Exercitii modul 9 Cum il abordezi pe partener daca are un stil de partenting diferit

Salutare! Bine v-am găsit sau bine v-am regăsit și în seara asta. Te salut Estera pentru că ești prima care ai deschis camera. Te salut și pe ceilalți. Suntem azi la unul dintre cele mai și importante dar și dureroase subiecte și anume cum rezolvăm problema cu stilurile de parenting diferit. De obicei, unul din partenerii are stil de parenting permisiv, celălalt are un stil de parenting autoritar și din toată povestea asta ies foarte multe chestii care deranjează, care ne tulbură liniștea, iar subiectul de astăzi este extrem de folositor în primul rând pentru mine personal, pentru tine, pentru individ, pentru că te ajută să scapi de vinovăția că te cerci, te contrazici cu partenerul în mod constant și de aici suferă copilul foarte mult. Și toți cei care sunteți părinți, cred că știți de la ce mă refer. Cât de frustrant este când tu zici ceva, partenerul zice altceva și copilul are de suferit. Te uiți la copil și vezi în el lucruri pe care n-ai vrea să le vezi și știi că o mare parte din acele lucruri sunt tocmai din faptul că nu ai reușit să te armonizezi cu partenerul tău. Deci în primul rând scapi tu de vinovăția că îți influențezi negativ copilul. În al doilea rând te ajută în să găsești liniște în relație cu partenerul de viață. Nu știu cum e la voi, dar la mine și Ioana, cel puțin în perioada până copiii s-au făcut așa mai mari, mai mari însemnând peste 15-17 ani. Cele mai multe discuții, contradicții le-am avut pe seama copiilor. La noi așa a fost. Am avut și pe alte teme, dar cât de multe și cât de intense au fost pe seama copiilor n-am avut pe niciun alt subiect. În momentul în care găsești o cale de mijloc, nu vă imaginați câtă liniște apare în relație. Și în final, subiectul de astăzi este extrem de folositor pentru binele copilului, pentru că știm deja copilul care crește într-o atmosferă sănătoasă, când părinții se înțeleg bine, sănătos, atunci copilul are efectiv șanse reale să pornească în viață cu Să iau un start... cum să-l numesc? Un start bun în viață? Pentru că da, de felul în care se înțeleg părinții, depinde când va lua startul copilul. Sunt unii copii care iau startul mai devreme, iar alți copii iau startul mult mai târziu. Și când mă refer la acest start în viață, mă refer la când începi să înțelegi lucrurile, cam cum decurge viața, cum decurg relațiile, cât de responsabil ești în viață, cât de prezent ești. când începi să îți asumi responsabilități, când începi să ai încredere în tine și poți să ai curajul să, nu știu, să-ți cauți un job, să intri într-o relație, să intri într-o afacere. Și în funcție de felul în care ne-au crescut părinții, unii dintre noi au avut un start mai rapid în viață, ne-am început viața mai repede, mai maturi, mai echilibrați, iar alții, din păcate, încep viața la 30 de ani, la 40 de ani și alții foarte, foarte târziu. Adică trăim până la o anumită vârstă cam de geaba, pentru că efectiv ne este greu să ne adaptăm vieții. Și asta este datorită părinților. Așadar, subiectul de astăzi e super important pentru mine personal, pentru relația de cuplu, dar și pentru startul copilului. Prin urmare, Haideți să vă spun ce mi-am pregătit pentru voi în seara asta. Sper din suflet că ați reușit să urmăriți modulul nouă, să ascultați, să vă faceți exercițiile. Dacă nu, evident, ca de fiecare dată vă îndemn să vă întoarceți la informație și la execiții. Iar știți că în seriile de marți, seara, vă mai dau câte un execițiu, pentru că de aici, din execițiile astea, vin răspunsurile, vin rezolvările, vin conștientizările, vine vindecarea, vin soluțiile. Așadar, în seara asta, Vreau să vă ofer un proces de lucru pentru situația asta mai concretă și poate un pic specială și anume cum să-l abordezi pe partener dacă are un stil de parenting diferit de al tău. Deci ăsta este titlul, cum îl abordezi pe partener dacă are un stil de parenting diferit și sunt vreo 9 pași. Nu vă speriați că nu trebuie să îi faceți pe toți într-o singură ocazie. Trebuie să îi faceți în mai multe ocazii. Dar ideea este că vreau să vă ofer acest instrument. Nu l-am predat. Pot să zic că l-am predat pe bucățele, dar nu pe tot așa unul pas după pas. Am să vă zic prima dată care sunt cei nouă pași, după care vreau să intrăm în fiecare să vi-i explic, ca să îi înțelegeți pe fiecare mai bine. În primul rând, îți recomand să faci procesul colapsului cuantic pe taiurile negative ale stilului de parenting al partenerului. De ce e nevoie să faci asta? Pentru că cel mai probabil, dacă tu ai stil de parenting, să zicem, permisiv și partenerul are stil de parenting autoritar, tu o să fii foarte deranjat de trăsăturile stilului de parenting autoritar. Că e mai dur, că este intransigent, că ridică tonul la copil, că îl pedepsește, că țipă la el sau lucruri de genul ăsta. Și ești deranjat de aceste taiuri pe care le face partenerul tău, tocmai pentru că le consideri sau le percepi, le interpretezi ca fiind cu foarte multe minusuri. De aceea e nevoie să faci procesul colapsului quantic pe principalele taiuri ale partenerului, ale stilului de parenting pe care îl are partenerul, tocmai ca să te echilibrezi în interiorul tău, să vezi și plusurile taiurilor partenerului. Altfel, știm deja, suntem la finalul programului, suntem încărcați emoțional negativ și din starea asta de încărcătură emoțională negativă, nu funcționează lucrurile. Orice tehnică ai aplica, orice îi spune partele, nu funcționează. Deci ăsta e primul pas. Al doilea pas, e recomandat, îți recomand să... De fapt, ce îți recomand? E obligatoriu. Dacă vrei să ai rezultat, e obligatoriu, punct. Nu e cu recomandare, dacă vrei, dacă ai chef, dacă nu. Vrei rezultate, faci asta. Dacă nu, o să aștepti mult și bine. Deci pasul 2 este să faci procesul colapsului cu antipetaiurile stilului tău de parenting. Deci după cum spuneam, să rămânem la exemplu ăsta ca să îți fie ușor să mă urmărești. Dacă tu ai un stil de parenting permisiv, să zicem, este pentru că tu te-ai îndrăgostit, te-ai atașat de trăsăturile stilului tău de parenting. Că de-aia ești permisiv, adică de-aia ești îngăduitor cu copilul, de-aia nu-l pedepsești, de-aia faci lucrurile în locul lui, de-aia îi strângi jucăriile, de-aia îi ușurezi munca. Toate astea sunt taiuri pozitive în mintea ta, Și consider că toate astea îi aduc beneficii foarte multe și copilului, poate și ție. Și pentru că percepi mai multe plusuri la aceste taiuri, de asta le tot faci. Și atunci e nevoie să cauți și minusurile acestor taiuri pe care tu le practici de ani de zile, pentru ca să vezi că ceea ce faci tu este în echilibru. Nu îi aduce doar plusuri, copilul îi aduce și minusuri. Deci ăștia sunt primii doi pași obligatorii. Până nu i-ai făcut pe ăștia doi, degeaba te apuci de treabă, degeaba îi faci pe următorii. O să fii încărcat emoțional negativ, îi transmiți asta partenerului și de aici se duce totul pe apa sâmbetei. Și după aia vi-e explic pe ceilalți șapte pași, foarte rapid, acum, că după aia vreau să iau pe fiecare în parte. Pasul 3. Fii curios. E nevoie să înțelegi de ce partenerul se comportă cu copilul așa cum o face. Și o să vezi la ce mă refer. Pasul 4. Validează ce afli de la partener. În loc să contrazici, validează, aplică dialogul imago. Pasul 5. Ce ai aflat de la partener? Include în stilul tău de parenting, în interacțiunea ta cu copilul. Adică nu doar îl asculti pe partener și după aia zici, ok, te-am ascultat, ai vorbit foarte frumos, dar nu mă interesează. Nu. Hai să văd ce ai făcut tu, hai să încep să fac și eu și o să vedeți care e logica. Pasul 6. Responsabilizarea partenerului. Ajută-l pe partener să vadă consecințele stilului său de parenting. Pasul 7. Autoobservație reciprocă. Aici e nevoie să stai față-înfață cu partenerul tău și să vă observați reciproc. Pasul 8. Aici debea ajungi la discuția despre echilibru. și tu și partenerul să ajungeți să aveți un stil de parenting echilibrat. Vedeți? Debea la pasul 8. Nu de la pasul 1, cum avem noi tendința, te duci la partener și spui, păi, mă deranjează că tu te părți cu copilul așa sau așa. Ar fi bine să nu. De obicei, noi o luăm cu pasul 1. Nu, e debea pasul 8 ăsta. Și apoi ajungem la pasul 9, un antrenament și feedback. Da? Așa că hai să luăm pe rând pașii. Pe pasul 1 și 2 vi le-am explicat, nu îi mai explic acum. Deci e vorba de procesul colapsului cuantic pe trăsăturile stilului de parenting al tău și al partenerului, ca să ajungi în starea la percepția de echilibru. Și acum hai să vă explic puțin ce vreau să zic cu pasul 3 cu referitor la curiozitate. Evident că tu stai și analizezi lucrurile mult și observi că există tiparul ăsta, tu ai un anumit stil de parenting, partenerul are un anumit stil de parenting și cred că în primul rând e nevoie să te arăți interesat, să te arăți curios cu privire la motivele care îl fac pe partenerul tău să adopte un stil de parenting permisiv sau autoritar. Deci cele două extreme. Repet, ce am zis și în curs, stilul de parenting autoritar sau permisiv sunt niște extreme. Ambele au plusurile lor, dar le și lipsește ceva. Și atunci, înainte să îi spui partenerului că e greșit, că este incomplet, ai bine să stai de vorbă cu partenerul tău și te arăți curios în privința stilului său de parenting. Și v-am pus aici Un fel de abordare, voi puteți să o personalizați cu cuvintele voastre, să vă fie vouă caracteristic, dar ideea de bază ar fi cam asta. Stai de vorbă cu partenerul și spui cam așa, uite, am observat ceva la mine. Am observat că în situația X și dai partenerului o situație, îi dai un exemplu, mă rog, ați avut o interacție cu copilul vostru și spui, uite, am observat că în situația X Eu reacționez așa și spui cum reacționezi tu conform stilului tău de parenting. Am tendința să fiu îngăduitor cu copil, am tendința să îi dau la fund, am tendința să ridic tonul. Depinde de ce stil de parenting ai tu. După ce spui ce ai observat la tine, poți să îi spui că te-am observat că tu, de obicei, în situația aia, tu faci invers de cum fac eu. Dacă eu ridic tonul, tu îl lași tonul jos. Dacă eu sunt mai îngăduitor, tu ești mai intransigent. Dacă eu îl pedersez, tu ai tendința să îi spui, lasă, hai că e mic și nu înțelege, hai să trecem peste. Da, și îi spui partenerul, te-am observat că tu faci chestia asta în situațiile de genul ăsta. Și după aia îl întrebi, mă uite, Am și eu o întrebare pentru tine. Ajută-mă să înțeleg de ce alegi tu să te comporți cu copilul așa? Ce încerci să obții de la copil, în relația cu copilul? Cum crezi că îl ajută pe copil metoda ta, abordarea ta? La faptul că, de exemplu, când copilul face o greșeală, tu îl pedepsești. Îi dai la fund sau îl pui la colț sau ridici tonul la el. Cum crezi că îl ajută pe copil treaba asta? De ce face asta? sau altă alternativă, v-am dat aici jos, pe ultimul rând, am observat că eu tind să fiu mai permisiv și spui cum anume te comporți, iar tu ai tendința să fii mai ferm, mai intransigent sau cum mai observa tu. Și sunt curios, ce anume te-a învățat viața ta? Ce te-a învățat copilăria ta? Că e important în creșterea copiilor. Ce ai trăit tu în copilărie care te-a format să fii așa cum ești? Cu alte cuvinte, ce încerc eu să zic la pasul 3 și care cred că este rostul lui, înainte să-l judești pe partener că ce face este greșit, înainte să-l corectezi pe partener, înainte să spui partenerului că stilul lui său de parenting este greșit și că îl afectează pe copil, înainte să-i spui toate astea, ieși din rolul de mămică sau tătic, ieși din rolul de profesor, Ești din rolul de expert în parenting, ca și cum tu ai fi marele expert, și