, nu? Da. Am.

Observat că sunt... fiindcă nu are prea multe... nu are cuvinte, de fapt. Chiar dacă eu acolo... Și ăsta e un alt sunet, remene? Aici sunt combinate mai multe. Ce-i DJ set, remene? Cine pune la Mainstage remene? DJ remene?

Dar ar.

Fi o idee să știi dacă DJ-ii sample, să intre cu ele. Au folosit.

Mulți. Nu știi că era și internetul anilor 90, dial-up. Și sunt piese făcute cu sunetele de dial-up. Uite aici e un dialog, voce, râmele mașinii. Și răspunde mașinul. Build-up, scălar.

Și ăsta e de asume de remene. Filtrate. L-am.

Tratat ca și cum aș fi un DJ și... Și acum împreună, prătic e un dialog, voce, mașina de remene, apoi împreună, un duet, dom'le, un duet. Ok, băi.

Gata, putem să oprim. Am înțeles de ce e vorba. Și e ceva la care nu te-ai fi gândit, dar care pare că funcționează foarte bine, nu? Adică auzi piesa, te obișnuiești cu sunetele și sunetele devin ceva cu care deja te-ai obișnuit când ești acolo. Partea de.

Temă, tema piesei, practic, acest light motive, sunetul ăla îl auzi foarte des în timpul unui remen. E ăsta așa, foarte acut, care face... Un țânțar armăsar, ca să zicem așa. O facem noi câteodată din țânțar armăsar. Și partea de după, imediat, acolo e o combinație de medii, joase, baș, Remeneu scoate mai multe frecvențe, în principiu. Le-am combinat să pară exact un drop de DJ. Există recomandări.

Mai precise de câte ore ar trebui ascultată piesa asta înainte de remene? Te-o pui în mașină, te-o pui înainte de remene? Cu cât.

E mai des, cu atât e mai familiară. Și tot ce e familiar, liniștește. Și sunetul ăla strident, eu îl mai asociez cu freza de la stomatologie din copilăria noastră. Mamă, ar.

Trebui făcut și asta! Și în primatele anului 90 era asta. Și tu.

Ai făcut o muzică cu freza aia, mi-am gândit că n-o să port mor, că mă duc de anxietate când o amuz. Da, am.

Deja inițiat o discuție. Toată lumea are vreo o albinuță, să-i spunem așa. Da, apropo de vocea. Practic eu zic acolo remene, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, ne, Zici ne râmâne pe vocele și p-aia rămân pe nene. Cred că de-aia cumva arta din perspectiva mea, e artă și atunci când o faci științific și ești atunci când o faci cu scopul de a prinde la marea masă. Dacă reușești să faci și artă și să prinde la marea masă, atunci we're talking about deluxe editions. Dar mie mi se pare tare. Arta a însoțit oamenii în evoluția noastră mai mereu. De-aia găsim încă picturi rupestre și tot felul de desene lăsate în urmă. Sunt sigur că îi ajuta Vă dau un exemplu. De mult, foarte de mult, da? Când trăiam în triburi, prin peșteri, se nășteau copiii care n-au pucat să răncă să vadă bizonul care te-a largă prin stepă, da? Cum faci?

Da, să-l.

Salvează. Și nici limbajul nu era chiar așa de evolut încât să fii atent, e un animal mare, când îl vezi, o iei la fugă, vei clar, dacă te calcă-n picioare, vai. Și atunci l-aveai desenat acolo și cam astea erau lecțiile. Și imaginez, cum zic, mama tribului, tatăl tribului cel mai înțelept, cu un arătător și era, ăsta, fugi! Ăsta, mai merge! Nu avem treabă cu ăsta. Adică, de ce ai face desenele astea pe pereții peșterilor? decât să transmis mai departe ideea ce animal e periculos, cu ce animal putem să ne luptăm și ce animal mâncăm. Nu știu ce s-au gândit ei atunci, dar cumva văd arta ca... a însoțit umanitatea de-a lungul timpului, pentru că avem nevoia să ne exprimăm prin ceva, orică desenăm, orică pretonăm o melodie, orică... și sunt sigur că a linistit oamenii și în timpurile alea, adică muzica există doar de când există. Știi că.

Există cercetări care ne spun că muzica, ce mai probabil, a apărut înaintea limbajului vorbit. E pentru.

Că intonația a fost primul limbaj. Intonația care.

Ulterior s-a transformat în muzică. Știi dacă te gândești care e diferența între muzică și limbaj? Se știe.

Că unele, de exemplu limba chineză, folosește în continuare foarte mult intonația. Ei iau cuvântul ma, pe care dacă îl intonezi maa în sus înseamnă ceva, dacă faci maa în jos e altceva, dacă îl faci liniar înseamnă... Au mai multe înțelesuri din același sunet, doar în funcție de intonația pe care o aplici. Da, intonația a fost prima. Aici pot să-l citesc pe maestrul Gheorghe Zamfir, care atunci când povesteam cu el în studio, mi-a zis, tu știi care a fost primul instrument de pe pământ? Vocea. Lasă vocea, primul instrument, instrument. Probabil că un fluier, că fluier, zice el. Naiul. Zic, maestre, te rog, explică-mi, îmi luminează, mă, că sunt... Păi zice, da, da, nu naiul în sensul că, da, cioplit bambusul și văd, nu, dar zice, imaginează-ți că mai erau, erau furtuni, da, violente și se mai trăznea, se mai rupeau copacii și apoi se usca un timp, rămânea copacul, grup de la jumătate, gol pe interior și sufla vântul. Și ce se auzeau? Era un high bass foarte... Ok, bine, I buy it. Poate să fie. Dar cred că muzica a liniștit din totdeauna. Pe tine.

Te liniștește muzica? De mult.

Dacă e o piesă terminată și sunt de acord cu forma finală, da. Dacă nu, îmi vine să modific chestii la ea. Și atunci când ascult piese produse și lansate de alții, cu aceeași curiozitate ca și când eram copil o ascult. Pentru că îți dorești să vezi cum te surprinde, cum te decepționează, cum te rezolvă iarăși cu partea pe care te-a linistit sau ți-a plăcut. Muzica e foarte similară cu ups and downs-urile noastre în viață. Asta căutăm în muzică. și sunt.

Foarte mult asociate pe emoții, pe atrăiri. Ce e.

