Lupta de putere într-o relație: cum o depășim? - Florin Amariei

Și fiți pregătiți de etapa despre care o să vă băgăstească acum Florin, care este obligatorie, etapa de luptă pentru putere, pentru că o să vă înveți acum Florin ce este și cum să trece prin ea și peste ea. Florin, hai cuvântul!

Mersi! Deci, foarte bine ai sumarizat, asta e prima etapă, îndrăgostirea ne lovește, inevitabil ajungem la lupte de putere, Vrând nevrând. De ce? Pentru că nu suntem sfinți. Suntem oameni. Exact. Suntem perfecți în imperfecțiunea noastră. Suntem așa cum suntem. Nu răi, nu defecti. Așa suntem. Oamenii. Cu plusuri și cu minusuri. Toți. Îmi place ce spune de Martinii noi. Fiecare om de pe pământ are toate trăsăturile. Nu e nimeni care să zică... Ba da, sunt oameni care spun, dar nu e real. Eu n-am mințit niciodată, eu n-am furat niciodată, eu n-am înșelat niciodată. Băi, ai făcut în forme diferite. N-ai făcut ca el, n-ai făcut ca el, dar ai făcut ca tine. Exact lucrul ăla în forma ta și în contexte diferite. N-ai făcut-o cu maică-ta o chestie pe care a făcut-o partenerul tău, de exemplu. Asta ai făcut cu copilul tău. Nu te-ai certat cu șeful, dar te-ai certat cu un prieten. Ai jignit pe nu știi cine, dar ai jignit pe altcineva. Nu ai jignit în forma asta, dar ai jignit în altă formă. Avem toți toate trăsăturile. Deci nu se poate suprapoziționa nimeni, nimănui. Și asta e o veste foarte bună, că, uite-aici, asta e un fel de bază pentru relațiile noastre. Ok, ajungem cu toți în luptele de putere, nu din reavoință, asta este foarte important de subliniat, ci și din neputință. Suntem răniți emoțional. Nu intrăm în subiectul ăsta acum, dar din cauza rănilor emoționale, efectiv nu ne putem purta frumos cu cel pe care îl iubim. Și aici este un aspect foarte important. Există un mit care se tot propagă foarte, foarte mult și prinde foarte bine, dar duce la foarte multă frustrare în sufletul oamenilor. Și anume, dacă ne iubim, ne purtăm frumos. Dacă ne iubim, vorbim frumos. Dacă ne iubim, nu ne înșelăm. Dacă ne iubim, nu ne jignim. Dacă ne iubim, suntem îngeri. Fals! Fals. Știu că sună foarte frumos, știu că așa a fost învățat de societate, de biserică, de toți. Când există iubire, e totul. Dacă nu este iubire, nu e nimic. Când e dragoste, nu e nimic, nu e. Cu toate astea, aș vrea să vă gândiți toți la oamenii pe care îi iubiți. Și sunt mulți oameni pe care îi iubiți în viața voastră. Mai mulți sau mai puțini, fiecare are un număr mai mare sau mai mic. Pe toți oamenii ăștia pe care îi iubești, îi mai superi?

Normal.

