Fragment dintr-un monolog în limba română în care vorbitorul explică de ce validarea și empatia sunt necesare pentru ca oamenii să fie motivați să aplice constant anumite comportamente. Accentul este pe ce se întâmplă „în mintea/în sufletul” unei persoane când este sau nu este validată și pe importanța înțelegerii acestor efecte pentru a menține motivația pe termen lung.
Eu încerc să explic oamenilor de ce sunt necesari pașii ăștia. Ce se întâmplă în mintea noastră, ce se întâmplă în creierul nostru când suntem validați, când nu suntem validați. Ce se întâmplă când empatizează cineva cum ai, când nu îi empatizează. Pentru că dacă eu vin doar și-ți spun, e nevoie ca tu să îl validezi pe omul cu care tu relaționezi. Poate o să zici, bine mă, validez. Sunt de acord cu ce zice el sau, mă rog, admit că și perspectiva lui este adevărată. Dar dacă tu nu înțelegi de ce este important să faci asta, ce se întâmplă în sufletul lui dacă tu faci asta, ce se întâmplă în sufletul lui dacă nu o faci, dacă tu nu înțelegi lucrurile astea, Nu o să fii motivată să faci și azi, și mâine, și apoi mâine pasul ăsta. Nu o să fii motivată ca în continuu tu să aplici niște lucruri.