arată-ți curiozitatea față de abordarea partenerului. Tu te porți cu copilul așa, vreau să înțeleg de ce. Așa s-au purtat părinții tăi cu tine? Așa ai văzut tu pe nu știu unde? Așa ai citit tu în vreo carte? Așa ți-e mai ușor? Ți-e mai natural? Ai vrea altfel, dar până la urmă tot aici ajungi? Ce crezi tu că obții de la copil, în interacțiunea cu copilul, dacă te porți în felul în care o faci? Ce rezultate aștepți tu din relația cu copilul? Și aici, obligatoriu, vă rog, notați-vă, aplicați dialogul IMAGO, adică oglindește, validează și empatizează. Deci la pasul 3, după ce ai pus întrebările astea pe care ți le-am zis acum, taci. Efectiv taci și când deschizi gura o faci doar pentru a oglindi, pentru a valida și pentru a empatiza. La punctul ăsta nu-l corectezi, Nu te arăți mirat, nu dai ochii peste cap, nu pufnești, nu oftezi, nu-ți încordezi pumnii, nu tremuri de nervi. Ia uite bă tâmpitul ăsta cum poate să zică? El crede că dacă îl pedersește pe copil când greșește copilul, o să învețe responsabilitatea. Doamne ce redus este! Deci trebuie să termini cu astfel de atitudini, pentru că altfel îl pierzi. Îl pierzi efectiv. Deci pasul ăsta este doar pentru a-l înțelege pe partener. Atât a-l înțelege, cât mai bine. Bun, dacă totuși ai ceva de zis la pasul 3, Pot să fie întrebări care să clarifice. Dar cum ai ajuns la înțelegerea asta? Dar ce te-a determinat să crezi că asta e varianta cea mai ok? La cine ai mai văzut tu asta? Cum te simți când faci așa? Întrebări de genul ăsta care să te ajute pe tine să îl înțelegi mai bine pe partener. Să-i înțelegi raționamentul, să înțelegi emoțiile lui, să înțelegi obiectivele lui. Bă, de ce îți dă poartă ăsta copilul așa? Pentru că altfel o să ai tendința să-l judezi, să-l critici, să-i reproșezi și asta duce, știți deja, la îndepărtare, la răceală, la indiferență, la exagerare. Cu cât îi spui tu că-i mai greșit, cu a ta el o să exagereze. Deci ăsta e pasul 3. După care vine pasul 4 și intențional l-am pus aici, deși eu v-am zis că trebuie să faci asta și la pasul 3, dar v-l-am pus aici ca nu cumva să-l uitați. Validează, poate trebuia să scriu și împatizează. Dar cel mai important aici este să validez. Aha, acum îmi este foarte clar sau mai clar de ce acționez așa și ce anume vrei să obții. Înțeleg mai bine și are sens pentru mine. Nu m-am gândit niciodată la perspectiva asta. Dar, într-adevăr, copilul are nevoie să simtă, sau să trăiască, sau să experimenteze, sau să învețe ceea ce tu intenționezi prin metodele tale sau prin stilul tău de parenting. Știi că mi se pare interesant și cred că este și folositor și îți mulțumesc pentru că ești un tată sau o mamă care aplică și metodele astea, pentru că, da, în felul ăsta copilul va învăța ceea ce ai zis tu că vrei să-l înveți. Acum, paranteză, când validezi ceea ce tocmai partenerul îți spune, eu știu că ai în mintea ta și costurile stilului său de parenting, da? Le ai. Și alea îți stau pe vârful limbii. Și-ți vine ca după validarea asta să spui, e interesant și folositor, dar... Acum te ia dracul, să o ia dracul... limba împrimire și te pui să zici, știu că are și niște beneficii, dar stai să vezi că are și niște costuri. Nu! Abține-te, abține-te, abține-te! Debea' la pasul 8 vei face asta și o să vezi cum îți sugerez eu să faci. Deci la pasul 4 doar te arăți uimit, mirat că poate Chiar așa vei fi că poate niciodată nu te-ai gândit că partenerul tău îi dă copilului la fund, vreo două, chiar crezând că asta îl face pe copil responsabil. Da, poate el chiar asta crede. Și eu când spun asta, mă gândesc la mine. Ani de zile i-am lovit pe copiii mei, am ridicat onul la ei, i-am pus la colți, i-am pedepsit în toate modurile pentru că chiar eram 100% convins că aia este metoda prin care trebuie să-mi educ copiii și altfel nu se poate. Că am observat eu la alți părinți care erau permisivi, care lăsau după copil, care jucau după cum cânta copilul, care erau foarte îngăduitori. Am observat eu, așa, cu puțina informației pe care o aveam acum, 15-20 de ani. că acei copii cresc răzgâiați, cresc niște alintați, nu ascultă, nu țin cont de reguli. Și-am tras eu concluzia că, bă, trebuie să cobori milităria din pod, că altfel nu te înțelegi cu copilul. Și da, eram sută la sută convins că așa trebuie să mă port. Nu aveam intenții rele, nu mă trezeam dimineața și mă gândeam cum să le fac eu o viață urâtă copiilor mei. Nu mă gândeam la așa ceva, nu aveam intenții rele. Pur și simplu, eu chiar credeam că așa e corect. Și tot în sinceritatea mea o judecam foarte aspru pe soția mea, care era foarte îngăduitoare cu copiii, le ținea partea, mă rog, și așa mai departe. Și vreau să înțelegeți că, la fel ca mine, sunt mulți alți oameni. Majoritatea oamenilor fac ce fac pentru că ei sunt bine intenționați. Așadar vreau să îl crezi pe cuvânt pe partenerul tău dacă este autoritar când o să-ți spună băi dau la curt pentru că altfel nu te înțelegi cu el și unde dă mama și tata crește. El chiar crede asta. El chiar crede că bătaia este ruptă din rai. Sau, dacă ai un partener permisiv, el chiar crede că așa trebuie să le duce, să tacă, să fie îngăduitor, să fie blânduc, să nu se țină de reguli, să îl lase după copil, el chiar crede că așa trebuie să se poartă cu copilul. Că e bine sau e rău, că are avantaje și dezavantaje, asta e un alt subiect, mai încolo un pic, dar deocamdată, Tu validează, da mă, te înțeleg și are sens din perspectiva ta, când stau și gândesc lucrurile din perspectiva ta, are sens ceea ce spui. Nu m-am gândit niciodată, n-am crezut că tu chiar poți să privești lucrurile în felul ăsta. Bun. Și dacă pasul 4 ți se pare greu, să te ții bine că pasul 5 o să ți se pară aproape imposibil. Hardcore. Pasul 5 spune așa. Include în stilul tău de parenting metoda partenerilor. Adică nu doar că la pasul 3 te arăți curios, la pasul 4 validezi ce face partenerul, metoda lui, ci la pasul 5 îi spui, ok, acum am înțeles de ce faci tu ce faci, uite, o să încerc și eu să fac pe viitor chestia asta cu copilul, să vedem ce iese. Dacă nu rezonezi deloc cu ceea ce face partenerul, că poate partenerul îl lovește pe copil și poate nu rezonezi cu asta, ok, atunci poate nu vei împrumuta pedepsa fizică, dar poate vei spune partenerului, băi uite, începând de mâine, o să fiu și eu mult mai ferm, așa ca tine. Pentru că partenerul când se interacționează cu copilul nu are doar o singură trăsătură, nu face doar o singură acțiune față de copil, adică îi dă la fund două palme. îi dă la fund două palme, ridică tonul la copil, este foarte ferm, este intransigent, nu se înduplecă, dar dacă a zis ceva se ține de chestia aia. Deci partenerul, dacă are un stil de parenting autoritar, manifestă mai multe acțiuni, comportamente față de copil, într-o în aceeași situație. Ei bine, din toate acele comportamente, Alege și tu unul sau două și spui partenerul cu unul sau două care nu ți se par chiar atât de invazive, chiar atât de agresive și spui partenerului, uite, ok, am înțeles, din tot ce faci tu, uite, o să încerc și eu metoda asta, o să ridic puțin tonul. Când te-a pus să urli, ai zis, bă, o să fiu și eu mai autoritar, îndreg și eu un pic vocea, sunt mai ferm și o să văd ce se întâmplă, cum o să reacționeze copilul, da? Eventual, ce mai poți să faci este să îi spui partenerului tău, uite, s-ar putea să mi se pară dificil să aplic o anumită chestie împrumutată de la tine, pentru că mi-e greu, mă apucă mila, sau nu mi-e natural. Dar uite, aș vrea ca tu să mă ajuți. Cum de reușești tu să te comporți cu copilul așa? Cum de nu te îndupleci? Dacă n-a iesit o chestie de ții, că eu îi spun că nu-i mai dau telefonul 5 ore, dar după o oră îi l-am dat. Ce faci tu? Cum gândești tu? Ajută-mă și pe mine să fiu atât de ferm ca și tine. Sau, dacă tu ai un stil de parenting autoritar, și partenerul tău este mai îngăduitor, poți să-i spui, băi, uite, pe mine mă iau toți dracii când copilul face nu știu ce și îmi vine să-i dau o pedeapsă de 10 ore sau 10 zile, nu-ți mai dau telefonul. Dau și eu un exemplu. Și când te văd pe tine atât de calmă și atât de liniștită, mi-e foarte dificil să fiu așa. Învață-mă și pe mine ce gândești tu, ce-ți spui în mintea ta astfel încât îți este natural ca să fii atât de îngăduitoare cu copilul sau să fii atât de calmă. Sau i-ai spus că îi dai telefonul după 10 zile dar după o zi îl ai dat. Ce-i în mintea ta? Ce-i în sufletul tău? Ce se petrece? Ajută-mă și pe mine să înțeleg ce-i în sufletul tău ca să pot face și eu chestia aia. chiar vreau să fiu mai ferm cu copilul, că nici eu nu mă simt bine când spun una, dar după aia, de fapt, este alta. Sau, tot așa, dacă tu ai stil de parenting permisiv, mă rog, am dat destul de exemple, cred că ați înțeles, da? Deci, ideea este, la pasul 5, spune-i partenerului că ai de gând să integrezi în comportamentul tău ceva din ce face el, din stilul lui de parenting și, eventual, cere-i ajutorul, ajuta-i să-ți explice mentalitatea lui, cum gândește el, cum face el de este atât de natural să facă XYZ. Practic, scopul pasului 5, pe de-o parte, este să experimentezi și tu o anumită acțiune pe care partenerul tău o face și tu o judeci și să vezi că nu-i chiar atât de grav când faci și tu ceva ce face partenerul Mai ales dacă tu ai făcut procesul colapsului cuantic, pasul 1 și pasul 2, aici la pasul 5 mintea ta o să fie pregătită. Are sens ce zic? Tu deja o să vezi și partea pozitivă, deja ai văzut înainte la exerciții 1 și 2, deja tu ai văzut partea pozitivă a comportamentelor specifice stilului de parenting al partenerului tău. Și acum la pasul 5 nu faci decât să incluzi în obiceiurile tale sau în abordarea ta față de copil unul din acele comportamente pe care tu deja ai lucrat și ai văzut la nivel de percepție și emoție că mă, are și plusuri, nu are doar minusuri. Și acum tu emoțional deja ești pregătit să integrezi în comportamentul tău și ceva din stilul de parenting al partenerului. Are sens ce zic? Te văd aici, Ramona, pe tine, Lucia, Alina. Are sens ce zic? Da? Deci la pasul 1 și 2, făcând procesul colapsului cuantic, tu te pregătești pentru toți acești pași pe care eu ți-i dau în procesul ăsta, ca să-i poți integra. Deci, pasul 5, inclus în comportamentul tău, 1 din comportamentele specifice stilului de parenting pe care îl are partenerul tău. Și o să vezi că nu mori nici tu, nu moare nici copilul, nu se dă râmă casa, nu vine sfârșitul lumii. Dacă tu, de exemplu, ai stil de parenting permisiv, adopti, să zicem, fermitatea. Și când ai spus copilului, nu-ți dau bomboana asta, acum nici să mă picure cineva cu ceară și nu-i o dai, Și te uiți la copil, a trecut jumate de oră, a trecut o oră, a trecut trei ore și copilul n-a murit. Și te gândești, bă, ia uite că nu-i chiar așa grav. Bine zicea soțul meu sau soția mea că trebuie să fii ferm, că până la urmă copilul se liniștește. Și așa mai departe, exemple sunt multe. Și în următoarele 3-4 săptămâni aplici cu consecvență ce ai împrumutat de la partenerul tău. Adică atunci când ajungi în situație cu copilul tău, în situație similară cu cele despre care ați discutat, Când vine vorba de a-l trata pe copil, nu-l tratezi doar după cum erai tu obișnuit, dacă ai stil de parenting permisiv. Nu-l tratezi doar cu îngăduință, nu doar faci în locul lui, nu ești doar blândă și empatică, ce și fermă și hotărâtă și pui limite și spui gata, până aici s-a terminat programul de televizor, îl închizi tu sau îl închid eu. Și dacă nu îl închide el, îl închizi tu și gata. Da, deci timp de 3-4 săptămâni tot aplici cu consecvență ceva ce ai împrumutat din stilul partenerului de parenting. Și la final poți să-i ceri și un feedback partenerului și spui, uite, în