Reumatismul: de ce te dor articulațiile | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Răzvan Ionescu
29 Apr 2026 · 104 min
In this segment of the podcast, host Mihail Pautov and rheumatology consultant Dr. Răzvan Ionescu discuss in depth the pathophysiology, diagnosis, and management of rheumatoid arthritis (RA) and gout, while also addressing patient misconceptions and the broader therapeutic landscape. They explain how smoking triggers citrullination of lung proteins, leading to anti‑CCP antibodies that drive joint inflammation, and stress that antibody testing is supportive but not definitive without clinical examination. Early intervention is urged: persistent inflammatory joint pain beyond six weeks warrants rheumatology referral to prevent irreversible synovial damage and bone erosion. The therapeutic evolution over the past three decades is outlined – NSAIDs provide symptom relief only; corticosteroids serve as “bridging therapy” to quickly quell inflammation; disease‑modifying antirheumatic drugs (DMARDs) – synthetic and biologic – alter disease course, with biologics showing higher response rates. Dr. Ionescu also notes the repurposing of oncology drugs for rheumatology. Patient education is highlighted through analogies (mechanic, trust) to foster adherence. The conversation then shifts to gout: hyperuricemia from protein catabolism, its link to hypertension, dyslipidaemia, and renal disease, and the importance of dietary moderation of all protein sources. Allopurinol is presented as the cornerstone chronic therapy, with cautions about dose changes during attacks. Finally, they debunk myths about cold exposure causing rheumatism, clarifying that cold is anti‑inflammatory while heat can exacerbate inflammation, and introduce auto‑inflammatory diseases of childhood that arise without external triggers, treatable by cytokine‑blocking agents. The segment blends scientific explanation, practical clinical guidance, and myth‑busting, aimed at a lay audience.
Chapters
Nu o să mai poți să ții o furculiță în mână, să te închei la un asture, să desfaci cum spuneai la început un borcan, îți trece durerea. Dar ce se întâmplă acolo rămâne.
E un semn de alarmă?
Cartilajele noastre se tocesc precum plăcuțele de frână la mașină. Și am o veste pentru tine. Nimeni care ajunge la vârsta de 60 de ani nu scapă de artroză.
Domne, am cureumatismul.
Inflamația, de fapt, este, cum bine știm, un mecanism de apărare. În timp ce bolele inflamatorii articulare sunt boleale corpului în ansamblu său. Sunt forme de reumatism.
Prin fumat?
Fumatul este singurul factor de risc clar dovedit exterior noua implicat in apariția atritelor umatoide. Dacă continuați să fumați, 1. O să vă doară mai tare, 2. Coala dumneavoastră va evolua către eroziuni, către distrugere articulară, iar asta duce la dizabilitate și 3. Poate cel mai important pentru dumneavoastră, efectele tratamentelor pe care vi le voi propune vor scadea cu cel puțin 50%.
Ce soluții există, totuși?
Nu, n-o lăsa! Du-te la un doctor! Prin urmare, nu putem vorbi despre vindecare, dar putem vorbi despre oprirea în evoluție a bolii.
Omule, te salut! Dr. Mihail aici. Bine ai venit la Boabe de Cunoastere. După cum ai văzut deja în introducere, acesta este primul podcast pe care îl avem din sfera reumatologiei. Vorbim despre boli care afectează sute de mii de români care se luptă cu propriul său sistem imunitar, acela care ar trebui să-i apere, dar de care ei ajung să se apere. Vorbim despre boli care fura tinerețea, vorbim despre acele momente în care la 30 de ani simți că articulațiile ți-au ruginit și te mai întreb dacă reumatismul este într-adevăr o boală a bunicilor sau nu mai este chiar așa. Vorbim despre acele momente în care poate încerci să deschizi dimineața un capac de borcan și nu reușești. Și vorbim despre toate acestea cu conferențiarul Dr. Răzvan Ionescu, este medic primar în medicină internă și reumatologie, unul dintre cei mai experimentați reumatologi de la noi. Și nu înainte de a mulțumi Unicredit Bank care sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și prin asta sprijină constant aceste inițiative educative. O să aflăm când trebuie să ne îngrijorăm, când mergem la medic și când vorbim despre niște semne banale. Răzvan, mulțumesc foarte mult pentru prezența ta aici.
Mulțumesc și eu, Mihael.
Când vorbim despre reumatologie, sunt atât de multe afecțiuni sub această umbrelă, dar vreau doar să specific câteva despre care o să vorbim astăzi. Să vorbim despre artrită reumatoidă, artroză, spondilita anchilozantă, lupus, psoriasis, gută, fibromialgie. Crezi că ne ajunge timpul de astăzi să le abordăm un pic așa?
O să încercăm!
Aș vrea să înțelegem de la început, când merge un pacient la reumatolog?
Înainte să răspund la întrebarea ta, aș vrea să clarific un lucru care mie mi se pare că e important pentru cei care ne urmăresc. Și anume atunci când spunem reumatism, ne referim la orice fel de afecțiune care interesează sistemul osteomusculoarticular. Astfel încât și artrita reumatoidă, și spondizita anchilozantă, și artrita psoriazică, și guta, și artroza sunt forme de reumatism. Acum, noi, reumatologii, vrem să diferențiem între două mari categorii. Și această diferenție nu este datorată dorinței noastre a reumatologilor, ci este datorată faptului că acesta e primul demers pe care îl facem în fața unui pacient cu o suferință reumatologică. Și anume, vrem să diferențiem între suferințe articulare inflamatorii, deci al căror mecanism de producere este inflamația de diverse cauze, și celălalt grup, afecțiunile reumatice degenerative, al căror mecanism de producere e cu totul altul și anume uzura, uzura mecanică. Dacă vrei, îmi place foarte mult să fac acestă comparație, că artilajele noastre se tocesc precum plăcuțele de frână la mașină. Diferența e că noi ne putem înlocui, din păcate.
Ok.
Bun, acum când să vină un pacient cu o suferință reumatologică la doctor, am să dau răspunsul scurt și sigur dacă vrei îl detaliem. Ori de câte ori are o durere articulară persistentă.
Bun, deci ori de câte ori te dor articulațiile și te dor, ce înseamnă persistent cât timp?
Aici, observația ta e foarte bună și sunt o serie întreagă de cercetări pe tema asta. Aș spune că mai degrabă arbitrar decât realmente științific, limita e șase săptămâni. Adică dacă ai o suferință articulară care te ține mai mult de șase săptămâni constant, adică asta înseamnă am o suferință articulară odată la două zile maxim, dacă nu chiar zilnic, Vremea de șase săptămâni, atunci ar trebui să mă duc la doctor și să-i spun mă doare încheietura X de mai bine de șase săptămâni, ce e de făcut?
Bun, deci te doare o articulație mai mult de șase săptămâni, înseamnă că trebuie să ajungi la un reumatolog. Am multe întrebări care derivă din tot ce ai povestit acum, dar cred că cea mai importantă e asta. Când un om ne zice, domne, am cureumatismul, Doamne, am cureumatism, am tot auzit treaba asta. Înseamnă că... Nu prea știm ce are, nu? Că ai deschis o foarte mare pletură de afecțiuni. Sau ce înseamnă? Că îl dor articulațiile. Asta înseamnă când ai cureomatismul?
Când un om îmi spune am cureomatismul, foarte probabil e vorba de o durere articulară, persistentă, dar care nu este de obicei suficient de supărătoare încât pacientul să ajungă la un doctor, pentru că Până la urmă, simptomul principal al afecțiunilor articulare reumatologice e durerea. Iar durerea este o chestiune extraordinar de subiectivă. Este cel mai subiectiv simptom pe care îl poate avea un om. Și atunci, sigur că durerea pe care să zicem că tu și cu mine ne prindem acum arătătorul în cadrul unei uși, în același timp, în aceaiași ușă, noi doi vom avea intensități și caractere ale durerii complet diferite pentru că avem personalități diferite, avem anumite experiențe de-a lungul vieții noastre care influențează modul în care un individ percepe durerea. Și atunci, acei pacienți care vin și spun am cu reumatismul, de obicei sunt pacienți care suferă de multă vreme, dar nu de intensitate foarte importantă. Iar asta e un element foarte ajutător, dacă pot să zic așa, pentru noi reumatologii, pentru că De obicei, genul ăsta de suferință e artroză. E suferința mecanică. E suferința aceea produsă prin uzură. Și am o veste pentru tine. Și nu doar pentru tine, desigur, și pentru cei care ne ascultă.
Nu-mi plac veștile de genul ăsta, când mi le spun medicii zâmbind așa, ok, m-am pregătit.
Nimeni care ajunge la vârsta de 60 de ani, nu scapă de artroză. Acum, dacă îmi dai voie, o să personalizez puțin vestea pentru tine, realmente, pentru că încă n-ai ajuns la 60 de ani. Dar pot să spun așa că, datorită mijloacelor tehnologice pe care le avem la dispoziție astăzi, imagistice în principal, putem să diagnosticăm suferința asta la vârste mult mai tinere. Și ca să fie limpede ce vreau să spun, am să spun că cea mai tânără persoană pe care am văzut-o eu în viața mea în cei 35 de ani când fac meserie cu artroză avea 18 ani. Era o tânără de 18 ani.
18 ani.
Mai mult decât atât.
Cu artroză, adică cu plăcuțele deja tocite. Tocite.
Mai mult decât atât. Și aici fac un soi, dacă vrei, de paralelă, de similitudine cu cardiologia și o să îți explic imediat ce vreau să spun. este dovedit că leziuni ale cartilajului articular compatibile cu diagnosticul de artroză se pot întâlni, asta înseamnă că nu se întâlnesc la toți, ci se pot întâlni încă din decada a doua de viață. Noi doi când am trenat liceu am ieșit din decada a doua de viață și e posibil ca noi de atunci să avem leziuni în cartilaș compatibile cu acest diagnostic. Acum bucuria dacă pot să zic așa este că aceste leziuni nu devin manifeste clinic adică nu dau simptome decât de cele mai multe ori să zicem așa târziu în viață adică dincolo de 60 de ani însă artroza este ubiquitară. Toată lumea face artroză. Nu există om de peste 60 de ani care să nu aibă artroză? De obicei manifestă clinic, adică producătoare de simptome, practic producătoare de durere.
Deci la 60 de ani devine manifestă clinic, dar înseamnă că și eu aș putea să am arteroză acum.
Bineînțeles. Și paralela cu cardiologia era următoarea. E dovedit în cardiologie că există leziuni aterosclerotice la făt.
Exact.
Deci înainte de naștere.
Da.
Da? Nu suntem atât de jmecheri între ghilimele precum cardiologii. Noi avem leziunile din a doua decadă de viață.
Trebuie să începi cumva să folosești articulațiile acelea ca să ajungi la arteroză. Deci cu alte cuvinte, aș putea și eu să spun că am cu reumatismul, într-un fel.
Dacă te supără, într-un fel.
Nu mă supără. Reumatismul înseamnă că trebuie să mă doară.
Da.
Dar, ok. Dar artroza e o afecțiune reumatologică.
Categorică.
Ok.
Și este și cea mai frecventă afecțiune reumatologică. Adică trebuie să fim cinstiți. În cariera unui reumatolog, 80% din pacienții pe care îi vede, sunt pacienți cu artroza.