Diferit, în schimb, la multe piese, în pop culture noi le spunem one hit wonders. Chiar am ascultat, mergând spre Alba, acum câteva luni, tot drumul încolo și tot drumul înapoi, în mașină, un playlist doar cu one hit wonders. Și ce-am observat, e că piesele One Hit Wonder nu își schimbă loop, da? E un loop, ca și cum e o bucată de piesă care se repetă trei minute. Doar linia melodică se mai duce în diferite locuri, dar muzica, patul, ca să zic așa, muzical, nu se schimbă. Nu că ar fi One Hit Wonder, că Dr. Dre are mai multe hit-uri de-atât, dar gen, făcea parte din playlist-ul ăsta și Steel Dre. Și atunci când am zis trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-trân-tr Da, adica ideea ca un sample, cred ca hip-hop-ul are meritul asta de a fi adus, ce povestim noi aici, neurostinta si din perspectiva asta medicala, dar ei au adus ideea de sampling care te linisteste. Te linisteste pentru ca e acelasi loop, e o bucata de tobe, daca ne gandim la grand, cum se cheama, master flash sau toti DJ-ii care au pornit chestia asta in anii 80, ei luau o bucata din piesele pop, se chema breakdown, Ei faceau atunci extended, aveau vinilule și pe partea A era varianta radio, scurtă, și pe partea B era varianta lungă. Și pe varianta lungă mai prindeai cât un break la un moment dat, ori de tobe, ori de unde tăcea vocea. Da, era important să tacă vocea. Și ei luau fix bucata aia, o puneau pe repeat trei minute și apoi MC-ul venea și îți plăcea producea ambele, nu stiu daca e normal sau daca e stiintific corect, dar si parasimpatic si opusul, adica tu auzeai ceva care te linistea ca era acelasi loop, mergea 3 minute si in acelasi timp mc-ul ala cadentele le schimba. De curand am avut revelatia E o piesă foarte veche, care începe așa, I say the hip, hop, the hip, the hippie to the hippie to the top. Și piesa asta a fost semplată de 500 de ori oficial. Deci nu vorbim de sampling neoficial, dar oficial a fost semplată de 500 de ori. Până și Miley Cyrus în We Like to Party are la-di-da-di, we like to party, la-di-da-di, we like to party. Sunt niște piese, după aia am descoperit de curând că de fapt A fost un one hit wonder de la niște fete din Spania care făceau A-S-R-E-H, A-D-H, D-H-B-T-U, D-H-B-D. Asta este A-S-R-E-H, A-D-H, D-H-B-T-U. Cadența aia când o auzi, tu ziceam, de unde știu asta, de unde e? Muzicenii fac asta, se cheamă inspirație. Noi căutăm, fără să infrinci, fără să puri efectiv linea melodică, cauți cumva să găsești un trunchi al muzicii, un fel de numitor comun pe care toți oamenii să-l știe și totuși să vii cu ceva nou peste. De aia există o carte foarte celebră între muziceni, Everything is a Remix. Tot ce facem noi astăzi ca muzică și majoritatea cazurilor de copyright au fost rezolvate, citeam pe ideea asta că un muzicolog se duce și caută în toate operele clasice până găsește un fragment care cum ar veni, se ceartă doi muzicieni, dar nu, eu am făcut asta și tu mi-ai luat linia mea și se găsește în... Se duce și caută un Beethoven și zice, știți, așa este, seamănă, dar amândoi au luat de la Beethoven. Ok, inspirați, dar amândoi dintr-o sursă. Și public domain, că a fost acum mulți ani, Noi, în același timp, omul vrea să identifice chestia asta. Aaa, piesa asta nouă seamănă cu nu știu ce. Și ne bucurăm că am identificat asemănarea. În alte situații poți să zici ok, cadența seamănă, dar nu sunt notele. În alte părți sunt notele, dar nu sunt cadențele. Nu prea ai cum să te învârți așa de original să fii. Poate doar la jazz improv. Acolo o să... Încerce omul ăla să te ducă în toate stările și toate zonele fără să cânte neapărat un fragment, să îl recunoști. N-apuci, că trec și repede. Eu în club în Londra, unde am ascultat chestia asta făcută la un nivel, Ronnie Scott se cheamă, și băi, îmi venea să intru să improvizez. Așa de tare, ca și muzician, îți vine să... I can do this. Bați câmpii muzical, ca să zic așa. Da, sunt.

Foarte tari improvizațiile. Guitarele nu.

Bau semn destul. Știi, apropo.

De asta, muzica e cumva, că ziceam de diferența între sunet și cuvânt, cuvântul poate să zică pahar, ok? Muzica nu poate sa zica pahar, n-ai cum sa faci o linie melodica care sa-ti descrie un pahar, corect? Dar muzica iti transmite sentimentul mult mai fidel decat o poti face in cuvinte, ca asta e cumva diferenta intre limba si muzica. Daca tu poti sa zici, uite eu sunt trist si ma simt foarte apasat pentru ca am fost parasit si pentru ca poate vreau lucru. Dar muzica, fără cuvinte, poate să-ți, cum să zic, să preia acest sentiment de aici, să-l transfere în muzică și să-l ducă în celălalt creier care să simtă acel sentiment mai fidel decât ai descrie un cuvinte. De fapt.

Muzica bună nu există și în limbaj să știi ce explici tu. Se cheamă ironie și sarcaz. Le folosim atunci când tu zici, în loc să zici, sunt trist. Gen, droopy style, da? Da. Apropo de desene. Tu zici, da, sunt foarte trist. Și atunci, omul care te aude zicând asta pe un ton așa vesel, vizibil, forțat, da? Se gândește și cu omul ăsta, e trist sau nu e trist? Da? You're leaving some space there. Afel și în muzică, dacă tu ai un vers, sunt super trist astăzi, da? În loc să fie o baladă, Acorduri triste. Sunt foarte trist astăzi. Tu faci... Sunt foarte trist astăzi. Ok. Acolo se întâmplă un contrast care apare în creierul tău. Ok, tu.

Vorbești de tot limbaj transmis prin muzică. Mă refer la muzică fără limbaj, știi? Tu ai zis trist. Da. Nu, adică ziceam că poți să transmiți printr-o muzică.

Printr-O barată, fără să cânti cu un.

Sentiment mult mai fidel decât să l-ai transmite prin limba. Și cumva neuroștiința arată că... Asta mi se pare super misto, in momentul in care tu auzi o muzica cu care rezonezi si cand o asculti, stimulul auditiv se transfera in stimul nervos, in creier, si creierul se activeaza tot, creierul este tot activat, este un dans in creier, exista neurotransmitatori care sunt puscati de anumiti neuroni, sunt captati de alti neuroni, iar creierul pulseaza in ritmul acelei muzici. Si ce mi se pare foarte misto este ca oamenii de stiinta descriu acest creier pulsatil.

Să eram eu, să fac ceva. Oamenii de.

Știință descriu acest creier care pulsează în ritmul muzicii ca pe un instrument per se, adică creierul uman se transformă într-un instrument care face parte din acea muzică. Ce ai deschis tu mai devreme că-ți venea să te duci să improvizezi pe scena aia de jazz, creierul tău era încă un instrument care nu se auzea, voia să se exprime, dar care și el făcea improvizații. De-aia cântăm.

