Educația și sportul pentru sănătate | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dragoș Pătraru

Dragoș mai încet despre domnul sau mai încet despre subiectul ăsta sau hai să nu difuzăm asta.

Un jurnalist își ia câtă libertate vrea și consideră și noi am decis să o luăm pe toată. Presa mainstream este aproape toată în buzunarele partidelor. Facebook a dat naștere unor războaie civile serioase peste tot în lume. În Ungaria se bagă miliarde în sport și în baze sportive. Urlă ca nebunii și hagii și toată lumea, băi, luați aceste măsuri, moare tot sportul din România. Dispare infrastructura care ne ține sănătoși și care ne aduce împreună. La capătul celălalt, a lor care-i schimbări importante din societate, sunt niște oameni care discută ceva. Noi nu mai avem aceste locuri. Nu poți să discuți la mall. Băi, vreau idol. Am nevoie de idol. Unde mă duc dacă nu am idol? Nu e bucurie mai mare, nu-ți poți închipui ce bucurie simți la o victorie a acestor copii. Nu este bani cheltuit mai bine și mai cu cap decât pentru binele unor copii dintr-o comunitate. Pentru că o națiune bolnavă și proastă e foarte ușor de controlat. Băi, nu te îmbolnăvești din cauza a ceea ce mănânci și ceea ce bei peste un an, peste 5, peste 10, dar peste 30 de ani?

Oameni buni, salutare! Eu sunt dr. Mihail și mă bucur să avem un nou episod de Boabe de Cunoaștere, unde sper să învățați multe lucruri și l-am alături de mine pe Dragoș Pătraru. Dragoș, nu cred că nu mai e nevoie de nici o prezentare, dar vreau să citesc scurta prezentare pe care a scris-o colegul meu Claudiu despre tine, care zice așa, Dragoș Pătraru este jurnalist, specialist în comunicare, cu peste 25 de ani de experiență în presă, scritor și prezentator TV, cu o voce puternică în jurnalismul românesc. Te regăsești?

Dacă așa zice omul.

Și continu așa, care nu s-a temut niciodată să abordeze cele mai dificile subiecte ale societății și asta așa e și eu chiar, cum zic, te apreciez pentru asta și mă bucură că există cineva care și-a asumat curajul ăsta.

Știi?

Băi frate, eu trăiesc din susținătorii noștri, oamenii care au subscripție pe contul de YouTube, oamenii care consumă produsele noastre, n-am nevoie de nimeni și o să spun fiic ce cred eu despre lucrurile nocive din jurul nostru. Și Asta ai început la starea nației să faci în legătură cu, să zic, mediul politic? Unde ai taxat derapajele cu umorul tău caracteristic?

Atenție, asta e în fișa postului jurnalistului, adică nu contează neapărat cine te... Noi am ajuns acum în situația super fericită de a fi susținuți de public. Dar asta se întâmplă de puțin timp. Noi ne-am luat această libertate, poate prea multă, de la început. Știi?

Și cumva v-ați și perindat pe la tot felul de televiziuni până când ați ajuns să fiți independenți, adică să filmați în platouul vostru și să faceți producția doar...

Dar noi am lucrat într-un singur loc. Noi am lucrat doar la starea nației. Că s-a difuzat în alte părți produsul, asta e altă treabă.

Asta oamenii nu-l prea știu, adică și eu am crezut că v-ați dus de la o televiziune la alta și ați mutat platou, de fapt voi aveți platouul vostru.

Noi avem platouul nostru, ni l-am făcut, am investit peste 300 de mii de euro, ni l-am făcut, acum urmează să-l mutăm la Ploiești, ni l-am făcut pe ăsta de la Otopeni, înainte de asta am avut platou la Casa Presei, dar toate au fost făcute de noi, au fost ale noastre. Singurul loc în care, singurile locuri în care am filmat Și am zis, bă, nu mai trebuie să facem asta. Au fost la TVR, unde de pe o zi pe alta, la ordin politic, la ordinul dat de domnul Dragnea, doamnei gradea, pur și simplu n-au mai putut intra în clădire. Și ni s-a mai întâmplat la unitatea militară, la DIGI24, unde la fel depozit pe alta nu mai funcționau cartelele. Și atunci am zis, bă, nu trebuie să ni se mai întâmple lucrurile astea nouă și trebuie să ne facem lucrul nostru. Știi cum zice Olteanu când pierde avionul, așa e când are omul lucrului.

Dar chiar sunt curios, când erați atunci la acele televiziuni, ți se spunea, dragă-și, mai încet despre domnul sau mai încet despre subiectul ăsta? Sau hai să nu difuzăm asta.

Nu prea își permiteau să ne spună, că nu te pui cu nebunii, dar era chestia asta... Vedeai care e linia, vedeai ce se întâmplă în rest, noi ne vedeam de treaba noastră. Eu am spus întotdeauna treaba asta că un jurnalist își ia câtă libertate vrea și consideră și noi am decis să o luăm pe toată cumva. Eu cred că na, fiecare decide pentru el și vedem astăzi ce se întâmplă, când presa mainstream este aproape toată în buzunarele partidelor.

Care crezi că e soluția la asta? Că și eu tot aud de lucrurile astea și nu sunt la curent, probabil că ar trebui să fiu. Dar înțeleg că partidele police plătesc foarte mulți bani într-un mod legal, cumva, nu? Turisturilor care...

Legal, dar au făcut ei o lege și din banii oamenilor.

Corect, da, da, da. Practic.

S-a mers pe ideea, de la ce s-a plecat, ca să-ți explic foarte repede, nu e subiectul nostru, dar s-a plecat de la ideea asta că erau foarte mulți bani negri veniți din licitații măsluite, afaceri cu statul, către partide. Deci oamenii îi cumpărau practic pe politicieni, oamenii de afaceri. Sau politicienii își făceau firme și întorceau din banii de licitații, banii câștigați, tot din lucrări publice, la partid. Și atunci au venit și au zis, doamne, hai să facem o lege prin care partidele sunt susținute din bani publici, ca să nu mai fie corupție. Problema e că s-a ajuns la situația în care sunt extraordinar de mulți bani, cu care partidele ce au făcut? Au cumpărat presa. Adică Adrian Năstase, cred că e foarte, foarte invidios pe ce au reușit Iohannis, PSD și PNL de mână, știi? Practic, democrația din România a fost pusă cu botul pe lambe pentru că o democrație nu poate exista, deci nu că nu poate funcționa, nu poate exista fără un sistem de presă foarte puternic și independent.

Fii atent totuși și oricât ori vedem o situație din asta care e un derapaj și trebuie reparat, Cumva eu ma gandesc si la statele in care se poate mai rau, si la care este totusi situatia reala in Romania. Si faptul ca uite, de exemplu, tu poti sa spui ce vrei tu, pe starea natiei, te urmaresc milioane de oameni.

Asta e o capcana in care pici. Mare.

De ce?

Am avut aceasta discutie foarte interesanta cu Tolo, cu Catalin Tolontan, cand ei erau pe punctul de a pleca de la ringie. Și el mi-a zis așa, bă, eu i-am sunat, am avut acest tupeu fantastic să-l sun pe Tolo și să zic, bă, haideți la noi la starea Nației, toți. Și el a zis, bă, soluția nu e să ne facem toți buticuri de-astea de presă, exact așa a zis, din care să încercăm să ne luptăm cu ăștia. Șmecheria e și toată treaba legată de democrație este să ne luptăm cu acești oameni fiind jurnaliști la posturile care au foarte mare audiență. Adică tu zici, da mă, ești liber să zici ce vrei tu pe internet. Ești. Dar audiența ta, acum și cu sprijinul algoritmilor, e din ce în ce mai mică. E foarte controlabilă.

De către cine?

De către proprietarii de rețele, de pildă. Nu sunt prea mari ca să-ți îngrădească accesul. Uită-te ce se întâmplă peste tot în lume. Unde Facebook intervine. Facebook a dat naștere unor războaie civile serioase peste tot în lume.

Facebook cred că e o... E așa, adică nu mi se pare de luat în seamă neapărat. Putem să vorbim despre YouTube, adică YouTube-ul mi se pare un argument foarte corect. Iar tu pe YouTube crești, adică ai deja două canale, nu? Starea Nației, Starea Sănătății, care cresc mult, adică te urmăresc, nu știu, probabil că ai zeci de milioane de vizualizări per total pe postul meu, poate peste 100 de milioane de vizualizări. Adică faptul că poți să vorbești, mă refer la faptul că poți să vorbești în siguranță. Adică nu ți-e frică că ți se poate întâmpla ceva, nu? Ți-a fost vreodată frică pentru siguranța ta?

Păi nu, dar am avut, am primit de-a lungul timpului amenințări cu moartea, tot felul de nebunii. Unii au făcut toată treaba asta foarte credibilă, am avut chiar anul trecut. Unul de undeva de Maramurești care ne-a trimis niște poze cu cocktail-uri Molotov, cu arme, cu tot. Astea sunt pentru voi, vin să vă împuși, să vă omor, să nu știu ce, să l-alată.

Era legat de vreun context?

Cred că voia el să facă la starea nației un Charlie Hebdo 2. Am reclamat la poliție, l-au reținut, l-au arestat, după care omul a trimis o scrisoare lacrimogenă că era băut, că nu știu ce, că la la la.

Păi bine, asta e un caz izolat și tu ca persoană publică cred că te expui la astfel de amenințări nerealiste. Eu mă refer la faptul că...

Nu, asta era destul de realistă. Dar tot eu am renunțat la proces și am plătit 3800 de lei statului român că am renunțat la proces. Ca să nu bag un prost în pușcărie, știi? Da.

Am uitat să te întreb de la începutul podcast-ului ce mai faci. Știi că am intrat direct în subiect pentru că noi de fapt ne-am întâlnit prima dată la tine la podcast care a ieșit foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult ce s-a întâmplat acolo și am zis că și că oamenii l-au apreciat. Și ce mai faci? Ce ai mai făcut de atunci?

Multe, foarte multe lucruri și sper să le pot duce în continuare, că toate ajustările astea făcute așa în timp, la stilul de viață, la program, la absolut tot, Au și acest scop, să mă mențină funcțional pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Eu aș vrea să-l văd pe moșulică Dragoș Pătraru la 90 de ani, cum explică. Și o să fie nevoie, știi? Să ai o... Care e stilul de viață corect la 90 de Ce ani? am mai mâncat eu la 19?

Da, și eu aș vrea să se întâmple asta și încerc cumva să le fac pe toate. Îmi place foarte mult partea asta pe care am luat-o acum cu psihologia sportivă, cu nutriția sportivă, cu copiii cu care lucrez și de care mă ocup la ploiești și este extraordinar atunci când vin și rezultatele, de curând Am ieșit chiar săptămâna asta în care noi înregistrăm, am ieșit campioni la U18 din nou și îmi place foarte foarte mult să învăț lucruri și apoi să le aplic în felul ăsta. Eu întotdeauna, toată viața m-am văzut făcând ceva în fenomen, în sport, cumva. și faptul că eu a trebuit să renunț destul de devreme, descoperindu-mi, acum că nu știam care-i problema, dar mi-am descoperit după 40 de ani și o problemă de sănătate care nu e gravă, dar care nu m-ar fi lăsat să merg în zona asta de înaltă performanță, m-am făcut la fel ca toți colegii mei, prietenii mei de generații, cam toate sporturile posibile, cum se făcea. Dar am făcut până la un nivel ok, adică și mici concursuri, tot felul de chestii, și atletism, și tenis de câmp, și ceva, fotbal, tot felul, ce se făcea atunci în 90, arte marțiale, făcea toată lumea, toți făceam colecții de centuri.

Spui că ce ai descoperit acum legat de sănătatea ta nu ți-ar fi permis să faci sport de performanță?

De înaltă performanță, adică să mergi să ai cum sunt copiii ăștia cu 2-3 antreamente pe zi, cu match-uri, peste match-uri și toate lucrurile astea. Dar ăsta e fenomenul care mi-a plăcut cel mai mult, asta mi-am dorit să fac și mă bucură foarte tare, mă împlinește foarte mult că pot să ajut. cu ceea ce știu, cu ceea ce aflu, iată m-am întors la școală, după partea asta cu nutriția sportivă, acum sunt la un master de psihologie sportivă.

La Barsa ai făcut primul curs, nu? Da, da, da.

Cursul ăla profesional, ăla de 9 luni, de unde am învățat foarte multe lucruri, adică eu am făcut mai multe cursuri de-astea, destule, și la SSI, și sunt niște tâmpenii, 90% dintre ele. Cursul ăsta de la Barça Innovation Hub, cel lung, de 9 luni, mi s-a părut că mi-a oferit cele mai multe informații și materia, adică ca la orice curs vrei să înveți niște lucruri, le înveți.

A fost un curs de nutriție sportivă, adică ce să mănânce sportivii, cum cred. Cred că asta e o ramură din nutriție care e cea mai pretabilă studiului, că ai de-a face cu sportiv și îi ai la îndemână.

Și poți să măsori.

Și poți să măsori, corect.

Îi iei și într-un mediu controlat, adică știi ce fac.

În sensul în care, din câte înțeleg eu, cele mai bune cursuri despre nutriție fix îți explică cât de multe nu știm și cât de variabil este totul și în final sunt foarte multe lucruri pe care nu le știm care se rezumă la câteva reguli foarte simple.

