A first-person monologue by Florin Amariei describing traumatic childhood experiences: witnessing his mother's distress over his father's infidelity, repeated domestic violence tied to his father's alcoholism, and how his mother confided in her children. The speaker details specific episodes where, feeling responsible, he tried to protect his mother (including injuring himself and restraining his father), and explains long-term consequences — early maturity and resilience alongside prolonged sadness, hypervigilance, and an unhealthy savior role. The video closes with direct advice to parents not to expose children to marital conflicts and to seek support (friends, therapist), and with the speaker expressing forgiveness and lessons learned.
Prima curvă pe care am văzut-o în viața mea mi-a arătat-o mama. Aveam vreo 10-12 ani și într-o zi am văzut-o pe mama foarte supărată și zic, mama ce-i cu tine? Ce ești așa supărată? Și mama n-a mai rezistat, s-a apucat de plâns și mi-a zis, cred că tai cât o mânșală. Cum adică? Trăiește cu curva aia de la muncă. Era una din angajatele lui. Și în acea noapte, mama s-a trezit de dimineață, eu mi-aduc aminte că pe la ora 5 m-a trezit și pe mine și mi-a zis, hai îmbracă-te să mergem să-l urmărim pe taicătul. Cum adică? Păi zice, în seara asta n-a venit acasă, sigur e la curva aia. Și m-am îmbrăcat și eu cu mama și am mers la blocul ei să urmărim, să vedem ce se întâmplă. Și pe la ora șapte și ceva dimineața tata a ieșit din bloc cu ea. și se țineau de mână și erau fericiți și mergeau spre locul de muncă. V-am zis că era una din angajatele lui. Și ani de zile după scena asta, eu n-am putut efectiv să-mi scot această scenă din mintea mea. Și după această întâmplare l-a murât pe tata, mult mai mult decât o făceam până atunci, pentru că, poate știți mai mult din povestea mea, tata s-a comportat în multe situații nepotriviti cu mama și cu noi și în perioada asta a copilăriei, prima parte a copilăriei, lucrurile nu au rotat deloc bine între noi și tata. Și după această scenă în care l-am văzut ținându-se de mână cu o altă femeie, l-a murât și mai tare pe tata și a murât-o și pe acea femeie. Una din problemele cu care tata s-a confruntat cea mai mare parte din viata lui a fost alcoolul si pe fondul alcoolului s-a purtat foarte, foarte urat cu mama. Adica am vazut multe certuri, scandaluri, bataii, de multe ori a incercat tata sa o moare pe mama. Iar mama a avut un obicei si anume isi gasea refugiul in relatia cu noi, cu copiii. și ne povestea tot ce se întâmpla între ea și tata, ce-i făcea tata, cum vorbea cu ea, cum se purta. Deci practic asta era modalitatea ei de a-și descărca sufletul. Și au fost câteva consecințe care s-au revărsat asupra mea și vreau să-ți vorbesc despre ele acum. În primul rând am ajuns în situația în care să o iubesc pe mama și să-l urăsc pe tata. Asta a fost, după cum spuneam, o mare parte a vieții mele. Apoi, faptul că mama ne-a tot povestit ce se întâmplă între ea și tata, m-a făcut să intru într-un rol de salvator și să mă consider responsabil de siguranța mamei mele. Iar asta m-a dus pe mine, copil fiind, să fac de multe ori niște lucruri pe care un copil n-ar trebui să le facă niciodată. și anume mama pentru că nu a știut cum să gestioneze situația dintre ei, și atenție, nu o acuz, doar spun o realitate, pentru că nu a știut cum să gestioneze situația dintre ei, nu a știut unde să caute ajutor, nu a știut cum să ceară ajutor, nu a știut cum să se poarte cu tata, au ajuns de foarte multe ori în situații conflictuale, iar noi copii, eu mai am un frate și două sorori, am asistat de foarte multe ori la scene efectiv de groază. Da? Să vezi cum tata încearcă să omoare pe mama ta pentru copil este traumatizant tu să rămâi fără mamă și uite așa s-a făcut că într-o situație când era mai mare am văzut cum tata încerca să omoare pe mama stătea pur și simplu înăpustit asupra ei pe pat Eu pentru că mă simțeam responsabil, după cum v-am zis, de siguranța mamei mele, am încercat să-l trag pe tata de pe mama, n-am reușit că eram mare, aveam nu știu câțiva ani, 12, 13, 14 ani și când am văzut că nu reușesc, singurul lucru pe care l-am avut sau singura idee care mi-a venit atunci în minte a fost să îi dau un pumn în spate cât de tare am putut. și toată frica aia s-a dus în pumnul meu, a fost foarte puternic pumnul, mi-am rupt trei coaste atunci. Nu-i normal ca un copil să-și lovească părintele, dar în disperare aia uite ce am ajuns să fac. După aia, în altă ocazie, tot așa, tata se purta foarte urât, făcea scandal, era destul de noapte și mi-am adus eu aminte, nu mai știu de unde, mi-am adus aminte că dacă vrei să-l potolești pe taicătul, pe un om agresiv, înfășoară-l într-o pătură. Și în acel moment am dat comanda fraților mei, mamei mele și am spus să aduceți pături și niște feșe. Tatăl meu a fost crăitor