Toți în mașină, la duși, la karaoke. Și acum.

Vine, vreau să te întreb pe tine chestia asta. Ai avut multe proiecte de succes, ai avut super multe hit-uri și ai hit-uri... Și lecții.

Să știi, nu există doar succes. Da, ok.

Lecții și succes. Dar toate erau în zona asta de entertainment. Cum te face să te simți faptul că... Muzica ta participa practic la un proces terapeutic, pentru ca asta faci. Tu esti inca o rotita in acest proces terapeutic care calmeaza pacientul si il face sa.

Treaca fara, cum sa zic, multele precursiuni. Cuvantul cheie din intrebarea ta lunga, care aport mai mult un statement, este sa treaca. Si aici mereu am avut observatia asta inca de cand eram copil, ca muzica de nisa nu nu are scopul să te treacă de la un punct A la un punct B. Are scopul să amplifice punctul A în care ești și tu rezonezi cu muzica de nișă pe care o asculti, fiindcă te păstrează în zeama aia, cum zicem noi. Adică dacă tu ești pe supărare, așa ești, și asculti muzica ta preferată, nu știu, în punk cumva, are și un pic de agresivitate în ea, dar parcă are și un pic de Ridici așa un pic sprâncena și zâmbești vieții, așa îi zâmbești. Ea te ține în zona aia. Și ăla e și scopul ei. Tu vrei să amplifici starea aia, da? Cât poți tu de mult. Muzica comercială, da? Mie mi se pare mult mai greu de făcut. Muzica comercială trebuie să te ia din punctul A, oriunde te-ar găsi, punctul A poate să fie trist, poate să fie supărat, poate să fie ansios, poate să fie nu mai am chef de nimic și să te ducă de la punctul ăsta unde te-ai agățat cu o strofă bună, cu un vers bun și să te ducă spre o stare B. care se te scoate din starea. De-aia acolo devine terapeutic. Nu doar muzica comerciala face asta, asta fac si DJ-ii pe parcursul unui set, ca de-aia un set nu dureaza 3 minute, dureaza jumatate de ora minim, zic eu, daca nu chiar o ora. Pentru ca el te ia dintr-un punct si pe aia te plimba, te plimba sa te duca in alt cum si pe cand s-a terminat, ai si sarit in sus, ai si zbierat, ai trecut prin toate starile si cand s-a terminat setul lui, de-aia esti aaa ce tare a fost, pentru ca El ți-a dat acest parcurs, te-a trecut prin stări. Dacă nu te trece, rămâne în nișă. Muzica asta.

Music To My Brain, practic atunci bifează un pic această caracteristică de muzică comercială, care te trece dintr-o... Te ajută să treci. Muzica comercială.

Nu înseamnă banală, am mai avut discuția asta. Muzica comercială înseamnă doar că o percepem toți ca fiind plăcută auzului, în orice stare a zilei, în orice stare ai avea tu. Asta înseamnă de fapt, nu înseamnă neapărat să fie... da, se întâmplă. Suntem compozitori, nu e ca si cum suntem fauritori. Ne mai ies si chestii simpliste, ne mai ies si chestii chicioase. E o arta mai mult decat e o stiinta, cu toate ca ii am in doua la un loc. Dar da, am observat ca muzica buna te scoate dintr-o stare si te baga intr-o stare in care zici, da, hai! Hai ca mai putem. Vreau sa.

Te intreb Victor, legat de ce a zis Marius mai devreme, ca exista acea muzica de nisa care te tine intr-o stare? E ok să se întâmple asta? Te ajută asta în anumite circunstanțe? Te ajută poate să nu negi anumite sentimente și prin amplificarea, de exemplu, unei tristeți? Te exprim. Da, ești trist, dar tu asculți balade de dragoste în care și eu erați, eu am fost părăsit și tu ai fost părăsit și atunci te ajută să treci asta mai rapid peste acel doliu, acea pierdere.

Acea tristețe? Depinde. Acum...

În.

Momentul când ești trist, este important să faci o alianță cu oamenii care poate au trecut și ei prin așa ceva sau oamenii care au o empatie cu starea ta. Prin muzică.

Practic, poți să faci asta? Prin muzică.

Poți să ascult o muzică, de exemplu, care mi-amintește de persoana, nu știu, pe care am pierdut-o, da? Trec printr-un doliu. Noi în psihologie numim doliu, pierderea prin moarte, printr-un divorț, printr-o despărțire, prin orice. Pot. Ideea este că muzica, exact cum spuneai și tu, Marius, este creatoare de emoții. Emoțiile acum, foarte pe scurt, avem trei emoții negative, furie, frică, tristețe. Și emoțiile pozitive, bucurie, recunoștință, iubire. Emoțiile sunt zeci. Eu acum am dat foarte pe scurt ca oamenii să poată să facă o diferenție. Ce se întâmplă? Acum emoțiile astea, exact cum spuneai, putem să le manifestăm diferit. De exemplu, putem să fim furioși și să băgăm un hard rock. Dar pe fundal eu o să am o suferință foarte mare pe care să nu o pot exprima, iar în momentul în care o mut în hard rock, o mut în furie, o mut în dinamism, mă poate scoate. Pe când o muzică ce mă ține foarte mult pe baladă sau pe o notă joasă, s-ar putea să mă ducă foarte mult în starea de tristețe înspre depresie. Acum.

Mai.

E și aici un lucru de spus. Există în psihologie smile depression. Smile depression reprezintă oamenii... Oaspeți tristățea. Exact. Sunt oameni care sunt foarte drăguți, joviali, binevoitori, tonici cu public. În momentul în care s-au retras, devin foarte triști, obosiți, mă rog. Acum, să recomandă, să combinăm. Ai descris.

Toți artiștii.

Eu cred că am descris ce facem toți oamenii.

Poate că până la urmă mare. Adevărul că.

Este ce mai apuizant lucru posibil. Eu pățesc asta la medicuri pentru că avem uneori filmuri în care filmăm, să zicem, două emisiuni pe zi sau trei emisiuni pe zi. Și ești fizic obosit, ești epuizat și la ora șase încep intro-ul la o nouă ediție MEDICURI și zici, eee salutare oameni buni, suntem la MEDICURI, e sâmbăt, ora 12, sper că ați fost la piață, haide să... Și să...

Energezezi. Da.

Dar.

Pare.

Că atunci când ai puțină baterie ea se consumă mult mai rapid. Normal. Adică te epuizează și mai mult starea aia, pe care chiar o trăiesc acolo, știi, o trăiesc, adică n-am să iei început de emisiune, ok, hai, trebuie să fim bucuroși, sunt bucuros, dacă nu sunt bucuros și obosit în același timp și trebuie să fiu obosit și cred că asta te reflește și tu, adică și ca artist ajungi seara undeva la o cântare, nu, trebuie să cânti, trebuie să prăstezi acolo, ești obosit. În orice.