Pentru că nutriția ca idee, de aia și apar toate aceste discuții în mediul online și sunt acum atât de mulți creatori de conținut și influenceri care au descoperit apa caldă, domeniul ăsta este foarte tânăr. N-avem încă date pentru concluzii categorice în foarte multe dintre situații și atunci normal că trebuie să mai treacă timp. Citeam acum în revista Time, de curând zilele trecute a fost un articol că FDA ar cere în state să începem să tratăm zahărul așa cum tratăm țigările, deci să fie cam același Lucrurile amasează cu ce înseamnă ultraprocesarea, cu ce înseamnă toate lucrurile astea pe care corpul nostru se pare că încă nu le poate, nu se descurcă să le recunoască drept rană. La nutriția sportivă multă lume pică în capcana asta, știi? E o diferență foarte mare care la ăștia la Barcelona e predată în prima lecție, așa începe toată treaba. Băi, e o diferență enormă între nutriția pentru sănătate și longevitate, și nutriția pentru performanță. Și aici e o mare provocare și e o discuție pe care eu o urmăresc la nivel internațional între specialiști, pentru că nu mai poți să spui, băi, dau orice sportivului, cum a fost până prin anii 90, chiar și 2000, în unele locuri și în situații chiar și acu se întâmplă asta, și el după ce se lasă de sport are toate bolile din lume.

Da.

Nu mai poți să faci asta. Trebuie găsta acea cale de mijloc în care să împletim sănătatea și longevitatea cu performanța.

Poți să-mi dai câteva exemple de ce, să zic, pe ce pune accent alimentația sportivului pentru performanță versus sănătate pentru longevitate? Care-s diferențele?

Păi bineînțeles, plecând de la Proteina de care ai nevoie pentru performanta, care e cu totul si cu totul in alte cantitati pentru sanatate si longevitate, la 0.8 grame de proteina per kilogram corp, toata lumea e ok, chiar si daca nu esti sedentar, cum sunt 8 din 10 oameni, dar te descurci, e ok, in regula nu e atat de important sa ai mai mult. Mai putin, da, incep sa apara niste probleme, dar si alea in timp, in nutritia pentru performanta, Dacă nu mi-ajungi între 1,5 și depinde de sport, când ăștia la bar să aveau un tabel mare și ajungi până la 2,3, 2,4, după 2,3 grame de proteină pe kilogram corp pe zi, nu se mai văd diferențele la nivel de performanță, că ei măsoară, știi? Și atunci, bă, performanțele de aici încolo nu sunt dovedite și atunci degeaba ei că nu vei folosi treaba aia ca, Apoi bă, tot regimul de viață, tot ce se întâmplă în perioada de performanță, de-aia oamenii care se lasă de sport Se îngrașă foarte mult. Mulți dintre ei, extraordinar de mulți merg prin țară, văd antrenori care au între 130-200 de chile. Asta-i.

Păți și tu când te-ai lăsat de sport? Da.

Pățești, pentru că mănânci cambou în continuare foarte mult, fără să înțelegi că tu nu mai ai nevoie. Dar la nivelul sportivilor trebuie sa incepem sa le vorbim despre lucrurile astea si sa ii educam pentru viata lor de dupa. PERIODA DE PERFORMANȚĂ. E foarte important cum își gestionează după aia dieta alimentară și tot ceea ce fac, inclusiv mișcarea. Sunt unii care azi au pus ghetele în cui, de mâine nu se mai mișcă. Pur și simplu. Ori corpul a fost antrenat pentru cu totul altceva toată viața lui. Ok.

Deci despre asta cumva asta înveți acum. Ăsta e cursul pe care l-ai făcut? Ăsta.

Am făcut. Iar.

Ce faci acum? Ăsta.

Nu e curs, ăsta e un masterat. La școală, frumos, la facultate, este un program de master pe psihologie sportivă. A.

Deci nu mai e la Barsa, e aici. Nu.

E aici la Universitatea Titu Maiorescu, e singurul program ok din România pe psihologie sportivă, unde deja acum am terminat primul an, terminăm primul an, intrăm în sesiune acum pe 27, Am învățat foarte multe lucruri, pentru că se lucrează mult practic, mergem, am mers la competiții, mergem la cluburi, noi oricum mergem, suntem foarte mulți, sunt acolo sportivi care sunt încă în activitate sau unii care abia s-au lăsat, de pildă notator Robert Glință, Vasilica Balan care este membru al echipei naționale de rugby și joacă la Steaua. Sunt și psihologi care vor această specializare pentru că lucrează cu copii sportivi și e o provocare foarte mare. Tu.

O faci pentru tine ca să te ajute într-un rol pe care nu știam că tu l-ai. Da.

Mă implic pentru că Fimiu face basket și am simțit această nevoie de suport și e o tâmpenie că te duci, ok, citești, vezi, na, te duci în zona asta, pe de altă parte nu poți te apuci să-i zici, bă, uite, asta trebuie să faci sau asta. Îți trebuie mai mult și am simțit eu această nevoie să pășesc totuși pe un teren sigur, atunci când mă apuc să dau un sfat, să vorbesc despre ceva. Asta face școala. Te duci la școală, ai o bibliografie, citești, studii cărți, reviste de specialitate și apoi începi să înțelegi cum stau lucrurile și ajută extraordinar de mult. Adică poți face, animat de cele mai bune intenții, am văzut la multe echipe, poți să faci foarte mult rău. Extraordinar de mult rău. Și nu e în regulă. Și mai ales că nu există nimic aici la noi. Deci nu există absolut nimic. Merg și vorbesc cam, deja merg prin țară, vorbesc cu echipe, cu părinți, cu copii, lucrez și la un curs ăsta de nutriție sportivă, încă nu l-am, ne tot chinuim pentru că vreau să fie ceva foarte, foarte simplu și ușor de adoptat. Dar te uiți la ce mănâncă acești copii care fac sport. Te uiți la felul în care tratează ei odihna. Este dezastru. Au un program oricum haotic, muncesc mai mult decât adulții. Fiemiul la ora asta muncește mult mai mult decât mine, toți colegii lui. Au 17 ani, face în decembrie 18 ani. Deci ăștia sunt niște tineri, deja niște bărbați, dar la fel se întâmplă și la echipa noastră de fete de basket, care muncesc mai mult decât orice adult pe care îl cunosc eu. Duceți-vă la copiii ăștia să vedeți cum au două antramente pe zi, între ele școală, Și absolut niciun fel de viață pentru că își dedică absolut tot timpul pe care îl au sportului. Și.

E ok asta? Depinde.

De ce vrei să faci. E ok dacă asta vrea tânărul respectiv, copilul respectiv. E în regulă. Știe care sunt sacrificiile pe care trebuie să le aibă pentru că are un scop, are un sens. Ideea de sens e cea mai importantă pentru sănătatea noastră. Bineînțeles că au și ei situații și situații. Foarte mulți se lasă. Asta e vârsta la care cei mai mulți copii renunță. O dată, pentru că nu au infrastructura necesară, deci ei nu au unde să se ducă. De pildă, mulți termină, că mai sunt tot felul de imbecili, gen consilieri locali, și la ploiește există treaba asta, care întreabă, Doamne, dar de ce ne trebuie echipă în prima ligă? Pentru că echipa din prima ligă este cea care creează acea emulație peste tot în lume. Pentru toți copiii din comunitate să Să-și dorească să acceadă la ceva. Vreau idol, am nevoie de idol. Unde mă duc dacă nu am idol? Mă duc ok, joc la Copicii Junior și după aia... Ce fac? Mai ales dacă vreau să rămân în comunitatea mea. Adică ar trebui să fie, bă uite avem discuții și cu ăștia la universitate, bă faceți o secție de sport, e nevoie să fie acolo pentru că îți rămân acești copii pe care sportul îi educă cel mai bine pentru o comunitate sănătoasă. Au concepții sănătoase despre viață, despre colaborare, despre solidaritate, despre tot. Da.

Cat de tare, wow, foarte tare treaba asta. Si tu te ocupi de echipa asta si ce faci in echipa? Pai.

Orice e nevoie, ințelegi ca aici e ideea, adică de la voluntari pe zona asta de ce învăț și ce fac până la sponsor, na, cheltuieli, deplasări, aduc alți sponsori la echipa, alți bani, facem rost de orice e nevoie pentru ca acești copii să fie ok. Punem acea presiune pozitivă de care e nevoie pentru că uite am ajuns să avem aproape 500 de copii în grupe. 500 de copii într-o comunitate. Este enorm. Să le găsești poziții de antrenament, să le găsești săli care să nu fie cu ciment pe jos și să aibă parchet ca să nu le distrugem picioarele. Adică sunt niște provocări foarte, foarte Știi, e.

Foarte tare pentru că implicarea asta în comunitate cred că este unul dintre mulții pilone ai sănătății, sănătății mentale și acest sens de care vorbeai, scopul pe care îl ai în viață, ceea ce dai înapoi comunității. Îmi place că, adică, ăsta e un punct și o întrebare pe care nu aveam mai niciodată discuția cu tine, dar mă face să înțeleg mai bine, să zic, să-l văd mai bine în culise pe Dragoș Pătraru și de ce se ocupă, pentru că asta nu vedem în online. Nu.

Există, eu sunt foarte, că mă tot întreabă lumea, știi, tot trag de mine oamenii din comunitate, hai, candidează, du-te, văd. Eu nu-mi văd sensul într-o astfel de conjuntură. Sunt foarte conștient de importanța pe care o are existența unei făbricuțe precum starea nației, dar îmi găsesc sensul Nu e bucurie mai mare, nu-ți poți închipui ce bucurie simți la o victorie a acestor copii. Nu mai zic de titlul național, pentru că de titlul național ne bucurăm, ne-am bucurat și anul trecut, a fost aceiași final între noi și Știința București și o rivalitate de-asta pozitivă pentru toată lumea și e atât de frumos cu toți părinții, cu toată lumea, este extraordinar. De titlul național sau de finală sau de turneul final se bucură puțin, dar participarea la aceste competiţii, viaţa aia împreună cu copiii, cu echipa, ce fac ei, cum fac ei, cu prostioarele lor, cu toate nebuniile lor, cu faptul că învaţă permanent şi să-i pui toată lumea. A remarcat asta domnule ce grup frumos, ce grup unit, ce grup ok şi ce copii ies de la sport. N-ai cum să fii decât un om bun după o activitate sportivă susţinută pe mai mulţi ani. Și.

Cred că bucuria e pe atât mai mare, nu doar că ai venit, să zic, la o finală de meci a copilului tău, ci ești complet implicat acolo. Ah.

Bineînțeles, bineînțeles. Și eu spun, toți oamenii care au, uite, noi am băgat de la starea nației, toți banii, la noi ne fiind despre profit, eu nu văd astfel economia și lucrurile, noi toți banii, absolut tot ce facem, băgăm fie în dezvoltări ulterioare, adică proiecte editoriale, Fie în aceste lucruri pe care le facem și nu este bani cheltuit mai bine și mai cu cap decât pentru binele unor copii dintr-o comunitate. Orice altceva este aproape de geaba, nu ți-aduce bucurie. Mă uit la oameni care stau pe munți de bani Și nu dau una de un leu pentru niște copii. Bă, oameni, mergeți, implicați-vă, duceți-vă acolo și ziceți, bă, vreau și eu să stau împreună copiii ăștia, să vin să mă uit la antrenamente, să merg cu ei la meciuri, să-i ajut cu tot ce au nevoie și să particip la treaba asta. Zi-mi.

De unde se înceapă cineva care are bani, are copii și nu știe cum să se implice. Pur.

Și simplu, merge ori la clubul sportiv școlar din localitate, ori la clubul sportiv municipal, ori se fac contracte. Eu, de exemplu, financez inclusiv la clubul primăriei prin contracte fie în trei, Am făcut contracte în trei pentru ca primăria să nu-ți cheltuiască banii aiurea, faci contracte în trei. Adică eu mă duc la un sponsor și zic sponsorul dă banii la primărie, dar se specifică fix pe contractul de sponsorizare unde ajung banii. Exact unde ajung. Și mergi și faci treaba asta și cunoști pe oamenii, cunoști pe antrenorii, cunoști pe copii, te asiguri că au cele mai bune condiții și începi să te implici acolo. Este extraordinar. Și din păcate n-avem niște legi care să permită asta. Eu dacă aș putea, aș da toți banii. Dar nu poți, pentru că legile nu te lasă. Legea sponsorizării e absolut imbecilă, iar ăștia nu vor să ne lase să dezvoltăm sportul. Pentru că o națiune bolnavă și proastă e foarte ușor de controlat. Crezi.

Că, uite, asta de exemplu, Îmi sună un pic a teoriei conspirațională, cumva greu, adică mi-e greu să închipui niște oameni care stau și zic, bă, lasă-i proști și neantrenați și nesănători și că o să tragem bani, de formă rău. Nu.