Și asta e concluzia, poți ajunge la concluzia că nu-i iubești? Nu. Toți îi supărăm pe cei dragi din când în când, cu câte ceva. Concluzia firească ar fi, deci nimeni nu-i iubește. Fals. Iubim, dar pentru că avem răni emoționale, în anumite circunstanțe, partenerul face ceva ce pe noi ne atacă, ne trigăruiește, ne enervează, ne apasă butoanele. Nu pentru că partenerul are o problemă, nu pentru că iubirea dintre noi nu există, ci pentru că eu am niște răni care mă dor rău de tot. Și când un comportament normal de al tău, în alte contexte, îl manifesti în relația cu mine, pe mine mă activează rău de tot. De ce? Pentru că atinge ceva, are corelație cu ceva din viața mea care doare. Și vreau să dau un exemplu ca să-l înțeleagă toată lumea și să nu mai puneți comportamentele negative sau să nu mai puneți semnul egal între comportamente negative și lipsa iubirii. Uite, Andreea, tu vii la mine, să presupunem că ne întâlnim pe aici, prin Brașov, mă vezi, mă iei în brațe, mă bați, pretenești pe umăr, ce dor mi-a fost de tine să te văd și să vorbim. Și dacă eu sunt perfect sănătos sau sunt sănătos fizic, îmbrățișarea ta, bătaia ta pretenească pe umăr, o să o percep cum? Super ok. Dar ea imaginează-se că eu am un accident. Și am oase rupte, răni deschise, tot corpul meu e plin de răni fizice. Și vii tu la mine, exuberantă, să mă îmbrățișești, să mă strângi în brațe, că ție-ți-e foarte drag de mine. Ce voi face eu?

Mă pocnești, mă respingi.

Zic, muri, plângi. Exact. De ce? E problemă cu îmbrățișarea ta? Nu. Îmbrățișarea ta este un comportament. Punct. Nici pozitiv, nici negativ. El devine pozitiv sau negativ în funcție de primitor, cel care îl primește. Da? Dacă eu am o rană fizică, un gest normal de-al tău pe mine mă doare și mă face să reacționez negativ. Prin urmare, nu comportamentul tău e problema, ci rana mea este problema. Așadar, în interacțiunile noastre, Când vine vorba de reacțiile negative pe care le avem față de ceilalți, nu sunt în cele mai multe cazuri din lipsa iubirii, ci sunt din rănile noastre emoționale. Și asta ne-ar ajuta foarte mult. Când noi nu ne mai înțelegem, nu avem nevoie de divorți. Nu avem nevoie să tragem concluzii, nu ne mai iubim, nu mai există ce trebuie între noi. Nu. Noi ne purtăm urât pentru că suntem incapabili în acel moment să ne purtăm mai frumos. Și nu avem nevoie de divorț, ci avem nevoie de vindecare. Avem nevoie de îmbrățișare, avem nevoie de iubire, avem nevoie să ne înțeleagă cineva, ca să în momentul ăla să aplaneze conflictul, să ne mângâie rana, să ne panseze rana. Asta avem noi nevoie în acel moment. Nu să ne arate cu degetul, nu mă mai iubești, nu-ți mai pasă de mie, nu mă mai respecti, nu te mai vreau, gata, divorț. Și asta e problema. Când noi ajungem în etapa asta luptelor de putere, răniți fiind, începem să ne ciondănim așa unul pe altul și începem să tragem concluzii. A, nu mă mai iubești. A, ești o profitoare. Numai după bani te-ai uitat. Numai semeni cu mă-ta. Femeile îi zic bărbatului, păi tu nu mai ai sex, numai de asta îți pasă, uite cum vorbești cu mine. Toți bărbații sunteți la fel, toți bărbații sunteți infideli, gata, am divorțat. Știi care e nenorocirea? Ajungem să ne simțim, în etapa asta a luptelor de putere, ajungem să ne simțim neiubiți, Și scoatem armele iubirii. Armele iubirii. Adică vreau să te determin pe tine să mă iubești, că așa mi-ai promis în etapa aia de îndrăgostire, că o să fie paradis în relația noastră. Și acum când văd că tu te porți urât, eu vreau să te determin să te porți frumos cu mine. Și cum fac? Te critic, te jignesc, te acuz, te se reproșez, că nu ești, că nu faci. Te șantajezi, te manipulezi, te compari. Câte nu fac. Și am așteptarea. Ca eu comportându-mă atât de negativ cu tine, cerând iubirea într-un mod neetic, tu să spui, ah Florine, nici nu mi-am dat seama că îmi tratezi atât de urât. Mersi că te-ai purtat cu mine cum te-ai purtat, că m-ai trezit. O să te iubesc din momentul ăsta cum ai nevoie. Serios? Păi dacă eu te atac, eu te lovesc, eu te jignesc, eu te manipulez, ce vei face tu? La fel vei face. Pentru că ce semeneare vei se cera. Și dacă eu vin către tine cu luptă, tu o să vii către mine cu luptă. De asta se spune luptă de putere. Ce fac eu? Răspunzi. Răspundem unul altuia. Suntem niște oglinzi și răspundem la ceea ce face celălalt. Și noi ne așteptăm ca să fim iubiți în condițiile în care cerem iubirea într-un mod neetic, într-un mod nesănătos. N-ar să se întâmple treaba asta.