Profesie. Oamenilor nu le pasă că tu ai călătorit, că ești obosit, ei se așteaptă să fii... Exact. În.

Orice profesie. Da. Și asta este în orice profesie în care oamenii cu precădere lucrează cu oameni, pentru că aici e un consum foarte mare, pentru că lucrul cu oamenii înseamnă să mă adaptez în continuu la nevoile celorlalți, nu la nevoile mele. Nu discutăm de mediul corporate, de mediul companiilor care și acolo, la fel, oamenii sunt centrați pe a face. Aici sunt două noțiuni psihologice mari. A face și a fi. Când balanța se duce prea mult în afacere, noi o să fim foarte mult centrați pe nevoile celor din jurul nostru. Și atunci începe să apară un consum. A fi înseamnă să mă centrez pe nevoile mele. Să-mi dau timp, să-mi iau și eu un spațiu ca să mă încarc. E ca un telefon, da? Pe care, bun, îl putem folosi la un moment dat, dar trebuie să-l punem și la încărcat. În momentul când omul se duce numai pe afacere, Aici începe performanța, perfecționismul, demonstrativitatea, nevoia de validare numai prin ceilalți, nu prin mine. O stimă scăzută de sine care poate fi supracompensată de o imagine pe care eu trebuie să o mențin neapărat foarte bine, că altfel e jale. Oamenii ăștia au o rețetă foarte puternică pentru burnout. Eu lucrez în mediile corporei de aproape 15 ani, ca și în psihoterapie. Și din păcate, acest work-life balance, care e de fapt balanța între aface și afii, e în societatea noastră destul de grav avariată, pentru că se pune accentul mult pe aface. Adică tu ești important doar prin ceea ce faci, nu prin ceea ce ești. Prin urmare, uitați-vă câte voci sunt auzite pentru mindfulness, pentru a sta cu tine, pentru a pute... Nu. În general este ce-ai făcut, Demonstrativitate. Vino joi la ora 16. Da. Te.

Așteptăm.

În... Exact. Să performezi.

Mi-a venit acum ce tare sună... Corporate my brain. Corporate? Da, zici corporate. Eight my brain. Ne-am mâncat.

Creierii. Da, chiar. Corporate my.

Brain. Eu zic că... Trebuie să ne bucurăm încă de... O zic așa, cu toată... Speranța, trebuie să ne bucurăm că încă putem să ne istovim făcând ceva ce ne-am ales, că în curând vine ea și mai trebuie să mai facem nimic. Sunt toți pe plajă și primim un Universal Income și atunci să vezi ego-urile cum vor să devină creative dintr-o dată. E un exercițiu foarte bun, m-a șocat când l-am primit ca și challenge prima dată, mi s-a pus următoarea situație din viitor, zici ok, în viitor toată lumea are bani. Toată lumea are orice vrei tu, mașini, casă, unde vrei tu să o rândem pe mapa mântuită, deci nu ai nimic în plus față de ceilalți, toată lumea are ce ai și tu. Da, toată lumea are la fel. Toată lumea are la fel, dar nu că lipsă și cu limite. Nu, de toate, orice. Ok. Nu trebuie să muncești, nu trebuie să generezi income, că ai tot ce ți-ai dorit vreodată. Ce faci? Te trezești dimineața și ce faci? Bine, la mine era ușor. Mă întrezi și fac muzică, că mi-e oricum place să fac muzică. Păi bun, dar toată lumea poate să facă asta. Foarte bine să facă toată lumea muzică. Eu sunt fericit când o fac, nu doar când o lancez. Dar alte meserii de genul, cum vorbim acum, aface, da? Muzica o compui, nu doar o faci. Nu ești performă doar. Când ești pe scenă, da, o faci. Dar când o compui, o creezi, o încerci să găsești un filon să cauți, un research în același timp în care e un filon de feeling pe care vrei să te duci. Și totuși, când mi-a zis, da, dar toată lumea poate să facă muzică și atunci de ce ar mai asculta ce faci tu, Deja n-am mai fost la fel de fericit, că până la urmă tu te exprimi muzical încercând să creezi ceva ce alți oameni beneficiază de treaba aia, după aia, că dacă nimeni nu mai vrea să asculte ce-ai făcut, tu ai mai sta de dimineață până seara să faci muzică. E un exercițiu bun să-ți imaginezi, băi, dacă peste nu știu cât timp nu mai e nevoie de noi să muncim, nu mai e nevoie să... Totuși, creația a stat în picioare, răspunsul meu, dar m-a pus un pic pe gândurile mele, stai, dar dacă toată lumea stă degeaba, atunci... Câte petreceri să faci? De luni până duminică 365? Aici, cu.

Petrecerile și cu... Da. Ce facem în condițiile în care nu mai facem nimic? Adică fără acest verb aface. Se pierde cumva, vedeți, că aface și afii sunt două extreme. Sunt oamenii care se confirmă prin aface și oamenii ăștia sunt de acțiune, în general. Extrema lui aface este extrema epuizării. Sunt oamenii lui Afi, care sunt oamenii care știu să se conecteze în general pe verticală, pe partea de spiritualitate, pe partea de ei să-și potențeze resursele, dar extrema lui Afi ce înseamnă? Pierderea încrederii de sine pentru că eu nu mai folosesc darurile și resursele pe care le am. Aici, de exemplu, au fost... Pare că.

Ai deschis pensionarea. Exact. Și au.

Exercit celălalt lucru.

Și a fost chiar aici o chestie foarte interesantă. Femeile care au ieșit din concerile maternale și aveau sentimente de sine că nu mai corespund noilor locuri de muncă care le așteaptă. Pentru că nu-și mai folosiseră resursele, dar le aveau. Ideea este că e foarte important să facem această combinație între afacere și AFI. Altfel ca oameni, apropo, fac totul, am totul, bifez totul, am inteligența artificială și tot, la un moment dat oamenii se întreabă, bun, dar eu ce mai fac? Și aici începe piramida lui Maslow. Și o să vedeți că în general oamenii care au tot material, iau cam două drumuri. Unu. se.

Duc.

Pe partea de spiritualitate și încep să se dezvolte spiritual, personal, sau încep să dăruiască din experiența lor. Asta este un drum. Sau al doilea drum, din păcate, și aici îl vedem la persoanele cu potențial finanțial sau acest confort material, consumurile de substanțe care să le dea anumite stări explozive emoționale pe care nu le mai pot lua din nimic altceva material uman. Și atunci.

Se duc pe Eu cred că, cumva, noi românii suntem fericiți din perspectiva asta, că atitudinea românului pus în fața unui task de a face ceva, el nu se întreabă ca marii filozofi ai vremii a fi sau a nu fi. La noi, întrebarea este a face sau a nu face. Adică, nu știu, eu am văzut că avem foarte des chestia asta cu ea. E de făcut chestia asta. Păi și cine o să o facă? Păi noi!