E o conspirație a lor, că ei sunt conștienți de asta, pentru că în mare măsură, uite, de la Ciucă la Ciolacu ajung să ne conducă Niste semi-analfabeti împinși acolo de unul și de altul, deci nu e asta, nu e jocul lor, nu e strategia lor. Adică ascultă-l un pic pe celălalt cu crescă, el gândește vreo treabă de asta, să facem, să trecem. Ideea e că ei au o gândire, politicianul în general are o gândire pe patru ani, el nu poate să gândească pe mai mult. Și n-are chef și nici nu vrea să-și lege numele de ceva care va avea efecte peste 20, peste 25, peste 50 de ani. Orice măsură luată astăzi urlă ca nebunii și hagii și toată lumea. Băi, luați aceste măsuri, moare tot sportul din România odată cu el. Toți copii, am un studiu recent, mi l-a trimis cineva de la, chiar foarte interesant, mi l-a trimis cineva de la Oradea, o profesoară de sport, am acordul dânsei să fac asta, mi se pare incredibil, e făcut pe copiii de la sport de la o școală, copiii care vin la educație fizică, și le-a dat un test, cu niște genuflexiuni, e un test făcut, se numește într-un fel adaptabilitatea la efort la elevii de liceu și o zice, semnale îngrijorătoare, nu știu ce, s-a făcut la liceu teoretic Adam Müller Gutenbrunn din Arad, o testare, testul Rufler se numește se bazează pe reacția, răspunsul frecvenței cardiace, puls, la un efort standard. 30 de genuflexiuni în 45 de secunde. E un test. Metodă simplă care oferă date despre adaptabilitatea la efort. Testul, probă funcțională cardiovasculară, valoroasă în special pentru copii sau persoane neantrenate. Descrierea textului, subiectul în poziție așezând, nu știu ce, să ridică, face, bun. Și apoi există o formulă, formulă de calcul, Și avem așa, valori mai mici sau egale cu 0 foarte bine și apoi coboară valori peste 15 nesatisfăcători, se impun investigații cardiovasculare suplimentare. Adaptare la efort foarte bună, totale elevi 0,88%.

Din câți elevi? Câți.

Au fost? Bine.

Tot liceu, deci puneți că sunt... Nu.

Au fost așa, 566 de elevi, între 15 și 19 ani, din care 302 băieți, 264 fete. 0,88% 0,9% Adaptare la efort foarte buna Dintre ei, baieti 1,32% Fete 0,37% Intre 0,1% si 5% Adaptare buna la efort, deci asta e valoarea 65 de eleve adică 11% Adaptare medie la efort 34% Adaptare satisfăcătoare la efort 36% Peste 15, deci adaptare slabă la efort necesită investigații medicale, 17%. Deci dacă adunăm 17% și cu asta cu satisfăcătoare, că nu e chiar în regulă.

La copiii 15-19 ani, Să ai copii cu adaptoare nesatisfăcătoare sau slabă, la efort, la liceu, n-ai voie tu. Exact. E rolul lor să alerge, să se joace, să facă, să practice tot felul de jocuri. Eu, de exemplu, uit pe Anastasia, fica mea de 9 ani, trebuie să o iau, ea merge la gimnastică și trebuie să o iau eu. Trebuie să-mi fac eu timp în program, să mă duc la 3, să o iau de la after, să o duc la gimnastică, să stau, să aștept, să o iau de acolo, să plec. E o chestie destul de greu de făcută, adică și mie îmi vine greu să fac, știi? Și efortul de a-ți duce copilul la sport, crezi că poate fi regândit în așa fel încât toți copiii se beneficieze de aceste tipuri de sport, fără ca părinții să trească să-l meargă, să-l ia, să-l ducă, să-l așteaptă? Evident.

E foarte ușor de făcut. Școlile trebuie să aibă baze sportive în care să se investească, să faci sală cu parchet, să ai terenuri afară și acolo, din interiorul comunității, să ai fie niște antrenori voluntari, fie niște antrenori plătiți cu ora, care să vină să facă Ceva cu elevii, adică nu doar profesorii de sport, care pot să spună domne, eu mă implic de aici până aici. Mai departe, nu mai avem baze sportive în interiorul orașelor, pentru că se fac blocuri și se dărâmă toate stadioanele din orașe, toate bazele sportive, toate terenurile dintre blocuri. Trebuie să recucerim orașul. E o chestiune de infrastructură. Dispare infrastructura care ne ține sănătoși și care ne aduce împreună. Asta e o foarte mare problemă. Nu mai avem locuri unde să ne întâlnim. Noi lucrăm acum la Ploiești ca să deschidem un hub cultural, Teatru Nației o să fie, unde punem și studioul și avem cu două scene, cu nebunie, o curte mare, o cantină socială, dar lipsesc aceste locuri în care să mergi să stai și să incubezi idei. La capătul celălalt a lor care-i schimbări importante din societate, sunt niște oameni care discută ceva. La orice schimbare. Noi nu mai avem aceste locuri. Nu poți să discuți la mall. La mall e gălăgie, nu poți să te aduni, trebuie să consumi ceva ca să poți să stai la mall și să vorbești. Trebuie să consumi niște porcării, în general, fast food. Avem.

Terase multe, foarte multe terase. Da.

Dar acolo nu poți să te aduni, că e 10 lei o apă în cel mai ieftin loc, la terasă. 12 lei. Înțelegi? În.

București, nu toate la voi, la noi în București e 12, 15, 14 lei. Mai.

Mult decât atât. Inclusiv oamenii, eu am văzut asta și la noi la cafenea, vii și le spui, ba avem apă, noi, avem apă, pot să îți dau apă, nu te costă nimic, nu vreau îmbuteliată. Și noi am luat și decizia că nu vrem cu plastic, toată e la sticlă. Dar nu ai astfel de locuri în care oamenii să meargă și să stea și să discute, pur și simplu, fără să consume ceva. Iar astea erau înainte. Noi ne strângeam, nu trebuia să ai bani la tine mă când ieși aia afară. Eu n-am ieșit toată copilăria. N-aveam una de un leu să merg undeva. Nu se poate. Ne lipsesc aceste locuri. În materie de sport ne lipsește total infrastructura. Mai mult decât atât. Există aceste cluburi private care iau copiii de la nivel de inițiere și duc până la 13 ani maxim. Că după 13 ani devine scump orice sport. Nu mai e rentabil. Și niște oameni care se dau antrenori, care n-au în multe cazuri nicio legătură cu antrenoratul, îi iau pe acești copii, le iau banii părinților, părinții cred că ai lor copii fac sport, Și foarte mulți dintre ei sunt duși pe căi greșite, învață greșit tehnică, tactică, absolut tot. Și te trezești ca Junk, cum eu am văzut o astfel de situație, unde am fost să văd de curând o grupă a noastră, care a fost antrenată până acum de un alt antrenor și nu văzăm această grupă, trei sferturi dintre ei n-aleargă. Fac de 3-4 ani basket. Nu știu să alerge corect. Unu-i cu mâna așa, unu așa, unu așa. Pentru că nu s-a lucrat treaba asta așa cum trebuie. Deci dacă nu stabilești de sus până jos cum se lucrează, cum se fac toate procedurile, cum abordăm toată tehnica, aruncării, alergării, loviturii, depinde, în funcție de sport, n-ai cum să faci nimic. Sunt foarte prost plătiți oamenii care fac asta la stat, sunt întotdeauna amenințați cu datul afară. Și atunci e foarte greu, pentru că nu avem un program național. Noi nici nu mai avem un minister al sportului. Ar.

Trebui să pornească asta dintr-un program național care să gândească baze sportive. Bineînțeles.

Absolut tot. Uită-te ce se întâmplă în Ungaria. În Ungaria se bagă miliarde în sport și în baze sportive. Cumva.

Unii oameni Ascultă, să zic, experți și își dau seama că e mult mai ieftin să bagi miliarde acum decât sute de miliarde în spitale. Pentru.

Că asta este o investiție. Ce nu înțeleg imbecilii din consiliile locale, că asta se întâmplă general în consiliile locale, din guvern, de peste tot, din ministere, ce nu înțeleg ei este că asta e o chestiune de sănătate publică. Și e o investiție fantastică, așa cum fiecare dolari băgat în educație îți aduce înapoi în timp 8 dolari, spun foarte clar toate statisticile, la fel se întâmplă și cu banii băgați în sport. De ce? Pentru că vei avea oameni, ajungi la vârstă adultă, mult mai sănătoși, care vor avea nevoie de intervenții mult mai puține, mai rare și mai puțin costisitoare la nivelul spitalelor. Și.

Cred că, adică, cumva, ești mult mai sănătos din toate punctele de vedere. Că te gândești fizic, ok, de la sine înțeles că faci sport, dar și din punct de vedere mental, nu? Pentru că e o bucurie să faci sport, din punct de vedere al comunității care se încheagă acolo și, cum ai zis, devine un incubator daily. Absolut.

Tot managementul stresului. Adică, toți pilonii sănătății sunt îndepliniți. Mai mult decât atât. Când faci sport, dormi. Tată, știi cum dorm copiii ăștia? Știi cum adorme filmul când vine acasă? Ce laptop-uri, ce jocuri, ce pat lemn. Eu.

Mă duc aminte când m-a dat pe mine, Maica, Mașita, când m-au dat la judo. Și m-au dat la judo și m-au dat la polo. De fiecare dat când mă duceam la judo și la fel când mă duceam la polo. Exact, deci nu mi-am dat aminte de somn mai udihnitor si mai profund decat ala. Lemn, exact cum zici tu, lemn. Si cat de bine te simti dupa aia. Stii, acum cand te ascultam, ma gandeam ca in Bucuresti cand se vinde un apartament sau cand cauti un apartament pe site-urile de imobiliare, o sa gasesti proximitate fata de metro, proximitate fata de un mall, Proximitate față, poate văd, centru comercial sau restaurant, dar nicăieri nu pare să fie o proximitate, de fapt nici nu există cred că așa ceva, să ai o proximitate față de o bază sportivă. Adică să te gândești, băi mă mut aici, stau în acest bloc și copilul meu poate să facă 5 minute până la un teren de Și nu doar copilul, și eu. Să.

Pot să merg, să alerg pe o pistă, să am ceva accesibil unde să pot să merg, ceva cu verdeață, un parc unde să pot să fac lucrurile astea. Dispărând această infrastructură, suntem din ce în ce mai bolnavi. Fiind din ce în ce mai bolnavi, și așa suntem săraci, devenim din ce în ce mai nervoși, luăm decizii din ce în ce mai proaste. Vreau.

Să vin și eu cu partea pozitivă, că totuși, adică da, lucrurile sunt asoale, totuși uite, ai zis de Ungaria. Din nou, alte țări civilizate, în Olanda, când merg și vizitez pe frate meu, văd acolo, de exemplu, în Olanda, în Amsterdam, sunt foarte puține stări de forță. Deci n-ai săl de forță ca la noi, săl de sport, private. Sunt foarte puține, mari într-adevăr, dar puține, pentru că e plin de tot felul de baze sportive. Ai locuri foarte mișto în care poți să faci caiac pe lac sau să joci tenis pe un teren care este public, poți să joci basket pe teren public, voley, orice vrei tu. Adică cred că avem exemple pozitive acolo pe care oamenii o să înceapă să le ceară. Probabil că soluția este ca oamenii să ceară asta, nu? Adică cum încep eu astfel de schimbare? Trebuie să vină din partea politicului care zic ok, asta e schimbarea de care avem nevoie? Sau trebuie să fie oamenii cei care Nu.

Va veni niciodată din partea politicului, pentru că noi tot așteptăm de 35 de ani niște politicii înluminați. Vine.

De la noi, trebuie să vină o cerere de la noi. Trebuie.

Să vină de la noi, dar asta nu vine decât pe măsură ce ne educăm. zic... Ori dacă noi nu facem asta la școală, noi nu, toți copiii au ajuns să fugă de orele de educație fizică. Da.

Sunt derizorii, te pune să atârni de bara aia, faci roata de două ori și stai într-o sală neairisită, în care nu faci nimic, în care doar te sperii de sport. Adică inclusiv modul de a face sport la școală ar trebui regândit, pentru că ăla nu e sport. Frate.

Dar trebuie să înveți că ăla nu e sport, ăla e educație fizică, adică trebuie să fii scopul orelor de educație fizică, este să-ți dea minime noțiuni legate de motricitate, să fii conștient de corpul tău, d-aia n-ai văzut pune un copil d-ăsta să facă o cumpăna sau o rostogolire înainte, sau un stând în, știi, o lumânare, cum îi zicem noi. Înțeleg.

Ce zici, dar eu, și am fost pe la mai multe școli, N-am găsit nicăieri un profesor de educație fizică care să ne învețe asta. Adică erau, nici ei n-aveau informația, nu știu. Bun.

Aici ajungem din nou la discuția cu nivelul la care se află profesorii și da, sunt de acord că e o discuție. Pe de altă parte, nu poți că ai avut tu o experiență sau X sau Y să generalizezi și să spui nu, eu cunosc profesori de sport extraordinari. Nici eu n-aș putea să spun că peste tot e senzațional pentru că eu îi cunosc pe munii care își dau interesul și care își duc copiii la competiții și care fac selecție și care învață toate sporturile și le pun și o minge de handball în mână și o minge de basket și un fotbal și așa mai departe. Dar e clar că facem lucrurile greșit și că n-avem cum să așteptăm că asta e definiția nebuniei. Noi facem la fel toate lucrurile și așteptăm mereu al rezultatului. Bă, nu putem avea rezultat. Ăsta-i rezultatul. Mergem cu o nație din ce în ce mai nesănătoasă, din ce în ce mai sedentară, cu din ce în ce mai multe probleme de sănătate. Cu.

Recomandare de consult cardiovascular la copiii de liceu. Exact.

