⁠Exerciții Modulul 5 - DIALOGUL IMAGO

Hei, salutare! Bine v-am găsit! Vă salut pe Adina prima dată și pe Gabi, pentru că pe voi vă văd. Să vedem dacă mai vedem și pe altcineva. Ia uite și pe micuța sau micuțul lui Gabi. Micuța, ia uite că e copanglică. Salutare și ție Alina și ție iPhone. Ar fi bine să vă schimbați numele. Sper că vă găsesc bine, sper că ați avut timp în perioada asta să faceți mai mult din exercițiile pe care le-am pus în platformă. Sper că v-a fost de folos timpul ăsta, o săptămână în plus, un dar binevenit sper eu. Știu și din experiența mea când am fost în diferite cursuri că Eram foarte bucuros în momentul în care mai primeam câte o săptămână în care nu se preda nimic, nu aveam niciun material, spuneam, Doamne, ajung și eu la timp. Recunosc că uneori nici săptămâna aia nu mi-era suficientă. Făceam ce făceam și mă luăm cu alte treburi și nu recuperam și zic, băi, degeaba am primit săptămâna asta. Dar alte ori o foloseam. Bun. Dragilor, in seara asta suntem la modulul al 5-lea. în care discuția este despre cum să te porți cu partenerul care are atașament anxios. Deci, de data asta, modulul este de folos în special celui care are un atașament evitant, ca să știe cum se poartă cu partenerul care are atașament anxios. Și dacă ați urmărit modulul al 5-lea, știți foarte bine despre ce e vorba. Dacă nu l-ați urmărit, evident că vă încurajez să îl urmăriți. Și pentru seara asta, m-am gândit să facem un exercițiu care pare foarte simplu la prima vedere, dar vă zic și din experiența mea, Dar și din experiența altora, e foarte dificil ca în momentul în care treci prin situațiile despre care o să vorbim, să ți-aduci aminte și să faci aceste trei lucruri simple. Înainte de toate vreau să subliniez un lucru. Spre uimirea unora, Persoana cu atașament anxios nu are nevoie de mai multă iubire. Nu are nevoie de mai multe gesturi de iubire. Și asta vreau să spun în special celui cu atașament evitant. Deci dacă tu ai un partener cu atașament anxios, poate că lucrul ăsta te va relaxa. Pentru că pentru evitant, Este extrem de împăvărător gândul, toată ziua trebuie să-i spun că o iubesc, toată ziua trebuie să o iau în brațe, toată ziua trebuie să o giugiulesc, toată ziua, mă nu toată ziua. Pentru că și persoana cu atașament anxios are și ea perioadele ei, când vrea luată în brațe și perioadele când nu vrea luată în brațe. Are perioade când vrea să-i spui că o iubești și are perioade când nu are nevoie de atât de multe drăgălășenii. Poate este în energie masculină și e pe muncă, e pe să rezolve ceva. Deci aș vrea să vă scoateți din cap lucrurile astea că persoana cu atașament anxios vrea foarte multă iubire, vrea foarte multe discuții, vrea foarte multă atenție. Cred că mai degrabă și mai corect ar fi să spunem că persoana cu atașament anxios vrea mai degrabă iubire predictibilă. Vrea mai degrabă iubire constantă, adică vrea siguranță emoțională. Vrea să știe că se poate baza pe tine. Prin urmare, da, cred că la început, până ajunge să aibă încredere că se poate baza pe tine, poate că va fi nevoie să îi spui de foarte multe ori că îl iubești pe omul ăsta, că îți place de el, că îl adori, că nu știu, ai planuri de viitor și mă rog, foarte multe declarații de genul ăsta. Dar vreau să știi că și persoana cu atașament anxios este om. care se simte la un moment dat sufocat dacă ceva este prea mult. Adică, da, pot să testez asta chiar cu o persoană cu atașament anxios, dacă stai toată ziua în sufletul lui, în gura lui, toată ziua îl pup, îl îmbrățișez, îi spui miliuni de cuvinte, o să-ți spun la un moment dat, bă, ce-i cu tine, mai potolește-te, mai stai, stai, că-i prea mult, ce-i cu tine? Deci nici el nu este Pe scurt, ați înțelege deja ideea. Nu are nevoie de mai multă iubire, ci de iubire sigură. De constanță în relații. Da, adevărat, la început, gesturile tale trebuie să fie un pic mai dese și poate un pic mai intense. Dar să știi că ceea ce aduce cu adevărat liniște în anxios nu este intensitatea să îi spui de 10 ori pe zi și la un nivel foarte intens că îl iubești, că îți place de el, că îl adori și așa mai departe, ci mai degrabă în mod constant să primească de la tine toate dovezile astea de iubire. Și asta cred că pentru tine, dacă ai atașament evitant, poate să fie liniștitor. Și anume, faptul că nu trebuie foarte des să îi spui toate lucrurile astea, ci așa, din când în când. Dar când îi spui să fie credibil, când îi spui să fie din inimă, când vorbești cu omul ăsta, să crezi ceea ce îi spui. Când îi spui că îți place de el, Tu să creezi asta. Când îi spui că îl iubești, tu să simți asta în interiorul tău. Când stai de vorbă cu el, să fii prezent 100% acolo. Când îi faci o asigurare că îți place cum arată sau îți place ce viață ai alături de el. Să crezi în interiorul tău. Cred că asta este cel mai important. Da? Cei care aveți atașament anxios, puteți să confirmați sau să infirmați ce am zis eu acum, puteți să scrieți în chat, da, Florin, sunt anxios, rezonez cu ce spui. De fapt hai ca să fie simplu, scrieți da sau nu. Doar atât. Pentru că tendința noastră a celor care vorbim despre atașamentul levitant și anxios este să exagerăm când vorbim despre anxiosi, să spunem că ăștia toată ziua vor iubire și declarații și complimente, nu chiar toată ziua. Vor să știe că se pot baza pe tine la greu, Vor să știe că se pot baza pe tine când apare o altă persoană, mai atrăgătoare. Vor să știe că se pot baza pe tine când pleci de acasă, că nu umbli stânga-dreapta. Da, dar nu sunt dereglați în sensul că de dimineață până seara trebuie să le trimiți mesaje, de dimineață până seara trebuie să îi ții în brațe. Hai să vedem ce mi-ați răspuns. Uite, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da, da Bun, și acum vreau să ne apropiem de exerciții pe care vreau să-l facem în seara asta. Exerciții se numește Dialogul Imago. Cei care sunteți cu mine din programele anterioare știți despre tehnica asta. Cei care sunteți mai noi ați aflat ceva foarte pe scurt în modulul 5. O să dau mai multe detalii în modulul la șaptelea, dar până în alta vreau să folosesc ocazia din seara asta pentru a vă explica puțin și așa face practic dialogul Imago. Pentru că ajungem foarte des în niște situații Când partenerul anxios se poartă așa cum este lui specific, și anume, se activează emoțional, da? Începe să dramatizeze, nu-ți mai pasă de mine, nu mă mai iubești, sau începe să îți reproșeze ție, celui care ai atașament evitant. Mereu face asta, ești un egoist, nu-ți pasă deloc de mine, numai a tine te gândești. Sau începe să se panicheze, auleu, o să ne despărțim, nu mă mai iubești, ai uitat la nu știu cine. Sau devine insistent și repetitiv, totă ți-a explică de ce e supărat sau totă ți-a explică de ce a făcut un anumit lucru. Sau poate-ți cere obsesiv confirmări că îl iubești, că-ți place de el, să-i promiți, tot felul de lucruri. Și în situații de genul ăsta, când partenerul anxios te acuză, îți reproșează, dramatizează niște lucruri, tu, dacă ai atașament evitant, de regulă ce faci? De regulă ți-ai câmpii. De regulă dispari din poveste. De regulă fugi. Bine, poate în primă fază nu fugi, în primă fază stai acolo în discuție, îi spui vreo două, vă certați, după care dispari. Îi spui, nu mai vreau să vorbesc despre treaba asta acum, sau te scuzi. Ce? Am venit târziu. Și ce dacă am venit târziu? Doar munciți pentru noi. Vrei să stau cu tine. Fiecare seară tău vrei să stau cu tine. Am stat la muncă. Încep să te scuzi. Sau când dramatizează ceva, când îți spune, mă simt singură sau mă simt neiubită sau mă simt neînțeleasă. Te spui, hai că exagerezi. Nu e chiar așa. Deci tu, din cauza stilului de atașament evitant, devii rece, distant, te aperi, te retragi, minimizezi problema și evident că atitudinile astea ale tale, ce fac cu ansiosul, le activează și mai tare. Și imediat în mintea anxiosului este, a, mi s-a confirmat mie. Într-adevăr, vezi, nu-i pasă. Eu i-am zis că nu stă de vorbă cu mine pentru că nu-i pasă și uite, dovada, nu vrea să vorbească. Îmi spune că exagerez. Deci mi s-a confirmat, nu-i pasă de mine. Nu mă iubește. Nu se mai gândește la mine. Da? Uite, mă respinge. preferă să fugă decât să lupte pentru relația noastră. Și în cazul ăsta, astea fiind interpretările anxiosului, cum va reacționa anxiosul? Păi evident că se activează și mai tare, începe să plângă poate, sau începe să strige, devine și mai dramatic. Sau, uneori, anxiosul vine după tine prin casă. Dacă tu, ca evitant, ai plecat în camera cealaltă, și-ai închis ușa, ce face anxiosul? Vine, îți deschide ușa. Ce? Mă las să vorbesc ca prost, singur? Ia zi! Dar ce ai în cap? Dar la ce te gândești? Dar de ce nu vorbești? Dar de ce așa? Dar de ce așa? Și îi spui, pleacă? Hai, închide ușa! Dispar de aici, că n-am chest să vorbesc! Și nu, el stă acolo. Acum, zi-mi! Spune-mi despre ce-i vorba. Cu alte cuvinte, dacă tu, evitant, Când partenerul tău ansios are o problemă, îți reproșează ceva, Dacă tu te retragi, dacă tu îi spui că exagerează, dacă tu nu îi empatizezi cu el, practic anxiosul se activează și mai tare, amigdala lui intră în acțiune, partenerul anxios o să devină și mai rece, și mai acuzator, o să-ți spună că n-ai suflet, că nu ești om, că nu-ți pasă și așa mai departe. Cu alte cuvinte, Dacă anxiosul exagerează, iar tu ca evitant nu ai reacția potrivită, nu o să faci decât să îl îndepărtezi și mai mult pe anxios, Și cu cât îl activezi mai tare pe Anxios, tu ca evitant o să fugi mai tare, că te enervează reacțiile lui și cu cât tu fugi mai mult, cu atât Anxiosul vine mai mult după tine și chestia asta evident că nu place nimănui, nici evitantului și nici Anxiosului. Așadar vreau în seara asta să facem exerciciul ăsta. Dialogul imago. V-am scris aici prescurtarea OV. OV este prescurtarea de la oglindește, validează, empatizează. Foarte pe scurt, până o să ajungem să dăm detalii mai multe în modul 7-lea, oglindirea, validarea și empatie înseamnă astea. Oglindirea înseamnă să reflexi. Să... reflex. Nici nu știu exact cum se zice. La oglindire trebuie să joci rolul unei oglinzi. Este ca și cum ai fi o oglindă. Trebuie să-i arăți partenerului că, ia să văd, mi-a scris cineva, exact cum se scrie, Să reflectezi. Nu să reflectezi, să fie o reflexie mai degrabă, da? Sau să o oglindești. Dar nu să reflectezi, că a reflecta, de asta m-am încurcat și