Și totuși.

O fac. Dacă nu pare dezirabil o fac. Și totuși.

Românii o fac. Totuși românii au o creativitate. Românii au o creativitate în a găsi soluții mai deștepte. Exact. Noi avem o creativitate pe care eu o apreciez. Eu de asta iubesc românii, sincer. LNSM de inteligență. Da, dar culmea totuși nu este un popor leneș, pentru că... Nu, dar.

Nu am zis că suntem leneși. Era o vorbă, nu-i amea. Chiar cunosc români care sunt și în alte țări, și în America, și în Europa, și sunt plecați și muncesc, și sunt văzuți ca oameni care sunt dedicați lucrurii pe care îl fac. Adică îl duc până în pânzele albe, față de un britanic care zice, aia-i mate. Trebuie sa.

Fii cumva foarte cuplat la ceea ce simti, sa stii cand e timpul sa faci o pauza, pentru ca, stii, se vorbeste despre echilibru Echilibru înseamnă două greutăți la fel, știi? Echilibru, viață personală și muncă. Eu zic că e mai degrabă o armonie, nu? Adică poate la mine echilibru e 10-90. O imagine.

Vizuală cu ce zici tu acum, echilibru, e când mergem la circ și vedem pe cineva mergând pe o sârmă întinsă, pe o sfoară întinsă ce-o fie acolo, cordelină, să reziste. Are o prăjină, da? Nu am văzut în viața mea niciunul să meargă cu prăjina aia perfect la orizontală și să iasă. Nu, face cu ea stânga-dreapta. Da, da, da. E un flow. Exact. Nu.

E.

Ca și cum ți-ai făcut un făgaș, aici e viața mea personală, aici e munca și uite cum merg cu ele. Nu există asta. Trebuie să balancezi, trebuie să fii... Be water.

My friend, cum zicea. Apropo de asta, exact ce spuneai tu Marius, stii ca impletirea asta intre a face si a fi, tensiune si relaxare si asta este iesirea. Pentru ca viata nu poti sa o ai doar intr-un dulce farniente sau in continuu doar intr-o turatie. N-ai cum, la un moment dat iti cedeaza corp. Apropo de.

Asta vreau sa te intreb daca cumva teama asta apropo de investigatie, si aici vorbim si de remene dar vorbim si de alte investigatii, daca teama asta si daca ai pacienti pe care ii urmaresti sau clienti, care au această teamă de investigații, au teamă de a-și face analize și care amână sau nu își fac investigațiile tocmai din teama de a nu afla ceva rău. Există, este.

Un mecanism de apărare al evitării sau al negării că am ceva în cazul în care aflu dar nu vreau să mai continui cu investigațiile. E un mecanism care are la bază o frică foarte mare. La extrema cealaltă este ipohondria sau acest sentiment că în continuu am ceva și să fac o verificare permanentă. Spre exemplu.

Când te duci și-ți faci un full body remene, fără să ai nici o recomandare. Și a.

Părut de curând, și eu înainte eram împotriva radiațiilor, și când am înțeles că acest mașin nu provoacă același radiație, am zis, final, ceva care poate ajunge în corpul, fără să-l poartă. Da, nu-i.

Face rău, dar fii atent de ce nu se recomandă medical asta, vreau să.

Zic ca să... Ceilalți care.

Se uită să nu-și facă full body.

Remene, pentru că există în corpul nostru.

Niște tumori care se cheamă accidental oameni. Pentru că sunt descoperite accidental. Și de exemplu sunt investigații pe care nu le recomandăm, spre exemplu nu știu, îți faci un, hai să zicem că îți faci un CT sau un remene pentruficat. Deci vreau sa vad cum arata ficatul meu. Si acel remanet prinde si bazele pulmonare si acolo gaseste un nodul. Care e acolo? E al tau si nu-ti face nimic. Dar medicul zice nodul pulmonar suspect pentru determinare secundara, care e o dermina medicala pentru o metastaza. Și tu până îți faci restul de investigații în vremea mea pentru plămâni care se facă într-o altă fază de scanare care se vadă exact dacă este un adult simplu sau nu, treci prin toată furtuna asta de stres. Și avem multe lucruri în corp cu care trăim, binemersi, Și consensul medical este să nu le căutăm dacă nu ne fac rău. Sunt anumite protocoale de prevenție pe care e bine să le faci. Conoscopie după 50 de ani, să faci o ecografie hipatică, ok. Să îți faci un set de analize, adică e bine să practicăm prevenția asta. Legat de ce am zis eu, vreau să specific asta pentru că n-am specificat asta, nu trebuie asta să-ți dea o anxietate de a face o investigație de care ai nevoie. Adică îți zice medicul, trebuie să faci remene, îl faci. Nu te gândești că poate descoperi ceva ce n-ai chiar să descoperi. Ce i-am zis eu mai devreme atunci, e că nu e bine să ne căutăm excesiv, adică să căutăm, să cădem într-o altă... Da, m-am.

Ținut mulți ani de zile, adică nu e ca și cum am zis mereu. Da, corect.

Exact. Și partea psihologică are o legătură foarte puternică cu partea medicală. Cred că...

Cumva... Toate lucrurile, și mă refer aici chiar și o durere de cap, care ar fi cea mai recentă boală temporară să-i zic, nici nu-i boală, dar e o condiție a sănătății, ți-o induce. Eu sunt adeptul ideii că, cumva, dacă astăzi te doare ceva, ori în urmă cu un an, ori câteva luni, ori poate chiar mai mulți ani, la un moment dat ai vrut să invoci chestia asta ca să scapi de ceva care nu îți plăcea. Fără să-ți.

Dai seama. Poate să.

Fie o perspectivă, da. Eu merg pe ideea, apropo si de fizica cuantica si de cum se comporta in toate experimentele de fizica cuantica, vezi energia ca devine particula atunci cand e observata si devine wave atunci cand nu e observata. Noi pur și simplu materializăm niște gânduri, gândurile sunt vibrație. Mamă, asta e o chestie tare, mi-e place asta. Gândurile... Am dat exemplu asta astăzi, mai devreme, până se existe bicicleta, cineva a avut doar o vibrație în cap, a avut un gând, dacă ar exista un device ieftin, accesibil și pe care să-l folosim toți să ajungem mai repede din punctul A în punctul B. S-a zis ca, ok, dar pe două rosturi, trebuie să învațăm, să învețem oamenii să-și țină echilibrul, și s-a apucat și a făcut bicicleta. Noi acum când zicem bicicletă, ne gândim direct la un obiect fizic, dar el, Ca și mașina, ca și orice altceva, a fost primită doar un gând, a fost vibration, nu era materializat. Și într-adevăr.