Nu numai asta, fii atent, că mai sunt tot felul de tâmpiți care zic, bă, termină bă, ce bazi ești tu cu-o taia toată ziua împotriva zahărului, împotriva... mă nebunii planetei. Hai să nu mai luăm așa cât de rău se face și ce se întâmplă. Oasele, vorbește cu orice ortoped de pe lumea asta, că ai prieteni medici, oasele copiilor sunt din ce în ce mai fragile. Asta se întâmplă și pe fondul acestui consum descreierat de zahăr îndulcitor, hrană ultra procesată și toate nenorocirile pe care le mâncăm acum. Dantura copiilor, statistica arată că peste 75% dintre copiii din România Oamenii care au mari probleme cu dinții, deci nu ocarie, mari probleme cu dinții. Un om care are mari probleme cu dinții nu va putea fi un adult sănătos, pentru că el va aduna alte și alte boli. Copiii cu probleme de dantură vor avea probleme cu coloana. Mestec într-un anumit fel. Deci toate se leagă. Vor avea probleme de coloană, probleme de postură. După problemele de postură vor avea alte și alte probleme care se leagă toate și devin din ce în ce mai mari. Nu mai pot fi controlate. Și devin clienții fideli, ai medicilor, ai industriei pharma. Asta.

Cu problema de datura, crezi ca e mai mult din cauza zaharului sau mai mult din cauza lipsei de educație și lipsei de resurse până la urmă? Pentru că te costă să duci copilul. Se.

Adună, ai văzut că s-au făcut studii inclusiv în zonele astea mai izolate, nu neapărat triburile Hadza și alte așa, dar în zone mai izolate unde oamenilor li s-au dat nenorocirile astea ultraprocesate, acces la hrană ieftină, FASFU, GEN, MEC, KFC și toate nenorocirile, plus dulciuri multe. Toţi şi-au stricat dinţii într-un mod fantastic, incredibil, foarte foarte repede. Sunt o grămadă de documentare, reportaje pe net făcute în timp. Uite s-a studiat, s-a făcut pentru 3 ani. Le-am dat asta acestor oameni. Aici se pune şi problema etică. Știi că nu prea poți să derulezi studii ca să arăți negru pe alb, că l-ai nenorocit pe ala. Că trebuie să nenorocești niște oameni pe viață ca să te creadă ceilalți. Dar toate datele arată asta. Hai să ne uităm în jurul nostru cu toții. Ce înseamnă, îi vezi pe unii, îi mai văd și pe copiii ăștia cu toa nenorocire de aia, dar a cadea în gură. Sau există la încenderele astea comerciale, la Carrefour, la Ocean, la toate. Există un stand de la mijloc. Unde întotdeauna vezi trei copii dându-se cu capul de ciment acolo, că ei vor, sunt numai nenorociri de la cadele până la, ai văzut alea, cu tot felul de, de la vată de zahăr până la totul pe bază de zahăr, da? Și le dăm copiilor. Nu mai zic sucurile carbogazoase, apropo de sanatatea dinților și sanatatea oaselor, toate astea sunt aici. Adică hai să nu privim neapărat din perspectiva asta, bă, vei suferi de obezitate, vei ajunge să faci peste 30 de ani, că și asta e partea perversă, știi, cu nutriția, cu absolut tot, bă, nu mori mâine. Dar peste 30 de ani vei avea toate problemele din lume. Băi.

Și te simți nasol azi. Mănânci nasol, te simți nasol azi. Adică eu pe mine asta, cel puțin anecdotic, o văd cât se poate de clar. Mă iam guilty pleasure-uri din ce în ce mai rar, dar când am, nu știu, mă duc, îmi iau meniul la Mac, băi, mă simt, nu de la vina pe care o am, că nu mă bucur. Deci mă duc la Mac și e o mică bucurie a vieții. Dar mă simț, Foarte nașpa în ziua aia, și psihic, și ca energie, și ca tot. Îmi fac un shake din ăsta cu 20 de tipuri de semințe, legume și așa, mă simt bombă, mă simt rachetă, mă simt incredibil. Și ce mi se pare interesant este cu cât Cu cât faci mai mult tranziția, cu cât mai mult mănânci mai mult sănătos, începe să-ți fie poftă de mâncare sănătoasă. Cu cât mănânci mai procesat, ți-e poftă din nou de mâncarea ai procesată. Pentru.

Că ultraprocesarea aia favorizează, adică îți distruge funcționarea bună a hormonilor sațietății și atunci vei vrea din ce în ce mai mult, în plus zahărul creează dependență, e simplu, sunt deja clinici deschise în lume care tratează această dependență de zahăr în exces și atunci normal că din ce mănânci vrei mai mult, este clar. Vreau.

Să te întreab următorul lucru, în prevința asta, ok, Mâncarea procesată, știm cât de rău ne face. Nu.

Procesată, ultraprocesată. E o mare diferență. Corect.

Corect. Ai explicat-o și tu, am explicat-o și eu. Ultraprocesat e acea patra etapă de procesare. Adică putem să considerăm mâncarea procesată, mâncarea gătită acasă, o ciorbă e o mâncare procesată, sănătoasă. Mâncarea ultraprocesată. Și... Toată nenorocirea asta, de exemplu, tot Claudiu mi-a trimis acum câteva zile, e un nou hype undeva, cred că în China, Claudiu dacă poți să-mi confirmi, ori în China, ori în Corea, se cheamă ceva Massive Snacks, sau Big Snacks, nu știu dacă l-ai văzut. Am.

Văzut ceva, da. Cutii.

De cereale, în China, da, cutii de cereale d'astea mari, așa, sau ți iei, nu știu, cutie de Kit Kat care este imensă, adică ți iei, efectiv, 10.

Kg de mâncare procesată. Da.

Da, da. E o industrie rău intenționată sau este un proces foarte complex și scăpat de sub controlul autorităților? E.

Scăpat cu totul de sub controlul autorităților. Nu poți să spui într-o societate în care Drive-ul principal, ca să zic așa, este profitul, deci totul pentru profit. Dacă ar fi fost vorba despre responsabilitate în sensul, bă, uite care-i treaba, da, trebuie să faceți profit. Dar trebuie să aveți în vedere, adică aici nu industria poartă principal la vină, pentru că banul se duce peste tot. El nu are bariere, da? Bun, porcăria asta a capitalismului, că atunci s-a stricat și treaba cu capitalismul, cu îndestularea acționarilor pusă pe primul loc, a stricat tot jocul. Când statele vor veni și se vine deja, Noa Zelanda, Australia au luat niste măsuri fantastice. Chile. Du-te tată în Chile să vezi că nu mai are voie niciun producător să pună tigrișorul pe cereale. Bă, n-ai voie că dacă faci asta te duci la pârnaie. Și atunci a venit statul și a zis bă, păi noi ne interesează sănătatea publică. Pentru că dăm foarte mulți bani pentru asta. Noi vrem să avem cetățeni sănătoși. pentru cât mai mult timp. Dar.

Știi, îmi place că ai spus asta. Deci, statul nu vine și zice, mă interesează sănătatea copiilor mei pentru că eu sunt un stat etic. Poți s-o rezume efectiv la economie. Eu.

Am un buget și este evident după toate studiile făcute că dacă mă axez și asta este ceea ce spune și Pitaratia cu Medicina 3.0, dacă mă axez pe educație și prevenție, ies.

Mai bine. Ies mult.

Mai ieftin. Și de.

Fapt tu, adică asta trebuie înțeles, și aici într-adevăr există un joc murdar și de el eu ce puțin sunt convins, adică trebuie înțeles că profitul tău, corporație, care calculezi totul la minim, vrei să ieși cât mai bine pe profit, profitul tău De fapt, mă costă pe mine stat, poate înzecit în tratament. De fapt.

Tu transferi responsabilitatea la mine, la guvern și o plătesc oamenii, că eu le rețin oamenilor. Și atunci.

Eu, stat, trebuie să dau niște legi care o să-ți oprească ție acel profit. Dar tu mă poți influența prin lobbying și prin plătit oameni care legiferează, tu mă poți influența să nu iau acele decizii. Și asta probabil că se întâmplă, cred eu. În sensul în care lobbying, industria, food... Noi am.

Ajuns acum, deci hai să ne înțelegem, toată hrana e controlată în acest moment și nu trebuie să citiți Stăpânii Hranei de Stefanul Iberti ca să vedeți treaba asta, sau valoare de nimic, de patel. Toată hrana din lume e controlată de câteva corporații, nu? În jur.

De 8 sau 10? Până în.

10 firme mari. Există, dacă dați pe Google, dați. Și sunt acolo toate, cine de cine aparține, cum și în ce fel. Ăstea sunt mai puternice, deci fiecare corporație în asta e mai puternică aproape decât orice guvern. Deci bineînțeles că ajung să dicteze lucrurile, să dețină politicieni, să controleze procesul legislativ, să controleze până și alegerile, să aibă oameni infiltrați peste tot, de la servicii până la politică. Bineînțeles că lucrurile astea se întâmplă. Presiunea care trebuie să vină din partea publicului și oamenii, asta e partea bună cu marele internet, e și o parte bună. Pe măsură ce trece timpul, oamenii având acces la informații, e adevărat și la mult bullshit, dar la foarte multă informație, oamenii încep să înțeleagă. Oamenii au început să citească etichete. Că un prost ca mine ia 10 produse și citește etichete. Și am văzut oameni în magazin citind etichete și spunându-mi, dom'le, de când n-am văzut uite citesc etichete și mă minunez. Nu știu neapărat ce înseamnă lucrurile alea de acolo. Dar oamenii zic, bă, când eu vreau să cumpăr un corn cu ciocolată copilului. Și văd că are 40 de ingrediente, zic nu mai bine îi fac, eu mă au o clătită mâine sau un pandișpan sau ceva, sau mă uit pe o pâine și văd că are 30 de ingrediente, și văd că are zahăr, și văd că are toate norocirile, zic bă dar cu două părți apă, o parte făină și un vârf de sare îi fac acolo o pită de-asta imediat și o mănâncă și știu că doar asta e. Adică oamenii încep să înțeleagă, să se educe, să-și pună întrebări și apoi să ceară. Foarte interesant, am analizat la starea nesănătății vreo 10 pâini de-astea feliate. Și am găsit un studiu făcut de Asociația Proconsumătoria cu 10 ani, în 2015. Era mult mai mizerabilă pâinea de-a cu 10 ani, ceea ce înseamnă că producătorii au început să înțeleagă. Și să zică, bă, trebuie să începem să ne preocupe și sănătatea. Că nu mai facem profit. Adică nu că suntem noi etici sau mai auspă ăștia. Uite, am vorbit cu un producător de mezeluri care a zis, bă, niciodată în viața mea n-am cum să le dau copiilor mei să mănânce așa ceva. Dar el produce în continuare. E o tâmpeni, e incredibil cum te poți, știi, despărți așa de etică în momentul când vine vorba de profit. Iată, acum presiunea cea mai mare, după cum ai văzut, au apărut scandalurile astea. Iată, ai văzut scandalul cu înghețata de la Teleorman. Cu doamna care are o fabrica de inghetata si pe care hipermarket-urile din Romania n-o primesc in magazine. De ce? Pentru ca neavand atatia aditivi, coloranti, denorociri, toate astea, inghetata respectiva cere un regim mai grijuliu. Adica o anumita temperatura, toata treaba. Si hipermarket-urile vin si zic nu domne, lu-mi mizeria de aia care rezista oricum. E în cartea lui Cris Vantulec, e în asta cu înghețata, e senzațională. Nu știu dacă ai citit-o. Oameni ultraprocesați, ieșită la Bugzon. Am avut onoarea să scriu prefața la ediția în limba română. Am văzut-o.

O să o oferim la bun bine, la patru ediții. Bun bine, dar urmează să o citez. și el.

Are acolo să duce cu fisa în parc și ia o înghețată de aia, un băzdăn ăla așa cu fisa vine îi pune înghețata în brațe și zice tati tati mă duci eu îți mă dau un leagăn și ăsta zice bine du-te și ăsta rămâne cu înghețata și el cu gândurile lui probabil până telefon până nu știu ce și după niște minute bune își dă seama că la 40 de grade ăsta avea înghețata intactă în mână și s-a dus pe fir, s-a interesat să vadă că nu m-a nenorocit, nicio treabă, cu absolut nimic sănătos în înghețata respectivă care, atenție, la transport nici măcar n-avea nevoie de congelare. Deci ea era transportata asa, o bagau la congelator doar ca sa o vanda ca inghetata. Dar ea era ok, asa. Inteles? Sunt foarte multe exemple in carte, foarte misto, inclusiv experimentul facut de Chris Van Tulleken care e pe YouTube. făcut de el cu copiii lui și ăsta ca orice cercetător un pic tâmpit și-a expus copiii la așa ceva, dar inclusiv cu bolul de cereale. Păi a plecat cu bolul de cereale și-a văzut, are două fete de vârste apropiate și-a văzut că dacă la una pune cereale cu lapte și la una pune o parte cereale și restul zahăr Dar valorile nutriționale sunt fix aceleași. După ce consumă, asta care a mâncat zahăr, mai vrea. Ca a mâncat mult mai mult zahăr. Și atunci ea mai vrea. Și sunt foarte multe acolo care vă vor determina, dragi părinți, să regândiți relația copiilor voștri cu mâncarea. Asta e foarte important, să începem să ne punem niște întrebări. Tu ce.

Le dai de mâncare ai copiilor? Eu nu.