săptămânile astea am încercat și eu, nu știu cât mi-a ieșit, să aplic ceva ce am învățat de la tine. Vreau să știi că am deja văzut niște îmbunătățiri în relația cu copilul meu. Uite ce beneficii am observat în relația cu copilul și asupra copilului atunci când am aplicat ce am învățat de la tine. Dacă începi să-i spui lucrurile astea, știu ce e în mintea ta acum, că partenerul o să se înfoaie și o să zică, vezi, ți-am zis eu, stilul meu de parenting este superior celui al tău. Și din momentul ăsta partenerul o să profite și o să-ți spune tot timpul că doar ca el trebuie să se facă. Nu, nu se va întâmpla asta, pentru că mai urmează și alți pași. Deci deocamdată lasă-l să triunfe. Lasă-l să fie mândru, lasă-l să spună, băi, ia uite ce... Da, deci, deocamdată la pasul 5, doar oferă-i feedback și spune, uite, m-am simțit bine făcând asta, am văzut niște beneficii și în relația cu copilul, am văzut niște reacții faine la copil, s-a mirat la început, nu-i venea să creadă că eu fac așa sau așa, nu contează, da? Depinde de cine ai fost, ce stil de parenting ai avut. Și eventual poți să-i ceri și partenerului un feedback și să îi spui cum ți s-a părut ție. Ce-am făcut? A fost ok? Ai văzut? N-ai văzut? Ce-ai observat tu? Și le asculti pe partener. Bun. Pasul 6. Deci nu uitați, aici suntem deja Deja de în momentul în care ai început să faci, să lucrezi pe procesul colapsului cuantic și ăla poate țea două săptămâni, că lucrezi o săptămână pe trăsăturile stilului tău de parenting, o săptămână pe trăsăturile stilului de parenting al partenerului. Asta poate țea vreo două, trei săptămâni până lucrezi așa ca lumea frumos. După aia durează trei, patru săptămâni până aplici informațiile astea și aplici acțiuni concrete din stilul de parenting al partenerului, așadar la pasul 6 tu poți să ajungi după 5, 6, 7 săptămâni. Deci pasul 6, mai încolo. Nu ajungi la pasul 6 în prima zi de când ai început să lucrezi pe procesul ăsta. Așa și deci după 5, 6, 7 săptămâni când ai lucrat frumos cu tine, când l-ai validat pe partener, când ai validat stilul lui de parenting, când i-ai arătat că ai văzut beneficii, când ai integrat în viața ta din trăsăturile lui, din stilul lui său de parenting și când deja partenerul a început să se detensioneze și când el deja a început să se simtă un fel de mentor, profesor care te învață pe tine și tu îți iei lecțiile, și el deja a văzut că tu îi integrezi în viața ta și deja sunt beneficii în relația ta cu copilul și el se simte grozav și mândru. Deci după 6-7 săptămâni, abia acum vine discuția asta, în care îi spui partenerului cam așa. Știi că am discutat cu 6-7 săptămâni în urmă despre stilul tău de parenting și metodele tale de a le educa pe copil? Și-am aflat de la tine că te porți așa cu copilul pentru că... Și îi spui ce ai aflat. Îi aduci aminte. Mi-ai spus că tu te porți așa cu copilul pentru că așa s-a purtat tatăl tău cu tine. Și ai înțeles că așa trebuie să oferi educația copilului. Și ai spus că te porți în felul ăsta pentru că urmărești anumite beneficii în relația cu copilul. Vrei să-l înveți responsabilitate sau vrei să-l înveți toleranță sau vrei să-l înveți, mă rog, ce ți-a zis partenerul. Și repezi din lucrurile pe care el ți le-a zis la început. Uite, vreau să-ți mărturisesc ceva. În timpul ăsta de 6-7 săptămâni, am fost conștiencios și am aplicat și eu ce mi-ai recomandat tu. Da? O acțiune din specifică stilului tău de parenting. Și vreau să știi că sunt foarte încântat pentru că am observat niște îmbunătățiri reale în relația cu copilul. Și spui care sunt acele îmbunătățiri. Dacă ai stil de parenting permisiv, și ai împrumutat ceva din stilul lui autoritar, poți să-i spui, bă, uite, de când nu mai sunt așa permisivă cu copilul, ci sunt un pic mai autoritară și nu mai las după el și îl pun pe el să strângă jucăriile și nu le mai strâng eu, uite, am observat că copilul mă respectă mai mult, am observat că nu mai face crize, am observat că... și-i spui ce beneficii ai observat. Da? Iar chestia asta din nou îl face pe partener să se simtă validat, să se simtă mândru. Ceea ce e foarte bine. După care tu continui și spui așa. Și tocmai pentru că metoda ta funcționează în anumite privințe, asta e strategic pus în anumite privințe, adică are anumite plusuri metoda ta, dar tu nu îi spui acum tot ce ai în cap, îi spui doar așa. Și tocmai pentru că metoda ta funcționează în anumite privințe foarte bine, foarte fain, vreau să ne asigurăm că o folosim în cel mai înțelep mod. Uite, am o curiositate. Tu ai observat vreodată situații în care metoda asta ta ar putea avea niște efecte neintenționate asupra copilului? Care crezi că ar fi limitele sau dezavantajele metodei tale de parenting? Și după ce tu l-ai validat pe partener 6-7 săptămâni și când ești cu o energie pozitivă, sănătoasă, echilibrată, Și îi pui această întrebare, eu cred din tot sufletul că partenerul la momentul ăsta, dacă ți-ai pregătit bine terenul înainte, la momentul ăsta cred că partenerul ar putea să aibă două reacții. Prima reacție ar putea să fie Băi, Ramonu, să știi că nu m-am gândit niciodată la treaba asta. Habar n-am. Nu știu. Nu mi-am pus problema. Uite, e prima dată când încerc să mă gândesc ce consecințe negative sunt când eu sunt foarte îngăduitor cu copilul sau ce consecințe negative sunt când eu sunt foarte autoritar sau pedepsesc pe copil când greșește. Nu m-am gândit niciodată. Ok, și ai vrea să ne gândim împreună? Care crezi că este impactul asupra copilului? Pe termen scurt și pe termen lung. Hai să analizăm puțin. Asta ar putea să fie prima reacție a partenerului. Nu m-am gândit niciodată. Sau ar putea să fie a doua reacție în care să-ți spună partenerul. E Ramona, dacă ai ști de câte ori m-am gândit și eu. Dar nu știu să mă port altfel. Dar îmi dau seama că ce fac eu îl potolește pe copil, dacă el e autoritar, ar putea să zică. Dau seama că metodele mele îl potolesc pe copil, îl fac pe copil ascultător, dar am observat că copilul are teamă de mine. Sau poate am observat că, nu știu, poate a avut el niște insight-uri, s-a gândit până atunci de mai multe ori și atunci ți le va spune. Deci scopul pasului 6 Nu este să îl judești pe partener, nu este să dai cu biciul în el, ci este doar să îl ajuți pe partener să conștientizeze care sunt costurile stilului său de parenting. Dar vedeți, pui problema într-un așa mod încât să nu se simtă lovit, atacat, judecat și așa mai departe. Bun, deci ăsta este pasul 6 și trebuie făcut într-un context de imago, dialog imago, da? Nu uitați, oglindești, validezi, empatizezi. Dacă auzi ceva la partenerul tău în momentul ăsta, s-ar putea să zică, da, m-am gândit și eu, băi, Alina, m-am gândit că felul în care mă port eu cu copilul s-ar putea să-l afecteze, așa, așa, așa. Atunci să nu ți se vadă sclipirea în ochi, Asta era! Bine mă băiatule, ți-ai dat și tu seama, în sfârșit! Că de când mă tochii nu-i să-ți zic? Și să respire așa ușurată, ca și cum... Că o să zică, a, asta așteptai tu, șmechero, de 6-7 săptămâni, de-aia t-ai purtat tu cu mine așa, așa, că aici voiai să ajungi, să-mi dai tu mie peste nas. A, p-atunci s-a dărâmă tot. Nu, atunci trebuie să ai înțelepciune, Să stai așa smerit cu capul așa în jos, să te uiți la el frumos, cu respect, cu compasiune, cu înțelegere, cu empatie și îl lași să spună ce a conștientizat el. Da, îmi dau seama că l-am afectat pe copil. Uite, așa, așa, așa. Și atunci n-ai de făcut decât să-l feliciți, bă te felicit, Ai fost vulnerabil că ți-ai dat voie să te gândești la treaba asta și mă bucur pentru tine că tu te-ai putut analiza și ai putut să fii sincer și îți mulțumesc că mi-ai încredințat asta. Atât. Da? Bun. Și la pasul 7 este cumva continuarea pasului 6. Autoobservație reciprocă. Și acum poți să-i spui partenerului pentru că l-ai deschis un pic, l-ai ajutat să se deschidă un pic. Acum poți să-i spui partenerului, uite știi, dacă tot a venit vorba și tot am ajuns la subiectul ăsta, aș vrea să facem un exercițiu de imaginație împreună. Aș vrea să ne gândim la viitorul copilului. Și aici sunt două întrebări mari și late. Prima întrebare te are în vedere pe tine, a doua întrebare are în vedere pe partener. Sau mai bine zis, prima întrebare are în vedere stilul tău de parenting, a doua întrebare are în vedere stilul de parenting al partenerului. De ce încep cu tine? Pentru că dacă tu te faci vulnerabil, Dacă tu te deschizi, dacă tu ai curajul să faci introspecție și să recunoști niște dezavantaje ale stilului tău de parenting, o să-i fie mai ușor partenerului să facă și el asta. Și atunci pasul 7 este compus din două întrebări. Prima întrebare ar fi așa. Hai să ne gândim. Cum va fi viitorul copilului nostru dacă am continua să-l tratăm pe copil doar conform stilului meu de parenting? Și să spunem că tu ai stil de parenting permisiv. Atunci exact despre asta vorbești, chiar mă? O luăm aici, eu o văd pe Alina la mine pe ecran și se duce la soțul ei care îl cheamă Alina. Ce soț? Marius. E soțul tău, Marius. Te duci la el și spui, băi, Marius, uite, tu știi că eu sunt mai permisivă, hai să facem așa un exercițiu. Oare cum l-ar afecta pe copilul nostru Și cum ar arăta copilul nostru peste 15 ani, peste 20 de ani, dacă noi l-am tratat doar cu căldură, cu empatie, doar cu înțelegere, doar cu bunătate, nu-l pedepsim niciodată, dacă nu ridicăm tonul niciodată la el, dacă îi preluăm din sarcini, din poverile lui, dacă îi strângem jucăriile, dacă suntem amândoi permisivi, oare cum l-ar afecta asta pe copil? Hai să ne gândim! Și cred că el, deja în timp ce tu pui întrebarea, o să înceapă să dea răspunsuri. Normal, că îl crește un copil răzgăiat, nu o să învețe respectul față de autorități, nu o să învețe respectul față de reguli, o să încalce legile statului, poate să ajungă la închisoare, o să fie egoist, un narcisist, că tu l-ai învățat, ai făcut toate mofturile. Cred că o să aibă lista deja pregătită de dezavantaj ale stilului tău de parenting. Tu ce ai de făcut îți recomand din suflet. Ia-ți un pix și o hârtie sau telefonul sau ceva și spui ok hai să le notăm. Și notezi cu conștienciozitate. Și adaug și tu. Chiar mă. Paoleu ce bine zici. Nu m-am gândit la asta. Mamă și dacă copilul nostru o să ajungă un egoist, o să aibă pretenții de la toți copiii să îi facă pe plac, Și dacă nu o să copiii își dai seama că nu o să îi facă toți pe plac și atunci copilul nostru o să sufere pentru că el se așteaptă ca să îi facă toată lumea de plac că nu e așa. L-am crescut pe copil ca pe un prințișor și am spus că e cel mai frumos, că e cel mai deștept și că merită tot ce e mai frumos și mai bun în lumea asta. Mamă, nu m-am gândit că dacă eu îl cresc pe copil așa, o să sufere niște dezamăgiri crunte când o să meargă la grădii sau la școală sau la job. Ioi, hai să notăm. Și notezi, și notezi. Da, pasul ăsta cumva te învinovățește pe tine, dă în tine, lovește în tine. Dar nu e problemă, că nu e despre cine iese la final învins sau învingător. Nu e despre asta. Că e doar despre a recunoaște tu, în fața partenerului, că stilul tău de parenting extrem, permisiv în cazul ăsta, are și limitele lui și consecințele lui negative. Și asta e cu bătaie lungă, că dacă tu îți faci curaj să recunoști, dezavantajele stilului tău de parenting și consecințele în viața copilului, o să fie mai ușor și partenerului tău. Aici s-au pus niște întrebări ajutătoare. Cum crezi că va fi copilul nostru la 18, 20, 30 de ani dacă noi îl vom educa doar în stilul meu de parenting? Cum îl va ajuta stilul meu de parenting pe copil? Ce beneficii îi va aduce? Ce abilități îl va învăța să își dezvolte? De aici, aici e partea pozitivă. Dar după aia