eu, a reflecta înseamnă să stai să analizezi, să meditezi la ceva, să găsești sensuri noi. Nu, aici e să fie o reflexie. Bravo, Gabi! Deci, la pasul 1, la oglindire, ce ai tu de făcut este să fii o reflexie, să îi pui cum ar fi o oglindă în față partenerului, prin care tu practic să repeți cuvintele lui importante. Deci din tot ce spune el, tu să repeți cele mai esențiale sau cuvintele esențiale pe care partenerul sau nu neapărat partenerul, orice interlocutor le spune. Deci aici e foarte important să te feresti de a parafraza, de a folosi cuvintele tale. Nu folosi cuvintele tale pentru că dacă folosești cuvintele tale, partenerul s-ar putea să-ți spună nu, eu n-am zis asta. De exemplu, partenerul spune, uite, mă simt furios în situația asta, că tu ai venit prea târziu acasă. Și tu spui să înțeleg că ești nervos. Și dacă în mintea lui pentru cele două cuvinte sunt definiții diferite pentru furie și pentru nervi, el o să spună, nu, nu sunt nervos, am spus că sunt furios. Și, practic, tu, prin faptul că ai vrut să folosești, în mintea ta erau un sinonim, practic, partenerul se simte neînțeles și s-ar putea să reacționeze și mai tare. De ce îmi pui cuvinte în gură? Eu n-am zis așa ceva. Atunci, ca să evităm supărarea partenerului sau interlocutorului, nu te chinui să inventezi tu cuvinte, să cauți sinonime, ci pur și simplu reflectă ceea ce a spus partenerul, fie oglinda lui. Dacă partenerul spune, bă, sunt foarte supărat că ai întârziat și nu m-ai anunțat, ce înseamnă să oglindești? Înțeleg din ce spui tu că ești foarte supărat când eu nu te anunț dacă întârzii, corect? Și pentru că ai folosit exact cuvintele lui, partenerul parcă o să au dintr-o dată să-i facă ochii mari și o să trăiască ceva ce nu prea trăiești în relație cu nimeni. Da, măi, exact așa. Sunt foarte supărat când întârzii și nu îmi spui că vii târziu. El nici măcar nu-și dă seama ce ai făcut, tu n-ai făcut decât să repezi cuvintele lui. Și în felul ăsta el imediat se simte înțeles. Pasul al doilea este validarea. Validarea înseamnă să recunoști că reacția lui are sens din perspectiva lui. Aici e foarte important să înțelegi că nu trebuie neapărat să fii de acord cu logica partenerului, nu trebuie să fii neapărat de acord cu argumentele partenerului, nu trebuie să fii neapărat de acord cu ce a trăit partenerul sau nu trebuie să fii neapărat de acord cu, nu știu, cu ce spune partenerul, cu ce simte el, cu ce trăiește el. Validarea de deosebire, adică foarte mulți oameni Cred că atunci când trebuie să-l validez pe partener înseamnă să fii de acord cu el. Nu. Validarea înseamnă să te pui în papucii partenerului și să spui, mă, dacă tu privești lucrurile în felul ăsta, are noi, mă. Are sens ce concluzii tragi tu. Dacă tu vezi lucrurile din perspectiva asta, poți să înțelegi acum de ce vezi tu ceea ce vezi. Validarea presupune să îi recunoști partenerului că perspectiva lui, că argumentele lui sunt valide. Pentru că el vede prin prisma experienței lui. El vede prin ochelarii lui. Faptul că validezi ce face, ce spune partenerul, nu înseamnă neapărat că invalidezi ce vezi tu. Știți exercițiul ăla simplu pe care l-ați văzut cred că de foarte multe ori pe social media? Două persoane care stau de o parte și de alta a cifrei șase sau nouă. Nu știm exact. E șase sau e nouă? Habar n-avem. Că unul stă aici și vede șase, altul stă aici și vede nouă. Totul depinde de perspectiva din care te uiti. Cine are dreptate? Sincer, amandoi au dreptate. Ar fi o prostie ca asta care sta in stanga si vede noua sa-i spune, nu, e gresit, e 6, e noua. Nu, nu e noua, e noua, vezi tu noua, dar daca te duci, daca iti muti perspectiva, daca te muti in locul celuilalt, vei vedea si tu 6. Așa că la validare, la pasul ăsta al doilea, nu trebuie să fii neapărat de acord cu ce spune partenerul sau cu ce face, cu ce simte partenerul, ca să-l poți valida. Aici, în capcana asta, foarte mulți dintre noi cădem și când îți vine să-l validezi, te gândești, dar eu nu cred că are dreptate, eu cred că eu am dreptate. Și pentru că tu crezi că ai dreptate, mă, nu-ți vine să-l validezi, nu-ți vine să-i spui, ok, din perspectiva ta are sens ceea ce spui. Nu îți vine să spui treaba asta. Și stai încrâncenat pentru că în creierul tău se duce lupta asta între ceea ce spune partenerul și ceea ce vezi tu. Și este o discrepanță. Că tu vezi că partenerul vede altceva și tu vezi altceva. Tu vezi 6, el vede 9. E adevărat, tu vezi 9. Dar poți să validezi că partenerul vede 6? Că din locul în care el se uită, vede 6. Despre asta este vorba. Fiecare dintre noi avem experiența noastră. Fiecare dintre noi avem filtrele noastre. Fiecare dintre noi avem logica noastră. Fiecare dintre noi avem background-ul din care venim. Fiecare dintre noi avem povestea noastră de viață care toate astea la un loc ne fac să interpretăm o situație în mod unic. Dacă noi la un eveniment Participăm cu toții, toți ăștia care suntem aici în curs, dacă mergem la un eveniment și după aia ni se dă în mână un pix și o hârtie și ni se spune, scrie ce ai văzut la evenimentul ăsta de 3 ore, de 5 ore, de 7 ore, ghiște. Dacă suntem 100 de oameni, o să fie 100 de povești. Fiecare vede la evenimentul respectiv Ce vede el prin prisma ochelarilor lui, a experiențelor, a convingerilor lui? Doar atâta vreau să-ți imaginez, un eveniment de o zi care durează de dimineață până seara și sunt foarte multe puncte de lucru, foarte multe exerciții, foarte multe chestii acolo, un eveniment foarte mare. Și tu, fiecare dintre noi participă peste tot. Se duce și acolo și acolo și acolo și la final te întreabă ce ai văzut? Cum a fost evenimentul? Tu o să spui ceva, eu o să spun ceva, fiecare o să spunem ceva. Pentru că vedem diferit, pentru că suntem diferiți. Deci pasul 2 este extrem de important. Validează perspectiva partenerului chiar dacă nu ești de acord. De ce? Pentru că Adevărul este unul singur, situația este una singură, evenimentul la care am participat este unul singur, dar interpretarea este diferită pentru că fiecare dintre noi ne uităm la acel eveniment din locuri diferite și vedem lucruri diferite. Uite, eu dacă v-aș arăta acum sticla asta și v-aș întreba ce vedeți... Să o luăm așa. E clar că fiecare dacă eu v-aș pune să descrieți fiecare dintre voi Bine, acum voi vedeți aceeași parte și eu văd partea cealaltă. Dar dacă am fi aici, de față, și am fi de jur împrejurul sticlei, fiecare dintre noi vede câte o bucățică din sticla asta. Și fiecare o să spună ce vede el. Unul vede bor, altul vede ors, altul vede sec. Și v-aș întreba ce scrie aici pe sticlă. Și unul o să scrie bor. Și tu îl contradiși și spui, băi, ești nebun? Cum se scrie bor? Că scrie ors. Cum să scrie Orz, că altcineva vede de mai încolo. Băi, aici scrie SEC. Și am început să ne certăm ca proștii și până la urmă cine are dreptate? Toți avem dreptate, că fiecare vedem câte o bucățică din adevăr. Ei, despre asta este validarea. Validarea presupune să accepti că interlocutorul tău, partenerul tău, oricine ar fi el, stă într-un loc diferit și vede ceea ce tu nu vezi. Și prin urmare poți să îi spui, ok, din perspectiva ta, din locul în care ești tu, cred că e posibil ca lucrurile să arate în felul în care le spui tu sau le simți tu. Prin urmare, poți să validezi ceea ce spui. Ești îndreptățit să crezi ceea ce crezi. Ești îndreptățit să simți ceea ce simți. Pentru că tu stai într-un loc diferit de mine. Tu ai alți ochelari, tu nu vezi prin ochelarii ăștia. Tu ai ochelari cu lentile roz. Dacă ai ochelari cu lentile roz, este absolut normal să vezi lucrurile în roz. Și ce crezi? Ioana are ochelari cu lentile albastre. Și e absolut normal ca Ioana să vadă lucrurile în albastru. Și Samuel are lentile mov. Nu, este absolut normal că el să vadă lucrurile colorate în mov. Stai eu să-l contrazic pe el că nu sunt lucrurile în mov? Dar aș putea să-i zic, bă Samuel, dă-ți ochelare jos. Da, dar atunci și el mi-ar spune, dă-ți și tu Florină pe ai tăi jos. Și ghiș ce? E foarte dificil să ne dăm cu toții toate lentilele jos. Pentru că noi avem foarte multe lentile. Avem experiența de viață, avem mediul familial în care am crescut, avem școala în care ne-ai educat, avem experiența religioasă în care ne-ai educat, avem convingerile care ne-ai influențat, avem cărțile care ne-au influențat, filmele. pe care le-am văzut social media, pe care am văzut-o. Fiecare dintre noi am acumulat o anumită experiență și toate astea se traduc în lentilă. Toate astea ne fac să interpretăm lucrurile din viața noastră în anumite moduri. Așadar, fiecare dintre noi are perspectiva lui. Știu că acum, la pasul ăsta, unul dintre noi le vine să dea ochii peste cap, să spună, du-te bă, cum? Este o singură perspectivă. Adevărul este ăsta. Pe naiba, nu există un adevăr absolut. Adică, pot să zic că există o realitate absolută, Pot să zic că este un adevăr absolut, dar nimeni dintre noi nu este capabil să înțeleagă tot adevărul, nimeni dintre noi nu este capabil să vadă tot adevărul, nimeni dintre noi nu poate să înțeleagă lucrurile în mod complet. Cred că sunteți de acord cu asta. Dacă nu sunteți de acord, ar face bine să acceptați foarte repede ideea asta, dacă vreți să scăpați de suferință, și de contradicții, și de tensiune. Deci expresia asta, adevărul este că Realitatea este că toate expresiile de genul ăsta nu vă fac decât să intrați în conflicte cu oameni care, cărora le vine să spună, stai, stai, stai, stai, stai, adevărul cui? Adevărul tău? Este un adevăr universal? Stai puțin, că eu văd diferit. Uite, eu mă uit la microfonul ăsta și văd partea asta, tu te uiți la microfonul ăsta și vezi partea aia. Tu crezi că tu vezi tot microfonul? E ca povestea aia legendară, și cred că o știți cu elefantul, nu? Niște orbi care au mers să vadă un elefant și fiecare a pipăit câte ceva. Unu piciorul, altul trompa, altul colții, fil de sud, da ăla, colții lui, cum se cheamă ăia, că nu vine acum cuvântul, minte, altul a pipăit coada, altul urechile, Și așa mai departe, după aceea când au fost întrebați, bă, cum arată elefantul? Fiecare a descris elefantul în funcție de zona corpului pe care a pipăit-o. Cine avea dreptate? Fiecare avea dreptate, dar bucățele de adevăr. Așadar, dacă eu te întreb pe tine, sau dacă ar trebui să descriem un elefant, și tu spui, elefantul este ca o frunză mare, uriașă, tu descrii urechea. Ok, eu