E vorba
de cele două oase, un os și încă un os. și între ele, dacă vrei ca un amortizor, se găsește cartilajul. Cartilajul are exact rolul ăsta, să preia forțele fizice care se transmit de la un os la celălalt de-a lungul articulației. Atunci când acest cartilaj începe să se tocească, în mod evident, forțele care acționează asupra lui nu se mai transmit de la un os la celălalt așa cum trebuie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că procesul de uzura cartilajului se amplifică și mai mult decât atât încep să se uzeze cele două capete osoase care formează articulația. Astfel încât de fapt artroza nu e o boală de oase, e o boală de cartilaje în mod primordial. Secundar suferinței cartilajului încep să sufere și oasele care compună articulația. Unul dintre elementele care apare ca urmare a suferinței osoase secundare suferinței cartilajului în artroză, e ceva ce oamenii știu deja, n-am niciun dubiu. Ciocurile, așa numitele ciocuri. Noi le numim osteofite. Ele sunt de fapt reacția osului la faptul că forțele nu se mai transmit cum trebuie de la un os la celălalt.
Și el începe să construiască os ca să se protejeze.
Încearcă să compenseze cumva. însă neavând creier ca să compenseze așa cum trebuie, compensează așa cum știe și asta una dintre reacții este producerea de os în mod inadecvat și așa apar ciocurile. Așa numitele ciocuri, noi le spunem osteofite.
Și ai spus totuși că putem să vedem din timp leziunile incipiente care încă nu dau simptome. Cum le vedem și la ce ne ajută? Adică putem să întârziem apariția formei, să zic, clinice artrozei în timp? Dacă eu, de exemplu, mă investighez acum la 38 de ani.
Mulțime ai intentei, de fapt. Întrebarea ta are două componente, voi răspunde pe rând la ele. Încep în ordinea care îmi convine. Da, putem să diagnosticăm precoce artroza. Fac o scurtă paranteză și am să spun că pentru noi reumatologii, elementul esențial în îngrijirea pacienților noștri este să punem diagnostic cât mai precoce cu putință. și când trecem la partea de boli inflamatorii o să explic și de ce. Deci da, putem să punem diagnostic precoce de artroză. Cea mai la îndemână, dacă pot să zic așa, metodă pentru a pune acest diagnostic este o metodă imagistică, cum îi zicem noi, superioară, adică nu doar o radiografie, pentru că pe radiografie Întrucât razele X nu vizualizează decât structuri care conțin calciu și cartilajul în mod normal nu conține calciu, nu pot să văd modificările incipiente din cadrul artrozii. Și atunci am nevoie măcar de o tomografie computerizată, dar în mod ideal de o rezonanță magnetică nucleară. Deci imagistica prin rezonanță magnetică este acea metodă imagistică care mă poate ajuta să pun un diagnostic precoce. ea va vizualiza inițial ceea ce noi numim osteit, adică e demosos, adică e inflamație a acestor capete osoase care suferă. Și asta e, dacă vrei, prima mișcare în contextul apariției ardrozei. Acum vin la partea a doua a răspunsului meu care nu mai îmi convine. De ce? Pentru că m-a întrebat și ce facem dacă punem în diagnostic precoce. Din nefericire răspunsul este nimic. Adică nu există cunoscută științific, nu vorbim despre alte lucruri, vreo metodă de tratament eficace al artrozei în sensul vindecării acesteia, nici măcar în etapele incipiente. Și atunci, dacă noi punem diagnosticul de ardroză, de fapt, ce facem? Îi spunem acelui pacient că Nu avem cum vindeca suferința dumnealui, nu avem cum opri evoluția suferinței dumnealui, dar avem cum să întârziem evoluția suferinței dumnealui.
Ok, adică putem și sunt, bănuiesc, intervențiile țin de factor de stil de viață.
Exact. Nu există niciun fel de medicament dovedit științific care să influențeze în vreun fel procesul patogenic, adică procesul anormal care se produce în articulațiile lovite între ghilimele de artroza.
Totuși vedem reclame la suplimente cu colagen care ajută articulațiile, calamează artroza și sunt un panacea. Vedem și niște desene grafice cum colagenul ăla se duce și preîntărește articulația.
După cum știi la fel de bine ca și mine că am terminat aceeași facultate, colagenul este o glicoproteină. în cuvântul glicoproteină, ce contează pentru artroză, e partea proteină. După cum știm de asemenea amândoi foarte bine, atunci când înghit o proteină, e acest. Ce se întâmplă cu ea? E digerator. Exact. Adică transformată în aminoacizi. Acestea ajung în ficat, iar ficatul, surpriză, construiește cu acei aminoacizi ce vrea el, nu ce vreau eu. astfel încât înghițind colagen, în niciun caz acesta nu va ajunge sub formă de colagen în articulație afectată de artroză. Pentru că nu există mecanism fiziologic care să facă chestia asta.
Știi, ei au mai propus că într-adevăr explicația asta a provocat un alt mecanism explicat și de fapt sunt mai multe mecanisme explicate, unul dintre ele este la nivelul microbiomului, cumva când, nu știu ce se întâmplă la nivelul microbiomului când ajunge colagen sau colagen digerat sau resturi de colagen în colon microbiomul reacționează Sau când, asta este una din ipoteze, o altă ipoteză povestită de producătorii de colagen e atunci când acele peptide rezultate din digestia colagenului ajung în sânge, corpul Nu face diferența între aceste peptide absorbite și peptide rezultate din distrucția cartilajului. Și atunci el va porni reparația cartilajului ca un semnal de reparație propriu. Într-adevăr, datele cumva sunt pe studii foarte mici, pe animale. Deci sunt curios dacă tu în practica ta ai văzut, nu știu, chiar și anecdotic rezultate. Poate la pacienți care au luat ei de bună voie colagen.
Ce pot să-ți spun este așa. Am spus ce am spus mai devreme pentru ca oamenii sa nu aiba sentimentul ca inghitind colagen acesta se va duce in articulatii si va rezolva cartilajul de acolo. Asta nu se va intampla. Asta nu inseamna ca daca iau colagen nu realizezi nimic. Sigur ca Orice înghițim influențează microbiomul. Colagenul, desigur. Acum nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să nu realizăm că atunci când înghit o bulină de colagen, dacă pot să zic așa, ea nu are doar colagen. Sunt o mulțime de alte lucruri și alea influențează microbiomul. Microbiomul este o chestie extraordinar de interesantă. E reprezentat de totalitatea microbilor pe care îi avem noi, oricare dintre noi, în mod normal, în intestinul, în tubul digestiv. Practic în intestinul gros, în principal. În mod foarte interesant și dovedit științific, microbiomul se constituie în primii patru ani de viață. Adică, altfel spus, cel mai mult contează ce mănânc în primii patru ani de viață. De-aia nu se recomandă ca pe nou născut să îl spel de 500 de ori pe mâini și să nu cumva să-l lași să-și bage mâna după ce a pus-o pe jucărie în gură. Pentru că asta constituie sau contribuie la realizarea microbiomului normal. Care e legătura dintre microbiomi și articulații? Întâi de toate nu este complet cunoscută, dar e o legătură extraordinar de interesantă și are de a face cu faptul că pentru că și microbii sunt organisme vii, la fel ca și noi, Există posibilitatea ca bucățele din microbii X sau Y să semene cu bucățele din proteina X sau Y a mea.
Da.
Pe de altă parte, sistemul imun recunoaște microbii ca nefiind proprii organismului și atunci fabrică anticorpi împotriva lor. Dar dacă aceste anticorpi sunt împotriva acelei bucățele de microb care seamănă cu o bucățică din mine, anticorpii vor fi împotriva microbului, dar și împotriva mea. Și așa ajungem la bolile autoimune.
Cât de tare, asta e o explicație, cât de tare, wow, îmi place foarte mult. E o explicație a felului în care, pentru că e cunoscut că prevalența bolilor autoimune este mai mare la persoanele care au disbioză și asta poate să fie, asta pare să fie mecanismul. Corpul vede bacterii ciudate multe, care nu-i place în intestinul tău, tu având disbioza, pentru că mănânci fast food și n-ai grijă să își dai distrus și faci imunitate împotriva acelor bucățele de bacterii care seamănă cu ce avem noi în diverse părți ale corpului și atunci atacă și bacteria și te atacă și pe tine.
Exact. Sigur că asta este o explicație dată simplist și ca să poată fi înțeleasă, lucrurile sunt mult mai complexe decât astea, dar sigur că da, aceasta e o posibilitate. De-aia e important ca în primii patru ani de viață să vin în contact cu tot ce am la îndemână, ca să zic așa, pentru că în intervalul ăsta de timp sistemul meu imun e capabil să recunoască acele bacterii care îmi sunt benefice și să le las să le tolereze, dacă vrei.
Se împrietenește cu ele de mic.
Nu le mai atacă. Da. Sigur că atunci când am disbioză și echilibru dintre bacteriile care mă ajută și bacteriile care nu mă ajută se strică, sistemul imun recunoaște chestia asta și are tendința să reacționeze, că așa știe el să facă. Ce vreau să fie foarte limpede este că lucrul ăsta se întâmplă în niciun caz la toți oamenii, ci numai la cei care au o anumită predispoziție. Acum, sigur, sunt conștient de faptul că termenul predispoziție se asociază frecvent cu genetică, dar nu e numai genetică. Sigur că într-un context genetic, genul ăsta de mecanism pe care l-am explicat are șansa să apară mai ușor. Dar, de exemplu, sunt o serie de factori pe care noi îi numim epigenetici, adică factori care nu țin de gene, de materialul genetic pe care așa cum știm nu-l putem modifica. ci țin de factorii epigenetice, adică de acei factori care, acționând asupra corpului, modifică felul în care se exprimă genele. Deci eu nu pot să modific secvența de nucleotide a unei gene. dar prin ce mănânc și prin diverse alte lucruri pot să modific felul în care această secvență de nucleotide se exprimă ca și sinteză de proteine și atunci pot să modific felul în care organismul meu reacționează. Unul dintre elementele epigenetice extrem de clar dovedite în reumatologie, spre surpriză a multor oameni, e tutunul. Prin mecanisme destul de complexe, tutunul modifică expresia genetică, genică a diverse gene care în felul ăsta sintetizează proteine care nu mai sunt perfect normale, au un rest de aminoacid care n-ar trebui să existe, În acest fel, proteina devine recunoscută de sistemul imun ca nefinda organismului și sistemul imun sintetizează anticorpi împotriva ei. Și așa producem artritele omatoide, de exemplu.
Prin fumat.
Da. Fumatul este singurul factor de risc clar dovedit exterior nouă implicat în apariția artritele omatoide. Wow!
Asta e o afirmație puternică și Ar putea funcționa ca motivație pentru mulți oameni, pentru că mulți oameni caut o motivație, un motiv de care să se agațe, poate de care să se sperie suficient de mult cât să renunțe la fumat. Și dacă vrei și cu un cardiolog o să spună că oricum dacă fumezi te vei lăsa de fumat fie înainte de infart, fie după infart. Adică ori te lași acum, ori te lași după infart, tot te lași. Pentru că infartul te sperie. Nu vrei să-l faci pe-al doilea că e posibil să nu mai supraviețuiști lui. Dar de multe ori când fumăm ne gândim că ce mare lucru, ok, îmi îmbucsesc plămânii, mă afectez din punct de vedere pulmonar, ok, când fumez. Dar dacă stai și te gândești că de fapt fumatul îți modifică expresia genelor și pervertește felul în care corpul tău construiește proteine, dude, nu mai ai de glumit. Adică nu vrei să umbli pe la genetică. Și epigenetică să zicem.