mergi la partea negativă. Cum îl va dezavantaja? Ce costuri? Ce minusuri îi va aduce? Ce abilități nu va învăța copilul? Ce temeri frici blocaje va avea dacă voi continua să-l tratez în stilul meu de parenting? Cazul ăsta permisiv. Cum îl va limita pe copil? Cum vor fi relațiile lui? Va fi dependent emoțional? Va pune limite sănătoase? Ce tip de părinte va fi? Permisiv ca noi sau incapabil să pună limite? Și stați și analizați efectele stilului tău de parenting asupra copilului. Și după ce ați făcut lista asta suficient de mare, încât este foarte evident că are destule minusuri stilul tău de parenting, atunci ești pregătit să te duci la partener sau să continuați discuția să-i spui Fiu, mamă, nu vine să cred cât te-am descoperit. Hai acum să vedem care ar fi viitorul copilului nostru dacă l-am educa doar folosind stilul tău de parenting. Da? Dacă am folosit doar stilul de parenting autoritar. Trebuie să presupunem că partenerul tău este autoritar. Tu ai fost permisiv și acum hai să vedem ce consecințe va avea copilul dacă noi amândoi vom fi autoritari cu el. Cum va arăta viața copilului nostru peste 20-30 de ani? Și uite, prima dată pot să discuz despre cum îl va ajuta stilul meu de parenting autoritar. Ce beneficii îi va aduce? Că îi aduce și beneficii. Și acum mai crește un pic inima. partenerului tău și spune, da, da, da, că dacă suntem autoritari amândoi, o să înveți respectul față de autorități, o să înveți disciplina, o să înveți autocontrolul, o să înveți aia, o să înveți aia. Și acum faci lista cu beneficii. Dar imediat vine întrebarea, ok, și cum îl va dezavantaja? Ce costuri, minusurii va aduce? Ce abilități nu va învăța dacă noi vom fi autoritari cu el toată viața? Ce temeri frici blocaje va avea? Dacă noi vom continua să-l tratăm doar așa și aici nu trebuia permisiv, dați-mi voi să corectez. Autoritar. Bun, bun, bun, bun, bun, bun. Așa. Deci, este clar ce facem noi aici? Lucia te văd aici pe prima pagină la mine și Ramona. Este clar? Bun, deci pasul 7 este o analiză mai în detaliu pe stilurile astea extreme de parenting. Hai să vedem cum va arăta viața copilului dacă îl creștem preponderent cu stilul meu de parenting, cum va arăta viața copilului dacă îl creștem preponderent cu stilul tău de parenting. Și aici e mult normal, Dacă tu ai o atitudine bună, sănătoasă, echilibrată, poate să fie o discuție foarte profundă, foarte intimă, care să vă apropie foarte mult unul de altul. Și acum, practic, după ce discutați ambele întrebări, numai puțin, Da, stai că aici mai este o greșeală și vreau să o corectez. Întrebarea 2. Bun. Vedeți câte greșeli am făcut. Așa. Deci asta este întrebarea 2. Bun. Și după ce ați făcut pasul 7, răspunzând la cele două întrebări, concluzia știți care va fi? Se pare că nici metoda mea singură, izolată și nici metoda ta izolată, doar metoda mea sau doar metoda ta, nu este ok pe termen lung pentru copil. Prin urmare, va fi o întrebare firească, ok, deci nici doar ca mine nu-i bine, nici doar ca tine nu-i bine, atunci cum e bine? Păi, stilul meu de parenting împreună cu stilul tău de parenting. Permisivul împreună cu autoritarul. Căldură împreună cu fermitate. Pentru că asta e trăsătura specifică sau specială al stilului de parenting permisiv. Căldura, empatia, validarea. Iar trăsătura specifică stilului de parenting autoritar este fermitatea. intransigența, limite, reguli, consecințe. Și astea două trebuie să fie puse împreună. Adică și eu, Ramona, și tu, Ionel, în egală măsură vom aplica parentingul permisiv și autoritar. Nu eu voi fi permisiv și tu autoritar și în felul ăsta ne echilibrăm. Nu asta înseamnă echilibru. Ce echilibru înseamnă că eu voi fi permisiv și autoritar, adică căldură și fermitate, tu vei acționa cu copilul cu căldură, empatie și cu fermitate. Da? Și uite așa are rost discuția despre pasul al 8-lea. Din ce am văzut până acum, niciun stil de parenting nu este complet. Prin urmare, se pare că avem nevoie de o combinație între cele două stiluri de parenting. Atunci, formula parenting-ului echilibrat este asta. Căldură plus fermitate. După cum v-am explicat, căldura include empatie, validare, acceptare, ajutor, sprijin, susținere, flexibilitate. Este mai mult energie feminină aici, în căldură, iar la fermitate vorbim despre limite, consecințe, reguli, disciplină și aici vorbim mai mult despre energie masculină. Cei care ați fost la cursul de energie cu mine știți că conform legii genului, fiecare persoană de pe pământ, ca să fie echilibrată, trebuie să fie în ambele energie. Nu femeile în energie feminină și bărbații în energie masculină, ci și femeile și bărbații să acționeze din ambele energie, feminină și masculină. Ăsta este echilibrul sănătos. Așadar, la pasul 8, discutați deschis. Băi, dacă o să fim doar fermi cu copilul, Da, copilul o să aibă fermitate, disciplină, dar o să fie distant emoțional, o să fie dur, o să fie rigid, poate anxios, poate rebel și nu ne convine asta. Dacă o să fim cu copilul doar permisivi, dacă doar o să arătăm căldură, empatie, validare, da, copilul o să primească înțelegere, empatie, iubire, dar o să fie imatur, dependent de ceilalți, fără autocontrol, incapabil să facă față provocărilor, nu ne convine nici asta. Atunci, hai să vedem cum îl putem educa pe copil într-un stil de parenting echilibrat. cu căldură și fermitate. Atunci asta e formula. Când interacționăm cu copilul, în primul rând îi arătăm o trăsătură din energie feminină sau de la stilul de parenting permisiv și anume empatie, validare. Da, te înțeleg. Înțeleg că ți este greu. Văd că ești supărat. Văd că ești frustrat. Are sens să fii supărat în situația asta. Da? Sau înțeleg de ce ești acum frustrat și are sens. Sau îmi dau seama că ți este dificil să digeri, să accepti situația asta. Sau, da, te înțeleg că ți este greu, chiar mi-aș dori să pot face asta pentru tine. Chiar mi-aș dori să strâng jucăriile în locul tău. Sau chiar mi-aș dori să spăl vasele în locul tău. Sau, știu că îți dorește asta, Doamne și eu când eram copil chiar îmi doream, e chiar faină jucăria asta, sau chiar faină haina asta, sau e chiar fain jocul ăsta. Dar are sens să îți dorești treaba asta, e chiar frumos, e chiar plăcut. Deci primul pas este căldură. Flexibilitate, empatie, validare, asta produce conectare cu copilul. Copilul se simte înțeles, se simte validat și în felul ăsta se apropie de tine și este pregătit pentru următorul pas. Pentru că următorul pas este fermitate. Este o trăsătură a energiei masculine. Și acum, după ce ai empatizat cu copilul, știu că ai vrea să te mai uiți la desene, știu că ai vrea să te mai joci, te înțelegi, are sens că vrei joacă, acum vine fermitatea. Și spui copilului care-i limita casei voastre, sau care-i regula în casa voastră. Știi că regula în casa noastră este asta și o spui. Temele se fac înainte de culcare, nu mâine dimineață când te trezești. Prin urmare, trebuie să-ți faci temele acum. Sau, tu știi că limita în casa noastră este asta. Ai voie la televizor o oră pe zi. Bine, în funcție de vârsta copilului. Sau, ceea ce vrei tu acum nu este ok, prin urmare nu o să-ți permiti să faci asta, dar în schimb poți să-ți propuni o alternativă. Dacă vrei să te bucuri, nu poți să te bucuri în felul ăsta, dar poți să te bucuri așa sau așa. Ce alegi? Și după ce ai pus limita, ce faci? Ești în continuare pe poziția din energie masculină, adică rămâi Acolo pe poziție, nu te lași înduplecat, pentru că mai ales în primă fază, copilul o să spună, da' ești o mamă rea, că nu mă mai mă lași la televizor, că mi-ai închis desenele, că nu știu ce, nu te mai suport, că... Hai da' te rog, te rog, te rog, da' mai lasă-mă numai puțin, nu mă vai. O să insiste. Și atunci ce ai tu de făcut? Empatizezi din nou cu copilul. Te înțeleg, te cred ca-i vrea. Sunt chiar frumoase desenele. Și eu când mă duc la Netflix și încep un serial din ăla frumos, m-aș uita până dimineața la 5 dacă n-ar trebui să mă trezez să mă duc la muncă. Te înțeleg, deci prima te empatizezi. După care îi spui din nou limita. Știi că la noi în casă este o regulă, o oră pe zi la televizor. Prin urmare, acum trebuie să închizi televizorul. Îl închizi tu sau îl închid eu. E de-aia două variante, ca să-i satisfaci nevoia de autonomie. Și dacă copilul insistă. Eu vreau să mă mui la televizor, eu vreau să mă mui la desene. Tu ce faci? Din nou împatizezi și din nou ești ferm. Și iar împatizezi și iar ești ferm și copilul iar plânge. Și tu împatizezi și ești ferm. până când copilul înțelege că nu se joacă cu tine. Și fă tu asta și face și partenerul tău treaba asta și o să vedeți cum voi doi vă echilibrați, partenerul este educat și toată lumea fericită. Deci ăsta ar fi pasul 8 și la pasul al 9-lea v-am propus un fel de antrenament. În prima și a doua săptămână după ce ați făcut pasul 8, ce vă propun să faceți este să aplicați căldura cu fermitate, să îmbinați stilul de parenting permisiv cu autoritar și să aveți voi doi o înțelegere. Măi iubire, când vezi că interacționezi cu copilul, fii atent la mine să vezi dacă am o abordare echilibrată din parentingul permisiv și din autoritar și le pun împreună. Sau poți să-i spui și așa, dacă combin foarte bine energia femeină cu masculină. Și te rog să-mi fii atent la mine. Și dacă vezi că am tendința să mă duc doar într-o extremă, hai să avem niște cuvinte CODE sau niște gesturi sau niște acțiuni, nu știu, voi doi trebuie să aveți niște înțelegeri. Și dacă văd că tu te duci mai mult în permisiv, atunci cuvântul CODE sau acțiunea CODE pentru autoritar, că ar trebui să mai bagi puțină autoritate, să zicem că este morcov. Atunci, dacă zic morcov, tu știi că trebuie să fii un pic mai autoritar. Sau, dacă tu ești mult preautoritar și ar trebui un pic de căldură, un pic de empatie, hai să folosim cuvântul foc. De ce ai nevoie de cuvintele astea, Cod? Ca să nu mă apuc eu în fața copilului să zic, măi, Lucia, Vezi că ești prea autoritar acum. Ar trebui să fii un pic și mai permisivă și copilul să uite, ia uite-vă ce o corectează tata pe mama. Aha, deci și mama greșește și mama face prostii. Deci copilul nu trebuie să știe înțelegerile astea dintre voi. Dar e foarte important ca voi să aveți niște cuvinte code care să vă ajute să vă oferiți feedback în timp real și în felul ăsta să vă echilibrați chiar acolo la fața locului. Da. Și în felul ăsta vor fi beneficii pentru toată lumea. Pentru tine, cel permisiv, tu vei vedea că copilul te va respecta mai mult, îți va respecta limitele, regulile, nu doar te va iubi și te va îmbrățișa și nu doar te va folosi. Dacă ai stil de parenting autoritar, o să vezi că poți să le duci pe copilul tău și folosind latura blândă, nu o să te mai simți vinovat de metodele tale dure, autoritare, copilul nu o să te mai perceapă ca pe un lup rău și așa mai departe. Și pentru amândoi o să fie beneficii că o să vă înțelegeți mai bine, nu o să vă mai contraziceți, sunteți o echipă și din toate beneficiile astea vin beneficii majore pentru copil. Da, și anume copilul trăiește într-un mediu sănătos, într-un mediu armonios și va suferi mai puțin. Imediat Cristina, mai am două slide-uri și am terminat. Deci ăsta este întregul proces, vi l-am pus și la final doar ca să-l aveți în față și pentru săptămâna viitoare Ne vom vedea la ultima lecție, cum facem ca schimbările să dureze pe termen lung. Că despre asta este vorba, am învățat multe lucruri, însă acum este necesar ca să le ducem cu noi pe termen lung, să nu le abandonăm după o lună, două, trei. Și asta va fi lecția pentru săptămâna viitoare. Bun, și acum vreau să vedem ce întrebare sau ce vrea să ne zică Cristina. Cristina, poți să-ți deschizi microfonul.