pot să spun din perspectiva ta, în funcție de ce ai pipăit tu, cred că o bucățică din elefant este așa. Altcineva descrie coada, altcineva piciorul, altcineva trunchiul, na, și așa mai departe. Am stat foarte mult pe punctul ăsta cu validarea, pentru că aici este foarte, foarte dificil pentru foarte multă lume, întrucât ne cramponăm de chestia asta. Dar nu e adevărat. Cum să spun că ai dreptate, când eu nu cred că ai dreptate? Nici nu trebuie să crezi că celălalt are dreptate, trebuie doar să validezi că e foarte posibil că din perspectiva lui lucrurile să arate cum arată, cum le vede el. Punct. Și cu asta s-a încheiat tensiunea. Și al treilea pas la dialogul Imago este empatie. Da? E nevoie să arătăm empatie pentru situația în care se află interlocutorul nostru, partenerul, copilul, colegul de muncă, șeful, oricine ar fi. Empatia înseamnă ceva de genul ăsta. Încerci să te pui în papucil celuilalt și să încerci să-ți dai seama cam ce trăiește el, cam cum simte el situația respectivă. Și poți să spui cuvinte de genul ăsta. Mădălina, îmi imaginez că e foarte greu pentru tine să trăiești prin situația asta. Și atât. Și o lași pe mădălina să se uite la tine și să spună, da mă, așa e, foarte greu. Sau, din ce văd eu, mi se pare că te afectează destul de mult situația asta, așa e? Și ea o să-ți zică, da sau nu. Pare că e foarte important pentru tine. Corect sau nu? Ce-l să zică? Se pare că te-a întristat situația asta. E adevărat? Te-a întristat sau ai trăit altă emoție? Bun, deci ăștia sunt cei trei pași ai dialogului Imago. Dialogul ăsta Imago este necesar de aplicat în situația în care partenerul apare la tine cu diferite chestii care pe tine te enerveaza, te agaseaza, te obosesc si asa mai departe. Deci cand partenerul vine cu o critica. Când partenerul se reproșează ceva, când partenerul dramatizează, când partenerul îți cere nu știu ce chestie care ți se pare avion, SF, atunci dacă vrei ca partenerul să se liniștească, să nu mai dramatizeze, să nu te mai acuze, să nu te mai lovească cu cuvinte, cu atitudini, atunci aplici dialogul Imago. Dialogul Imago este un model de dialog, zic eu, imbatabil, adică, cred că vor fi foarte puține situații de când dialogul Imago nu te va ajuta. Cred că nu te va ajuta dialogul ăsta, cei trei pași în momentul în care ai de-a face cu un om răuvoitor, Să zicem așa un om posedat, un om bolnav psihic, un om care necesită medicament psihiatric, un om care poate vrea să te omoare, dar de regulă noi nu avem de face cu astfel de oameni. Noi avem de-a face cu oameni normali, cu oameni răniți emoțional, care reacționează negativ pentru că întâmpină din partea noastră diferite reacții care îi activează. Și atunci, folosind acești trei pași, oglindire, validare și empatie, În cele mai multe situații vei vedea cum celălalt lasă umerii jos, pumnii nu mai sunt strânși, ci se detensionează, argumentele alea care zboară din stânga în dreapta nu mai zboară. O să vezi cum partenerul lasă privirea jos și spune, da, așa-i. Deci folosind dialogul ăsta pe bune, din inimă, din interior, o să vezi cum dialogul vostru poate să capete noi nuanțe, cum se liniștesc apele. Dacă este cineva dintre voi care s-a uitat la cei trei pași și se gândește acum Florine, cum crezi tu că atunci când partenerul mă acuză pe nedrept, eu o să stau și o să mă gândesc, că oglindește, validează, empatizează, că mie îmi vine să-l iau, să-l scutur, să-l trântez de pereți, să-i spun vreo două de să mă țină minte toată viața? Ei bine, dacă îți vine să spui că tu nu te poți controla, că pe tine te iau nervii pe sus și nu te poți controla, aș vrea să-ți spun că tu deja ai în tine abilitatea de autocontrol. și o folosești cu brio în multe situații și nici nu îți dai seama până în momentul ăsta, decât acum poate conștientizezi când eu îți voi spune. Ești în trafic uneori și staie cineva calea sau nu îți dă prioritate și te enervezi, îți vine să te dai jos din mașină sau nu, poate îți vine să te izbești cu mașina în ăla, să-l trezești. Băi, tu pe unde circuli? Dar nu faci un accident intențional numai ca să-l trezești pe respectivul, ci te controlezi. Sau cu copilul, cei care aveți copii, așa e că uneori v-a venit sau încă vă mai vine să-l trântiți pe copil de toți pereții, nu știu cât de sfinți sunteți voi, cât de bine vă-l controlați, eu vă spun, mie mi-a venit de foarte multe ori. Dar l-ai trânti pe copil de perete, pe bune, De ce? Pentru că reușești să te controlezi, deci ai autocontrol. Sau când ești la locul de muncă și șeful de care depinzi și jobul respectiv este un job de care ții și nu vrei să-l pierzi, că șeful tău te acuză pe nedrep, te ceartă, ridică tonul la tine, se poartă într-un mod nedrep cu tine, îți vine să-i dai vreo două șefului și să-i spui vreo două de să-l usture și ce faci? Nu îi spui că dacă știi că dacă îi spui, te-a zburat, ai plecat de acolo și nu vrei asta. Atunci taci și te controlezi și zâmbești și vorbești frumos, da șeful să trăiți. Te controlezi? Te controlezi? Deci poți? Ai capacitatea asta de autocontrol? O ai? Sau te cerți în casă cu soția sau cu soțul tău și la un moment dat te sună cineva, o persoană importantă, și te uiți și spui, bă, trebuie să-i răspund lăsta. Și în secunda a doua îi răspunzi și spui, da, salutare Cătălin. Eee, ce să fac? Nu-ți permit să-i spui lui Cătălin când te întreabă, ce faci, mă, Florine? Eee, ce să fac? Că sunt nervos și eu cu tău m-am certat cu fraiera asta de nevastă mea. Nu-ți permit să-i spui acelui om. Sincer. Ăla-i nu știu ce personalitate, un om de care tu depinzi, la nu știu la care ce interese ai și când te sună, ce faci? Răspunzi, a, salutare Cătălin. Ce mai faci mă omule, ce dor mi-era de tine, tralala. Dintr-o dată te-ai calmat. Dar după 20 secunde înainte, tu n-ai și fulgerai și îți veneai să, doamne ce să faci. Concluzie. Poți să te controlezi? Ai deja capacitatea asta în tine? Răspunsul este da. Și sunt multe alte situații din viața ta când îți vine să te porți așa, să explodezi, totuși nu explodezi. Când mergi la un doctor, când te întâlnești cu un polițist... Uite, apropo, când te întâlnești cu un polițist și te enervează că ți-a permis-o, că îți da amendă... Aoleu, exact, Cătălin, deci pui mâna în cap, te liniștești... Ea îi spune polițistului vreo câteva, dar nu-ți permiți că cu cât îi spui mai multe, cu atâta amenda e mai mare, cu atâta pedeapsă e mai mare. Și dintr-o dată o să vezi că în situația aia, când miza e foarte mare, toate resursele din lume De vina ale tale. Și ești calm, și ești zen, și vorbești frumos, da vă rog frumos, da iertați-mă, da îmi pare rău. Da. Deci ai capacitatea asta în tine. Sint, cu siguranță o ai. Așadar, când îți vine să-l trântești pe parteneri de pereți, când îți vine să urli la parteneri, când îți vine să faci tot felul de chestii, nu-ți mai spune povestea asta că eu nu mă pot controla. Ei, nu te poți controla. Cu partenerul nu îți mai pasă atât de mult, de-aia nu te poți controla. Cu partenerul nu mai este atât de mare miza, că știi că oricum nu o să plece și nu îți mai dorești atât de mult să te controlezi. Dar ai putea. Bun. Și acum hai să ne uităm la acest exercițiu să vedem cum îl facem. Deci vă invit acum Vă invit acum să vă gândiți la o situație recentă în care partenerul vostru, de preferință partener anxios, dar nu neapărat. Dar eu aș vrea să lucrăm din perspectiva celui cu atașament evitant, care relaționează cu un partener anxios. Dialogul ăsta IMAGO se poate aplica în absolut orice relație, cu oricine, bine? Deci, ideea ar fi așa. Gândește-te la o situație recentă în care partenerul tău anxios s-a comportat conform atașamentului lui, s-a activat, Ți-a reproșat că nu te porți ca lumea, că nu-i arăți iubire, că nu-i arăți atenție, că nu-i răspund suficient de rapid la mesaje, nu știu, chestii de astea. Sau a dramatizat o anumită situație, că nu se mai pasă de mine, că nu te mai gândești la mine, că ai pe altcineva. Gândește-te la o situație în care partenerul tău se comportă foarte aiurea, îți spune niște cuvinte care te enervează și la care tu de obicei reacționezi. Fie îi spui ceva urât, fie îi trântești ușa și ai plecat. Deci primul pas încearcă să găsești o situație, dacă e posibil recentă, când partenerul ți-a zis ceva, ți-a reproșat ceva, te-a acuzat pe nedrept, ți-a spus poate că ești egoist sau că mereu faci tu nu știu ce. Deci prima dată gândește-te la situația asta. Așa, vă las câteva secunde să vă gândiți la o astfel de situație, să o aveți în minte, pentru că după aia vreau să vedem cum aplicăm dialogul IMAGO, așa ceștea, oglindire, validare, empatie. Da, deci vă rog să vă gândiți. Vă mai las câteva zeci de secunde. Bun. Presupunând că v-ați găsit situația asta în care partenerul a spus ceva ce v-a enervat foarte tare, acum aș vrea să vă ofer câteva zeci de secunde la fiecare din cei următorii trei pași și după aia vreau să vedem cum ați lucrat. cum ați reușit să-i aplicați. Deci primul pas este oglindirea. Oglindirea ar însemna să repetați cuvintele cheie pe care partenerul vi le-a spus. Și vă rog să vă notați acum, raportat la pasul 1, la ce v-a acuzat partenerul sau reproșul pe care vi l-a adus. Pasul 2 ar fi oglindirea. Din ce spui tu, înțeleg că. Eu aud că. Și acum scrie cum ar suna acest pas, oglindirea. Deci, asigurați-vă că nu faceți proiecții, asigurați-vă că nu inventați cuvinte, asigurați-vă că sunteți o oglindă cât mai fidelă, da? Știți că oglindile, unele le slăbesc, altele le te îngrașă, altele le te distorsionează, îți arată corpul, tot felul de chestii? Nu! Voi aici, la pasul, nu trebuie să fiți o oglindă cât mai fidelă. Deci, din ce spui tu, eu înțeleg că sau eu aud că. Și repet acum cuvintele cheie, că dacă partenerul ți-a zis mai multe, ți-a zis 3, 5, 7 propoziții, tu nu poți să repezi toate propozițiile. Dar încearcă să-ți dai seama care sunt cuvintele cheie din ce ți-a spus el. Și pe alea trebuie să îi le repezi. Apoi trecem la pasul al treilea. Validare. După cum am zis, validarea înseamnă să recunoști că perspectiva partenerului are sens, are logică, are noimă. Din perspectiva ta are sens ceea ce spui. Sau, dacă mă pun în pielea ta, îmi dau seama că logica pe care o ai are sens. Sau, dacă aș putea să văd, dacă aș vedea lucrurile din locul în care le vezi tu, da, cred că așa aș gândi și eu. Sau așa aș reacționa și eu. Reacția ta are sens.