Și în domeniul nostru și asta chiar și în cursurile pe care le țin în partea asta corporei și psihoeducație. Foarte matematic.

Eu am.

Un background și de inginer și după aceea am trecut la psihologie, de asta le explic un pic matematic pentru că dacă oamenii înțeleg Poate încep o dată să cradă, poate fac niște conștientizări și știu de ce să se apuce să vin, de ce ca să iasă de acolo, din blocajul ăla. Revenind, gândurile creează emoții. Emoțiile curg.

În corp. crează peptide.

Se cheamă peptide. Da, de fapt ce este emoția? Emoția este ce? A fost.

Nominalizată la premiul Nobel. Este un.

Hormon, un hormon pozitiv, îl numim sau negativ. Adică un gând îmi poate da o emoție pozitivă din spectru bucurie, recunoștință, iubire și atunci în corp ce începe să apară? Noradrenalină, hormonii de relaxare și tot așa. Sau poate să-mi dea o emoție negativă, care înseamnă furie, frică, tristețe. și modifică adrenalină, cortizol. Deci, gândurile pot ajunge în corp. De asta, una din frazele celebre ale psihologiei... Nu pot, cred că chiar ajung. Ajung, da.

Non-stop. Noi.

O.

Numim psihosomatică. De asta.

Noi... Psychosomatic, adică zen. Clar, clar.

Și aici.

Spunem așa. Mintea minte. Corpul nu minte. Corpul niciodată nu minte. De asta un om, dacă într-o situație de viață a ajuns să fie afectat la nivel corporal, fiziologic, organic, clar a fost deja afectat la nivel emoțional sau la nivel cognitiv. Adică la nivel de gânduri. De asta este o legătură foarte puternică și apropo de ce spune Marius, inclusiv muzica și frecvențele. Sunt măsurători făcute pe frecvențe, 528 parcă de hertz. Chiar citisem, eu sunt un mare meloman, ascult muzică din toate spectrele, începând de la soundtrack-uri, pentru că e muzica clasică, contemporană, și apropo de cinematografie, ca să vedeți cum induc emoțiile într-un film. Luați muzica dintr-un film și puneți doar replicele între doi. Nu mai este efectul același emoțional. În momentul.

Când... Știe Hans Zimmer ce vin de acolo. Exact. Hans.

Zimmer e unul din favoriții mei de asemenea, da? În momentul în care ai băgat muzica, ai dat emoție. Și pe emoție începe starea, da? Deci începe să apară și inclusiv emoția reprezintă ce? Modificarea hormonelor la nivel corporal, deci reacții în corp. Da, foarte tare asta. E foarte simplu. Și când.

O piesă prinde la toată lumea sunt reacții în lanț. Da, da.

Corect. Corect. Și prinde publicul. În lanț. Da, da.

Revenind la cele două extreme, deci sunt oameni care neagă complet și de frică nu se duc la investigații, sunt oameni care se duc și fac toate investigațiile pentru că au această ibohondrie. Cum găsim o cale de mijloc? Chiar mijlocul.

Este recomandare. Adică, la intervale de timp, odată pe an, este recomandat că oamenii să apeleze la, nu știu, o investigație din punct de vedere fiziologic, organic, al sănătății. În contextul ăsta, dacă s-au descoperit niște lucruri și sunt recomandate anumite investigații mai amănânțite, e ok. Dacă nu, se liniștesc un an de zile. Deci ce avem? Reținem controlul și abandonul. Abandonul în extremă înseamnă ignoranță, indiferență. Nu mă caut, n-am nimic. Nu putem sta în secolul 21 în contextul ăsta când noi știm la ce stres este expusă viața noastră cotidiană. Doi, tensiunea extrema abandonului, ce este? Controlul. Adică stau în continuu să controlez lucruri pe care eu nu le pot controla. Care sunt lucrurile pe care în general nu le putem controla? În părerile.

Altora, pe internet. Mă rog.

Aici fiecare om, da, mă rog, nu ne dorim să schimbăm asta. Până la urmă e părerea omului. Ce ne dorim să schimbăm mult în viața noastră și conștientizăm greu că nu putem, Este boala si moartea. In momentul in care omul vrea sa controleze zi de zi boala si moartea, incepe sa isi afecteze calitatea vietii. De asta este important să fim conștienți de moarte, de boală, ele există. Da? Ele există în viața noastră, apar, dispar sau finalul e moartea. Însă nu mă gândesc la ele în continu, pentru că atunci începe să pălească viața. Dar știu.

Că ele există sau pot exista, deci încât trebuie să le caut? E bine.

Să fim conștienți, dar nu să le aducem atât de prezente. De asta oamenii care au partea asta anxioasă caută permanent să controleze lucruri care nu pot fi controlate de altfel. Apropo de lucruri... Și atunci, știți cum este ciclul? Ciclul funcționează așa. Vreau să contro... mi-e frică de ceva. Vreau să controlez. Îmi dau seama că nu pot controla. Frica se dublează. În dublu se duce controlul. Îmi dau seama că nu pot controla. Triplu e.

Frica. Poimene, toată.

Lumea control frică. Exact. Și intrăm în... Exact. Și, practic, trebuie să oprim roata asta. De asta trebuie combinația între control, abandon, tensiune, remarcare. Exact. Să.

Uităm acel balans pe care să-l facem. Băi, stai că parcă am negat un pic investigațiile, hai să mă duc în zona aia.

Să nu le fac putere. Nici ignoranță, dar nici hipervigilanță. Când aud.

Acum tradus și în română, mă rog, dintr-un termen englezesc, abordarea asta holistică. Da. Nu pleacă de la whole gaură, pleacă de la whole întreg. Da. Observați.

În.

Engleză și la ei e dubioșenia asta. E o lipsă sau e the full thing? Și zici abordarea holistică, apropo și de credință și de o viață sănătoasă și de... Cumva ele se leaga intre ele. Bunica mi-am zis atât timpul când eram microagătă, la Dumnezeu să-ți dea minte. Dacă-ți dă minte, o să ai grijă și de sănătate. Dacă nu, nu o să ai grijă de ea. Ea avea o aportare holistică. Ocupă-te de principalul lucru și cât de Din mult. creier pleacă toate și după aia și din inimă evident, dar eu zic că abordarea asta holistică și există oameni care fac călătorii de nu știu câte mii de kilometri să ajungă până nu știu ce punct, unde s-au mai întâmplat miracole, are legătură tot cu gândurile ca să fac un cerc așa înapoi la vibrația gândului. Dacă tu stai la tine acasă și ai aflat că ai nu știu ce condiție medicală și acum stai și te îngrijorezi singur, asta ar putea să amplifici energia înspre a deveni materie. Dacă tu te pui în mișcare și bați kilometria și te duci într-un loc în care și alți oameni s-au mai vindecat, credința pe care o ai, nici contează religia, nici contează credința ta să crezi, te duci până acolo și atunci tu știi că ai bifat că te-ai dus până acolo. Crezi că se poate întâmpla și atunci dizolvi materia nevoită, dar nedorită, și o faci înapoi vibrație și se dispersează. Mă bucur.