Nu.

Bune seara! Salut!

Aș vrea să vă întreb, dacă și cum, că presupun că există o metodă totuși, Dacă și cum aș putea să îmi repar greșeala de a-l fi corectat mereu pe datăl copiilor de față cu ei?

Păi, foarte frumos din partea ta că îți pui întrebarea asta, că te preocupă asta. Primul lucru pe care îți recomand să-l faci este să să ieși din starea de vinovăție, pentru că am simțit în glăciorul tău că te simți un pic vinovat, așa-i? Ok.

Pentru că a fost un timp îndelungat și pentru că ediția mea nu-l mai consider așa o autoritate cu adevărat, îl ignoră mult. Îl corectează.

Înțeleg că tu ai un stil de parenting predominant sau mai mult înclinat către autoritar și soțul tău către permisiv?

Nu, el este mai autoritar. Acum, eu am învățat mai mult parenting, am încercat cu nevoile, cu nu știu ce, dar pot să consider că un pic am exagerat la un moment dat. Adică alege orice vrea, cât de mult se poate. Și asta am făcut-o foarte devreme. Mai mult spre permisiv. Am încercat să pun și limite și așa, dar la un moment dat nu prea avea așa. Am simțit nevoia să existe mai multe.

Deci, primul lucru pe care ai nevoie să-l faci este să lucrezi tu cu tine pe taiul ăsta, că l-am corectat. Ăsta e taiul, s-a l-am corectat în fața copiilor. sau poate am un două, l-am corectat, pentru că poate tu doar l-ai corectat tu singură cu el și poate l-ai corectat și în fața copiilor și atunci sunt două nuanțe diferite. Și atunci e foarte important să lucrezi pe dizolvarea vinovăției și anume ce beneficii a avut partenerul tău din faptul că l-ai corectat. De asemenea, poți să lucrezi și pe ce beneficii au avut copiii din faptul că tu l-ai corectat pe taicăsul tatăl lor în fața lor și cu cât găsești mai multe beneficii, cu atât vinovăția se dizolvă până dispare. Pentru că trebuie să vezi că în acțiunea asta de a-l corecta pe soțul tău nu au fost doar minusuri, cum percepi acum, ci au fost și beneficii și binecuvântări ascunse și lucruri pozitive. Deci ăsta e primul pas. Pasul al doilea te duci la partenerul tău și așa cum Cum e normal, firesc, îi spui exact ceea ce este în sufletul tău, fără să te gândești că o să profite după aia, că o să ți se urce în cap și alte lucruri de astea? Măi, cum îl cheamă? Uite să știi că am stat și m-am gândit în ultima vreme și am constatat că am făcut un lucru timp de X ani față de tine, te-am tot corectat, și individual, și fața copiilor, și lucrul ăsta nu mi se pare că-i sănătos, îmi dau seama că te-a afectat, îmi dau seama că poate te-am rănit, poate te-ai simțit respins, nu știu, vezi tu ce e acolo în sfetul lui și îmi dau seama că asta a avut o influență negativă și asupra copiilor, că copiii nu te mai respectă cum ar trebui și vreau să știi că îmi pare rău de treaba asta și vreau să îmi cer iertare de la tine. Dacă tu faci înainte exercițiul ăla de echilibrare, ce beneficii ai avut el și ce beneficii au avut copiii, când o să mergi să-ți ceri iertare de la el, nu o să fie din rolul ăla de victimă, din rolul ăla de femeie terminată care, aaa, sunt cea mai nașpa femeie. Nu, pur și simplu, băi, eu te-mi dau seama, o să fie dintr-un simț al responsabilității și dintr-un simț al maturității. Uite vreau să știi că ceea ce am făcut nu a fost sănătos față de tine, nu a fost sănătos față de copii, uite de ce. Îmi pare rău, te rog să mă ierți și vreau ca de azi înainte să nu mai fac lucrul ăsta în fața copiilor, mă rog. Și dacă o să avem ceva de povestit, nu mai vreau să... și dacă o să fie nevoie să ți atrag atenția cu ceva, nu o să mai fac din rolul ăla de eu sunt corectă și tu ești greșit și hai să vedem cum găsim o cale de mijloc. Ești cu mine până aici? Are sens?

Da.

Bun. Și următorul pas, foarte important, te duci la copiii tăi și le spui, măi copii, m-ați văzut poate de-a lungul timpului că am În unele situații l-am criticat, l-am certat pe tatăl vostru că s-a purtat cu voi așa, așa, așa sau că nu s-a purtat altfel. Uite vreau să vă spun că eu m-am mai gândit la comportamentele tatălui vostru și ceea ce a vrut tatalul vostru să vă înveți este un lucru sănătos. Prin metodele lui el de fapt a vrut să vă înveți asta, asta, asta și foarte bine că a vrut să vă înveți așa. Și vreau să știți că Ce vârstă au copiii tăi?

62. Fetița, 7. Fetița ei mai...

Cea de 7 ani.

I-au văzut. I-au văzut la greu.

Fetița de 7 ani este suficient de mare încât să îi explici legea dualității. Să-i spui, dragă mea, așa pe limba ei. Uite, eu am aflat de curând de legea dualității care spune că toate lucrurile sunt cu plus și minus. Și în ultima vreme mi-am analizat comportamentul meu față de voi. Până acum eu credeam că comportamentele mele față de voi sunt doar pozitive, dar mi-am dat seama că au și ele niște minusuri și până acum eu am considerat că comportamentele tatălui vostru sunt doar negative. Prin urmare l-am corectat, l-am criticat. Ei bine, eu acum am stat și am analizat și comportamentele mele și ale tatălui vostru și am ajuns la o înțelegere. Și anume că și ce am făcut eu nu are doar plusuri, ce are și minusuri și ce a făcut tatăl vostru față de voi nu are doar minusuri, ce are și plusuri. Prin urmare, ce vreau să vă spun este că nu e ok că eu l-am criticat în fața voastră, l-am certat sau mă rog ce ai mai făcut tu. Și vreau să știți că eu o stimesc pe tatăl vostru, îl apreciez, în metodele lui de a vă educa sunt și lucruri bune și lucruri sănătoase, prin urmare și eu și tatăl suntem la egalitate, nu e vreunul dintre noi deasupra și începând de astăzi noi doi vom fi o echipă Eu cu tatăl vostru vom face o echipă și încercăm să fim cât mai echilibrați față de voi. Cam așa ar suna. Dar ideea de bază din toată povestea asta este că ar trebui să îi spui fetiței tale că nu e ok că tu l-ai tratat pe soțul tău așa, de sus în jos. Și cred că o discuție de genul ăsta, tu cu tine că lucrezi, ce beneficii ai avut el și copiii, Discuția directă cu partenerul tău și discuția cu copilul contribuie la corectarea imaginii în fața copilului. Și asta e un lucru foarte sănătos, pentru că fetița ta va învăța de la tine că e absolut normal că atunci când faci o greșeală, suni drept, vorbind despre ea, o pui pe masă, Și în felul ăsta cred că tu îi vei reda cumva sau va fi un început al redării autorității soțului tău în fața copiilor. Și ce mai poți să faci este ca pe viitor, dacă cumva soțul tău se comportă cu copiii într-un mod care ție să zicem că nu-ți convine și de obicei atunci îl criticai, de data asta poți să îl susții chiar în fața copiilor și să spui ceva de genul ăsta. Aoleu, știu că doare asta. Știu că doare asta.

Nu-i mereu așa. Deci sunt anumite comportamente.

Ok, eu cred că normal, că nu cred că faci chiar totdeauna. Dar în comportamentele alea, ca să crească autoritatea soțului în fața copiilor, poți să faci un gest de genul, măi copii, ceea ce face tatăl vostru acum față de voi, este ok, pentru că uite ce intenționează el, cumva să-l susțini fața copiilor. Că după aia, tu vrei să vorbești cu soțul tău despre acel comportament, să zicem că îi lovește, da?

Nu îi lovește. Deci nu vorbim despre farfurie.

Hai, ridică tonul. Dă-mi un comportament negativ de al partenerului cu care tu nu ești de acord.

Să mănânce tot din farfurie, de exemplu. Eu nu sunt de acord cu asta.

Ok. Insistă ca copilul să mănânce tot din farfurie, da? Ok, ce poți să faci? Este așa, în fața copilului poți să-i validezi comportamentul soțului și să-i spui, măi copii, uite, ar fi bine să mâncați tot din farfurie pentru că, uite, de ce nu e bine să aruncăm mâncarea? Și, uite, o să-l rog pe tatăl vostru să vă explice de ce e important să mâncați tot din farfurie și cumva soțul tău atunci o să ia poziția de profesor, de cocoșel, Tu i-ai dat autoritate în fața copilului, da? Și te duci la... adică îl lași, el spune ce are de zis, chiar dacă tu nu ești de acord, nu-i nicio problemă pe moment. Pe moment este important ca tu să-i reabilitezi imaginea în fața copiilor. Și după aia, dacă ție chiar într-adevăr ți se pare nesănătos să-i pună pe copii să mănânce tot, urmează procesul din seara asta. Cei opași, pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam pam Și știi ce? Dacă pam pam pam tu nu rezonezi cu ideea asta, că este o idee bună ca copilul să mănânce tot din farfurie, nu trebuie să-și luci teatru. Nu trebuie să-și luci teatru, trebuie să-și.

Luci lucrul pe care îl face. Cum? Pot să găsesc și eu beneficiile în toate lucrurile pe care le fac pe tine.

Bravo! Asta e mentalitatea. Tu acum nu trebuie să minți, nu trebuie să joci teatru și să spui copilor, e foarte bine că tatii vă zice să mâncați totul din farfurie. Nu trebuie să spui asta, dacă tu nu simți ar fi o minciună. Dar ce poți să faci este, băi, tatăl vostru se gândește la ceva în momentul în care vă cere să mâncați tot din farfurie. Poți să le spui acum de ce este important pentru tine să mănânce tot și să nu arunce mâncarea? Și dai ocazia că el să se explice. Și cu alte cuvinte, în primul rând, tu nu îl mai contrazici în fața copiilor. Și asta e un lucru enorm de mare. După aia, îl pui să zică de ce este important să mănânce tot din farfurie. Are și el logica lui. Are și el rațiunea lui. Și noi am învățat în program că nu există, mă rog, diferit înseamnă diferit, nu înseamnă greșit. Așa cum tu ai logica ta, mănâncă cât poți, are și el logica lui, trebuie să mănânci tot din farfurie. Și atunci trebuie să-i oferi ocazia soțului tău ca el să se justifice. Să nu se justifice. Să aducă niște argumente în fața copilor. Și în felul ăsta lui crește credibilitatea. Vede că tu, prin faptul că l-ai pus să vorbească, îl susții. Că după aia, tu în discuțiile cu el vei ajunge la pasul 6 sau 7. Hai să vedem care sunt costurile dacă îi pui pe copii să mănânce tot din farfurie. Ce învață ei din asta. cum îi afectează. Asta e o discuție pe care o să o ai cu soțul tău peste 6-7 săptămâni. După ce ai trecut prin tot procesul. Înțelegi? Ți-a fost clar procesul din seara asta? L-am explicat clar? Bun. Bine. Mulțumesc frumos, Cristina, pentru întrebare.

Ce mulțumesc.

