This is a Romanian-language interview in which Florin Amariei recounts his life: he grew up witnessing and experiencing parental domestic abuse, and at about age 10 set two goals—to have a loving family and a job that helps people. As an adult he served as a pastor but discovered via an article that he was committing emotional abuse in his marriage; after asking forgiveness and several years of inner work he experienced seven months of daily crying while deciding to leave pastoral ministry. He retrained in coaching and therapy, completed multiple specializations, now runs courses and reaches over 250,000 subscribers across his channels, focusing on helping others transform.
Questions this video answers
Seven months.
Over 250,000 subscribers.
Around 10 years old.
Florin, bine ai venit! Este o onoare pentru mine, o bucurie. Să-și adaug din mâna ție. Îți dau cuvântul, punându-ți prima întrebare. Ce te-a făcut pe tine să te faci terapeut și să ne bucuri pe noi cei care am avut prilejul să avem contact cu tine direct sau virtual? Ai cuvântul. Mulțumesc că ai venit!
Mulțumesc și eu, Andreea, că te-ai gândit să mă chem și îmi dai ocazia să contribui la transformarea oamenilor, în procesul lor de transformare. Pentru mine asta are legătură foarte mare cu unul din visurile din copilărie. Foarte pe scurt, provind dintr-o familie în care părinții n-au avut o relație foarte bună, mama a luat prima palmă în seara nunții, și a continuat să ia palme până când tatăl a decedat, după vreo 20 de ani. Și pe la 10 ani citeam o carte de dezvoltare personală în care scria autorul cam așa. Dacă vrei să ți îndeplinească visurile, notează-ți-le. Și inspirat de povestea tristă a părinților, mi-am dat două visuri. Unul era să am o familie faină, să mă înțeleg bine cu soția și copiii. Și al doilea vis era să am un job care să mă ajute să influențez viața oamenilor în bine. Mai exact în minte mea era atunci să-l ajut pe soț și soție să se înțeleagă bine astfel încât copiii să nu mai sufere. Că știam cât am suferit noi copiii. Și cu visurile astea două am plecat în viață. Evident, m-am căsătorit, m-am făcut mare, nu am avut cea mai reușită relație la început cu Ana, cu soția mea. Noi în exterior eram bine, dar eu eram persecutorul din relație, persecutor și salvator, ea era victima. Nu intrăm în detalii, dar cam asta era dinamica. Și schimbarea s-a produs după mai mulți ani de relație, când am citit eu un articol despre abuzul emoțional. Am dat peste el într-o noapte, nu aveam somn și tot căutam pe internet și la un moment dat am dat peste articolul ăsta cu acest titlu și prima mea tendință a fost, hai că eu n-am de-a face, eu nu sunt un abuzator emoțional, hai să fim serioși, noi am o relație bună cu soția mea, nu ne batem, nu urlăm unul la altul, nu ne înjurăm, avem o relație bună. Și după ce am trecut de articol, m-am tot uitat la altele și mie îmi totuși sună în minte, tu știi ce înseamnă un abuzator emoțional? Și zic, bă, hai să mă întorc, că nu degeaba îmi stărie gândul ăsta. Am întors la articol și când am început să-l citesc Andreea, zice, dacă n-am plâns în noaptea aia, pentru că atunci am descoperit ce înseamnă de fapt abuzator sau să fie abuzator emoțional sau să abuzezi emoțional pe cineva. Și am înțeles că atitudinea asta de superioritate, critica, mentalitatea, eu sunt mai bun decât tine, diferit înseamnă greșit. și toate atitudinile astea care păreau cumva justificate, dacă știi un lucru nu-i normal să ți-l zic, să ți-l pretinci și ție, nu-i normal să te corectezi. Și noaptea aia a fost pentru mine răvășitoare, m-a trezit la realitate, zic băi Florină, ai tu impresii bune despre tine, dar nu asta este o dinamică sănătoasă. Și dimineața mi-am cerut iertare de la Oana. Am avut impresia că e justificată atitudinea mea asta de om care îți vrea binele. Și pentru că îți voiam binele, normal să te corectezi din când în când fiutăticul care te învață pe tine una și alta.
