A Romanian-language personal monologue (YouTube) in which the speaker reflects on attachment styles—identifying as primarily avoidant—and recounts a prolonged period of emotional distancing from his daughter, specifically not speaking except for minimal, transactional communication for seven months. The speaker frames this as linked to his avoidant attachment and describes examples of terse interactions.
Când n-am vorbit cu fiică-mea șapte luni. Noi avem aceste stiluri de atașament, le avem și în relația cu ceilalți oameni din jurul nostru. Pentru că stai numai și urmărește-te. Dacă, nu știu ce stil de atașament aveți voi, mă gândesc la mine ce stil de atașament am avut cea mai mare parte a vieții mele și anume evitantul, eu nu doar pe soția mea când mă supăram aveam tendința să mă îndepărtez, ci mă îndepărtam și de copiii mei. Adică, atunci când mă supăram eu, că nu ei mă supărau, eu o perioadă credeam că ei mă supără, când eu mă supăram pe un comportament de-al lor pe care eu îl interpretam negativ, Pur și simplu nu mai vorbeam. Cea mai lungă perioadă de timp a fost când n-am vorbit cu fică-mea șapte luni. Vorbeam doar strictul necesar, de genul, vezi că iar ți-ai pus chestiilele acolo, nu-ți le mai pune? Sau dacă mă salutai, răspundeam la salut, sau, nu știu, așa cum vorbești și cu un străin. Pur și simplu, asta am făcut.