Prea mai am copii, să zic așa, adică filmul face acum în decembrie 18 ani, filmea are deja 22. Deci foarte multe prostii le-am dat să mănânce atunci când erau copii, pentru că nu știam aproape nimic despre nutriție. Eu eram ala care venea cu coșul plin de cumpărături, mai ales când mergeam mor de foame la cumpărături și nevastă mea arunca jumătate dintre produse, nu că erau nesănătoase. Nici măcar nu mă uitam la termen. Și acum 10-15 ani când erau copiii mei mici, încă erau pe raft la hipermarket, am văzut că din ce în ce mai puțin se întâmplă asta, lucruri expirate de două săptămâni. Înțeleg foarte, foarte multe. Am mai găsit noi acum niște biscuiți, la fel, erau expirate de trei luni. Deci foarte multe porcării le-am dat să mănânce pentru că nici măcar nu exista discuția asta. Despre ce mâncăm. Și atunci, în condițiile în care ți se permite orice, scoți orice. E ca industria suplimentelor alimentare. Scoți orice fel de căcat, îi zici supliment alimentar, nu interesează pe nimeni dacă are un efect, nu măsoară nimeni aceste efecte și mergi mai departe. îți promovează beuri, calciu, nu știu ce era, nu, e un rahat, e o apă cu.

Zahăr, mă, te induce în eroare, că nu se spune, mi se pare că dacă te ui, nu-mi aduc aminte de eticheta lor, dar mi se pare că nici mâncarea, nici mâncarea nu trebuie să aibă vreun claim de sănătate, tu când vezi apă cu vitamine, deja ți se pare ceva sănătos. Și tu.

Zici, bă, e sănătos treaba asta, nu e, îți face foarte mult rău. Îți face.

Mult mai rău, adică îți face, în mod cert, e mai proastă decât apă simplă. Adică mai bine băi apă simplă de la ordinat decât să băi... Sau la.

Fel, te duci la sală, vezi oameni care au în mână ori o nenorocire în asta, ori mai rău, un Ghetto Raid. Nu mai zic despre băuturile energizante și alte. Și te duci la ei și le zici, bă, cât ai tu? Ce sesiune în antrenament ai tu? Cât faci? De când faci? Măi, Ghetto.

Raid de exemplu, uite, Ghetto Raid e bun. Așa. Păi să zic unde? Stai că mă, când a fost operat, i-a, s-a făcut transplant de ficat, i-a, i-a, stai.

Stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai, stai.

Stai, stai, stai, stai, stai, Get stai, No Raid, Teicam, stai, stai, da exact, si inca ceva. stai, Teicam era in terapie intensiva dupa transplant, transplant de ficat. Adica schimbi cel mai mare organ din corpul unui om, iei organul de la alt om si el traieste, st pentru ca avem medicamente si terapie intensiva. A venit medicul curant de terapie intensivă la doctor Tomescu și era pe A-B, pe niște analize, avea niște electroliți un pic deraiați și i-a zis bă, uite, eu pot să îi dau, îi pun și aici, dar tot mai bine și ia ghetoreit. Ia ghetoreit și îl pune pe picioare. Deci ghetoreitul te pune pe picioare în terapie intensivă. Și pare.

Că, ți date se fiind condițiile astea, trebuie să ai la oameni în sală care nu au, adică aia e concepută pentru un efort extrem. Am fost susținut în fiecare zi pentru situații în care... Sau terapie intensivă, efectiv. Da, terapie intensivă. De ce ai nevoie? Deci nu e. Și eu am făcut asta ani întregi. Mă duceam și treceam până la o benzinărie, îmi luam unde stacă, ziceam bă, mă duc să fac... Nu, nu faci nimic. Mai ales când te duci cu gândul de a slăbi, cu gândul de a... Deci e o întreagă prostie. E, dar nu înțelegem lucrurile astea și atunci e foarte greu să-i faci pe oameni să ajungă la niște informații ok dezinteresante. Adică, bă, nu iei bani nici de la ăla, nici de la ăla, nici de la ăla, uite, vorbești despre aceste produse dacă sunt în regulă sau nu. Proiectul ăsta.

Starea sănătății a pornit... Cumva din aceeași dorință bănuiesc de a corecta o industrie care mi s-a un fenomen din acesta social care pare mult mai puternic decât ăla politic, nu? Adică nu ți se pare că lupta în starea sănătății este mai greu de dus decât cea din starea nației? Din zona.

Politică, da. Da, e o foarte mare problemă pentru că lupți acolo cu niște concepții ale unor oameni care mănâncă așa pentru că așa au crescut și așa cred că e bine. Încă avem reacții de la oameni care spun, păi bunicu meu a fumat până la 98 de ani și n-a avut nicio problemă, știi adică oamenii ignoră Toți acești piloni ai sănătății, oamenii se concentrează pe nutriție, pentru că e ceva ce faci în fiecare zi, de mai multe ori pe zi și atunci ei cred că dacă controlează cumva asta sau au o preocupare în zona asta, atunci automat trebuie să fie sănătoși, ceea ce e fals cu totul. Cum ai.

Ajuns la concluzia că e falsă? Adică ai încercat și tu să controlezi nutriția și.

Ai văzut că nu e suficient? Am încercat, da. Absolut niciodată. Adică nu ai rezultate. Poți să ai niște rezultate pe termen scurt, poți să ai niște rezultate să te simți un pic mai bine o perioadă, dar nu există dacă nu controlezi odihna, dacă nu controlezi stresul. Dacă nu controlezi relațiile din viața ta, dacă nu ai sens, dacă nu găsești o idee de sens pe lumea asta care să te facă să te scoli dimineața și să vrei să mergi în continuare și să faci lucruri care te aduc, care te împlinesc cumva, care ți aduc bucurie și ideea de fericire, nu poți. Dacă nu te miști, Cât de mare este poluarea în zona în care locuiești? Pentru că uite, există chiar legi, s-au anulat anul ăsta că au ăștia nevoie de bani la buget, dar de exemplu la mine, la Ploiești, unde suntem înconjurați de rafinări și tot stăm ca idioții în orașul ăla blestemat, poți să ieși la pensie mai devreme. Pentru că se consideră că niște ani din viața ta poți să ieși cu 2 ani, puteai să ieși cu 2 ani mai devreme la pensie, acum s-a schimbat. Dar se consideră că mediul în care trăiești e atât de toxic, încât îți mănâncă cel puțin 2 ani din viață. Și atunci statul a venit și a zis, bă, hai să le dăm la niștea că îi omorâm pe partea asta la altă. Și oamenii nu înțeleg că trebuie să lupte pentru un mediu mai bun, un aer mai respirabil, mai puțină poluare, să ne luăm orașele înapoi de la mașini. Se lucrează doar la infrastructura pentru mașini. Bă, nu se poate așa ceva. Eu, unul d'asta, dacă aș candida, asta aș face. Bă, nu mai aveți voie cu nici o mașină în oraș, mâncavași bună. Bă, nimic. Să faci aprovizionare, să faci în rest? Circulăm fără niciun fel de poluare. Transport în comun, electric, care să vină la secundă, să te ducă de oriunde până oriunde vrei tu. În rest, bă, nimic. Mergi pe jos, super ok. Vorbeai de Olanda când nu sunt sănătate. Ăia bagă la bicicletă în fiecare zi, dă-i aia dracu mă, ăia fac 10-15 km în fiecare zi pe biciclete. Știi, nu mai au nevoie de altceva când ai băgat această mișcare și o ai în fiecare zi. Discursul ăsta.

Legat de mașini, îl are foarte de Silviu Fire și Zlăvoc pe podcast-urile, nu știu dacă te uiți, dacă îi urmărești. Mi se pare foarte... și comentează de multe ori reacția oamenilor. De exemplu, sunt foarte mulți oameni supărați că se lărgește un trotuar și oamenii pun poze și zic, iaute bă, încă pleau trei mașini aici să parchezi. De ce i-ați pus stâlpișori? Sau oameni supărați că pui... Pui strâmpișori și nu poți să mai parchezi. Oamenii care.

Nu își dau seama, pentru că ei văd lumea cu totul altfel. Și oamenii.

Care cred că soluția este să mai faci încă o bandă în plus. Ca să.

Nu mai stea atât de mulți oameni în trafic. Și că.

Nenorociți sunt ei că nu ți-au făcut parcări. Că ai ajuns acolo, nu ai parcări. Eu știi ce fac? Unde merg eu, unde stau, locuiesc, am un drum de făcut 10 minute, 7-8 minute până la un parc. Și mă duc cu copilul, cu cruciorul. Și am un trotuar. Care este mereu plin de masini, sau era plin de masini. Măi, și nu sun la poliție dacă îmi lași loc. Adică trotuarul e fix cât să poți să pui mașina pe trotuar, să ocupi 85%, cu rata de pe dreapta pe bordură, și să-mi lași loc să trec cu căruțul. Dar dacă nu îmi lași loc, dacă nu îmi lași loc să trec, eu cobor cu căruțul pe carosabilul cândapoi și sun în timp ce merg, am căști, sun la poliția locală, bună ziua, mă numesc Mihael Pautov, pe adresa cu taină sunt mașini parcate, vreau să vin și vin și amendează. Și am început să nu mai parcheze, parchează din ce în ce mai puțin. Și la un moment dat treceam și era o doamnă, era parcată, era o mașină și îi bate, zic, am ocolit-o pe carosabilă, îi bate, zic, hei, puteți vă rog să mutați mașina de aici pentru că trec cu căruțul? Ah, da, știu, dar mă scuzați, dar am târziu și n-am unde să parchez. Zic, doamnă, dar știu, vă înțeleg, dar veniți cu Uber sau cu transportul în comun, trebuie să trec cu copilul. Îmi pare rău, dar eu ce vina am? Eu ce vina am că n-am unde să parchez. Ai vina.

Că ești iresponsabilă. Un pic de responsabilitate dacă am avea, un pic. Mai mult decât atât vezi părinți care circulă cu căruțul și care printre mașinile care merg și care nu-și pun niciodată problema. Eu am oprit astfel de oameni pe stradă. Și nu-și pun problema că tot ce iese de la mașinile alea inhalează copilul, că ăla e la nivelul țevii de eșapament, acolo e. E copilul ăla, pentru că omul nu poate să meargă pe trotuar și merge pe stradă, trec mașinile și copilul ăla respiră tot. Și nici măcar nu facem legătura. Asta e problema. Suntem atât de lipsiți de educație, încât nu facem legătura între starea de sănătate a copilului și cauza posibilei deteriorări a stării de sănătate, poloarea. Și nu ne luăm de ăștia care toaletează copacii în orașe și îi taie cu totul, nu vorbesc de copacii bolnavi, vorbesc de ăștia care se apucă, taie toate alea că ne încurcă cu cablurile. Nu mă, soluția e să nu mai existe cabluri aeriene. Băgați, dreacu, toate cablurile în pământ. E simplu, se face peste tot în lume. Numai în România mai este mățăraia asta de cabluri peste tot. Deci hai să lucrăm la această infrastructură care să redea orașele oamenilor, pietonilor, copiilor, bătrânilor, tuturor, nu mașinilor. Ne petrecem viața în niște cutii închise din care sărim toată ziua fără să stăm deloc, să ne bucurăm de soare, să ne bucurăm de aer curat. Dormim într-o cutie, care e apartamentul sau casa, dormitorul nostru, plecăm dimineața, ne urcăm într-o cutie, care e mașina personală sau transportul în comun, Ajungem la serviciu unde lucrăm într-o cutie, sunt cutii de diferite mărimi, apoi din nou ne urcăm în mașină, adică într-o cutie ajungem acasă, unde ne culcăm tot într-o cutie. Totul se desfășoară, mai ales la nivelul orașelor, în interior, în aceste cutii nenorocite, care au din ce în ce mai mari probleme. Iată măsurătorile care s-au făcut în școlile din țară și unde sunt în pereți toate nenorocirile posibile. Nu sunt niște spații, din ce în ce mai multe școli, nu mai sunt spații ok pentru învățare. Pentru că îi omoară pe copii. Da, și.

Trebuie să ieșim afară. Și afară se întâmplă ceea ce se întâmplă, știi, e culmea tău din aceleși vlogurile, văd și asta, că într-adevăr, dacă te gândești, când te duci în străinătate, da, zici, mamă, ce frumos e în Barcelona. Mama ce frumos e, nu? Sau te duci in Olanda, zici mama, te duci in Amsterdam, zici mama ce frumos e in Amsterdam. Sau in.

Norvegia, sau in Danemarka. Da, si.

De fapt daca tu compari o poza, daca duci la Olanda, Barcelona si Bucuresti, diferenta majora e ca nu sunt masini acolo. Că oriunde te duci în centru, ai doar, foarte poate, doar rezidenții care stau fix acolo sau oamenii cu foarte mulți bani, pentru că e extrem de scump să intri în centru. Și ai soluția transportului în comun, bicicletă, whatever, și atunci, da, nu sunt mașini. Și sunt poze care compară, de exemplu, Lipscaniu înainte de pietonal și acum când e pietonal. Calea Victoria e pietonal și nu e pietonal. Măi, și diferența e enormă, adică arașul arată complet diferit când nu sunt mașini, știi? Exact. Da.

Asta.

E încă o chestie care cred că se va rezolva, pentru că și asta se duce cumva, adică Occident și Occidentul ne trage acolo și probabil că o să vedem că așa, altă soluție nu e. Pentru că să stai în trafic o oră jumate nu e ok. Mă, nu.