Ok.

Vă mai las câteva secunde. Și acum vreau să trecem la următorul pas, la empatie. Empatie are de-a face cu a te pune în pielea partenerului și a încerca să îți dai seama ce simte el, cum trăiește el momentul respectiv. și spui ceva de genul ăsta, da? Deci, în primul rând, trebuie să te conectezi la situația prin care trece el și să-i empatizezi cu trăirile lui, cu emoțiile lui, cu greul pe care îl simte. Și am dat aici un singur exemplu, dar vi l-am zis mai devreme și pe celelalte. Da? Cred că trebuie să-ți fie greu când treci prin situația asta. Sau... Mă întreb cum te simți când eu fac treaba asta? Probabil te simți trist sau cum te simți? Văd că este important pentru tine să fiu acasă la timp și te face să te simți în nesiguranță când întârzi. Așa este? Sau cum te simți tu când eu întârzi și nu te anunț? Și după empatie mai sunt doi pași foarte importanți pe care i-am adăugat eu pe lângă dialogul Imago. Dialogul Imago are doar aceiai trei pași, oglindire, validare, empatie. Dar eu am mai adăugat doi pași pentru că, de fapt, pasul 5 ar putea fi aplicat după fiecare din cei trei pași. După ce oglindești, verifici. Am înțeles bine? După validare, din nou verifici. Am înțeles bine? Și după empatie, din nou verifici. Am înțeles bine? Deci poți să verifici după pasul 2, după pasul 30, după pasul 4. Adică ar fi de trei ori întrebarea asta de verificare sau poți să o pui doar direct la final. Ați înțeles ce am zis? E clar? Ok. Deci ideea este că tu trebuie să te asiguri că verifici, tu trebuie să te asiguri că ai înțeles corect. După ce oglindești și îți spune partenerul, trebuie să te asiguri, bă, asta ai vrut să spui, da. Sau am intuit că tu te-ai simțit trist în situația asta, așa este? Te-ai simțit trist sau te-ai simțit altfel? Și ultimul pas, nurturing, care mi se pare, ăsta chiar este adăugat la tehnica dialogului IMAGO, pentru că mi se pare foarte drăguț și eficient. Pe scurt, nurturing înseamnă să porți de grijă, înseamnă să te oferi să faci ceva pentru partenerul tău dacă e nevoie, dacă are nevoie. Și atunci, ultima întrebare ar putea să fie în situația de față. Ai vrea să fac ceva pentru tine? E ceva important pentru tine? Poți să faci ceva? Și partenerul poate să îți zică da sau nu. Bun. Acestea au fost cei pașii dialogului Imago. Și acum aș vrea să văd cineva dintre voi care aș vrea să lucreze. Eu gen văd că tu ai ridicat mâna. Întrebarea mea este dacă vrei să lucrezi pe acești pași sau vrei altceva? Dacă vrei altceva, nu e acum momentul. Acum este momentul pentru acești pași să mă asigur că sunt înțelești corect, că poate puteți să-i aplicați, dacă poate explicațiile mele nu sunt chiar atât de clare întotdeauna, așa că vreau să mă asigur că sunt corecți pașii. Bun, cine vrea sa fie cobaiul, voluntarul? Ia sa vedem. Cine? Eugen, vrei sa lucrezi pe pasii astia? Bun, stai numai putin sa deschidem, sa deschid microfonul. Bun, poti sa-ti deschidi microfonul, Eugen?