Nu înseamnă cu pantrumul la copii, copiii care se trântesc la pământ?

Da, da, aceeași poveste. Copiilor îi te agita?

Să primească, e o formă de cerere de la părinte, a ceva. Dăm iubire sau dăm jucăria, nu?

Da, exact. Exact despre asta e vorba. Și atunci, noi vrem ceva bun. Vrem iubire, vrem atenție, vrem validare. E bine că vrem asta. Dar modalitatea prin care noi cerem toate lucrurile astea e nesănătoasă. sau modalitățile, că sunt multe modalități, sunt nesănătoase. Uite, eu vreau bani, e bine că vreau bani, dar pot să obțin banii furându-i sau muncind? La fel și aici, eu vreau iubire, e normal, e bine că vreau iubire, dar cum obțin iubirea asta? Cei mai mulți dintre noi vrem să obținem iubirea prin lupte, prin șantaj, manipulare, acuzații, nu așa se întâmplă. Și pentru că ajungem la luptele astea de putere, tragem concluzia că nu ne mai iubim, Și 34% din oameni, de fapt aici sunt 3 atitudini, ca să putem trece la următoarea etapă, știi? Sunt 3 atitudini. 34% la nivel mondial divorțează. Adică fug.

Rănunța.

Nu ești pentru mine, nu ești ce trebuie, ești defect.

Nu merge? Am ales prostii?

Nu suntem potriviti? Da, tot felul de concluzie de astea proaste, irealiste. 34% dau bir cu fugiții, 50% rămân în relație, dar rămân într-o relație toxică. Adică, cine mă mai ia? E rău cu rău, dar mai rău fără rău. Bine că faci astea, dar nu le faci pe altele. Dar bine măcar că le faci pe astea. Poate ai un copil împreună deja sau doi. Cine să te mai ia cu doi copii pe tine acum? Poate deja a stat 3, 5, 7 ani împreună și s-a dus tinerețea. Poate deja v-ați cumpărat vorba ta o proprietate și trebuie să o împărțiți. Poate apar nici nu știi ce complicații și zici, bă, ia să rămâne în relația asta, că altul mai bun nu găsesc. Că nu există relație perfectă, îți găsești tot felul de scuze. Dacă vii dintr-o familie unde tu ai fost o victimă și ai întâlnit un persecutor, pac, vă potriviți de minune. Persecutor cu victimă, tu așa știi să trăiești și poți să rămâi în relația aia mulți ani. 50% rămân în relații toxice. Nefericiți, neîmpliniți. 50 plus 34, 84% nu reușesc. Și doar 16% își zic, mă stai puțin. E normal să fim diferiți, dar a fi diferit nu înseamnă greșit. Diferit înseamnă diferit. Hai să vedem cum putem să construim pe diferențele astea. Hai să vedem cum din diferențele astea noi putem să evoluăm. Cum mă ajută pe mine faptul că tu ești diferit de mine? Cum te ajută pe tine faptul că eu sunt diferit de tine? În realitate, noi nu putem să evoluăm când suntem la fel. Eu n-am ce să învăț de la tine, tu n-ai ce să înveți de la mine dacă suntem la fel. Evoluăm când suntem diferiți. Eu învăț din ce faci. Tu diferit, tu înveți de la mine. Așa evoluăm și ne punem împreună.