Sunt de acord cu tine. Eu le spun pacienților mei când vine vorba despre fumat și atrita reumatoidă și în general în bolile reumatice inflamatorii, Eu le spun așa, hai să lăsăm deoparte infartul miocardic acut care poate să vă ducă la insuficiență cardiacă care o să vă omoare încet, dar sigur. Hai să lăsăm deoparte accidentul vascular cerebral care poate să vă facă să nu mai mișcați nimic niciodată de la gât în jos și să trebuiască să vă alimenteze cineva, să vă șteargă cineva la fund, etc. Hai să le dăm deoparte pe astea, că pare că nu vă sperie suficient. Să dăm deoparte cancerul pulmonar la care, cinstiți fiind, acum avem tratamente care au crescut supraviețuiul absolut fabulos. Să dăm deoparte cancerul de ficat, despre care, stimate pacienți, sunt convins că nu știați că e produs de tutun sau că tutunul este, din nou, singurul factor de risc extern nou care produce, e implicat în producerea cancerului hepatic, la care, din păcate, medicina încă studiază supraviețurea la șase luni, nu la cinci ani, cum e de obicei în cancere. Hai să le dăm pe astea toate deoparte. Că astea sunt potențialități pe care le veți face sau nu. Dar acum vă dor încheieturile. Dacă continuați să fumați, unu, o să vă doară mai tare, doi, boala dumneavoastră va evolua către eroziuni, către distrugere articulară, iar asta duce la dizabilitate și trei, poate cel mai important pentru dumneavoastră, efectele tratamentelor pe care vi le voi propune vor scădea cu cel puțin 50%. Dacă vă conving așa să vă lăsați de fumat, e perfect. Dacă nu, ok, e alegerea dumneavoastră, dar să știți la ce să vă așteptați.
Iar tu trimite materialul ăsta prietenului tău fumător și nu-i spune nimic. Urează-i o zi bună! Bun, a fost o intervenție foarte motivațională sau demotivațională pentru fumători, să zicem așa, te poate demotiva de la fumat. Deci, înțeleg atunci, întorcându-mă la arteroză, că cazul în care ai arteroză sau o formă incipientă și fumezi, primul lucru ca și intervenție ar fi să te lași de fumat.
Fără discuție. Fără discuție. Categoric.
Ce altceva atunci mai poate face un pacient care are o formă incipientă de artroza, adică uzarea cartilajelor?
O să sune ciudat să-și folosească articulațiile afectate. Și o să sune ciudat pentru că uzura e asociată cu utilizarea.
Te gândești să o lași mai încet.
Exact. Ei bine, nu e așa. De ce nu e așa? Cartilajele sunt niște structuri incredibil de interesante, printre altele prin aceea că nu conțin vase de sânge. Și atunci sigur că toată lumea s-a întrebat, toată lumea medicală s-a întrebat cum sunt hrănite dacă nu conțin vase de sânge. Nu știm chiar 100% cum sunt hrănite, dar Teoria încă în vigoare cu privirea la hrana cartilajului este că aceste structuri, cartilajele, se hrănesc exclusiv atunci când asupra lor se realizează o fenomenă de compresie și de relaxare. Dacă vrei să încau un burete pe care îl umpli cu apă și atunci se expandează, cartilajul în felul ăsta își ia din lichidul care scaldă articulațiile toți nutrienții de care are nevoie și pe care îl comprim și în felul ăsta cartilajul scoate din el în lichidul care scaldă articulațiile tot ce nu are nevoie. Prin urmare, posibilitatea de a hrăni cartilajul bine înseamnă să-l comprim și să-l relaxez. Cum îl comprim și să-l relaxez? Utilizând articulația. Și atunci, ca să încetinesc procesul de distrugere a cartilajului, trebuie să-l hrănesc cât mai bine, ca să-l hrănesc cât mai bine trebuie să-l utilizez. Problema este că pacientul cu artroză simptomatică spune, păi da, dar mă doare când mișc. Că de-aia am venit la tine, reumatolog, fiindcă mă doare. Și atunci ajungem la tratamentul medicamentos al artroziei, care constă de fapt în tratamentul durerii cronice.
Tratăm durerea ca să te poți mișca, ca să prevezi.
Exact! Și oamenii îmi întreabă pe bună dreptate, ok, dar când știu că e prea mult, că ați zis că e uzură, înseamnă că ceva a fost prea mult din ce am făcut, cum știu de acum încolo că e uzură, că e prea mult sau e ce trebuie din perspectiva mișcării? Răspunsul e foarte simplu. Dacă în cursul mișcării pe care o faceți apare durere a articulației implicate în mișcarea respectivă, înseamnă că atunci e prea mult. Stop. Ne oprim. Sigur că avem varianta stăm 20-30 de minute, durerea de artroză trece în câteva minute după ce te oprești și dacă peste 20-30 de minute vreau să reiau mișcarea pe care o făceam. și reapare durerea, atunci e clar că e prea mult și pentru ziua aia mă opresc. Vreau să mai precizez ceva pentru că oamenii în general consideră atunci când le spui domnule trebuie să vă mișcați că trebuie să se miște într-un mediu bine structurat, gen mă duc la sală. Nu, în niciun caz. De ce nu? Scheletul uman arată astăzi așa cum arăta acum 10.000 de ani, când a fost proiectat, dacă pot să zic așa, pentru activitatea de vânător cu legători, pentru că acum 10.000 de ani cu asta ne ocupam. Asta înseamnă că, din păcate, deși omenirea a evoluat fabulos în timpul ăsta, scheletele noastre sunt la fel ca acum 10.000 de ani. Asta înseamnă că scheletul meu nu a fost conceput pentru fotbal, basket, handball, voley, tenis, ski, ciclism, mers la sală, judo, karate, etc. Nu sunt adaptate, scheletele noastre nu sunt adaptate pentru aceste activități. Dacă vrei, de-aia au și apărut, de exemplu, încălțări specifice pentru a alergat, încălțări specifice pentru a alergat pe anumite suprafețe. Acum 10.000 de ani vânătoream și culegăream, ca să zic așa, desculți pe pământ, nu pe asfalt, nu pe tarmac sau cum s-au fi chemând toate suprafețele astea speciale pentru sport și atunci sigur că Exercițiul fizic care mă face să întârzi evoluția artrozei e bine să fie structurat, adică Îmi propun ca 30 de minute în fiecare zi să fac o formă de exercițiu fizic. Dar acest exercițiu fizic poate să fie doar plimbarea. Plimbarea pur și simplu. Sigur, plimbare nu înseamnă că din vitrină în vitrină mă opresc și mă uit la ce e în vitrină. Aia nu e plimbare. 10.000 de pași. Eu fac în fiecare zi la spital în jur de 6.000 de pași. Dar cum îi fac? 10 pași odată, mă opresc și văd un pacient, după aia mă mut la patul următor, mai fac 2 pași, mai văd un pacient și tot așa, ceea ce nu este deloc echivalent cu mișcare. Dacă e să fac mișcarea care să mă protejeze de gonartroza sau coxartroza pe care le am, să protejeze sau să încetinească evoluția lor, trebuie să fac mișcare structurat în sensul în acest moment mă opresc din ceea ce fac și îmi aloc 30 de minute pentru mișcare. Ce mișcare? Ce mișcare îmi place? Ce mișcare mă face să mă simt bine? Ce mișcare mă face să nu mă doară? Fie și mersul pe jos, nu-i nicio problemă. Eu îmi iau nevasta și ieșim și ne plimbăm. 30 de minute. Într-un ritm nu de tip vitrină, window shopping, ci în ritmul în care mă așteaptă șeful la el în birou. Un pic grăbit. Sigur că uneori pot să fac chestia asta 3 ore, fără nicio problemă, Alteori, după 20 de minute, mă apucă durerea de
șold. Și atunci mă opresc. Mă opresc 20 de minute, am înțeles dacă trece durerea, îmi iau activitatea, dacă mă doare iar mă opresc. Și pentru zia
aia am încheiat activitatea. Ca și paranteză,
care ar fi sporturile, să zic, indicate pentru schelet? Ai enunțat sporturile moderne pentru care scheletul nostru nu e pregătit. Asta înseamnă că ne predispun anumite accidentări sau uzuri dacă nu le facem foarte atenți. Ce am putea totuși să facem cu mai puține riscuri? Mersul pe jos fără
niciun fel de probleme, alergatul, dar alergatul cu încălțări adecvate și pe suprafețe adecvate și nu în ultimul rând, l-am lăsat la urmă pentru că e cel mai cel, dacă pot să zic așa, în notul. În notul este activitatea care îmi solicită toate grupele musculare și toate articulațiile. Iar asta este lucrul care mă va ajuta să evoluez lent către agravarea artrozii. Și puteam cred
că spune că not am făcut probabil și acum 10.000 de
ani. Există alte și not am atunci. Trebuia să trecem ape, pescuiam, uneori pierdeam lucruri. Adică, da, asta e o activitate pentru care suntem pregătiți. Scheletul nostru e pregătit. Mișcarea mâinii, mișcarea membrului superior la craul e asigurată de mușchi pe care avem deja. Ceea ce înseamnă că o putem face fără
nicio problemă. Bun, și asta e treaba cu artroza. Înainte să trecem la arhizită, mai am totuși o întrebare. Există o predispoziție de a face artroză mai repede sau care? De ce unele persoane fac artroză mai rapid? Ai povestit de adulți de 18-20 de ani cu artroză clinică și alții o fac mult mai
târziu. Există cu siguranță o predispoziție genetică. Din păcate nu știm să spunem în ce constă ea. De ce spunem că există cu siguranță? Pentru că există ceea ce numim familii de artroziți precoce. Adică artroza manifestă clinic mai jos de 60 de ani și de obicei în aceste familii vorbim de să zicem așa, linia feminină, adică o bunică, o mamă și o fică, toate trei cu artroză în jur de 40-45 de ani, fără însă ca aceasta să fi fost secundară unei activități fizice intense, pentru că sigur că un atlet de performanță are toate șansele să facă ardroză la 25 de ani. Asta nu e transmitere genetică, asta este suprasolicitarea dată de performanța pe care a făcut-o. Însă în familii în care deci nu există suprasolicitare mecanică articulară, în care găsim de obicei pe linia femeilor, mai multe generații cu artroză precoce, asta ne arată clar că există o predispoziție. Din păcate, cum am spus, nimeni nu știe să spună în ce anume constă exact această predispoziție.