și în acea perioadă cosea foarte multe lenjerii și erau multe fâșii din astea de la lenjerii rămase și l-am înfășurat într-o pătură și cu două pături de fapt și cu fâșii din astea l-am legat, efectiv stătea așa și l-am ținut vreo câteva ore legat, de nu m-a amurțise, nu mai transpirase, i-a ieșit și alcoolul din el. Ce vreau să spun este că am intrat în rolul ăsta de salvator și am ajuns să îl iau foarte, foarte în serios și să mă gândesc că eu trebuie să salvez viața mamei mele. Lucruri pe care nu ar trebui să le facă un copil la 10, 12, 15 ani de zile, tu să stai să fii bodyguard-ul mamei, nu este în regulă. Mama ar trebui să știe cum să gestioneze toată relația astfel încât copilul să nu fie implicat în astfel de scene. Un alt lucru pe care l-am trăit a fost ăsta. Atât de marcat am fost de ceea ce s-a întâmplat între părinții mei, încât eu nu mi-aduc aminte să am fi trăit copilăria. O mare parte din viața mea, din copilăria mea, pur și simplu am fost în rolul ăsta de protector al mamei mele față de tata. Partea bună a fost că m-am maturizat foarte devreme, am ajuns să fiu foarte independent, să fiu pur și simplu responsabil și să nu mă las călcat în picioare. Asta, da, deci ceea ce s-a întâmplat între mama și tata pe mine m-a ajutat să fiu puternic, să lupt pentru viață, pentru mine, pentru mama, deci asta a fost o parte bună, că nu m-a făcut să mă dau în spate, m-a făcut să fiu curajos. Dar a fost și o parte negativă. Peste 30 de ani eu am fost, pot să zic, destul de trist. Fără bucuria aia sinceră de copil, bucuria sinceră de copil, exuberanță, entuziasm. Foarte mult sau o perioadă foarte lungă din viața mea am fost concentrat pe responsabilitățile pe care le-am de făcut, am fost concentrat pe a mă apăra pentru că faptul că tata a fost așa de agresiv pe mine m-a făcut să proiectez și asupra altora agresivitatea tatălui meu și să mă gândesc dacă tata ne-a amenințat de atâtea multe ori siguranță emoțională și fizică și alții o vor face și asta pe mine mă făcea să fiu mereu activ cu mecanisme de apărare activate și ori de câte ori mi se părea mie că cineva se comportă similar cu tatăl meu Cu mine nu te porți așa, pac, imediat mă apăram, imediat mă apăram și oamenii stăteau și se uitau, bă, stai liniștit că n-am vrut să-ți fac niciun rău, stai puțin că nu am atentat la siguranța ta, la liniștea ta, la libertatea ta. De asemenea, pentru că am fost în rolul ăsta de salvator față de mama, cumva am ajuns să cred că eu sunt salvatorul planetei și că eu sunt responsabil de fericirea celorlalți oameni din viața mea, trebuie să i-apăr, trebuie să le fac dreptate. Iar asta a ajuns să fie puizant și am ajuns să mă simt de multe ori vinovat când eu nu reușeam să-i ajut pe ceilalți, ceea ce nu este sănătos și nu sunt mântuitorul lumii. Mamelor, am pentru voi un sfat. Nu-i mai expuneți pe copiii voștri la astfel de scene. Nu-i mai expuneți la poveștile triste ale vieții voastre. Nu vă mai descărcați la copiii vorbindu-le de rău pe partenerul vostru. 5, 7, 10, 12, 15 ani nu sunt pregătiți să care o astfel de povară sufletească. Dacă tu într-adevăr ești tristă, supărată, speriată, găsește-ți o prietenă, găsește-ți un terapeut, găsește pe cineva care te poate asculta, care te poate sfătui, care te poate învăța și care te poate ajuta să gestionezi sănătos acele situații sau să ieși din aceste relații astfel încât să nu spui viața ta și a copiilor în pericol. Dar nu e sănătos pentru copii și nici pentru tine nu e sănătos ca să-l faci pe copilul tău, salvatorul tău. Acum, spre final, aș vrea să spun un lucru, pentru că am primit de mai multe ori mesaje la astfel de video-uri pe care le fac. Nu mai acuza pe mama ta, nici pe tatăl tău. Vreau să înțelegeți ceva. Nu am spus aici lucrurile astea ca să acuz pe mama sau pe tata. Nici pe mama, nici pe tata nu-i acuz. Spun lucrurile astea doar cu intenția de a învăța ceva. Eu sunt, în păcate, în sufletul meu și cu mama și cu tata. Da, e adevărat, în copilărie am fost foarte supărat pe ei, pe tata din unele motive, pe mama din altele, însă timpul a trecut, eu am lucrat cu mine și am lăsat jos urare, sentimentele și tot ce am păstrat eu negativ în sufletul meu față de părinți. Îi iubesc, deși niciunul din părinți nu mai este în viață, îi iubesc și le mulțumesc pentru tot ce am făcut pentru mine, însă ce vreau să spun este că ceea ce s-a întâmplat în familia noastră poate să fie o lecție pentru voi. Dacă sunteți în astfel de situații, consider că v-ar ajuta ceea ce s-a întâmplat în casa noastră și anume să învățați din greșelile noastre astfel încât nici voi și nici copiii voștri să nu treceți prin aceleași situații. negative, nesănătoase, tulburătoare, îngrijorătoare și așa mai departe. Vă doresc mult succes și sper că ați luat de aici ceea ce am vrut să vă ofer. O lecție pentru a vă face viața mai ușoară și mai fericită.