Știu, încă nu cred că românii pot vota un primar care vine mâine și zice, bă, eu vă promit că în patru ani nu va mai fi picior de mașină în centru. Înțelegi? Pentru că oamenii zic, aoleo, păi ce va fac cu 10 minute mai mult până la muncă? Știi, culmea, mai ales în zonele aglomerate, vorbesc aici în orașele mai mici, uite cum e ploieștiul meu, unde în jumătate de oră l-ai făcut capcoadă pe jos. Și atunci n-are sens să, uite, eu abia aștept să munc studioul de la Otopeni, și am zis lui Fimiu, îți dau ție mașina asta, că e cu basketul, merge, se duce de acolo, trebuie să ajungă repede, și eu abia aștept să-mi iau bicicletă. Ca să circul, pentru că nu mai vreau să am de a face cu mașina. Sunt obligat să am mașină, pentru că nu există tren până la Otopeni, unde am eu studio. De la ploieșii. Fac treaba asta de 12 ani. Nu mai pot, nu mai rezist. Dar cu toții trei să ne punem problema, bă, ok, plec un pic mai devreme, ajung acolo, mersul ăla pe jos, mersul ăla pe jos până la muncă, este sportul meu din ziua respectivă. Ai văzut că s-a făcut un studiu foarte interesant la oamenii care au munci fizice, care manipulează tot felul de mărfuri și i-au împărțit în două categorii și unora li s-a spus să considere munca lor exercițiu fizic. Deci atunci când muncesc, să fie conștienți că fiecare mișcare pe care o fac E partea unui program pentru sanatatea lor. Ghici ce?

Au ars mai multe calorii sau ceva sau au slabit mai bine. Asta nu e studiul deschis de Peter Atilla care s-a facut pe niste muncitori de hotel. Da, da, da. Unul a lui s-a explicat ca uite, cand face asta consumi caloricul, lucreazati, bate inima si.

Da, asta. Creierul actionat si e foarte calumea. De asta.

Oamenii care se uita la materiale cum sunt cele ale tale, În momentul în care înțeleg, eu sunt convins că poți să mănânci o salată pur și simplu și are un efect, dar când tu înțelegi ce-ți face salata aia, diversitatea aia, ea are un efect, poate e un placebo care se pune peste, dar ea are un efect mult mai mare asupra.

Corpului tău. Da, și asupra mulțumirii de sine. Știi că ai făcut treaba asta, când vine uite ăsta, Dr. B, care zice bă, sau Tim Spector sau mulți alții care vin și zic, bă, toate studiile derulate de noi arată că 30 de feluri de legume, fructe, nu și semințe, pe săptămână îți asigură o dietă ok, adică ai acei nutrienți de care ai nevoie și pentru oaze, și pentru dinți, că mai e și chestia asta, cu cât mai mult ultra-procesat mănânci, cu atât mai puțin sănătos. Că nu poți să ai și astea 30 în dietă și să le mănânci. Eu am făcut calculul, eu cam la două zile am, pentru că doar salata mea de la prânz are între 8 și 12 ingrediente. Deci le am acolo în cantitățile necesare. Dar să te duci și să faci asta săptămână de săptămână, nu mai poți să mănânci.

Atâta fast food. Nu mai poți, nu-ți mai poftă. Nu mai intră, știi? Dr.Bie, Dr.Bulţeviţ, nu? Da. Bulţeviţ, da. Care a scris Fiber.

Fueled. Da. Alimentaţia bogată în fibre.

Tradusă la noi. Da. Avem un material despre ea. E de fapt ultimul, cred că acum două vloguri. Da, avem un vlog despre, cred că cei mai subestimati, super aliment. Ştii asta? Fibra. Vorbim.

Despre pătăine.

Dar.

De fibra nu vorbeşte nimeni. Apropo de educaţie, te uiţi în cartea făcută de doamna Bilic, la care ajung mereu când mă dau capul de pereţi pentru că mesajele sunt atât de periculoase pentru sănătatea publică încât eu mă uit şi zic wow, n-o fi nimenea acolo să-i zică, haideţi doamnă! Deci a scos o carte pentru copii. De nutriţie sau ce? De nutriţie pentru copii. În care se spune că, bă, grijă şi cu fibrele astea. Păi cum? Vrei să-și.

Citesc? Păi.

Cum vreau eu de onore, am primit-o zilele trecute, m-am, m-am, m-am crucit. Deci, cartea costă 60 de lei și se numește ABC de nutriție. În carte scrie așa. Atenție însă, prea multe fibre strică. Ele ocupă un volum mare și nu conțin substanțe nutritive. Dacă-ți umpli stomacul cu produse integrale, te satur repede și nu mai rămâne loc pentru alimente hrănitoare de care ai nevoie ca să crești și să fii sănătos. Știi, uite, vreau să.

Facem un... ne asumăm noi amândoi, un apel public către doamna Bilic, pentru că... băi, ok, pot să... client, dacă doamna Bilic zicea Eu nu mănânc fibre, că nu îmi place și asta e părerea mea. Deci am ok. Dar când astfel de informații apar fără sursă, că bănuiesc că nu are o sursă, are o sursă acolo, scrie acolo, nu știu, probabil că nu are. Când astfel de informații scrise pentru copiii de educație apar în mediul public, asta face foarte mult rău. Și pot s-o contrazic cu două surse. Sunt doi oameni de știință top care sunt, i-am verificat, Robert Knight, care a scris American God Project, e pe locul 100 din toți cercetătorii din lume ca indice Hirsch. Indicele Hirsch este un indice care se face oricărui cercetător, eu de exemplu ca medic, adică asistent de cercetare, am un indice Hirsch de 6. Ăla indică câte studii am publicat eu și de câți oameni au fost în câte alte reviste prestigioase sau nu, au fost citate studiile în care eu apar ca autor sau cum autor. Rob Knight a reunit cehirși de 2400. Adică cel mai tare om din, de exemplu, Rinel Popescu, profesorul meu de chirurgie, a reunit cehirși de 44 și e top 10 din România. 44. România avem undeva până în indice Hirsch 100. Rob Knight are indice 2400, e locul 100 în lume și studiul acestui American God Project a fost practic repetat de Team Spectre, ca ai văzut cu el. Team Spectre este locul 55 în lume. Dintre toți cercetătorii care fac și nave spațiale și tot Dacă îi pui în medicină, ei sunt în top 5 Și dacă îi pui în nutriție, ei sunt top 1 și 2 în lume Deci cei mai top oameni din lume au făcut aceste studii Care cred că sunt cele mai scumpe și cele mai bine făcute studii pe nutriție în lume American Gut Project, UK Gut Project Le puteți găsi foarte ușor aceste studii Concluzia studiilor este ce ai spus tu 30 de plante diferite este un fel de minim recomandat. Ei după aia specifică că cei mai sănătoși sunt aceia care mănâncă 50 de plante diferite care sunt, atenție, corelația este foarte sau cauzalitatea este foarte bine stabilită în acele studii. Nu de la macronutrienti sunt oamenii aceia sănătoși, ci de la fibrele diverse din acele alimente. Iar cei mai top sanatoși sunt acele triburi care sunt, cum să zic, triburi izolate, care mănâncă tot ce găsesc în pădure, pentru că ei n-au fermă în care cresc roșii. Tubercul, tot felul de... Și care ajung la 100 de, peste 100 de plante diferite, aia n-au boală. Nu există, aproape că nu există. Poate există boli genetice, dar ei n-au văzut cancer, n-au văzut diabet, n-au văzut supraponderabilitate, n-au văzut depresie, anxietate, n-au văzut. Deci cele mai mari cercetări în lume ne spun să mâncăm fibre. Să mâncăm bine, nu un tip de fibre. Nu iei un supliment de fibre și bagi 30 de grame.

De acolo. Că toată lumea vine și zice, las bă că iau suplimentul ăsta, există toate astea pe care eu nu sunt de acord. De la A.G. Greens până la, băi, Athletic Greens și cumva. Băi, nu asta e șmecheria.

Există, fiind la suplimentele de fibre, există indicații medicale unde medicii, conform protocolul, poate să recomandă la constipație diaree.

Exact, că ai tu niște probleme. Uite, și eu am niște probleme, cu depildă, nu pot mânca, nu știu, anumite tipuri de ciuperci crude. Mă îmbalonează foarte tare. Sau, dacă nu e foarte bine fiartă conopida în general, astea crucifere, da? Pot avea niște probleme cu stomacul. La vinetele, dacă conțin și semințele respective și le mănânc împreună cu roșii, îmi apar din când în când, în funcție de cum stau eu cu aciditatea în stomac în perioada respectivă, niște afte și de-aia îmi curăță când îmi Facem mie, nevastă-mea sau când îmi facem mama, să alată de mine, fără sâmburile ăia. De acolo am descoperit în timp cam de unde vin multe întrebări. Dar fiecare asta este călătoria.

Fiecăruia. Că fiecare microbiom e diferit.

Asta nu înțelegem noi. Vrem să aplicăm o rețetă.

Aha, ok, da, corect, e.

Diferit, ceva nu ți se potrivește. Dar.

Ca esență, se pare că cea mai bună regulă în nutriție pe care o putem avea și cumva regula asta, știi, regula asta vine și într-un fel explică de ce dieta mediteraneană funcționează. Explică de ce veganii trăiesc mai mult și mai bine și sunt mai sănătoși, pentru că fiind vegan nu poți să bagi doar roșii în fiecare zi. Și cartofi frăjiți. O să ai o dietă diversă, o să combini toate legumelele ca să te saturi și o să ai diversitate în fibre. Deci, închizând mică paranteză pe care ne-am permis să o avem, dragi copii care citiți cartea doamnei Bilic, probabil că o să găsiți multe informații valoroase.

Nutriționale acolo, dar fibre... Eu mi-am comandat-o, urmează să.

O citesc. Fibre puteți să mâncați și e bine să mâncați cât mai multe fibre. Cât mai multe fibre diverse sunt absolute esențiale. Tocmai asta e problema cu ele, că nu sunt considerate macronutriente, pentru că nu se absorb, dar de fapt e ca și cum ai da mâncare la copii. Când dai mâncare la copii te... Îți pasă ce mâncare dai la copiii tăi? Păi îți pasă, că sunt copiii tăi, nu? Nu le arunci niște resturi. Le dai mâncare bună, chiar le alegi, cele mai frumoase, căpșunele, ce mai frumoase. Le dai la copiii. La fel, fibrele e mâncare.

Pentru copiii tăi din interior. Asta e. Bine. Da, aici avem această problemă, inclusiv la, uite, avem foarte mulți oameni și de-aia și dăm exemple de cărți, de mesaje din cărți care nu spun neapărat ceva nou, dar o spun într-un fel diferit. Da, corect. Și de pildă există chestia asta, eu am spus-o și am primit atât de multe mesaje de la oameni care au zis Am trei luni, am șase luni, am nouă luni, am trei zile de când am lăsat cigările, nu mai beau sucuri acidulate, vreau să răresc fast food-ul, am început să mănânc fibre. Pentru că ai zis că tu faci treaba asta ca să poți să te ștergi la fund la 70 de ani singur. Iată cum o chestie simplă, știi care apare în cartea lui Pitaratia, că am citat treaba asta, să poți să faci această mișcare, care e foarte greu de făcut la 70 de ani, să iei hârtie și să te întorci. Nu e ușor de făcut, să poți să faci chestia asta. Și oamenii au zis, nu m-am gândit niciodată așa. Că există o legătură de cauzalitate între ceea ce mănânc azi și alcoolul pe care îl beau și țigările pe care le fumezi și toate și starea asta de la 70 de ani. Pentru că nu ne gândim așa la noi, nu ne putem proiecta în timp. Asta ne face și bine, dar ne face și foarte mult rău. Și atunci dacă tu nu ți cont că, băi, nu te îmbolnăvești din cauza ceea ce mănânci și ceea ce bei peste un an, peste 5, peste 10, dar peste 30 de ani, vei avea mari probleme. Și nu probleme la modul.

Că nu... adică te gândești, bine, poate mă duc la doctor și au pastilele de tensiune, dar dacă te gândești că nu poți să te ștergi singur, trebuie să te șteargă cineva, frate, nu vrei să trăiești acolo, nu vrei să fii acolo. Și știi care-i ideea? Nu prea ai soluție, adică dacă ajungi acolo, n-ai ce să faci. Cale de ieșire nu e.

Rămâi acolo. Dacă n-ai bani ca să-ți permiți un cămin, ceva, undeva, sau să vină cineva să te îngrijească, pică pe ai tăi. Vrei tu să fii această povară pentru copiii tăi? Vrei tu să le răpești lor cei mai frumoși ani, că atunci când tu o să ai 65, eu o să fie până la 40. 35, 40, o să aibă și ei copiii lor. Vrei să le iei din timpul cu copiii lor, adică cu nepoții tăi, ca să vină să te șteargă.

Pe tine la cur? Sau măcar dacă faci asta, omule, fă-ți un depozit mare de bani.

Pentru acela zil. Exact. Eu asta am zis, dacă n-ai posibilități financiare, vei pica pe ai tăi. Va pica toată treaba pe ai tăi. Ți se pare în regulă? Dacă ți se pare în.

Regulă, iartă-mă pe mine. În condițiile astea nu. Acum, ce faci tu, dacă poți să-mi descrii, nu știu, o rutină de-a ta unei zile perfecte? Cum arată o zi perfectă în care tu faci toate lucrurile astea care țin de sănătate, nu doar nutriție?

Ideea e că am reușit în timp, tot căutând, tot văzând, tot modificând că și aici ai o chestie, oamenii vin și zic bă vreau să fac exact cum face ăla. Nu o să poți. Pentru că n-ai programul meu. De pildă, eu îmi permit acum luxul de a-mi face singur program. Mie nu îmi face nimeni program. Nu vine cineva să zică, bă, trebuie să faci lucrurile astea. Dar.

Tot ai, tot ai, cred că un, n-ai o voce care zice, uite, ai ziua aia liberă, mai bine lucrează, mai fă un video, mai fă niște views, mai fă, n-ai, n-ai.