Ok, deci doar atâta. Vreau să întreb pentru început ca să lămurim lucrurile. În primul rând, eu mă regăsesc destul de mult în zona de anxios.

Mai puțin că mie mi s-a întrerupt. Te rog să repeți că mie mi s-a întrerupt. Eu mă regăsesc destul de mult în.

Zona Da, mă regăsesc destul de mult în zona de ansios, dar nu așa de puternic, așa de controlling, că trebuie să știu tot timpul unde e, dar de anxios. sunt într-adevăr trigări la care eu reacționez. Acum, problema mea e următoarea. Apropo de acest dialog imago și nu numai, de cele mai multe lucruri de care ai vorbit până acum. Dacă eu trebuie să am grijă să, să, să, să, să, să, ea n-ar putea să aibă grijă la niște sensibilități de ale mele. Numai eu trebuie să fiu ăla cu șapteci pe mânuțe așa și cu pufuleți și să umblu în vârful degetelor pe poș de ouă. Numai eu? Eu am suta la suta responsabilitate?

Înțeleg din ce spui tu că te preocupă dacă atunci când vine vorba de relație doar unul trebuie să țină cont de niște lucruri sau amândoi. Înțeleg bine?

Corect.

Ați văzut ce am făcut? L-am oglindit.

Eu am fost în situația asta. Eu ani de zile, ani de zile am tras numai eu pentru relație. După aceea pur și simplu am obosit, m-am epuizat, nu am mai tras eu. Și mi-a fost imputat. Păi tu nu mai faci nimic. Ai pe bune. Și tu ce făceai?

Să înțeleg din ce spui tu că ai făcut constant, an de zile, eforturi pentru relație și la un moment dat ai obosit?

Da, nu atât de focusate, nu atât cu știință cum sunt cele care mi le predai tu acum, că asta e o știință de-a dreptul. Am făcut instintiv, am făcut, nu am știut eu.

Și faptul că tot ai făcut ani de zile a ajuns la un moment dat să te epuizeze.

Da, fiindcă nu primeam nimic înapoi. Nu mă dădeam și nu primeam nimic înapoi. Și asta spun. Din punctul meu de vedere știu ce răspuns e.

Nu.

Dacă trage numai unul într-o relație, poate pe termen scurt, că îl scoate pe celălalt dintr-o zonă gri, neagră, whatever, pe unde e, pe termen scurt poate să funcționeze. Dar pe termen lung nu are nicio șansă. fiindcă celălalt, în loc să aprecieze că tu faci eforturi, el o să se așeze așa frumos în jilț și o să spună, uite ce bază interesantă are relația asta. Este apreciat ce fac eu, dar de fapt ea nu face nimic. Ce face el? Uneori mă ajută, uneori nu mă ajută, dar e bine așa.

Și se obișnuiește să nu mai dea nimic. Dacă tu îți faci partea, în loc să intri în joc, Partenerul mai degrabă se obișnuiește cu faptul că tu faci eforturi și începe să profite.

Exact, dar asta ca o bază normală a relației.

Da, foarte corect.

Dacă mă pun în papucii tăi și încerc să înțeleg relația pe care tu ai avut-o cu fosta ta parteneră, o să cred că are sens ceea ce spui tu.

De la mine așa se vede. Știi cum e aia cu șasele și cu nouăle? De la mine așa se vede.

Ok. Ți-a fost greu, nu?

Nici măcar nu mi-am dat seama. Până când am ajuns la limita epuizării, eu nu mi-am dat seama de cantitatea de efort pe care o depuneam și de faptul că nu primeam nimic înapoi.

Abia când am ajuns... Acum când te uiți în spate...

Când îți dai seama că trebuie să beau apă, atunci deja e prea târziu. Așa am făcut și eu. Când mi-am dat seama că eu nu primez nimic, atunci a fost mult prea târziu deja.

Ok. Și acum când te uiți în spate, că ai dat și n-ai primit nimic, cum te simți?

Mă umpl de frustrare.

Mă umpl de frustrare. Și îmi dau seama că nu...

Da.

Și că nu trebuia să fac niciunul din eforturile alea. Trebuia să trag așa o lună, două, Când lucrurile vedeam că nu există reciprocitate, să avem o discuție și să spun, uite, eu nu înțeleg să trag singur la chestia asta. Hai să vedem. Suntem amândoi implicați? Dacă da, bine. Dacă nu, mulțumim pentru participare. Mult succes în viață!

Bun. Eu pot să fac ceva pentru tine acum? Îți mulțumesc!

Chiar faci acest curs. Da, mulțumesc.

Bine, mersi și eu.

Din păcate nu înțeleg eu foarte mare lucru din el, dar da.

Deci dragilor, ați văzut despre ce-i vorba. Eu am intrat acum în rolul ăsta. Am vrut să aplic foarte bine dialogul Imago. După cum ați văzut, l-am oglindit, l-am validat, l-am simpatizat, am făcut și nurturing. Catalin, poți să-ți deschizi, te rog, microfonul.

Mă aud acum?

Da, te aud, salut!

Salut, salut! Salutare la toți tuturor! Uite, am și eu o situație acum recentă, cu soția mea.

Aș vrea să lucrăm pe dialogul Imagoo, vrei?

Exact, pe dialogul Imagoo. Bine.

Care este situația? Ce ți-a reproșat? Ce ți-a zis?

Deci, ca să vă spun exact situația, eram acum două-trei zile, practic am vrut să stălâm cu voru, știi? Era o situație. Am pus, mă rog, ce trebuia să facem acolo. Am pus covorâri jos, am început să luptăm. Eu mai mult am început să dau, să dau, să vei să luptă, vei să luptă. Și la un moment dat am auzit-o pe ea. Deja am văzut-o. S-a schimbat un pic la față și asta și s-a început să recușeze. Dar tu nu vezi aici că nu ai făcut bine. Nu, uite, aici în partea asta e mai mult, trebuie să dai mai mult aici. Dar eu cum eram în partea asta nu vedeam clar, știi? Și m-am uitat așa la ea. Prima oara am vrut ca m-am enervat, pentru ca eu dau intr-una, iau, dau, trec la covor asta aici, si tu vini sa-mi spui autonoma, e o fata acolo. Pana la un moment am intit de dialog imago, cu care l-am mai practicat si mai de-nainte, si am zis sa intaln la urmator, sa inteleg ca nu am dat bine aici si mai e ceva pe partea aia, nu? Am inteles bine? Și ea atunci a zis că da, uite-te acolo, că nu ai dat bine. Și într-adevăr, la partea de validare, cum ar fi, în partea ta e gata șansă. Și m-am dat și în partea asta, la tot ce cum ar veni. Și da domn'e, e gata, în partea aia trebuie să mai dau un pic, știi? Ca și cum la validare. I-am zis, am înțeles bine, trebuie să mai dau și în partea asta, ca să fie ok, nu? Dar atunci am văzut că s-a mai calmat un pic și mi-a zis, da, e exact acolo să mai dai. Și am început, am dat și până la pasul la empatie, ca și cum am încercat să înțeleg și să-i zic pe domne, eu înțeleg ce vrei tu să faci acum, adică, cu adevărat, să stălăm covoruța lumea, să nu mai fie nevoit să mai venim odată sau să... Mergem acasă, să spui, ia uite domnule, că nu stai pe la coborât pe alunea, și iarăi trebuie să mergi din asta pe aia, și iarăi mergi, iarăi chestii de-astea. Și tot așa, nu s-a mai zis ormă, dacă mai e ceva de făcut sau dacă mai e ceva ce mai trebuie să fac. Cu toate, că la început m-am început să mă întâmplă mai nervede, adică eu lupteam cu coboră acolo și vii tu, ia uite-o mă, că n-ai făcut bine acolo, ce faci? Că lumea m-a întâmplat. și am început să-l implementez așa cum a venit atunci. Nu știu dacă a fost chiar corect, dar...

Și cum s-a terminat?

S-a terminat bine. Am fost o vorbă la urcat și am detenționat aceași conflict.

Bravo! Deci practic tu n-ai vrut să lucrezi, tu ai vrut să ne spui cum ai practicat, cum ai aplicat și ce ai ieșit. Bravo! Foarte fain!

Nu știu acum dacă mi-a ieșit 100%, dar am văzut o fel de detenționată situația.

Păi, sunt două lucruri. Unu, din ce ai spus tu, cam asta ar trebui să faci și cel mai important este rezultatul. Faptul că s-a detenționat atmosfera și...

La partea cu empatie am văzut că atunci așa s-a înmuiat mai mult, i-am zis, înțeleg că trebuie să fie calmea făcută, adică nu doar lucruri de mână, așa, și pornând. Să ajungi acasă, să zici, iau drăguță, nu te-o spui la toată lumea, iarăi și ce faci? Iarăi treci din toate, iarăi dă-i și luptă și dă-i și luptă. Bravo!

Bravo! Despre asta, Cătălin, despre asta este... Mă bucur că ai spus ceva ce ai făcut deja, ca să fie cumva o încurajare și pentru ceilalți. Că da, într-adevăr, când aplici foarte bine pașii ăștia, efectiv vezi pe oameni cum se înmoaie, cum se liniștesc, cum se simt înțeleși.

