Monolog în limba română despre rușine: cum devine identitară (concluzia "nu sunt vrednic de iubire/respect"), modul în care se formează prin reacțiile părinților și exemple concrete de replici parentale care induc rușine la copil.
Deci rușinea cumva se lipește de noi, devine identitară, tragem concluzia că noi nu suntem vrednici de iubit, vrednici de respectat, nu merităm mai mult. Pe scurt, cam asta este felul în care văd eu că se formează rușinea. Părintele vine mereu la copil cu tot felul de reacții de genul ăsta. Nu mai plânge, nu mai fă aia, nu mai fă aia, nu mai fă pe celălaltă că e rușine, că se uită lumea la tine, că nu-i corect, că nu-i normal. Nu mai zic despre faptul că rușinea apare și în contextul în care copilul își pune mâna jos, nu mai pune mâna la puțulică, nu te mai atinge, nu te mai trage. Hai să nu vorbim despre treaba asta.
Exercitii modul 9 Cum il abordezi pe partener daca are un stil de partenting diferit
NU tolera așa ceva în Relația Ta dacă nu Vrei să Ajungi o Victimă - Florin Amariei