E important, ca și la alte afecțiuni, să ne întrebăm mamele, părinții, bunicii dacă au avut artroză, ca să știm dacă
avem acest risc? E important să îi întrebăm dacă au avut artroză manifestă clinic, deci cu dureri, diagnosticată de un doctor, Înainte de 60 de ani. Atunci există un risc. Dar trebuie să fi fost diagnosticată de doctor și să fi fost înainte de 60 de ani. Atunci pot să zic, ups, mama mea, are artoză precoce. Dacă sunt femeie, am șanse să fac și eu artoză înainte de 60 de ani, manifestă clinic. Altfel, insist asupra ideei că asta e o boală de care nu scapă nimeni care depășește vârstea de 60 de
ani. Și ai spus, ne lăsăm de fumat, facem activitate fizică și luăm recomandări de la medic pentru prevenția sau pentru prevenția pentru încetinirea evoluției bolii. Bun, acum dacă ar fi să vorbim despre artrita, Se numește
așa pentru că inițial, când a fost descoperită, a fost asociată cu prezența în ser. a unei substanțe care a fost denumită factor reumatoid. Și atunci de aici a derivat și numele bolii poliartrite reumatoidă, mai nou artrite reumatoidă. Poliartrite reumatoidă vrea să sugereze că întotdeauna sunt afectate multe articulații. Artrite reumatoidă vrea să spună că pot să fie afectate un număr complet variabil de articulații. Ok. Adică
poate să fie și una. Cum diferențiezi artrita reumatoidă de artroza? Am înțeles deja că artroza înseamnă că s-au tocit, se tocește, se strică articulația prin uzură. Artrita reumatoidă este o inflamație. Pacientul
are
cum să le diferențieze? E vreo diferență între aceste două afecțiuni? Pentru
că mecanismele lor de producere sunt diferite, chiar dacă simptomul esențial e identic, adică durerea, aceasta are caractere diferite. Durerea de artroză are anumite caractere și noi o numim durere articulară mecanică, în timp ce durerea de artrităre omatoidă și în general durerea de întâlnită în afecțiuni inflamatorii are alte caractere. O și numim de altfel durere de tip inflamator, durere articulară de tip inflamator. Sigur, dacă ar fi să facem o diferențiere a acestor caracteristici, ar fi să spun așa. E mai simplu să vorbesc despre durerea mecanică. Caracteristicile durerii mecanice sunt destul de simple de ținut minte. E o durere care se accentuează atunci când folosesc articulația. E o durere care prin contrast, se calmează dacă nu folosesc articulația. E o durere de folosire. Merg, mă doare
genunchiul, mă opresc, nu mai doare. Artroză.
Exact. În afară de asta, durerea de artroză e o durere care nu mă trezește noaptea din somn. Pentru că
nu o folosesc și nu doare. Exact.
Dacă mă trezește, atunci mă trezește când o folosesc. Când o folosesc? Păi sigur, mă întorc de pe partea pe alta în somn, că nu stau perfect nemişcat 8 ore. Când mă întorc de pe partea pe alta, folosesc articulația, atunci poate să mă doară și să mă trezească din somn. Dar asta e durere, din nou, de folosire. Nu e o durere care mă trezește eu nefolosind articulațiile, cum face durerea de tip inflamator. Durerea de tip inflamator mă trezește noaptea din somn, de obicei în partea a doua a nopții spre dimineață și mă trezesc din cauza ei. În timp ce durerea mecanică e o durere cu care mă trezesc, nu din cauza cărei mă trezesc. Adică mă trezesc că mă trezesc și constat că o am la primii pași pe care îi fac sau la prima utilizare a mâinilor. Dar nu m-am trezit din cauza ei, cum face durerea inflamatoriei. Și încă o caracteristică, durerea mecanică e o durere care se însoțește de ceea ce noi numim redoare matinal, adică de o înțepeneală. Pacientul zice mă trezesc, vreau să mă dau jos din pat și sunt țeapan. Ok, cam cât ține înțepeneala asta, întrebăm noi. A, 5-10 pași. Perfect. Asta e o durere și o înțepeneală mecanică. Dacă durerea și înțepenealea durează dincolo de 30 de minute și sunt pacienți care spun, a, păi nu-mi trece niciodată în cursul zilei, sunt mai bine pe măsură ce folosesc articulațiile, da, dar nu-mi trece niciodată complet, nici când în cursul zilei, da, e, asta e o durere mai degrabă de tip inflamator. ca să ne încurce și durerea inflamatorie și durerea mecanică răspund la auto-administrarea de anti-inflamatorii non-steroidieni, ceea ce poate să fie confuziv pentru că medicamentele se cheamă anti-inflamatorii și atunci de ce funcționează la o boală despre care am spus că e produsă prin uzură mecanică, nu prin inflamație. La alea inflamatorii înțelegem, dar la alelalte de ce? Și aici sunt două motive. Unu, pentru că și în cadrul artrozei există un grad mic de inflamație care poate fi ameliorată cu antiinflamatorul non-steroidian, dar mai ales pentru că toate antiinflamatorile non-steroidiene au și efecte antialgice pure, adică ele calmează durerea independent și independent de calmarea inflamației. Și închei cu diferențiarea aceasta al tipurilor de durere mecanică vs. inflamatorie spunând că durerea de cauză mecanică este ceea ce noi numim o durere articulară meteosensibilă. Cea mecanică? Da. Ce înseamnă asta? Înseamnă că din motive care ne scapă complet, durerea se accentuează atunci când se schimbă presiunea atmosferică. Și
asta se știe, adică ai dovedit și
o știm. Asta o știm. Nu știm de ce. Ok. Dar știm că se întâmplă așa. Și nu știu dacă tu ai experimentat chestia asta, poate, cu bunicii tăi. Eu am experimentat chestia asta cu tatăl meu, care putea să spună, și noi eram fascinați copiii mici fiind, putea să spună, se schimbă vremea. Și în 24, 36, 48 de ore se schimba vremea. absolut fașinași, de unde știe el că urmează să se schimbe vremea. Am aflat ulterior că tata avea artroză și durerea se accentua atunci când se schimba presiunea atmosferică și presiunea atmosferică se modifică înainte să se schimbe cu adevărat vremea. De-aia pacientul cu artroză știe să-ți spună că se schimbă vremea. Cât de tare!
Există într-adevăr și persoane meteosensibile care au alte manifestări sau alte simptome pe care le resimt când se schimbă vremea. Adică îi doare capul, au o somnolență. Dar asta e foarte interesant. Dacă bunicul tău îți spune că se schimbă vremea și spune că o știe pentru că îl dor articulațiile, e un semn că e posibil să fie artroză. Absolut da. și trebuie să ajungă la un reumatolog ca să se trateze.
Sigur. Asta e interesant. Foarte interesant. Și are de-a face cu o relație care nu e încă explicată pe deplin, între presiune atmosferică care e o mărime fizică, la urmă, și receptorii pentru durere din articulații, care sunt niște structuri vii. Nu știm să spunem cu precizie de ce lucrurile sunt așa, dar e clar că ele stau așa. Și asta e o caracteristică a durerii de
tip mecanic. Și în comparație, în cazul artritei, nu avem meteosensibilitate.
Da. Durerea articulară de tip inflamator n-are nicio legătură cu modificarea presiunii atmosferice. Vreau să fac două precizări care mi se par foarte importante. 1. Poate că a sunat dezamăgitor pentru cine se uită la noi faptul că n-avem ce face în artroză, dar aș vrea să aduc și eu o notă pozitivă, spunând că artroza e o boală de care n-a murit nimeni. Se moare cu artroză, nu de artroză. Iar simptomul principal, adică durerea, este o chestiune pe care o putem manageria fără mari probleme. Deci vreau să spun cu asta că cea mai frecventă afecțiune articulară de pe planeta Pământ, adică artroza, nu e o catastrofă, în niciun caz, în niciun caz. Sigur că cumva, dacă vrei, prin contrast, bolile inflamatorii articulare sunt boli care, deși se cheamă boli inflamatorii articulare, se manifestă cu precădere la articulații, dar ele sunt boli generale ale organismului. Ele nu sunt boli ale articulațiilor și atât cum e cazul artrozii. Artroza nu o să afecteze niciodată nimic altceva din corpul unui om, în afară de articulații. Nimic. Niciodată. În timp ce bolile inflamatorii articulare sunt boli ale corpului în ansamblul său, astfel încât, de exemplu, în arterita reumatoidă pot fi afectați plămânii. se poate dezvolta ceea ce noi numim fibroza interstițială, adică o suferință destul de serioasă și care poate să amenințe viața pacientului cu artrită reumatoidă. Și așa ajungem la explicația pentru care spuneam mai devreme faptul că Pentru noi, reumatologii, elementul esențial în abordarea unui pacient cu o suferință reumatică inflamatorie e să punem diagnosticul cât se poate
de precoce. Până când ai această fereastră de oportunitate în care poți să-i intervii
ca și terapie. Suficient de bine încât să scad inflamația generală a organismului, astfel încât să-mi exclud apariția altor manifestări. Pentru
cineva care ne ascultă și nu are deloc pregătire medicală, ai putea să-i explici pe înțeles așa artrite reumatoidă despre care vorbim. Am înțeles. Până acum ce am înțeles eu este că e o boală inflamatorie sistemică care se manifestă la nivelul articulațiilor cu precădere și de asta îi zicem artrite reumatoidă. Dar iată cât termenul sau denumirea ne păcălesc cumva, pentru că avem impresia că doar acolo se oprește inflamația, ea se poate manifesta întregul în organizm. De fapt, se manifestă întregul în organizm și poate să devină clinică și în alte părți, dar ce se întâmplă concret? Adică ce se întâmplă în această afecțiune ca
mecanism? Aici e cea mai bună ilustrare a relației dintre fumat și apariția unei boli autoimune. Fumatul este elementul esențial care produce o modificare a proteinelor din plămână. Apare pur și simplu, prin influența fumatului asupra modului de expresie genică, de expresia genelor, în proteine apare un rest de aminoacid în plus. E un rest de citrulină. Așa se și cheamă proteine citrulinate. Și de fapt așa, ăsta e și elementul pe care ne sprijinim foarte tare diagnosticul, pentru că pacientul dezvoltă autoanticorpi antiproteine citrulinate și noi asta căutăm, prezența acestor anticorpi ca să putem să punem diagnosticul. Prin fumat ca și factor de influență epigenetică, dar nu numai prin fumat, adică nu vreau să se înțeleagă că doar fumatul te duce la artritele omatoide. Din păcate sunt și alți factori pe care nu-i cunoaștem, care pot determina apariția artritele omatoide de obicei într-un anume context genetic. Deci se modifică aceste proteine. Ele se modifică la nivelul plămânului, dar proteinele circulă peste tot în organism și apar autocorpi anti-aceste proteine citrulinate care ajung să circule prin organism. Uneori ele se cantonează, aceste proteine se cantonează și la nivelul articulaților și apare reacția antigen, proteina citrulinată, anticorp, anticorp, antiproteină citrulinată, care determină, că așa știe organismul să reacționeze, inflamație, inflamație locală. Deci ea pornește de
la nivelul plămânilor la fumători, nu doar la fumători, de cele mai multe ori de la fumători. Ok, deci e o modificare de structură proteică la nivelul plămânilor, sistemul tău imunitar intră în alarmă, face soldați împotriva acelei proteini și atacă și articulația. Exact. Factorul ăsta reumatoid e ceva, sau ai spus că diagnosticul se pune pe analiză, deci în artitra reumatoidă faci o analiză de sânge și poți pune diagnosticul, nu? Mă rog, și în prezența criteriilor Aici mă
bucur că ai spus asta, pentru că vreau să fie limpede și vreau să fie limpede pentru că foarte frecvent vedem pacienți care vin la noi fără niciun fel de simptome, doar pentru că, de exemplu, ne-au ascultat pe noi și au reținut de aici doar anticorpii, antiproteine cidrulinate, se duc și fac determinarea și constată prezența acestor anticorpi și sunt disperați, ca o artrite reumătoidă. Ai spus foarte corect și insist, într-un anumit context clinic, nici un doctor cu scaun la cap nu tratează analize, tratează oameni cu boli diagnosticate. Sigur că diagnosticate și pe baze analizelor, dar întâi de toate pe baze clinice, că de-aia examinăm pacienții. De-aia ne uităm la articulațiile lor, cum se mișcă, cât de umflate sunt și au păstrat amplitudinea mișcării, mișcare dureroasă sau nu. Sunt o mulțime de lucruri pe care un doctor le face ca și examen clinic. Și sigur că într-un anumit context clinic, în prezența anticorpelor împotriva proteinelor citrulinate, poți să stabilești diagnosticul de artrite reumatoidă. Categoric da. Și așa facem aproape întotdeauna. Problema este că, din păcate, Specificitatea acestor anticorpi și sensibilitatea mai ales acestor anticorpi pentru diagnosticuri de artrite reumatoide nu e 100%. Și atunci poți să ai pacienți care să aibă anticorpi împotriva proteinilor citrulinate, dar care să nu aibă la momentul când îi vezi tu artrite reumatoide, așa cum poți să ai pacienți cu artrite reumatoide care nu au anticorpii prezenți. Mai rar,
dar poți să ai și acest lucru. Totuși, dacă ai pacienți și, să zicem, dacă cineva ne ascultă acum și a făcut această analiză, i-a ieșit pozitiv, s-a dus speriat la reumatolog, nu are semne clinice, nu are deci acest diagnostic pus, e un semn de alarmă? E ceva ce ar trebui să facă un pacient care are acești anticorpi pozitivi?