Mult că ai adus în discuție acest aspect, pentru că contează enorm. Iar credința, noi o numim în psihologie relația omului cu transcendentul, adică relația pe verticală. Aici este relația omului cu ce crede el. De ce este bine ca această relație să existe de-a lungul vieții? Până la urmă, acum revenind la partea asta de credințe, ea e importantă pentru că în cazul oamenilor, de exemplu, care sunt în control, mult în control, Totul, viața, depinde doar de alegerile lor și de acțiunile lor. Adică au sentimentul că ei sunt. Ego-ul este foarte mare. Eu am făcut totul singur. Pe mine nu m-a ajutat nimeni niciodată. Toate lucrurile s-au făcut.

S-au supra.

Responsabilizat. Și atunci oamenii ăștia stau în control continuu. Și ăla.

Te îmbuțește. Da, înțeleg. Dar dacă ieși pe vertical, îți dai seama că nu e totuși controlul tău, te mai relaxezi și cred că lucrurile merg și.

Mai bine un pic decât să fii... Exact. În partea cealaltă, cu cei cu AFI, avem cealaltă extremă care poate deveni la fel de toxică. Știi care? Eu mă rog, sunt la Dumnezeu, pun akatiste, se roagă alți oameni pentru mine și mie îmi va fi bine. Întrebarea mea pentru clienții care vin... M-am rugat.

Toată viața, doamne, să găștig la lotă și ajuns în societatea, dar trebuie să-ți și cumperi bilet. E o.

Alt banc, e o alt banc, îl spun. Știți bancul cu cel care vin inundațiile, omul se urcă pe acoperișul unei case, vine o barcă, a doua omul spune, nu, că eu mă rog la Dumnezeu și Dumnezeu mă ajută, până la urmă apele urcă, omul moare necat, ajunge în fața lui Dumnezeu, doamne, dar eu am crezut în tine. Tu m-ai omorât? Păi măi omule, nu ți-am trimis vreo 10 bărci? Deci, cei care sunt pe a fi prea mult, trebuie sa si faca ceva. Deci, vedeti, ni se recomanda... Dar succesul.

Nu asta ar fi definitia succesului. Sa fi ceva ce poate sa devina si a face, nu doar pentru tine, si ca exemplu pentru ceilalti, ca sa poate si altii care doar fac sa fie si altii care doar sunt sa faca. Am vorbit.

Ca un... Deja ca un psiholog mare o sa-i aduc sa-i dau... De atuna.

Sociologia, sa stii. Ma bucur mult. This is.

My degree. Mai am...

Mai am o intrebare. Si cu asta o sa ne apropiem usor de final. Zgomotul ala din remenei e un zgomot de fond, am putea sa-i spunem. Daca nu e intentionat sa fie zgomot de acolo, e un zgomot de fond. Pe care l-ai transformat intr-o muzica. Noi trăim acum înconjurați de foarte mult zgomot de fond. Adică creierul nostru nu este făcut să audă atât de multe mașini, ambulanțe, atât de mulți oameni în jurul nostru și toate zgomotele care apar într-un oraș. Și trăim în orașe. Crezi că ne afectează acest zgomot de fond? Cât de mult crezi că ne afectează? Și cum? Pentru că nu-l putem elimina la fel cum nu poți să elimini zgomotul din remene. Crezi că putem să ne jucăm cumva cu el astfel? Da, asta.

S-A întâmplat și până la experimentul ăsta, să știi. Zici de claxoane și toate claxoanele sunt niște suflători. Sunt niște brasuri. Se aude fix ca un saxofon sau o trompetă. E și o piesă house celebră. Sunt teme. Crystal Waters avea piesa asta. Și cum era tema după aia... Asta e ca un claxon pus pe note, știi? Cred că mereu au făcut asta muzicenii. Tu vrei să iei un sunet, un zgomot, să-l transformi în ceva muzical, pentru că el e deja familiar, dar era enervant și acum l-ai trecut din zona de enervant în zona de plăcut. Sau mergem aici pe o cărare bătută deja, bătătorită. Dar oamenii.

De lângă ce ar putea să facă? Să-și imagineze, să pună în context acele zgomote, într-un context mai plăcut, ce ar putea să facă un amator? Da, cred.

Că are multă legătură cu cât poți să-ți imaginezi, sau, de fapt, nu să-ți imaginezi, cât să faci asocieri. Să faci asocieri, efectiv. Uite, cred că printre primele melodii pe care le-am scris când am venit în București, a fost pentru trupa Sistem. Ei băteau în niște butoaie, apoi unul dintre ei avea niște chestii ritmice cu flexul, efectiv scotea și era și vizual mișto în concert, punea flexul ăla pe butoiul de metal și zâșneau fragmente de fier încins. Și când am lucrat pentru prima piesă, pentru ei la prima piesă, emoții, cu Alexandra Unguranu, eu am primit o arhivă cu... Eu am crezut că primesc niște rismuri de butoaie, dar am primit gen butoi plastic, se auzea. Butoi metal. Flex. Și ok, ce fac cu astea acum? I need to make it sound like music. Și am început. În prima dată le-am pus toate butoaiele alea să bate deodată, era ceva rău. Dacă bați niște butoane perfect, sincron, deodată, în toate, îți auzi un sunet mix de plastic cu metal, ca și cum ai lovit în mai multe chestii, sincron. A trebuit să le schimb pe orizontală, să le desincronizez. Ca tu să auzi apogiaturi, cum se cheamă în muzică, ram, tram, ragam, tram, tram, cătram. Până nu le-am desincronizat un pic de pe ritm, să le lăbărțez un pic așa, ca și cum oamenii nu au nimeni toți deodată, ci s-a creat un val. Nu îmi plăcea mie și lucram la piese. Ce-i asta?

Nu e.

Mișto. Deci, butoaie. Ei au făcut, practic, au avut, nu știu cât a ținut trupa sistem, dar a ținut mai mult de 10 ani. Ei aveau concerte bătând în niște butoaie de metal și de plastic și cu flexul și cu diverse sunete pe care noi le auzeam sau le vedeam în construcții sau în diverse industrie. E un exemplu foarte bun că și în 2001 se întâmpla chestia asta deja. Manipulam sunete, nu știu, industriale spre a le face muzicale. Același lucru s-a întâmplat aici. Da, și.

Bine, ce puțin eu o să încerc să fac asta, când auzi clasoane... Să aud saxofoniști. Poate nu.

O să mai stresez atât de țară. Sper final.

Dacă aveți câte un sfat scurt pentru oamenii care, nu știu, urmează să facă o investigație... Da, eu.