Nu doar aici, am mai aplicat dialogul mai bun. La început mi-a fost un pic mai greu când l-am înțeles. Eu sunt și mai din programele tale anterioare, de mentor, și adevărul. Mă rog, am început să fac așa prin mai multe. Adică și simt eu să fiu la început, nu prea e... Mă enervam de mai multe ori. Dar ușor, ușor, dacă aplic și exercez, da? Că de fapt asta e ciclul, ca să zic așa. E informația și când acționez. E informația în vechi și acționez.

Exact.

Toate când acționez, ca să spun, e mai greu, dar... trebuie să te înveți. Deodată ce te-nveți să mă gândești în natural, chiar dacă nu iese bine de cele mai multe ori.

Catalin, exact despre asta e vorba, despre a exersa. La început, în primul rând, ne este nenatural De multe ori credem că l-aplicăm corect, dar nu l-aplicăm corect. Că dacă ne-ar analiza cineva din exterior, ne-ar spune, bă, aici ai scrântit-o rău. E ca și în sport. Tu ai impresia uneori că lovești mingea corect, da? Joci tenis sau voley sau nu contează. Tu crezi că o lovești corect și doar când te vezi pe filmare îți dai seama ce diferență e între antrenor și tine. Și de-aia e nevoie să te filmeze cineva sau să vină cineva să-ți ia mâna, să-ți o corecteze, să spună, uite, aici mai așa, mai buclă, mai... Deci e nevoie din exterior și după ce repeti de mai multe ori începi să-ți dai seama, băi, acum chiar fac corect. Că în primă fază tu ai tendința, băi, am aflăcut exact ce a zis Florin sau mă rog, oricine m-a învățat. Nu e așa, la început ești stângaci, faci pe invers, încurci lucrurile și nu funcționează. Dar puțin câte puțin, dacă tot repeți, aici ajungi să-l faci natural. Și mai este o chestie foarte importantă. Ca să poți aplica dialogul IMAGO este important ca în momentul în care ești în interacțiune cu cineva să ieși din percepția sau din mentalitatea că ăsta are ceva cu mine. Ăsta vrea mie să mi-o tragă. Are el o problemă cu mine? Profită de mine? Chestii de genul ăsta. Că dacă ieși din mentalitatea Ăsta își bate joc de mine, ăsta profită de mine, ăsta îmi vrea răul, ăsta vrea să mă păcălească. Nu mai aplici nimic, te iau dracii și chiar nu mai faci nimic. Să nu e personal. Dacă în schimb tu te gândești, băi omul ăsta cum ai făcut tu cu soția ta, măi ea chiar vrea să fie covorul curat. Chiar asta vrea. Și de aici de unde sunt eu nu se vede atât de bine. Când mă duc acolo se vede mai bine. Bă, femeia asta are logică, mă. După aia îl punem la uscat, îl ducem în casă și vedem că a rămas un colț murdar. Dacă tu înțelegi că ea are bunăvoință, atunci ți este și cei mai ușor să aplici cei trei pași. Să o oglindești, să validezi, să empatizezi. Și mai mult când vezi că aplici pașii ăștia bine și vezi cum se calmează efectiv spiritele, după aia o să-ți fie foarte ușor. Te relaxezi, stai și-l asculti, oglindești, validezi și vezi cum efectiv se întâmplă lucrurile. Și după aia asta îți dă și liniște și în interior și în viața de zi cu zi și așa mai departe. Dar e nevoie de exercițiu, de constanță, Pentru că în primă fază tehnica asta o aplici mecanic, nu vine din interior și de cele mai multe ori o faci și greșit și de-aia nu funcționează. Dar odată cu trecerea timpului ajungi să simți lucrurile astea, chiar ajungi să crezi pe bune că ceilalți au o altă perspectivă, nu greșită, ci doar o altă perspectivă, Și atunci va fi mult mai natural și ești și sincer când validezi perspectiva celuilalt chiar dacă e diferită. Și de aici, din zona asta, apar rezultatele. Cătelin, mulțumim frumos pentru povestea ta reală. Ia să vedem ce întrebări aveți aici. În cazul în care am observat că va fi o ceartă, nu merită să-i spun că acest drum duce la ceartă, ci pur și simplu mă folosesc de dialogul imagopare foarte tare. Da, exact așa e. Nu trebuie să îi spui că lasă că o să ducă la ceartă. Empatizează cu el, validează și o să vezi ce se întâmplă. Prin exercițiu și antrenament până devine natural. Da, exact. Așa este, m-am controlat. Florin, am pus limite la muncă și am plecat, că nu i-am mai suportat. Ok, Cătălin, mai vorbim despre limite în modulul al 8-lea, da? Atunci să vedem ce fel de limite ai pus. E important să punem limite, dar uneori limitele sunt sănătoase și eficiente, iar alteori limitele sunt nesănătoase și, prin urmare, ineficiente. Cât adevăr, nu ne mai pasă, Florin, dacă eu sunt anxiosul, cu cine lucrez? Cătălind cu oricine, lucrez pe o persoană care vine și se reproșează ție ceva. Da? Nu contează. Același lucru este valabil. Dacă tu ești cu atașament anxios și ești în relație cu altcineva cu atașament anxios sau cu altcineva cu atașament evitant, nici nu mai contează în relație cu cine ești, important este că e nevoie să aplici dialogul imago în orice situație în care cineva se reproșează ceva, te acuză pe nedrep, vorbește intens, dramatizează, exagerează lucrurile, face proiecții, mă rog, se ceartă cu tine, te acuză de tot felul de chestii. În toate astfel de situații, nici nu mai contează ce atașament are persoana respectivă, important este că e foarte important să aplici dialogul imago. I-am aplicat dialogul imago la lecția de astăzi pentru că am vrut să Vă ajut să înțelegeți cum puteți să-l calmați pe cel cu atașament anxios. Ca să nu mai dramatizeze, să nu mai exagereze, să nu mai facă circ. Dar lucrurile astea funcționează în absolut orice tip de relație. Și la locul de muncă, și cu șeful, și cu orice persoană care are ceva să se reproșeze, care e pus pe harță. Acolo dialogul Imago face minuni. Dar repet, e important să vină din interior, că dacă faci doar mecanic, te va simți și nu o să funcționeze. Foarte bine, am înțeles, mulțumim. Unii prea mult și celălalt ce-o fi, o fi. Foarte interesant până acum cum ai folosit toți pașii. Am înțeles mai bine. Mersi, Estera. Oglindire. Impresionant cum se calmează celălalt când este oglindit. L-ai și validat și ai fost și empatic cu el. Ai verificat că ai înțeles bine și te-ai oferit să ajungi. Bravo, Florin! Mersi, Simona! Mădălina, părerea mea este că ar trebui să ne uităm la noi. De ce simțim să dăm prea mult? Da, asta deja intrăm în terapie, Mădălina. Așa este. Mai este ceva aici de spus. Chiar într-adevăr, eu am dat totul și partenerul nimic. Conform legilor universale, nu e posibil ca tu să stai într-o relație în care tu dai totul și nu primești nimic. Ce este legea schimbului echitabil, care spune că orice tranzacție, adică orice relație, soț, soție, bărbat, femeie, prieten, șef, angajat, nu contează, orice tip de relație, este o relație în care schimbul este echitabil, adică cât dai, atâta primești. Da, Eugen va contrazice. Normal, Eugen, știu. Eu pot să zic doar atât, că din perspectiva ta așa se vede. De ce? Pentru că nu ai experimentat până acum următorul lucru. Noi primim în relații exact cât dăm, doar că nu în forma în care dăm. Dacă eu dau îmbrățișări și prin asta eu transmit iubire partenerului, eu nu voi primi iubirea de la partener neapărat în forma asta de îmbrățișare. Poate o să primesc iubirea sub altă formă. De faptul că îmi spal o haină, că îmi gătește sau mai știu eu că face altceva. Legea asta a schimbului echitabil practic vorbește despre faptul că noi ar trebui să ne desprindem de atașamentul față de forme și să vedem în ce formă primim noi înapoi ceea ce am dat. Dacă eu îți dau ție 10 lei, nu înseamnă că schimbul este echitabil dacă tu îmi dai înapoi 10 lei. Schimbul este echitabil sau relația noastră este pe principiul echității. Dacă eu îți dau 10 lei și tu înapoi îmi dai un serviciu de 10 lei. Sau nu neapărat un serviciu, ci poate îmi oferi iubire care pentru mine valorează un milion de lei. Și pentru mine faptul că ești în relație cu mine e mai valoros decât dacă mi-ai dat 10 lei înapoi. Sau faptul că mă asculți când eu am o problemă, pentru mine e foarte valoros. Și nu trebuie să îmi dai banii înapoi, pentru că eu am primit emoțional ceva din partea ta, un sprijin. De aceea pentru toți cei care nu mă refer doar la Eugen, mă refer pentru la toți ceilalți, dacă ați fost sau dacă sunteți într-o relație în care aveți percepția că ați dat mai mult decât ați primit, acolo este un deficit, un... nu vine acum cuvântul. Este o... o percepție incompletă și v-aș invita să vedeți în ce alte forme ați primit ceea ce ați oferit. Aduncea vi se va echilibra percepția pentru că în realitate niciunul dintre noi nu putem să stăm într-o relație în care nu primim nimic înapoi. Și acest am primit înapoi poate să vină sub formă de lecții, sub formă de mesaje, sub formă de sprijin moral, sub formă de sprijin emoțional, sub formă de lecții