Reumatologurile ar trebui să facă, nu pacientul. Pentru că ideea este așa. Știm astăzi că artritea reumatoidă manifestă clinic e precedată de o perioadă de atritere omatoidă subclinică, adică atritere omatoidă în care pacientul nu se plânge de ceva, dar în care eu căutând mai în amănunt pot să găsesc modificări care să mă facă să zic ups, acest pacient o să dezvolte la un moment dat atritere omatoidă. și atunci poți să
intervii și mai devreme. Ăsta e scopul. Ce se întâmplă dacă nu intervii? Dacă ai diagnosticul pus sau ai aceste articulații care dor în contextul ăsta inflamator pe care l-ai descris, te trăzesc noaptea și întârzi diagnosticul. Ce se poate întâmpla rău? Se
pot întâmpla rău multe lucruri, dar am să mă refer doar la cele articulare pentru că astea sunt cele mai vizibile pentru pacient. Pacientul constată încetul cu încetul că dezvoltă devieri ale degetelor. De ce se întâmplă asta? Pentru că procesul inflamator din articulații, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în artroză, Nu mai este cantonat în cartilaș, e cantonat în membrana care căptușește pe interior a articulației, noi o numim membrană sinovială. Și procesul inflamator al membranei sinoviale determină în cele din urmă distrugere osoasă. Distrugere osoasă care, până în data de azi, este irreversibilă. adică dacă aceasta s-a produs, nu există niciun nici o formă de tratament medicamentos care să refacă osul așa cum e normal. De aia și vrem să facem diagnostic foarte precurce pentru ca să nu se producă eroziuni, distrugeri osoase, astea determină dezaxarea degetelor și asta determină apariția unei mâini cu deformări groaznice care nu mai poate fi funcțională. Câți
ani de evoluție sunt necesari pentru deformări?
Variază de la individ la individ, pentru că procesul patologic poate să fie atât de sever încât într-un an de zile, în nouă luni de zile să ai deformări care să-ți facă viața un coșmar. De-aia am zis șase săptămâni și n-am spus mai mult de șase săptămâni. Dacă am o durere, mai ales dacă are caractere inflamatorii care mă ține de șase săptămâni, dacă vreo încheietură mă scoală noaptea din somn în partea a doua a nopții și treaba asta mi se întâmplă de șase săptămâni, nu trebuie să îmi spun, lasă-mă că trece. Mai ales dacă iau un antiinflamator și îmi trece. Că așa se întâmplă, e inflamație, antinflamatorul s-ar putea să dea roade și o să streacă și tu zici, lasă-mă, nu-i nicio problemă, dar la noapte iar mă trezește și mâine noapte și pâine noapte și așa de niște săptămâni. Nu, nu lăsa, du-te la un doctor, du-te neapărat. Pentru că dacă o lași și ai artritele o mantoidă, o să ajungi cu deformări care vor fi irreversibile și nu o să mai poți să ții o furculiță în mână, să te închei la un asture, să desfaci cum spuneai la început un borcan, etc.
Ce soluții există totuși la acești pacienți care se prezintă în fereastra terapeutică și ce e nou astăzi față de tratamentele
de acum 10-20 de ani? Din fericire, peisajul terapeutic pentru acești pacienți s-a schimbat în bine absolut fundamental în ultimii 30 de ani. Absolut fundamental. Acum, sunt o mulțime de medicamente, nu o să ne apucăm acum să le enumerăm fără discuție, dar am să spun așa că ele s-ar putea grupa în câteva categorii. Medicamentele antiinflamatorii non-steroidiene. Sigur, astea sunt astăzi. considerate ca medicamente pur simptomatice in arteritatea reumatoidă. Ele nu fac nimic asupra procesului destructiv. De-aia am și spus, îți trece durerea, dar ce se întâmplă acolo rămâne. Așa e și în cazul artrozei, făcând o scurtă paranteză. Oamenii își spun foarte frecvent, dacă nu mă doare înseamnă că s-a rezolvat. Nu-i adevărat, din păcate nu-i adevărat. Colagen, iau colagen, nu mă mai doare și îmi spun e rezolvată. Ok, dintr-un motiv sau altul care ne scapă și care cinstiți fiind, nu are nicio relevanță, nu te mai doare și asta e excepțional pentru că îți crește calitatea vieții, dar procesul patologic, procesul care se petrece în cartilaj în artroză și membrana sinovială în artrita reumatoidă e acolo, el continuă, n-ai influențat boala, ai influențat doar simptomul. Ne întoarcem la arteta reumatoidă. Deci, antiinflamatorile non steroidene sunt doar simptomatice, nu fac nimic altceva. Avem ceea ce noi numim antiinflamatoare steroidine sau corticosteroizi sau cum îi mai știe lumea cortizonul și aici avem o problemă uriașă cu pacienții noștri. Toată lumea se sperie îngrozitor de cortizon. Vreau să îți spun ceea ce știi foarte bine dar să ne audă și cei care ne urmăresc. Pentru descoperirea cortizonului s-a luat premiul Nobel pentru medicină în 1949 și nu s-a luat de geaba. Cortizonul e o chestie absolut fabuloasă din perspectiva tratamentelor de tot felul. Mai mult decât atât, oameni trebuie să știe că noi doi în acest moment fabricăm cortizon. E o chestie firească, e ceva ce se găsește în corpurile noastre în mod obișnuit, e ceva ce are variații de concentrație adaptate la diverse situații existențiale ale noastre. Bun. Ce facem noi cu tratamentele cu cortizon e să aducem doze mai mari decât cele produse de glandele suprarenale pe care le are fiecare dintre noi. Sigur că în contextul ăsta pot apare efecte neplăcute ale corticoterapiei. Efecte neplăcute care, iaca de atunci și de când Philip Hench a luat Nobelul pentru medicină până în acest moment, sunt bine cunoscute, pot fi managerizate rezonabil astfel încât nu trebuie să ne fie frică de cortizon, dar sigur că trebuie să-l mânuim cu foarte multă atenție. Altfel spus, cortizonul utilizat atunci când trebuie, În doza care trebuie și pe durata de timp care trebuie e un medicament excepțional și noi îl folosim în artrita reumatoidă pentru a scădea inflamația articulară repede și a o menține scăzută până când intră în acțiune celelalte medicamente care influențează boala pe termen lung. Ok, deci e doar un
tratament de scădere, nu doar simtomatică, scazi și inflamația, dar este o primă linie de
atac de calmare. Noi îi spunem Bridging Therapy. E ca un pod din momentul când am început să te tratezi până momentul când medicamentele care realmente influențează bola pe termen lung o să
intre în acțiune. Perfect. Ok, cât se poate declara? Deci e prima linie de atac până când celelalte medicamente speciale intră în acțiune, care intră în acțiune cu întârziere. Ce urmează după cortizon? Urmează ceea
ce noi numim medicamente modificatoare ale cursului bolii. Și le numim așa tocmai ca să înțelegem că acestea sunt cele care modifică în bine evoluția bolii. Asta înseamnă că ele trebuie utilizate. Dacă nu le utilizăm și ne oprim doar la non-steroidiene și la cortizon, boala
va merge mai departe. În plus,
pe lângă asta, pentru că sigur, accesul la informație e vast, dar accesul la informație medicală de calitate e destul de restrâns, Oamenii citesc? Aud de medicamentul X sau Y? Citesc? Vad ca acele medicamente se folosesc in oncologie? Pentru ca da, avem medicamente pe care le-am luate la oncologi. Pentru ca intre timp am dovedit ca ele au actiunea antiinflamatorii. Si te trezesti cu pacientul care vine si spune, de ce nu mi-a spus ca am cancer? Pentru ca n-aveti cancer. Păi data îmi dați asta care se folosește în cancer. Păi data nu vă o dau pentru cancer, vă o dau pentru că modifică răspunsul imun. Și în cancer și în artrite reumatoidă. Modifică răspunsul imun. Și asta e ceea ce folosim ca să calmăm Dă Doamne, definitiv, și reușim să facem treaba asta,
boala dumneavoastră. Puteți să dați un exemplu de substanță? Metotrexat. Se folosește și în
cancer? E un medicament pe care noi l-am luat de la oncologi, fără niciun dubiu. Și oncologii îl folosesc în continuare, în schemele lor de care n-am nicio idee și nu mă pricep. Dar nartritare omatoidă este în continuare, în ultimii 30 de ani, Standardul de aur terapeutic.
E un fel de imunomodulator care caramează răspunsul imun după ce el a fost stins
de către cortizon. Asta fac toate medicamentele care modifică evoluția bolii. Cum le spun eu pacienților, dau în cap sistemul imun care este între ghilimele supraactivat și produce autoanticorpi și aș vrea să-l liniștesc. Există
și medicamente curative sau perspective cea puțin teoretice de a vindeca această artrită preumătoită?