Am un sfat. Luați doar cei buni din ce am zis aici, pentru că ne-am dus în toate zonele și nu ne judecați, nici noi nu o să vă judecăm pe voi pentru comentarii. Și doi... Dacă cineva își dorește să se investigheze, nu din dorința de control, dar pentru o binealță, Do it și poați asculte piesa înainte. Nu știu dacă suntem singurii care au făcut asta și nici nu cred că e un first neapărat, dar în mod clar aici în România nu am auzit altă piesă cu sunete de remene, deci măcar e un first în România și nu e despre laudă că am făcut-o, că n-am făcut-o, e despre cât de mult poați ajute. Cel mai.

Important. Și cred că ajută și mă bucur că există chestia asta. Eu am.

Crezut că e o chestie foarte nișată și am primit mult feedback pozitiv de unde nu mă așteptam. Mai mult decât la alte chestii similare cu muzica, în advertising pe care le-am făcut aici, tot felul de oameni mi-au zis, băi, ce tare, mi se pare foarte tare, asta am și ascultat-o, chiar urmează să fac un remene. Ada chiar mi-a zis, ajută că eu ultima oară am avut un atac de panică, și am zis, da, ajută, dă-i play. Deci, sper să ajute. That's my only wish. Cool. Eu aș.

Vrea să le mulțumesc ascultătorilor noștri și exact ca și tine, Marius, să le rugăm să ia partea care simt ei că îi ajută în acțiuni, iar vis-a-vis de acest proiect, să considere piesa ta o piesă care să facă relația cu partea medicală mai prietenoasă, Mergeți către investigațiile medicale. Dar și.

Către credința spre un outcome pozitiv. Gândurile formează materia. Eu rămân la convingere. Corect. Și.

Chiar dacă materia uneori se structurează pe ceva ce nu vă place, aveți încredere că se poate vindeca, se poate repara, schimbând ceva semnificativ în viețile voastre. E foarte important să înțelegem asta. Și urmăriți.

Și o procedură medicală, să zic agreditată.

Și un protocol medical. Înainte să.

Închidem, mi-am dat seama că aș putea să am și un sfat practic, nu doar de bla bla. Eu în timp ce compun Orice melodie pentru orice artist, eu îmi doresc ca ea să ajungă la cât mai mulți oameni și să le dau o stare de bine. În timp ce eu muncesc la melodia respectivă, mă încearcă mai multe gânduri. De exemplu, nu e ce trebuie sau poate m-am dus într-o zonă greșită, dar poate tobele astea sunt bune. Când muncesc și mă pierd în procesul, I become part of the process, nu mă mai gândesc așa de departe, se întâmplă un moment magic, la trecerile de obicei, dintre un refren și un drop sau o strofă și un refren, în care am schimbat armonia altfel decât până acolo și linia melodică, în care, efectiv, eu îi zic hitometru, mi se ridică părul pe mâini. De-a lungul vieții, foarte des am întâlnit sentimentul ăsta, drept umare, unele piese, așa mi-am dat seama că they could be something, they could be something great. Am observat că pot să am starea asta și dacă mulțumesc anticipat, gratitudine, ce vreai tu de gratitudine, dar până la punctul în care să știu că am primit lucrul ăla deja, să-mi mulțumesc ca și cum efectiv am primit ce-mi doream. Și când ajungi cu gratitudinea până la nivelul ăla, deci nu muncești la piesă, nu vezi nimic scary, e totul gratitudinea, positive vibes, cum zicem acum, se întâmplă același proces. Da, dacă reușești să mulțumești anticipat Universului, Dumnezeului, fiecare în ce, pe știință, pe credință, pe așa, vei afla că de la un nivel încolo de gratitudine se ridică părul pe mâini. Ce tare! E o electrizare a întregului corp și toate celulele știu din corpul tău că ai făcut aia. Nu doar părul de pe mâini, părul e doar rezultatul final. Dar toate celulele din corpul tău vibrează acolo, unde ți-ai imaginat. Noi suntem foarte buni ca oameni să ne îngrijorăm, să luăm un scenariu negativ și să-l amplificăm până când iese Hitchcock. Este mare horror film. Dar dacă iei un sentiment pozitiv și zici, iau mă, dar cum aș putea să exagerez sentimentul ăsta de bine până acolo unde n-am îndrăznit vreodată să mă duc cu el, filmul ăla cel mai tare, totul shine, totul e cu premii, totul e minunat, dacă l-amplifici până acolo vei obține reacția asta. Și când ai obținut reacția asta, eu zic că acolo ești pe mijlocul dintre a fi și a face. De-aia încerc să rămân aici, pe edge-ul ăsta, pe sârmă. Nici să cad în stânga, nici să cad în dreapta. Armonia asta.

Practic, e o armonie și o să iau și eu o idee de la tine, tot pe ceva practic, este ceva ce și eu fac și recomand clienților, noi căutăm pentru acasă, noi în profesia noastră mai dăm teme pentru acasă. Recomand oamenilor să facă două jurnale. Un jurnal îl numesc eu container, un jurnal pozitiv. Jurnalul negativ sau jurnalul container se scrie în el... Să rupă.

Paginea și să o arunce la gunoi? Nu neapărat.

Aia e toaleta emoțională. Se mai numește toaleta emoțională, dar nu despre asta. Nu. Se scrie frică, furie, tristețe. Tot ce pe parcursul unei zile, iar regula este ca din jurnalul container să nu citească nimic mai devreme de șase luni. Adică am scris, am considerat că am aruncat. În celălalt să scriem bucurie, recunoștință, iubire și putem să citim oricând ca să ne reamintim. Asta e.

Ce zici tu, e de fapt traducerea ideii simple, ca noi, fiindcă avem un instinct de supraviețuire, tindem să acordăm mai multă atenție celor trei negative, pentru că ne țin în viață. Și ne feresc de suferință. Iar astea pozitive sunt binevenite, dar nu e ca și cum o să le amplificăm. Dar de fapt, în sinea noastră, când ne întreabă cineva, vrei să fii fericit în viață? Da, eu vreau să fiu fericit în viață. Nu prea le amplificam pe astea pozitive, le cam lasam acolo. Multumesc si.

Retelei private de sanatate, Regina Maria, pentru faptul ca se implica si in aceste lucruri foarte importante, in aceasta, sa zic, calitatea procesului si diminuarea anxietatii, a ei specific, vorbind despre remene. Mulțumesc din nou Victor, mulțumesc Marius, mulțumesc oamenii buni că n-ați urmărit până acum. Dacă aveți întrebări, lăsați-le jos în comentarii. În descrierea acestui material o să găsiți și piesa. Ce vă recomand este să dați acuma click pe acea piesă și să o ascultați. E chiar o piesă mișto, chiar dacă n-ai nevoie de remunerare. Good! Thank you! La revedere! Ceau!