Fragment de monolog în limba română (YouTube) în care vorbitorul reflectă asupra conceptului de perfecțiune, redefinindu-l ca "a face cât de bine poți cu resursele disponibile" și diferențiind perfecțiunea de rezultatul fără greșeală, legând-o de atingerea excelenței în contextul potențialului personal dintr-un moment dat.
Nu există perfecțiune, însă tot mai mult încep să gândesc în termenii că da, există perfecțiune. Pentru că pentru mine perfecțiunea în momentul ăsta nu înseamnă să faci ceva fără greșeală, ci pentru mine perfecțiunea înseamnă să faci cât de bine poți acel lucru, să folosești resursele pe care le ai cât mai bine posibil. Pentru mine perfecțiunea nu se rezumă la rezultatul pe care tu îl ai, că ți-a ieșit fără cusuri, ce pentru mine perfecțiunea înseamnă a ți atinge excelența. Iar excelența înseamnă că în momentul respectiv ai putut să faci de nota nouă sau de nota șapte. Dacă ăla ți-a fost potențialul în acel moment și ai făcut cât ai putut de bine, din perspectiva mea, tu ai făcut perfect lucrurile la momentul respectiv.