Ca să putem să vorbim despre medicamente care vindecă o boală artrită preumătoită sau orice altceva, ar trebui să putem vorbi despre 1, 2, 3, 15 elemente despre care știm sigur că produc bola. Nu le cunoaștem în totalitate în artrite reumatoidă. Prin urmare nu putem vorbi despre vindecare, dar putem vorbi despre oprirea în evoluție a bolii și de-aia și vrem să o facem cât mai precoce înainte de apariția eroziunilor și a dizabilității și avem pacienți. Gândește-te așa, eu tratez astăzi pacienți cu artrite reumatoidă pe care i-am văzut prima dată când îi trata șeful meu. Adică oameni care în ultimii 35 de ani, că eu de 35 de ani fac medicină, în ultimii 35 de ani au dus o viață absolut în regulă cu artrită reumatoidă. Care e
șansa unui pacient cu artrită reumatoidă care vine în fereastră de oportunitate când are dureri incipiente, n-au început deformările și începe un tratament corect de care se ține? Care e șansa să trăiască cu boala aceasta cronică? complet sub control, fără simptomatologie, fără
salde nageze. Pe termen lung, nu știu să-ți răspund. Nu avem date atât de precise. Dar ce pot să-ți spun este așa. La tratamentele care modifică cursul bolii, la primal, și astea sunt de mai multe feluri. Sunt unele sintetice, iar unele sunt, le zicem noi, biologice. Răspunsul la cele sintetice se întâlnește cam la doi din trei. Dacă nu răspunde pacientul, e al treilea din cei trei care nu răspunde la cele sintetice, trecem la terapie biologică. La terapie biologică răspund trei din patru. Adică mai mult decât la terapia sintetică. Dar nu putem să spunem că am ajuns la acel grad de cunoaștere a modului intim de apariție a acestei boli, încât să spunem Vă dau medicamentul ăsta și vă garantez 100% veți răspunde și răspunsul dumneavoastră va rămâne lung pe următorii 40 de ani. Aici n-am ajuns. Cercetăm, sperăm într-o bună zi și ajungem. Nu cred că se va întâmpla în timpul vieții mele profesionale dar asta n-are nicio relevanță pentru că putem să ținem boala în frâu având, mi-a plăcut mult expresia ta, o pletură de medicamente. De-aia insist asupra ideii ai 6 saptamani o durere care te sacaie, du-te la un doctor. Eu le spun adesea pacientilor, mai bine veniti de 10 ori degeaba la mine decat sa nu veniti in acea data cand chiar trebuia sa veniti. ca să putem să facem ce
trebuie să facem. Asta ar trebui să fie o regulă pentru toată lumea să știi că și eu mă regăsesc în această regulă și încerc să-mi zic de fiecare dată când ajung eu la medic, eu sau cu familia sau cu copilul, nu-mi dau seama de ce inclusiv eu trebuie să recunosc am o rezistență de a merge la spital, am impresia că o să pierd ceva, adică știu că n-o să pierd ceva, dar senzația mea din piept este Domnule, dacă mă duc degeaba, e doar o răceală, are febră 38.5, de 3 zile copilul. E ok, hai să mai stăm. Și senzația mea este, domnule, de ce să pierd timp și să mă duc să stau la coz? Hai să mai așteptăm o zi, când de fapt nu e așa. Dacă ai orice feeling în care te gândești, domnule, medicamentul ăsta care mă ajuta în prima zi și a doua zi, eram perfect și nu mai aveam nicio problemă. Nu își mai face efectul. E ceva în plus. Persistă mai mult. Febra, durerea, orice. Dom'le,
du-te la doctor. De-aia pe planeta asta s-a inventat instituția medicului de familie. El este cel care trebuie să ia notă de faptul că, dom'le, am luat medicamentele astea și m-a ajutat, dar de 8 zile nu mă mai ajută. Spune-ți în ce am de făcut atât, da? El trebuie să fie cel care să spună. Știi, eu le spun frecvent pacienților, o fac ca asemănarea care, mă rog, cred că e forțată, dar o fac pentru că mi se pare că e de impact. Și-i întreb așa, aveți mașină? Da. Dom'le, când bat tacheții cinci zile, ce faceți? Îi rezolvați dumneavoastră? Vă pricepeți? Nu. Și ce faceți? Mă duc la mecanic. De ce nu facem asta și cu corpurile noastre neică?
Da, exact așa e. Sigur, exagerez, dar exagerez voit. Corpusul se mai vindecă singur, mai trece de la sine. Într-adevăr, e mult mai bine, dar înțeleg această rezistență pentru că și eu o am și efectiv o să mă oblic de acum încolo când mă doare ceva să mă duc la medic de familie, la orice medic, orice medic care poate să mă vadă și să-mi zică stai liniștit, mai bine îmi zice așa stai liniștit decât să stau să aștept și de exemplu să mă uit pe internet și să văd tot felul de, să zic, health gurus care o să-mi spună lucrurile de genul. Uite, am văzut pe net că se spune că dacă începi să mănânci fără gluten și fără lactate, te vindeci de artrită. Ce părere ai?
Cum să o zic? Frumos. Sigur că există o boală care are legătură cu glutenul și care poate să producă și durerea articulare, fără discuție. Și sigur că dacă ai neșansa să ai boala aia, e cât se poate de adevărat că dacă renunți la gluten, lucrurile se vor ameliora simțitor și o să poți să te simți ca și cum te-ai vindecat. Dar asta nu e valabil pentru orice formă de artrită. Am să dau un exemplu cât se poate de banal și care cred că e destul de cunoscut. Guta. Guta are legătură nu cu glutenul, ci cu carnea. Și atunci, de ce să renunți la gluten dacă am gută? Că am citit pe net că îmi spune cineva dacă renunți la gluten, gata mă, vindec de artrita gutoasă. Din păcate sunt oameni care renunță la tratamentul cronic de gută pentru că citesc lucruri din astea și se întorc cu atac de gută. Și mai neplăcut este când omul a căpătat atâta încredere în acel health guru, cum i-ai zis tu, foarte bine, încât vine și spune, păi stai, nu mai îmi dați colchicină, că health guru zice că nu îmi face bine. Eu nu mai vreau să iau colchicină. Bun, sigur, eu personal în situații d-astea spun ok, nu-i nicio problemă, e alegerea dumneavoastră, dar atunci o să vreau să vorbesc la un alt doctor. Pentru că eu nu știu să vă tratez altfel decât cum se tratează după medicina asta pe care o practic eu. Nu-i nicio supărare, nu ne răspărțim prieteni, dar vă rog frumos, eu nu vă pot ajuta. Dacă vreți să vă ajut eu, atunci vă rog să aveți încredere în mine, și iarăși le spun, așa cum aveți încredere în mecanicul dumneavoastră care vă spune să schimbați volanta. Și dumneavoastră o schimbați, fără să crâgniți. Vă cer doar aceeași încredere. Știți
care e dezavantajul dumneavoastră în fața acestor pacienți? Acela că dumneavoastră, la anumite întrebări, sunteți nevoit să spuneți, doamne, nu știu. În schimb, Hell Guru n-o să zică niciodată, nu știu. Și aici e foarte important de precizat asta și de înțeles acest lucru, adică dacă ne stăm și ne gândim analitic, dumneavoastră sunteți medic, primar, reumatolog, 35 de ani de experiență și aveți studenți, tratați aceste boli, citiți studii. Ceea ce faceți aici este un efort de a traduce tot ce citiți și înțelegeți ca mecanism în metafore. Corect? Adică, noi, adunastră, veniți aici cu niște metafore pentru publicul general și publicul general, cât de aude aceste metafore, are impresia că înțelege. Dar, de fapt, noi nu înțelegem ce știți dumneavoastră. Adică, dumneavoastră știți tot ce ați citit și chiar și așa Aveți multe de nu știu în acest podcast pentru că asta este realitate chiar dacă sunteți expert în acest domeniu. Ori un health guru aude metafore și are impresia din acele metafore că el a înțeles care este secretul și vine și cu soluția și cu răspuns la ce dumneavoastră nu știți. Și atunci tu ca pacient trebuie să îți dai seama de ce un expert în domeniu nu știe, câteodată că știe cele mai multe lucruri din acel domeniu, și de ce un health guru vine cu astfel de explicații, care de cele mai multe ori, dacă ne uităm atent, se bazează pe propria experiență în care el într-adevăr poate că avea gută iată și a renunțat la carne și îi educă pe toți că pentru a scăpa de durere articulare trebuie să devii vegan. Cam așa se
întâmplă. Așa este. Și aș vrea să spun aici două lucruri. Eu folosesc toate metaforele astea și încerc să-i explic pentru că mie mi se pare că este esențial ca cel din fața mea, pacientul, să înțeleagă. A, corect. Corect.
100%. Eu
când mă duc la serviciu și ved mecanicul meu îmi spune, doamnă tu, trebuie să schimbăm culbutorii. Eu n-am niște mai vagă idee ce să ia. Și zic, ok, dar vă rog frumos, explicați-mi și mie de ce. Și omul mă explică, ce înțeleg eu nu contează. Bun. Dacă înțeleg cu adevărat, atunci cu toată inima îi spun, gata domnul inginer, să schimbăm culbutorii domnule,
dacă asta e problema. Dar asta nu vă face mecanic. Categoric. Asta era, da. Și eu
cred că Făcându-i pe oameni să înțeleagă, sper să obțin câteva lucruri. 1. Acceptarea mai ușoară a suferinței. 2. Acceptarea mai ușoară a metodelor terapeutice, chiar dacă sunt doar exercițiul fizic, kinetoterapie și nimic altceva. Și trei, și cred că ăsta e elementul cel mai important, încredere. Eu sper ca pacientul din fața mea să câștige încredere pentru că dacă am încredere în cel din fața mea, atunci sunt mai predispus să urmez ce-mi spune el. Revin la mecanic. După ce mi-a spus de trei ori, ce am de făcut și eu l-am rugat să-mi explice și am înțeles și mi-a schimbat și s-a rezolvat. Acum când îmi spune domnul doctor știți trebuie să schimbăm bascula. Eu nu mai întreb dar de ce? Pentru că am încredere, am căpătat încrederea care mă face să zic bă dacă ăsta spune că e așa atunci fie, s-o facem. Așa mi-aș dori să facă și pacienții, oricăruia dintre noi, doctorii, cu noi. Să ne dea
credit. Așa e, da. Nu, corect. Asta e absolut corect. Acum încercam să mă gândesc mai departe și imaginează-ți că ție ți-a spus mecanicul, dom'le, trebuie să schimbi scula și tu ai încredere în el și zici, gata, paci. Și ai lăsat mașina în serviciu și pleci cu un taxi, deschizi telefonul, Și-ți apare cineva, zice, ți-a spus mecanicul să schimbi bascula, iată că ai fost prins în capcană. De fapt, nu ai probleme cu bascula. Eu mi-am schimbat 10 bascule până când n-am dat de nu știu ce. Tu stai și te gândești,
băi,
cineva mai schimbă bascula sau nu mai schimbă bascula? Te mai întârzi la mecanic,
zic, auzi, dar... Aici intervine încrederea. Pentru că dacă văd așa, eu zic bă, dar stai puțin, eu am încredere în asta. Și am încredere de ce? Pentru că în interacțiunea mea cu el, omul și-a luat timp să-mi explice, m-a făcut să pricep, am văzut că de câte ori mi-a făcut XYZ a fost bine, ea închidie telefonul frumusel și dă-l pe gurul ăsta de mecanic deoparte. Că eu am încredere în al meu. Și gata. Corect. Asta este ceea ce se cheamă, după cum știi și tu foarte bine, gândire critică. Și asta este ceea ce încercăm noi să dezvoltăm la studenții noștri. Gândirea critică medicală.