pe care eu trebuie să le învăț despre viață, care sunt foarte valoroase. În multe, multe, multe alte forme. Da? Ideea este că dacă voi rămâneți cu percepția despre o relație că dați foarte mult și primiți foarte puțin, asta nu vă ajută. Asta nu vă ajută, vă face să fiți încărcați emoțional negativ, o să fiți mereu în defensivă, o să fiți activați mereu, o să aveți mereu sentimentul că vi s-a făcut nedreptate. Mă rog, o să rămâneți în zona asta neagră care vă face foarte mult rău și nu vă ajută deloc. Așadar, întrebarea pentru voi este, ați dat ceva, căutați să vedeți în ce alte forme, în ce alte moduri ați primit același lucru înapoi. Ai dat atenție în forma asta, că ai stat și ai ascultat pe partener când l-ai vorbit, Când partenerul a vorbit, dacă tu în felul ăsta ai dat atenție și partenerul nu face fix același lucru față de tine, gândește-te care-i forma în care partenerul îți oferă atenție. Cum totuși îți oferă atenție? Și găsește alte forme și va echilibra percepția. Eu ofer partenerul în forma asta atenția, că mă uită în ochii lui când vorbește, el în schimb îmi oferă atenție prin faptul că abarnăm. Fiecare trebuie să-și găsească. Prin faptul că îmi calcă hainele. Prin faptul că, nu știu, trebuie să vă gândiți, să vedeți voi. Care-i forma în care partenerul vă oferă atenție, da? Eu îi ofer soției mele iubire prin îmbrățișări și prin cuvinte. Și mă oftic că eu i-am oferit îmbrăcișori și cuvinte și declarații o grămadă, dar ea nu mi-o oferă înapoi. Nu. Care-i forma în care săția mea îmi dă iubirea înapoi? Poate îmi dă iubirea înapoi prin faptul că mă sprijină atunci când eu dau de greu. Sau îmi dă iubirea înapoi prin faptul că stă și mă ascultă când eu am o povară. Sau îmi dă iubirea înapoi prin faptul că, nu știu, găsesc forme ale iubirii din partea soției mea, chiar dacă nu sunt aceleași forme în care eu i-am dat iubirea. Bun, hai să mergem mai departe. Munica, dar calmul de care tu dai dovadă este studiat an de zile, pentru noi e puțin mai greu. Munica, da, poți să spui asta, dar vreau să vă scot din bula voastră. Sunt unele contexte în care mie-mi e mai ușor decât voi să fiu calm, dar sunt alte contexte în care poate mă enervez mai repede decât voi. și vreau să vă asigur că sunt contexte în care mă activez pe secundă. Poate ceea ce știu eu mai bine decât voi este că în unele momente, adică eu am poate mai multe instrumente la dispoziție și poate le-am folosit mai des, dar sunt și în viața mea momente în care mă enervez, în care simt că explodez, Dar nu, poate reușesc mai repede să accesez instrumentul de care am nevoie și să mă liniștesc un pic mai repede decât voi. Dar dacă am avea timp acum să stăm la dispoziție, ți-aș arăta Monica și ție că sunt unele momente în care eu poate explodez sau mă enervez sau sunt fierb de furie pe interior și tu ești calmă. Cu siguranță sunt momentele astea. Așa că vreau să înțelegeți ceva. Fiecare dintre noi avem momentele noastre de calm și momentele noastre de nervi, momentele noastre când ne ies lucruri, momente când nu ne ies lucruri, de aceea nu cred că ne ajută pe niciunul dintre noi să ne comparăm cu cineva. Asta încerc să spun. Fiecare are experiența lui. Luați instrumentele pe care vi le-am dat, începeți să le aplicați și veți vedea cum și în viața voastră se vor întâmpla lucrurile. Am încercat și eu din Reconnect, dar acum am înțeles bine. Mă înbucur. Samuelă. Estera. Și în relația cu copiii e funcționat atât de bine. Da, clar. Deci în orice relație, ca să nu mai lungesc vorba, în orice relație funcționează dialogul imamului. Alina. Și dacă rămâne cu percepția că deține adevărul absolut și a mai primit și oglindire, validare, empatie a mea. Zice, uite, îmi dă dreptate. Ce om măreț sunt eu. Cât greșește ea. Alina, da, asta este prima teamă pe care noi o avem. În momentul în care suntem învățați să validăm perspectiva celuilalt, creierul nostru exact întrebarea asta ne va adresa. Păi nu destul el este un narcisist, nu destul este un egoist, nu destul este pe un dita mai piedestalul, se închină la el însuși și acum mai vin și eu și-i validez perspectiva. Păi cu asta nu o să mă mai înțeleg niciodată. E bine, validez ceea ce spui tu. Din perspectiva ta asta se poate înțelege și cred că este o teamă justificată. Ce vreau să-ți spun, Alina, pe scurt, acum este așa. Dialogul Imago nu este singura tehnică pe care noi învățăm un program, ci este doar una din tehnici. Dialogul Imago are menirea de a-l calma pe partener, are menirea de a întrerupe lupta, lupta de putere. Dialogul Imago are în menirea de a așeza calmul, liniștea și de a crea un context pentru discuții. Odată ce tu aplici dialogul imago în mod eficient, o să vezi că se creează un context în care partenerul se simte înțeles. Și dacă s-a simțit înțeles, atunci poți să mergi mai departe și să-i spui ok, perspectiva ta a fost că cifra asta este 6, uite acum pot să-ți explic după ce te asigur că el într-adevăr s-a simțit înțeles, validat, deci după asta Poți să-i spui, uite, aș vrea să adaug și eu ceva. Nu să corectez, aș vrea să adaug. A adăuga înseamnă că ce a zis el rămâne valid și acum tu vrei să adaugi, completezi ceva. Uite, poți să adaug ceva la toată povestea asta? Dacă el s-a simțit înțeles până atunci, poți să-ți spună, da, Alina, ce ai de adăugat? Uite, din perspectiva ta se vede cifra 6 și perfect valid. Poți să vezi lucrurile și din perspectiva mea? Uite, aș vrea să-ți arăt că situația asta poate fi văzută și așa. Hai să vedem ambele perspective. Uite, eu am făcut un efort, am văzut perspectiva ta, am validat-o și mi se pare foarte interesantă. Recunosc, măi, Eugen sau cum îl cheamă pe el. Nu am văzut niciodată perspectiva asta și chiar să-mi mulțumesc pentru că tu mi-ai arătat că lucrurile pot fi văzute și altfel. Și după ce el are încredere că tu ai văzut perspectiva lui, că ai validat-o, poți să-i spui, uite, aș vrea să-ți arăt și perspectiva mea. Ești dispus să o vezi? Dacă tu ai făcut ca lumea pașii ăștia trei, în mod normal, dacă-i sănătos la cap, îți va spune, da, Alina, vreau să văd și perspectiva ta. I-am glumit asta cu dacă e sănătos la cap. Nu. Ce vreau să zic este că s-ar putea ca din prima, a doua, a treia ocazie să nu-ți spună da, vreau să văd perspectiva ta, dar dacă tu îți faci un obicei din ai valida perspectiva și atenția valida, nu înseamnă să-i spui da, ai dreptate. și eu greșesc, a valida nu înseamnă că mergem prin comparație sau prin comparație și excludere, dacă tu ai dreptate neapărat eu greșesc. Nu. Validarea înseamnă doar când judec lucrurile prin logica ta, prin perspectiva ta, poți să văd că există și o altă perspectivă. Asta înseamnă Validarea înseamnă să accepti faptul că vede și el o bucățică din tot adevărul. Și după ce tu i-ai confirmat că ai văzut perspectiva lui, aduceți-vă aminte cu, exemplu, cu elefantul. El o să vină și dacă a pus mâna pe piciorul elefantului, o să spună, băi, elefantul e ca ceva, ca un copac gros, care se simte în felul ăsta, așa, așa, așa. Tu, Prin validare poți să-i spui, ok, am înțeles că din perspectiva ta, tu vezi elefantul în felul ăsta. Ok, nu l-am văzut niciodată în felul ăsta, pentru că eu am văzut altfel de elefant. Tu poți să-ți explic cum l-am văzut eu? Și dacă tu ai pus mâna pe coadă, o să-i spui, băi, eu elefantul l-am văzut, uite, subțire, mai flexibil, mai așa, mai așa, mai stufos la capăt, habar n-am, nimeni nu știe cum e coada elefantului. A, de fapt, n-are niciun, e o bucată de așa, mai lungă și subțire. No. Și după aia, deci, efectiv, tu, prin dialogul imagog, ca să nu mă lungesc, tu creezi un context în care el te poate asculta și pe tine mai târziu, pe scurt. De ce? Pentru că dialogul lui Mago are rolul de a-i arăta că îl înțelegi, are rolul de a-i arăta că nu îl judeci, are rolul de a-i arăta că îi intri în papucii lui și că îl înțelegi corect. Și asta pe el îl calmează, îl detenționează și aduce liniștea în interior. Bă, m-a înțeles corect, Alină! Și vreau să vă spun că cele mai multe lupte de putere între noi Nu sunt în momentul în care omul nu te acceptă. Cele mai multe lupte sunt în momentul în care noi avem impresia că oamenii nu ne înțeleg corect. Eu luptam efectiv cu oamenii și mă supăram foarte tare când oamenii nu mă înțelegeau corect. Și încercam să le spun cam așa. Nu mă interesează dacă ești de acord sau nu de acord cu mine, mă interesează să mă înțelegi corect. Și odată ce m-ai înțeles corect, dacă îmi spui, băi Florin, te-am înțeles corect, dar nu-mi place felul tău de a fi sau gândirea ta, eu