Cu drag. Ia să vedem dacă mai sunt aici întrebări. Avem aici de la Estera care spune, sincer nu m-am gândit niciodată să încerc să folosesc din stilul de parenting al partenerilor care este permisiv. Mereu m-am gândit cum să îl schimb sau să-i arăt că de roade doar stilul meu. Mulțumesc Florin, multe lucruri s-au schimbat de când am înțeles principiul dualității cu plusuri și minusuri. De când am început să adopt un stil mai echilibrat de parenting, multe s-au schimbat chiar și în relație. Da, Estera, felicitări că îți dai voie să te vezi, să vezi, să-l vezi pe partener și îți mulțumim că ne-ai spus și nouă. Da, și eu am început să împrumut cu câțiva ani în urmă trăsături din stilul de parenting permisiv a Luanei și da, a fost foarte bine. Exact despre asta este. Bravă! Maria, Florin, nu e ușor. N-am zis că e ușor, dar este posibil. Mihaela Ancuta, te rog sa mai pui slide-ul cu toti pasii. Multumesc! Hai sa mai punem o data slide-ul cu toti pasii. Uite aici, slide-ul cu toti pasii. Bun! Mihaela, mai este necesară o corectură la procesul de lucru, pasul 7, întrebarea 2, la punctul cu întrebarea, ce timp de părinte va deveni Elia permisiv ca noi a se înlocui autoritar ca noi? Da, Mihaela, mersi. Hai să corectez chiar acum. Așa, na-na, na-na. Felicitări, pentru că ești atentă! Florin, având în vedere relația pe care ai avut-o cu copiii tăi în trecut și în consecință rănile produse lor din această relație descrisă de tine, vreau să te întreb dacă vindecarea lor a fost făcută cu ajutorul tău ca terapeut și coach, Fiind proprii tăi copii, prin răspunsul tău vreau să înțeleg de ce este recomandat ca terapeutul, psiholog, coach să nu facă terapie familiei sau rudelor sale. Hai la chestia asta cu coach-ul sau terapeutul să facă sau să nu facă terapie cu apropiații, eu nu o văd așa strictă cum o văd alții. Eu cred că depinde de relația pe care o ai cu ai tăi. Cred că în unele situații se poate lucra cu ai tăi, în alte situații nu. Cred că pe unele traume poți să lucrezi, pe alte traume nu. Eu, de exemplu, am lucrat foarte mult cu fata noastră pentru că ea a fost mai pregătită, ea și-a dorit mai mult și am lucrat. Deci era foarte ciudat. că râdeam și eu, râdea și ea, că ne puneam niște întrebări despre ea, despre copilăria ei, despre cum s-a simțit, despre cum m-a privit. Și eu a trebuit să am o atitudine foarte matură, foarte calmă, așezată, să o pot privi în ochi și să-mi zic că te-am privit așa, m-am gândit așa la tine și toate alea. Da, recunosc că au fost momente când nu mi-a fost ușor să am răbdare, să aștept până să-și caute răspunsurile. Alte ori nu mi-a fost ușor pentru că a durut să aud ce spune. Dar da, am lucrat cu ea, am lucrat si cu baiatul meu, nu atat de mult. Poate cu baiatul sa fi fost maxim 6-7 sedinte, dar cu fata, nici nu mai stiu, 20-30, habar n-am. Multe, multe, multe, multe, oricum. Si-am lucrat si cu sotia mea, cateva sedinte si a fost bine. Dar au fost si, mai la inceput au fost si sedinte care se terminau, gata, hai, a terminat, nicio sedinta, nu mai vii la mine, du-te. Au fost si din astea, Când fie eu mă enervam, fie ei se simțeau cumva judecați sau neînțeleși. Deci eu nu cred în chestia asta că niciodată, sub nicio formă, nu e bine să lucrezi cu ai tăi. Depinde de relația pe care ai reușit să o construiești, să o reconstruiești. Depinde și de tine, depinde și de nivelul copilului sau soției partenerului. Da. A, și vindecarea lor. Ce am uitat să vă mai zic. Fica mea a mai făcut terapie și coaching și cu alți terapeuti și cu alți coach. Și băiatul nostru... Da. Și încă mai au de lucrat și ei pe traumele lor, că nu și le-au atins pe toate. Să zice că ești implicat emoțional. Da, așa este. Ești implicat emoțional și ai tendința să-ți pierzi cumpătul, să-ți pierzi răbdarea, să o iei personal. Ai tendința că atunci când copilul sau soția spune ceva care are de a face cu tine, normal că dacă lucrează pe tine... pe tine o să te împroaște cu toate acuzațiile și o să-ți spună, ai fost un diavol, m-am gândit la tine așa, m-am gândit așa, m-am simțit că mi-ai făcut aia, gestul ăla, l-am interpretat așa, și când auzi toate alea, îți vine să o iei un pic razna. Și nu, acum depinde și de cât de matur ești și cum poți să procesezi asta. Eu am avut un mare noroc Nu cred în noroc, dar ați înțeles ideea. Faptul că eu tot am ținut seminarii și webinarii și am tot povestit public ce aiurea m-am purtat cu copiii mei, eu deja cumva mi-am deschis calea către momentele când copiii stau și îmi spun în față niște lucruri. Pentru că cumva De faptul că eu tot am zis oamenilor, da, le-am făcut copiilor mei asta, le-am provocat trauma asta, am făcut-o pe asta, am făcut-o pe asta, copiii mei m-au mai auzit și în felul ăsta eu le-am și ușurat. lor munca de a-mi spune in fata, plus ca ei cand mi-au zis nu am fost atat de socat, cum te-ai putut gandi la asta, ca eu deja ma gandisem, da, dai seama ca sunt tot timpul cu subiectele astea sub nas, am analizat si eu si am zis, doamne, si pe asta am facut-o cu copiii, si pe asta, si pe asta, si pe asta, si cand mi le-au zis copiii, in cele mai multe situatii, eu deja mi le spusesem eu inainte, si nu a fost socul chiar atat de mare. Dar... Eugen, te ascult. Salutare, Florin! Salut, Eugen!

Dacă consider că nu-i potrivită întrebarea mea, îmi spui. Ce facem când celălalt acționează din traumă de-a dreptul? Cazul fostei mele. Faptul că ea, acasă, a fost tratată cu foarte mare duritate, știi? E vorba aia tâmpită, fierul se bate câte-i calcii, copiii cât sunt mici, dar nu cu aceleași scule. Chestia este că tai că sunt noștia și că am folosit aceleași scule. Adică, glumind, râzând, el chiar era oțelar, lucra în niște condiții foarte dure, cu pușcăriași și cu un... Simplu fapt, mediul ăla era cu foarte multă agresivitate, cu foarte multă duritate, orice mică greșeală puteai să-ți pierzi o mână sau poate chiar viața sau să-l pui în pericol pe celălalt. Și venea în casă și, ca să zic așa, folosea aceleași metode. Chestia asta s-a impregnat foarte mult în mintea și în sufletul Ioanei, de așa fel încât, în momentul când... A, și în paralel, în paralel, soția lui făcea poate puțin mai mult decât a zis colega mea dinainte. Deci ea lucra, îi dădea la temelie de fiecare dată. De fiecare dată când el zicea ceva, ai submina autoritatea. Ioana a venit cu mixul ăsta. De copil, numai trebuie să-l mângâi pe cap și să-l pui pe frunte și ce lumina vieții și nu știu ce, și ferească Dumnezeu să-i zici ceva. Unu, și doi la mână, orice zice bărbatul, trebuie dat la temelie, el nu are nimica de asta. Acum, înțeleg și o să-mi spui din nou trecutul e în trecut, minunat, nu mai pot schimba nimic. Dar dacă eu cumva nu o să știu și nu o să înțeleg lucrul ăsta, fiindcă, crede-mă, inițial nici n-am vrut să vin la sesiunea asta, că m-am gândit ce treabă să mai am eu acum cu copii și cu nu știu ce, știi? Dar am zis, bă, totuși hai să înțeleg puțin dinamica, mișcarea din urmă, știi? Dinamica din urmă.

Foarte bine.

În condițiile în care celălalt acționează din traumă, crezi că o să poți să-l convingi? Hai să, uite, acum o să fac și eu ca tine și hai că săptămâna viitoare să vorbim. Crezi că o să reușești să treci cu el prin procesul ăsta?

Bun. Mulțumesc de întrebare, Eugen. Uite cum văd eu. Sunt două direcții de lucru. Prima direcție este tu cu tine, după procesul lucrurilor pe care le-am vorbit în seara asta, sau nu doar ce am vorbit în seara asta, ci am vorbit în tot cursul, când interacționez cu partenerul. În primul rând, ce vreau să zic? Toate comportamentele negative ale oamenilor, nu doar ale Ioanei, ci toți cei care suntem aici în curs, ale mele, partenerii de viață ai celor care sunt aici în curs, Toți oamenii de pe planeta asta care acționează negativ o fac din traumă. Sunt mecanisme de apărare, mecanisme de adaptare ca să facem față vieții. Și toate mecanismele astea le-am învățat în trecut ca să supraviețuim atunci când cineva ne-a bătut, ne-a certat și așa mai departe.

Îmi cer scuze, ai specificat acționează negativ, dar din punctul meu de vedere al supra-răsfăța pe copil și ăsta este negativ.

Da, da, da. Exact.

Deci nu negativ, e numai că ridici un ton sau că faci o chestie.

Nu, nu, nu. Deci am zis săseara asta că și stilul de parenting permisiv este tot o extremă, adică tot ceva cu nuanță negativă. Adică mai mult decât atât, dacă ar fi să aleg doar între cele două stiluri de parenting permisiv și negativ, L-aș alege pe celă, scuze, permisiv și autoritar. L-aș alege pe celă autoritar pentru că sunt mai multe studii care arată că stilul de parenting permisiv e mai nociv pentru copil decât celă autoritar. Deci, toate comportamentele negative ale tuturor oamenilor de pe planetă vin din trauma. Deci nu e doar în cazul Ioanei, ci în cazul tuturor. Acum traumele au fost mai mici sau mai mari.

Ok.

Bun. Deci, primul lucru. Dacă vrei să ai șanse cu cineva care se comportă negativ, sunt două direcții mari. Unu, tu lucrezi cu tine, după cum am învățat aici, iei comportamentul lui negativ, îl treci prin procesul colapsului cuantic, tot, tot, tot, tot. Și mai este nevoie al doilea pas. Uneori, simplul fapt că lucrezi cu tine poate să îndulcească, să amelioreze sau să schimbe dinamica relației, dacă traumele partenerilor nu sunt foarte mari. și dacă mai sunt și alți factori îndepliniți. Dar uneori simplul fapt că tu lucrezi cu tine face să se amelioreze lucrurile în relație foarte mult. Dar alteori e nevoie să treci la pasul al doilea și anume să îi ceri partenerului, asta trebuie să aplici informația din modulul 8. cel trecut, și anume să-i ceri partenerului să facă terapie, coaching, dezvoltare personală, să lucreze cu el însuși. Asta face parte din contractarea relației de cuplu. Contractarea relației de cuplu înseamnă când eu stau față-înfață cu partenerul și discut despre condițiile în care noi putem să mergem înainte. Și în cazul ăsta, cu o Ioana viitoare, să zicem, dacă ai fi, sau retroactiv, dacă ai fi din nou cu Ioana, lucrurile ar arăta așa. Ioana, uite, eu am lucrat cu mine, am înțeles cauzele comportamentelor tale, am înțeles că ceea ce faci vine din traumă, am înțeles că ceea ce faci nu-i doar negativ, este și pozitiv. Am înțeles aia, am înțeles aia. Uite, am făcut eu niște schimbări în viața mea. Am făcut-o pe aia, am făcut-o pe aia. Deci cu alte cuvinte, eu îmi dau interes, eu lucrez cu mine. Dar mai este nevoie de un pas. Ioana, e nevoie ca și tu să lucrezi. Pentru că schimbarea acestor comportamente pe care tu le ai, Necește ajutor profesionist și condiția mea pentru ca relația noastră să funcționeze este ca tu să începi să lucrezi cu tine. Asta înseamnă că tu îți faci partea. Și cum lucrezi cu tine? Să începi să citești niște cărți pe tema asta, să mergi la un curs, să faci terapie, să îți iei un mentor, te duci la un preot, la un pastor, mă rog. Important este să începi să lucrezi cu tine. Și aici sunt două răspunsuri. Partnerul ăsta ar putea să spună, da, înțeleg, o să mă duc să lucrez, sau o să spună, bă, sunt niște prostii, nu-mi pasă, nu mă interesează.

În perioada aceea eu am fost cel care nu vroiam să mă mișc și spun de ce, fiindcă ea a fost la niște cursuri, dar care toate susțineau chestia asta cu tema ei și încă mai mult decât atât. Și de asta zic, văzând că sunt atât de... în niciun caz nu erau, cum să zic, de maxim echilibru, așa cum zici tu, toate erau tendențioase într-o anumită direcție. Și atunci eu ziceam, băi, nu există așa ceva, nu se poate, asta e o prostie, nu mă duc să mă duc la tâmpenii din astea, că n-am ce să...