Fac asta pentru tine.
Da, dacă eu care te iubesc nu fac asta, atunci cine? Și practic atunci a început în mintea mea să încolțească ideea de băi, tu trebuie să faci altceva, trebuie să schimbi ceva în mentalitate ca să poți să schimbi ceva în comportament. Mi-am dat seama că am nevoie să învăț. Pentru că nu aveam cum să continui așa. Din informațiile pe care le-am primit eu de la părinți, de la oamenii din jurul meu, nu mă ajutau. Și tot cam în perioada aceea am avut un prieten care mi-a zis într-o zi, Florine, potențialul tău este mult mai mare decât ceea ce facem prezent.
Ce făceai în acel moment respectiv?
Eram pastor.
N-am știut că ai fost pastor, chiar nu știam.
Am fost pastor. Dar influența pe care eu o aveam asupra oamenilor era limitată de sistem, că așa era sistemul, și de multe mentalități învechite și limitate, limitative și limitate pe care le aveam. Și nu îmi dădeam voie să cresc, nu îmi dădeam voie să gândesc și altfel. Și simțeam că, într-adevăr, eram blocat, dar cumva ziceam, băi, așa trebuie să fie. După ce mi-a zis prietenul vorba asta, așa m-a cam dat un pic peste cap și am zis, băi, într-adevăr eu chiar nu pot să influențez mai multă lume și nu pot să ajut mult mai mult decât fac acum. Vreo șapte luni de zile am stat așa... Sincer, în fiecare zi am plâns. Timp de șapte zile plângeam că eram efectiv sfâșiat la gândul că eu o să abandonez misiunea aia pe care o aveam, pentru că nu vedeam altceva mai bun. Nu credeam că pot să ajut oamenii mai bine decât făceam atunci. Mi se părea mie la acel moment că asta este misiunea, cum să-i zic, supremă, să fii pastor, să fii preot, era ce-ți dorești mai mult de atât. E clar că influențezi foarte multă lume. Și vreo șapte luni de zile au fost foarte măcinate în sufletul meu. Bine, mă gândeam și nu cumva să-l supăr pe Dumnezeu dacă ies din misiunea asta. Erau și implicații din astea religioase, spirituale, dincolo de noi. Dacă cine știe cum e în lumea asta religioasă, înțelege mult mai bine ceea ce zic acum. A fost o frământare foarte, foarte dureră. Care, da, a durut. A durut mult.
A fost o despărțire, nu?
Da. Și slick-ul la mine s-a produs după șapte luni când am realizat că scopul pentru care eu sunt pe pământul ăsta nu e să fiu, să am, deci nu trebuie să fiu legat de o formă. Să fac lucrurile doar în forma asta. La urmă fondul este. Trebuie să-i ajut pe oameni. Asta îmi doream. De la 10 ani ăsta era visul meu, să-i ajut pe oameni. Dar nu neapărat în forma asta. Atunci am făcut click-ul și zic, băi, eu trebuie să găsesc altceva, să fiu mult mai eficient în ceea ce fac. Și atunci am putut să-mi dau demisia și m-am apucat foarte serios de școală. Atunci am început să studiez mult, am făcut multe specializări în coaching, în terapie, tot ce am putut eu ca să pot să investesc în mine și uite așa am început să dau mai departe. lucrurile care m-au schimbat pe mine, în primul rând, și după aia cu clienții, puțin câte puțin, până când am ajuns să fac și cursuri și în momentul ăsta sunt peste 250.000 de oameni abonați la toate canalele mele care cred eu că găsesc o alinare și o soluție pentru viața lor. Cam asta-i pe scurt povestea cu reconversia mea profesională.
