A short Romanian monologue discussing how parental comparison and punishment harm children’s self-worth. The speaker argues that comparing children to peers makes a child feel defective and that punishments communicate withdrawal of love and attention when rules are broken.
Nu mai zic când vine pedeapsa asta care se numește comparația. Uite frate tu, uite el face chestia asta, spală vasele, tu de ce nu le poți spăla? Uite frate tu își face patul, tu de ce nu poți să își faci patul? Uite copilul ăsta a desenat, a păstrat conturul, tu de ce te-o depășești conturul? Tot 5 ani are și el. Cel are șapte mâini, o mână are și el. Și uite, dacă el poate, tu de ce nu poți? Comparația asta îl face pe copil să se simtă defect. Eu nu sunt bine, eu nu sunt ok, ei pot să respecte regulile, eu nu le respect. Și pe de o parte apar pedepsele, care au diferite forme. În cadrul acestor pedepse, mesajul acestor pedepse este când tu faci o prostie, când ai încălcat regula, eu îmi retrag de la tine iubirea, îmi retrag atenția. Asta e mesajul tuturor pedepselor.