atunci mă retrag. Adică dorința noastră primară este să vedem că ceilalți ne-au înțeles corect. Dacă după ce ne-au înțeles corect ei ne spun, băi, nu-mi place perspectiva ta sau nu-mi place de tine, nu-mi place felul în care tu vrei să străiești viața, e deja un alt subiect. Mamă cât m-am lungit. Pe scurt, Alina, prima dată asigură-te că faci tu lucrurile astea, asigură-te că-i transmis, că-l înțelegi, că-l accepti, că-l validezi și după aia vine pasul celălalt în care tu să-ți pui punctul de vedere. Are sens? Ok. Evitantul empatizează mai greu. Nu știu, Samuel, n-am citit niciun studiu pe subiectul ăsta ca să văd dacă evitantul empatizează mai greu decât anxiosul. Poate că da. Nici nu... Nici nu cred că e atât de important asta. Eu cred că tuturor ne este greu să empatizăm în momentul în care suntem plini de ego și suntem răniți și suntem într-o relație cu cineva care luptă cu noi. Cred că cam tuturor ne este greu să empatizăm. Wow, foarte deep! Oareunde putem afla mai multe despre această perspectivă? La care perspectivă te referi, iPhone? Mihaela Ancuța, eu am folosit acest dialog imagon în relație cu pacienții mei la cabinet, fără să știu. Asta exersez zilnic la cabinet. Deși nu am partener, este un instrument extraordinar și valida 100% multe dialoguri și discuții, mai ales când oamenii vin cu anumite așteptări și vor XYZ. Florina are perfectă dreptate. Mersi, Mihaela. Aș avea doar o singură observație. Nu Florina are dreptate, ci psihoterapeutul Harville Hendrix. Eu de la el am preluat dialogul lui Mango. El este cel care l-a creat, cel care l-a dezvoltat. Și eu doar vi-l predau și vouă. Deci cei care vreți să aflați mai multe despre tot ce vorbesc eu, puteți să citiți cărțile lui Harville Hendrix. El vorbește foarte mult despre dialogul Imago. Nu știu dacă am chiar aici lângă mine... Da, uite, chiar este cartea Terapia Imago. Este o carte groasă. Puteți să o căutați, să o citiți. După aceea mai este cartea Primește, iubirea pe care o meriți, tot de Harville Hendrix. Mă rog, sunt mai multe cărți. Nu mai știu eu acum. A, ok, despre perspectiva de cât dai atâta primești. Asta este una dintre legele universale, legea schimbului echitabil. Nu știu unde să-ți spun să citești acum. Eu am învățat-o într-un curs. Nu știu de unde să-ți spun să mai citești. Dar caută despre legea schimbului echitabil. Bun. Dragilor, asta este ceea ce am vrut să vă zic în seara asta. Sper că v-a fost de folos. Eu aș vrea să vă zic doar aplicați dialogul Imago cu mare, mare încredere. Pentru că efectiv detensionează lucrurile. Când tu l-ai oglindit pe om și își aude propriile cuvinte, parcă-i așa ca un balsam pentru sufletul lui. După aia, când validezi perspectiva lui, Mi-a ieșit greu să găsesc un cuvânt. Ce simți în momentul în care cineva spune, da, dacă mă pun în pabucii tăi, cred că perspectiva ta este cea corectă. Cred că lucrurile pot să arate și așa. Nu m-am gândit niciodată că lucrurile pot fi văzute și din perspectiva asta. Și dacă mai adaugi acolo și un mulțumesc pentru perspectiva ta, mulțumesc că mi-ai arătat lucrul ăsta. Nu mi-am dat seama, nu m-aș fi gândit niciodată, nu mi-a trecut prin cap să mă uit pe acolo. face minuni. Și după aceea când ne empatizezi, practic omul își dă seama că tu ai intrat în papucii lui, că îl înțelegi și toate astea trăi la un loc. Nu știu cât credeți voi în minuni, dar să știți ce sens are pentru voi cuvântul minune. Dar efectiv, eu asta am simțit de-a lungul vieții, că atunci când reușesc să aplic dialogul imagos, se întâmplă minuni în relație. Indiferent cu care om. Și cum ajungem la un compromis, întreabă Samuelă. Eu nu cred în compromis. Eu cred în negociere. Din perspectiva mea, compromisul înseamnă să renunți la ceva ce este important pentru tine. Iar asta, la un moment dat, îți va aduce frustrare, neîmplinire, durere. Eu cred în negociere astfel încât amândoi să avem parte de cât mai mult din ceea ce ne dorim. Eu cred în conceptul Sfântul Trio. Știți Sfântul Trio? Care spune așa, orice relație este compusă din trei entități, eu, tu și noi. Ca o relație să funcționeze pe termen lung, e nevoie ca toate cele 3 entități să fie împlinite, satisfăcute cât mai mult. Dacă ajungem într-o situație în care tu, Samuel, îți dorești ceva și soția ta își dorește altceva, Soluția nu este ca tu să renunți în favoarea ei sau ea să renunțe în favoarea ta, pentru că cel care va renunța va suferi mai devreme sau mai târziu. Eu cred că soluția este să te pui la masă împreună cu soția ta și să discutați în termeni ăștia. Uite, eu îmi doresc chestia asta. tu îți dorești ceva diferit. Hai să găsim o variantă în care și eu să pot face ce este important pentru mine și tu să poți face ce este important pentru tine. Asta este sănătos. Deci, într-o relație sănătoasă nu ne punem pe pauză, nu renunțăm la valorile noastre, nu renunțăm la ce este important pentru noi, ci găsim modalități prin care să ne îndeplinim amândoi cât mai mult din ceea ce ne dorim. Și uite, pentru că tu, Samuel, ai pus problema asta, eu aș vrea ca data viitoare să vorbim despre Sfântul Trio și să luăm niște exemple concrete, să vedem cum putem negocia astfel încât toți trei să fim mulțumiți, adică toți trei, eu, partenerul și relația. să nu sufăr nici eu, să nu sufere nici partenerul, să nu sufere nici relația. Facem data viitoare treaba asta? Să vedem cum putem să găsim un echilibru astfel încât să ne fie bine tuturor. Pentru că altfel, dacă mergem pe ideea de compromis, a compromite, înseamnă că îmi compromit principiile mele, valorile mele, nevoile mele, le pun deoparte și asta nu duce decât la frustrare mai devreme sau mai târziu. Dar mulțumesc, Samuel, de întrebarea ta, cred că e foarte valoroasă și cred că ar ajuta pe toată lumea și vreau să facem săptămâna viitoare, așa, în detaliu, despre Sfântul Trio, ca să să rămână clar pentru toată lumea. Dragilor, mâine o să fie încărcat pe platformă modulul al șaselea. Vă rog să vă pregătiți. Modulul șase este despre greșeli. Modulul șase este despre cele mai frecvente greșeli în relație și în comunicare în special. Modulul șase are scopul de a vă trezi. Din ceea ce am văzut de-a lungul timpului la mine și la cei din jurul meu, suntem foarte, foarte des în situația în care spunem, dar ce vrei de la mine că am făcut bine lucrurile? Cu ce am greșit? Nu înțeleg cum adică, chestia asta e nasoală? Nu mai știu exact, dar în modulul 6 Spre 190 ceva de greșeli din relaționare, din comunicare, sunt puse pe hârtie. Astfel încât să înțelegeți de ce n-au funcționat unele lucruri din relațiile voastre sau în relația actuală. Deci modulul 6 este despre greșeli, așa nu, iar modulul 7 este despre așa da. Cum facem ca să îndreptăm greșelile astea? Așa că vreau să vă previn. O să fie copleșitor pentru unii dintre voi să descoperiți greșeală după greșeală. Vreau să înțelegeți care este scopul acestui modul. Noi nu putem să construim ceva sănătos până nu dărâmăm, până nu dăm deoparte molozul, gunoiul, mizeria. Și în modulul 6 dăm deoparte ce nu este în regulă, ca după aia să construim pe curat, cum s-ar spune, da? Așa că pregătiți-vă, scopul meu nu este să vă bag în vinovăție, ci scopul meu este să vă arăt, băi, în relații când vorbești în felul ăsta, când ai atitudinea asta, nu e sănătos și uite de ce. Pentru că atunci când vorbești așa, partenerul interpretează așa. Sau nu neapărat partenerul, orice om. Așa că modulul 6 este despre... Conștientizarea greșelilor cu scopul de a le îndrepta. Că până nu aflăm ce greșim, nu știm ce să corectăm. Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun este că, dacă n-ați văzut, la modulul 1 v-am încărcat un video pe care l-am numit Procesul colapsului contic. Am avut eu un workshop cu ceva timp în urmă și acolo am detaliat mai mult procesul colapsului cuantic. Și am luat acea înregistrare și am pus-o la modulul 1 ca să o vedeți toți cei care vreți să lucrați. Știți că acela este un exercițiu de bază. Ori de câte ori ai o frustrare, o nemulțumire, o durere, te duci și lucrezi procesul colapsului cuantic și ai să vezi cum te liniștești, cum te calmezi. Mă bucur, Samuelă! Bun, dragilor, dacă mai aveți întrebări, vă rog să mi le scrieți pe grupul de WhatsApp. De mâine veți avea acces la modul 6-lea. Vă invit cu mare drag. Știu că parcă nu-ți vine să asculți cu drag un modul în care ți se vorbește despre greșeli, dar credeți-mă, vă va fi foarte folositor. Prin urmare, sport la studio și ne auzim pe grupul de WhatsApp. Vă îmbrăceștesc cu drag. Seară bună! Pa, pa!