Totuși, vorbind despre, am acoperit artroza, cât de cât am acoperit arterita, mi-ar plăcea să vorbim și despre gută, pentru că e din nou o afecțiune foarte des întâlnită și Mi-ar plăcea să înțeleg ce este criza de gută, ce doare acolo, ce e neregulă cu corpul meu și care sunt soluțiile, dacă putem așa
să ne luăm pe rând. Sigur. Guta, înainte de toate, am să confirm ce ai spus, spunând că este cea mai frecventă suferință articulară inflamatorie a sexului masculin. Deci atunci când ai un bărbat care are ceea ce noi numim monoartrită, adică inflamație articulară a unei singure articulații, dacă este middle-aged, destul de bine făcut și cu debut brutal, primul gând care trece prin minte care o mă duc este că a făcut un atac de gută. Atacul de gută se datorează faptului că în articulație se depun cristale de sare de acid uric, eurat de sodiu. Acum, foarte interesant, zic eu, acid uric este produsul final al metabolismului oricărei proteine, adică mănânc proteine sau îmi distrug proteinele mele proprii În ce? Din urmă fabrica aciduric. Spun asta pentru că de când stăm noi de vorbă, noi doi am distrus sute de miliarde de proteine în corpurile noastre pentru că asta e ciclu firesc al oricărei celule. Moare și apare una nouă. Prin urmare, distrugerea de celule în corpul meu produce aciduric. Pot să nu mănânc carne deloc sau pot să n-aduc proteine din exterior deloc. Tot fac aciduric pentru că se distrug proteinele mele. Aciduric în toată lumea vie cu excepția primatelor mari adică gorile, cimpanzei și oameni se degradează mai departe la alantoina. Alantoina e o substanță care este foarte hidrosolubilă și atunci se elimină extraordinar de ușor în urină. Primatele mari nu au chestia asta și sigur că cercetătorii au vrut să afle dar de ce. Și mi se pare foarte interesant și se leagă de complexitatea gutei. Culmea este că gena care determină sinteza de aciduric Există și la noi doi și la primatele mari, doar că la primatele mari este represat, adică nu funcționează. Și s-a pus problema, domnule, care este avantajul evoluționist al faptului că primatele mari nu au gena asta activă?
Adică noi o avem, deci la un moment dat știam să facem asta, la un moment dat n-am mai făcut-o pentru că a fost un avantaj
evolutiv. Așa pare logic, da? Avem gena care sintetizează substanța, care desface acid uric la lantoină pe care am putea să o eliminăm Prin urină, fără probleme. De ce este represată? Foarte interesant. Care-i caracteristica ce diferențiază primatele mar de restul lumii vii? Merg și unele, iar altele doar în două picioare. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că creierele noastre sunt mai sus față de sol, stând în două picioare. Ce înseamnă asta? Sângele ca să ajungă în cap trebuie să învingă mai multă forță gravitațională. Și atunci, ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să aibă presiune mai mare. Adică era nevoie să crească puțin tensiunea arterială ca să putem să ne irrigăm creerul cu sânge stând în două picioare. Și natura a făcut lucrul ăsta într-un mod absolut fabulos. a represat gena care sintetizează enzima care degradează acidulic și în felul ăsta noi avem acidulic în sânge care are printre efectele sale acela de a strânge puțin vasele, deci crește puțin tensiunea. Ok,
cât de tare! Deci, corpul a zis, cum pot să-i dau o tensiune arterială mai mare? Hai să oprim un pic de acid uric în sânge, pentru că el o să crească tensiunea. La tensiunea asta normală, de 120 cu 80. Și cum o fac? Practic dezactivez acest gen care sintetizează enzima care
mă scapă de acid uric. Exact! De aici, conotația foarte practică și importantă, 80% din pacienții cu gât au hipertensiune. Pentru că au
și mai mult aciduric având hipertensiune.
Exact. Pacientul cu gută are exces de aciduric. Excesul de aciduric determină creșterea tensiunei. Și atunci, 80% din pacienții cu gută au și hipertensiune. Și ăsta e un lucru foarte important când tratezi pacientul cu gută, pentru că, așa cum ai spus mai devreme la început, eu sunt și internist și atunci tind să văd lucrurile cumva global, eu pe pacientul cu gută nu-l tratez doar de durerea lui articulară. Eu îl tratez de boala care se cheamă gută, care are asociată hipertensiune arterială, care are asociată frecvent ceea ce noi numim dislipidemia, adică creștere de grăsimi între ghilimele proaste în sânge. Pacientul cu gută are frecvent trigliceridele mari, iar asta, hipertensiunea, trigliceridele mari, Sexul masculin, ca am spus ca e cea mai frecventa la barbati, pacientul asta de obicei e un pacient usor supraponderal sau chiar mai mult supraponderal. Toti astia sunt factori de risc cardiovascular. Asta inseamna ca eu in fata unui pacient cu guta n-am un pacient care are dureri de inchieturi. Am un pacient care are dureri de inchieturi si risc cardiovascular crescut. E foarte important
pentru oamenii care se știu cu gută să știe că, de fapt, posibil ca durerea articulară să fie cea mai mică dintre problemele pe care le au. De-aia
pacientul cu gută e un pacient care adesea e foarte complex. Da. Din păcate o să spun ceva dezamăgitor pentru mine. În aceștia 35 de ani, din nefericire, n-am văzut nici măcar un singur pacient cu gută care să urmeze măsurile terapeutice necesare tot timpul. Din păcate nimeni n-am întâlnit până în acest moment un pacient despre care să pot să spun doamne îl tratezi de 10 ani și de 10 ani omul face ce trebuie. De ce? Din nou intervine psihicul nostru, oamenii se simt bine, guta doare, hipertensiunea nu, dislipidemia nu, diabetul nu. Toate astea pot fi prezente la pacientul cu guta, dar pe pacient îl supără durerea articulară. Am trecut de durerea articulară, le explic întotdeauna pacienților ce e de făcut pe termen lung, le spun întotdeauna că există un medicament care nu trebuie modificat. Ce medicament? Alopurinol se cheamă. E medicație cronică pentru pacient cu gută. Nici măcar dozele lui nu trebuie modificate de capul meu pacient. Trebuie modificate dacă doctorul îmi spune că trebuie modificate și trebuie modificate într-un anumit fel, cu anumită atenție. Modificarea dozelui poate să producă atac de gută. Sunt pacienți care iau alopurinol în timpul atacului de gută, ceea ce nu face decât să le lungească atacul de gută și să îl facă mai grav. Sunt o serie întreagă de elemente. Vorbim despre orice, nu e o problemă, dar vreau să spun cu asta că guta e o boală și ea sistemică. Nu e o boală de articulații, e o boală care se manifestă la articulații. Am să mai spun Unul din 15 pacienți cu gută decedează din pricina faptului că dezvoltă insuficiență renală cronică, care duce la dializă. Din cauza hipertensiunii? Nu, din cauza gutei ca atare, din cauza acidului uric. Acidul uric însuși se poate depune într-un milion de locuri. Articulațiile sunt doar unul
dintre ele. Care sunt simtomatici, iar iniechii nu
sunt simtomatici. Se depune în interiorul rinichiului, afectează funcția rinichiului și pacientul cu gută se trezește cu insuficiență renală cronică și se întreabă oare de ce, că am luat tratamentul de hipertensiune. Tata, ți-ai luat și tratamentul
de gută? Nu. Ai spus că n-ai întâlnit pacient care să se țină de recomandări.
Care sunt acele recomandări? Recomandările sunt întâi de toate ceea ce noi numim recomandării gienodietetice, adică pacientul cu gută la fel ca și pacientul cu diabet, de exemplu. Trebuie să fie foarte atent ce mănâncă. Nu înseamnă că n-are ce mânca. Înseamnă că trebuie să fie atent la ce anume mănâncă și la ce cantități mănâncă. Am spus mai devreme că acidul uric este produsul final de metabolismo al proteinelor. Prin urmare, un pacient cu gută trebuie să mănânce proteine. Bineînțeles, dar nu trebuie să mănânce proteine dimineața la prânz și seara, șapte zile pe săptămână, 52 de săptămâni pe an. E
vreodată de proteină animală? Proteine. Toate proteinele
se degradează, indiferent de originea lor, până la aciduric. Și dacă mănânci năut, tot aciduric. Cunosc pe cineva care a făcut primul atac de gută din viața lui la sfârșitul postului paștelui. Pentru că a mâncat multă cantitate de năut sub formă de humus și două mâini de nuci. Nucile sunt extraordinar de bogate în proteine. Peste noapte a făcut primul atac de gută din viața lui la 56 de
ani. Deci nu doar din carne faci
gută, din orice proteină. Din proteine poți să faci gută. Acum, sigur că și între noi fie vorba Dacă am fi venit la podcast după ce am fi fost împreună la o friptură de porc stropită cu bere, am fi avut acidul crescut, hiperuricemie, dar n-am fi avut gută pentru că nu toți oamenii care au din când în când niveluri crescute de aciduric dezvoltă gută. De altfel, aciduric crește foarte frecvent în viețile noastre. După orice masă bogată în proteine, nivelul de aciduric din sânge crește. Ideea este că nu trebuie să am nivel seric de aciduric crescut constant, pe termen lung. Adică sigur că da, mergem și mâncăm o friptură și bem o bere, dar nu facem treaba asta de trei ori pe zi, șapte zile pe săptămână. În plus există și defecte genetice care fac ca nivelul de acidul X să crească și alea sunt semnificativ mai greu de tratat, dar alea sunt un alt capitol care de obicei ajunge la pediatrii și la geneticieni pentru că apar încă din copilăria primară.
Iar sunt curios, sunt oameni care ajung la tine, să zic, prea târziu și stau, merg din greșeală la ortoped, la kinetoterapeut și la alte specialități până se înțeleagă că de fapt e vorba de reumatologie?
Din păcate, răspunsul este da. Din păcate... Oricât de dezamăgitor sună, marea majoritate a pacienților nu vin la 6, 10, 12 săptămâni de la debutul unii suferinței articulare. Marea majoritate a pacienților vin la luni de zile de la debutul unii suferinței. Dincolo de 6 săptămâni ar trebui să ajungem la un doctor. Așa, in extremis aș putea să mă duc la trei luni, dar s-ar putea să pierd, cum ai spus foarte bine, fereastra de oportunitate terapeutică în care să tratez eficient pe termen lung, să n-am dizabilitate, să n-am eroziuni, să n-am o viață de coșmar, chiar dacă nu mă doare, o viață de coșmar pentru că nu mai pot să-mi folosesc mâinile. Avem din nefericire chiar și acum, avem asemenea pacienți.
Să te mai întreb de câteva mituri până să încheiem și o să mă declar mulțumit că am bifart artroza, artrita, guta parțial și probabil că o să continuăm într-un alt podcast chiar așuga pe oameni. Dacă te uiți, dacă ai ajuns până acum să ne lași în comentarii ce altceva ai vrea să discutăm cu Răzvan și bineînțeles dacă Răzvan o să accepte în viitor o nouă invitație din partea noastră o să continuăm. Am așa la minte, reumatismul e o boală a bătrâneții. Am înțeles că nu e, am văzut de la
început că sunt. Din păcate există boli reumatice inflamatorii ale copilului mic. Care țin probabil toate autoimunitate, nu? Da, da, da, categoric. E extraordinar de interesant și dacă îmi dai voie foarte scurt o să mai spun ceva. Apropo de boli reumatice inflamatorii ale copilului. Sigur că mecanismele imune sunt extraordinar de complexe. Inflamația e unul dintre ele. Inflamația de fapt este, cum bine știm, un mecanism de apărare împotriva oricărei agresiuni exterioare mie sau interioare mie, adică ceva care a intrat în corpul meu și mă agresează. Acum, există situații în marea lor majoritate defecte genetice în care mecanismul de inflamație se activează fără să există un trigger, fără să există un declanșator. Mecanismul de inflamație se activează în mod normal la tine și la mine atunci când avem un atac asupra noastră, un atac de exemplu. Dau un exemplu absolut derizoriu. Îmi tai pielițele și mă tai, tai prea mult. Ce se întâmplă? Primul lucru e, bun, curge sânge, se oprește și după aceea se aerosește jur împrejur pentru că a intrat în acțiune inflamația, dar a intrat pentru că avea de ce să intre în acțiune. Ei bine, există din nefericire copii care se nasc cu diverse defecte genetice la care duc la faptul că acest proces de inflamație se activează spontan, fără un element declanșator și aceștia de obicei sunt copii care fac episoade de febră sau sub febră, uneori cu durere articulare, cu durată scurtă, 3-4 zile, care aparent trec singure care aparent trec pentru că părintele i-a dat un medicament, dar ele de fapt trec singure și care se repete la nesfârșit și părintele se duce la doctor și spune copilul meu e cam bolnivoacios, face febră tot timpul. Îi curge nasul? Nu. Are diaree? Nu. Mai e altceva decât febrilul de la încheieturile? Ok. În momentul ăsta trebuie să te gândești că s-ar putea să ai de-a face cu ceea ce se numește boli auto-inflamatorii, nu boli auto-imune. Adică aici nu mai e vorba de soldățeii care ne atacă organismul. Aici e vorba de faptul că mecanismul primordial, inflamația, se activează de capul
ei. Fără un motiv, fără să atace ceva în lume, pur și simplu e o inflamație nespecifică. Exact. Există soluții aici? Există. Din fericire există.