Just, dacă așa le-ai perceput, e normal să nu te duci dacă le cunți de tâmpenii.

Păi nu, că am fost! Am fost odată, de două ori, de trei ori și am zis, bă, stați puțin, că... La una dintre ele ne povestea un stimat terapeut. Lasă-mă o secundă că e foarte important. Care avea trei copii. Și el ne tot povestea nouă cât de pozitiv și cât de nu știu ce. Și l-am oprit și am zis nu vă supărați, am o întrebare. Copiii dumneavoastră sunt obraznici? Nu. Copiii dumneavoastră sunt ascultători? Sunt neascultători? Nu. Au fost vreodată? Nu. Păi și atunci cum îmi spui tu mie ce să fac cu un copil obraznic și neascultător și nu știu ce, când tu niciodată nu ai avut niciodată experiența asta. Ce-mi povestești tu mie aici? Am închis și am plecat.

Bun, deci acum noi suntem în varianta cealaltă în care ție-ți pasă Și vrei să faci schimbări? Și i-am răspuns la întrebarea cum ai pus-o prima dată, că acum mi-ai zis că în relație...

Nu, întrebarea era dacă ea vine din traumă, crezi că vă... Într-adevăr, acum cum spui tu că s-o trimiți să facă cursuri și alea și nu știu ce și după aceea să ai discuțiile și așa, Da, poate avea sens, dar eu întrebam dacă pur și simplu, din starea asta, după discuție și simpla...

Sunt cursanți care nu au ajuns la discuția cu partenerul, hai să faci și tu terapie, să lucrezi cu tine, ci doar ei au făcut schimbări în viața lor și sunt foarte mulți cursanți care au făcut ei primul pas și au făcut ei partea foarte bine, au lucrat ei pe provocările, pe taiurile astea despre care tot povestim, Și s-au schimbat lucrurile fundamentale în relațiile lor. Și au avut relații nașpa, cu divorți, cu infidelitate, cu comportamente urâte, cu agresive, chiar urât-urât. Și eu trebuie să-ți povestească ei, nu trebuie să-ți povestesc eu. Auzi, dragilor, dacă sunteți aici, puteți să scrieți pe grupul de WhatsApp care dintre voia străice povestesc eu. mai ales în programele astea unde a fost un pic mai lungi, în About Love, în Mental Coach, o grămadă, o grămadă de cursanți au făcut doar ei schimbarea și a schimbat toată dinamica în relație. Da, deci este realist. Uite, Georgiana, eu sunt aici la un pas de divorț și acum avem un bebe de doar 3 luni, doar eu am lucrat. Uite, Ioana, da, eu din Mental Coach, până nu am schimbat eu, el nu a făcut nimic, eram cu divorțul în mână. Sunt o grămadă de cursanți care erau în pragul divorțului, așa au venit, noi divorțăm. Și-au lucrat cu ei, cu răbdare, cu înțelepciune și după aia s-au schimbat lucrurile acolo.

Acum doar așa pe post de jumătate anecdotic. Deci am stat zile în șir și m-am gândit, ce poate să fie pozitiv în subminarea autorității celuilalt? N-am găsit nici măcar un aspect pozitiv, nici măcar unul. Poate să fie un singur, de fapt unul singur am aflat, când îți dai seama de asta și te duci să corectezi în fața copiilor. Ăla este singurul aspect pozitiv, că atunci copiii văd, stai puțin, și celălalt a greșit, recunoaște că a greșit și îl validează.

Opa! Tu ce întrebare pui? Ce poate fi pozitiv în subminarea autorității partenerului în fața copiilor? Poate pentru o perioadă copiii au nevoie mai mult de educația de la tine decât de la partenerii.

Din punctul meu de vedere, o lună în care un partener îl subminează pe celălalt are nevoie după aceea de un an ca să-și răia poziția, cu adevărat. De la o lună de subminare a autorității, un an. Dar dacă îi subminezi un an, nici după 10 ani el nu-și răia poziția corectă în familie.

Asta nu știu de unde ai găsit tu statisticii.

De unde? Am lipsit o lună de acasă. Am lipsit o lună de acasă.

Ce îți se întâmplă în relația ta nu este etalon eugen, trebuie să înțelegi asta. Asta a fost în cazul tău.

Nu, dar e doar experiența mea.

Da, corect. Hai să-ți dau doar două, trei exemple de ce beneficii ar putea să fie în subminarea autorității partenerului în fața copiilor. Dar vreau să înțelegi un lucru, am tot zis-o și o să tot zic. Beneficiile astea trebuie găsite în fiecare caz în parte. Pentru că eu acum dau niște beneficii generale, pe care cineva s-ar putea să spună... Dar uite, faptul că îl critiși pe partener în fața copiilor, asta, pe de-o parte, le dezvoltă gândirea critică a copiilor. Că copiilul te aude, spunând una, spunând alta, observație, nu știu ce, le dezvoltă gândirea critică, da? Și după aia, din dezvoltarea gândirii critice, copilul ajunge să nu se supună urbește altor autorități, parlamentului, guvernului, mai știu eu pe unde merge el. După aia, faptul că tu îl critiști pe partener în fața copiilor, le dezvolți, am zis asta, că le dezvolți gândirea critică. Alt beneficiu ar putea să fie, uite că adulții pot avea opinii diferite, da? E normal să aibă opinii diferite. După aia, le dezvoltă copiilor capacitatea de analiză. După aia copilul stând singur poate să analizeze perspectiva ta, perspectiva partenerului. Că tu spui ceva, partenerul spune altceva, tu-l contrazice, el te contrazice și copilul stă și trage concluzii. Îmi place mai mult de tata, îmi place mai mult de mama, aici nu-mi place de niciunul.

O să-i placă de ăla care dă lui mai multă dreptate și dă lui mai mare libertate.

Posibil, nu contează. Acum vreau să înțelegi mecanismul, cum se judecă, cum cauți beneficii. Și uite, acestea sunt beneficii reale. După aia, un alt beneficiu. Dacă tu, uite, cazul colegei noastre care au vorbit mai devreme, Cristina, Dacă tu îl critici pe partenerul abuzator în fața copiilor, cumva îi limitezi autoritatea părintelui abuzator. Și în felul ăsta cumva îi protejezi pe copii.

El va veni cu atât mai mare forță ca să compenseze.

Asta în unele cazuri, în alte cazuri nu e așa. Deci Eugen, m-aș bucura să înțelegi că nu toate cazurile din lumea asta sunt 8 miliarde de oameni, tu ești unul singur. Sunt și alte perspective, nu-i numai perspectivele alea pe care ai trăit-o tu.

Eu doar vin cu feedback din perspectiva mea, n-am de unde. Eu n-am experiența ta de interacțiune cu sute și mii de oameni. Eu vin cu experiența mea.

După aceea, ce alte beneficii mai pot să fie din faptul că un părinte îl critică pe celălalt părinte în fața copiilor? Îi ajută pe copii să nu aibă o gândire rigidă. Și anume, în felul ăsta, Copilul învață că și opinia tatălui poate fi contrazisă și opinia mamei poate fi contrazisă. În felul ăsta el nu ascultă, orbește de mama sau orbește de tata. Pentru că în realitate așa e sănătos pentru copil să gândească el pentru sine. Și dacă vede că tu îți permiți să o contrazici pe Ioana și Ioana te contrazice pe tine, copilul înțelege că la un moment dat și el te poate contrazice pe tine și el poate să o contrazică pe Ioana După cum tu nu ții cont de Ioana și critici ce spune ea și ea te contrazice pe tine și nu ține cont de tine, la un moment dat copilul spune, tată, am 15 ani și uite nu mai vreau să țin cont de tine. Și vreau să spun că mie mi se pare sănătos ca la o anumită vârstă, 18-20 de ani, copilul să-și aleagă propriul drum. Asta e foarte sănătos, da? După aia... Cred că înțelegi.

E ok, am înțeles.

Da, deci sunt și părți pozitive aici, nu e doar negativ. Și într-adevăr, mai ales dacă copilul trăiește cu un părinte abuzator, toxic, și nimeni nu-și permite să-l contrazică pe tatăl lui, care-i toxic, care-i abuzator, care-i foarte dur...

Nimeni nu spune să nu-l contrazică. Nimeni nu spune să nu-l contrazică, dar nu de față cu copilul.

Păi stai...

Ai spus foarte bine.

Tocmai asta zic. Dacă... Tatăl meu este foarte toxic, foarte dur, foarte agresiv și nimeni nu-l contrazice pe taică-miu. În fața mea, eu s-ar putea să rămân cu o teamă față de tata, poate pe viață, dar dacă maică-mea își permite să-l contrazică, Îl mai aud și pe fratele lui Taică-miu, că îl contrazice. Mai văd la fotbal, că a mers odată la fotbal cu familia, eram mai mulți, și cineva s-a luat de Taică-miu și a spus, bă, ne simți, tu le pleacă de aici, că îți dau două de...

Au taș din gură sau din asta, da.

Opa, și eu când văd că alții sunt mai puternici decât Taică-miu, Agresivitatea tatălui în capul meu scade, stai mă că tata nu e chiar atât de zmeu cum se crede el, că uite sunt atâția care-l contrazic, sunt atâția care-l pun la punct și în felul ăsta teama mea față de tata scade în intensitate când văd că alții îl confruntă și el nu e atât de zmeu să-i pună pe toți la pământ. Și în felul ăsta eu încep să nu mai am atât de mare temere față de tatăl meu, atât de mare anxietate. Și la un moment dat, așa cum s-a întâmplat la mine, când eu m-am făcut un pic mai mare, nu știu dacă voi ați auzit povestea asta, când tatăl meu venea acasă și noi eram mici, de frică ne băgam în pat, ne schimbam în pijamalii, ne făceam patul și ne culcam de frică. Ne reglam respirația ca el să creadă că noi dormim. El dacă venea la ora 7 seara, noi ne băgam în pat. De frică, că ne lua la bătaie, nu știam din ce. Și așa am crescut cu frica în sân, când veneai la casă, uite așa eram, amigdala noastră încordată, atentă, aoleu din ce se ia, din ce ne ceartă. Și am crescut așa, am crescut așa, până când ușor, ușor am văzut că unul contrazice, unul nu știu ce, unul se lua de el. Și am zis bă stai bă că taicmenul e chiar așa zmeu cum se crede el. Până când într-o zi am pus mâna în gât, l-am trântit de perete și am zis tu nu te mai porți cu noi în halul ăsta. Și-un altă zi am rupt două coaste și-un altă zi l-am legat, l-am băgat, l-am împăturit în niște pături și am spus când îți bași mințile în cap te dezleg de aici din păturile astea. Da. Și când veneam acasă eu, cred că nici nu aveam deja 14-15 ani când apăream acasă, deci el dacă Auzeam scandalul de afară, de pe casa scării se auzea, cum urla la maicii mea, cum trântea. Și eu când intram în casă, de afară când auzeam scandalul, intram în casă și trânteam ușa. Să audă că am venit.

Și era liniște.

Bă, știi cum se potolea? Și eram un copil de 14-15 ani. De ce? Că am prins curaj. Că am văzut că alții l-au mai confruntat și am văzut că odată era peste Mike, mi-au strângeat de gât și voia să o moare. Eu am vrut să îl trag de gât, să îl trag jos, nu am putut și mintea mea de copil a zis dă-i un pumnul în spate că poate poate faci ceva. Și am dat atât de tare pumnul ăla în spate de a i-am rupt două coaste. Și stai, mi s-a ridicat, nu mai putea să respire, s-a dus la spital și după aia a început să prindă frică de mine. Și am zis, bă, opa, stai că nu e chiar așa negru, dracu.

Și mie mi ciudă că n-am reușit să fac asta, dar la mine a fost foarte dur când eram eu foarte mic și după aia el s-a mai potolit pe măsură ce am crescut, că dacă continua tot așa, îl marcam și eu. Deci odată am fost la câțiva milimetri.