Nu, asta am fost, o am, eu sunt orcoholic, rău. Dar din ce în ce mai mult în ultima perioadă am încercat să și încerc și reușesc să separ lucrurile foarte clar. Adică mi-am făcut luni, marți și miercuri niște zile în care lucrez mai mult, asta nu înseamnă că nu-mi permit să strecor toate ritualurile mele de pildă sportul și tot ce fac eu ritualul ăla de dimineață cu soarele Mișcarea asta, reprizele astea de mișcare de 5 minute, de sculat la fiecare oră și cititul și toate lucrurile pe care le.

Fac în fiecare zi. Le faci inclusiv într-o zi.

De muncă? Inclusiv într-o zi de muncă, dar există și zile în care nu fac. Să nu te simți într-un fel, adică bă renunți pentru că n-am făcut ieri sau n-am făcut astea trei zile sau săptămâna asta sau nu. Și sunt lucruri la care ajungi în timp în funcție de ce poți tu și cum poți tu. Dar, de luni până miercuri, programul meu este destul de încărcat cu muncă. De joi până duminică, deși lucrez de la lucru cu copii și cu mers la competiții și cu alte chestii până la, nu știu, un text pentru newsletter sau mai lucrez, dar am această senzație că eu sunt liber. Adică sunt lucruri pe care le strecor acolo, mai fac o strategie, mai vine o idee, mai scriu ceva sau mă apuc într-o zi și zic, băi am o idee excelentă de proiect de nu știu ce și mă trezesc să stau să scriu jumate de zi. Pur și simplu. Dar e o chestie pe care eu aleg să o fac și mi-o oferă mie sens, bucurie și asta e foarte bine. Nici asta de luni pana miercuri nu o simt ca pe o munca pentru ca imi place foarte tare, adica eu am si zis si in general m-am lasat de lucrurile unde am ajuns sa zic, nu, nu e o chestie pe care vrei sa o faci in continuare, dar nu toata lumea isi permite luxul asta. Corect, dar sunt curios care.

Ok, de exemplu intr-o zi de luni pana miercuri, aici asa, de luni pana miercuri te duci cum ar veni la munca sau muncesti mai mult, de joi pana vineri, de joi pana duminica, ok, faci O muncă care îți place, îți.

Aduce mult mai mult satisfacție. Multe alte întâlniri cu oamenii, tot felul de lucruri, am grijă ca.

Ele să se întâmple. Cum arată atunci o zi de luni, marți și miercuri? Adică la ce ora te.

Trezești, ce ritual ai? Am ajuns să fiu aproape robot de luni până miercurii, în sensul că Mă enervează foarte tare când cineva vrea să atenteze la programul meu de luni până miercuri, adică se întâmplă ceva, sau mă roagă cineva să vin undeva, sau uite la un podcast. Noi suntem joia, aproape. Tot de asta, știi că am stat foarte mulți, aduce aminte să fixăm data. Adică să se potrivească pentru amândoi. Și atunci îmi place această rutină pe care mi-am făcut-o, dar trebuie să mă lași în ea, altfel mă enervez foarte tare, mă irrită treaba asta și îmi dau seama că nu e bine nici pentru sănătatea mea înainte. Dar prefer să fie așa. Și atunci mă trezesc la 7, 7 jumate, deci nu am împermit treaba asta, adică sună ceasul la 7, dar îmi permit până la 7 jumate să stau în pat dacă vreau. Și te culci la ce oră? Și mă culc, păi stai că ajung și la somn, dar nu sunt niciodată în pat după 23. Niciodată, înainte. Sunt zile în care sunt la 9.30 și citesc o oră jumate, sunt zile când la 11.45 m-am așezat și cam ăla-i programul. Îmi fac rutina cu soarele, adică ies acum cu cara, cu cățelușa mea, ieșim, stăm frumos ca doi bătrânei, deși ea are doar 6 luni și eu mai am până la statutul de bătrânel pe o băncuță în fața casei, ne vede soarele, mă plimb un pic prin livadă, vorbesc un pic cu pomii, cu florile, cu legumele din solar care deja cresc acum și apoi încep rutina din ziua respectivă. Și ea diferă în funcție de unde vreau să scriu sau unde trebuie să scriu. Adică dacă scriu la studio pentru că am nu știu ce înregistrări sau am nu știu ce interviu sau pot să scriu acasă în prima parte a zilei și plec la prânz și înregistrez și apoi vin înapoi. La studio am luni, marți, miercuri. sesiunea de tenis de masă cu Marote, care are cam între o oră și un sferci, o oră și jumătate. Da.

Eu ți-am văzut, aiote, o masă de tenis, la studio, unde joci tenis, ok. Deci ăla, da, se pune ca supersport.

Da, este supersport, deci așa, și apoi de joi până duminică am în fiecare zi program cu sală, cu tot felul de sesiuni de antrenament în care fac în general mișcări compuse, mișcări ample, care implică foarte mulți mușchi. De la o roată de tractor în curte, un cauciuc de ăsta cu care mai ești și pe stradă ca nebunul și-l rostogolezi de colo-colo, până la instalație de calisthenics pe care o am. acasă și mă agăț, de toate astea, că uite suntem, încă avem în noi, suntem făcuți, mă simt extraordinar după o sesiune de astea de agățat, am niște fiare de astea de care mă agăț, mă balancez, e extraordinar cum se întinde corpul, cum e ceva fabulos. Am totuși probleme cu încheietură și când apar problemele astea la fel, tot așa, mai în sală, mai cu greutăți controlate, Și am grijă să mă mișc în fiecare zi, inclusiv o alergare, inclusiv mai, o miuță, un basket, un tenis cu piciorul, un fotbalul, deci foarte multe sporturi, tenis de câmp pe care le strecor așa în programul ăsta al meu de joi până duminică. Și cititul este o constantă, bineînțeles, auzi, și citesc în fiecare zi, când n-apuc să citesc, am grijă oricum în weekend să citesc mai mult. Ai ore programate.

În calendar în care știi că oraia citești, ești pur și simplu de curios încât cartea merge de.

La sine. Cum merge? Bă, îți dau un exemplu. Ieri trebuia să scriu la o emisiune dimineață, pur și simplu nu aveam absolut niciun chef și simțeam că nu iese din mine textul. Da? Toată lumea știe cum e asta și toată lumea care are legătură cu domeniul ăsta. Și atunci pur și simplu am închis, mi-au dat o carte, mi-au oprit telefonul, Îl oprești? Da. Oprești telefonul când citești? Da. Ca să.

Nu fii distras de el?

Că da, da. Ok. O oră am citit. Adică oricum l-am păstinut înțelos tot timpul, el doar îmi vibrează la mână. Și dau ceasul jos. El l-a scos.

De pe mâna, fiică. Ah. Adica n-am nici o notificare pe mana.

Nu, nu. Eu am doar notificarea ca imi suna pentru ca mai sunt situatiile in care suna FIMIU care zice ba s-a intamplat o schimbare de antrenament sau o chestie vino sau trimitem sau fam sau ceva.

Dar opresti telefonul si citesti atunci. Asta e un exemplu, dar cum faci zilnic? Adica cum iti faci programul de citit.

Zilnic? Pai in geam seara. In geam seara cand incepem sa ne retragem la garaj, fara taxare, am o carte cu mine. Citesc in același timp 7, 8, 9 cărți și în funcție de ce chef am, fac treaba asta. Pe mine mă.

Enerva chestia asta, pe mine mă enerva. Înainte mă ducea într-o imposibilitate de a continua să citesc pentru că știam că am cartea aia neterminată și stăteam ca fraierul cu cartea neterminată de care n-aveam chef. Că ajunge unele cărți, din păcate în ziua de astea și pentru că se scot cărți pe bantă rulantă, cumva îmi dau seama că autorul are informație de 100 de pagini. Dacă ați aibă o carte, scrie 300. Și informația te începe să se repete. Te duci într-o zonă redundantă. Nu puteam să o las. Am citat 100 de pagini, nu reușeam să mă duc mai departe că nu-mi plăcea și nu mă apucam de altea.

Era o prostie, da. Nu, si diferite, adica citesc filozofie, citesc partile astea cu nutritie, acum citesc multa psihologie sportiva, foarte multa, da, citesc beletristica, citesc poezie, citesc, adica, stii, ai pe toate, n-ai chef sa citesc din ziua respectiva, baga 5 poezie. E ok. E senzațional, mai mult, te gândești la lucruri, chiar după 10 poezii, scrii și 4-5 versuri într-o notiță pe telefon, că-ți vin, sau reții de acolo niște lucruri frumoase pe care după aia le folosești cu o altă ocazie, pentru că îți.

Vin bine. Care-i faza cu chitara? Ai început un proiect? Sfaci o trupă?

Mamă, e o chestie, uite, am tot felul de regrete de-astea, știi? Câteodată sunt genul ăla de om care poate că vrea să facă prea multe lucruri diferite, știi? Și de-aia poate n-ajunge... la o performanță extraordinară într-un anumit domeniu că vrea să facă din toate și iubește foarte multe lucruri. Dar eu cred că tocmai din mixul ăsta de competențe se poate naște ceva foarte interesant. Treaba asta cu chitara mă-mi fascinează de când eram mic, am fost în toate corurile posibile și imposibile de la grădiniță până la clasa a douăciupea și.

Îmi.

Învăț, adică îmi aduce bucurie. Nu am niciun fel de pretenție, nu fac, uite-mi făcusem de pildă la întâlnirea cu abonații plătitori, făceam o chestie, cânt o piesă la final. Dar făceam asta doar ca să fiu eu obligat să exersez în săptămâna respectivă. Că trebuia să am o piesă. Nu mai fac. Pentru că ușor, ușor, chiar dacă pun mâna pe chitară, Nu mai sunt piese pentru nivelul meu, adica nu stiu, am 200 de melodii pe care pot sa le cant, dar care nu sunt senzational de complicate, stii? In general, muzica la chitar nu e... foarte, foarte complicata. Si daca te primi cu capodastru ala, gasesti acorduri pe care sa poti sa le faci. Dar n-am mai facut piese noi, stii? Nu mai... Si m-a lasat un pic de izberiste si antrenorul meu, domnul Andrei Zanfir de la The Monojects, ca are si el acum o fetita si e foarte prins. Si am lasat-o asa. Dar încă fac, încă pun mâna, încă sunt cu piesele mele care îmi plac foarte tare, mai ales în limba italiană și cânt singur acasă. Pentru mine, pentru nevastă mea, pentru de multe ori sunt chiar singur. Adică dimineața când lucrez, eu pun mâna pe chitară, Și cânt 10 minute, 15 minute, dar nu-i nimeni. Iar cățeaua înnebunește, trebuie să o dau afară, pentru că reacționează destul de ciudat la sunetul de la chitară, știi? Poate.

Facem o trupă, că și-am o.

Chitară. Da? Ah, am înțeles. Am avut trupă.

Da, am avut o.

Trupă în liceu. Ah, înseamnă că tu cânti, știi? Eu nu am pretensii astea de... Eu.

Am cântat la Big Mamu, am cântat la cluba, am cântat la Hard Rock Cafe, am avut concert. Nu, ești.

La alt nivel. Nu, eu sunt la copii și juniori, cânt pentru așa... Da. Dar e ok, îmi place foarte tare. Pot să spun că încă n-am găsit chitara care să-mi... care să-mi placă, pe care să mă simt foarte bine. Ce chitara ai? Am vreo 5-6. Acustice.

Sau și electrice?

Acustică, electrică, de la, nu știu, Fender, Gibson. Ce ai de la Gibson? Asta, Studio. Studio. 45 sau... Slăbus Studio. Da? Zim.

Top 3 cărți pe care le-ai ajuta, pe care le-ai recomanda oamenilor care vor să se apuce de citit. Sper că ai vorbit foarte frumos despre citit, mi-ai făcut și mie poftă acum să merg în pauză de oră să citesc. Ce top 3 cărți ai începe? Hai să zicem una de, zi-mi una de poezie dacă vrei, una de beletristică.

Și una de sănătate. Mamă, nu, aici nu m-aș băga absolut deloc la poezie pentru că aici lucrurile sunt atât de subiective încât nici nu, adică cred că e o dovadă de-asta de aroganță fantastică să-ți permiți așa ceva, știi? Poezie trebuie să citești pur și simplu. Nu trebuie să te intereseze cine ce cum citește și vezi dacă rezonează cu tine ceva de acolo. Atunci te duci.

La librărie și îți iei pur și simplu o carte de.

Poezie. Da. Pentru, nu știu, zona asta de, ce voiai? De aletristică. Pe letristică, la fel, lucrurile sunt, uite, am făcut mulți copiii tineri, adolescenți și adulți să înceapă să citească serios, recomandând cărților lui Bachmann de pilnă. care sunt fabuloase, toate, toată seria Scandalul, cu noi contra voastră, în Vingătorii și Scandalul, un bărbat pe NMOV, deci nu filmul, cartea, cu Brit Măria a fost aici, cu bunica mi-a spus să zic că îi pare rău, deci toate cărțile sunt extraordinare, sunt scoase la noi, sunt mare așa, sunt foarte accesibile, Asta dacă, cum să zic, vrei să, dacă nu citești de regulă și vrei să nu mai scapi de micro-ul ăsta, să zicem.

Ok, să încep cu astea. Da, da.