Știm pentru multe dintre aceste boli care este substanța care nu care declanșează, ci care întreține inflamația. Și atunci avem medicamente care blochează această substanță, astfel încât chiar dacă se declanșează procesul inflamator, el nu se poate întreține, prin urmare nu se mai declanșează. Și avem așa
ceva din fericire. Vede tratament simtit, nu? Da. Asta e foarte tare. Astea sunt niște minunii ale medicinei în care poți să te duci direct la țintă și să oprești mecanismul patologic. Absolut. Bun. Asta e o veste bună. Alt mit sau ce mai auzim sau ne aducem aminte din copilărie, auzeam așa, nu mai umbla fără șosete sau cu spatele gol, că faci și reumatism.
Asta are de a face cu meteosensibilitatea. Asta e un mit clar. Nu exista niciun fel de legatura dovedita clar intre expunerea la frig si aparitia vreunei forme de reumatism. Ba mai mult am sa spun ca de exemplu utilizarea ghietii În atacul de gută, ce vrei mai multă expunere la frig decât să-ți pui gheață pe o încheietură, calmează atacul de gută. Pentru că frigul este un anti-inflamator senzațional, în timp ce căldura este un pro-inflamator senzațional. Căldura stimulează inflamația, în timp ce recele calmează inflamația. Deci nu e nici o legătură între expunerea la frig și apariția unei boli reumatice, mai ales a unei boli reumatice inflamatorii. Că dacă am artroză subclinică și mă expun la frig, pot să dezvolt artroză clinică, adică să dezvolt durerea unei încheieturi. Asta e altceva. Dar ține nu de boala anumită artroză, ci de efectul pe care îl are frigul asupra receptorilor de durere. Deci un mit.
Mai am o întrebare legată de băi termale. Ai văzut măcar anecdotic sau există o explicație prin care băi termale se poată ajuta în aceste dureri reumatice? Aici
intrăm în domeniu pe care îl aș nomi fizioterapie. E un domeniu care le place pacienților extraordinar de mult. Am spus mai devreme, recele face bine la inflamație, caldul face rău la inflamație. Prin urmare, dacă vorbim de o boală inflamatorie reumatică, de cele mai multe ori, în timpul exprimării clinice a unei boli inflamatorii reumatice, băile termale, procedurile de fizioterapie care de în uriașa lor majoritate produc căldură locală, agravează simptomele. Și noi răspunem asta pacienților, dar pacienții vin după aia și ne spun știți am fost la cutare în cutare localitatea, am făcut fizioterapie și ce să vedeți mi-a fost mult mai rău. Păi da, pentru că asta e o bolă produsă prin inflamație. Dacă vin cu un factor care crește inflamația, e greu de crezut că o să-mi fie mai bine. Când vorbim de artroză însă, care nu e o boală produsă prin inflamație, e o boală produsă prin uzură, spuneam mai devreme. Aici, fizioterapie, adică aceste proceduri care produc căldură locală, poate avea unul din următoarele trei efecte. Niciun efect, de cele mai multe ori. Un efect favorabil, explic imediat ce vreau sa spun, si un efect de agravare, explic imediat ce vreau sa spun. Efectul favorabil ce inseamna? Cum am spus, caldura e un bun pro-inflamator, dar mai are o caracteristica, e un foarte bun miorelaxant, adica e un foarte bun relaxant al musculaturii. Și atunci, pentru că adesea, din pricina solicitării mecanice a iureanapoda pe care o are pacientul cu artroză, musculatura de vecinătate tinde să compenseze și se contractă, Aplicarea de căldură poate să-mi relaxeze musculatura și durerea să-mi scadă. Și pacientul zice, mi-a făcut excepțional. Da, v-a făcut excepțional, dar doar la durere, nu la boală. La simptomul numit durere, nu la boală. De ce poate să facă uneori rău? Pentru că așa cum spuneam mai devreme, în antroz există un mic grad de inflamație din când în când. Dau un exemplu ca să fie limpede. Gonartroză stângă. Vreau să urc de la o cota 1400 la cota 2000 pe jos. Pentru genunchiul meu e prea mult. La noapte sau mâine, genunchiul meu se va inflama. O să mă doară mai tare, pentru că l-am suprasolicitat și n-am făcut cum am spus la început. Mă doare, mă opresc. Nu, am mers până sus. Chid că a început să mă doară. Asta înseamnă că am adăugat la artroză și un graduare cald de inflamație. Dacă peste asta vin cu căldură locală, adică cu fizioterapie, evident că o să-mi fie mai rău. Prin urmare, sigur că sunt foarte mulți oameni care spun m-am simțit excepțional la băi, m-aș mai duce. Eu întotdeauna spun așa, când e vorba de artrozic, Domnule, dacă v-a făcut bine, tu ce ți vă fără nici o problemă? Astăzi am văzut o doamnă cu artroză care mi-a spus că a luat colagen și s-a simțit extraordinar. I-am explicat cum e cu colagenul pentru că mi se pare că e corect să-i spun ce am spus mai devreme despre colagen, dar am încheiat spându-i așa, doamnă, Pilitura de fier, dacă înghițiți și vă ajută la durere, e perfect. Pe mine nu mă interesează ce anume faceți ca să nu vă mai doară. Pe mine mă interesează să nu vă mai doară ca să puteți să vă mișcați, că ăsta e singurul lucru care vă ajută la boală. Restul vă ajută la simptomul care se
numește durere. Da, cât se poate declara. Într-adevăr, un pacient care face ceva, orice ar face, atâta timp cât știu că nu-i face în mod direct rău, probabil că nu e ok să-i spui ei greșit ce faci, dacă îl ajută. Și mai am ultimă întrebare legată de suplimente, legat de colagen. Am înțeles, suntem aproximativ de aceiași, adică pot să confirm că sunt de aceiași părere cu tine în privința lui. Ce părere ai despre vitamina D? Ajută? În prevenția bolilor autoimune sau în controlul simptomenor ajută la ceva vitamina D în practica ta
clinică? Vitamina D e o substanță extrem de interesantă. De altfel, de ceva vreme sunt mulți oameni cercetători în medicină care nu mai numesc vitamina D ci hormonul D pentru că are un milion de efecte. și are un milion de efecte benefice asupra sistemului imun. Sistemul nostru imun funcționează bine, funcționează corespunzător, hai să zic că funcționează la parametrii optimi, dacă nivelul seric de vitamina D este cel optim. Asta e limpede și clar. Dar a nu se înțelege că vitamina D este un tratament pentru bolile reumatice. Nu! Vitamina D este un adjuvant de tratament pentru bolile reumatice, tratamente reprezentate de diverse medicamente și de diverse grupe de medicamente. Dar sigur că îmi doresc să tratez un pacient cu nivel seric de vitamina D corespunzător dacă acesta are o boală în care e implicat sistemul immun. Acum, în artroză, nivelul de vitamina D nu are mare relevanță pentru artroză, dar cum artroza este de obicei manifestă de la o vârstă încolo, la care nivelul de vitamina D scade în mod, să zicem, natural, deși nu e natural. E tot consecința dezvoltării societății. Stăm mult în case, că ne place să stăm în case. Nu mai suntem ca acum 10.000 de ani când cu trei eram de dimineața de la prima geană de soare până la prima geană de lună și ne expuneam la soare și făceam vitamina D din expunerea la soare. Acum nu mai facem chestia asta. Și sigur că există studii nenumărate care arată că și în România există studii care arată că deficii că, dacă mi-aduc bine aminte, 83% din femeile postmenopauzale au deficit de vitamina D. 80%, este enorm. Acum, asta nu înseamnă că de mâine cine ne urmărește se duce și își cumpără vitamina D și începe să ia vitamina D. Nu! Pentru că există, și oamenii sunt surprinși când le spun, intoxicația cu vitamina D. Și atunci, înainte de a lua vitamina D, ceea ce trebuie să fac este să măsor nivelul seric de vitamina D. Dacă acesta nu este optim, sigur că merită să iau vitamina D. Dar dacă el e optim, în niciun caz nu trebuie să iau vitamina D. Bun,
cât se poate de clar. Știi, ne-am ajuns la, aveam unul din subiecte și voiam să fac o glumă pe care o să o și fac. De fapt nu e glumă, era o observație pentru că doar în felul în care
tu
gândești și expui problemele și în felul în care ești analitic, semeni un pic cu Dr. House, nu știu dacă ți s-a mai spus, care și el era internist și una dintre subiectele era lupus și aia e vorba lui preferată, this is lupus, adică atât am vrut să zic. Lupus e boala celor 1.000 de fete în care poți să ai foarte multe simptome ascunse și probabil că ai și avut momente în viața ta în care te-ai stași, te-ai gândit și ai zis, this is lupus. Poți să te văd făcând asta. Vreau să-ți mulțumesc pentru faptul că ai venit, că ne-ai povestit toate aceste lucruri. Acum spre final și până la următoarea dată în care o să ne revedem, ce ai vrea să le transmiți oamenilor? Ce semnal de alarmă ai vrea să le spui? Care e primul semn pe care ar trebui să nu-l ignore și să-l meargă la medic? Aș relua ceea
ce am spus, cred că de două sau de trei ori. Dacă există o durere articulară care mă sâcâie măcar șase săptămâni, chiar dacă îmi trece cu medicamente, duceți-vă la medic. El este singurul care poate să spună dacă are o semnificație specială sau
nu. Corect. Și mai bine mergi degeaba la medic? deci 10 ori decât o dată să-l ratezi și să înceapă boala să progreseze când putea să fie diferit. Bun, Răzvan, mulțumesc mult de tot din nou pentru prezență și pentru că ți-ai luat timp. Mulțumesc că ai ajuns până în capătul podcastului. Dacă ai întrebări, lasă-le jos. în comentarii. Dacă ai sugestii, lucruri de povestit, abia așteptăm să le auzim, să le citim. Mulțumesc din nou Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și sprijină iată această inițiativă educativă din care probabil că ai lucruri de învățat. Mulțumesc din nou, Răzvan. Mulțumesc
și eu mult pentru invitație și pentru dialog și dăm voie să stem fericiți pentru inițiativă. Super, mulțumesc din suflet.
Mulțumesc mult de tot, mulțumesc și ție. Ciao pe curând!