Da, dar înțelegi mesajul. Când cineva îi contesta autoritatea acestui părinte agresiv, așa, autoritar, eu copilul încep să prind curaj, îmi scade frica, îmi dezvolt și eu niște mecanisme de apărare, de adaptare, care mă ajută în alte situații din viața mea. A, că după aia m-a ajutat chestia asta și în relația cu alți copii care se lau de mine și mă băteau. Mamă, ce știam să lup cu ei, că în mintea mea era, mamă, dacă eu am reușit să-i fac asta lui taic, nu o să pot. Și asta cu copiii. Și uite, așa, puțin câte puțin, am început să prind și eu curați taimea, că nu sunt chiar prostul satului. Deci sunt beneficii și în faptul că un partener îl critică pe celălalt. Trebuie numai să-ți faci timp, să-ți lași mintea. Uite, flexibilitatea este o trăsătură a energiei feminine. Și noi bărbații trebuie să împământăm flexibilitatea mentală. Hai să văd și altă perspectivă. Să dau voie în minții mele să vadă ce n-au văzut tot 40-50 de ani. Acum, toate beneficiile pe care eu le-am dat cu privire la critica unui partener în fața copiilor, nu mă încurajează că eu de acum să mă apuc să o critic pe nevastă-mea în fața copiilor. Nu ăsta e mesajul, ci căutăm beneficiile ca să ne vindecăm. Ăsta este scopul. Mulțumesc Eugen de întrebarea ta. Estera văd că are și ea o întrebare. Te rog, Estera.

Bună!

Salut!

O întrebare, dar înainte vreau să explic un pic. De când am început procesul ăsta de echilibrare, am observat că mă deranjează mai mult ce făcea partenerul cu copii, cum se purta cumva. I-am început să nu mă mai port. Era un stil mai mult autoritar, dar aveam multe perioade și de permisiv să facă ce vor ei. Probabil din vinovăție, așa. Și mă deranja cum se purta el și interveneam cumva peste el. Gen, nu faci bine ce faci, pentru că eu știu mai bine că am învățat că așa se face. Și vorbind și la mentorat, am înțeles că-i încalc nevoia de competență, că nu se poate descurca și că nu e... poate și un pic din autonomie. Și cumva am lăsat și din nevoia mea de control. Cred că asta era problema mea mai mare. Vream eu să-i arăt că pot, să au cum se face și că eu îl dețin control.

Și nevoia de control, dar și nevoia de competență la tine.

Că poți. Și atunci, că pot. Nu pot mai bine chiar ca el.

Da, da, da. Asta-i competența.

Am zis că îl las. Am înțeles că îl las, copiii au nevoie și de a înțelege că au nevoie de limite, că statii se poartă așa pentru că v-au spus de mai multe ori să facă un lucru, nu l-ați făcut și așa mai departe. Și atunci am zis că las să nu mă intervin. Căut de lucru, e seara mea liber, nu mai intervin peste el când trăsăteam cu copiii. Dar am făcut de vreo două, trei ori treaba asta. Dar în cameră cu copiii cumva și în cameră cu el. Și cumva îl deranjea că nu îmi pasă, că nu îl ajut. Probabil tin obișninta de a interveni în momentul când stau și nu fac nimic.

Te interpedează chestii diferente.

Da, că sunt diferent sau că nu-mi pasă de copii sau că îl încurc mai mult. Și atunci am înțeles, am încercat cu empatia să vedem de ce crezi tu asta, de ce ai avea nevoie. Eu ai vrea să merg în altă cameră ca să simți tu că doar trebuie să-i controli să nu încurc copiii. Știu că poți veni la mamii dacă datii nu merge. Și de câte ori veneau la mine, uite, hai să mergem în pat. Mergem în pat, vă dăm cu un pupic, fără să îi țin lângă mine, să-i povestesc cu ei, să stau lângă ei. Și atunci, întrebarea era cum procedez ca atunci când are el nevoie să fie la rolul, nici să nu îi mai întalnec nevoia de autonomie, control și să și-l ajut, să-l sprijin cumva.

S-a întrerupt exact când era mai interesant.

Ok. Am zis cum să procedez astfel încât nici să nu încalc nevoia asta de autonomie control. Acum, dacă intervin, dacă îmi cere ajutorul, îl ajut. Și nu mai fac din nevoia de a controla, pentru că m-am echilibrat un pic pe partea asta. Dar e ok să-l intervin dacă-mi cere ajutorul și să continui să înțeleg cum are el nevoie de ajutat.

V-am dat și în pasul ăla, nu mai știu al câtelea pas. Era al șasele, al șaptele. Să aveți cuvinte COD. Ți-aduce aminte, da?

Da, da. L-am întrebat, zic, ce ai nevoie să te ajuti? Ce ai nevoie să faci?

Dacă tu simți că în momentul ăla mai are nevoie să pună un pic de autoritate, îi spui un cuvânt. Dacă trebuie să pună un pic mai multă permisivitate sau, mă rog, eu zic permisivitate, din comportamentul permisiv, da? Ceva acolo îi atrage atenția prin alt cuvânt. Și după aia puteți, dacă el îți cere ajutorul, foarte fain, bravo, ești binecuvântată. Câte femei n-ar vrea asta?

Știu că a fost un moment în care eu, bineînțeles, nu am procedat foarte corect, dar învăț. Fiecare experiență învăț din fiecare experiență.

Și știi ce te-ar mai ajuta, Estera? Să vorbești cu el. Măi, în situațiile astea, ce ți-ar putea fi de folos?

Am avut o discuție. Asta după, am avut o discuție. Uite, în cazul în care vine copiul la mine ca să caute scuză, să nu doarmă și tu dormi cu-l și tu, ce să fac? Vrei să-l duc înapoi? Vrei să-i spun ceva? Vrei să... A fost un moment în care eu pregăteam ceva în living, s-a venit băițelul la televizor și le-am dat ignor pentru că era seara lui să culce cu biciul și să nu intervină. Și atunci el a interpretat toată treaba asta prin faptul că eu îi dau apă la moară băiatul să stă la televizor când nu are voie. Și cumva îl încurajez prin faptul că nu fac nimic.

Dacă voi doi aveți o înțelegere... că atunci când sunteți față-înfață cu copilul și trebuie să acționați, voi sunteți o echipă și nu vă simțiți jigniți unul că intervine celălalt, puteți să faceți chiar chestia asta. Copilul spune ce spune, face ce face și dacă și soțul tău este de față, puteți face un fel de mini ședință în fața copilului. Voi doi sunteți o echipă în aceeași echipă și poți să te sfătuiești, băi, tu cum ai face? Uite, mie îmi vine să zic așa, ție cum îți vine. Și spui copilului, uite, eu natural mie mi-ar veni să fac chestia asta, dar stai să văd ce spune și tati. Și apoi îl întrebi pe soțul tău, măi, cum crezi tu că ar fi mai potrivit? Ah, ok. Bun, hai să facem o chestie comună. Și poate să fie chiar și fața copilului. Și îi dai și autoritate lui, E o discuție normală, sănătoasă și dacă vă înțelegeți foarte bine și puteți să răpăstrați tonul jos, puteți chiar să aveți o discuție chiar mai matură. Și dacă facem asta, ce consecințe vor fi? Cred că e mai bună ideea ta. Chiar e foarte fain să ajungi în punctul ăsta. Cred că e mai bună ideea ta, e mai eficientă. Hai să o aplicăm pe asta.

Am început zilele astea după ce am ascultat cursul. să apreciești și să văd și lucrurile care le face bune, în sensul că mi-a plăcut cum i-ai spus copiului sau cum ai reacționat în momentul ăsta, eu n-ar fi făcut așa. De când nu mai simt nevoia de control, aveam probleme cu tacâmburile, cu lingurile, să le pun la dungă, să nu le dea ajut de nimeni, toată lumea zicea că nu avem voie să atingă de ele. Și am zis, uite, am găsit beneficiul ăsta, mă, uite ce interesant pui tu farfurile. Faptul că eu le pun două boluri, două boluri, el le pune una peste alta, eu iar le pun, iar le pune. Uite, înseamnă asta nu le-am mai pus. Pentru că mi se pare mai practic cum faci tu și apreciez că n-am găsit să fie practic întreaba asta. Și cumva am trecut și peste furculițe. Nu știu dacă îl deranjează sau nu că nu-ți mai ranjează la dungă, dar e bine că nu mai pun presiune pentru pe ei cumva. Și pe mine nu mă deranjează. Dar mi s-a plăcut foarte mult fașii în care am lucrat în seara asta și cred că mi s-a părut interesantă ideea de a adopta și ce face el. E cumva mai practic și mai super. Mersi tare mult!

Mă bucur! Mă bucur! Mulțumesc și ție de întrebare, Estera! Hai să văd ce întrebări mai sunt aici. Georgiana spune, a funcționat când eu am înțeles că e despre mine, a fost foarte greu să accept că situațiile care nu îmi conveneau la parteneri de fapt erau Eram co-creatorul lor, am muncit mult. Este un întreg proces, așa e Georgiana. Îl ajută pe copii să vadă ambele părți, îl ajută să vadă cum se rezolvă această situație de subminare. Eu făceam la fel, îmi subminam soțul în fața copilor și îl corectam. A răspundea la întrebarea cealaltă. Alex, le dezvolt situațiile în care pot să își spună punctul de vedere chiar dacă nu e de acord și crește încrederea în sine. Da? Așa e, Alex? Andreea, un posibil beneficiu pentru copii este că dacă un părinte devine prea dominant, celălalt aduce energia complementară de contrabalansare. Un posibil beneficiu pentru părintele subminat este că îl ajută să se elibereze de atașamentul de a fi cel bun. Uneori e bine că unul să fie bun și unul rău, ca copilul să aibă echilibru. Dar asta până la un punct, Andreea, pentru că De la un punct, când ne maturizăm, nu mai trebuie să fie un părinte bun, altul rău, ca copilul să vadă echilibru, ci același părinte este și în energie masculină și feminină și celălalt părinte în energie masculină și feminină și atunci fiecare părinte individual se comportă cât mai echilibrat cu copilul. Ăsta-i ținta noastră. Oana Istera pentru mine m-a ajutat să mă pun o zi în papuce soțului meu, dar așa serios să fac tot ce face el nu aș reuși și așa am început să-l apreciez mai mult. E șocant când te bagi adânc să vezi cum trăiește celălalt. Oana, este foarte bun exercițiu ăsta și bine ai zis tu, așa, serios, să te bagi. Bine, dragilor, sper că a fost de folos și întrebarea. Uite, Oana are o întrebare. Da, Oana, te rog. Poți să-ți deschizi microfonul?

Bună!

Bună, Oana!

Mă bucur să fiu din nou cu voi! O scurtă întrebare. Eu lucrez la mine, după cursurile tale toate, dar soțul meu în continuare e foarte, foarte polarizat. În continuare, tu întotdeauna faci sau tu niciodată nu faci, Eu n-am mai polarizat, sau cel puțin așa consider eu. Ce pot eu să fac în situația asta? Adică partea mea de, nu știu, trebuie să mai echilibrez ceva, trebuie să mai... că deja m-am săturat. Întotdeauna faci, niciodată nu faci, întotdeauna spui, niciodată nu spui. Mie nu mi se pare că întotdeauna fac ceva. că nu reușește să vadă schimbarea pe care eu am făcut-o.

Bun. În sfârșirea trăsăturii, când și cum, când și cine spune despre tine că tu nu observi schimbarea?

E cel mai probabil el, în primul rând. Nu, lucrează pe treaba asta.

Cine ar spune despre tine că tu nu observi schimbarea lui?

Păi e clar că eu nu văd la el, deși, îți spun sincer, de când lucrez, am văzut foarte multe schimbări și am făcut foarte multe exerciții. Și chiar și asta cu să mă pun într-o zi în situația lui, să mă văd pe mine prin ochii lui. Să văd cum...

Asta e important.

Și să stau eu cu mine.

Nu, așa nu și e clar. Trebuie pe el să vezi dacă el este convins că tu ai văzut ceva schimbări la el. Că e posibil că el să spună, Oana nu vede la mine schimbări.

Îmi spune că s-ar putea să fie un mesaj ascuns, că nu văd cât se sacrifică, cât încearcă să facă și uneori îmi spune, lasă că o să fac mai mult dacă nici atâta nu e de ajuns.

Deja ți-ai găsit răspunsul. Ce schimbări face el și tu nu le vezi.

Bun, super. Mai iluminat încă o dată. Mulțumesc!

Mulțumesc mult! Cu drag! Bine dragilor, săptămâna asta mâine o să fie încărcat ultimul modul. Din punctul meu de vedere este cel mai important dintre toate. Vă rog să-l ascultați cu atenție, pentru că acolo veți găsi informațiile necesare pentru ca ceea ce ați învățat în program să duceți cu voi pe termen lung. Că degeaba ați învățat ceva dacă vă ține o lună. Deci este cel mai important. Dacă veți avea întrebări, cu mare drag vă răspund, scrieți-mi pe grup, sunt aici cu voi. Pentru seara asta aș vrea să ne oprim aici. Vă îmbrăceșesc cu drag și vă doresc o seară liniștită. Mulțumesc că ați fost aici. Pa, pa!