Adică ar fi un început, trei să am puși de undeva. Uite, am avut această provocare când era fimea mică și tot vorbeam cu Buna mea prietenă, Adriana Săptoiu, bă, cum îi facem pe ăștia să citească pe fiul ei, Filip, și pe fimea? Și tot, făceam tot felul de încercări de-astea și au percutat la lucruri diferite. De pildă, fimea s-a îndrăgostit de citit și n-a mai lăsat cărțile, nici până acum, și sper să continuie că îi place foarte tare cititul, cu o serie Oxapollock. Erau niște volumele astea groase așa, cu scris destul de mare, cu ficțiune, cu fantasy. De acolo, știi, fiecare are o carte. Noi aveam, pe vremea noastră, ce să, de la, că puneai, mamă ce, de la Jules Verne. Jules Verne aveai, sau Tom Sawyer. Da, da, da, fiecare, da, sau Coliba Unclelui Tom, sau, știi, Colțal, sau fiecare la ceva a avut o carte la care, nu știu, a plâns, a râs, s-a bucurat, și de acolo s-a, e, acum sunt alte cărți, ies cărți foarte multe, sunt Sunt ok unele foarte, foarte bine scrise și sunt în regulă. Uite, noi facem acu la această bibliotecă, la care lucrăm, exact treaba asta. Și cred că o să-ți placă foarte tare ideea, eu o tot gândesc de vreo 10 ani și acum voi putea să o fac. Vom face, vom pune cărțile pe domenii în bibliotecă, Am întrebat mai mulți oameni care se pricep mult mai bine decât noi, le-am luat și lor opinia și vom pune pe domenii, în ordine, în ordinea recomandată de noi, câte 100-200 de cărți. Pe diverse domenii, de pildă, bă, economie. Cum cred eu că ar trebui să citești despre economie. Că dacă tu citești, te citești pe imbecilul ăla de Kiyosaki, pe care toți l-am citit înainte să citim ceva despre economie. Și am învățat că economia e de fapt să nu plătești dar la stat. Să fentezi toate regulile, să furi, să dai în cap, să omori oameni, să faci orice. Și am zis, mamă, astea sunt, asta e economia, înțelegi? Atunci o să rămâi prost, cum eram eu acum 10-15 ani când am pus mâna prima dată pe o carte a lui Kiyosaki. Dar dacă începi să citești, uite, tânăr fiind sau nu neapărat, cel mai bogat om din Babilon, o carte de povești despre importanța economisirii, despre cum se adună banii, despre cât de important e să nu-i arunci, să nu-i irosești pe tot felul de tâmpeni care nu-ți aduc nimic, știi, și despre cum se adună ei. Și asta e o lectură excelentă. La fel, tot despre economisirii, eu am găsit o carte Excelentă pe care o recomand tinerilor, nu e tradusa la noi, se numește Millionaire Teacher. Știi, apropo de că tot urmea vrea să fie acum să investească, să facă, să dreagă, un profesor în state, care a avut 1600 de dolari cu care a început când avea 18 ani, și timp de 36 de ani am băgat 100 de dolari în fiecare lună în SMP 500, am băgat banii acolo, a retras după 38 de ani, e în tabelul tot dat acolo cu dobânda compusă cu tot, cu absolut tot, A retras după 38 de ani 500 de mii de, 480 de mii de dolari și s-a lăsat de treabă. Având această disciplină financiară fantastică, știi, o lecție extraordinară de predat, de când ești copil și de învățat. Și apoi ajungi citind și aici depinde și cum te orientezi, că dacă te duci pe partea asta decerebrată a economiei, gen Kiyosaki, ajungi într-un loc foarte întunecat. Dacă te duci pe partea asta la altă unde îi găsești pe Cenk de pildă, Ha-Jung Cenk, cu niște cărți extraordinare despre economie, sunt traduse și la noi câteva la PoliRom, 23 de lucruri care nu ți se spun despre capitalism, cu Sunt și câteva în limba engleză netraduse la noi și ajungi în zona asta în care acum sunt inclusiv băieți precum stigliți, adică care vorbesc despre inegalitate, despre ce ar trebui să fie economia și apoi mergi în zona asta Jason Hickle cu diviziunea sau Bregman. Da, cu utopie pentru realiști sau cu.

Ce.. Ascultându-te îmi dau seama că nu, eu nu cunosc autorii ăștia și dacă aș vrea să mă apuc de economie chiar m-ar ajuta să am o direcție. Și.

Atunci când te duci și zici, bă, vreau și eu să știu despre economie, cum fac? Știi, multă lume a bâșbuit până să ajungă la.. Și zici, bă, uite, dacă vrei să ai, nu știu, un drum pe care noi l-am documentat împreună și cu niște specialiști și cu ce am făcut noi, cu experiența noastră, Uite cam asta, cam astea ar fi 50 de carti despre economie. Dar n-o să dau că mai sunt oameni care zic, zici și mie o carte despre economie pe care tu citești, care să fie senzațională. Și eu o să-ți recomand Marx. Înțelegi? Și oamenii se uită și zic, sau te duc și zic, ia-o pe asta, uite, tot capitalul, dar ia Pichetti. Păi n-o să înțelegi nimic. Absolut nimic. Pentru că nu ai în spate lecturile care să te ajute să înțelegi despre ce dracu vorbește ăla. Poți citești alte cărți ale lui care sunt mai ușoare, mai accesibile. Sau du-te direct la Krugman. Și atunci e nevoie de această îndrumare. Eu aici văd rolul librarilor, rolul bibliotecarilor, știi? Oameni care să aibă acest drum, să-l știe și să te ducă pe acest drum. Adică, bă uite am citit-o pe asta, ce urmează? Ia-o pe următoarea că le-am pus în ordine, știi? Și atunci dacă le pui în ordine, oamenii și le pot lua de acolo, noi vom face treaba asta gratuit pentru oameni, ca asta urmarim, si le vor putea citi pe toate, le vor putea duce inapoi si facem acolo un spatiu care ne costa o gramada de bani ca sa-l amenajam si ca sa-l avem, dar altfel mie nu-mi ofera sens locul asta, daca n-am acea cantina sociala. Spatiuul asta pe care il facem, daca n-am acea cantina sociala, N-am această bibliotecă, n-am astea două săli de spectacole, că vor fi două scene, și uite, o să te chem să cânti acolo când vor fi gata, sperăm, în vara asta, atunci lucrurile n-au sens. Că așa noi avem Cafeneaua Nației în ploiești, o chestie mică, care merge extraordinar. Bă, Dudu e! N-am avea nevoie de spațiu ăsta în care să plătim mii de euro chirie, ca să avem o cantină socială unde dăm de mâncare la 50-100 de copii, sperăm noi, să avem această bibliotecă unde oferim peste 3-4-5 mii de cărți puse într-o ordine să le citească oamenii, Altfel n-are sens activitatea aia economica in sine daca n-aduce cu ea lucrurile astea la alte. Daca nu poti sa oferi niste spectacole misto, sa vina oamenii de la stand-up si concerte pana la teatru si filarmonica si alte lucruri, se faca cu tot felul de combinatii extraordinare, cu rock, symfonic, cu tot felul de nebunii care pot fi aduse pe scene. Și noi ne-am înhămat la treaba asta, nu ne-am dat seama ce înseamnă, acum când am depășit deja vreo 600.000 de euro și ne împrumutăm de bani ca să reușim să terminăm acolo, ne dăm seama și eu mă întreb, eu după ce termin asta, eu o să, deci eu vreau să spun, am fost și eu în multe locuri, eu cred că 90% din locurile din România care țin evenimente culturale, n-au niciun fel de autorizație. Pentru că e imposibil. E absolut imod. Deci noi acum avem cu tot, și-am băgat-o într-un spațiu care exista și care avea autorizație pentru 400 de oameni, și ne-am dat seama că de fapt nu. Ce.

Trebuie, la IS-ul, la ruși de ieșire.

Stingere, aceea. Știi cât costă astea și cum sunt, și câte trebuie să pui, câți hidranți, câte... Bă, nimic nu era, și era autorizație, înțelegi? Pentru că probabil toate se dau pe șpagă. Înțelegi, e nenorocire. Noi nu ne permitem asta, că nu putem să ne ducem. Nici nu ia nimeni când vede starea nației SRL, acolo nu se complică. Deci chiar dacă am vrea să dăm, nu putem. Dar nu putem să îngrijăm. Noi am renunțat la un spațiu, noi am fost întârziați cu un an, pentru că am luat un spațiu în centrul orașului și expertiza tehnică a spus dacă nu băgați 300 de mii de euro în interiorul pereților, deci nu se vede nimic, subzidiri și tot felul de rahaturi de-astea, să dărâmă la primul cu tremur. Și noi am zis, ok, renunțăm la spațiu. Ce trebuie să fac? Îmi permit să bagă acolo 200 de oameni și să cadă? Nu. Așa e, da. E, de-asta zic, despre asta e, cu sensul și cu... Așa, na, avem foarte multe cărți la noi, la Cafenea, care se pot lua, l-ai văzut, ai fost, da, și care sunt excelente. De pildă o carte cu care oamenii încep drumul ăsta de dezvoltare personală, este Mindset, a lui Carol Dweck. O carte excelentă care te învață și după ce citești zici stai bă că eu sunt un om cu o mentalitate fixă, închisă, nu sunt un om cu un open mindset știi și atunci trebuie să fac niște schimbări la mine. Eu am constatat când am citit cartea asta prima dată, să tot fie vreo 10 ani, Am constatat că eram mai degrabă un om cu o mentalitate fixă, închisă, care credeam că lucrurile-s date, că nu poți să evoluezi foarte mult dacă lucrezi, dacă pui munca necesară, deși am fost omul care a obținut toate lucrurile prin această muncă foarte grea, dar cumva nu făcea click în mintea mea chestia asta. Carol Dweck ai zis. Carol Dweck. Da, e o profesoară extraordinară și ea împarte lucrurile astea așa foarte simplu și e super ok, adică de acolo poți să începi să construiești extraordinar. Măi, Dragoș. Pentru multe cărți e contul meu de Goodreads. Da. Da, neglijat un pic în ultima vreme. Îmi.

Dai link când termin un podcast, îmi dai link ca să-l pun aici, ca să-l vadă, ok, și notez aici, cont de Goodreads. Ce pot să zic? Mulțumesc că existi, pe mine mă inspiri, mă inspiri să... să merg pe o direcție bună sau să-mi schimb direcția într-o direcție și mai bună. Mă inspiră sincer și îmi place foarte mult să văd cât dedici tu comunității și mă inspiră să mă duc și eu să caut și eu sens în direcția asta. Mulțumesc pentru prezența ta aici și de-abia aștept să te vizitezi în acel teatru. Când.

O să-l vedem? Noi sperăm 1 septembrie să fim deschiși. Anunțăm.

O să anunț și eu o comunitate aici și poate ne vedem acolo chiar la deschidere. Și da, mulțumesc pentru toate lucrurile astea pe care le-ai împărtășit aici, pe care nu le vedem de regulă sau nu le vedem mereu la starea nației și la.

Starea sănătății. Da, mersi mult și eu și dacă pot să-mi permit să dau un sfat, implicați-vă în a crește niște copii, în a le asigura, toate cele necesare, pentru că nu există. Iar treaba asta cu sportul este fantastică, dar o puteți face și pentru artă, și pentru dans, și pentru teatru, și pentru cluburi de lectură. Să uite, să oferiți un loc pentru niște copii care să vină să se întâlnească în acel loc fără să plătească, să aibă și o apă și ceva acolo pentru a vorbi despre cărți. E atât de important să se întâlnească, să interacționeze, nu la mall sau... E atât de important. Spațiile astea nu există și ele trebuie create. Iar oamenii cu bani ar putea să facă asta. Eu aș pune asta condiție. Ce vrei? Deschizi? Megaimaj? Unde? Păi aici, uite câți metri are. Bă, atât din el, lași o sală care să fie accesibilă comunității. Lidl? Da, uite, tai colțul ăsta și acei 100 de metri pătrați din magazinul ăsta, cu intrare separată, avem pentru comunitate. Și oamenii pot să vină, să se întâlnească. La fel, nu aveți asta, că sunt mulți oameni care zic, bă, nu vreau eu copii cu hărmălaie, cu nu știu ce. Vă faceți pentru bătrânii din această țară. care sunt extraordinari și ale căror povești merită ascultate și pot fi sprijiniți și trebuie să le oferim locurile în care ei să fie împreună, pentru că își pierd sensul. Stau pe canapele ca legumele, se uită la televizor, sunt captivi, ai televiziunilor de știri, Și le sunt alimentate toate fricile și toate, da, că asta cultiva aceste nenorociri, această frică, să stai, aolo, breaking news, se întâmplă, ținare, moare lumea, nu. Oamenii ăștia pot avea o viață extraordinară. La fel și ei adunându-se și sprijinind. Sunt atât de multe competiții, atât de multe sporturi, atât de multe activități extrașcolare care pot fi sprijinite. Și nimic nu îți aduce în opinia mea o împlinire mai mare. Asta e important.

De înțeles, că poți să faci și dintr-un Așa cred, poți să o faci dintr-o pornire egoistă, să simți tu plăcerea, că asta îți aduce plăcerea.

În final. E foarte important și asta trebuie să înțelegă toți oamenii și cu asta chiar termin că atâta timp cât lucrurile sunt făcute cu bună credință și având în principal, având în centru preocupărilor binele celorlalți, lucrurile trebuie să fie în regulă, iar oamenii trebuie să-și aleagă acele surse cu care ei rezonează și de unde simt că pot începe să facă niște schimbări bune care să-i ajute și să-și ia informațiile alea care să-i ajute să ia decizii în cunoștință de cauze. Mulțumesc că ați.

Stat până acum și ne vedem în câteva zile cu un nou material. Mulțumim, ceau!